Mitul genezei

Relatarea genezei se află în cartea sacră Kabala, care își are originea în tradiția orală,
se spune, din ce i-a spus Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai, sau, în alte variante,
lui Adam. Studiile cabalistice caută sensurile mistice în cărțile creștine, ceea ce se
numește sod (sau anagogic, la creștini). Se bazeasă pentru asta pe metodologia
ancestrală și pe cei zece Sefirot. Găsim ideea de creație în Ezechiel în conceptul
metafizic evreiesc al Merkabah, care, în mod simbolic, desigur, este un car ceresc.
Tradiția iudaică, pe baza primului testament, relatează două concepții ale Creatiei:

 În Geneză, Dumnezeu acționează ca un creator al lumii din haos[necesită citare], plasând omul
pe partea de sus a muncii sale;
 În psalmi, Dumnezeu acționează mai mult ca un geograf, prin care se dispune și de reordonare
a lumii, menținând o relație directă cu toate ființele și lucrurile, fără a fi neapărat delegată
omului un loc proeminent.
În lumea catolică prima abordare va da ideea că omul, care reflectă voia lui
Dumnezeu, trebuie să domesticească natura, cu exemplul monahal; al doilea, că omul,
în conformitate cu Dumnezeu, participă în natură, cu exemplul derogărilor.

În religia creștină, Dumnezeu este unicul creator al lumii văzute și nevăzute, este o
entitate supremă care există dintotdeauna, nu are început și nici sfârșit. Biblia descrie
în prima carte din Vechiul Testament, Facerea, procesul genezei. Creația lumii s-a
desfășurat în etape succesive timp de șase zile, după care Dumnezeu s-a odihnit și a
binecuvântat ziua a șaptea.
 Prima zi: Dumnezeu a creat lumina. Această lumină nu este cea a astrelor cerești, care au fost
create mai târziu, ci este lumina primordială. Lumina este despărțită tot acum de întuneric și
considerată bună de către Dumnezeu.
 Ziua a doua: Dumnezeu a creat cerul. Apa din ceruri este separată de apa de pe pământ
(creația apei nu este descrisă explicit).
 Ziua a treia: Dumnezeu a creat Pământul. Pământul este separat de apă și i se dă nume. Apa
este de asemeni numită. Iarba, plantele și pomii sunt creați și acoperă pământul.
 Ziua a patra: Dumnezeu a creat soarele, luna și stelele. Dumnezeu creează “luminătorul cel
mai mare”, adică soarele, “pentru cârmuirea zilei” și “luminătorul cel mai mic”, luna, “pentru
cârmuirea nopții”. Totodată sunt făurite stelele, sunt rânduite anotimpurile, zilele și anii.
 Ziua a cincea: Dumnezeu a creat viețuitoarele mării. Sunt create animalele mării și păsările
cerului, care sunt împrăștiate în întreaga lume pentru a se înmulți. Conform cu Geneza 2:15-
25, întâi a fost creat bărbatul și abia apoi au fost create plantele și animalele, contrazicând
astfel ordinea creației din Geneza cap. 1.[1]
 Ziua a șasea: Dumnezeu a creat viețuitoarele pământului. Dumnezeu dă naștere animalelor
pământului (“fiarele sălbatice după felul lor, și animalele domestice după felul lor, și toate
târâtoarele pământului după felul lor”). Apoi, Dumnezeu creează omul din lut, după chipul și
asemănarea sa, și îi insuflă viață. Primul om s-a numit Adam și i s-a dat porunca de a stăpâni
animalele pământului. Mai târziu Dumnezeu îi aduce lui Adam o pereche, pe Eva, prima
femeie, pe care o modelează din coasta bărbatului (după unele variante, Adam și Eva au fost
creați împreună, Geneza 1:27). Conform Bibliei, Adam numește toate ființele pământului
(Geneza 2:19) și este dus împreună cu Eva în Grădina Edenului.
 Ziua a șaptea: Dumnezeu se odihnește.
La început a fost Haosul. Apoi a venit Pămăntul ce a dat naștere Cerului. Acoperind
Pământul în fiecare noapte, Cerul i-a dat copii. Pământul era personificat ca Gaia sau
Teera, iar Cerul era Ouranos/Uranus. Copiii lor au fost Titanii si zeii si zeițele Olimpului.
 De asemenea, din împreunarea Cerului si a Pământului s-au născut și alte ființe si
creaturi precum Ciclopii, Giganții, Hecatonchires, Erinyes. Însăși Afrodita a fost
progenitura directa a lui Uranus.

 Termenul ,,mit al creației” se referă la crearea universului sau a

omenirii și/sau a zeilor. Ele se împart în: cosmologice, povești
despre zeii Olimpului și mituri despre primii oameni (precum
Prometeu).
 Cosmogoniile pot avea și ele, la rândul lor, diverse versiuni:
 Ab Origine – ce era la începuturi: Cerul (Uranus) si vidul etern
(Haos – nedefinit, întuneric, nemișcatul Abis din care toate au
luat ființa). Urmează uniunea Uranus-Gaia, apoi alta versiune
vorbește despre Gaia si Eros (zeul iubirii sau dorinței). Din Void
ia ființă Întunericul (Erebus) și Noaptea (Nyx). Din Nyx iau
naștere Lumina si Ziua. Pământul si Marea dau naștere lui
Oceanus, Themis (Legea), Mnemosyne (Memoria), Phoebe,
Cronos, Ciclopii (cei care fac fulgerul lui Zeus) si monștrii
cu 50 de capete Cottus, Briareus, si Gyes.
 În mitologia nordica există doar un hau imens, o prăpastie, numită Ginnungagap. La
începuturi (asemănător cumva cu haosul grecesc), aceasta era limitată de fiecare parte
de foc si gheață. Când focul a topit gheața, ele s-au combinat si au format un gigant, pe
nume Ymir. De asemenea, din uniunea elementelor primordiale, a luat ființă si o vacă,
numită Audhumbla, al cărei rol era sa-l hranească pe Ymir. Ea a supravietuit lingând
blocurile de gheață sărată. Din linsul ei a ieșit Bur, bunicul tuturor zeilor Aesir.
 Vom vedea ca acest mit al gigantului ce va da nastere
pământului apare si la alte civilizații. De asemenea, mitul vacii
primordiale este întâlnit chiar și în Egipt.
 În mitologia nordică există 9 Lumi ce sunt împărțite pe 3 nivele
ale Copacului Lumii, Yggdrasil.
 Nivelul superior conține: Asgard (Aesir lumea
zeilor), Alfheim (lumea elfilor) si Vanaheim (lumea Vanir)
 Cel de mijloc conține: Midgard (lumea
oamenilor), Jotunheim (lumea
gigantilor), Svartalfaheim (teritoriul elfilor întunecați)
si Nithavellir (pamanturile dwarfilor).
 Nivelul de jos conține: Muspelheim (lumea focului aprins din
sud) si Niflheim (realmul morților, cel mai de jos nivel).
 Ymir, tatăl giganților, va da naștere altor giganți. Odin, fiul lui Bur,
îl va ucide pe Ymir. Sângele lui va ucide tot giganții gheții,
exceptându-l pe Bergelmir. Din corpul mort al lui Ymir, Odin
va crea lumea: sângele devine marea, carnea devine pământul,
craniul devine cerul, oasele se schimbă în munți, părul se
transformă în copaci. Noua lume astfel formată este Midgard.
Sprânceana lui va forma granița dintre oameni si zei. În jurul lui
 Midgard este un ocean imens unde traiește un șarpe
gigant, Jormungand. El formează un inel si își prinde coada. Tot
din corpul lui Ymir crește Yggdrasil.

Mitul Uranus și Geea

Geea s-a născut după Chaos (Haosul), zămislindu-i, la rândul ei,

pe Uranus (Cerul), Ourea (Munții) și pe Pontus (Marea). Din unirea ei cu Uranus s-au
născut titanii, titanidele, hecatonchirii și ciclopii.
Toți acești copii ai Geei îl urau însă pe tatăl lor, Uranus, fiindcă îi silea să trăiască în
adâncurile pământului și nu le îngăduia să vadă lumina zilei. Pentru a-și scăpa copiii
de tirania lui Uranus, Geea l-a ajutat pe unul dintre ei, pe Cronos, să-și mutileze
tatăl,dar inainte de a-l mutila, Uranus arunca asupra lui Cronos un blestem care
spunea ca si el va fi nimicit de unul dintre fiii lui . Din picăturile de sânge scurse de
la Uranus, care au căzut pe pământ și l-au fecundat, s-a născut o nouă generație de
copii: eriniile, giganții și nimfele. După mutilarea lui Uranus, Geea s-a unit cu celălalt fiu
al ei, Pontus, și a zămislit o serie de divinități marine, printre care se
numărau Ceto, Nereus și Thaumas.
Domnind asupra universului, Cronos speriat de blestem, se dovedește însă la fel de
tiran ca și tatăl sau. Atunci Geea hotărăște să-l nimicească și pe el. Cronos se unise de
mai multe ori cu sora sa Rhea, și avusese cu ea mai mulți copii, pe care însă îi înghițise
pe rând. Când a fost să-l nască pe Zeus, ca să-și scape copilul de furia tatălui, Rhea a
cerut sprijinul Geei. Aceasta i-a dezvăluit voia destinului: Zeus avea să supraviețuiască
și să-și doboare tatăl, cu sprijinul titanilor. Cu ajutorul Geei, Rhea reușește să-l înșele
pe Cronos și să-l ascundă pe Zeus. Mai târziu, când Zeus ajunge să conducă destinele
lumii, Geea, nemulțumită și de cârmuirea lui, dă naștere - unindu-se de data aceasta
cu Tartar - unor ființe monstruoase: Typhon și Echidna. Typhon le declară război zeilor,
care mult timp sunt înspăimântați de forța lui uriașă.
Tot Geei îi sunt atribuiți - după diferite versiuni - numeroși alți copii monstruoși,
printre care: Antaeus, Caribda, harpiile etc. Într-o perioadă mai târzie Geea trece drept
mama tuturor zeilor și ulterior cultul ei se identifică fie cu cel al zeiței Demeter, fie cu
cel al Cybelei. Din unirea Geei cu Poseidon s-a născut Anteu. În mitologia romană Geea
poartă numele de Tellus.