Două mărgele

Doi prieteni.
Doi șoricei jucăuși care-și petreceau timpul în câmpul de porumb alături de o
mulțime de alți șoricei, păsărele și felurite insecte. Chiț era un șoricel maroniu,
slăbuț și mai mereu murdar de noroi sau de mâncare. Nu-i plăcea deloc să facă
băița iar când într-un final, părinții îl convingeau să se spele, nu dura mai mult
de 5 minute și Chiţ era la fel de murdar că înainte. El spunea tuturor că atunci
când e curat, are ”așa.. un fel de durere la burtică. Și știți și voi că durerea…”.
Așa încerca el să se scuze când părinții sau prietenii se plângeau că miroase
urât. În special Chiţa – prietena lui cea mai buna - îl certa că nu se spală
suficient. Ea avea blănița albă, pufoasă și mereu curată și îngrijită. Îi plăcea să
facă băiță în fiecare seara și nu se juca în locurile foarte murdare. Chiţa i-a spus
de multe ori lui Chiţ că miroase ”atât de urât că o să mi se spargă mărgeaua”.
Asta îl amuza pe Chiţ foarte tare. Se tăvălea de râs – și se tăvălea oriunde.
După ce bufnea și Chiţa în râs el o strângea tare în brațe și îi spunea ”Vezi? Nu
miros așa rău”. ”Ba da. Și iar mi-ai murdărit blănița...” – îi spunea Chiţa
încercând să fie serioasă.
Cei doi șoricei plecau împreună în fiecare dimineață la joacă în lanul de
porumb – locul unde toți puii de animale, pasări și insecte se simțeau în
siguranța și găseau întotdeauna lucruri interesante de făcut. Plantele imense
de porumb le permiteau să se-ascundă ușor de pericole și să se cațăre pe
tulpinile și pe frunzele lor mari. Care era mai puternic și mai îndemânatic
aducea și niște boabe de porumb din vârful plantei, că să ronțăie în pauzele de
joacă. Pentru Chiţ și Chiţa însă, era imposibil să se cațăre atât de sus. Fiind atât
de mici, li se părea că vârful plantei ajunge aproape de cer și singurele lucruri
mai înalte decât plantele de porumb erau copacii care ”sigur ajung pana la cer.
Ba eu cred că zgârie un pic și luna când e noapte” – Credea Bob – un șoricel
ceva mai mare decât ei.
Lângă un astfel de copac care ”zgârie” luna, au găsit Chiţ și Chiţa două
mărgele vara trecută. Una mov și una albastră. Şoricica a ales mărgeaua mov
iar Chiţ a fost fericit cu cea albastră. Li se păreau magice culorile vii ale
mărgelelor. Astfel de culori frumoase nu existau în lanul de porumb. Le-au
arătat mândrii tuturor prietenilor din lan și de-atunci, mărgelele au fost într-un
fel ale tuturor pentru că cei doi șoricei îi lăsau pe toți să se joace cu ele și să se
bucure de culorile lor minunate. Chiar și azi, după un an de la găsirea
mărgelelor, acestea sunt în continuare jucăriile preferate ale lui Chiţ și Chiţa. Le
rostogolesc, le ascund și apoi le găsesc, le lasă să alunece pe frunze că pe un
tobogan și le spăla în fiecare seară că să fie curate următoarea zi.
Într-o dimineață înnorata de vară, cei doi prieteni au ieșit cu mărgelele la
joacă în lanul de porumb. De obicei, când era înnorat și ploaia părea că vine,
mulți dintre prietenii lor rămâneau acasă. Asta ar fi vrut să facă și Chiţa pentru
că știa că ploaia face că pământul să se transforme în noroi și noroiul îi
murdărește blănița. Dar Chiţ a convins-o să iasă la joacă – mai ales că noroiul
nu era o problemă pentru el. Ba chiar era o soluție pentru ”durerea de
burtică”. După ce s-au jucat o vreme cu mărgelele, şoricica a observat că se
întunecă din ce în ce mai tare.
- Hai să mergem acasă Chiţ. O să plouă. Uite! – arătă ea cu lăbuță spre cer.
- Ei și? Să plouă. Ne spală blănița.
- Ba ne-o murdărește Chiţ…. – spuse Chiţa deznădăjduită.
- Murdara, curată…blănița e tot acolo. Hai să ne jucăm!
- Offf….Uite! Ce a zburat acolo? - întrebă ea ușor speriată.
- Nu plouă! - îi răspunse Chiţ. Hai odată…
- Nu. Nu plouă dar am văzut o pasăre mare și neagră care a zburat peste
noi. Mi-e frică…
Chiţ s-a apropiat de ea și a luat-o de lăbuță. “Unde?” – a întrebat el. “Acolo” și
îi arătă cu lăbuță unde a văzut pasărea. ”Nu e nimic” îi răspunse el dar ea s-a
smucit și ia spus “ Să mergem acasă. Acum!”. “Bine Chiţa, să mergem...” și o
lua de lăbuță că să nu îi mai fie frică.
Amândoi plecară spre casă cu mărgelele strânse la piept să nu le piardă și cu
ochii după pasărea ce a speriat-o pe Chiţa. Începu ușor ploaia și Chiţa îi ceru
șoricelului să se grăbească. Dar înaintea lor se auzi un foșnet de frunze și părea
că ceva vine spre ei. Chiţa se opri și Chiţ o lua în brațe. ”Vreau acasă” spuse
Chiţa. “Să mergem atunci” îi răspunse el. Dar când o luară iar la pas, în fata lor
apăru un corb mare și negru cu pene lucioase și lungi; cu un cioc care plescăia
des și tare și cu gheare lungi și ascuțite care acum se înfigeau ușor în pământul
înmuiat de ploaie.
- Buna șoriceilor! Plasc-plasc – se auzi ciocul corbului.
- Ce vrei! strigă Chiţ curajos.
 - Vreau doar să vă salut. Nu vă fie frică de mine – spuse păsăroiul târâind-
si ghearele lungi prin noroiul moale. Sunt doar un corb prietenos plasc-
plasc.
În timp ce le vorbea, corbul cerceta atent cu fiecare ochi în parte mărgelele
șoriceilor. Chiţa a observat interesul pasării pentru jucăriile colorate și a strâns
și mai tare mărgeaua la piept.
- Acum ne-am salutat! Și acum te dai la o parte că noi mergem acasă. Lui
Chiţa nu-i place noroiul – îl indemnă Chiţ.
Și cu Chiţa de lăbuță, șoricelul vru să treacă printre picioarele corbului. Dar
acesta îi opri cu aripa lui neagră că noaptea.
- Dar de ce va grăbiți? Hai să ne cunoaștem mai bine. Uite ...pe mine mă
cheamă plasc-plasc Rogu și trăiesc printre copacii din sudul lanului..
plasc-plasc.
- .....din sudul lanului... se gândi Chiţa și strigă: Adică de dincolo de Valea
Vuietului?
- Valea Vu...?!? spuse Rogu neînțelegând despre ce vorbește şoricica....
Aaaaaaa... Hahahaha plasc-plasc ...Mmmm... Da da... Sigur! Vin de
dincolo de Valea Vuietului! – spuse păsăroiul aplecând-și capul mare
peste ei. Un loc înspăimântător! - continuă acesta.
- Termina cu minciunile! - striga Chiţ la Rogu. Nimeni nu trece de Valea
Vuietului. Hai Chiţa! Să mergem acasă!
- Poate vreți și voi plasc-plasc să vedeți ce e Valea Vuietului. Pari
înfricoșata şoricico...Ce zici să te iau cu mine să vezi valea de aproape –
rânji Rogu satisfăcut că îi sperie pe cei doi prieteni.
- Nu vrem! Acum lasă-ne să mergem acasă! -striga Chiţ la el și îl împinse
cu lăbuța în care-şi ținea mărgeaua.
- Frumoase mărgele plasc-plasc aveți. Pot să mă uit mai de-aproape?
- NU! Vrea să ne ia mărgelele îi spuse Chiţa lui Chiţ și o luară amândoi la
fugă să scape de păsăroiul hoț.
- Plasc-plasc mărgelele voastre ar arăta foarte bine în colecția mea! – și
Rogu o luă la fuga după ei.
Șoriceii cunoșteau foarte bine lanul de porumb și au reușit destul de repede să
se distanțeze de hoțul Rogu care se tot încurca în frunzele mari și se-împiedica
de mușuroaiele de cârtițe și de furnici.
Fericiți că au scăpat de păsăroi. Șoriceii s-au oprit să se odihnească. Mai aveau
puțin și ajungeau acasă.
- Sunt foarte obosită – spuse Chiţa gâfâind.
- Și foarte murdara! zâmbi Chiţ.
- Off....Blăniță mea...
- Uite! Și a mea e murdara!
- Dar a ta e mereu murdara Chiţ....ofta ea.
- Așa e! – răspunse el mândru și începură amândoi să râda.
Chiţ observă că prietena lui nu mai avea mărgeaua și o întrebă încercând să nu
o supere:
- Chiţa?
- Spune Chiţ.
- Unde e.....
- Am pierdut-o Chiţ. Când fugeam de Rogu...am scăpat-o și mi-a fost prea
frică să mă opresc s-o iau. Mi-a fost frică Chiţ...
Chiţ își luă prietena în brațe și-i zâmbi.
- De ce râzi Chiţ? Mi-am pierdut mărgeaua....
Chiţ începu să facă piruete de bucurie și s-o întrebe pe Chiţa:
- Îmi place mie să fac băiță?
- Nu – răspunse ea.
- Îmi place mie să-mi spăl blănița?
- Nu – zâmbi şoricica.
- Îmi place mie apa?
- He he.. doar dacă e în noroi – chicoti Chiţa.
- Pai...crezi că îmi place mie să-mi spăl mărgeaua în fiecare zi?
- Ce vrei să spui Chiţ?
Și terminând ultima piruetă, Chiţ îi întinse lui Chiţa mărgeaua lui „Îți place
culoarea albastră?”
- Da, dar asta e mărgeaua ta...
- Și ti-o dau bucuros ție....dacă....
- Dacă ce?
- Dacă nu mă mai cerți că nu mă spăl și nu mai razi de mine că miros
urât...
 Chiţa izbucni în râs...
- Așa ceva nu pot să fac! Mai ții minte când erai plin de gem și apoi te-ai
tăvălit în noroi?...Nu te-ai spălat 2 zile și când ai venit la mine să ne
jucăm încă mai erai lipicios – își amintea ea amuzată și puțin dezgustată.
- .....sau atunci când ai vrut să vezi cât timp îți poți tine lăbuță în gură. Îți
aduci aminte? Că încercai să mănânci cu o lăbuță în gură și toată
mâncarea cădea pe tine și tot nu voiai să te speli?
Chiţ se prăpădea de râs când auzea toate astea dar mai ales când vedea cât de
dezgustată e Chiţa de toate năzdrăvăniile lui. Și mai râdea și că blănița ei, de
data asta, era foarte murdară...
După ce a văzut că şoricica nu mai era la fel de obosită si la fel de supărată,
Chiţ o luă de lăbuță și începură să meargă spre casă.
- ...sau când ai lins toate cutiile pe care le-ai găsit în lan crezând că așa o
să obții cel mai bun gust din lume. Ţi-au mirosit urât lăbuțele și boticul o
săptămână după aceea...
El o privea în continuare amuzat. Era haios că ea ținuse minte atâtea întâmplări
amuzante cu el. Când Chiţa îi povestea amintirea cu cutiile, Chiţ îi dădu
mărgeaua lui albastră și, fără să se oprească din povestit, ea o lua ușor și o
strânse la piept.
- .....sau când ai intrat în coșul de gunoi să vezi dacă prin coșul de gunoi
poți s-ajungi în Australia – pentru că așa ti-a zis ție Bob. Mai ții minte?
- Eu am încercat. – răspunse Chiţ mulțumit.
Ținându-se de lăbuțe cei doi șoricei mergeau fericiți spre casă. Doar cu o
singură mărgea, dar cu o poveste de neuitat și cu o prietenie mai frumoasă că
oricând.
- ...sau când te-ai acoperit de râme ca să vezi dacă poți să alergi mai
repede....
- Hi hi – mustăci Chiţ.