Povestea unui iepuraş de pluş

Nicuşor este mic. Are doar câteva luni şi doi dințişori care îşi scot sfios năsucul.
Într-una din zile bunica lui a apărut cu o jucărie nouă. Ochişorii albaştri s-au fă cut mari dintr-o dată iar
un zâmbet larg i-a cuprins fața. Bunica i-a adus un iepuraş din pluş ce avea o bucată de celofan în interior
care scârțâia în momentul în care era strâns în mână.
În timp iepuraşul s-a dovedit a fi jucăria preferată a copilaşului.
- Nu-l mai roade, Nicuşor! zice mama cu un zâmbet îngăduitor.
Nicuşor toată ziua îşi întinde la propriu prietenul şi-i roade urechiuşele. Noii dințişori care dau să apară
nu-l lasă-n pace şi aşa parcă-i mai trece din durere.
Toate bune şi frumoase până într-o noapte când Nicuşor şi părinții lui dormeau adânc. Iepuraşul începe să
se dezmorțească.
Da! Bine ați citit. Iepuraşul capătă uşor uşor viață. Se dezmorțeşte şi capătă viață.
- Îh...ce mă dor toate în mine! Copilaşul ăsta toată ziua mă întinde şi mă zgâlțâie. Era odată chiar să-mi
rupă celofanul din mine. M-am săturat! Ia să o şterg înainte să se trezească! zice iepuraşul în gândul său şi
dintr-o săritură ajunge pe podea.
Mare îi era bucuria iepuraşului când s-a văzut liber. Acum putea merge, ba chiar alerga.
- Ce bine, ce bine!Acum sunt liber şi pot alerga toată ziua! Ce bine!
Şi tot zbenguindu-se aşa prin casă se izbeşte violent de o grămadă de petele de pânză strânsă la olaltă de o
bucată de lemn lungă şi subțire.
- Vai scuze , sper că nu te-am lovit! spuse sfios iepuraşul
- Nu-i bai. Sunt învățat. Pe mine mă izbeşte lumea de pereți toată ziua şi chiar şterge cu mine pe jos. N-
am ce face. Ce-i drept câteodată miros frumos, îmi pune un detergent care mă face alb şi frumos mirositor
însă după ce-mi termin treaba sunt din nou murdar şi aştept ca cineva să ma curețe.
- Vai săracul de tine! După câte suferi, nu te-ai suparat niciodată? Atât de tare...încât să-ți vină să pleci de
acasă?
- Hmm, iepuraşule, multe mai ai de învățat! Şi acum lasă-mă să dorm că-i târziu şi mâine am mult de
lucru. Mopul închide repede ochii şi se puse la odihnă.
- Hai să merg mai departe! zice la fel de fericit iepuraşul şi aleargă spre uşă făcând tot felul de tumbe
sărind intr-un picior de bucurie.
Buff! Iepuraşul neatent se izbeşte din nou de una din ghetele greoaie cu nas metalic.
- Vai doamna gheată, ce bine că te vad! Tu sigur şti cum să ies odată din casa aceasta. Te rog ajuta-mă!
- Mai încet iepuraşule că-mi strici somnul! Aşa de bine dormeam. Şi...nu te supăra dar eu nu am timp să
mă joc toată ziua aşa ca tine.Eu trebuie să suport toată murdăria de afară. Frământ noroiul de pe cărări,
mă lovesc zilnic de praguri, bolovani colțuroşi iar odată l-am protejat pe stăpânul neatent de un cui ruginit
pe care a călcat. Chiar şi acum mă doare înțepătura, dar ce să fac?
- Vai săracul! Şi nu eşti supărat pe soartă? Nu-ți vine să pleci de acasă?
Bocancul zâmbeşte prin ruptura pe care o avea în vârf şi-i zice:
- Iepuraşule, iepuraşule, mult mai ai de învățat...Şi acum lasă-mă să dorm, mâine am multă treabă.
- Dar te rog ! Nu adormi! Ajută-mă să ies afară!
- Off! Te-oi ajuta, ce să fac! zice bocancul sătul de atâta vorbăşi-i trage o lovitură săracului iepuraş de
ajunge până în mijolcul curții.
 - Ah şi bocancul ăsta, nu putea să fie mai finuț? Ce rău mă dor spatele...Măcar sunt afară, sunt liber. zice
iepuraşul în gândul lui.
Afară liniştea nopții este repede tulburată de câteva trosnituri. Două animale se fugăreau pe viață şi pe
moarte.
- Stați, vă rog! Ce faceți? O să vă loviți, alergați mai încet!
- Pfai! Dacă nu îmi distrăgeai atenția îl prindeam! Ce ți-a fost în minte de te-ai gândit să mă ți la poveşti.
Vezi acum a scăpat şi cu singuranță acum, ascuns printr-un cotlon, râde de mine că m-ai păcălit.
- De ce sa-l prinzi? Putea să se lovească, jucați-vă mai încet! zice nedumerit iepuraşul
- Ha , ha, ha! Aşa ceva nu am mai auzit! Ha ha, ha !. “Putea să se lovească!” şi se tăvăleşte pe jos de râs.
Eu vroiam chiar să-l mănânc. Asta fac eu de obicei, alerg şoricei. Asta ştiu să fac de când m-am născut că
doar de aia sunt pisică.
- Eu sunt iepuraş de pluş şi sunt jucăria lui Nicuşor!...De fapt am fost, că m-am săturat să mă tot înhame şi
să mă tragă de urechi.
- N-ai ştiut cum arată bine măi iepuraşule! Acum cine o să te spele, îngrijească, unde o să dormi la
noapte?Afară? Of, of...
Acum trebuie să plec. Nu mai pot sta la discuții cu tine. Şoricelul l-am pierdut şi aici parcă miroase şi-a
câine. Am plecat! Rămâi cu bine!
- Rămâi cu bine pisicuță!zice iepuraşul, doar că pisica aşa de repede a şters-o de n-a mai avut pe cine
saluta de rămas bun.
- Off... atâta agitație şi afată. Nimeni nu are timp să se joace cu mine. Acum dacă eram cu Nicuşor, mă
jucam cu el. Şi mergând aşa dă de o căsuță a cărei uşă era în formă de cerc. Era îngrijită de alfel căsuța iar
iepuraşul nostru era curios cine locuieşte în ea.
- Ham ! Ham! Ham! Cine îndrăzneşte să intre peste mine? şi fără să mai stea de vorbă îl înhață pe îepuraş
cu toată forța.
-Stai opreşte-te! strigă din toți rărunchii iepuraşul. Prrr! se aude un sunet. Parcă s-ar fi rupt ceva.
- Vai de mine, urechiuşa mea! Ce mă fac acum?
După încă câteva scuturări în stânga şi în dreapta câinele lasă jos iepuraşul, dezamagit că nu a gustat
dintr-o bucată de carne.
- Da tu cine mai eşti? Eu credeam că iepuraşii sunt gustoşi, făcuți din carne, nu din ațe ca şi tine. Mi-a şi
rămas una între dinți!
- Eu sunt iepuraşul lui Nicuşor! zice cu mândrie iepraşul scoțând pieptul în față.
După câteva secunde însă pe chipul lui se aşterne tristețea.
- Oare ce mai face Nicuşor? se întreabă în gândul lui
Dacă n-aş fi plecat de la el, acum eram la căldură şi ne jucam împreună.Oare m-a căutat? Se v-a mai juca
acum cu mine dacă am o ureche sfârtecată?
Vai de mine! Trebuie să mă grăbesc să ajung din nou la Nicuşor să-mi cer iertare.
- La revedere câine rău! Deşi mi-ai sfârtecat urechiuşa mea pufoasă, eu nu m-am supărat pe tine dar te rog
pe viitor să fi mai prudent. Nu te arunca aşa cu colții pe orice îți iese în cale. Poți răni pe cineva. Acum
trebuie să plec. Rămâi cu bine!
Doar după câțiva paşi iepuraşul nostru îşi dă seama că nu mai ştie drumul înapoi către casă şi începe să
plângă şi să zicăîn gândul lui:
- Of vai , numai necazuri am avut de când am plecat de la Nicuşor. Credeam că eu am cea mai grea viață,
că eu sunt cel mai neîndreptățit până am întâlnit pe ceilalți.
 Vreau să mă întorc la Nicuşor! N-o să mai plec niciodată din preajma lui. Oare o să se mai joace cu
mine daca am urechiuşa sfârtecată?
Of, of nici drumul spre casa nu-l ştiu. Ce mă fac acum?
Şi începe să plângă în hohote.
- Nu mai fi aşa zmiorcăit! Hai după mine! din spate se aude o voce subțire.
Iepuraşul îşi întoarce capul şi nu-i vine să creadă.
- Dar tu cine eşti?
- Eu sunt şoricelul căruia i-ai salvat viața!
- Când? Eu ți-am salvat viața? Nici nu te cunosc.
- Mi-ai salvat viața oprind pisica să mă mănânce! şi începe să râdă şoricelul cu poftă.
Când era cât pe ce să pună laba pe mine, tu ai vrut poveşti cu pisica. Ha ha ha!
Atât mi-a trebuit. O mică neatenție şi dus am fost, dar a fost destul de aproape. Îi simțeam respirația.
Râsul şoricelului se oprise brusc.
Să nu mai stăm la taclale că numai va apărea pisica şî dăm iar de probleme. Stiu eu drumul spre casă.
Urmează-mă!
Nu fac ei mult drum că şi ajung în fața uşii casei unde locuia Nicuşor.
- Mulțumesc şoricelule! Nu puteam ajunge fără ajutorul tău.
- Cu drag iepuraşule! Eram dator. De acum săai grijă când ieşi din casă că poți păți mult mai rău.
Apreciază ce ai iepuraşule, altfel poți pierde şi ce ai.
- Ai dreptate! Pe viitor o să cântăresc mai mult când o să iau decizii.
- Rămâi cu bine iepuraşule!
- Rămâi cu bine şoricelule!
Nu apucă să întoarcă iepurşul capul să privească către uşă că minunea se întâmplă. Uşa se deschide!
- Uite Nicuşor iepuraşul tău, este pe trepte! Oare cum de ajuns acolo? Şi uite-i urechiuşa sfârtecată...
Vai săracul. Las că o să i-o cos, o să-l spăl şi o să ți-l dau să vă jucați împreună.
De atunci Nicuşor şi iepuraşul de pluş au fost de nedespărțit. Iepuraşul a înțeles lecția valoroasă pe care a
primit-o din această experiență şi a apreciat ceea ce are iar baiatul i-a oferit iubirea lui nemarginită.