P. 1
Lecturi Suplimentare Clasa a patra

Lecturi Suplimentare Clasa a patra

|Views: 26|Likes:
Published by Cristiana Negrila
Lecturi Suplimentare Clasa a patra
Lecturi Suplimentare Clasa a patra

More info:

Published by: Cristiana Negrila on Jun 26, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/03/2014

pdf

text

original

Povestea crocodilului care plange, de Vladimir Colin

Trimis de AnideScoala la Mar, 03/09/2010 - 17:38

    

1 2 3 4 5
Voturi: 212

Un crocodil şedea odată pe malul unei ape şi plângea, plângea cu lacrimi de crocodil. - Vai, vai, cât de rău îmi pare! Vai, vai, sunt nemângâiat! - Ce-ai păţit, crocodilule? întrebă o căprioară. De ce plângi? Crocodilul îşi clătină capul şi strigă cu durere: - Cum să nu plâng, cum să nu plâng dacă am înghiţit adineauri un explorator, cu puşcă şi raniţă, cu tot? Căprioara, care nu-l avea la inimă pe crocodil, râse bucuroasă: - Aha! Te râcâie puşca pe gâtlej, aşa-i? - Da’ de unde! gemu crocodilul. Nu pricepi nimic!... Ce puşcă? Mă doare inima, inima mă doare când mă gândesc la bietul explorator pe care l-am înghiţit... Un om atât de îndrăzneţ! Un bărbat voinic, care cunoştea toate pădurile sălbatice, toate cotloanele pământului... Ce nenorocire! Ce nenorocire! Cum am putut eu să-l înghit, cu puşcă şi raniţă cu tot? Sunt un ticălos, un nelegiuit... N-am să-mi iert fapta asta cât oi trăi! Şi plângea, plângea crocodilul, plângea cu lacrimi de crocodil Căprioara, care se ţinuse departe, se apropie de crocodil, dacă-i văzu durerea, încercă să-l mângâie: - Dragă crocodilule, spuse ea, dacă ai şti cât sunt de fericită că te-aud vorbind aşa... Văd că-ţi pare rău... - Rău! Rău! strigă crocodilul. Dar vino mai aproape, că nu te aud prea bine... Căprioara se apropie. - Bietul explorator! grăi ea. L-ai înghiţit, deşi nu ţi-a făcut nimic... Dar de azi înainte n-ai să mai înghiţi exploratori, nu-i aşa? - Nu! Nu! strigă crocodilul. Cum o să mai fac una ca asta? Mai degrabă am să încep să pasc iarbă, ca tine... - Dragul meu! şopti înduioşată căprioara. - Da, da! Am să pasc iarbă, spuse din nou crocodilul. Numai că... - Ce e?

- Numai că nu ştiu care iarbă e sănătoasă şi care otrăvitoare. Ar fi păcat să mor otrăvit în floarea vârstei. Nu crezi? Căprioara râse şi-l linişti pe dată: - Asta să-ţi fie grija! O să mergem la păscut împreună şi o să-ţi arăt eu ierburile dulci, acrişoare sau amare... - Nu, nu, nu vreau amare! strigă crocodilul. Arată-mi ierburile dulci, cele mai dulci cu putinţă... Uite, iarba asta de lângă mine e dulce? Aş vrea să pasc îndată. Ard de dorinţa de a paşte mai degrabă... Căprioara se apropie de crocodil, se aplecă să vadă iarba cu pricina şi în clipa aceea crocodilul căscă o gură cât o şură şi-o înghiţi cu corniţe cu tot. - Proasto! mârâi el apoi. Auzi, iarbă dulce... Păi tu ai carnea mai dulce decât orice iarbă, aproape tot atât de dulce ca cea a exploratorului de adineauri! Ha – ha, dar bine am mai mâncat azi. Un papagal, care văzuse din vârful unui copac tot ce se întâmplase, clătină din cap şi strigă: - Să afle toată pădurea ce păţeşte căprioara care crede în lacrimile unui crocodil! Şi a aflat toată pădurea, şi de atunci i s-a cam înfundat crocodilului, care a venit plângând la prietenul meu care scrie toate poveştile pentru copii şi, tot plângând, i-a povestit cele întâmplate. Numai că prietenul meu l-a dat pe uşă afară, şi, pe cuvântul meu, bine a făcut!

Culesul porumbului
Ion Agarbiceanu

Primavara fusese secetoasa pana dupa Sangeorgiu, araturile grele, cu brusi mari si tari, asa ca plugarii nici nu cutezara sa arunce grauntele de porumb sub brazda. De ce ar fi semanat?Sa hraneasca norii de ciori care se lasau cand ici, cand colo,peste araturi? De unde se vor fi adunat atatea ciori de cele mari, cu aripile sure, tivite cu negru? Incercasera o vreme cu grapile de fier sa sparga brusii, dar coltii sareau de pe un brus pe altul si nu-i puteau zdrobi. Plugarii erau tacuti, incruntati: isi schilavisera vitele cu aratul in cremene si cu zadarnice incercari de grapat. Priveau zadarnic cerul senin si se scarbira de vanturile mari si reci care bateau necurmat de la miazanoapte de vreo trei saptamani. Multe locuri ramasesera nearate. — Anul asta am pus-o de mamaliga! ofta cate unul. — De! Au mai fost primaveri secetoase. — Ca asta n-am mai apucat, si-s om batran.

De-acum pentru porumb e tarziu. La Sangeorgiu trebiue sa se afle samanta in pamant, si nu intr-unul uscat cum sunt araturile noastre de azi. Eu ma gandesc ce sa seaman in locul porumbului. — Ce sa semeni? Eu tot porumb voi semana, altfel ce mancam la iarna? — Tot nu vei manca la iarna mamaliga, chiar daca ar ploua maine! — Sa fie numai ploaie destula, sa-i umble vreme potrivita si sa fie o toamna lunga! Sa vezi ce cucuruze se vor face. Cand se vor muia de ploaie araturile din iest an si se vor faramita brusii de atatea vanturi, sa vezi ce tarana se va face! De-a dragul sa sameni! Asa si intr-alte chipuri vorbeau plugarii din sat si chiar cei carora le pierise nadejdea sa mai samene porumb asteptau ca pe ace sa ploua. Ce ar putea face un an fara mamaliga? La Sangeorgiu se implinisera cu strasnicie toate riturile stravechi pentru ploaie: nu ramasese fata mare, dar nici fetiscana, pe care feciorii sa nu toarne galeti de apa din fantanile satului si nu ramasera copile si baieti neurzicati, ei intre ei.Toti aveau mainile pline de basici. Totusi nu ploua pana la trei saptamani dupa Sangeorgiu.Atunci, intr-o noapte, se descuie cerul. O saptamana a plouat mereu: cand a mazguit, cand a ciuruit, cand s-a descarcat in picuri mari si tari ca grindina. Oamenii umblau cu capul gol: las’ sa-i ploua, sa le fie si lor si araturilor si pasunilor! Caci si pasunile abia de-acum se vor infiripa, sa pasca vitele mari. Se muiara si se risipira brusii de coltii greblelor de fier peste grauntele semanate acum. Dupa ploaie urmara calduri de mai, si iarasi ploi, a umblat tot vreme potrivita, asa ca in secere oamenii se trezira ca ispravisera cu prasitul de-al doilea ca si intralti ani. Porumbul era inalt pana la piept, cu fire puternice, cu frunze negre si grase. — Iata, ne arata sa nu mai cartim, ziceau cei care deznadajduisera in primavara.

— V-ati facut pacate degeaba, raspundeau cei care ramasesera tari in credinta. Niciodata omul nu stie ce-l asteapta. — De-acum numai de-ar fi o toamna lunga! Oricat de frumos, porumbul e in intarziere cu patru-cinci saptamani. Sa aiba vreme sa se coaca! La mijlocul lui septembrie a brumat usor, iar pe munti s-a pus un strat subtire de zapada. Dar atata a fost toata primejdia. Dupa o saptamana, vremea s-a incalzit si s-a pus o toamna cu seninatati statornice, care a tinut pana la sfarsitul lui octombrie, ba a mai trecut cu un picior si in noiembrie, pana pe la jumatatea lunii. Ce porumb s-a facut? Padure! Cate doi si trei tulei pe-un fir,cat le radea oamenilor inima. In aceeasi zi a intrat satul intreg la cules, la inceputul lui noiembrie. Diminetile erau racoroase, dar indata ce se ridicasoarele, o caldura buna incepea sa joace in valuri fine deasupra lanurilor de porumb. Frunzele uscate fosneau incet la adierea boarei si o mireasma imbatatoare se risipea in aer. Era coapta si canepa de samanta, semanata printre porumb, iar pe miezuine crescuse deasa si inalta, cat nu-i ajungeai cu mana la maciuliile grele, pline de samanta. Mireasma ei taia pe a porumbului, o aroma tare si ametitoare. Plugarii isi lungeau carele cu inima cea lunga si le inaltau laturile cu scanduri, sa incapa cat mai mult porumb.Se culegea cu foi cu tot si il dezghiocau numai acasa, insuri, sa nu piarda bunatatea de nutret. In toate lanurile se auzea cum rup tuleii si-i arunca in gramezi. Se ridica in vazduh larma vorbelor, a glasurilor parand o neintrerupta fierbere. Din cand in cand se itea in larma asta cate-un chicotit de fata pe care cate-un fecior o atingea, ca din nebagare de seama, cu un stiulete. Cantece nu se auzeau, ci numai fosnetul mereu al frunzelor uscate printre care treceau culegatorii.Carele cu vitele desjugate erau la marginea delnitelor si vitele mestecau, cu grumajii vinetii, intinsi, jipii de pe care se culesesera tuleii, tot miscandu-si coarnele albe.

incrustate gata la capatul unde sa prinda biciul. cum isi face biciul. sau cu mai putine sfori. Uneori copiii mai mari se faceau nevazuti prin porumbisti si se intorceau tarziu de tot cu cativa stiuleti cu frunze verzi in brate.mirandu-se mereu de frumusetea lui. uitat ca din intamplare pe fire. mergeau unul de la altul sa vada cum impleteste. cu biciul mai scurt. apoi alergau cu ele la un luminis sa desfaca canepa. Bete de codarste isi luasera de acasa. si de ici si de colo. dar unghia abia le intra in boabe. Intr-alti ani aflau inca multi stiuleti. sa nu ramana unul in urma celuilalt. Unii mai marisori trebuiau sa faca bice si pentru fratii mai mici. mandri de ceea ce au facut. sa-si impleteasca biciul. Altii cautau bete uscate de canepa de samanta si le rupeau. Asa ca cei mai multi se pierdeau prin delnitele lor. dar tuleii se rupeau greu si curand ii dureau mainile. tot scobind frunzele de matase ale stiuletilor. sa afle vreunul rosu sau pestrit. Cei mai mici isi incercau in zadar puterile. Copilele erau multumite daca puteau strange in brate un stiulete ros sau pestrit. Si cand aflau. Impleteau cu harnicie. cate-un bob din marginea gurilor late. *** Nu era car care sa nu fi adus copii si copilite din sat. Puteau cauta porumb de fiert nu numai in delnitele lor. mai subtire. Dupa culesul canepii de vara. in . caci pe cele facute atunci le prapadise de mult. si rumegatoarele il mancau cu placere. Cei cuprinsi cu munca asta isi uitau in graba de culesul porumbului.adunandu-le in manunchi. Cei mai marisori ajutau o vreme la cules. chiuiau de bucurie si se adunau doi-trei sa-l rupa cu puteri unite siapoi il dezghiocau cu infrigurare. nu se supara nimeni. Ei se jurau ca-s inca in lapte. ci si la straini. acum era cel din urma prilej din an sa-si faca biciul.Uneori aflau si cate-un stiulete. cazandu-le. din cand in cand. Si nu peste mult incepeau sa pocneasca rasunator.

Jitarii mai pazeau inca. Il taia mereu prin maruntaie si uneori se oprea din lucru. Dar ce bun si aromat era. si faceau roata in jurul tuturor focurilor unde se frigea porumb. dar anul asta erau tare greu de aflat. dar copiilor le placea mirosul asta salbatic. Asa se gandea Dumitru Marcului care culegea in delnitalui alaturea de nevasta si de doi copilandri. Unele porneau spre sat.lapte. Friptul. dar oamenii stiau ca acum paza cea mai buna era la ei in sura. toata lumea asta nu mai plateste oceapa degerata. caci nu era urma de lemn sau de gateje. cand cei mici nu-si mai luau ochii de la stiuletii din foc. acum indata. Nu lasau porumb cules in delnita peste noapte. era tot asa de greu. Cand se apuca iar de cules. dar cum sa nu le dea. scartaind de povara. mireasma tare a canepii il ametea. Samanta maciuliilor nu o foloseau numai la semanatul de primavara a canepii de lucru. asa ca era mare biruinta pentru cei ce gaseau. fruntea-i era imbrobonata de sudoare.Dar daca nu-i sanatate. Culegea tacut si cu un fel de scarba. Putin era. iar porumbul mai mult se afuma decat se frigea. si cuibarit intre ele era cate un copil caruia i se vede anumai fruntea si palarioara. In toate carele se incarcau deasupra panusi de canepa de samanta.tot mutandu-se de pe un picior pe altul? *** Carele se incarcau mereu dupa cat de multi si harnici erau culegatorii. Doamne! Trebuiau sa le dea numaidecat si celor mici. altele veneau goale din sat. Pana acasa. ci si pentru ulei. . chemati de aroma. care izvorau din toate partile de prin delnite. iar cu cotoarele inalte si groase ardeau cuptoarele de paine. *** E bine cand se fac bucate din belsug si cand este sanatate. se facea carlig si abia mai rasufla. si focul il faceau numai cu jipi care nu tin jarul. care aducea cu cel al urzicilor.

— Singuri nu ati fi ispravit delnita asta. — De intins ma voi intinde eu pentru totdeauna. dar ii venea prea des. Azi ii venea neputinta neobisnuit de des. si nevasta si baietii se opreau pe-o clipa din lucru. Dumitru facu o miscare cu mana. pace buna!” Lucrau tuspatru in tacere grea. — Nu mai culege. si mai avem de cules in doua delnite. Intinde-te pe ea si las’ ca ispravim noi. ti-am adus tundra. navea frica. ii zise intr-un rand nevasta. am fi ispravit maine.Ispravim noi si fara dumneata. din an in an tot mai greu. Crasnea fiecare stiulete rupt de pe fir. Sa stii ca maine nu te mai lasam cu nici un pret sa vii. Vei ramane in pat sa ti se aseze durerea. Rau ai facut ca nu ne-ai ascultat. Ar fi pacat sa ducem acasa. nu peste mult. Dumitre. — Dar poate sa se strice. raspunse el in sila. — Nu se mai strica ea vremea in saptamana asta.De cate ori se-ncarliga. — Te-am rugat sa ramai acasa. tata. si larma asta lui Dumitru ii facea rau. cu rasuflarea oprita. Vremea e buna. si eu si copiii. udat de ploi. Ce-i intr-asta? Nu-i nici o graba asa de mare. Uite. — Daca nu ispraveam azi. nu statea mult ghemuit la pamant. Acum. — Nu mai culege. la cules. Era bolnav de multi ani. Dumitre. zisera baietii cu inima rece. ca si cand ar fi zis: „Cat despre asta. un porumb frumos cum e in iest an. Cunosteau dupa semen cand ii venea rau de tot si cand scapa mai usor. .simtindusi gura amara ca fierea.

izbi de cateva ori din picioare. sa fi ramas acasa! Ea ce sa faca? Ce-ar mai putea face? Si deodata izbucni intr-un plans cu hohote. ci se intinse cazand pe spate. apoi se cutremura scurt si se linisti. nu mai statu ghem. altul la stanga. Cand se zgarci si se lasa a sasea oara la pamant. se lasa in genunchi. ce se inalta in vazduh ca o alarma a nenorocirii. era mai mare ca pierderea lui. Ioane. pe urma tot voi veti culege. poate are cineva o lumanare! Baietii. Dar cine sa vina cu lumanarea la culesul porumbului? Nu avea nici un culegator de gand sa innopteze aici.nu intr-un lan de porumb si fara lumanare. incepura sa alerge prinporumbisti. care se topi intr-un bocet amar. dar nu asa. si n-avem o lumanare! Petre.ramane cu ochii deschisi. unul la dreapta. dar pana pe la ojina ii veni raul inca de vreo cinci ori. Daca n-a vrut s-o asculte. apoi isi puse frante mainile in poala si ramase muta. Si iar se apuca de cules.pana nu apuca nevasta si copiii sa ajunga langa el.cum facuse adeseori in anii din urma. nevasta. Nu-l tinu mult nici acum. Las’sa mai culeg si eu inca o data. Dup-o vreme se incarliga iar si se lasa la pamant. Se astepta ea de mult la moartea barbatului. Ci nici nu mai era nevoie de lumanare! trupul lui Dumitru incepuse sa se raceasca si sa se intepeneasca. . dar acum nu mai simti nimic. Safta-si aduse aminte ca daca nu-i inchizi din vreme pleoapele mortului. Durerea si nenorocirea ei ca nu-l aflase moartea in pat. I le inchise.— Mai copii. ci pe intreg trupul. buimaci de spaima. vedeti-va de lucru si dati-mi mie pace. Safta. dati fuga in vecini. ii asculta rasuflarea. din brate. transpirat acum nu numai pe frunte. — Doamne sfinte.

— Pentru mort e mult si atat. in vreme ce Safta se bocea nemaiauzind nimic. in malaistea lui. intre panusile de canepa mirositoare. poate o jumatat’ de ceas. Oamenii nu se prea mirara. Intre culegatori vestea se lati repede. culegand la porumb. erau insotiti de vreo zece barbati si femei.asa ca pana seara toti stiau ca a murit. intepeni bine si trupul lui Dumitru si-l urcara deasupra porumbului. femeile se alaturara la bocetul Saftei.Cei doi baieti nu aflara lumanare in vecini si alergara si mai departe. . Si barbatii si femeile care au venit s-au apucat de cules. Se urca langa mort si unul din baieti. Veniti cu totii sa ispravim repede culesul si sa incarcam carul. iar celalalt cu mama-sa mergea alaturea de vaci cu capul in piept. Barbatii cu capul gol isi dadura iertaciunile. iar unul din baieti statea langa mort cu capul gol. de la vecin la vecin. Safta se mai boci pana iesira din delnita in drum. raspunse un baiat. apoi amuti de tot. Dup-o vreme un om zise: — Mai aveti de cules? — Putin de tot. cu mainile fara putere de-a lungul trupului. dar cand se intoarsera cu mana goala. Unde vi-s vacile? — Acol’ langa car. dar peste bucuria si lumina culesului li se asternu tuturor un nor pe suflet. — Prinde-le la jug si adu carul aici. il stiau bolnav greu de tot. iar cei doi baieti erau inca tot buimaci de spaima. Pana ispravira de cules si incarcara carul. Dumitru Marcului. privind tinta la mort.

. Si numai semnalele acestea scurte si seci pareau ca mai raspandesc viata si veselie deasupra lanurilor de porumb.Si larma omeneasca inceta sa se mai ridice deasupra lanurilor. numai fasaitul frunzelor uscate crestea mereu. cu cat se apropia inserarea. in drum spre casa. prin care fasaia vantul in frunzele uscate. din carele incarcate cu porumb. Si din cand in cand se mai auzeau pocnete din bici. Copiii le incercau sa nu-i dea de rusine deseara.

.

nu goi ca puii de vrabie. Puiul de Ion Alexandru Bratescu-Voinesti Intr-o primavara. vorbesc intre ei batranii. Sania se rasturna de doua ori.Acum se vine? le striga mama. pe urma. . pana la urma.Daca patiti ceva? Acolo sunt si sanii mai mari care va pot dobori. sta afara in grau. au primit ingaduinta. Gerul s-a mai muiat si copiii sa-tului au si pornit cu saniutele pe coasta. ploua de varsa si ea nu se misca. Locul e larg. in tot sapte oua mici ca niste cofeturi si a inceput sa le cloceasca. sapte zile de-a randul a ouat cate un ou. ori cate o lacusta. doar ca ea in loc sa stea in cotet. apoi coborau iar si iar se opreau. Vasilica! -Ba sezi tu! -Sa sada cel care stie sania mai bine. Ai vazut cum sta gaina pe oua? Asa sta si ea. Obrajii le ardeau de bucurie si ochii le scanteiau. asa incat pot pleca deodata zeci de saniute ce vin ca trasnetul pana la poale. le-o .pana la marginea zarii. Se opreau pentru o clipa nehotarati. Trecu la carma iar Vasilica. Apoi ceru sa conduca si Niculita. Dar. mai sus. cu gandul ca a doua zi vor merge iar la saniat. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva zile. Numai la o saptamana si iarna s-a instapanit peste lume. ca sa nu i-l inece ploile. Mult s-au mai rugat Vasilica si Niculaita de parinti sa-i lase si pe ei cu saniuta. tocmai din Africa — sa lasat din zbor intr-un lan verde de grau. paie si fire de fan si si-a facut un cuib pe un mosoroi de pamant. Casele par mai mici. la marginea unui lastar. N-ati patit nimic? -N-am patit. Dupa trei saptamani i-au iesit niste pui draguti. Se facura amandoi cai si pornira in fuga catre coasta saniusului. Ulitele satului sunt acoperite de un covor alb si gros. -Cojoc gros ca in anul acesta n-a mai avut dumneaiei de mult. foi uscate. dar mici. Prepelita prindea cate o furnica. -Sezi tu inainte. dormitand sub acoperisurile grele. o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe. . Parca le parea rau dupa inaltimile din care veneau. zise un baiat de alaturi. si ploua. parca erau sapte gogosi de matase. Pana la urma se aseza Vasilica in fata. a inceput sa adune betigase.La Sanius de Ion Agarbiceanu La inceputul saptamanii fluturau rar cativa fulgi de nea prin vazduhul sur. nici nu stiau cum fuge timpul. Si copiii intrara bucurosi in casa. si au inceput sa umble prin grau dupa mancare. ca nu cumva sa patrunza o picatura de ploaie la oua. imbracati cu puf galben ca puii de gaina. Si tot asa. Se insera cand copiii intrara in curte.

cunoscand desimea lastarului si vazand ca trasese intr-un pui. Ascultau in tacere. in loc sa stea nemiscat ca fratii lui. si puiul a cazut cu o aripa moarta. Si mama lor le spunea ca-i invata sa zboare pentru o calatorie lunga. caci ziua era primejdios din pricina heretilor. cand o trece vara. prin iunie. Si asa traiau acolo linistiti si fericiti. Au ridicat toti in sus capetele cu ochisorii ca niste margele negre si ascultau. sub aripile ocrotitoare ale prepelitei. cand se potolea vipia. dar acum. de miscarea aripii. ca e pacat de el. Vanatorul. incat cainele vrea cu orice pret s-o prinda. Ea l-a luat.se in drumeagul de pe marginea lastarului. o sa faci cum ai vrea tu. cu ochii tinta inspre ei. Se auzea fasaitul unui caine care alerga prin miriste si din cand in cand glasul omului: — Unde fugi? inapoi. D-atunci au inceput . raspundeau ei. si cu ajutorul mamei lor au inceput sa zboare. de frica sa nu-si impuste cainele. pe cand puii se jucau frumos in miriste imprejurul prepelitei.tul. ieseau cu totii pe miriste. Din lastar i-a raspuns un glas stins: ―Piu! piu!‖. iar in noptile racoroase se adunau gramada. ―Si o sa zburam pe sus de tot. Ziua. — Unde e nenea? — Nu stim.. vanatorul ii aude paraitul zborului. si cum nu stia sa zboare. dar prepelita se preface asa de bine ca e ranita. se plimbau primprejurul mamei lor si cand ii striga: ―Pitpalac!‖ repede veneau langa ea. la doi pasi de la botul cainelui. Vai! cum le bate inima. vanatorul se departeaza strigand: ―Inapoi! inapoi!‖ Nu poate trage. al mai mare dintre pui n-a alergat repede la chemarea ma-sii. moare. dupa-amiaza. cuminti si ascultatori. O singura alica la ajuns la aripa. a zburat. pe care trebuiau s-o faca in curand. Incet-incet puful de pe ei s-a schimbat in fulgi si in pene. dar tocmai dintr-acolo venea vanatorul. Din seceratul graului si din ridicarea snopilor se scuturasera pe miriste o groaza de boabe cu care se hraneau si. ―Una. Si erau frumosi. Dupa cateva clipe prepelita zboara ras cu pamantul. si o sa vedem dedesubtul nostru orase mari si rauri. macar ca nu era vreo apa prin apropiere. Cainele paseste incet dupa ea. Lectiile de zbor se faceau dimineata spre rasaritul soarelui. care o urmareste. pic! pic! pic! cu cioculetele lor. fuga speriat la prepelita sa-i spuie ce-a patit. Dupa o clipa de socoteala. nu s-a luat dupa dansul. cand era caldura mare. — Nu va miscati. mai tare. l-a mangaiat si i-a spus: — Vezi ce va sa zica sa nu ma asculti? Cand te-i face mare. N-a picat. stau la umbra in lastar. care dadeau tarcoale pe deasupra miristii. care zboara. iar cand s-a innoptat si rasarea luna dinspre Cornatel. ca sub un cort. si marea. si in tacerea serii care se lasa nu se mai auzea decat cantecul greierilor. sa nu iesi niciodata din vorba mea. — Eu o sa zbor. ca beau dimineata picaturi de roua de pe firele de iarba. cand au venit taranii sa secere graul. se intoarce si trage. zile si nopti. lipiti cu paman. Odata. voi sa ramaneti nemiscati. ma Marine. Ce frica a patit cand s-a simtit strans in palma flacaului. si seara in amurg. Puii n-au priceput. trei!‖ Si cand zicea ―trei‖. incat vad cum i se urca o furnica pe carambul cizmei. Ea i-a numarat: lipsea unul. Nero! Fasaitul se apropie — uite cainele: a ramas impietrit cu o laba in sus. dar acolo. le sopteste prepelita si se strecoara binisor mai departe. ―Nero! inapoi!‖ s-a auzit un glas strigand. Uite-l: piciorul lui e acum asa de aproape de ei. Mama lor ii aseza la rand si ii intreba: ―Gata?‖ ―Da‖. zboara repede spre lastar.. care intelesese ca e un vanator. ca sa nu-l deznadajduiasca pe el. Ailalti pui nu s-au miscat din locul unde-i lasase prepelita. Atunci prepelita disperata a inceput sa-l strige tare. a inteles ca era pierdut. Se apropie grabit si vanatorul. In vremea asta puiul al mai mare. e pierdut. Era cam departe.‖ Intr-o dupa-amiaza pe la sfarsitul lui august.abia e cat luleaua?! Cand s-a vazut scapat. cand i-a vazut aripa rupta. si ei.. numa. dar si-a ascuns durerea. care s-a rugat pentru el: — Lasa-l jos. socotind ca nu face truda de a-l cauta prin lastar. ascultand din toate partile. ii batea inima ca ceasornicul meu din buzunar. dupa cum le poruncise ma-sa. el a stiut. a ramas incremenita. iar cand socoteste ea ca e in afara de bataia pustii. ca poti sa patesti si mai rau. osul — la inceput numai plesnit — s-a crapat de tot. zboara. incet-incet pocnetele si strigatele s-au pierdut. si cu nici un pret sa nu se miste. Cand l-a gasit. s-au stins.firimitea in bucatele mici. ca esti mic. o mancau numaidecat. aud o caruta venind si oprindu. a putut zbura pana in lastar. nu sufereau de sete. dar mama lor. dar a avut noroc de un taran batran. Nu-l vezi ca de. hat! l-a prins un flacau sub caciula. Ati inteles? Puii au clipit din ochi c-au inteles si au ramas asteptand in tacere. au auzit deslusit glasul mamei lor chemandu-i din capul miristii: ―Pitpalac! pitpalac!‖ Repede au zburat inspre ea si au gasit -o. doua. frrr! zburau cu totii de la marginea lastarului tocmai colo langa cantonul de pe sosea si tot asa indarat. Din cand in cand se auzeau pocnete de pusca si glasul vanatorului strigand ―Apporte!‖ Mai tarziu caruta s-a indepartat inspre vanator pe drumeagul lastarului. Scaparea lor era lastarul. le-a poruncit sa se pituleasca jos.. cand se ingana ziua cu noaptea.

In locul zilelor mari si frumoase au venit zile mici si posomorate... Decat sa-i moara toti puii. iar jumatate sa ramaie cu puiul schilod. pornita fara veste intr-o zi. nu e asa ca o sa ma fac bine? Nu e asa c-o sa merg si eu sa-mi arati cetati mari si rauri. Dupa o ninsoare cu viscol. un pui de prepelita. cu degetele ghearei impreunate ca pentru inchinaciune. atunci s-a mutat in niste parloage din marginea lastarului. Se clatina intr-o parte si intr-alta. . catre miazazi. cand ailalti adormeau sub aripa mamei. a zburat cu puii zdraveni. mergand toate in aceeasi parte. Ar fi vrut sa se rupa in doua: jumatate sa plece cu copiii sanatosi. toata preajma era imbracata in haina alba si rece a iernii. prepelita s-a mutat cu puii intr-un lan de porumb de alaturi. Prin mintea lui fulgera crampeie de vedenii. mai bine numai unul — si fara sa se uite inapoi. si marea? — Da. a inceput sa cada bruma si sa se rareasca frunza lastarului.zile triste pentru bietul pui. care sufereau de frigul toamnei inaintate. silindu-se sa nu planga. raspundea prepelita. dar n-a putut. iar in tacerea noptilor friguroase se auzeau strigatele cocorilor. el o intreba cu spaima: — Mama. si pica mort.. Pe inserate se vedeau randunici intarziate zburand in rasul pamantului. ca sa nu-i slabeasca hotararea. Dupa durerile grozave de pana adineaori. Si a trecut vara. urmarindu-i cu ochii pana au pierit in zarea dinspre miazazi. aripa calda a mamei. si a ramas in loc. cu aripa rupta. Suflarea dusmanoasa a crivatului.. aducand cu dansul un ger aprig.. La marginea lastarului. care se agata de ea cu disperare. au taiat cocenii si au intors locul. Au venit taranii cu plugurile de au arat miristea. dar peste catava vreme au venit oamenii de au cules porumbul. a hotarat-o.. urma un senin ca sticla. sta zgribulit de frig. In inima bietei prepelite era o lupta sfasietoare. pe cand al ranit striga cu deznadejde: — Nu ma lasati! Nu ma lasati! A incercat sa se tarasca dupa ei. iar noaptea.un caramb de cizma pe care se urca o furnica. Peste trei zile. miriste. mama. urmeaza acum o piroteala placuta. se uita cu ochii plansi cum fratii lui se invatau la zbor dimineata si seara. ori palcuri de alte pasari calatoare.

s-a aplecat sa incerce: n-o putea-o zari? Cand. o vazu… Si a stat asa multa vreme. Copilul. e o gradina frumoasa in care sunt patru cladiri mari: a tribunalului. dar asta i s-a parut atat de dragalasa. ii striga: “pst! ma hotule. pe culmea carora sta de straja manastirea. restul gradinii e numai tufisuri dese de lemn cainesc. pe care acum o cunoaste si o intalneste mai in fiecare zi.Dar pe tine cum te cheama? .zice: “Saru’ mana” si pleaca grabit. dar dupa cativa pasi se intoarce sa-l intrebe serios daca la spiterie se vinde oua de furnica.Ce sa faci. un baietas. prin a treia. a vazut-o si Lenuta. unu gros.Vasilica a lu’ nenea Dumitru de la zudecatorie. ma? A fost si poimaine? . sora mea… Si clatinand din cap: . cu parul canepiu. pasarea zbura si lui conu Misu ii paru grozavde rau. Cunoaste acum si pe parintii lui Nicusor. Cum trecea intr-o zi din primavara trecuta.razand cu multumire. A fost si poimaine. . pe care de-abia le duce. si tot incercand crapaturile a dat peste cateva prin care poate vedea tot raiul din curtile boierului. paros. dar acesta iesi din tufis si privindu-l drept. Si conu Misu. odaiasu’ de la casierie. a judecatoriei si a casieriei. crezand ca s-o mahni copilul.Si de ce nu i-o arati si lui? . Cu degetul aratator de la mana dreapta peste buzele tuguiate. iazul umbrit de salcii si de anini cu o moara vorbareata. neputandu-se satura de a o privi si nestiind ce sa priveasca mai cu drag. e! dar negresit prietenia care poate sa mijloceasca intre un boier mare si copilul unui odaias.Da. incarcata cu o dubla de paine si cu un clondir. in tufis. de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti by hrnicu La marginea dinspre miazanoapte a orasului. printr-alta se vede terasa imbracata in flori albastre. Asa.Mi-a spus maica-mea asa: ca le plate la privighetori si vreau sa pui pe zos la a mea… Are si conu Misu trei ingerasi de copii de la care aude in fiecare zi fel de fel de nostimade copilaresti. caprioara cu tarcul ei. . gradina de poame. ofilita. topita-n aburii albastrii. Acum pentru intaia oaravedea ce ochi negri.Bravo! sa nu i-o arati. cand te-i sui. ce sa vaza? Jos. de parca ti se primeneste sufletul uitandu-te la ea. tinandu-se cu o mana de bracinarii pantalonilor prea lungi. . Chiar pe marginea malului e o movila pe care. slaba. incurcat ca un caier. in care numai rosatea varfului nasului pune o pata mai vesela. . l-a lasat jos si l-a scuipat: . .Da’ lui Vasilica nu i-o arat.Ce spui. Nicusori raspunde cu umarul drept. dar niciodata nu-l privise cu luare-aminte. unde mananca boierii vara. mai departe valea verde a Ialomitei.Lenuta. iar prin a de la capul din fund al ulucelor. carpiti in zece locuri. cand il vede prin gradina. Aci sub mal. vino ncoa!” si-i da cate un ban. curtea pasarilor si doi caini mari legati in lanturi . domnule!? Pai bine. pasarea mica si neinsemnata care scotea sunete atat de puternice si de maiestre din gusulita ei care se vedea saltand. iar cu cel de la mana stanga ii arata privighetoarea. care sade alaturi. si fiindca tufisul in care canta era chiar alaturi. cu oua de furnica? . pe urma. . – Acolo. printr-una se vad rondurile de flori frumoase si locul unde joaca copiii crocket.Care Lenuta? . catifelati si dulci avea. s-a oprit sa asculte o privighetoare. tu poate ca vrei si doi bani.Tt! . ma. mama. prafurie si totusi placuta pentru blandetea ochilor… Negresit. luandu-i. ii facea semn sa taca. tatal. La o miscare nedibace.Ptiu! Mars d-aici. Din vreme in vreme. venind din targ. potaie mica!… Din ziua aia dateaza prietenia lui conu Misu cu Nicusor. scoate si-i intinde doi bani. saltandu-l in sus. si cu pantalonii in vine.Care Vasilica? .Nicusor a lui Ionita.un broscoi de baietas slabut. in care primavara canta privighetorile de e o frumusete. ai inaintea ochilor o minune de tablou.Ce vorbesti. Aplecandu-se mai mult.Nicusor. cu seriozitatea adorabil de hazlie a copiilor: . care canta de rasuna gradina. Asta e a mea. cu o mutra aspra. dar se uita si el din gradina prefecturii pe crapaturile ulucelor.incat a luat pe baietandrul odaiasului in brate si l-a sarutat. ori fericirea fara seaman care zambea pe toata fata copilului? Il mai vazuse el de cateva ori p-aci prin gradina jucandu-se cu alti copii de seama lui. iar mai in fund.Ca fin’ca da cu pietre. rusinat de induiosarea lui. de batachina si de rugi. Prin gradina asta e drumul lui conu Misu. negru. cand e sa iasa in oras. a prefecturii. cum da si Lenutei.Nu fate nimic. Nicusor nu e primit in curtea lui conu Misu sa se joace cu copiii lui si cu musafirii lor. inchisa in fund de dealurile viilor. pe amandoi obrajii. pe malul iazului. . Vine indarat. si sunt de sase ani. toata coama muntilor de la Piatra Craiului pana-n Penteleu. in tot o priveliste frumoasa. . sa-ti cumperi covrigi.

gazda. un brad frumos imbracat in… dar a inchis spiterul usa… si era ziua. iar conu Misu. In vremea asta.” Nu-i da lui intotdeauna cate un ban? Adineauri a trecut in targ si nu s-a intors inca acasa… Daca i-ar iesi inainte si l-ar ruga sa-i arate si lui pomul de Craciun.In drum. Repede o ia la fuga sa-i iasa inainte. fetite si nodulete mici. parca-i sopteste cineva la ureche: “Stii ce? poate ca se vede de la poarta prin ferestre. asteapta in odaia din dreapta semnalul cand vor putea intra. nu se poate… nu se poate”… Se aud sanii venind dinspre targ… Uita-le. deschide pianul si se aseaza sa-i acompanieze… dar in clipa in care-si ridica mana ca sa inceapa. dulci ca o mangaiere… I-a zis asa: “Mars acasa!”. subtiind norii printre care incep sa se iveasca stelele si aducand cu el un ger de te taie. muncit de ganduri… A vazut azi-dimineata pe un om din curtea boiereasca. Si el stie ce insemneaza asta. binisor …Aaaa! ce frumos! ce frumos! Poate de-acum sa sufle austrul. care tine de la intrare pana la terasa din fund. lumanaricile nu erau aprinse si mamica i-a spus asa: ca seara e mai frumos. . “Hei! la o parte!” striga birjarul degeaba. tatal e dus la carciuma… iar el sta singur in gangul casieriei. In mijlocul salonului incapator. cu ochii lui impaienjeniti de friguri. Inchide ochii si dormi in pace. Sunt cateva clipe de extaz general vrednice de admirat: copiii de o parte ramasi tagla cu ochii pironiti la pom. Anul trecut. ca sa se bucure de bucuria copiilor. ca e zapada pana la gat… E! dar daca ar vrea conu Misu… “Te.numai nitel. prin usa intredeschisa. tragand cu urechea si neputandu-si dezlipi ochii de la lumina ferestrelor… Ocoleste in varful picioarelor casa… mai sunt cativa pasi… A ajuns!… na! perdelele lasate… ba nu. iar cealalta il trage inapoi: “Fugi d -acolo. parintii de alta. mici si draguti… Inauntru se deschide de perete usa odaii din dreapta prin care navaleste o droaie de copii. Copiii. Jumatate il imbranceste inainte: “Incearca. una e ridicata! Paseste binisor. La curtea caselor lui conu Misu e zarva mare. alaturi. a vazut el prin crapaturile ulucelor. face doi pasi in curte si se uita cu incordare… Ies valuri de lumina pe ferestre. ca e om bun. nitel de tot. deschid usa. e asezat bradul impodobit de-ti ia ochii. Se da la o parte langa uluce ca sa treaca saniile care ies. ca in tot trupul copilului s-a revarsat caldura unei fericiri nemasurate. ducand in spinare un brad mare. sa vaza pomul de Craciun …pomul de Craciun!!… Si nici prin crapaturile ulucelor nu poate sa se uite. tobe. cotesc la colt si. dinspre terasa se aude latratul gros al unui caine si tipatul unui copil. l-a dus ma-sa la spiterie. facut dintr-o scurteica veche a ma-si. Tot sufletul i s-a urcat in ochii care privesc cu nesatiu… Cum sclipeste beteala! Uite si lumanaricile aprinse! Si ce de jucarii! Trambite. dar ce sa faca acasa? Nu e nimeni acasa. Mars acasa! Si saniile trec… E noapte… nu se pot vedea lacrimile care au napadit in ochisorii negri. Cat e de mica inimioara lui. poate te duce sa vezi pomul… pomul!”. sa muste pe lume? Face cativa pasi in curte. Trebuie sa cante: “O! Tannenbaum! o! Tannenbaum!” Se face o tacere desavarsita. langa fereastra zace copilul fara cunostinta… * Nu te mai framanta atata. si atunci. s-a despartit acum in doua. vazandu-l. hai? Drace impelitat! Sa te calce sania. cand au trecut. Cucoanele se invartesc de colo pana colo. baietasi. apoi. coane Misule. nerabdatori. e un sufletel stingher. in care parca e un pui de lautar… Ferestrele sunt prea sus… degeaba… A! stie el un loc de unde ar putea vedea. care trec in sanii. Mai sunt de asezat jucariile pe mescioara din jurul bradului si de pus la fiecare teanc de jucarii cate o carte de vizita cu numele copilului caruia i se cuvine. El stie c-ai priceput prea tarziu de ce-ti iesise copilul inainte si ca te-ai cait de a-l fi gonit cu asprime. Cine stie? poate chiar fara sa-i spuie nimic. pe care parca-i da jos fundele. Da. care se zbate si se framanta… mama e dusa la cucoana casierului sa ajute la gatit si la scuturat – si a luat si pe Lenuta cu ea. papusi! Uite si niste iepurasi albi. Cucoana Zoe. ca Dummezeu e bun si iertator. nimeni… Si cosul de la soba tiuie… Si-i e urat… Si cum sta in drum. Acum madamele aseaza copiii in semicerc. sufla austrul. sunt ferestrele jos. mare… pe urma baietii de la cofetarie cu tavi si alt baiat de la librarie incarcat cu fel de fel de cutii. A ajuns! Aci e alta cotitura. strangandu-si la piept paltonul lung si larg. E pom de Craciun la care sunt poftiti copiii tuturor prietenilor. d-acolo de pe prispa unde mananca boierii vara! Acolo. vant taios de rece. “Mars Leu! mars Leu!” striga conu Misu dand cu piciorul in caine… Jos. catifelati. conu Misu nu e om bun? Ba e bun. la casierie. ca nu e inca gata.” O ia la fuga inspre curtea boiereasca. sfasietor. Nu se poate sa fie canii dezlegati acum cand vine lume… Asta nu se poate! ce. si nici conu Misu n-a sosit inca de la club cu barbatii. in bataia lampii electrice de la raspantie. cand l-a durut in gat. Pe portile deschise larg nu mai contenesc saniile incarcate cu musafiri. tipat de groaza. dar cainii! Gandul asta il face sa se retraga repede din curte… Ce bine ar vedea el d -acolo pomul de Craciun! Sta… si-si face in gand socoteli de om mare. iesind pe jumatate din sanie si vazand copilul in drum: . cand se aprind lumanaricile… Toti copiii astia. Nicusor recunoaste pe conu Misu si-l aude razand cu pofta. cu ochii umezi de fericirea bucuriei lor.pe sarma… * Frumos Craciun o sa fie! A nins doua zile din crivat si acum in ajun s-a schimbat vantul. acolo se duc. lung. care spinteca tacerea si trece ca un junghi in inimile tuturor… Barbatii dau navala intr-acolo. dar pomul nu se vede… Si mai face doi pasi. a zarit o clipa in odaia de alaturi. randuind lucrurile la locul lor.. Sa astepte. o sa-l ia sa i-l arate. conu Misu e om bun.

El stie ca esti hotarat maine in ziua de Craciun sa te duci la casierie. sa te incredintezi cu ochii dumitale ca copilul nu s-a imbolnavit de spaima. cum i-ai incarcat bratele de jucarii si de bunatati si pentru el si pentru Lenuta. cum l-ai ingrijit. Inchide ochii si dormi in pace. Dumnezeu e bun si iertator si a auzit ce-ai pus de gand cu cucoana Zoe sa faceti la anul.Te-a vazut cum l-ai adus in casa. .

Cand n-am ce face... dar aici in iaz nu le intrebuintez. iar cand plec de acolo. si apa aia care curge lin printre salcii pletoase.. Acum.... in stanga scarii (c-am facut o scara pentru scaldat). eu am undite sistematice. Sa vii o data sa vezi... Am acolo.. . n-ai dat cu undita niciodata. — E!.. ca prea sunt lungi.. se da bine si prinz. se fac baston.. dar in sfarsit: cleni. mai ales acuma primavara. o adancatura.. dau cu undita la peste. Am prins de multe ori si mai maricei — asa. ti s-a intamplat ceva? — Mi s-a intamplat o ticalosie.... ii pun ata. cat un cutit de masa obisnuit.. si gata. infasor ata pe nuia si o bag intrun tufis de rachita.Privighetoarea Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti — Ce ai. E pacat. Si uneori.. in care arunc in toate serile cate o bucata de mamaliga ori cate un pumn de grau fiert: nada la peste.. Stiti ca prin fundul curtii mele trece iazul morilor. Iau cate o nuia de alun... de se strang. nene Iorgule? Parca ai fi suparat. La mine. cand e apa merie. mrene. plumb si carlig. Nici nu stiu cum sa-ti spui. — Ba nu zau.. acolo. Tu nu esti pescar. e frumos de tot: o umbra deasa si racoroasa. nu cine stie ce pesti mari...

. Frumoasa seara am petrecut.. canta. aici insa nu. vin saracele pana langa mine. ca un ceasornic de buzunar cand il intorci? Mare taina! E!.. iar cand ispravea intr-o cascada de triluri. marti. si ne sileam s-o recunoastem de pe cantec. dupa ce ne-a zis noua “Buna-seara”.. o multime..Dumnezeule!.... De cate ori incepea. Si din crina ii raspundeau altele si altele. Nu canta una.. zau daca nu-ti venea s-o aplauzi ca pe-o primadona.. dar in salcie nu mai canta privighetoarea. Doamne.. iar nevasta capitanului. daca o fi adevarat ca toate vietuitoarele de pe pamant se trag dintr-o tulpina si ca s-au deosebit unele de altele numai silite de imprejurarile deosebite prin care au trecut — ce fel de imprejurari au fost alea. Alaltaseara. am petrecut o seara.In tufisurile astea si in salciile de pe marginea iazului vin privighetori si canta toata noaptea. Ne gandeam ca poate si-a gasit sotia si s-o fi dus dupa ea in zavoi.. rasuna tot zavoiul. Mai ales una. care au putut sili privighetoarea sa ajunga sa cante asa. cincisprezece. facea intr-un fel nou. Pe la douasprezece ne-au plecat musafirii.. nevasta capitanului. tiha! tiha! tiha! chiau! chiau! chiau! clings!. Foarte de multe ori. cantau zece. parca ar fi oarbe: umbla dupa oua de furnici si dupa rame.. cand stau linistit la pescuit. Se auzea in zavoi. dar. luase un condei sa insemne cu vorbe toate felurile de sunete pe care le scotea.... Uneori facea: fi. intr-o salcie pletoasa... dincolo peste iaz. fi. sa-l intrebi pe el... Inca Victorita.. chiar in gradina la mine... pe mane seara!” Si au venit si aseara. a facut bezele inspre salcia pletoasa. strigand: “La revedere.. iar carsteiul bunaoara sa haraie. Si cum era o luna ca ziua si mirosea liliacul... ori ca era prea . sa le prinzi cu mana. aproape de tot. puica. a venit pe la noi capitanul Delescu cu nevasta-sa si am stat cu totii in pridvor sa le ascultam.. fi. Ce e azi? Joi. n-am s-o uit niciodata! Si ne intrebam cu totii.

. o vaz mai departe pe jos.... imi vine nebunie. Azi-dimineata. si biata privighetoare. ca doua margele negre.departe si nu puteam deosebi toate sunetele.. Saracuta! Cat trebuie sa se fi zbatut. care scotea sunetele alea dumnezeiesti! Auzi dumneata cum am rasplatit eu pasarica nevinovata... dar ce nebunie!. Auzi dumneata moarta: cu carligul infipt in gusulita aia. Acum sta moarta. . pentru ca ne desfatase cu viersul ei! Cand ma gandesc. n-n-auzeam pe niciuna facand: clings! Nu-l auzeam si sa vezi de ce. Cand ma uit mai bine.. iar pe ochisorii ei. umbland dupa demancare. Ma iau dupa fir si ce sa vaz? Parca si acuma mi se sfasie inima.. a inghitit carligul!. lipsea un sunet. Pre legea mea! Sunt asa intamplari absurde care-ti tulbura mintea. Ah! ochisorii aia negri pe care napadisera furnicile!. napadisera furnicile.. dar lucru hotarat. iti zdruncinacredinta.. Lasasem in ajun undita acolo intr-un tufis. cu aripioarele intinse. ma cobor la garla. Zic: sa stii ca mi-a furat-o cineva.. ori ca nu canta toate la fel... neavand treaba... cat trebuie sa se fi chinuit!. Dau s-o ridic: ata desirata de pe bat si incurcata in rachita. Lasasem rama in carligul unditei... O caut: nimic.

lumina se cernea în ploaie deasă şi caldă de raze. Pe la amiază începu un glas de corn să adie din poiană în poiană. roiuri de musculiţe se roteau ici-colo. cu aripioare albastre se încrucişau. stânsă. în ramurile pădurii. mişcarea vieţii: răzbătea o chemare nedesluşită moale. Şi într -un covru scurmat în pămînt. şi-n urmă-le nuieluşele se clătinau. Un grangur sta nemişcat pe o ramură de fag întinsă spre soare . pitit pe labe. deschideau pliscuri şi fărîmau melodios chemările. apoi îi întuneca încet şi-şi mişca botul crăpat. foşneau un timp foile galbene ale anilor trecuţi. fâlfâiau apoi uşurel.In padurea Petrisorului de Mihail Sadoveanu Era pe la sfârşitul lui august. cintezi cu piepturile cărămizii. Pe cărări. sosirea vânturilor. În ţihla măruntă de la margine. erau stigleţi cu pete de sânge. între frunze şi păiuş. piţigoi rotunzi cu pene cenuşii şi negre. Paseri mărun te. ca-n orice dimineaţă de vară. Zboruri de gâze cu aripi străvezii. îşi desfăşura tăcută bolţile de frunzişuri. şi de pe cerul răsăritului soarele începea să-i pătrundă ascunzişurile. îşi lumina ochii deodată. Urca domol coline trăgănate. sta un iepure roşcat. bătrână şi nestricată de mână de om. pe urmă dispăreau. întindea din vreme în vreme gâtul şi da drumul unei fluierături gâlgâite. şi pădurea Petrişorului. se chemau de pe vârfuri de nuieluşe mlădioase. Se priveau cu ochişori sticliţi ca vârfuri de ace. Bătaia copoilor răspunse . îi sticleau penele ca gălbenuşul oului. ţesându-se într-un joc grăbit. se ridica departe într un pisc prăpăstios. în care începeau să se îngrămădească miresme calde. în vârful căruia săgeta spre cer un brad vechi. era încă umezeală. fluturi jucau pe deasupra ierbii dese. în mângâierea căldurii dormita . sticleau în lumină. care trezea un răsunet lung în urmă. Înfiorarea vieţii mărunte se strecura prin marginea aceasta de pădure. Numai ici-colo. înlăuntru. cu urechile lăsate pe spatele gheboşat. stropite cu felurite culori. tremurându-şi frunzele lucii. o gârneaţă subţire se clătina încet. printr-un şuiet adânc. ca-ntr-un vis. care vestea cel întăi. Aşa urca lin spre asfinţit.

m -am dosit între tufişuri. la marginea asta. cu mustaţa groasă. ieşi în cărare şi căţeaua pădurarului. Câinii umblau liniştiţi îndărăt. fără cucoaşe. pusese câte-un petec de blăniţă de iepure. Frişca. Vasile. zise Vasile. Celălalt. după puşca curată şi lucitoare. o găsesc afară din pădure până-ntr-un loc. pe urmă spre bahnă. la mine… lucru mare… Nici nu mănânc. Unde mi-ai fost. Vasile ridică mâna şi se aplecă asupra ei. cornul. negru. cu faţa plină. cucoane Grigoriţă. la stânga. umblau jivinele potăi… Găsesc eu urma. ca să nu ruginească oţelele. Un om bine hrănit. nu mai am linişte… Asta-i ca o patimă. în stânga. în urmă. şi ducea în cumpănă o puşcă sub cocoaşele căreia. cu puţină mustaţă bălaie. cu puţin pântece. cu botul roşcat. Unul era «boierul» . din dreapta. — Chiar aici. aici. cu obrazul mulţămit şi cu ochii veseli. O apucăm tot înainte… Ş-apoi la poteca aceea a lor nu se poate să nu dăm peste capre… Le-am văzut şi ieri… Porniră. slabă de i se vedeau coastele prin piele. numa’ ce-i aud că-mi răspund din bahnă… Acolo erau. mai puternic se auzi. după aceea se apropie în fugă de cei doi vânători. nici nu beau. pădurarul. doi. zise pădurarul îndrep-tându-se. privi la dreapta. Un câne frumos. Aici. călcând înăbuşit. din lumină. Pădurarul începu să cheme: — Na. lucru mare. — De-acu’ să mergem. cucoane Grigoriţă. doi oameni. ş-am început să-i urlu… Urlu eu o dată. Avea taşcă cu nasturi de alamă la şold. — Ia mai strigă. Osman! strigă boierul. — Chiar aici ? întrebă cuconu Grigoriţă. şi mai aştept… Atunci i-am zărit că ies… Erau şase… Da’ unu mare. cercetând cu ochii desi şurile. s-a sfârşit! Vin eu. intrară. o mai găsesc spre sat. cu cizmele cu turetci. urlu eu de două ori. parcă ce fac ? Pe-atâta m-am pus şi eu… Am o ciudă pe dihănii. na. — Iacă. îl duse la gură şi slobozi trei sunete prelungi. Era un bărbat tânăr încă. bătând ascuţit de trei ori. întinzând urechea. în lanţuguri. Da’ peste alţii am dat eu în alte părţi… De cum dă omătul. — Aici. . — Asta-i capauca mea. Răsunetele dulci încă vibrau. Vasile trase de la şold. întorcînd capul spre pădurar. ticălosule ? Strecurându-se ca o şopârlă printre tufe. era un zdrahon nalt şi spătos.răsunător: chiaf! chiaf! Se auziră şi voci omeneşti. o cercetez. când un câne răspunse. îndreptându-l spre marginea pădurii. Şi pe poteci. Frişca se lipi la pămînt schelălăind. apoi prinse a bate din coadă. ieşi la douăzeci de paşi în urmă. dar cu privirea limpede şi senină. Un alt lătrat mai plin. cucoane Grigoriţă. întoarsă… Mă gândesc eu că-s în bahnă… Şi m-am dat aşa la marginea pădurii. se cunoştea după îmbrăcămintea de postav verde. roşcovană. cânii… zise boierul. lungi. Când am dat peste urma lor. în trestii… Iar îi chem. naa! Lătrăturile se apropiară. am puşcat cei doi lupi anul trecut. zise Vasile. pe poteca umedă. după pălărioara cu pană de gaiţă. cucoane Grigoriţă. întunecoasă. pe cărare.şi găsesc urmă pe cărarea asta… Erau multe labe pe omăt… Trecuse Sfântu-Andrei.

eliberaţi. şi iar se opriră. Să te fereşti de crengi. Cu altă înjurătură. cucoane Grigoriţă… (Şi Vasile înjură şi arată cu mâna. pe urmă pornesc spre mine cu cozile târâş pe omăt… Eu tac… Ei s-au apropiat. cucoane Grigoriţă. Într-un târziu.înainte. încep eu a scheuna . că-i des al dracului! în vale-i jilăveală mare. miroasă vântul. prin scăpătări de raze pe ici pe colo. — Da’ ceilalţi ? zise cuconul Grigoriţă. le ştie sama… îţi aduce. o biată dihanie mititică… Aşa merseră o vreme. cucoane. se cunoaşte urmă proaspătă… Cuconu Grigoriţă se plecă şi el. cu mâna pe puşcă . privi în urmă la câni. Vasile scapără . sări ca o minge castanie de păr în alt copac şi se pierdu în frunziş. dintr-o dată porniră în lungul costişei şi dispă rură în tufe. aprinseră . prin bungeturi care păreau ziduri nestrăbătute. de mamă. Osman! vorbi pădurarul cătră câni. apoi se linişti.) L-am însemnat. şi acuma mergeau tăcuţi prin răcoarea pădurii. şi când am slobozit l-am răsturnat curmeziş peste cel dintâi.. O veveriţă se caţără pe trunchiul unui copac în calea lor. -Încet. pe ici. aşa cum o vezi. aşa. dădu o ţigară pădurarului. de la pămînt. la dreapta. pădurarul se opri. pe lupul cel mare din frunte. pe vălcica asta. pe când Vasile zicea încet: — Ia. tutunul . Ciocănitori tocau în scoarţa arborilor. mărimea lupului). strigăte melancolice veneau de departe şi se strângeau între frunzişurile neclintite. Vasile zise : — De-acuma să ieşim la luminiş şi să aşteptăm… Trebuie să le gonească… Capauca asta a mea. capra la buza puştii… . — Iaca. cucoane Grigoriţă. într-o linişte deplină. Atuncea am ridicat puşca şi l-am însemnat pe cel dinainte. pe subt arcurile ramurilor. l-am luat şi pe-acela la ochi. Vasile se plecă asupra Meiului jilav. se opresc ei. pădurarul se opri. nu-i departe pârăul. mergând. prin mirosul umed al pădurii. îşi răsuci şi el una . Îi privi o clipă cu ochişori negri. îşi îndesă pălăria în cap şi-şi pregăti puşca… — Hai. privind cu luare-aminte. Ce erau să mai aştepte!… Boierul zâmbea. Iar merseră o vreme. zise el. vorbi Vasile. belciug s-a făcut pe omăt!… Şi când a sărit al doilea peste istalalt. neliniştiţi. — Ceilalţi s-au dus la mama dracului. Scoase. şi când am aprins. ia aşa. Câinii trăgeau de lanţuri. Puneţi botul… Hai şi tu. Frişca!… Ce ? Nu simţi putoarea caprei?… Copoii. Boierul tresărise. care tremura ca o suflare de vânt pe vale. după aceea îşi cercetă oţelele puştii. mulţămit. S-o luăm. Îşi aşeză după aceea torba în stânga. Şi glasul lui dintr-o dată dobândi un ră sunet deosebit. acolo sunt urmele… Se lăsară la dreapta pe costişa lină. pe cel mare… (Aici Vasile înjură iar. — Iaca. se dosi după o cracă. cuţitul de vânătoare în dreapta.

se zgârci uşurel şi prinse a tremura. iar pădurea tresări pînă în depărtări. Zise cu linişte: — A fost prea departe… Boierul era aţâţat şi mânios : — Cum dracu’ de-a venit aşa ? vorbi el pripit. frânse puşca cu mâinile tremurătoare. dormind parcă într -o pulbere de lumină. o zăriră amândoi după aceea ca o nălucă printre trunchiurile cafenii şi o pierdură din vedere. Apoi. Sălbăticiunea. numai capul fin. Răsuflă adânc de două ori şi se luă după Vasile. sta într-un sul de raze. — Cum dracu ? şopti cu ciudă boierul şi-şi privi de aproape puşca. nici zbor de gâze măcar nu străbătea lumina. Cu cele două picioare pe dinainte în unde. Ascultă puţin. hăuind. cu urechea aţintită. îşi făcu loc printre frunzişuri în albia apei. la răstimpuri regulate. Înghiţi de două ori. Pădurarul tresări. Căprioara îşi plecă domol capul. îşi ridica iar ochii. Dintr-o dată. mai depărtată. căprioara fugea alungată de spaimă. Pădurarul puse iar cornul la gură. stătu pe loc. Nu se auzea nicio chemare de pasere . puse puşca la ochi cu repeziciune şi slobozi două focuri unul după altul. Puşca lui Vasile bubui.Boierul tânăr era cam neliniştit. ca şi cum voia să -şi privească . cu celelalte în iarba malului. şi o încarcă iar. Cei doi oameni aşteptară. cu puşca pregătită. Pădurarul îndreptă capul. tulburînd apa pârăului. în undele limpezite. cu urechile înălţate. Un chefnit de câne sunase de două ori în adâncimi. ca sub nişte bolţi nemărginite. Pădurarul începu să-şi încarce puşca. din stânga. când nici nu se aşteptau. din tufe dese. în curgerea lină a văii. O clipă se opri tremurând. cu foşnet iute. încetinindu -şi fuga. într-o neclintită singurătate. când stăteau numai cu urechile aţintite la bătaia răsunătoare a cânilor. Apoi îşi plecă botul şi atinse de două ori apa de lângă picioarele subţiri. se depărta spre pârău. Dar prin fumul care se trăgea lin la o parte. deodată căzu o picătură de sînge. Pădurarul puse cornul la gură şi chemă de două ori. cu ochii mari. Piciorul de dinainte. -Trage ! strigă cuconul Grigoriţă. ca şi cum ar fi fost înaintea unei prăpăstii. Bătaia copoilor începu iar. Da’ nu-i nimica… Trebuie să mâie cînii într-acoacea alta… Aici e hăţaşul lor… Deodată tăcură. Iar printre tufe dese. Tăcerea se întinsese. răsări o căprioară cenuşie. Bătaia cânilor un răstimp lung nu se mai auzi. Clocotul ei ajunse bubuiturile celor dintâi două împuşcături. o poieniţă se deschidea. făcu o săritură. prin luminişuri scurte. pe picioarele-i subţiri şi sprintene. Boierul tresări. printre copaci. scurt. Nici nu m -aşteptam… Eu ascultam cânii… Am tras prea repede… M-am grăbit… — A fost fără ştire… zice încet Visile. Ca o săgeată trecu pe lângă boier. Prin fumul risipit văzu căprioara în fuga-i de vânt în lungul poienii. pădurarul sta cu arma la ochi. acu’ mai deasă. Cânii veneau chefnind. Blăniţa cenuşie îi lucea lin în umbră . Cuconul Grigoriţă se smuci în sus ca trezit cu spaimă dintr -o visare . la cinci paşi. De la umăr se prelingea sânge. Acuma picătură după picătură cădea mai des. apoi.

pe cerul întunecos din fundul apei. şi ochii îi luceau în cea din . abia auzit. Mergea la deal. Se trase încet pe iarba malului. se liniştea într-o lumină care răsfrngea cerul şi pletele luminoase ale mestecenilor. tufe de ferigi. Lumina căzu numai asupra apei. Căprioara mugi încet. porni în copce scurte. întinse capul. O aburire de răcoare începu a luneca în răstimpuri. Şchiopătând uşor. parcă se gândea. săreau fărâmându-se în bulgăraşi de argint. Cornul tresări în urmă prin bolţi răsunătoare . deodată răzbătu un ţap spăriat. cu corniţele înălţate. căprioara se ridică şi intră iar în apă.în oglinda aburită jumătatea de dinainte a trupului. în mişcare de oprire. Îşi plecă o dată botul uscat spre luciu. se împrăştia. care luceau în două ape. după care urmau alinări. Din nesfârşite depărtări răzbăteau vibrările melancolice ale cornului. în iarba naltă. Lângă ea se opri. o mirosi. Sus. la deal. răzbătea chefnitul copoilor. cu puteri puţine. îşi trase şi ochii în umbră. Se lăsă pe covorul moale. şi ridică botul uscat spre căprior. Din când în când îşi tremura pielea cenuşie. La dreapta şi la stânga malurile creşteau. pe când pe picior i se scurgea sânge cald. într-o adiere de răcoare ce începea să alunge miresmele calde încă ale florilor sălbatice. o pitulice ţârâi uşurel un timp deasupra ei. apoi iar rămase neclintită. Căprioara se opri între mesteceni. Pădurea avea în răstimpuri înfiorări rare. Mai jos. vestitor al vânturilor. domoale în susul pârăului. apoi dispăru undeva. se înălţa în cer albastru bradul. Din când în când se pleca spre apă. şi din când în când era străbătută de un tremur care-i alerga pe sub piele. sara venea. şi sângele i se scurgea în iarba moale a ţărmului. sări sprinten peste pârău şi dispăru în desişuri. parcă spunea ceva. Lucirile de pe vârfuri ale soarelui se şter-seseră. ţapul se scutură. vuia cornul. Undele veneau mai repezi. Capu-i cu ochi negri dintr-o dată tresări în oglinda apei. şi picături de sânge se tot prelingeau în lungul piciorului stâng şi se închegau în şuviţe roşii. bătaia copoilor amuţise . Iar departe. Din vreme în vreme îşi întorcea capul spre rana care sângera. se plecau în trecerea ei şi iar se îndreptau cumpănindu-se. Parcă asculta. câte-un plop cu coajă cenuşie abia îşi clătea rămurelele subţiri şi-şi tremura bănuţii frunzelor. Vremea trecea. în urmă. în tăcerea măreaţă a codrului. în jghiab pietros. se strângea apa pârăului într-o baltă limpede. Ea schimba copitele negre ca abanosul de pe piatră şi urca încet. Dar pe drumul pe care venise ea. Ca şi cum i-ar fi venit o înfiorare de spaimă şi de putere. într-o roată de mesteceni. lunecând pe muşchi de stâncă. pe maluri. În linişte. trudită. la mal. În juru-i copacii stăteau neclintiţi. Apoi avu parcă un geamăt uşurel şi-şi întoarse botişorul negru spre pata de sânge. Căprioara suia pe pârâu. începu să tremure lacrima de aur a celei dintâi steluţe. Căprioara avea un muget abia auzit. cu murmur nesfârşit. se alina. slăbit. pe pisc. apoi iar strângea şuviţe şi ieşea lunecînd domol pe vale. Umbra creştea în juru-i. şi prin bradul de pe pisc trecu o oftare. lumina se trăgea spre vârfurile copacilor. şi stâns. Şi căprioara sta singură. tot mai stânse . numai în trei picioare. Sta mută cu privirile aţintite spre apă. Cădea tremurând. Sta aşa. Se lăsă jos. linişti ca din alte lumi. murmurau printre pietre ascuţite. în poieniţe.

sub pletele mestecenilor cu. Aşa sta singură şi murea. trunchiuri albe.urmă lumină a malului. .

nici la surâsul plin de amor al sotiei lui tinere. nici la povestile batrâne si glumete ale ostasilor inalbiti in batalii si nevoi. Murise vecinul si lasase mostenire fiilor si nepotilor ura si vrajba de sânge. care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului.Fat Frumos din lacrima Mihai Eminescu In vremea veche. Trecura cincizeci de ani de când imparatul purta razboi c-un vecin al lui.in vremea veche traia un imparat intunecat si gânditor ca miazanoaptea si avea o imparateasa tânara si zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. ca un leu imbatrânit.imparat ce-n viata lui nu râsese niciodata. Se simtea slab. se simtea murind si n-avea cui sa lase mostenirea . cum sunt ei azi. nu erau decât germenii viitorului. slabit de lupte si suferinte . si numai imparatul traia singur. pe când Dumnezeu calca inca cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pamântului . Cincizeci de ani. pe când oamenii.

puse sa-i faca un buzdugan de fier. plângea cu lacrimi de vaduvie singuratatea ei. Si-i puse mama numele Fat-Frumos din lacrima. Crestea intr-o luna cât altii intr-un an. Atunci puse sa-i faca altul mai greu. mândra palarie cu flori. il arunca in sus de despica bolta cerului. Sculata din patul ei. Trist se scula din patul imparatesc. icoana imbracata in argint a Maicei durerilor. Imparateasa se ridica in toata mareata ei statura. ca sa se duca sa se bata el singur cu ostile imparatului ce-l dusmanea pe tatal sau. il prinse pe degetul cel mic. . tesuta in lacrimile mamei sale. Puse pe trupul sau imparatesc haine de pastor. trecura noua. camasa de borangic. Lungi cearcane vinete se trageau imprejurul ochilor si vine albastre se trageau pe fata ei alba ca o marmura vie. deasupra unei candele fumegânde. isi puse-n brâul verde un fluier de doine si altul de hore. ea se arunca pe treptele de piatra a unei bolte in zid. Atunci Fat-Frumos isi lua ziua buna de la parinti. si imparateasa facu un fecior alb ca spuma laptelui. ramasa singura.Trecu o luna. a plecat in lumea larga si-n toiul lui de voinic.urii lui. Induplecata de rugaciunile imparatesei ingenuncheate. cazând din nori. de lânga imparateasa tânara . si buzduganul se rupse in doua. insa pustiu si binecuvântat . cu cordele si cu margele rupte de la gâturile fetelor de-mparati. pleoapele icoanei reci se umezira si o lacrima curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu. Din momentul acela ea purcese ingreunata. il arunca in sus aproape de palatul de nori al lunii. si din ochii ei albastri si mari curgeau siroaie de margaritare apoase pe o fata mai alba ca argintul crinului. si. nu se rupse de degetul voinicului. Parul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cadea pe sânii ei albi si rotunzi.trist mergea la razboi cu inima neimblânzita si imparateasa sa. Si crescu si se facu mare ca brazii codrilor. in care veghea.pat aurit. când era soarele de doua sulite pe cer. Când era destul de mare. atinse cu buza ei seaca lacrima cea rece si o supse in adâncul sufletului sau. cu parul balai ca razele lunii. trecura doua.

si-n piepturile pastorilor tineri.atât de lucie. vâslind. invatau de la el tipatul cel plâns al jelei. In fundul lui se vedea sclipind. Sala era inalta. cazând.Pe drum horea si doinea. razimati c-un cot de-o stânca si c-o mâna pe bâta. ca seninul cerului. el vazu in boltele scarilor candelabre cu sute de brate. se izbi de o poarta de arama si facu un vuiet puternic si lung. se ridica un mândru palat de o marmura ca laptele. ochii cei negri ai fetelor se umpleau de lacrimi de dor. mai mare . si-n aerul cel curat al serei tremurau din palat cântece mândre si senine. incoltea un dor mai adânc. urmarind cu cântecul dorul inimii lui. ce sclipea prin nori si prin aer ca un vultur de otel. incât in ziduri rasfrângea ca-ntr-o oglinda de argint: dumbrava si lunca. ca sa-l asculte. sustinuta de stâlpi si de arcuri. numai Fat-Frumos mergea mereu. acoperita cu alb. iar vulturii. ce stau amutiti pe crestetele seci si sure a stâncelor inalte. fiecare din ele sa poata cânta ca dânsul când vor sopti vailor si florilor. inconjurat de un crâng de arbori verzi si stufosi. de cadea departe tot cale de-o zi. Vaile si muntii se uimeau auzindu-i cântecele. Râurile se cioraiau mai in jos de brâiele melancolicelor stânce. mai intunecos. Patruns acolo. iar buzduganul si-l arunca sa spintece nourii. lac si tarmuri. pentru ca fiecare din unde sa-l auda. O luntre aurita veghea undele limpezi ale lacului lânga poarta. ca o stea nazdravana. Fat-Frumos se sui in luntre si. Patrunse in sala. buzduganul. si cu ochii buzduganul. de limpede ce era. pe scaune de catifea rosie. pe o insula de smarald.dorul voiniciei. Stateau toate uimite pe când trecea pastorasul imparat. iar in mijlocul lui. Poarta era sfarâmata si voinicul intra. Toate stateau in loc. invatau de la pastorul imaparat doina iubirilor. si-n fiecare ardea câte o stea de foc. Când era-nspre sara zilei a treia. talgerele toate sapate din câte-un singur margaritar mare. ajunse pâna la scarile de marmura ale palatului. erau frumosi ca . Luna rasarise dintre munti si se oglindea intr-un lac mare si limpede. izvoarele isi tulburau adâncul. iar boierii ce sedeau la masa in haine aurite. iar in mijlocul ei statea o mândra masa. apele-si ridicau valurile mai sus. toate de aur. lucie si alba . ca sa-si azvârle afara undele lor. un nisip de aur. doinind si horind.

da' de vazut nu te-am vazut.siruri de pietre de mori. Si azi vine ca sa-si ieie birul. Dar mai ales unul din ei. cu aripi vântoase. Ca sa nu-mi prapadeasca imparatia. Dar tu? . pentru ca am venit sa ne luptam greu. fata pamântului se usuca. Dar cu tine nu m-oi bate.Ba n-am viclenit asupra tatalui tau. satele se risipesc. Dar mai mândru era FatFrumos. Mers-am eu asupra ei cu batalie. ca destul ai viclenit asupra tatalui meu. am auzit de tine. Fat-Frumos o apuca de mijloc si o trânti cu toata puterea intr-o piua mare de piatra.zilele tineretii si voiosi ca horele. Zise imparatul lui Fat-Frumos: . ci intotdeauna m-am luptat in lupta dreapta. dintii ei .Bine te-am gasit.o baba batrâna si urâta. cu fata zbârcita ca o stânca buhava si scobita de pâraie. Ochii ei . afara de Dumnezeu si de Mama-padurilor. si se sfatuira.De nimen-n lumea asta.Si se sarutara feciorii de-mparati in urarile boierilor. Când suna miazanoaptea.doua nopti turburi. urla prin aerul cernit Mama-padurilor cea nebuna. care imbla prin imparatia mea de mâna cu furtuna. Cum venea vuind. peste piua pravali o bucata de .Bine-ai venit.un hau cascat. Fat-Frumos! zise imparatul.Eu iar de nime. . dar n-am ispravit nimica.De cine-n lume te temi tu mai mult? . târgurile cad naruite. am fost silit sa stau la invoiala cu ea si sa-i dau ca bir tot al zecelea copil din copiii supusilor mei. Ci mai bine-oi spune lautarilor sa zica si cuparilor sa imple cupele cu vin si-om lega fratie de cruce pe cât om fi si-om trai. cu fruntea-ntr-un cerc de aur batut cu diamante si cu haine stralucite. era frumos ca luna unei nopti de vara. c-o padure-n loc de par. . afara de Dumnezeu. Pe unde trece ea. caci pe miazanoapte calare. desi ma tem ca nu te-oi lasa cu bine. fetele mesenilor se posomorâra. si baura. gura ei . imparate. .

s-o porti. Haina ei alba si lunga parea un nor de raze si umbre. iar parul ei de aur era impletit in cozi lasate pe spate. Pe când degetele mele torceau un fir. cât e de mult de când te-am visat. decât a fir de tort.La zgomotul usor al pasilor lui Fat-Frumos. la lumina lunii. zise ea cu ochii limpezi si pe jumatate inchisi. Florile erau in straturi verzi si luminau albastre. . subtire. iar printre ele roiau fluturi usori. ce semana mai mult a o vie raza de luna. batuta-n fericire. Fat-Frumos. mâinile ei spânzurau in jos ca la un copil vinovat si ochii ei cei mari se plecara. alba. Luminata de razele lunii. imbatau gradina si casa. in care eu ma iubeam cu tine. din zilele mele. cum privea umilita la el. merse mereu pe dâra trasa de piua. fata-si ridica ochii albastri ca undele lacului. când prin boltile ferestrelor. dulce. Fat-Frumos. stralucita. Inauntru baba suiera si se smulgea ca vântul inchis. trecea peste ape cu piua cu tot si-i brazda fata in doua dealuri.. brazdând pamântul cu dâra lunga. Ce era? Mama-padurilor. gândurile mele torceau un vis. Astfel. iesind din roirea fluturilor si a albinelor. lumina si un cântec nesfârsit. Veni iar la ospat. Si fugea mereu. Fat-Frumos ospata ce ospata. sa te iubesti cu mine. incet. din fuior de argint torceam si eram sa-ti tes o haina urzita in descântece. ca rusinata de cele ce zisese. pâna ce ajunse lâng-o casa frumoasa.. rosie-inchise si albe. care sticlea la lumina lunii in mijlocul unei gradini cu flori. pe când o cununa de margaritarele era asezata pe fruntea ei neteda.. neputând sa iasa.. dar nu-i folosea nimica. fusul ii scapa din mâna si furca cazu alaturi de ea. vazura doua dealuri lungi de apa.Bine-ai venit.stânca. ca sclipitoare stele de aur. ea parea muiata intr-un aer de aur. Degetele ei ca din ceara alba torceau dintr-o furca de aur si dintr-un fuior de o lâna ca argintul torcea un fir de o matase alba. . pâna ce se facu nevazuta in departarea noptii. o stânca de piatra indracita. Lânga prispa stateau doua butii cu apa. pe care-o lega din toate partile cu sapte lanturi de fier. un vis frumos. iar pe prispa torcea o fata frumoasa. dar apoi. Din tortul meu ti-as face o haina. rupându-si cale prin paduri. o viata plina de desmierdari. luându-si buzduganul de-a umar. Miros. Ea se scula si.

Sa le mutam una in locul alteia. iar cu cealalta ii desmierda incet fruntea si parul si-i sopti: .A Mamei-padurilor. . daca te-ar gasi mama.Ce-mi pasa a cui esti. baba? striga el. . striga când oboseste: "Stai. ma vei iubi tu acuma.Ce faci. fata mea? . si doua lacrimi mari stralucira in ochii ei. zise ea lipindu-se mai tare de pieptul lui. Vezi tu butiile aste doua? Una-i cu apa.Fat-Frumos. Precum au zis. de venin. zise el zâmbind si desfacându-se din bratele ei. si dac-ai muri tu.N-aibi frica.Daca ma iubesti. sa fugim atuncea. sa mai bem câte-oleaca de apa!" Apoi ea bea putere. lungindu-se slaba si mare pâna-n nori.De când a venit. se zbuciuma in piua in care-ai incuiat-o tu si roade cu coltii la lanturile ce-o inchid. . asa au si facut. El se rapezi dupa casa. ce draga-mi esti! A cui esti tu. eu as inebuni ori as muri si eu. . destul ca te iubesc. in ochii lui. . zise fata. De aceea noi le mutam din loc: ea nu va sti si va bea numai apa in vremea luptei cu tine. când se lupta cu vrajmasii ei. raspunse ea suspinând. . când stii a cui sunt? Ea inconjura cu amândoua bratele ei goale grumazul lui si se uita lung la el. alta cu putere. zise el.Ce frumoasa esti tu. nu te duce inca! Sa te-nvat eu ce sa facem ca sa invingi tu pe mama. c-o mâna ii cuprinse mijlocul. . se smulse o data din piua-n sus si rupse lanturile.El se apropie de ea. ea te-ar omori. Unde-i muma-ta? . Baba. in vreme ce dusmanul ei numai apa. Mamam.Ce-mi pasa! zise el repezindu-se sa vada unde-i.

luna rosie ca focul se ivea prin sparturile lor risipite. iar pe sânul lui. o smunci pe baba de mijloc si-o baga-n pamânt pâna-n gât. ratacind. Ea-si culcase capul in sânul lui si parea ca adormise. Norii se rupeau bucati pe cer. Hainele ei umede de ploaie se lipise de membrele dulci si rotunde. ia. Fat-Frumos vedea cum infloreau doua stele albastre. se lungi rapezindu-se cu el pâna-n nori. Apoi o izbi cu buzduganul in cap si-i risipi creierii. privea la ei cu drag. acu om vedea cine-i mai tare! . acum hai la lupta. ca un proroc al pierzarii. Fat-Frumos vedea albind o umbra de argint. Ea cazu moarta de groaza pe pieptul lui. el ii saruta ochii. zise Fat-Frumos. smulse iarba.ochii miresei lui. ochii mari. s-un fel de foc nestins ii cutreiera cu fiori de racoare toti muschii si toate vinele lui cele slabite. ducând-o ca-ntr-un leagan peste lac. astfel ea era frumoasa. El o lua pe brate si incepu sa fuga cu ea prin furtuna. facându-se iar scurta. sa mai bem apa. limpezi si uimite . zise Mama-padurilor ostenita.Stai. Ca sa se trezeasca. numai tunetul cânta adânc. iesind din rasarit. apoi il izbi de pamânt si-l baga in tarâna pân-in glezne. Prin acel intuneric des si nepatruns. El se apropie de ea si-o cuprinse cu bratele lui. Fat- . Baba-l apuca de mijloc.. Fat-Frumos bau putere. inchisi si adânciti in frunte. cu par de aur despletit. Soarele. Pe acea frunte neteda si alba. Ajuns lânga gradina imparatului. fân cu miros si flori din gradina si-i cladi un pat. Fat-Frumos! zise ea. el o puse-n luntre. Fat-Frumos o izbi pe ea si o baga-n pamânt pâna in genunchi. dar parea moarta. Statura si se rasuflara. cu brate de fier. Cerul incarunti de nouri. cu mâinile ridicate si palida. bine ca mi-ai venit.A. apele pareau ca latra. in care-o aseza ca-ntr-un cuib. . si mâinile ei reci se ascunsera in sânul lui. Baba bau apa. mâinile mici si unite pe piept. fata ei de-o paloare umeda ca ceara alba. parul despletit si rasfirat pe fân.Hai!. Serpi rosii rupeau trasnind poala neagra a norilor. vântul incepu a geme si a scutura casa cea mica in toate incheieturile capriorilor ei. C-o putere indoita.

.Frumos presura câteva flori albastre.Ba nu sunt aici. soarele .Fat-Frumos.Vezi tu lebada cea indragita de unde? Tânar fiind. imparate? . se pleca la obrazul ei si-o saruta.Plângi. De ce? . firea tacea si FatFrumos asculta fericita ei rasuflare. si cu toate astea vin sa-ti cer si mai mult. calda si umeda. Imparatul zâmbi. e ziua-n amiaza-mare. si-ntinzându-se somnoroasa. Cum sedea el lânga ea.Ce. insotita in calea visurilor ei de glasul cel plâns al fluierului. scoala. ea-i inconjura grumazul si astfel trecura printre straturile de flori si intrara in palatul de marmura al imparatului.o mare. nu vezi ca nu sunt aici? zise el mai lacrimând de fericire.Tu aici esti? . apoi il lua de mâna pe Fat-Frumos. O lebada isi inaltase aripele ca pe niste pânze de argint si cu capul cufundat in apa sfâsia fata senina a lacului. . Atunci ea deschise ochii inca plini de visuri. apoi sezu alaturi de ea sincepu a doini incet. Când era soarele-n amiazi. ierburile improspatate. oricât de scumpa mi-ar fi. isi netezi parul de pe frunte si-l dete pe spate. el ii cuprinse mijlocul. mirosul cel umed al florilor inviosate o faceau sa doarma mult si lin. El o duse la imparatul si i-o arata. de câte ori am vrut sa-mi fac . Incet. ea-si intinse un brat si-i cuprinse mijlocul.o fata de foc. cu toate astea. ci numai se uita uimit la luciul lacului si ochii i se umplura de lacrimi. Cerul limpede . as trebui sa fiu indragit de viata si. zise incet si zâmbind: .Hai. zise el desmierdând-o. ca si când ar fi vrut sa-i spuie ceva in taina. . Ea se scula. binele ce mi l-ai facut mie nu ti-l pot plati nici cu lumina ochilor. pe care vedea lacul cel intins. imparate? zise Fat-Frumos. spuindu-i ca-i mireasa lui. si-l trase la o fereastra mare. Ci el nu-i spuse nimica. zise imparatul.

Si-si lua cai ageri. Hai. ce incunjura cu poalele ei vârful vreunui munte . oaches si visator. ca oricarui voinic. Când se lumina de ziua. de alba ce era. ca o noapte de vara. desfacându-se din imbratosarile ei. care treiera aria marei incet si melodios. si când rasarea dintre stânci batrâne luna cam palida.. se avânta pe seaua calului si pleca in lume. . om mândru si salbatic ce isi petrece viata vânând prin paduri batrâne. atunci vedea din când in când câte-o streanta uriasa atârnata de cer. dar scumpa-i era fratia de cruce.o noapte sfârticata. cât de aspru este el. Incearca-te tu! Ar fi stat Fat-Frumos locului. si era sa plece. pâna unde ochiul se pierde in albastrul cerului si in verdele marii. Atunci mireasa lui .. Iubesc o fata frumoasa. Fat-Frumos. ca pe cât vei fi tu de departe. ce traieste in mii de valuri senine. Din zidurile arcate rasareau ferestre stralucite. dar apoi. sarind de la fereastra si deschizând portile maretului castel.Nu uita. Era fata Genarului. cu ochii gânditori. parea poleita cu argint.sama.Imparate pre luminate. un castel numai pietre si ziduri sparte. unul a fost mai mare decât toate: acela ca Fat-Frumos ti-i frate de cruce.. o mângâie. care. din câte noroace-ai avut. cai cu suflt de vânt. printre oale de flori. un cap de fata. O. cât e de frumoasa fata lui! Orice incercare de a o rapi a fost desarta. zise ea. Fat-Frumos. In capatul sirului de munti.Ileana o chema . iar dintr-o fereastra deschisa se zarea. El se uita cu mila la ea. mai scumpa decât mireasa. unde ea locuia . stralucite.Bine-ai venit. se oglindea in fundul ei o mareata stânca de granit. eu oi tot plânge. ca ma duc sa rapesc pe fata Genarului. din care rasarea ca un cuib alb o cetate frumoasa. Fat-Frumos. dulce ca visele marii .ii zise incet la ureche. Trecea prin codri pustii. drept deasupra marii.fata Genarului. prin munti cu fruntea ninsa. Fat-Frumos vede ca sirul muntilor da intr-o mare verde si intinsa. sarutându-l cu dulce: . ca fata unei fete moarte.

in cenusa vetrei.Fat-Frumos. asta-noapte mi se parea ca vorbesc c-o stea. Genarul era dus iar la vânatoare cale de doua zile. Fat-Frumos lua fata in brate si punând-o pe cal. si steaua mi-a spus ca vii din partea imparatului ce ma iubeste. luându-si fata cu el. Genarul incalica si zbura ca spaima cea batrâna in urma fugitilor.singura ca un geniu intr-un pustiu. . care când urla dintr-un cap se auzea cale de-o zi.Sa ne grabim si nu prea. In sala cea mare a castelului. veghea un motan cu sapte capete.. ci de tine-i rau. Dar Fat-Frumos era voinic si stia drumul inapoi. Fat-Frumos ti-a furat fata. ca si când nu fusese. om nalt si puternic. Ti s-a urât cu binele? . El se reintoarse si gasi pe fata iar singura. . zburau amândoi prin pustiul lungului marii ca doua abia vazute inchegari ale vazduhului. Motanul din castel mieuna dintr-un cap. pentru ca puterea lui nu era in duhurile intunericului. Sa se bata cu el. s-auzea cale de sapte zile. Dar Genarul. pierdut in salbatecele sale vânatori.. zise Genarul. avea un cal nazdravan cu doua inimi. In curând ii ajunse. mult esti frumos si mi-e mila de tine. Fat-Frumos nu putea. pieri in vânt. insa mai palida si mai plânsa ea parea si mai frumoasa. tine minte! Si. . dar de alta data. . Genarul.Ce e? il intreba Genarul pe calul nazdravan.Trebuie sa ne grabim mult ca sa-i ajungem? . iar calul Genarului necheza cu vocea lui de bronz. se departase cale de-o zi. pentru ca-i putem ajunge. iar când urla din câte sapte.Nu mi s-a urât mie cu binele. Fat-Frumos lua alti cai din chiar grajdul Genarului. De asta data nu-ti fac nimica.

Dar din cenusa lui se facu un izvor limpede. . Intr-o zi se vedeau doi oameni calatorind prin pustiu. Ca prin farmec peri izvorul si copacii.. se uita imprejur. Daca cineva ar fi priceput glasul izvorului. imparateasa cea balaie a lui Fat-Frumos.. de rupea pamântul. Apoi sezura amândoi in umbra . unde pâna-atunci nu calcase picior de om? Dar pe vremea aceea Domnul imbla inca pe pamânt. Fata lui era infricosata. ar fi inteles ca jelea intr-o lunga doina pe Ileana.Asta data plecara noaptea. Când se sculara spre a merge mai departe. nu parea decât umbra celui luminat. "Amin!" zise Domnul. Hainele si fata unuia stralucea ca alba lumina a soarelui. Petrea ascultând pe cugete doina izvorului plângator. Ei fugeau cum fug razele lunii peste adâncile valuri ale marii. Petrea.Domnul cugetând la tatal sau din cer. pe lânga el arbori inalti. si sf. Petrea: "Doamne. Picioarele lor infierbântate de nisipul pustiului calcara atuncea in racoarele si limpedele pârâu ce curgea din izvor. stufosi raspândeau o umbra racorita si mirositoare. Apoi un nor de colb ii cuprinse. ci prin fuga lor auzeau miautele lungi si indoite ale motanului din vatra castelului. fara a mai privi inapoi. ars de fulgere. ce curgea pe un nisip de diamant.. Fat-Frumos. Acolo Domnul bau din apa si-si spala fata. caci Genarul venea in fuga calului.. mai umilit. Apoi li se paru ca nu mai pot merge. verzi. ar cine sa inteleaga glasul izvorului intr-un pustiu. Prin cursul apei cu gleznele lor sfâsiau valurile pâna la umbritul lor izvor. celalalt.. El intra in casa. Dar apoi isi aduse aminte ca fagaduise a rapi pe fata Genarului. si Fat-Frumos. dupa care apoi se departara inspre mare. fa ca acest izvor sa fie ce a fost mai inainte!". privirea crunta. nu cazu din el decât o mâna de cenusa in nisipul cel fierbinte si sec al pustiului.. Fara de-a zice o vorba. fugeau prin noaptea pustie si rece ca doua visuri dragi. Erau Domnul si sf. ridicând mâna. ce stralucea in intunericul serei ca o uriasa umbra. zise sf. asemene celor ce vor sa fuga in vis si cu toate acestea nu pot. el apuca pe Fat-Frumos si-l azvârli in nourii cei negri si plini de furtuna ai cerului. Apoi disparu cu fata cu tot. trezit ca dintrun somn lung.

zise Genarul.Multamita. El ii povesti cum inviese. raspunse ea râzând. lânga mare. raspunse fata. . .fata Genarului plângea.Stii tu ca nu ma impotrivesc tie niciodata. caci scoate inimile din caii toti si le pune intr-unul singur.. cum il saruta pe frunte.. si daca cineva i le pazeste bine. . sede o baba care are sapte iepe. Chiar insa daca pazeste cineva bine iepele. iar ea sopti o vraja dulce.Vesela fata mea? si de ce esti vesela? intreba el. dar eu am sa-l intreb in asta sara de unde-si are calul. Se pusera la cina. nu ma poti rapi pâna ce nu-i avea un cal asemene cu acela ce-l are tatal meu.Tata. fata ei se-nsenina cum sensenina o unde de o raza. eu te voi preface intr-o floare. intreba fata. Ea tine oameni care sa i le pazeasca un an (cu toate ca anul ei nu e decât de trei zile).Stii prea bine. Esti multamita. atunci ea ii zise: "De rapit.Pentru ca nu mai este Fat-Frumos ca sa ma rapeasca. Dar când il vazu. incât cel ce-a pazit alege mai intotdeauna un cal fara inima. de unde ai calul d-tale. de rasuna castelul tatalui ei. Departe de-aicea. ea-l pune sa-si aleaga drept rasplata un mânz. . fata mea? . ca sa poti si tu sa capeti unul ca acela. iar de nu. Pâna atunci insa. il omoara si-i pune capul intr-un par. Ea-l puse intre florile din fereastra si cânta de veselie. . totusi. el se prefacu intr-o floare rosie inchisa ca visina coapta.La ce-ti trebuie s-o stii? zise el incruntând sprâncenele. pentru ca sa nu te afle tata-meu. ca nu vreau ca s-o stiu decât numai ia-asa. raspunse ea zâmbind. cu care umbli la vânat? . si. ea-l vicleneste pe om. pentru c-acu nu mai e Fat-Frumos sa ma rapeasca. . Atunci intra si Genarul. El sezu pe un scaun. pentru c-acela are doua inimi. ca s-o stiu. care-i mai rau decât unul de rând.

.. fata mea. . Fata se uita in ochii tatalui sau. A doua zi Genarul pleca iarasi des-dimineata la vânatoare. . ci numai niste lungi taruse ascutite. inspre sara. Ramâi cu bine. ca ti-oi prinde si eu bine. . ajunse la un bordei urât si acoperit cu gunoi de cal. usoara. zise ea trista si punând dosul palmei pe fruntea ei. stii ceva? o intreba el. Când. Sunt imparatul racilor. Imprejur gard nu era.Nu stiu nimica. insa. zise el.. in curând ne vom vedea iar. mirositoare. de care nu-si poate aduce aminte. ca un om care se desteapta dintr-un vis. Iesind din padure. Ea uitase tot ce-i spusese tata-sau.Totodata. Genarul ii arunca in fata o batista rosie.Fat-Frumos. Fat-Frumos il arunca in mare si-si urma calea. trecu iar prin pustiu de-a lungul marii si vazu un rac atât de ars de soare. In arsita cea dogoritoare a zilei.Fat-Frumos... . Sunt imparatul tântarilor. Insa floarea din fereastra veghea printre frunzele ei ca o stea rosie printre incretiturile unui nor. El incaleca pe un cal si disparu in pustiuri. ia-ma de ma du pâna-n padure. Fata saruta murmurând floarea rosie si Fat-Frumos nascu ca din nimica inaintea ei. arunca-ma-n mare.Ei. Fat-Frumos il duse pâna in padurea prin care era sa treaca. am uitat totul. zise tântarul. incât nu mai avea nici putere sa se intoarca inapoi. din . vazu aproape de padure un tântar zvârcolindu-se in nisipul fierbinte. ca ti-oi prinde si eu bine.Insa eu am auzit tot. zise el.

ochii i se painjinira si el cazu ca mort in iarba pajistei. El isi credea capul pus in teapa. baba incepu sa turbe. Fata hai! ia da tu flacaului demâncatul ce i-am facut eu si porneste-l. mi-a venit si mie toane. ti l-am facut si eu. .Da. . zise Fat-Frumos. care-i cauta in cap. Când colo. Apoi intrând in grajd. . mâna pe celelalte in aerul intunecos si racoare al noptii. Dar incet. zise ea..Bine-ai venit..Mi-ai facut un bine.sapte nopti. Ce-ai venit? ce cauti? Vrei sa-mi pasti iepele poate? .Nimica. incepu sa bata caii.care sase aveau fiecare-n vârf câte un cap. El intra in ea.. Alaturi cu bordeiul era sub pamânt o pivnita.Bine v-am gasit. incalecând pe una din iepe. iar al saptelea fara.Iepele mele pasc numai noaptea. . se clatina mereu in vânt si zicea: cap! cap! cap! cap! Pe prispa o baba batrâna si zbârcita. Când se intoarse cu caii. flacaule.. incet simti cum se strecoara un somn de plumb prin toate vinele lui. care nu era de vina. iepele nicaieri. sa rastoarne casa cu susu-n jos si sa bata fata.Ce ai. sunt foarte multumita. Ele nechezau si bateau din picioare. care de când erau nu zarise inca lumina soarelui. chiar de-acu poti sa pornesti cu ele la pascut. . culcata pe un cojoc vechi. Nemâncat toata ziua. sta cu capul ei sur ca cenusa in poalele unei roabe tinere si frumoase. El se trezi pe când mijea de ziua. zise baba sculându-se. Uite. . el cina ce-i daduse baba s-apoi. mama? intreba Fat-Frumos. si acolo vazu sapte iepe negre stralucite . Asupra ta n-am nimica. când vede iesind din padure-n departare cele sapte iepe alungate de un roi nemarginit de tântari si un glas subtire-i zise: ...

când deodata vede rasarind din fundul marii cei sapte cai. ca ti-oi fi de mare folos. ce dormea pe cuptor.Eu stiu ca tu esti Fat-Frumos. ca sa n u va mai gaseasca. Fata. ori pustieste sufletele celor nenorociti.. Da. era sa ieie lumea-n cap. . -Uite. dar sufletul ei cine stie pe la câte raspinteni sta. . mâna caii in grajd. El gândi ca murit s-o scutura. ea suge inimile celor ce mor.. Eu te voi scapa din multe primejdii pe care ti le pregateste baba. Ti-oi face eu altfel de bucate. badica. El mâna caii-nspre casa si vede iar o priveliste ca-n ziua trecuta. ti l-am facut si eu. Sa nu mai manânci din bucatele ceti fierbe baba... pentru ca-s facute cu somnoroasa...tipând: Ascundeti-va mai bine. Desperat. un somn amortit ii cuprinde trupul. Pâna ce cânta cocosul. ia-ma si pe mine cu d-ta. bata-v-ar mama lui Dumnezeu. El trezi fata. Era imparatul racilor. . Acu-i miazanoaptea. cine stie pe câte cai a vrajilor umbla. muscati de-o gramada de raci. Spre miezul noptii se-ntoarse acasa. Insa in cursul zilei roaba babei s-apropie de el si-i zise incet strângându-l de mâna: . uciga-l crucea si manânce-l moartea! A doua zi porni cu caii. mâine ti se-mplineste anul. Baba sta intinsa pe laita si intepenita ca moarta. intr-ascuns. Ea era ca trunchiul si nu se misca deloc. Adevarat ca acu e ca si moarta. isi simti ca prin minune capul treaz.Mi-ai facut un bine. dar iar cazu jos si adormi pâna ce mijea de ziua.As! asta sa moara!? raspunse ea suspinând. când era sa plece cu caii. ii facu merinde. ii incuie si intra in odaie.. si-nspre sara. ti-a murit baba. Pe vatra cuptorului in cenusa mai licurea câtiva carbuni. zise un glas..

ti-l dau. Intr-o padure il astepta fata fugarita. caruia-i priveai prin coaste. tinând la vorba lui.Ma arde-n spate! zise fata.Nu. . dar apoi isi strânse moara cea hârbuita de gura.. scoase inimile din câtesisapte cai spre a le pune pe toate intr-un tretin slab. . ca sa nu iasa prin ea veninul ce-i rascolea inima pestrita. Baba scrâsni din dinti ca apucata. . Pe când prânzeau. a caror raze rosii ca focul ars patrundeau in rarunchii fetei. El se urca pe cal cu buzduganul de-a umere. ca o vijelie printre volburele de nasip ce se ridicau in urma-i. . zise Fat-Frumos.. o perie si o naframa. oricare-ar fi. verde se vedeau nemiscati doi ochi de jeratic. pe acesta-l voi. Fat. Noaptea inundase pamântul cu aerul ei cel negru si racoare. Fat-Frumos se uita inapoi.Da' cum Doamne iarta-ma. baba iesi pâna in grajd. tretinul cel cu inimele sta culcat intr-un colt pe-o movila de gunoi. Cum sa nu-ti iei tu dreptul tau? Alege-ti unul din caii isti frumosi. Baba trebuia sa-i dea unul din cai s-apoi sa plece cu Dumnezeu. Dintr-o volbura nalta. El o urca pe cal dupa dânsul si fugea mereu. Caii cei fara inimi era de un negru stralucit. aratând la calul cel slab. zise Fat-Frumos. .Hai. Parea ca fata pustiului se ia dupa urmele lui si zbura ca un gând.Pe acesta-l aleg eu. sa slujesti tu degeaba?! zise baba cea vicleana. .Ea scoase din fundul unei lazi hârbuite si vechi o cute.Frumos se scula de la masa si dupa indemnarea babii se duse sa-si aleaga calul ce trebuia sa si-l ieie. ia-ti-l! zise-n sfârsit. A doua zi de dimineata i se implinise lui Fat-Frumos anul.

Ma arde-n spate! zise fata c-un geamat apasat. ca si când s-ar fi silit mult ca sa nu spuie inca. zise fata. Si deodata vazura in urma-le un luciu intins. deasa. Fat-Frumos o arunca. ca doua fulgere lantuite de un nor. infiorata de un lung freamat de frunze si de un urlet flamând de lupi. Si deodata se ridica din pamânt un colt sur. care zbura asemenea unui demon urmarit de un blestem prin negura noptii. a carei capat dinainte ardea ca un carbune. ..Arunca cutea. . cu capul atingând norii. . Si deodata-n urma-le vazura ca se ridica o padure neagra.Arunca peria. limpede. incât i se parea ca nu fuge. neclintit.Ma arde. ci cade din inaltul cerului intr-un adânc nevazut. din care nu straluceau decât ochii rosii. Fat-Frumos zbura.Inainte! striga Fat-Frumos calului. adânc. Fat-Frumos se uita si vazu o bufnita mare si sura. drept. . Fat-Frumos o asculta. in a carui oglinda balaie se scalda in fund luna de argint si stelele de foc. zise fata. .. mare. Fat-Frumos o asculta. zbura necontenit. Baba gaurise stânca intr-un loc si trecea prin ea prefacuta intr-o funie de fum.Arunca naframa. zise fata.. zise fata. . Fat-Frumos vâjâia prin aer asa de iute. un urias impietrit ca spaima. Luna palida trecea prin nouri suri ca o fata limpede prin mijlocul unor visuri turburi si seci.

Dar ciudat. .pierduta in naltul cerului . E primejdios ca sa umbli acuma. Fat-Frumos il asculta.Am scapat. se afunda in adâncul cel vrajit si necunoscut al lacului. cu toate acestea. . si eu pân-atuncea m-oi intoarce la mama. de a cazut la pamânt cu doua ceasuri inainte de vreme. Era sufletul cel osândit al babei. zise fata.. El adormi. . Scheletele inmormântate de volburele nasipului arzator al pustiilor au sa scoale spre a se sui in luna la benchetele lor. Fat-Frumos arunca buzduganu-n nori si lovi Miazanoaptea in aripi. adaogi calul. zise calul cu sapte inimi.plutea incet. ca sa mai sug inc-o data laptele cel de vapaie alba a tâtelor ei. cuprinsa de somnul ei de fier.Ce ti-i? o intreba Fat-Frumos. Luna s-ascunse intr-un nor si baba. Ea cazu ca plumbul la pamânt si croncani jalnic de douasprezece ori.Am scapat. . Aerul cel inveninat si rece al sufletelor lor moarte v-ar pute omorâ. nu mi-i nimica. si eu simt sub picioarele mele rascolindu-se nasipul. si se culca in nasip. mâna grea ca plumbul si rece ca un sloi de gheata. Când baba inota smintita pe la jumatatea lacului alb. zise ea cu glasul stins. pielita din oachesa se facu vânata. Se dete jos de pe cal si-si asternu mantaua pe nasipul fierbinte. Cale de doua ceasuri . Ci mai bine voi culcati-va.Nimic. si prin ele parea . pentru ca sa ma fac iar frumos si stralucit. ochii fetei se-afundase in cap. Fat-Frumos dadu drumul calului. tu ai izbit Miazanoaptea. Stapâne. tremurând ca apucata.Fat-Frumos auzi o vraja lunga prin aer si se uita prin nori.. apoi se culca pe mantaua ce si-o asternuse.-i parea ca nu adormise. oasele si incheieturile fetei ii iesise afara. Pelitele de pe lumina ochiului i se inrosise ca focul. cu aripile de arama. Iar in mijlocul lui se ridica o iarba lunga si neagra. incet prin albastrul tariei Miazanoaptea batrâna.

ca vede cum luna se cobora incet.. pe care el acu o vedea pentru-ntâia oara. de nu ramâneau decât oasele. Apoi pelita ochilor lui se inverzi. . Genarul vâna departe cale de sapte zile. si din luna se scobora la pamânt un drum imparatesc. pe când poalele lungi ale hainei ei albe atingeau din zbor nasipul pustiei. si se pierdeau in palatele inmarmurite ale cetatii din luna. spânzurata din cer.. ca... o muzica de vis. acoperit cu prund de argint si batut cu pulbere de raze. Genarul isi aude calul nechezând. cu mii de ferestre trandafirii.. stralucit.. momita de vrajile babei. Pe fruntile lor purtau coroane facute din fire de raze si din spini auriti si lungi. El o lua pe fata pe cal dinaintea lui. incât i se parea ca pustiul si valurile marii fug. marindu-se spre pamânt. Când deschise ochii. apuca si ea calea luminoasa ce ducea in luna. Fat-Frumos se avânta pe el. si incalicati pe schelete de cai. incât prin mantale se zareau oasele albite de secaciune. Si numai incet se auzea motanul mieunând din câte sapte capetele. cu palate nalte. Fata lipsea si aievea. Pierdut in paduri.. inundata de o manta argintie. De asta data.. soarele era sus de tot. albe. in lungi siruri.. Dar in pustiul arid necheza calul frumos.. iar ei stau pe loc. tesute rar din fire de argint. Atunci i se paru ca si fata de lânga el se ridica incet. cu capete seci de oase.... Mergeau asa de iute.. Iara din intinsele pustii se rascoleau din nasip schelete inalte. Se ducea in turburea imparatie a umbrelor. imbatat de lumina aurita a soarelui. prin a caror feresti se auzea o muzica lunateca. de unde venise pe pamânt.. mergeau incet-incet. pâna ce parea ca o cetate sfânta si argintie... si urcau drumul lunei.. ce tremura stralucita. se innegri si nu mai vazu nimica. Ea-i cuprinse gâtul cu bratele ei si-si ascunse capul in sânul lui.. invalite in lungi mantale albe.. ca trupul ei se risipea in aer.. si-n rastimpul câtorva gânduri fericite ajunse la castelul incoltit al Genarului. dungi miscatoare de umbre argintii.

Pute-l-om ajunge? intreba Genarul mirat. cum vuieste un lan de grâu la suflarea unui vânt. Dar ce facuse in vremea aceea Ileana imparateasa? Ea. Lumea-l crezuse mort pe Fat-Frumos. si acesta azvârli pe Genarul pâna in nori. ca o vijelie.. pentru c-a incalecat pe un frate al meu. zau. iar din doua gene de nouri se vedea doi ochi albastri ca cerul. si de aceea. . Când il vazu pe Fat-Frumos in pustiu. culcându-se pe pietre reci.Ce e? il intreba. Genarul isi infipse adânc pintenii in coastele calului. pentru ca stia ca-l omorâse pe Fat-Frumos. cu capul pe un bolovan . Norii cerului inmarmurira si se facura palat sur si frumos.. si l-oi hrani cu jaratec si l-oi adapa cu para de foc. cum plecase Fat-Frumos. pe când eu n-am decât doua. ziua-si muie aerul in lumina de sarbatoare si oamenii asteptau murmurând la faima venirii lui. zise calului sau: . si ajunsera in mândra cetate a imparatului. raspunse calul. O zi inca.Nu. zise Fat-Frumos calului sau. care are sapte inimi. ca l-oi hrani cu miez de nuca si l-oi adapa cu lapte dulce. ce rapezeau fulgere lungi. s-a inchis intr-o gradina cu nalte ziduri de fier. Fat-Frumos domoli pasul calului si aseza pe fata pe acela al tatânesau. Calul lui Fat-Frumos necheza asta fratini-sau. Erau ochii Genarului. . si acolo. exilat in imparatia cerului. . când se imprastie faima venirii lui.Fat-Frumos iti fura fata. care fugea scuturându-se.Zi fratini-tau. . Calul Genarului ii necheza fratini-sau ceea ce-i spusese.Spune fratâni-tau sa-si arunce stapânul in nori si sa vina la mine. raspunse calul nazdravan. sa-si arunce stapânul in nori. iar fratesau i-o spuse lui Fat-Frumos..

nascura din pietris sterp. doua izvoare secate. ea lua o mâna de lacrimi din baie si stropi gradina. Ochii imparatesei Ileana.Dar cum auzi vuietul venirii lui. apoi. Ea s-arunca la gâtul lui. foile galbene ale aleilor de arbori si ale straturilor se-nverzira ca smaraldul. . orbiti de plâns. cu care ar fi vrut sa-l soarba in sufletul ei. In gradina cu multe straturi.florile durerii. Luna limpede inflorea ca o fata de aur pe seninul cel adânc al ceurului. nu mai vedeau nimica. Atunci intra Fat-Frumos. Ca prin farmec. lacrimi curate ca diamantul. amutita de bucurie. Fat-Frumos isi spala fata in baia de lacrimi. In aerul noptii. din arsita zilei si din secaciunea noptii flori cu frunze galbene si c-o coloare stinsa si turbure ca turburii ochi ai mortilor . invalindu-se in mantaua ce i-o tesuse din raze de luna. incetase a mai varsa lacrimi.de cremene. Cine-o vedea cu parul ei galben si lung. si din botezul de lacrimi luara numele de lacramioare. asternându-le lânga baia de aur. ar fi gândit ca-i o inmarmurita zâna a undelor. Imparateasa cea oarba si alba umbla incet prin straturi si culese in poale o multime de lacramioare. decât i se parea numai ca-n luciul baiei. fata ei se-nsenina. insa. despletit si imprastiat ca cretii unei mantii de aur pe sânul ei rece. Imparateasa se culca lânga el si visa in vis ca Maica Domnului desprinsese din cer doua vinete stele ale diminetii si i le asezase pe frunte. pe care apoi. vedea ca-n vis chipul mirelui iubit. Apoi ea il lua de mâna si-i arata baia de lacrimi. asezata lânga ea. ea nu putu decât sa indrepte asupra-i ochii sai stinsi si orbi. sapata parca cu dalta in trasaturele ei. neudata si necautata de nimeni. plina de lacrimile ei. plânse intr-o scalda de aur. Florile triste si turburi senalbira ca margaritarul cel stralucit. facu un pat de flori. cine-ar fi vazut fata ei de-o durere muta. Ci ochii ei. se culca sa doarma in patul de flori. culcata pe un mormânt de prund.

Acesta se duse si flutura in cercuri multe asupra fetei miresii când ea dormea s-o facu sa vada intr-un vis luciu ca oglinda cum trebuie sa fie imbracata. vorbind fiecare in mirosul ei. iar dac-a fi adevarat ce zice lumea. Astfel. lacramioarele sure ca margaritarul. manta alba ca ninsoarea. A patra zi era sa fie nunta lui Fat-Frumos. lautarii maiestrira hore nalte si urari adânci. Un roi de raze venind din cer a spus lautarilor cum horesc ingerii când se sfinteste un sfânt. ca pentru fetii-frumosi vremea nu vremuieste. desteptata. . si roiuri de unde rasarind din inima pamântului le-a spus cum cânta ursitorile când urzesc binele oamenilor. crinii de argint. ea vedea. S-au trait in pace si in liniste ani multi si fericiti. mironositele viorele si florile toate s-adunara. Ea zâmbi când se visa atât de frumoasa. Mirele-si puse camasa de tort de raze de luna.. Trandafirul cel infocat. apoi incredintara taina lor unui curtenitor fluture albastru stropit cu aur.A doua zi. brâu de margaritare. Si se facu nunta mândra si frumoasa.. cum n-a fost alta pe fata pamântului. A treia zi se cununa imparatul cu fata Genarului. apoi poate c-or fi traind si astazi. si tinura sfat lung cum sa fie luminele hainei de mireasa.

. iar în mânerul spadei avea un rubin. îşi făcuse culcuş de odihnă la picioarele statuii. stătea. statuia Prinţului Fericit. ochii erau două safire luminoase. privind peste cetate. Într-o seară. Rândunelul a simţit două picături de apă stropindu-i trupuşorul. Un Rândunel. Ochii Prinţului înotau înlacrimi. Era acoperită de foiţe de aur.Printul fericit Oscar Wilde Sus. ce zbura spre calda Ţară a Egiptului. pe o columnă înaltă. pe când se pregătea de culcare.

Iar prietenul lui. L-a sǎrutat pe obrajii lipsiţi acum de strǎlucirea safirelor din ochi şi s-a prǎbuşit mort la picioarele lui.Eşti orb acum. Mergi şi dă-i celǎlalt ochi al meu . aşa a fǎcut. Cât despre Prinţ. du-i femeii rubinul meu! Şi Rândunelul a dus rubinul.Pe vremea când eram în viaţă şi aveam inimă de om nu plângeam.În piaţǎ vǎd o fetiţǎ care vinde chibrituri. când primarul şi consilierii au vǎzut cǎ statuia nu mai era frumoasǎ. au hotǎrât sǎ o dǎrâme. Apoi a venit zǎpada şi dupǎ zǎpadǎ îngheţul. pe umǎrul Prinţului. chinuit de foame şi de frig! Şi Rândunelul a dus safirul.Ai făcut o faptă bună. Bietul Rândunel abia mai avu putere sǎ zboare încǎ o datǎ sus. Stăteam închis în palat şi nu ştiam ce este dincolo de ziduri. Acum văd toată hidoşenia şi amărăciunea din cetate. . Rândunelul. .De ce plângi? . Le-a scǎpat în noroi şiacum plânge. Rândunelule. Nu mai plec! Prinţul i-a mai cerut apoi sǎ ducǎ foiţele de aur care-l înveleauoamenilor sǎraci.. .. Taicǎ-său o va bate dacă nu duce bani acasă. Prinţule! O sǎ rǎmân cu tine mereu. Rândunelule! Acum te rog să duci unuldin ochii mei de safir studentului pe care-l văd în mansarda lui. Într-o căsuţă văd o femeie cu un copil bolnav.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->