Povestea crocodilului care plange, de Vladimir Colin

Trimis de AnideScoala la Mar, 03/09/2010 - 17:38

    

1 2 3 4 5
Voturi: 212

Un crocodil şedea odată pe malul unei ape şi plângea, plângea cu lacrimi de crocodil. - Vai, vai, cât de rău îmi pare! Vai, vai, sunt nemângâiat! - Ce-ai păţit, crocodilule? întrebă o căprioară. De ce plângi? Crocodilul îşi clătină capul şi strigă cu durere: - Cum să nu plâng, cum să nu plâng dacă am înghiţit adineauri un explorator, cu puşcă şi raniţă, cu tot? Căprioara, care nu-l avea la inimă pe crocodil, râse bucuroasă: - Aha! Te râcâie puşca pe gâtlej, aşa-i? - Da’ de unde! gemu crocodilul. Nu pricepi nimic!... Ce puşcă? Mă doare inima, inima mă doare când mă gândesc la bietul explorator pe care l-am înghiţit... Un om atât de îndrăzneţ! Un bărbat voinic, care cunoştea toate pădurile sălbatice, toate cotloanele pământului... Ce nenorocire! Ce nenorocire! Cum am putut eu să-l înghit, cu puşcă şi raniţă cu tot? Sunt un ticălos, un nelegiuit... N-am să-mi iert fapta asta cât oi trăi! Şi plângea, plângea crocodilul, plângea cu lacrimi de crocodil Căprioara, care se ţinuse departe, se apropie de crocodil, dacă-i văzu durerea, încercă să-l mângâie: - Dragă crocodilule, spuse ea, dacă ai şti cât sunt de fericită că te-aud vorbind aşa... Văd că-ţi pare rău... - Rău! Rău! strigă crocodilul. Dar vino mai aproape, că nu te aud prea bine... Căprioara se apropie. - Bietul explorator! grăi ea. L-ai înghiţit, deşi nu ţi-a făcut nimic... Dar de azi înainte n-ai să mai înghiţi exploratori, nu-i aşa? - Nu! Nu! strigă crocodilul. Cum o să mai fac una ca asta? Mai degrabă am să încep să pasc iarbă, ca tine... - Dragul meu! şopti înduioşată căprioara. - Da, da! Am să pasc iarbă, spuse din nou crocodilul. Numai că... - Ce e?

- Numai că nu ştiu care iarbă e sănătoasă şi care otrăvitoare. Ar fi păcat să mor otrăvit în floarea vârstei. Nu crezi? Căprioara râse şi-l linişti pe dată: - Asta să-ţi fie grija! O să mergem la păscut împreună şi o să-ţi arăt eu ierburile dulci, acrişoare sau amare... - Nu, nu, nu vreau amare! strigă crocodilul. Arată-mi ierburile dulci, cele mai dulci cu putinţă... Uite, iarba asta de lângă mine e dulce? Aş vrea să pasc îndată. Ard de dorinţa de a paşte mai degrabă... Căprioara se apropie de crocodil, se aplecă să vadă iarba cu pricina şi în clipa aceea crocodilul căscă o gură cât o şură şi-o înghiţi cu corniţe cu tot. - Proasto! mârâi el apoi. Auzi, iarbă dulce... Păi tu ai carnea mai dulce decât orice iarbă, aproape tot atât de dulce ca cea a exploratorului de adineauri! Ha – ha, dar bine am mai mâncat azi. Un papagal, care văzuse din vârful unui copac tot ce se întâmplase, clătină din cap şi strigă: - Să afle toată pădurea ce păţeşte căprioara care crede în lacrimile unui crocodil! Şi a aflat toată pădurea, şi de atunci i s-a cam înfundat crocodilului, care a venit plângând la prietenul meu care scrie toate poveştile pentru copii şi, tot plângând, i-a povestit cele întâmplate. Numai că prietenul meu l-a dat pe uşă afară, şi, pe cuvântul meu, bine a făcut!

Culesul porumbului
Ion Agarbiceanu

Primavara fusese secetoasa pana dupa Sangeorgiu, araturile grele, cu brusi mari si tari, asa ca plugarii nici nu cutezara sa arunce grauntele de porumb sub brazda. De ce ar fi semanat?Sa hraneasca norii de ciori care se lasau cand ici, cand colo,peste araturi? De unde se vor fi adunat atatea ciori de cele mari, cu aripile sure, tivite cu negru? Incercasera o vreme cu grapile de fier sa sparga brusii, dar coltii sareau de pe un brus pe altul si nu-i puteau zdrobi. Plugarii erau tacuti, incruntati: isi schilavisera vitele cu aratul in cremene si cu zadarnice incercari de grapat. Priveau zadarnic cerul senin si se scarbira de vanturile mari si reci care bateau necurmat de la miazanoapte de vreo trei saptamani. Multe locuri ramasesera nearate. — Anul asta am pus-o de mamaliga! ofta cate unul. — De! Au mai fost primaveri secetoase. — Ca asta n-am mai apucat, si-s om batran.

De-acum pentru porumb e tarziu. La Sangeorgiu trebiue sa se afle samanta in pamant, si nu intr-unul uscat cum sunt araturile noastre de azi. Eu ma gandesc ce sa seaman in locul porumbului. — Ce sa semeni? Eu tot porumb voi semana, altfel ce mancam la iarna? — Tot nu vei manca la iarna mamaliga, chiar daca ar ploua maine! — Sa fie numai ploaie destula, sa-i umble vreme potrivita si sa fie o toamna lunga! Sa vezi ce cucuruze se vor face. Cand se vor muia de ploaie araturile din iest an si se vor faramita brusii de atatea vanturi, sa vezi ce tarana se va face! De-a dragul sa sameni! Asa si intr-alte chipuri vorbeau plugarii din sat si chiar cei carora le pierise nadejdea sa mai samene porumb asteptau ca pe ace sa ploua. Ce ar putea face un an fara mamaliga? La Sangeorgiu se implinisera cu strasnicie toate riturile stravechi pentru ploaie: nu ramasese fata mare, dar nici fetiscana, pe care feciorii sa nu toarne galeti de apa din fantanile satului si nu ramasera copile si baieti neurzicati, ei intre ei.Toti aveau mainile pline de basici. Totusi nu ploua pana la trei saptamani dupa Sangeorgiu.Atunci, intr-o noapte, se descuie cerul. O saptamana a plouat mereu: cand a mazguit, cand a ciuruit, cand s-a descarcat in picuri mari si tari ca grindina. Oamenii umblau cu capul gol: las’ sa-i ploua, sa le fie si lor si araturilor si pasunilor! Caci si pasunile abia de-acum se vor infiripa, sa pasca vitele mari. Se muiara si se risipira brusii de coltii greblelor de fier peste grauntele semanate acum. Dupa ploaie urmara calduri de mai, si iarasi ploi, a umblat tot vreme potrivita, asa ca in secere oamenii se trezira ca ispravisera cu prasitul de-al doilea ca si intralti ani. Porumbul era inalt pana la piept, cu fire puternice, cu frunze negre si grase. — Iata, ne arata sa nu mai cartim, ziceau cei care deznadajduisera in primavara.

— V-ati facut pacate degeaba, raspundeau cei care ramasesera tari in credinta. Niciodata omul nu stie ce-l asteapta. — De-acum numai de-ar fi o toamna lunga! Oricat de frumos, porumbul e in intarziere cu patru-cinci saptamani. Sa aiba vreme sa se coaca! La mijlocul lui septembrie a brumat usor, iar pe munti s-a pus un strat subtire de zapada. Dar atata a fost toata primejdia. Dupa o saptamana, vremea s-a incalzit si s-a pus o toamna cu seninatati statornice, care a tinut pana la sfarsitul lui octombrie, ba a mai trecut cu un picior si in noiembrie, pana pe la jumatatea lunii. Ce porumb s-a facut? Padure! Cate doi si trei tulei pe-un fir,cat le radea oamenilor inima. In aceeasi zi a intrat satul intreg la cules, la inceputul lui noiembrie. Diminetile erau racoroase, dar indata ce se ridicasoarele, o caldura buna incepea sa joace in valuri fine deasupra lanurilor de porumb. Frunzele uscate fosneau incet la adierea boarei si o mireasma imbatatoare se risipea in aer. Era coapta si canepa de samanta, semanata printre porumb, iar pe miezuine crescuse deasa si inalta, cat nu-i ajungeai cu mana la maciuliile grele, pline de samanta. Mireasma ei taia pe a porumbului, o aroma tare si ametitoare. Plugarii isi lungeau carele cu inima cea lunga si le inaltau laturile cu scanduri, sa incapa cat mai mult porumb.Se culegea cu foi cu tot si il dezghiocau numai acasa, insuri, sa nu piarda bunatatea de nutret. In toate lanurile se auzea cum rup tuleii si-i arunca in gramezi. Se ridica in vazduh larma vorbelor, a glasurilor parand o neintrerupta fierbere. Din cand in cand se itea in larma asta cate-un chicotit de fata pe care cate-un fecior o atingea, ca din nebagare de seama, cu un stiulete. Cantece nu se auzeau, ci numai fosnetul mereu al frunzelor uscate printre care treceau culegatorii.Carele cu vitele desjugate erau la marginea delnitelor si vitele mestecau, cu grumajii vinetii, intinsi, jipii de pe care se culesesera tuleii, tot miscandu-si coarnele albe.

mandri de ceea ce au facut. cate-un bob din marginea gurilor late. caci pe cele facute atunci le prapadise de mult. sau cu mai putine sfori. chiuiau de bucurie si se adunau doi-trei sa-l rupa cu puteri unite siapoi il dezghiocau cu infrigurare. sa afle vreunul rosu sau pestrit. Dupa culesul canepii de vara. Puteau cauta porumb de fiert nu numai in delnitele lor. Cei mai marisori ajutau o vreme la cules. nu se supara nimeni. Uneori copiii mai mari se faceau nevazuti prin porumbisti si se intorceau tarziu de tot cu cativa stiuleti cu frunze verzi in brate. Altii cautau bete uscate de canepa de samanta si le rupeau.adunandu-le in manunchi. sa-si impleteasca biciul. Cei cuprinsi cu munca asta isi uitau in graba de culesul porumbului. mai subtire. cu biciul mai scurt. Si cand aflau. din cand in cand. incrustate gata la capatul unde sa prinda biciul. *** Nu era car care sa nu fi adus copii si copilite din sat. Bete de codarste isi luasera de acasa. acum era cel din urma prilej din an sa-si faca biciul. dar tuleii se rupeau greu si curand ii dureau mainile. tot scobind frunzele de matase ale stiuletilor. Copilele erau multumite daca puteau strange in brate un stiulete ros sau pestrit.mirandu-se mereu de frumusetea lui. cazandu-le.Uneori aflau si cate-un stiulete. Ei se jurau ca-s inca in lapte. si rumegatoarele il mancau cu placere. Impleteau cu harnicie. sa nu ramana unul in urma celuilalt. si de ici si de colo. Asa ca cei mai multi se pierdeau prin delnitele lor. Si nu peste mult incepeau sa pocneasca rasunator. mergeau unul de la altul sa vada cum impleteste. uitat ca din intamplare pe fire. Intr-alti ani aflau inca multi stiuleti. Unii mai marisori trebuiau sa faca bice si pentru fratii mai mici. ci si la straini. cum isi face biciul. apoi alergau cu ele la un luminis sa desfaca canepa. in . Cei mai mici isi incercau in zadar puterile. dar unghia abia le intra in boabe.

toata lumea asta nu mai plateste oceapa degerata. iar porumbul mai mult se afuma decat se frigea. In toate carele se incarcau deasupra panusi de canepa de samanta. *** E bine cand se fac bucate din belsug si cand este sanatate. si faceau roata in jurul tuturor focurilor unde se frigea porumb. chemati de aroma. Jitarii mai pazeau inca. Friptul. iar cu cotoarele inalte si groase ardeau cuptoarele de paine. mireasma tare a canepii il ametea. . dar oamenii stiau ca acum paza cea mai buna era la ei in sura. dar copiilor le placea mirosul asta salbatic.tot mutandu-se de pe un picior pe altul? *** Carele se incarcau mereu dupa cat de multi si harnici erau culegatorii. Nu lasau porumb cules in delnita peste noapte. dar cum sa nu le dea. altele veneau goale din sat. dar anul asta erau tare greu de aflat. scartaind de povara. ci si pentru ulei. Unele porneau spre sat. era tot asa de greu. cand cei mici nu-si mai luau ochii de la stiuletii din foc. acum indata. si cuibarit intre ele era cate un copil caruia i se vede anumai fruntea si palarioara.lapte. Il taia mereu prin maruntaie si uneori se oprea din lucru. Dar ce bun si aromat era. caci nu era urma de lemn sau de gateje. Asa se gandea Dumitru Marcului care culegea in delnitalui alaturea de nevasta si de doi copilandri. Pana acasa. se facea carlig si abia mai rasufla. Cand se apuca iar de cules. Samanta maciuliilor nu o foloseau numai la semanatul de primavara a canepii de lucru. care aducea cu cel al urzicilor. fruntea-i era imbrobonata de sudoare. care izvorau din toate partile de prin delnite. Culegea tacut si cu un fel de scarba. Putin era. asa ca era mare biruinta pentru cei ce gaseau. si focul il faceau numai cu jipi care nu tin jarul.Dar daca nu-i sanatate. Doamne! Trebuiau sa le dea numaidecat si celor mici.

navea frica. nu peste mult. — Nu mai culege. udat de ploi. tata. Vremea e buna. ii zise intr-un rand nevasta. Uite. — De intins ma voi intinde eu pentru totdeauna. — Dar poate sa se strice. — Singuri nu ati fi ispravit delnita asta. Era bolnav de multi ani. Azi ii venea neputinta neobisnuit de des. Ar fi pacat sa ducem acasa. ca si cand ar fi zis: „Cat despre asta. cu rasuflarea oprita. un porumb frumos cum e in iest an. raspunse el in sila. — Daca nu ispraveam azi. am fi ispravit maine. Intinde-te pe ea si las’ ca ispravim noi. — Te-am rugat sa ramai acasa. si mai avem de cules in doua delnite. . dar ii venea prea des. Vei ramane in pat sa ti se aseze durerea. — Nu mai culege. Sa stii ca maine nu te mai lasam cu nici un pret sa vii. ti-am adus tundra. Ce-i intr-asta? Nu-i nici o graba asa de mare. si larma asta lui Dumitru ii facea rau. la cules. Acum. pace buna!” Lucrau tuspatru in tacere grea. Dumitre. Dumitre. — Nu se mai strica ea vremea in saptamana asta. din an in an tot mai greu.De cate ori se-ncarliga. si eu si copiii. Rau ai facut ca nu ne-ai ascultat.Ispravim noi si fara dumneata.simtindusi gura amara ca fierea. Cunosteau dupa semen cand ii venea rau de tot si cand scapa mai usor. Crasnea fiecare stiulete rupt de pe fir. nu statea mult ghemuit la pamant. zisera baietii cu inima rece. Dumitru facu o miscare cu mana. si nevasta si baietii se opreau pe-o clipa din lucru.

incepura sa alerge prinporumbisti. sa fi ramas acasa! Ea ce sa faca? Ce-ar mai putea face? Si deodata izbucni intr-un plans cu hohote. unul la dreapta. buimaci de spaima. Safta-si aduse aminte ca daca nu-i inchizi din vreme pleoapele mortului. Ioane. Las’sa mai culeg si eu inca o data. si n-avem o lumanare! Petre. Ci nici nu mai era nevoie de lumanare! trupul lui Dumitru incepuse sa se raceasca si sa se intepeneasca. ii asculta rasuflarea. I le inchise. transpirat acum nu numai pe frunte. vedeti-va de lucru si dati-mi mie pace. Dup-o vreme se incarliga iar si se lasa la pamant. ce se inalta in vazduh ca o alarma a nenorocirii. Cand se zgarci si se lasa a sasea oara la pamant. — Doamne sfinte. Si iar se apuca de cules.cum facuse adeseori in anii din urma. apoi se cutremura scurt si se linisti. ci se intinse cazand pe spate. izbi de cateva ori din picioare.— Mai copii. Daca n-a vrut s-o asculte. Nu-l tinu mult nici acum. Se astepta ea de mult la moartea barbatului. nevasta. Dar cine sa vina cu lumanarea la culesul porumbului? Nu avea nici un culegator de gand sa innopteze aici. se lasa in genunchi. nu mai statu ghem. dar acum nu mai simti nimic. ci pe intreg trupul.nu intr-un lan de porumb si fara lumanare. dar pana pe la ojina ii veni raul inca de vreo cinci ori. . dar nu asa. dati fuga in vecini. Safta.pana nu apuca nevasta si copiii sa ajunga langa el.ramane cu ochii deschisi. din brate. altul la stanga. poate are cineva o lumanare! Baietii. Durerea si nenorocirea ei ca nu-l aflase moartea in pat. care se topi intr-un bocet amar. pe urma tot voi veti culege. era mai mare ca pierderea lui. apoi isi puse frante mainile in poala si ramase muta.

dar peste bucuria si lumina culesului li se asternu tuturor un nor pe suflet. apoi amuti de tot.asa ca pana seara toti stiau ca a murit. raspunse un baiat. erau insotiti de vreo zece barbati si femei. Dup-o vreme un om zise: — Mai aveti de cules? — Putin de tot. dar cand se intoarsera cu mana goala. iar cei doi baieti erau inca tot buimaci de spaima. — Prinde-le la jug si adu carul aici. intepeni bine si trupul lui Dumitru si-l urcara deasupra porumbului. culegand la porumb. Dumitru Marcului. Intre culegatori vestea se lati repede. privind tinta la mort. Unde vi-s vacile? — Acol’ langa car. iar celalalt cu mama-sa mergea alaturea de vaci cu capul in piept. femeile se alaturara la bocetul Saftei. Safta se mai boci pana iesira din delnita in drum. . in malaistea lui. in vreme ce Safta se bocea nemaiauzind nimic. Barbatii cu capul gol isi dadura iertaciunile. de la vecin la vecin. — Pentru mort e mult si atat. Si barbatii si femeile care au venit s-au apucat de cules. Oamenii nu se prea mirara. Pana ispravira de cules si incarcara carul. Se urca langa mort si unul din baieti. poate o jumatat’ de ceas.Cei doi baieti nu aflara lumanare in vecini si alergara si mai departe. Veniti cu totii sa ispravim repede culesul si sa incarcam carul. cu mainile fara putere de-a lungul trupului. il stiau bolnav greu de tot. intre panusile de canepa mirositoare. iar unul din baieti statea langa mort cu capul gol.

numai fasaitul frunzelor uscate crestea mereu. Si numai semnalele acestea scurte si seci pareau ca mai raspandesc viata si veselie deasupra lanurilor de porumb. cu cat se apropia inserarea.Si larma omeneasca inceta sa se mai ridice deasupra lanurilor. Copiii le incercau sa nu-i dea de rusine deseara. . din carele incarcate cu porumb. prin care fasaia vantul in frunzele uscate. Si din cand in cand se mai auzeau pocnete din bici. in drum spre casa.

.

Gerul s-a mai muiat si copiii sa-tului au si pornit cu saniutele pe coasta. Prepelita prindea cate o furnica. dar mici. cu gandul ca a doua zi vor merge iar la saniat. foi uscate. pe urma. sta afara in grau. nici nu stiau cum fuge timpul. . Dar. in tot sapte oua mici ca niste cofeturi si a inceput sa le cloceasca. doar ca ea in loc sa stea in cotet. si au inceput sa umble prin grau dupa mancare. si ploua. Vasilica! -Ba sezi tu! -Sa sada cel care stie sania mai bine. Se opreau pentru o clipa nehotarati. Numai la o saptamana si iarna s-a instapanit peste lume. Se insera cand copiii intrara in curte. Trecu la carma iar Vasilica. parca erau sapte gogosi de matase. mai sus. paie si fire de fan si si-a facut un cuib pe un mosoroi de pamant. ca sa nu i-l inece ploile. Sania se rasturna de doua ori. Puiul de Ion Alexandru Bratescu-Voinesti Intr-o primavara. o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe. dormitand sub acoperisurile grele. Ai vazut cum sta gaina pe oua? Asa sta si ea. apoi coborau iar si iar se opreau. ploua de varsa si ea nu se misca. asa incat pot pleca deodata zeci de saniute ce vin ca trasnetul pana la poale.Daca patiti ceva? Acolo sunt si sanii mai mari care va pot dobori. imbracati cu puf galben ca puii de gaina.La Sanius de Ion Agarbiceanu La inceputul saptamanii fluturau rar cativa fulgi de nea prin vazduhul sur. le-o . zise un baiat de alaturi. Parca le parea rau dupa inaltimile din care veneau. nu goi ca puii de vrabie. Dupa trei saptamani i-au iesit niste pui draguti. Ulitele satului sunt acoperite de un covor alb si gros. Obrajii le ardeau de bucurie si ochii le scanteiau. sapte zile de-a randul a ouat cate un ou. Locul e larg. Apoi ceru sa conduca si Niculita. la marginea unui lastar. pana la urma.pana la marginea zarii. Se facura amandoi cai si pornira in fuga catre coasta saniusului. Casele par mai mici. N-ati patit nimic? -N-am patit. Mult s-au mai rugat Vasilica si Niculaita de parinti sa-i lase si pe ei cu saniuta. -Cojoc gros ca in anul acesta n-a mai avut dumneaiei de mult. . Si copiii intrara bucurosi in casa. tocmai din Africa — sa lasat din zbor intr-un lan verde de grau. ca nu cumva sa patrunza o picatura de ploaie la oua. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva zile. a inceput sa adune betigase. -Sezi tu inainte. vorbesc intre ei batranii.Acum se vine? le striga mama. Pana la urma se aseza Vasilica in fata. au primit ingaduinta. Si tot asa. ori cate o lacusta.

Nero! Fasaitul se apropie — uite cainele: a ramas impietrit cu o laba in sus. Ailalti pui nu s-au miscat din locul unde-i lasase prepelita. de miscarea aripii. Nu-l vezi ca de. — Unde e nenea? — Nu stim. se intoarce si trage. care zboara. ―Nero! inapoi!‖ s-a auzit un glas strigand. hat! l-a prins un flacau sub caciula. Atunci prepelita disperata a inceput sa-l strige tare. aud o caruta venind si oprindu. vanatorul ii aude paraitul zborului. cand o trece vara. incet-incet pocnetele si strigatele s-au pierdut.se in drumeagul de pe marginea lastarului. Odata. Ea i-a numarat: lipsea unul. zboara repede spre lastar. le sopteste prepelita si se strecoara binisor mai departe. Vanatorul. Cand l-a gasit. Vai! cum le bate inima. si cu nici un pret sa nu se miste. Si mama lor le spunea ca-i invata sa zboare pentru o calatorie lunga. prin iunie. In vremea asta puiul al mai mare. de frica sa nu-si impuste cainele. care intelesese ca e un vanator. in loc sa stea nemiscat ca fratii lui. ca e pacat de el. o sa faci cum ai vrea tu. pe care trebuiau s-o faca in curand. la doi pasi de la botul cainelui. dupa cum le poruncise ma-sa. moare. cand se ingana ziua cu noaptea. Din cand in cand se auzeau pocnete de pusca si glasul vanatorului strigand ―Apporte!‖ Mai tarziu caruta s-a indepartat inspre vanator pe drumeagul lastarului. stau la umbra in lastar. care s-a rugat pentru el: — Lasa-l jos. frrr! zburau cu totii de la marginea lastarului tocmai colo langa cantonul de pe sosea si tot asa indarat. si marea. si puiul a cazut cu o aripa moarta. ca poti sa patesti si mai rau. a inteles ca era pierdut. le-a poruncit sa se pituleasca jos. O singura alica la ajuns la aripa. Si erau frumosi. si o sa vedem dedesubtul nostru orase mari si rauri. ii batea inima ca ceasornicul meu din buzunar. Puii n-au priceput. pe cand puii se jucau frumos in miriste imprejurul prepelitei. Ziua. a ramas incremenita. ca sub un cort. se plimbau primprejurul mamei lor si cand ii striga: ―Pitpalac!‖ repede veneau langa ea. vanatorul se departeaza strigand: ―Inapoi! inapoi!‖ Nu poate trage. dupa-amiaza. ma Marine. — Eu o sa zbor. care o urmareste. iar in noptile racoroase se adunau gramada. el a stiut.firimitea in bucatele mici.. ―Una. fuga speriat la prepelita sa-i spuie ce-a patit. cand se potolea vipia. Cainele paseste incet dupa ea. iar cand s-a innoptat si rasarea luna dinspre Cornatel. Ce frica a patit cand s-a simtit strans in palma flacaului. dar acolo. numa. Se auzea fasaitul unui caine care alerga prin miriste si din cand in cand glasul omului: — Unde fugi? inapoi. cand i-a vazut aripa rupta. si cum nu stia sa zboare. zile si nopti. cand era caldura mare. s-au stins. a zburat. ―Si o sa zburam pe sus de tot. incat cainele vrea cu orice pret s-o prinda. Uite-l: piciorul lui e acum asa de aproape de ei. l-a mangaiat si i-a spus: — Vezi ce va sa zica sa nu ma asculti? Cand te-i face mare. nu sufereau de sete. Si asa traiau acolo linistiti si fericiti. a putut zbura pana in lastar. Incet-incet puful de pe ei s-a schimbat in fulgi si in pene. cuminti si ascultatori.. Scaparea lor era lastarul. lipiti cu paman. voi sa ramaneti nemiscati. ieseau cu totii pe miriste. Au ridicat toti in sus capetele cu ochisorii ca niste margele negre si ascultau. cand au venit taranii sa secere graul. si cu ajutorul mamei lor au inceput sa zboare. Se apropie grabit si vanatorul. ca beau dimineata picaturi de roua de pe firele de iarba. e pierdut. Ea l-a luat.‖ Intr-o dupa-amiaza pe la sfarsitul lui august. care dadeau tarcoale pe deasupra miristii. osul — la inceput numai plesnit — s-a crapat de tot. Din lastar i-a raspuns un glas stins: ―Piu! piu!‖. cu ochii tinta inspre ei. pic! pic! pic! cu cioculetele lor. — Nu va miscati. Mama lor ii aseza la rand si ii intreba: ―Gata?‖ ―Da‖.tul. o mancau numaidecat. si ei. N-a picat.. al mai mare dintre pui n-a alergat repede la chemarea ma-sii. dar a avut noroc de un taran batran. ca esti mic. trei!‖ Si cand zicea ―trei‖. dar tocmai dintr-acolo venea vanatorul. cunoscand desimea lastarului si vazand ca trasese intr-un pui. Ati inteles? Puii au clipit din ochi c-au inteles si au ramas asteptand in tacere.abia e cat luleaua?! Cand s-a vazut scapat. sa nu iesi niciodata din vorba mea. Dupa cateva clipe prepelita zboara ras cu pamantul. dar si-a ascuns durerea. incat vad cum i se urca o furnica pe carambul cizmei. dar prepelita se preface asa de bine ca e ranita. doua. sub aripile ocrotitoare ale prepelitei. raspundeau ei. dar mama lor. Dupa o clipa de socoteala. dar acum. Ascultau in tacere. ascultand din toate partile. caci ziua era primejdios din pricina heretilor. Din seceratul graului si din ridicarea snopilor se scuturasera pe miriste o groaza de boabe cu care se hraneau si. mai tare. au auzit deslusit glasul mamei lor chemandu-i din capul miristii: ―Pitpalac! pitpalac!‖ Repede au zburat inspre ea si au gasit -o. ca sa nu-l deznadajduiasca pe el. zboara. Lectiile de zbor se faceau dimineata spre rasaritul soarelui. si in tacerea serii care se lasa nu se mai auzea decat cantecul greierilor. Era cam departe. nu s-a luat dupa dansul. si seara in amurg. D-atunci au inceput . socotind ca nu face truda de a-l cauta prin lastar.. macar ca nu era vreo apa prin apropiere. iar cand socoteste ea ca e in afara de bataia pustii.

iar noaptea. dar peste catava vreme au venit oamenii de au cules porumbul. In inima bietei prepelite era o lupta sfasietoare. dar n-a putut. urmeaza acum o piroteala placuta. iar jumatate sa ramaie cu puiul schilod. aducand cu dansul un ger aprig. prepelita s-a mutat cu puii intr-un lan de porumb de alaturi. si marea? — Da. Si a trecut vara. au taiat cocenii si au intors locul.... Pe inserate se vedeau randunici intarziate zburand in rasul pamantului. care se agata de ea cu disperare. un pui de prepelita. aripa calda a mamei. ori palcuri de alte pasari calatoare. se uita cu ochii plansi cum fratii lui se invatau la zbor dimineata si seara. care sufereau de frigul toamnei inaintate. a zburat cu puii zdraveni. el o intreba cu spaima: — Mama. miriste. pe cand al ranit striga cu deznadejde: — Nu ma lasati! Nu ma lasati! A incercat sa se tarasca dupa ei. In locul zilelor mari si frumoase au venit zile mici si posomorate. silindu-se sa nu planga. Dupa durerile grozave de pana adineaori. urma un senin ca sticla. mai bine numai unul — si fara sa se uite inapoi. cand ailalti adormeau sub aripa mamei. . Suflarea dusmanoasa a crivatului.zile triste pentru bietul pui.. La marginea lastarului. cu degetele ghearei impreunate ca pentru inchinaciune. catre miazazi. iar in tacerea noptilor friguroase se auzeau strigatele cocorilor. raspundea prepelita. si pica mort.. mergand toate in aceeasi parte. Decat sa-i moara toti puii. Se clatina intr-o parte si intr-alta. pornita fara veste intr-o zi.un caramb de cizma pe care se urca o furnica. Dupa o ninsoare cu viscol. Ar fi vrut sa se rupa in doua: jumatate sa plece cu copiii sanatosi. cu aripa rupta. toata preajma era imbracata in haina alba si rece a iernii. si a ramas in loc. urmarindu-i cu ochii pana au pierit in zarea dinspre miazazi. mama.. atunci s-a mutat in niste parloage din marginea lastarului. Peste trei zile. ca sa nu-i slabeasca hotararea. a inceput sa cada bruma si sa se rareasca frunza lastarului. Prin mintea lui fulgera crampeie de vedenii. sta zgribulit de frig. a hotarat-o. nu e asa ca o sa ma fac bine? Nu e asa c-o sa merg si eu sa-mi arati cetati mari si rauri. Au venit taranii cu plugurile de au arat miristea.

l-a lasat jos si l-a scuipat: . – Acolo. dar se uita si el din gradina prefecturii pe crapaturile ulucelor. s-a oprit sa asculte o privighetoare. iazul umbrit de salcii si de anini cu o moara vorbareata. Asa. Nicusor nu e primit in curtea lui conu Misu sa se joace cu copiii lui si cu musafirii lor. . si fiindca tufisul in care canta era chiar alaturi. luandu-i. cand il vede prin gradina.Da’ lui Vasilica nu i-o arat. e! dar negresit prietenia care poate sa mijloceasca intre un boier mare si copilul unui odaias. odaiasu’ de la casierie. prafurie si totusi placuta pentru blandetea ochilor… Negresit.zice: “Saru’ mana” si pleaca grabit. dar niciodata nu-l privise cu luare-aminte. . tatal. Prin gradina asta e drumul lui conu Misu.Nicusor a lui Ionita. cu parul canepiu. incurcat ca un caier. in tot o priveliste frumoasa. topita-n aburii albastrii. s-a aplecat sa incerce: n-o putea-o zari? Cand. in care primavara canta privighetorile de e o frumusete. catifelati si dulci avea. Cum trecea intr-o zi din primavara trecuta. o vazu… Si a stat asa multa vreme. negru.Ptiu! Mars d-aici. ori fericirea fara seaman care zambea pe toata fata copilului? Il mai vazuse el de cateva ori p-aci prin gradina jucandu-se cu alti copii de seama lui. cand te-i sui. cu oua de furnica? . Vine indarat. in care numai rosatea varfului nasului pune o pata mai vesela. mai departe valea verde a Ialomitei. Asta e a mea. tu poate ca vrei si doi bani. ma. mama. unu gros. cand e sa iasa in oras. . pe care de-abia le duce. si tot incercand crapaturile a dat peste cateva prin care poate vedea tot raiul din curtile boierului. slaba. iar cu cel de la mana stanga ii arata privighetoarea. Copilul. pe amandoi obrajii.Lenuta. Nicusori raspunde cu umarul drept. gradina de poame. potaie mica!… Din ziua aia dateaza prietenia lui conu Misu cu Nicusor. printr-alta se vede terasa imbracata in flori albastre. dar acesta iesi din tufis si privindu-l drept. restul gradinii e numai tufisuri dese de lemn cainesc. cu o mutra aspra. . crezand ca s-o mahni copilul. pe urma. de batachina si de rugi. ma? A fost si poimaine? . La o miscare nedibace. neputandu-se satura de a o privi si nestiind ce sa priveasca mai cu drag. . . Cunoaste acum si pe parintii lui Nicusor. Din vreme in vreme. pasarea zbura si lui conu Misu ii paru grozavde rau.Nicusor. printr-una se vad rondurile de flori frumoase si locul unde joaca copiii crocket. carpiti in zece locuri. A fost si poimaine. domnule!? Pai bine. paros. Acum pentru intaia oaravedea ce ochi negri. rusinat de induiosarea lui.Tt! . ce sa vaza? Jos. prin a treia. Chiar pe marginea malului e o movila pe care. care canta de rasuna gradina. de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti by hrnicu La marginea dinspre miazanoapte a orasului. vino ncoa!” si-i da cate un ban.Care Vasilica? .Mi-a spus maica-mea asa: ca le plate la privighetori si vreau sa pui pe zos la a mea… Are si conu Misu trei ingerasi de copii de la care aude in fiecare zi fel de fel de nostimade copilaresti. ii facea semn sa taca.Si de ce nu i-o arati si lui? . Aci sub mal. sa-ti cumperi covrigi. . a prefecturii. caprioara cu tarcul ei.Ce vorbesti. si cu pantalonii in vine. dar dupa cativa pasi se intoarce sa-l intrebe serios daca la spiterie se vinde oua de furnica.Ce sa faci. tinandu-se cu o mana de bracinarii pantalonilor prea lungi. Aplecandu-se mai mult.Nu fate nimic. venind din targ.Vasilica a lu’ nenea Dumitru de la zudecatorie. e o gradina frumoasa in care sunt patru cladiri mari: a tribunalului. Si conu Misu. curtea pasarilor si doi caini mari legati in lanturi . a vazut-o si Lenuta.Dar pe tine cum te cheama? .Bravo! sa nu i-o arati. in tufis. si sunt de sase ani. unde mananca boierii vara. . pe care acum o cunoaste si o intalneste mai in fiecare zi.razand cu multumire.un broscoi de baietas slabut.Ce spui.Da. cum da si Lenutei. un baietas. dar asta i s-a parut atat de dragalasa. iar mai in fund. pe culmea carora sta de straja manastirea. ofilita. pasarea mica si neinsemnata care scotea sunete atat de puternice si de maiestre din gusulita ei care se vedea saltand. de parca ti se primeneste sufletul uitandu-te la ea. sora mea… Si clatinand din cap: . iar prin a de la capul din fund al ulucelor. pe malul iazului. cu seriozitatea adorabil de hazlie a copiilor: . toata coama muntilor de la Piatra Craiului pana-n Penteleu. care sade alaturi. scoate si-i intinde doi bani. incarcata cu o dubla de paine si cu un clondir. ai inaintea ochilor o minune de tablou.Ca fin’ca da cu pietre. a judecatoriei si a casieriei.Care Lenuta? . saltandu-l in sus. Cu degetul aratator de la mana dreapta peste buzele tuguiate. inchisa in fund de dealurile viilor. ii striga: “pst! ma hotule.incat a luat pe baietandrul odaiasului in brate si l-a sarutat.

Acum madamele aseaza copiii in semicerc. e asezat bradul impodobit de-ti ia ochii. langa fereastra zace copilul fara cunostinta… * Nu te mai framanta atata. Da.” O ia la fuga inspre curtea boiereasca. catifelati. tragand cu urechea si neputandu-si dezlipi ochii de la lumina ferestrelor… Ocoleste in varful picioarelor casa… mai sunt cativa pasi… A ajuns!… na! perdelele lasate… ba nu. o sa-l ia sa i-l arate. care trec in sanii. nitel de tot. Cine stie? poate chiar fara sa-i spuie nimic. sfasietor. fetite si nodulete mici. prin usa intredeschisa. dar cainii! Gandul asta il face sa se retraga repede din curte… Ce bine ar vedea el d -acolo pomul de Craciun! Sta… si-si face in gand socoteli de om mare. dar ce sa faca acasa? Nu e nimeni acasa. randuind lucrurile la locul lor. Cucoana Zoe. cand se aprind lumanaricile… Toti copiii astia. Inchide ochii si dormi in pace. Nicusor recunoaste pe conu Misu si-l aude razand cu pofta. strangandu-si la piept paltonul lung si larg. acolo se duc. a vazut el prin crapaturile ulucelor. cu ochii lui impaienjeniti de friguri. d-acolo de pe prispa unde mananca boierii vara! Acolo. nimeni… Si cosul de la soba tiuie… Si-i e urat… Si cum sta in drum. iar conu Misu. una e ridicata! Paseste binisor. ca e zapada pana la gat… E! dar daca ar vrea conu Misu… “Te. “Hei! la o parte!” striga birjarul degeaba. cu ochii umezi de fericirea bucuriei lor. deschid usa. “Mars Leu! mars Leu!” striga conu Misu dand cu piciorul in caine… Jos. ca e om bun. iesind pe jumatate din sanie si vazand copilul in drum: . face doi pasi in curte si se uita cu incordare… Ies valuri de lumina pe ferestre. l-a dus ma-sa la spiterie. un brad frumos imbracat in… dar a inchis spiterul usa… si era ziua. . asteapta in odaia din dreapta semnalul cand vor putea intra. care spinteca tacerea si trece ca un junghi in inimile tuturor… Barbatii dau navala intr-acolo. tipat de groaza. sa vaza pomul de Craciun …pomul de Craciun!!… Si nici prin crapaturile ulucelor nu poate sa se uite. lumanaricile nu erau aprinse si mamica i-a spus asa: ca seara e mai frumos. Jumatate il imbranceste inainte: “Incearca. Cucoanele se invartesc de colo pana colo. cand au trecut. sufla austrul. s-a despartit acum in doua. Cat e de mica inimioara lui. conu Misu nu e om bun? Ba e bun. alaturi. ca Dummezeu e bun si iertator. papusi! Uite si niste iepurasi albi. ca nu e inca gata. si nici conu Misu n-a sosit inca de la club cu barbatii. hai? Drace impelitat! Sa te calce sania. in care parca e un pui de lautar… Ferestrele sunt prea sus… degeaba… A! stie el un loc de unde ar putea vedea. cand l-a durut in gat. tobe. dinspre terasa se aude latratul gros al unui caine si tipatul unui copil. Se da la o parte langa uluce ca sa treaca saniile care ies. a zarit o clipa in odaia de alaturi. e un sufletel stingher.In drum.numai nitel. sa muste pe lume? Face cativa pasi in curte. El stie c-ai priceput prea tarziu de ce-ti iesise copilul inainte si ca te-ai cait de a-l fi gonit cu asprime. ca sa se bucure de bucuria copiilor.” Nu-i da lui intotdeauna cate un ban? Adineauri a trecut in targ si nu s-a intors inca acasa… Daca i-ar iesi inainte si l-ar ruga sa-i arate si lui pomul de Craciun. dulci ca o mangaiere… I-a zis asa: “Mars acasa!”. pe care parca-i da jos fundele. in bataia lampii electrice de la raspantie. muncit de ganduri… A vazut azi-dimineata pe un om din curtea boiereasca. nerabdatori. si atunci. Si el stie ce insemneaza asta. A ajuns! Aci e alta cotitura. la casierie. Tot sufletul i s-a urcat in ochii care privesc cu nesatiu… Cum sclipeste beteala! Uite si lumanaricile aprinse! Si ce de jucarii! Trambite. Sunt cateva clipe de extaz general vrednice de admirat: copiii de o parte ramasi tagla cu ochii pironiti la pom. care se zbate si se framanta… mama e dusa la cucoana casierului sa ajute la gatit si la scuturat – si a luat si pe Lenuta cu ea.pe sarma… * Frumos Craciun o sa fie! A nins doua zile din crivat si acum in ajun s-a schimbat vantul. Anul trecut. mici si draguti… Inauntru se deschide de perete usa odaii din dreapta prin care navaleste o droaie de copii. iar cealalta il trage inapoi: “Fugi d -acolo. deschide pianul si se aseaza sa-i acompanieze… dar in clipa in care-si ridica mana ca sa inceapa. dar pomul nu se vede… Si mai face doi pasi. E pom de Craciun la care sunt poftiti copiii tuturor prietenilor. facut dintr-o scurteica veche a ma-si. vant taios de rece. Repede o ia la fuga sa-i iasa inainte. mare… pe urma baietii de la cofetarie cu tavi si alt baiat de la librarie incarcat cu fel de fel de cutii. Pe portile deschise larg nu mai contenesc saniile incarcate cu musafiri. parintii de alta. nu se poate… nu se poate”… Se aud sanii venind dinspre targ… Uita-le. tatal e dus la carciuma… iar el sta singur in gangul casieriei. gazda. La curtea caselor lui conu Misu e zarva mare. Sa astepte. baietasi. ca in tot trupul copilului s-a revarsat caldura unei fericiri nemasurate. Mars acasa! Si saniile trec… E noapte… nu se pot vedea lacrimile care au napadit in ochisorii negri. sunt ferestrele jos. Copiii. apoi. Trebuie sa cante: “O! Tannenbaum! o! Tannenbaum!” Se face o tacere desavarsita. vazandu-l. poate te duce sa vezi pomul… pomul!”. conu Misu e om bun. subtiind norii printre care incep sa se iveasca stelele si aducand cu el un ger de te taie. ducand in spinare un brad mare. Nu se poate sa fie canii dezlegati acum cand vine lume… Asta nu se poate! ce. In mijlocul salonului incapator. binisor …Aaaa! ce frumos! ce frumos! Poate de-acum sa sufle austrul.. coane Misule. cotesc la colt si. Mai sunt de asezat jucariile pe mescioara din jurul bradului si de pus la fiecare teanc de jucarii cate o carte de vizita cu numele copilului caruia i se cuvine. In vremea asta. lung. care tine de la intrare pana la terasa din fund. parca-i sopteste cineva la ureche: “Stii ce? poate ca se vede de la poarta prin ferestre.

sa te incredintezi cu ochii dumitale ca copilul nu s-a imbolnavit de spaima. El stie ca esti hotarat maine in ziua de Craciun sa te duci la casierie. Dumnezeu e bun si iertator si a auzit ce-ai pus de gand cu cucoana Zoe sa faceti la anul. Inchide ochii si dormi in pace.Te-a vazut cum l-ai adus in casa. cum i-ai incarcat bratele de jucarii si de bunatati si pentru el si pentru Lenuta. . cum l-ai ingrijit.

infasor ata pe nuia si o bag intrun tufis de rachita. in care arunc in toate serile cate o bucata de mamaliga ori cate un pumn de grau fiert: nada la peste. eu am undite sistematice.... nene Iorgule? Parca ai fi suparat.. nu cine stie ce pesti mari. La mine. de se strang. Tu nu esti pescar.. Stiti ca prin fundul curtii mele trece iazul morilor.. Nici nu stiu cum sa-ti spui.. iar cand plec de acolo.. si gata.Privighetoarea Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti — Ce ai.. n-ai dat cu undita niciodata.. mrene. cand e apa merie. Am acolo.. mai ales acuma primavara.. o adancatura... Sa vii o data sa vezi. Iau cate o nuia de alun. e frumos de tot: o umbra deasa si racoroasa.. si apa aia care curge lin printre salcii pletoase... se fac baston... acolo. plumb si carlig. se da bine si prinz. dar in sfarsit: cleni. E pacat. Acum.. dau cu undita la peste. . Si uneori. dar aici in iaz nu le intrebuintez. — Ba nu zau. Am prins de multe ori si mai maricei — asa. ti s-a intamplat ceva? — Mi s-a intamplat o ticalosie. — E!.. ca prea sunt lungi.. cat un cutit de masa obisnuit. in stanga scarii (c-am facut o scara pentru scaldat).. ii pun ata. Cand n-am ce face..

. parca ar fi oarbe: umbla dupa oua de furnici si dupa rame.. De cate ori incepea. care au putut sili privighetoarea sa ajunga sa cante asa. Si cum era o luna ca ziua si mirosea liliacul... daca o fi adevarat ca toate vietuitoarele de pe pamant se trag dintr-o tulpina si ca s-au deosebit unele de altele numai silite de imprejurarile deosebite prin care au trecut — ce fel de imprejurari au fost alea. iar nevasta capitanului.. tiha! tiha! tiha! chiau! chiau! chiau! clings!. fi.... zau daca nu-ti venea s-o aplauzi ca pe-o primadona.... cincisprezece.In tufisurile astea si in salciile de pe marginea iazului vin privighetori si canta toata noaptea.. Si din crina ii raspundeau altele si altele.. nevasta capitanului. dar.... fi. Foarte de multe ori. n-am s-o uit niciodata! Si ne intrebam cu totii.. sa le prinzi cu mana. rasuna tot zavoiul. si ne sileam s-o recunoastem de pe cantec. intr-o salcie pletoasa. Nu canta una. puica. Inca Victorita. a venit pe la noi capitanul Delescu cu nevasta-sa si am stat cu totii in pridvor sa le ascultam... Mai ales una. o multime. dar in salcie nu mai canta privighetoarea. cand stau linistit la pescuit. marti. canta. chiar in gradina la mine.. aici insa nu.. Ce e azi? Joi.. pe mane seara!” Si au venit si aseara. dupa ce ne-a zis noua “Buna-seara”. dincolo peste iaz.. Doamne... ca un ceasornic de buzunar cand il intorci? Mare taina! E!. Frumoasa seara am petrecut. iar cand ispravea intr-o cascada de triluri. aproape de tot. Pe la douasprezece ne-au plecat musafirii. Se auzea in zavoi. sa-l intrebi pe el. Alaltaseara. Uneori facea: fi. a facut bezele inspre salcia pletoasa. strigand: “La revedere. facea intr-un fel nou. iar carsteiul bunaoara sa haraie. ori ca era prea . vin saracele pana langa mine.. luase un condei sa insemne cu vorbe toate felurile de sunete pe care le scotea. cantau zece..Dumnezeule!.. am petrecut o seara. Ne gandeam ca poate si-a gasit sotia si s-o fi dus dupa ea in zavoi.

ori ca nu canta toate la fel. iti zdruncinacredinta. Lasasem rama in carligul unditei.departe si nu puteam deosebi toate sunetele. neavand treaba. . Pre legea mea! Sunt asa intamplari absurde care-ti tulbura mintea. iar pe ochisorii ei. dar ce nebunie!. Lasasem in ajun undita acolo intr-un tufis. si biata privighetoare.. Dau s-o ridic: ata desirata de pe bat si incurcata in rachita. Zic: sa stii ca mi-a furat-o cineva. umbland dupa demancare.. lipsea un sunet. cat trebuie sa se fi chinuit!. Ma iau dupa fir si ce sa vaz? Parca si acuma mi se sfasie inima. Saracuta! Cat trebuie sa se fi zbatut.. dar lucru hotarat.. cu aripioarele intinse. a inghitit carligul!... Auzi dumneata moarta: cu carligul infipt in gusulita aia... pentru ca ne desfatase cu viersul ei! Cand ma gandesc. Ah! ochisorii aia negri pe care napadisera furnicile!. ca doua margele negre. napadisera furnicile.. Cand ma uit mai bine.. Acum sta moarta.. imi vine nebunie. O caut: nimic. Azi-dimineata... n-n-auzeam pe niciuna facand: clings! Nu-l auzeam si sa vezi de ce.. o vaz mai departe pe jos... ma cobor la garla. care scotea sunetele alea dumnezeiesti! Auzi dumneata cum am rasplatit eu pasarica nevinovata...

ca-ntr-un vis. în care începeau să se îngrămădească miresme calde. şi pădurea Petrişorului. mişcarea vieţii: răzbătea o chemare nedesluşită moale. şi-n urmă-le nuieluşele se clătinau. tremurându-şi frunzele lucii. se chemau de pe vârfuri de nuieluşe mlădioase. cintezi cu piepturile cărămizii. Bătaia copoilor răspunse . În ţihla măruntă de la margine. în ramurile pădurii. foşneau un timp foile galbene ale anilor trecuţi. ţesându-se într-un joc grăbit. piţigoi rotunzi cu pene cenuşii şi negre. între frunze şi păiuş. bătrână şi nestricată de mână de om. sosirea vânturilor. întindea din vreme în vreme gâtul şi da drumul unei fluierături gâlgâite. cu aripioare albastre se încrucişau. apoi îi întuneca încet şi-şi mişca botul crăpat.In padurea Petrisorului de Mihail Sadoveanu Era pe la sfârşitul lui august. Paseri mărun te. Se priveau cu ochişori sticliţi ca vârfuri de ace. stânsă. Pe cărări. deschideau pliscuri şi fărîmau melodios chemările. sticleau în lumină. sta un iepure roşcat. înlăuntru. Înfiorarea vieţii mărunte se strecura prin marginea aceasta de pădure. fâlfâiau apoi uşurel. Aşa urca lin spre asfinţit. Pe la amiază începu un glas de corn să adie din poiană în poiană. erau stigleţi cu pete de sânge. care trezea un răsunet lung în urmă. fluturi jucau pe deasupra ierbii dese. pe urmă dispăreau. roiuri de musculiţe se roteau ici-colo. o gârneaţă subţire se clătina încet. îşi desfăşura tăcută bolţile de frunzişuri. ca-n orice dimineaţă de vară. lumina se cernea în ploaie deasă şi caldă de raze. Urca domol coline trăgănate. era încă umezeală. cu urechile lăsate pe spatele gheboşat. îşi lumina ochii deodată. se ridica departe într un pisc prăpăstios. Şi într -un covru scurmat în pămînt. Un grangur sta nemişcat pe o ramură de fag întinsă spre soare . care vestea cel întăi. îi sticleau penele ca gălbenuşul oului. Zboruri de gâze cu aripi străvezii. în vârful căruia săgeta spre cer un brad vechi. stropite cu felurite culori. Numai ici-colo. pitit pe labe. în mângâierea căldurii dormita . printr-un şuiet adânc. şi de pe cerul răsăritului soarele începea să-i pătrundă ascunzişurile.

Frişca se lipi la pămînt schelălăind. întorcînd capul spre pădurar. Şi pe poteci. o cercetez. — Chiar aici. urlu eu de două ori. îndreptându-l spre marginea pădurii. lungi. roşcovană. ieşi la douăzeci de paşi în urmă. zise pădurarul îndrep-tându-se. la marginea asta. cu puţină mustaţă bălaie. cu botul roşcat. Unde mi-ai fost. m -am dosit între tufişuri. nici nu beau. cucoane Grigoriţă. Da’ peste alţii am dat eu în alte părţi… De cum dă omătul. Un câne frumos. negru. cânii… zise boierul. la stânga. nu mai am linişte… Asta-i ca o patimă. cercetând cu ochii desi şurile. ticălosule ? Strecurându-se ca o şopârlă printre tufe. era un zdrahon nalt şi spătos. ş-am început să-i urlu… Urlu eu o dată. O apucăm tot înainte… Ş-apoi la poteca aceea a lor nu se poate să nu dăm peste capre… Le-am văzut şi ieri… Porniră. Câinii umblau liniştiţi îndărăt. pe poteca umedă. Unul era «boierul» . mai puternic se auzi. şi ducea în cumpănă o puşcă sub cocoaşele căreia. la mine… lucru mare… Nici nu mănânc. după puşca curată şi lucitoare. o găsesc afară din pădure până-ntr-un loc. numa’ ce-i aud că-mi răspund din bahnă… Acolo erau. după pălărioara cu pană de gaiţă.şi găsesc urmă pe cărarea asta… Erau multe labe pe omăt… Trecuse Sfântu-Andrei. Pădurarul începu să cheme: — Na. . na. cu puţin pântece. Vasile trase de la şold. am puşcat cei doi lupi anul trecut. bătând ascuţit de trei ori. s-a sfârşit! Vin eu. pe urmă spre bahnă. umblau jivinele potăi… Găsesc eu urma. cornul. se cunoştea după îmbrăcămintea de postav verde. din lumină. — De-acu’ să mergem. — Asta-i capauca mea. Avea taşcă cu nasturi de alamă la şold. îl duse la gură şi slobozi trei sunete prelungi. şi mai aştept… Atunci i-am zărit că ies… Erau şase… Da’ unu mare. cucoane Grigoriţă. fără cucoaşe. lucru mare. Aici. după aceea se apropie în fugă de cei doi vânători. ieşi în cărare şi căţeaua pădurarului. — Chiar aici ? întrebă cuconu Grigoriţă. întinzând urechea. cu obrazul mulţămit şi cu ochii veseli. cu mustaţa groasă. cu faţa plină. Un alt lătrat mai plin. — Iacă. doi oameni.răsunător: chiaf! chiaf! Se auziră şi voci omeneşti. cu cizmele cu turetci. aici. pădurarul. pusese câte-un petec de blăniţă de iepure. Vasile. Vasile ridică mâna şi se aplecă asupra ei. Osman! strigă boierul. întunecoasă. apoi prinse a bate din coadă. zise Vasile. când un câne răspunse. Era un bărbat tânăr încă. — Ia mai strigă. Când am dat peste urma lor. întoarsă… Mă gândesc eu că-s în bahnă… Şi m-am dat aşa la marginea pădurii. Răsunetele dulci încă vibrau. Celălalt. doi. cucoane Grigoriţă. în lanţuguri. ca să nu ruginească oţelele. în stânga. pe cărare. parcă ce fac ? Pe-atâta m-am pus şi eu… Am o ciudă pe dihănii. privi la dreapta. cucoane Grigoriţă. Frişca. zise Vasile. în trestii… Iar îi chem. călcând înăbuşit. intrară. naa! Lătrăturile se apropiară. dar cu privirea limpede şi senină. din dreapta. — Aici. slabă de i se vedeau coastele prin piele. în urmă. o mai găsesc spre sat. Un om bine hrănit.

Ciocănitori tocau în scoarţa arborilor. pe când Vasile zicea încet: — Ia. Puneţi botul… Hai şi tu. se cunoaşte urmă proaspătă… Cuconu Grigoriţă se plecă şi el. aşa. se dosi după o cracă. îşi îndesă pălăria în cap şi-şi pregăti puşca… — Hai. ia aşa. Atuncea am ridicat puşca şi l-am însemnat pe cel dinainte. cucoane Grigoriţă… (Şi Vasile înjură şi arată cu mâna. pe lupul cel mare din frunte. nu-i departe pârăul. O veveriţă se caţără pe trunchiul unui copac în calea lor. eliberaţi. prin bungeturi care păreau ziduri nestrăbătute. mărimea lupului). neliniştiţi. Cu altă înjurătură. şi când am aprins. care tremura ca o suflare de vânt pe vale. acolo sunt urmele… Se lăsară la dreapta pe costişa lină.înainte. Vasile scapără . pe ici. capra la buza puştii… . Scoase. l-am luat şi pe-acela la ochi. vorbi Vasile. cucoane Grigoriţă. că-i des al dracului! în vale-i jilăveală mare. Într-un târziu. sări ca o minge castanie de păr în alt copac şi se pierdu în frunziş. încep eu a scheuna . privind cu luare-aminte. aşa cum o vezi. Vasile zise : — De-acuma să ieşim la luminiş şi să aşteptăm… Trebuie să le gonească… Capauca asta a mea.) L-am însemnat. dădu o ţigară pădurarului. dintr-o dată porniră în lungul costişei şi dispă rură în tufe. apoi se linişti. — Iaca. belciug s-a făcut pe omăt!… Şi când a sărit al doilea peste istalalt. -Încet. pe urmă pornesc spre mine cu cozile târâş pe omăt… Eu tac… Ei s-au apropiat. o biată dihanie mititică… Aşa merseră o vreme. cucoane Grigoriţă. de la pămînt. Osman! vorbi pădurarul cătră câni. Boierul tresărise. prin mirosul umed al pădurii. S-o luăm. pe cel mare… (Aici Vasile înjură iar. cu mâna pe puşcă . de mamă. aprinseră . mulţămit. la dreapta. pădurarul se opri. Frişca!… Ce ? Nu simţi putoarea caprei?… Copoii. se opresc ei. Şi glasul lui dintr-o dată dobândi un ră sunet deosebit. Îşi aşeză după aceea torba în stânga. pădurarul se opri. — Ceilalţi s-au dus la mama dracului. pe vălcica asta. pe subt arcurile ramurilor. tutunul . — Da’ ceilalţi ? zise cuconul Grigoriţă. într-o linişte deplină. Ce erau să mai aştepte!… Boierul zâmbea. zise el. şi iar se opriră. Iar merseră o vreme. îşi răsuci şi el una . strigăte melancolice veneau de departe şi se strângeau între frunzişurile neclintite. prin scăpătări de raze pe ici pe colo. Să te fereşti de crengi. miroasă vântul. cucoane.. cuţitul de vânătoare în dreapta. mergând. Vasile se plecă asupra Meiului jilav. privi în urmă la câni. — Iaca. şi când am slobozit l-am răsturnat curmeziş peste cel dintâi. Câinii trăgeau de lanţuri. după aceea îşi cercetă oţelele puştii. Îi privi o clipă cu ochişori negri. şi acuma mergeau tăcuţi prin răcoarea pădurii. le ştie sama… îţi aduce.

O clipă se opri tremurând. Răsuflă adânc de două ori şi se luă după Vasile. Apoi îşi plecă botul şi atinse de două ori apa de lângă picioarele subţiri. dormind parcă într -o pulbere de lumină. în curgerea lină a văii. cu urechile înălţate. când nici nu se aşteptau. la răstimpuri regulate. Pădurarul puse iar cornul la gură. pădurarul sta cu arma la ochi. scurt. Ascultă puţin. o poieniţă se deschidea. Nici nu m -aşteptam… Eu ascultam cânii… Am tras prea repede… M-am grăbit… — A fost fără ştire… zice încet Visile. numai capul fin. făcu o săritură. Dintr-o dată. printre copaci. cu puşca pregătită. mai depărtată. Bătaia cânilor un răstimp lung nu se mai auzi. cu urechea aţintită. Boierul tresări. iar pădurea tresări pînă în depărtări. Da’ nu-i nimica… Trebuie să mâie cînii într-acoacea alta… Aici e hăţaşul lor… Deodată tăcură. Înghiţi de două ori. Nu se auzea nicio chemare de pasere . Cei doi oameni aşteptară. din stânga. apoi. Un chefnit de câne sunase de două ori în adâncimi. sta într-un sul de raze. într-o neclintită singurătate. se depărta spre pârău. în undele limpezite. cu celelalte în iarba malului. încetinindu -şi fuga. o zăriră amândoi după aceea ca o nălucă printre trunchiurile cafenii şi o pierdură din vedere. Prin fumul risipit văzu căprioara în fuga-i de vânt în lungul poienii. Cânii veneau chefnind.Boierul tânăr era cam neliniştit. îşi ridica iar ochii. cu ochii mari. din tufe dese. Tăcerea se întinsese. Piciorul de dinainte. -Trage ! strigă cuconul Grigoriţă. Zise cu linişte: — A fost prea departe… Boierul era aţâţat şi mânios : — Cum dracu’ de-a venit aşa ? vorbi el pripit. puse puşca la ochi cu repeziciune şi slobozi două focuri unul după altul. prin luminişuri scurte. Cu cele două picioare pe dinainte în unde. tulburînd apa pârăului. căprioara fugea alungată de spaimă. deodată căzu o picătură de sînge. ca şi cum voia să -şi privească . Sălbăticiunea. Puşca lui Vasile bubui. Blăniţa cenuşie îi lucea lin în umbră . Dar prin fumul care se trăgea lin la o parte. ca şi cum ar fi fost înaintea unei prăpăstii. stătu pe loc. Cuconul Grigoriţă se smuci în sus ca trezit cu spaimă dintr -o visare . Iar printre tufe dese. la cinci paşi. Pădurarul tresări. De la umăr se prelingea sânge. Pădurarul puse cornul la gură şi chemă de două ori. hăuind. nici zbor de gâze măcar nu străbătea lumina. ca sub nişte bolţi nemărginite. Bătaia copoilor începu iar. acu’ mai deasă. Căprioara îşi plecă domol capul. şi o încarcă iar. pe picioarele-i subţiri şi sprintene. răsări o căprioară cenuşie. cu foşnet iute. îşi făcu loc printre frunzişuri în albia apei. Apoi. Ca o săgeată trecu pe lângă boier. Acuma picătură după picătură cădea mai des. se zgârci uşurel şi prinse a tremura. — Cum dracu ? şopti cu ciudă boierul şi-şi privi de aproape puşca. Pădurarul începu să-şi încarce puşca. frânse puşca cu mâinile tremurătoare. Clocotul ei ajunse bubuiturile celor dintâi două împuşcături. când stăteau numai cu urechile aţintite la bătaia răsunătoare a cânilor. Pădurarul îndreptă capul.

pe cerul întunecos din fundul apei.în oglinda aburită jumătatea de dinainte a trupului. apoi iar rămase neclintită. trudită. O aburire de răcoare începu a luneca în răstimpuri. o pitulice ţârâi uşurel un timp deasupra ei. Şi căprioara sta singură. abia auzit. Căprioara suia pe pârâu. ţapul se scutură. în urmă. îşi trase şi ochii în umbră. Din nesfârşite depărtări răzbăteau vibrările melancolice ale cornului. sara venea. Capu-i cu ochi negri dintr-o dată tresări în oglinda apei. murmurau printre pietre ascuţite. apoi dispăru undeva. Şchiopătând uşor. şi ochii îi luceau în cea din . Iar departe. într-o adiere de răcoare ce începea să alunge miresmele calde încă ale florilor sălbatice. Căprioara avea un muget abia auzit. slăbit. şi picături de sânge se tot prelingeau în lungul piciorului stâng şi se închegau în şuviţe roşii. şi sângele i se scurgea în iarba moale a ţărmului. lunecând pe muşchi de stâncă. şi prin bradul de pe pisc trecu o oftare. câte-un plop cu coajă cenuşie abia îşi clătea rămurelele subţiri şi-şi tremura bănuţii frunzelor. pe maluri. şi ridică botul uscat spre căprior. Undele veneau mai repezi. Lumina căzu numai asupra apei. vestitor al vânturilor. se plecau în trecerea ei şi iar se îndreptau cumpănindu-se. Căprioara mugi încet. la mal. Ea schimba copitele negre ca abanosul de pe piatră şi urca încet. Mai jos. La dreapta şi la stânga malurile creşteau. cu murmur nesfârşit. în jghiab pietros. răzbătea chefnitul copoilor. se împrăştia. Vremea trecea. în iarba naltă. în tăcerea măreaţă a codrului. întinse capul. Ca şi cum i-ar fi venit o înfiorare de spaimă şi de putere. Parcă asculta. tot mai stânse . În linişte. cu puteri puţine. deodată răzbătu un ţap spăriat. o mirosi. Se lăsă pe covorul moale. numai în trei picioare. Lângă ea se opri. Sta mută cu privirile aţintite spre apă. porni în copce scurte. căprioara se ridică şi intră iar în apă. Umbra creştea în juru-i. Sta aşa. Apoi avu parcă un geamăt uşurel şi-şi întoarse botişorul negru spre pata de sânge. parcă se gândea. cu corniţele înălţate. Pădurea avea în răstimpuri înfiorări rare. Din vreme în vreme îşi întorcea capul spre rana care sângera. Din când în când îşi tremura pielea cenuşie. linişti ca din alte lumi. Lucirile de pe vârfuri ale soarelui se şter-seseră. Îşi plecă o dată botul uscat spre luciu. bătaia copoilor amuţise . Se lăsă jos. se alina. pe când pe picior i se scurgea sânge cald. Cornul tresări în urmă prin bolţi răsunătoare . Dar pe drumul pe care venise ea. şi stâns. într-o roată de mesteceni. în mişcare de oprire. Cădea tremurând. Căprioara se opri între mesteceni. tufe de ferigi. În juru-i copacii stăteau neclintiţi. lumina se trăgea spre vârfurile copacilor. domoale în susul pârăului. sări sprinten peste pârău şi dispăru în desişuri. Se trase încet pe iarba malului. care luceau în două ape. începu să tremure lacrima de aur a celei dintâi steluţe. şi din când în când era străbătută de un tremur care-i alerga pe sub piele. Sus. se înălţa în cer albastru bradul. la deal. pe pisc. Din când în când se pleca spre apă. după care urmau alinări. vuia cornul. Mergea la deal. se liniştea într-o lumină care răsfrngea cerul şi pletele luminoase ale mestecenilor. apoi iar strângea şuviţe şi ieşea lunecînd domol pe vale. în poieniţe. se strângea apa pârăului într-o baltă limpede. parcă spunea ceva. săreau fărâmându-se în bulgăraşi de argint.

urmă lumină a malului. . Aşa sta singură şi murea. trunchiuri albe. sub pletele mestecenilor cu.

si numai imparatul traia singur. slabit de lupte si suferinte . Cincizeci de ani. pe când oamenii.imparat ce-n viata lui nu râsese niciodata.in vremea veche traia un imparat intunecat si gânditor ca miazanoaptea si avea o imparateasa tânara si zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului.Fat Frumos din lacrima Mihai Eminescu In vremea veche. cum sunt ei azi. Trecura cincizeci de ani de când imparatul purta razboi c-un vecin al lui. nu erau decât germenii viitorului. se simtea murind si n-avea cui sa lase mostenirea . Murise vecinul si lasase mostenire fiilor si nepotilor ura si vrajba de sânge. nici la povestile batrâne si glumete ale ostasilor inalbiti in batalii si nevoi. pe când Dumnezeu calca inca cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pamântului . nici la surâsul plin de amor al sotiei lui tinere. Se simtea slab. ca un leu imbatrânit.

camasa de borangic. il prinse pe degetul cel mic. ca sa se duca sa se bata el singur cu ostile imparatului ce-l dusmanea pe tatal sau. de lânga imparateasa tânara . Sculata din patul ei. Atunci Fat-Frumos isi lua ziua buna de la parinti. Si crescu si se facu mare ca brazii codrilor. plângea cu lacrimi de vaduvie singuratatea ei. .Trecu o luna. deasupra unei candele fumegânde. cazând din nori. Când era destul de mare. atinse cu buza ei seaca lacrima cea rece si o supse in adâncul sufletului sau. si. puse sa-i faca un buzdugan de fier. cu cordele si cu margele rupte de la gâturile fetelor de-mparati. pleoapele icoanei reci se umezira si o lacrima curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu. mândra palarie cu flori. insa pustiu si binecuvântat . Induplecata de rugaciunile imparatesei ingenuncheate. Din momentul acela ea purcese ingreunata. il arunca in sus de despica bolta cerului. când era soarele de doua sulite pe cer. si din ochii ei albastri si mari curgeau siroaie de margaritare apoase pe o fata mai alba ca argintul crinului. a plecat in lumea larga si-n toiul lui de voinic. Puse pe trupul sau imparatesc haine de pastor.trist mergea la razboi cu inima neimblânzita si imparateasa sa. Crestea intr-o luna cât altii intr-un an. nu se rupse de degetul voinicului. Lungi cearcane vinete se trageau imprejurul ochilor si vine albastre se trageau pe fata ei alba ca o marmura vie.urii lui. Parul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cadea pe sânii ei albi si rotunzi. ea se arunca pe treptele de piatra a unei bolte in zid. trecura doua. in care veghea. tesuta in lacrimile mamei sale. Atunci puse sa-i faca altul mai greu.pat aurit. il arunca in sus aproape de palatul de nori al lunii. Imparateasa se ridica in toata mareata ei statura. cu parul balai ca razele lunii. Trist se scula din patul imparatesc. icoana imbracata in argint a Maicei durerilor. ramasa singura. trecura noua. isi puse-n brâul verde un fluier de doine si altul de hore. Si-i puse mama numele Fat-Frumos din lacrima. si buzduganul se rupse in doua. si imparateasa facu un fecior alb ca spuma laptelui.

lucie si alba . iar in mijlocul ei statea o mândra masa. Stateau toate uimite pe când trecea pastorasul imparat. Poarta era sfarâmata si voinicul intra. cazând. Patrunse in sala. se ridica un mândru palat de o marmura ca laptele. Vaile si muntii se uimeau auzindu-i cântecele. acoperita cu alb. O luntre aurita veghea undele limpezi ale lacului lânga poarta. de cadea departe tot cale de-o zi.atât de lucie. ca sa-si azvârle afara undele lor. ajunse pâna la scarile de marmura ale palatului. Sala era inalta. iar boierii ce sedeau la masa in haine aurite. pentru ca fiecare din unde sa-l auda. inconjurat de un crâng de arbori verzi si stufosi. apele-si ridicau valurile mai sus. razimati c-un cot de-o stânca si c-o mâna pe bâta. Toate stateau in loc. izvoarele isi tulburau adâncul.dorul voiniciei. ca seninul cerului. sustinuta de stâlpi si de arcuri. un nisip de aur.Pe drum horea si doinea. de limpede ce era. erau frumosi ca . el vazu in boltele scarilor candelabre cu sute de brate. invatau de la el tipatul cel plâns al jelei. invatau de la pastorul imaparat doina iubirilor. si-n piepturile pastorilor tineri. ochii cei negri ai fetelor se umpleau de lacrimi de dor. numai Fat-Frumos mergea mereu. si cu ochii buzduganul. pe scaune de catifea rosie. incât in ziduri rasfrângea ca-ntr-o oglinda de argint: dumbrava si lunca. mai mare . toate de aur. Când era-nspre sara zilei a treia. Patruns acolo. Fat-Frumos se sui in luntre si. ca o stea nazdravana. ce sclipea prin nori si prin aer ca un vultur de otel. pe o insula de smarald. iar buzduganul si-l arunca sa spintece nourii. mai intunecos. incoltea un dor mai adânc. Râurile se cioraiau mai in jos de brâiele melancolicelor stânce. In fundul lui se vedea sclipind. fiecare din ele sa poata cânta ca dânsul când vor sopti vailor si florilor. doinind si horind. si-n aerul cel curat al serei tremurau din palat cântece mândre si senine. buzduganul. vâslind. lac si tarmuri. se izbi de o poarta de arama si facu un vuiet puternic si lung. urmarind cu cântecul dorul inimii lui. ce stau amutiti pe crestetele seci si sure a stâncelor inalte. ca sa-l asculte. Luna rasarise dintre munti si se oglindea intr-un lac mare si limpede. si-n fiecare ardea câte o stea de foc. talgerele toate sapate din câte-un singur margaritar mare. iar vulturii. iar in mijlocul lui.

satele se risipesc. gura ei .zilele tineretii si voiosi ca horele. afara de Dumnezeu si de Mama-padurilor. dintii ei . cu aripi vântoase. dar n-am ispravit nimica. peste piua pravali o bucata de . si baura. afara de Dumnezeu.Eu iar de nime.De nimen-n lumea asta. fetele mesenilor se posomorâra.Bine te-am gasit. Dar tu? . Mers-am eu asupra ei cu batalie. da' de vazut nu te-am vazut. ca destul ai viclenit asupra tatalui meu.doua nopti turburi.o baba batrâna si urâta. cu fruntea-ntr-un cerc de aur batut cu diamante si cu haine stralucite. caci pe miazanoapte calare. Si azi vine ca sa-si ieie birul. Dar mai mândru era FatFrumos. pentru ca am venit sa ne luptam greu. Dar mai ales unul din ei. si se sfatuira. Pe unde trece ea. Zise imparatul lui Fat-Frumos: . Când suna miazanoaptea. cu fata zbârcita ca o stânca buhava si scobita de pâraie. imparate.De cine-n lume te temi tu mai mult? . am auzit de tine.Si se sarutara feciorii de-mparati in urarile boierilor.siruri de pietre de mori. . Ochii ei . . Dar cu tine nu m-oi bate. ci intotdeauna m-am luptat in lupta dreapta. urla prin aerul cernit Mama-padurilor cea nebuna. am fost silit sa stau la invoiala cu ea si sa-i dau ca bir tot al zecelea copil din copiii supusilor mei. . desi ma tem ca nu te-oi lasa cu bine.un hau cascat. Fat-Frumos o apuca de mijloc si o trânti cu toata puterea intr-o piua mare de piatra. c-o padure-n loc de par. Ca sa nu-mi prapadeasca imparatia. Ci mai bine-oi spune lautarilor sa zica si cuparilor sa imple cupele cu vin si-om lega fratie de cruce pe cât om fi si-om trai. fata pamântului se usuca.Ba n-am viclenit asupra tatalui tau. care imbla prin imparatia mea de mâna cu furtuna.Bine-ai venit. Fat-Frumos! zise imparatul. era frumos ca luna unei nopti de vara. Cum venea vuind. târgurile cad naruite.

merse mereu pe dâra trasa de piua. Din tortul meu ti-as face o haina. Ea se scula si.stânca. Pe când degetele mele torceau un fir.. batuta-n fericire. Astfel. ce semana mai mult a o vie raza de luna. cum privea umilita la el. ea parea muiata intr-un aer de aur. când prin boltile ferestrelor. Degetele ei ca din ceara alba torceau dintr-o furca de aur si dintr-un fuior de o lâna ca argintul torcea un fir de o matase alba. decât a fir de tort.. o viata plina de desmierdari. imbatau gradina si casa. stralucita. iar pe prispa torcea o fata frumoasa.. incet. . luându-si buzduganul de-a umar. Haina ei alba si lunga parea un nor de raze si umbre. Veni iar la ospat. alba. zise ea cu ochii limpezi si pe jumatate inchisi. Fat-Frumos ospata ce ospata. din fuior de argint torceam si eram sa-ti tes o haina urzita in descântece. Si fugea mereu. iesind din roirea fluturilor si a albinelor. trecea peste ape cu piua cu tot si-i brazda fata in doua dealuri. subtire.. la lumina lunii. s-o porti. fusul ii scapa din mâna si furca cazu alaturi de ea. brazdând pamântul cu dâra lunga. un vis frumos. Ce era? Mama-padurilor. gândurile mele torceau un vis. rosie-inchise si albe. mâinile ei spânzurau in jos ca la un copil vinovat si ochii ei cei mari se plecara. ca sclipitoare stele de aur. care sticlea la lumina lunii in mijlocul unei gradini cu flori. dar apoi. in care eu ma iubeam cu tine. pâna ce ajunse lâng-o casa frumoasa. sa te iubesti cu mine. Inauntru baba suiera si se smulgea ca vântul inchis. pâna ce se facu nevazuta in departarea noptii. Fat-Frumos. cât e de mult de când te-am visat. dar nu-i folosea nimica. vazura doua dealuri lungi de apa. neputând sa iasa. Fat-Frumos.Bine-ai venit. o stânca de piatra indracita. Luminata de razele lunii. Miros. ca rusinata de cele ce zisese. . din zilele mele. iar parul ei de aur era impletit in cozi lasate pe spate. Lânga prispa stateau doua butii cu apa. dulce. lumina si un cântec nesfârsit. rupându-si cale prin paduri. fata-si ridica ochii albastri ca undele lacului.La zgomotul usor al pasilor lui Fat-Frumos. Florile erau in straturi verzi si luminau albastre. pe care-o lega din toate partile cu sapte lanturi de fier. pe când o cununa de margaritarele era asezata pe fruntea ei neteda. iar printre ele roiau fluturi usori.

se smulse o data din piua-n sus si rupse lanturile.Ce-mi pasa! zise el repezindu-se sa vada unde-i.De când a venit. daca te-ar gasi mama. . iar cu cealalta ii desmierda incet fruntea si parul si-i sopti: . Sa le mutam una in locul alteia. in ochii lui. zise ea lipindu-se mai tare de pieptul lui.El se apropie de ea. c-o mâna ii cuprinse mijlocul.Ce faci. . Vezi tu butiile aste doua? Una-i cu apa. . când se lupta cu vrajmasii ei. raspunse ea suspinând. El se rapezi dupa casa. se zbuciuma in piua in care-ai incuiat-o tu si roade cu coltii la lanturile ce-o inchid. Baba.Ce-mi pasa a cui esti. zise fata. si dac-ai muri tu. ce draga-mi esti! A cui esti tu. . lungindu-se slaba si mare pâna-n nori. fata mea? . asa au si facut. si doua lacrimi mari stralucira in ochii ei. de venin.N-aibi frica. De aceea noi le mutam din loc: ea nu va sti si va bea numai apa in vremea luptei cu tine. destul ca te iubesc. sa fugim atuncea. zise el. eu as inebuni ori as muri si eu.Daca ma iubesti. ea te-ar omori. striga când oboseste: "Stai.Ce frumoasa esti tu. baba? striga el. alta cu putere. Mamam. . sa mai bem câte-oleaca de apa!" Apoi ea bea putere. . in vreme ce dusmanul ei numai apa.A Mamei-padurilor. Unde-i muma-ta? . . nu te duce inca! Sa te-nvat eu ce sa facem ca sa invingi tu pe mama.Fat-Frumos. ma vei iubi tu acuma. când stii a cui sunt? Ea inconjura cu amândoua bratele ei goale grumazul lui si se uita lung la el. zise el zâmbind si desfacându-se din bratele ei. Precum au zis.

Statura si se rasuflara. Soarele. Apoi o izbi cu buzduganul in cap si-i risipi creierii. Prin acel intuneric des si nepatruns. Fat-Frumos bau putere. ducând-o ca-ntr-un leagan peste lac.A. dar parea moarta. cu par de aur despletit. ia. Ca sa se trezeasca. el ii saruta ochii. cu mâinile ridicate si palida. El se apropie de ea si-o cuprinse cu bratele lui. limpezi si uimite . apoi il izbi de pamânt si-l baga in tarâna pân-in glezne. vântul incepu a geme si a scutura casa cea mica in toate incheieturile capriorilor ei. Fat-Frumos vedea cum infloreau doua stele albastre.ochii miresei lui. si mâinile ei reci se ascunsera in sânul lui. parul despletit si rasfirat pe fân. luna rosie ca focul se ivea prin sparturile lor risipite. El o lua pe brate si incepu sa fuga cu ea prin furtuna. zise Mama-padurilor ostenita. Ea cazu moarta de groaza pe pieptul lui. Ajuns lânga gradina imparatului.Stai. iar pe sânul lui. acum hai la lupta. fata ei de-o paloare umeda ca ceara alba. ca un proroc al pierzarii. Pe acea frunte neteda si alba. in care-o aseza ca-ntr-un cuib. astfel ea era frumoasa. numai tunetul cânta adânc. o smunci pe baba de mijloc si-o baga-n pamânt pâna-n gât. Baba-l apuca de mijloc. . inchisi si adânciti in frunte. privea la ei cu drag. Norii se rupeau bucati pe cer. ratacind. iesind din rasarit. Ea-si culcase capul in sânul lui si parea ca adormise.Hai!. C-o putere indoita. ochii mari. Fat-Frumos o izbi pe ea si o baga-n pamânt pâna in genunchi. se lungi rapezindu-se cu el pâna-n nori. acu om vedea cine-i mai tare! . cu brate de fier. s-un fel de foc nestins ii cutreiera cu fiori de racoare toti muschii si toate vinele lui cele slabite. sa mai bem apa. apele pareau ca latra. bine ca mi-ai venit. Hainele ei umede de ploaie se lipise de membrele dulci si rotunde. zise Fat-Frumos. facându-se iar scurta. fân cu miros si flori din gradina si-i cladi un pat.. Fat-Frumos! zise ea. el o puse-n luntre. smulse iarba. mâinile mici si unite pe piept. Fat- . Serpi rosii rupeau trasnind poala neagra a norilor. Fat-Frumos vedea albind o umbra de argint. Baba bau apa. Cerul incarunti de nouri.

ci numai se uita uimit la luciul lacului si ochii i se umplura de lacrimi. oricât de scumpa mi-ar fi. insotita in calea visurilor ei de glasul cel plâns al fluierului. Ea se scula. soarele .o mare. pe care vedea lacul cel intins. .Frumos presura câteva flori albastre. zise el desmierdând-o. mirosul cel umed al florilor inviosate o faceau sa doarma mult si lin. imparate? zise Fat-Frumos. isi netezi parul de pe frunte si-l dete pe spate. nu vezi ca nu sunt aici? zise el mai lacrimând de fericire. firea tacea si FatFrumos asculta fericita ei rasuflare. imparate? . Cum sedea el lânga ea.o fata de foc. si cu toate astea vin sa-ti cer si mai mult. si-l trase la o fereastra mare.Vezi tu lebada cea indragita de unde? Tânar fiind. binele ce mi l-ai facut mie nu ti-l pot plati nici cu lumina ochilor. spuindu-i ca-i mireasa lui. si-ntinzându-se somnoroasa. Imparatul zâmbi. calda si umeda. zise incet si zâmbind: . . de câte ori am vrut sa-mi fac . De ce? . e ziua-n amiaza-mare. Ci el nu-i spuse nimica. El o duse la imparatul si i-o arata.Ce. Când era soarele-n amiazi.Tu aici esti? . zise imparatul. ca si când ar fi vrut sa-i spuie ceva in taina. apoi il lua de mâna pe Fat-Frumos. O lebada isi inaltase aripele ca pe niste pânze de argint si cu capul cufundat in apa sfâsia fata senina a lacului. el ii cuprinse mijlocul.Fat-Frumos. se pleca la obrazul ei si-o saruta.Plângi. cu toate astea. apoi sezu alaturi de ea sincepu a doini incet.Hai. ea-i inconjura grumazul si astfel trecura printre straturile de flori si intrara in palatul de marmura al imparatului. Incet. ierburile improspatate. scoala. Cerul limpede . . Atunci ea deschise ochii inca plini de visuri. as trebui sa fiu indragit de viata si.Ba nu sunt aici. ea-si intinse un brat si-i cuprinse mijlocul.

zise ea. ca ma duc sa rapesc pe fata Genarului. din câte noroace-ai avut. ce traieste in mii de valuri senine. eu oi tot plânge. Si-si lua cai ageri. Trecea prin codri pustii. Fat-Frumos.o noapte sfârticata. un castel numai pietre si ziduri sparte. desfacându-se din imbratosarile ei. Incearca-te tu! Ar fi stat Fat-Frumos locului. un cap de fata. Fat-Frumos. ca o noapte de vara. unde ea locuia . om mândru si salbatic ce isi petrece viata vânând prin paduri batrâne. se avânta pe seaua calului si pleca in lume. cu ochii gânditori.sama. dar apoi. ca fata unei fete moarte. El se uita cu mila la ea. oaches si visator. de alba ce era. O.Imparate pre luminate. Iubesc o fata frumoasa. sarind de la fereastra si deschizând portile maretului castel. si când rasarea dintre stânci batrâne luna cam palida. pâna unde ochiul se pierde in albastrul cerului si in verdele marii. si era sa plece.Ileana o chema . cât e de frumoasa fata lui! Orice incercare de a o rapi a fost desarta. Hai. Atunci mireasa lui .Bine-ai venit. care treiera aria marei incet si melodios. drept deasupra marii. ca oricarui voinic. atunci vedea din când in când câte-o streanta uriasa atârnata de cer. parea poleita cu argint. Din zidurile arcate rasareau ferestre stralucite. stralucite. Fat-Frumos vede ca sirul muntilor da intr-o mare verde si intinsa. unul a fost mai mare decât toate: acela ca Fat-Frumos ti-i frate de cruce. ca pe cât vei fi tu de departe. printre oale de flori. Era fata Genarului.. mai scumpa decât mireasa.. ce incunjura cu poalele ei vârful vreunui munte . se oglindea in fundul ei o mareata stânca de granit. dar scumpa-i era fratia de cruce. cât de aspru este el. sarutându-l cu dulce: . dulce ca visele marii . Când se lumina de ziua.ii zise incet la ureche. cai cu suflt de vânt. Fat-Frumos.Nu uita.. In capatul sirului de munti. . prin munti cu fruntea ninsa. iar dintr-o fereastra deschisa se zarea. care.fata Genarului. din care rasarea ca un cuib alb o cetate frumoasa. o mângâie.

Trebuie sa ne grabim mult ca sa-i ajungem? . si steaua mi-a spus ca vii din partea imparatului ce ma iubeste. ci de tine-i rau. De asta data nu-ti fac nimica. Motanul din castel mieuna dintr-un cap. om nalt si puternic.. . ca si când nu fusese.Nu mi s-a urât mie cu binele. asta-noapte mi se parea ca vorbesc c-o stea. care când urla dintr-un cap se auzea cale de-o zi. zburau amândoi prin pustiul lungului marii ca doua abia vazute inchegari ale vazduhului. pentru ca puterea lui nu era in duhurile intunericului. iar calul Genarului necheza cu vocea lui de bronz. pierdut in salbatecele sale vânatori. Genarul era dus iar la vânatoare cale de doua zile. Fat-Frumos nu putea. pieri in vânt. mult esti frumos si mi-e mila de tine. Genarul incalica si zbura ca spaima cea batrâna in urma fugitilor.Sa ne grabim si nu prea. Fat-Frumos lua alti cai din chiar grajdul Genarului. pentru ca-i putem ajunge. Genarul.Ce e? il intreba Genarul pe calul nazdravan. Fat-Frumos lua fata in brate si punând-o pe cal. iar când urla din câte sapte. se departase cale de-o zi. dar de alta data. in cenusa vetrei. Fat-Frumos ti-a furat fata. avea un cal nazdravan cu doua inimi. El se reintoarse si gasi pe fata iar singura. insa mai palida si mai plânsa ea parea si mai frumoasa. zise Genarul. . Sa se bata cu el. Dar Genarul. veghea un motan cu sapte capete.. Dar Fat-Frumos era voinic si stia drumul inapoi. . In sala cea mare a castelului.Fat-Frumos. . s-auzea cale de sapte zile.singura ca un geniu intr-un pustiu. luându-si fata cu el. In curând ii ajunse. Ti s-a urât cu binele? . tine minte! Si.

Domnul cugetând la tatal sau din cer.Asta data plecara noaptea. ce curgea pe un nisip de diamant. ridicând mâna. "Amin!" zise Domnul. Picioarele lor infierbântate de nisipul pustiului calcara atuncea in racoarele si limpedele pârâu ce curgea din izvor. Apoi li se paru ca nu mai pot merge. se uita imprejur. Apoi disparu cu fata cu tot. fa ca acest izvor sa fie ce a fost mai inainte!". el apuca pe Fat-Frumos si-l azvârli in nourii cei negri si plini de furtuna ai cerului.. El intra in casa. Fat-Frumos. Fata lui era infricosata. imparateasa cea balaie a lui Fat-Frumos. Dar din cenusa lui se facu un izvor limpede. Petrea. si sf. Acolo Domnul bau din apa si-si spala fata. si Fat-Frumos. trezit ca dintrun somn lung. zise sf. Petrea ascultând pe cugete doina izvorului plângator. celalalt.. Ca prin farmec peri izvorul si copacii. Dar apoi isi aduse aminte ca fagaduise a rapi pe fata Genarului. unde pâna-atunci nu calcase picior de om? Dar pe vremea aceea Domnul imbla inca pe pamânt. de rupea pamântul.. Hainele si fata unuia stralucea ca alba lumina a soarelui.. ars de fulgere. Apoi un nor de colb ii cuprinse. fara a mai privi inapoi. caci Genarul venea in fuga calului. . nu parea decât umbra celui luminat. ce stralucea in intunericul serei ca o uriasa umbra. stufosi raspândeau o umbra racorita si mirositoare. mai umilit. ar fi inteles ca jelea intr-o lunga doina pe Ileana. Erau Domnul si sf. Daca cineva ar fi priceput glasul izvorului. pe lânga el arbori inalti. Apoi sezura amândoi in umbra . nu cazu din el decât o mâna de cenusa in nisipul cel fierbinte si sec al pustiului. Petrea: "Doamne. ar cine sa inteleaga glasul izvorului intr-un pustiu. Ei fugeau cum fug razele lunii peste adâncile valuri ale marii. privirea crunta. Fara de-a zice o vorba. Prin cursul apei cu gleznele lor sfâsiau valurile pâna la umbritul lor izvor. ci prin fuga lor auzeau miautele lungi si indoite ale motanului din vatra castelului... verzi. Când se sculara spre a merge mai departe. fugeau prin noaptea pustie si rece ca doua visuri dragi. Intr-o zi se vedeau doi oameni calatorind prin pustiu. asemene celor ce vor sa fuga in vis si cu toate acestea nu pot. dupa care apoi se departara inspre mare.

totusi. . . intreba fata. Pâna atunci insa.Vesela fata mea? si de ce esti vesela? intreba el. eu te voi preface intr-o floare. lânga mare. zise Genarul.Pentru ca nu mai este Fat-Frumos ca sa ma rapeasca. Atunci intra si Genarul. iar de nu. pentru c-acu nu mai e Fat-Frumos sa ma rapeasca. pentru c-acela are doua inimi. fata ei se-nsenina cum sensenina o unde de o raza. ea-l vicleneste pe om. nu ma poti rapi pâna ce nu-i avea un cal asemene cu acela ce-l are tatal meu. pentru ca sa nu te afle tata-meu. Esti multamita. de unde ai calul d-tale.. si daca cineva i le pazeste bine. iar ea sopti o vraja dulce.La ce-ti trebuie s-o stii? zise el incruntând sprâncenele.Stii prea bine. raspunse ea zâmbind. cu care umbli la vânat? . raspunse fata.. . care-i mai rau decât unul de rând. Ea tine oameni care sa i le pazeasca un an (cu toate ca anul ei nu e decât de trei zile). Se pusera la cina. Ea-l puse intre florile din fereastra si cânta de veselie. El ii povesti cum inviese. il omoara si-i pune capul intr-un par. Departe de-aicea. . ca nu vreau ca s-o stiu decât numai ia-asa. El sezu pe un scaun. ea-l pune sa-si aleaga drept rasplata un mânz. cum il saruta pe frunte. el se prefacu intr-o floare rosie inchisa ca visina coapta. ca s-o stiu. .Stii tu ca nu ma impotrivesc tie niciodata. de rasuna castelul tatalui ei. si.Tata. dar eu am sa-l intreb in asta sara de unde-si are calul. ca sa poti si tu sa capeti unul ca acela. caci scoate inimile din caii toti si le pune intr-unul singur. Dar când il vazu.fata Genarului plângea. sede o baba care are sapte iepe. raspunse ea râzând. atunci ea ii zise: "De rapit. fata mea? . . Chiar insa daca pazeste cineva bine iepele. incât cel ce-a pazit alege mai intotdeauna un cal fara inima.Multamita.

In arsita cea dogoritoare a zilei.Nu stiu nimica.. zise el.. zise tântarul. ci numai niste lungi taruse ascutite. El incaleca pe un cal si disparu in pustiuri. . Fat-Frumos il arunca in mare si-si urma calea. Imprejur gard nu era. . usoara. Genarul ii arunca in fata o batista rosie. ia-ma de ma du pâna-n padure.Totodata. trecu iar prin pustiu de-a lungul marii si vazu un rac atât de ars de soare. vazu aproape de padure un tântar zvârcolindu-se in nisipul fierbinte. Fat-Frumos il duse pâna in padurea prin care era sa treaca. Insa floarea din fereastra veghea printre frunzele ei ca o stea rosie printre incretiturile unui nor. . . insa. inspre sara..Insa eu am auzit tot. de care nu-si poate aduce aminte.. fata mea. zise el.Fat-Frumos. ca ti-oi prinde si eu bine. Iesind din padure.Fat-Frumos.Ei. ca un om care se desteapta dintr-un vis. mirositoare. in curând ne vom vedea iar. Fata saruta murmurând floarea rosie si Fat-Frumos nascu ca din nimica inaintea ei. arunca-ma-n mare. ca ti-oi prinde si eu bine. . am uitat totul. din . Sunt imparatul racilor. Ramâi cu bine. Când. ajunse la un bordei urât si acoperit cu gunoi de cal. incât nu mai avea nici putere sa se intoarca inapoi. stii ceva? o intreba el. Fata se uita in ochii tatalui sau. Ea uitase tot ce-i spusese tata-sau. Sunt imparatul tântarilor. zise ea trista si punând dosul palmei pe fruntea ei. A doua zi Genarul pleca iarasi des-dimineata la vânatoare.

. . mama? intreba Fat-Frumos. chiar de-acu poti sa pornesti cu ele la pascut. incet simti cum se strecoara un somn de plumb prin toate vinele lui. se clatina mereu in vânt si zicea: cap! cap! cap! cap! Pe prispa o baba batrâna si zbârcita. El intra in ea.. care nu era de vina. iepele nicaieri. el cina ce-i daduse baba s-apoi. .Ce ai. Când se intoarse cu caii. ti l-am facut si eu.. zise ea. Ce-ai venit? ce cauti? Vrei sa-mi pasti iepele poate? . ochii i se painjinira si el cazu ca mort in iarba pajistei. Nemâncat toata ziua. baba incepu sa turbe. Ele nechezau si bateau din picioare.. Dar incet.. mâna pe celelalte in aerul intunecos si racoare al noptii.Bine-ai venit. flacaule. Când colo. si acolo vazu sapte iepe negre stralucite . care de când erau nu zarise inca lumina soarelui.care sase aveau fiecare-n vârf câte un cap. incepu sa bata caii. incalecând pe una din iepe..Da.sapte nopti. sta cu capul ei sur ca cenusa in poalele unei roabe tinere si frumoase.Bine v-am gasit. El se trezi pe când mijea de ziua. El isi credea capul pus in teapa. Asupra ta n-am nimica.Mi-ai facut un bine.Iepele mele pasc numai noaptea. iar al saptelea fara. mi-a venit si mie toane. Alaturi cu bordeiul era sub pamânt o pivnita. . sa rastoarne casa cu susu-n jos si sa bata fata. sunt foarte multumita. Fata hai! ia da tu flacaului demâncatul ce i-am facut eu si porneste-l. zise Fat-Frumos.Nimica. . . când vede iesind din padure-n departare cele sapte iepe alungate de un roi nemarginit de tântari si un glas subtire-i zise: . Uite. culcata pe un cojoc vechi. Apoi intrând in grajd. zise baba sculându-se. . care-i cauta in cap.

Mi-ai facut un bine. ti-a murit baba. . Adevarat ca acu e ca si moarta.. ia-ma si pe mine cu d-ta. Acu-i miazanoaptea. Insa in cursul zilei roaba babei s-apropie de el si-i zise incet strângându-l de mâna: . ca sa n u va mai gaseasca. Era imparatul racilor. ii facu merinde..Eu stiu ca tu esti Fat-Frumos. isi simti ca prin minune capul treaz. era sa ieie lumea-n cap. Sa nu mai manânci din bucatele ceti fierbe baba. -Uite. Baba sta intinsa pe laita si intepenita ca moarta. El mâna caii-nspre casa si vede iar o priveliste ca-n ziua trecuta.. si-nspre sara. . Da. mâna caii in grajd. Ti-oi face eu altfel de bucate... Spre miezul noptii se-ntoarse acasa. Fata. uciga-l crucea si manânce-l moartea! A doua zi porni cu caii. ca ti-oi fi de mare folos. zise un glas. pentru ca-s facute cu somnoroasa.. Desperat. Pâna ce cânta cocosul. Ea era ca trunchiul si nu se misca deloc.tipând: Ascundeti-va mai bine. ori pustieste sufletele celor nenorociti. intr-ascuns. un somn amortit ii cuprinde trupul. ea suge inimile celor ce mor. Pe vatra cuptorului in cenusa mai licurea câtiva carbuni.As! asta sa moara!? raspunse ea suspinând. badica. ti l-am facut si eu. când era sa plece cu caii. dar iar cazu jos si adormi pâna ce mijea de ziua. El gândi ca murit s-o scutura.. muscati de-o gramada de raci. când deodata vede rasarind din fundul marii cei sapte cai. dar sufletul ei cine stie pe la câte raspinteni sta.. ce dormea pe cuptor. El trezi fata. mâine ti se-mplineste anul. cine stie pe câte cai a vrajilor umbla. ii incuie si intra in odaie. bata-v-ar mama lui Dumnezeu. . Eu te voi scapa din multe primejdii pe care ti le pregateste baba.

Parea ca fata pustiului se ia dupa urmele lui si zbura ca un gând. Fat. Caii cei fara inimi era de un negru stralucit.Ma arde-n spate! zise fata. A doua zi de dimineata i se implinise lui Fat-Frumos anul. . caruia-i priveai prin coaste.Hai.. ia-ti-l! zise-n sfârsit.Pe acesta-l aleg eu. . Fat-Frumos se uita inapoi. Noaptea inundase pamântul cu aerul ei cel negru si racoare. ca o vijelie printre volburele de nasip ce se ridicau in urma-i.Da' cum Doamne iarta-ma. sa slujesti tu degeaba?! zise baba cea vicleana. dar apoi isi strânse moara cea hârbuita de gura. o perie si o naframa. oricare-ar fi. Baba trebuia sa-i dea unul din cai s-apoi sa plece cu Dumnezeu. . tretinul cel cu inimele sta culcat intr-un colt pe-o movila de gunoi. scoase inimile din câtesisapte cai spre a le pune pe toate intr-un tretin slab. . pe acesta-l voi. verde se vedeau nemiscati doi ochi de jeratic. Dintr-o volbura nalta.Frumos se scula de la masa si dupa indemnarea babii se duse sa-si aleaga calul ce trebuia sa si-l ieie. zise Fat-Frumos. Cum sa nu-ti iei tu dreptul tau? Alege-ti unul din caii isti frumosi. Intr-o padure il astepta fata fugarita.Ea scoase din fundul unei lazi hârbuite si vechi o cute. a caror raze rosii ca focul ars patrundeau in rarunchii fetei.Nu. ti-l dau. Pe când prânzeau. . El o urca pe cal dupa dânsul si fugea mereu. Baba scrâsni din dinti ca apucata. ca sa nu iasa prin ea veninul ce-i rascolea inima pestrita.. . El se urca pe cal cu buzduganul de-a umere. baba iesi pâna in grajd. aratând la calul cel slab. zise Fat-Frumos. tinând la vorba lui.

zise fata. Fat-Frumos se uita si vazu o bufnita mare si sura. . . zise fata. mare.Arunca naframa. care zbura asemenea unui demon urmarit de un blestem prin negura noptii. incât i se parea ca nu fuge. . zise fata. cu capul atingând norii.Arunca peria. a carei capat dinainte ardea ca un carbune. . adânc. Si deodata vazura in urma-le un luciu intins.Ma arde-n spate! zise fata c-un geamat apasat. Baba gaurise stânca intr-un loc si trecea prin ea prefacuta intr-o funie de fum. Fat-Frumos o asculta. un urias impietrit ca spaima.. . Fat-Frumos o arunca. Si deodata se ridica din pamânt un colt sur. in a carui oglinda balaie se scalda in fund luna de argint si stelele de foc. infiorata de un lung freamat de frunze si de un urlet flamând de lupi. limpede. ci cade din inaltul cerului intr-un adânc nevazut. Fat-Frumos o asculta.. drept. ca si când s-ar fi silit mult ca sa nu spuie inca. . din care nu straluceau decât ochii rosii. Luna palida trecea prin nouri suri ca o fata limpede prin mijlocul unor visuri turburi si seci. Fat-Frumos vâjâia prin aer asa de iute..Inainte! striga Fat-Frumos calului.Arunca cutea. Fat-Frumos zbura. neclintit. zise fata.Ma arde. Si deodata-n urma-le vazura ca se ridica o padure neagra. ca doua fulgere lantuite de un nor. zbura necontenit. deasa.

se afunda in adâncul cel vrajit si necunoscut al lacului. si se culca in nasip. El adormi. de a cazut la pamânt cu doua ceasuri inainte de vreme. Fat-Frumos il asculta. ochii fetei se-afundase in cap.Ce ti-i? o intreba Fat-Frumos. zise fata. apoi se culca pe mantaua ce si-o asternuse. zise ea cu glasul stins.pierduta in naltul cerului . si eu pân-atuncea m-oi intoarce la mama. nu mi-i nimica.Am scapat. . Scheletele inmormântate de volburele nasipului arzator al pustiilor au sa scoale spre a se sui in luna la benchetele lor. E primejdios ca sa umbli acuma. mâna grea ca plumbul si rece ca un sloi de gheata. . pentru ca sa ma fac iar frumos si stralucit. si prin ele parea . Ea cazu ca plumbul la pamânt si croncani jalnic de douasprezece ori. tu ai izbit Miazanoaptea. cu aripile de arama.Fat-Frumos auzi o vraja lunga prin aer si se uita prin nori. . tremurând ca apucata. incet prin albastrul tariei Miazanoaptea batrâna. pielita din oachesa se facu vânata. cu toate acestea.-i parea ca nu adormise. Pelitele de pe lumina ochiului i se inrosise ca focul..plutea incet. Cale de doua ceasuri . ca sa mai sug inc-o data laptele cel de vapaie alba a tâtelor ei.Am scapat. si eu simt sub picioarele mele rascolindu-se nasipul. Când baba inota smintita pe la jumatatea lacului alb. adaogi calul. . Dar ciudat. oasele si incheieturile fetei ii iesise afara. Fat-Frumos dadu drumul calului. Luna s-ascunse intr-un nor si baba. Iar in mijlocul lui se ridica o iarba lunga si neagra.Nimic. zise calul cu sapte inimi. cuprinsa de somnul ei de fier. Stapâne. Ci mai bine voi culcati-va. Era sufletul cel osândit al babei. Fat-Frumos arunca buzduganu-n nori si lovi Miazanoaptea in aripi. Aerul cel inveninat si rece al sufletelor lor moarte v-ar pute omorâ. Se dete jos de pe cal si-si asternu mantaua pe nasipul fierbinte..

se innegri si nu mai vazu nimica.. pe care el acu o vedea pentru-ntâia oara. si urcau drumul lunei. o muzica de vis... cu mii de ferestre trandafirii. Apoi pelita ochilor lui se inverzi. si incalicati pe schelete de cai.ca vede cum luna se cobora incet.. tesute rar din fire de argint. momita de vrajile babei.. ca. si din luna se scobora la pamânt un drum imparatesc.. pâna ce parea ca o cetate sfânta si argintie... si se pierdeau in palatele inmarmurite ale cetatii din luna. iar ei stau pe loc. inundata de o manta argintie. acoperit cu prund de argint si batut cu pulbere de raze. apuca si ea calea luminoasa ce ducea in luna. prin a caror feresti se auzea o muzica lunateca. spânzurata din cer. Iara din intinsele pustii se rascoleau din nasip schelete inalte. Se ducea in turburea imparatie a umbrelor. Pe fruntile lor purtau coroane facute din fire de raze si din spini auriti si lungi. mergeau incet-incet. Genarul isi aude calul nechezând.. soarele era sus de tot. marindu-se spre pamânt.. imbatat de lumina aurita a soarelui. Atunci i se paru ca si fata de lânga el se ridica incet. dungi miscatoare de umbre argintii. Mergeau asa de iute. Si numai incet se auzea motanul mieunând din câte sapte capetele. Dar in pustiul arid necheza calul frumos. cu palate nalte.. cu capete seci de oase. Când deschise ochii.. de nu ramâneau decât oasele. De asta data... Fat-Frumos se avânta pe el. ce tremura stralucita. El o lua pe fata pe cal dinaintea lui. pe când poalele lungi ale hainei ei albe atingeau din zbor nasipul pustiei. Fata lipsea si aievea. incât prin mantale se zareau oasele albite de secaciune.. in lungi siruri. si-n rastimpul câtorva gânduri fericite ajunse la castelul incoltit al Genarului..... invalite in lungi mantale albe. incât i se parea ca pustiul si valurile marii fug. albe.. Pierdut in paduri. Genarul vâna departe cale de sapte zile. . stralucit. ca trupul ei se risipea in aer.. Ea-i cuprinse gâtul cu bratele ei si-si ascunse capul in sânul lui. de unde venise pe pamânt.

pentru ca stia ca-l omorâse pe Fat-Frumos.. iar fratesau i-o spuse lui Fat-Frumos. zau. care are sapte inimi. ziua-si muie aerul in lumina de sarbatoare si oamenii asteptau murmurând la faima venirii lui. pentru c-a incalecat pe un frate al meu. Fat-Frumos domoli pasul calului si aseza pe fata pe acela al tatânesau.Pute-l-om ajunge? intreba Genarul mirat.Zi fratini-tau.Nu. Erau ochii Genarului. cum vuieste un lan de grâu la suflarea unui vânt. si l-oi hrani cu jaratec si l-oi adapa cu para de foc. si acesta azvârli pe Genarul pâna in nori. si acolo. Genarul isi infipse adânc pintenii in coastele calului.. raspunse calul. pe când eu n-am decât doua. O zi inca. si de aceea. Calul lui Fat-Frumos necheza asta fratini-sau. . . s-a inchis intr-o gradina cu nalte ziduri de fier.Ce e? il intreba. iar din doua gene de nouri se vedea doi ochi albastri ca cerul. care fugea scuturându-se. zise Fat-Frumos calului sau. . Lumea-l crezuse mort pe Fat-Frumos. Norii cerului inmarmurira si se facura palat sur si frumos. Calul Genarului ii necheza fratini-sau ceea ce-i spusese. cum plecase Fat-Frumos. raspunse calul nazdravan.. când se imprastie faima venirii lui. zise calului sau: . sa-si arunce stapânul in nori. Dar ce facuse in vremea aceea Ileana imparateasa? Ea. ca l-oi hrani cu miez de nuca si l-oi adapa cu lapte dulce. si ajunsera in mândra cetate a imparatului. culcându-se pe pietre reci. ca o vijelie. Când il vazu pe Fat-Frumos in pustiu. exilat in imparatia cerului. ce rapezeau fulgere lungi.Spune fratâni-tau sa-si arunce stapânul in nori si sa vina la mine.Fat-Frumos iti fura fata. cu capul pe un bolovan . .

In gradina cu multe straturi. culcata pe un mormânt de prund.florile durerii. ea nu putu decât sa indrepte asupra-i ochii sai stinsi si orbi. asternându-le lânga baia de aur. sapata parca cu dalta in trasaturele ei. insa. Luna limpede inflorea ca o fata de aur pe seninul cel adânc al ceurului. lacrimi curate ca diamantul. Cine-o vedea cu parul ei galben si lung.Dar cum auzi vuietul venirii lui. asezata lânga ea. fata ei se-nsenina. . nu mai vedeau nimica. orbiti de plâns. cine-ar fi vazut fata ei de-o durere muta. Fat-Frumos isi spala fata in baia de lacrimi. doua izvoare secate. pe care apoi. decât i se parea numai ca-n luciul baiei. Ca prin farmec. din arsita zilei si din secaciunea noptii flori cu frunze galbene si c-o coloare stinsa si turbure ca turburii ochi ai mortilor . facu un pat de flori. Imparateasa cea oarba si alba umbla incet prin straturi si culese in poale o multime de lacramioare. Ea s-arunca la gâtul lui. ar fi gândit ca-i o inmarmurita zâna a undelor. plina de lacrimile ei. neudata si necautata de nimeni. Florile triste si turburi senalbira ca margaritarul cel stralucit.de cremene. ea lua o mâna de lacrimi din baie si stropi gradina. se culca sa doarma in patul de flori. In aerul noptii. nascura din pietris sterp. amutita de bucurie. despletit si imprastiat ca cretii unei mantii de aur pe sânul ei rece. Apoi ea il lua de mâna si-i arata baia de lacrimi. foile galbene ale aleilor de arbori si ale straturilor se-nverzira ca smaraldul. apoi. si din botezul de lacrimi luara numele de lacramioare. vedea ca-n vis chipul mirelui iubit. incetase a mai varsa lacrimi. plânse intr-o scalda de aur. invalindu-se in mantaua ce i-o tesuse din raze de luna. Ochii imparatesei Ileana. Imparateasa se culca lânga el si visa in vis ca Maica Domnului desprinsese din cer doua vinete stele ale diminetii si i le asezase pe frunte. Ci ochii ei. cu care ar fi vrut sa-l soarba in sufletul ei. Atunci intra Fat-Frumos.

Acesta se duse si flutura in cercuri multe asupra fetei miresii când ea dormea s-o facu sa vada intr-un vis luciu ca oglinda cum trebuie sa fie imbracata. Mirele-si puse camasa de tort de raze de luna. brâu de margaritare. lautarii maiestrira hore nalte si urari adânci. apoi poate c-or fi traind si astazi. Si se facu nunta mândra si frumoasa. ea vedea.. crinii de argint. apoi incredintara taina lor unui curtenitor fluture albastru stropit cu aur. Un roi de raze venind din cer a spus lautarilor cum horesc ingerii când se sfinteste un sfânt. A patra zi era sa fie nunta lui Fat-Frumos. S-au trait in pace si in liniste ani multi si fericiti.A doua zi. Trandafirul cel infocat. iar dac-a fi adevarat ce zice lumea. . A treia zi se cununa imparatul cu fata Genarului. manta alba ca ninsoarea. mironositele viorele si florile toate s-adunara. ca pentru fetii-frumosi vremea nu vremuieste. Ea zâmbi când se visa atât de frumoasa. vorbind fiecare in mirosul ei. Astfel. si tinura sfat lung cum sa fie luminele hainei de mireasa. lacramioarele sure ca margaritarul. si roiuri de unde rasarind din inima pamântului le-a spus cum cânta ursitorile când urzesc binele oamenilor. cum n-a fost alta pe fata pamântului. desteptata..

Printul fericit Oscar Wilde Sus. Era acoperită de foiţe de aur. Într-o seară. ochii erau două safire luminoase. privind peste cetate. pe când se pregătea de culcare. Rândunelul a simţit două picături de apă stropindu-i trupuşorul. . stătea. pe o columnă înaltă. iar în mânerul spadei avea un rubin. Ochii Prinţului înotau înlacrimi. îşi făcuse culcuş de odihnă la picioarele statuii. ce zbura spre calda Ţară a Egiptului. Un Rândunel. statuia Prinţului Fericit.

Le-a scǎpat în noroi şiacum plânge. .. Acum văd toată hidoşenia şi amărăciunea din cetate. când primarul şi consilierii au vǎzut cǎ statuia nu mai era frumoasǎ. Rândunelule. L-a sǎrutat pe obrajii lipsiţi acum de strǎlucirea safirelor din ochi şi s-a prǎbuşit mort la picioarele lui. Bietul Rândunel abia mai avu putere sǎ zboare încǎ o datǎ sus.În piaţǎ vǎd o fetiţǎ care vinde chibrituri. . Mergi şi dă-i celǎlalt ochi al meu . aşa a fǎcut. .Ai făcut o faptă bună.De ce plângi? . Stăteam închis în palat şi nu ştiam ce este dincolo de ziduri. au hotǎrât sǎ o dǎrâme. Taicǎ-său o va bate dacă nu duce bani acasă. Rândunelul. Apoi a venit zǎpada şi dupǎ zǎpadǎ îngheţul. Iar prietenul lui. Prinţule! O sǎ rǎmân cu tine mereu.. pe umǎrul Prinţului. Nu mai plec! Prinţul i-a mai cerut apoi sǎ ducǎ foiţele de aur care-l înveleauoamenilor sǎraci. chinuit de foame şi de frig! Şi Rândunelul a dus safirul.Eşti orb acum. Cât despre Prinţ.Pe vremea când eram în viaţă şi aveam inimă de om nu plângeam. Rândunelule! Acum te rog să duci unuldin ochii mei de safir studentului pe care-l văd în mansarda lui. Într-o căsuţă văd o femeie cu un copil bolnav. du-i femeii rubinul meu! Şi Rândunelul a dus rubinul.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful