Temă și viziune despre lume într-un basm cult studiat/ particularitățile textului narativ

,,Povestea lui Harap-Alb”

de Ion Creangă

Pașii argumentării

I. Introducere
1. Integrarea autorului în epoca din care face parte
2. Relevarea a două două trăsături care fac posibilă integrarea basmului într-o
orientare artistică/ Definiția aplicată a speciei, prin reliefarea a două trăsături
3. Tema operei evidențiată prin două secvențe semnificative
a. Trecerea podului
b. ,,Pădurea-labirint”
II. Cuprins- Evidențierea a două elemente de compoziție sau de structură
semnificative pentru tema și viziunea despre lume
1. Modificări la nivelul structurii
a. Formule specifice
b. Structura internă este inovată prin inversarea unor invarianți și prin
complicarea motivului central.
2. Umanizarea fantasticului
III. Concluzie

I.1.Ion Creangă trebuie absolvit de calificarea de simplu ,,culegător” de basme, el

reprezentând o civilizație superioară prin vechime și tradiții. Opera lui este expresia unui
suflet elementar și propune spectacolul natural, dar mereu surprinzător al unei lumi arhetipale,
care trăiește mai mult prin limbaj, prin plăcerea spunerii. Astfel, prin poveștile sale Creangă a
scos basmul din circuitul folcloric și i-a dat un statut artistic. ,,Oglindire a vieții în moduri
fabuloase” (George Călinescu), basmul favorizează intrarea într-o lume miraculoasă unde se
consumă aventura eroică a protagonistului, care luptă pentru apărarea unor valori morale:
binele, adevărul, dreptatea, curajul. Ca specie a genului epic, basmul este o narațiune
structurată pe un singur plan epic, având o acțiune convențională, la care participă
personaje sau forțe supranaturale, definite ca arhetipuri.

2. În ,,Povestea lui Harap-Alb” sunt valorificate strălucit toate trăsăturile basmului cult.
Marele scriitor humuleștean preia tiparul narativ al basmului popular, dar îl ,,de-construiește”
prin ,,originala alăturare a miraculosului cu cea mai specifică realitate”. Astfel, fantasticul
este reflectat prin trăsăturile generice ale realismului, aspect care imprimă operei caracter
nuvelistic- Tudor Vianu. În acest sens, Garabet Ibrăileanu afirmă că eroii lui Creangă vorbesc
moldovenește și se comportă țărănește. De asemenea, autorul reorganizează structurile
stereotipe în acord cu viziunea artistică și cu principiile sale estetice. Astfel, naratorul nu mai
este o instanță supraindividuală, ci o instanță textuală care își asumă explicit rolul de
povestitor: ,,Eu sunt dator să spui povestea și vă rog s-o ascultați!”

3.Tema basmului o constituie pe lângă lupta dintre bine și rău, idee întâlnită în toate
basmele, drumul inițierii unui tânăr de la stadiul de novice, până la acela de om total, de la
condiția de slugă la cea de împărat. Semnificative pentru evidențierea acestei arii tematice
sunt două secvențe: trecerea podului și rătăcirea în pădurea-labirint. Podul, locul unde se
desfășoară încercarea pusă la cale de către Crai, leagă sfârșitul împărăției de începutul unui
spațiu enigmatic, nesfârșit, amenințător, plin de păduri și drumuri întortocheate, ce sugerează
în cod mitologic obstacolele și labirintul. Această trecere înseamnă și trecerea de la pământ la
cer, de la starea omenească la starea supraomenească , de la contingență la nemurire, ,,de la
lumea sensibilă la cea supersensibilă” (R. Guenon). Toate tradițiile confirmă simbolistica
podului, ca loc de trecere și de încercare. Ele îi conferă astfel o dimensiune morală, rituală și
religioasă. Trecerea podului este urmată de rătăcirea în pădurea-labirint, simbol ambivalent,
loc al morții și al regenerării, căci pentru tânăr se va încheia o etapă și alta va începe : ,,de la
un loc i se închide calea și încep a i se încurca cărările”. În legende și basme, pădurea este
locuită de făpturi miraculoase, cel mai adesea amenințătoare care întruchipează toate acele
pericole cu care omul tânăr trebuie să se confrunte atunci când, în perioada inițierii sale, vrea
să devină un om pe deplin responsabil.

II. 1 a. În structurile narative ale basmului cult crengist se regăsesc toate motivele literare
ordonatoare și formulele caracteristice basmului popular, având însă un relief stilistic
inconfundabil. Astfel, dacă formula mediană este în mare parte păstrată, formula inițială și cea
finală sunt vizibil inovate. Formula inițială exclude paradoxul temporal, dar evocă un timp
îndepărtat și totuși plauzibil. În felul acesta nu se mai realizează acea demarcație netă între
planul real și cel ireal, lumea basmului situându-se în plelungirea realității. Cuvântul ,,cică”
reprezintă o modalitate caracteristică oralității, prin care se propune situarea faptelor sub
semnul întrebării. Formula finală păstrează modelul rimat și ritmat din basmul popular, dar
lipsește convenția minciunii, povestitorul asumîndu-și și rolul de martor la ultimele
evenimente. Cu acest prilej moralizează și compară lumea ideală a basmului cu cea reală.

II.1.b. În linii mari, Creangă nu este departe de morfologia basmului popular: o situație
inițială, marcată de echilibru, o situație de prejudiciere, încercarea recuperării și alegerea
erolului, intervenția donatorului, călătoria, supunerea eroului la probe, a doua călătorie, noile
încercări, întoarcerea eroului, rezolvarea situației și prologul. Prima modificare față de
schema tradițională intervine în momentul recurgerii la vicleșug și furtul identității,
identificat în modelul epic primordial spre finalul călătoriei inițiatice. Creangă plasează acest
moment la începutul călătoriei, Spânul determinându-l pe erou să-și schimbe identitatea,
acesta primind, totodată, un nume atipic pentru personajul din basm. A doua modificare
intervine în fața celei de a treia probe, Creangă recurgând la tehnica racordului/ a
ramificației. Drumul devine mult mai complicat, întrucât de acum urmează o nouă călătorie,
o nouă intervenție a altor donatori și supunerea la alte probe, astfel încât impresia este că ne
aflăm în fața unui nou basm, motivul drumului îmbrăcând forma de drum în drum. Această
desfășurare epică a fost anunțată de interdicția tatălui, care nu cuprindea doar evitarea omului
spân, ci și a omului roș. De asemenea, eroul trebuie să demonstreze acum că inițierea și-a
atins scopul, dovedind că știe să distingă între esnță și aparență. Semnificativă este întâlnirea
cu ceata de uriași, eroul întrezărind dincolo de aspectul dezagreabil esența lor. Intervin noi
invarianță, care asigură complexitatea basmului. Până va ajunge la curtea Împăratului Roș,
trebuie să realizeze o nouă înzestrare. Prin dovezi de hărnicie, de bunătate, el capătă obiecte
magice, aripi fermecate de la crăiasa furnicilor și a albinelor. Cu ajutorul celor cinci uriași, va
trebui să treacă alte probe, care vizează deprinderi, calități diferite: capacitatea de apărare
(răcirea camerei de aramă); capacitatea de autoconservare (ospățul pantagruelic); îndemânarea
(alegerea macului de nisip); vigilența (supravegherea fetelor); perspicacitatea (identificarea
fetei); iuțeala (aducerea obiectelor magice). O altă modificare intervine în secvența
pedepsirii impostorului, deoarece nu eroul pune capăt existenței răului, ci calul, care se
repede și îl aruncă pe Spân în înaltul cerului. De asemenea, în mod atipic, răul nu dispare
definitiv, doar impostorul fiind condamnat la dispariția totală, esența răului rămânând
(împăratul Roș).

II.2. Cea mai importantă modificare se realizează la nivelul personajelor. Consecință a

viziunii realiste, personajele sunt mult mai apropiate de realitate, devenind credibile, aspect
care se poate reliefa prin conceptul de umanizare a fantasticului. Semnificativă în acest sens
este conturarea imaginii calului năzdrăvan, al cărui rol nu mai poate fi asociat cu cel al trecerii
din spațiul credibil în cel al lumii supranaturale, ci are identitate bine marcată, dând o lecție de
demnitate eroului pentru cele trei lovituri primite. Umanizarea este bine evidențiată și la
nivelul conturării personajului Harap-Alb, fiind realizat într-o manieră realistă. Este eliminată
perspectiva idealizatoare, identitatea eroului fiind constituită deopotrivă din calități și defecte.
Este naiv, încalcă sfatul părintesc, are o fire vulnerabilă, este plângăcios, dar este dominat de
dorința de a nu-și dezamăgi părintele, este pritenos, harnic, milos, are spirit de sacrificiu și
este îngăduitor.

III.În concluzie, îmbinând efecte neașteptate ale narațiunii cu dialogul savuros, unorul
irezistibil al situațiilor cu ironia fină a unui narator care schimbă mereu măștile pentru a-și
ține captivat naratarul, Creangă demonstrează că nu este un simplu povestitor care se lasă
condus de o succesiune a unor motive și funcții ale basmului, ci un creator autentic și total, un
autor rafinat, stăpân pe universul artei sale.