Batik Scamatorul

de Florin Bican
Batik Scamatorul nu era scamator. Şi nici Batik nu era numele lui, ci al unei
bucăţi de mătase imprimate cu modele indigo, pe care o găsise în pădure. A adus-o acasă
şi a dat s-o aştearnă pe pat. Cât ai clipi, patul dispăruse…
„Bine că nu m-am învelit cu ea“, şi-a spus Batik, scuturând nedumerit mătasea, după ce
o culesese de pe jos. Şi cum o scutura el, numai ce se trezeşte cum cade din ea ditamai
patul, BUF!, precum fusese la început. Batik a aşternut apoi pânza pe masă. Şi masa a
dispărut doar ca să apară din nou, TROSC!, când Batik a scuturat năframa colorată cu
un gest de-acum expert. A ieşit nerăbdător în curte, unde a repetat experimentul cu o
piatră, cu o roată de bicicletă şi cu un căţel bleg. Toate au dispărut fără urmă
în pântecele de mătase şi au reapărut – ZVÂRRR!, ZDRANG!, HÂC! – de îndată ce
Batik a agitat faldurile ţesăturii deasupra solului.
Şi aşa a ajuns el scamator şi a început să colinde bâlciurile, iar lumea a început
să-i spună Batik. Lumea, normal, credea că Batik practică un truc ieftin şi nu se prea
mira când le returna din câteva scuturături obiectele cu care se învoiseră să participe la
numărul magic: pixuri, brichete, brelocuri, bujii, căni de cafea, frunze verzi sau presate,
mănuşi de piele albă (interbelice), fotografii vechi… O, şi cine-ar putea imita zgomotele
cu care toate acestea se loveau de pământ în cădere? Când îşi recăpătau obiectele,
spectatorii îi dădeau lui Batik câţiva bănuţi pentru distracţie, iar cei mai cărpănoşi îl
sfătuiau să zică mersi că nu l-au dat pe mâna poliţiei şi plecau fără să-i dea nimic. Batik
continua să facă turul bâlciurilor şi câştiga suficienţi bănuţi cât să-şi cumpere de
mâncare şi să-şi plătească taxele…
…Până într-o zi când, surprins de un strănut în plină demonstraţie, Batik n-a mai
apucat să-şi scoată batista din buzunar şi a strănutat din răsputeri în faldurile fermecate ale
năframei de mătase. Şi dus a fost!