POVESTEA LUI HARAP ALB

de Ion Creanga
„Povestea lui Harap Alb” de Ion Creanga este un basm cult, o specie
narativa pluriepisodica cu numeroase personaje purtătoare ale unor
valori simbolice întruchipând binele si răul in diversele lor ipostaze cu
o acțiune ce implica prezenta fabulosului si care înfățișează
parcurgerea drumului maturizării de către erou. In basmul lui
Creanga fabulosul este tratat in mod realist si se urmărește traseul
devenirii viitorului împărat presărat cu probe ale calităților morale.
Acest basm are astfel caracter de bildungsroman.
Creația a fost publicata in revista „Convorbiri literare” si este o
creație complexa care depășește modelul basmului tradițional
prezentând triumful binelui asupra răului. Eroul parcurge o aventura
eroica imaginara pentru a dobândi valori morale necesare unui viitor
împărat. In basm se identifica motive narative specifice acestuia:
motivul împăratului fără urmași, superioritatea mezinului, călătoria,
supunerea prin vicleșug, probele, demascarea răufăcătorului,
pedeapsa si căsătoria.
Ca si in basmul popular formulele narative specifice sunt plasate in
incipit si final dar sunt adaptate astfel încât sa confere creației o
relevanta sociala. Formula inițiala ( „Amu cică era odată într-o țară
un crai, care avea trei feciori.”) se deosebește de clișeul din basmul
tradițional prin limbajul regional si prin ancorarea povestii ce
urmează sa fie spusa într-o realitate rurala posibila. Formula finala
(„Și a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă; cine se duce
acolo bea și mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea și mănâncă, iară
cine nu, se uită și rabdă.”) nu se mai concretizează într-o fraza rimata
si ritmata ca si in basmul popular iar prin fraza din final („ Iar pe la
noi, cine are bani bea și mănâncă, iară cine nu, se uită și rabdă.”)
autorul trimite cu ironie la o realitate sociala.
Coordonatele acțiunii sunt vagi, reperele spațiale sugerează
dificultatea aventurii eroului care trebuie sa parcurgă lumea de la un
capta la celălalt, aceste lucru sugerează in plan simbolic trecerea de
la imaturitate la maturitate: „țara în care împărățea fratele cel mai
mare era tocmai la o margine a pământului, și crăia istuilalt la o altă
margine”.
Factorul perturbator are drept cauza o lipsa precizata prin scrisoarea
lui Verde Împărat care nu are moștenitori pe linie masculina. Acesta
ii cere fratelui sa îl trimită pe cel mai „vrednic”. Căutarea eroului se
concretizează prin încercarea la care își supune Craiul băieții, se
îmbracă in blana de urs si le iese in fata de sub un pod. Mezinul este
singurul care reușește sa treacă proba determinării după o etapa
pregătitoare in care e ajutat de Sfântă Duminica, aceasta ii spune sa
ia calul, armele si hainele tatălui. Aici se produce transferul ereditar
in care mezinul va reface experiența inițiatica a tatălui.
Podul simbolizează părăsirea spațiului ocrotitor si intrarea intr-un
univers necunoscut unde tânărul trebuie sa se descurce singur dar
tatăl ii da primele indicații: sa se ferească de omul spân si omul roșu
(„ca sunt tare șugubeți”). Mezinul se rătăcește in pădurea labirint,
spațiul al confuziei si al ezitării, crezând ca se afla „in tara spânilor”
încalcă interdicția tatălui si își ia drept călăuză un spân. Coborârea
fiului de crai in fântâna este cea mai importanta secvența narativa in
desfășurarea acțiunii deoarece înșelătoria provoacă evoluția
conflictului. Se produce botezul spiritual unde numele este bazat pe
un oximoron ce înseamnă sclav de origine nobila. Astfel fiul de crai își
pierde însemnele originii nobile si va începe procesul inițierii sub
supravegherea „pedagogului” rău, iar eroul va respecta jurământul
făcut „pe ascuțișul paloșului” ca-i va fi supus spânului „pana va muri
si apoi va învia”. Mezinul coboară pe cea mai joasa treapta sociala
conform prezicerii Sf. Duminici.
La curtea lui Verde Împărat spânul îl va supune la încercări dificile ( sa
aducă salati din gradina ursului, sa aducă pielea cu nestemate a
cerbului si sa o aducă pe fata împăratului Roșu). Eroul își va
demonstra calitățile morale necesare unui viitor împărat, răbdare,
curaj si înțelepciune. Ultima proba presupune alte serii de sarcini.
Creanga apelează la suprasolicitarea triplării, procesul de maturizare
este lung si anevoios. Probele impuse de împăratul Roșu care
încearcă sa alunge ceata de pețitori cum ar fi casa de foc, ospățul ,
separarea macului de nisip si probe care o vizează direct pe fata
( fuga nocturna, ghicitul, aducerea apei vii, a apei moarte si a
smicelelor de mar).
La curtea împăratului Verde fata dezvăluie adevărata identitate a
eroului iar spânul îl acuza ca a divulgat secretul si ii taie capul
(moartea inițiatica). Fata îl readuce la viată cu ajutorul obiectelor
magice, astfel moare sluga si se naște împăratul luminat. Spânul va fi
pedepsit de cal iar eroul reintra in posesia paloșului si își primește
recompensa, căsătoria si tronul.
Personajul principal al basmului este construit după schema narativa
a inițierii, nu are capacitați supranaturale dar are in sprijinul sau
personaje cu puteri miraculoase. In drumul inițierii urmează mai
multe etape: mezinul naiv al familiei împărătești, tânărul supus
inițierii, maturul, împăratul luminat. De-a lungul călătoriei acesta
primește ajutorul pedagogului înțelept, Sf. Duminica, al pedagogului
rezervat „calul” si al celor 5 tovarăși ( Setilă, Ochilă, Gerilă,
Flămânzilă, Pasari-lati-lungira) care ascund calități umane precum
generozitatea, bunătatea si prietenia.
„Povestea lui Harap Alb” este un basm cult având ca particularități
umanizarea fantasticului si parcurgerea drumului maturizării de către
erou. Așa cum afirma si George Călinescu „ Basmul lui Creanga este o
oglindire a vieții in moduri fabuloase”.