Basmul este o specie epica de mare intindere, de obicei in proza, in care sunt narrate intamplari fabuloase(fantastice) ale unor

personaje imaginare, inzestrate cu insusiri supranaturale. Basmul apartine prin origine, literaturii populare, avand caracter oral, anonim si colectiv. Insa pe la inceputul secolului al-XIXlea, apare un interes al scriitorilor pentru basm, o predilectie pentru mituri, pentru trecut, pentru specificul national si pentru creatia populara autohtona. Deoarece apare intr-o perioada a romantismului, basmul cult se deosebeste cu precadere de basmul popular prin specificul fiecarui scriitor de a prelucra original un material. Basmul cult preia elemente existente in basmul popular. La Ion Creanga, chiar daca elementele din sursa folclorica sunt numeroase, apar anumite trasaturi ale literaturii culte printre care mentionez: dramatizarea actiunii prin dialog, umanizarea fantasticului prin comportamentul eroilor. Textul narativ pe care Creanga il ofera literaturii romane este intesat cu proverbe(eruditie paremiologica), zicatori, vorbe de duh: La placinte inainte,/ Si la razboi inapoi; Ce -i scris omului in frunte-i pus. Umorul la Creanga este inteles mai mult ca jovialitate, ras ingaduitor, si mai putin satiric. Tema basmului este lupta dintre bine sir au, cu triumful binelui. Cu alte cuvinte, eroul lupta pentru impunerea unor valori morale si etice: corectitudine, onoare, iubire liber consimtita. Cel care nu respecta codul este pedepsit, dar si iertat alteori, oferindu-i-se sansa reintegrarii. Are aspect de roman al educatiei, prezentand nasterea si formarea unei personalitati umane, este un bildungsroman. Titlul neobisnuit al basmului este un oximoron si evidentiaza dubla personalitate a protagonistului, reprezentata printr-o identitate reala (de tanar print) si una aparenta (de sluga a Spanului); totodata, acesta reflecta, prin contrastul chromatic negru-alb, armonizarea defectelor si a calitatilor umane, dintre care primele sunt necesare pentru a le verifica pe ultimele. Conform opiniei lui Vasile Lovinescu, alaturarea negrului (Harap) cu albul ar insemna unirea celor doua principii Ying si Yang. Fiu al Craiului si nepot al lui Verde Imparat, Harap-Alb este ales de soarta sa ii reuneasca pe frati, asa cum doua jumatati ale cercului formeaza intregul. Timpul si spatiul sunt nedeterminate; din punct de vedere spatial, actiunea debuteaza intr-un capat de lume si se sfarseste in alt capat. Autorul basmului Povestea lui Harap-Alb este real, si anume Ion Creanga. Naratorul din Povestea lui Harap-Alb la inceput se prezinta ca narator auctorial, traitor in alt timp decat cel al diegezei: pe vremurile acelea drumurile erau cu primejdie, nu ca in ziua de astazi, pentru ca la sfarsit sa sugereze ca a fost invitat la ospat: un pacat de povestitoriu fara bani in buzunariu. Aceasta atitudine ludica se pastreaza pe parcursul tuturor secventelor narative, cand poti avea impresia ca se povesteste la persoana a treia, ca naratorul este extradiegetic in raport cu istoria relatata si heterodiegetic in raport cu actorii. In fragmentele de tranzitie intre doua secvente, naratorul e mult mai implicat: se adreseaza direct ascultatorilor / naratarilor, isi spune parerea despre cele intamplate sau se declara necreditabil, desi pana atunci fusese creditabil. Tema este un interesant joc intre obedienta si indrazneala; pe de o parte, Creanga respecta forma obligatorie a unui basm, pe de alta parte, inoveaza si contrazice. Opera poate fi interpretata ca o creatie realista sau una cu substrat mitic. Actiunea basmului este simpla, se desfasoara linear, prin inlantuire si respecta modelul structural stereotip: o situatie initiala, de echilibru (expozitiunea), un eveniment sau o secventa de eveniment care deregleaza situatia initiala (intriga), trecerea probelor (desfasurarea actiunii), actiunea reparatorie (punctul culminant) si rasplata eroului (deznodamantul). Povestea lui Harap-Alb se incadreaza perfect in structura epica a basmului cult, continand insasi elemente din cadrul basmului popular. Basmul este o naratiune facuta din perspectiva unui autor omniscient, avand o formula initiala (Amu cica era odata), o formula mediana (Dumnezeu sa ne tie ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este aceasta formula face trecerea intre episoade) si formula finala (Si a tinut veselia ani intregi). Personajele sunt verosimile si fabuloase, acestea din urma avand puteri supranaturale si putandu-se metamorfoza in animale, plante,insecte sau obiecte, ori pot reinvia prin leacuri miraculoase pe cei care sunt omorati. Traiesc numai in lumea fictiunii, nu au consistenta, dar mimeaza realitate si uneori concureaza starea civila. Alteori nu au nicio legatura cu realitatea, sau e doar o legatura simbolica, bazata pe o idee zmeii. Referindu-se strict la personajele de poveste, Vladimir Propp, in Morfologia basmului, gasea sapte mari tipuri: raufacatorul, donatorul / furnizorul, ajutorul, fata de imparat, trimitatorul, eroul si falsul erou. Harap-Alb, eroul basmului lui Creanga, iese din schema basmului popular. El poate fi identificat cu Fat-Frumos care infrunta zmeii, dar nu se lupta cu Spanul, ceea ce denota profunzimea naratiunii redate de marele povestitor. Eroul este bun si milos fata de furnici: dar tot mai bine sa dau prin apa, cum a da Dumnezeu decat sa curm viata atator gazulite nevinovate. Este harnic si un bun gospodar, construindu-le albinelor un adapost:

dar tot mai bine sa dau prin apa, cum a da Dumnezeu decat sa curm viata atator gazulite nevinovate. Este harnic si un bun gospodar, construindu-le albinelor un adapost: