Sunteți pe pagina 1din 1

Educația parentală reprezintă ansamblul de programe, servicii și resurse destinate părinților,

reprezentanților legali, persoanelor în grija cărora se află copilul, cu scopul de a-i sprijini pe aceștia în
creșterea și educația copiilor, în conștientizarea rolurilor pe care le au și de a le îmbunătăți
competențele parentale. Obiectivul principal al activităților de educație parentală este de a-i
conștientiza pe părinți, reprezentanți legali, persoane în grija cărora se află copilul cu privire la
importanța rolului pe care îl au în susținerea creșterii și dezvoltării acestuia, pentru ca aceștia să-și
amelioreze și să dobândească unele cunoștințe, atitudini, practici de îngrijire și educație în conformitate
cu recomandările psiho-pedagogiei moderne. Educatorul parental este profesionistul care poate avea o
pregătire inițială în domeniul socio-uman sau medical (educatori, profesori, medici, asistenți sociali,
asistenți medicali, psihologi etc.) și care a participat la un program de formare specializată în domeniul
educației parentale.

În ultimii ani, în România, a fost promovată o atitudine pozitivă față de educația parentală prin diferite
inițiative care au avut ca scop dezvoltarea abilităților (mai ales prin servicii de informare) și a
competențelor parentale (prin proiecte pilot de educație a părinților). În general, acestea sunt adresate
părinților cu copii de vârstă mică și cu adolescenți (oferite de personal medical, educativ sau social).
Având în vedere interesul național și european pentru asigurarea egalității de șanse tuturor copiilor,
indiferentde statutul socio-economic al familiei, de mediul de rezidență, etnie, sex, este necesară
crearea unui cadru extern familiei de pregătire, sprijinire, educare, consiliere a părinților sau a
reprezentanților legali ai copiilor și viitorilor părinți.

În țara noastră, mortalitatea infantilă, sărăcia, malnutriția, slaba informare a părinților din medii
dezavantajate privind creșterea și îngrijirea copiilor, rata crescută a abandonului școlar, fenomenul
părinților plecați la muncă în străinătate, numărul crescut al sarcinilor în rândul adolescentelor,
căsătoriile timpurii în comunitățile sărace, marginalizate, numărul crescut al copiilor abuzați, neglijați,
exploatați reprezintă probleme grave care afectează un număr semnificativ de copii și familiile acestora.

S-ar putea să vă placă și