ION CREANGĂ

Povestea lui Harap-Alb

BASMUL CULT

CERINȚE POSIBILE:
1. Scrie un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularitățile/ tema și
viziunea despre lume, reflectate într-un basm cult studiat. În elaborarea eseului, vei avea în vedere :
- evidențierea tipului de basm pentru care ai optat și a trăsăturilor care fac posibilă încadrarea
într-o tipologie, într-un curent cultural/ literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică;
- prezentarea temei basmului, prin referire la două episoade/ secvențe narative;
- sublinierea a două elemente ale textului narativ, semnificative pentru ilustrarea viziunii despre
lume a autorului/ a naratorului (de exemplu: acțiune, conflict, relații spațio-temporale, incipit,
final, particularități ale compoziției, perspectivă narativă, tehnici narative, limbaj ).

MODEL DE ESEU:
Descinzând din mitologie, ale cărei simboluri și arhetipuri degradate le prelucrează într-o
formă populară, basmul este o narațiune în care realul se împletește cu supranaturalul, acțiunea
fiind plasată într-un timp și spațiu nedeterminat, într-o lume opusă cotidianului. Este
recognoscibil după formulele tipice, cifrele magice și conflictul dintre forțele binelui și cele ale
răului, finalizat cu victoria binelui, fapt care-i conferă o mare valoare etică.
Publicată în Convorbiri literare, în 1877, Povestea lui Harap-Alb, scrisă de Ion Creangă,
este un basm cult, care se distinge prin umor și oralitate a stilului. Ieșind din schematismul
basmului popular, scriitorul integrează în narațiune dialoguri ample care dau culoare locală și au
un comic savuros, ca cearta uriașilor din casa de aramă, ori pun în evidență înțelepciunea și
frământările sufletești ale omului din popor. De asemenea, apar descrieri variate, fie din sfera
activităților umane (construirea stupului de albine), fie de tip portret (portretul sublim al fetei
Împăratului Roș sau portretul grotesc al lui Gerilă).
Perspectiva narativă este specifică basmului, narațiunea la persoana a III-a fiind relatată de
un narator omniscient, dar nu și obiectiv, deoarece intervine adesea cu comentarii și reflecții la
persoana I, ca un autentic povestitor popular, adresându-se direct cititorului fictiv: Ce-mi pasă mie?
Eu sunt dator să vă spun povestea și vă rog s-o ascultați. Se reflectă aici oralitatea stilului, trăsătură
remarcată și în limbaj, textul fiind plin de regionalisme, expresii populare, diminutive (fetișoara,
buzișoare), dative etice (mi ți-l înșfacă), propoziții interogative sau exclamative și interjecții inserate
în pasajele narative: Și hai, hai!... hai hai!... în zori de ziuă ajung la palat. În plus, narațiunea devine
un adevărat tezaur paremiologic datorită frecvenței proverbelor și a zicătorilor introduse prin expresia
vorba ceea: Dar vorba ceea: La unul fără suflet trebuie unul fără lege.
În basmul lui Creangă, tema luptei dintre bine și rău face parte dintr-o temă realistă mai
amplă, formarea personalității unui tânăr, textul devenind un adevărat Bildungsroman. Harap-
Alb întruchipează tipul tânărului aflat în pragul maturizării și este prezentat neidealizat, cu
calități și defecte, părând mai curând un Nică din Amintiri din copilărie decât un Făt-Frumos
curajos, înzestrat cu forțe supranaturale. Nici răul nu mai este întruchipat de făpturi himerice, ci
de omul însemnat, de o inteligență vicleană, spânul și omul roș. Viziunea realistă se reflectă și
în umanizarea fabulosului, personajele supranaturale devenind verosimile, atâta vreme cât Sfânta
Duminică, cei cinci uriași ori calul năzdrăvan vorbesc și se comportă ca țăranii moldoveni.
Datorită personajelor și a limbajului acestora, nici spațiul nu mai este nedeterminat ca în
basmul popular. Deși împărățiile sunt plasate într-o altă țară mai depărtată, aflată la altă
margine a pământului, epicentrul acțiunii pare Humuleștiul, elocvent fiind regionalismul
moldovenesc amu, din formula inițială. Înlocuirea perfectului compus a fost cu imperfectul era,
anulează inclusiv ruptura dintre timpul real și timpul mitic evocat de adverbul odată, sugerând
caracterul universal, realist al peripețiilor prin care trece orice tânăr pe parcursul formării sale.
Formula finală, plină de umor și originaliate, rimată și ritmată, are și ea caracter realist, la nuntă
făcându-și apariția ș-un păcat de povestariu fără-un ban în buzunariu, aluzie ironică la Creangă,
care toată viața a fost sărac, trăind într-o lume în care cine are bani bea și mănâncă, iară cine nu,
se uită și rabdă.
Subiectul basmului cult este mai complex, având mai multe nuclee narative. Autorul
reactualizează teme și motive de circulație universală, organizându-le într-o structură în care
capătă semnificații noi.
Expozițiunea conturează starea de echilibru inițial prin prezentarea familiei craiului, care
duce o viață tihnită. Cartea primită de la împăratul Verde, care, neavând decât fete, are nevoie de
un moștenitor la tron, este factorul perturbator al situației inițiale, respectiv intriga. Destoinicia și
curajul fiilor sunt testate de craiul deghizat în urs. Doar mezinul, sprijinit de Sfânta Duminică și
de calul năzdrăvan, descoperit cu ajutorul tăvii de jăratec, va trece această probă.
Desfășurarea acțiunii începe odată cu trecerea podului, simbol al intrării într-o nouă etapă
a vieții. Rătăcirea în pădurea labirint, încălcarea sfatului părintesc și asocierea cu Spânul îl va
face pe feciorul de crai să devină rob. Ajunși la curtea Împăratului Verde, Spânul îl supune pe
Harap-Alb la trei probe: aducerea salatelor din grădina ursului, a capului și pieii cerbului cu
pietre scumpe și a fetei împăratului Roș. Primele două probe le trece cu ajutorul Sfintei
Duminici. La curtea Împătarului Roș, este supus altor probe. Proba focului, înnoptarea în casa de
aramă, este trecută cu ajutorul lui Gerilă. Proba ospățului este trecută cu ajutorul lui Setilă și
Flămânzilă. La alegerea macului din nisip îl ajută furnicile. Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă o
păzesc pe fata împăratului în timpul nopții și o recuperează, după ce se transformă în pasăre și se
ascunde în spatele lunii. Proba dublului, descoperirea adevăratei fete dintre două identice, e
trecută cu ajutorul crăiesei albinelor, iar aducerea celor trei smicele de măr dulce, a apei vii și a
apei moarte de unde se bat munții în capete este proba pe care calul năzdrăvan o câștigă,
concurând cu turturica fetei împăratului.
Întoarcerea la curtea Împăratului Verde constituie punctul culminant. Harap-Alb este
decapitat de spân, după ce fata deconspiră secretul lor. Calul îl omoară pe spân, iar fata îl învie
pe Harap-Alb, folosind cele trei smicele, apa moartă și apa vie. Reintrând în posesia paloșului,
semn al puterii, eroul devine împărat și se căsătorește. Deznodământul reface echilibrul inițial,
reinstalând starea de fericire eternă.
În concluzie, Povestea lui Harap-Alb, este un basm cult, care, prin eșecurile și împlinirile
protagonistului, demonstrează că viața este un drum pe parcursul căruia omul trebuie să lupte
neîncetat pentru a-și înlătura defectele și pentru a acumula valori spirituale înalte. Transmițând un
asemenea mesaj etic, Ion Creangă devine un moralist, al cărui basm se individualizează prin viziunea
realistă, prin verva și jovialitatea stilului.
 PESONAJELE BASMULUI CULT
CERINȚE POSIBILE:
1. Scrie un eseu de minimum 400 de cuvinte despre particularitățile de construcție a unui
personaj dintr-un basm cult /dintr-un text narativ, aparținând lui Ion Creangă. În elaborarea
eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- prezentarea a două elemente ale textului narativ, semnificative pentru personajul ales
(conflict, relații temporale și spațiale, construcția subiectului, perspectivă narativă, modalități
de caracterizare, limbaj etc.);
- prezentarea statutului psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la
conflictul/conflictele basmului cult studiat;
- relevarea principalei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade/ secvențe
narative/ situații semnificative sau prin citate comentate;

2. Scrie un eseu de minimum 400 de cuvinte despre relațiile dintre două personaje care
aparțin unui basm cult studiat/ unui text narativ studiat, aparținând lui Ion Creangă. În
elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- prezentarea a două elemente ale textului narativ, semnificative pentru construcția
personajelor alese (temă, perspectivă narativă, conflict, relații spațio-temporale, modalități de
caracterizare, limbaj etc.);
- evidențierea tipologiei în care se încadrează personajele, a statutului psihologic, moral
etc. și relevarea trăsăturilor prin raportare la două secvențe narative ale basmului cult ales;
- exprimarea unei opinii argumentate despre relațiile dintre cele două personaje, din perspectiva
situației finale/ a deznodământului.

MODEL DE ESEU:
Descinzând din mitologie, ale cărei simboluri și arhetipuri degradate le prelucrează într-o
formă populară, basmul este o narațiune în care realul se împletește cu supranaturalul, acțiunea
fiind plasată într-un timp și spațiu nedeterminat, într-o lume opusă cotidianului, în care totul este
posibil. Este recognoscibil după formulele tipice, cifrele magice și conflictul dintre forțele
binelui și cele ale răului, finalizat cu victoria forțelor binelui, ceea ce-i conferă basmului o mare
valoare etică.
Publicată în Convorbiri literare, în 1877, Povestea lui Harap-Alb, scrisă de Ion Creangă,
este un basm cult, în care tema luptei dintre bine și rău este parte integrantă dintr-o temă realistă
mai amplă, formarea personalității unui tânăr, textul devenind un adevărat bildungsroman.
Protagonistul, care întruchipează tipul tânărului aflat în pragul maturizării, este prezentat
neidealizat, cu calități și defecte, părând mai curând un Nică din Amintiri din copilărie decât un
Făt-Frumos curajos, înzestrat cu forțe supranaturale. Nici răul nu mai este întruchipat de făpturi
himerice, ci de omul însemnat, de o inteligență vicleană, spânul și omul roș. Viziunea realistă se
reflectă și în umanizarea fabulosului, întâmplările și personajele supranaturale devenind
verosimile. Astfel, Sfânta Duminică, cei cinci uriași ori calul năzdrăvan vorbesc și se comportă
ca țăranii moldoveni.
Mijloacele de caracterizare a personajelor sunt variate, caracterizarea directă, făcută de
narator sau de către alte personaje, alternând cu caracterizarea indirectă, atâta vreme cât cea mai
mare parte a trăsăturilor se desprind din fapte, limbaj și relațiile cu celelalți.
 Personajul principal este prezentat chiar din titlu, ceea ce reflectă intenția autorului de a
surprinde povestea formării personalității sale, urmărindu-i parcursul inițiatic. Numele Harap-Alb
este un oximoron, un excelent mijloc de caracterizare indirectă, arătând atât statutul social al
feciorului de crai ajuns slugă, cât și superioritatea sa, albul fiind culoarea purității spirituale, a
luminii divine. El este un personaj realist, surprins neidealizat, cu calități și defecte, reflectate în
îmbinarea dintre negru (harap însemnă rob negru) și alb, simboluri ale răului și binelui existente în
om. Vasile Lovinescu arată că: „Omul obișnuit e cenușiu, amestec indistinct de alb și negru, de Alb
și Harap. Realizarea spirituală constă în a discrimina prin separație, Harapul de Alb”. Pe parcursul
evoluției eroului, are loc un proces de coroziune a aspectelor negative inerente vârstei. Semnificativ
este episodul fântânii a cărei apă sugerează atât moartea, cât și purificarea și renașterea. În timp ce
coborârea în fântână echivalează cu o moarte spirituală, cu atingerea punctului terminus negativ al
existenței sale, revenirea la lumină indică începutul unui șir de experiențe inițiatice a căror finalitate
este iluminarea spirituală. Cel care coboară e feciorul de crai, cel care iese este robul, condiție de care
se va elibera când îi muri și iar îi învie. Așadar, moartea din final e necesară pentru renașterea
luminatului crăișor și împlinirea menirii hărăzite de Sfânta Duminică: Ai să ajungi împărat, care n-a
mai stat altul pe fața pământului, așa de iubit, de slăvit și de puternic.
Fiind un personaj tip, Harap-Alb nu are un portret fizic bine conturat. Fetele Împăratului
Verde observă că are o înfățișare mult mai plăcută și samănă a fi mult mai omenos decât spânul.
Indirect, aspectul fizic plăcut este sugerat și prin atitudinea fetei Împăratului Roș, care fura cu
ochii pe Harap-Alb, în sufletul ei deșteptându-se un dor ascuns.
Din punct de vedere moral, mezinul craiului este un personaj mobil, deși are multe defecte,
inițial fiind imatur și sperios. Lipsit de experiență, incapabil să distingă între esență și aparență, îi
vorbește cu aroganță bătrânei cerșetoare și îl lovește cu frâul în cap pe calul care vine la tava cu
jăratic, pentru că este o ghijdoagă uricioasă. Încalcă apoi sfatul părintelui său, se întovărășește cu
spânul și i se destăinuie. Nu întâmplător, naratorul afirmă că feciorul craiului era boboc în felul său
la trebi de aieste. Întâlnirea cu spânul scoate la iveală și vulnerabilitatea sa sufletească, fiind
înspăimântat și plângând-și permanent soarta, fapt sancționat de Sfânta Duminică: Nu te-aș fi
crezut așa de slab de înger, [...] ești mai fricos decât o femeie.
Dar feciorul de crai are și o mulțime de calități, fiind esențialmente un om bun. Indirect, din
notarea mimicii și a gândurilor, se observă dragostea pentru tatăl său. Când acesta îi mustră pe frații
mai mari, fiul craiului cel mic, făcându-se roș cum îi gotca, iese afară în grădină și începe a plânge în
inima sa, lovit fiind în adâncul sufletului de apăsătoarele cuvinte ale părintelui său. Bunătatea este
indirect evidențiată și prin comportamentul față de insecte. Milos fiind, își pune viața în pericol și
trece printr-o apă mare pentru a proteja viața furnicilor de pe pod. Apoi face stup unor albine,
demonstrând pricepere și înțelepciunea de a-și apropia masele muncitoare. De asemenea, fiind
comunicativ și prietenos, câștigă respectul celor cinci uriași care-l vor ajuta la nevoie.
Onestitatea îi este remarcată atât direct de către Împăratul Verde, care apreciază că este o
slugă așa de vrednică și credincioasă, cât și indirect, prin faptul că respectă jurământul făcut
spânului, refuzând ofertele tentante ale împăraților care-și doreau pietrele prețioase ale cerbului.
Într-un text în care „eroii nu sunt numai oameni, ci și anume ființe himerice, animale”
(George Călinescu), relația dintre personaje este diferită față de cea dintr-un text obișnuit.
În călătoria sa inițiatică, eroul are de învățat de la mai mulți pedagogi: pedagogul rău
(Spânul), pedagogul bun (Sfânta Duminică) și pedagogul rezervat (calul). Animal fabulos, calul
năzdrăvan este un personaj supranatural care, prin capacitatea sa de a zbura până la cer mai
repede ca gândul, întruchipează imaginea arhetipală a celebrului Pegas, iar, prin regenerararea sa
cu ajutorul focului, amintește de mitul păsării Phoenix. El vorbește ca oamenii și este un inițiat,
un ajutor sigur și un adevărat consilier pentru feciorul de crai. Cunoscându-i firea predispusă la
greșeli, calul înțelege că trebuie să primescă o lecție și nu intervine când spânul îl face rob pe
Harap-Alb, care trebuie să realizeze consecințele grave ale neascultării sfaturilor și să învețe că
greșelile se plătesc scump în viață. Educator înțelept, calul conștientizează că spânul constituie
răul necesar pentru maturizarea feciorului de crai: Și unii ca aceștia sunt trebuitori pe lume
câteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte. Abia după ce își va îndeplini menirea,
calul îl va pedepsi pe spân.
În concluzie, Harap-Alb este un om de soi bun care traversează o serie de probe, învață din
greșeli și progresează pentru a putea deveni un bun conducător, scop exprimat de Sfânta Duminică:
Când vei ajunge și tu odată mare și tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr și vei crede
celor asupriți și necăjiți. Prin urmare, Povestea lui Harap-Alb, este un basm cult, care, prin eșecurile
și împlinirile protagonistului, demonstrează că viața este un drum pe parcursul căruia omul trebuie să
lupte neîncetat pentru a-și înlătura defectele și pentru a acumula valori spirituale înalte.