Eu , scriitorul

In biroul meu , lumina intra nestingherita si inunda camera parca vrand ca eu sa ma inec
in frumusete si culoare . Prin geamul deschis patrundeau adieri regulate , domoale ,
adormitoare si pine de vraji . Intru vijelios , scot dintr-un dulapior un caiet cu coperta galbena
lucitoare , si citesc tacut mesajul de pe prima pagina , atingandul , desmierdandu-l usor cu
degetele mele de scriitor : ,, Caiet de povesti " . Azi vreau sa scriu o poveste ...

Imi iau , din acelasi dulap destinat literaturii un stilou micut , albastru , atragator si incep
sa-mi pun ideile pe foile cu randuri paralele ale cartii inca nescrise . Incep cu un print , si mi-l
imaginez . Cu parul blond , care-i ajunge la umeri , cu ochii albastri si ascutiti , imbracat intr-o
tinuta splendida , verde ca smaraldul si cu o pelerina care gadila usor pamantul . Si este bun ,
saritor , cuminte si curajos .

- Bun , asta-i gata ! zic eu si il asez labartat pe prima pagina a caietului .

- Unde sunt ? Cine sunt ? Cine esti tu ? Vreau sa ajut oameni acum! imi zice printul
batand din picior ritmat, gest care ma supara putin.

- Trebuie sa-ti mai setez putin rabdarea si curiozitatea... Eu sunt autorul , creatorul tau si
persoana care te va calauzi pe parcursul acestei povesti . Tu ... nu ai un nume , esti ...pai ...
printul . Vei trece printr-o poveste , creata de mine si , daca invingi provocarile vei putea trai
fericit pana la adanci batraneti .

Si incep sa scriu cu nesat in caietul de povesti . Stiloul meu jucaus aluneca si creaza
crampeie de imaginatie , linii mari , mici ,groase , care se impletesc feeric in litere , apoi ca prin
minune in cuvinte , propozitii si alineate . Paginile destinate descrierii incep sa-si mareasca
exponential numarul . Ma gandesc la o padure de brazi , pe vremea apusului . Obosit si cu
fruntea plina de riduri ma reazam de scaunul meu de lemn cioplit , frumos lucrat , pe care am
pus o perna rosie cu modele florale .

-Bun printule , spune-mi ce vezi !

- Pai ... vad niste brazi , pasari ,un apus de soare si exagerat de multe floricele .

- Deci prototipul meu spatio-temporal functioneaza . spun eu alunecand usor pe scaun si

inchizand pentru o clipa ochii obositi, relaxandu-mi inima , pregatindu-ma pentru urmatorul val
de scriere . Prin vis ii vorbesc printului din carte :

- Cu ce alegi sa te lupti printule , cu un soarece malefic sau cu o vrajittoare ?

Printul incepe sa rada in hohote . Ochii lui albastri , putin mijiti , imi dau o stare de bine ,
de calimitate , un sentiment ca totul se va termina cu bine . Si incep sa surad , fara voia mea .

- Sa recunoastem , nu ar fi corect sa ma lupt cu un soarece ! E in dezavantaj , iar eu am

fost invatat sa fiu corect si puternic , deci ma voi lupta cu vrajitoarea .

Ma asez in pozitia mea obisnuita de scriere , cand imi vine o idee foarte obraznica fata
de print . Si mintea mea cauta un mijloc sa o respinga. Dar cand sufletul vrea , mintea se supune
.

- Pai , printule, sper ca si picioarele tale sunt la fel de puternice ca si al tau indraznet
caracter , caci castelul vrajitoarei este intr-o padure cat Oceanul Pacific si la departare de locatia
ta de milioane de kilometri .

Si , inainte ca personajul meu principal sa intervina , schitez neglijent aceste date asa de
importante pe coala de hartie .

-Dar nu ti se pare ca tot drumul ar parea asa plictisitor pentru cititori ? Eu nici nu as citi o
carte asa de lunga , doar gandeste-te la fiecare sanca pe care o voi travesa . Vei face o descriere
de doua pagini la fiecare ? Crede-ma , cititorul nu vrea sa stie cate frunze are copacul sub care
am dormit in noaptea cu numarul paisprezece . imi zice printul , nervos.

Iata un amanunt la care autorul nu se gandise . Imi pun capul pe masa si , cu privirea
fixata intr-un punct care se afla acolo , in intervalul dintre oriunde si nicaieri , caut o idee.

-Gata, stiu !zic si sar de pe scaun , trantindu-l . El face un zgomot dolofan si infundat in
parchetul albicios , care , asa ofensat de lovitura , rupe un picior al scaunului meu preferat .
Repede iau altul , albastru ca dantelele cerului, dar nu la fel de comfortabil , ma asez pe el si
incep a contura solutia salvatoare . Scriu : ,, Si printul a mers multe luni in nesfarsita cautare pe
care inima i-o impusese cu atata tarie. "

- Mai de graba ani , nu luni . zice printul indiferent , uitandu-se prin toate locurile din
calatorie pe care le-am pus sa ruleze pe mod fulgerator.

- Pot sa scriu si ani, daca vrei sa ajungi incaruntit si cu bastonel la castelul vrajitoarei!

- Mai bine nu. incheie printul subiectul

Apoi inca o sumedenie de pagini pentru descrierea amanuntita a castelului . Mana

incepuse sa-mi oboseasca . Tremura iar neputincioasele mele degete parca se rugau de mine sa
le las sa ia o pauza . Privirea lor plapanda imi incalzea sufletul de scriitor . Dar cine sunt eu , sa le
omor cu munca ? Si sufletul vrea sa le dea jos catusele de otel ale basmului , dar mintea se
opune . Si , uneori , foarte rar, cand mintea vrea , sufletul se supune .Asa ca continui sa scriu ,
din ce in ce mai mult , cu o hotarare pe care nu am mai avut-o niciodata . Vreau sa termin
aceasta poveste . Si il duc pe printisor in castel , ii fac o cunostinta violenta cu vrajitoarea , pe
care o cheama Agalpa , o fata foarte frumosa , cu ochii de culoarea lavandei, si cu sfetnicul ei ,
Kitu, un omulet scund si gras cu cap de soricel . Dar harul meu de scriitor nu se lasa mai prejos ,
ii fac , prin cateva randuri, pe inamici sa se indragosteasca . De fapt vrajitoarea era rea deoarece
nimeni nu i-a spus vreodata ca este frumoasa. Iar cand printul a spus , fara voia lui , exact acest
lucru , cei doi au fost inseparabili. Dar cand ma pregateam sa spun celebra fraza de incheiere ,
Kitu a vorbit .

- Nu este corect , o vreau eu pe Agapla , eu sunt perfect pentru ea . Nu ma mai supun

legilor tale , naratorule ! O voi lua pe frumoasa mea chiar daca va trebui sa-l fac praf si pulbere
pe print.

- Nu mai gasesti personaje bune in ziua de azi , nu ? zice printul pe ton un pic arogant .

- Mie imi spui ... raspund eu la intrebare .

Dar in timpul scurtului nostru dialog , Kitu a rapit-o pe Agapla si a incuiat castelul pe
dinafara .

-Ce facem ? imi spune printul , distrus de rapirea persoanei iubite

- Exista o singura cale , relatarea subiectiva .

Si usor intru in carte , lumea mea se micsoreaza , devine ca o margica apoi ca un fir de
nisip si ,deodata , ajung in intuneric , in castel , incuiat impreuna cu printul. Creez o usa si iesim
in curtea castelului . Kitu o tine pe Agapla legata la maini , iar bagheta sa magica o are
indreptata chiar spre ea .

-Niciun pas ,sau o transform in vierme !

Imi vine o alta idee salvatoare . Imi imaginez cu mare concentrare . Inventez o lume in
care pot face ce vreau eu . Iar apoi strig :

- Bine , loveste-o !

Printul se infurie grozav si ma apuca de guler . Furia din ochii sai se impleteste cu calmul
din ochii mei iar fiul regal isi da seama ca am un as in maneca . Kitu invoca vraja de transformare
, dar , ca prin minune , vraja nu o loveste pe Agapla , ci pe el insusi . Acum , cand Kitu nu ne mai
deranjeaza , plec din lumea basmului si ajung iar in biroul meu .

Noaptea si-a instaurat propriile reguli . Stelele lucesc ca intr-o ghirlanda a absolutului ,
asemenea unor zane ce-mi scalda camera intr-o lumina vaga , nedefinita ...Deschid caietul .
Totul este exact asa cum am vrut sa fie - o poveste inedita . Dar mai am un lucru de scris in josul
ultimei pagini , un o mana de cerneala , un stilou si un suflet :

Si au trait fericiti , pana la adanci batraneti .