Limba română contemporană

Fonetică
  NIVELURILE LIMBII ROMÂNE

Pescarul mâncase peştele repede.

(sintagme)
Pescarul +mâncase +peştele +repede.
(lexeme / cuvinte)
Pescar+u+l mânc+a+se peşte+le repede.
(morfeme – lexicale şi gramaticale)

P+e+s+c+a+r+u+l m+â+n+c+a+s+e p+e+ş+t+e+l+e

r+e+p+e+d+e.
(sunete, foneme, litere)
  NIVELURILE LIMBII ROMÂNE

4. NIVELUL SINTAGMATIC
integrează nivelul lexematic şi se integrează la rândul lui într-un palier care conţine
situaţii de comunicare concrete.
Este alcătuit din unităţi sintactice (sintagme).

3. NIVELUL LEXEMATIC
integrează nivelul morfematic şi se integrează în nivelul sintagmatic.
Este alcătuit din unităţi lexematice (lexeme, cuvinte).

2. NIVELUL MORFEMATIC
integrează nivelul fonematic şi se integrează în nivelul lexematic.
Este alcătuit din unităţi morfematice (morfeme de diferite feluri – gramaticale, lexicale
etc.).

1. NIVELUL FONEMATIC
se integrează în nivelul morfematic.
Este alcătuit din unităţi fonematice (sunete articulate, foneme).
  FONETICA
definiţie
 studiază articularea sunetelor şi procesele de percepţie a
sunetelor, fiind mai aproape de nivelul fizic al vorbirii.
 se ocupă de sistemul de sunete al unei limbi şi de funcţiile
lor în diferenţierea dintre cuvinte, în determinarea sensului
şi a categoriei gramaticale a cuvintelor.
  Foneme şi alofone
În funcţie de circumstanţele comunicării, un sunet e pronunţat diferit de vorbitori
diferiţi sau chiar de acelaşi vorbitor.
- un fonem: considerat formă invariantă: /a/, /i/
- variante fonetice (numite alofone).

Foneme (invariante): atunci când, înlocuind un fonem cu altul, deci făcând o

schimbare la nivelul formei, se modifică şi conţinutul, semnificaţia.
Eg. pat/bat/mat/sat/lat (p, b, m, s, l sunt invariante).

Alofone (variante fonetice): atunci când unul şi acelaşi sunet este pronunţat
în mai multe feluri, ceea ce nu duce la modificarea semnificaţiei.
Eg. sunetul /e/ rostit în mod diferit în mere nu produce schimbarea de sens. La
fel, sunetul /n/ în neam etc. (gândiţi-vă, spre exemplu, la pronunţarea standard
comparativ cu pronunţarea regională).
Exerciţiu: funcţia diferenţiativă (distinctivă) şi
formativă a fonemelor

1. După modelul casă/masă, care ilustrează funcţia

distinctivă a fonemelor c şi m, ilustraţi funcţia distinctivă
a fonemelor r, ş, v (pentru fiecare dintre cele trei foneme
găsiţi contexte/cuvinte care dovedesc valoarea lor
diferenţiativă).

2. Menţionaţi trei cuvinte în care diferiţi vorbitori rostesc

în mod diferit acelaşi sunet, fără ca acest fapt să atenteze
la semnificaţia cuvântului respectiv.
 Fonemele
- au aspect verbal, simţit în rostire
- se manifestă şi prin accent şi intonaţie

Accentul:
- Înseamnă pronunţarea mai intensă a unei silabe într-un cuvânt.
- În limba română accentul este liber, nu este fix.
- Accentul poate cădea
- pe penultima silabă (eg. mămăligă),
- pe ultima silabă (eg. taxi, ponosit),
- pe antepenultima silabă (eg. ibovnică),
- pe prima silabă (eg. radio).

- Accentul poate distinge cuvinte sau forme gramaticale:

- este cazul cuvintelor omografe (cuvinte care se scriu în acelaşi
mod, dar se citesc diferit, în funcţie de accent, şi au sens diferit).
Eg. companie - „unitate militară” vs. companie - „tovărăşie, societate”; frământă
(indicativ, prezent, pers. a III-a sg.) vs. frământă (indicativ, perfect simplu, pers. a III-
a sg.), acele/ acele, copii/ copii.
DOOM 2005 recomandă următoarele forme

adică
avarie
aripă,
caracter
duminică
fenomen
miros

La unele cuvinte (mai vechi sau mai noi) se admit variante literare în care accentul este
liber.
DOOM admite forme duble de articulare: antic/ antic, gingaş/gingaş, intim/intim,
penurie/penurie, profesor/profesor, trafic/trafic.
DOOM recomandă o singură accentuare în cuvintele: avarie, crater, despot, la formele
verbului a fi: suntem, sunteţi.
Intonaţia este un fonem care caracterizează un segment fonic mai lung
decât o silabă (un cuvânt, un enunţ). Intonaţia are adesea implicaţii semantice
şi stilistice.

Eg. Observaţi diferenţa de sens:

Ieri am cumpărat portocale din piaţă. Ieri am cumpărat portocale din piaţă. Ieri
am cumpărat portocale din piaţă.

Ieri am cumpărat portocale din piaţă. – accentul cade pe aspectul temporal: ieri,
nu astăzi....sau atâta vreme cât ieri am cumpărat, sigur nu mai trebuie să
cumpăr...;
Ieri am cumpărat portocale. – accentul cade pe obiectul acţiunii, iar sensul se
poate decripta: ieri am cumpărat portocale, nu mere, pere.....
Ieri am cumpărat portocale din piaţă. – accentul cade pe circumstanţa de loc,
locul de unde am cumpărat portocale: din piaţă, nu de la supermarket sau de la
aprozar....
  SUNETELE LIMBII ROMÂNE
După natura lor acustică, deci în funcţie de proprietăţile lor fizice, sunetele limbii române se
clasifică după cum urmează: vocale, consoane şi semivocale.
VOCALE – sunete la a căror producere, prin vibraţii ale coardelor vocale, curentul de aer nu
întâlneşte niciun obstacol: a, e, i, o, u, ă, î/â.
-Vocalele pot primi accent şi pot forma o silabă.

CONSOANE – sunete la a căror producere curentul de aer întâlneşte un obstacol în

aparatul fonator.
- Consoanele limbii române se clasifică după cum urmează:
consoane sonore (fluxul de aer produce vibraţii şi întâlneşte un obstacol, astfel încât fluxul
de aer devine amestec de tonuri şi zgomote): b, d, v, z, j, g.
consoane surde (fluxul de aer nu produce vibraţii şi întâlneşte un obstacol de care se loveşte
şi produce zgomote): p, t, f, s, ş, c.

SEMIVOCALE –sunetele care seamănă cu vocalele din punctul de vedere al articulării, cu

menţiunile că nu pot fi accentuate şi nu pot forma singure silabe: e, i, o, u.
- intră în componenţa unor grupuri vocalice numite diftongi şi triftongi.
Eg. e este vocală în melc, aştept; semivocală în bea, meargă; i este vocală în mină, maşină şi
este semivocală în trai, călăi, fiară, îndoiai, iadă etc.
Atenţie

În practica didactică, veţi întâlni adesea situaţii în care elevii care nu au auzul
fonematic dezvoltat nu deosebesc consoana surdă de consoana sonoră, şi în
pronunţare inversează

b cu p,
d cu t,
v cu f,
z cu s,
j cu ş,
g cu c.

Eg. toamnă în loc de doamnă

  ARTICULAREA ŞI COARTICULAREA
 Articularea unui sunet se referă la procesul de producere a
sunetului, obţinut prin trecerea aerului prin aparatul
fonator.
• Coarticularea se referă la relaţiile dintre sunetele alăturate
din acelaşi cuvânt şi la influenţa pe care un sunet o are
asupra sunetului vecin.
Spunem că un sunet este în poziţie coarticulatorie atunci când
sunetul este în silabă, în cuvânt (nu izolat) şi este influenţat
din punctul de vedere al trăsăturilor articulatorii de sunetele
din stânga sau dreapta.
- Cauza coarticulării este fiziologică, şi anume rostirea mai facilă,
prin estomparea unor diferenţe, stridenţe, între sunete şi
faptul că în rostirea unui cuvânt articularea unui sunet începe
înainte ca rostirea sunetului anterior să fi fost încheiată.
- Ca efect al coarticulării, al legării sunetelor în vorbire, p din
piatră, influenţat de i, poate fi pronunţat diferit [piatră],
[ptiatră] sau [tiatră] etc. Se observă diferenţă în calitatea lui p
din piatră şi p din poală, datorată influenţei pe care o exercită
asupra sunetului /p/ sunetele /o/ şi /i/.
Coarticularea generează fenomene precum:

1. ASIMILAREA
-influenţarea unui sunet de către sunetul vecin
-modificarea unui sunet dintr-un cuvânt sub influenţa altui sunet din acelaşi
cuvânt.
Eg. p din piatră devine p palatalizat prin influenţa lui i, iar p în poală este p
labializat, prin influenţa lui o.
D
Nazalizare: pronunţarea nazalizată a vocalelor urmate de consoanele nazale
m, n. eg. amplu, unchi
Fricativizare: rostirea consoanelor m şi n sub influenţa sunetelor f şi v: eg.
triumf, confort etc.
Desonorizare: amuţirea consoanei sonore şi rostirea ei ca surdă: eg. în astm,
cârn, n şi m se rostesc mai scurt şi mai surd.
Neutralizare: anularea diferenţei între s şi z (eg. smântână, smintit, smulge,
zmeură, dezlega sunt rostite uneori cu s, alteori cu z.).
Coarticularea generează fenomene precum:

2. DISIMILAREA:
- prezenţa unui sunet de mai multe ori într-un cuvânt, resimţită ca o piedică în
procesul de articulaţie, modifică sunetul într-una din poziţiile sale.

Eg. se spune greşit treling în loc de trening,

propietate în loc de proprietate etc. (prezenţa lui r repetată e resimţită ca o
D
piedică în rostirea cuvântului, şi atunci vorbitorul rosteşte, greşit: propietate).
Coarticularea generează fenomene precum:

3. METATEZA:
- inversarea ordinii sunetelor într-un cuvânt.

Eg. mocolotivă în loc de locomotivă

scluptură în loc de sculptură.
D
Coarticularea generează fenomene precum:

4. ANALOGIA:
pronunţarea unui cuvânt după modelul altui cuvânt.

Eg. după modelul a face se utilizează a place (în loc de a plăcea, care este
forma corectă).
Coarticulare: exerciţii

Aduceţi-vă aminte câteva jocuri de limbaj din copilărie (Capra crapă piatra-n patru....Şase
saşi în şase saci...) şi explicaţi de unde provine dificultatea de a pronunţa corect
enunţurile.
1.Un vultur stă pe pisc cu un pix în plisc.
2. Domnule Dudău, dä-mi două dude din dudul dumitale de dincolo
de drum!
3. Un cocostârc s-a dus la descocostârcărie, unde se
descocostârcăreau şi alţi cocostârci nedescocostârcăriţi, ca să se
descocostârcărească de cocostârcăria lui.
4. Unui tâmplar i s-a-ntâmplat o întâmplare. Alt tâmplar, auzind de
întâmplarea tâmplarului de la tâmplărie a venit şi s-a lovit cu
tâmpla de tâmplăria tâmplarului cu întâmplarea.
5. Până când a cărămidărit cărămidarul pe cărămidăriţă, a
cărămidărit cărămidăriţa pe cărămidar.
Coarticulare: exerciţii
Aduceţi-vă aminte câteva jocuri de limbaj din copilărie şi explicaţi de unde provine
dificultatea de a pronunţa corect enunţurile.

6. Balaban Bălăbănescu bâlbâieşte bâlbâituri bâlbâite pe negândite.

7. Domnule Director, Doamna Dida Drăgan doreşte două dude din dudul
dumneavoastră de dincolo de drum.
8. Cosaşul Saşa când coseşte, cât şase saşi sasul coseşte. Şi-n sus şi-n jos de
casa sa, coseşte sasul şi-n şosea. Şi şase case Saşa-şi ştie.
- Ce şansă!… Saşa-şi spuse sieşi…
9. Capra calcă-n piatră, piatra crapă-n patru, crape capul caprei în patru
precum a crăpat piatra-n patru.
10. Duc în bac sac de dac, aud crac, o fi rac? O fi drac? Face pac, aud mac, aud
oac, nu e rac, nu-i gândac, nu e cuc, nu-i brotac, îl apuc, îl hurduc. E tot drac.
11. Oaia aia e a ei, eu i-o iau.
12. E pestriţă prepeliţa pestriţă, dar mai pestriţi sunt puii prepeliţei pestriţe.
 GRUPĂRILE DE SUNETE
 Silaba este o secvenţă sonoră (o vocală sau un grup de sunete) caracterizată
printr-un singur accent, care are în centru o vocală, însoţită sau nu de una sau
mai multe consoane şi /sau semivocale.
Eg. ma-şi-nă, trac-tor, a-u-to-mo-bil, tren, tram-vai, că-ru-ţă.

 Diftongii sunt grupuri de sunete formate dintr-o vocală şi o semivocală aflate

în aceeaşi silabă. Eg. în coamă (despărţit în silabe: coa-mă), oa este diftong.
Diftongii ascendenţi sunt alcătuiţi dintr-o semivocală urmată de vocală. Eg. iar,
ied. Diftongii descendenţi sunt formaţi dintr-o vocală urmată de o semivocală.
Eg. cai, oi.

 Triftongii sunt grupuri de sunete formate dintr-o vocală şi două semivocale

aflate în aceeaşi silabă. Eg. în beau, eau este triftong, în iau, triftongul este iau,
în leoaică, oai (le-oai-că).
 Hiatul este o succesiune de două vocale alăturate pronunţate în silabe diferite.
Eg. în real (despărţit în silabe re-al), e şi a sunt vocale în hiat.
atenţie
Nevoia economiei de efort în vorbire îi face pe unii vorbitori să
evite hiatul, reducând un triftong la diftong.
Acest fenomen duce la forme greşite: se spune şi se scrie greşit
alcol în loc de alcool;
cuvincios în loc de cuviincios;
aspectos în loc de aspectuos;
geo-lo-gi-e (4 silabe) în loc de ge-o-lo-gi-e (5 silabe).
  RELAŢIA SUNET – LITERĂ –
ALFABET
 Limba română modernă se scrie cu alfabet latin.
Alfabetul actual al limbii române are 31 de litere.
 Semnele diacritice utilizate pentru scrierea literelor
româneşti sunt: căciula (ă, Ă), circumflexul (â, î, Î) şi
virguliţa (ş, ţ, Ş, Ţ).
 Principiul fonetic de scriere
 situaţii în care aceeaşi literă corespunde mai multor sunete
sau mai multe litere notează unui sunet

 litera x notează două sunete /c/, /s/. Eg. excursie se

pronunţă [e c s c u r s i e]

 litera x notează două sunete /g/, /z/. Eg. examen se

pronunţă [e g z a m e n]
 situaţii în care aceeaşi literă corespunde mai multor sunete
sau mai multe litere notează unui sunet
cer ger gi-ra-fă

 litera c şi litera g urmate de litera e sau litera i, atunci când

/e/ sau /i/ sunt vocale, au corespondent un sunet (sunetul č,
sunetul ğ).
Eg. cer se pronunţă [č e r ]; girafă se pronunţă [ğ i r a f ă] etc.
Sunetul /č/ a rezultat în urma influenţei sonore pe care
sunetul /e/ o are asupra sunetului /c/. La fel şi sunetul /ğ/.
 În aceste situaţii numărul de litere este identic cu numărul de
sunete.
 situaţii în care aceeaşi literă corespunde mai multor sunete
sau mai multe litere notează unui sunet

ceaţă cea-ţă geantă gean-tă

 litera c şi litera g urmate de litera e sau litera i, atunci
când /e/ sau /i/ sunt semivocale, se transcriu astfel:
cuvântul ceaţă se pronunţă [č a ţ ă].
 În această situaţie un cuvânt de 5 litere (ceaţă) – c, e,
a, ţ, ă - are 4 sunete: /č /, /a/, /ţ/, /ă/.
 situaţii în care aceeaşi literă corespunde mai multor sunete sau mai multe
litere notează unui sunet:

gheaţă ghea-ţă
 litera c şi litera g urmate de litera h după care e
litera e sau litera i se transcriu astfel: grupurile de
litere gh şi ch se transcriu prin sunetele /g’/ şi /c’/.
Litera h este reţinută în pronunţie doar prin influenţa
avută asupra sunetelor anterioare ei.
Eg. cuvântul gheaţă (6 litere: g, h, e, a, ţ, ă) are 4
sunete (/g’/, /a/, /ţ/, /ă/); cuvântul chem (4 litere)
are 3 sunete (/c’/, /e/, /m/).
 situaţii în care aceeaşi literă corespunde mai multor sunete
sau mai multe litere notează unui sunet

pomi urşi strâmţi

 în unele situaţii, litera i aşezată după consoană, la
finalul cuvântului, precum în pomi, auzi, flori, urşi, se
rosteşte „şoptit” şi scurt: [pomǐ], [urşǐ].
 Este un i asilabic (nu formează o silabă), numit şi i
scurt asilabic sau afonizat.
exerciţii
1. Stabiliţi câte sunete şi câte litere sunt în următoarele cuvinte:
casă, cec, licean, tace, ceară, munci, ghindă, axă, lax, weekend.

2. Consultaţi DOOM-ul şi identificaţi forma corectă de pronunţare

a următoarelor cuvinte recent intrate în limba română şi stabiliţi
formele de plural în limba română ale acestor cuvinte:
CDplayer, looping, look, mall, marker, market, acquis, broker,
dealer, hacker, item, trend.
Ortografie şi punctuaţie
semnele ortografice şi de punctuaţie sunt următoarele:

Punctul ca semn de semn ortografic după majoritatea abrevierilor care

punctuaţie pentru a păstrează prima parte a cuvântului abreviat, dar nu
marca finalul unei păstrează ultima parte, ultimele sunete ale cuvântului:
propoziţii etc. (et caetera)
enunţiative ian. (ianuarie),
nr. (numărul),
v. (vezi).
Punctul se foloseşte şi în cazul abrevierii unui nume
propriu:
eg. V. (Vasile);
sau a unor structuri fixe: a.c. (pentru anul curent), ş.a.
(pentru şi altele).
 Punctul

Nu se pune punct după:

- abrevierile care conţin şi ultimele litere ale unui cuvânt (eg. d-ta pentru
dumneata, d-voastră pentru dumneavoastră).
- abrevierile punctelor cardinale: N (pentru nord), S (pentru sud), E (pentru
est), V (pentru vest)
- simbolurile unităţilor de măsură: km (pentru kilometru), kg (pentru
kilogram)
- abrevierile care conţin fragmente de cuvinte: TAROM (Transporturile
Aeriene Române)
semnele ortografice şi de punctuaţie sunt următoarele:

Semnul întrebării ?
Semnul exclamării !
Punctul şi virgula ;
două puncte :

Semnele citării (ghilimelele) [„ ”]

Linia de dialog şi linia de pauză [ – ] –Domnu-i acasă?
– Da, dar mi-a poruncit să spui, dacă l-o căuta
cineva, c-a plecat la ţară.
Hotărât – îşi zise el – e acest musafir.
Punctele de suspensie [...]
Apostroful [ ’ ]
Cratima [ - ]
ATENŢIE la diferenţe!

într-una (prepoziţie+numeral; eg. întruna (adverb, „nonstop”,

într-una din zile) „încontinuu”)

ne-am (pronume+verb; eg. ne-am neam (substantiv, „familie”, „gintă”)

bucurat)

s-a (pronume+verb auxiliar; eg. s-a sa (adjectiv pronominal; eg. grădina sa)
împiedicat)

v-a (pronume+verb auxiliar; eg. v-a va (verb auxiliar; eg. el va juca)

păcălit)
semnele ortografice şi de punctuaţie sunt următoarele:

Blancul Blancul, numit şi pauză, pauză albă, pauză grafică, spaţiu, spaţiu alb, constă
[ ] în absenţa oricărui semn. Blancul are funcţia de a delimita şi separa
cuvintele sau elementele componente ale unor cuvinte compuse. Blancul
marchează în scris o realitate fonetică, şi anume pauza care separă în
vorbire aceste elemente.
Blancul are şi rol distinctiv, diferenţiind, spre exemplu, între un soare şi
unsoare, sau nici un şi niciun etc.

Atenţie!
În uzanţele scrierii limbii române (în scrierea de tipar, la calculator, la maşina de scris)
blancul nu se aşază înaintea, ci după semnele de punctuaţie. Vom tehnoredacta deci:
Te-ai întâlnit cu vecina, cu Alina? [nu Te-ai întâlnit cu vecina , cu Alina ?]
Exerciţiu: Semnele de punctuaţie
Identificaţi şi explicaţi rolul semnelor de punctuaţie şi de ortografie din textul de mai jos,
după modelul:
Domnul: (1)Domnu-(2)i acasă?(3)
două puncte – anunţă vorbirea directă.
cratima – uneşte substantivul domnul de forma scurtă a verbului i (a fi).
semnul întrebării – marchează finalul unei propoziţii interogative, marchează intonaţia
interogativă a enunţului.

Domnul: Domnu-i acasă?

Feciorul: Da, dar mi-a poruncit să spui, dacă l-o căuta cineva, c-a plecat la ţară.
D.: Dumneata spune-i c-am venit eu.
F.: Nu pot, domnule.
D.: De ce?
F. E încuiată odaia.
D.: Bate-i să deschidă.
F.: Apoi, a luat cheia la dumnealui când a plecat.
D.: Carevasăzică, a plecat?
F.: Nu, domnule, n-a plecat.
D.: Amice...eşti idiot.
I.L. Caragiale, Căldură mare
REGULI DE SCRIERE ŞI PRONUNŢARE LITERARĂ
Cum ar fii viatza fără schoală? tare intrebarea ..hmm.. viatza fara
scoala.. e kam.. neagra.. k fie profii severi.. sau nu.. fie colegii
nebuni..sau tocilari tot cei mai frumosi ani sunt anii in care esti
elev.. te distrezi.. invetzi ce e adevarat (dar nu obligatoriu)
oricum..scoala cu bine cu rau.. e o "inventzie buna"

Viatza fara scoala ar fi tare nasoala!!! Parerea mea... nu sunt o

eleva kre invata 25 d ore din 24... dar imi place la scoala... k oricarui
alt kopil, mai mult pauzele, ce-i drept, dar aici am reusit sa imi
descopar prietenii cei mai buni... i'am cautat mai mult timp, dar
uite k i'am gasit... kt despre profi, la mine toti sunt d gashk si ne
intelegem foarte bine!! normal k ami sunt momente in care nu as
vrea nici sa aud de scoala, dar trecatoare!!
Nu întotdeauna scriem cum pronunţăm
 litera e se pronunţă, conform normelor ortoepice [e] în elev, eră, poem, dar
[ie] în este [ieste], el [iel], eram [ieram]. Interpretarea ad litteram a formelor
grafice duce la forme greşite de citire precum: [eşti] în loc de [ieşti] etc., dar şi
[ielement] în loc de [element], [ierou] în loc de [erou] etc.

 litera x corespunde sunetelor [cs] în cuvinte ca axă, ax, excava, dar în exact,
exaspera se recomandă rostirea [gz]: [egzact], [egzaspera].

 în cazul grupurilor de consoane având s şi ş la iniţială se întâlnesc variante

precum stofă/ştofă, strand/ştrand, strangula/ştrangula, stres/ştres. Cuvintele
de origine germană păstrează pronunţarea de origine: şpaclu, şpalt etc. Dar,
prin analogie, şi împrumuturile din alte limbi (spicher, start, stres, standard,
stucatură) au variante greşite de exprimare cu ş la iniţială: [ştart] în loc de
[start], [ştandard] în loc de [standard] etc.
Nu întotdeauna scriem cum pronunţăm

 variantele de pronunţare ale aceluiaşi cuvânt pot fi puse şi pe seama

influenţelor regionale: duşman (formă literară, dialectul muntenesc) / duşman
(formă neliterară, regionalism moldovenesc).

accente greşite se întâlnesc şi în cazul pronunţării unor pronume. Este corect

cărora, căreia, cealaltă, celeilalte, celorlalţi, şi nu Răspunsurile celorlalte m-au
impresionat etc.

abrevierile PNL [penele], PD [pede] se articulează de regulă pe fiecare silabă,

accentul general căzând pe ultima silabă.

se scriu cu literă dublă: idee, alee, succes, licee, accident, alcool, vaccin,
zoologic.
reguli ortografice şi ortoepice referitoare la anumite cazuri de scriere/rostire a unor
sunete.
1. Scrierea unor vocalele
se scrie â şi nu î: în cuvântul român şi derivatele sale, în antroponime (Pârvu,
Brâncuşi); se scrie î, nu â la începutul şi sfârşitul unui cuvânt (a hotărî, a înghiţi,
înalt), în cuvintele derivate de la un cuvânt care începe cu î (reînceput);
după consoanele ş şi j se scrie a şi nu ea / e: aşază, înşală, muşama, şade, jar,
şase (nu *aşează, *înşeală, *muşeama, *jear, *şease); cenuşar, birjar (nu
*cenuşear, *birjear);
după consoanele ş şi j se scrie şi se pronunţă /ea/ şi nu /a/: ieşean, clujean,
someşean, strămoşească, vitejească (nu *ieşan, *clujan, *someşan,
*strămoşască, *vitejască);
 după consoanele ş şi j se scrie şi se pronunţă /ă/, nu /e/: fruntaşă, plajă (nu
*fruntaşe, *plaje);
în neologisme, e iniţial se pronunţă /e/, iar în cuvintele din vocabularul
autohton e iniţial se pronunţă /ie/: element se pronunţă [element], ea se
pronunţă [ia], eram se pronunţă [ieram] etc.
reguli ortografice şi ortoepice referitoare la anumite cazuri de scriere/rostire a unor
sunete.

1. Scrierea unor vocalele

e la început de silabă precedat de vocală, în neologisme de tipul poet, poem,

alee se pronunţă /e/, nu /ie/. Dar se scrie ea şi se pronunţă [ia] în aleea,
creează, efectuează;
se scrie şi se pronunţă i, nu e, în sufixul -atic: îndemânatic, tomnatic [nu
*tomnatec, *îndemânatec];
verbele a crea şi a agrea au forma de gerunziu: creând, agreând;
vocalele duble se pronunţă amândouă (de cele mai multe ori fac parte din
vocale diferite). Eg. reexamina (re-e-xa-mi-na).
reguli ortografice şi ortoepice referitoare la anumite cazuri de scriere/rostire a unor
sunete.
2. Scrierea unor consoane
înainte de p şi b se scrie m, nu n: ambulanţă, emblemă, improviza, umbla [nu
*enblemă, *inproviza];
- se scrie şi se pronunţă s nu ş în stat, stofă, strangula, scenă [nu *ştat, *ştofă,
şcenă];
- înaintea consoanelor surde p, t, c, ş, f, h se scrie şi se pronunţă s, nu z:
despacheta, destăinui, tusşase [nu *dezpacheta, *deztăinui];
- înaintea consoanelor sonore b, d, g, j, v se scrie şi se pronunţă z, nu s:
dezbate, zvânta, azvârli. Excepţii: se scriu cu s transdanubian, aisberg, disident,
disertaţie, premisă, sesiune;
 - înaintea consoanei z, se scrie s în prefixele des-, răs-: deszăpezi, răszice;
- înaintea consoanelor m şi n apare uneori s, alteori z: dezlega, dezminţi,
deznoda; pleonasm, sarcasm, fantasmă, prismă; groaznic, obraznic, paznic;
slab, desluşi; zloată, izlaz, zmeu;
consoanele duble: apar în cuvinte formate prin derivare cu un prefix care se
termină cu aceeaşi literă cu care începe cuvântul de bază: înnopta (în+noapte),
posttotalitar (post + totalitar); se scrie cc în următoarele situaţii: accent,
vaccina, occipital, succes.
Toate nedumeririle referitoare la
scrierea vreunui cuvânt se lămuresc
prin consultarea DOOM-ului!