Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
— De la o fereastră. Şi adăugă : N-aş vrea să crezi că mă laud, dar n-am fost dintotdeauna
un ghemotoc oarecare...
— Îmi închipui, îmi închipui... se grăbi să-l întrerupă castana. La început ai fost o
sămânță de ghemotoc...
Ghemotocul râse iar, deşi — aşa cum s-a văzut — nu avusese când să-i treacă necazul :
— A, nu... La început am fost o filă dintr-o carte. O carte foarte interesantă. Dar fila a fost
ruptă şi... Eh, mai bine să nu mai vorbim... Sunt în felul meu un înţelept. Ştiu multe,
cunosc multe...
— Ce bine ! se bucură castana. Înseamnă că tu ai putea să-mi fii prieten, ai putea să-mi
dai un sfat...
— Când am căzut din castan, am făcut „pac !“ Se pare că, deocamdată, asta ştiu să fac :
„pac !“
— „Pac !“ repetă ghemotocul. „Pac !", după câte ştiu, face puşca. Pe vremea când eram o
filă dintr-o carte, cartea a fost împrumutată unuia care pleca adeseori la vânătoare şi avea
1
o puşcă. Iar puşca, ţin minte, făcea „pac !“ Dacă şi tu ştii să faci „pac !“ cred că ar fi bine
să te întovărăşesc la vânător şi să-l rogi să te ia la vânătoare...
Ieşiră din curte, o luară la dreapta, apoi la stânga — şi nu mai ţin minte dacă pe urmă o
luară din nou la dreapta sau din nou la stânga. Important este că nimeriră casa
vânătorului.
— Uite, aici stă, spuse ghemotocul. Sună la uşă şi... seară bună ! Castana sună şi după
câteva clipe îi deschise un ogar uşa.
— Dumneavoastră sunteți vânătorul ? întrebă castana.
— Ştiţi... Începu castana... eu sunt o castană ! Am căzut din castan şi când am căzut,
am făcut „pac !“
— Îmi pare rău, îmi pare foarte rău, dar nu cred că o să puteţi. M-am cam pripit.
Dumneavoastră nu ştiţi să faceţi „pac !“ ca puşca. Poate n-aţi auzit bine...
— Eu, zise ogarul, am auzul foarte bun, dar şi mie mi se întâmplă să mă mai înşel
câteodată... Puşcă, vă repet, nu puteţi fi... Mai gândiți-vă, mai încercaţi în altă parte...
— Nimic... Mi se pare că m-am înşelat. Când am căzut din castan, n-am făcut „pac !“
— „Boc ?“ se gândi castana. Se poate să fi făcut „boc !“... Dacă e aşa, ce sfat îmi dai ?
— „Boc !“, după câte ştiu, face ciocanul fierarului. Pe vremea când eram o filă dintr-o
carte, cartea a fost împrumutată şi unui fierar. El avea un ciocan care, ţin minte, făcea
„boc !“ Dacă şi tu ştii să faci „boc !“, cred că ar fi bine să-l rogi pe fierar să te ia în atelier...
Şi plecară spre casa fierarului. O găsiră îndată. Castana bătu la uşă şi un papagal îi
răspunse :
— Cine e acolo ? Cine e acolo ?
— Nu se poate ! Nu se poate ! Tu nu ştii să faci „boc !“ ca ciocanul. Poate n-ai auzit bine.
— Nimic. Cred că iarăşi m-am înşelat. Când am căzut, n-am făcut „boc !“...
— Dar cum ?
— Habar n-am...
— „Toc ?“ Nu ştia ce să mai creadă castana. Se poate să fi făcut „toc“ ? Dacă e aşa ce sfat
îmi dai ?
— „Toc“, după câte ştiu, fac tocurile ghetelor atunci când merg. Dar „toc“ se mai numeşte
şi unealta care la vârf are peniţă şi cu care povestitorii scriu poveşti.
Adresa cizmarului n-o ştiu. Ştiu însă adresa povestitorului. De la fereastra lui am căzut
eu. Băiatul lui cel mic, pe vremea când eram o filă, m-a rupt din carte, m-a făcut ghemotoc
şi a început să mă arunce prin casă. Cred că ar fi bine să te întovărăşesc la povestitor şi
să-l rogi să scrie şi despre tine poveşti.
Şi uite aşa, a ajuns castana la mine. De data asta a intrat cu ea şi ghemotocul. N-a mai
aşteptat-o afară. Eu însă nu eram acasă. L-a întrebat pe băiatul meu cel mic.
— La noi, acum e invers. Eu stau acasă, pentru că sunt răcit, şi tata s-a dus la grădiniţă
ca s-o anunţe pe tovarăşa educatoare...
— Eu, vorbi castana, am căzut din castan şi când am căzut, am crezut că am făcut „pac
apoi „boc !“, dar până la urmă se pare că am făcut „toc !"...
— Eu, se gândi băiatul, când cad spun : „eh, lasă că trece !“ dar nu cred că tu ai spus
aşa...
— Nu, intră în vorbă ghemotocul. N-a spus aşa. A spus ceva care seamănă cu „pac !“, cu
„boc!” cu „toc!” ...
— Mă cunoşti chiar bine, zise morocănos ghemotocul. Sunt fila pe care ai rupt-o din carte.
Tu m-ai făcut ghemotoc şi ai început să mă arunci ca pe o minge.
— Cărţile nu sunt făcute pentru joacă ! zise tăios ghemotocul. Cărţile sunt făcute ca să
fie citite !
— Mulţumesc. Mi-ai face un mare serviciu ! zise ghemotocul cu un glas ceva mai blând.
Băiatul luă ghemotocul, îl îndreptă şi cu gumarabică lipi fila acolo unde trebuia, în carte.
Era bucuros, dar în acelaşi timp şi niţel necăjit.
— Da...
— Ba da ! Ba da ! îi luă vorba fila din carte, care fusese un ghemotoc. Aici rămâi, castano
! Aici trebuia să te aduc de la început... Când ai căzut, n-ai spus nici „pac !“, nici „boc !“,
nici „toc !" Cum de nu m-am gândit ! Ai spus aşa cum spune orice castană care cade într-
o curte cu copii. Ai spus „joc !“
Aşa s-a făcut că, atunci când am venit acasă, am găsit cartea întreagă şi la locul ei, iar pe
băiat
jucându-se cu o castană !