Povestea lui Harap-Alb

De Ion Creanga
- apartenenta operei la specia basmul cult-

Basmul lui Ion Creanga oglindeste realismul vietii omului de rand in categoria estetica a fantasticului.
Se observa tendinta sa de a hiperboliza caracteristicile personajelor din proza realista, din Amintiri din copilarie,
spre exemplu si de a minimaliza miraculosul edificat de basm, prin atribuirea unui limbaj si a unor ocupatii
specifice Humulestiului sau drag. Scrierile sale s-au implantat in literatura romaneasca ca unul dintre momentele
notabile ale prozei noastre pentru ca au incorporat sensul vietii si al valorilor artistice, impreuna cu viziunea
realista si ethosul popular, ilustrand simbioza dintre umanism si optimismul structural al poporului nostru.
Generalitatea lui Creanga se remarca prin realism si face din el o cinstiinta critica superioara, rationala, un
moralist clasic si autor caturesc, ozator care gandeste mitic si epic, un regizor care pune in schema piese de
teatru si manipuleaza mastile dupa care se ascund personajele. Opera sa de mare arta reprezinta o constructie
arhitectonica de o mare complexitate, care ia forma unui tipar clasic, acumuland teme si motive cu intelesuri
ascunse.
Basmul cult este specia a genului epic n proz, n care personaje supranaturale, dar i reale trec prin
ntmplri fabuloase, pentru a susine ordinea valoric a binelui (binele nvinge rul).
Povestea lui Harap-Alb constituie opera reprezentativa din randul povestilor,a lui Creanga, intrucat
cuprinde un ansamblu complet de trasaturi ce atesta complexitatea basmului cult romanesc. Lupta dintre bine si
rau nu este la fel de bine pronuntata ca in basmul popular, drumul initiatic fiind punctul de convergenta al
naratiunii. Datorita tematicii, Creanga prefera o structura arborescenta care permite o individualizare optima a
personajelor, spre deosebire de cea liniara, tipica speciei.
Subiectul este incadrat intre doua fragemente cheie-incipitus si exitus-care fac posibila desfasurarea actiunii
prin detaliile expuse. Creanga insista pe expunerea cadrului primitiv deosebit de mult, intrucat coordonatele initiale
din toate punctele de vedere: social, familial, material si chiar sacerdotal reprezinta un liant necesar al faptelor ce
urmeaza.Se observa predilectia basmelor lui Creanga de a nu folosi perfectul compus in sintagama initiala , cum se
intalneste de obicei in povestea romaneasca(Amu cic era odat ntr-o ar un crai, care avea trei feciori.), ci
imperfectul frantuzesc(Il tait une Fois) care situeaza in mod sugestiv actiunea in sfera fantasticului si a
imaginabilului irealizabil.Marcile temporale si spatiale sunt nederminate, la fel si identitatea craiului. Importanta sa
ca personaj nu necesita un nume propriu. De altfel nici printul nu are un nume propriu-zis,ci devine un simbol al
neofitului dupa proba botezeului. V.Lovinescu propune totusi o culoare initiala, ca si blazon al craiului si anume
Albul.
Chiar razboaiele grozave pot fi o indicatie ca starea de decadenta a mediului poate fi rezultatul unei
dezordini provocate de o ruptura inter casta razboinicilor(Kastriya) si casta sacerdotala(brahmanii)-Lovinescu, o
incapacitate a centrului de a controla periferia.
Finalul basmului sau exitus consta in infatisarea unei nunti cosmice, un spatiu de convergenta a fiintelor
supranaturale si simbolice din tot universul.Povestitorul(-un pcat de povestar, fr bani n buzunar.) se situeaza
intradiegetic si se pune accent pe lipsa lui de posibilitati de a participa la un astfel de eveniment, doar daca nu s-ar
desfasura in illo tempore. Diferenta dintre timpul permanentizat al povestii si cel real este sugerata in ultima fraza
de incheiere: i a inut veselia ani ntregi, i acum mai ine nc; cine se duce acolo bea i mnnc. Iar pe la noi,
cine are bani bea i mnnc, iar cine nu, se uit i rabd. Se intrevede un concept similar cu cel dezvoltat in
Banchetul lui Platon. In functie de starea sociala, oamenii traiesc fie dupa modelul zeilor, in illo tempore, sub
aspectul material de indestulare a trupului, fie contempla la o lume primordiala, unde ai acces la transcendenta, in
cadrul dezvoltarii spirituale din ipoteza emisa de Platon. Efectul asupra sufletului, katarsisul aristotelic, presupune
eliberarea de suferinta, insa numai pentru cei ce reusesc sa depaseasca conceptul de illo tempore, ajungand totusi in
centrul sau. Arta devine un fel de spatiu compensatoriu, unde nu exista limite si oamenii traiesc dupa modelul
divin, fiind tot o maniera de a manifesta acelas timp permanentizat si infinit.
Basmul devine astfel o reflectare a reflectarii asupra lumii tiparelor imaginare, a probemelor existentiale ce
formeaza un univers noetic, supraspiritual. Depasirea limitelor este din nou, un concept initiatic care permite
emiterea multitudinilor de ipoteze privind inaltarea in sfera idealitatii.
In mare, drumul initiatic are ca pretext intriga si anume faptul ca Verde Imparat ii cere fratelui sau,
Craiul, sa-I trimita pe cel mai viteaz dintre cei trei fii, ca sa-I urmeze la tron, deoarece el avea numai fete. Pentru
a-I pune la incercare, Craiul se imbraca intr-o piele de urs si ii sperie pe printi. Mezinul insa reuseste sa invinga
proba si obtine incuviintarea de a pleca spre imparatia lui Verde Imparat.
Povatiuit de Sfanta Duminica,craisorul isi alege calul, armele si hainele, pe care le-a avut tatal sau cand
fusese mire si pleaca la drum .El este pacalit de Span, astfel incat devine sluga sa. Sub amenintarea mortii,
feciorul de crai jura ca nu va spune nimanui cine este de fapt.
Spanul ii da numele de Harap-Alb si pronesc impreuna din nou la drum. Ajunsi la palatul Imparatului
Verde, spanul se da drept nepotul acestuia si, il supune pe Harap-Alb la incercari primejdioase, cu speranta ca va
scapa de el: sa-I aduca salati din gradina ursului, pielea cerbului batuta in nestemate si pe fata imparatului Ros,
ca sa se insoare cu ea.Ajutat de Sfanta Duminica si de calul sau, Harap-Alb reuseste sa invinga toate probele.
Ochila, Setila, Gerila, Flamanzila si Pasari-Lati-Lungila il ajuta sa invinga piedicile ivite in incercarea de a o
aduce pe fiica Imparatului Ros la curtea lui Verde-Imparat.
Aici sunt intampinati cu toate onorurile, dar fata Imparatului Ros il respinge pe Span si dezvaluie celor
de fata taina ca Harap-Alb este adevaratul nepot al lui Verde-Imparat. Dat in vileag, Spanul se repede si reteaza
capul lui Harap-Alb, dar fata il inconjoara cu cele trei smicele de mar dulce, il stropeste cu apa vie si apa moarte
si il invie. Atunci, calul il omoara pe Span si are loc nunta dintre print si printesa.
Clasificarea personajelor regaseste atat protagonistul erou, ce este supus unor probe initiatice cu
semnificatii si interpretari mitologice, cat si cele doua categorii de adjuvanti si opozanti ce indeplinesc deseori
rolul de catalizatori sau de impulsori , care intensifica actiunea si permit expansiunea simbolisticii.
Eroul basmului contureaza universalul neofitului, un Fat-Frumos autohton care insumeaza calitati
exemplare ale omului din popor. Educatia sa este rurala si intruneste calititalie modelului medieval, incadrandu-
se in paradigma sapientia et fortitudo. Este caracterizat atat direct, de narator si de celalalte personaje, cat si
indirect, prin intermediul vorbelor, faptelor si a actiunii. Totodata, relatia sa in raport cu cei care construiesc
drumul initiatic, desemneaza anumite trasaturi ale protagonistului.
Probele la care este supus edifica un fir al caracterizarii ascendent care marcheaza evolutia neofitului in
mai multe planuri. In principal, sunt trei etape delimitate de cele trei tinuturi: al Craiului, imparatia Imparatului
Verde si cea a Imparatului Ros. Calatoria printului intre aceste taramuri constituie o axa a momentelor-cheie din
basm care mentin un ritm constant de desfasurare a initierii.
Nasterea sub semnul unui destin favorabil sau particularitatea sa de a fi alesul deschide si inchide
cercul caracteristicilor neofitului.Evolutia sa si transcenderea sa se desfasoara sub semnul cunoasterii
deznodamantului, sau a sortii pecetluite si urmareste integrarea intr-o ierarhi Credinta rurala in desavarsirea unui
destin domina pe parcursul probelo superioara, in contextul crestinatatii. Milostenia, purificarea,
cumpatarea,curajul, intelepciunea sunt toate virtuti pe care printul le dobandeste cu scopul de a implini
prezicerea Sfintei Duminici. Ea ii cere de trei ori pomana, tanarul neinvoindu-se decat ultima data, cand se
dovedeste vrednic sa treaca proba milosteniei, necesara unui viitor imparat. Drept rasplata, Sfanta Duminica ii
ofera o previziune( De unde dai, milostivul Dumnezeu s-i dea, zise baba, i mult s te nzileasc, luminate
crior, c mare norocire te ateapt. Puin mai este, i ai s ajungi mprat, care n-a mai stat altul pe faa
pmntului aa de iubit, de slvit i de puternic.). Il investeste in cele trei lumi: lumea intermediara
psihica,unde va fi iubit, lumea trancendenta, slavit si lumea pamanteasca, fizica, unde va fi
puternic(V.Lovinescu). Sfanta Duminica este principalul adjuvant in prima parte a drumului initiatic, intrucat
il ajuta sa treaca de probele impuse de Imparatul Verde. Usurinta interpretarii anumitor speculatii determina
existenta unui concept ce il situeaza pe print in randul eroilor din mitologia greaca, intrucat nu este mentionat
decat tatal in basm.
Cel mai probabil va intereveni, in acest caz, ipoteza in care el este fiul adoptiv al Sfintei Duminici,
singura zeitate din basm, generatoare de circumstante stranii si totusi vitale initierii.Printul devine o veriga ce se
integreaza intr-un lant de aur(Aurea Catena) madular al unei familii si este menit sa indeplineasca un destin
exceptional.
In continuare, el asista la incercarile nereusite ale fratilor si invata din greselile lor,dand dovada de
ambitie si onoare. Intervine aici strategia tatalui de a-si motiva fii, fiind totusi o metoda de selctionare.El Isi
alege vorbele cu iscusinta: Ce mnca vd eu bine c ai, despre asta nu e vorb, ftul meu, zise craiul
posomort, dar ia spunei-mi: ruinea unde o punei? Din trei feciori ci are tata, nici unul s nu fie bun de
nimica?!, astfel incat apeleaza la vanitatea si demnitatea printului. Suferinta sa intervine in caracterul lipsit de
orgoliu a celor doi fii mai mari, mandria fiind o calitate specifica unui conducator. Prin simpla reactie a printului
la vorbele tatlui, el isi dovedeste destinul ales.
Dupa ce isi reinoieste armele si le curata urmele timpului, fiind constient de importanta muncii omului
de rand, el trebui sa isi aleaga calul. Printul isi supraestimeaza meritele nedobandite inca, intrucat el era neofit la
inceput si nu accepta incercarea calului de a renaste(Ghijoag urcioas ce eti! din toi caii, tocmai tu te-ai
gsit s mnnci jratic? De te-a mpinge pcatul s mai vii o dat, vai de steaua ta are s fie!).Totoada, fiul de
crai nu cunoaste semnificatia focului ca si sursa de energie pentru totemul de natura divina, ca si creatura a lui
Poseidon. Tema regenerarii calului nazdravan este tipica basmului romanesc. Calul este o intrupare a lui Shakti,
conform lui V.Lovinescu, sau in alte cuvinte, o forma a materiei primordiale (Materia Prima din alchimie) si
anume cel mai comun si obisnuit lucru ce constituie totusi universul basmului, in acest caz. De altfel, printul ii
si spune tatalui ca am de trecut prin multe locuri i nu vreau s m ia oamenii la ochi, el cunoscand in cele din
urma simbolismul calului ca si entitate.
Fiul de crai trebuie sa dobandeasca curajul necesar trecerii probei craiului. Totemul stramosesc, ursul,
apare ca un geaman zoomorf al omului, un intermediar intre animalitate si umanitate. Puternic, violent si chiar
uneori crud si nemilor, ursul este patronul unor confrerii initiatic de tineri razboinici, soldati. Tatal cunoaste
semnificatia si utilitatea acestui simbol materializat, folosindu-se de el pe doua planuri: mai intai ca o unealta in
a testa vitejia fiilor sai(Craiul ns, vrnd s-l ispiteasc, tace molcum i, pe nserate, se mbrac pe ascuns ntr-
o piele de urs, apoi ncalec pe cal, iese naintea fecioru-su pe alt cale i se bag sub un pod. i cnd s treac
fiu-su pe acolo, numai iaca la captul podului l i ntmpin un urs mornind.) si apoi ca un obiect cu statut
de obiect magic sau semn de recunoastere, ce il va ajuta pe print in probele initiatice.
Se incheie prima etapa a drumului neofitului si evolutia se continua cu trecerea prin silvia obscura.
De-a lungul basmului sunt prezentate mai multe paduri, asemeni unor dimensiuni alternative care infaptuiesc
descrierea unei bucle temporale care se concretizeaza prin intermediul anumitor opozanti sau adjuvanti. Spanul,
primul personaj strain si uman, fara origini divine, presupune un simbolism deosebit de amanuntit care justifica
un rol complex in initierea printului. Intalnirea dintre Span si print se desfasoara in trei etape ce au ca scop
schitarea ascensiunii si respectiv descensiunii pozitiilor relative ale celor doua personaje raportate atat la
caracterul social(din fiu de crai ajunge sluga), dar si la caracterul comparativ. Faptul ca printul nu reuseste sa
realizeze ca cei trei spani erau defapt una si aceeasi persoana, permite interpretarea unei metode a tutror
esoteristilor(V. Lovinescu) si anume ascunderea unui lucru spunandu-I pe nume. Apare o similitudine intre cei
trei spani si cele trei forme ale hidrei tricefalice din Divina Comedie a lui Dante:linxul, leu si lupoaia din silvia
oscura. Defapt, se intrevede o triplicitate de aspecte ale aceleasi entitati. Motivul pentru care fiul de crai nu
distinge inca aparenta de esenta, este neinitierea in lumea umbrelor, aceasta fiind considerata etapa finala.
Poate ca cel mai evident moment-cheie ce puncteaza drumul dintre imparatii are ca si coordonate
locatia fantanii, in timp real si botezul, in timp initiatic. Simbolismul fantanii initiaza o discutie a dualitatatii,
intrucat se deosebeste de o fantana normala. Nu are roata sau cumpana, fiind lipsita de stabilitate si este
acoperita, asemeni unui drum interior spre Infernul lui Hades. Este imaginata o sectiune transversala ce se
aseamana cu simbolul Yin si Yang, in stransa legatura cu afirmatia intriganta a Spanului: "Chima rului pe malul
prului!". Cuvantul chima isi regaseste etimologia, dupa Lovinescu, in randul altor arhaisme care, prin
evolutia limbii, au pierdut un s initial. Astfel, reiese ca oglindirea Spanului in apa este defapt, o imagine a
raului, el fiind un reprezentant si ilustrand un concept al maleficului si nicidecum maleficul in sine. Totusi,
Spanul cunoaste tainele unui legamant de tacere pe care il initiaza cu Harap-Alb si ii ingradeste durata
transferului de identitate, a gandirii empatice- atta vreme s ai a m sluji, pn cnd i muri i iar i nvia..
Altfel spus, Harap-Alb va exista pana la moartea initiatica.
In urma purificarii sale prin apa vie, cea din Tinerete fara batranete si viata fara de moarte, vitriolul
caracterului uman, efectul coroziv al acesteia inlatura entitatile celorlalte culori si ramane numai negrul si albul.
In concordanta cu acestea, printul devine harap, adica sluga,scalvul spanului, cuvant a carui sens popular este
acela de negricios sau negru. Numele complet este antinomic si presupune o explicatie mai profunda. O
alternativa este infatisarea lui Harap-Alb ca Androgin, lupa celor doua naturi egalizate, in paradigma Yin-Yang-
ului sau a lui Adam in Gradina Raiului.
Tot in acest context se situeaza si dualitatea titlului: Povestea lui Harap-Alb. Nu este precizat
povestitorul, astfel incat poate fi povestea relatata de initiat sau cea despre neofit.
Imparatia Imparatului Verde reprezinta punctul de mijloc al drumului initiatic. Culoarea este aleasa
sugestiv din doua motive: mai intai, succesiunea logica din punct de vedere fizic si mai anume, optic, lumina
alba este dispersata, prin intermediul unui dispozitiv optic, in cele sapte culori, rosul fiind culoarea cu cea mai
mare lungime de unda si verdele situandu-se exact la mijloc si apoi, reprezentarea tinutului ca un Paradis
pamantesc a carui simbolism este de natura vegetala. In cadrul initierii sale, neofitul trebuie sa redobandeasca
atributele imparatului, pentru a reusi sa guverneze in continuare, dar si pentru a indeplini conditiile necesare
unui conducator: arborele cosmic sau axis mundi, bogatia materiala si magia sacerdotala.Primele doua pot fi
interpretate ca si cele doua fantani a Memoriei(Anamnesis) si a Uitarii(Lethe). Atat fantana Ursului cat si
Cerbului contin apa somnului si a Uitarii.(V.Lovinescu).In principiu, Harap-Alb trebuie sa isi insuseasca
Materia Prima sau chintesenta unei stari de fire, fiind nevoit sa parcurga si labirintul interior.Trofeele vegetale,
minerale si sacre pe care neofitul le aduce ii permit purificarea si dobandirea intelepciunii,alaturi de imunitatea
si initierea sa in lumea spirituala.
Ultima etapa a realizarii labirintului initiatic o constituie planul cosmogonic, adica implinirea Micilor
Mistere, in Magnum Opus. Marile Mistere sau realizarea metafizica se produce la sfarsit, instantaneu, prin
moartea initiatica.
Din nou, motivul padurii, care ii permite lui Harap-Alb sa intrevada orizontul microcosmosului: in
plan orizontal, al frunicilor si in cel vertical, al albinelor. Prin furnici, el insumeaza o putere analitica, iar cu
ajutorul albinelor, distinge o dimensiune calitativa, selectiva si trasmutanta.
Cei cinci adjuvanti, personaje cu puteri supranaturale, care apar ca reprezentanti
anaturii:focul,pamantul, apa, pamantul si vizionarismul, propun si o alta varianta: asemanarea lor cu dezastrele
si calamitatile cele mai cunoscute:gerul, seceta si foamea. Se regaseste totusi un episod, in cadrul basmului,unde
intervine o perspectiva noua. Casa de Arama reprezinta o alegorie a carei interpretare presupune stabilirea mai
multor puncte de vedere. Conform principiilor alchimiei, este echivalentul unui Athanor, in interiorul caruia are
loc procesul fundamental de transformare: Solve et Coagula. In cadrul acestei versiuni, sunt sugerate doua
procedee de dezvoltare a actiunii: la exterior, cearta ia amploare in favoarea dizolvarii prieteniei dintre
adjuvanti-solve-, ca apoi Gerila sa se mnie i unde nu trntete o brum pe perei, de trei palme de groas-
coagula;si la interior, concepul din contextul alchimic este cel de formare a caracterului uman, conform
principiilor lui C. Jung, si se aplica indirect, initierii lui Harap-Alb, care nu se implica in discutie, ci o
contempla.Revenind la cea de a treia varianta privind esenta celor cinci adjuvanti, se poate presupune o
exteriorizare a neofitului prin proiectii ale valentelor sale interioare. Initiatul trebuie sa depaseasca conditia
omului de rand si sa ajunga demn de sfera idealitatii, de illo tempore.
Imparatul Ros este unul din opozantii convertiti in adjuvanti, asemeni Spanului si a fetei, a
farmazoanei. El il initiaza indirect pe Harap-Alb, la fel ca si fiica sa, care il provoaca pe neofit sa termine de
parcurs labirintul interior pentru a fi pregatit pentru moartea initiatica. Ultima gradina, ce a Edenului, de unde
sunt aduse smicelele de mar si apa vie si apa moarta, dovedesc initierea fetei in lumea sacerdotala si
definitiveaza rolul ei in basm. Spanul il decapiteaza, conform juramantului vasalic incheiat in fantana si
intrerupe astfel circulatia sangvina dintre trup si creier. Fata se foloseste de formula alchimiei solve et
coagula, secret pe care il detine si il transmite tanarului prin invierea sa. Neofitul trece astfel in metafizica si
cunoaste lumea umbrelor, astfel incat incheie atat parcurgerea exterioara, cat si cea interioara.
Lupta pe care o duce protagonistul prezinta trei trepte: trupul, lumea si demonul, fapt ce ii permite
compararea cu anumite modele arhetipale. In context biblic, Harap-Alb se aseamana cu Iisus datorita drumului
prin padure, care are un corespondent religios, al pustiului din Noul Testament, in care se retrage Iisus si
intampina cele trei ispite. Totodata, la fel ca si Iosif, are un destin diferit de cel al fratilor sai, nefiind cu putinta
sa se intoarca la familia sa. In cadrul mitologiei, existenta labirintului infaptuieste o conexiune directa intre el si
Tezeu, la fel si imunitatea dobandita prin scaldarea in sangele Cerbului, il aseamana cu Ahile. In ceea ce priveste
adjuvantii care favorizeaza initierea, ei pot si comparati cu Argonautii cu care pleaca Iason in cautarea Lanii de
Aur. Din mitologia literara, este interesant de observat coincidenta perspectivelor obiective asupra faptelor:
ambii eroi pornesc in cautarea printesei menita stapanului lor, insa termina prin a se indragosti de ea. Un alt
personaj care corespunde modelului de neofit este Siegfried, din Inelul Nibelungilor, care dobandeste o comoara
materiala si nu neaparat spirituala, tot prin intermediul probelor si a purificarii.
Harap-Alb are o atitudine oscilanta privind initierea sa, fiind mai intai mandru si orgolios si apoi umil si
speriat de intentia Spanului. Limbajul sau urmeaza un fir ascendent, intrucat invata sa se foloseasca de
intelepciunea stramoseasca si de umorul ei, asemeni craiului.
Pedagogul bun reprezinta un loc geometric pentru majoritatea adjuvantilor, in special al celor care edifica
drumul initiatic in mod indirect. In aceasta categorie se incadreaza craiul, Sfanta Duminica si calul.Imparatul Verde
presupune o interpretare de natura catalitica, intrucat el defineste mai mult conceptul unui impulsor ce propune
indirect probe si nu ajuta la formarea initiatului.
Craiul, tatal lui Harap-Alb si fratele Imparatului Verde, ilustreaza principiul punctului de plecare. Eroul
initiat are ca destin parasirea familiei si stabilirea intr-un loc demn de virtutile dobandite. Desi craiul este
inferior fratelui sau, el cunoaste mandria unui trecut eroic si considera ca este de datoria lui sa transmita macar
unuia dintre cei trei fii, din experienta sa. Este impartial si isi cunoaste copiii indeajuns de bine incat prefera sa
nu ii judece, ci sa ii lase sa se autoevalueze(Iaca ce-mi scrie frate-meu i moul vostru. Care dintre voi se simte
destoinic a mpri peste o ar aa de mare i bogat, ca aceea, are voie din partea mea s se duc, ca s
mplineasc voina cea mai de pe urm a moului vostru.). Nimic nu ia curs fara acordul sau, dar nici din
propria initiativa, fiind convins ca numai unul este cel ales si ca meritul lui il va face remarcat cu timpul.
Tatal isi da seama de limitele baietilor, fiind dezamagit de lipsa lor de motivatie si ambitie. Totodata,
sfaturile si indrumarile sale fac parte din experienta stramoseasca, fiind expuse in proverbe si zicale. ("Lac de-ar
fi, broate sunt destule";aa-i c s-a mplinit vorba ceea: "Apr-m de gini, c de cini nu m tem";Vorba
ceea:La plcinte, nainte /i la rzboi, napoi.).
Este intelept si bun cunoscator al oamenilor, fiind pregatit pentru orice fel de circumstante. Se observa,
totusi o usoara ironie amara in atitudinea sa fata de cele intamplate, apropiindu-se de umorul tipic romanesc,
foarte bine realizat in scrierile lui Creanga, ca si caracterul supestitios de altfel.
In ipostaza de tata, el manifesta un egoism specific omenesc, intrucat oscileaza intre solve et
coagula, principiul alchimiei invocat de Jung pentru a defini procesul prin care ia nastere constiinta. Destinul
celui ales nu ii permite intoarcerea, de aceea craiul, fiind instiintat de consecintele drumului initiatic, evita in a ii
oferi permisiunea de a pleca si nici nu il ajuta sa gaseasca calul sau din tinerete.
Trecand astfel la urmatorul adjuvant, este de mentionat calitatea de mentor si pedagog bun al calului,
care preia rolul tatalui.Craiul este reticent, intrucat cunoaste semnificatia sacerdotala si simbolica a calului.
Trasaturile sale sunt ocultate in paradigma lui Eliade a sacrului camuflat in profan si infatisarea sa uranica,
solara nu intervine decat in motivul lui Pegas, adica numai in fata initiatului. Este interesant de parcurs o schema
a manifestarii calului in cele doua ipostaze de normalitate(martoaga) si supranatural(Pegas).Succesiunea
episoadelor nu urmareste alta regula decat cea a lipsei de spectatori. In afara de Sfanta Duminica si Harap-Alb
nimeni nu cunoaste pana la sfarsit dualitatea calului. Prin zborul sau, el uneste pamantul cu cerul si il determina
pe erou sa insumeze puterile celor inferioare cu cele superioare sau sacerdotale, asemeni Dragonului din
mitologia chinezeseasca. Corelatia infaptuita de Lovinescu explica si sintagma ca vantul ori ca gandul, cele
doua optiuni ale initiatului care trebuie sa cunoasca stiinta Suflului prin Pranayama si sa faca distinctie intre
Micile Mistere si Marile Mistere.
In cele din urma, disparitia calului incheie cu succes expunerea doctrinei sale si anume un personaj de
natura divina, obligat de un pacat stramosesc sa plateasca o datorie prin oferirea ajutorului sau neofitului.
Asemeni Sfintei Duminici, el dispare n naltul cerului, inspre lumea zeilor, de unde si provenienta sa divina.
Postura de adjuvant o propune ca si o prezenta crestina, ce il indruma pe neofit atat in labirintul
exterior, cat si interior. Ea se afla intr-un punct de transcendenta, dar nu reprezinta dualitatea in sine,
manifestandu-se printr-o succesiune de eclipse si epifanii in mod aparent, neregulat. Polul crestin introdus de
Creanga este specific lui si nemaintalnit in alte basme, ilustrand un puls al vietii. Spre exemplu, situatiile in care
apare Sfanta Duminica pot ordona o serie de sistole si diastole, fiind chiar clipele care le despart.In alte cuvinte,
timpul in care ea ajuta la indeplinirea probelor nu mai apartine de timpul real si devine illyo tempore. Totodata,
ea si calul ca pedagog bun, sunt intr-o relatie de complicitate.
Opozantii intervin in basm ca un obstacol ce fac posibila initierea neofitului. In substratul actiunii se
poate analiza un set de coincidente favorabile desfasurarii labirintului exterior, in princiapal. Spanul, personajul
negativ, preia rolul de Marele Arhitect, asemeni lui Dedal din tinutul lui Minos si edifica circumstante esentiale
desfasurarii initierii interioare si exterioare. Rolul sau este, mai intai, de a ilustra o categorie de oameni, parte
integranta a abstractului si necunoscutului din mentalitatea populara.El este omul insemnat, cu o deficienta fizica
sugestiva, astfel incat poate fi asemanat cu o piatra lustruita, neteda, ce determina existenta a doua ipoteze: fie el
este un obstacol sau piatra de poticnire, fie o piatra de temelie. In alta perspectiva, Spanul reprezinta Principium
Individuationis sau Egoismul Radical(V. Lovinescu) regasit in natura umana din necesitatea de a fi depasit pentru
a finaliza initierea.Apoi, Spanul trebuie sa taie cordonul ombilical, adica sa inlature toate prejudecatile si
principiile parintesti existente in mentaliatea printulu.In acest scop, el indeplineste anumite calitati: pragmatic,
sever, autoritar, viclean si bun cunoscator al oamenilor.
Spanul incearca de trei ori sa il ademeneasca pe Harap-Alb, asemeni modelului religios al lui Petru care
se leapada de Iisus Hristos de trei ori, la fel cum printul se desprinde de autoritatea paterna.
Prima oferta de dialog se desfasoara intr-un timp scurt, Spanul recomandandu-se direct ca
sluga(Bun ntlniul, voinice! Nu ai trebuin de slug la drum?)si incercand sa il intimideze folsindud-se
de primejdii bine cunoscute: Prin locurile iestea e cam greu de cltorit singur; nu cumva s-i ias vro
dihanie ceva nainte i s-i scurteze crrile. El se comporta ca si cum stie ce urmeaza sa se intample si
dezvaluie rolul sau de initiat, de Mare Arhitect al basmului: Eu cunosc bine pe-aici, i poate mai ncolo s ai
nevoie de unul ca mine.
Printul nu-l recunoaste pe Span la a doua intalnire si nu reuseste sa distinga aparenta de esenta. El il
abordeaza conform tehnicii provocarii si recurge la modelul de caracter a oricarui conducator si anume
dominant, vanitos si mai ales orgolios si mandru. Oferta nu mai este directa, ci invaluitoare si expusa in
contextul diferentierii dintre superior si si inferior: c din cruda copilrie slujesc prin strini, i ncaltea nu
mi-ar fi ciud, cnd n-a vra s m dau la treab, cci cu munca m-am trezit. Dar aa, muncesc, muncesc, i
nu s-alege nimica de mine;Cum te vd, sameni a avea seu la rrunchi. De ce te scumpeti pentru nimica
toat i nu-i iei o slug vrednic, ca s-i fie mn de ajutor la drum?
Il maguleste pe print si mimeaza un caracter confesiv al discursului, incercand totusi sa impuna o
conversatie la acelas nivel: dar fiindc a venit vorba de-aa, i spun, ca la un frate, c din. Incearca sa
edifice o imagine a omului simplu, supestitios(Omul bun n-are noroc; asta-i tiut;) si astfel sa inspire
incredere, dar printul inca se afla sub autoritatea tatalui sau si nu ii sfideaza vorbele.
Ultima intalnire si oferta de dialog se petrece intr-un raport de forte schimbat, intrucat Spanul I se
infatiseaza calare si sub un aspect ce denota superioritate. Atitudinea lui devine aroganta si incearca sa ii dea
sfaturi tanarului(Srmane omule, ru drum ai apucat! Se vede c eti strin i nu cunoti locurile pe aici. Ai
avut mare noroc de mine).Apare motivul mitologic al minotaurului si al lui Tezeu si anume al dualitatii
om-animal in contextul initiatic. Totodata naratorul insista asupra conceptul de labirint interior si exterior,
unde singura iesire se regaseste in ajutorul unei interventii externe, asmeni firului Ariadnei. Aceasta influenta
este de natura sacerdotala si presupune o etapa necesara definitivarii initierii. (de n-ai apucat a cobor
priporul ista, c erai prpdit. Ia, colo devale, n nfundtura ceea, un taur grozav la muli bezmetici le-a
curmat zilele. i eu, mai deunzi, ct m vezi de voinic, de-abia am scpat de dnsul, ca prin urechile
acului.)Spanul foloseste din nou tehnica intimidarii, insa de la un alt nivel si foloseste situatia in sine ca un
adjuvant in a-si atinge scopul(Hei, hei! cltorule. Dac i-i vorba de-aa, ai s-i rupi ciochinele umblnd i
tot n-ai s gseti slug cum caui d-ta, c pe-aici sunt numai oameni spni.; i cnd nu sunt ochi negri,
srui i albatri!).
In continuare, drumul prin padure are un corespondent religios, al pustiului din Noul Testament, in
care se retrage Iisus si intampina cele trei ispite. Fiul de crai se confrunta cu o astfel de situatie si anume: mai
intai setea, ispita fiziologica, racoarea din fantana si incalcarea limitelor, cand coboara inspre poarta de la
intrarea infernului. Episodul ce are ca simbol principal fantana si ca proba definitorie, botezul, capteaza o
multitudine de interpretari ce alcatuiesc o teorie a conspiratiei cum nu se poate mai relevanta.Se remarca o
posibila ipoteza de propune complicitatea dintre cal si span, intrucat calul nu isi face aparitia in cadrul acestei
intamplari, fiind de datoria sa sa nu intervina in procesul initiatic in mod defavorabil neofitului.
Chiar si in urma legamantului, Spanul nu este complet sigur de reusita planului sau si nu doreste sa
agraveze lucrurile. Este invidios pe situatia printului si de norocul acestuia, dar intrevede posibilitatea de a
se folosi de el(Bine, atta am vrut s aflu din gura ta, pui de viper ce mi-ai fost, zice atunci Spnul: numai
cat s fie aa, c, de te-oi prinde cu oca mic, greu are s-i cad. Chiar acum a putea s te omor, n voia
cea bun, dar mi-i mil de tinereile tale...)
Ca si pedagog rau, Spanul trebuie sa exceleze prin stapanirea de sine si autocontrol(Dar Spnul, cu
viclenia sa obicinuit, nu-i pierde cumptul.), insa pe parcursul actiunii , temperamentul sau coleric se
manifesta ascensional, pana la sfarsit cand isi dezvaluie adevarata intentie. Este deosebit de iscusit in a-I
manipula pe cei din jurul sau(n sfrit, Spnului i mergea gura ca pupza, de-a ameit pe mpratul, nct a
uitat i de Harap-Alb, i de cerb, i de tot.) si profita deseori de lipsa de scepticism a Imparatului Verde.
Un opozant poate fi considrat si Imparatul Ros. El il supune pe print la probe imposibile, in ideea de
gelozie a tatalui care vrea sa isi protejeze fiica. Focul ritualic, de purificare initiaza spiritul, urmand apoi
materializarea lui in proba ospatului.Alegerea macului de nisip poate fi o alegorie a distingerii intre bine si rau,
intre aparenta si esenta, Harap-Alb fiind nevoit sa deprinda calitatile unui conducator.
Cele cinci personaje himerice, Ochila, Setila, Gerila, Flamanzila si Pasari-Lati-Lungila sunt
caracterizate prin intermediul relatiei si rolului lor in drumul parcurs de neofit. Entitatile pe care le ilustreaza
dobandesc sens in contextul initierii.
Arta naratiunii este un prilej folosit de I.Creanga pentru a desfasura tiparele unor personaje tipice
basmului, insa si pentru a particulariza anumite aspecte.Originalitatea si modul de imbinare a oralitatii si a
dialogului folosite pentru a expune trasaturile personajelor impletesc firul actiunii ramificate, organizate in
contextul implicarii tutror tipurilor de caracter. Asadar, trasaturile cele mai importante devin umanizarea
fantasticului, eruditia paremiologica, varietatea lexicului, oralitatea si umorul. Ca si exemple, intervin caracterul
monologat, folosirea exclamatiilor si a interjectiilor, prezenta elipsei, frecventa comparatiilor, exprisiile
idiomatice si multitudinea de zicatori si proverbe.
Datorita operelor sale, Creanga a fost comparat cu scriitori din literatura universala, precum Ch. Perrault
si F. Rablais sau J.Swift, in contextul edificarii unei traictorii inconjurata de simbolisme si trimiteri mitologice sau
biblice. Contributia sa edifica un motiv solid al cultului romanesc pentru integrarea conceptului de neofit in
traditia si istoria poporului. Povestea lui Harap-Alb devine astfel, un reper literar in ceea ce priveste evolutia
mentalitatii colective asupra ritualului necesar depasirii limitelor si a maleficului mai mult sau mai putin fabulous.
Astfel, opera se incadreaza si reprezinta in cel mai stralucit mod, specia literara basmul cult, fiind o scriere de
referinta in literature romana.