Basmul

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă

Definiție:

Basmul este o specie epică amplă în proză sau în versuri, mai rar în versuri care
prezintă fapte și întâmplări miraculoase având un singur plan narativ cu o acțiune la care
participă personaje sau forțe supranaturale împărțite în doua categorii: forțele binelui și forțele
răului

,,Povestea lui Harap-Alb’’ este un basm cult, capodoperă a creației lui Ion Creangă ,,
însăși sinteza basmului românesc: toată filosofia noastră populară între fatalitatea răului și
ideala căutare a binelui, se lămurește în încercările grele ale fiului de împărat’’( Pompiliu
Constantinescu)

Tema:

Tema basmului o constitue lupta dintre bine și rău, cu triumful, fiind un basm cult
autorul personalizează această temă prin faptul că eroul luptă pentru impunerea unor valori
morale și etice cum ar fi: curaj, corectitudine, onoare, iubirea liber consimțită.

Motive:
 Împăratul fără urmași
 Superioritatea mezinului
 Cifra 3
 Încălcarea interdicției
 Probele
 Obiecte fermecate
 Nunta împărătească
Timpul și spațiul:

Relațiile temporale și spațiale sunt vagi. Timpul nu este determinat ,,amu cică era
odată’’ iar locul acțiunii ,,la o margine a pământului’’

Titlul:

Titlul este oximoronic deoarece Harap provine de la cuvântul arap ( negru) cu trimitere
la idea de rob pe vremea când țiganii erau legați de moșie ca robi iar Alb este culoarea
stăpânului, a regalității. În primul rând, numele personajului principal sugerează statutul său
dublu de rob și și de stăpân în același timp cât și evoluția de la statutul de slugă la cel de
stăpân. În plus, numele poate marca trecerea de la întunericul neștiinței la aura luminoasă a
cunoașterii Vasile Lovinescu în cartea ,,Creangă și creanga de aur’’, interpretează mitic acest
basm considerându-l un ,,pelerinaj spre unitate’’. În acest demers Harap-Alb are rolul
principal pentru că el este un Yin-Yang autohton predestinate să restaureze unitatea acestei
lumi căzute în haos. Numele este alcătuit din două nonculori unind în ele răul și binele,
întunericul și binele

Formule narative:

În basmul cult ,,Povestea lui Harap- Alb’’, formulele sunt modificate pentru a purta
amprenta autorului.

Formula inițială are rolul de a introduce cititorul în lumea basmului. În basmul lui
Creangă ,, ,,Amu cică era odată’’, formula este scurtă și a are rolul de a localiza acțiunea prin
folosirea regionalismului ,,amu’’ și în același timp aduce întâmplările mai aproape de narator.
Folosirea cuvântului ,,cică’’ sugerează că naratorul este unul necreditabil aruncând o umbra
de îndoială asupra acestor evenimente, pe care le-a preluat de undeva. Naratorul se simte
obligat să facă o digresiune narativă în care să prezinte distanța enormă dintre împărățiile
celor doi frați. Încă din fragmentul initial apare o trăsătură a discursului narativ și anume
technica detaliului, naratorul insitând asupra unor fapte întâmplări, lecția de morală ținută de
crai, descrierea cerbului etc.

Formulele mediane au rolul de a menține atenția naratarului și de a marca trecerea la o

altă secvență narativă. Drumul lung și povestea lungă au nevoie de avertismente repetate care
să mențină atenția cititorului

Formula finală are rolul de a scoate pe cititor din lumea ficțiunii și de-al aduce în
lumea reală. În basmul lui Creangă, formula finală este original deoarece naratorul strecoară o
notă de umor amar prin comentariul moral pe care îl face asupra inegalității oamenilor din
societate. Prezența conjuncției ,,iar’’ introduce această referință la lumea reală. În mod
surprinzător înainte de această formula finală, naratorul apare ca martor la nunta împărătească
fiind invitat de organizatori ,, și un păcat de povestariu, fără bani în buzunariu’’fiind o proză
rimată și ritmată care confer originalitate basmului.

Structura narațiunii:

Basmul cult al lui Creangă propune o multiplicare a probelor la care este supus
protagonistul care nu are de la început calitățile necesare pentru a obține victoria astfel încât
basmul poate fi considerat un Bildungsroman ( roman al formării).

Basmul se structurează în mod original print rei tipuri de călătorii:

1. Călătoria de formare
2. Călătoria de verificare, în care eroul probează acumularea experienței din călătoria
anterioară
3. Călătoria de întoarcere, încheiată cu recunoașterea eroului adevărat și cu învestitura
acestuia ca împărat.

Fiecare dintre aceste călătorii este precedată de probe care aduc eroului dreptul de a porni
în călătoria explorativă, Se poate identifica astfel două mari părți compoziționale, cee ace
poate susține afirmația lui Alexandru Piru care spune că ,,este alcătuit din două povești’’
 Prima parte urmărește pregătirile pentru plecarea în călătorie, călătorie explorativă cu cele
3 probe tradiționale:

a) Proba labirintului, pădurea

b) Proba întâlnirii cu spânu și a schimbării rolurilor
c) Proba aducerii salatei din grădina ursului și a uciderii cerbului fermecat

Ce-a de-a doua parte începe cu un moment intrigă ( apariția fetei împăratului Roșu
preschimbată în pasăre

Și în prima și în a doua parte apare la începutul călătoriei ca symbol podul care face
legătura între două lumi și marchează o nouă etapă în existența eroului. Cea mai amplă
secvență narativă este cea a probeleor depășite la curtea lui Roș împărat, fiind precedată de
alte probe de formare (salvarea furnicilor, a construirea stupului și însoțirea cu cei 5 uriași) în
urma cărora demostrează dobândirea unor calități morale pe care nu le avea în prima parte a
călătoriei. După probele de la împăratul Roșu urmează călătoria de înapoiere la capătul cărea
va avea loc confruntarea finală dintre protagonist și antagonist, mediate de ajutoare.

În expozițiune aflăm că împăratul Verde nu are urmași și îi cere fratelui său, craiului,
să îi trimită pe unul dintre fii săi. El neavând decât fete, nu are cui lăsa împărăția

Călătoria inițiatică a fiului cel mic al împăratului se realizează pornind de la curtea

tatălui său și pentru a echilibra această situație în urma primirii scrisorii de la împăratul Verde
( Intriga)

După ce frații mai mari nu reușesc, mezinul merge și el la tată pentru a-i cere voie dar
spre surprinderea lui, are parte de o lecție de morală din partea tatălui. Supărat și foarte
afectat, de morala craiului, mezinul merge în grădina palatului unde nu face milostenie cu
bătrâna cerșetoare decât în momentul în care aceasta îi spune că va ajunge mare și tare.
Profitând de ajutorul Sf. Duminici deghizată în cerșetoare, mezinul merge la crai pentru a-i
cere obiectele necesare plecării la drum. Craiul își dă seama că fiul a fost sfătuit de cineva și îi
dă aceste obiecte urmând ca el să aleagă calul prin proba jăratecului. Înșelat fiind de aparențe
mezinul îl alungă pec al de două ori și îl acceptă ca tovarăș numai când îi demonstrează
calitățile lui miraculoase.
 Proba ursului este cea a bărbăției. După trecerea acestei probe ( urs=bărbăție, conform
dicționarului de simboluri), mezinul este binecuvântat de către tată care nu uită să îi facă 2
interdicții și anume ,,a nu se însoți cu omul roș și cu omul spân’’

,,Boboc de felul lui la trebi d-aistea’’, încalcă prima interdicție nereușind să iasă din
pădurea labirint decât prin însoțirea cu spânul, acestă încălcare presupune schimbarea
statutului personajului care va deveni sluga spânului, după transferul de indentitate care a avut
loc în fântana din mijlocul labirintului. Din acest moment, fiul craiului capătă o identitate
numindu-se Harap-Alb, nume oximoronic ce sugerează dualitatea personajului. Probele de la
curtea împăratului Verde sunt trecute cu ajutorul a două personaje cu însușiri supranaturale
( Sf. Duminică și Calul) care joacă rolurile inițiatorilor.

Cea de-a doua călătorie îl confruntă pe Harap-Alb cu altă forță malefică, omul Roș. De
data aceasta va izbândi cu ajutorul personajelor pe care le are alături datorită milei,
altruismului, prieteniei, înțelegerii, calități morale pe care le dobândește în prima călătorie.
De asemenea, conștient de posibilitățile sale de a îndeplini sarcinile de la curtea împăratului
Roșu, Harap-Alb îi ia ca tovarăși pe cei cinci năzdravani ( Setilă, Flămânzilă, Ochilă, Gerilă și
Păsări-Lăți-Lungilă), în cazul tuturor naratorul valorifică estetic grotesc și ironic. De fapt cele
5 personaje sunt metafore hiperbolizate ale unei însușiri omenești

La curtea împăratului Roșu, sunt întâmpinați rece, cu indiferență de către un împărat

care îi supune unor probe din ce în ce mai grele, fiecare dintre această probă fiind trecută cu
ajutorul personajelor adjuvante. În plus și fata împăratului Roșu ,, o adevarată farmazonă’’, îi
pune la încercare, numai că aceste se dovedesc a fi necesare în evoluția firului epic

Odată trecute probele, urmează călătoria de întoarcere. În mod detaliat și unic, în acest
basm cult este idila dintre fata împăratului și Harap-Alb, în termini convenționali specifici
viziunii folclorice. Reveniți la curtea împăratului Verde are loc punctul culminant, fata
împăratului dezvăluie adevărata identitate a spânului care îi retează capul lui Harap-Alb, dar
care este la rândul lui omorât de calul lui Harap-Alb. Cu puterile ei magice și cu obiectele
miraculoase, fata de împărat îl învie pe Harap-Alb care își revine din moarte ca dintr-un somn
( viziune folclorică asupra morții)

Finalul canonic al basmului ( deznodământul ), prezintă nunta dintre cei doi

particularizată prin nota de umor prezentă în autocaracterizarea naratorului și prin comentariul
moralizator din final. Așa sfârșește basmul în care fabulosul este tratat în mod realist.
Personaje:

În linii mari se respectă tiparul personajelor din basm, dar autorul intervine și cu aspect
specific și anume:

Harap-Alb nu are trăsături supranaturale, puterea lui stă în gândul lui bun.
Protagonistul nu are de la început calitățile necesare și dobândește de-a lungul probelor
calități morale. El este individualizat și prin nume care simbolizează transformarea lui așa
cum se întâmplă și cu celelalte personaje, fata împăratului Roșu care devine personaj justițiar.

În privința spânului, desi apare în rolul antagonistului, el are rol de agent formator
fiind un ,,rău necesar’’, pentru că fără el, Harap-Alb nu ar fi devenit împărat.

Formarea lui Harap-Alb are sensul pe care și Sf. Duminică îl citează ,, când va ajunge
stăpân, va trebui să înțeleagă necazurile supușilor. Având în vedere tratarea fabulosului în
mod real, unele personaje din ,,Povestea lui Harap-Alb’’, apar ca niște țărani din lumea satului
moldovenesc: Craiul este un tată supărat, dornic ca fii lui să se formeze, Sf. Duminică este
asemenea unei vrăjitori, cei cinci năzdrăvani sunt asemenea unor megieși.

Discurs narativ:

 Erudiția paremiologică, despre care critical francez Jean Boutiere spunea ,, o colecție
ce nu are echivalent la nici un alt povestitor european’’. Zicerile populare ( proverb,
zicători) sunt folosite pentru a caracteriza o situație, personaj sau a transmite un mesaj
moral.
 Technica detaliului întâlnită mai ales în pasagele descriptive
 Technica dialogului care dinamizează acțiunea basmului
 Nota comică- Creangă este un scriitor jovial care punctează comical de situație (,,
sosiră la împăratul Roșu parcă erau oastea lui Papuc’’), comical de caracter mai ales
în privința împăratului Roșu, la care Creangă utilizează și ironia ,,Să trăiască trei zile
cu cea de alaltăieri’’. Comicul de nume este utilizat mai ales pentru cei cinci
năzdrăvani, în cazul cărora sunt folosite diminutive augmentative ( ,,buzișoare’’,
,,trebușoară’’)
  Tendința scenică a povestirii- Creangă are impresia că se adresează nu unor cititori ci
unor ascultători capabili de a fi cuceriți prin toate mijloacele comunicării orale
 Oralitatea stilului este o caracteristică prin care autorul încearcă să imite comunicarea
orală (,, amu’’, ,,paloș’’, ,,gotcă’’, ,, da’ ,,)

În concluzie, ,,Povestea lui Harap-Alb’’ reprezintă ,,un Bildungsroman fantastic al

literaturii noastre’’ ( N. Manolescu)

Bibliografie:

 Note de curs din liceu predate de o profesoară extraordinară, D-na Pleșa Monalisa