ROMANA

Se scrie ia cand cuvantul poate fi inlocuit cu apuca sau cand se atrage atentia
ascultatorului
Se scrie iau cand cuvantul poate fi inlocuit cu apuc sau cumpar
Se scrie sa cand cuvantul poate fi inlocuit cu a lui sau a ei
Se scrie sai cand cuvantul poate fi inlocuit cu ai lui sau ai ei
Se scrie la cand arata locul sau directia si poate fi inlocuit cu catre sau spre
Se scrie neam cand cuvantul poate fi inlocuit cu popor, ruda sau familie
Se scrie nea cand cuvantul poate fi inlocuit cu zapada, omat sau nenea
Se scrie nai cand cuvantul denumeste un instrument muzical de suflat
Se scrie va cand cuvantul se afla intr-o expresie ce exprima o actiune in viitor
Se scrie mai cand cuvantul denumeste o luna a anului, cand ajuta la comparare
Se scrie odata cand cuvantul are sensul candva, demult, in viitor, in acelasi
timp
Se scrie o data cand cuvintele au sensul de o anumita zi, o singura data
Se scrie numai cand cuvantul are sensul de doar, tocmai
Se scrie nu mai atunci cand arata incetarea actiunii
Se scrie sar cand cuvantul are intelesul de a sari
Se scrie var cand cuvantul are intelesul de material de constructii
Se scrie intruna cand cuvantul are sens de mereu, incontinuu
Se scrie mie cand cuvantul arata numarul 1000 sau are intelesul de eu
Se scrie ceai cand cuvantul denumeste o bautura
Se scrie cea cand cuvantul poat fi inlocuit cu aceea sau e folosit la comparare
Cuvintele printr-o, printr-un, intr-o, intr-un, dintr-o, dintr-un se scriu
intotdeauna cu cratima.

Inainte de literele p sau b se scrie intotdeauna m: umbra, impodobit.

Sunetul este partea cea mai mica a limbii care se rosteste.

Litera este semnul grafic al sunetului. Ea se vede si se scrie.
Alfabetul este totalitatea literelor folosite intr-o limba, asezate intr-o anumita
ordine.
Silaba este un sunet (o vocala) sau un grup de sunete (in care se afla cel putin o
vocala) care se pronunta cu o singura deschidere a gurii.
Cuvintele sunt alcatuite din silabe.
Vocalele sunt sunete care se rostesc fara ajutorul altor sunete si pot alcatui o
singura silaba.
Consoanele sunt sunete care se rostesc cu ajutor unei vocale si nu pot alcatui
singure o silaba.
Cand un cuvant nu incape la sfarsitul randului, il despartim in silabe.
Vocabularul este format din totalitatea cuvintelor dintr-o limba.
Familia de cuvinte reprezinta totalitatea cuvintelor inrudite ca sens, formate de
la acelasi cuvant de baza: floare – floricica, florarie, florareasa, florar, fllori, etc.
Propozitia este o comunicare orala sau scrisa, care are inteles. Este alcatuita din
cuvinte. Primul cuvant din propozitie se scrie intotdeauna cu litera initiala mare.
La finalul ei se pune unul din semnele de punctuatie:
punct, semnul intrebarii, semnul exclamarii.

In functie de scopul comunicarii, intonam propozitiile in mod diferit.

Se intoneaza diferit propozitiile:
-prin care cerem informatii (intrebam) – la sfarsitul acestor propozitii se scrie
semnul intrebarii – propozitii interogative
-prin care dam informatii – la sfarsitul acestor propozitii se scrie punct –
propozitii enuntiative
-prin care exprimam: o strigare, o urare, un indemn, o chemare, o bucurie, o
mirare, etc – la sfarsitul acestor propozitii se pune semnul exclamarii –
propozitii exclamative

Doua puncte se folosesc in scris inaintea cuvintelor spuse de cineva si inaintea

unei enumerari
Virgula se utilizeaza dupa o formula de adresare, de chemare, de strigare si
pentru separerea cuvintelor intr-o enumeraare
Punctele de suspensie (…) se folosesc pentru a arata:
 o pauza, o intrerupere in vorbire
 lisa unei parti dintr-o propozitie sau dintr-un text

Sunete - silabe – cuvinte – propozitii – texte

Convorbirea dintre doua sau mai ulte persoane se numeste dialog.

Inaintea cuvintelor fiecarei persoane care participa la dialog se scrie linie de
dialog.
Intr-un dialog exista o persoana care vorbeste (vorbitor) si o persoana care
asculta (ascultator) Cel care vorbeste transmite o informatie, iar cel care asculta
primeste o informatie. Aceste roluri se schimba pe rand.

Poezia este un text literar scris cu randuri scurte, numite versuri.

Mai multe versuri alcatuiesc o strofa.
Intre strofe se lasa un spatiu liber.
Primul cuvant din fiecare vers se scrie de obicei cu litera initiala mare.
Autorul poeziei se numeste poet.

Textul nonliterar este textul in care se prezinta informatii sau evenimente

adevarate (reale).
Exemple de texte nonliterare: felicitarea, invitatia, afisul, scrisoarea, cartea
postala, fluturasul, articolul.

In textul literar sunt infatisate fiinte, lucruri, fenomene sau intamplari fie reale,
fie imaginate de autor.
Textul in care se povestesc intamplari, asezate in ordinea in care acestea s-au
petrecut, se numeste text narativ.

Harta textului este o metoda prin care stabilim locul, timpul, personajele,
intamplarile sau invatatura desprinsa din text.

Ideea principala este un enunt care cuprinte informatiile cele mai importante.
Planul simplu de idei cuprinde toate ideile proncipale.

Ideea secundara este o comunicare prin care aducem completari cu detalii la

ideea principala. Unei idei principale ii pot corespunde mai multe idei
secundare.
Planul dezvoltat de idei cuprinde ideile principale si ideile secundare
corespunzatoare acestora, prezentate in ordinea in care informatiile apar in text.

Fiecare fragment incepe cu alineat.

Un fragment poate avea mai multe alineate.
Fiecare fragment delimitat trebuie sa cuprinda enunturi grupate in jurul unei
idei.
Trebuie sa stabilim incepului si finalul fiecarui fragment al textului.
In fiecare fragment se povesteste despre o noua intamplare.

Textul creativ (compunere) este o constructie originala, din propozitii care au

inteles intre ele, care respecta un titlu si se orienteaza dupa un plan de intrebari
sau de idei.
Orice text creativ este structurat in trei parti:
-introducerea sau inceputul textului creativ, in care sunt prezentate pe scurt:
locul, timpul si personajele care iau parte la actiune.
-cuprinsul este partea cea mai dezolvata a textului creativ, unde faptele si
intamplarile se desfasoara in succesiunea lor
-incheierea sau sfarsitul textului creativ este de mica intindere si este formulata
intr-o invatatura sau concluzie.

Momentele textului narativ sunt:

-introducerea – situatia de la inceput
-cauza – momentul cel mai important care determina intreaga desfasurare a
actiunii, schimband situatia de la inceput
-desfasurarea actiunii – intamplarile determinate de cauza
-momentul cel mai intens – partea care cuprinde suspans, tensiune in
desfasurrarea actiunii
-incheierea – sfarsitul care poate fi vesel sau trist

Spatiul, timpul si personajele povestirii apar, de obicei, in introducere. Acestea

pot fi prezentate direct sau printr-o descriere.
Spatiul si timpul se pot schimba de-a lungul desfasurarii evenimentelor.
Precizarea timpului poate face referire la momentul zilei, la anotimp, la o
perioada mai indeparata de timp (odata, candva, demult)

Personajele literare sunt cele care participa la actiunile dintr-un text literar. Ele
pot fi oameni, animale, plante, fenomene ale naturii, obiecte care capata insusiri
omenesti.
Personajele intalnite in textele literare pot fi: principale – cele mai importante
din text si – secundare: mai putin importante in text

Cererea este formularea unei solicitari, a unei rugaminti cu scopul de a obtine

un rezultat.
Cererea poate fi politicoasa sau familiara.

Cererea familiara se adreseaza unor persoane foarte apropiate sau unor persoane
cu aceeasi varsta ca a celui care adreseaza cererea.
In cererea politicoasa se folosesc formule de politete: te rog, va rog, imi
permiteti, etc.

Cuvintele fac parte din vorbirea noastra. Ele se numesc parti de vorbire.
Partile de vorbire pot denumi: fiinte, lucruri (obiecte), fenomene ale naturii,
insusiri, actiuni.

Substantivul este partea de vorbire care denumeste fiinte, lucruri, fenomene ale
naturii.
El este de doua feluri:
-substantiv comun: denumeste fiinte, lucruri, fenomene ale naturii de acelasi fel
si se scrie de obicei cu litera initiala mica. Atunci cand substantivul comun se
afla la inceputul titlului unui text sau la inceput de propozitie el se scrie cu litera
initiala mare.
-substantiv propriu: denumeste o anumita fiinta sau un anumit lucru, de a-l
deosebi de alte fiinte sau lucruri de acelasi fel. El se scrie cu litera initiala mare,
indiferent de locul pe care-l ocupa in propozitie.
Substantivul se poate afla la:
-numarul singular, cand subst. denumeste o singura fiinta, un singur lucru, un
singur fenomen al naturii.
-numarul plural, cand subst. denumeste mai multe fiinte, lucruri, fenomene alte
naturii.

Substantivul are trei genuri care se afla prin numarare: masculin (un-doi),
feminin (o-doua) si neutru (un-doua).

Adjectivul este partea de vorbire care exprima insusiri ale fiintelor, ale
lucrurilor si ale fenomenelor naturii.
Adjectivul insoteste de obicei un substantiv.

Adjectivul se acorda in gen si numar cu substantivul pe care il insoteste.

In mod obisnuit, adjectivul se afla dupa substantiv. Uneori, acesta se afla
inaintea substantivului si atunci isi modifica forma.
Adjectivele care la numarul singular se termina in -iu, la plural se termina in:
-ii cand se afla dupa substantiv
-iii cand se afla inaintea substantivului.
ex. cenusiu
nori cenusii
cenusiii nori

Partea de vorbire care tine locul unui substantiv se numeste pronume.

Pronumele eu tu el ea noi voi ei ele sunt pronume personale.

Pronumele personal de politete este folosit in locul persoanelor pentru a

exprima respectul.

Pronume personale de politete sunt:

nr singular: dumneata, dumneavoastra, dumneaei, dumnealui,
nr plural: dumneavoastra, dumnealor

Dansa, dansul, dansele, dansii nu sunt pronume personale de politete ci sunt

forme de pronume personal.

Pronumele personal are gen numai pentru urmatoarele forme:

el, ei, dansul, dansii, dumnealui: gen masculin
ea, ele, dansa, dansele, dumneaei: gen feminin
Alte forme ale pronumelui personal de politeste folosite in anumite situatii sunt:
Inaltimea Voasra, Luminatia Ta, Alteta Sa, Domnia Ta, Maria Sa, Excelenta Sa

Pronumele personal are trei persoane:

persoana 1: indica prsoana sau persoanele care vorbesc (eu, noi)
persoana 2: indica persoana sau persoanele cu care se vorbeste (tu, voi,
dumneata, dumneavoastra)
persoana 3: indica persoana sau persoanele despre care se vorbeste (el, ea, ei,
ele, dansele, dansa, dansii, dansele, dummnealui, dumneaei, dumnealor)

Pronumele personale au si alte forme:

persoana 1: eu: mine, mie
noi: noua
persoana 2: tu: tie, tine,
voi: voua
persoana 3: el: lui
ea: ei
ei: lor
ele: lor

Verbul este partea de vorbire care exprima actiunea (alearga, citeste), starea
(asteapta, sta) sau existenta (este, exista) lucrurilor, fiintelor, fenomenelor
naturii.

Cand partea de vorbire care arata cine face actiunea este la numarul singur,
atunci verbul este la numarul singular.
Cand partea de vobire care arata cine face actiunea este la numarul plural,
atunci verbul este la numarul plural.

Verbul are trei persoane: 1, 2, 3.

Verbul are trei timpuri:

 timpul prezent: actiunea de desfasoara in momentul vorbirii
 timpul trecut: actiunea s-a desfasurat inainte de momentul vorbirii
 timpul viitor: actiunea se va desfasura dupa momentul vorbirii
Verbele isi schimba forma dupa numar, persoana si timp

Cuvintele, cand intra in alcatuirea unei propozitii, pe langa faptul ca sunt parti
de vorbire, devin si parti de propozitie.
Astfel, un cuvant poate fi in acelasi timp si parte de vorbire si parte de
propozitie.
Partile de propozitie sunt exprimate prin parti de vorbire.
Fiecare parte de propozitie poate fi descoperita cu ajutorul unor intrebari (cine,
ce face, ce fel de, cand, cum, unde)

Partea de propozitie exprimata prin verb care raspunde la intrebarea ce face se

numeste predicat.
Partea de propozitie care arata despre cine se vorbeste in propozitie se numeste
subiect

Subiectul poate fi exprimat prin: substantiv, pronume personal sau alte parti de
vorbire.
Intre subiect si predicat nu se pune virgula!

Propozitia alcatuita numai din predicat si subiet se numeste propozitie simpla.

Predicatul si subiectul sunt parti principale de propozitie.

Propozitia alcatuita din predicat, subiect si alte parti de vorbire se numeste

propozitie dezvoltata.
Partile de propozitie care se adauga pe langa subiect si predicat se numesc parti
secundare de propozitie.