REFERAT oDINOKAIA

Tipuri de climat familial
Pentru a ne face o parere asupra unui numar de climate familiale vom propune un sistem de
clasificare care nu are catusi de putin pretentia sa fie singurul, si nici sa nu epuizeze in intregime
complexitatea faptelor. Astfel, dupa Rose Vincent, sunt trei tipuri de climat familial:
Climatul autoritar. Parintele care adopta stilul autoritar se caracterizeaza prin faptul ca ii cere
copilului sa respecte cu strictete si fara sa comenteze regulile existente. Aceste reguli au o valoare
absoluta, iar cea mai mica greseala este insotita de pedeapsa, mergand pe urmatoarea filosofie de
viata: ”Nimic nu este mai presus de lege!”. Din aceasta cauza, parintele nu se simte obligat sa ofere
explicatii suplimentare, justificarea fiind formulata prin expresii de tipul: „De ce? Pentru ca sunt
mama/tatal tau! Nu discutam!”.
Intentia copilului de a-si manifesta independenta este interpretata ca o forma de rebeliune, fapt
care reprezinta o sursa importanta a conflictelor copil-parinte. De obicei, parintele este rece si
detasat de copil, impunand respectul muncii si al efortului. Astfel, stilul autoritar il invata pe copil sa
fie ordonat, disciplinat, respectuos fata de cei de care ii este frica. De asemenea, se dezvolta spiritul
critic al copilului, il invata sa devina „perfectionist” („Daca faci ceva, atunci fa-o perfect!”).
Din pacate, adoptarea acestui tip de climat familial, atrage dupa sine numeroase dezavantaje:
In primul rand, copilul crescut de parinti autoritari, va invata foarte greu sa fie maleabil, sensibil la
dorintele altora, el va fi neiertator cu cei care gresesc („Cum poate fi asa proasta?”).
De asemenea, acest copil va intampina dificultati in realizarea unei comunicari eficiente, ei vor fi
frecvent lipsiti de initiativa, de curaj si vesnic nemultumiti, deoarece se tem in permanenta ca vor
putea gresi. Pentru ei, „a gresi” este sinonim cu „a fi un ratat”, de aceea preocuparea lor majora
este „Ce va zice mama sau tata daca va afla?”
Trasaturile de mai sus reflecta diminuarea stimei de sine („Am gresit! Nu sunt bun de nimic”
Niciodata nu voi putea sa”). Unele cercetari (W. Damon, D.Hart, 1988) arata ca un nivel scazut al
stimei de sine in copilarie are urmari negative foarte marcante pe parcursul intregii vieti, asemenea
unui cosmar care te urmareste in permanenta si care (in cazurile fericite) scapi cu mare greutate.
Climatul anarhic sau „lasa-ma sa-te-las”. In cadrul acestui tip de climat parintele nu este preocupat
de realizarile copilului si nici nu manifesta frecvent trairi emotionale pentru el. Mai mult chiar, in
unele cazuri duse la extrem, lasa de inteles ca acesta este „in plus”, si reprezinta o povara de care s-
ar putea lipsi oricand mergandu-se pe principiul: „In viata nu te poti baza pe nimeni altcineva decat
pe tine insuti!”.
Copilul al carui parinte se manifesta indiferent, invata ca parerea lui nu conteaza prea mult, se
simte lipsit de importanta si uneori absolvit de orice responsabilitate. Asemenea copilului crescut
intr-un climat autoritar el poate dezvolta o stima de sine redusa, poate deveni timorat si urmarit in
permanenta de un complex de inferioritate („Niciodata nu voi fi in stare sa fac ceva suficient de bun
ca sa-i multumesc pe ai mei!”).
Spre deosebire de copilul crescut autoritar (care toata viata se va ghida dupa regulile stricte pe care
le-a invatat in copilarie), copilul crescut de parinti indiferenti, se va baza doar pe experienta lui de
viata. De aceea, dupa ce va ajunge la varsta adulta si se va pune problema cum sa primeasca sfaturi
referitoare la cum ar trebui sa se comporte, cum ar trebui sa-si educe copilul, de ce ar trebui sa se
fereasca etc., el nu va fi dispus sa asculte („Ce sti tu? Ai trait ce am trait eu? Cine esti tu sa-mi dai
sfaturi?”).
Lipsa afectiunii, chiar daca pe de o parte il face mai rezistent la greutatile vietii, copilul crescut in
climatul „lasa-ma sa-te-las” va fi mai rigid, mai insensibil la sentimentele si dorintele celorlalti, mai
apatic, mai pragmatic. Unii se grabesc sa-l eticheteze ca fiind un copil „fara suflet”, „de gheata” fara
sa banuiasca faptul ca prejudiciul afectiv pe care il resimte, il determina sa se ghideze pe principiul
„Iubirea te face mai vulnerabil, mai slab.”
Climatul ”democratic”. Parintii care sunt adeptii dezvoltarii acestui tip de climat au in vedere
intotdeauna in vedere ca drepturile copilului sa fie respectate fara a omite stabilirea unor reguli
care sa fie respectate consecvent si urmate de toti membrii familiei, cu exceptia situatiilor in care
este imposibil acest lucru..
Impunerea de reguli implica o anumita flexibilitate, deoarece pentru el nu legea este cea mai
importanta (asa cum este pentru parintele autoritar), ci omul este pe primul loc, ghidandu-se dupa
principiul „Toti suntem egali in fata lui Dumnezeu!” si este impotriva ideii „Unii sunt mai egali decat
altii!” . Prin urmare, parintele care imbratiseaza acest stil parental este suficient de indulgent,
flexibil si deschis pentru a accepta tot ceea ce ar putea ameliora viata copilului si familiei, insa in
acelasi timp suficient de autoritar pentru a impune o disciplina riguroasa, a-l invata pe copil sa
accepte reguli si sa indeplineasca eficient sarcinile care i se dau. Pe de alta parte, adoptii acestui tip
de climat familial sunt suficient de protectori pentru a-i oferi copilului securitatea de care are
nevoie pentru a-l sprijini atunci cand situatia o cere, insa sunt suficienti de intelegatori si increzatori
in capacitatile copilului de a lua unele decizii personale. Copilul este incurajat sa fie independent,
respectandu-i opiniile, interesele si personalitatea. Fata de copil se manifesta caldura, este apreciat
si este considerat un membru responsabil al familiei.
Ca urmare a acestei atitudini parentale, copilul isi va dezvolta un echilibru emotional care va sta la
baza dezvoltarii armonioase a personalitatii, isi va dezvolta deprinderi de comunicare eficienta, va
manifesta creativitate, capacitate decizionala si autonomie personala.
Ca urmare a incurajarilor facute si a increderii care i se acorda, copilul va avea un nivel ridicat al
stimei de sine care ii va permite sa obtina eficienta ridicata si productivitate in actiunile intreprinse.
Respectul pentru om, cultivat de stilul democratic il va invata pe copil sa ii respecte pe altii, sa ia in
considerare opinia celorlalti, sa accepte observatii avand totodata curajul sa isi exprime punctul de
vedere. Pe masura ce va creste copilul, independenta care i s-a acordat il va ajuta sa-si identifice
propriile atitudini si sa-si aleaga meseria care i se potriveste cel mai bine, sa isi indeplineasca
propriile vise, nu pe cele ale parintilor.
Cu toate ca in aparenta climatul democratic are numai avantaje, totusi, este bine sa mentionam
faptul ca un copil crescut in acest mod se va adapta cu greu stilului autoritar(pe care il poate intalni
la scoala, in grupurile de prieteni, in armata etc.). El ar putea fi considerat „bleg” pentru ca nu va
executa foarte prompt sarcinile solicitate, sau, dimpotriva, „impertinent” pentru ca „discuta
ordinele”. VINCENT , 1972, p. 181.
Viata unei familii este din ce in ce mai receptiva fata de lumea exterioara, este in cele din urma o
realitate, pe care este mai bine s-o cunoastem si care poate ca in sine nu e nici buna, nici rea,
continand totodata atat aspecte favorabile cat si nefavorabile. Fiecaruia in parte ii revine sarcina sa
gaseasca in ea partea cea mai buna.
CLIMAT FAMILIAL
În relaţia părinţi-copii, fiecare influenţează şi este influenţat în procesul comunicăr
ii. Problemacomunicării cu copiii nu este mai puţin complexă decât cea cu adulţii,
chiar uneori mai greu de realizat şimai complicată. actorii care fac comunicarea
eficientă trebuie să fie prezenţi în relaţia părinţi-copii. Pentrurealizarea unei relaţii
eficiente părinţi-copii este necesară cunoaşterea stadiilor de dez!oltare a
personalităţii,mai precis, părinţii trebuie să cunoască ce se întâmplă în !iaţa
copilului lor în perioadele de criză cu care seconfruntă. iecare trecere de la o
etapă la alta este o criză.Părinţii care trec de la o etapă la alta în !iaţă se confruntă
şi ei cu anumite crize. "inându-se cont de problemele ce se ridică în această
perioadă, se !a e!ita înstrăinarea şi se !a accentua comunicarea. #steimportant ca,
pentru fiecare stadiu de dez!oltare a personalităţii, părinţii să se poarte şi să
acţioneze potri!itnecesităţilor copilului pentru a-i oferi acestuia mediul pentru o
dez!oltare sănătoasă. $nfluenţele sistemuluifamilial asupra procesului de formare a
copilului sunt hotărâtoare. %pecialiştii în acest domeniu precizeazăcă relaţia
părinţi-copii deţine un rol deosebit în fixarea deprinderilor comportamentale, dar şi
în asigurareacondiţiilor psihologice normale. &elaţia părinţi-
copii nu trebuie lăsată la întâmplare. #xistă anumite norme precise care stau la baza
acestor relaţii' ne!oia de dragoste care asigură protecţie, asigură unele raporturi
relaţionale, (uste şiechilibrate, cât şi complementaritatea rolurilor parentale.
Părinţii trebuie să alcătuiască un raport cu copilul,o unitate inseparabilă în care îşi
împart rolurile şi sarcinile.În funcţie de modul specific în care părinţii îşiasumă
rolurile de mamă, respecti! tată, putem distinge mai multe tipuri de părinţi şi copii'
A) Părintele „Protector”–
îngri(orare excesi!ă.Părintele !a spune' )*u creşte+*u acţiona+anifestări
poziti!e
¬
/ez!oltă o relaţie armonioasă şi satisfăcătoare
¬
0feră un mediu călduros şi protector
¬
&eprezintă factorul stabilizator al familiei
¬
1sigură copilului securitate.anifestări negati!e'
¬
"ine cont doar de aspectele poziti!e ale copilului
¬
#ste indecis atunci când este !orba de respectarea regulilor
¬
*u-şi exprimă emoţiile de dezamăgire şi nemulţumire
¬
*u-i permite copilului să fie independent şi să se maturizeze2opilul !a fi'2opilul
răsfăţat' 3)4reau+ 3nu suportă nici o formă de frustrare 3întâmpină dificultăţi în
respectarea regulilor 2opilul dependent' 3 )*u pot+ - nu are !oinţă 3 nu-
şi asumă responsabilităţi&ecomandări' - să-şi exprime emoţiile de dezamăgire şi
nemulţumire 5sentimentele în general67 - să-
l responsabilizeze pe copil prin sarcini pe măsura posibilităţilor lui7 - să acorde o
mai mare libertate copilului7 - să fie constant în stabilirea şi aplicarea regulilor.
B) Părintele „Autoritar
' controlul.Părintele !a spune' )*u fi apropiat+*u fi copil+ă
efort+ /epăşeşte-te+ii perfect+anifestări poziti!e'
¬
doreşte să aibă un copil competiti!
¬
este responsabil
¬
promo!ează reuşita prin disciplină şi muncă
¬
preocuparea pentru corectitudine.anifestări negati!e'
¬
nu acceptă să fie contrazis şi neluat în seamă7
¬
!rea să fie ascultat întotdeauna, respectat, chiar )!enerat7
¬
crede că este singurul care ştie ce este mai bine pentru familie.2opilul !a fi'
- inhibat' 3)#u nu pot pentru că nu am !oie+
1

- descura(at 3 copleşit de exigenţe- rezultatele şcolare scad în situaţii de stres
fricos - rebel' -)#u fac regulile+ 3 manifestă tendinţe agresi!e- nu acceptă
regulile 3 nu ţine cont de celălalt&ecomandări' - să accepte că oricine
poate greşi7 - să manifeste o mai mare flexibilitate în stabilirea regulilor, în îndepli
nirea îndatoririlor7 - să pună accent pe copil, şi nu doar pe rezultatele 5bunerele
6 obţinute de acesta7 - să petreacă mai mult timp liber cu copilul7 - să accepte că c
eilalţi sunt diferiţi în comparaţie cu el.
C) Părintele „Prieten”:
încrederea.Părintele !a spune' )2um !rei tu+ă-te plăcut+anifestări poziti!e'
¬
îi place să-şi petreacă timpul cu copilul şi cu prietenii acestuia7
¬
este cald şi înţelegător, copilul apelează la el atunci când are probleme7
¬
relaţia cu copilul se bazează pe stimă şi respect reciproc7
¬
încura(ează exprimarea emoţiilor.anifestări negati!e'
¬
nu-şi poate refuza copilul7
¬
poate fi uşor manipulat de către copil7
¬
nu este constant în stabilirea limitelor comportamentului copilului7
¬
in!adează inconştient intimitatea copilului.2opilul !a fi' - indisciplinat' - )ie să-
mi fie bine+ - nu respectă adultul 3 nu înţelege restricţiile şi regulile- nu acceptă
un refuz - amabil' 3)4ă con!ine+8 4ă pot a(uta cu ce!
a8+ 3 doreşte să fie plăcut de toată lumea 3 este superficial în relaţiile cu ceilalţi
3 nu ţine cont de propriile ne!oi şi dorinţe&ecomandări' - să ştie când şi cum este
necesar să-şi refuze copilul -
să stabilească limitele dintre rolul de părinte şi cel de prieten - să respecte dreptul l
a intimitate al copilului - să fie ferm şi consec!ent în stabilirea drepturilor şi respon
sabilităţilor copilului.
D) Părintele „demisionar
' fugă de responsabilităţi 5abandon6.Părintele !a spune' )/escurcă-te singur+*u
mai deran(a+2âştigă-ţi dragostea+anifestări poziti!e'
¬
acordă libertate mare copiluluianifestări negati!e'
¬
dependent de un alt membru al familiei
¬
mereu preocupat de problemele personale
¬
incapabil să exercite un control asupra copiilor
¬
)n-are timp să comunice
¬
îşi aduce de lucru acasă şi cere să nu fie deran(at
¬
manifestă o tandreţe superficială.2opilul !a fi' - distant' -)Pot singur
totul+ - incapabil să se conformeze unor imperati!e şcolare, sociale şi morale 3 e
ste frânat în e!oluţia sa - are un caracter crispat şi neliniştit 3 autonomie excesi!ă,
determinată de responsabilizarea prematură 3 îl !a respinge, fără milă, la orice !
ârstă pe părintele absent -)cerşetor' 3)/acă mă iubeşti, stai cu mine+ 3 lipsit de
spri(in şi îndrumare
2

3 frustrat de copilărie deoarece nu se bucură de înţelegere şi apreciere 3 cerşeşte dr
agostea celor din (ur &ecomandări' - să acorde atenţie copilului, comunicând cu
acesta7 - să fie disponibil şi recepti! la ne!oile şi dorinţele copilului7 - să delimitez
e rolul profesional de cel de părinte7 - să încerce să-şi manifeste în mod sincer şi d
eschis sentimentele de iubire faţă de ceiapropiaţi. $ndiferent de !ârstă, copilul are
ne!oie de o ambianţă caldă, dar şi de supunere, de reguli cărora săse conformeze,
stabilite în acord cu părinţii. 2umpătarea este măsura tuturor lucrurilor7 o dozare
optimă acăldurii afecti!e şi a autorităţii părinteşti este premisa unei bune adaptări a
copilului. &elaţiile din familie au consecinţe asupra dez!oltării personalităţii copiil
or. 9ensiunile, certuriledin familie sunt traumatizante pentru copil. 9răind intens şi
repetat aceste tensiuni, ne!oia de securitate nueste satisfăcută, iar personalitatea
copilului se !a cristaliza dizarmonic. 1mbianţa familială este hotărâtoare pentru
modul în care copilul îşi fundamentează concepţia despre lume şi !iaţă. elul de a
fi al părinţilor !aconstitui un model pentru copil. 2onstelaţia familială, prin reţeaua
de relaţii şi sistemul de !alori,influenţează adaptarea copilului în lume
dezvoltă
INCLUZIUNEA SOCIALĂ A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI

https://www.soros.md ›
Protecţia socială a
persoanelor vârstnice
Profesor coordonator:
Prof. Dr. MARIUS NECHITA
Masterand:
NAC DIANA CRISTINA
Cine sunt persoanele varstnice?
În lume se utilizează două criterii pentru a considera că o persoană este vârstnică: biologic
şi cronologic. Cel de-al doilea este cel mai frecvent utilizat. Drept consecinţă, dacă se are în
vedere vârsta de pensionare,o persoană este calificată ca fiind vârstnică după ieşirea sa la pensie
pentru munca depusă şi limita de vârstă. Din momentul în care bătrânii au devenit „pensionari”,
au intervenit mai multe inovaţii semantice pentru de redefini frontierele: „vârsta a treia”,
„persoanele în vârstă dependente” şi, mai recent, termenul de „seniori”.1
Sintagma „vârsta a treia” a cunoscut, în ţările europene, o largă difuziune în anii 1970, o
dată cu universităţile pentru vârsta a treia, cu cluburile pentru vârsta a treia şi turismul specific.
Această nouă sintagmă, a vehiculat o etică activistă a pensionării, fiind definită în opoziţie cu
bătrâneţea. Vârsta a treia devenea, astfel, o nouă tinereţe. 2
În anul 1985, Adunarea Generală a O.N.U. a recomandat următoarea clasificare a
persoanelor în funcţie de vârstă:
- adulţi, între 45 şi 59 de ani;
- persoane vârstnice, între 60 şi 64 de ani;
- persoane bătrâne, între 65 şi 90 de ani;
- persoane foarte bătrâne, peste 90 de ani.
În prezent, O.N.U. recomandă vârsta de 65 de ani drept limita de la care o persoană se
consideră vârstnică. 3
Principii ale sistemului de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice
Protecţia socială este definită şi promovată ca un ansamblu de acţiuni întreprinse de societate

pentru prevenirea, diminuarea sau înlăturarea consecinţelor unor evenimente considerate riscuri sociale.
Principiile care stau la baza Strategiei naţionale pentru dezvoltarea sistemului de asistenţă
socială pentru persoanele vârstnice se fundamentează pe principiile enunţate de Organizaţia
1
Caradec, V. , Sociologie de la vieillesse et du viellissement, Nathan, Paris, 2001, p. 20.
2
Gîrleanu-Şoitu, D. , Vârsta a treia, Editura Institutul European, Iaşi, 2006, p. 22-23.
3
Enăchescu, D. , Marcu, M. , G. , Sănătate publică şi management sanitar, Editura All, Bucureşti, 1995, p. 118-119
Naţiunilor Unite, precum şi pe cele care guvernează construcţia sistemului de servicii sociale şi
sunt următoarele:
a) Respectarea demnităţii umane;
b) Promovarea împlinirii personale;
c) Promovarea autonomiei persoanei;
d) Promovarea participării şi responsabilizării;
e) Facilitarea accesului la serviciile de îngrijire;
f) Proximitatea;
g) Solidaritatea socială;
h) Parteneriatul;
i) Abordarea multidisciplinară;
j) Libertatea de a alege;
k) Egalitatea de şanse şi nondiscriminarea;
l) Transparenţa şi responsabilitatea publică;
m) Complementaritatea şi abordarea integrată;
Protecţia socială a persoanelor vârstnice trebuie să asigure respectarea drepturilor aşa cum
sunt ele reglementate în tratate şi convenţii internaţionale. România, pentru a ratifica şi art. 23
referitor la drepturile persoanelor vârstnice din Carta Socială Europeană revizuită, cât şi pentru a
demonstra respectarea prevederilor art. 13 referitor la drepturile pentru asistenţă socială şi
medicală, şi-a asumat deja prin Legea nr. 74/1999 pentru ratificarea Cartei sociale europene
revizuite, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, dar şi în calitate de ţară membră ONU, trebuie să
promoveze măsuri adecvate destinate persoanelor vârstnice pentru a permite acestora să rămână
membri deplini ai societăţii. Strategia de asistenţă socială în favoarea persoanelor vârstnice
reprezintă o prioritate şi se fundamentează atât pe evaluarea situaţiei prezente şi a potenţialelor
riscuri la care este predispusă persoana vârstnică, cât şi pe principiile enunţate de Naţiunile
Unite:
a) Independenţă
b) Participare
c) Îngrijire;
d) Împlinire personală;
e) Demnitate.
Prin Declaraţia de la Viena din 1998 – „A îmbătrâni în Europa: Solidaritatea între
generaţii - bază a coeziunii sociale”, prima Adunare Generală a Naţiunilor Unite consacrată
îmbătrânirii stabilea necesitatea elaborării unor politici globale referitoare la îmbătrânire şi
personae vârstnice, aceasta fiind privită drept un răspuns şi o şansă de dezvoltare demografică şi
o condiţie a menţinerii şi întăririi coeziunii sociale.
În aprilie 2002, la Madrid, a doua Adunare Generală a Naţiunilor Unite consacrată
îmbătrânirii a adoptat Planul Internaţional de Acţiune privind Îmbătrânirea şi Declaraţia Politică,
documente ce cuprind recomandări privind implementarea măsurilor capabile să răspundă atât
oportunităţilor, cât şi provocărilor induse de fenomenul de îmbătrânire a populaţiei în secolul
XXI. Scopul final al acţiunilor ce vor fi întreprinse este acela de a promova o societate pentru
toate vârstele.
Bătrâneţea a început să fie considerată din ce în ce mai mult un risc de dependenţă şi de
excluziune socială. Ca atare, protecţia socială a persoanelor vârstnice se regăseşte ca temă
prioritară, inclusiv în documentele Comisiei Europene ce vizează elaborarea unor obiective şi
planuri de acţiune socială comune, în cadrul metodei de coordonare deschisă a politicii de
combatere a excluziunii sociale, enunţată la summit-ul Consiliului European de la Lisabona din
martie 2000.
La elaborarea strategiei naţionale de dezvoltare a sistemului de asistenţă socială pentru
persoanele vârstnice s-au avut în vedere, nu numai Planul Internaţional de Acţiune privind
Îmbătrânirea şi Declaraţia Politică de la Madrid, dar şi o serie de documente programatice,
recomandări sau angajamente, cum ar fi:
- Carta Socială Europeană revizuită, care reglementează un set de
drepturi sociale fundamentale, printre care: Art. 13. Dreptul la asistenţa socială şi medicală; Art.
14. Dreptul de a beneficia de servicii sociale; Art. 23. Dreptul persoanelor vârstnice la asistenţa
socială; Art. 30. Dreptul la protecţie împotriva sărăciei şi a excluderii
sociale;
- Codul European de Securitate Socială ce prevede garantarea prestaţiilor care se adresează
riscului de bătrâneţe;
- Tratatul de la Amsterdam, precum şi Carta Drepturilor Fundamentale proclamată la Nisa
în anul 2000, unde se face referire la eliminarea oricăror forme de discriminare legate de
vârstă; 4
Reglementări interne privind protecţia socială a persoanelor vârstnice
Persoanele vârstnice au dreptul la asistenţă socială în raport cu situaţia socio-medicală şi

cu resursele economice de care dispun. Asistenţa socială pentru persoanele vârstnice se
realizează prin servicii şi prestaţii sociale.
4
Ros, Nicolae, Protectia sociala acordata persoanelor varstnice din Romania, pp. 79-80
Beneficiază de prevederile legii 5 persoana vârstnică (ce a împlinit vârsta de pensionare
stabilită de lege) aflată în una din următoarele situatii:
- nu are familie sau nu se află în întreţinerea unei/unor personae obligate la aceasta;
- nu are locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţii de locuit pe baza resurselor
proprii;
- nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii
necesare;
- nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijiri specializate;
- se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile socio-medicale, datorită bolii ori stării
fizice sau psihice.
Nevoia şi dependenţa socio-medicală vor fi determinate prin anchetă socială realizată de
către primăria de domiciliu şi stabilită potrivit grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor
vârstnice.
Politica de protecţie a persoanelor vârstnice1 poate viza acţiuni în planurile:
- financiar – protejarea venitului;
- medical – îmbunătăţirea calităţii îngrijirii medicale;
- social, pe mai multe niveluri:
a) personal - crearea de condiţii pentru a trăi demn şi independent, pentru o perioadă cât
mai îndelungată, în mediul propriu;
b) inter-relaţional – sprijinirea integrării în viaţa comunităţii;
c) al relaţiei vârstnic – instituţii, în sensul adecvării serviciilor oferite de aceste
organisme la nevoile sociale ale persoanelor de vârsta a treia sau al adaptării acesteia
la ofertele existente.
În afara riscului de bătrâneţe acoperit de sistemul de securitate socială prin asigurarea unui
venit reprezentat de pensie, în cazul persoanelor de vârsta a treia se întâlneşte o situaţie
particulară, acestea având nevoie, în egală măsură, de două tipuri de suport - respectiv servicii
sociale şi medicale. În aceste condiţii, iniţierea, dezvoltarea şi acordarea serviciilor sociale şi de
sănătate, în special a celor de îngrijire personală, impun o politică unitară în domeniu pentru a
realiza menţinerea persoanelor vârstnice la domiciliu sau, dacă acest lucru nu este posibil, pentru
a asigura suportul necesar continuării vieţii într-o instituţie de asistenţă socială. 6
Sistemul actual de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice se axează în principal pe:
5
Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată în Monitorul Oficial al României
nr. 157 din 6 martie 2007.
6
Poede, G. , Politici sociale, Moldova, Iaşi, 2002, p. 173.
a) Transferuri băneşti către populaţie (ajutoare sociale, ajutoare de urgenţă, indemnizaţii sau
alte pensii decât cele provenite din sistemul de asigurări sociale);
b) Facilităţi diverse care privesc, în special asistenţa medicală fără contribuţie, gratuităţi şi
compensări la medicamente, gratuităţi sau reduceri de costuri pentru tratament balnear,
transport în comun sau interurban, abonamente radio-tv ş.a.m.d.;
c) Servicii de îngrijire la domiciliu; îngrijirea la domiciliu se acordă fără nici o contribuţie
în cazul persoanelor care au venituri reduse; persoanele vârstnice care se încadrează într-
un grad de handicap grav pot beneficia de asistent personal sau pot opta pentru o
indemnizaţie; de asemenea pot beneficia de facilităţile acordate adultului cu handicap;
d) Servicii de găzduire, supraveghere, asistare, îngrijire, recuperare, suport şi consiliere
acordate în instituţii de asistenţă socială de tip rezidenţial sau servicii alternative de tip
centre de zi, „respite centre”, cluburi etc.;
e) Personal specializat care îşi desfăşoară activitatea în domeniul asistenţei sociale a
persoanelor vârstnice şi anume asistenţi sociali, dar şi profesionişti cu diverse calificări şi
competenţe, în funcţie de serviciile pe care le acordă;
f) Descentralizare care priveşte transferarea responsabilităţii administrării şi gestionarii
serviciilor sociale, acordate în instituţii sau la domiciliu, autorităţilor locale; instituţiile de
asistenţă socială sunt, în principal, înfiinţate, organizate şi administrate de autorităţile
locale;
g) Finanţare judeţeană şi locală; serviciile sociale, fie că sunt acordate în instituţii sau la
domiciliu sunt finanţate de autorităţile locale, de la bugetul de stat putând fi acordate
sume pentru anumite cheltuieli stabilite prin lege;
h) Parteneriat şi solidaritate socială; un principiu characteristic sistemului de asistenţă
socială este parteneriatul; în condiţiile în care, într- o anume perioadă de dezvoltare
socio-economica, statul nu poate să asigure un suport financiar suficient, societatea
civilă, prin formele ei organizate, trebuie să participe intens la dezvoltarea oricăror forme
de suport destinate prevenirii şi combaterii oricăror situaţii de risc ce ar putea conduce la
marginalizare sau excluziune socială;
i) Participarea beneficiarilor la procesul de decizie privind înfiinţarea, organizarea,
administrarea şi acordarea serviciilor sociale. 7
Măsurile de protecţie socială acordate persoanelor vârstnice
7
Neamţu, N. , Managementul serviciilor de asistenţă socială, Editura Motiv, Cluj- Napoca, 2001, pp. 11-12.
În prezent, ţara noastră se confruntă cu un dezechilibru între numărul salariaţilor şi
numărul pensionarilor, în sensul că, datorită, în primul rând, politicii de stimulare a pensionării
timpurii de după 1990, a crescut rapid numărul de pensionari, în timp ce numărul salariaţilor a
scăzut, mai ales prin emigrarea tinerilor în afara graniţelor ţării. În acest context, îmbătrânirea
populaţiei accentuează o problemă resimţită deja în societatea românească: persoanele vârstnice
au nevoie de îngrijire medicală şi asistenţă personală cu mult peste resursele de care dispun atât
ei înşişi, cât şi sistemul de asigurări şi de asistenţă socială.
În domeniul protecţiei sociale a populaţiei, Consiliul Europei a adoptat, la 3 mai 1996,
Carta Socială Europeană, care vizează dreptul la protecţia sănătăţii, la securitatea socială şi
medicală, cât şi dreptul de a beneficia de servicii sociale. Carta a fost semnată de România la 15
mai 1997 şi a fost ratificată prin legea nr. 74/1999. Potrivit art. 23 al Cartei, care reglementează
8
dreptul persoanelor vârstnice la protecţie socială, statele semnatare ale Cartei se angajează să
promoveze măsuri care să permită persoanelor vârstnice să ducă o existenţă independentă în
mediul lor obişnuit, atât timp cât doresc şi cât este posibil, măsuri privitoare în primul rând la
îngrijirea sănătăţii persoanelor vârstnice şi la serviciile de sănătate de care acestea au nevoie.
Una dintre cele mai importante măsuri guvernamentale întreprinse în acest sens de ţara
noastră în domeniul asistenţei sociale a persoanelor vârstnice constă în elaborarea unui cadru
juridic coerent, care sa ţină seama de normele europene. Astfel, a fost adoptată Legea nr.
17/2000 9 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice. Sunt considerate persoane vârstnice,
în sensul legii, persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege. De prevederile
acestei legi beneficiază persoanele vârstnice aflate, potrivit art. 3 din lege, într-una din
următoarele situaţii: nu are familie sau nu se află în întreţinerea unei persoane; nu are locuinţă şi
nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit prin resursele financiare proprii; nu
realizează venituri proprii sau acestea sunt insuficiente; nu se poate gospodări singură sau
necesită îngrijire specializată; se află în imposibilitate de a-şi asigura nevoile socio-medicale,
datorită bolii ori a stării fizice sau psihice.
Dreptul la asistenţă socială se stabileşte pe baza unei anchete sociale care se elaborează
luându-se în considerare toate datele privind afecţiunile ce necesită îngrijire specială, capacitatea
de a se gospodări şi de a îndeplini cerinţele fireşti ale vieţii cotidiene, condiţiile de locuit, precum
şi veniturile efective sau potenţiale considerate minime pentru asigurarea satisfacerii nevoilor
curente ale vieţii. Nevoile persoanelor vârstnice care şi-au pierdut total sau parţial autonomia,
nevoi ce pot fi de natura medicală, socio-medicală, psiho-afectivă, se stabilesc pe baza grilei
8
Legea nr. 74/1999 pentru ratificarea Cartei sociale europene revizuite, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, a fost
publicată în Monitorul Oficial al României nr. 193 din 4 mai 1999.
9
Modificată prin Legea nr. 270/2008 pentru modificarea Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor
vârstnice, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 768 din 14 noiembrie 2008.
naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice. Grila naţională de evaluare a nevoilor
persoanelor vârstnice a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 886/2000 10
şi cuprinde
criteriile de încadrare în grade de dependenţă. Dependenţa, potrivit art. 1 alin. 3 din Hotărârea
Guvernului nr. 886/2000, reprezintă situaţia unei persoane care, urmare a pierderii autonomiei
din cauze fizice, psihice sau mentale, necesită ajutor semnificativ şi/sau îngrijire pentru a realiza
activităţile de baza ale vieţii cotidiene. În vederea încadrării în grade de dependenţă, se realizează
o evaluare a statusului funcţional, senzorial şi psiho-afectiv al persoanei vârstnice. Pe baza
analizei situaţiei sociale, economice şi medicale a persoanei vârstnice, prin ancheta socială se
propune măsura de asistenţă socială justificata de situaţia de fapt constatată.
Protecţia socială este definită şi promovată ca un ansamblu de acţiuni întreprinse de
societate pentru prevenirea, diminuarea sau înlăturarea consecinţelor unor evenimente
considerate riscuri sociale. 11
10
Publicată în Monitorul Oficial al României nr. 507 din 16 octombrie 2000
11
Bălaşa, Ana, Protectia sociala acordata persoanelor varstnice din Romania, Curs, p. 6
Bibliografie
1. Caradec, V. , Sociologie de la vieillesse et du viellissement, Nathan, Paris, 2001

2. Gîrleanu-Şoitu, D. , Vârsta a treia, Editura Institutul European, Iaşi, 2006
3. Enăchescu, D. , Marcu, M. , G. , Sănătate publică şi management sanitar, Editura All,
Bucureşti, 1995
4. Ros, Nicolae, Protectia sociala acordata persoanelor varstnice din Romania, Curs
5. Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată în
Monitorul Oficial al României nr. 157 din 6 martie 2007
6. Poede, G. , Politici sociale, Moldova, Iaşi, 2002
7. Neamţu, N. , Managementul serviciilor de asistenţă socială, Editura Motiv, Cluj-
Napoca, 2001
8. Legea nr. 74/1999 pentru ratificarea Cartei sociale europene revizuite, adoptată la
Strasbourg la 3 mai 1996, a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 193 din 4
mai 1999
9. Modificată prin Legea nr. 270/2008 pentru modificarea Legii nr. 17/2000 privind
asistenţa socială a persoanelor vârstnice, publicată în Monitorul Oficial al României nr.
768 din 14 noiembrie 2008
10. Hotărârea Guvernului nr. 886/2000 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 507
din 16 octombrie 2000
11. Bălaşa, Ana, Protectia sociala acordata persoanelor varstnice din Romania, Curs
INSTITUŢIONALIZAREA PERSOANELOR VÂRSTNICE:
CAUZE, EFECTE ŞI ACŢIUNI DE AJUTOR
În zilele noastre, mulţi consideră că vârstnicii au devenit o povară pentru societatea românească, unde
procentul populaţiei active este din ce în ce mai mic faţă de cel al populaţiei inactive.Bătrâneţea a ajuns să fie
asociată cu boala, cu neputinţa, conservatorismul, lipsa de discernământ, iritabilitatea şi dependenţa de alţii.
Bătrâneţea este o etapă a vieţii noastre, face parte din natura umană, este inevitabilă şi imposibil de negat de
oricare dintre noi.Chiar dacă ne e greu să acceptăm ideea îmbătrânirii şi a condiţiei noastre de muritori, nu putem
face altceva decât să ne recunoaştem limitele şi să ne resemnăm.Din această perspectivă, a-i umili pe vârstnici
înseamnă a ne umili propria proiecţie în viitor.O populaţie se numeşte “îmbătrânită” atunci când statisticile
demografice arată o vârstă medie ridicată, o proporţie mare a vârstnicilor, o pondere mică a copiilor.Evoluţia
demografică actuală a adus în prim plan fenomenul “îmbătrânirii demografice” delimitat de creşterea numărului
persoanelor vârstnice în structura generală a populaţiei.Fenomenul este mai accentuat în ţările dezvoltate şi este
caracteristic ţării noastre.
Anii trec fără ca omul să-şi dea seama şi la un moment dat, privindu-se în oglindă, se înfricoşează.Atunci se naşte
spaima de viitor, de timpul care trece repede, de ireversibilitatea vieţii şi apar gândurile care-i macină încet, încet
sufletul.Realizează că de la tinereţe a trecut la bătrâneţe fără să trăiască perioada maturităţii şi, în loc să privească
cu cu entuziasm la viitor, meditează la trecut cu nostalgie. Se ajunge astfel la o vârstă în care omul începe să se
hrănească cu amintiri de mult apuse, şi-i apar necontrolabil în minte părerile de rău sau chiar momentele fericite
din parcursul vieţii.Adeseori, omul ajunge la bătrâneţe descoperind că a trăit mai mult sau mai puţin şi îşi dă
seama de cea pierdut astfel că uneori consideră că au avut o viaţă ratată, neîmplinită.Omul poate fi şi împlinit
atunci când în nostalgia trecutului îşi face o analiză a vieţii şi constată că aceasta a fost una aşa cum şi-a dorit,
neavând păreri de rău, fiind cu adevărat mulţumit de realizările lui.
Bătrâneţea este o stare reprezentată printr-o multitudine de interacţiuni, un „ghem„de tendinţe generative şi
cumulative, o răscruce obţinută anevoios şi conflictual.Din această cauză, bătrânii ajung să constituie din ce în ce
mai mult un subiect angoasant pentru societatea noastră, iar asistenţa socială din România se confruntă astfel cu
una dintre cele mai complexe probleme, după ceea a copiilor aflaţi în dificultate.
O dată cu îmbătrânirea apar şi problemele caracteristice acestei vârste, care uneori îi depăşesc pe cei în cauză şi
chiar pe familiile lor.Situaţia ideală pentru un vârstnic este de a trăi, până la sfârşitul vieţii, în mijlocul familiei sale
naturale, care să-i acorde suportul şi afecţiunea de care are nevoie.Însă, după cum am precizat, aceasta este, o
situaţie ideală, care pe zi ce trece se destramă şi mai mult, iar bătrânii după o viată plină de greutăţi ş suferinţe,
când ar fi momentul să fie la rândul lor îngrijiţi şi respectaţi, sunt părăsiţi şi neglijaţi de proprii copii.
După părerea mea, părăsirea şi neglijarea părinţilor, celor care ţi-au dat viaţă este cel mai crud şi dureros
fapt.După o viaţă în care aceştia ţi-au oferit totul, după posibilitaţile lor, au fost alături de tine în fiecare moment
fericit sau trist, te-au crescut şi au suspinat pentru tine, părăsirea lor este de neimaginat.Indiferent de situaţia pe
care o ai, maturitatea ar trebui să scoată în evidenţă importanţa şi valoarea părinţilor astfel încât oricât de greu
sau de uşor ar fi, aceştia trebuie protejaţi şi îngrijiţi.
Sunt mulţi bătrâni fără copii, fără rude, care nu se pot descurca singuri, astfel încât în acest caz este nevoie
de o îngrijire din partea asistenţei sociale, care de foarte multe ori decurge la instituţionalizare.Deşi se consideră
că instituţionalizarea este o măsură de ultimă instanţă, există persoane care sunt în imposibilitatea de a alege,
pentru care instituţionlizarea este ultima soluţie.
De exemplu: cei care nu sunt capabili să se întreţină singuri din cauze economice; cei care nu au rude; cei
care au o stare mentală nesatisfăcătoare, prezentând riscuri pentru societate, apropiaţi; cei care au o situaţi fizică
precară; cei care trăiesc singuri, izolaţi.Pe lângă aceste categorii de vârstnici, mai sunt şi alte motive care pot fi
enunţate pentru luarea deciziei de instituţionalizare:pierderea locuinţei; neadaptarea în cazul serviciilor la
domiciliu oferite de asistenţa socială; probleme şi tensiuni în cadrul familiei de origine; violenţa domestică, abuzul
celor care ar trebui să-i îngrijească şi chiar dorinţa manifestă a vârstnicului.
În condiţiile enunţate mai sus, este evident faptul că internarea bătrânului într-o instituţie este cea mai bună
soluţie, aici fiindu-i satisfăcute nevoile de bază, primare de genul adăpost, alimentaţie, îmbrăcăminte şi asistenţă
medicală.
Instituţionalizarea, vine de asemenea cu consecinţe grave asupra vârstnicului, la nivel mental în general,
cele mai răspândite sunt legate de: pierderea identităţii, a autonomiei, deculturaţia vârstnicului, poziţiile
umilitoare la care sunt supuşi, pierderea rolurilor pe care le avea înainte de instituţionalizare, considerarea
vârstnicilor ca fiind un tot unitar, astfel încât sunt supuşi aceloraşi activităţi şi obiceiuri, mulţi dintre ei simţindu-se
obligaţi să participe.
Foarte importantă pentru studiul fenomenului îmbătrânirii este gerontologia.Gerontologia este un domeniu
multidisciplinar care studiază procesele fenomenului de îmbătrânire din perspectivă biopsihosocială(la care se
poate adăuga perspectiva medicală şi cea economică), toate aceste aspecte influenţând direct, modul în care
oamenii parcurg ultima etapă a vieţii(bătrâneţe, senectute).Putem spune că gerontologia a luat naştere datorită
interesului crescut pentru înţelegerea procesului de îmbătrânire.
Putem spune că viaţa este un mixt de evenimente, senzaţii şi trăiri care sunt interiorizate, devenind parte din
propria structură interioară.Este foarte important modul cum îmbătrâneşti deoarece când ajungi la această
perioadă, de regresie în general, este normal să avem o satisfacţie cu privire la viaţa avută, şi nicidecum, păreri de
rău şi nostalgii excesive.Intr-un fel trebuie sa existe un curaj al îmbătrânirii şi a ceea ce se va întâmpla pe viitor, să
dispară frica de moarte.
Moartea trebuie înţeleasă ca un fenomen natural, normal, care survine inevitabil în perioada bătrâneţii, toţi
oamenii sunt datori să moară, intervenind meditaţia cu privire la momentul morţii şi totodată anxietatea.Mulţi
dintre vârstnici înţeleg acest fenomen, iar disperarea şi frica de moarte se diminuează şi profită de timpul rămas
petrecându-l cu cei dragi.Îmbătrânirea nu trebuie privită ca un “rău”, mulţi zic că este “răul necesar”, ci ca un
stadiu care face parte din viaţă, ireversibil, o perioada în care însăşi corpul cedează încet şi se aşteaptă răsplata
care trebuie primită în urma binelui şi efortului depus pentru societate în sine.
Consider că, o societate fără bătrâni sau care doar îi tolerează, îşi refuză trecutul şi identitatea, mai exact
valorile pe care s-a întemeiat prezentul, astfel încât devine o societate dezechilibrată, săracă, lipsind cu
desăvârşire bogăţia, în adevăratul sens al cuvântului, aceasta constând în înţelepciunea şi valoarea pe care o
transmit din generaţie în generaţie bătrânii urmaşilor.
Bătrâneţea este definită ca fiind “etapa finală din viaţa fiinţelor, caracterizată prin diminuarea treptată a funcţiilor
fiziologice”.
În încercarea de definire a perioadei de bătrâneţe sunt invocate, de cele mai multe ori, trei criterii:
1. Vârsta cronologică (timpul scurs de la naşterea unei persoane până în momentul respectiv).În cultura
noastră, sunt considerate persoane vârstnice cele conform Legii nr.17 din6 martie 2000, au îndeplinit
vârsta de pensionare.
2. Vârsta funcţională(capacitatea individului).Acest concept contribuie la ilustrarea faptului că abilităţile
diferă de la un vârstnic la altul şi că nu toate persoanele de aceeaşi vârstă funcţionează la acelaşi
nivel.Fiecare persoană are un ritm propriu de îmbătrânire, astfel încât criteriul vârstei cronologice, deşi
larg utilizat în studiile sociologice şi politicile sociale, nu oferă prea multe indicii despre nivelul îmbătrânirii
individuale.
3. Ciclul vieţii.Conform acestui criteriu, bătrâneţea este văzută ca un proces de schimbări progresive în
structura biologică, psihologică şi socială a unei persoane 12.
Organizaţi Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră că îmbătrânirea este un proces cere se desfăşoară de-a
lungul vieţii, începând încă înainte ca noi să ne naştem.Capacitatea funcţională a organismului biologic uman
creşte în timpul primilor ni de viată, atinge punctul culminant în perioada adultă timpurie şi declină natural
după aceea.Declinul este mai accentuat în funcţie de diverşi factori externi care au acţionat de-a lungul
vieţii13.
Din perspectivă biologică, îmbătrânirea este considerată un fenomen care apare aproape la toate speciile
animale, o rezultantă a interacţiunii dintre factorii genetici, de mediu şi cei ai stilului de viaţă care influenţează
longevitatea.Acest proces cauzează apariţia unui metabolism anormal, a unor destrucţii la nivelul moleculelor,
structurilor, organelor şi a sistemelor organismului, precum şi a unei patologii relaţionale vârstei 14.
Bătrâneţea este un proces biologic natural şi inevitabil care începe la naştere.
Din punct de vedere medical, bătrâneţea este o stare distrofică, de involuţie, care se poate agrava în
condiţiile prezenţei unor boli cronice, din acest motiv fiind foarte importantă realizarea distincţiei între
aspectele normale şi cele patologice ale îmbătrânirii
De asemenea bătrâneţea este o etapă a vieţii noastre, face parte din natura umană, este inevitabilă şi
imposibil de negat de oricare dintre noi.chiar dacă ne e greu să acceptăm ideea îmbătrânirii şi a condiţiei
noastre de muritori, nu putem face altceva decât să ne recunoaştem limitele şi să ne resemnăm.Din această
perspectivă a-i umili pe vârstnici înseamnă a ne umili propria proiecţie în viitor 15.
Două definiţii tradiţionale ale procesului de îmbătrânire a persoanei, fie ca proces progresiv de deteriorare
şi distrucţie a organismului, fie ca o serie de modificări naturale şi lente care afectează fiinţele vii de la naştere
12
Ibidem, p.19-20
13
Maria, Sorescu, Asistenţa socială a persoanelor vârstnice, Ed.Universităţii din Craiova, Craiova, 2005, p.6
14
Marius, Nechita, Resurse şi nevoi la persoanele de vârsta a treia, Editura Universităţii de Nord, Baia Mare, 2008,
p.20
15
Ana, Muntean & Juliane, Sagebiel, Practici în Asistenţa Socială România şi Germania, Ed. Polirom, 2007, p.60
până la moarte, schimbări secvenţiale şi cumulative, evidenţiază, în fond, perspectiva potrivit căreia
bătrâneţea este răul “necesar” 16.
Evoluţia gândirii relative la vârsta a III-a modifică atitudinile, iar bătrâneţea nu mai apare doar ca fatalitate,
nu mai este timpul disperării, ci o etapă în procesul continuu de dezvoltare ce nu se sfârşeşte decât în
momentul morţii individului.
Este de ştiut faptul că fiecare etapă a existenţei comportă nevoia de ajutor.Copilul, adolescentul, adultul,
bărbatul matur, femeia, cuplul, cunosc dificultăţi în viaţă ce necesită ajutor din partea asistentului social,
psihologului sau pur şi simplu din partea unui semen capabil să-l asculte.Cu fiecare vârstă acest ajutor se
modifică în conţinut şi semnificaţie, totuşi, presupune o componenţă şi experienţă specifică, bazându-se pe
elementele comune oricărei relaţii umane.
Prin natura specific umană, de-a lungul existenţei sale, individul este marcat de nevoia de altul, de a fi
„impreună cu”, dezvoltă o serie de relaţii şi este integrat obiectiv sau subiectiv începând cu relaţiile de familie,
de prietenie, de muncă şi relaţiile sociale în sensul larg al cuvântului.Izolarea socială a individului, în sensul
strict al cuvântului, nu există.Relaţiile sale cu mediul, chiar dacă nu se manifestă, există.Reactualizarea lor
poate interveni oricând17.
Psiho-sociologia, prin metodele şi tehnicile pe care şi le-a creat, poate radiografia realaţiile
interpersonale.Mai mult, ea poate intreveni pentru a modela raporturile dintre membrii unui grup.
Este important de menţionat că îmbătrânirea nu este echivalentă cu dezvoltarea.Există o mare diferenţă între
aceste două mari procese.Îmbătrânirea afectează şi lucrurile (o piatră îmbătrâneşte,la fel şi un birou, o cană şi o
maşină).Oricum, organismele sunt unice în acest proces de dezvoltare şi se schimbă odată cu îmbătrânirea.Pe
măsură ce organismele se dezvoltă, trec prin anumite faze developmentale.Aceste faze reprezintă anumite
schimbări ale organismului, rezultate în urma interacţiunii dintre factorii genetici sau ereditari şi o serie de
influenţe experimentale sau de mediu 18.
Nu putem ignora faptul că în scrierile Vechiului Testament se află expuse, în afară de semnalări de familii cu
mare longevitate şi existenţa unei opoziţii sociale între bătrâni şi tineret, dornic de emancipare de tutela vârstelor
înaintate.Totuşi, vârstele înaintate erau respectate.Mai toate comunităţile sociale antice aveau sfatul bătrânilor
ca organ consultativ şi deseori şi ca organ decizional.
Percepţii sociale asupra persoanelor de vârsta a III-a în societatea românească
16
Monica, Zapodeanu, Terapii Familiale şi Asistenţa Socială a Copilului, Ed. Lumen, Bucureşti, 2005, p.140
17
Idem
18
Ana, Muntean & Juliane, Sagebiel, Practici în Asistenţa Socială România şi Germania, Ed.Polirom, Iaşi, 2007,
p.61
Adela Popa , într-un studiu explorator privind percepţia socială asupra vârstnicilor, a identificat, în societatea
românească, cinci modalităţi de raportare la vârstnici:stigmatizarea, ignorarea, acceptarea, discriminarea şi
integrarea19.
Primul tip include persoane care percep vârstnicii ca fiind dependenţi de suportul exterior al persoanelor
apropiate din punct de vedere fizic, financiar şi emoţional, inutili din punct de vedere social, anxioşi, apatici,
dezadaptaţi, cu predispoziţie spre boală.
Cel de-al doilea tip de percepţie include persoane care, de cele mai multe ori, îi consideră pe cei vârstnici ca
nefiind dependenţi de ajutorulpersoanelor din jurul lor şi care ar trebui să cedeze locul celor mai tineri, care sunt
mai capabili din punct de vedere profesional.Pentru această categorie de persoane problematica vârstei a treia nu
repreintă o problemă gravă, iar asigurarea strictului necesar în ceea ce priveşte condiţiile de viaţă este suficientă,
fiind, de altfel, singurul lucru care trebuie făcut pentru bătrâni.
Tipul „acceptare” cuprinde persoane care consideră că vârstnicii sunt persoane fragile, vulnerabile, care au
nevoie de asistenţă materială şi financiară din partea celor din jur şi care şi-au câştigat meritul de a fi îngrijiţi la
bărâneţe în ciuda faptului că nu mai pot fi utili societăţii datorită sănătăţii precare şi a statutului de persoană
dependentă.
Cei care fac pate din cel de-al patrulea tip de percepţie consideră că vârstnicii sunt persoane autonome, care au
un rol social bine precizat în cadrul grupului din care fac parte.Persoanele de vârsta a treia sunt plasate, de obicei,
pe o poziţie socială inferioară, fiind împinse undeva la marginea societăţii, iar potenţialul lor de înţelepciune şi
experienţă rămâne nevalorificat.
Ultimul tip este reprezentativ pentru persoanele care percep bătrânii ca fiind persoane care au un loc bine
precizat în societate, înţelepte, cu experienţă de viaţă, a căror echilibru interior dobândit îi ajută să facă faţă
dificultăţilor vârstei într-o manieră firească 20.
Îmbătrânirea nu este un fenomen asociat cu anumite etape ale vieţii, ci este un proces continuu, care afectează
persoanele în moduri diferite pe parcursul vieţii.În cazul fiinţelor vii, îmbătrânirea începe din momentul conceperii
şi se termină cu moartea.Deşi semnele observabile ale îmbătrânirii pot fi neglijate, în nici un caz îmbătrânirea nu
poate fi negată.Îmbătrânirea, ca termen, impune sensuri diferite în funcţie de contextele naţionale sau
regionale.Unele ţări au menţionat că vârstele conologice nu corespund cu cele fiziologice sau psihologice,
îmbătrânirea fiind un fenomen individual.
Efectele îmbătrânirii se manifestă mai evident în aptitudinile cognitive, în activitate, în relaţiile sociale şi
afective, în sexualitate, în activitatea creatoare şi, uneori, la nivelul personalităţii.
19
Marius, Nechita, , Resurse şi nevoi la persoanele de vârsta a treia, Editura Universităţii de Nord, Baia Mare,
2008, p. 37-38
20
Ibidem, p.38-39
Bătrâneţea este o stare reprezentată printr-o multitudine de interacţiuni, un „ghem„de tendinţe generative şi
cumulative, o răscruce obţinută anevoios şi conflictual.Din această cauză, bătrânii ajung să constituie din ce în ce
mai mult un subiect angoasant pentru societatea noastră, iar asistenţa socială din România se confruntă astfel cu
una dintre cele mai complexe probleme, după ceea a copiilor aflaţi în dificultate 21.
Vârsta de la care o persoană începe să fie considerată bătrână diferă în funcţie de epoca istorică şi de cultură.
Un rol important în experenţierea îmbătrânirii îl are cultura, aceasta influeţând percepţiile despre vârsta a treia,
atitudinile faţă de rolurile, drepturile şi reponsabilităţile bătrânilor, precum şi sistemele de îngrijire şi suport a
acestora.În societăţile în care predomină păstrarea legăturilor familiale strânse, persoanele de vârsta a treia sunt
tratate cu respect pentru înţelepciunea şi realizările lor, se bucură de preţuire, fiindu-le recunoscută contribuţia la
viaţa comunităţii.
În India, înainte de masă, copiii spălau picioarele părinţilor în semn de respect. Ţările Orientului Îndepărtat,
precum China şi Japonia, sunt asociate cel mai adesea cu un respect deosebit faţă de vârstnici, având fundamente
religioase: pietatea filială prescrisă de doctrina confucianistă şi vechea religie shintoistă cu binecunoscutul cult al
strămoşilor care constituia baza solidaroităţii familiale 22.
Culturile în care predomină tineretul şi centrarea asupra performanţelor economice favorizează apariţia, în
rândul celor de vârsta a treia, a sentimentelor de nefolositor, neplăcut şi nedorit.Ca urmare, creşte rata
depresiilor, anxietăţii şi a suicidelor în cadrul acestui segment al populaţiei 23.
Imaginea bătrâneţii care este vehiculată într-o anumită societate este extrem de importantă pentru modul în
care persoanele de vârsta a treia sunt percepute de către ceilalţi, precum şi pentru imaginea lor de
sine.Reprezentările sociale ale vârstei a treia oferă o imaginr parţială, uneori deformată, a realităţii, proiectarea
persoanelor în vârstă prin cei doi poli:pozitiv-negativ;activ-inutil, lăsând în urmă majoritatea altor trăsături.Deşi
vârstnicii formează un grup heterogen şi în ciuda dificultăţilor reale de generalizare la vârste înaintete, în ceea ce
priveşte vârsta a treia, există cele mai multe stereotipuri.Stereotipurile legate de vârsta a treia pot fi pozitive sau
negative, iar o persoană poate să deţină multiple perspective despre o persoană sau un grup de bătrâni.Ele nu
sunt fixe, ci se pot schimba o dată cu trecerea timpului.Cele mai comune stereotipuri asociază vârsta a treia cu o
sănătate şi o funcţionare slbă,precum şi cu o regresie la vârsta copilăriei 24.
Dată fiind creşterea numărului persoanelor de vârsta a treia, conceptul de “ageism” capătă o importanţă tot mai
mare.Acesta se referă la prejudecăţiile sau discriminarea împotriva sau în favoarea unui grup de bătrâni şi poate
avea mai multe surse, printre care se numără şi lipsa cunoştinţelor despre statusul real al persoanelor de vârsta a
21
p.62
22
Maria, Sorescu, Asistenţa socială a persoanelor vârstnice, Ed.Universităţii din Craiova, Craiova, 2005, p.22
23
2008, p. 33
24
Idem
treia, lipsa interacţiunilor cu aceste persoane.Ageismul poate fi constatat şi în modul în care se percep persoanele
de vârsta a treia pe ele însele, ceea ce contribuie la scăderea încrederii în propria persoană şi a stimei de
sine.Ageismul şi discriminarea vârstnicilor constituie factori care privează societatea de abilităţile, talentele şi
contribuţia unei secţiuni majore şi în creştere a populaţiei 25.
Sintagma de vârsta a treia are semnificaţii diferite între persoanele de vârsta a treia, aceste semnificaţii fiind
dictate de:
 Context;
 Experienţa de viaţă;
 Reprezentările sociale acceptate;
 Imaginea identitară.
Persoanele vârstnice consideră vârsta a treia ca fiind:
1. O stare şi nu o etapă cronologică;
2.Începutul unei noi etape ale vieţii, cea de retragere;
3.Denumire pretenţioasă pentru o etapă a vieţii cunoscută ca bătrâneţe;
4.O nouă etapă a vieţii, foarte strict delimitată de tinereţe şi de manifestările asociate, dar plasarea în timp, poate
înregistra diferenţe de decenii;
5.Degradarea stării de sănătate,unii considerând boala principalul factor al îmbătrânirii 26.
Conform datelor estimate de specialişti în demografie, în anul 2050, pentru prima dată în istorie, la
nivel global,numărul persoanelor de peste 60 de ani îl va depăşi pe cel al copiilor sub 14 ani, aspect care
la nivelul Uniunii Europene este deja prezent.Această modificare demografică va fi una fără precedent ce
va avea implicaţii profunde pentru societate, determinând o serie de repercusiuni la nivel economic,
politic şi social, afectând toate sectoarele publice:sectorul financiar, piaţa muncii, politia, infrastructura,
relaţiile sociale etc.La nivel european populaţia v-a înregistra un ritm accelerat al fenomenului de
îmbătrânire(termen cunoscut sub numele de îmbătrânirea populaţiei-se referă la creşterea duratei medii
de viaţă şi implicit creşterea numărului de persoane vârstnice ),astfel că în anul 2030 un procent de 25%
din cetăţenii europeni vor avea peste 65de ani.Datorită acestei creşteri semnificative a populaţiei
vârstnice, consecinţele vor fi multiple(demografice, economice, sociale, medicale), fiind nevoie de
eforturi suplimentare, în primul rând, din partea sistemelor de pensii şi îngrijirii sănătăţii 27.
25
Ibidem, p.34
26
2008, p.39
27
Carmen, Stanciu, Noţiuni introductive în Asistenţa Socială gerontologică, Ed.Solness, Timişoara, 2008, p.14-15
O problemă importantă cu care se confruntă societatea modernă de astăzi este reprezentată de “
încărunţirea” populaţiei Globului pusă pe seama scăderii natalităţii şi a mortalităţii ridicate în rândul
persoanelor adulte.Îmbătrânirea populaţiei este un fenomen mondial, iar ţara noastră se înscrie în acest
tablou general, confruntându-se cu schimbări demografice îngrijorătoare care au implicaţii pe termen
mediu şi lung28.
Consecinţele unui astfel de proces se înregistrează la nivel:
 Demografic(îmbătrânirea populaţiei va influenţa pe termen lung sporul natural al populaţiei Globului,

determinând o scădere a nivelului natalităţii ca urmare a reducerii efectivelor tinere în totalul populaţiei,
şi o creştere a nivelului mortalităţiii generale, ca urmare a creşterii eefectivelor vârstelor înaintate care
deţin cea mai ridicată rată a deceselor);
 Social (acest proces influenţează anumite aspecte ale vieţii sociale prin consecinţele pe care le are
procesul îmbătrânirii la nivel individual) ;
 Economic(îmbătrânirea demografică se reflectă în creşterea ratei de dependenţă economică şi a celei de
dependenţă de vârstă)29.
La fel ca majoritatea ţărilor europene, România se confruntă deja cu consecinţele economice şi sociale
complexe ale unei populaţiiaflate într-un proces lent, dar continuu, de îmbătrânire demografică.
Îmbătrânirea demografică în cazul Europei se apreciază că a atins deja un stadiu critic:după un secol de
creştere demografică naturală, perspectiva pentru acest secol reprezintă un declin natural şi o îmbătrânire
excesivă a populaţiei.Îmbătrânirea societăţilor rezultă, în primul rând, din scăderea ratei fertilităţii şi creşterea
speranţei de viaţă, ceea ce înseamnă mai puţini copii şi mai multe persoane vârstnice 30.
1.2.3 Îmbătrânirea demografică în România
În ceea ce priveşte situaţia României, apare deja cu un procent de 17% reprezentat de persoanele
vârstnice, faţă de populaţia generală, cu perspectiva de accentuare în următorii ani.Evoluţia demografică din
România nu face excepţie de la tendinţa generală prezentă la nivelul populaţiei europene.Chiar dacă
contextul politic şi poziţionarea relativ izolată faţă de ţările din vestul Europei, reprezintă elemente de
diferenţiere, fenomenele demografice şi evoluţia populaţiei din România, au mers în aceeaşi direcţie cu a
celor din ţările dezvoltate ale Europei de Vest.
28
2008, p. 22
29
Idem
30
Cum se întâmplă şi în majoritatea ţărilor europene, şi în România şi-au făcut simţită prezenţa, consecinţele
economice şi sociale complexe ale unei populaţii aflate într-un proces lent, dar continuu, de îmbătrânire
demografică.Aşadar, procesul de îmbătrânire se va accentua, ca urmare directă a îmbunătăţirii calităţii vieţii şi
stilului de viaţă şi a progresului medical(concretizat în scăderea ratelor de mortalitate pe vârste) 31.
Instituţionalizarea este considerată ca fiind procesul de internare a unui individ pe o perioadă nedeterminată
într-o instituţie de ocrotire.În cazul vârstnicului, instituţionalizarea apare ca o alternativă de protecţie a familiei, a
comunităţii şi a vecinătăţii umane.
Scăderea capacităţii adaptive îl face pe vârstnic foarte vulnerabil şi uneori spitalizarea devine, paradoxal, un stres
agravant al stării de sănătate.Scoaterea bătrânului din familie, spun specialiţtii, trebuie să constituie “ultima
soluţie la care să se facă apel”32.
Pe măsura înaintării în vârstă, ca urmare a problemelor de sănătate grave, pierderea autonomiei şi a capacităţii
de autoservire, imobilizare, la care se adaugă factorii sociali: diminuarea veniturilor, lipsa familiei sau
imposibilitatea acesteia de a asigura supravegherea sau îngrijirea, apare creşterea solicitărilor de îngrijire pe
termen lung.Din populaţia de peste 65 de ani, 4% sunt persoane aflate într-o instituţie socială sau socio-medicală
pe termen lung, conform ultimelor statistici din România.După unii autori, aceasta nu este decât o formă mascată
de izolare a vârstnicului, pe care o promovează familia şi societatea.Se constată o presiune crescândă atât din
partea familiilor, cât şi din partea unor unor unităţi medicale(cu vârstnici părăsiţi sau cu spitalizări îndelungate şi
frecvente), de a forţa instituţionalizarea 33.
Aşezămintele sociale-instituţiile, în sensul cotidian al termenului, sunt locuri cum ar fi camerele, grupurile de
camere, clădirile sau fabricile în care se desfăşoară cu regularitate un anumit tip de activitate.Orice instituţie
captează din timpul şi interesul membrilor săi şi le oferă acestora un fel de lume, pe scurt, are tendinţe
delimitatoare34.
Un element fundamental al organizării societăţii moderne constă în faptul că individul tinde să doarmă, să se
destindă şi să muncească în locuri diferite, cu co-participanţi diferiţi, sub incidenţa unor autorităţi diferite şi fără o
planificare raţională generală.Trăsătura centrală a instituţiilor totale poate fi descrisă ca fiind dărâmarea
graniţelor care separă în mod normal aceste trei sfere ale vieţii.În primul rând, toate aspectele vieţii se desfăşoară
în acelaşi loc şi sub incidenţa uneia şi aceleiaşi autorităţi.În al doilea rând, fiecare fază a activităţii cotidiene a unui
membru se desfăşoară în prezenţa imediată a unui mare număr de alţi membrii, toţi fiind trataţi în mod identic şi
cerându-li-se să facă acelaşi lucru împreună.În al treilea rând, toate fazele activităţii zilnice sunt programate strict,
31
Ibidem, p.16
32
Bogdan, Constantin, Geriatrie, Ed.Medicală, 1997, p.30
33
Ibidem, p.61
34
Erving, Goffman, Aziluri, Eseuri pentru situaţia socială a pacienţilor psihiatrici şi a altor categorii de persoane
instituţionalizate, Ed.Polirom, Iaşi, 2004, p.15
unei activităţi îi urmează alta, la o oră prestabilită, întreaga suită a acestora fiind impusă “de sus”, de către un
organ oficial, printr-un sistem de reguli oficiale explicite 35.
În orice caz, întotdeauna, pentru orice eventualitate, pregătirea psihologică a vârstnicului trebuie
facută, pentru a se evita tulburările de adaptare.
În unitătile pentru vârstnici (cămine de bătrâni, cămine-spital), asistenţa trebuie asigurată în echipă
(medic generalist, medic geriatru, psihiatru, psiholog, fizioterapeut). Un rol principal îl are asistenţa
medicala şi personalul de îngrijire. Calităţile morale ale acestora, nicăieri nu sunt mai necesare ca în
aceste unităţi. Echipa trebuie să insufle bolnavului încredere, curaj, şi să-i ridice tonusul. Viitorul
vârstnicului, redobândirea autonomiei, a tonusului vital, reintegrarea sociala, depind de calităţile echipei
medicale. De aceea suportul psiho-afectiv, respectul pentru demnitatea vârstnicului sunt condiţii de
bază.
Pentru bătrâni, familia constituie factorul vital fundamental. De aceea resursele familiei trebuie
valorificate întotdeauna. Conflictul dintre generaţii există, dar nu este o regulă. Fenomenele de
respingere şi violenţele faţă de vârstnic trebuie cunoscute, combătute în măsura posibilităţilor.
Spitalizarea, în multe cazuri, este nefavorabilă vârstnicului. Stresul de mutare este o realitate. În general,
din partea familiei, se pot delimita comportamente variate: cooperare, hiperprotecţie, culpabilitate,
angoasă, dar uneori şi abandon şi respingere.
Când nu mai exista altă posibilitate, când bolnavul este singur, cand viaţa în familie este imposibilă,
medicul şi echipa pe care o conduce trebuie să preia toate funcţiile familiei normale: răbdare, afecţiune
şi susţinere morală36.
Astfel instituţionalizarea, trebuie privită ca o o soluţie de rezolvare a problemelor vârstnicilor, “ar

trebui să determine preocupări susţinute în vederea găsirii celor mai potrivite forme” 37.
2.1.1 Cauzele care influenţează instituţionalizarea
Problema instituţionalizării se pune pe măsura în care există dificultăţi în asigurarea îngrijirilor în familie:
familia de origine s-a destrămat, copiii s-au răspândit în diferite părţi ale lumii, chiar dacă unii copii sunt aproape
din punct de vedere geografic, spaţial, sunt în schimb, foarte departe din punct de vedere afectiv, uman (îşi refuză
proprii părinţi, îi internează în instituţii sau, pur şi simplu, îi dau afară din propriile lor locuinţe), alte rude au
propriile lor probleme şi chiar dacă ar dori nu se pot dedica unei asemenea activităţi, vecinii nu-şi mai asumă nici
35
Ibidem, p.17
36
www.centrulbunătatea.webgarden.ro
37
C. Bocancea, G.Neamţu, Elemente de asistenţă socială, Ed. Polirom, Iaşi, 1999, p.35
ei asemenea responsabilităţi.Neînţelegerile, destrămarea familiei, abuzarea vârstnicului în familie fac necesară
scoaterea vârstnicului din familie şi internarea lui într-o instituţie de asistenţă socială 38.
Însă, o astfel de decizie este un act de mare răspundere şi ar trebui să cuprindă numai urgenţele medicale
sau sociale.Experienţa arată că mediul cel mai prielnic pentru vârstnic, rămâne familia (aceasta fiind şi dorinţa
vârstnicilor), de aceea întoarcerea la domiciliu este un deziderat, mai ales în cazul în care condiţiile de la domiciliu
sunt favorabile39.
În România există mai multe tipuri de instituţii specializate de ocrotire. În funcţie de perioada în care vârstnicul
este ocrotit, instituţiile pot fi pe termen lung, pe termen scurt sau temporare.
Instituţiile pe termen lung- sunt căminele de pensionari unde se pot interna ca urmare a deciziei Oficiului de
Asistenţă Socială, numai vârstnici pensionari.
Ocrotirea temporară presupune accesul în centre de zi în care vârstnicul îşi poate petrece sub supraveghere
timpul liber sau poate fi îngrijit pe perioada cât familia desfăşoară alte activităţi.De asemenea, vârstnicul
beneficiar al unor astfel de programe poate participa şi la diverse programe recuperatorii.
Principalele cauze ale instituţionalizării pe termen lung identificate până la ora actuală sunt:
- singurătatea şi lipsa reţelei de suport;

- dorinţa manifestă a vârstnicului;
- lipsa veniturilor;
- diferite afecţiuni cronice;
- handicapul fizic sau mental;
- pierderea locuinţei;
- inadaptarea la serviciile de îngrijire la domiciliu;
- neînţelegerile din sânul familiei;
- imobilizarea la pat;
- abuzul îngrijitorilor/aparţinătorilor 40.
În privinţa îngrijirii pe termen lung, una dintre principalele modalităţi prin care asistentul social gerontolog
furnizează servicii persoanelor vârstnice şi familiilor acestora este managementul de caz sau managementul
îngrijirii.Standardele NASW(1999) au definit managementul de caz ca fiind o metodă de furnizare a serviciilor, prin
care un asistent social profesionist evaluează trebuinţele beneficiarului şi familiei acestuia, când este cazul, şi
coordonează, monitorizează, evaluează şi susţine un pachet de servicii multiple pentru a identifica şi satisface
38
Carmen, Stanciu, Noţiuni introductive în Asistenţa Socială gerontologică, Ed.Solness, Timişoara, 2008, p.61
39
Ibidem, p.62
40
p.69
nevoile complexe ale beneficiarului.Scopul managementului de caz este de a optomiza evoluţia beneficiarului,
oferind servicii calitative într-o manieră eficientă şi efectivă, pentru persoane cu trebuinţe multiple şi complexe 41.
Admiterea vârstnicilor în instituţii se face în urma solicitărilor din partea vârstnicului sau din partea membrilor
familiei către serviciul public de asistenţă socială.În general, procedeul de admitere aduce daune individului, care
este considerat “un obiect uşor de prelucrat”.El este privat uneori de propriile haine, este adesea victima
agresiunii fizice sau verbale a personalului în general slab calificat, este stigmatizat prin arătarea înspre el cu
degetul sau ignorat.Persoanele instituţionalizate în spitale-sociale, în ordinea “urgenţei sociale” sunt:
- vârstnicul singur, fără familie, ce nu se poate autoservi corespunzător şi în lipsa altor forme de ajutor;
- vârstnicul cu tulburări psihice majore(de tip demenţial în stadii grave);
- vârstnicul cu tulburări psihice cu grad mare de periculozitate socială, agitaţie, stări grave delirante;
- vârstnicii cu incontinenţa ano-vezicală fără condiţii de îngrijire în mediul familial 42.
2.1.2 Instituţionalizarea versus menţinerea la domiciliu a vârstnicilor
Dacă în România era şi încă, este considerată o situaţie de normalitate instituţionalizarea unei persoane
vârstnice, în ţările dezvoltate ale lumii, la ora actuală, sunt deja puse în aplicare, strategii ce vizează reversul
instituţionalizării şi anume, de instituţionalizarea vârstnicilor.Această schimbare de atitudine, de încurajare şi
promovare a dezinstituţionalizării a fost analizată şi ulterior justificată, prin simplul fapt că, orice persoană
indiferent că este vorba de un vârstnic, adult, tânăr, adolescent sau copil, funcţionează mult mai bine în mediul
familial, evident, atunci când familia este una bună, cu o homeostazie echilibrată 43.
În plus, pentru menţinerea vârstnicului în familie, este nevoie ca membrii acesteia să fie capabili să facă cu
succes obstacolelor apărute, factorilor stresori, problemelor inerente apărute coabitării cu o persoană vârstnică,
mai ales când aceasta prezintă un grad mare de dependenţă(de regulă, persoane peste 85 e ani).Pentru orice
vârstnic convieţuirea alături de membrii familiei reprezintă situaţia ideală, iar avantajele sunt, în special, pe plan
psihologic.Cadrul familial îi conferă vârstnicului posibilitatea de a-şi desfăşura viaţa de zi cu zi într-un mod normal,
41
42
p.69
43
natural, beneficiind de autonomie în mişcări şi decizii, îl solicită şi îi antrenează abilităţile într-o manieră în care
viaţa în instituţie nu le poate valorifica 44.
Serviciile sociale de îngrijire la domiciliu sunt un tip de asistenţă socială relativ nou apărut îm ţara noastră şi
prezent mult mai pregnant în teorie şi acte normative decât în realitatea comunitară.Deşi serviciile specializate şi
îngrijirile la domiciliu sunt recunoscute ca importante deoarece sunt adaptate vevoilor individuale ale fiecărui
beneficiar, permit continuarea îngrijirii bolnavului, sunt mai ieftine decât îngrijirile spitaliceşti şi asigură satisfacţia
pacientului, care atinge un grad maxim de independenţă funcţională la domiciliul său, dezvoltarea lor a fost
încetinită de următorii factori: lipsa banilor, a personalului specializat şi, până în anii 2000, a legislaţiei specifice.
La ora actuală, îngrijirea la domiciliu reprezintă un stres pentru aparţinători.Aceştia, considerându-şi în cele
mai multe cazuri habitatul drept un loc închis, un domeniu rezervat prin excelenţa confidenţialităţii, resimt ca un
disconfort intens imixtiunea terţilor în această lume şi văd orice sprijin/intervenţie ca o imixtiune.Deşi atmosfera
familială constituie un confort psihic pentru vârstnic, în unele cazuri instituţionalizarea este mai favorabilă
calităţii vieţii clientului.
O parte semnificativă dintre bătrâni sunt fără aparţinători, ceea ce, în condiţiile lipsei reţelelor de suport şi a
serviciilor de îngrijire la domiciliu, forţează opţiunea instituţionalizării 45.
2.1.2.1 Avantajele menţinerii vârstnicului în familie
Avantajul unei astfel de situaţii, a menţinerii vârstnicului în familie, este acela că persoana vârstnică este
înconjurată de dragoste, lucru esenţial indiferent de vârstă.Simţinând dragoste din partea celor apropiaţi,
vârstnicul va avea mai multă putere interioară, va trece mai uşor peste problemele cu care se confruntă, va fi mai
puternic în lupta împotriva bolilor.În acest mod, el îşi va construi o percepţie a imaginii de sine şi o stimă de sine
crescută.
Familiile în care relaţiile se bazează pe dragoste şi respect, identificarea, analizarea şi rezolvarea problemelor
legate de persoana vârstnică, se vor realiza în mod co-participativ, prin cooperare, negociere şi compromisuri,
ţinându-se cont de părerea, dorinţele şi propunerile persoanei vârstnice.Ideile prezentate în rândurile anterioare
reprezintă situaţia ideală a menţinerii vârstnicului în familie, însă, aceste situaţii devin de la o zi la alta tot mai rar
întâlnite, dacă avem în vedere că familia ca entitate, începe să fie tot mai neunitară. Aceasta se datorează, în
44
Idem
45
p.68
primul rând, faptului că membrii tineri ai familiei sunt preocupaţi, în special, de activităţi personale, în timp ce
vârstnicii sunt neglijaţi, frecvent fiind consideraţi, chiar o povară 46.
Îngrijirea la domiciliu a persoanelor vârstnice are o serie de avantaje:
-recuperarea mai rapidă a persoanei vârstnice;
-cheltuieli mai mici în comparaţie cu cele ridicate de instituţionalizare;
-conservarea relaţiilor cu familia;
-educarea familiei în direcţia solidarităţii morale, a grijii şi a respectului pe care generaţiile mai tinere le datorează
persoanelor de vârsta a treia;
-antrenarea mai activă a unor resurse, cum ar fi: familia, prietenii, vecinii, voluntarii, bisericile, comunitatea 47.
2.1.2.2 Dezavantajele menţinerii vârstnicului în familie
Se ajunge la a fi evidenţiate dezavantajele menţinerii în familie a vârstnicului, şi anume: în cadrul familiei

vârstnicul nu poate beneficia întotdeauna de securitate, de servicii de asistenţă medicală(ori de câte ori este
nevoie, în special, în cazul în care vârstnicul are probleme de sănătate majore, ce trebuiesc ţinute atent sub
observaţie), activităţi recuperatorii, de relaxare, de implicare în activităţi comune cu persoane de aceeaşi vârstă şi
activităţi intergeneraţionale.
Unul dintre dezavantajele menţinerii vârstnicului în familie, susţinut şi de absenţa serviciilor sociale
competente, este epuizarea familiei, atunci când vârstnicul necesită îngrijire permanentă.Se poate ajunge la
situaţia în care, membrii familiei nu mai reuşesc să facă faţă problemelor cu care se confruntă şi la un moment
cedează psihic, având ei la rândiul lor nevoie de susţinere.Dacă nu găsesc un punct de echilibru, se poate ajunge
la situaţii extreme, cum ar fi maltratarea sau sau neglijarea vârstnicului, aşadar, la diverse forme de abuz asupra
persoanelor vârstnice.Pentru vârstnici, familia constituie factorul vital, fundamental şi de aceea, resursele familiei
trebuie valorificate într-o măsură cât mai mare şi pentru o perioadă de timp. Cât mai îndelungată.Conflictele
dintre generaţii sunt o realitate, încă există, dar nu sunt întotdeauna o regulă. Atitudinea de respingere şi uneori,
agresivitate faţă de vârstnici trebuie recunoscute, conştientizate şi combătute în măsura posibilităţilor, în acest fel
contribuind la evitatea instituţionalizării, care în majoritatea cazurilor, este nefavorabilă vârstnicului 48.
46
47
p.146
48
Această decizie nu ar trebui luată decât după o evaluare riguroasă a contextului medico-psihosocial şi a
dorinţelor pacientului şi familiei sale.
În decizia de a instituţionaliza o persoană vârstnică, consilierea bolnavului şi a familiei sale nu se poate face decât
după o evaluare foarte precisă.Aceasta trebuie să ţină cont de starea medico-psihosocială a pacientului, de
dorinţa pacientului şi a familiei sale şi, de asemenea, de diferitele soluţii accesibile 49.
1)Evaluarea globală a persoanelor vârstnice
Evaluarea trebuie să fie globală.Pentru o problemă medicală identică, diversitatea situaţiilor sociale sau de
mediu explică faptul că într-un caz se preconizează menţinerea la domiciliu, iar în altul se consiliază pentru
instituţionalizare.Un bătrân atins de gonartroză invalidantă ar putea să fie menţinut la domiciliu dacă locuieşte
într-un imobil dotat cu ascensor, mai ales dacă beneficiază de ajutor la domiciliu, în special pentru a-şi face
plimbările.
Dacă, din nefericire, acelaşi vârstnic locuieşte la etajul cinci, fără ascensor, şi dacă în comunitate nu se
practică ajutorul la domiciliu, situaţia este total diferită.Acest factor este determinanr în decizia de a propune un
plasament.O persoană vârstnică atinsă de un proces demenţial evoluat poate rămâne mult timp la domiciliu dacă
anturajul reuşeşte în permanenţă să se organizeze astfel încât aceasta să nu fie pentru fiecare o sarcină grea.
Dimpotrivă, aceeaşi persoană singură şi izolată va trebui, în mod cert, instituţionalizată rapid.
2) Semnalele de alarmă
Anumite indicii defavorabile trebuie să alerteze medicul generalist şi să-l determine să efectueze sau să
dispună o evaluare a persoanei vârstnice în ceea ce priveşte gradul său de dependenţă.Este vorba de indici la
nivelul:
- persoanei: neglijenţă vestimentară şi pierderea interesului pentru aspectul propriu, miros de urină, hematoame
şi/sau arsuri, scăderea în greutate;
- comportamental:dificultăţi de aprovizionare, stocarea nejustificată a anumitor produse, uitări importante şi

frecvente cu elemente de periculozitate, izolare şi pierdere a interesului, agresivitate;
- al locuinţei: locuinţa neîntreţinută, întreruperea plăţilor facturilor etc.
49
Idem
Este logic să se efectueze evaluarea exhaustivă încă din momentul în care un indiciu de risc atrage atenţia
medicului de familie(generalist).
În acelaşi timp, trebuie evitată dramatizarea, care poate transforma încremenirea (şocul) provizorie a
anumitor funcţii în diagnostic de invaliditate definită.Ireversabilitatea poate fi prea rapid pronunţată
(diagnosticată), cu o participare mai mult sau mai puţin activă şi conştientă a familiei.
3) Cum evaluăm?
Există grile cu o folosire (aplicare) uşoară, care permit o evaluare a nivelului general de autonomie a
persoanei vârsnice.De exemplu, în străinătate se folosesc:
- scala IADL( Instrumental Activities of Daily Living) a lui Lawton; ea evaluează activităţile instrumentale ale vieţii
cotidiene a subiecţilor cu o auonomie puţin alterată;
- grila AGGIR: este prezentată în detaliu în subcapitolul “Dependenţa persoanelor vârstnice”.
Evaluarea globală este un ajutor preţios în luarea deciziilor mediculuide familie, pentru că acesta
este cel care trebuie să rămână stăpân pe situaţie.Sfatul pe care el trebuie să îl dea în vederea unui
plasament integrează date mult mai complexe decât simpla evaluare.Doar el dispune de aceste date, în
special pentru că el conduce acţiunea diferiţilor intervenţionişti. În sfârşit, trebuie să ne ferim să
reducem vârstnicul la o sumă de defic Primul de studiu de caz este al unei persoane vârstnice de gen
feminin, al doamnei Cojocaru Elena, care a avut o viaţă complicată şi plină de greutăţi, fapt ce a
necesitat şi instituţionalizarea în acest cămin de bătrâni.
1.Date privind identificarea beneficiarului
Numele şi prenumele: C.Elena
Locul şi data naşterii : 21 aprilie 1947, Judeţul Maramureş
CNP : XXXXXXXXXXXXX
Statut juridic/starea civilă : văduvă
Domiciliul: str. Dragoş Vodă, nr.67,
Căminul pentru Persoane Vârstnice Baia Sprie

2. Istoricul social
Informaţii de ordin familial
Istoricul familiei :
Doamna C.Elena s-a internat în unitate în data de 30.09.2010, are 63 de ani şi după cum spuneam
povestea ei este destul de lunga şi complicată.
S-a născut în data de 21.04.1947 în localitatea Baia Sprie , fiica lui Simion şi Irina . Mai avea
doi fraţi şi o sora , dintre care numai ea şi sora dânsei mai trăiesc , ceilalţi fraţi murind din cauza
diferitelor boli.
Mama doamnei Elena a murit în anul 1955 când ea avea doar 8 ani , din cauza ultimei sarcini,
cand l-a născut pe ultimul băiat, al 5-lea copil . Avea doar 36 de ani, iar tatăl lor a învinovăţit
medicul pentru decesul soţiei .Copilul o săptămână a fost ţinut în spital apoi a fost înfiat de un
coleg de serviciu a tatălui , care era un ofiţer din Petnic de lângă Herculane. În acest timp ,
doamna Elena avea grijă de deţinuţii care lucrau în mina din Baia Sprie .
Doamna Elena a fost cea mai mare dintre fraţi , după moartea mamei fraţii mai mici au fost
duşi la o matuşă din Arieşu de Pădure .După un timp tatăl a venit şi i-a luat la el acasă, deşi nu
avea condiţiile necesare întreţinerii copiilor.După un timp tatăl dependent de alcool i-a părăsit şi
nu i-a mai căutat niciodată.
S-au descurcat greu , au fost ajutaţi de stat cu haine , alimente şi totodată şi de vecini. Prima
clasă a făcut-o în limba română, iar din clasa a II-a până în clasa a VI-a a fost nevoită să treacă
la secţia maghiară , deoarece bunica neştiind bine româneşte nu a putut-o ajuta.I-a fost greu la
început şi la scoală şi acasă.I-a plăcut să înveţe mai ales istoria , geografia, literatura , dar fizica,
matematica şi chimia nu erau materiile ei preferate.
După clasa a VII-a a plecat la şcoala comercială din Cluj, iar în scurt timp după terminarea ei
a lucrat ca ospatară în Baia Sprie . Nu a găsit post de vânzătoare , iar ca să fie ospatară a trebuit
să faca un curs de calificare de 6 luni. Bunica a fost bolnavă de diabet iar boala a tot avansat .S-a
îmbolnăvit şi cu rinichii şi fiind operată şi cu diabet a murit ăn spital la vârsta de 72 ani. Înainte
de a deceda i-a spus că ea i-a ţinut împreună şi să aibă grijă în continuare de fraţii ei .Totodată a
sfătuit-o să nu se mărite cu prietenul ei actual, probabil văzând caracterul lui , ceea ce ea la 17
ani nu a observat . Din cauză că erau minori , ea fiind cea mai mare de 17 ani , pentru a le putea
fi tutore fraţilor mai mici s-a măritat ăn 1964, dar căsnicia nu a durat mult timp şi au divorţat .
Fostul soţ a fost un om agresiv, a bătut-o chiar după căsătoria la starea civilă înainte de cununia
la biserică. Şi atunci a fost sfătuită să anuleze tot dar ea a sperat ca nu se va mai repeta şi s-a
căsătorit cu el . A mai fost bătută şi altă dată încât a ajuns în spital .A fost lovită şi la un ochi, de
atunci pupila ochiului drept este dilatată şi nici nu vede bine cu el .
Pentru a putea supravieţui în 1982 a plecat la muncă în Sannicolau Mare.Mult timp a lucrat
ca tractoristă pe câmp, de aici a ajuns la Oraviţa , judeţul Caraş Severin unde a fost menajeră la 5
familii dintre care şi medici. După o perioadă un bărbat văduv de 58 ani telefonist , reparând
telefoane la aceste familii a auzit de ea . Avea şi el nevoie de cineva pentru întreţinerea casei şi
aţa s-a cunoscut cu al 2-lea soţ . Ea avea atunci 38 de ani , din acest motiv fiica adoptivă văzând
diferenţa de vârstă între ei nu a privit-o cu ochi buni spunându-i tatălui că numai va profita de el
şi dacă va fi bolnav îl va părăsi. Au locuit 22 de ani împreuna. Spune că au dus o viaţă foarte
frumoasă împreună, s-au iubit mult , acesta având grijă cu adevărat de ea. Au avut o gospodărie
frumoasă cu multe animale, o gradină cu tot ce era necesar.
Soţul ei a murit după 22 de ani de căsnicie . El avea o fiică înfiata cu prima soţie căreia i-
a dat 2500 Euro partea ei din casă astfel încât trebuia să se mute din Oraviţa în Baia Sprie, la
sora ei mai mică cu doi ani decât ea , la care a locuit 3 ani de zile. Neînţelegerile dintre ea şi sora
ei au început din cauza geloziei, spune d-na Elena, sora ei crezând că are o relaţie cu soţul ei din
pricina că povesteau şi se înţelegeau destul de bine. Sora Elenei are un băiat , care la rândul lui
are o fetiţă pe clasa a-VI- a. Problemele au fost din ce în ce mai multe astfel încât a considerat că
este îi va fi mai bine la cămin, decât în casa cu sora ei unde nu-şi găsea liniştea .Şi fetiţa
nepotului ei o iubea mai mult decât pe bunica ei , ceea ce a iscat şi mai multe neîntelegeri. Din
pacate lucrurile nu au decurs prea bine fiind nevoita să apeleze la acest cămin de bătrâni.
Date privind evoluţia beneficiarului :

 Informaţii despre naştere şi situaţia prezentă
S-a născut în data de 21.04.1947 în localitatea Baia Sprie, fiica lui Simion şi Irina. Doamna
Elena este o persoană vârstnică de 63 de ani care a avut o viaţă complicată. A ajuns la această
vârstă după cum spuneam trecând prin toate, fiind internată în acest cămin pentru persoanele
vârstnice de 2 ani de zile, din 2010.
 Activităţile cotidiene
În acest cămin pentru persoanele vârstnice se desfăşoară o mulţime de activităţi destinate lor
pentru ca timpul să treacă mai uşor şi să uite de singurătate.
Activităţi pentru timpul liber pentru menţinerea capacităţilor intelectuale: TV în cameră; audiţie
muzicală în sala de mese; bibliotecă amenajată în club; citirea presei – asistaţi abonaţi la diferite ziare;
învoiri în oraş pentru cumpărături pentru a-şi vizita familia, prietenii; program administrativ individual
pentru asistaţii independenţi; lucru de mână , aranjamente florale, cioplit în lemn , împletit coşuri ,
turnarea şi vopsirea figurinelor din ghips , confecţionarea podoabelor pentru pomul de crăciun;
compuneri de articole , poezii pentru 8 Martie.
Activităţi organizate : program de rugăciune – miercuri; program de gimnastică medicală marţi şi

vineri; educaţie sanitară ; vizionare filme educative, religioase , istorice sau muzică – joi ; Slujbă de
religie ortodoxă - duminică şi de sărbători; mărturisire şi împărtăşanie cu ocazia sărbătorilor.
Activităţi de ergoterapie în concordanţă cu abilităţile şi interesele fiecăruia: curăţenie în sala de

mese; ajutor acordat la spălarea vaselor, punerea pe masă a veselelor; ajutor acordat la curăţarea
zarzavaturilor; ajutor acordat în gospodăria unităţii, grădină etc.
Activităţi ocazionale: sărbătorirea zilelor de naştere; concurs de şah; concurs de poezii şi alte activităţi.
 Statutul socio – profesional
Datorită vârstei pe care o are doamna Elena este pensionară, astfel încât nu mai munceşte şi nu
putem vorbi despre un statut socio-profesional, doar de acela din timpul vieţii când a avut o serie de
meserii pentru a se întreţine.
 Relaţia cu sistemul de protecţie/asistenţă socială
Doamna Elena este instituţionalizată în acest cămin de pensionari din data de 30 septembrie 2010 şi
este mulţumită de asistenţa socială acordată în tot acest timp.Spune că se simte în siguranţă, este
îngrijită foarte bine şi are condiţiile necesare pentru a-şi duce traiul de zi cu zi.
 Climatul familial/ relaţia beneficiarului cu familia extinsă/ relaţii sociale:
Din fericire este într-o relaţie foarte bună cu nepotul ei, care a ajutat-o să-şi facă şi
documentele pentru cămin , acesta vizitând-o destul de des împreuna cu fetiţa lui. Strănepoata ei
o iubeşte foarte mult şi o sună aproape zilnic, cu diferite ocazii o vizitează şi singură, de fiecare
dată doamna Elena îi pregăteşte un mic cadou.
Şi în ziua de astăzi d-na Elena nu vorbeşte cu sora ei, fiind certate. Alte rude nu mai are astfel încât
îşi alină singurătatea cu nepotul şi fiica acestuia, precum şi cu ceilalţi vârstnici cu care are o relaţie foarte
bună, povestesc şi fac diferite activităţi împreună, afirmând că aceştia sunt pentru ea o familie, doar că
una mai mare.
 Informaţii privind situaţia locativă
Doamna Elena după cum am precizat locuieşte în acest cămin pentru persoanele vârstnice de 2 ani
de zile. În cameră sunt patru persoane, de vârste apropiate, bineînţeles de gen feminin. În acest centru
dispune de camera de baie, de bucătărie, de sala de divertisment, de grădină, precum şi de un spaţiu cu
bănci.Au apă curentă, rece si caldă, ca sursă de încălzire au centrală.
Condiţiile de locuit( igienă, dificulăţi):
Condiţiile de locuit sunt bune, dar datorită faptului că doamna se deplasează greu din cauza unei tije
la picior întâmpină probleme la deplasare, în special până la baie, aceasta fiind în cealaltă parte, în
comparaţie cu camera în care locuieşte. Periodic, se face curat în cameră şi se schimbă lenjeriile de pat,
fapt ce camera doamnei Elena şi nu numai este acceptabil de curată.
3.Situaţia economică
Informaţii privind veniturile( cuantumul şi sursele)
Singura sursă de venit a doamnei Elena este pensia de bătrâneţe pe care o are, în valoare de 400 lei.
4.Informaţii medicale
Informaţii privind starea de sănătate:
Starea actuală de sănătate a doamnei Elena este oarecum precară.Ca majoritatea persoanelor
în vârsta , doamna Elena are probleme de sănătate , fiind bolnavă cu inima, are şi diabet astfel
încât în fiecare lună trebuie să-şi cumpere medicamentele necesare.De asemenea are o problemă
la un picior din 1999 când şi l-a fracturat, momentan având tijă.Această tijă o incomodează şi are
probleme privind deplasarea. Din prima căsătorie a rămas cu un defect la ochiul drept în urma
unei bătăi, fapt ce-i îngreuneză cititul.
5. a) Genograma :
IOAN
ELENA
NADIA(sora) SANDA
MIHAI DORIN
COTY
VASILE
MARIA
DIANA
Pentru realizarea acestei genograme s-au utilizat o serie de simboluri specifice:
Persoane de gen masculin
Persoane de gen feminin
Relaţie de căsătorie
Bărbat decedat
b) Ecomapa :
MIHAI
VÂRSTNICIIDIN
CĂMIN
ELENA
DIANA
NADIA
VASILE
BISERICA
La fel ca şi genograma, ecomapa utilizează o serie de simboluri specifice pentru a reprezenta tipurile de
relaţii:
Relaţie echilibrată
Relaţie foarte puternică
Relaţie stresantă
Relaţie încordată
Relaţie unilaterală
Relaţie bilaterală
6. Concluzii şi recomandări (propuneri)-precizarea problemei

şi măsuri care se impun pentru soluţionarea cazului :
Acest caz evidenţiază destul de clar greutăţile cu care se confruntă în general persoanele
vârstnice care ajung să fie instituţionalizate, o viaţă întreagă de suferinţă şi când ajung la
perioada bătrâneţii realizează că rămân singure, fără un domiciliu propriu al lor, care din diferite
motive l-au pierdut sau nu l-au avut.
Doamna Elena Cojocaru ca şi alţi vârstnici se confruntă cu singurătatea, menţinând relaţii
telefonice cu nepotul şi cu fiica acestuia, având un cerc vicios restrâns, majoritatea persoanelor
cu care sociabilizează sunt persoanele de vârsta ei din cămin.
Vârstnica evaluată este o dovadă a faptului că la vârsta a treia femeile sunt cele care se confruntă
cu singurătatea după moartea soţului, din această cauză a ajuns şi d-na Elena în cămin.
Starea de sănătate a d-nei Elena este oarecum precară din cauza unei tije la picior care-i
defavorizeză deplasarea, precum suferă şi cu inima şi are diabet astfel încât în fiecare lună
necesită medicamente destul de scumpe. Pe lângă aceste probleme nu vede mai deloc cu ochiul
drept, fapt ce îi îngreuneză viaţa de zi cu zi.
Din cauza deplasării dificile, doamna Elena afirmă că baia este destul de departe în celălaltă
parte în comparaţie cu camera acesteia, astfel încât îi este destul de greu să meargă de fiecare
dată până acolo.Acest fapt şi din pricina că se oboseşte foarte tare, având probleme cardiace mari
defavorizându-i deplasarea pe lungă distanţă.
Recomandări :
Mutarea beneficiarului într-o cameră mai apropiată de baie , astfel încât să evite aceste
neplăceri privind deplasarea, precum şi gradul de oboseală acumulat din cauza problemei cu
inima.
Vizitarea săptămânală, sau de câte ori nu se simte bine, de către asistentul medical existent
în cămin pentru monitorizarea funcţiilor vitale.
Personalul din cămin să o ajute în fiecare lună la achiziţionarea medicamentelor de care are
nevoie, deoarece privind dificultăţile de deplasare îi este foarte greu să meargă singură la
farmacie, care este la o distanţă destul de mare.
Concluzii finale ale lucrării
Din punctul de vedere al complexităţii problematicii vârstnicilor instituţionalizaţi, în general, şi în

special a celor din România, în această lucrare am încercat să scot în evidenţă faptul că bătrâneţea este
un fenomen asociat cu un complex de dificultăţi specifice acestui moment al vieţii.
Trebuie reţinut că odată cu instituţionalizarea , se produc fără voia lor o serie de modificări de status
şi rol, iar unul din lucrurile care îi tulbură cel mai tare pe vârstnici este cascada de situaţii noi care
intervin şi pe care trebuie să le înfrunte. Instituţiile ridică bariere între persoanele din interior şi mediul
extern, fapt care are ca rezultat pierderea rolurilor care constituie o parte din personalitatea
vârstnicului.
În societatea modernă, care cunoaşte un rapid proces de schimbare, contribuţia lor scade, iar
controlul exercitat de ei se diminuează. Ieşirea din câmpul muncii şi reducerea nucleului familial prin
plecarea copiilor creează modificări complexe în sfera rol-statusurilor bătrânilor, iar internarea într-o
instituţie adânceşte şi mai tare schimbarea ce se produce în viaţa vârstnicilor.
În lucrarea de faţă, mi-am propus să identific care este modul de adaptare al vârstnicilor la condiţiile
din mediul instituţionalizat, precum şi reacţiile , sentimentele acestora cu privire la situaţia lor ca
persoane instituţionalizate.Pe lângă aceste consecinţe, am dorit să văd efectele instituţionalizării, şi
acţiunile de ajutor care pot fi întreprinse pentru aceşti vârstnici internaţi în căminele de bătrâni.
Mulţi vârstnici consideră instituţia ca o anticameră a morţii, unde participă la un proces de

“mortificare” devalorificându-se treptat, un loc unde toţi desfăşoară aceleaşi activităţi, acest proces
care implică interacţiuni cu alte persoane în cadrul respectivei instituţii are ca rezultat pierderea
identităţii, adică “eşti unul printre mulţi alţii”.
Vârstnicii instituţionalizaţi îşi pierd cu uşurinţă identitatea, deoarece preocuparea personalului este
să pună accent pe îngrijire, să se focalizeze pe asigurarea hranei şi a igienei corporale, astfel încât se
neglijează persoana în sine.
Persoanele de vârsta a treia refuză adesea chiar şi o şedere temporară în instituţii, deoarece le
consideră nişte cămine pentru săraci.În majoritatea cazurilor, plecarea într-o instituţie este ultima
decizie importantă în viaţă, care-i provoacă nelinişte şi teamă.
În urma elaborării celor două studii de caz, şi din activitatea de practică desfăşurată în cadrul
Căminului pentru persoane vârstnice Baia Sprie, am constatat că fiecare persoană vârstnică suferă de
sindromul singurătăţii, sunt mult mai vulnerabile decât cele care locuiesc cu familia, au teama de moarte
mult mai accentuată, se ataşează foarte repede de persoanele cu care intră in conversaţie, precum şi
frica de a nu fi părăsite de puţinele persoane pe care le cunosc.
Personalul instituţiei se ocupă foarte bine de fiecare vârstnic în parte, de nevoile acestora, le
organizează activităţi recreative pentru a se simţi bine, îi duc în excursii şi îi evaluează atent pe cei
bolnavi pentru a le trata şi ameliora boala de care suferă.
Părerea mea este că locul ideal pentru persoanele de vârsta a treia este în mijlocul familiei, fapt
pentru care cadrul familial îi conferă vârstnicului posibilitatea de a-şi desfăşura viaţa de zi cu zi într-un
mod normal, natural, beneficiind de autonomie în mişcări şi decizii, îl solicită şi îi antrenează abilităţile
într-o manieră în care viaţa în instituţie nu le poate valorifica. Familia reprezintă sursa primară de suport
social pentru persoanele vârstnice.
Dacă acest lucru nu este posibil, instituţionalizarea este soluţia la această problemă, pe care o putem
privi şi în mod pozitiv. Într-o instituţie beneficiarii sunt mai bine îngrijiţi din punct de vedere medical,
fiind consultaţi de fiecare dată când se simt rău, precum şi periodic pentru a vedea starea lor de
sănătate.Vârsta lor este asemănătoare astfel încât pot conversa pe subiecte comune, specifice
persoanelor vârstnice, fără a întâmpina probleme privind mentalităţile dintre generaţii.

REFERAT oDINOKAIA

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

REFERAT oDINOKAIA

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tipuri de climat familial

INCLUZIUNEA SOCIALĂ A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI

Cine sunt persoanele varstnice?

Principii ale sistemului de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice

Protecţia socială este definită şi promovată ca un ansamblu de acţiuni întreprinse de societate

Reglementări interne privind protecţia socială a persoanelor vârstnice

Persoanele vârstnice au dreptul la asistenţă socială în raport cu situaţia socio-medicală şi

Măsurile de protecţie socială acordate persoanelor vârstnice

1. Caradec, V. , Sociologie de la vieillesse et du viellissement, Nathan, Paris, 2001

CAUZE, EFECTE ŞI ACŢIUNI DE AJUTOR

Bătrâneţea este un proces biologic natural şi inevitabil care începe la naştere.

Percepţii sociale asupra persoanelor de vârsta a III-a în societatea românească

1. O stare şi nu o etapă cronologică;

2.Începutul unei noi etape ale vieţii, cea de retragere;

3.Denumire pretenţioasă pentru o etapă a vieţii cunoscută ca bătrâneţe;

5.Degradarea stării de sănătate,unii considerând boala principalul factor al îmbătrânirii 26.

Consecinţele unui astfel de proces se înregistrează la nivel:

 Demografic(îmbătrânirea populaţiei va influenţa pe termen lung sporul natural al populaţiei Globului,

1.2.3 Îmbătrânirea demografică în România

Astfel instituţionalizarea, trebuie privită ca o o soluţie de rezolvare a problemelor vârstnicilor, “ar

2.1.1 Cauzele care influenţează instituţionalizarea

- singurătatea şi lipsa reţelei de suport;

2.1.2 Instituţionalizarea versus menţinerea la domiciliu a vârstnicilor

2.1.2.1 Avantajele menţinerii vârstnicului în familie

Îngrijirea la domiciliu a persoanelor vârstnice are o serie de avantaje:

-recuperarea mai rapidă a persoanei vârstnice;

-cheltuieli mai mici în comparaţie cu cele ridicate de instituţionalizare;

-conservarea relaţiilor cu familia;

2.1.2.2 Dezavantajele menţinerii vârstnicului în familie

Se ajunge la a fi evidenţiate dezavantajele menţinerii în familie a vârstnicului, şi anume: în cadrul familiei

1)Evaluarea globală a persoanelor vârstnice

- comportamental:dificultăţi de aprovizionare, stocarea nejustificată a anumitor produse, uitări importante şi

- al locuinţei: locuinţa neîntreţinută, întreruperea plăţilor facturilor etc.

- grila AGGIR: este prezentată în detaliu în subcapitolul “Dependenţa persoanelor vârstnice”.

1.Date privind identificarea beneficiarului

Numele şi prenumele: C.Elena

Locul şi data naşterii : 21 aprilie 1947, Judeţul Maramureş

Statut juridic/starea civilă : văduvă

Domiciliul: str. Dragoş Vodă, nr.67,

Căminul pentru Persoane Vârstnice Baia Sprie

Informaţii de ordin familial

Date privind evoluţia beneficiarului :

Activităţi organizate : program de rugăciune – miercuri; program de gimnastică medicală marţi şi

Activităţi de ergoterapie în concordanţă cu abilităţile şi interesele fiecăruia: curăţenie în sala de

 Statutul socio – profesional

 Relaţia cu sistemul de protecţie/asistenţă socială

 Climatul familial/ relaţia beneficiarului cu familia extinsă/ relaţii sociale:

 Informaţii privind situaţia locativă

Informaţii privind veniturile( cuantumul şi sursele)

Pentru realizarea acestei genograme s-au utilizat o serie de simboluri specifice:

Persoane de gen masculin

Persoane de gen feminin

Relaţie foarte puternică

6. Concluzii şi recomandări (propuneri)-precizarea problemei

Concluzii finale ale lucrării

Din punctul de vedere al complexităţii problematicii vârstnicilor instituţionalizaţi, în general, şi în

Mulţi vârstnici consideră instituţia ca o anticameră a morţii, unde participă la un proces de

S-ar putea să vă placă și