Concepte de bază – Pagina 1

1. CONCEPTE GENERALE

1.1. Hardware, software şi Tehnologia Informaţiei (IT)

Orice decizie are la bază informaţii şi date referitoare la obiectul activităţii respective. Prelu-
crarea datelor trebuie făcută în concordanţă cu cerinţele tehnologiei informaţionale. Se pot astfel
contura diferenţele dintre date şi informaţii:
 Datele desemnează elementele primare, provenind din diverse surse, fără o formă organi-
zată care să permită luarea unor decizii;
 Informaţiile sunt date ce au un caracter de noutate, care îmbogăţesc nivelul de cunoştinţe
ale celui care primeşte aceste informaţii.
O dată care nu aduce nimic nou nu se poate considera informaţie.
Definiţie. Prelucrarea datelor (numită şi procesare) presupune totalitatea transformări-
lor, ca formă şi conţinut a datelor.
Dintre transformările cele mai importante:
1. GENERAREA – operaţia prin care se obţin date primare (sursă).
2. CULEGEREA ŞI PREGĂTIREA. Forma iniţială a datelor diferă de forma sub care
acestea intră în prelucrare. Pregătirea datelor în vederea prelucrării lor presupune etapele:
 Selectarea – alegerea dintre datele primare a celor necesare pentru obţinerea numitor
informaţii;
 Codificarea – trecerea datelor într-o formă adecvată prelucrării (de exemplu, utiliza-
rea numerelor pentru a desemna lunile anului);
 Conversia – transferarea datelor de pe un suport pe altul;
 Copierea/multiplicarea – reproducerea pe un mediu identic a datelor, păstrându-se
forma, conţinutul şi semnificaţia acestora;
 Verificarea – analizarea corectitudinii datelor, ca formă şi conţinut, urmărind elimi-
narea posibilelor alterări datorate culegerii, prezentării sau transmiterii.
3. PRELUCRAREA datelor în scopul obţinerii diferitelor rezultate se face cu ajutorul
funcţiilor:
 Sortarea – aranjarea datelor într-o anumită ordine, conform unor criterii bine preci-
zate;
 Clasificarea – gruparea datelor după caracteristici comune, fără stabilirea unor
anumite priorităţi în cadrul grupelor formate;
 Compararea – stabilirea asemănărilor şi/sau deosebirilor dintre două sau mai multe
date;
 Analiza – examinarea unui grup de date, urmărindu-se condiţiile îndeplinirii une-
ia/mai multor cerinţe de către fiecare dată a grupului în parte;
 Sintetizarea – stabilirea unor caracteristici esenţiale, generale, pe care le au datele
dintr-un grup, formându-se o nouă structură ce surprinde acele caracteristici comune;
 Calcularea – operaţii aritmetice sau logice efectuate asupra uneia sau mai multor
date, simultan.
4. FURNIZAREA datelor este impusă de faptul că forma în care datele sunt disponibile în
urma prelucrării nu corespunde, de obicei, cerinţelor beneficiarului. Ca urmare, se impune
furnizarea datelor într-o formă clară, astfel încât să nu existe probleme de înţelegere sau
interpretare eronată.
5. PĂSTRAREA datelor se face în colecţii de date, alcătuite după reguli bine definite, în ve-
derea unor prelucrări ulterioare. Asupra unei astfel de colecţii se pot face următoarele ope-
raţii:
 Concepte de bază – Pagina 2

Validare – precizarea modului în care o dată poate fi introdusă în colecţie;

Regăsire – căutarea şi localizarea unei date;
Modificare – transformarea unei date din colecţie prin schimbarea unor atribute;
Distrugere – eliminarea din colecţie a unor date, cu precizarea condiţiilor în care se
poate face acest lucru.
6. TRANSMITEREA (COMUNICAREA) datelor se referă la modul în care datele trec de
la o etapă la alta, pe parcursul prelucrării.
Orice activitate, în orice domeniu, se desfăşoară pe baza unui flux informaţional.
Definiţie. Totalitatea fluxurilor informaţionale, cu o anumită organizare, care asigură legă-
tura dintre conducere (sistemul decizional) şi execuţie (sistemul de execuţie) se numeşte sistem
informaţional.
Definiţie. Dacă desfăşurarea activităţii presupune utilizarea echipamentelor electronice de
calcul, sistemul informaţional se numeşte sistem informatic.
Rezultă că sistemul informatic este parte a sistemului informaţional însă, în ultimul timp, din
cauza creşterii susţinute a automatizării activităţilor, creşte importanţa sistemului informatic.
1.1.1. Structura unui sistem informatic
În structura unui sistem informatic, al cărui element principal este calculatorul electronic sau
sistemul de calcul, se identifică următoarele componente:
 cadrul organizatoric al societăţii şi datele vehiculate;
 resursele umane (pe de o parte analiştii şi proiectanţii sistemului informatic, pe de altă par-
te beneficiarul sistemului şi utilizatorii acestuia);
 metodele şi tehnicile de proiectare;
 echipamentele electronice de calcul;
 sistemul de programe utilizat pentru realizarea obiectivelor sistemului informatic şi pentru
utilizarea eficientă şi corectă a echipamentelor.
Omiterea oricăreia din aceste componente face imposibilă funcţionarea sistemului informatic
respectiv.
1.1.2. Structura unui calculator electronic
Din punct de vedere structural, pornind de la diferenţierea modulelor fizice şi logice, calculato-
rul (el însuşi un sistem informatic) are două componente:
1. Hardware (pe scurt, hard) – constă din:
 ansamblul elementelor fizice şi tehnice cu ajutorul cărora datele se pot culege, verifica,
transmite, stoca şi prelucra;
 suporturile de memorare a datelor;
 echipamentele de redare a rezultatelor.1
2. Software (pe scurt, soft) – ansamblul programelor, procedurilor, rutinelor care controlează
funcţionarea corectă şi eficientă a elementelor hard.2
1.1.3. Noţiunea de tehnologie a informaţiei (TI sau IT)
Definiţie. Tehnologia informaţiei reprezintă normele şi procedeele de colectare, memora-
re, transmitere şi prelucrare a datelor, în vederea obţinerii rezultatelor scontate, cu ajutorul
calculatorului electronic.

1
Componentele hardware reprezintă elementele ce pot fi practic atinse, sunt vizibile, palpabile.
2
Componentele software există sub formă de concepte şi simboluri şi nu au substanţă.
 Concepte de bază – Pagina 3

1.1.4. Structura unui calculator personal

Din punct de vedere funcţional, arhitectura unui sistem de calcul este redată în schiţa următoa-
re:

Elementele din această schemă sunt:

1. UC (Unitatea Centrală), alcătuită din:
 UM – Unitatea de Memorie internă sau memoria internă (principală) – este destinată
păstrării datelor şi instrucţiunii programelor pe timpul prelucrării sau, în unele cazuri,3
pe toată durata funcţionării sistemului de calcul.
 UCP – Unitatea Centrală de Prelucrare – este implementată cu ajutorul microprocesoru-
lui, elementul de bază al sistemului de calcul.
 UCC – Unitatea de Comandă şi Control – primeşte instrucţiunile din memoria in-
ternă, le interpretează şi, corespunzător acestora, emite comenzi către UAL şi
UM, respectiv comenzi de transfer către S I/O şi ME.
 UAL – Unitatea Aritmetică şi Logică – execută operaţii aritmetice şi logice cu da-
te furnizate de UM şi redepune în aceasta rezultatul obţinut.
2. S I/O (Sistemul de Intrare/Ieşire):
 Medii de stocare – reprezintă suportul fizic pe care se stochează informaţia (hard-disc,
CD, DVD, dischetă (floppy), disc ZIP, cameră foto/video, stick etc.). De fapt, ele repre-
zintă o memorie suplimentară.
 Dispozitive periferice – se împart în:
 Dispozitive pentru accesarea mediilor de stocare: sunt unităţile de dischetă (floppy),
CD, DVD, ZIP. După poziţia lor în sistem, ele pot fi interne sau externe. Cele mai
multe se găsesc, din punct de vedere al firmelor furnizoare, în ambele variante.4
 Dispozitive pentru interfaţa cu utilizatorul – reprezintă totalitatea dispozitivelor cu
ajutorul cărora este posibilă introducerea datelor în prelucrare şi furnizarea rezultate-
lor obţinute. La rândul lor, acestea pot fi:
 Dispozitive periferice de intrare (DP I) – tastatură, mouse, joystick, microfon,
scanner, cameră video/foto;

3
Deşi majoritatea programelor eliberează, la terminare, memoria internă pe care o folosesc, unele programe, odată
încărcate, rămân acolo până la terminarea funcţionării calculatorului (de exemplu, interpretorul de comenzi – COM-
MAND.COM sau unele programe antivirus).
4
Diferenţa dintre ele constă în interfaţă şi, mai ales preţ (cele externe au sursă de alimentare şi carcasă proprie şi,
de aceea, preţul e mai mare).
 Concepte de bază – Pagina 4

 Dispozitive periferice de ieşire (DP O) – monitor, imprimantă, boxe.5

3. Interfaţa – componenta ce asigură o conexiune între două elemente pentru ca acestea să
poată lucra împreună. Interfeţele pot fi de mai multe tipuri:
 Paralele – transmit simultan un byte (8 biţi de informaţie); se folosesc, în general, pen-
tru conectarea imprimantelor;
 Seriale – biţii unui byte se transmit pe rând, sub forma unor impulsuri; în general, sunt
utilizate la conectarea la un modem sau la alt calculator;
 USB (Universal Serial Bus) – pentru conectarea oricărui periferic.
4. ME (Memoria Externă sau memoria secundară) – este utilizată în cazul în care prelu-
crările depăşesc capacitatea memoriei interne sau când se doreşte arhivarea datelor şi pro-
gramelor. Este strâns legată de mediile de stocare din S I/O, referindu-se, de fapt, la ace-
leaşi componente, privite dintr-un alt unghi.
5. Magistrale de transmitere a comenzilor de control, informaţiilor şi instrucţiunilor –
asigură funcţionarea întregului ansamblu, stabilind legătura fizică între componente. Sunt
sistem de conductoare de semnal (cabluri sau trasee pe circuite imprimate) care transportă
o anumită cantitate de date mai repede sau mai încet, în funcţie de lăţimea magistralei
(numărul de căi).
1.1.5. Principiul de funcţionare a unui sistem de calcul
În esenţă, un program (numit şi aplicaţie) este alcătuit dintr-un şir de instrucţiuni pe care sis-
temul de calcul le înţelege, le interpretează şi le poate executa.
Paşii care se efectuează, în principal, la executarea unui program sunt:
1. La lansarea în execuţie a unui program de la un periferic de intrare (de exemplu, mouse),
programul este preluat de pe un mediu de stocare şi încărcat, prin intermediul interfeţei, în
UM, împreună cu datele de care acesta are nevoie (dacă este necesar, se vor introduce şi
alte date de intrare, de la un periferic de intrare).
2. Instrucţiunile se execută una după alta, lucru care se realizează prin transferul fiecăreia că-
tre UAL, împreună cu datele de care are nevoie. După executarea fiecărei instrucţiuni, da-
că aceasta a generat rezultate intermediare, ele vor fi trimise înapoi în UM.
3. După executarea ultimei instrucţiuni din program, rezultatele sunt trimise fie spre una sau
mai multe periferice de ieşire (de exemplu, spre monitor şi spre imprimantă), fie sunt scri-
se în memoria externă (pe un disc, pentru o utilizare ulterioară), fie sunt trimise în ambele
direcţii.

2. REPREZENTAREA INTERNĂ A DATELOR

2.1. Reprezentarea internă a valorilor numerice

Sistemul de numeraţie binar foloseşte ca simboluri numai cifrele 1 şi 0. El este important deoa-
rece, într-un calculator, toate informaţiile sunt stocate în seturi de tranzistori, care pot fi în stare de
blocare (3,5 V la ieşire, adică valoarea binară 1) sau în stare de saturaţie (0 V la ieşire, adică valoa-
rea binară 0).6

5
Există şi periferice de intrare-ieşire, la care transferul de date poate avea loc în ambele direcţii (de exemplu,
camerele foto şi video digitale, stick-ul etc.).
6
Adoptarea sistemului binar are şi o justificare tehnică. Chiar dacă, teoretic, este posibil ca într-un calculator să
folosim 10 trepte de tensiune (câte una pentru fiecare cifră zecimală) în loc de două pentru a obţine o reprezentare di-
rectă în zecimal, aceasta nu se justifică din punct de vedere economic (de exemplu, pentru aceasta ar fi nevoie ca un
tranzistor să lucreze la o tensiune de cel puţin 35 V, ceea ce ar însemna un consum mare de energie şi un efort supli-
mentar pentru răcire).
 Concepte de bază – Pagina 5

La introducerea datelor în sistem, acesta le converteşte, automat, din zecimal în binar; invers,
la extragerea rezultatelor, acestea sunt convertite, automat, din binar în zecimal.
2.1.1. Conversia numerelor din zecimal în binar
Se face împărţind numărul la 2, apoi, fiecare cât la 2, atât timp cât este posibil. Resturile parţia-
le obţinute, citite de la coadă la cap, sunt cifrele numărului binar.
2.1.2. Conversia numerelor din binar în zecimal
Se face prin dezvoltarea numărului binar după puterile lui 2.

2.2. Reprezentarea internă a şirurilor de caractere (textelor)

Pentru reprezentarea şirurilor de caractere s-au utilizat, în decursul timpului, mai multe codifi-
cări, standardizate sau nu. Codul folosit actualmente, cvasiuniversal, este ASCII (American Stan-
dard Code for Information Interchange), prin care fiecărui caracter i se asociază un cod numeric
(0...255 în zecimal), reprezentabil pe un octet. Tabela de asociere este:

DE REMARCAT!
Literele au coduri consecutive, ceea ce e util, ulterior, la sortarea şirurilor de caractere.
Alte coduri folosite în decursul timpului au fost Hollerith, EBCDIC, RADIX-50, Baudot etc.
 Concepte de bază – Pagina 6

3. NOŢIUNI DE ALGEBRĂ LOGICĂ (BOOLEANĂ)

Bazele acestei algebre au fost puse în 1854 de matematicianul britanic George Boole, deci cu
mult timp înainte de inventarea calculatoarelor.
Algebra logică este compusă din:
 o mulţime A cu două elemente, 0 şi 1 (notate şi F şi T în engleză, respectiv F şi A în
limba română);
 3 operaţii fundamentale:
 + (notată şi cu SAU sau cu OR);
 . (notată şi cu ŞI sau cu AND);
 negarea (notată şi cu NOT).
Operaţiile sunt definite prin următoarele tabele de adevăr:
SAU 0 1 ŞI 0 1 NOT
0 0 1 0 0 0 0 1
1 1 1 1 0 1 1 0
Din tabele de adevăr se pot observa următoarele reguli:
 două sau mai multe propoziţii legate prin SAU dau o frază adevărată dacă cel puţin una
dintre propoziţii e adevărată;
 două sau mai multe propoziţii legate prin ŞI dau o frază adevărată numai dacă toate pro-
poziţiile sunt adevărate.
 operaţia NOT inversează valoarea de adevăr a propoziţiei căreia i se aplică.
Algebra logică este utilizată de calculator pentru luarea deciziilor atunci când există mai multe
variante posibile.

3.1. Memoria
3.1.1. Memoria internă
Este zona de stocare temporară a datelor şi programelor într-un cal-
culator, pe durata execuţiei.
Termenul este folosit pentru a desemna cipurile reale capabile să
păstreze datele, cipuri care se montează în sloturile cores- punzătoare
de pe placa de bază.7
Deoarece calculatorul recunoaşte numai două stări, datele supuse prelucrării sunt transformate
în şiruri de cifre binare 0 şi 1.
O cifră binară se mai numeşte bit8 (prescurtat, b) şi reprezintă cea mai mică unitate de măsură
a cantităţii de informaţie.
O succesiune de 8 biţi se numeşte byte (prescurtat, B) sau octet, fiind cea mai mică unitate de

7
Printre principalele tipuri de memorii apărute:
 SIMM (Single Inline Memory Module) – primele apărute; ele trebuiau montate în perechi şi se foloseau la
procesoarele de la 80286 până la P5 (Pentium MMX – AMD K6, K6-2, K6-3). Timpii de acces erau de 60-
70 ns.
 DIMM (Dual Inline Memory Module) sau SDRAM – viteză de 66/100/133 MHz şi 168 de pini; poate fi in-
stalată în orice slot de memorie, fără a ţine seama de perechi. Timpii de acces erau de 8-10 ns.
 DDR-SDRAM (Double Data Rate – Synchronous Dynamic Random Access Memory) este o memorie ra-
pidă, folosită în calculatoarele moderne. Are viteze asemănătoare cu ale memoriei SDRAM, însă înmulţite cu
2 (Double DR).
 RDRAM (Rambus Dynamic Random Access Memory) – pentru procesoare Pentium 4; se montează în slo-
turi RIMM.
8
binary digit – cifră binară.
 Concepte de bază – Pagina 7

date ce poate fi reprezentată şi adresată de către memoria unui sistem de calcul.

Deoarece datele reprezentate în memorie ocupă o succesiune de Bytes, acestea sunt exprimate
în multipli ai acestuia:
 1 kiloByte 1 kB = 1024 B = 210 B
 1 MegaByte 1 MB = 1024 kB = 210 kB
 1 GigaByte 1GB = 1024 MB = 210 MB
 1 TerraByte 1 TB= 1024 GB = 210 GB
 1 PetaByte 1 PB= 1024 TB = 210 TB
 1 ExaByte 1 EB= 1024 PB = 210 PB
Numărul maxim reprezentabil pe un byte este 111111112, adică 25510, deci o valoare total in-
suficientă.
Din acest motiv, s-a trecut la reprezentarea datelor/informaţiilor pe:
 cuvinte de memorie: un cuvânt = 2 bytes (16 biţi);
 cuvinte duble: un cuvânt dublu = 4 bytes (32 biţi);
 cuvinte cvadruple: un cuvânt cvadruplu = 8 bytes (64 biţi).
Principala caracteristică de performanţă a unui cip de memorie internă este capacitatea ei, ex-
primată în puteri ai lui 2 MB (2, 4, 8, 32, 64, 128, 256, 512 MB).