Tipuri, metode și forme

de evaluare a rezultatelor
școlare
 Our Team

Casian Natalia

Butnariuc Gena Darii Daniela

Loghin Alexandra

Lipciuc Cristina Sandu Miruna

 Cuprins 3) Abateri de la
notarea corectă
1) Forme de și metode de
evaluare combatere a
acestora
2) Metode de
4) Sisteme de
evaluare
notare
 01
Forme de
evaluare a
rezultatelor
școlare
1) Evaluarea
inițială 5)Evaluarea
normativă

2) Evaluarea
formativă
6)Evaluarea
criterială
3) Evaluarea
sumativă
Evaluarea inițială
Evaluarea iniţială este realizată la începutul
unui program de instruire şi vizează, în
principal: identificarea condiţiilor în care
elevii pot să se pregătească şi să se integreze
optimal în activitatea de învăţare, în
programul de instruire care urmează. Are
funcții diagnostice și prognostice, de
pregătire a noului program de instruire.
 Acţiunea proiectată şi realizată în cadrul
evaluării didactice iniţiale vizează :

a) Măsurarea şi aprecierea b) Decizia centrată asupra proiectării

nivelului de pregătire al elevilor,
înaintea începerii unui ciclu, an,
semestru şcolar, respectiv
înaintea începerii studiului unei
discipline.
activităţii didactice, realizabilă în
funcţie de nivelul de pregătire al
elevilor care marchează linia de start
necesară pentru intrarea în sistem în
condiţii optime.

Evaluarea iniţială îndeplineşte o funcţie pedagogică prioritar predictivă.

 Evaluarea formativă
(continuă)
Evaluarea formativă este acel
tip de evaluare care se
realizează pe tot parcursul
unui demers pedagogic.
Caracteristici:
- este o evaluare criterială,
bazată pe obiectivele
învăţării;
- face parte din procesul
educativ normal;
- acceptă „nereuşitele” elevului,
considerându-le momente în
rezolvarea unei probleme;
- intervine în timpul fiecărei sarcini
de învăţare;
- informează elevul şi profesorul
asupra gradului de stăpânire a
obiectivelor, ajutându-i pe aceştia
să determine mai bine achiziţiile
necesare pentru a aborda sarcina
următoare, într-un ansamblu
secvenţial;
- asigură o reglare a proceselor de
formare a elevului;
Evaluarea didactică continuă îndeplineşte o funcţie pedagogică
formativă, care stimulează pe tot parcursul activităţii :

Operaţiile de măsurare Acţiunile de proiectare curriculară

continuă

apreciere continuă, cu a obiectivelor prezentate

posibilităţi de decizie (note,
hotărâri, caracterizări,
sancţiuni) angajate
managerial la intervale mici
de timp (pe parcursul lecţiei
sau grup de 4-5 lecţii);
sub forma unor secvenţe de
instruire flexibile,
adaptabile la ritmul
individual al elevilor,
valorificabil în sens
prioritar formativ.
 Evaluarea sumativă se prezintă în
cel puţin două variante/ forme mai
v a l u a r ea importante pentru demersul nostru:
E
a t i v ă s au - realizată la finalul unui capitol ,
sum ă”
t i f i c a t i v unităţi de învăţare, sistem de lecţii,
„c e r teză semestrială;
- finală sau de bilanţ, realizată la
încheierea unui ciclu şcolar, al unui
nivel de studii etc.
Caracteristicile esenţiale
ale evaluării sumative:
• este determinată de contexte
specifice;
• este construită de profesori şi
elevi, în funcţie de criteriile
convenite;
• acceptă negocierea în temeiul
convingerii că evaluarea este în
beneficiul învăţării realizate de
elev (Belair);
• evidenţiază rezultatele învăţării şi
nu procesele;
• este internă, dar de cele mai multe
ori este externă (ex: capacitate,
bacalaureat, diplomă etc.); ş.a.
Evaluarea iniţială, cea continuă şi
sumativă reunesc conceptual şi
practic funcţiile esenţiale ale
actului evaluativ.
Evaluarea normativă

Notarea prin raportare la cerințele programei și/sau la standardele curriculare de performanță

constituie unul din sistemele de referință, care poate funcționa separat, dar și în corelație cu
evaluarea normativă și evaluarea criterială, în cazul în care norma sau obiectivul formulat este o
finalitate prevăzută în programă. Programele școlare precizează tipuri de finalități
corespunzătoare elementelor de conținut pentru fiecare disciplină și an de studiu, pentru toți elevii
din sistemul național de învățământ: obiective-cadru și obiective de referință (Programele școlare
pentru clasele I-IX), respectiv competențe generale și competențe specifice (Programele școlare
pentru clasele X-XIII).
 Notarea prin raportarea la normă presupune
compararea rezultatelor unui elev cu rezultatele
obținute de alți elevi din:
a) grupul de referință, grup ce poate fi un
grup standard, sau alt grup de elevi (clasa
paralelă, din altă școală sau clasa din anul
școlar trecut); în acest caz, norma este
stabilită de scorurile grupului și poate fi
standard de performanță;
b) grupul de apartenență, situație în
care rezultatele unui elev sunt
apreciate prin raportare la
performanțele grupului căruia îi
aparține; în acest caz, norma este
media clasei.
Limitele evaluării normative sunt evidențiate, mai
ales, la nivelul raportării la norma ca medie a clasei:

raportarea la introduce o stare notele acordate într-o clasă pot să

media clasei nu conflictuală și nu fie pe deplin comparabile sau
este o apreciere competitivă între echivalente cu notele acordate, la
obiectivă; elevi; aceeași disciplină și aceeași proba,
în altă clasă.
Notarea prin raportare la
obiective
Denumită și evaluare criterială, constă în
compararea performanței elevului cu un
obiectiv dezirabil, formulat în termeni de
comportament observabil, educatorul instituind
criteriul de performanță minimă admisă. Ele se
regăsesc în formularea obiectivelor operaționale
și sunt, de obicei, anunțate prin formula: „În
urma activității (ora de curs, activitate personala
de învățare), elevii vor fi in măsură să …”.
Cadrul de referință este b) dacă elevul este apreciat
ansamblul obiectivelor si în raport cu el însuși, nu cu
ceilalți elevi, notarea
activităților de învățare: criterială are în vedere și un
criteriu de progres al
a) dacă obiectivele sunt nivelului de pregătire al
diferențiate pe niveluri de elevului, față de nivelurile
performanță (descriptori de achizițiilor sale anterioare.
performanță: foarte bine,
bine, suficient), rezultatele
școlare ale elevilor pot fi
comparate, numai dacă
raportarea se face la același
obiectiv (același nivel al
obiectivelor).
 02
Metode de
evaluare a
rezultatelor
școlare
1)Evaluarea
orală 3) Evaluarea
practică

2) Evaluarea
scrisă 4)Metode
complementare
Evaluarea orală
- este cea mai veche şi frecventă metodă de evaluare utilizată în activitatea
instructiv educativă

Cu prilejul examinării orale, profesorul îi poate

cere elevului să-şi motiveze răspunsul la o
anumită întrebare şi să-l argumenteze, după cum
tot el îl poate ajuta cu întrebări suplimentare
atunci când se află în impas.
 Evaluarea orală se realizează mai ales prin
întrebări, răspunsuri şi prin îndeplinirea
e or al e
l
Probe
unor sarcini de lucru, oral sau în scris (de
obicei la tablă), sub directa supraveghere a
profesorului. Este folosită cu precădere ca
verificare curentă şi parţială, pe parcursul
programului de instruire, ca şi în cadrul
examenelor.

Examinarea orală constă, în toate cazurile, în

probe la care răspunsurile sunt date oral. Cerinţa
poate fi orală, scrisă sau practică.
 Caracteristici ale
evaluării orale:
1) în funcţie de numărul persoanelor
cărora le sunt adresate întrebările:
• frontală
• individuală
• pentru un grup
2) în funcţie de modul de integrare
în unităţile temporale ale procesului
didactic
• evaluare orală curentă
• evaluare periodică
• evaluare finală
 Moduri de realizare
a) Conversaţia de verificare
(întrebări/răspunsuri): este puternic
structurată, întrucât intenţia de
verificare este evidentă; iniţiativa
aparţine aproape exclusiv
profesorului evaluator, care ţine sub
control situaţia; presupune, în final,
comunicarea aprecierii.
Exemple:
Care sunt părţile de vorbire învăţate?
Ce este substantivul?
Care sunt modalităţile de a identifica un
substantiv?
Verificaţi dacă cuvântul „scriere” este
substantiv.
b) Evaluarea orală cu suport vizual,
care presupune, în fapt, o discuţie
având ca suport imagini, scheme,
grafice, chiar fenomene prezentate în
condiţii naturale pe care elevul este
solicitat să le descrie, să le explice, să le
comenteze.
c) Redarea (repovestirea) unui conţinut,
a unui ansamblu de informaţii,
evenimente, fapte,situaţii etc. prezentate
oral, în scris sau înregistrate fonic.
d) Descrierea/explicarea are
drept obiectiv principal
descrierea unui obiect sau a
unei proceduri.
Se impune respectarea unor cerinţe pentru a
înlătura unele din limitele chestionării orale:
. -întrebările să fie centrate pe obiectivele operaţionale vizând conţinutul
esenţial;
-să fie precis determinate, obligându-l pe elev să reproducă exact ideile
profesorului;
-întrebarea să fie adresată întregii clase, apoi să fie numit un elev să răspundă
şi să nu fie întrerupt decât dacă nu este în subiect sau face greşeli grave;
-întrebările să fie corect formulate şi la obiect, să aibă o înlănţuire logică, să
vizeze cunoştinţele esenţiale, nivelul de înţelegere şi capacitatea elevului de a
opera cu ele pe plan mintal şi practic aplicativ;
-întrebările să solicite gândirea independentă, inteligenţa şi creativitatea
elevului.
Avantaje
oferă posibilitatea ca,
oferă posibilitatea unei evaluări flexibile,
în cadrul unor favorizează
adaptată particularităților individuale, prin
răspunsuri dezvoltarea
stabilirea tipului de întrebări și a gradului
incomplete, să se capacității de
de dificultate a acestora în funcție de
poata interveni cu exprimare a
calitatea răspunsurilor oferite de elevi
întrebări suplimentare copiilor/elevilor

permite cunoașterea posibilităților de realizează un

exprimare a copiilor/elevilor și siguranța cu feed-back, favorizează
care operează cu noțiunile asimilate, prompt, rapid, intensificarea
priceperea cu care elaborează un răspuns la o permit corectarea interacțiunii
întrebare anume, abilitatea de a argumenta o raăpunsurilor profesor-elev
idee, de a respecta logica și dinamica unei
expuneri
Limite

obiectivitatea poate
întrebările oferă posibilități fi diminuată din
ajutătoare pot consum mare limitate de cauza: gradului
avea un caracter de timp, nivel verificare a unui diferit de dificultate
perturbator, scăzut de număr mai mare a întrebărilor, starea
obligându-i pe validare și de elevi de moment a
elevi să se abată fidelitate evaluatorului; starea
de la forma de psihică a elevilor
răspuns proiectat (tensiunea afectivă)
Evaluarea scrisă

Probele scrise (funcție diagnostică)

Ca şi examinările orale, probele scrise sunt mijloace de evaluare utilizate la toate nivelurile de școlaritate şi
la marea majoritate a disciplinelor de învățământ. Probele scrise îndeplinesc funcții de diagnostic, de feed-
back (pentru elev şi cadru didactic), corectivă şi de autoevaluare (în relația elevului cu sine) (I. T. Radu,
1981, p. 210).

Rolul principal al acestor probe este de a face

posibilă, periodic, o evaluare obiectivă şi
operativă pe baza unui cuantum de cunoștințe
relevant şi cu scopul de a regla şi perfecționa
procesul instructiv-educativ. Probele scrise au
un dublu rol: de evaluare a randamentului
elevilor la diversele discipline de studiu şi de
dezvoltare a capacității de exprimare în scris a
elevilor.
Probele scrise îmbracă forma lucrărilor de control curent, a lucrărilor
de control date la încheierea unei unități de învățare, unui semestru si
la examene.

Lucrările de control la sfârșitul unei unități de învățare

Lucrările scrise de control curent se aplică în cadrul evaluării formative. Verifică în ce măsură
(extemporale) obiectivele unității (obiectivele de referință) au fost îndeplinite
și elevii și-au însușit conținuturile esențiale. Oferă informații
se administrează la lecția curentă, privind calitatea demersului didactic și efectele sale exprimate
durează 10-15 minute și cuprind un în nivelul de pregătire al elevilor.
număr redus de întrebări. Urmăresc un
triplu scop: verificarea modului în care
elevii și-au însușit lecția de zi,
acoperirea necesarului de note, formarea
la elevi a obișnuinței de a învăța
Lucrările scrise semestriale (teze)
sistematic.
Se pregătesc, de regulă, prin lecții de recapitulare și sistematizare și
evaluează un volum mai mare de cunoștințe. Se recomandă ca în cazul
tezelor să se formuleze subiecte de sinteză care să permită să se verifice
posibilitățile elevilor de a prelucra, organiza, sistematiza materia
asimilată în alte structuri decât cele folosite în predare și să abordeze
anumite cunoștințe din perspective noi.
 Avantaje
a) într-un timp relativ scurt se evaluează
un număr mare de elevi;
b) obiectivitate mai mare a evaluării,
deoarece rezultatele sunt raportate la
criterii unice de evaluare; diminuează
stările de stres şi îi avantajează pe
elevii timizi, care se pot exprima
defectuos în cazul unei evaluări orale;
c) oferă elevilor posibilitatea de a
elabora răspunsul în mod
independent, în ritm propriu,
demonstrând astfel cunoștințele și
capacitățile de care dispun;
d) face posibilă evaluarea tuturor
elevilor cu privire la asimilarea
aceluiași conținut, ceea ce permite
compararea rezultatelor;
 Reține
m că p
datori
tă num robele scris
pe c a r e e
e le pr roaselor av
mult t e a
eren î zintă câștig ntaje
Folos n ă
ite în practica ev tot mai
probe co al
le de v mbinații op uării.
practi e ti
că pot rificare ora me cu
eficie c l ă și
nței a onduce la
ctului cr
evalu eșterea
ativ.
 Dezavantaje
a) oferă un feed-back mai slab,
deoarece momentul în care se
corectează erorile este întârziat
în timp;
b) nu este posibilă orientarea
elevilor prin întrebări
ajutătoare către un răspuns
corect;
c) uneori răspunsurile nu
redau nivelul real de
pregătire al elevului (se
poate copia)
Evaluarea cu ajutorul probelor scrise impune
câteva cerințe:
- subiectele formulate să se regăsească în tematica recomandată de programă și
manual;
- sarcinile de lucru să fie formulate clar, fără ambiguități sau cu intenția de a-i induce
în eroare pe elevi;
- în formularea subiectelor să se aibă în vedere nu doar reproducerea informațiilor, ci
şi evaluarea capacității elevilor de a opera cu acestea;
- să se facă cunoscute elevilor baremele de corectare şi notare;
- intervalul dintre efectuarea probei şi comunicarea rezultatelor, după corectură, să fie
pe cât posibil mai scurt (ideal ar fi chiar în lecția imediat următoare), pentru ca elevul
să nu fi "ieșit" din atmosfera prilejuită de proba de verificare dată; întârzierea prea
mare ar cauza anularea până la totalitate a efectului educativ al lucrării în cauză.
Concluzii
Combinarea instrumentelor de evaluare scrisă
cu cele de evaluare orală, cu metodele
complementare de evaluare vor asigura
realizarea unei imagini globale a capacităților
elevilor. Problematica modalităților de evaluare
rămâne deschisă, putând fi continuu
îmbunătățită şi diversificată. Scopul comun, de
care trebuie să se țină cont, este cel de
dezvoltare a capacității de autoevaluare la
elevi, concomitent cu schimbarea viziunii
asupra rolului evaluării, cel de ameliorare şi
corectare mai mult decât de sancționare.
 Evaluarea prin metode practice.
În ce constă?
1. Testul docimologic:
- grup de itemi care acoperă o temă, un capitol, sau o parte mai întinsă din programă
- notare obiectivă, prin intermediul unui barem de notare
- este indicat pentru verificări cu caracter periodic
2. Teste standartizate:
● Itemi de tip pereche - itemi organizați pe coloane; elementele din prima coloană se numesc premise, iar
cele din a doua coloană se numesc răspunsuri.
● Itemi cu alegere multiplă- elevul trebuie să aleagă un simplu răspuns corect, sau cea mai bună
alternativă.
● Itemi semiobiectivi - cer un răspuns limitat ca spațiu, formă, conținut.
a) Itemi semiobiectivi cu răspuns scurt
b) Itemi semiobiectivi de completare
● Itemi subiectivi - pot fi formulați prin rezolvarea de probleme, itemi de tip eseu, etc.
 Avantaje Dezavantaje

- Elevul are - Consumă mult timp.

posibilitatea de a - Sunt greu de organizat
demonstra gradul de in multe domenii.
stăpânire a - Lucrările elevilor sunt
apreciate subiectiv.
priceperilor şi a
- Baremul de notare este
deprinderilor de ordin greu de elaborat si
practic. formularea descriptorilor
de performanță este
deficitar.
 Metode
complementare
de evaluare
Observarea sistematică a activităţii școlare şi comportamentului elevilor față
de învățare
Observarea este o practică din ce în ce mai folosită
deoarece oferă informații care privesc abilitățile
motrice, obiceiurile și personalitatea elevilor,
atitudinile sociale sau comportamentul în public
- fişa de evaluare (calitativă);
- scara de clasificare;
- lista de control/verificare;
Investigația
„constă în solicitarea de a rezolva o problemă
teoretică sau de a realiza o activitate practică pentru
care elevul este nevoit să întreprindă o investigație
(documentare, observarea unor fenomene
experimentale etc. pe un interval stabilit” (I.T.Radu,
2008, p. 189).
Portofoliul
a) Portofoliu de prezentare – cuprinde acele piese
alese doar de elev și considerate reprezentative
pentru activitatea sa.
b) Portofoliu de evaluare – constă în strângerea unor
elemente ce redau performanțele elevilor după o
etapă de învățare.
c) Portofoliu ca sursă de învățare – cuprinde lucrări
care scot în evidență progresele elevilor precum și
reflecții ale elevilor asupra acestora.
Proiectul
Etapele realizării unui proiect sunt: colectarea datelor şi
realizarea produsului. Pentru realizarea proiectului este
obligatoriu ca elevii să dispună de anumite precondiţii:
- să prezinte interes pentru subiectul respectiv;
- să cunoască dinainte unde îşi vor găsi resursele materiale;
- să fie nerăbdători în a crea un produs de care să fie
mândri;
- să nu urmeze rutina din clasă;
 • stimulează implicarea activă în sarcină a elevilor, aceştia
Avantajele fiind mai conştienţi de responsabilitatea ce şi-o asumă;
metodelor • asigură o mai bună punere în practică a cunoştinţelor,
complementare de exersarea priceperilor şi capacităţilor în variate contexte
evaluare şi situaţii;
• asigură o mai bună clarificare conceptuală şi o integrare
uşoară a cunoştinţelor asimilate în sistemul noţional,
devenind astfel operaţionale;
• asigură un demers interactiv al actelor de predare-
evaluare, adaptat nevoilor de individualizare a sarcinilor
de lucru pentru fiecare elev, valorificând şi stimulând
potenţialul creativ şi originalitatea acestuia;
• descurajează practicile de speculare sau de învăţare doar
pentru notă;
• reduce factorul stres.
• au o pondere scăzută în practica
pedagogică, deoarece prezintă noutate
şi nu intră în obişnuinţa cadrelor Dezav
a nt a
didactice. metod jele
alterna elor
• adeseori rezultatele evaluării nu se tive de
evalua
obţin imediat, deoarece evaluarea se re
face pe o perioadă mai mare de timp;
• unele forme precum portofoliul,
presupun un volum de muncă sporit,
inclusiv activitate individuală în afara
clasei.
 03
Abateri de la
notarea corectă a
rezultatelor
școlare
Efectul Halo

Efectul Halo constă în faptul că aprecierile

generale asupra unei persoane au tendinţa să se
extindă asupra unor aspecte particulare. Un
halo pozitiv are loc atunci când evaluatorul
apreciază performanţa elevului pe baza unei
atitudini generale pozitive despre acesta.

Halo-ul negativ este fenomenul opus: micşorarea calificativelor pentru toate

criteriile de evaluare, din cauza înregistrării doar a unui calificativ redus.
Efectul de contrast se referă la situaţiile în
care evaluarea se realizează într-un timp
relativ scurt, astfel încât, de exemplu, o
lucrare scrisă sau un răspuns oral poate fi
supraevaluat, dacă urmează relativ repede
după o prestaţie mai slabă, sau subevaluat,
dacă urmează după o prestaţie mai bună.
Efectul de similaritate: tendinţa
unor profesori de a-şi aprecia
elevii prin raportare la sine (prin
diferenţă sau prin asemănare);
normele proprii constituie
principalele criterii de judecare a
rezultatelor acestora.
• gradul de oboseală;
• încărcătura afectivă (pozitivă sau
negativă);
• gradul de stres;
• gradul de saturaţie şi de îngrijorare pe Starea
d
care îl resimte în momentul evaluării; mome e
n
• stări conflictuale externe pe care le evalua t a
torulu
traversează; i
• intensitatea şi cantitatea grijilor
cotidiene;
• gradul de frustrare şi de profunzime a
sentimentului de neputinţă;
• starea de incertitudine şi de nesiguranţă
etc.
 Fiecare profesor are propriul mod de aplicare a
criteriilor de evaluare: unii sunt mai generoşi,
n ală alţii manifestă o exigenţă sporită sau o exigenţă
ap er so
Ecuați sorului diferită faţă de elevi, există profesori care
a profe folosesc nota ca mijloc de încurajare etc. Unii
apreciază mai mult originalitatea soluţiilor, alţii
conformitatea cu informaţiile predate .O
ipostază aparte a acestui efect este „exigenţa
diferită” pe care o manifestă examinatorii.
Diferenţele se pot evidenţia la acelaşi
examinator pe parcursul unui an şcolar sau între
examinatori de la şcoli diferite.
 Metode de
combatere a
abaterilor
Modalități de combatere

arbitru multiplu, adică extinderea asigurarea intensificarea

corectarea de către mai examinării prin anonimatului pregătirii
mulți examinatori, care itemi obiectivi sau lucrărilor docimologice și
notează fără să fie semiobiectivi psihologice a
influențat unul de nota profesorului
dată de celălalt

utilizarea baremelor detaliate, punctajele propunerea unor descriptori de

totale pe fiecare subiect trebuind
comunicate candidaților înainte de
efectuarea probei. Baremul trebuie
detaliat și conceput în așa fel încât să nu
poată fi interpretat diferit.
performanță, care să redea în revenirea asupra
amănunt calitățile fiecărui lucrărilor
răspuns, în corelație cu evaluate
obiectivele sau competențele
fiecărei discipline școlare
 04

Sisteme de notare
din alte țări
 Australia
Sistemul de notare este foarte
diferit de cel din țara noastră, iar
notele se dau în funcție de măsura
(exprimată în procente) în care un
elev reușește să se achite de
sarcinile date:
• A - excelent (peste 85%)
• B - bine (70-84%)
• C - satisfăcător (50-69%)
• D - e nevoie de îmbunătățiri (40-50%)
• E - nesatisfăcător (39% și sub acest
procent).
Austria
Sistemul de notare e de la 1 la 5,
unde 1 este cea mai mare notă
posibilă:
• 1 - foarte bine - cea mai mare notă
• 2 - bine
• 3 - satisfăcător - indică o performanță medie
• 4 - suficient - este cea mai mică notă de
trecere
• 5 - insuficient - cea mai mică notă posibilă și
singura "sub linie", care nu asigură
trecerea
 Germania
Un elev poate primi note de la 1 la 6,
unde 6 este maximul. Notele pot
primi, alături de ele, plusuri și
minusuri:
• 1 - foarte bine, excelent
• 2 - bine
• 3 – performanță medie
• 4 - cea mai mică notă de trecere
• 5 - insuficient - nu se promovează
cu această notă
• 6 - insuficient, cea mai mica notă
posibilă
SUA
Sistemul de notare este alcătuit din
cinci note, sub forma literelor
alfabetului:
• A – performanță excelentă ori
excepțională
• B – performanță peste medie
• C – performanță medie
• D – performanță scăzută
• E sau F – performanță școlară foarte
slabă
 Belgia, Franța, Peru,
Venezuela, Iran și
Rusia și Ungaria
Tunisia
În Rusia și Ungaria se folosește încă scara
Se folosește o scară de notare de la 0 la 20, de notare de la 1 la 5, unde 5 reprezintă
unde 20 reprezintă cea mai mare și 0, cea mai nota maximă, iar 1 nota minimă. Nota 3
mică. Cea mai mică notă care asigură trecerea este nota minimă de trecere.
este 10. Iată ce semnificații au notele peste 10:
• Notele 10 și 11 - sunt "adecvate"
• Notele 12 și 13 - note "de trecere"
• Notele 14 și 15 - note bune
• Notele 16 și 17 - sunt văzute drept note
excelente, remarcabile
• Notele 18 și 19 - țintesc perfecțiunea
• Nota 20 - nota perfectă, reprezentând o
performanță școlară impresionantă
 Vă
mulțumim
pentru
atenție!