Batik Scamatorul

de Florin Bican
SUBSTANTIVUL
• Batik Scamatorul nu era scamator. Şi nici Batik nu era
numele lui, ci al unei bucăţi de mătase imprimate cu
modele indigo, pe care o găsise în pădure. A adus-o
acasă şi a dat s-o aştearnă pe pat. Cât ai clipi, patul
dispăruse…
• „Bine că nu m-am învelit cu ea“, şi-a spus Batik,
scuturând nedumerit mătasea, după ce o culesese de pe
jos. Şi cum o scutura el, numai ce se trezeşte cum cade
din ea ditamai patul, BUF!, precum fusese la început.
Batik a aşternut apoi pânza pe masă. Şi masa a dispărut
doar ca să apară din nou, TROSC!, când Batik a
scuturat năframa colorată cu un gest de-acum expert. A
ieşit nerăbdător în curte, unde a repetat experimentul cu o
piatră, cu o roată de bicicletă şi cu un căţel bleg. Toate au
dispărut fără urmă în pântecele de mătase şi au reapărut
– ZVÂRRR!, ZDRANG!, HÂC! – de îndată ce Batik a
agitat faldurile ţesăturii deasupra solului.
• Şi aşa a ajuns el scamator şi a început să colinde
bâlciurile, iar lumea a început să-i spună Batik. Lumea,
normal, credea că Batik practică un truc ieftin şi nu se
prea mira când le returna din câteva scuturături obiectele
cu care se învoiseră să participe la numărul magic: pixuri,
brichete, brelocuri, bujii, căni de cafea, frunze verzi sau
presate, mănuşi de piele albă (interbelice), fotografii
vechi… O, şi cine-ar putea imita zgomotele cu care toate
acestea se loveau de pământ în cădere?
Când îşi recăpătau obiectele, spectatorii îi dădeau lui Batik
câţiva bănuţi pentru distracţie, iar cei mai cărpănoşi îl
sfătuiau să zică mersi că nu l-au dat pe mâna poliţiei şi
plecau fără să-i dea nimic. Batik continua să facă turul
bâlciurilor şi câştiga suficienţi bănuţi cât să-şi cumpere de
mâncare şi să-şi plătească taxele…
…Până într-o zi când, surprins de un strănut în plină
demonstraţie, Batik n-a mai apucat să-şi scoată batista din
buzunar şi a strănutat din răsputeri în faldurile fermecate
ale năframei de mătase. Şi dus a fost!
ADJECTIVUL
• Batik Scamatorul nu era scamator. Şi nici Batik nu era
numele lui, ci al unei bucăţi de mătase imprimate cu
modele indigo, pe care o găsise în pădure. A adus-o
acasă şi a dat s-o aştearnă pe pat. Cât ai clipi, patul
dispăruse…
• „Bine că nu m-am învelit cu ea“, şi-a spus Batik,
scuturând nedumerit mătasea, după ce o culesese de pe
jos. Şi cum o scutura el, numai ce se trezeşte cum cade
din ea ditamai patul, BUF!, precum fusese la început.
Batik a aşternut apoi pânza pe masă. Şi masa a dispărut
doar ca să apară din nou, TROSC!, când Batik a
scuturat năframa colorată cu un gest de-acum expert. A
ieşit nerăbdător în curte, unde a repetat experimentul cu o
piatră, cu o roată de bicicletă şi cu un căţel bleg. Toate au
dispărut fără urmă în pântecele de mătase şi au reapărut
– ZVÂRRR!, ZDRANG!, HÂC! – de îndată ce Batik a
agitat faldurile ţesăturii deasupra solului.
• Şi aşa a ajuns el scamator şi a început să colinde
bâlciurile, iar lumea a început să-i spună Batik. Lumea,
normal, credea că Batik practică un truc ieftin şi nu se
prea mira când le returna din câteva scuturături obiectele
cu care se învoiseră să participe la numărul magic: pixuri,
brichete, brelocuri, bujii, căni de cafea, frunze verzi sau
presate, mănuşi de piele albă (interbelice), fotografii
vechi… O, şi cine-ar putea imita zgomotele cu care toate
acestea se loveau de pământ în cădere?
Când îşi recăpătau obiectele, spectatorii îi dădeau lui Batik
câţiva bănuţi pentru distracţie, iar cei mai cărpănoşi îl
sfătuiau să zică mersi că nu l-au dat pe mâna poliţiei şi
plecau fără să-i dea nimic. Batik continua să facă turul
bâlciurilor şi câştiga suficienţi bănuţi cât să-şi cumpere de
mâncare şi să-şi plătească taxele…
…Până într-o zi când, surprins de un strănut în plină
demonstraţie, Batik n-a mai apucat să-şi scoată batista din
buzunar şi a strănutat din răsputeri în faldurile fermecate
ale năframei de mătase. Şi dus a fost!
VERBUL
• Batik Scamatorul nu era scamator. Şi nici Batik nu era
numele lui, ci al unei bucăţi de mătase imprimate cu
modele indigo, pe care o găsise în pădure. A adus-o
acasă şi a dat s-o aştearnă pe pat. Cât ai clipi, patul
dispăruse…
• „Bine că nu m-am învelit cu ea“, şi-a spus Batik,
scuturând nedumerit mătasea, după ce o culesese de pe
jos. Şi cum o scutura el, numai ce se trezeşte cum cade
din ea ditamai patul, BUF!, precum fusese la început.
Batik a aşternut apoi pânza pe masă. Şi masa a dispărut
doar ca să apară din nou, TROSC!, când Batik a
scuturat năframa colorată cu un gest de-acum expert. A
ieşit nerăbdător în curte, unde a repetat experimentul cu o
piatră, cu o roată de bicicletă şi cu un căţel bleg. Toate au
dispărut fără urmă în pântecele de mătase şi au reapărut
– ZVÂRRR!, ZDRANG!, HÂC! – de îndată ce Batik a
agitat faldurile ţesăturii deasupra solului.
• Şi aşa a ajuns el scamator şi a început să colinde bâlciurile, iar
lumea a început să-i spună Batik. Lumea, normal, credea că
Batik practică un truc ieftin şi nu se prea mira când le returna
din câteva scuturături obiectele cu care se învoiseră să participe
la numărul magic: pixuri, brichete, brelocuri, bujii, căni de
cafea, frunze verzi sau presate, mănuşi de piele albă
(interbelice), fotografii vechi… O, şi cine-ar putea imita
zgomotele cu care toate acestea se loveau de pământ în cădere?
Când îşi recăpătau obiectele, spectatorii îi dădeau lui Batik
câţiva bănuţi pentru distracţie, iar cei mai cărpănoşi îl
sfătuiau să zică mersi că nu l-au dat pe mâna poliţiei şi
plecau fără să-i dea nimic. Batik continua să facă turul
bâlciurilor şi câştiga suficienţi bănuţi cât să-şi cumpere de
mâncare şi să-şi plătească taxele…
…Până într-o zi când, surprins de un strănut în plină
demonstraţie, Batik n-a mai apucat să-şi scoată batista din
buzunar şi a strănutat din răsputeri în faldurile fermecate
ale năframei de mătase. Şi dus a fost!
PRONUME
• Batik Scamatorul nu era scamator. Şi nici Batik nu era numele
lui, ci al unei bucăţi de mătase imprimate cu modele indigo, pe
care o găsise în pădure. A adus-o acasă şi a dat s-o aştearnă pe
pat. Cât ai clipi, patul dispăruse…
• „Bine că nu m-am învelit cu ea“, şi-a spus Batik,
scuturând nedumerit mătasea, după ce o culesese de pe
jos. Şi cum o scutura el, numai ce se trezeşte cum cade
din ea ditamai patul, BUF!, precum fusese la început.
Batik a aşternut apoi pânza pe masă. Şi masa a dispărut
doar ca să apară din nou, TROSC!, când Batik a
scuturat năframa colorată cu un gest de acum expert. A
ieşit nerăbdător în curte, unde a repetat experimentul cu o
piatră, cu o roată de bicicletă şi cu un căţel bleg. Toate au
dispărut fără urmă în pântecele de mătase şi au reapărut
– ZVÂRRR!, ZDRANG!, HÂC! – de îndată ce Batik a
agitat faldurile ţesăturii deasupra solului.
• Şi aşa a ajuns el scamator şi a început să colinde bâlciurile, iar
lumea a început să-i spună Batik. Lumea, normal, credea că
Batik practică un truc ieftin şi nu se prea mira când le returna
din câteva scuturături obiectele cu care se învoiseră să participe
la numărul magic: pixuri, brichete, brelocuri, bujii, căni de
cafea, frunze verzi sau presate, mănuşi de piele albă
(interbelice), fotografii vechi… O, şi cine-ar putea imita
zgomotele cu care toate acestea se loveau de pământ în cădere?
Când îşi recăpătau obiectele, spectatorii îi dădeau lui Batik
câţiva bănuţi pentru distracţie, iar cei mai cărpănoşi îl
sfătuiau să zică mersi că nu l-au dat pe mâna poliţiei şi
plecau fără să-i dea nimic. Batik continua să facă turul
bâlciurilor şi câştiga suficienţi bănuţi cât să-şi cumpere de
mâncare şi să-şi plătească taxele…
…Până într-o zi când, surprins de un strănut în plină
demonstraţie, Batik n-a mai apucat să-şi scoată batista din
buzunar şi a strănutat din răsputeri în faldurile fermecate
ale năframei de mătase. Şi dus a fost!