4.

CONCLUZII

Cu toate că mentalităţile din societăţile tradiţionale s-au schimbat, totuşi susșine Petru Iluț
că „aşteptările diferenţiale de rol de sex sunt atât de adânc imprimate în mentalitatea cotidiană,
încât afectează în mod hotărâtor şi percepţia imediată”.Este cunoscut faptul că rezistenţa la
schimbare a constructelor stereotipe depinde de cât de adânc înrădăcinate sunt acestea la nivelul
mentalului colectiv. Imaginile tradiţionale despre bărbat şi femeie erau tributare unor
reprezentări stereotipe, conform cărora masculinităţii îi erau asociate: asertivitatea,
competitivitatea, agresivitatea, obiectivitatea, raţionalitatea, iar feminităţii: emotivitatea,
compasiunea, obedienţa, pasivitatea , sensibilitatea în relaţiile sociale. În psihologia socială s-a
renunţat la folosirea denumirii de „stereotipuri sexuale” optându-se pentru o terminologie
mai potrivită – „stereotipuri de gen”.

Dincolo de prejudecăţi şi stereotipuri, perspectiva genetică subliniază că bărbaţii sunt

determinaţi de hormoni să fie competitivi, asertivi, îndrăzneţi, în timp ce femeile, datorită
oxitocinei sunt superioare din punct de vedere al inteligenţei emoţionale şi relaţionării
eficiente psihologic. În cartea „The Sexual Paradox” de Susan Pinker preferă terminologia
diferenţe sexuale, argumentând faptul că diferenţele de pe piaţa muncii se datorează unor
aspecte biologice şi nu neapărat prejudecăţilor. Femeile sunt mult mai sensibile faţă de aspecte
motivaţionale intrinseci, au interese mai largi decât bărbaţii şi sunt mai empatice. Acestea,
consideră Susan Pinker „nu sunt învăţate, ci rezultate ale genelor şi hormonilor”.

Studiile realizate de către specialiştii în psihologia socială cognitivă arată că stereotipizarea în

relaţiile de gen este un fenomen complex, care presupune activarea şi aplicarea
conţinuturilor stereotipice asociate apartenenţei la gen, în funcţie de: cantitatea de informaţii
disponibile despre ţinta socială (cu cât acestea sunt mai sărace, cu atât impresiile vor fi
influenţate de stereotipuri); suprasolicitarea cognitivă (generează activarea implicită a
stereotipurilor şi aplicarea în prelucrarea informaţiilor sociale); nevoia de structură (nivelul
ridicat al acesteia corelează cu tendinţa mărită de a stereotipiza); dispoziţia afectivă
(persoanele aflate într-o stare emoţională pozitivă apelează mai des la stereotipuri dacă nu
există motivaţia pentru acurateţe); nivelul prejudecăţilor legate de gen (toţi oamenii sunt
conştienţi de trăsăturile asociate stereotipic masculinităţii şi feminităţii, dar numai cei cu
un nivel ridicat al prejudecăţilor aplică stereotipurile în relaţiile de gen sau în prelucrarea
informaţiilor adiacente) . Din perspectiva teoriei stratificării de gen (gender stratification
theory), s-a ajuns la concluzia că diminuarea inegalităţilor dintre femei şi bărbaţi este
posibilă prin creşterea participării femeilor pe piaţa muncii, şi prin introducerea aceloraşi
repere valorice în evaluarea bărbaţilor şi femeilor care candidează pentru funcţii de conducere.
„Plus ça change, plus c’est la meme chose” sugerează în mod plastic unul din mecanismele
stereotipizării evidenţiate de sociocognitivişti – persistenţa stereotipurilor, în ciuda trăsăturilor
contrastereotipice – cu cât lucrurile se schimbă mai mult, cu atât ele rămân la fel. Altfel
spus, schimbările la suprafaţă, nu sunt acompaniate de transformări în profunzime. Pentru
acestea este necesar să treacă mult timp. Totuşi faptul că femeile care au trecut de la
nivelul de middle management la cel de top management, dovedind că pot fi performante, arată
că inegalităţile încep să se atenueze, chiar dacă stereotipurile de gen continuă să existe.
Este posibil ca impactul acestora să nu mai fie intrinsec legat de presiunea psihologică
determinată de frica de succes în cazul femeilor. Ar fi interesant de cercetat dacă femeile al
căror rol implică şi trăsături contrastereotipice (cu funcţii de conducere de exemplu) au un nivel
scăzut al fricii de succes, precum şi scoruri ridicate la scalele de măsurare a asertivităţii,
autoeficacităţii, dominanţei, auto-controlului şi caracterului agentic.

Teoria genurilor
Stereotipurile de gen sunt diverse și cresc tot mai mult, căci tensiunile și disensiunile duc la
furie între cei la care se referă ea, precum și cu privire la criticii săi, inclusiv cu privire la
problema de „masculin” dezbătută recent. Valabilitatea științifică a acestei teorii cu geometria
variabila este o „cuadratura a cercului” (problema matematica fara solutie, n. trad.), precum era
și psihanaliza in timpul său (existența inconștientului este demonstrabila?). Demonstrația
științifica depinde atat de paradigmele pe care se bazeaza teoreticianul genului ( ex.: dominația
masculina sau „feminina”?), cat și de dificultatea de a atribui un anume registru de identitate
umana naturii sau culturii.
Or, a ne referi la o teorie a genului inseamna a admite minimum ca o parte mai mult sau
mai puțin importanta a identitații noastre umane este gandita in forma unui registru social
denumit „identitate de gen”, alaturi de trei alte registre la fel de importante in identitatea noastra:
identitatea sexului (sexul biologic), identitatea sexuala (sexul psihic) și preferințele emoționale și
sexuale (numite, de asemenea, orientare sexuala, sexul relațional). In identitatea noastra, aceste
patru dimensiuni coexista și, uneori, sunt in opoziție cu ceea ce este prezentat, vezi corpul insuși.
Astfel, o persoana poate fi barbat sau femeie, se simte barbat sau femeie, se prezinta ca barbat
sau femeie, și, in cele din urma, se identifica drept homosexual sau heterosexual. Dar o forma de
integrism identitar ne cere sa vedem identitatea umana neaparat imparțita in doua lanțuri de
semnificanți opuși clar unul altuia: un mascul (uman) este in mod necesar un barbat, masculin și
heterosexual, și o femela (umana) trebuie sa fie femeie, feminina și potențial homosexuala. Sa
mutam unul dintre aceste elemente la individul cel mai apropiat invariabil de lanțul
semnificanților complementari in cvasi-totalitatea societaților umane contemporane, de unde și
respingerea „ femeii libere” (care accentueaza dorința lor cum ar face-o barbații) și a „barbaților
sensibili” (care accentueaza sensibilitatea lor cum ar face-o mamele).