8.

PLUMB
(POEZIE SIMBOLISTĂ)
George Bacovia:
-A trait intre anii 1881-1957, fiind considerat unul dintre cei mai importanti poeti
interbelici din literatura romana.
-Este reprezentantul cel mai autentic al simbolismului romanesc, fiind contemporan cu
T. Arghezi, L.Blaga si Ion Barbu.
-A frecventat cenaclul “Literatorul” al lui Al. Macedonski,unde simbolismul era perceput
drept ultima cucerire a sensibilitatii lirice.
-A debutat literar in anul 1916 cu volumul “Plumb”, apoi a mai scris si “Scantei
galbene”(1926), “Cu voi”(1930) si “Stante burgheze”(1946).
-Creația poetică a lui George Bacovia face parte din categoria operelor literare în care
posteritatea se regăsește permanent .

Date despre operă:

- Poezia „Plumb”este publicata in anul 1916, in volumul cu acelasi titlu si reprezintă un
manifest literar al simbolismului autentic în care poetul utilizează tehnicile specifice
curentului literar pentru a exprima propria concepție despre raportul dintre eul liric și
lumea înconjurătoare.

SIMBOLISMUL:
Def În plan european, simbolismul este un curent literar manifestat la sfârșitul secolului
XIX, ca reacție împotriva romantismului și a parnasianismului.

Trăsături:
-Spre deosebire de literatura romantică, simbolismul promovează o literatură de inspi-
ratie citadină.
-Temele preferate ale simboliștilor sunt: moartea, natura văzută ca o forță distructivă,
singurătatea, orașul de provincie, iubirea văzută ca un sentiment refuzat.
-Motivele specifice sunt: m.instrumentelor muzicale, m.cromatic, m.parcului solitar, m.
simbol al apei, m.sicriului, m.singurătății, , m. trandafirului, m.anotimpurilor, m.nopții.
-Sentimentul dominant este splenul,sentimentul de tristețe apăsătoare și de nevroză.
-Procedeul literar specific este procedeul sinesteziei simțurilor, care se realizează prin
amestecul de figuri de stil și imagini artistice de natură diferită (vizuale/ auditive/
motorii/olfactive)
-Principiul respectat de simbolisti este principiul corespondenței, deoarece apare o
corespondență între planul liric exterior și planul liric interior.
-Figura de stil centrală este simbolul, deoarece cu ajutorul unor obiecte concrete sunt
sugerate sentimente abstracte mai ales că în simbolism, ideile, gândurile și sentimentele
nu sunt formulate concret, ci se desprind din text prin intermediul sugestiei.
-Simbolistii afirmă principiul muzicalității înainte de toate, de aceea se realizează
muzicalitatea exterioară a textului prin: rimă, ritm,măsură si vers refren și muzicalitatea
interioară a versurilor, prin: aliteratie, asonanta, motivul ariilor muzicale, motivul
instrumentelor muzicale.
ARTA POETICĂ:
Def Este opera in care autorul isi exprima conceptia despre lume si viata si despre rolul
artei sale printr-un limbaj pe cale il particularizeaza sau individualizeaza.

PLAN ARGUMENTARE
1.INTRODUCERE: -date despre autor si opera
-def.simbolism+trasaturi
-def. arta poetica
2.CUPRINS: -semnificatie titlu+ surse de inspiratie
-teme si motive literare
-elemente de compozitie si structura
-idei poetice + mijloace artistice
-trasaturi simboliste pe text
3.INCHEIERE: -formulare concluzie
-importanta textului pentru literatura romana/ citat critic comentat

ARGUMENTARE POEZIE SIMBOLISTĂ

George Bacovia a trăit între anii 1881-1957, fiind considerat unul dintre cei mai
importanți poeți interbelici din literatura română. Este reprezentantul cel mai autentic al
simbolismului românesc, fiind contemporan cu Tudor Arghezi, Lucian Blaga si Ion Barbu. A
debutat literar în anul 1916 cu volumul “Plumb”, apoi a mai scris si “Scântei galbene”, “Cu
voi” și “Ștanțe burgheze”. Creația poetică a lui George Bacovia face parte din categoria
operelor literare în care posteritatea se regăsește permanent. Poezia „Plumb”este publicată
in anul 1916, în volumul cu același titlu și reprezintă un manifest literar al simbolismului
autentic în care poetul utilizează tehnicile specifice curentului literar pentru a exprima
propria concepție despre raportul dintre eul liric și lumea înconjurătoare. În plan european,
simbolismul este un curent literar manifestat la sfârșitul secolului XIX, ca reacție împotriva
romantismului și a parnasianismului. Spre deosebire de literatura romantică, simbolismul
promovează o literatură de inspirație citadină.
Trăsăturile specifice simbolismului se regasesc si in această operă literară, astfel
observăm că temele preferate ale simboliștilor sunt: moartea, natura văzută ca o forță
distructivă, singurătatea, orașul de provincie si iubirea văzută ca un sentiment refuzat.
Motivele specifice sunt: motivul instrumentelor muzicale, m.cromatic, m. parcului solitar,
m.timpul simbol al apei, motivul sicriului, m.singurătății, motivul camerei, m. trandafirului,
m. anotimpurilor, m.nopții. Sentimentul dominant este splenul, sentimentul de tristețe
apăsătoare și sentimentul de nevroză. Procedeul literar specific este procedeul sinesteziei
simțurilor, care se realizează prin amestecul de figuri de stil și imagini artistice de natură
diferită (vizuale/auditive/ motorii/olfactive). Principiul respectat de simboliști este principiul
corespondenței, deoarece apare o corespondență între planul liric exterior și planul liric
interior. Figura de stil centrală este simbolul, deoarece cu ajutorul unor obiecte concrete
sunt sugerate sentimente abstracte, mai ales că în simbolism ideile, gândurile și
sentimentele nu sunt formulate concret, ci se desprind din text, prin intermediul sugestiei.
Simboliștii afirmă principiul muzicalității înainte de toate, de aceea se realizează
muzicalitatea exterioară a textului și muzicalitatea interioară a versurilor. Poezia reprezintă
o artă poetică simbolistă, fiind opera în care autorul își exprimă concepția despre lume si
viată si despre rolul artei sale, printr-un limbaj pe cale il particularizeaza sau individuali-
zează.
Titlul este un element paratextual care anticipeaza tema sau mesajul textului,
oferind cititorului o cheie de lectura. Titlul textului „Plumb” este unul sintetic, având o
dublă interpretare. Din punct de vedere denotativ, face referire la metalul greu, iar din
punct de vedere conotativ, la o stare sufletească a eului liric, aflata in stransa legatura cu
sentimentele transmise. Termenul plumb este reluat de șase ori pe parcursul poeziei, fiind
utilizat în construcții epitetice și desemnează astfel simbolul central. Prin titlu, autorul face
referire la metalul greu, rece, de culoare gri, maleabil, care provoacă o moarte iminentă,
pentru a sugera monotonia sentimentului de apăsare sufletească, răceala sentimentelor în
singurătate și resimțirea acută a morții. Sursa de inspiratie a poeziei o constituie vizita
poetului din anul 1900 la cavoul Sturzestilor din Bacau, fiind profund impresionat de sicriele
si florile de plumb care dadeau o nota stranie interiorului. Cele doua strofe corespund celor
doua planuri ale realitatii: realitatea exterioara, obiectiva simbolizata de cimitir si cavou si
realitatea interioara, subiectiva, simbolizata de sentimentul de iubire invocat cu disperare.
Tema poeziei o reprezinta condiţia poetului într-o  societate  lipsită de aspiraţii, in care
lumea ostila si stranie, conturata de cateva pete de culoare, reprezinta proiectia interioara a
eului poetic. Aceasta condiţie este marcată de singurătate, de imposibilitatea comunicării şi
a evadării,dar şi de moartea iubirii.

Poezia este alcătuită din două strofe de tip catren cu rimă îmbrățișată, cu măsura
metrică de 10 silabe și ritm iambic. Lirismul este unul subiectiv, redat prin mărcile eului liric,
fapt evidențiat prin prezența formelor verbale la persoana I, precum „stam”, „am început”,
„să strig” și prin prezența adjectivului posesiv „meu”. Primul plan liric surprinde un plan liric
exterior, al lumii văzute ca un cimitir, iar a doua strofă surprinde un plan liric interior, al
sentimentului de iubire, deoarece amorul devine un sentiment refuzat poetului. Cele două
planuri lirice se află în corespondență. In plus, observăm simetria compoziționala la nivel
sintactic.Strofele sunt alcătuite din propoziții principale coordonate, iar prin repetarea
structurii „stam singur” la începutul versului al treilea din fiecare strofă, acesta devine vers
refren, accentuând sentimentele de singurătate.

În prima strofă, poetul surprinde un plan liric exterior al lumii privite ca un cimitir
deoarece predomină câmpul semantic al morții sugerate prin elementele specifice: sicrie,
cavou, coroane, funerar veșmânt. Eul poetic sugerează că se simte închis și singur într-o
lume lipsită de idealuri și de vise. Deși nu apar elemente temporale specifice imaginarului
poetic, este sugerat un cadru nocturn. Tristețea este accentuată de monotonia cromatică,
deoarece varietatea culorilor este anulată de prezența tonurilor de gri și negru, pentru că
florile sunt asociate culorii plumbului, iar veșmântul funerar sugerează imaginea negrului.
Sentimentul acut al morții este copleșitor deoarece poetul consideră că este supus unei
influențe toxice a plumbului, ceea ce oferă o stare de spleen și de angoasă existențială.
Sentimentul morții este redat la nivel acustic și vizual prin vânt, care produce un zgomot
înfricoșător „Și era vânt...și scârțâiau coroanele de plumb”.
Strofa a doua surprinde în corespondență un plan liric interior, al sentimentului de
iubire, care este un sentiment refuzat poetului. Moartea afectivității este sugerată de
metafora somnului întors „Dormea întors amorul meu de plumb”. Poetul speră să se salveze
pe sine prin iubire, dar își dă seama că sentimentul devine toxic, deoarece în lipsa persoanei
iubite este condamnat la singurătate, iar eliberarea de constrângerile acestei lumi este
imposibilă datorită imposibilității realizării zborului „Atârnau aripile de plumb”.
Deznădejdea care îl cuprinde accentuează starea de pustietate sufletească, iar înstrăinarea,
izolarea și singurătatea îi provoacă eului poetic un strigăt de deznădejde “Am început să-l
strig”. Viziunea simbolistă accentuează starea tragică în care se găsește poetul, aflat în
imposibilitatea de a iubi sau de a fi iubit, fiind condamnat la moarte fizică și spirituală.
Înstrăinarea, izolarea, solitudinea și privirea în sine ca într-un străin corespund esteticii
simboliste.

Ca element specific simbolismului observăm utilizarea procedeu literar al sinesteziei

simțurilor. Pe parcursul textului are loc un amestec de imagini artistice de natură diferită,
rezultate prin asocierea cu proprietățile metalului. La nivel vizual, este evocat un cadru în
nuanțe de gri și negru, prin „flori de plumb”, „coroane de plumb”, „funerar veșmânt”. La
nivel auditiv, este surprinsă imaginea unor sunete metalice care subliniază starea de
anxietate și angoasă existențială, precum: „am început să strig”, „scârțâiau coroanele de
plumb”. La nivel tactil, poetul crează cititorului senzație de apăsare sufletească, greutate
sau răceala metalică prin imagini precum: „sicrie de plumb”, „amorul de plumb”, „atârnau
aripile de plumb”, „era frig”. La nivel motric, bătaia vântului sugerează distrugerea unui
univers cunoscut și faptul că somnul și moartea, asociate în manieră clasică, produc
nemișcare, adică o imagine statică în universul fizic sau afectiv. La nivel fonetic, spațiul
închis este sugerat și prin componența titlului, în care o vocală este izolată între două seturi
de consoane.
În text se utilizează corespondența între planul liric exterior și planul liric interior.
Modul pesimist în care poetul prezintă lumea este direct influențat de sentimentul de
singurătate și de lipsa împlinirii în iubire, practic mesajul poetic este izvorât din experiența
biografică, pentru că depresia, izolarea și teama de moarte conduc spre concluzia unei
existențe tragice a poetului . Este valorificată muzicalitatea înainte de toate, deoarece din
punct de vedere sonor sentimentul de închidere este dat încă de la nivelul rimei
îmbrățișate. Ritmul iambic accentuează tonul elegiac, iar repetarea in versul al III-lea a
sintagmei „stam singur”, amplifică atât sentimentul de singurătate, cât și valoarea de
refren. Figura de stil centrală a poeziei este simbolul. Poetul sugerează prin intermediul
proprietăților fizice ale metalului o serie de stări și sentimente, precum: ideea de moarte,
prin asocierea cu toxicitatea metalului, monotonia și pesimismul, datorită nuanțelor de gri
ale mentalului si apăsarea sufletească și nevroza, sugerată prin greutatea metalului.
În plus, prin faptul că este un metal maleabil, poetul surprinde lipsa de consistență a
sentimentelor și datorită faptului că în reacția chimică, plumbul are un precipitat galben,
acesta susține că galbenul ilustreaza ideea de suflet ars, el afirmând că “galbenul este
culoarea sufletului meu”.

În concluzie, poezia lui Bacovia este, neîndoielnic, încadrata în simbolismul european

prin atmosferă, procedee literare, cromatică si muzicalitate. Asa cum afirmă Ion Craion,
G.Bacovia rămâne „bijutierul plumbului in literatura română”, fiind totodată si cel mai de
seamă reprezentant al simbolismului românesc. Poetul rămâne un prizonier al crizei de
identitate, care nu are decat o scăpare si anume cea a creației, pentru că „un om care scrie
nu e niciodata singur”.