Romanul obiectiv, realist Ion

Opera
Opera literară a lui Rebreanu cuprinde nuvele, romane şi piese de teatru. Nuvelele prefaţează
romanele, sunt preludii ale acestor mari creaţii. In Proştii un ţăran ce se trezeşte de dimineaţă sa
ajungă la gară e apostrofat nedrept de conductor după ce pierde trenul. In Răfuiala, Toma Lotru
îl ucide pe Tănase fostul iubit al soţiei din gelozie, prefaţând un conflict din Ion. In Catastrofa,
Dan Pop se confruntă şi el cu ideea dezertării, prevestind atmosfera din Pădurea spânzuraţilor.
Rebreanu este un scriitor ce uimeşte prin forţa sa de a prezenta viaţa în complexitatea
ei. Temele specifice operei sale sunt: iubirea, războiul, intelectualul, marile conflicte şi tensiuni
din viaţa ţăranului, încadrându-se astfel în tipologia epocii, când se scria despre dragoste,
pământ, moarte,crimă, patriotism. Doua teme predomină însă: viaţa rurală (Ion, Răscola,
Răfuiala, Proştii) şi războiul ( Iţic Ştrul dezertor, Pădurea spânzuraţilor, Catastrofa).
ION

1. Încadrare într-un curent/ specie

Romanul este o specie a genului epic, de mare întindere, cu mai multe personaje principale, cu
mai multe conflicte şi planuri narative.   Ion se încadrează în romanul de tip tradiţional: prezintă
spaţiul rural cu obiceiurile vieţii specifice ( nuntă, horă, înmormântare, etc.),  realist :  proza sa
descriind viaţa satului românesc din sec XX (primele 2 decenii) cu clasele sociale existente
(țărani, intelectuali), cu instituţiile specifice (şcoala, biserica, judecătoria), cu obiceiurile şi
tradiţiile locului (hora, nunta, botezul), etc.
Este și obiectiv pentru că scrierea este la persoana a III-a, naratorul este omniscient, perspectiva
narativă presupune o viziune ,,dindărăt” în care naratorul ştie mai multe decât personajele sale, el
poate fi prezent în orice punct al universului său, vede prin pereţii casei sau prin craniul
personajelor sale. Acest narator heterodiegetic nu este însă deloc implicat în acţiune, nu lasă să
se întrevadă preferinţele sale ci doar prezintă situaţiile fără să judece ( pe când în Moara cu noroc
naratorul se identifica cu vorbele bătrânei).
2. Tema și viziunea despre lume.

1
 Romanul obiectiv, realist Ion

Ion surprinde viaţa satului transilvănean de la începutul secolului al XX-lea, cu iubiri pătimaşe,

lăcomie de pământ, tradiţii specifice, conflicte, momente de sărbătoare a satului, instituţii:
şcoala, biserica, judecătoria, personalităţi ale momentului.
Patima pentru pământ este o primă dimensiune ce însuflețește personajul. Se reflectă evident
în scena sărutului pământului de la începutul romanului. Ion devine stăpânul pământurilor lui
Vasile Baciu, după ce reușește să-i seducă acestuia fata. Însă apropierea sa de pământ are o dublă
conotație: împlinirea unei pofte dar și apropierea de moarte, de coborârea în pământ.
Un alt impuls ce vitalizează existența lui Ion este iubirea sa pentru Florica. Deși îi promite de
mai multe ori că o va cere de nevastă, cealaltă obsesie este mai puternică și îl împinge către Ana.
După ce își satisface însă pofta pământului, Ion nu poate ascunde pasiunea sa pentru Florica, nici
chiar la nunta acesteia, în care Ana îi surprinde privindu-se pătimaș și insistent. Acest lucru,
asociat cu lipsa de afecțiune, o împinge să-și pună capăt zilelor.
Viziunea sa despre lume este una realistă. Arta pentru el nu era o copiere a realităţii ci o sinteză a
ei. Componentele care generau creaţia erau două:  emoţia, impresie afectivă și materialul
documentar strâns.  Impresia afectivă (genesa romanului) care l-a determinat pe Rebreanu să
conceapă  Ion a fost surprinderea unei scene în timpul unei partide de vânătoare în care un tânăr
ţăran îşi săruta cu patos pământul. Această scenă i-a rămas întipărită în minte ca o obsesie. A
doua situaţie plină de conotaţii de ordin afectiv a fost o poveste a sorei lui, Lidia, despre o fată
bogată din sat ce rămăsese însărcinată cu un tânăr sărac şi în consecinţă fusese crunt bătută de
tatăl său. Un alt moment a fost discuţia lui cu un tânăr care vorbea despre pământul său aşa
pătimaş ca despre o iubită.
3. Elemente de structură

Incipitul – prezentarea drumului care intră în satul Pripas, cu precizarea amănunţită a locurilor şi
a denumirii lor.  Neobişnuita linişte ce caracterizează satul este una prevestitoare de rău. Primele
case din sat dau  și primele semne de viaţă.
Structural, romanul este împărţit pe două planuri. Primul surprinde viaţa satului Pripas cu fixarea
locului, descrierea obiceiurilor (scena horei- pagină memorabilă ) avându-l în centru pe Ion în
jurul căruia se ţese firul epic. Celelalte personaje: Vasile Baciu, Ana, George, Florica, Belciug
asistă şi contribuie toate la destinul personajului principal, condus de pofta pentru pământ şi

2
 Romanul obiectiv, realist Ion

pasiunea pentru Florica. Al doilea plan prezintă viaţa familiei Herdelea (intelectualii satului),
evoluţia ei.
Subiectul. Romanul prezintă destinul unui fiu de ţărani, Ion al Glanetaşului, din satul
tansilvănean Pripas. Ion, flăcău harnic şi isteţ, suportă umilinţa de a nu fi bine văzut şi de a nu
avea un loc de frunte în ierarhia satului pentru că este sărac. Intriga prezintă planul pus la cale
(împreună cu Titu) de a o seduce pe Ana, fiica lui Vasile Baciu, un ţăran înstărit, pentru a obţine
o zestre remarcabilă. Planul îi izbuteşte şi, fără să o iubească, o ia de nevastă pe Ana, deşi tatăl ei
se împotriveşte. După obţinerea pământului, Ion o supune pe Ana unor violenţe fizice, iar ea,
nemaiputând să îndure viaţa mizerabilă alături de acesta, se sinucide, spânzurându-se. La scurt
timp moare şi copilul lor, Petrişor. În punctul culminant, Ion, satisfăcut în dorinţa de a avea
pământ, se hotărăşte să se întoarcă la Florica, dragostea dintâi, fată frumoasă şi săracă, căsătorită
acum cu George Bulbuc. Este prins însă de acesta care îl omoară din gelozie. Întreaga avere a lui
Ion, pentru care sacrificase totul, trece în posesia bisericii. Al doilea plan îl are în centru pe
Herdelea care îşi construise casa pe un teren al bisericii şi acum, după deteriorarea relaţiilor cu
Belciug riscă să piardă totul. Fata cea mai mare, Laura, deşi este îndrăgostită de Aurel
Ungureanu, se mărită cu George Pintea pentru că acesta nu pretinde părinţilor zestre. Ghighi,
sora mai mică, se mărită cu Zăgreanu, noul învăţător din Pripas. Titu, tânăr boem, cu înclinaţii
artistice are şi el un rol important în viaţa lui Ion şi, fiind confidentul acestuia, este considerat
responsabil de unii critici (vezi Ion Simuţ) de dramele vieţii lui, prin sfaturile denaturate pe care i
le dă.
Finalul  surprinde satul adunat la biserică și culminează cu prezentarea drumului care părăseşte
satul Pripas,  reflectând un roman de tip circular (parabolic).
Tehnica narativă ne dezvăluie un scriitor ce dă dovadă de o încordare extremă în ce priveşte
procesul creaţiei. A scrie înseamnă depunerea unui mare efort. Fraza de început însemna un chin,
o zbatere prelungită la Rebreanu.

Stil şi limbaj. Limbajul este unul propriu prozei realiste, simplu, plin de acurateţe, sobrietate,
precizie în exprimare. Nu se urmăreşte redarea într-un stil frumos ci o exprimare exactă.

3
 Romanul obiectiv, realist Ion

Caracterizarea personajelor.

4. Statut

Ion
Personaj principal al romanului, personaj emblematic şi reprezentativ în literatura română, el
sintetizează imaginea (tipul) ţăranului român ardelean de la începutul secolului al XX-lea, tragica
lui istorie. Era fiul Glanetaşului, bărbat care nu prea se îndemna la muncă, beţiv, ruinase,
ciopârţise şi vânduse aproape tot din gospodărie şi al Zenobiei, femeie ca un bărbat, alergătoare,
strângătoare, destoinică dar care nu poate împiedica pierderea treptată a pământului familiei.

Ana
Personaj secundar, însă foarte important în derularea evenimentelor. Ilustrează mentalitatea
(tipul) femeii de la țară, „două braţe de lucru, o zestre şi o producătoare de copii” (G. Călinescu).
Fata are o viață grea, este orfană de mamă și în grija unui tată, care o maltratează, supărat că ea e
cauza pierderii soției dar și un posibil pericol pentru pierderea averii. E mai  mereu pusă în
antiteză cu Florica, care deși nu avea „case, şi locuri, şi vite multe” era totuși foarte frumoasă
cu „obrajii ca piersica şi ochii albaştri ca cerul de primăvară.”

5. Trăsături

Portretul fizic este realizat prin caracterizare directă. Ion este un flăcău „ iute şi harnic ca mă-
sa”, chipeş şi voinic dar sărac.

Din punct de vedere al trăsăturilor morale avem două coordonate principale ce definesc imaginea
personajului: glasul pământului şi glasul iubirii. Glasul pământului devine un reper fundamental
în viaţa personajului, o dorinţă plenară, nestăpânită ce se transformă în patimă.  Cauzele setei de
pământ ar fi că acesta conferă demnitate, scoate din sărăcie şi dispreţ, asigură respect şi
ascensiune pe scara socială a satului. Autorul îl zugrăveşte ca pe un împătimit: „ cât pământ
Doamne”, „ glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului copleşindu-l”. Scena
sărutului pătimaş al pământului conferă gliei o poziţie mai înaltă decât simpla posesiune

4
 Romanul obiectiv, realist Ion

materială, referirile conţin o personificare, pământul capătă duh, viaţă. Dacă la început este un
uriaş ce-l copleşeşte la final ajunge un duşman doborât.
Glasul iubirii, deşi pasional este subordonat dorinţei de pământ. Scena horei îl prezintă pentru
prima dată pe Ion, urmărind-o pe Ana într-un fel ciudat iar apoi pe Florica „ mai frumoasă ca
oricând”.  Alegerea este făcută, Ana este preferată pentru „pământ, locuri, case şi vite multe”.
Lupta pentru a intra în familia lui Vasile Baciu este dură. Îi lasă fiica însărcinată deşi nu o
iubeşte. Ana e tratată apoi cu brutalitate, e bătută atât de tată cât și de soț.   În partea a doua a
romanului Ion pare o brută. După ce-i ia averea îşi împinge nevasta la
spânzurătoare şi urmăreşte sa-şi împlinească şi patima iubirii deşi prima mare pasiune îl
împinsese deja la mari compromisuri. Din punct de vedere moral Ion îşi primeşte pedeapsa în
mod just, autorul sancţionându-l drastic.  Scena finală este foarte dramatică: Ion este ucis de
către George Bulbuc într-o noapte când vine la ei s-o întâlnească pe Florica. Finalul vieții
personajului e unul la fel de pasional precum patimile sale.