Tradiționalismul

Tradiționalismul este un curent literar apărut în perioada interbelică, ale

cărui principii sunt promovate de revista „Gândirea”, lansată în 1921. Scrieri
literare cu tentă tradiționalistă pot fi regăsite și în perioada antebelică, ele
fiind influențate de mișcări literare
precum sămănătorismul (semănătorismul) și poporanismul. Acestea din
urmă au promovat specificul național, tradiționalismul interbelic preluând o
serie de elemente din ideologia celor două orientări.

Tradiționalismul este o orientare literară a literaturii române

către folclor și etnografie, către civilizația rurală în tematica operelor
literare, concomitent cu respingerea culturii urbane moderne

Teme și motive
 tema predominantă este cea a întoarcerii în trecut;
 se pune accentul pe efemeritatea ființei umane și pe ciclicitatea
existenței;
 satul este văzut ca un topos sacru al realităților primordiale;
 reconcilierea cu universul natural prin regăsirea tiparelor universului
arhaic;
 istoria și folclorul văzute ca principale surse de inspiratie.
 întoarcerea la originile literaturii;
 ideea că mediul citadin este periculos pentru puritatea sufletelor;
 promovează problematica taranului;
 pune accent pe etic, etnic, social;
 cultiva universul patriarhal al satului.
 Ortodoxismul ca valoare esentiala a spiritualitatii poporului roman.

Reprezentanți ai tradiționalismului
 Vasile Voiculescu  —  În grădina Ghetsemani, Luminătorul.
 Ion Pillat —  Aci sosi pe vremuri, Lumină iarna, În vie, Copil de-
odinioară, Castanul cel mare, Casa amintirii.