Introducere: Ion Barbu este un scriitor interbelic alaturi de Tudor

Arghezi, Eugen Lovinescu, Liviu Rebreanu, George Bacovia, Lucian Blaga,

iar opera sa „Riga Crypto și lapona Enigel” este o poezis moderna prin
trasaturile specificile pe care le detine.
R1: Văzută ca un „luceafăr întors”, poezia prezintă drama cunoașterii
și incapabilitatea dintre două lumi. „Luceafăr” deoarece este ilustrată o
poveste de iubire dintre două ființe care aparțin unor lumi diferite,
„întors” deoarece ființa superioară este un personaj feminin, iar ființa
inferioară este un personaj masculin.
Opera este o baladă cultă în care se îmbină armonios cele trei genuri
literare: epic, prin povestire și personaje, dramatic prin dialog și liric prin
formă, structură, elemente de prozodie. Textul baladei are în centru o
lirică a măștilor tipica alegoriei simbolice, a rolurilor, poetul fiind în
spatele fiecărei măști: menestrelul, nuntașul fruntaș, Riga și lapona.
Poezia barbiană este modernistă, deoarece poetul creează o sintaxă
unică, originală, cuvintele sunt transformate în simboluri pentru a
exprima mesaje care necesită descifrare, iar limbajul conține de la
elemente arhaice și populare până la termen neologici, științifici.
Elementele-simbol (soare, umbra, nuntă, oglindă, făntână),
exprimate prin limbaj oral, familiar, natariv, conferă poemului
modernitate, caracter alegoric și filozofic.
Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă într-o viziune
fantastică inedită a cărei interpretare implică drama cunoașterii și
imposibilitatea împlinirii sentimentului de iubire între două ființe
aparținând unor regnuri diferite.
 R2: Opera tratează tema iubirii imposibile, tema inițierii, specifică
baladelor, și a incompatibilității dintre două ființe care aparțin unor lumi
diferite, condiția ființei superioare care caută aspirația spre înalt, absolut,
cunoaștere.
O primă imagine poetică prin care se ilustrează incompatibilitatea
ditre Crypto și Enigel este reprezentată de încercările lui de a o opri pe
fata din drumul ei, cerându-i să-l ia cu ea și, în cele din urmă, să uite de
soare. La toate aceste solicitări, Enigel răspunde categoric prin refuz,
marcând astfel superioritatea sa în fața existenței instinctuale, vegetative
a lui Crypto. Hotărârea fetei de a-și urma idealul nu poate fi schimbată,
indiferent ce motive sau tentatii aduce Crypto. Drumul ei nu reprezintă o
simplă călătorie, ci ea urmează calea spre cunoaștere.
O altă imagine poetică semnificativă în ceea ce privește diferențele
esențiale dintre cei doi poate fi identificată în finalul poemului.
Despărțirea lor, oglindirea soarelui în Crypto și transformarea acestuia
într-o ciupercă otrăvitoare vin, parcă, să întărească și mai mult
imposibilitatea unei relații de iubire. Ceea ce încercase riga, descântecul
pentru schimbarea destinului fetei, se întoarce împotriva lui cu o forță
deosebită, capabilă să-i modifica statutul inițial din care decade prin
însoțirea cu ființe inferioare ”Laurul-balaurul” și căsătoria cu măsălarița.
R3: Titlul urmează modelul tradițional al operelor cu tematică
romantică, de exemplu „Romeo și Julieta” sau „Tristan și Isolda”,
denumind protagoniștii poemului: Riga Crypto, „riga” însemnând rege, iar
„Crypto” provine de la „Kryptos” care înseamnă ascuns, tăinuit. Lapona
Enigel este de asemenea un nume semnificativ: lapona arată originea
fetei, Laponia, ducându-ne cu gândul la frig, gheață, „Enigel” înseamnă
înger.
 Tipul de lirism este obiectiv, cele două personaje reprezentând mărci
ale eului liric,lirismul fiind unul al măștilor, eul liric ascunzându-se în
spatele fiecărei măști: menestrelul, nuntașul fruntaș, Riga și lapona.
Poezia are douăzeci și șapte de strofe, fiind împărțită în
douăsecvențe lirice, opera cuprinzând și povestirea în ramă sau
povestirea în povestire și tehnica înlănțuirile secvențelor narative, folosită
în a doua parte a poemului.Prima secvență ilustrează o nuntă reală,
consumată, iar a doua secvență ilustrează o nuntă imaginară.
Concluzie: Prin urmare, Barbu neagă o întreaga tradiție literară,
înlocuind ideea impusă că dragostea este un miracol, poetul prezentând
legea nemiloasă a iubirii: supraviețuiește cel puternic, iar cel slab este
sacrificat.