TEORII RELIGIOASE

MITOLOGIA= un ansamblu relativ coerent de mituri, întâmplări care descriu o anumită

religie sau un sistem de valori. În general, miturile sunt opere literare
narative tradiționale care au rolul de a explica diferite fenomene ale
naturii, originea omului și a animalelor. De obicei, miturile implică
prezența unui element sacru, a unor zeități, a unor forțe fabuloase,
supraomenești. Miturile se suprapun adeseori cu legendele, diferențele
dintre acestea fiind că legendele au un sâmbure de adevăr, în timp ce
miturile sunt complet imaginare.

MITOLOGIA GREACĂ

GEEA ȘI URANUS

Din Haos s-a născut zeița Geea, adică Pământul. Zeița aceasta, puternică și dătătoare de
viață la tot ce trăiește și crește pe trupul ei, a cuprins întinderi nemărginite. Iar în adâncurile
fără sfârșit ale Pământului, la fel de departe de noi cum e cerul cel necuprins și plin de lumină,
s-a născut întunecosul Tartar – beznă îngrozitoare și noapte veșnică.
Din Haos, izvor al vieții, a luat naștere și acea putere fără margini, Dragostea ce
însuflețește totul, numită Eros. Și astfel lumea începu să ia ființă. Haosul nemărginit zămisli
întunericul cel veșnic, pe nume Erebos, și Noaptea neagră, numită Nyx. Iar din Noapte și din
Întuneric s-au născut Lumina veșnică, numită Ether, și Ziua cea luminoasă și plină de bucurii,
Hemera.
Lumina se revarsă asupra întregii lumi și noaptea și ziua începură să-și urmeze una alteia.
Pământul puternic și îmbelșugat dădu naștere Cerului albastru de necuprins, Uranus, și
acesta se întinse deasupra Pământului. Falnici se ridicară până la el Munții înalți, zămisliți de
Pământ și atunci se revărsă larg Marea cea pururi zgomotoasă, Geea născu Cerul, Munții și
Marea, și toate acestea laolaltă tată nu au.
Uranus învălui lumea întreagă. El își luă de soție pe Geea dătătoare de roade. Uranus și
Geea avură șase fii și tot atâtea fiice, toți titani de temut și puternici. Unul dintre fii, titanul
Okeanos, care înconjură pământul aidoma unui râu fără maluri, și soția lui, zeița Thetis,
aduseră pe lume toate râurile ce-și rostogolesc undele în mare și pe zeițele mării, Okeanidele.
Iar titanul Hyperion împreună cu Thea au adus pe lume pe copiii lor : Soarele – Helios,
Luna – Selene și Zarea împurpurată – Eos (Aurora), cea cu degetele trandafirii. De la Astreos
și Eos au purces toate stelele care scânteiază pe cerul întunecat al nopții și toate vânturile :
Boreas – vântul furtunos de miazănoapte, Euros – cel dinspre răsărit, Notos – vântul umed de
miazăzi și blândul Zefyros dinspre apus, purtător de nori bogați în ploaie.
Afară de titanii aceștia, Pământul a zămislit trei uriași – ciclopi, cu câte un singur ochi în
frunte, și alți trei uriași cu câte cinzeci de capete și mari cât munții – Hecatonchirii, numiți
astfel fiindcă aveau câte o sută de brațe fiecare. Atât de năprasnică și înspăimântătoare era
puterea acestora, încât nimeni și nimic nu le putea sta în potrivă.

https://i0.wp.com/www.mixdecultura.ro/wp-content/uploads/2012/12/REIA-SI-
CRONOS.gif?fit=326%2C332&ssl=1
https://4a6b37ec96.cbaul-cdnwnd.com/ca2c9027984fae052e88a78530cd1bea/200000075-
198c41a854/gaia-geraldine-arata.jpg

MITOLOGIA EGIPTOULUI ANTIC

Mitul genezei lumii are diferite variante în mitologia egipteană. Cea mai cunoscută din ele
provine din Heliopolis. Se spune că la începuturi exista doar o mare întunecată, trupul zeului
Nu. Nu făcea parte dintr-un grup de opt zei primordiali, numit Ogdoad. Din adâncul apelor a
ieșit la un moment dat un munte, iar în vârful lui a strălucit în întreaga lui splendoare Ra-
Atum, zeul soarelui, un alt membru al grupului Ogdoad și creatorul lumii. El scuipă și o
creează pe Tefnut, zeița umidității, apoi tușește aducîndu-l pe lume pe zeul Shu , zeul aerului
(Herodot spune că cei doi s-au născut din sperma zeului). Shu este văzut de obicei ca un om,
deși unii îi atribuie înfățișare de leu. Tefnut are corp de om și cap de leoaică, sau este în
întegime leoaică. Shu și Tefnut devin amanți și în urma relației lor se nasc Geb, zeul
pământului și Nut, zeița cerului. Geb se așază pe sol, iar Nut se arcuiește deasupra lui,
împingându-l la o parte pe bunicul lor, Nu. Apoi, Atum creează toate celelalte forțe ale
universului și îi poruncește lui Shu, să îi separe pe Geb și Nut, așezându-se între ei. De aceea,
de acum încolo cerul va fi separat de pământ de aer. În multe reprezentări egiptene însă, Nut
continuă să fie legată de Geb prin privirea ei și prin vârful mâinilor și al picioarelor cu care
unește estul de vest.
 Alte versiuni ale mitului creației sunt mai puțin cunoscute. Una din ele spune că Atum s-a
născut dintr-o uriașă floare de lotus și avea înfățișarea unui prunc. Din gura lui au țâșnit zeii
iar din ochii lui oamenii. La Theba, zeul creator este Amon, un zeu al vântului, care suflă pe
suprafața oceanului primordial, Nu și scoate un strigăt de gâscă, pasăre inteligentă la egipteni,
apoi ia forma soarelui. La Memphis, zeul înțelepciunii, Ptah, făurește lumea. El aduce la viață
fiecare zeu și ființă rostindu-i numele.

Apariția omului
Se spune că zeul Khnum, o divinitate cu trup de om și cap de berbec, este responsabil
pentru apariția omului. Răbdător și priceput el îi modelează pe roata sa de olar, apoi le dă
viață. Conform mitologiei egiptene, oamenii sunt indispensabili zeilor care se hrănesc cu
ofrande.

https://mythologica.ro/wp-content/uploads/2017/10/zei-egipteni2-1280x640.jpg

Tefnut
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/8/8b/Tefnut.png/220px-Tefnut.png
MITOLOGIA HINDUSĂ
În textele aparținând mitologiei hinduse, cum ar fi Bhagavata purana, Mahaa-Vishnu, Zeul
Suprem, plutește pe suprafața Oceanului Cosmic, iar din porii pielii lui se emană un număr
imens de universuri. Apoi, aceste universuri sunt inhalate de zeu și sunt readuse în corpul lui,
încetându-și funcționarea, pentru ca apoi să iasă din nou, să renască, la următoarea expirație a
lui. Fiecare moment al respirației (inspirație sau expirație) este echivalent cu câteva miliarde
de ani. Mahaa-Vishnu îndeplinește astfel rolul zeului creator, dar și destructiv, care
influențează evoluția lumii și îi menține ordinea.
Fiecare prima ființă creată în fiecare univers se numește Brahma, iar datoria ei este să
creeze o diversitate de elemente naturale, de forme de viață, în lumea pe care o guvernează.
După karma pe care au avut-o oamenii în universul anterior, ei sunt puși în noi corpuri, și pot
fi orice, ori Brahma însuși, ori un animal sau o insectă. Acest ciclu viață-moarte-reîncarnare
continuă la infinit. Multe suflete umane purificate primesc atribuții asemănătoare lui Brahma,
de a administra unele forțe ale naturii, și poartă numele “daevas”. Ei sunt un fel de zei dar nu
au puteri specifice, bine definite.
În mitologia hindusă se spune că lumea materială nu este decât o mică parte dintr-un cer
infinit, etern și spiritual, numit Vaikunta. Acest cer, unde timpul este absent, este format din
esența perfecțiunii, a infinitului, a cunoașterii supreme și a bucuriei.

https://www.yogasat.ro/sites/default/files/styles/article_main_image/public/article/
semnificatia-simbolistica-trimurti-trinitatea-hindusa/semnificatia-simbolistica-trimurti-
trinitatea-hindusa_0.jpg?itok=NnELVTHb

BUDISUL
Budismul în general ignoră întrebarea referitoare la originea lumii, considerând-o chiar
inutilă. La fel ca și la celelalte întrebări care țin de esența metafizică, profetul Buddha a
răspuns prin parabola săgeții otrăvite. El spune că un om a fost rănit de o astfel de săgeată, iar
doctorul înainte de a i-o scoate din carne și de a se ocupa de vindecarea lui este întrebat cine a
tras (referindu-se la existența unui Dumnezeu), de unde vine săgeata (referindu-se la originea
universului și/sau a lui Dumnezeu) și de ce persoana care a tras a făcut această faptă (adică de
ce Dumnezeu a creat lumea). Bineînțeles că dacă va continua să pună aceste întrebări și nu îi
va fi scoasă săgeata, omul va muri înainte de a afla răspunsurile, care oricum nu pot fi decât
niște ipoteze, neexistând certitudinea că sunt adevărate. De aceea budismul se concentrează
mai puțin pe răspunsul la întrebări despre originea vieții și se axează asupra salvării ființei de
la suferința pe care o implică existența.

https://www.energiaconstiintei.ro/wp-content/uploads/2019/02/radacinile-budismului-
tibetan.jpg

MITUL CHINEZESC
În mitologia chineză, la începuturile lumii, Cerul și Pământul formau un haos asemănător
unui ou. Din acest haos se naște Pan ku (Pangu), un antropomorf primordial, care spărgând
oul în două jumătăți formează cerul și pământul. Cu cât Pan ku creștea mai înalt cu atât cele
două jumătăți ale lumii erau tot mai mult îndepărtate. După moartea sa, trupul lui formează
lumea: capul lui devine un munte sfânt, din ochii lui se nasc Soarele și Luna, din grăsimea lui
apar mările și fluviile, iar părul lui ia forma arborilor și a vegetalelor.

O altă legendă chineză vorbește despre zeul Di. Acesta îl însărcinează pe Zhong Li să rupă
legătura dintre cer și pământ pentru a împiedica zeii și spiritele care descindeau pe pământ să-
i asuprească pe oameni. Datorită apropierii foarte mari dintre cer și pământ, zeii puteau coborî
și se puteau amesteca printre oameni, iar oamenii urcau în cer escaladând un munte, un arbore
sau o scară. Arborele sau liana ce lega cele două niveluri cosmice au fost tăiate sau muntele ce
atingea cerul cu vârful a fost retezat. Doar șamanii, eroii, suveranii și misticii puteau urca prin
procese extatice la cer, încercând astfel restabilirea situației primordiale.

Un al treilea mit îi descrie pe Fu Xi și Nu Wa, două ființe cu trup de dragon, despre care se
spune că ar fi frate și soră și care erau reprezentate în iconografie cu cozile înlănțuite. După
potop, Nu Wa reface cerul albastru cu pietre de cinci culori diferite, taie picioarele unei
țestoase uriașe și înalță patru stâlpi în cei patru poli ai lumii. De asemenea zeița-dragon îl
ucide pe Kong Kong (Dragonul Negru). Nu Wa adună cenușă de trestie pentru a opri apele
revărsate, apoi modelează oamenii: din noroi pe oamenii săraci, iar din lut galben pe nobili.
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/a/a9/Anonymous-Fuxi_and_N
%C3%BCwa3.jpg/375px-Anonymous-Fuxi_and_N%C3%BCwa3.jpg

O altă legendă este cea a lui Yu cel Mare. În vremea tatălui său, Yao, lumea nu era încă
orânduită cum este acum, iar apele mari curgeau haotic, inundând lumea. Yao ridicase diguri,
dar această măsură nu a reușit să stabilească ordinea. De aceea, în timpul domniei sale Yu cel
Mare sapă pământul și silește apele să se rostogolească în mare, după care vânează șerpii și
dragonii. Imagine reprezentându-i pe Nu Wa și Fu Xi, cele două zeități cu cozi de dragon,
care contribuie la reconstruirea lumii după potop. Imagine reprezentându-i pe Nu Wa și Fu Xi,
cele două zeități cu cozi de dragon, care contribuie la reconstruirea lumii după potop.
GENEZA ÎN TAOISM
În religia taoistă apărută în China, înaintea cerului și a pământului a apărut o ființă
nedefinită, dar perfectă, care are în mod haotic condiția unui bloc de piatră nesculptat. Această
entitate poartă numele „Dao” sau „Mama Universului” și este o totalitate primordială, vie, a
genezei, fără formă sau înfățișare. „Dao” înseamnă totodată și transformarea neîntreruptă a
lumii printr-o alternanță de energii antagonice: yin și yang.

https://static.monden.ro/wp-content/uploads/2022/04/taoism.jpg

CREȘTINISM
Religiile creștine învață că lumea a fost adusă de la neființă la ființa de Dumnezeu. Acest
act de creație se face doar prin puterea cuvântului căci El zice iar lumea ia ființă ca urmare a
atotputerniciei Lui. Deci lumea ia ființă ca urmare a cuvântului lui Dumnezeu astfel încât tot
ceea ce există este datorită Lui și este creat în timp. Dumnezeu este atemporal, timpul este în
afara Lui dar și în el căci fără Dumnezeu nu exista nici timpul. Înainte însa de a crea lumea
care intră sub simțuri a creat îngerii care sunt făpturi superioare omului.