FONETICA LIMBII ROMÂNE

Fonetica este ramura lingvisticii care studiază producerea, transmiterea, audiţia şi evoluţia
sunetelor limbajului articulat. (DEX, 1998)

Sunetele sunt senzaţii auditive rezultate în urma producerii de vibraţii acustice, prin rostirea
(articularea) literelor – corespondentele grafice ale sunetelor.

În limba română există trei categorii de sunete:

 Vocale

 Semivocale

 Consoane

Limba română dispune de 22 de consoane şi 7 vocale.

VOCALELE sunt sunete caracterizate prin continuitatea fluxului sonor fără ajutorul altor sunete
şi prin capacitatea de a alcătui singure silabe.

 O silabă trebuie să conţină în mod obligatoriu o vocală şi numai una singură!

Vocalele se pot clasifica după cum urmează:

1. După gradul de deschidere a cavităţii orale:

 Închise: i, î/â, u

 Medii: e, ă, o

 Deshise: a

2. După locul de articulare:

 Anterioare: e, i
  Medii: a, ă, î/â

 Posterioare: o, u

3. După gradul de rotunjire a buzelor:

- Rotunjite/labiale: o, u

- Nerotunjite/nelabiale: a, ă, e, i, î/â

 Variante intermediare pot coexista în contexte şi la vorbitori diferiţi!

 Deşi în limba română nu există vocale nazale, pot apărea, totuşi, fenomene de nazalizare
a vocalelor, mai ales în cazul rostirilor dialectale (de exemplu atunci când o vocală este
urmată, în aceeaşi silabă, de consoana n, ca în crâng, plâng, gând).

SEMIVOCALELE sunt sunete pronunţate la jumătatea intensităţii vocalelor şi care nu pot să

formeze singure silabă.

În silabă, semivocalele se întâlnesc în imediata vecinătate a unei vocale, intrând în alcătuirea

diftongilor şi a triftongilor.

 Dintre cele 7 vocale, numai e, i, o, u pot funcţiona şi ca semivocale!

 a, ă, â/î apar numai ca vocale!

Vocala i devine semivocală aproape în orice situaţie în care în silabă i se alătură o altă vocală,
indiferent dacă îi este antepusă sau postpusă lui i.

 i este semivocală în următorii diftongi: ai, ia, âi, ăi, ei, ie, oi, io, iu, ui (pai, iapă, călcâi,
flăcăi, tei, pisoi, iodură, iubire, pui), şi chiar în situaţia în care se combină cu ea însăşi:
copii, fii, vii – unde al doilea i este semivocală.
  Ȋn situaţia vocală + diftong, primul sunet al diftongului (exc. a, ă, â) este semivocală:
cu-iul, co-pi-ii.

Vocala u devine semivocală în diftongii: ua, au, uă, ău, eu, iu, âu, ou (piua, sau, plo-uă, tău,
res-teu, ştiu, molâu, bou).

Vocala e devine semivocală numai atunci când se antepune vocalelor a, o (deal, vreo).

 Pentru mai multă siguranţă, încercaţi să rostiţi comparativ cuvintele iute şi viu!

Se observă cu uşurinţă lungimea vocalei u din cuvântul iute, respectiv a vocalei i din cuvântul
viu, comparativ cu semivocalele i şi u care le însoţesc!

Vocala o devine semivocală numai când îi este antepusă vocalei a: coa-for, noap-te.

 Ȋn diftong, semivocalele o şi e apar întotdeauna ca prim element!

CONSOANELE sunt sunete care se diferenţiază de vocale prin aceea că nu se pot rosti decât cu
ajutorul acestora din urmă.

Cele 22 de consoane ale limbii române se pot clasifica după cum urmează:

1. După pc de articulare:

 Labiale: p, b, m

 Labiodentale: f, v

 Dentale: t, d, ţ, s, z, n, l, r

 Palatale: k`, g`

 Prepalatale: j, ş, č, ğ

 Pospalatale/velare: k, g
  Laringale: h

2. După modul de articulare:

 Oclusive/explozive: p, b, t, d, K, g

 Oclusive nazale: m, n

 Fricative/constrictive: f, v, s, z, ş, j, h

 Africate/constrictive: ţ, č, ğ

 Lichide: l, r

3. După vibraţia corzilor vocale:

 Surde (emise fără participarea corzilor vocale): p, t, k, f, s, ş

 Sonore (produse şi prin vibrarea corzilor vocale): b, d, g, v, z, m, n

4. După zgomotul pe care îl produc:

 Nesonante: p, b, t, d, k`, g`, k, g, t, č, ğ, f, v, s, z, ş, j, h

 Sonante: m, n, l, r

CORESPONDENŢA DINTRE SUNETE ŞI LITERE

se referă la faptul că, în general, unei litere îi corespunde un singur sunet; astfel, într-un cuvânt,
numărul literelor ar trebui să fie egal cu cel al sunetelor:

Carte: 5 litere – 5 sunete

Diferit: 7 litere – 7 sunete

Ultrarezistent: 14 litere – 14 sunete

În practică, se pot constata şi derogări de la această regulă, astfel:

1. Un grup de 2-3 litere poate corespunde unui singur sunet:

 c+e=č

 g+e=ğ
  ch + e/i = k`;

 gh + e/I = g`

Grupurile ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi au valoarea unui singur sunet când e/i sunt folosite ca
litere ajutătoare (semne grafice): bici, răceală, mergeau, fragi, urecheat, chiuvetă, gheată, unghi

 Când grupurile ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi sunt însoţite, în silaba din care fac parte,
de o (altă) vocală, atunci e, respectiv i, au valoarea unor simple semne grafice (litere
ajutătoare); ele nu apar în transcrierea fonetică, pastrându-se numai vocala (bici, ră-cea-
lă, mer-geau, fragi, u-re-cheat, chiu-ve-tă, ghea-tă, unghi).

 Reamintim faptul că o silabă nu poate conţine mai mult de o vocală!

Când e, respectiv i, au valoare de vocală în respectiva silabă, atunci cele două sunete apar
obligatoriu şi în transcrierea fonetică (ce-rin-ţă, ci-nă, ge-o-lo-gi-e, mar-gi-ne, che-ma-re, chi-
tan-ţă, gher-ghef, ghin-dă).

După consoanele č, ğ, k`, g` nu există diftongi sau triftongi pentru că, în acest caz, e sau i sunt
litere ajutătoare, nu au rol de vocale:

 ceas [čas], geam [ğam]

 zi-ceau [zi-čau], tor-ceau [tor-čau]

Sunetul î poate fi notat prin două litere diferite: î/â

Se notează î:

 la începutul şi la sfârșitul cuvântului: întindere, a coborî

 în cuvinte derivate cu prefix/prefixoid: reîntâlnire, supraîncălzire

Se notează â:

 în interiorul cuvântului: încântare, mâncare

O literă poate reprezenta simultan 2 sunete: x poate nota atât sunetele ks (excursie, axă, prefix,
excentric, sufix, expert), cât şi sunetele gz (exemplu, exact, exerciţiu, examen, auxiliar)
  Se scrie:

 fix – la singular şi ficşi – la plural

 complex – la singular şi complecşi – la plural

 cocs, rucsac, ticsit, îmbâcsit, micsandră etc.

 sunetul i se redă prin literele:

 i: iarbă, indian

 y: yankeu

 Sunetul k se redă prin literele:

 c: cartof

 k: karate

 Sunetul v se redă prin literele:

 v: vară, vis

 w: watt

Litera i poate avea patru valori fonetice distincte:

 vocală: i-ti-ne-rar, cin-ci-nal

 semivocală: gu-tui, pui, a-mă-rui, tăi, fii, fi-ii

 semn grafic: ghici, cioc-ni, unchi

 i scurt (afonic, asilabic): pomi, ciori, duşmani, fraţi

 i poate avea valoare de semn grafic dacă face parte din unul dintre grupurile: ci, gi, chi,
ghi şi se găseşte într-un context în care nu are valoare de vocală (dacă nu se păstrează în
transcrierea fonetică, este literă ajutătoare/semn grafic).
APLICAŢIE:

Stabiliţi valoarea lui i în contextele următoare: doi saci plini, trei câini negri, cinci pitici voinici.

Alăturarea – în aceeaşi silabă – a unei vocale şi a uneia/mai multor semivocale conduce la

formarea unui grup vocalic numit DIFTONG/TRIFTONG.

DIFTONGUL poate fi:

 Urcător (ascendent): sv + v: deal, floare

 Coborâtor (descendent): v + sv: câine, grai, rău

 Diftongul poate fi constituit din două sunete alăturate care fac parte din acelaşi cuvânt sau
care provin din cuvinte diferite, dar se pronunţă într-o silabă: mi-a spus, să-i cer, că-i
aşteaptă .

TRIFTONGUL poate fi format din 3 sunete alăturate aparţinând aceluiaşi cuvânt sau care
aparţin unor cuvinte diferite, dar sunt pronunţate împreună în aceeaşi silabă. Între elementele
componente ale acestor silabe se foloseşte cratima: mi-au explicat, şi-au amintit, ne-au povestit .

În funcţie de poziţionarea vocalei şi a semivocalelor în cadrul silabei, triftongul poate fi:

 Progresiv (semivocalele preced vocala): cre-ioa-ne, i-ni-mioa-ră

 Centrat (semivocalele încadrează vocala): tră-iau, le-oai-că

Alăturarea a două vocale care fac parte din două silabe diferite poartă numele

de HIAT.

 Hiatul se realizează numai între două vocale, nu şi între vocală + diftong,

vocală + triftong sau diftong + diftong: i-de-e, al-co-ol, pre-ci-zi-e, ca-i-să

SILABA este sunetul (vocalic) sau grupul de sunete care conţine o vocală şi numai una singură
şi care se pronunţă cu un singur efort respirator (printr-o singură deschidere a cavităţii orale).

În funcţie de numărul de silabe, cuvintele pot fi:

 Monosilabice (formate dintr-o singură silabă): ac, ghem, cer, unghi

 Plurisilabice (formate din două sau mai multe silabe): soar-tă, ce-re-re, cal-cu-la-tor, in-
se-pa-ra-bil

O silabă poate fi constituită din:

 Un singur sunet (o vocală): a-er, a-le-e

 Două sau mai multe sunete: ca-te-dră, o-po-zi-ţi-e

 Un cuvânt: dar, cer, iar, pot, cor

 Două cuvinte: c-ar, să-mi, nu-l

 Un cuvânt şi începutul altui cuvânt: mi-a-run-că

 Sfârşitul unui cuvânt şi un alt cuvânt: zi-cân-du-şi

 Sfârşitul unui cuvânt şi începutul altui cuvânt: car-tea-m-pa-che-ta-tă

 Se observă cum cratima (liniuţa de unire) poate să apară în cadrul unei silabe ca semn
ortografic, marcând rostirea unitară a sunetelor respective!

În funcţie de context, cratima poate să indice:

 Elidarea (omiterea) unei vocale: să-ţi < să îţi

 Rostirea într-o singură silabă a două cuvinte diferite (două părţi de vorbire diferite): s-ar
putea, n-aş crede, mi-ar plăcea, de-am crede
  Uneori, despărţirea în silabe coincide cu poziţionarea cratimei; în acest caz, liniuţa de
unire nu sugerează necesitatea rostirii într-o singură silabă, ci pronunţarea împreună a
două părţi de vorbire diferite: cer-ce-tân-du-ne (verb + pronume).

SUNETELE LIMBII ROMÂNE – REZUMAT

 22 consoane, 7 vocale

 a, ă, î/â sunt întotdeauna vocale

Sunt semivocale:

 o înaintea vocalei a: coa-mă, coa-for, scoa-te

 e înaintea vocalelor a, o: deal, vreo

 u înaintea vocalelor (excepţie o, â)

 I după orice vocală (excepţie u)

 în diftongul ui, u = vocală: pui, cui, gu-tui

 Când un cuvânt începe cu diftongul iu, u = vocală: iu-te, iu-bi-re, iu-reş

 dacă diftongul iu apare la mijlocul sau la sfârşitul cuvântului, u = semivocală: viu, ar-
gint-iu (exceptie: piu-ne-ză) = u-vocală; stu-diu = u-vocală

 În situaţia vocală + diftong, primul sunet al diftongului este semivocală: pu-iul, fi-ii vs.
fii, fii-că

 litera i poate avea patru valori fonetice distincte:

 vocală: i-ti-ne-rar, cin-ci-nal

 semivocală: gu-tui, pui, a-mă-rui, tăi, fii, fi-ii

 semn grafic: ghici, cioc-ni, unchi

 i scurt (afonic, asilabic): pomi, ciori, duşmani, fraţi

EXCEPŢII

 Dacă înaintea lui u- final/i-final avem grupurile de 2-3 litere (č, ğ, k`, g`), e/i din
grupurile respective nu dispare în transcrierea fonetică pentru că este vocală:

 Cer-cei [čer-čei], chei [kèi]

 Pa-na-ceu [pa-na-čeu], a-po-geu[a-po-ğeu]

 Geam-giu[gam-ğiu] , zap-ciu[zap-čiu]

EXERCIŢII PROPUSE SPRE REZOLVARE

I. Identificaţi seria în care:

 litera X se pronunţă cs

 litera X se pronunţă gz

 în locul literei X se foloseşte grupul de litere cs

a. auxiliar, exact, examen, examina, executa, exemplu, exista, elixir, exaspera,

execrabil, executiv, exista, exil, exotic
 b. aproximativ, ax, exod, linx, sfinx, toxic, sintaxa, expresiv, box, expresiv, asfixia,
expoziţie, expedia, axiomă

c. Vasile Alecsandri, cocs, cocserie, sconcs, catadicsi, facsimil, îmbâcsi, micsandră,

rucsac, ticsi

II. Formaţi pluralul masculin al substantivelor şi al adjectivelor următoare: complex, convex,

index, linx, lux ( = unitate de măsură a iluminării), lax ( = destins, lejer), perplex, prolix ( =
neclar, confuz), sfinx, ortodox.

II. Transcrieţi fonetic următoarele cuvinte şi precizaţi numărul literelor şi al sunetelor:

ceară, cheamă, chem, geană, gherghef, ghiozdan, gingie, îngheţ, examen, exterior,
cercei, hangiu, apogeu.

III. Subliniați cu o linie vocalele și cu două linii semivocalele din următoarele cuvinte:

noi, grei, uitare, rulou, iepure, mârâiau, păun, mureau, târziu, argintiu,scatiu, pliu, studiu,
amărui, pui, viață, viaduct, acordeon, coacăze, coabitare, miei, croiau, puteau, sfoară, sacou,
ploi, ploile, cimpoiul, copil, copii, copiii, copiilor, cafea, tei, doină, saltea, câmpii.