Apartinand epocii Junimii, Creanga este povestitorul unic prin geniul lui oral, prin neasemanata lui

putere de a evoca viata, un scriitor din linia realismului(Tudor Vianu). Povestea lui Harap-Alb este
un basm cult, specie epica relativ ampla, care dezvolta categoria estetica a fabulosului si conflictul
dintre bine si rau, incheiat cu victoria binelui, avand o actiune conventionala la care participa
personaje sau forte supranaturale. Fiind un basm cult, opera reorganizeaza structurile stereotipe ale
basmului popular, prezentand marcile originalitatii autorului: actiune mai complexa, dramatizata prin
dialog, un ritm rapid al povestirii, oralitatea si limbajul afectiv, umanizarea fabulosului, etc.

Tema generala a basmului, biruinta binelui asupra fortelor malefice, este dublata de tema initierii,
opera lui Creanga devenind astfel un basm al fiintei, un bildungsroman in regimul fabulosului.
Motivele ordonatoare, cu rol de structuranti textuali, sunt calatoria initiatica si cele trei probe
depasite, la acestea adaugandu-se motive specifice basmului: cifre magice, superioritatea mezinului,
imparatul fara urmas la tron, interdictia incalcata, obiecte magice, nunta imparateasca, etc.

Oglindire a vietii in moduri fabuloase(G. Calinescu), Povestea lui Harap-Alb propune o viziune
carnavalesca a lumii, in care sub mastile conventionale din basm sunt camuflate sensuri, norme,
adevaruri ale omenirii, eroul luptand pentru apararea unor valori morale. Intr-o atmosfera ludica, se
prezinta cu umor spectacolul lumii: Lumea asta e pe dos/ Toate merg cu capu-n jos, in intreaga
opera existand o jovialitate nestapanita ce transgreseaza granitele dintre realitate si fabulos.

Titlul, facand legatura dintre universul fictional si lumea reala, are valoare anticipativa, intrucat
lexemul povestea avertizeaza cititorul asupra universului fabulos infatisat. Numele protagonistului,
Harap-Alb, evidentiaza statutul neobisnuit, de antierou si de erou canonic al basmelor. Constructia
oximoronica ( harap insemnand rob si inducand ideea de negru, alb fiind atributul stapanului,
asociat cu curatenia sufleteasca) ilustreaza conditia aparenta de sclav, statut necesar pentru a
cunoaste viata supusilor, si cea reala, de tanar print. Numele format din doua nonculori armonizeaza
binele si raul, slabiciunea si puterea, adevarul si minciuna.

Discursul epic este marcat de formule tipice initiale, mediane si finale.

Incipitul este supramarcat de o dubla intrare in universul fictional, fiecare prag fiind textualizat prin
sintagma recurenta Amu cica.... In prima secventa textuala, este personalizata formula consacrata
a basmului prin folosirea regionalismului fonetic amu si a lexemului cica, validandu-se un narator
care nu crede propria poveste. Imperfectul verbului, era, sugereaza continuitatea, durata, actiunea
incepand odata. Inainte de repetarea formulei, se instituie un pact fictional intre narator si naratar
(ia sa nu ne indepartam cu vorba), apoi naratorul isi asuma functia de narare: sa incep a depana
firul povestii.

Finalul canonic, al nuntii imparatesti, particularizat printr-o nota de umor autoadresata (Un pacat de
povestariu/ fara bani de buzunariu) a naratorului ludic, este insotit de formula de incheiere, ce
determina aducerea brusca a lectoruilui in realitate prin delimitarea clara a celor doua lumi: cea
fabuloasa(taram fericit, al echilibrului, al belsugului), numita prin lexemul acolo, si cea reala(taram
al diferentelor sociale, al lipsurilor, al nefericirii), pe la noi.

Tiparul narativ al basmului, cu stereotipiile specifice (inclusiv formula mediana ca cuvantul din
poveste, inainte tot mai este), se pastreaza, acesta fiind alcatuit din patru parti: situatia initiala de
echilibru, factorul perturbator, actiunea de recuperare a echilibrului, restabilirea echilibrului.

Istoria are la fundament aventurile de formare ale mezinului, un neofit ce are de trecut probe cu
caracter initiatic, fiecare proba dezvaluindu-i un adevar, un rost al lumii si invatandu-l o experienta de
viata, pregatindu-l pentru a fi un conducator luminat. Proba curajului, pe care o trece infruntand pe
craiul deghizat in urs, il desemneaza ca pe un ales pregatit sa porneasca in calatorie initiatica. Drept
recunoastere, primeste in dar pielea de urs, simbol si totem al razboinicilor.

In plan simbolic, podul reprezinta trecerea catre un alt orizont existential, padurea are semnificatia
unui labirint, in care tanarul se rataceste, tocmai pentru ca e lipsit de experienta si, incalcand
interdictia tatalui sau, il ia pe Span drept calauza. Fantana are semnificatia unui loc unde au loc in
acelasi timp o moarte si o nastere rialice: moare identitatea fiului de crai si renaste ca Harap-Alb,
sluga a Spanului.

Aducerea salatilor din gradina ursului semnifica initiera in taina valorilor materiale, aducerea
pietrelor pretioase il initiaza in taina valorilor moral-estetice. Calatoria catre Imparatul Ros si probele
la care e supus au doua motive anticipative: nunta furnicilor care sugereaza destinul omuluii de a
intemeia o familie si intalnirea cu albinele fara de adapost, sugestie a aspiratiei de a avea un camin.
Calitatile de conducator, abilitatea de a comunica, toleranta, sociabilitatea sunt evidentiate de
intalnirea cu cei cinci tovarasi: acestia au trasaturi hiperbolizate si sunt reprezentari
antropomorfizate ale unor impulsuri fiziologice, foame(Flamanzila), frig(Gerila), sete(Setila), sau
cognitive, dorinta de cunoastere, de a stapani timpul si spatiul (Ochila si Pasari-Lati-Lungila).

Pe drumul de intoarcere, Harap-Alb se indragosteste de fata Imparatului Ros, implinindu-se si in

plan erotic. Dovedeste onoare si o duce Spanului, dar fata spune adevarul si Harap-Alb este ucis de
Span si readus la viata de fata, trecand din nou printr-o moarte si o nastere ritualice. Traseul initiatic
este complet, iar protagonistul este initiat.

Naratiunea este la persoana a III-a cu narator dominant extradiegetic, omniscient, creditabil, partial
intradiegetic, narator martor (in excipit). Comportamentul naratorului este foarte bine conturat:
imbibat cu spirit ludic si dramatic, are constiinta actului povestirii, a rolului de povestitor, partitura
acestuia fiind vizibila prin proverbe, zicatori, comentarii, detalii amuzante. Viziunea dominanta este
cea din spate. Focalizarea dominanta este focalizarea zero, cu pasaje de focalizare interna.
Naratiunea este densa, dinamica, impletindu-se cu dialogul (mod de caracterizare, de dinamizare prin
caracterul scenic, unele replici, prin sonor, savoare, fiind memorabile) si descrierea, dominanta cea
de tip portret (portretele caricaturale ale celor 5 tovarasi, tratate intr-o perspectiva umoristica
inedita), dar si descrieri de actiuni (episodul din padurea cerbului) si de spatiu(cerul, ostrovul).

In opinia mea, incercarile la care este supus protagonistul, desi sunt specifice basmului, au functie
formativa, celelalte personaje devenind pedagogi ai protagonistului, intrucat basmul este un scenariu
al initierii. In drumul initiatic spre cunoasterea lumii, trece prin mai multe etape, care-i marcheaza
eroului propriile limite, dar il determina sa se cunoasca pe sine: umilinta, rabdarea, virtutile omeniei.
Trecand probele, el isi va recapata dreptul de a fi imparat, ajungand la summumul initierii, caci
moartea personajul in final este simbolica, reinvierea fiind semnul dobandirii unei noi identitati.
Protogonistul basmului este, deci, imaginea unui om obisnuit, avand calitati si defecte, progresand pe
drumul initierii, al desavarsirii umane.

In concluzie, basmul are multiple semnificatii, G. Calinescu considerandu-l chiar un gen vast,
depasind cu mult romanul, fiind mitologie, etica, stiinta, observare morala, etc. Mesajul basmului
este optimist, aratandu-ne ca fiecare om, dand dovada de calitati obisnuite, precum bunatatea,
onoarea, harnicia, altruismul, poate deveni erou in propria poveste de viata.