GANDIREA

1. Caracterizare generala : definitie, structura

2. Componentele gandirii
3. Gandirea cotidiana
4. Patologia gandirii

1. CARACTERIZARE GENERALA

Definitie
Gandirea este procesul psihic ce consta in prelucrarea mentala a reprezentarilor
interne ale lumii in vederea depasirii unor situatii problematice.

Termenii cheie ai definitiei de mai sus sunt cei de prelucrare mentala, reprezentare
interna si situatie problematica. In esenta, cei trei termeni sunt componentele oricarui
proces de gandire si ei se refera, pe rand, la:
o Operatiile gandirii – ansamblul actiunilor pe care le intreprinde mintea
noastra in vederea atingerii unor finalitati diferite (explicatie, intelegere,
decizie, planificare, anticipare )
o Continuturile gandirii – reprezentari subiective ale realitatii,
internalizate prin invatare si experienta, codificate in limbaj natural
(caine, pisica) ori simbolic (a, b, c), stocate in memoria noastra, asupra si
cu ajutorul carora operam cand gandim. Este vorba despre imagini,
notiuni, afirmatii, rationamente, teorii, credinte etc
o Situatia problematica – orice dificultate care poate fi depasita doar
printr-o prelucrare explicita a reprezentarilor interne si nu prin recursul
la automatisme mentale ori comportamentale.

2. COMPONENTELE GANDIRII

2.1 Operatiile gandirii

Termenul de operatie se refera la orice actiune interiorizata prin care o persoana

aranjeaza informatia din mintea sa dupa cum are nevoie. Primele operatii pe care le
face gandirea noastra sunt prelungiri directe al actiunilor concrete cu obiecte. Astfel,
daca un copil mic actioneaza asupra majoritatii obiectelor fie prin demontarea lor, fie
prin incercarea de a le remonta, primele operatii sunt analiza ori sinteza. Aceste doua
operatii, alaturi de comparatie sunt operatiile bazale ori primare ale gandirii.
Comparatia denumeste operatia bazala a gandirii ce consta in apropierea in plan
mental a reprezentarilor interne ale obiectelor in vederea identificarii asemanarilor ori
deosebirilor dintre ele. Comparatia este o operatie cruciala pentru gandire, ea fiind
baza elaborarii conceptelor sau notiunilor, care reprezinta caramizile structurale ale
continutului gandirii.

1
Analiza este operatia bazala a gandirii ce consta in descompunerea mentala a
reprezentarilor interne ale lumii in structuri mai simple. De exemplu, daca analizez
reprezentarea interna a unui mar, eu pot sa-l descompun mental degajand codita,
coaja, semintele, pulpa.
Sinteza este operatia bazala a gandirii constand in unificarea mentala a unor parti mai
simple ale lumii intr-o reprezentare mai complexa. De exemplu, daca un copil la
scoala primeste ca sarcina sa ghiceasca animalul domestic care are mustati, face miau,
are gheare si toarce, identificarea pisicii este rezultatul sintezei.
In timp, aceste operatii se perfectioneaza si se complexifica, gandirea operand cu
operatii de rang secundar. Principalele operatii de acest tip sunt categorizarea,
abstractizarea si generalizarea.
Categorizarea este o prelungire a comparatiei si un derivat al ei. Este operatia de rang
secundar ce consta in includerea unui obiect particular intr-o categorie generala. De
exemplu, daca observ un animal neobisnuit pe care nu-l identific imediat, dar care se
comporta similar cu o maimuta, voi tinde sa-l consider ca fiind o instanta a categoriei
mai generale “maimuta”
Abstractizarea este operatia de rang secundar derivata din analiza, constand in
extragerea esentialului dintr-o informatie, simultan cu separarea neesentialului.
Abstractizarea este o analiza orientata spre esential. Daca analiza este o
descompunere bruta in parti simple, abstractizarea este un pas mai departe, respectiv
identificarea a ceea ce este important in fiecare din aceste parti simple.
Generalizarea este operatia derivata din sinteza si consta in transferul unei sume de
trasaturi esentiale identificata la un obiect catre toate obiectele similare.

2.2 Continuturile gandirii se refera la orice element care poate fi prelucrat mental
prin recursul la operatii. In esenta, gandirea opereaza cu trei categorii generale de
continuturi:
o Conceptele – multimi de obiecte simbolizate printr-un nume,
reunite in baza unor proprietati comune ( scoala, casa, ceas,
mamifer)
o Propozitiile (judecatile ori enunturile) – reuniri de concepte care
pot avea valoare de adevar , asadar corespund sau nu corespund
unei stari de fapt. (“Elevii sunt persoane cumsecade” reuneste
conceptele “elev” si “persoana cumsecade” cu posibilitatea testarii
adevarului ori falsitatii)
o Rationamentele (inferentele) – reuniri de propozitii intr-o structura
argumentativa. Aceasta inseamna ca o propozitie este concluzie si,
ca atare, se sprijina, in privinta adevarului ori falsitatii, nu pe
realitate, ci pe cel putin o alta propozitie cu rol de premisa.( un
exemplu de rationament ar putea fi urmatorul “ daca toti elevii sunt
seriosi si unii dintre cei care sunt seriosi iau note mari, atunci unii
elevi iau note mari” ). Derivarea unei concluzii din premise se
poate realiza fie deductiv ( plecand de la general spre particular –
de ex “Daca toti oamenii imbatranesc, atunci si profesorul de
psihologie imbatraneste”) fie inductiv (plecand de la particular spre

2
 general – de ex, “daca profesorii x, y z, q si r au imbatranit , atunci
toti profesorii imbatranesc”)

2.3 Problemele reprezinta punctul de plecare al gandirii. Cand depasirea unei

dificultati pretinde o scrutare a intregii situatii, si nu recursul la automatisme,
gandirea intra in joc.
Distinctia generala cel mei des citata privitoare la tipurile de probleme pe care le
traversam este aceea dintre problemele bine definite si problemele slab definite.
Problemele bine definite sunt problemele care au specificate foarte clar datele
problemei si scopul problemei. In general, problemele de acest fel se rezolva prin
apelul la metode algoritmice ( metode care constau in espectarea stricta a unor
secvente de pasi, intotdeauna aceeasi, care garanteaza reducerea distantei dintre
date si scop )
Problemele slab definite sunt problemele care nu au specificate datele, care nu
dau o orientare clara asupra scopurilor si care, astfel, nu ofera indicii limpezi
privitoare la caile de urmat pentru rezolvarea lor. Metodele caracteristice de
rezolvare ale acestor probleme sunt cele euristice ( metode care testeaza
succesiv ,pe principiul incercarii si erorii, variante rezolutive alternative , adesea
originale, inventate special pentru problema data

3. GANDIREA COTIDIANA

In viata de zi cu zi, gandirea noastra nu are defel caracterul riguros, precizia,

claritatea si distinctia pe care le manifesta, de exemplu, intr-o cercetare stiintifica . In
viata cotidiana, logica este adesea ignorata, gandirea noastra fiind purtatoarea unor
tendinte care concorda adesea cu temerile ori sperantele, cu nevoile si exigentele
proprii ori considerate ca fiind acceptate de majoritatea oamenilor ori de persoanele
semnificative din jurul nostru.
Cele mai cunoscute dintre tendintele studiate ale gandirii cotidiene sunt:
a. Exagerarea improbabilului – inclinatia de a exagera probabilitatea
producerii unor evenimente foarte rare ( jocul la loto se bazeaza pe o
asemenea distorsiune a gandirii )
b. Tendinta spre confirmare – acordam atentie exclusiv dovezilor care
sprijina credintele ori teoriile noastre si ignoram posibilitatea si
posibilele dovezi care ar putea infirma aceste credinte. Conflictele
maritale se agraveaza adesea din pricina acestei tendinte, sotii ignorand
cu desavarsire sau minimalizand comportamentele partenerului care ar
infirma parerea pe care si-au contruit-o despre partener.
c. Disonanta cognitiva – preferinta de a fi consecventi cu credintele
noastre exprimate, chiar daca faptele le contrazic flagrant, pentru a nu fi
nevoiti sa ne diminuam stima de sine (a vedea si discutia despre
disonanta cognitiva ca factor motivator de la lectia consacrata
motivatiei)

3
4. Patologia gandirii

4.1 Tulburari de ritm si coerenta a gandirii

o Fuga de idei – accelerarea ritmului ideativ , exprimata printr-un flux foarte
rapid al ideilor pana la punctul la care asociatiile logice dispar cu desavarsire
o Incetinirea ritmului gandirii – gandirea este excesiv de lenta, fara afectarea
coerentei, in varianta extrema pacientii reclamand furtul gandirii ca
explicatie pentru un eventual blocaj ideativ

4.2 Tulburari de continut ale gandirii:

o Ideea obsesiva – ideea ce se impune gandirii cu foarte multa forta, ca idee
dominanta; afecteaza libertatea interioara a gandirii si cursul ei firesc;
pacientul are impresia ca ideea vine din exteriorul mintii sale, asadar este
straina eului ; este resimtita ca incontrolabila si creeaza multa anxietate;
pacientul este perfect constient de natura sa patologica si , in ciuda
eforturilor, nu o poate inlatura.
o Ideea deliranta – este o convingere ferma, neconforma cu realitatea, care se
impune constiintei si modifica drastic comportamentul . Ideea deliranta este
in general monotematica (persecutie, erotism, grandomanie) si este foarte
rezistenta la orice tentativa de dovedire a falsitatii ei.