Povestea crocodilului care plange, de Vladimir Colin

Trimis de AnideScoala la Mar, 03/09/2010 - 17:38

    

1 2 3 4 5
Voturi: 212

Un crocodil şedea odată pe malul unei ape şi plângea, plângea cu lacrimi de crocodil. - Vai, vai, cât de rău îmi pare! Vai, vai, sunt nemângâiat! - Ce-ai păţit, crocodilule? întrebă o căprioară. De ce plângi? Crocodilul îşi clătină capul şi strigă cu durere: - Cum să nu plâng, cum să nu plâng dacă am înghiţit adineauri un explorator, cu puşcă şi raniţă, cu tot? Căprioara, care nu-l avea la inimă pe crocodil, râse bucuroasă: - Aha! Te râcâie puşca pe gâtlej, aşa-i? - Da’ de unde! gemu crocodilul. Nu pricepi nimic!... Ce puşcă? Mă doare inima, inima mă doare când mă gândesc la bietul explorator pe care l-am înghiţit... Un om atât de îndrăzneţ! Un bărbat voinic, care cunoştea toate pădurile sălbatice, toate cotloanele pământului... Ce nenorocire! Ce nenorocire! Cum am putut eu să-l înghit, cu puşcă şi raniţă cu tot? Sunt un ticălos, un nelegiuit... N-am să-mi iert fapta asta cât oi trăi! Şi plângea, plângea crocodilul, plângea cu lacrimi de crocodil Căprioara, care se ţinuse departe, se apropie de crocodil, dacă-i văzu durerea, încercă să-l mângâie: - Dragă crocodilule, spuse ea, dacă ai şti cât sunt de fericită că te-aud vorbind aşa... Văd că-ţi pare rău... - Rău! Rău! strigă crocodilul. Dar vino mai aproape, că nu te aud prea bine... Căprioara se apropie. - Bietul explorator! grăi ea. L-ai înghiţit, deşi nu ţi-a făcut nimic... Dar de azi înainte n-ai să mai înghiţi exploratori, nu-i aşa? - Nu! Nu! strigă crocodilul. Cum o să mai fac una ca asta? Mai degrabă am să încep să pasc iarbă, ca tine... - Dragul meu! şopti înduioşată căprioara. - Da, da! Am să pasc iarbă, spuse din nou crocodilul. Numai că... - Ce e?

- Numai că nu ştiu care iarbă e sănătoasă şi care otrăvitoare. Ar fi păcat să mor otrăvit în floarea vârstei. Nu crezi? Căprioara râse şi-l linişti pe dată: - Asta să-ţi fie grija! O să mergem la păscut împreună şi o să-ţi arăt eu ierburile dulci, acrişoare sau amare... - Nu, nu, nu vreau amare! strigă crocodilul. Arată-mi ierburile dulci, cele mai dulci cu putinţă... Uite, iarba asta de lângă mine e dulce? Aş vrea să pasc îndată. Ard de dorinţa de a paşte mai degrabă... Căprioara se apropie de crocodil, se aplecă să vadă iarba cu pricina şi în clipa aceea crocodilul căscă o gură cât o şură şi-o înghiţi cu corniţe cu tot. - Proasto! mârâi el apoi. Auzi, iarbă dulce... Păi tu ai carnea mai dulce decât orice iarbă, aproape tot atât de dulce ca cea a exploratorului de adineauri! Ha – ha, dar bine am mai mâncat azi. Un papagal, care văzuse din vârful unui copac tot ce se întâmplase, clătină din cap şi strigă: - Să afle toată pădurea ce păţeşte căprioara care crede în lacrimile unui crocodil! Şi a aflat toată pădurea, şi de atunci i s-a cam înfundat crocodilului, care a venit plângând la prietenul meu care scrie toate poveştile pentru copii şi, tot plângând, i-a povestit cele întâmplate. Numai că prietenul meu l-a dat pe uşă afară, şi, pe cuvântul meu, bine a făcut!

Culesul porumbului
Ion Agarbiceanu

Primavara fusese secetoasa pana dupa Sangeorgiu, araturile grele, cu brusi mari si tari, asa ca plugarii nici nu cutezara sa arunce grauntele de porumb sub brazda. De ce ar fi semanat?Sa hraneasca norii de ciori care se lasau cand ici, cand colo,peste araturi? De unde se vor fi adunat atatea ciori de cele mari, cu aripile sure, tivite cu negru? Incercasera o vreme cu grapile de fier sa sparga brusii, dar coltii sareau de pe un brus pe altul si nu-i puteau zdrobi. Plugarii erau tacuti, incruntati: isi schilavisera vitele cu aratul in cremene si cu zadarnice incercari de grapat. Priveau zadarnic cerul senin si se scarbira de vanturile mari si reci care bateau necurmat de la miazanoapte de vreo trei saptamani. Multe locuri ramasesera nearate. — Anul asta am pus-o de mamaliga! ofta cate unul. — De! Au mai fost primaveri secetoase. — Ca asta n-am mai apucat, si-s om batran.

De-acum pentru porumb e tarziu. La Sangeorgiu trebiue sa se afle samanta in pamant, si nu intr-unul uscat cum sunt araturile noastre de azi. Eu ma gandesc ce sa seaman in locul porumbului. — Ce sa semeni? Eu tot porumb voi semana, altfel ce mancam la iarna? — Tot nu vei manca la iarna mamaliga, chiar daca ar ploua maine! — Sa fie numai ploaie destula, sa-i umble vreme potrivita si sa fie o toamna lunga! Sa vezi ce cucuruze se vor face. Cand se vor muia de ploaie araturile din iest an si se vor faramita brusii de atatea vanturi, sa vezi ce tarana se va face! De-a dragul sa sameni! Asa si intr-alte chipuri vorbeau plugarii din sat si chiar cei carora le pierise nadejdea sa mai samene porumb asteptau ca pe ace sa ploua. Ce ar putea face un an fara mamaliga? La Sangeorgiu se implinisera cu strasnicie toate riturile stravechi pentru ploaie: nu ramasese fata mare, dar nici fetiscana, pe care feciorii sa nu toarne galeti de apa din fantanile satului si nu ramasera copile si baieti neurzicati, ei intre ei.Toti aveau mainile pline de basici. Totusi nu ploua pana la trei saptamani dupa Sangeorgiu.Atunci, intr-o noapte, se descuie cerul. O saptamana a plouat mereu: cand a mazguit, cand a ciuruit, cand s-a descarcat in picuri mari si tari ca grindina. Oamenii umblau cu capul gol: las’ sa-i ploua, sa le fie si lor si araturilor si pasunilor! Caci si pasunile abia de-acum se vor infiripa, sa pasca vitele mari. Se muiara si se risipira brusii de coltii greblelor de fier peste grauntele semanate acum. Dupa ploaie urmara calduri de mai, si iarasi ploi, a umblat tot vreme potrivita, asa ca in secere oamenii se trezira ca ispravisera cu prasitul de-al doilea ca si intralti ani. Porumbul era inalt pana la piept, cu fire puternice, cu frunze negre si grase. — Iata, ne arata sa nu mai cartim, ziceau cei care deznadajduisera in primavara.

— V-ati facut pacate degeaba, raspundeau cei care ramasesera tari in credinta. Niciodata omul nu stie ce-l asteapta. — De-acum numai de-ar fi o toamna lunga! Oricat de frumos, porumbul e in intarziere cu patru-cinci saptamani. Sa aiba vreme sa se coaca! La mijlocul lui septembrie a brumat usor, iar pe munti s-a pus un strat subtire de zapada. Dar atata a fost toata primejdia. Dupa o saptamana, vremea s-a incalzit si s-a pus o toamna cu seninatati statornice, care a tinut pana la sfarsitul lui octombrie, ba a mai trecut cu un picior si in noiembrie, pana pe la jumatatea lunii. Ce porumb s-a facut? Padure! Cate doi si trei tulei pe-un fir,cat le radea oamenilor inima. In aceeasi zi a intrat satul intreg la cules, la inceputul lui noiembrie. Diminetile erau racoroase, dar indata ce se ridicasoarele, o caldura buna incepea sa joace in valuri fine deasupra lanurilor de porumb. Frunzele uscate fosneau incet la adierea boarei si o mireasma imbatatoare se risipea in aer. Era coapta si canepa de samanta, semanata printre porumb, iar pe miezuine crescuse deasa si inalta, cat nu-i ajungeai cu mana la maciuliile grele, pline de samanta. Mireasma ei taia pe a porumbului, o aroma tare si ametitoare. Plugarii isi lungeau carele cu inima cea lunga si le inaltau laturile cu scanduri, sa incapa cat mai mult porumb.Se culegea cu foi cu tot si il dezghiocau numai acasa, insuri, sa nu piarda bunatatea de nutret. In toate lanurile se auzea cum rup tuleii si-i arunca in gramezi. Se ridica in vazduh larma vorbelor, a glasurilor parand o neintrerupta fierbere. Din cand in cand se itea in larma asta cate-un chicotit de fata pe care cate-un fecior o atingea, ca din nebagare de seama, cu un stiulete. Cantece nu se auzeau, ci numai fosnetul mereu al frunzelor uscate printre care treceau culegatorii.Carele cu vitele desjugate erau la marginea delnitelor si vitele mestecau, cu grumajii vinetii, intinsi, jipii de pe care se culesesera tuleii, tot miscandu-si coarnele albe.

caci pe cele facute atunci le prapadise de mult. Si cand aflau. chiuiau de bucurie si se adunau doi-trei sa-l rupa cu puteri unite siapoi il dezghiocau cu infrigurare. Uneori copiii mai mari se faceau nevazuti prin porumbisti si se intorceau tarziu de tot cu cativa stiuleti cu frunze verzi in brate. Intr-alti ani aflau inca multi stiuleti. cazandu-le. nu se supara nimeni. cu biciul mai scurt. Cei mai marisori ajutau o vreme la cules. din cand in cand. Cei cuprinsi cu munca asta isi uitau in graba de culesul porumbului. sa afle vreunul rosu sau pestrit. tot scobind frunzele de matase ale stiuletilor. Cei mai mici isi incercau in zadar puterile. sa nu ramana unul in urma celuilalt.mirandu-se mereu de frumusetea lui.Uneori aflau si cate-un stiulete. dar unghia abia le intra in boabe. mai subtire. *** Nu era car care sa nu fi adus copii si copilite din sat. Ei se jurau ca-s inca in lapte. mergeau unul de la altul sa vada cum impleteste. cum isi face biciul. acum era cel din urma prilej din an sa-si faca biciul. in . apoi alergau cu ele la un luminis sa desfaca canepa. Dupa culesul canepii de vara. ci si la straini. Altii cautau bete uscate de canepa de samanta si le rupeau. Copilele erau multumite daca puteau strange in brate un stiulete ros sau pestrit. cate-un bob din marginea gurilor late. Unii mai marisori trebuiau sa faca bice si pentru fratii mai mici. sau cu mai putine sfori. si rumegatoarele il mancau cu placere. Bete de codarste isi luasera de acasa. sa-si impleteasca biciul. uitat ca din intamplare pe fire. incrustate gata la capatul unde sa prinda biciul. dar tuleii se rupeau greu si curand ii dureau mainile. si de ici si de colo. Si nu peste mult incepeau sa pocneasca rasunator. Puteau cauta porumb de fiert nu numai in delnitele lor.adunandu-le in manunchi. Asa ca cei mai multi se pierdeau prin delnitele lor. mandri de ceea ce au facut. Impleteau cu harnicie.

In toate carele se incarcau deasupra panusi de canepa de samanta. Doamne! Trebuiau sa le dea numaidecat si celor mici. asa ca era mare biruinta pentru cei ce gaseau. chemati de aroma. Il taia mereu prin maruntaie si uneori se oprea din lucru. Jitarii mai pazeau inca. fruntea-i era imbrobonata de sudoare. si faceau roata in jurul tuturor focurilor unde se frigea porumb. ci si pentru ulei.tot mutandu-se de pe un picior pe altul? *** Carele se incarcau mereu dupa cat de multi si harnici erau culegatorii. Culegea tacut si cu un fel de scarba. Friptul. scartaind de povara. si cuibarit intre ele era cate un copil caruia i se vede anumai fruntea si palarioara. Dar ce bun si aromat era. se facea carlig si abia mai rasufla. Pana acasa. Nu lasau porumb cules in delnita peste noapte. Cand se apuca iar de cules. cand cei mici nu-si mai luau ochii de la stiuletii din foc. Asa se gandea Dumitru Marcului care culegea in delnitalui alaturea de nevasta si de doi copilandri. dar copiilor le placea mirosul asta salbatic.Dar daca nu-i sanatate.lapte. care izvorau din toate partile de prin delnite. dar cum sa nu le dea. acum indata. era tot asa de greu. *** E bine cand se fac bucate din belsug si cand este sanatate. mireasma tare a canepii il ametea. Unele porneau spre sat. iar porumbul mai mult se afuma decat se frigea. care aducea cu cel al urzicilor. Samanta maciuliilor nu o foloseau numai la semanatul de primavara a canepii de lucru. caci nu era urma de lemn sau de gateje. Putin era. . dar anul asta erau tare greu de aflat. altele veneau goale din sat. toata lumea asta nu mai plateste oceapa degerata. si focul il faceau numai cu jipi care nu tin jarul. dar oamenii stiau ca acum paza cea mai buna era la ei in sura. iar cu cotoarele inalte si groase ardeau cuptoarele de paine.

simtindusi gura amara ca fierea. Dumitre. ti-am adus tundra. — Nu mai culege. nu statea mult ghemuit la pamant. Cunosteau dupa semen cand ii venea rau de tot si cand scapa mai usor. Ce-i intr-asta? Nu-i nici o graba asa de mare. udat de ploi. Vei ramane in pat sa ti se aseze durerea. si mai avem de cules in doua delnite. Uite. Acum. — Nu se mai strica ea vremea in saptamana asta. — Te-am rugat sa ramai acasa.De cate ori se-ncarliga. — Singuri nu ati fi ispravit delnita asta. Azi ii venea neputinta neobisnuit de des. din an in an tot mai greu. am fi ispravit maine. cu rasuflarea oprita. tata. Dumitru facu o miscare cu mana. Sa stii ca maine nu te mai lasam cu nici un pret sa vii. ii zise intr-un rand nevasta. — Dar poate sa se strice. Dumitre. raspunse el in sila. si eu si copiii. si larma asta lui Dumitru ii facea rau. . — Daca nu ispraveam azi.Ispravim noi si fara dumneata. — Nu mai culege. — De intins ma voi intinde eu pentru totdeauna. pace buna!” Lucrau tuspatru in tacere grea. un porumb frumos cum e in iest an. Rau ai facut ca nu ne-ai ascultat. ca si cand ar fi zis: „Cat despre asta. nu peste mult. Vremea e buna. navea frica. dar ii venea prea des. si nevasta si baietii se opreau pe-o clipa din lucru. Crasnea fiecare stiulete rupt de pe fir. zisera baietii cu inima rece. Ar fi pacat sa ducem acasa. Era bolnav de multi ani. Intinde-te pe ea si las’ ca ispravim noi. la cules.

nu mai statu ghem. sa fi ramas acasa! Ea ce sa faca? Ce-ar mai putea face? Si deodata izbucni intr-un plans cu hohote. Cand se zgarci si se lasa a sasea oara la pamant. dar acum nu mai simti nimic. ce se inalta in vazduh ca o alarma a nenorocirii. Dup-o vreme se incarliga iar si se lasa la pamant. Si iar se apuca de cules. izbi de cateva ori din picioare. ii asculta rasuflarea. poate are cineva o lumanare! Baietii. dar nu asa. ci se intinse cazand pe spate. Ioane. incepura sa alerge prinporumbisti. dati fuga in vecini. buimaci de spaima. pe urma tot voi veti culege. unul la dreapta. Dar cine sa vina cu lumanarea la culesul porumbului? Nu avea nici un culegator de gand sa innopteze aici. se lasa in genunchi. altul la stanga. Nu-l tinu mult nici acum. Se astepta ea de mult la moartea barbatului.nu intr-un lan de porumb si fara lumanare. Daca n-a vrut s-o asculte. Durerea si nenorocirea ei ca nu-l aflase moartea in pat. Safta.ramane cu ochii deschisi. dar pana pe la ojina ii veni raul inca de vreo cinci ori. Safta-si aduse aminte ca daca nu-i inchizi din vreme pleoapele mortului.cum facuse adeseori in anii din urma. Ci nici nu mai era nevoie de lumanare! trupul lui Dumitru incepuse sa se raceasca si sa se intepeneasca. transpirat acum nu numai pe frunte. — Doamne sfinte. apoi se cutremura scurt si se linisti. apoi isi puse frante mainile in poala si ramase muta. si n-avem o lumanare! Petre. I le inchise. . care se topi intr-un bocet amar. nevasta. era mai mare ca pierderea lui. din brate. Las’sa mai culeg si eu inca o data. ci pe intreg trupul. vedeti-va de lucru si dati-mi mie pace.— Mai copii.pana nu apuca nevasta si copiii sa ajunga langa el.

Pana ispravira de cules si incarcara carul. poate o jumatat’ de ceas. iar cei doi baieti erau inca tot buimaci de spaima. in malaistea lui. — Prinde-le la jug si adu carul aici. iar celalalt cu mama-sa mergea alaturea de vaci cu capul in piept.asa ca pana seara toti stiau ca a murit. culegand la porumb. privind tinta la mort. Intre culegatori vestea se lati repede. iar unul din baieti statea langa mort cu capul gol. femeile se alaturara la bocetul Saftei. raspunse un baiat. Barbatii cu capul gol isi dadura iertaciunile. . Dumitru Marcului. de la vecin la vecin. in vreme ce Safta se bocea nemaiauzind nimic. apoi amuti de tot. il stiau bolnav greu de tot. Dup-o vreme un om zise: — Mai aveti de cules? — Putin de tot. intre panusile de canepa mirositoare. intepeni bine si trupul lui Dumitru si-l urcara deasupra porumbului. dar cand se intoarsera cu mana goala. Veniti cu totii sa ispravim repede culesul si sa incarcam carul. erau insotiti de vreo zece barbati si femei. Safta se mai boci pana iesira din delnita in drum. Oamenii nu se prea mirara. Unde vi-s vacile? — Acol’ langa car. dar peste bucuria si lumina culesului li se asternu tuturor un nor pe suflet. Si barbatii si femeile care au venit s-au apucat de cules. — Pentru mort e mult si atat. Se urca langa mort si unul din baieti. cu mainile fara putere de-a lungul trupului.Cei doi baieti nu aflara lumanare in vecini si alergara si mai departe.

prin care fasaia vantul in frunzele uscate. .Si larma omeneasca inceta sa se mai ridice deasupra lanurilor. Si din cand in cand se mai auzeau pocnete din bici. numai fasaitul frunzelor uscate crestea mereu. din carele incarcate cu porumb. cu cat se apropia inserarea. in drum spre casa. Copiii le incercau sa nu-i dea de rusine deseara. Si numai semnalele acestea scurte si seci pareau ca mai raspandesc viata si veselie deasupra lanurilor de porumb.

.

Se facura amandoi cai si pornira in fuga catre coasta saniusului. Ulitele satului sunt acoperite de un covor alb si gros. Puiul de Ion Alexandru Bratescu-Voinesti Intr-o primavara. vorbesc intre ei batranii. si ploua.pana la marginea zarii. ori cate o lacusta. Locul e larg. in tot sapte oua mici ca niste cofeturi si a inceput sa le cloceasca. pana la urma. foi uscate. au primit ingaduinta. Apoi ceru sa conduca si Niculita. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva zile. Dupa trei saptamani i-au iesit niste pui draguti. mai sus. Se insera cand copiii intrara in curte.Acum se vine? le striga mama. Casele par mai mici. Sania se rasturna de doua ori. paie si fire de fan si si-a facut un cuib pe un mosoroi de pamant. ploua de varsa si ea nu se misca. o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe. Mult s-au mai rugat Vasilica si Niculaita de parinti sa-i lase si pe ei cu saniuta. imbracati cu puf galben ca puii de gaina. nici nu stiau cum fuge timpul. Trecu la carma iar Vasilica. -Cojoc gros ca in anul acesta n-a mai avut dumneaiei de mult. apoi coborau iar si iar se opreau. . parca erau sapte gogosi de matase. Gerul s-a mai muiat si copiii sa-tului au si pornit cu saniutele pe coasta. dar mici. asa incat pot pleca deodata zeci de saniute ce vin ca trasnetul pana la poale. zise un baiat de alaturi. -Sezi tu inainte. Ai vazut cum sta gaina pe oua? Asa sta si ea. sta afara in grau. . doar ca ea in loc sa stea in cotet. N-ati patit nimic? -N-am patit. Parca le parea rau dupa inaltimile din care veneau. Si tot asa. ca sa nu i-l inece ploile. tocmai din Africa — sa lasat din zbor intr-un lan verde de grau. Pana la urma se aseza Vasilica in fata. Obrajii le ardeau de bucurie si ochii le scanteiau. cu gandul ca a doua zi vor merge iar la saniat. Dar.La Sanius de Ion Agarbiceanu La inceputul saptamanii fluturau rar cativa fulgi de nea prin vazduhul sur. a inceput sa adune betigase. nu goi ca puii de vrabie. Si copiii intrara bucurosi in casa. Se opreau pentru o clipa nehotarati.Daca patiti ceva? Acolo sunt si sanii mai mari care va pot dobori. dormitand sub acoperisurile grele. la marginea unui lastar. ca nu cumva sa patrunza o picatura de ploaie la oua. le-o . Vasilica! -Ba sezi tu! -Sa sada cel care stie sania mai bine. sapte zile de-a randul a ouat cate un ou. si au inceput sa umble prin grau dupa mancare. Prepelita prindea cate o furnica. pe urma. Numai la o saptamana si iarna s-a instapanit peste lume.

Si erau frumosi. a putut zbura pana in lastar. si cu nici un pret sa nu se miste. voi sa ramaneti nemiscati. — Nu va miscati.tul. Ce frica a patit cand s-a simtit strans in palma flacaului. sub aripile ocrotitoare ale prepelitei. lipiti cu paman. a zburat. ca esti mic. Nu-l vezi ca de. la doi pasi de la botul cainelui. incat cainele vrea cu orice pret s-o prinda.se in drumeagul de pe marginea lastarului. le-a poruncit sa se pituleasca jos. moare. vanatorul ii aude paraitul zborului. In vremea asta puiul al mai mare. Puii n-au priceput. s-au stins.abia e cat luleaua?! Cand s-a vazut scapat. Ziua. fuga speriat la prepelita sa-i spuie ce-a patit. care o urmareste.. Cand l-a gasit. dar acum. le sopteste prepelita si se strecoara binisor mai departe. Ailalti pui nu s-au miscat din locul unde-i lasase prepelita. ca sub un cort. e pierdut. zboara repede spre lastar. si cu ajutorul mamei lor au inceput sa zboare. Vanatorul. el a stiut. o sa faci cum ai vrea tu. Vai! cum le bate inima. al mai mare dintre pui n-a alergat repede la chemarea ma-sii. Din cand in cand se auzeau pocnete de pusca si glasul vanatorului strigand ―Apporte!‖ Mai tarziu caruta s-a indepartat inspre vanator pe drumeagul lastarului. zile si nopti.. ma Marine. Dupa o clipa de socoteala. cand i-a vazut aripa rupta. Si mama lor le spunea ca-i invata sa zboare pentru o calatorie lunga. Au ridicat toti in sus capetele cu ochisorii ca niste margele negre si ascultau. ca beau dimineata picaturi de roua de pe firele de iarba. dar prepelita se preface asa de bine ca e ranita. dar mama lor. Ea i-a numarat: lipsea unul. dupa cum le poruncise ma-sa. dar acolo. Lectiile de zbor se faceau dimineata spre rasaritul soarelui. prin iunie. de miscarea aripii. l-a mangaiat si i-a spus: — Vezi ce va sa zica sa nu ma asculti? Cand te-i face mare. doua. dar a avut noroc de un taran batran. Era cam departe. si seara in amurg. macar ca nu era vreo apa prin apropiere.. care dadeau tarcoale pe deasupra miristii. iar cand socoteste ea ca e in afara de bataia pustii. ―Una. D-atunci au inceput . — Eu o sa zbor. in loc sa stea nemiscat ca fratii lui. N-a picat. stau la umbra in lastar. cunoscand desimea lastarului si vazand ca trasese intr-un pui. si ei. aud o caruta venind si oprindu. ca e pacat de el. nu s-a luat dupa dansul.firimitea in bucatele mici. hat! l-a prins un flacau sub caciula.‖ Intr-o dupa-amiaza pe la sfarsitul lui august. ieseau cu totii pe miriste. Nero! Fasaitul se apropie — uite cainele: a ramas impietrit cu o laba in sus. Ascultau in tacere. dar tocmai dintr-acolo venea vanatorul. vanatorul se departeaza strigand: ―Inapoi! inapoi!‖ Nu poate trage. cand se potolea vipia. si o sa vedem dedesubtul nostru orase mari si rauri. au auzit deslusit glasul mamei lor chemandu-i din capul miristii: ―Pitpalac! pitpalac!‖ Repede au zburat inspre ea si au gasit -o. o mancau numaidecat. sa nu iesi niciodata din vorba mea. se intoarce si trage. ca poti sa patesti si mai rau. cuminti si ascultatori. numa. cand au venit taranii sa secere graul. caci ziua era primejdios din pricina heretilor. Incet-incet puful de pe ei s-a schimbat in fulgi si in pene. a inteles ca era pierdut. dupa-amiaza. si puiul a cazut cu o aripa moarta. Cainele paseste incet dupa ea. cand se ingana ziua cu noaptea. care zboara. Scaparea lor era lastarul.. Ea l-a luat. si marea. cand era caldura mare. Dupa cateva clipe prepelita zboara ras cu pamantul. Din lastar i-a raspuns un glas stins: ―Piu! piu!‖. ascultand din toate partile. nu sufereau de sete. Se auzea fasaitul unui caine care alerga prin miriste si din cand in cand glasul omului: — Unde fugi? inapoi. trei!‖ Si cand zicea ―trei‖. se plimbau primprejurul mamei lor si cand ii striga: ―Pitpalac!‖ repede veneau langa ea. pic! pic! pic! cu cioculetele lor. ii batea inima ca ceasornicul meu din buzunar. ―Nero! inapoi!‖ s-a auzit un glas strigand. osul — la inceput numai plesnit — s-a crapat de tot. socotind ca nu face truda de a-l cauta prin lastar. care intelesese ca e un vanator. Si asa traiau acolo linistiti si fericiti. Atunci prepelita disperata a inceput sa-l strige tare. pe care trebuiau s-o faca in curand. mai tare. cand o trece vara. Se apropie grabit si vanatorul. si in tacerea serii care se lasa nu se mai auzea decat cantecul greierilor. dar si-a ascuns durerea. cu ochii tinta inspre ei. O singura alica la ajuns la aripa. ―Si o sa zburam pe sus de tot. si cum nu stia sa zboare. Mama lor ii aseza la rand si ii intreba: ―Gata?‖ ―Da‖. pe cand puii se jucau frumos in miriste imprejurul prepelitei. iar in noptile racoroase se adunau gramada. Din seceratul graului si din ridicarea snopilor se scuturasera pe miriste o groaza de boabe cu care se hraneau si. incet-incet pocnetele si strigatele s-au pierdut. raspundeau ei. incat vad cum i se urca o furnica pe carambul cizmei. a ramas incremenita. zboara. de frica sa nu-si impuste cainele. frrr! zburau cu totii de la marginea lastarului tocmai colo langa cantonul de pe sosea si tot asa indarat. ca sa nu-l deznadajduiasca pe el. Odata. — Unde e nenea? — Nu stim. Ati inteles? Puii au clipit din ochi c-au inteles si au ramas asteptand in tacere. care s-a rugat pentru el: — Lasa-l jos. iar cand s-a innoptat si rasarea luna dinspre Cornatel. Uite-l: piciorul lui e acum asa de aproape de ei.

. sta zgribulit de frig. In locul zilelor mari si frumoase au venit zile mici si posomorate.. ori palcuri de alte pasari calatoare. aripa calda a mamei. a inceput sa cada bruma si sa se rareasca frunza lastarului. mergand toate in aceeasi parte. prepelita s-a mutat cu puii intr-un lan de porumb de alaturi. a zburat cu puii zdraveni. iar noaptea. mama. dar peste catava vreme au venit oamenii de au cules porumbul. aducand cu dansul un ger aprig. miriste. el o intreba cu spaima: — Mama. au taiat cocenii si au intors locul.un caramb de cizma pe care se urca o furnica. Dupa durerile grozave de pana adineaori.. urmarindu-i cu ochii pana au pierit in zarea dinspre miazazi. care sufereau de frigul toamnei inaintate. iar in tacerea noptilor friguroase se auzeau strigatele cocorilor. . Dupa o ninsoare cu viscol. iar jumatate sa ramaie cu puiul schilod. Si a trecut vara. urma un senin ca sticla.zile triste pentru bietul pui. nu e asa ca o sa ma fac bine? Nu e asa c-o sa merg si eu sa-mi arati cetati mari si rauri.. La marginea lastarului. silindu-se sa nu planga. catre miazazi. raspundea prepelita. se uita cu ochii plansi cum fratii lui se invatau la zbor dimineata si seara. cand ailalti adormeau sub aripa mamei. Suflarea dusmanoasa a crivatului.. Ar fi vrut sa se rupa in doua: jumatate sa plece cu copiii sanatosi. a hotarat-o. Pe inserate se vedeau randunici intarziate zburand in rasul pamantului. si a ramas in loc. pe cand al ranit striga cu deznadejde: — Nu ma lasati! Nu ma lasati! A incercat sa se tarasca dupa ei. ca sa nu-i slabeasca hotararea. In inima bietei prepelite era o lupta sfasietoare. si marea? — Da. un pui de prepelita. mai bine numai unul — si fara sa se uite inapoi. si pica mort. Au venit taranii cu plugurile de au arat miristea. Prin mintea lui fulgera crampeie de vedenii. toata preajma era imbracata in haina alba si rece a iernii. Decat sa-i moara toti puii. pornita fara veste intr-o zi. atunci s-a mutat in niste parloage din marginea lastarului. care se agata de ea cu disperare. Se clatina intr-o parte si intr-alta. Peste trei zile. cu degetele ghearei impreunate ca pentru inchinaciune. cu aripa rupta.. urmeaza acum o piroteala placuta. dar n-a putut.

inchisa in fund de dealurile viilor.Ptiu! Mars d-aici.Care Vasilica? . in care primavara canta privighetorile de e o frumusete. . care sade alaturi. La o miscare nedibace. a vazut-o si Lenuta. e! dar negresit prietenia care poate sa mijloceasca intre un boier mare si copilul unui odaias. de batachina si de rugi. curtea pasarilor si doi caini mari legati in lanturi . unde mananca boierii vara. ma? A fost si poimaine? .Nu fate nimic. iar cu cel de la mana stanga ii arata privighetoarea.un broscoi de baietas slabut. Din vreme in vreme. de parca ti se primeneste sufletul uitandu-te la ea. ii striga: “pst! ma hotule. si sunt de sase ani. printr-alta se vede terasa imbracata in flori albastre.Ce vorbesti. Aplecandu-se mai mult.Dar pe tine cum te cheama? . Prin gradina asta e drumul lui conu Misu. e o gradina frumoasa in care sunt patru cladiri mari: a tribunalului. catifelati si dulci avea. dar se uita si el din gradina prefecturii pe crapaturile ulucelor. iar prin a de la capul din fund al ulucelor. carpiti in zece locuri. A fost si poimaine. Vine indarat. printr-una se vad rondurile de flori frumoase si locul unde joaca copiii crocket. sora mea… Si clatinand din cap: . cand e sa iasa in oras.Care Lenuta? . slaba. venind din targ. . Si conu Misu. tinandu-se cu o mana de bracinarii pantalonilor prea lungi. Copilul. dar acesta iesi din tufis si privindu-l drept. prin a treia. Cum trecea intr-o zi din primavara trecuta. pe care acum o cunoaste si o intalneste mai in fiecare zi. luandu-i. . un baietas. odaiasu’ de la casierie. iar mai in fund. sa-ti cumperi covrigi. tu poate ca vrei si doi bani. ii facea semn sa taca. Nicusor nu e primit in curtea lui conu Misu sa se joace cu copiii lui si cu musafirii lor. . restul gradinii e numai tufisuri dese de lemn cainesc. in care numai rosatea varfului nasului pune o pata mai vesela. dar niciodata nu-l privise cu luare-aminte.razand cu multumire. de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti by hrnicu La marginea dinspre miazanoapte a orasului. si tot incercand crapaturile a dat peste cateva prin care poate vedea tot raiul din curtile boierului. Asa. dar asta i s-a parut atat de dragalasa.Mi-a spus maica-mea asa: ca le plate la privighetori si vreau sa pui pe zos la a mea… Are si conu Misu trei ingerasi de copii de la care aude in fiecare zi fel de fel de nostimade copilaresti. gradina de poame. iazul umbrit de salcii si de anini cu o moara vorbareata. cu parul canepiu.Vasilica a lu’ nenea Dumitru de la zudecatorie. cu oua de furnica? . Cunoaste acum si pe parintii lui Nicusor. si cu pantalonii in vine.incat a luat pe baietandrul odaiasului in brate si l-a sarutat.Lenuta. prafurie si totusi placuta pentru blandetea ochilor… Negresit. cu o mutra aspra.Ce sa faci. negru. neputandu-se satura de a o privi si nestiind ce sa priveasca mai cu drag. Aci sub mal.Bravo! sa nu i-o arati. incurcat ca un caier. a prefecturii. . cand te-i sui. saltandu-l in sus.Ce spui.Nicusor a lui Ionita. dar dupa cativa pasi se intoarce sa-l intrebe serios daca la spiterie se vinde oua de furnica.Da’ lui Vasilica nu i-o arat. o vazu… Si a stat asa multa vreme. scoate si-i intinde doi bani. incarcata cu o dubla de paine si cu un clondir. . in tufis.Ca fin’ca da cu pietre. . pe care de-abia le duce. pe malul iazului. pe amandoi obrajii.Si de ce nu i-o arati si lui? . si fiindca tufisul in care canta era chiar alaturi. – Acolo.Nicusor. toata coama muntilor de la Piatra Craiului pana-n Penteleu. pasarea mica si neinsemnata care scotea sunete atat de puternice si de maiestre din gusulita ei care se vedea saltand. s-a oprit sa asculte o privighetoare. Asta e a mea. mai departe valea verde a Ialomitei.zice: “Saru’ mana” si pleaca grabit. care canta de rasuna gradina. ce sa vaza? Jos. rusinat de induiosarea lui. pasarea zbura si lui conu Misu ii paru grozavde rau. cand il vede prin gradina. .Tt! . Chiar pe marginea malului e o movila pe care. cu seriozitatea adorabil de hazlie a copiilor: . ai inaintea ochilor o minune de tablou. vino ncoa!” si-i da cate un ban. crezand ca s-o mahni copilul. paros. s-a aplecat sa incerce: n-o putea-o zari? Cand. domnule!? Pai bine.Da. pe urma. topita-n aburii albastrii. Acum pentru intaia oaravedea ce ochi negri. a judecatoriei si a casieriei. mama. ma. in tot o priveliste frumoasa. l-a lasat jos si l-a scuipat: . ofilita. Nicusori raspunde cu umarul drept. unu gros. ori fericirea fara seaman care zambea pe toata fata copilului? Il mai vazuse el de cateva ori p-aci prin gradina jucandu-se cu alti copii de seama lui. potaie mica!… Din ziua aia dateaza prietenia lui conu Misu cu Nicusor. cum da si Lenutei. tatal. pe culmea carora sta de straja manastirea. caprioara cu tarcul ei. Cu degetul aratator de la mana dreapta peste buzele tuguiate.

face doi pasi in curte si se uita cu incordare… Ies valuri de lumina pe ferestre. papusi! Uite si niste iepurasi albi. sa vaza pomul de Craciun …pomul de Craciun!!… Si nici prin crapaturile ulucelor nu poate sa se uite. nerabdatori. ca e zapada pana la gat… E! dar daca ar vrea conu Misu… “Te. cand l-a durut in gat. dinspre terasa se aude latratul gros al unui caine si tipatul unui copil. tipat de groaza. cand se aprind lumanaricile… Toti copiii astia. Mars acasa! Si saniile trec… E noapte… nu se pot vedea lacrimile care au napadit in ochisorii negri. alaturi. . Mai sunt de asezat jucariile pe mescioara din jurul bradului si de pus la fiecare teanc de jucarii cate o carte de vizita cu numele copilului caruia i se cuvine.” O ia la fuga inspre curtea boiereasca. dar ce sa faca acasa? Nu e nimeni acasa. cu ochii lui impaienjeniti de friguri. In mijlocul salonului incapator. poate te duce sa vezi pomul… pomul!”. Nu se poate sa fie canii dezlegati acum cand vine lume… Asta nu se poate! ce. “Hei! la o parte!” striga birjarul degeaba. catifelati. a vazut el prin crapaturile ulucelor. parca-i sopteste cineva la ureche: “Stii ce? poate ca se vede de la poarta prin ferestre. Pe portile deschise larg nu mai contenesc saniile incarcate cu musafiri. ca in tot trupul copilului s-a revarsat caldura unei fericiri nemasurate. Si el stie ce insemneaza asta. nu se poate… nu se poate”… Se aud sanii venind dinspre targ… Uita-le. In vremea asta. Jumatate il imbranceste inainte: “Incearca. care trec in sanii. l-a dus ma-sa la spiterie. cand au trecut. s-a despartit acum in doua. a zarit o clipa in odaia de alaturi. care se zbate si se framanta… mama e dusa la cucoana casierului sa ajute la gatit si la scuturat – si a luat si pe Lenuta cu ea. Repede o ia la fuga sa-i iasa inainte. cu ochii umezi de fericirea bucuriei lor. Inchide ochii si dormi in pace. ca sa se bucure de bucuria copiilor. sufla austrul. binisor …Aaaa! ce frumos! ce frumos! Poate de-acum sa sufle austrul.numai nitel. lumanaricile nu erau aprinse si mamica i-a spus asa: ca seara e mai frumos. randuind lucrurile la locul lor. ca Dummezeu e bun si iertator. Cucoanele se invartesc de colo pana colo. vazandu-l. Da. conu Misu nu e om bun? Ba e bun. Sa astepte. deschide pianul si se aseaza sa-i acompanieze… dar in clipa in care-si ridica mana ca sa inceapa. sa muste pe lume? Face cativa pasi in curte. conu Misu e om bun. langa fereastra zace copilul fara cunostinta… * Nu te mai framanta atata. Trebuie sa cante: “O! Tannenbaum! o! Tannenbaum!” Se face o tacere desavarsita. dulci ca o mangaiere… I-a zis asa: “Mars acasa!”. cotesc la colt si. ca nu e inca gata. apoi. si atunci. ducand in spinare un brad mare. una e ridicata! Paseste binisor. care tine de la intrare pana la terasa din fund. dar cainii! Gandul asta il face sa se retraga repede din curte… Ce bine ar vedea el d -acolo pomul de Craciun! Sta… si-si face in gand socoteli de om mare. e un sufletel stingher. hai? Drace impelitat! Sa te calce sania. strangandu-si la piept paltonul lung si larg. La curtea caselor lui conu Misu e zarva mare. tragand cu urechea si neputandu-si dezlipi ochii de la lumina ferestrelor… Ocoleste in varful picioarelor casa… mai sunt cativa pasi… A ajuns!… na! perdelele lasate… ba nu. tobe. o sa-l ia sa i-l arate. Tot sufletul i s-a urcat in ochii care privesc cu nesatiu… Cum sclipeste beteala! Uite si lumanaricile aprinse! Si ce de jucarii! Trambite.” Nu-i da lui intotdeauna cate un ban? Adineauri a trecut in targ si nu s-a intors inca acasa… Daca i-ar iesi inainte si l-ar ruga sa-i arate si lui pomul de Craciun. parintii de alta. Cat e de mica inimioara lui. E pom de Craciun la care sunt poftiti copiii tuturor prietenilor. lung. Anul trecut. Acum madamele aseaza copiii in semicerc. Nicusor recunoaste pe conu Misu si-l aude razand cu pofta. El stie c-ai priceput prea tarziu de ce-ti iesise copilul inainte si ca te-ai cait de a-l fi gonit cu asprime. A ajuns! Aci e alta cotitura. iar cealalta il trage inapoi: “Fugi d -acolo. subtiind norii printre care incep sa se iveasca stelele si aducand cu el un ger de te taie. iesind pe jumatate din sanie si vazand copilul in drum: . d-acolo de pe prispa unde mananca boierii vara! Acolo. e asezat bradul impodobit de-ti ia ochii. “Mars Leu! mars Leu!” striga conu Misu dand cu piciorul in caine… Jos. mare… pe urma baietii de la cofetarie cu tavi si alt baiat de la librarie incarcat cu fel de fel de cutii. facut dintr-o scurteica veche a ma-si. acolo se duc. Sunt cateva clipe de extaz general vrednice de admirat: copiii de o parte ramasi tagla cu ochii pironiti la pom. Cine stie? poate chiar fara sa-i spuie nimic. in bataia lampii electrice de la raspantie. mici si draguti… Inauntru se deschide de perete usa odaii din dreapta prin care navaleste o droaie de copii. dar pomul nu se vede… Si mai face doi pasi. tatal e dus la carciuma… iar el sta singur in gangul casieriei. deschid usa. Se da la o parte langa uluce ca sa treaca saniile care ies. fetite si nodulete mici. nitel de tot. gazda. baietasi. muncit de ganduri… A vazut azi-dimineata pe un om din curtea boiereasca. Copiii. un brad frumos imbracat in… dar a inchis spiterul usa… si era ziua. la casierie. asteapta in odaia din dreapta semnalul cand vor putea intra. pe care parca-i da jos fundele. si nici conu Misu n-a sosit inca de la club cu barbatii. vant taios de rece.. prin usa intredeschisa. sfasietor.In drum.pe sarma… * Frumos Craciun o sa fie! A nins doua zile din crivat si acum in ajun s-a schimbat vantul. in care parca e un pui de lautar… Ferestrele sunt prea sus… degeaba… A! stie el un loc de unde ar putea vedea. care spinteca tacerea si trece ca un junghi in inimile tuturor… Barbatii dau navala intr-acolo. ca e om bun. coane Misule. iar conu Misu. Cucoana Zoe. nimeni… Si cosul de la soba tiuie… Si-i e urat… Si cum sta in drum. sunt ferestrele jos.

cum l-ai ingrijit.Te-a vazut cum l-ai adus in casa. El stie ca esti hotarat maine in ziua de Craciun sa te duci la casierie. sa te incredintezi cu ochii dumitale ca copilul nu s-a imbolnavit de spaima. . Dumnezeu e bun si iertator si a auzit ce-ai pus de gand cu cucoana Zoe sa faceti la anul. cum i-ai incarcat bratele de jucarii si de bunatati si pentru el si pentru Lenuta. Inchide ochii si dormi in pace.

.Privighetoarea Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti — Ce ai. se fac baston. Nici nu stiu cum sa-ti spui. .. in care arunc in toate serile cate o bucata de mamaliga ori cate un pumn de grau fiert: nada la peste.... cat un cutit de masa obisnuit.. acolo. dau cu undita la peste. dar in sfarsit: cleni... iar cand plec de acolo.. — Ba nu zau.. infasor ata pe nuia si o bag intrun tufis de rachita. si gata. — E!. mrene. Am acolo.. mai ales acuma primavara. Cand n-am ce face. Stiti ca prin fundul curtii mele trece iazul morilor. E pacat..... de se strang.. ti s-a intamplat ceva? — Mi s-a intamplat o ticalosie. ii pun ata. se da bine si prinz. ca prea sunt lungi... dar aici in iaz nu le intrebuintez. Am prins de multe ori si mai maricei — asa. e frumos de tot: o umbra deasa si racoroasa.. n-ai dat cu undita niciodata.. Iau cate o nuia de alun. cand e apa merie. Tu nu esti pescar. in stanga scarii (c-am facut o scara pentru scaldat). Si uneori. eu am undite sistematice. Sa vii o data sa vezi.. nu cine stie ce pesti mari. si apa aia care curge lin printre salcii pletoase... o adancatura. nene Iorgule? Parca ai fi suparat. plumb si carlig.. Acum. La mine.

. Se auzea in zavoi. chiar in gradina la mine. am petrecut o seara. Mai ales una. dincolo peste iaz.. ori ca era prea . Ne gandeam ca poate si-a gasit sotia si s-o fi dus dupa ea in zavoi. puica. cincisprezece.. Pe la douasprezece ne-au plecat musafirii. luase un condei sa insemne cu vorbe toate felurile de sunete pe care le scotea.. canta. Uneori facea: fi.. Si din crina ii raspundeau altele si altele. care au putut sili privighetoarea sa ajunga sa cante asa... cand stau linistit la pescuit..... ca un ceasornic de buzunar cand il intorci? Mare taina! E!. intr-o salcie pletoasa. aproape de tot. Doamne.In tufisurile astea si in salciile de pe marginea iazului vin privighetori si canta toata noaptea. strigand: “La revedere. marti. Ce e azi? Joi. iar nevasta capitanului. iar cand ispravea intr-o cascada de triluri. o multime. sa-l intrebi pe el... facea intr-un fel nou. rasuna tot zavoiul. si ne sileam s-o recunoastem de pe cantec. daca o fi adevarat ca toate vietuitoarele de pe pamant se trag dintr-o tulpina si ca s-au deosebit unele de altele numai silite de imprejurarile deosebite prin care au trecut — ce fel de imprejurari au fost alea.. vin saracele pana langa mine. dupa ce ne-a zis noua “Buna-seara”. Nu canta una. Foarte de multe ori. Si cum era o luna ca ziua si mirosea liliacul.. n-am s-o uit niciodata! Si ne intrebam cu totii. aici insa nu. parca ar fi oarbe: umbla dupa oua de furnici si dupa rame.. a facut bezele inspre salcia pletoasa.... Frumoasa seara am petrecut... dar in salcie nu mai canta privighetoarea. Inca Victorita.. fi. Alaltaseara..Dumnezeule!.. De cate ori incepea. dar. a venit pe la noi capitanul Delescu cu nevasta-sa si am stat cu totii in pridvor sa le ascultam.. pe mane seara!” Si au venit si aseara. nevasta capitanului.. fi.. zau daca nu-ti venea s-o aplauzi ca pe-o primadona. sa le prinzi cu mana. tiha! tiha! tiha! chiau! chiau! chiau! clings!.. cantau zece. iar carsteiul bunaoara sa haraie.

ori ca nu canta toate la fel. Acum sta moarta.... Ma iau dupa fir si ce sa vaz? Parca si acuma mi se sfasie inima. ca doua margele negre. pentru ca ne desfatase cu viersul ei! Cand ma gandesc.. o vaz mai departe pe jos. cat trebuie sa se fi chinuit!... . Dau s-o ridic: ata desirata de pe bat si incurcata in rachita. Lasasem rama in carligul unditei... dar ce nebunie!. Saracuta! Cat trebuie sa se fi zbatut.. imi vine nebunie. Auzi dumneata moarta: cu carligul infipt in gusulita aia. Cand ma uit mai bine. Azi-dimineata. Pre legea mea! Sunt asa intamplari absurde care-ti tulbura mintea.. iar pe ochisorii ei. iti zdruncinacredinta. Lasasem in ajun undita acolo intr-un tufis... O caut: nimic. neavand treaba.. Ah! ochisorii aia negri pe care napadisera furnicile!. napadisera furnicile. lipsea un sunet.. ma cobor la garla.departe si nu puteam deosebi toate sunetele. cu aripioarele intinse. si biata privighetoare. umbland dupa demancare.... a inghitit carligul!. dar lucru hotarat.. care scotea sunetele alea dumnezeiesti! Auzi dumneata cum am rasplatit eu pasarica nevinovata. n-n-auzeam pe niciuna facand: clings! Nu-l auzeam si sa vezi de ce. Zic: sa stii ca mi-a furat-o cineva.

întindea din vreme în vreme gâtul şi da drumul unei fluierături gâlgâite. înlăuntru. Paseri mărun te. Pe cărări. îşi desfăşura tăcută bolţile de frunzişuri. ca-ntr-un vis. Se priveau cu ochişori sticliţi ca vârfuri de ace. printr-un şuiet adânc. care vestea cel întăi. care trezea un răsunet lung în urmă. ţesându-se într-un joc grăbit. Şi într -un covru scurmat în pămînt. şi-n urmă-le nuieluşele se clătinau. erau stigleţi cu pete de sânge. în vârful căruia săgeta spre cer un brad vechi. Bătaia copoilor răspunse . tremurându-şi frunzele lucii. apoi îi întuneca încet şi-şi mişca botul crăpat. în mângâierea căldurii dormita . Zboruri de gâze cu aripi străvezii. stropite cu felurite culori. Pe la amiază începu un glas de corn să adie din poiană în poiană. În ţihla măruntă de la margine. Numai ici-colo. cintezi cu piepturile cărămizii. mişcarea vieţii: răzbătea o chemare nedesluşită moale. pitit pe labe. îşi lumina ochii deodată. stânsă. şi pădurea Petrişorului. se chemau de pe vârfuri de nuieluşe mlădioase. pe urmă dispăreau. o gârneaţă subţire se clătina încet. bătrână şi nestricată de mână de om. piţigoi rotunzi cu pene cenuşii şi negre. lumina se cernea în ploaie deasă şi caldă de raze. se ridica departe într un pisc prăpăstios. ca-n orice dimineaţă de vară. era încă umezeală. sta un iepure roşcat. îi sticleau penele ca gălbenuşul oului. roiuri de musculiţe se roteau ici-colo. între frunze şi păiuş. Un grangur sta nemişcat pe o ramură de fag întinsă spre soare . foşneau un timp foile galbene ale anilor trecuţi. Urca domol coline trăgănate. în care începeau să se îngrămădească miresme calde. fluturi jucau pe deasupra ierbii dese.In padurea Petrisorului de Mihail Sadoveanu Era pe la sfârşitul lui august. cu urechile lăsate pe spatele gheboşat. Înfiorarea vieţii mărunte se strecura prin marginea aceasta de pădure. şi de pe cerul răsăritului soarele începea să-i pătrundă ascunzişurile. în ramurile pădurii. Aşa urca lin spre asfinţit. sosirea vânturilor. fâlfâiau apoi uşurel. cu aripioare albastre se încrucişau. deschideau pliscuri şi fărîmau melodios chemările. sticleau în lumină.

roşcovană. slabă de i se vedeau coastele prin piele. apoi prinse a bate din coadă. Vasile ridică mâna şi se aplecă asupra ei. Aici. parcă ce fac ? Pe-atâta m-am pus şi eu… Am o ciudă pe dihănii. Vasile trase de la şold. intrară. cu faţa plină. pădurarul. în lanţuguri. zise Vasile. călcând înăbuşit. m -am dosit între tufişuri. întunecoasă. Celălalt. întinzând urechea. Osman! strigă boierul. s-a sfârşit! Vin eu. cu puţină mustaţă bălaie. — De-acu’ să mergem. Unde mi-ai fost. Şi pe poteci. naa! Lătrăturile se apropiară. — Chiar aici ? întrebă cuconu Grigoriţă. după puşca curată şi lucitoare. îndreptându-l spre marginea pădurii. nu mai am linişte… Asta-i ca o patimă. Un om bine hrănit. Răsunetele dulci încă vibrau. ieşi în cărare şi căţeaua pădurarului. mai puternic se auzi. Vasile. şi mai aştept… Atunci i-am zărit că ies… Erau şase… Da’ unu mare. — Iacă. cu botul roşcat. cucoane Grigoriţă.şi găsesc urmă pe cărarea asta… Erau multe labe pe omăt… Trecuse Sfântu-Andrei. ticălosule ? Strecurându-se ca o şopârlă printre tufe. Un alt lătrat mai plin.răsunător: chiaf! chiaf! Se auziră şi voci omeneşti. cu cizmele cu turetci. privi la dreapta. pe urmă spre bahnă. Când am dat peste urma lor. negru. dar cu privirea limpede şi senină. Câinii umblau liniştiţi îndărăt. când un câne răspunse. urlu eu de două ori. îl duse la gură şi slobozi trei sunete prelungi. cucoane Grigoriţă. zise pădurarul îndrep-tându-se. cu puţin pântece. întorcînd capul spre pădurar. cucoane Grigoriţă. Unul era «boierul» . după pălărioara cu pană de gaiţă. . am puşcat cei doi lupi anul trecut. din dreapta. la stânga. cu obrazul mulţămit şi cu ochii veseli. doi oameni. — Aici. Era un bărbat tânăr încă. Un câne frumos. doi. O apucăm tot înainte… Ş-apoi la poteca aceea a lor nu se poate să nu dăm peste capre… Le-am văzut şi ieri… Porniră. era un zdrahon nalt şi spătos. umblau jivinele potăi… Găsesc eu urma. la marginea asta. ieşi la douăzeci de paşi în urmă. lungi. pusese câte-un petec de blăniţă de iepure. — Asta-i capauca mea. Frişca. pe poteca umedă. nici nu beau. o găsesc afară din pădure până-ntr-un loc. Pădurarul începu să cheme: — Na. la mine… lucru mare… Nici nu mănânc. Frişca se lipi la pămînt schelălăind. — Ia mai strigă. Avea taşcă cu nasturi de alamă la şold. Da’ peste alţii am dat eu în alte părţi… De cum dă omătul. lucru mare. cornul. bătând ascuţit de trei ori. se cunoştea după îmbrăcămintea de postav verde. în urmă. şi ducea în cumpănă o puşcă sub cocoaşele căreia. na. fără cucoaşe. ş-am început să-i urlu… Urlu eu o dată. o mai găsesc spre sat. ca să nu ruginească oţelele. aici. cucoane Grigoriţă. o cercetez. numa’ ce-i aud că-mi răspund din bahnă… Acolo erau. în stânga. cu mustaţa groasă. — Chiar aici. zise Vasile. pe cărare. după aceea se apropie în fugă de cei doi vânători. cercetând cu ochii desi şurile. din lumină. în trestii… Iar îi chem. cânii… zise boierul. întoarsă… Mă gândesc eu că-s în bahnă… Şi m-am dat aşa la marginea pădurii.

pădurarul se opri. cu mâna pe puşcă . cucoane Grigoriţă. pe ici. la dreapta. nu-i departe pârăul. şi acuma mergeau tăcuţi prin răcoarea pădurii. aşa cum o vezi. îşi răsuci şi el una . neliniştiţi. Iar merseră o vreme. Osman! vorbi pădurarul cătră câni. — Iaca. -Încet. se cunoaşte urmă proaspătă… Cuconu Grigoriţă se plecă şi el. după aceea îşi cercetă oţelele puştii. că-i des al dracului! în vale-i jilăveală mare. dintr-o dată porniră în lungul costişei şi dispă rură în tufe. Boierul tresărise. cucoane Grigoriţă. Ciocănitori tocau în scoarţa arborilor. mulţămit.. eliberaţi. capra la buza puştii… . le ştie sama… îţi aduce. mărimea lupului). Puneţi botul… Hai şi tu.înainte. — Ceilalţi s-au dus la mama dracului.) L-am însemnat. tutunul . pe cel mare… (Aici Vasile înjură iar. — Da’ ceilalţi ? zise cuconul Grigoriţă. încep eu a scheuna . l-am luat şi pe-acela la ochi. Vasile zise : — De-acuma să ieşim la luminiş şi să aşteptăm… Trebuie să le gonească… Capauca asta a mea. Să te fereşti de crengi. zise el. Frişca!… Ce ? Nu simţi putoarea caprei?… Copoii. pe subt arcurile ramurilor. prin mirosul umed al pădurii. — Iaca. se opresc ei. apoi se linişti. pe urmă pornesc spre mine cu cozile târâş pe omăt… Eu tac… Ei s-au apropiat. şi iar se opriră. pe vălcica asta. Vasile scapără . strigăte melancolice veneau de departe şi se strângeau între frunzişurile neclintite. care tremura ca o suflare de vânt pe vale. Scoase. privi în urmă la câni. aşa. sări ca o minge castanie de păr în alt copac şi se pierdu în frunziş. mergând. vorbi Vasile. Câinii trăgeau de lanţuri. o biată dihanie mititică… Aşa merseră o vreme. aprinseră . acolo sunt urmele… Se lăsară la dreapta pe costişa lină. de la pămînt. într-o linişte deplină. pădurarul se opri. S-o luăm. Ce erau să mai aştepte!… Boierul zâmbea. dădu o ţigară pădurarului. pe când Vasile zicea încet: — Ia. şi când am aprins. Îi privi o clipă cu ochişori negri. Într-un târziu. miroasă vântul. ia aşa. Vasile se plecă asupra Meiului jilav. cucoane. şi când am slobozit l-am răsturnat curmeziş peste cel dintâi. Îşi aşeză după aceea torba în stânga. Cu altă înjurătură. pe lupul cel mare din frunte. de mamă. privind cu luare-aminte. se dosi după o cracă. Atuncea am ridicat puşca şi l-am însemnat pe cel dinainte. îşi îndesă pălăria în cap şi-şi pregăti puşca… — Hai. prin bungeturi care păreau ziduri nestrăbătute. prin scăpătări de raze pe ici pe colo. O veveriţă se caţără pe trunchiul unui copac în calea lor. Şi glasul lui dintr-o dată dobândi un ră sunet deosebit. belciug s-a făcut pe omăt!… Şi când a sărit al doilea peste istalalt. cuţitul de vânătoare în dreapta. cucoane Grigoriţă… (Şi Vasile înjură şi arată cu mâna.

Piciorul de dinainte. Sălbăticiunea. încetinindu -şi fuga. Nici nu m -aşteptam… Eu ascultam cânii… Am tras prea repede… M-am grăbit… — A fost fără ştire… zice încet Visile. cu ochii mari. Nu se auzea nicio chemare de pasere . când nici nu se aşteptau. ca şi cum ar fi fost înaintea unei prăpăstii. cu urechea aţintită. Bătaia copoilor începu iar. când stăteau numai cu urechile aţintite la bătaia răsunătoare a cânilor. -Trage ! strigă cuconul Grigoriţă. îşi făcu loc printre frunzişuri în albia apei. Un chefnit de câne sunase de două ori în adâncimi. în undele limpezite. Pădurarul puse iar cornul la gură. Răsuflă adânc de două ori şi se luă după Vasile. frânse puşca cu mâinile tremurătoare. Pădurarul îndreptă capul. Clocotul ei ajunse bubuiturile celor dintâi două împuşcături. Pădurarul începu să-şi încarce puşca. îşi ridica iar ochii. răsări o căprioară cenuşie. De la umăr se prelingea sânge. hăuind. Apoi îşi plecă botul şi atinse de două ori apa de lângă picioarele subţiri. în curgerea lină a văii. Acuma picătură după picătură cădea mai des. Da’ nu-i nimica… Trebuie să mâie cînii într-acoacea alta… Aici e hăţaşul lor… Deodată tăcură. Cânii veneau chefnind. Tăcerea se întinsese. Bătaia cânilor un răstimp lung nu se mai auzi. Zise cu linişte: — A fost prea departe… Boierul era aţâţat şi mânios : — Cum dracu’ de-a venit aşa ? vorbi el pripit. se depărta spre pârău. Iar printre tufe dese. cu foşnet iute. sta într-un sul de raze. Pădurarul puse cornul la gură şi chemă de două ori. Prin fumul risipit văzu căprioara în fuga-i de vânt în lungul poienii. din stânga. Boierul tresări. Dar prin fumul care se trăgea lin la o parte. acu’ mai deasă. cu urechile înălţate. Cei doi oameni aşteptară. pădurarul sta cu arma la ochi. Căprioara îşi plecă domol capul. se zgârci uşurel şi prinse a tremura. pe picioarele-i subţiri şi sprintene. Puşca lui Vasile bubui. şi o încarcă iar. făcu o săritură. căprioara fugea alungată de spaimă. dormind parcă într -o pulbere de lumină. Dintr-o dată. puse puşca la ochi cu repeziciune şi slobozi două focuri unul după altul. Cuconul Grigoriţă se smuci în sus ca trezit cu spaimă dintr -o visare . stătu pe loc. Ca o săgeată trecu pe lângă boier. scurt. cu puşca pregătită. tulburînd apa pârăului. mai depărtată. o poieniţă se deschidea. din tufe dese. O clipă se opri tremurând. Pădurarul tresări. cu celelalte în iarba malului. nici zbor de gâze măcar nu străbătea lumina. iar pădurea tresări pînă în depărtări. — Cum dracu ? şopti cu ciudă boierul şi-şi privi de aproape puşca. numai capul fin. într-o neclintită singurătate. printre copaci. Ascultă puţin. Cu cele două picioare pe dinainte în unde. la cinci paşi. ca şi cum voia să -şi privească . o zăriră amândoi după aceea ca o nălucă printre trunchiurile cafenii şi o pierdură din vedere. Apoi. Înghiţi de două ori. apoi.Boierul tânăr era cam neliniştit. ca sub nişte bolţi nemărginite. prin luminişuri scurte. Blăniţa cenuşie îi lucea lin în umbră . la răstimpuri regulate. deodată căzu o picătură de sînge.

se strângea apa pârăului într-o baltă limpede. Parcă asculta. Lângă ea se opri. Vremea trecea. Mai jos. la deal. în mişcare de oprire. Sus. Din când în când se pleca spre apă. pe cerul întunecos din fundul apei. apoi iar rămase neclintită. Din când în când îşi tremura pielea cenuşie. parcă spunea ceva. lumina se trăgea spre vârfurile copacilor. întinse capul. Ea schimba copitele negre ca abanosul de pe piatră şi urca încet. şi ochii îi luceau în cea din . La dreapta şi la stânga malurile creşteau. şi sângele i se scurgea în iarba moale a ţărmului. În juru-i copacii stăteau neclintiţi. sara venea. în jghiab pietros. în urmă. câte-un plop cu coajă cenuşie abia îşi clătea rămurelele subţiri şi-şi tremura bănuţii frunzelor. Se lăsă jos. o mirosi. săreau fărâmându-se în bulgăraşi de argint. cu puteri puţine. Îşi plecă o dată botul uscat spre luciu. după care urmau alinări. îşi trase şi ochii în umbră. sări sprinten peste pârău şi dispăru în desişuri. şi prin bradul de pe pisc trecu o oftare. Căprioara suia pe pârâu. care luceau în două ape. într-o roată de mesteceni. domoale în susul pârăului. la mal. numai în trei picioare. şi stâns. Undele veneau mai repezi. parcă se gândea. vuia cornul. Şi căprioara sta singură. în tăcerea măreaţă a codrului. şi ridică botul uscat spre căprior. tot mai stânse . Din vreme în vreme îşi întorcea capul spre rana care sângera. linişti ca din alte lumi. apoi iar strângea şuviţe şi ieşea lunecînd domol pe vale. Din nesfârşite depărtări răzbăteau vibrările melancolice ale cornului. pe când pe picior i se scurgea sânge cald. Sta mută cu privirile aţintite spre apă. Ca şi cum i-ar fi venit o înfiorare de spaimă şi de putere. Se trase încet pe iarba malului. se înălţa în cer albastru bradul. tufe de ferigi. trudită. Lumina căzu numai asupra apei. se plecau în trecerea ei şi iar se îndreptau cumpănindu-se. răzbătea chefnitul copoilor. bătaia copoilor amuţise . Căprioara mugi încet. Lucirile de pe vârfuri ale soarelui se şter-seseră.în oglinda aburită jumătatea de dinainte a trupului. vestitor al vânturilor. Dar pe drumul pe care venise ea. Căprioara avea un muget abia auzit. Mergea la deal. murmurau printre pietre ascuţite. cu murmur nesfârşit. Cornul tresări în urmă prin bolţi răsunătoare . pe pisc. În linişte. apoi dispăru undeva. Se lăsă pe covorul moale. Sta aşa. o pitulice ţârâi uşurel un timp deasupra ei. Capu-i cu ochi negri dintr-o dată tresări în oglinda apei. se liniştea într-o lumină care răsfrngea cerul şi pletele luminoase ale mestecenilor. se împrăştia. ţapul se scutură. deodată răzbătu un ţap spăriat. Şchiopătând uşor. lunecând pe muşchi de stâncă. abia auzit. pe maluri. Cădea tremurând. porni în copce scurte. Umbra creştea în juru-i. căprioara se ridică şi intră iar în apă. slăbit. Iar departe. Pădurea avea în răstimpuri înfiorări rare. în poieniţe. şi picături de sânge se tot prelingeau în lungul piciorului stâng şi se închegau în şuviţe roşii. se alina. şi din când în când era străbătută de un tremur care-i alerga pe sub piele. în iarba naltă. într-o adiere de răcoare ce începea să alunge miresmele calde încă ale florilor sălbatice. cu corniţele înălţate. Căprioara se opri între mesteceni. începu să tremure lacrima de aur a celei dintâi steluţe. O aburire de răcoare începu a luneca în răstimpuri. Apoi avu parcă un geamăt uşurel şi-şi întoarse botişorul negru spre pata de sânge.

sub pletele mestecenilor cu. Aşa sta singură şi murea.urmă lumină a malului. . trunchiuri albe.

pe când oamenii. si numai imparatul traia singur. Murise vecinul si lasase mostenire fiilor si nepotilor ura si vrajba de sânge. nu erau decât germenii viitorului. nici la povestile batrâne si glumete ale ostasilor inalbiti in batalii si nevoi. pe când Dumnezeu calca inca cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pamântului . ca un leu imbatrânit. se simtea murind si n-avea cui sa lase mostenirea . Cincizeci de ani. Se simtea slab. care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului. Trecura cincizeci de ani de când imparatul purta razboi c-un vecin al lui. cum sunt ei azi.in vremea veche traia un imparat intunecat si gânditor ca miazanoaptea si avea o imparateasa tânara si zâmbitoare ca miezul luminos al zilei.Fat Frumos din lacrima Mihai Eminescu In vremea veche.imparat ce-n viata lui nu râsese niciodata. slabit de lupte si suferinte . nici la surâsul plin de amor al sotiei lui tinere.

il arunca in sus de despica bolta cerului. in care veghea. Si-i puse mama numele Fat-Frumos din lacrima. Atunci puse sa-i faca altul mai greu. il arunca in sus aproape de palatul de nori al lunii. il prinse pe degetul cel mic. Lungi cearcane vinete se trageau imprejurul ochilor si vine albastre se trageau pe fata ei alba ca o marmura vie. Imparateasa se ridica in toata mareata ei statura. Sculata din patul ei. Si crescu si se facu mare ca brazii codrilor. ramasa singura. trecura doua. si din ochii ei albastri si mari curgeau siroaie de margaritare apoase pe o fata mai alba ca argintul crinului. Trist se scula din patul imparatesc. Crestea intr-o luna cât altii intr-un an. Puse pe trupul sau imparatesc haine de pastor. Atunci Fat-Frumos isi lua ziua buna de la parinti. . nu se rupse de degetul voinicului. atinse cu buza ei seaca lacrima cea rece si o supse in adâncul sufletului sau. ea se arunca pe treptele de piatra a unei bolte in zid. deasupra unei candele fumegânde. cu parul balai ca razele lunii.pat aurit. Parul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cadea pe sânii ei albi si rotunzi. plângea cu lacrimi de vaduvie singuratatea ei.Trecu o luna. mândra palarie cu flori. si. pleoapele icoanei reci se umezira si o lacrima curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu. isi puse-n brâul verde un fluier de doine si altul de hore. trecura noua. ca sa se duca sa se bata el singur cu ostile imparatului ce-l dusmanea pe tatal sau. Când era destul de mare. tesuta in lacrimile mamei sale. a plecat in lumea larga si-n toiul lui de voinic. cu cordele si cu margele rupte de la gâturile fetelor de-mparati.urii lui. cazând din nori. si imparateasa facu un fecior alb ca spuma laptelui. camasa de borangic. si buzduganul se rupse in doua. când era soarele de doua sulite pe cer.trist mergea la razboi cu inima neimblânzita si imparateasa sa. de lânga imparateasa tânara . puse sa-i faca un buzdugan de fier. Din momentul acela ea purcese ingreunata. insa pustiu si binecuvântat . icoana imbracata in argint a Maicei durerilor. Induplecata de rugaciunile imparatesei ingenuncheate.

sustinuta de stâlpi si de arcuri. talgerele toate sapate din câte-un singur margaritar mare. Patrunse in sala. incoltea un dor mai adânc. el vazu in boltele scarilor candelabre cu sute de brate. ce stau amutiti pe crestetele seci si sure a stâncelor inalte. ce sclipea prin nori si prin aer ca un vultur de otel. Când era-nspre sara zilei a treia. Luna rasarise dintre munti si se oglindea intr-un lac mare si limpede. si cu ochii buzduganul. Stateau toate uimite pe când trecea pastorasul imparat. si-n fiecare ardea câte o stea de foc. inconjurat de un crâng de arbori verzi si stufosi. incât in ziduri rasfrângea ca-ntr-o oglinda de argint: dumbrava si lunca. de limpede ce era. numai Fat-Frumos mergea mereu. Poarta era sfarâmata si voinicul intra.dorul voiniciei. Fat-Frumos se sui in luntre si. cazând. izvoarele isi tulburau adâncul. iar vulturii. iar in mijlocul ei statea o mândra masa. si-n piepturile pastorilor tineri. Sala era inalta. lac si tarmuri. ajunse pâna la scarile de marmura ale palatului. Râurile se cioraiau mai in jos de brâiele melancolicelor stânce. vâslind. toate de aur. mai mare . ochii cei negri ai fetelor se umpleau de lacrimi de dor. un nisip de aur. mai intunecos. pe o insula de smarald. doinind si horind. iar in mijlocul lui. iar boierii ce sedeau la masa in haine aurite.atât de lucie. invatau de la pastorul imaparat doina iubirilor. ca sa-l asculte. ca o stea nazdravana. Vaile si muntii se uimeau auzindu-i cântecele. O luntre aurita veghea undele limpezi ale lacului lânga poarta. buzduganul. urmarind cu cântecul dorul inimii lui. fiecare din ele sa poata cânta ca dânsul când vor sopti vailor si florilor. Patruns acolo. In fundul lui se vedea sclipind. pentru ca fiecare din unde sa-l auda. se izbi de o poarta de arama si facu un vuiet puternic si lung. si-n aerul cel curat al serei tremurau din palat cântece mândre si senine. acoperita cu alb. pe scaune de catifea rosie. de cadea departe tot cale de-o zi. erau frumosi ca . Toate stateau in loc. invatau de la el tipatul cel plâns al jelei. ca seninul cerului. iar buzduganul si-l arunca sa spintece nourii.Pe drum horea si doinea. ca sa-si azvârle afara undele lor. razimati c-un cot de-o stânca si c-o mâna pe bâta. lucie si alba . apele-si ridicau valurile mai sus. se ridica un mândru palat de o marmura ca laptele.

Mers-am eu asupra ei cu batalie.De nimen-n lumea asta. Fat-Frumos o apuca de mijloc si o trânti cu toata puterea intr-o piua mare de piatra. Dar cu tine nu m-oi bate. .Eu iar de nime. gura ei . care imbla prin imparatia mea de mâna cu furtuna. da' de vazut nu te-am vazut. dar n-am ispravit nimica.Bine te-am gasit. peste piua pravali o bucata de . fata pamântului se usuca.doua nopti turburi. Ci mai bine-oi spune lautarilor sa zica si cuparilor sa imple cupele cu vin si-om lega fratie de cruce pe cât om fi si-om trai. ca destul ai viclenit asupra tatalui meu. fetele mesenilor se posomorâra. afara de Dumnezeu. târgurile cad naruite. cu fruntea-ntr-un cerc de aur batut cu diamante si cu haine stralucite. Dar mai ales unul din ei. imparate. Cum venea vuind. Zise imparatul lui Fat-Frumos: . afara de Dumnezeu si de Mama-padurilor. Dar tu? .zilele tineretii si voiosi ca horele. urla prin aerul cernit Mama-padurilor cea nebuna. Ca sa nu-mi prapadeasca imparatia.o baba batrâna si urâta. . Pe unde trece ea. pentru ca am venit sa ne luptam greu. Dar mai mândru era FatFrumos. Ochii ei .siruri de pietre de mori. satele se risipesc. . Si azi vine ca sa-si ieie birul.Bine-ai venit. am fost silit sa stau la invoiala cu ea si sa-i dau ca bir tot al zecelea copil din copiii supusilor mei. desi ma tem ca nu te-oi lasa cu bine. cu aripi vântoase.Si se sarutara feciorii de-mparati in urarile boierilor.Ba n-am viclenit asupra tatalui tau. era frumos ca luna unei nopti de vara. c-o padure-n loc de par. Când suna miazanoaptea. caci pe miazanoapte calare. si se sfatuira. Fat-Frumos! zise imparatul. dintii ei . cu fata zbârcita ca o stânca buhava si scobita de pâraie. si baura. am auzit de tine.De cine-n lume te temi tu mai mult? .un hau cascat. ci intotdeauna m-am luptat in lupta dreapta.

Inauntru baba suiera si se smulgea ca vântul inchis. iar pe prispa torcea o fata frumoasa. lumina si un cântec nesfârsit. la lumina lunii. s-o porti. neputând sa iasa. din fuior de argint torceam si eram sa-ti tes o haina urzita in descântece. alba. Degetele ei ca din ceara alba torceau dintr-o furca de aur si dintr-un fuior de o lâna ca argintul torcea un fir de o matase alba. Florile erau in straturi verzi si luminau albastre. Si fugea mereu. dar nu-i folosea nimica. gândurile mele torceau un vis. Fat-Frumos. Miros. o viata plina de desmierdari. Haina ei alba si lunga parea un nor de raze si umbre. Astfel.La zgomotul usor al pasilor lui Fat-Frumos. ce semana mai mult a o vie raza de luna. dulce.. luându-si buzduganul de-a umar. sa te iubesti cu mine. un vis frumos. pe care-o lega din toate partile cu sapte lanturi de fier. Pe când degetele mele torceau un fir.. incet. iesind din roirea fluturilor si a albinelor. Lânga prispa stateau doua butii cu apa. pâna ce se facu nevazuta in departarea noptii. ca sclipitoare stele de aur.stânca. Ea se scula si. Din tortul meu ti-as face o haina. o stânca de piatra indracita. brazdând pamântul cu dâra lunga. pâna ce ajunse lâng-o casa frumoasa. Ce era? Mama-padurilor. in care eu ma iubeam cu tine. fusul ii scapa din mâna si furca cazu alaturi de ea. imbatau gradina si casa. rupându-si cale prin paduri. care sticlea la lumina lunii in mijlocul unei gradini cu flori. dar apoi. mâinile ei spânzurau in jos ca la un copil vinovat si ochii ei cei mari se plecara. cât e de mult de când te-am visat. din zilele mele. stralucita. Veni iar la ospat. Fat-Frumos. fata-si ridica ochii albastri ca undele lacului. când prin boltile ferestrelor. iar printre ele roiau fluturi usori. cum privea umilita la el. vazura doua dealuri lungi de apa. decât a fir de tort. . Luminata de razele lunii.. subtire. pe când o cununa de margaritarele era asezata pe fruntea ei neteda. ca rusinata de cele ce zisese.Bine-ai venit. Fat-Frumos ospata ce ospata. zise ea cu ochii limpezi si pe jumatate inchisi. merse mereu pe dâra trasa de piua. iar parul ei de aur era impletit in cozi lasate pe spate. ea parea muiata intr-un aer de aur. trecea peste ape cu piua cu tot si-i brazda fata in doua dealuri. . batuta-n fericire. rosie-inchise si albe..

alta cu putere. . zise ea lipindu-se mai tare de pieptul lui. lungindu-se slaba si mare pâna-n nori.Ce-mi pasa! zise el repezindu-se sa vada unde-i. de venin. Mamam. . zise fata. asa au si facut. se smulse o data din piua-n sus si rupse lanturile. Vezi tu butiile aste doua? Una-i cu apa. baba? striga el. De aceea noi le mutam din loc: ea nu va sti si va bea numai apa in vremea luptei cu tine. se zbuciuma in piua in care-ai incuiat-o tu si roade cu coltii la lanturile ce-o inchid.De când a venit.Ce faci. si dac-ai muri tu. Precum au zis. zise el zâmbind si desfacându-se din bratele ei. .El se apropie de ea. când se lupta cu vrajmasii ei. ce draga-mi esti! A cui esti tu. sa mai bem câte-oleaca de apa!" Apoi ea bea putere. sa fugim atuncea. striga când oboseste: "Stai. nu te duce inca! Sa te-nvat eu ce sa facem ca sa invingi tu pe mama. si doua lacrimi mari stralucira in ochii ei. . . daca te-ar gasi mama.Daca ma iubesti. ma vei iubi tu acuma. c-o mâna ii cuprinse mijlocul. eu as inebuni ori as muri si eu. iar cu cealalta ii desmierda incet fruntea si parul si-i sopti: . . Unde-i muma-ta? .Fat-Frumos. Sa le mutam una in locul alteia. zise el. destul ca te iubesc. fata mea? .Ce frumoasa esti tu. . in ochii lui.Ce-mi pasa a cui esti. El se rapezi dupa casa.A Mamei-padurilor. raspunse ea suspinând. Baba. ea te-ar omori. in vreme ce dusmanul ei numai apa.N-aibi frica. când stii a cui sunt? Ea inconjura cu amândoua bratele ei goale grumazul lui si se uita lung la el.

astfel ea era frumoasa. Ea cazu moarta de groaza pe pieptul lui. El o lua pe brate si incepu sa fuga cu ea prin furtuna. cu mâinile ridicate si palida.Stai. el ii saruta ochii. o smunci pe baba de mijloc si-o baga-n pamânt pâna-n gât. Pe acea frunte neteda si alba. Soarele. ratacind. s-un fel de foc nestins ii cutreiera cu fiori de racoare toti muschii si toate vinele lui cele slabite. vântul incepu a geme si a scutura casa cea mica in toate incheieturile capriorilor ei. Ajuns lânga gradina imparatului. inchisi si adânciti in frunte. privea la ei cu drag. iesind din rasarit. Statura si se rasuflara. acum hai la lupta. sa mai bem apa. luna rosie ca focul se ivea prin sparturile lor risipite. limpezi si uimite . ducând-o ca-ntr-un leagan peste lac. se lungi rapezindu-se cu el pâna-n nori. Prin acel intuneric des si nepatruns.ochii miresei lui. mâinile mici si unite pe piept. El se apropie de ea si-o cuprinse cu bratele lui. Cerul incarunti de nouri. Fat- . dar parea moarta. smulse iarba. ia. iar pe sânul lui. ca un proroc al pierzarii. in care-o aseza ca-ntr-un cuib. Norii se rupeau bucati pe cer.Hai!. Fat-Frumos vedea albind o umbra de argint. Baba bau apa. C-o putere indoita. facându-se iar scurta.A. cu par de aur despletit. zise Fat-Frumos. Ea-si culcase capul in sânul lui si parea ca adormise. Fat-Frumos vedea cum infloreau doua stele albastre. numai tunetul cânta adânc. apele pareau ca latra. acu om vedea cine-i mai tare! . apoi il izbi de pamânt si-l baga in tarâna pân-in glezne. Baba-l apuca de mijloc. cu brate de fier. Hainele ei umede de ploaie se lipise de membrele dulci si rotunde. si mâinile ei reci se ascunsera in sânul lui. Ca sa se trezeasca. Fat-Frumos bau putere. bine ca mi-ai venit.. el o puse-n luntre. Fat-Frumos o izbi pe ea si o baga-n pamânt pâna in genunchi. Serpi rosii rupeau trasnind poala neagra a norilor. Fat-Frumos! zise ea. zise Mama-padurilor ostenita. ochii mari. fata ei de-o paloare umeda ca ceara alba. . Apoi o izbi cu buzduganul in cap si-i risipi creierii. parul despletit si rasfirat pe fân. fân cu miros si flori din gradina si-i cladi un pat.

se pleca la obrazul ei si-o saruta.Tu aici esti? . imparate? zise Fat-Frumos. Cerul limpede . De ce? .Ce. ea-si intinse un brat si-i cuprinse mijlocul. zise el desmierdând-o.Ba nu sunt aici. scoala. Atunci ea deschise ochii inca plini de visuri. Ea se scula. e ziua-n amiaza-mare.o fata de foc. Cum sedea el lânga ea. cu toate astea. binele ce mi l-ai facut mie nu ti-l pot plati nici cu lumina ochilor.Fat-Frumos. mirosul cel umed al florilor inviosate o faceau sa doarma mult si lin. de câte ori am vrut sa-mi fac . ca si când ar fi vrut sa-i spuie ceva in taina. pe care vedea lacul cel intins. . si-l trase la o fereastra mare. spuindu-i ca-i mireasa lui. El o duse la imparatul si i-o arata. ierburile improspatate.Plângi. ci numai se uita uimit la luciul lacului si ochii i se umplura de lacrimi. imparate? . oricât de scumpa mi-ar fi. insotita in calea visurilor ei de glasul cel plâns al fluierului.o mare. firea tacea si FatFrumos asculta fericita ei rasuflare. si cu toate astea vin sa-ti cer si mai mult. nu vezi ca nu sunt aici? zise el mai lacrimând de fericire. O lebada isi inaltase aripele ca pe niste pânze de argint si cu capul cufundat in apa sfâsia fata senina a lacului. soarele . calda si umeda. apoi il lua de mâna pe Fat-Frumos. el ii cuprinse mijlocul. Incet. Imparatul zâmbi. .Frumos presura câteva flori albastre.Vezi tu lebada cea indragita de unde? Tânar fiind.Hai. zise imparatul. ea-i inconjura grumazul si astfel trecura printre straturile de flori si intrara in palatul de marmura al imparatului. apoi sezu alaturi de ea sincepu a doini incet. si-ntinzându-se somnoroasa. zise incet si zâmbind: . Ci el nu-i spuse nimica. . isi netezi parul de pe frunte si-l dete pe spate. as trebui sa fiu indragit de viata si. Când era soarele-n amiazi.

se oglindea in fundul ei o mareata stânca de granit. un castel numai pietre si ziduri sparte. cai cu suflt de vânt. pâna unde ochiul se pierde in albastrul cerului si in verdele marii. atunci vedea din când in când câte-o streanta uriasa atârnata de cer. care treiera aria marei incet si melodios.. ce traieste in mii de valuri senine.. iar dintr-o fereastra deschisa se zarea. In capatul sirului de munti. dulce ca visele marii . parea poleita cu argint. stralucite. Fat-Frumos. drept deasupra marii. o mângâie. Era fata Genarului. un cap de fata. zise ea. de alba ce era. ca o noapte de vara. El se uita cu mila la ea. cât de aspru este el. unul a fost mai mare decât toate: acela ca Fat-Frumos ti-i frate de cruce. ce incunjura cu poalele ei vârful vreunui munte .Imparate pre luminate. ca ma duc sa rapesc pe fata Genarului. ca pe cât vei fi tu de departe. . din câte noroace-ai avut.. Fat-Frumos. Atunci mireasa lui .Bine-ai venit.fata Genarului. se avânta pe seaua calului si pleca in lume. om mândru si salbatic ce isi petrece viata vânând prin paduri batrâne. Fat-Frumos vede ca sirul muntilor da intr-o mare verde si intinsa. sarind de la fereastra si deschizând portile maretului castel. dar scumpa-i era fratia de cruce. eu oi tot plânge. Din zidurile arcate rasareau ferestre stralucite. cu ochii gânditori.ii zise incet la ureche. Trecea prin codri pustii.sama. Incearca-te tu! Ar fi stat Fat-Frumos locului. din care rasarea ca un cuib alb o cetate frumoasa. Iubesc o fata frumoasa. care. si era sa plece. desfacându-se din imbratosarile ei. oaches si visator. Si-si lua cai ageri. prin munti cu fruntea ninsa. unde ea locuia . ca oricarui voinic. cât e de frumoasa fata lui! Orice incercare de a o rapi a fost desarta.Nu uita. dar apoi.o noapte sfârticata. Când se lumina de ziua. ca fata unei fete moarte. mai scumpa decât mireasa. Hai. Fat-Frumos. printre oale de flori. sarutându-l cu dulce: . O. si când rasarea dintre stânci batrâne luna cam palida.Ileana o chema .

. care când urla dintr-un cap se auzea cale de-o zi. veghea un motan cu sapte capete. pieri in vânt. pierdut in salbatecele sale vânatori. tine minte! Si. zise Genarul. in cenusa vetrei. ca si când nu fusese.Sa ne grabim si nu prea. Fat-Frumos lua alti cai din chiar grajdul Genarului. mult esti frumos si mi-e mila de tine. luându-si fata cu el. iar când urla din câte sapte.Fat-Frumos. Dar Fat-Frumos era voinic si stia drumul inapoi. . Sa se bata cu el. . iar calul Genarului necheza cu vocea lui de bronz. In sala cea mare a castelului.. Fat-Frumos lua fata in brate si punând-o pe cal. om nalt si puternic. zburau amândoi prin pustiul lungului marii ca doua abia vazute inchegari ale vazduhului. Genarul. asta-noapte mi se parea ca vorbesc c-o stea.. Fat-Frumos ti-a furat fata.singura ca un geniu intr-un pustiu. dar de alta data. Motanul din castel mieuna dintr-un cap.Nu mi s-a urât mie cu binele. insa mai palida si mai plânsa ea parea si mai frumoasa.Trebuie sa ne grabim mult ca sa-i ajungem? . Fat-Frumos nu putea. Genarul era dus iar la vânatoare cale de doua zile. De asta data nu-ti fac nimica. El se reintoarse si gasi pe fata iar singura. . avea un cal nazdravan cu doua inimi. Genarul incalica si zbura ca spaima cea batrâna in urma fugitilor. Ti s-a urât cu binele? .Ce e? il intreba Genarul pe calul nazdravan. Dar Genarul. In curând ii ajunse. pentru ca-i putem ajunge. pentru ca puterea lui nu era in duhurile intunericului. ci de tine-i rau. s-auzea cale de sapte zile. se departase cale de-o zi. si steaua mi-a spus ca vii din partea imparatului ce ma iubeste.

imparateasa cea balaie a lui Fat-Frumos. Erau Domnul si sf. stufosi raspândeau o umbra racorita si mirositoare. Ei fugeau cum fug razele lunii peste adâncile valuri ale marii. Dar apoi isi aduse aminte ca fagaduise a rapi pe fata Genarului. dupa care apoi se departara inspre mare. ar cine sa inteleaga glasul izvorului intr-un pustiu. ce curgea pe un nisip de diamant.. Prin cursul apei cu gleznele lor sfâsiau valurile pâna la umbritul lor izvor. Petrea: "Doamne. Intr-o zi se vedeau doi oameni calatorind prin pustiu. unde pâna-atunci nu calcase picior de om? Dar pe vremea aceea Domnul imbla inca pe pamânt.Domnul cugetând la tatal sau din cer. fa ca acest izvor sa fie ce a fost mai inainte!". Dar din cenusa lui se facu un izvor limpede. Fat-Frumos.. Când se sculara spre a merge mai departe. Petrea ascultând pe cugete doina izvorului plângator.. mai umilit. Picioarele lor infierbântate de nisipul pustiului calcara atuncea in racoarele si limpedele pârâu ce curgea din izvor. Acolo Domnul bau din apa si-si spala fata. Ca prin farmec peri izvorul si copacii. Daca cineva ar fi priceput glasul izvorului. ars de fulgere..Asta data plecara noaptea. Apoi li se paru ca nu mai pot merge. fugeau prin noaptea pustie si rece ca doua visuri dragi. se uita imprejur. nu parea decât umbra celui luminat. celalalt. Apoi sezura amândoi in umbra . verzi. trezit ca dintrun somn lung. Fata lui era infricosata. Apoi un nor de colb ii cuprinse. si sf. Petrea. caci Genarul venea in fuga calului. si Fat-Frumos. Fara de-a zice o vorba. de rupea pamântul. ce stralucea in intunericul serei ca o uriasa umbra. El intra in casa. fara a mai privi inapoi. ar fi inteles ca jelea intr-o lunga doina pe Ileana. "Amin!" zise Domnul.. . privirea crunta. asemene celor ce vor sa fuga in vis si cu toate acestea nu pot. Apoi disparu cu fata cu tot. ridicând mâna.. nu cazu din el decât o mâna de cenusa in nisipul cel fierbinte si sec al pustiului. el apuca pe Fat-Frumos si-l azvârli in nourii cei negri si plini de furtuna ai cerului. Hainele si fata unuia stralucea ca alba lumina a soarelui. zise sf. pe lânga el arbori inalti. ci prin fuga lor auzeau miautele lungi si indoite ale motanului din vatra castelului.

iar de nu.Stii tu ca nu ma impotrivesc tie niciodata. ca s-o stiu. ca sa poti si tu sa capeti unul ca acela. sede o baba care are sapte iepe.Tata.Pentru ca nu mai este Fat-Frumos ca sa ma rapeasca. El ii povesti cum inviese. totusi. cu care umbli la vânat? . incât cel ce-a pazit alege mai intotdeauna un cal fara inima. de rasuna castelul tatalui ei. raspunse ea zâmbind. Atunci intra si Genarul. raspunse ea râzând. ea-l vicleneste pe om. intreba fata. fata ei se-nsenina cum sensenina o unde de o raza. Esti multamita. pentru c-acela are doua inimi. Ea-l puse intre florile din fereastra si cânta de veselie. lânga mare. cum il saruta pe frunte. Se pusera la cina.Multamita.Vesela fata mea? si de ce esti vesela? intreba el. Departe de-aicea.. . iar ea sopti o vraja dulce. ea-l pune sa-si aleaga drept rasplata un mânz. raspunse fata. Ea tine oameni care sa i le pazeasca un an (cu toate ca anul ei nu e decât de trei zile). fata mea? . de unde ai calul d-tale. ca nu vreau ca s-o stiu decât numai ia-asa. . Chiar insa daca pazeste cineva bine iepele. Dar când il vazu. . nu ma poti rapi pâna ce nu-i avea un cal asemene cu acela ce-l are tatal meu. atunci ea ii zise: "De rapit. care-i mai rau decât unul de rând. il omoara si-i pune capul intr-un par. dar eu am sa-l intreb in asta sara de unde-si are calul.La ce-ti trebuie s-o stii? zise el incruntând sprâncenele. si.fata Genarului plângea. . el se prefacu intr-o floare rosie inchisa ca visina coapta.Stii prea bine. caci scoate inimile din caii toti si le pune intr-unul singur. pentru ca sa nu te afle tata-meu. si daca cineva i le pazeste bine. . . El sezu pe un scaun. Pâna atunci insa.. zise Genarul. pentru c-acu nu mai e Fat-Frumos sa ma rapeasca. eu te voi preface intr-o floare.

Fat-Frumos il arunca in mare si-si urma calea.Insa eu am auzit tot. ajunse la un bordei urât si acoperit cu gunoi de cal. Ramâi cu bine. fata mea. Când.Fat-Frumos. Imprejur gard nu era. zise ea trista si punând dosul palmei pe fruntea ei.Totodata. . ci numai niste lungi taruse ascutite. ca ti-oi prinde si eu bine. El incaleca pe un cal si disparu in pustiuri. Insa floarea din fereastra veghea printre frunzele ei ca o stea rosie printre incretiturile unui nor. zise el. mirositoare. Fata saruta murmurând floarea rosie si Fat-Frumos nascu ca din nimica inaintea ei. Genarul ii arunca in fata o batista rosie. In arsita cea dogoritoare a zilei. din . usoara. ia-ma de ma du pâna-n padure. de care nu-si poate aduce aminte. . am uitat totul. inspre sara. Ea uitase tot ce-i spusese tata-sau. insa.. . zise el.. vazu aproape de padure un tântar zvârcolindu-se in nisipul fierbinte. A doua zi Genarul pleca iarasi des-dimineata la vânatoare. Sunt imparatul racilor. Sunt imparatul tântarilor. zise tântarul. stii ceva? o intreba el. Fata se uita in ochii tatalui sau. arunca-ma-n mare.Nu stiu nimica.Fat-Frumos. . ca un om care se desteapta dintr-un vis. ca ti-oi prinde si eu bine. Fat-Frumos il duse pâna in padurea prin care era sa treaca.. in curând ne vom vedea iar.. .Ei. Iesind din padure. incât nu mai avea nici putere sa se intoarca inapoi. trecu iar prin pustiu de-a lungul marii si vazu un rac atât de ars de soare.

zise Fat-Frumos. incalecând pe una din iepe. sa rastoarne casa cu susu-n jos si sa bata fata. Ele nechezau si bateau din picioare. sunt foarte multumita. baba incepu sa turbe. chiar de-acu poti sa pornesti cu ele la pascut..Bine-ai venit. si acolo vazu sapte iepe negre stralucite ... . sta cu capul ei sur ca cenusa in poalele unei roabe tinere si frumoase.Nimica. El intra in ea. Apoi intrând in grajd.. Fata hai! ia da tu flacaului demâncatul ce i-am facut eu si porneste-l. zise baba sculându-se.sapte nopti. El se trezi pe când mijea de ziua. zise ea. care-i cauta in cap. .Bine v-am gasit. Ce-ai venit? ce cauti? Vrei sa-mi pasti iepele poate? . Când se intoarse cu caii. Alaturi cu bordeiul era sub pamânt o pivnita. ti l-am facut si eu. Când colo.Mi-ai facut un bine. .Da. iar al saptelea fara.Ce ai. incepu sa bata caii.care sase aveau fiecare-n vârf câte un cap. mama? intreba Fat-Frumos. el cina ce-i daduse baba s-apoi... mi-a venit si mie toane. . mâna pe celelalte in aerul intunecos si racoare al noptii. Dar incet. când vede iesind din padure-n departare cele sapte iepe alungate de un roi nemarginit de tântari si un glas subtire-i zise: . El isi credea capul pus in teapa. culcata pe un cojoc vechi. iepele nicaieri. care de când erau nu zarise inca lumina soarelui. . incet simti cum se strecoara un somn de plumb prin toate vinele lui. flacaule.Iepele mele pasc numai noaptea. se clatina mereu in vânt si zicea: cap! cap! cap! cap! Pe prispa o baba batrâna si zbârcita. Nemâncat toata ziua. Uite. Asupra ta n-am nimica. . care nu era de vina. ochii i se painjinira si el cazu ca mort in iarba pajistei.

uciga-l crucea si manânce-l moartea! A doua zi porni cu caii. mâna caii in grajd.. mâine ti se-mplineste anul.. isi simti ca prin minune capul treaz. si-nspre sara. zise un glas. Da. El gândi ca murit s-o scutura. ti-a murit baba. când era sa plece cu caii. Sa nu mai manânci din bucatele ceti fierbe baba. ii facu merinde.Mi-ai facut un bine.. ia-ma si pe mine cu d-ta. . Insa in cursul zilei roaba babei s-apropie de el si-i zise incet strângându-l de mâna: .. Era imparatul racilor. ori pustieste sufletele celor nenorociti. Baba sta intinsa pe laita si intepenita ca moarta.tipând: Ascundeti-va mai bine. Fata. ca ti-oi fi de mare folos. El mâna caii-nspre casa si vede iar o priveliste ca-n ziua trecuta. Acu-i miazanoaptea. Pe vatra cuptorului in cenusa mai licurea câtiva carbuni. Eu te voi scapa din multe primejdii pe care ti le pregateste baba.. bata-v-ar mama lui Dumnezeu. El trezi fata. ca sa n u va mai gaseasca. -Uite. . pentru ca-s facute cu somnoroasa. dar iar cazu jos si adormi pâna ce mijea de ziua.As! asta sa moara!? raspunse ea suspinând. cine stie pe câte cai a vrajilor umbla. intr-ascuns. badica. ce dormea pe cuptor.Eu stiu ca tu esti Fat-Frumos. când deodata vede rasarind din fundul marii cei sapte cai. ea suge inimile celor ce mor. Pâna ce cânta cocosul.. muscati de-o gramada de raci. . Ti-oi face eu altfel de bucate. era sa ieie lumea-n cap.. un somn amortit ii cuprinde trupul. Adevarat ca acu e ca si moarta.. Spre miezul noptii se-ntoarse acasa. Desperat. ti l-am facut si eu. ii incuie si intra in odaie. Ea era ca trunchiul si nu se misca deloc. dar sufletul ei cine stie pe la câte raspinteni sta.

Da' cum Doamne iarta-ma. Noaptea inundase pamântul cu aerul ei cel negru si racoare.Hai. zise Fat-Frumos. tinând la vorba lui. El se urca pe cal cu buzduganul de-a umere. sa slujesti tu degeaba?! zise baba cea vicleana. Caii cei fara inimi era de un negru stralucit. a caror raze rosii ca focul ars patrundeau in rarunchii fetei. dar apoi isi strânse moara cea hârbuita de gura. ca o vijelie printre volburele de nasip ce se ridicau in urma-i. o perie si o naframa. .. pe acesta-l voi. . Cum sa nu-ti iei tu dreptul tau? Alege-ti unul din caii isti frumosi. caruia-i priveai prin coaste.Ea scoase din fundul unei lazi hârbuite si vechi o cute. Baba trebuia sa-i dea unul din cai s-apoi sa plece cu Dumnezeu. ti-l dau.Pe acesta-l aleg eu.Frumos se scula de la masa si dupa indemnarea babii se duse sa-si aleaga calul ce trebuia sa si-l ieie. . oricare-ar fi. A doua zi de dimineata i se implinise lui Fat-Frumos anul. . Baba scrâsni din dinti ca apucata.Nu. aratând la calul cel slab. ia-ti-l! zise-n sfârsit. ca sa nu iasa prin ea veninul ce-i rascolea inima pestrita. El o urca pe cal dupa dânsul si fugea mereu. Dintr-o volbura nalta. scoase inimile din câtesisapte cai spre a le pune pe toate intr-un tretin slab. . Pe când prânzeau. baba iesi pâna in grajd. Fat. Intr-o padure il astepta fata fugarita. . Fat-Frumos se uita inapoi. zise Fat-Frumos.Ma arde-n spate! zise fata. verde se vedeau nemiscati doi ochi de jeratic. tretinul cel cu inimele sta culcat intr-un colt pe-o movila de gunoi.. Parea ca fata pustiului se ia dupa urmele lui si zbura ca un gând.

zise fata.Arunca peria.. zbura necontenit. in a carui oglinda balaie se scalda in fund luna de argint si stelele de foc. Si deodata se ridica din pamânt un colt sur. Fat-Frumos se uita si vazu o bufnita mare si sura. infiorata de un lung freamat de frunze si de un urlet flamând de lupi. ca doua fulgere lantuite de un nor. . . Si deodata vazura in urma-le un luciu intins. ci cade din inaltul cerului intr-un adânc nevazut. deasa. Fat-Frumos o arunca. . neclintit. limpede. Fat-Frumos zbura. Baba gaurise stânca intr-un loc si trecea prin ea prefacuta intr-o funie de fum.Inainte! striga Fat-Frumos calului. un urias impietrit ca spaima. mare. Luna palida trecea prin nouri suri ca o fata limpede prin mijlocul unor visuri turburi si seci. zise fata.. Fat-Frumos o asculta.Ma arde-n spate! zise fata c-un geamat apasat.Arunca naframa. drept. zise fata. .. . ca si când s-ar fi silit mult ca sa nu spuie inca. a carei capat dinainte ardea ca un carbune. Si deodata-n urma-le vazura ca se ridica o padure neagra. Fat-Frumos o asculta. care zbura asemenea unui demon urmarit de un blestem prin negura noptii. . adânc. din care nu straluceau decât ochii rosii. incât i se parea ca nu fuge. zise fata.Arunca cutea.Ma arde. cu capul atingând norii. Fat-Frumos vâjâia prin aer asa de iute.

pielita din oachesa se facu vânata. Pelitele de pe lumina ochiului i se inrosise ca focul.Am scapat. si eu pân-atuncea m-oi intoarce la mama. Cale de doua ceasuri .pierduta in naltul cerului .Nimic. Fat-Frumos arunca buzduganu-n nori si lovi Miazanoaptea in aripi..plutea incet. Se dete jos de pe cal si-si asternu mantaua pe nasipul fierbinte. Era sufletul cel osândit al babei. El adormi.Am scapat. Fat-Frumos il asculta. si se culca in nasip. cu aripile de arama. si eu simt sub picioarele mele rascolindu-se nasipul. si prin ele parea . zise fata. E primejdios ca sa umbli acuma. . nu mi-i nimica. Dar ciudat. apoi se culca pe mantaua ce si-o asternuse. mâna grea ca plumbul si rece ca un sloi de gheata.-i parea ca nu adormise. zise ea cu glasul stins. adaogi calul. . ochii fetei se-afundase in cap. se afunda in adâncul cel vrajit si necunoscut al lacului. Ci mai bine voi culcati-va. cu toate acestea. Scheletele inmormântate de volburele nasipului arzator al pustiilor au sa scoale spre a se sui in luna la benchetele lor.. cuprinsa de somnul ei de fier. pentru ca sa ma fac iar frumos si stralucit. . tu ai izbit Miazanoaptea. .Ce ti-i? o intreba Fat-Frumos. Aerul cel inveninat si rece al sufletelor lor moarte v-ar pute omorâ. de a cazut la pamânt cu doua ceasuri inainte de vreme. Iar in mijlocul lui se ridica o iarba lunga si neagra.Fat-Frumos auzi o vraja lunga prin aer si se uita prin nori. Când baba inota smintita pe la jumatatea lacului alb. Fat-Frumos dadu drumul calului. oasele si incheieturile fetei ii iesise afara. ca sa mai sug inc-o data laptele cel de vapaie alba a tâtelor ei. incet prin albastrul tariei Miazanoaptea batrâna. Stapâne. tremurând ca apucata. zise calul cu sapte inimi. Ea cazu ca plumbul la pamânt si croncani jalnic de douasprezece ori. Luna s-ascunse intr-un nor si baba.

apuca si ea calea luminoasa ce ducea in luna. Dar in pustiul arid necheza calul frumos. stralucit..ca vede cum luna se cobora incet. o muzica de vis. de unde venise pe pamânt. si urcau drumul lunei. dungi miscatoare de umbre argintii. cu capete seci de oase. invalite in lungi mantale albe. soarele era sus de tot. momita de vrajile babei. Ea-i cuprinse gâtul cu bratele ei si-si ascunse capul in sânul lui.. imbatat de lumina aurita a soarelui.. ce tremura stralucita. Fata lipsea si aievea. pe când poalele lungi ale hainei ei albe atingeau din zbor nasipul pustiei.. tesute rar din fire de argint. Si numai incet se auzea motanul mieunând din câte sapte capetele. acoperit cu prund de argint si batut cu pulbere de raze.. Pierdut in paduri.... De asta data. ca. de nu ramâneau decât oasele. prin a caror feresti se auzea o muzica lunateca.. Pe fruntile lor purtau coroane facute din fire de raze si din spini auriti si lungi.. . mergeau incet-incet.. Apoi pelita ochilor lui se inverzi. pe care el acu o vedea pentru-ntâia oara.. in lungi siruri. incât i se parea ca pustiul si valurile marii fug. Atunci i se paru ca si fata de lânga el se ridica incet. Genarul vâna departe cale de sapte zile. Fat-Frumos se avânta pe el. si din luna se scobora la pamânt un drum imparatesc. Mergeau asa de iute.. El o lua pe fata pe cal dinaintea lui. inundata de o manta argintie.. se innegri si nu mai vazu nimica... Iara din intinsele pustii se rascoleau din nasip schelete inalte. si incalicati pe schelete de cai. incât prin mantale se zareau oasele albite de secaciune... marindu-se spre pamânt.. iar ei stau pe loc. si se pierdeau in palatele inmarmurite ale cetatii din luna. cu mii de ferestre trandafirii. albe. Genarul isi aude calul nechezând. cu palate nalte.. ca trupul ei se risipea in aer. spânzurata din cer.. si-n rastimpul câtorva gânduri fericite ajunse la castelul incoltit al Genarului. pâna ce parea ca o cetate sfânta si argintie. Se ducea in turburea imparatie a umbrelor. Când deschise ochii.

pentru c-a incalecat pe un frate al meu.. când se imprastie faima venirii lui. zise calului sau: . pentru ca stia ca-l omorâse pe Fat-Frumos. si acolo. . ca o vijelie. zau. ca l-oi hrani cu miez de nuca si l-oi adapa cu lapte dulce. si l-oi hrani cu jaratec si l-oi adapa cu para de foc. O zi inca. . Erau ochii Genarului. care are sapte inimi.. .Ce e? il intreba. iar fratesau i-o spuse lui Fat-Frumos. exilat in imparatia cerului. si ajunsera in mândra cetate a imparatului. Lumea-l crezuse mort pe Fat-Frumos. Când il vazu pe Fat-Frumos in pustiu. .. iar din doua gene de nouri se vedea doi ochi albastri ca cerul. raspunse calul. si de aceea. Fat-Frumos domoli pasul calului si aseza pe fata pe acela al tatânesau. ziua-si muie aerul in lumina de sarbatoare si oamenii asteptau murmurând la faima venirii lui. Calul Genarului ii necheza fratini-sau ceea ce-i spusese. cum vuieste un lan de grâu la suflarea unui vânt. care fugea scuturându-se.Nu. raspunse calul nazdravan. sa-si arunce stapânul in nori.Zi fratini-tau. Calul lui Fat-Frumos necheza asta fratini-sau. culcându-se pe pietre reci. s-a inchis intr-o gradina cu nalte ziduri de fier.Pute-l-om ajunge? intreba Genarul mirat. Norii cerului inmarmurira si se facura palat sur si frumos. Genarul isi infipse adânc pintenii in coastele calului. pe când eu n-am decât doua. si acesta azvârli pe Genarul pâna in nori.Fat-Frumos iti fura fata. ce rapezeau fulgere lungi. zise Fat-Frumos calului sau. cum plecase Fat-Frumos. cu capul pe un bolovan . Dar ce facuse in vremea aceea Ileana imparateasa? Ea.Spune fratâni-tau sa-si arunce stapânul in nori si sa vina la mine.

cu care ar fi vrut sa-l soarba in sufletul ei. Ci ochii ei.Dar cum auzi vuietul venirii lui. Fat-Frumos isi spala fata in baia de lacrimi. amutita de bucurie.florile durerii. fata ei se-nsenina. neudata si necautata de nimeni. foile galbene ale aleilor de arbori si ale straturilor se-nverzira ca smaraldul. orbiti de plâns. asezata lânga ea. plânse intr-o scalda de aur.de cremene. asternându-le lânga baia de aur. culcata pe un mormânt de prund. Imparateasa se culca lânga el si visa in vis ca Maica Domnului desprinsese din cer doua vinete stele ale diminetii si i le asezase pe frunte. apoi. ea lua o mâna de lacrimi din baie si stropi gradina. In aerul noptii. . din arsita zilei si din secaciunea noptii flori cu frunze galbene si c-o coloare stinsa si turbure ca turburii ochi ai mortilor . Luna limpede inflorea ca o fata de aur pe seninul cel adânc al ceurului. cine-ar fi vazut fata ei de-o durere muta. plina de lacrimile ei. In gradina cu multe straturi. invalindu-se in mantaua ce i-o tesuse din raze de luna. pe care apoi. si din botezul de lacrimi luara numele de lacramioare. Ochii imparatesei Ileana. nu mai vedeau nimica. decât i se parea numai ca-n luciul baiei. Imparateasa cea oarba si alba umbla incet prin straturi si culese in poale o multime de lacramioare. nascura din pietris sterp. vedea ca-n vis chipul mirelui iubit. despletit si imprastiat ca cretii unei mantii de aur pe sânul ei rece. Ea s-arunca la gâtul lui. ar fi gândit ca-i o inmarmurita zâna a undelor. sapata parca cu dalta in trasaturele ei. doua izvoare secate. facu un pat de flori. Florile triste si turburi senalbira ca margaritarul cel stralucit. Ca prin farmec. incetase a mai varsa lacrimi. Atunci intra Fat-Frumos. ea nu putu decât sa indrepte asupra-i ochii sai stinsi si orbi. insa. se culca sa doarma in patul de flori. Cine-o vedea cu parul ei galben si lung. lacrimi curate ca diamantul. Apoi ea il lua de mâna si-i arata baia de lacrimi.

si roiuri de unde rasarind din inima pamântului le-a spus cum cânta ursitorile când urzesc binele oamenilor.A doua zi. . lacramioarele sure ca margaritarul.. Un roi de raze venind din cer a spus lautarilor cum horesc ingerii când se sfinteste un sfânt. Si se facu nunta mândra si frumoasa. vorbind fiecare in mirosul ei. Trandafirul cel infocat. manta alba ca ninsoarea. Ea zâmbi când se visa atât de frumoasa. apoi incredintara taina lor unui curtenitor fluture albastru stropit cu aur. mironositele viorele si florile toate s-adunara. lautarii maiestrira hore nalte si urari adânci. A patra zi era sa fie nunta lui Fat-Frumos. ca pentru fetii-frumosi vremea nu vremuieste. ea vedea.. iar dac-a fi adevarat ce zice lumea. desteptata. A treia zi se cununa imparatul cu fata Genarului. Acesta se duse si flutura in cercuri multe asupra fetei miresii când ea dormea s-o facu sa vada intr-un vis luciu ca oglinda cum trebuie sa fie imbracata. brâu de margaritare. si tinura sfat lung cum sa fie luminele hainei de mireasa. cum n-a fost alta pe fata pamântului. S-au trait in pace si in liniste ani multi si fericiti. Mirele-si puse camasa de tort de raze de luna. crinii de argint. apoi poate c-or fi traind si astazi. Astfel.

statuia Prinţului Fericit. pe o columnă înaltă. pe când se pregătea de culcare. Ochii Prinţului înotau înlacrimi. ce zbura spre calda Ţară a Egiptului. ochii erau două safire luminoase. îşi făcuse culcuş de odihnă la picioarele statuii. iar în mânerul spadei avea un rubin.Printul fericit Oscar Wilde Sus. . privind peste cetate. Era acoperită de foiţe de aur. stătea. Într-o seară. Rândunelul a simţit două picături de apă stropindu-i trupuşorul. Un Rândunel.

Rândunelule! Acum te rog să duci unuldin ochii mei de safir studentului pe care-l văd în mansarda lui. . Rândunelule.În piaţǎ vǎd o fetiţǎ care vinde chibrituri. când primarul şi consilierii au vǎzut cǎ statuia nu mai era frumoasǎ. du-i femeii rubinul meu! Şi Rândunelul a dus rubinul. Într-o căsuţă văd o femeie cu un copil bolnav. . Le-a scǎpat în noroi şiacum plânge. Iar prietenul lui. Mergi şi dă-i celǎlalt ochi al meu . Nu mai plec! Prinţul i-a mai cerut apoi sǎ ducǎ foiţele de aur care-l înveleauoamenilor sǎraci. aşa a fǎcut... pe umǎrul Prinţului. Apoi a venit zǎpada şi dupǎ zǎpadǎ îngheţul. au hotǎrât sǎ o dǎrâme. chinuit de foame şi de frig! Şi Rândunelul a dus safirul.Pe vremea când eram în viaţă şi aveam inimă de om nu plângeam.De ce plângi? . Acum văd toată hidoşenia şi amărăciunea din cetate. Rândunelul. L-a sǎrutat pe obrajii lipsiţi acum de strǎlucirea safirelor din ochi şi s-a prǎbuşit mort la picioarele lui. . Stăteam închis în palat şi nu ştiam ce este dincolo de ziduri. Cât despre Prinţ. Taicǎ-său o va bate dacă nu duce bani acasă.Ai făcut o faptă bună.Eşti orb acum. Bietul Rândunel abia mai avu putere sǎ zboare încǎ o datǎ sus. Prinţule! O sǎ rǎmân cu tine mereu.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful