UNIVERSITATEA”ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI

EXTENSIUNEA DIN BĂLȚI

FACULTATEA DE DREPT

REFERAT
Disciplina: Dreptul Material al UE

TEMA :
Prof. univ.,
Libera dr.:E.Mogârzan
Prof.asociat,
circulați dr.: M.Spataru
a elaborat:
ea Simionica Oxana

persoan
elor în Bălţi – 2020

UE Plan:
1
 1. Introducere: Contextul apariției termenului
de liberă circulație a persoanelor;
2. Domeniul de aplicare a acestei libertăţi;
3. Cerinţe esenţiale privind intrarea/ieșirea pe
teritoriul părţilor contractante;

a. Dreptul de ieşire şi de intrare;

b. Dreptul de şedere pentru o perioadă de cel mult 3 luni;
c. Dreptul de şedere pe o perioadă mai mare de 3 luni;
d. Șederea de lungă durată (dreptul de ședere permanent);

4. Poziția dreptului cetățenilor Republicii

Moldova la libera circulație;
5. Concluziii;
6. Bibliografie.

1. Introducere: Contextul apariției termenului de liberă circulație a

persoanelor
2
 Libera circulație a persoanelor constituie o parte a conceptului mai cuprinzator- Piața
Internațională - care nu poate fi realizată în condițiile existenței unor frontiere interne și a
restricționării circulației persoanelor.
Sensul conceptului de liberă circulație a persoanelor a evoluat mult de la apariția sa, odată
cu evoluția reglementărilor comunitare, ajungând de la persoana privită doar ca agent economic
la noțiunea de cetățean al Uniunii.
Primele prevederi referitoare la libera circulație a persoanelor sunt menționate în Tratatul
de la Roma, care stabilea eliminarea între statele membre a obstacolelor în calea liberei circulații
a persoanelor, serviciilor și capitalului și statua că este interzisă orice discriminare pe motiv de
naționalitate.
Libera circulaţie a persoanelor şi eliminarea controalelor la frontierele interne constituie o
parte componentă a unui concept mult mai larg, cel de piaţă internă – ce nu poate fi realizată în
condiţiile existenţei unor frontiere interne şi a restricţionării circulaţiei persoanelor.
Esenţa acestei libertăţi constă în eliminarea discriminărilor între cetăţenii statului membru
pe teritoriul căruia se află aceştia sau îşi desfăşoară activitatea şi cetăţenii celorlalte state membre
ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat. Aceste discriminări se pot referi la condiţiile de
intrare, deplasare, muncă, angajare sau remuneraţie. Realizarea liberei circulaţie a persoanelor în
spaţiul comunitar se efectuiază prin asigurarea unui regim nediscriminatoriu a tuturor indivizilor.
Semnarea acordului de la Schenge, la 14 iunie 1985 (de Franta, Belgia, Olanda,
Luxenburg și R F Germania), a constituit un salt calitativ în calea realizării ulterioare a liberei
circulații a persoanelor. Prin semnarea acordului, părțile contractante și-au propus în materie de
circulație a persoanelor, să suprime controalele la frontierele comune și să le transfere la
frontierele externe. În 1990 părțile contractante ale acordului semnează Convenția de aplicare a
Acordului de la Schengen, imprimând o nouă dimensiune eforturilor de realizare a liberei
circulații a persoanelor. Ulterior, Conventia a fost semnata de majoritatea statelor membre ale
Uniunii Europene, cu exceptia Marii Britanii si a Irlandei, Norvegia și Islanda, fiind în afara
spațiului comunitar, au încheiat acorduri de cooperare privind spațiul Schengen.
Prin Actul Unic European (intrat în vigoare în 1987) libera circulație a persoanelor capătă
o nouă calificare, fiind definită drept una dintre cele patru libertăți fundamentale ale Pieței
Interne. Acest nou statut a condus la accelerarea procesului de extindere a dreptului de liberă
circulație privind noi categorii de persoane, cum ar fi studenti, pensionari, persoane care nu
desfasoară activități economice, dar au resurse suficiente de trai.
Prin Tratatul de la Maastricht (1993) a fost introdus conceptul de "cetățenie
europeană", prin intermediul căreia s-a acordat dreptul la libera circulație și libera rezidență în
3
interiorul Uniunii Europene tuturor cetățenilor statelor membre. În plus, Tratatul a inclus în
domeniul de interes comun al statelor membre și politica referitoare la azil, trecerea frontierelor
externe și politica referitoare la imigrație.
Libera circulație a persoanelor trebuie însotita de măsuri de securitate și justiție, pentru a
se crea un cadru favorabil de exercitare a acesteia în interesul și beneficiul tuturor. Această
cerința a fost înscrisă în Tratatul de la Amsterdam sub forma înființării progresive a unei zone de
libertate, securitate și justiție.1
Libera circulaţie a persoanelor reprezintă un drept fundamental, consacrat în plan
internaţional şi la nivel naţional în constituţiile multor state. Consacrarea cea mai solidă a
drepturilor omului s-a realizat în cadrul ONU la 10 decembrie 1948 prin Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, având menirea de a proteja persoana umană împotriva oricăror pericole ce
ar ameninţa-o.
Libera circulaţie a persoanelor favorizează comunicarea directă dintre oameni, o mai
bună cunoaştere între popoare, contribuind efectiv, atât la susţinerea dezideratelor de pace şi
securitate mondială, cât şi la consolidarea drepturilor omului. Circulaţia persoanelor, prin
dinamismul şi diversificarea pe care o cunoaşte în ultimul timp, a devenit un factor important
pentru desfăşurarea şi chiar impulsionarea relaţiilor internaţionale.2
În cadrul Consiliului European de la Nisa (decembrie 2000), Consiliul, Parlamentul
European și Comisia Europeană au semnat "Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene".
Prin acest document sunt reunite într-un cadru unic drepturile civile, politice, economice
și sociale - consacrate într-o serie de documente internaționale, europene și naționale.
Din punct de vedere a sferei subiectelor de drept, Carta nu face nici o deosebire între
cetățenii care se află în mod legal pe teritoriul comunitar.
În sensul dat, în Cartă este reglementat dreptul oricarui cetățean al Uniunii de a avea
libertatea să caute serviciu, să se angajeze, să se stabilească sau să furnizeze servicii în orice stat
membru. De asemenea, rezidenții țărilor parți care sunt autorizați să muncească pe teritoriul
statelor membre, au dreptul la condiții de munca echivalente cu cele de care beneficiază cetățenii
Uniunii Europene.
Astfel, orice cetățean al Uniunii Europene are dreptul de a se deplasa și de a-si stabili
resedința în mod liber pe teritoriul statelor membre. Libertatea de circulație și de ședere poate să

1 http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/drepturi-cetatean-european
2 https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Dreptul%20la%20libera
%20circulatie%2C%20racordat%20la%20situatia%20actuala.pdf
4
fie acordată, în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunității Europene, cetățenilor unor
terțe țări care domiciliază legal pe teritoriul unui stat membru.
Protejarea drepturilor fundamentale ale omului reprezintă unul dintre principiile de bază
ale dreptului comunitar. Obiectivul principal privind respectarea drepturilor omului în Uniune a
fost acela de a asigura protejarea acestor drepturi în proiectarea, aplicarea și interpretarea
legislației comunitare. Toți cetătenii Uniunii au dreptul să circule liber în spatiul european, să
aiba acces la documente și sa se adreseze Mediatorului European pentru exercitarea dreptului de
petiționare.

2.   Domeniul de aplicare a acestei libertăţi

Iniţial, libertatea de circulaţie a persoanelor era recunoscută prin tratat sau un drept al
resortisantului al unui stat membru, în vederea desfăşurării unei activităţi salariate sau
independente pe teritoriul unui stat membru. Dreptul de intrare şi de sejur (şedere) care urmau a
desfăşura activitate economică era recunoscut implicit prin efectul dispoziţiilor articolelor 45, 49
şi 54 din Tratatul privind funcţionare UE.
Dreptul de intrare şi de sejur nu putea exista în afara exercitării unei activităţi salariate a
dreptului de stabilire sau a prestării de servicii. După intrarea în vigoare în 1987 a Actului Unic
European, au fost adoptate la 28 iunie 1990, 3 directive a căror finalitate a fost extinderea
dreptului de intrare şi de sejur în favoarea:
 Studenţilor, prin directiva 90/336/CEE;
 Pensionarilor, prin directiva 90/365/CEE;
 Resortisanţilor comunitari care nu beneficiază de dreptul la libera circulaţie în
temeiul altor reglementări comunitare, prin directiva 90/364/CEE.
După consacrarea Tratatului de Maastrich a cetăţeniei UE, semnificaţiile liberei circulaţii
a persoanelor a depăşit graniţele tradiţionale în care, recunoaşterea acesteia era strîns legată de
exercitarea unei activităţi independente sau salariate.
Deci "cetăţenia europeană" implică recunoaşterea următoarelor prerogative:
 Dreptul de liberă circulaţie şi de şedere pe teritoriul statelor membre;
 Dreptul de a alege, de a fi ales în parlamentul european, precum şi la alegerile locale din
statul membru în care-şi are reşedinţa în aceleași condiții a acelui stat;
 Dreptul de a beneficia pe teritoriul unei țări terțe în care statul membru al cărui resortisant
nu este reprezentant de protecție din partea autorităților diplomatice și consulare ale
oricarui stat membru, în aceleși condiții ca și resortisanții acelui stat;

5
  Dreptul de a înainta pețitii Parlamentului european, de a se adresa Ombutsmanului
european, precum și dreptul de a se adresa instituțiilor și organelor consultative a uniunii
în oricare dintre limbile tratatelor și de a primi răspuns în aceeași limbă;
Actele normative ce reglementează în prezent libera circulaţie a lucrătorilor salariați, este
Regulamentul 1612/68 şi Directiva 2004/38 din 29 aprilie privind dreptul la libera circulație şi
șederea pe teritoriu statelor membre pentru cetățenii uniunii şi membrii familiilor acestora.
Directiva evidențiată a consolidat dreptul la libera circulație a cetățenilor uniunii, reglementînd
dreptul de ieșire şi intrare pe teritoriul statelor membre, dreptul de ședere pe o perioadă de cel
mult 3 luni, respectiv pentru o perioadă mai mare de 3 luni şi condițiile în care se obține dreptul
de ședere în permanent.
Directiva de asemenea conține dispoziții referitoare la restrângerea dreptului de intrare şi
de ședere pentru motive de ordine publică, siguranță publică şi sănătate publică, precum şi
garantarea protecției împotriva expulzării nejustificate a cetățenilor uniunii.
 Directiva este concepută pentru a încuraja cetățenii Uniunii să-și exercite dreptul la
libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, pentru a reduce formalitățile
administrative la strictul necesar, pentru a oferi o definiție mai bună a statutului membrilor
familiei și pentru a limita sfera de aplicare a refuzului intrării sau a încetării dreptului de ședere.
În conformitate cu Directiva 2004/38/CE, membrii familiei includ: soțul/soția (inclusiv de
același sex, după cum a clarificat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea sa în cauza
Coman, C-673/16); partenerul înregistrat, dacă legislația statului membru gazdă consideră
parteneriatele înregistrate ca echivalente cu căsătoria; descendenții direcți în vârstă de până la 21
de ani sau care se află în întreținerea sa, precum și descendenții direcți ai soțului/soției sau ai
partenerului înregistrat; precum și ascendenții direcți care se află în întreținerea sa și cei ai
soțului/soției sau ai partenerului înregistrat3.
Având în vedere că libera circulație a persoanelor în prezent nu mai este condiționată de
desfășurarea unei activități economice, la nivel doctrinar se apreciază că libera circulație a
persoanelor poate prezenta una din următoarele forme:
o Dreptul de liberă circulație şi dreptul de ședere pe teritoriul celorlalte state membre;
o Accesul liber la activități salariate;
o Libertatea de stabilire pe teritoriul oricărui stat membru care presupune accesul la
activități nesalariate la înființarea şi gestionarea întreprinderilor.

3 https://www.europarl.europa.eu
6
 În concluzie, beneficiarii libertății de circulație a persoanelor sunt persoanele fizice,
lucrătorii salariați, lucrătorii independenți, destinatarii serviciilor, membrii de familie ai
lucrătorilor salariați şi independenți, persoanele juridice.

3. Cerinţe esenţiale privind intrarea pe teritoriul părţilor contractante;

a. Dreptul de ieşire şi de intrare

Potrivit art. 4 din Directiva 2004/38/CE, tuturor cetăţenilor UE, care deţin cărţi de
identitate sau paşapoarte valabile, precum şi membrii familiei acestora care nu au cetăţenia unui
stat membru şi care deţin paşapoarte valabile, i se recunoaşte dreptul de a părăsi teritoriul unui
stat membru pentru a se deplasa în alt stat membru, neputînduli-se pretinde viza de ieşire sau alte
formalităţi echivalente.
Potrivit art. 5 din aceeaşi directivă, beneficiază de dreptul de intrare pe teritoriul statelor
membre ale UE cetăţenii UE care deţin cărţi de identitate sau paşapoarte valabile, precum şi
membrii familiei acestora care nu au cetăţenia unui stat membru şi care deţin paşapoarte valabile.
Cetăţenilor UE nu li se pot impune vize de intrare şi nici alte formalităţi echivalente.
Membrilor de familie care nu au cetăţenia unui stat membru li se poate cere, potrivit art. 5, alin.
2 din Directivă, să posede o viză de intrare. În cazul în care un cetăţean al UE sau un membru al
familiei acestuia care nu este resortisant al unui stat membru, nu posedă documentele de călătorie
necesare sau după caz, viza necesară, statul membru în cauză este obligat de a oferi acestor
persoane toate mijloacele rezonabile pentru a le permite să obţină într-un termen rezonabil
documentele necesare sau pentru a confirma ori dovedi prin alte mijloace că beneficiază de
dreptul de liberă circulaţie şi şedere.
Statul membru poate cere persoanei în cauză să-şi raporteze prezenţa pe teritoriul său
într-un termen rezonabil şi nediscriminatoriu. Nerespectarea acestei obligaţii poate face persoana
pasibilă de sancţiuni nediscriminatorii şi proporţionale.

b. Dreptul de şedere pentru o perioadă de cel mult 3 luni

Cetăţenii UE au dreptul de şedere pe teritoriul altui stat membru o perioadă de cel mult 3
luni fără nici o altă condiţie înafara cerinţei de a deţine o carte de identitate valabilă sau un
paşaport valabil. În mod similar, acest drept este recunoscut şi membrilor de familie care deţin
paşaport valabil care nu au cetăţenia unui stat membru şi care-l însoţesc pe cetăţeanul UE, se pot
alătura acestuia.

7
 Drepturile descrise se aplică persoanelor care își exercită dreptul la liberă circulație în
scop profesional. Pot exista anumite restricții din motive de securitate, ordine și sănătate publică
și în ceea ce privește angajarea în sectorul public. În cazul cetățenilor croați, pot exista
anumite restricții temporare.4

c. Dreptul de şedere pe o perioadă mai mare de 3 luni

Conform art7. alin.1 din Directivă, toţi cetăţenii uniunii au dreptul de şedere pe teritoriul
unui stat membru pentru o perioadă mai mare de 3 luni în următoarele cazuri:

1. Sunt salariaţi sau desfăşoară activităţi independente în statul membru gazdă;

2. Dispun de suficiente resurse pentru ei şi pentru membrii familiei lor, astfel încât să nu
devină o sarcină pentru sistemul de asistenţă socială al statului membru gazdă în cursul
şederii, şi deţin o asigurare medicală completă în statul membru gazdă;
3. Sunt înscrişi într-o instituţie publică sau privată, acreditată sau finanţată de către statul
membru gazdă pe baza legislaţiei sau practicilor sale administrative;

Un cetăţean al Uniunii care nu mai desfăşoară o activitate salariată sau o activitate independentă,
îşi menţine statutul de lucrător sau de persoană care desfăşoară activitate independentă în
următoarele condiţii:

1. Se află în incapacitate temporară de muncă, ca rezultat al unei boli sau accident;

2. Este înregistrat în mod corespunzător ca fiind în şomaj involuntar după ce a fost angajat
pe o perioadă de peste un an şi s-a înregistrat ca persoană care caută de lucru la serviciul
competent de ocupare a forţei de muncă;
3. Este înregistrat în mod corespunzător ca fiind în şomaj involuntar după ce a îndeplinit un
contract de muncă pe termen limitat cu durata mai mică de un an sau după ce a devenit
şomer în mod involuntar în timpul primelor 12 luni şi s-a înregistrat ca persoană care caută
de lucru la serviciul competent de ocupare a forţei de muncă. În acest caz, statutul de
lucrător se menţine pe o perioadă de cel puţi 6 luni;
4. Începe un stagiu de formare profesională, cu excepţia cazului în care se află în şomaj
involuntar, menţinerea statutului de lucrător presupune ca pregătirea să aibă legătură cu
activitatea profesională anterioară.

Pentru perioadele de şedere ce depăşesc 3 luni, statul membru gazdă poate impune
cetăţenilor uniunii să se înregistreze la autorităţile competente. Termenul pentru înregistrare este

4 https://ec.europa.eu
8
de cel puţin de 3 luni de la data sosirii, eliberîndu-se un certificat de înregistrare care conţine
numele şi adresa persoanei înregistrate, precum şi data înregistrării.

Nerespectarea cerinţei de înregistrare de către persoana respectivă, o poate expune pe

aceasta sancţiunilor instituite de legislaţia statului membru gazdă, cu condiţia ca acestea sa fie
nediscriminatorii şi proporţionale.

Pentru membrii de familie unui cetăţean al uniunii care nu sunt resortisanţi ai unui stat
membru, statele membre eliberează un document intitulat permis de şedere de membru de
familie al unui cetăţean a uniunii. Termenul pentru prezentarea cererii de acordare a permisului
de şedere este de cel puţin 3 luni de la data sosirii, actul fiind eliberat în termen de cel mult 6 luni
de la data prezentării cererii.

Permisul de şedere este valabil timp de 5 ani de la data eliberării sau pe perioada
prevăzuta de şedere a cetăţeanului uniunii în cazul în care aceasta e mai mică de 5 ani.
Valabilitatea permisului de şedere nu este afectată de absenţe temporare care nu depăşesc 6 luni
pe an, sau de absenţe de durata mai mare în vederea îndeplinirii serviciului militar obligatoriu,
ori de o absenţă de cel mult 12 luni consecutive determinată de motive importante precum
sarcina sau nașterea, boli grave, studiile sau formarea profesională ori detașarea într-un alt stat
membru sau într-o țară terţă.

Potrivit art.12 si 13 din Directivă, decesul sau plecarea cetățeanului uniunii, respectiv
divorțul, anularea căsătoriei sau încetarea parteneriatului înregistrat, nu afectează dreptul de
ședere al membrilor săi de familie – cetățeni ai unui stat membru. Decesul cetățeanului uniunii
nu antrenează pierderea dreptului de ședere al membrilor săi de familie care nu au cetățenia unui
stat membru, dacă aceștia au avut reședința în statul membru gazda în calitatea de membri de
familie, timp de cel puțin un an înainte de decesul cetățeanului uniunii.

Divorțul, anularea căsătoriei sau încetarea parteneriatului înregistrat, nu afectează dreptul

de ședere al membrilor de familie ai unui cetățean a uniunii care nu sunt resortisanți ai unui stat
membru în cazurile în care:

1. Înainte de inițierea formalităților de divorț, de anulare a căsătoriei sau de încetare a

parteneriatului înregistrat, căsătoria sau parteneriatul înregistrat a durat cel puțin 3 ani din
care cel puțin un an în statul membru gazdă;
2. Prin acordul soților sau al partenerilor, ori prin hotărâre judecătorească, copiii
cetățeanului uniunii au fost încredințați soțului sau partenerului care nu e cetățean al unui
stat membru;

9
 3. Acest lucru e justificat de situații deosebit de dificile, precum faptul de a fi fost victima
violenței în familie în perioada în care căsătoria sau parteneriatul înregistrat era încă în
vigoare;
4. Prin acordul soților sau al partenerilor, ori prin hotărâre judecătorească sau partenerul
care nu are cetățenia unui stat membru are dreptul de vizitare a copilului minor sub condiția
ca instanța judecătorească să fi hotărât că vizitele trebuie sa aibă loc în statul membru
gazdă atât timp cît sunt necesare.

d. Șederea de lungă durată (dreptul de ședere permanent)

Conform art.16 din Directiva, cetățenii Uniunii care şi-au avut reședința legală pe
teritoriul statului membru gazdă în cursul unei perioade neîntrerupte de 5 ani, dobândesc dreptul
de ședere permanentă pe teritoriul acestuia. Regula dată se extinde şi asupra membrilor de
familie care nu au cetățenia unui stat membru care şi-au avut reședința legală împreună şi cu
cetățeanul uniunii în statul membru gazdă pe o perioadă neîntrerupta de 5 ani.

Continuitatea șederii nu este afectată de:

1. Absențe temporare care nu depășesc un total de 6 luni pe an;

2. Absența de durată mai lungă în vederea îndeplinirii serviciului militar obligatoriu;
3. O absenţă de cel mult 12 luni consecutive determinată de motive importante precum
sarcina şi nașterea, boli grave, studiile sau formarea profesională ori detașarea în alt stat
membru sau într-o tară terță;

Dreptul de ședere permanentă se pierde numai în cazul unei absenţe din statul membru
gazdă pe o perioadă care depășește 2 ani consecutiv. De la regula generală privind dobândirea
dreptului de ședere permanentă pentru persoanele salariate sau care desfășoară activități
independente, care şi-au încetat activitatea, precum şi pentru membrii familiei lor au fost
instituite anumite derogări.

Astfel, dreptul de ședere permanentă se acordă înaintea încheierii unei perioade

neîntrerupte de ședere de 5 ani în următoarele cazuri:

1. Salariatul sau persoana care desfășoară o activitate independentă în momentul în care şi-a
încetat activitatea, a împlinit vârsta prevăzută de legislația statului membru respectiv în
vederea pensionării pentru limita de vârstă, ori lucrătorul care şi-a încetat activitatea
salariată ca urmare a pensionării anticipate, a lucrat în staul membru respectiv cel puțin în
cursul ultimelor 12 luni precedente şi şi-a avut reședința pe teritoriul acestuia pe o perioadă
10
 neîntreruptă mai mare de 3 ani. În cazul în care legislația statului membru gazdă nu acordă
dreptul la pensie pentru limita de vîrstă anumitor categorii de persoane care desfășoară
activități independente se consideră că este îndeplinită condița de vîrstă de îndată ce
beneficiarul a împlinit 60 de ani.
2. Salariatul sau persoana care desfășoară o activitate independentă şi care a avut reședința
în statul membru gazdă timp de cel puțin 2 ani, şi-a încetat activitatea din cauza unei
incapacități permanente de muncă. În cazul în care aceasta incapacitate este rezultatul unui
accident de muncă sau al unei boli profesionale care îndreptățește persoana dată la o
prestație plătită integral sau parțial de o instituție publică a statului membru gazdă, nu este
necesară îndeplinirea nici unei condiții privind durata șederii;
3. Salariatul sau persoana care desfășoară activitate independentă şi care după 3 ani de
munca şi ședere neîntreruptă pe teritoriul statului membru gazdă desfășoară o activitate
salariată şi indepenedentă pe teritoriu unui alt stat membru dar își păstrează reședința pe
teritoriul statului membru gazdă unde se întoarce de obicei în fiecare zi sau cel puțin odată
pe săptămâna.

În vederea dobândirii dreptului de ședere permanentă cu condițiile descrise la punctul 1 și

2, perioadele de muncă desfășurate pe teritoriul statului membru unde lucrează persoana în
cauză, se consideră petrecute pe teritoriul statului membru gazdă.

Directiva a fost caracterizată de probleme și controverse, apărând dovezi privind

deficiențele grave din transpunerea sa și obstacolele care persistă în calea liberei circulații, astfel
cum au subliniat rapoartele Comisiei și studiile Parlamentului privind aplicarea directivei,
acțiunile în constatarea neîndeplinirii obligațiilor împotriva statelor membre pentru transpunerea
incorectă sau incompletă, volumul mare de petiții depuse la Parlament și numărul considerabil de
cazuri aduse în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Criticile exprimate de unele state
membre în 2013-2014 în legătură cu presupusele abuzuri comise de cetățeni ai UE în ceea ce
privește normele de liberă circulație au dus la discuții la nivelul UE privind posibile reforme,
însă acestea au fost suspendate între timp, după Decizia Regatului Unit de a părăsi UE.5

4. Poziția dreptului cetățenilor Republicii Moldova la libera circulație

în statele membre ale UE;

5 https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/147/libera-circulatie-a-
persoanelor
11
 Lansarea relațiilor dintre RM și UE a avut loc odată cu semnarea la 28 noiembrie 1994 a
Acordului de Parteneriat și Cooperare, care a intrat în vigoare la 1 iulie 1998 , pe o durata de
10 ani. (Acordul de Parteneriat şi Cooperare, a intrat în vigoare abia în iulie 1998, pentru o
perioadă de zece ani, cu posibilitate de prelungire automată dacă nici una din părţi nu-l denunţă.
APC creează cadrul juridic şi instituţional pentru relaţiile dintre Moldova şi UE. )

În mai 2004 Republica Moldova a fost inclusă în Politica Europeană de Vecinătate a UE,

care apare ca rezultat al extinderii consecutive în Europa Centrală şi de Est al UE, și al apropierii
nemijlocite de spaţiul ex-sovietic al Europei de Est, iar interesul acesteia pentru stabilitatea,
prosperitatea şi securitatea statelor din această regiune a crescut semnificativ. PEV nu a
schimbat cadrul juridic al relaţiilor Moldovei cu UE.

APC a rămas acordul de bază al parteneriatului moldo-comunitar, dar a fost echipat cu un

document politic în forma unui Plan de acţiuni UE–Moldova (PAUEM), destinat accelerării
reformelor politice, economice şi sociale în ţara noastră, în schimbul aprofundării relaţiilor sale
cu UE.

Planul de Acțiuni RM-UE a fost semnat la 22 februarie 2005. La 4 mai 2006, RM a fost
acceptată în calitate de membru cu drepturi depline în cadrul Procesului de Cooperare în Europa
Sud-Est, ceea ce confirmă încă o data apartenența Republicii Moldova la spațiul Sud-Est
European și deschide noi perspective cadrului de relații între RM și UE.

PAUEM stabileşte un set comprehensiv de priorităţi în domeniile cuprinse de APC. Şapte

priorităţi din cele zece vizează dimensiunea politică a procesului de cooperare dintre UE şi
Moldova.

În februarie 2005 APC nu a fost înlocuit, ci suplimentat prin Planul individual de Acţiuni
UE – RM, care acoperă golurile din APC reieșind din realitățile respective şi acordă mai multă
substanță şi urgență prevederilor din APC.

Astfel, deși PA nu presupune aderarea RM la UE, măsurile prevăzute în PA vor ajuta RM

să se apropie de criteriile de aderare şi deci să fie un stat mult mai pregătit pentru demararea
procesului de aderare la UE

Pe 6 octombrie 2005 a fost instiuită Delegația Uniunii Europene în Republica

Moldova pentru a facilita mai mult relațiile moldo-comunitare. Odata cu venirea la conducerea
tarii a Aliantei pentru Integrare Europeană, începând cu 2009 Republica Moldova participă la
inițiativa Parteneriatului Estic contribuind activ la dezvoltarea dimensiunii bilaterale și a celei
multilaterale.

12
 Începând cu 28 aprilie 2014 a fost liberalizat regimul de vize pentru cetăţenii RM prin
modificarea Regulamentului UE nr. 539/2001 privind abolirea obligaţiei de viză pentru
călătoriile de scurtă durată pentru cetăţenii RM posesori ai paşaportului biometric în spaţiul
Schengen.

Liberalizarea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova este prevăzută de Regulamentul

UE nr. 539/2001 privind lista ţărilor terţe ai căror resortisanţi trebuie să deţină viză pentru
trecerea frontierelor externe şi a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi sânt exoneraţi de această
obligaţie. 

Republica Moldova permite cetățenilor UE să călătorească în țara noastră pentru vizite de

scurtă şedere, fără viză. 

Liberalizarea regimului de vize permite călătorii fără viză pentru o perioadă de pînă la 90
de zile în decursul a șase luni/180 zile. Liberalizarea regimului de vize permite doar călătorii
pentru o perioadă scurtă, fără dreptul de muncă, studii, reîntregirea familiei sau alte scopuri.
Pentru călătorii de lungă ședere cetăţenii Republicii Moldova trebuie să aplice pentru viza
naţională a statului membru al UE unde doresc să călătorească, în baza căreia vor solicita ulterior
eliberarea permisului de ședere (unicul document care permite șederea legală pe teritoriul
statelor membre ale UE mai mult de 3 luni de zile consecutiv).

Menționez că pot fi făcute mai multe călătorii în perioada celor 90 zile, deși trebuie să ne
asigurăm că nu vom depăși 90 zile în decursul celor 180 zile. Deasemenea pentru a călători fără
vize în statele member ale UE/Schengen conaționalii noști au nevoie de a dispune de pașaport
biometric valabil (cel puţin 6 luni de la data întoarcerii în ţară), care poate fi obținut la orice
oficiu teritorial al Întreprinderii de Stat „Registru”, Ministerul Tehnologiei Informaţiei și
Comunicaţiilor sau orice Ambasadă/Oficiu Consular al Republicii Moldova peste hotare. În caz
contrar, cu paşaport non-biometric nu veţi putea călători fără viză în spaţiul Schengen. Va fi
nevoie în continuare să aplicaţi pentru viză la ambasadele statelor membre ale UE/Schengen
acreditate pentru Republica Moldova în baza Acordului Republica Moldova – Uniunea
Europeană de Facilitare a Regimului de vize.

Pentru a putea călători în ţările din spaţiul Schengen erau necesare următoarele acte :6
1. Invitaţie tradusă în limba materna şi legalizată sau voucher - pentru destinaţia finală;
2. Bilet de transport dus - întors sau cartea verde a maşinii cu care se pleacă;
3. Asigurarea medicală - valabilă pentru perioada sejurului.
Deci la intrare în UE poliția de frontieră va verifica :

6 Spaţiul Schengen, www.infotravelromania.ro;

13
  Pașaportul biometric valabil (cel puţin 6 luni de la data întoarcerii în ţară)
 Scopul clar al călătoriei şi destinaţia (călătorie de afaceri, turism, vizită la prieteni
sau rude, studii pînă la 90 de zile etc.).

 Asigurarea medicală pentru întreaga perioadă de călătorie/şedere;

 Confirmarea mijloacelor suficiente de trai pentru perioada de călătorie/şedere, cît

şi pentru întoarcerea în ţara de origine (bani lichizi sau cecuri de călătorie sau carduri
bancare valabile, etc.). De cele mai multe ori această sumă nu depăşeşte 50 euro pe zi, în
cazul în care persoana are rezervare la hotel.

Pentru a intra în spaţiul Schengen/UE сetăţeanul Republicii Moldova trebuie:

· să NU fie pe lista persoanelor care reprezintă o ameninţare pentru ordinea publică,
sănătatea publică sau securitatea internă;
· să NU fie pe lista persoanelor a căror intrare este interzisă, cel puţin, în unul din statele
în cauză;
· să NU fie condamnat în oricare dintre statele membre Schengen/UE pentru o infracţiune
pentru care Codul Penal stabilește o pedeapsă de, minimum, 1 an de închisoare;
· să NU fie obiectul unui ordin de părăsire forţată (deportare sau expulzare), care se
aplică, în special, în cazurile de ședere ilegală;
· să NU existe dovezi că persoana este implicată în activităţi criminale sau dovezi clare că
intenţionează sa facă acest lucru.7
În cazul în care cetăţenii Republicii Moldova vor încălca regulile de şedere, vor fi puşi în
situaţia de a părăsi sau de a fi deportaţi forţat din ţara membră a UE (acţiune care întotdeauna
este asociată cu interdicţia de intrare de la 1 pînă la 5 ani). Alternativ statele membre ale UE pot
aplica măsuri administrative — amenzi, care pot ajunge pînă la 3000 de euro. În cazul în care
amenzile nu sunt plătite, persoanei nu i se va mai permite să intre în ţara respectivă.

5. Concluziii

Acum 100 de ani, Europa ieșea devastată dintr-un conflict deosebit de sângeros. Astăzi,
peste 500 de milioane de cetățeni de diferite generații sunt martorii unui parcurs istoric fără
precedent care a dat naștere progresiv unei Uniuni Europene purtătoare de valori fundamentale
comune statelor sale membre și garant, prin intermediul instituțiilor sale, al păcii, libertății,
democrației, statului de drept și respectării drepturilor omului.
Trebuie să reținem formidabilele succese ale construcției europene, mai ales în vremuri în
care Europa trebuie să gestioneze incertitudinile cu privire la ieșirea din Uniune a Regatului
7 https://www.mfa.gov.md/
14
Unit, dramatica criză a migrației și tensiunile dintre statele membre referitoare la respectarea, de
către unele, a statului de drept.
Uniunea oferă cetățenilor săi un spațiu de libertate, Securitate și justiție, fără frontier
interne, în teritoriul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor în corelare cu măsuri
adecvate privind controlul la frontierele externe, dreptul la azil, imigrare, precum și prevenirea
criminalității și combaterea acestui fenomen.
În același timp, Uniunea Europeană respect bogăția diversității sale culturale și
lingvistice și veghează la protejarea și dezvoltarea patrimoniului cultural European.

Dat fiind faptul că este un spaţiu integrat, deschis şi concurenţial, aceasta promovează
mobilitatea, competitivitatea şi inovația în interacțiune, în special, cu politicile comunitare
sectoriale, pentru ca fiecare cetăţean să poată profita pe deplin de avantajele pieţei unice.
UE se concentrează asupra eliminării obstacolelor care încă obstrucţionează funcţionarea
acesteia, caută să armonizeze diferitele legislaţii pentru a face faţă mai bine provocărilor
globalizării şi pentru a se adapta la progrese, cum ar fi noile tehnologii.

6. Bibliografie:

1. „Documente de baza ale comunitatii si Uniunii Europene” ,

Editura Polirom 1999;
2. „Drept comunitar” , Ion Tutuianu, Editura Pim Iasi 2009;
3. D. Vătăman, Instituţiile Uniunii Europene, Edit. Universul
Juridic, Bucureşti, 2011.
4. https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/147/liber
a-circulatie-a-persoanelor accesat la 10.04.2020;
5. https://www.mfa.gov.md/ - accesat la 10.04.2020;
6. http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/drepturi-cetatean-
european – accesat la 15.04.2020;

15