CARACTERIZAREA LUI HARAP ALB

de Ion Creanga
„Povestea lui Harap Alb” de Ion Creanga este un basm cult, o specie
narativa pluriepisodica cu numeroase personaje purtătoare ale unor
valori simbolice întruchipând binele si răul in diversele lor ipostaze cu o
acțiune ce implica prezenta fabulosului si care înfățișează
parcurgerea drumului maturizării de către erou. In basmul lui Creanga
fabulosul este tratat in mod realist si se urmărește traseul devenirii
viitorului împărat presărat cu probe ale calităților morale. Acest basm
are astfel caracter de bildungsroman.
Basmul a fost publicat in revista „Convorbiri literare” si este o creație
complexa care depășește modelul basmului tradițional prezentând
triumful binelui asupra răului. Eroul parcurge o aventura eroica
imaginara pentru a dobândi valori morale necesare unui viitor împărat.
In basm se identifica motive narative specifice acestuia: motivul
împăratului fără urmași, superioritatea mezinului, călătoria, supunerea
prin vicleșug, probele, demascarea răufăcătorului, pedeapsa si
căsătoria.
Coordonatele acțiunii sunt vagi, reperele spațiale sugerează dificultatea
aventurii eroului care trebuie sa parcurgă lumea de la un capta la
celălalt, aceste lucru sugerează in plan simbolic trecerea de la
imaturitate la maturitate: „Tara în care împărățea fratele cel mai
mare era tocmai la o margine a pământului, și crăia istuilalt la o
altă margine”.
Harap Alb este personajul principal si eponim al basmului. Acesta
întruchipează binele, dar este un erou atipic de basm deoarece nu are
însușiri supranaturale si este construit in mod realist ca o ființa
complexa care învață din greșeli si progresează. Personajul este
construit după schema narativa a inițierii care presupune un traseu al
devenirii ce are ca rezultat modificarea statutului acestuia. Este un
personaj rotund deoarece nu mai reprezintă modelul de frumusețe
fizica si morala a personajului din basmele populare.
Inițial mezinul familiei împărătești trăiește intra-un orizont al inocentei
si nu are experiența de viată, dar in final dobândește toate calitățile
împăratului luminat si își împlinește destinul anunțat de Sfântă
Duminica: „Puțin mai este si ai sa ajungi un împărat cum nu a mai stat
altul pe fata pământului așa de iubit, de slăvit si de puternic”.
Dovezi ale naivității si lipsei de experiența de viată se găsesc in scena
întâlnirii cu Sfântă Duminica sub chipul unei bătrâne cerșetoare si in scena
coborârii in fântâna. Dezamăgit de neîncrederea cu care este tratat de
tatăl sau ca urmare a nereușitei fraților mai mari, mezinul se duce in
gradina palatului si „începe a plânge in inima sa”. Prin tratarea cu
superioritate si aroganta pe Sfântă Duminica dovedește ca nu a fost
învățat sa facă distincția intre aparenta si esența. Replica pe care i-o da
bătrânei cerșetoare (caracterizare indirecta) pune in evidenta naivitatea
sa prin faptul ca acționează după primul impuls si o judeca pe bătrâna
după înfățișare: „tocmai de la una ca dumneata ti-ai găsit sa aștept un
ajutor?”. El trece totuși proba milosteniei dăruind-i bătrânei un bănuț iar
femeia își da seama ca bunătatea este calitatea lui înnăscuta. Băiatul
primește sfatul de a lua calul, armele si hainele tatălui sau producând-se
transferul ereditar.
Simțind-se singur si lipsit de experiența de viată mezinul se rătăcește in
pădurea labirint, spațiul al confuziei si al ezitării. Crezând ca se afla „in
tara spânilor” încalcă interdicția tatălui si își ia drept călăuză un spân.
Coborârea fiului de crai in fântâna este cea mai importanta secvența
narativa in desfășurarea acțiunii deoarece înșelătoria provoacă evoluția
conflictului. Se produce botezul spiritual, numele bazat pe un oximoron
însemnând sclav de origine nobila. Astfel fiul de crai își pierde
însemnele originii nobile si va începe procesul inițierii sub
supravegherea „pedagogului” rău. Eroul va respecta jurământul făcut
„pe ascuțișul paloșului” ca-i va fi supus spânului „pana va muri si apoi
va învia”. Mezinul coboară pe cea mai joasa treapta sociala conform
prezicerii Sf. Duminici.
Spânul este antagonistul, râul necesar in procesul maturizării fiului de crai
si principalul inițiator așa cum observa calul năzdravan înainte de a-l
ucide: „uni ca aceștia sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru ca sa fac
pe oameni sa se prindă la minte”. Spânul nu se manifesta asemenea unui
vrăjitor din basmele populare, nu are puteri supranaturale si
întruchipează tipul omului viclean care pune in aplicare planul de a-i fura
identitatea fiului de crai pentru ca dorește sa obțină un înalt statut social
iar spânul își dovedește prefăcătoria si răutatea de-a lungul probelor la
care își supune sluga.
In relația cu spânul Harap- Alb se dovedește loial si ascultător. La curtea
lui Verde Împărat spânul îl va supune la încercări dificile ( sa aducă
salate din gradina ursului, sa aducă pielea cu nestemate a cerbului si sa
o aducă pe fata împăratului Roșu). Eroul își va demonstra calitățile
morale necesare unui viitor împărat, răbdare, curaj si înțelepciune.
Ultima proba presupune alte serii de sarcini. Creanga apelează la
supralicitarea triplării, sugerând ca procesul de maturizare este lung si
anevoios: probele impuse de împăratul Roșu care încearcă sa alunge
ceata de pețitori cum ar fi casa de foc, ospățul , separarea macului de
nisip si probe care o vizează direct pe fata ( fuga nocturna, ghicitul,
aducerea apei vii, a apei moarte si a smicelelor de mar).
Moartea inițiatica este reprezentata de momentul in care spânul ii taie
capul eroului, iar fata îl readuce la viată (momentul maturizării depline),
sfârșitul inițierii, protagonistul devine împăratul luminat care a învățat
sa conducă sub semnul iubirii si al gloriei.
Protagonistul basmului lui Creanga urmează o călătorie pentru
descoperirea propriei persoane, traversează o serie de probe si învață
din greșelile sale, întreaga lui aventura dovedind ca „basmul este o
oglindire a vieții in moduri fabuloase” așa cum spune George Călinescu.