Povestea lui Harap-Alb-Ion Creangă

Basmul cult intitulat „Povestea lui Harap Alb” scris de Ion Creangă a apărut în epoca marilor
clasici, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea ce constituie în cultura română un moment al
întemeierilor, al fixării reperelor literaturii, al definirii unor formule creatoare care își vor pune
amprenta asupra evoluției literaturii naționale.
Basmul „Povestea lui Harap Alb” de Ion Creangă este construit sub forma unui
bildungsroman, o scriere ce urmărește formarea caracterului protagonistului, modelarea
spirituală a unui personaj ce se confruntă cu o serie de probe inițiatice. Tema textului este
reprezentată de lupta dintre Bine și Rău, urmată de victoria finală a Binelui, de călătoria inițiatică
a feciorului de crai și evoluția acestuia de la un tânăr inițiat la un bun conducător. Confruntarea
dintre Bine și Rău evidențiază cele două antagonice ale lumii și dilemele lumii morale, respectiv
alegerile pe care o ființă umană trebuie să le ia pentru a-și defini traseul existențial. Călătoria
fiului de crai ilustrează o experiență decisivă pentru edificarea unui caracter determinată de
desprinderea de un spațiu familiar protector și asumarea riscurilor și obstacolelor lumii.
În basmul cult al lui Creangă este prezentă și tema fabulosului, prezența elementelor și a
personajelor care conturează o atmosferă legendară. Astfel, în text se regăsesc personaje
precum calul, Crăiasa albinelor și Crăiasa furnicilor care au puterea de a dialoga cu omul
obișnuit, totodată este prezentă și Sfânta Duminică ce întruchipează o ființă miraculoasă
coborâtă din lumea sacrului.
Limbajul utilizat de Creangă în realizarea basmului său este dominat de oralitate și umor care
se remarcă prin utilizarea regionalismelor, a unor diminutive cu valoare augmentativă, a
vorbelor de duh, prin situațiile comice prezentate și prin impresia de dialog cu cititorul.
Perspectiva narativă este una obiectivă și omniscientă, realizată la persoana a III-a. Cu toate
acestea, în text se regăsesc și secvențe în care naratorul se adresează direct cititorului,
evidențiindu-se un grad de implicare.
Basmul este o specie a genului epic în care sunt prezente personaje cu puteri supranaturale,
reprezentând forțele Binelui, ce se confruntă cu personaje fabuloase, reprezentând forțele
Răului, confruntarea finalizându-se cu victoria Binelui. Textul lui Creangă constituie un basm cult
care preia și prelucrează tiparele basmului popular. Elementele pe care le utilizează autorul în
basmul „Povestea lui Harap Alb” sunt prezența elementului fabulos, probele inițiatice, formulele
inițiale, mediane și finale, personajele auxiliare, confruntarea dintre Bine și Rău, victoria finală a
Binelui. Originalitatea de care dă dovadă Ion Creangă se individualizează prin utilizarea
dialogului, adâncirea dimensiunii psihologice a personajelor, dinamismul narativ, autohtonizarea
fabulosului, deplasarea accentului de pe întâmplările povestite pe modul în care sunt narate.
În textul cult scris de Creangă apar formule inițiale, mediane și finale specifice pentru
structura basmului și delimitează acțiunea astfel încât îl determină pe cititor să empatizeze în
ordinea imaginară.
Incipitul basmului este constituit dintr-o formulă inițială mai concisă și nu mai pune accentul
pe elementul straniu, incredibil. Se păstrează o serie de elemente tipice basmului precum timpul
mitic, spațiul nedeterminat și geografia vagă, cifra magică trei și personajele de origine regală
(„un crai care avea trei feciori”). După formula inițială urmează o secvență care înfățișează lipsa
ce declanșează acțiunea. Craiul avea un frate, Împăratul Verde, care avea trei fete și niciun
moștenitor pe linie masculină la tron, este nevoit să îl roage pe fratele său să îl trimită pe
feciorul cel mai vrednic care să îi fie urmaș la tron. Formulele mediane din basm au rolul de a
dinamiza acțiunea, de a îndrepta atenția cititorului către desfășurarea acțiunii.
Finalul basmului lui Creangă este reprezentat de o formulă finală prin care autorul reia o
secvență din tiparul popular prin care se accentuează dimensiunea fabuloasă a unei lumi în care
veselia devine un mod de a fi prelungit în eternitate. Creangă adaugă o notă personală pesimistă
acestei reluări, sugerând contrastul dintre belșugul și fericirea din lumea fabulosului și lipsurile
lumii reale în care totul funcționează conform principiului pragmatic.
Protagonistul basmului cult, feciorul de crai, trebuie să străbată o serie de probe inițiatice,
repere ale procesului de maturizare a personajului nevoit să parcurgă un traseu dificil de la
naivitate la responsabilitate și înțelepciune. Fiecare probă la care este supus fiul de crai are
menirea de a urmări edificarea caracterului acestuia, devenirea protagonistului, reliefând de
fiecare dată o nouă calitate a viitorului împărat. Probele inițiatice îi testează trăsături precum
generozitatea, curajul, înțelepciunea și toleranța: proba milosteniei, proba podului, proba
codrului-labirint, proba aducerii sălăților din grădina ursului, proba aducerii nestematelor
cerbului fermecat, proba aducerii fetei de împărat( care include proba proba focului, proba
ospățului fabulos, a alegerii macului de nisip, a păzirii și ghicirii fetei Împăratului Roș, a aducerii
apei vii și a apei moarte și a celor trei smicele de lemn dulce), proba morții inițiatice. Fiul de crai
este supus la aceste probe de diverse instanțe: Sfânta Duminică (pentru a-l determina să
înțeleagă că el este alesul căruia destinul îi oferă o revelație, un sprijin pentru împlinirea visului),
tatăl dornic să pună la încercare curajul fiului pentru a se asigura că este pregătit să înfrunte
realitățile lumii, Spânul(care dorește să îi grăbească sfârșitul), Împăratul Roș( care e posesiv în
legătură cu fiica sa), fata împăratului(care testează vrednicia viitorului soț). Spre deosebire de
protagonistul basmului popular, fiul de crai nu este înzestrat cu puteri supranaturale, astfel încât
pentru a depăși toate probele inițiatice are nevoie de personaje ajutătoare. Acestea sunt
înzestrate cu puteri fabuloase și îl însoțesc pe fiul de crai în traseul său inițiatic: calul (proba
podului, aducerea apei vii, a apei moarte), Sfânta Duminică (proba aducerii sălăților și a
nestematelor), Crăiasa albinelor(ghicirea fetei de împărat), Crăiasa Furnicilor (alegerea macului
din nisip), Gerilă(proba focului/Casei de Aramă), Setilă și Flămânzilă(proba ospățului fabulos),
Păsări-Lăți-Lungilă și Ochilă (păzirea fetei).