Aspecte teoretice și practice ale educației și formării în școala contemporană

Ion Albulescu, Horațiu Catalano

Cunoașterea stilurilor parentale-factor pozitiv în educația părinților
Carmen Maria Veronica MUSCARI-SALVAN

În general, viața familială, maniera în care copilul răspunde la presiunea părinților în

special, depind de două variabile: pe de-o parte este vorba despre sistemul valoric al familiei, iar
pe de altă parte, este vorba despre rezonanța acțiunii fiecăruia dintre membrii familiei. Este
necesar să subliniem că influența mediului familial asupra dezvoltării psihice a copilului nu este
una fixă, uniformă. Ereditatea copilului impune o serie de variații. Climatul familial poate
modela, accentuând, influențând sau nuanțând anumite trăsături potențiale de caracter ale
copilului.

Familia poate constitui atât un factor pozitiv, cât și un factor negativ în/pentru educația
copilului. Ideal este ca scopul familiei să fie cel de intensificare a influențelor pozitive și de
reducere a influențelor negative. Aceasta, pentru că familia, ca nicio altă instituție specială, nu
poate aduce prejudicii în educația copiilor. Achizițiile din perioada copilăriei se păstrează pe tot
parcursul vieții, în cadrul ei punându-se bazele personalității copilului. Familia este primul factor
care contribuie la structurarea componentelor de bază ale personalității copilului. Aceasta
datorită bogăției și diversității relațiilor interpersonale și a modelelor comportamentale pe care le
furnizează.

=adaptarea stilului parental la particularitățile de vârstă ale copilului

1). Stilul indulgent

-se caracterizează prin acea că părintele îi permite copilului să se manifeste după cum vrea el,
fără a-i impune anumite restricții și reguli.

Avantaje:

-Părintele indulgent manifestă sensibilitate la drepturile altora, se consultă cu copilul atunci când
ia o decizie, manifestă interes pentru tot ceea ce face copilul său, iar cazurile în care îl pedepsește
sunt foarte rare. Această atitudine îi permite copilului să-și dezvolte o identitate proprie și să aibă
o personalitate distinctă, marcantă, originală. El se simte important, special, fapt ce determină
creșterea nivelului stimei de sine. Stilul parental indulgent mai stă la baza dezvoltării creativității
și capacității de a lua decizii.

Dezavantaje:

-Pe de altă parte, copilul crescut într-o manieră indulgentă, îi va fi greu să înțeleagă rolul
limitelor, regulilor și să țină cont de ele atunci când situația o va cere. Pentru foarte mulți dintre
adulți copilul poate fi considerat obraznic sau chiar copil-problemă. Părinții se pot aștepta ca în
curând el să preia ,,controlul familiei” în sensul că nu va mai face decât ceea ce vrea el, iar
părintele va fi ,,depășit”.

2). Stilul autoritar

=este stilul parental în care predomină severitatea excesivă, cu rigidități și interdicții, părinții
aplică un tip de dominare cu comenzi ferme nelipsite uneori de brutalități. Copilul este lipsit de
inițiativă, iar relația cu părinții nu are caracterul unui dialog, părinții iau decizii și impun totul
fără a accepta discuții. Copiii sunt solicitați să finalizeze corect și repede un volum de sarcini,
care corespund aspirațiilor părinților și recurg deseori la pedepse, care știrbesc demnitatea
viitorului adult.

Din păcate acest stil atrage după sine și unele dezavantaje:

1) Părinții autoritari nu au o intenție rea în educarea copiilor, dar maniera în care procedează
își lasă puternic amprenta asupra formării personalității copilului. Acest regim educativ
limitează bucuriile copiilor, instalându-se deseori oboseala ca urmare a epuizării
neraționale a energiei și scăderea factorilor motivaționali.

2) Stilul sever modifică o dimensiune a personalității, cea atitudinal-relațională, producând

stări de apatie, indiferență față de activități și relații sociale, protest, revoltă ca urmare a
frustrărilor acumulate în timp.

3) Crește agresivitatea și ostilitatea, producând tensiuni și conflicte, iar imitarea modelului

parental predomină la copii, atitudinea aspră a părinților produce un comportament
 înacceptabil social. Personalitatea tânărului este înăbușită, renunță la idealuri, nevoi și
dorințe și se revoltă împotriva părinților, în special în adolescență, aceasta fiind etapa
când copilul se simte puternic și are curajul de a riposta, iar în acest caz, datorită
condițiilor de educație revolta este considerată ca fiind normală.

3). Stilul indiferent

-Părintele indiferent neglijează copilul, nu este preocupat de realizările lui și nici nu

manifestă frecvent trăiri emoționale pozitive pentru el. Mai mult chiar, în unele cazuri duse la
extrem, lasă de înțeles că acesta este ,,în plus”, reprezintă o povară de care s-ar putea lipsi
oricând.

-Copilul al cărui părinte se manifestă indiferent învață că părerea lui nu contează prea mult,
se simte lipsit de importanță și uneori obsolvit de orice responsabilitate. El poate avea o stimă
de sine scăzută, poate deveni timorat și urmărit în permanență de un puternic complex de
inferioritate.

-Din cauza lipsei de afecțiune, chiar dacă îl face rezistent la greutățile vieții, copilul crescut
indiferent va fi rigid, mai insensibil, mai apatic, mai pragmatic.

4). Stilul protector

-Părintele protector este aparent un părinte model. El este extrem de atent la nevoile copilului
și se dedică cu toată ființa sa în meseria de părinte. Prioritatea lui este să-i ofere copilului
securitate, deoarece conștientizează că un copil este o ființă foarte fragilă care are nevoie în
permanență de sprijin și de protecție.

Dezavantaje:

-Dar din păcate uneori protecția acordată copilului este exagerată, părinții devin veșnic
îngrijorați, văd catastrofe la fiecare colț de stradă
-Atunci când apare o problemă părinții devin veșnic îngrijorați și întotdeauna caută vinovați și să
țină morală, fapt ce duce la scăderea eficienței rezolvării conflictului și a învățării unor reguli de
disciplină.

-Acest stil parental mai atrage după sine numeroase dezavantaje. Atunci cînd sunt mici copiii
care au părinți exagerat de protectori pot manifesta tulburări ale somnului și ale regimului
alimentar, precum și stări de frică nejustificate. Odată cu trecerea timpului copilul se simte din ce
în ce mai sufocat și are tendința de a se îndepărta de părinți; el găsește că este dificil să comunice
direct părintele despre problemele personale, de teamă că acesta nu-l va înțelege și se va
îngrijora. Astfel copilul va învăța să ascundă informații, va avea o viață secretă, personală,
nebănuită de părinte. De asemenea, când va fi pus în situația de a-și exprima frustrarea sau mânia
preferă să se exprime indirect prin acte de răzbunare sau sabotaj.

5). Stilul democratic

-Părintele care se comportă democratic are în vedere întotdeauna drepturile copilului să fie
respectate, fără a omite stabilirea unor reguli care să fie aplicate consecvent și urmate de toți
membrii familiei. Impunerea de reguli implică o anumită flexibilitate, deoarece pentru el nu
legea este importantă, ci omul este pe primul loc.

-Părintele care îmbrățișează acest stil parental este suficient de indulgent, flexibil și deschis spre
nou pentru a accepta tot ce ar putea ameliora viața copilului și a familiei, însă este în același timp
suficient de autoritar pentru a impune o disciplină riguroasă, a-l învăța pe copil să respecte reguli
și să îndeplinească eficient sarcinile care i se dau.

-El încurajează copilul să fie independent, respectându-i opiniile, interesele și personalitatea.

Manifestă căldură față de copil, îl apreciază, îl consideră un membru al familiei. Ca urmare a
acestor atitudini parentale, copilul își va dezvolta un echilibru emoțional care va sta la baza
dezvoltării armonioase a personalității, își va dezvolta deprinderi de comunicare eficientă, va
manifesta creativitate, inițiativă, capacitate decizională, autonomie personală.
-Cu toate că în aparență stilul democratic are numai avantaje, totuși este bine să menționăm
faptul că un copil crescut în acest mod se va adapta cu greu stilului autoritar pe care îl va întâlni
la școală, în grupurile de prieteni.