Principalele trăsături de specificitate la deficienţii mintalii

Deficienţele mintale, dincolo de formele clinice extrem de variate sub care se prezintă, au o
serie de caracteris-tici comune care determină specificitatea acestui tip de handicap atât în ceea
ce priveşte încadrarea taxonomică, cât şl strategiile corectiv-recuperatorii necesare. Principalele
trăsături de specificitate sunt rigiditatea, vâscozitatea genetică, heterocronia, fragilitatea
conduitei verbale şi fragilitatea construcţiei personalităţii.
Rigiditatea reprezentărilor mintale, a operaţiilor gândirii ori a reacţiilor emoţionale, verbale
sau comportamentale constituie una din cele mai evidentă manifestări, căpătând, în formele
extreme, conotaţii psihopatologice. Fenomenul ar putea fi cauzat de alterarea echilibrului
dinamic al proceselor nervoase fundamentale (excitaţia şi inhibiţia), ceea ce ar conduce la
anomalii ale âctivităţii electrice normale a cortexului cerebral, ori de „opacizarea" graniţelor
dintre diversele arii corticale (în principal dintre cele de proiecţie primară şi cele de asociaţie).
Pe de altă parte, reflectă disfuncţionalităţi zonale sau sistem datorate unor anomalii precum
deficienţe senzoriale, insuficienţe perceptive şi/sau cognitive ale reprezentării, tulburări mnezice,
distorsiuni la nivelul complexului afectiv-motivaţional, tulburări acţionale şi comportamentale
vicioase, carenţe ale experienţei de viaţă, tulburări de personalitate. Dacă, din punct de vedere
simptomatologic, rigiditatea constituţională şi cea cauzată de diversele disfuncţionalităţi psihice
se exprimă prin reacţii relativ asemănătoare, afectarea patologică a dinamicii corticale are
consecinţe mult mai grave şi mai stabile decât, de pildă, perseverarea într-un anumit tipar verbal
sau comportamental. Din acest motiv, rigiditatea specifică deficientului mintal nu se rezumă la
simple acte reiterative în sfera cogniţiei, comunicării sau activităţii, ci caracterizează întreaga
viaţă psihică a acestuia, fiind, prin urmare, intrinsecă deficienţei respective. La alte categorii de
persoane cu dizabilităţi, rigiditatea conduitei cognitive şi/sau acţionale se poate origina nu numai
într-o exacerbare a reacţiilor circulare (primare, secundare, terţiare) cu rol în păstrarea fiabilităţii
unor deprinderi vitale (de prehensiune, de locomoţie, de orientare spaţio-temporală, de
engramare ori de operare mintală etc.), ci şi în insuficienţa mijloacelor de adaptare rapidă şi
flexibilă datorată constrângerilor impuse de către deficienţă (generalizări pripite ale materialului
perceptiv la deficienţii senzoriali, preferinţa balbicilor pentru perifraze). Fiind efect al deficienţei
şi, în consecinţă, şi al handicapului asociat, rigiditatea conduitei (mintale sau acţionale) este
extrinsecă acestora, deci, mult mai permeabilă la intervenţiile de tip psihopedagogie. La
deficientul mintal, inerţia\oligofrenica (sau patologică se concretizează în „rigiditatea reacţiilor
adaptative şi comportamentale, în insuficienta adecvare a acestor reacţii la schimbările
permanente ce se produc în mediul înconjurător" ( Gh. Radu, 2000, p. 126).
Inerţia generalizată şi persistentă a deficientului mintal nu are nimic în comun cu
perseverările (mintale, verbale, psihomotorii etc.) ale persoanei normale, poate doar o asemănare
simptomatologică superficială. Gh. Radu (1999a, p. 100) opina că „inerţia patologică sau
oligofrenică şi vâscozitatea genetică reprezintă, de fapt, manifestări, în planuri diferite însă, ale
aceluiaşi fenomen -rigiditatea vieţii psihice, în general, în această perspectivă, am putea afirma
chiar că, în fond, vâscozitatea genetică este o inerţie patologică a dezvoltării, dar şi că inerţia
patologică poate fi considerată, la rândul său o 'vâscozitate a reacţiilor".
Vâscozitatea genetică (concept introdus şi verificat experimental de B. Inhelder şi colaboratorii
săi) exprimă o încetinire obiectivă a derulării proceselor psihice, fapt ce creează impresia
existenţei unor „împotmolite, a unei curgeri vâscoase, cleioase la nivelul procesului rezultatul
este cel al scăderii performanţelor intelectuale. Simptomatologii., se concretizează în dificultatea
deficientului mintal de a progresa de la niveluri inferioare ale operaţionalităţii mintale, la
niveluri superioare. Acest fenomon «caracterizează prin încetinirea progresivă a dezvoltării
mintale concomiten revenirea periodică la stadii devenite caduce, deoarece se automatizează
„demersuri utilizate prea mult timp şi care tind să reapară chiar atunci demersuri de nivel
superior au devenit posibile" (B. Inhelder, 1963, p. 19H)
în consecinţă, elemente specifice unui nivel anterior parazitează achiziţii ce i-ar permite
subiectului saltul la un nivel superior al dezvoltării sale mintale.Coexistă, astfel, într-un echilibru
înşelător, două sisteme eterogene, fiecare reacţionând predominant în funcţie de situaţiaproblemă
cu care subioclul confruntă la un moment dat. Se conturează un tablou discordant al
vieţii sale psihice, în care arii de performanţă relativ mulţumitoare se învecincinează cu domenii
marcate de eşec. Acest lucru atrage după sine ipoteza conform căreia nu numai că viaţa psihică a
deficientului mintal este marcată de lentoare şi recul, dar şi că fiecare proces psihic în parte are
un trend developmental propriu, oarecum defazat în raport cu celelalte procese psihice, devine
strident la nivelul integrator al personalităţii, concretizându-se într-un profil dizarmonic şi
decompensat (C. Păunescu, 1977, E. Verza, 1988)
R. Zazzo şi colaboratorii săi (1960) remarcau această dezvoltare dizarmonică a diverselor arii
bio-psihologice la debilul mintal comparativ cu copilul normal. Fenomenul, denumit
heterocronie, „structurează un anumit stil de dezvoltare psihică a deficientului la realizarea
căruia concordă atît factori evolutivi, dar şi dezorganizanţi sau destructivi impuşi de condiţii
genetice, metabolice, toxice sau traumatice care constituie principalele izvoare etiologice ale
deficienţelor mintale”(I.Radu, 1983, p.275).
După psihiatrii ruşi, deficient mintală se caracterizează prin:
- deficienţă globală (psihomotrică, intelectuală, afectivă, voliţională), ireversibilă;
- în general ereditară sau dobîndită;
- evoluţie staţionară sau stări de regresie determinate de unele procese organice;
- stare neprogradientă comparativ cu formele uşoare apreciate ca strări progredien-te;
- ritm lent de dezvoltare;
- incapacitatea de a stabili legăturile necesare sau să înţeleagă activitatea pe care o depune şi
pe care o execută în general în mod mecanic;
- reflexele condiţionate se formează cu dificultate ca urmare a procesului de induc-ţie
negativă care împiedică în mod special formarea legăturilor complexe la nive-lul celui de
al doilea sistem de semnalizare, inducţie negativă ce reprezintă baza fiziologică a
insuficienţei intelectuale;
- desfăşoară activităţi rudimentare la nivelul jocului şi acestea în mod limitat, ca ur-mare a
faptului că nu se poate încadra în