Sunteți pe pagina 1din 2

Evaluare inițială

Clasa a VI-a

Citește, cu atenție, textul următor:


„Într-o sâmbătă pe la prânz, un pic după ora la care copiii cei mai mici se întorceau de la școală, iar o
parte dintre cei mai mari intrau la ore, dacă ai fi stat pe băncuța din fața blocului-turn aflat, chiar pe granița
dintre un cartier înverzit de la marginea Piteștiului și drumul spre gară, l-ai fi văzut pe Mădălin ieșind din bloc
și fugind spre Complex cât îl țineau picioarele. Deloc întâmplător, chiar erau câteva femei pe băncuță. Doamna
Udrea, doamna Pană, doamna Petrescu, prietenele mamei lui Mădălin. Băiatul a salutat din fugă:
– Săr-na!...
Și a dispărut ca o mașină de curse, gonind pe aleea mărginită de gard viu.
Alerga cu pumnii ridicați la piept și apăsând zdravăn în tălpi, deja gâfâia când trecea pe lângă Poștă și pe
lângă țăranii care vindeau pepeni direct din căruță.
– Hei, mai încet! a strigat după el o bătrânică pe care era cât pe ce s-o doboare.
Mădălin nu s-a oprit, a alergat mai departe. A parcurs latura dinspre stradă a complexului, a trecut de
colțul cu Artizanatul, unde nu intra nimeni niciodată, și abia ajuns în fața Frizeriei a încetinit un pic. A tras aer
în piept, s-a împins în ușa grea de fier și-a intrat, cu răsuflarea tăiată.
Frizerul tocmai tundea un bărbat gras și rumen.
– Ușor, ușor, puștiulache, că doar nu arde! Ce, te-a trimis tovarășa învățătoare la tuns? Stai și-așteaptă...
Dar copilul nu l-a lăsat să termine și a turuit cât a putut de repede:
– Săr-na, nenea, vă rog frumos, aveți să-mi dați și mie o fisă de telefon, că i-e rău lui mama și trebuie să
chem Salvarea?
Frizerul a încremenit, cu foarfeca și pieptănul în aer, privind puștiul care dăduse buzna în local. Bărbatul
gras de pe scaun a întors și el capul să vadă.
În ușa Frizeriei stătea un băiat de vreo nouă ani, cu tricou galben și pantaloni scurți albaștri. Era curățel,
se vedea că e bine îngrijit, deși era slab, cu piciorușe și genunchi ca de ied. La gât i se zbătea cheia de la casă,
atârnată cu un șnur.
La marginea orașului se înălțaseră de curând câteva blocuri destinate constructorilor, astfel că în ultima
vreme mutaseră acolo familii de maiștri și ingineri, cu tot cu bunicii aduși de la țară și mai ales cu copiii lor,
mulți care umpleau clasele celor două școli din cartier și locurile de joacă. Poate că puștiul era nou venit, căci
nici frizerul și nici clientul său nu-l mai văzuseră pe aici.” (Veronica D. Niculescu, Timbrul)

A. Înțelegerea textului – 36 puncte


1. Indică sinonime pentru următoarele cuvinte din text: alerga, slab, zdravăn. 6p
2. Formulează câte un enunț în care să precizezi următoarele aspecte din textul dat: 6p
a) Ce fel de personaj este băiatul.
b) În ce oraș se desfășoară acțiunea din fragmentul citat.
3. Scrie ideea principală corespunzătoare situației inițiale din fragmentul citat. 6p
4. Precizează două trăsături ale textului narativ, care se regăsesc în textul dat. 6p
5. Transcrie din text un reper temporal. 6p
6. Precizează două trăsături ale băiatului, așa cum reies din text. 6p
B. Limba română – 38 puncte
7. Notează, din primul paragraf, o pereche de antonime. 6p
8. Desparte în silabe următoarele cuvinte: pieptăn, piept, cartier. 6p
9. Transcrie, din ultimul paragraf, un cuvânt care conține diftong, unul care conține triftong și unul
care conține hiat. 6p
10. Precizează modul și timpul verbelor subliniate în text: ai fi stat, a dispărut, să chem, mutaseră.
8p
11. Menționează sensul cuvântului tăiată din structura cu răsuflarea tăiată. 6p
12. Demonstrează, prin două enunțuri, omonimia cuvântului nouă. 6p

C. Redactează rezumatul textului citat. Pentru aceasta, vei avea în vedere: 16 puncte
˗ să respecți toate regulile de elaborare a rezumatului 6p
˗ să respecți succesiunea cronologică a întâmplărilor 4p
˗ să respecți normele de ortografie și punctuație 4p
˗ să scrii lizibil și să așezi adecvat textul în pagină 2p

Se acordă 10 puncte din oficiu.

S-ar putea să vă placă și