Povestea crocodilului care plange, de Vladimir Colin

Trimis de AnideScoala la Mar, 03/09/2010 - 17:38

    

1 2 3 4 5
Voturi: 212

Un crocodil şedea odată pe malul unei ape şi plângea, plângea cu lacrimi de crocodil. - Vai, vai, cât de rău îmi pare! Vai, vai, sunt nemângâiat! - Ce-ai păţit, crocodilule? întrebă o căprioară. De ce plângi? Crocodilul îşi clătină capul şi strigă cu durere: - Cum să nu plâng, cum să nu plâng dacă am înghiţit adineauri un explorator, cu puşcă şi raniţă, cu tot? Căprioara, care nu-l avea la inimă pe crocodil, râse bucuroasă: - Aha! Te râcâie puşca pe gâtlej, aşa-i? - Da’ de unde! gemu crocodilul. Nu pricepi nimic!... Ce puşcă? Mă doare inima, inima mă doare când mă gândesc la bietul explorator pe care l-am înghiţit... Un om atât de îndrăzneţ! Un bărbat voinic, care cunoştea toate pădurile sălbatice, toate cotloanele pământului... Ce nenorocire! Ce nenorocire! Cum am putut eu să-l înghit, cu puşcă şi raniţă cu tot? Sunt un ticălos, un nelegiuit... N-am să-mi iert fapta asta cât oi trăi! Şi plângea, plângea crocodilul, plângea cu lacrimi de crocodil Căprioara, care se ţinuse departe, se apropie de crocodil, dacă-i văzu durerea, încercă să-l mângâie: - Dragă crocodilule, spuse ea, dacă ai şti cât sunt de fericită că te-aud vorbind aşa... Văd că-ţi pare rău... - Rău! Rău! strigă crocodilul. Dar vino mai aproape, că nu te aud prea bine... Căprioara se apropie. - Bietul explorator! grăi ea. L-ai înghiţit, deşi nu ţi-a făcut nimic... Dar de azi înainte n-ai să mai înghiţi exploratori, nu-i aşa? - Nu! Nu! strigă crocodilul. Cum o să mai fac una ca asta? Mai degrabă am să încep să pasc iarbă, ca tine... - Dragul meu! şopti înduioşată căprioara. - Da, da! Am să pasc iarbă, spuse din nou crocodilul. Numai că... - Ce e?

- Numai că nu ştiu care iarbă e sănătoasă şi care otrăvitoare. Ar fi păcat să mor otrăvit în floarea vârstei. Nu crezi? Căprioara râse şi-l linişti pe dată: - Asta să-ţi fie grija! O să mergem la păscut împreună şi o să-ţi arăt eu ierburile dulci, acrişoare sau amare... - Nu, nu, nu vreau amare! strigă crocodilul. Arată-mi ierburile dulci, cele mai dulci cu putinţă... Uite, iarba asta de lângă mine e dulce? Aş vrea să pasc îndată. Ard de dorinţa de a paşte mai degrabă... Căprioara se apropie de crocodil, se aplecă să vadă iarba cu pricina şi în clipa aceea crocodilul căscă o gură cât o şură şi-o înghiţi cu corniţe cu tot. - Proasto! mârâi el apoi. Auzi, iarbă dulce... Păi tu ai carnea mai dulce decât orice iarbă, aproape tot atât de dulce ca cea a exploratorului de adineauri! Ha – ha, dar bine am mai mâncat azi. Un papagal, care văzuse din vârful unui copac tot ce se întâmplase, clătină din cap şi strigă: - Să afle toată pădurea ce păţeşte căprioara care crede în lacrimile unui crocodil! Şi a aflat toată pădurea, şi de atunci i s-a cam înfundat crocodilului, care a venit plângând la prietenul meu care scrie toate poveştile pentru copii şi, tot plângând, i-a povestit cele întâmplate. Numai că prietenul meu l-a dat pe uşă afară, şi, pe cuvântul meu, bine a făcut!

Culesul porumbului
Ion Agarbiceanu

Primavara fusese secetoasa pana dupa Sangeorgiu, araturile grele, cu brusi mari si tari, asa ca plugarii nici nu cutezara sa arunce grauntele de porumb sub brazda. De ce ar fi semanat?Sa hraneasca norii de ciori care se lasau cand ici, cand colo,peste araturi? De unde se vor fi adunat atatea ciori de cele mari, cu aripile sure, tivite cu negru? Incercasera o vreme cu grapile de fier sa sparga brusii, dar coltii sareau de pe un brus pe altul si nu-i puteau zdrobi. Plugarii erau tacuti, incruntati: isi schilavisera vitele cu aratul in cremene si cu zadarnice incercari de grapat. Priveau zadarnic cerul senin si se scarbira de vanturile mari si reci care bateau necurmat de la miazanoapte de vreo trei saptamani. Multe locuri ramasesera nearate. — Anul asta am pus-o de mamaliga! ofta cate unul. — De! Au mai fost primaveri secetoase. — Ca asta n-am mai apucat, si-s om batran.

De-acum pentru porumb e tarziu. La Sangeorgiu trebiue sa se afle samanta in pamant, si nu intr-unul uscat cum sunt araturile noastre de azi. Eu ma gandesc ce sa seaman in locul porumbului. — Ce sa semeni? Eu tot porumb voi semana, altfel ce mancam la iarna? — Tot nu vei manca la iarna mamaliga, chiar daca ar ploua maine! — Sa fie numai ploaie destula, sa-i umble vreme potrivita si sa fie o toamna lunga! Sa vezi ce cucuruze se vor face. Cand se vor muia de ploaie araturile din iest an si se vor faramita brusii de atatea vanturi, sa vezi ce tarana se va face! De-a dragul sa sameni! Asa si intr-alte chipuri vorbeau plugarii din sat si chiar cei carora le pierise nadejdea sa mai samene porumb asteptau ca pe ace sa ploua. Ce ar putea face un an fara mamaliga? La Sangeorgiu se implinisera cu strasnicie toate riturile stravechi pentru ploaie: nu ramasese fata mare, dar nici fetiscana, pe care feciorii sa nu toarne galeti de apa din fantanile satului si nu ramasera copile si baieti neurzicati, ei intre ei.Toti aveau mainile pline de basici. Totusi nu ploua pana la trei saptamani dupa Sangeorgiu.Atunci, intr-o noapte, se descuie cerul. O saptamana a plouat mereu: cand a mazguit, cand a ciuruit, cand s-a descarcat in picuri mari si tari ca grindina. Oamenii umblau cu capul gol: las’ sa-i ploua, sa le fie si lor si araturilor si pasunilor! Caci si pasunile abia de-acum se vor infiripa, sa pasca vitele mari. Se muiara si se risipira brusii de coltii greblelor de fier peste grauntele semanate acum. Dupa ploaie urmara calduri de mai, si iarasi ploi, a umblat tot vreme potrivita, asa ca in secere oamenii se trezira ca ispravisera cu prasitul de-al doilea ca si intralti ani. Porumbul era inalt pana la piept, cu fire puternice, cu frunze negre si grase. — Iata, ne arata sa nu mai cartim, ziceau cei care deznadajduisera in primavara.

— V-ati facut pacate degeaba, raspundeau cei care ramasesera tari in credinta. Niciodata omul nu stie ce-l asteapta. — De-acum numai de-ar fi o toamna lunga! Oricat de frumos, porumbul e in intarziere cu patru-cinci saptamani. Sa aiba vreme sa se coaca! La mijlocul lui septembrie a brumat usor, iar pe munti s-a pus un strat subtire de zapada. Dar atata a fost toata primejdia. Dupa o saptamana, vremea s-a incalzit si s-a pus o toamna cu seninatati statornice, care a tinut pana la sfarsitul lui octombrie, ba a mai trecut cu un picior si in noiembrie, pana pe la jumatatea lunii. Ce porumb s-a facut? Padure! Cate doi si trei tulei pe-un fir,cat le radea oamenilor inima. In aceeasi zi a intrat satul intreg la cules, la inceputul lui noiembrie. Diminetile erau racoroase, dar indata ce se ridicasoarele, o caldura buna incepea sa joace in valuri fine deasupra lanurilor de porumb. Frunzele uscate fosneau incet la adierea boarei si o mireasma imbatatoare se risipea in aer. Era coapta si canepa de samanta, semanata printre porumb, iar pe miezuine crescuse deasa si inalta, cat nu-i ajungeai cu mana la maciuliile grele, pline de samanta. Mireasma ei taia pe a porumbului, o aroma tare si ametitoare. Plugarii isi lungeau carele cu inima cea lunga si le inaltau laturile cu scanduri, sa incapa cat mai mult porumb.Se culegea cu foi cu tot si il dezghiocau numai acasa, insuri, sa nu piarda bunatatea de nutret. In toate lanurile se auzea cum rup tuleii si-i arunca in gramezi. Se ridica in vazduh larma vorbelor, a glasurilor parand o neintrerupta fierbere. Din cand in cand se itea in larma asta cate-un chicotit de fata pe care cate-un fecior o atingea, ca din nebagare de seama, cu un stiulete. Cantece nu se auzeau, ci numai fosnetul mereu al frunzelor uscate printre care treceau culegatorii.Carele cu vitele desjugate erau la marginea delnitelor si vitele mestecau, cu grumajii vinetii, intinsi, jipii de pe care se culesesera tuleii, tot miscandu-si coarnele albe.

Uneori aflau si cate-un stiulete. Cei cuprinsi cu munca asta isi uitau in graba de culesul porumbului. acum era cel din urma prilej din an sa-si faca biciul. chiuiau de bucurie si se adunau doi-trei sa-l rupa cu puteri unite siapoi il dezghiocau cu infrigurare. cu biciul mai scurt. si de ici si de colo. incrustate gata la capatul unde sa prinda biciul. Puteau cauta porumb de fiert nu numai in delnitele lor. Asa ca cei mai multi se pierdeau prin delnitele lor. Uneori copiii mai mari se faceau nevazuti prin porumbisti si se intorceau tarziu de tot cu cativa stiuleti cu frunze verzi in brate. sa afle vreunul rosu sau pestrit. cum isi face biciul. din cand in cand. Ei se jurau ca-s inca in lapte. ci si la straini. mai subtire.adunandu-le in manunchi. uitat ca din intamplare pe fire. Si nu peste mult incepeau sa pocneasca rasunator. Altii cautau bete uscate de canepa de samanta si le rupeau. apoi alergau cu ele la un luminis sa desfaca canepa. nu se supara nimeni. Intr-alti ani aflau inca multi stiuleti. sau cu mai putine sfori. in . cazandu-le.mirandu-se mereu de frumusetea lui. Copilele erau multumite daca puteau strange in brate un stiulete ros sau pestrit. mergeau unul de la altul sa vada cum impleteste. Bete de codarste isi luasera de acasa. Cei mai mici isi incercau in zadar puterile. mandri de ceea ce au facut. sa-si impleteasca biciul. Si cand aflau. *** Nu era car care sa nu fi adus copii si copilite din sat. si rumegatoarele il mancau cu placere. tot scobind frunzele de matase ale stiuletilor. sa nu ramana unul in urma celuilalt. Cei mai marisori ajutau o vreme la cules. caci pe cele facute atunci le prapadise de mult. Unii mai marisori trebuiau sa faca bice si pentru fratii mai mici. dar unghia abia le intra in boabe. dar tuleii se rupeau greu si curand ii dureau mainile. Dupa culesul canepii de vara. Impleteau cu harnicie. cate-un bob din marginea gurilor late.

. care aducea cu cel al urzicilor. Doamne! Trebuiau sa le dea numaidecat si celor mici. iar porumbul mai mult se afuma decat se frigea. cand cei mici nu-si mai luau ochii de la stiuletii din foc. si focul il faceau numai cu jipi care nu tin jarul. toata lumea asta nu mai plateste oceapa degerata. Dar ce bun si aromat era. fruntea-i era imbrobonata de sudoare. Nu lasau porumb cules in delnita peste noapte. ci si pentru ulei.lapte. Culegea tacut si cu un fel de scarba. se facea carlig si abia mai rasufla. care izvorau din toate partile de prin delnite. Pana acasa. scartaind de povara. si faceau roata in jurul tuturor focurilor unde se frigea porumb. si cuibarit intre ele era cate un copil caruia i se vede anumai fruntea si palarioara. In toate carele se incarcau deasupra panusi de canepa de samanta. dar cum sa nu le dea. era tot asa de greu. Unele porneau spre sat. Friptul. asa ca era mare biruinta pentru cei ce gaseau. dar copiilor le placea mirosul asta salbatic. Jitarii mai pazeau inca. caci nu era urma de lemn sau de gateje. chemati de aroma. dar oamenii stiau ca acum paza cea mai buna era la ei in sura. mireasma tare a canepii il ametea. Samanta maciuliilor nu o foloseau numai la semanatul de primavara a canepii de lucru. dar anul asta erau tare greu de aflat.Dar daca nu-i sanatate. Cand se apuca iar de cules. Asa se gandea Dumitru Marcului care culegea in delnitalui alaturea de nevasta si de doi copilandri. *** E bine cand se fac bucate din belsug si cand este sanatate.tot mutandu-se de pe un picior pe altul? *** Carele se incarcau mereu dupa cat de multi si harnici erau culegatorii. Putin era. acum indata. Il taia mereu prin maruntaie si uneori se oprea din lucru. iar cu cotoarele inalte si groase ardeau cuptoarele de paine. altele veneau goale din sat.

nu statea mult ghemuit la pamant. — Nu mai culege. Dumitre. — Nu mai culege. — Nu se mai strica ea vremea in saptamana asta. Intinde-te pe ea si las’ ca ispravim noi. Cunosteau dupa semen cand ii venea rau de tot si cand scapa mai usor. Ar fi pacat sa ducem acasa. si mai avem de cules in doua delnite. Acum. nu peste mult. — Singuri nu ati fi ispravit delnita asta. si larma asta lui Dumitru ii facea rau. Crasnea fiecare stiulete rupt de pe fir. Era bolnav de multi ani. pace buna!” Lucrau tuspatru in tacere grea. si nevasta si baietii se opreau pe-o clipa din lucru. ti-am adus tundra. Ce-i intr-asta? Nu-i nici o graba asa de mare. udat de ploi. cu rasuflarea oprita. Uite. Azi ii venea neputinta neobisnuit de des. ii zise intr-un rand nevasta. Rau ai facut ca nu ne-ai ascultat. din an in an tot mai greu. Dumitre. Sa stii ca maine nu te mai lasam cu nici un pret sa vii. un porumb frumos cum e in iest an. tata.simtindusi gura amara ca fierea. — Daca nu ispraveam azi. raspunse el in sila. navea frica. — De intins ma voi intinde eu pentru totdeauna. ca si cand ar fi zis: „Cat despre asta.De cate ori se-ncarliga. Dumitru facu o miscare cu mana. am fi ispravit maine.Ispravim noi si fara dumneata. Vei ramane in pat sa ti se aseze durerea. la cules. . — Te-am rugat sa ramai acasa. si eu si copiii. dar ii venea prea des. Vremea e buna. — Dar poate sa se strice. zisera baietii cu inima rece.

Nu-l tinu mult nici acum. vedeti-va de lucru si dati-mi mie pace. nu mai statu ghem. Dup-o vreme se incarliga iar si se lasa la pamant. . nevasta. apoi se cutremura scurt si se linisti. — Doamne sfinte. Si iar se apuca de cules. transpirat acum nu numai pe frunte. Ioane. Safta-si aduse aminte ca daca nu-i inchizi din vreme pleoapele mortului.cum facuse adeseori in anii din urma. Cand se zgarci si se lasa a sasea oara la pamant. din brate. Safta. dar acum nu mai simti nimic. incepura sa alerge prinporumbisti.nu intr-un lan de porumb si fara lumanare. dar pana pe la ojina ii veni raul inca de vreo cinci ori. sa fi ramas acasa! Ea ce sa faca? Ce-ar mai putea face? Si deodata izbucni intr-un plans cu hohote. unul la dreapta. si n-avem o lumanare! Petre. dati fuga in vecini.pana nu apuca nevasta si copiii sa ajunga langa el. izbi de cateva ori din picioare. poate are cineva o lumanare! Baietii. Se astepta ea de mult la moartea barbatului. apoi isi puse frante mainile in poala si ramase muta. Dar cine sa vina cu lumanarea la culesul porumbului? Nu avea nici un culegator de gand sa innopteze aici. Durerea si nenorocirea ei ca nu-l aflase moartea in pat.— Mai copii. era mai mare ca pierderea lui. Daca n-a vrut s-o asculte.ramane cu ochii deschisi. Las’sa mai culeg si eu inca o data. I le inchise. ci se intinse cazand pe spate. care se topi intr-un bocet amar. ci pe intreg trupul. altul la stanga. Ci nici nu mai era nevoie de lumanare! trupul lui Dumitru incepuse sa se raceasca si sa se intepeneasca. buimaci de spaima. se lasa in genunchi. ii asculta rasuflarea. dar nu asa. pe urma tot voi veti culege. ce se inalta in vazduh ca o alarma a nenorocirii.

privind tinta la mort. — Prinde-le la jug si adu carul aici. intre panusile de canepa mirositoare. Pana ispravira de cules si incarcara carul. Unde vi-s vacile? — Acol’ langa car. Si barbatii si femeile care au venit s-au apucat de cules.asa ca pana seara toti stiau ca a murit. — Pentru mort e mult si atat. Veniti cu totii sa ispravim repede culesul si sa incarcam carul. erau insotiti de vreo zece barbati si femei. il stiau bolnav greu de tot. Safta se mai boci pana iesira din delnita in drum. iar unul din baieti statea langa mort cu capul gol. . iar celalalt cu mama-sa mergea alaturea de vaci cu capul in piept. de la vecin la vecin. iar cei doi baieti erau inca tot buimaci de spaima. dar cand se intoarsera cu mana goala. Barbatii cu capul gol isi dadura iertaciunile. Se urca langa mort si unul din baieti. femeile se alaturara la bocetul Saftei. raspunse un baiat. culegand la porumb. Dumitru Marcului. Oamenii nu se prea mirara.Cei doi baieti nu aflara lumanare in vecini si alergara si mai departe. in vreme ce Safta se bocea nemaiauzind nimic. poate o jumatat’ de ceas. in malaistea lui. intepeni bine si trupul lui Dumitru si-l urcara deasupra porumbului. Dup-o vreme un om zise: — Mai aveti de cules? — Putin de tot. cu mainile fara putere de-a lungul trupului. Intre culegatori vestea se lati repede. dar peste bucuria si lumina culesului li se asternu tuturor un nor pe suflet. apoi amuti de tot.

numai fasaitul frunzelor uscate crestea mereu. din carele incarcate cu porumb.Si larma omeneasca inceta sa se mai ridice deasupra lanurilor. . Si numai semnalele acestea scurte si seci pareau ca mai raspandesc viata si veselie deasupra lanurilor de porumb. Si din cand in cand se mai auzeau pocnete din bici. in drum spre casa. Copiii le incercau sa nu-i dea de rusine deseara. prin care fasaia vantul in frunzele uscate. cu cat se apropia inserarea.

.

Daca patiti ceva? Acolo sunt si sanii mai mari care va pot dobori. si au inceput sa umble prin grau dupa mancare. Prepelita prindea cate o furnica. Se facura amandoi cai si pornira in fuga catre coasta saniusului. zise un baiat de alaturi. cu gandul ca a doua zi vor merge iar la saniat. Trecu la carma iar Vasilica.La Sanius de Ion Agarbiceanu La inceputul saptamanii fluturau rar cativa fulgi de nea prin vazduhul sur. vorbesc intre ei batranii. -Sezi tu inainte. le-o . ca nu cumva sa patrunza o picatura de ploaie la oua. . ori cate o lacusta. Gerul s-a mai muiat si copiii sa-tului au si pornit cu saniutele pe coasta. Dupa trei saptamani i-au iesit niste pui draguti. la marginea unui lastar. foi uscate. pe urma. asa incat pot pleca deodata zeci de saniute ce vin ca trasnetul pana la poale. Vasilica! -Ba sezi tu! -Sa sada cel care stie sania mai bine.pana la marginea zarii. . nu goi ca puii de vrabie. parca erau sapte gogosi de matase. Pana la urma se aseza Vasilica in fata. paie si fire de fan si si-a facut un cuib pe un mosoroi de pamant. imbracati cu puf galben ca puii de gaina. Se opreau pentru o clipa nehotarati. Ulitele satului sunt acoperite de un covor alb si gros. in tot sapte oua mici ca niste cofeturi si a inceput sa le cloceasca. si ploua. dormitand sub acoperisurile grele. o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe. Locul e larg. nici nu stiau cum fuge timpul. mai sus. apoi coborau iar si iar se opreau. Si tot asa. Apoi ceru sa conduca si Niculita. Dar. -Cojoc gros ca in anul acesta n-a mai avut dumneaiei de mult. Numai la o saptamana si iarna s-a instapanit peste lume. sta afara in grau. tocmai din Africa — sa lasat din zbor intr-un lan verde de grau. Obrajii le ardeau de bucurie si ochii le scanteiau. Puiul de Ion Alexandru Bratescu-Voinesti Intr-o primavara. a inceput sa adune betigase. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva zile. pana la urma. Sania se rasturna de doua ori. sapte zile de-a randul a ouat cate un ou. doar ca ea in loc sa stea in cotet. N-ati patit nimic? -N-am patit. Mult s-au mai rugat Vasilica si Niculaita de parinti sa-i lase si pe ei cu saniuta. Si copiii intrara bucurosi in casa.Acum se vine? le striga mama. au primit ingaduinta. Casele par mai mici. Parca le parea rau dupa inaltimile din care veneau. ca sa nu i-l inece ploile. dar mici. ploua de varsa si ea nu se misca. Se insera cand copiii intrara in curte. Ai vazut cum sta gaina pe oua? Asa sta si ea.

fuga speriat la prepelita sa-i spuie ce-a patit. Mama lor ii aseza la rand si ii intreba: ―Gata?‖ ―Da‖. Odata. hat! l-a prins un flacau sub caciula. Ea l-a luat. si cum nu stia sa zboare. dar acum. incat vad cum i se urca o furnica pe carambul cizmei. care dadeau tarcoale pe deasupra miristii. Era cam departe. si marea. a zburat. au auzit deslusit glasul mamei lor chemandu-i din capul miristii: ―Pitpalac! pitpalac!‖ Repede au zburat inspre ea si au gasit -o. care zboara. Cainele paseste incet dupa ea. zboara. — Unde e nenea? — Nu stim.. Au ridicat toti in sus capetele cu ochisorii ca niste margele negre si ascultau. Din seceratul graului si din ridicarea snopilor se scuturasera pe miriste o groaza de boabe cu care se hraneau si.. Ziua. Dupa o clipa de socoteala. moare.se in drumeagul de pe marginea lastarului. iar cand s-a innoptat si rasarea luna dinspre Cornatel. dar a avut noroc de un taran batran. sa nu iesi niciodata din vorba mea. Ea i-a numarat: lipsea unul. dar mama lor. osul — la inceput numai plesnit — s-a crapat de tot. si o sa vedem dedesubtul nostru orase mari si rauri. voi sa ramaneti nemiscati. zile si nopti. In vremea asta puiul al mai mare. ca sub un cort. doua.tul. a ramas incremenita. Si erau frumosi. nu sufereau de sete. ca poti sa patesti si mai rau. numa. si in tacerea serii care se lasa nu se mai auzea decat cantecul greierilor.. Se auzea fasaitul unui caine care alerga prin miriste si din cand in cand glasul omului: — Unde fugi? inapoi. Dupa cateva clipe prepelita zboara ras cu pamantul. ca beau dimineata picaturi de roua de pe firele de iarba. trei!‖ Si cand zicea ―trei‖. Vai! cum le bate inima. dar tocmai dintr-acolo venea vanatorul. Nero! Fasaitul se apropie — uite cainele: a ramas impietrit cu o laba in sus.firimitea in bucatele mici. ―Si o sa zburam pe sus de tot. dar si-a ascuns durerea. Nu-l vezi ca de. a inteles ca era pierdut. ca sa nu-l deznadajduiasca pe el. lipiti cu paman. cand se ingana ziua cu noaptea. vanatorul se departeaza strigand: ―Inapoi! inapoi!‖ Nu poate trage. cand se potolea vipia. Incet-incet puful de pe ei s-a schimbat in fulgi si in pene. Ati inteles? Puii au clipit din ochi c-au inteles si au ramas asteptand in tacere. si ei. aud o caruta venind si oprindu. — Nu va miscati. N-a picat. socotind ca nu face truda de a-l cauta prin lastar. incat cainele vrea cu orice pret s-o prinda. a putut zbura pana in lastar. ca e pacat de el. vanatorul ii aude paraitul zborului. care intelesese ca e un vanator. iar in noptile racoroase se adunau gramada. si cu nici un pret sa nu se miste. Ce frica a patit cand s-a simtit strans in palma flacaului. si puiul a cazut cu o aripa moarta. pe care trebuiau s-o faca in curand. zboara repede spre lastar. Vanatorul. care s-a rugat pentru el: — Lasa-l jos. Si asa traiau acolo linistiti si fericiti. e pierdut. — Eu o sa zbor. dupa-amiaza. dupa cum le poruncise ma-sa. sub aripile ocrotitoare ale prepelitei. macar ca nu era vreo apa prin apropiere. al mai mare dintre pui n-a alergat repede la chemarea ma-sii. el a stiut. de miscarea aripii. incet-incet pocnetele si strigatele s-au pierdut. dar prepelita se preface asa de bine ca e ranita. stau la umbra in lastar. in loc sa stea nemiscat ca fratii lui. cuminti si ascultatori. o mancau numaidecat. ―Una. cand o trece vara. Si mama lor le spunea ca-i invata sa zboare pentru o calatorie lunga. dar acolo.‖ Intr-o dupa-amiaza pe la sfarsitul lui august. Se apropie grabit si vanatorul. nu s-a luat dupa dansul.. caci ziua era primejdios din pricina heretilor. s-au stins. raspundeau ei. ieseau cu totii pe miriste. Puii n-au priceput. Atunci prepelita disperata a inceput sa-l strige tare. ma Marine. iar cand socoteste ea ca e in afara de bataia pustii. Scaparea lor era lastarul. ascultand din toate partile. de frica sa nu-si impuste cainele. si seara in amurg. Cand l-a gasit.abia e cat luleaua?! Cand s-a vazut scapat. pic! pic! pic! cu cioculetele lor. Uite-l: piciorul lui e acum asa de aproape de ei. ca esti mic. O singura alica la ajuns la aripa. Ascultau in tacere. Lectiile de zbor se faceau dimineata spre rasaritul soarelui. si cu ajutorul mamei lor au inceput sa zboare. cu ochii tinta inspre ei. prin iunie. cand i-a vazut aripa rupta. le sopteste prepelita si se strecoara binisor mai departe. la doi pasi de la botul cainelui. l-a mangaiat si i-a spus: — Vezi ce va sa zica sa nu ma asculti? Cand te-i face mare. pe cand puii se jucau frumos in miriste imprejurul prepelitei. care o urmareste. ―Nero! inapoi!‖ s-a auzit un glas strigand. se plimbau primprejurul mamei lor si cand ii striga: ―Pitpalac!‖ repede veneau langa ea. cand au venit taranii sa secere graul. o sa faci cum ai vrea tu. frrr! zburau cu totii de la marginea lastarului tocmai colo langa cantonul de pe sosea si tot asa indarat. D-atunci au inceput . le-a poruncit sa se pituleasca jos. ii batea inima ca ceasornicul meu din buzunar. se intoarce si trage. Ailalti pui nu s-au miscat din locul unde-i lasase prepelita. Din cand in cand se auzeau pocnete de pusca si glasul vanatorului strigand ―Apporte!‖ Mai tarziu caruta s-a indepartat inspre vanator pe drumeagul lastarului. cunoscand desimea lastarului si vazand ca trasese intr-un pui. Din lastar i-a raspuns un glas stins: ―Piu! piu!‖. mai tare. cand era caldura mare.

Ar fi vrut sa se rupa in doua: jumatate sa plece cu copiii sanatosi. el o intreba cu spaima: — Mama. Prin mintea lui fulgera crampeie de vedenii. Se clatina intr-o parte si intr-alta. pornita fara veste intr-o zi. urmarindu-i cu ochii pana au pierit in zarea dinspre miazazi. toata preajma era imbracata in haina alba si rece a iernii. Decat sa-i moara toti puii. mergand toate in aceeasi parte. Peste trei zile. Au venit taranii cu plugurile de au arat miristea. iar noaptea. catre miazazi. mama.. au taiat cocenii si au intors locul. un pui de prepelita. urmeaza acum o piroteala placuta. silindu-se sa nu planga. ori palcuri de alte pasari calatoare. aducand cu dansul un ger aprig.. care se agata de ea cu disperare.. ca sa nu-i slabeasca hotararea. aripa calda a mamei. si pica mort. cand ailalti adormeau sub aripa mamei. cu degetele ghearei impreunate ca pentru inchinaciune. Dupa o ninsoare cu viscol. La marginea lastarului. urma un senin ca sticla. nu e asa ca o sa ma fac bine? Nu e asa c-o sa merg si eu sa-mi arati cetati mari si rauri.. . pe cand al ranit striga cu deznadejde: — Nu ma lasati! Nu ma lasati! A incercat sa se tarasca dupa ei. mai bine numai unul — si fara sa se uite inapoi. prepelita s-a mutat cu puii intr-un lan de porumb de alaturi. a zburat cu puii zdraveni. iar in tacerea noptilor friguroase se auzeau strigatele cocorilor.zile triste pentru bietul pui. In locul zilelor mari si frumoase au venit zile mici si posomorate. Pe inserate se vedeau randunici intarziate zburand in rasul pamantului.. se uita cu ochii plansi cum fratii lui se invatau la zbor dimineata si seara. dar n-a putut. si marea? — Da. care sufereau de frigul toamnei inaintate. sta zgribulit de frig. a hotarat-o. iar jumatate sa ramaie cu puiul schilod. cu aripa rupta. Si a trecut vara.un caramb de cizma pe care se urca o furnica. miriste. In inima bietei prepelite era o lupta sfasietoare.. Dupa durerile grozave de pana adineaori. Suflarea dusmanoasa a crivatului. a inceput sa cada bruma si sa se rareasca frunza lastarului. dar peste catava vreme au venit oamenii de au cules porumbul. atunci s-a mutat in niste parloage din marginea lastarului. si a ramas in loc. raspundea prepelita.

Si conu Misu.Dar pe tine cum te cheama? . restul gradinii e numai tufisuri dese de lemn cainesc.Lenuta.Nicusor a lui Ionita. pe urma. a vazut-o si Lenuta. vino ncoa!” si-i da cate un ban. ce sa vaza? Jos. cu seriozitatea adorabil de hazlie a copiilor: . incarcata cu o dubla de paine si cu un clondir.Da’ lui Vasilica nu i-o arat. dar se uita si el din gradina prefecturii pe crapaturile ulucelor. in care primavara canta privighetorile de e o frumusete. A fost si poimaine.Bravo! sa nu i-o arati. de batachina si de rugi. rusinat de induiosarea lui. si fiindca tufisul in care canta era chiar alaturi. e o gradina frumoasa in care sunt patru cladiri mari: a tribunalului. un baietas. scoate si-i intinde doi bani. Vine indarat. . printr-una se vad rondurile de flori frumoase si locul unde joaca copiii crocket. de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti by hrnicu La marginea dinspre miazanoapte a orasului. dar acesta iesi din tufis si privindu-l drept. incurcat ca un caier.Ce vorbesti. Din vreme in vreme. Copilul. odaiasu’ de la casierie. caprioara cu tarcul ei. s-a oprit sa asculte o privighetoare.Tt! . sora mea… Si clatinand din cap: . dar dupa cativa pasi se intoarce sa-l intrebe serios daca la spiterie se vinde oua de furnica. inchisa in fund de dealurile viilor. Acum pentru intaia oaravedea ce ochi negri. si sunt de sase ani. negru.Si de ce nu i-o arati si lui? . iar mai in fund. Nicusori raspunde cu umarul drept. iar prin a de la capul din fund al ulucelor. pe amandoi obrajii. care sade alaturi. Aplecandu-se mai mult. Prin gradina asta e drumul lui conu Misu. tinandu-se cu o mana de bracinarii pantalonilor prea lungi. venind din targ. cum da si Lenutei.razand cu multumire. . slaba. cand e sa iasa in oras.Care Vasilica? .Nicusor. tatal. Aci sub mal.Mi-a spus maica-mea asa: ca le plate la privighetori si vreau sa pui pe zos la a mea… Are si conu Misu trei ingerasi de copii de la care aude in fiecare zi fel de fel de nostimade copilaresti. si tot incercand crapaturile a dat peste cateva prin care poate vedea tot raiul din curtile boierului. carpiti in zece locuri. o vazu… Si a stat asa multa vreme. catifelati si dulci avea. a judecatoriei si a casieriei. Asta e a mea.Ptiu! Mars d-aici.incat a luat pe baietandrul odaiasului in brate si l-a sarutat. . ori fericirea fara seaman care zambea pe toata fata copilului? Il mai vazuse el de cateva ori p-aci prin gradina jucandu-se cu alti copii de seama lui. sa-ti cumperi covrigi. unde mananca boierii vara. ma? A fost si poimaine? . cu parul canepiu. potaie mica!… Din ziua aia dateaza prietenia lui conu Misu cu Nicusor. s-a aplecat sa incerce: n-o putea-o zari? Cand. a prefecturii. Asa. ofilita. . gradina de poame. care canta de rasuna gradina. pe care acum o cunoaste si o intalneste mai in fiecare zi. iazul umbrit de salcii si de anini cu o moara vorbareata. . pe malul iazului. – Acolo. in tot o priveliste frumoasa. . . ai inaintea ochilor o minune de tablou. in care numai rosatea varfului nasului pune o pata mai vesela. cu o mutra aspra. saltandu-l in sus. in tufis. luandu-i.Nu fate nimic. Cu degetul aratator de la mana dreapta peste buzele tuguiate. Chiar pe marginea malului e o movila pe care.Ce spui. l-a lasat jos si l-a scuipat: . iar cu cel de la mana stanga ii arata privighetoarea. curtea pasarilor si doi caini mari legati in lanturi . prafurie si totusi placuta pentru blandetea ochilor… Negresit. La o miscare nedibace. mama. unu gros. pe care de-abia le duce. e! dar negresit prietenia care poate sa mijloceasca intre un boier mare si copilul unui odaias.Da. ma.un broscoi de baietas slabut. mai departe valea verde a Ialomitei. tu poate ca vrei si doi bani. prin a treia. domnule!? Pai bine. Cunoaste acum si pe parintii lui Nicusor.Vasilica a lu’ nenea Dumitru de la zudecatorie. ii striga: “pst! ma hotule. topita-n aburii albastrii. printr-alta se vede terasa imbracata in flori albastre. pasarea zbura si lui conu Misu ii paru grozavde rau. paros.Ce sa faci. neputandu-se satura de a o privi si nestiind ce sa priveasca mai cu drag. toata coama muntilor de la Piatra Craiului pana-n Penteleu. cand il vede prin gradina.Care Lenuta? . . pe culmea carora sta de straja manastirea. crezand ca s-o mahni copilul. dar asta i s-a parut atat de dragalasa. de parca ti se primeneste sufletul uitandu-te la ea. pasarea mica si neinsemnata care scotea sunete atat de puternice si de maiestre din gusulita ei care se vedea saltand. dar niciodata nu-l privise cu luare-aminte.Ca fin’ca da cu pietre. cu oua de furnica? .zice: “Saru’ mana” si pleaca grabit. ii facea semn sa taca. cand te-i sui. Cum trecea intr-o zi din primavara trecuta. Nicusor nu e primit in curtea lui conu Misu sa se joace cu copiii lui si cu musafirii lor. si cu pantalonii in vine.

asteapta in odaia din dreapta semnalul cand vor putea intra. parintii de alta. cotesc la colt si. prin usa intredeschisa. Trebuie sa cante: “O! Tannenbaum! o! Tannenbaum!” Se face o tacere desavarsita. Acum madamele aseaza copiii in semicerc. Si el stie ce insemneaza asta. cand l-a durut in gat. Se da la o parte langa uluce ca sa treaca saniile care ies. ca Dummezeu e bun si iertator. apoi.. un brad frumos imbracat in… dar a inchis spiterul usa… si era ziua. papusi! Uite si niste iepurasi albi. vazandu-l.numai nitel.In drum. d-acolo de pe prispa unde mananca boierii vara! Acolo. baietasi. ca nu e inca gata. tobe. strangandu-si la piept paltonul lung si larg. e un sufletel stingher. Cat e de mica inimioara lui. sunt ferestrele jos. acolo se duc. E pom de Craciun la care sunt poftiti copiii tuturor prietenilor. A ajuns! Aci e alta cotitura. Anul trecut. mici si draguti… Inauntru se deschide de perete usa odaii din dreapta prin care navaleste o droaie de copii. e asezat bradul impodobit de-ti ia ochii. care se zbate si se framanta… mama e dusa la cucoana casierului sa ajute la gatit si la scuturat – si a luat si pe Lenuta cu ea. dar cainii! Gandul asta il face sa se retraga repede din curte… Ce bine ar vedea el d -acolo pomul de Craciun! Sta… si-si face in gand socoteli de om mare. care trec in sanii. mare… pe urma baietii de la cofetarie cu tavi si alt baiat de la librarie incarcat cu fel de fel de cutii. tipat de groaza. poate te duce sa vezi pomul… pomul!”. alaturi. tragand cu urechea si neputandu-si dezlipi ochii de la lumina ferestrelor… Ocoleste in varful picioarelor casa… mai sunt cativa pasi… A ajuns!… na! perdelele lasate… ba nu. Repede o ia la fuga sa-i iasa inainte. subtiind norii printre care incep sa se iveasca stelele si aducand cu el un ger de te taie. parca-i sopteste cineva la ureche: “Stii ce? poate ca se vede de la poarta prin ferestre. dar pomul nu se vede… Si mai face doi pasi. Cucoanele se invartesc de colo pana colo. iar conu Misu. care tine de la intrare pana la terasa din fund. . Tot sufletul i s-a urcat in ochii care privesc cu nesatiu… Cum sclipeste beteala! Uite si lumanaricile aprinse! Si ce de jucarii! Trambite. care spinteca tacerea si trece ca un junghi in inimile tuturor… Barbatii dau navala intr-acolo. gazda. In mijlocul salonului incapator. ducand in spinare un brad mare. in care parca e un pui de lautar… Ferestrele sunt prea sus… degeaba… A! stie el un loc de unde ar putea vedea. facut dintr-o scurteica veche a ma-si. ca sa se bucure de bucuria copiilor. sfasietor. Da. Pe portile deschise larg nu mai contenesc saniile incarcate cu musafiri. cu ochii umezi de fericirea bucuriei lor. nimeni… Si cosul de la soba tiuie… Si-i e urat… Si cum sta in drum. ca in tot trupul copilului s-a revarsat caldura unei fericiri nemasurate. deschid usa. sa muste pe lume? Face cativa pasi in curte. nerabdatori. ca e zapada pana la gat… E! dar daca ar vrea conu Misu… “Te. dinspre terasa se aude latratul gros al unui caine si tipatul unui copil. Nicusor recunoaste pe conu Misu si-l aude razand cu pofta. pe care parca-i da jos fundele. binisor …Aaaa! ce frumos! ce frumos! Poate de-acum sa sufle austrul. catifelati. tatal e dus la carciuma… iar el sta singur in gangul casieriei. Mai sunt de asezat jucariile pe mescioara din jurul bradului si de pus la fiecare teanc de jucarii cate o carte de vizita cu numele copilului caruia i se cuvine.” Nu-i da lui intotdeauna cate un ban? Adineauri a trecut in targ si nu s-a intors inca acasa… Daca i-ar iesi inainte si l-ar ruga sa-i arate si lui pomul de Craciun. deschide pianul si se aseaza sa-i acompanieze… dar in clipa in care-si ridica mana ca sa inceapa. nu se poate… nu se poate”… Se aud sanii venind dinspre targ… Uita-le. “Hei! la o parte!” striga birjarul degeaba. El stie c-ai priceput prea tarziu de ce-ti iesise copilul inainte si ca te-ai cait de a-l fi gonit cu asprime. conu Misu e om bun. lung. a vazut el prin crapaturile ulucelor.pe sarma… * Frumos Craciun o sa fie! A nins doua zile din crivat si acum in ajun s-a schimbat vantul. cand se aprind lumanaricile… Toti copiii astia. Copiii. nitel de tot. dulci ca o mangaiere… I-a zis asa: “Mars acasa!”. s-a despartit acum in doua. cand au trecut. Cine stie? poate chiar fara sa-i spuie nimic. la casierie. cu ochii lui impaienjeniti de friguri. Mars acasa! Si saniile trec… E noapte… nu se pot vedea lacrimile care au napadit in ochisorii negri. Cucoana Zoe. conu Misu nu e om bun? Ba e bun. vant taios de rece. a zarit o clipa in odaia de alaturi. fetite si nodulete mici. “Mars Leu! mars Leu!” striga conu Misu dand cu piciorul in caine… Jos. Sunt cateva clipe de extaz general vrednice de admirat: copiii de o parte ramasi tagla cu ochii pironiti la pom. in bataia lampii electrice de la raspantie. Jumatate il imbranceste inainte: “Incearca. ca e om bun. langa fereastra zace copilul fara cunostinta… * Nu te mai framanta atata. Sa astepte. Inchide ochii si dormi in pace. si nici conu Misu n-a sosit inca de la club cu barbatii. Nu se poate sa fie canii dezlegati acum cand vine lume… Asta nu se poate! ce. coane Misule. lumanaricile nu erau aprinse si mamica i-a spus asa: ca seara e mai frumos. sufla austrul. o sa-l ia sa i-l arate. una e ridicata! Paseste binisor. sa vaza pomul de Craciun …pomul de Craciun!!… Si nici prin crapaturile ulucelor nu poate sa se uite. In vremea asta. iar cealalta il trage inapoi: “Fugi d -acolo. hai? Drace impelitat! Sa te calce sania. iesind pe jumatate din sanie si vazand copilul in drum: . randuind lucrurile la locul lor. face doi pasi in curte si se uita cu incordare… Ies valuri de lumina pe ferestre.” O ia la fuga inspre curtea boiereasca. La curtea caselor lui conu Misu e zarva mare. si atunci. l-a dus ma-sa la spiterie. dar ce sa faca acasa? Nu e nimeni acasa. muncit de ganduri… A vazut azi-dimineata pe un om din curtea boiereasca.

Inchide ochii si dormi in pace. Dumnezeu e bun si iertator si a auzit ce-ai pus de gand cu cucoana Zoe sa faceti la anul. cum i-ai incarcat bratele de jucarii si de bunatati si pentru el si pentru Lenuta. El stie ca esti hotarat maine in ziua de Craciun sa te duci la casierie. sa te incredintezi cu ochii dumitale ca copilul nu s-a imbolnavit de spaima. .Te-a vazut cum l-ai adus in casa. cum l-ai ingrijit.

nu cine stie ce pesti mari. Iau cate o nuia de alun.. se fac baston. iar cand plec de acolo.. dar aici in iaz nu le intrebuintez. cat un cutit de masa obisnuit... . mai ales acuma primavara. plumb si carlig. nene Iorgule? Parca ai fi suparat. Tu nu esti pescar.. Si uneori. si apa aia care curge lin printre salcii pletoase. Am prins de multe ori si mai maricei — asa. o adancatura.. E pacat.. mrene. Stiti ca prin fundul curtii mele trece iazul morilor... Sa vii o data sa vezi. se da bine si prinz... eu am undite sistematice.. ti s-a intamplat ceva? — Mi s-a intamplat o ticalosie. Am acolo.. n-ai dat cu undita niciodata. si gata. — Ba nu zau.. in stanga scarii (c-am facut o scara pentru scaldat). Cand n-am ce face. infasor ata pe nuia si o bag intrun tufis de rachita.. acolo... dau cu undita la peste. dar in sfarsit: cleni.. — E!. ca prea sunt lungi. ii pun ata..Privighetoarea Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti — Ce ai. in care arunc in toate serile cate o bucata de mamaliga ori cate un pumn de grau fiert: nada la peste.. e frumos de tot: o umbra deasa si racoroasa. Acum.... cand e apa merie. Nici nu stiu cum sa-ti spui. de se strang.. La mine.

. intr-o salcie pletoasa.. aici insa nu. iar cand ispravea intr-o cascada de triluri. a venit pe la noi capitanul Delescu cu nevasta-sa si am stat cu totii in pridvor sa le ascultam. dincolo peste iaz.. puica. ca un ceasornic de buzunar cand il intorci? Mare taina! E!. Pe la douasprezece ne-au plecat musafirii. De cate ori incepea. aproape de tot. Inca Victorita... ori ca era prea . Si din crina ii raspundeau altele si altele. canta.. Ce e azi? Joi. Si cum era o luna ca ziua si mirosea liliacul.In tufisurile astea si in salciile de pe marginea iazului vin privighetori si canta toata noaptea.Dumnezeule!. daca o fi adevarat ca toate vietuitoarele de pe pamant se trag dintr-o tulpina si ca s-au deosebit unele de altele numai silite de imprejurarile deosebite prin care au trecut — ce fel de imprejurari au fost alea... rasuna tot zavoiul. n-am s-o uit niciodata! Si ne intrebam cu totii.. Frumoasa seara am petrecut.. fi...... iar nevasta capitanului.. Ne gandeam ca poate si-a gasit sotia si s-o fi dus dupa ea in zavoi. si ne sileam s-o recunoastem de pe cantec.. Se auzea in zavoi.. Foarte de multe ori. vin saracele pana langa mine.. Alaltaseara. am petrecut o seara. cincisprezece. a facut bezele inspre salcia pletoasa. Doamne. zau daca nu-ti venea s-o aplauzi ca pe-o primadona. dupa ce ne-a zis noua “Buna-seara”... marti. sa-l intrebi pe el. facea intr-un fel nou.. sa le prinzi cu mana. o multime.. cantau zece.. dar in salcie nu mai canta privighetoarea... luase un condei sa insemne cu vorbe toate felurile de sunete pe care le scotea.. dar. tiha! tiha! tiha! chiau! chiau! chiau! clings!. iar carsteiul bunaoara sa haraie. care au putut sili privighetoarea sa ajunga sa cante asa. Nu canta una. chiar in gradina la mine.. parca ar fi oarbe: umbla dupa oua de furnici si dupa rame. Mai ales una. strigand: “La revedere. fi. Uneori facea: fi. cand stau linistit la pescuit. nevasta capitanului. pe mane seara!” Si au venit si aseara.

. o vaz mai departe pe jos. imi vine nebunie... Lasasem in ajun undita acolo intr-un tufis.. napadisera furnicile.... lipsea un sunet.. neavand treaba. dar lucru hotarat. Dau s-o ridic: ata desirata de pe bat si incurcata in rachita. ma cobor la garla.. n-n-auzeam pe niciuna facand: clings! Nu-l auzeam si sa vezi de ce.. ori ca nu canta toate la fel. iti zdruncinacredinta.. Ah! ochisorii aia negri pe care napadisera furnicile!. cu aripioarele intinse..departe si nu puteam deosebi toate sunetele. a inghitit carligul!. Azi-dimineata. cat trebuie sa se fi chinuit!. pentru ca ne desfatase cu viersul ei! Cand ma gandesc. O caut: nimic. Acum sta moarta. iar pe ochisorii ei. si biata privighetoare... Ma iau dupa fir si ce sa vaz? Parca si acuma mi se sfasie inima. Cand ma uit mai bine.. care scotea sunetele alea dumnezeiesti! Auzi dumneata cum am rasplatit eu pasarica nevinovata. Lasasem rama in carligul unditei.... dar ce nebunie!. Pre legea mea! Sunt asa intamplari absurde care-ti tulbura mintea. Zic: sa stii ca mi-a furat-o cineva. ca doua margele negre. Saracuta! Cat trebuie sa se fi zbatut. umbland dupa demancare.. Auzi dumneata moarta: cu carligul infipt in gusulita aia.

Paseri mărun te. roiuri de musculiţe se roteau ici-colo. înlăuntru. cu aripioare albastre se încrucişau. se ridica departe într un pisc prăpăstios. care trezea un răsunet lung în urmă. o gârneaţă subţire se clătina încet. ca-n orice dimineaţă de vară. apoi îi întuneca încet şi-şi mişca botul crăpat. fluturi jucau pe deasupra ierbii dese. lumina se cernea în ploaie deasă şi caldă de raze. deschideau pliscuri şi fărîmau melodios chemările. Urca domol coline trăgănate. şi pădurea Petrişorului. În ţihla măruntă de la margine. stropite cu felurite culori. în mângâierea căldurii dormita . tremurându-şi frunzele lucii. întindea din vreme în vreme gâtul şi da drumul unei fluierături gâlgâite. Zboruri de gâze cu aripi străvezii. îşi lumina ochii deodată. Aşa urca lin spre asfinţit. erau stigleţi cu pete de sânge. ca-ntr-un vis. Se priveau cu ochişori sticliţi ca vârfuri de ace. în vârful căruia săgeta spre cer un brad vechi. fâlfâiau apoi uşurel. şi de pe cerul răsăritului soarele începea să-i pătrundă ascunzişurile. îi sticleau penele ca gălbenuşul oului. care vestea cel întăi. sticleau în lumină. piţigoi rotunzi cu pene cenuşii şi negre. şi-n urmă-le nuieluşele se clătinau. Numai ici-colo. Un grangur sta nemişcat pe o ramură de fag întinsă spre soare . sta un iepure roşcat. sosirea vânturilor. mişcarea vieţii: răzbătea o chemare nedesluşită moale. cintezi cu piepturile cărămizii. pe urmă dispăreau. în ramurile pădurii. foşneau un timp foile galbene ale anilor trecuţi. stânsă. era încă umezeală. în care începeau să se îngrămădească miresme calde. între frunze şi păiuş. pitit pe labe. Şi într -un covru scurmat în pămînt. bătrână şi nestricată de mână de om. îşi desfăşura tăcută bolţile de frunzişuri.In padurea Petrisorului de Mihail Sadoveanu Era pe la sfârşitul lui august. cu urechile lăsate pe spatele gheboşat. se chemau de pe vârfuri de nuieluşe mlădioase. printr-un şuiet adânc. ţesându-se într-un joc grăbit. Pe la amiază începu un glas de corn să adie din poiană în poiană. Bătaia copoilor răspunse . Înfiorarea vieţii mărunte se strecura prin marginea aceasta de pădure. Pe cărări.

ieşi în cărare şi căţeaua pădurarului. şi ducea în cumpănă o puşcă sub cocoaşele căreia. umblau jivinele potăi… Găsesc eu urma. era un zdrahon nalt şi spătos. Frişca. pădurarul. — De-acu’ să mergem. cucoane Grigoriţă. călcând înăbuşit. cu puţin pântece. după puşca curată şi lucitoare. se cunoştea după îmbrăcămintea de postav verde. îl duse la gură şi slobozi trei sunete prelungi. la mine… lucru mare… Nici nu mănânc. apoi prinse a bate din coadă. ieşi la douăzeci de paşi în urmă. Câinii umblau liniştiţi îndărăt. . Răsunetele dulci încă vibrau. nici nu beau. — Chiar aici ? întrebă cuconu Grigoriţă. negru. — Iacă. Unde mi-ai fost. din dreapta. întunecoasă. na. s-a sfârşit! Vin eu. Pădurarul începu să cheme: — Na. cu faţa plină. O apucăm tot înainte… Ş-apoi la poteca aceea a lor nu se poate să nu dăm peste capre… Le-am văzut şi ieri… Porniră. zise pădurarul îndrep-tându-se. Vasile. am puşcat cei doi lupi anul trecut. cornul. întoarsă… Mă gândesc eu că-s în bahnă… Şi m-am dat aşa la marginea pădurii. cu cizmele cu turetci. Aici. întorcînd capul spre pădurar. — Ia mai strigă. fără cucoaşe. Unul era «boierul» . Vasile ridică mâna şi se aplecă asupra ei. lucru mare. în trestii… Iar îi chem. cu puţină mustaţă bălaie. Vasile trase de la şold. cucoane Grigoriţă. în urmă. Un om bine hrănit. ş-am început să-i urlu… Urlu eu o dată. urlu eu de două ori. — Aici.răsunător: chiaf! chiaf! Se auziră şi voci omeneşti. după pălărioara cu pană de gaiţă. din lumină. pe poteca umedă. dar cu privirea limpede şi senină. zise Vasile. aici. Când am dat peste urma lor. întinzând urechea. zise Vasile. Frişca se lipi la pămînt schelălăind. numa’ ce-i aud că-mi răspund din bahnă… Acolo erau. şi mai aştept… Atunci i-am zărit că ies… Erau şase… Da’ unu mare. o cercetez. cu obrazul mulţămit şi cu ochii veseli. cânii… zise boierul. Un câne frumos. naa! Lătrăturile se apropiară. ca să nu ruginească oţelele. slabă de i se vedeau coastele prin piele. — Chiar aici. pe urmă spre bahnă. cucoane Grigoriţă. cercetând cu ochii desi şurile. ticălosule ? Strecurându-se ca o şopârlă printre tufe. lungi. mai puternic se auzi. o mai găsesc spre sat. Avea taşcă cu nasturi de alamă la şold. — Asta-i capauca mea. când un câne răspunse. cucoane Grigoriţă. parcă ce fac ? Pe-atâta m-am pus şi eu… Am o ciudă pe dihănii. la marginea asta. privi la dreapta. Celălalt. în stânga. cu botul roşcat. Osman! strigă boierul. pusese câte-un petec de blăniţă de iepure. pe cărare. îndreptându-l spre marginea pădurii. bătând ascuţit de trei ori.şi găsesc urmă pe cărarea asta… Erau multe labe pe omăt… Trecuse Sfântu-Andrei. Şi pe poteci. doi oameni. în lanţuguri. roşcovană. Un alt lătrat mai plin. nu mai am linişte… Asta-i ca o patimă. doi. după aceea se apropie în fugă de cei doi vânători. intrară. la stânga. Da’ peste alţii am dat eu în alte părţi… De cum dă omătul. cu mustaţa groasă. Era un bărbat tânăr încă. o găsesc afară din pădure până-ntr-un loc. m -am dosit între tufişuri.

le ştie sama… îţi aduce. — Da’ ceilalţi ? zise cuconul Grigoriţă. Să te fereşti de crengi. şi iar se opriră. pe subt arcurile ramurilor. se cunoaşte urmă proaspătă… Cuconu Grigoriţă se plecă şi el. acolo sunt urmele… Se lăsară la dreapta pe costişa lină. miroasă vântul. după aceea îşi cercetă oţelele puştii. vorbi Vasile. se dosi după o cracă. pe cel mare… (Aici Vasile înjură iar. Iar merseră o vreme. eliberaţi. cucoane Grigoriţă… (Şi Vasile înjură şi arată cu mâna. nu-i departe pârăul. prin bungeturi care păreau ziduri nestrăbătute. o biată dihanie mititică… Aşa merseră o vreme. mergând. mărimea lupului). ia aşa. se opresc ei. Vasile se plecă asupra Meiului jilav. îşi răsuci şi el una . pădurarul se opri. — Iaca. Îi privi o clipă cu ochişori negri. pădurarul se opri. şi când am slobozit l-am răsturnat curmeziş peste cel dintâi. Boierul tresărise. Puneţi botul… Hai şi tu. cucoane Grigoriţă. pe urmă pornesc spre mine cu cozile târâş pe omăt… Eu tac… Ei s-au apropiat. prin mirosul umed al pădurii. tutunul . sări ca o minge castanie de păr în alt copac şi se pierdu în frunziş. aprinseră . şi acuma mergeau tăcuţi prin răcoarea pădurii. Osman! vorbi pădurarul cătră câni. -Încet. Cu altă înjurătură. Şi glasul lui dintr-o dată dobândi un ră sunet deosebit. privind cu luare-aminte. care tremura ca o suflare de vânt pe vale. Îşi aşeză după aceea torba în stânga. Vasile zise : — De-acuma să ieşim la luminiş şi să aşteptăm… Trebuie să le gonească… Capauca asta a mea. cucoane.înainte. capra la buza puştii… . de la pămînt. privi în urmă la câni. aşa cum o vezi. dintr-o dată porniră în lungul costişei şi dispă rură în tufe. dădu o ţigară pădurarului. cu mâna pe puşcă .. aşa. belciug s-a făcut pe omăt!… Şi când a sărit al doilea peste istalalt. încep eu a scheuna . într-o linişte deplină. prin scăpătări de raze pe ici pe colo. pe ici. cucoane Grigoriţă.) L-am însemnat. Într-un târziu. mulţămit. Vasile scapără . Ce erau să mai aştepte!… Boierul zâmbea. neliniştiţi. Scoase. îşi îndesă pălăria în cap şi-şi pregăti puşca… — Hai. apoi se linişti. de mamă. l-am luat şi pe-acela la ochi. pe vălcica asta. la dreapta. Frişca!… Ce ? Nu simţi putoarea caprei?… Copoii. O veveriţă se caţără pe trunchiul unui copac în calea lor. Câinii trăgeau de lanţuri. cuţitul de vânătoare în dreapta. strigăte melancolice veneau de departe şi se strângeau între frunzişurile neclintite. zise el. S-o luăm. — Ceilalţi s-au dus la mama dracului. că-i des al dracului! în vale-i jilăveală mare. pe lupul cel mare din frunte. şi când am aprins. Atuncea am ridicat puşca şi l-am însemnat pe cel dinainte. Ciocănitori tocau în scoarţa arborilor. pe când Vasile zicea încet: — Ia. — Iaca.

în undele limpezite. Iar printre tufe dese. Zise cu linişte: — A fost prea departe… Boierul era aţâţat şi mânios : — Cum dracu’ de-a venit aşa ? vorbi el pripit. hăuind. Bătaia cânilor un răstimp lung nu se mai auzi. printre copaci. cu ochii mari. şi o încarcă iar. Boierul tresări. încetinindu -şi fuga. cu urechile înălţate. Apoi îşi plecă botul şi atinse de două ori apa de lângă picioarele subţiri. Clocotul ei ajunse bubuiturile celor dintâi două împuşcături. ca şi cum ar fi fost înaintea unei prăpăstii. Pădurarul începu să-şi încarce puşca. Înghiţi de două ori. Nici nu m -aşteptam… Eu ascultam cânii… Am tras prea repede… M-am grăbit… — A fost fără ştire… zice încet Visile. Dintr-o dată. îşi făcu loc printre frunzişuri în albia apei. din stânga. sta într-un sul de raze. ca şi cum voia să -şi privească . cu celelalte în iarba malului. mai depărtată. — Cum dracu ? şopti cu ciudă boierul şi-şi privi de aproape puşca.Boierul tânăr era cam neliniştit. într-o neclintită singurătate. numai capul fin. Căprioara îşi plecă domol capul. dormind parcă într -o pulbere de lumină. în curgerea lină a văii. o zăriră amândoi după aceea ca o nălucă printre trunchiurile cafenii şi o pierdură din vedere. apoi. ca sub nişte bolţi nemărginite. Cuconul Grigoriţă se smuci în sus ca trezit cu spaimă dintr -o visare . pe picioarele-i subţiri şi sprintene. prin luminişuri scurte. Blăniţa cenuşie îi lucea lin în umbră . Ascultă puţin. când stăteau numai cu urechile aţintite la bătaia răsunătoare a cânilor. căprioara fugea alungată de spaimă. cu foşnet iute. acu’ mai deasă. Cei doi oameni aşteptară. stătu pe loc. Prin fumul risipit văzu căprioara în fuga-i de vânt în lungul poienii. frânse puşca cu mâinile tremurătoare. De la umăr se prelingea sânge. Răsuflă adânc de două ori şi se luă după Vasile. răsări o căprioară cenuşie. făcu o săritură. se zgârci uşurel şi prinse a tremura. deodată căzu o picătură de sînge. scurt. la răstimpuri regulate. tulburînd apa pârăului. Pădurarul puse cornul la gură şi chemă de două ori. îşi ridica iar ochii. cu puşca pregătită. O clipă se opri tremurând. Dar prin fumul care se trăgea lin la o parte. Puşca lui Vasile bubui. Piciorul de dinainte. cu urechea aţintită. Cu cele două picioare pe dinainte în unde. o poieniţă se deschidea. se depărta spre pârău. Pădurarul îndreptă capul. Apoi. când nici nu se aşteptau. -Trage ! strigă cuconul Grigoriţă. Tăcerea se întinsese. Acuma picătură după picătură cădea mai des. Pădurarul puse iar cornul la gură. din tufe dese. pădurarul sta cu arma la ochi. Sălbăticiunea. Un chefnit de câne sunase de două ori în adâncimi. puse puşca la ochi cu repeziciune şi slobozi două focuri unul după altul. Bătaia copoilor începu iar. Ca o săgeată trecu pe lângă boier. iar pădurea tresări pînă în depărtări. nici zbor de gâze măcar nu străbătea lumina. Nu se auzea nicio chemare de pasere . Cânii veneau chefnind. la cinci paşi. Da’ nu-i nimica… Trebuie să mâie cînii într-acoacea alta… Aici e hăţaşul lor… Deodată tăcură. Pădurarul tresări.

în jghiab pietros. Vremea trecea. Căprioara mugi încet. sara venea. Căprioara avea un muget abia auzit. Lumina căzu numai asupra apei. se înălţa în cer albastru bradul. Cornul tresări în urmă prin bolţi răsunătoare . deodată răzbătu un ţap spăriat. Se lăsă pe covorul moale. Sus. În linişte. întinse capul. o mirosi. linişti ca din alte lumi. în urmă. porni în copce scurte. vuia cornul. şi ridică botul uscat spre căprior. lumina se trăgea spre vârfurile copacilor. vestitor al vânturilor. Din nesfârşite depărtări răzbăteau vibrările melancolice ale cornului. într-o adiere de răcoare ce începea să alunge miresmele calde încă ale florilor sălbatice. Lângă ea se opri. se alina. lunecând pe muşchi de stâncă. Pădurea avea în răstimpuri înfiorări rare. Căprioara suia pe pârâu. cu murmur nesfârşit. În juru-i copacii stăteau neclintiţi. sări sprinten peste pârău şi dispăru în desişuri. cu puteri puţine. apoi iar rămase neclintită.în oglinda aburită jumătatea de dinainte a trupului. Îşi plecă o dată botul uscat spre luciu. şi sângele i se scurgea în iarba moale a ţărmului. pe când pe picior i se scurgea sânge cald. se liniştea într-o lumină care răsfrngea cerul şi pletele luminoase ale mestecenilor. abia auzit. Mai jos. Cădea tremurând. în tăcerea măreaţă a codrului. în poieniţe. O aburire de răcoare începu a luneca în răstimpuri. în mişcare de oprire. începu să tremure lacrima de aur a celei dintâi steluţe. Din când în când îşi tremura pielea cenuşie. Din vreme în vreme îşi întorcea capul spre rana care sângera. Din când în când se pleca spre apă. răzbătea chefnitul copoilor. se plecau în trecerea ei şi iar se îndreptau cumpănindu-se. şi prin bradul de pe pisc trecu o oftare. se împrăştia. Se trase încet pe iarba malului. parcă se gândea. murmurau printre pietre ascuţite. parcă spunea ceva. slăbit. ţapul se scutură. şi din când în când era străbătută de un tremur care-i alerga pe sub piele. Sta aşa. Iar departe. la deal. pe cerul întunecos din fundul apei. şi picături de sânge se tot prelingeau în lungul piciorului stâng şi se închegau în şuviţe roşii. pe pisc. Capu-i cu ochi negri dintr-o dată tresări în oglinda apei. o pitulice ţârâi uşurel un timp deasupra ei. Se lăsă jos. Şi căprioara sta singură. apoi iar strângea şuviţe şi ieşea lunecînd domol pe vale. Sta mută cu privirile aţintite spre apă. bătaia copoilor amuţise . cu corniţele înălţate. Apoi avu parcă un geamăt uşurel şi-şi întoarse botişorul negru spre pata de sânge. după care urmau alinări. îşi trase şi ochii în umbră. numai în trei picioare. tufe de ferigi. Parcă asculta. şi stâns. şi ochii îi luceau în cea din . Umbra creştea în juru-i. săreau fărâmându-se în bulgăraşi de argint. Ca şi cum i-ar fi venit o înfiorare de spaimă şi de putere. Căprioara se opri între mesteceni. Lucirile de pe vârfuri ale soarelui se şter-seseră. Mergea la deal. căprioara se ridică şi intră iar în apă. pe maluri. La dreapta şi la stânga malurile creşteau. la mal. câte-un plop cu coajă cenuşie abia îşi clătea rămurelele subţiri şi-şi tremura bănuţii frunzelor. Undele veneau mai repezi. care luceau în două ape. Ea schimba copitele negre ca abanosul de pe piatră şi urca încet. domoale în susul pârăului. trudită. într-o roată de mesteceni. apoi dispăru undeva. tot mai stânse . Dar pe drumul pe care venise ea. Şchiopătând uşor. în iarba naltă. se strângea apa pârăului într-o baltă limpede.

sub pletele mestecenilor cu.urmă lumină a malului. trunchiuri albe. Aşa sta singură şi murea. .

imparat ce-n viata lui nu râsese niciodata. Murise vecinul si lasase mostenire fiilor si nepotilor ura si vrajba de sânge. slabit de lupte si suferinte . Trecura cincizeci de ani de când imparatul purta razboi c-un vecin al lui. nici la povestile batrâne si glumete ale ostasilor inalbiti in batalii si nevoi. Cincizeci de ani. si numai imparatul traia singur. care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului. pe când Dumnezeu calca inca cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pamântului .in vremea veche traia un imparat intunecat si gânditor ca miazanoaptea si avea o imparateasa tânara si zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. Se simtea slab. pe când oamenii. se simtea murind si n-avea cui sa lase mostenirea .Fat Frumos din lacrima Mihai Eminescu In vremea veche. ca un leu imbatrânit. nu erau decât germenii viitorului. cum sunt ei azi. nici la surâsul plin de amor al sotiei lui tinere.

nu se rupse de degetul voinicului. camasa de borangic. si imparateasa facu un fecior alb ca spuma laptelui. Atunci Fat-Frumos isi lua ziua buna de la parinti. cu cordele si cu margele rupte de la gâturile fetelor de-mparati. Sculata din patul ei. Induplecata de rugaciunile imparatesei ingenuncheate. isi puse-n brâul verde un fluier de doine si altul de hore. ca sa se duca sa se bata el singur cu ostile imparatului ce-l dusmanea pe tatal sau. Parul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cadea pe sânii ei albi si rotunzi. insa pustiu si binecuvântat .urii lui. si buzduganul se rupse in doua. tesuta in lacrimile mamei sale. plângea cu lacrimi de vaduvie singuratatea ei. Puse pe trupul sau imparatesc haine de pastor. Si-i puse mama numele Fat-Frumos din lacrima. Lungi cearcane vinete se trageau imprejurul ochilor si vine albastre se trageau pe fata ei alba ca o marmura vie. il arunca in sus de despica bolta cerului. când era soarele de doua sulite pe cer. trecura doua. cu parul balai ca razele lunii.trist mergea la razboi cu inima neimblânzita si imparateasa sa. Trist se scula din patul imparatesc. pleoapele icoanei reci se umezira si o lacrima curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu. il arunca in sus aproape de palatul de nori al lunii. . a plecat in lumea larga si-n toiul lui de voinic. ramasa singura. icoana imbracata in argint a Maicei durerilor. Imparateasa se ridica in toata mareata ei statura. cazând din nori. Crestea intr-o luna cât altii intr-un an. si din ochii ei albastri si mari curgeau siroaie de margaritare apoase pe o fata mai alba ca argintul crinului. il prinse pe degetul cel mic. in care veghea. Atunci puse sa-i faca altul mai greu. atinse cu buza ei seaca lacrima cea rece si o supse in adâncul sufletului sau. Când era destul de mare. puse sa-i faca un buzdugan de fier. Din momentul acela ea purcese ingreunata. trecura noua. si.pat aurit. mândra palarie cu flori. deasupra unei candele fumegânde. de lânga imparateasa tânara . Si crescu si se facu mare ca brazii codrilor.Trecu o luna. ea se arunca pe treptele de piatra a unei bolte in zid.

de limpede ce era. urmarind cu cântecul dorul inimii lui. Patruns acolo. si-n aerul cel curat al serei tremurau din palat cântece mândre si senine. Luna rasarise dintre munti si se oglindea intr-un lac mare si limpede. ca o stea nazdravana. incât in ziduri rasfrângea ca-ntr-o oglinda de argint: dumbrava si lunca. vâslind. ochii cei negri ai fetelor se umpleau de lacrimi de dor. mai intunecos. lac si tarmuri. ajunse pâna la scarile de marmura ale palatului. de cadea departe tot cale de-o zi. el vazu in boltele scarilor candelabre cu sute de brate. iar in mijlocul ei statea o mândra masa. pe scaune de catifea rosie. Poarta era sfarâmata si voinicul intra.dorul voiniciei. In fundul lui se vedea sclipind. ca sa-l asculte. toate de aur. izvoarele isi tulburau adâncul. inconjurat de un crâng de arbori verzi si stufosi.Pe drum horea si doinea. pentru ca fiecare din unde sa-l auda. erau frumosi ca . doinind si horind. fiecare din ele sa poata cânta ca dânsul când vor sopti vailor si florilor. si-n fiecare ardea câte o stea de foc. numai Fat-Frumos mergea mereu. lucie si alba . se izbi de o poarta de arama si facu un vuiet puternic si lung. Când era-nspre sara zilei a treia. ca sa-si azvârle afara undele lor. O luntre aurita veghea undele limpezi ale lacului lânga poarta. un nisip de aur. Patrunse in sala. Fat-Frumos se sui in luntre si. Vaile si muntii se uimeau auzindu-i cântecele. talgerele toate sapate din câte-un singur margaritar mare. iar vulturii. si-n piepturile pastorilor tineri. Toate stateau in loc. invatau de la el tipatul cel plâns al jelei. Râurile se cioraiau mai in jos de brâiele melancolicelor stânce. ca seninul cerului. razimati c-un cot de-o stânca si c-o mâna pe bâta. iar buzduganul si-l arunca sa spintece nourii. acoperita cu alb.atât de lucie. iar in mijlocul lui. si cu ochii buzduganul. ce sclipea prin nori si prin aer ca un vultur de otel. pe o insula de smarald. ce stau amutiti pe crestetele seci si sure a stâncelor inalte. se ridica un mândru palat de o marmura ca laptele. Stateau toate uimite pe când trecea pastorasul imparat. invatau de la pastorul imaparat doina iubirilor. apele-si ridicau valurile mai sus. sustinuta de stâlpi si de arcuri. cazând. buzduganul. iar boierii ce sedeau la masa in haine aurite. incoltea un dor mai adânc. mai mare . Sala era inalta.

dintii ei . dar n-am ispravit nimica. peste piua pravali o bucata de .Bine te-am gasit. Si azi vine ca sa-si ieie birul.De cine-n lume te temi tu mai mult? . desi ma tem ca nu te-oi lasa cu bine.De nimen-n lumea asta. si se sfatuira. Dar mai mândru era FatFrumos. . Dar tu? .Si se sarutara feciorii de-mparati in urarile boierilor. Ca sa nu-mi prapadeasca imparatia.zilele tineretii si voiosi ca horele. . fetele mesenilor se posomorâra. Dar cu tine nu m-oi bate. pentru ca am venit sa ne luptam greu. Mers-am eu asupra ei cu batalie. satele se risipesc. si baura. cu fruntea-ntr-un cerc de aur batut cu diamante si cu haine stralucite. ci intotdeauna m-am luptat in lupta dreapta. Fat-Frumos! zise imparatul.siruri de pietre de mori.o baba batrâna si urâta. da' de vazut nu te-am vazut. cu fata zbârcita ca o stânca buhava si scobita de pâraie. . Dar mai ales unul din ei. am auzit de tine. care imbla prin imparatia mea de mâna cu furtuna. Zise imparatul lui Fat-Frumos: . Fat-Frumos o apuca de mijloc si o trânti cu toata puterea intr-o piua mare de piatra. târgurile cad naruite.doua nopti turburi.Bine-ai venit. ca destul ai viclenit asupra tatalui meu. c-o padure-n loc de par.un hau cascat. Când suna miazanoaptea. Ci mai bine-oi spune lautarilor sa zica si cuparilor sa imple cupele cu vin si-om lega fratie de cruce pe cât om fi si-om trai. Cum venea vuind. imparate. cu aripi vântoase. am fost silit sa stau la invoiala cu ea si sa-i dau ca bir tot al zecelea copil din copiii supusilor mei.Eu iar de nime. afara de Dumnezeu si de Mama-padurilor. gura ei . caci pe miazanoapte calare. urla prin aerul cernit Mama-padurilor cea nebuna.Ba n-am viclenit asupra tatalui tau. era frumos ca luna unei nopti de vara. Pe unde trece ea. Ochii ei . afara de Dumnezeu. fata pamântului se usuca.

luându-si buzduganul de-a umar. Inauntru baba suiera si se smulgea ca vântul inchis..La zgomotul usor al pasilor lui Fat-Frumos. decât a fir de tort. un vis frumos. Veni iar la ospat. Fat-Frumos. fata-si ridica ochii albastri ca undele lacului. Astfel. o stânca de piatra indracita. Fat-Frumos. iar printre ele roiau fluturi usori. neputând sa iasa. cum privea umilita la el. gândurile mele torceau un vis. Ce era? Mama-padurilor. Miros. Si fugea mereu. trecea peste ape cu piua cu tot si-i brazda fata in doua dealuri.. Din tortul meu ti-as face o haina. merse mereu pe dâra trasa de piua. vazura doua dealuri lungi de apa. Degetele ei ca din ceara alba torceau dintr-o furca de aur si dintr-un fuior de o lâna ca argintul torcea un fir de o matase alba. . Ea se scula si. . Haina ei alba si lunga parea un nor de raze si umbre. s-o porti. ca sclipitoare stele de aur. dar apoi. dulce. Lânga prispa stateau doua butii cu apa. rupându-si cale prin paduri. la lumina lunii.. brazdând pamântul cu dâra lunga. zise ea cu ochii limpezi si pe jumatate inchisi. pâna ce ajunse lâng-o casa frumoasa. incet. ca rusinata de cele ce zisese. ce semana mai mult a o vie raza de luna. batuta-n fericire.Bine-ai venit. iar parul ei de aur era impletit in cozi lasate pe spate. când prin boltile ferestrelor. pâna ce se facu nevazuta in departarea noptii. subtire. care sticlea la lumina lunii in mijlocul unei gradini cu flori. stralucita. din zilele mele. ea parea muiata intr-un aer de aur. dar nu-i folosea nimica. pe când o cununa de margaritarele era asezata pe fruntea ei neteda. sa te iubesti cu mine. Pe când degetele mele torceau un fir. fusul ii scapa din mâna si furca cazu alaturi de ea. alba.stânca. imbatau gradina si casa. iar pe prispa torcea o fata frumoasa. rosie-inchise si albe. Fat-Frumos ospata ce ospata. iesind din roirea fluturilor si a albinelor. o viata plina de desmierdari. pe care-o lega din toate partile cu sapte lanturi de fier. cât e de mult de când te-am visat.. in care eu ma iubeam cu tine. mâinile ei spânzurau in jos ca la un copil vinovat si ochii ei cei mari se plecara. Luminata de razele lunii. din fuior de argint torceam si eram sa-ti tes o haina urzita in descântece. lumina si un cântec nesfârsit. Florile erau in straturi verzi si luminau albastre.

Daca ma iubesti. . eu as inebuni ori as muri si eu. . alta cu putere. lungindu-se slaba si mare pâna-n nori. nu te duce inca! Sa te-nvat eu ce sa facem ca sa invingi tu pe mama. se smulse o data din piua-n sus si rupse lanturile. zise el zâmbind si desfacându-se din bratele ei.Fat-Frumos.Ce faci. El se rapezi dupa casa.De când a venit. Unde-i muma-ta? . de venin. c-o mâna ii cuprinse mijlocul. . in vreme ce dusmanul ei numai apa.Ce frumoasa esti tu. sa mai bem câte-oleaca de apa!" Apoi ea bea putere. . Vezi tu butiile aste doua? Una-i cu apa. raspunse ea suspinând. Baba. când stii a cui sunt? Ea inconjura cu amândoua bratele ei goale grumazul lui si se uita lung la el. ce draga-mi esti! A cui esti tu.N-aibi frica.Ce-mi pasa! zise el repezindu-se sa vada unde-i. baba? striga el. si doua lacrimi mari stralucira in ochii ei.A Mamei-padurilor. zise el. destul ca te iubesc. sa fugim atuncea. daca te-ar gasi mama. . si dac-ai muri tu. asa au si facut. ma vei iubi tu acuma. striga când oboseste: "Stai. se zbuciuma in piua in care-ai incuiat-o tu si roade cu coltii la lanturile ce-o inchid. fata mea? . . zise ea lipindu-se mai tare de pieptul lui. Precum au zis. Sa le mutam una in locul alteia.El se apropie de ea. ea te-ar omori.Ce-mi pasa a cui esti. Mamam. De aceea noi le mutam din loc: ea nu va sti si va bea numai apa in vremea luptei cu tine. in ochii lui. . iar cu cealalta ii desmierda incet fruntea si parul si-i sopti: . zise fata. când se lupta cu vrajmasii ei.

. Fat-Frumos bau putere. Fat-Frumos o izbi pe ea si o baga-n pamânt pâna in genunchi. Statura si se rasuflara. Pe acea frunte neteda si alba.A. inchisi si adânciti in frunte.. Fat-Frumos vedea albind o umbra de argint. smulse iarba. fân cu miros si flori din gradina si-i cladi un pat. iar pe sânul lui. el o puse-n luntre. Ea cazu moarta de groaza pe pieptul lui. fata ei de-o paloare umeda ca ceara alba. cu par de aur despletit. Ajuns lânga gradina imparatului. cu mâinile ridicate si palida. o smunci pe baba de mijloc si-o baga-n pamânt pâna-n gât. in care-o aseza ca-ntr-un cuib. El o lua pe brate si incepu sa fuga cu ea prin furtuna. astfel ea era frumoasa. limpezi si uimite . Baba bau apa. C-o putere indoita. el ii saruta ochii. ia. privea la ei cu drag. s-un fel de foc nestins ii cutreiera cu fiori de racoare toti muschii si toate vinele lui cele slabite. Prin acel intuneric des si nepatruns. zise Mama-padurilor ostenita. Fat-Frumos! zise ea. El se apropie de ea si-o cuprinse cu bratele lui. si mâinile ei reci se ascunsera in sânul lui. Serpi rosii rupeau trasnind poala neagra a norilor. mâinile mici si unite pe piept. numai tunetul cânta adânc. Baba-l apuca de mijloc. iesind din rasarit. Soarele. parul despletit si rasfirat pe fân. vântul incepu a geme si a scutura casa cea mica in toate incheieturile capriorilor ei. Cerul incarunti de nouri. zise Fat-Frumos. ducând-o ca-ntr-un leagan peste lac. bine ca mi-ai venit. ochii mari.ochii miresei lui. se lungi rapezindu-se cu el pâna-n nori. Fat-Frumos vedea cum infloreau doua stele albastre. facându-se iar scurta. Apoi o izbi cu buzduganul in cap si-i risipi creierii. ratacind. Fat- . acum hai la lupta.Hai!. apoi il izbi de pamânt si-l baga in tarâna pân-in glezne. ca un proroc al pierzarii. sa mai bem apa. Hainele ei umede de ploaie se lipise de membrele dulci si rotunde. dar parea moarta. cu brate de fier.Stai. luna rosie ca focul se ivea prin sparturile lor risipite. Norii se rupeau bucati pe cer. Ca sa se trezeasca. apele pareau ca latra. acu om vedea cine-i mai tare! . Ea-si culcase capul in sânul lui si parea ca adormise.

apoi sezu alaturi de ea sincepu a doini incet. binele ce mi l-ai facut mie nu ti-l pot plati nici cu lumina ochilor. si-l trase la o fereastra mare. imparate? . spuindu-i ca-i mireasa lui. ierburile improspatate. nu vezi ca nu sunt aici? zise el mai lacrimând de fericire.Tu aici esti? .Fat-Frumos. Incet. Cum sedea el lânga ea. ea-si intinse un brat si-i cuprinse mijlocul. apoi il lua de mâna pe Fat-Frumos.o mare. firea tacea si FatFrumos asculta fericita ei rasuflare. zise imparatul.Vezi tu lebada cea indragita de unde? Tânar fiind. scoala.Hai. pe care vedea lacul cel intins.Ba nu sunt aici. Ci el nu-i spuse nimica. as trebui sa fiu indragit de viata si. calda si umeda. mirosul cel umed al florilor inviosate o faceau sa doarma mult si lin. si-ntinzându-se somnoroasa.o fata de foc. O lebada isi inaltase aripele ca pe niste pânze de argint si cu capul cufundat in apa sfâsia fata senina a lacului. Ea se scula. De ce? . . insotita in calea visurilor ei de glasul cel plâns al fluierului. El o duse la imparatul si i-o arata.Ce. . Când era soarele-n amiazi. Imparatul zâmbi. isi netezi parul de pe frunte si-l dete pe spate. si cu toate astea vin sa-ti cer si mai mult. . imparate? zise Fat-Frumos. cu toate astea. se pleca la obrazul ei si-o saruta. ea-i inconjura grumazul si astfel trecura printre straturile de flori si intrara in palatul de marmura al imparatului. el ii cuprinse mijlocul. zise el desmierdând-o. zise incet si zâmbind: . soarele . ca si când ar fi vrut sa-i spuie ceva in taina.Frumos presura câteva flori albastre. ci numai se uita uimit la luciul lacului si ochii i se umplura de lacrimi. oricât de scumpa mi-ar fi. de câte ori am vrut sa-mi fac . e ziua-n amiaza-mare. Cerul limpede .Plângi. Atunci ea deschise ochii inca plini de visuri.

cât de aspru este el. se avânta pe seaua calului si pleca in lume. unul a fost mai mare decât toate: acela ca Fat-Frumos ti-i frate de cruce. sarutându-l cu dulce: . din care rasarea ca un cuib alb o cetate frumoasa. drept deasupra marii.ii zise incet la ureche. ca ma duc sa rapesc pe fata Genarului. Fat-Frumos. stralucite. dulce ca visele marii . dar scumpa-i era fratia de cruce.Ileana o chema . Incearca-te tu! Ar fi stat Fat-Frumos locului. Trecea prin codri pustii. si era sa plece. mai scumpa decât mireasa.Nu uita. Când se lumina de ziua.. cu ochii gânditori. desfacându-se din imbratosarile ei. cai cu suflt de vânt. din câte noroace-ai avut. In capatul sirului de munti. pâna unde ochiul se pierde in albastrul cerului si in verdele marii. iar dintr-o fereastra deschisa se zarea. printre oale de flori.. oaches si visator. El se uita cu mila la ea. prin munti cu fruntea ninsa. ce traieste in mii de valuri senine. un cap de fata. se oglindea in fundul ei o mareata stânca de granit.. eu oi tot plânge. Fat-Frumos. sarind de la fereastra si deschizând portile maretului castel. parea poleita cu argint. de alba ce era. Atunci mireasa lui . Hai. Fat-Frumos vede ca sirul muntilor da intr-o mare verde si intinsa. ca pe cât vei fi tu de departe. ca oricarui voinic. care. Iubesc o fata frumoasa. ca fata unei fete moarte. ce incunjura cu poalele ei vârful vreunui munte . om mândru si salbatic ce isi petrece viata vânând prin paduri batrâne. Fat-Frumos. Si-si lua cai ageri. . O. cât e de frumoasa fata lui! Orice incercare de a o rapi a fost desarta.o noapte sfârticata.Bine-ai venit. Din zidurile arcate rasareau ferestre stralucite. atunci vedea din când in când câte-o streanta uriasa atârnata de cer. unde ea locuia .sama. care treiera aria marei incet si melodios. dar apoi. zise ea. si când rasarea dintre stânci batrâne luna cam palida.Imparate pre luminate. o mângâie. un castel numai pietre si ziduri sparte. ca o noapte de vara.fata Genarului. Era fata Genarului.

Genarul incalica si zbura ca spaima cea batrâna in urma fugitilor. iar când urla din câte sapte. De asta data nu-ti fac nimica.Nu mi s-a urât mie cu binele.Ce e? il intreba Genarul pe calul nazdravan. avea un cal nazdravan cu doua inimi. . pentru ca-i putem ajunge. El se reintoarse si gasi pe fata iar singura. care când urla dintr-un cap se auzea cale de-o zi. zburau amândoi prin pustiul lungului marii ca doua abia vazute inchegari ale vazduhului. Genarul era dus iar la vânatoare cale de doua zile. Genarul. Fat-Frumos nu putea. Ti s-a urât cu binele? . pierdut in salbatecele sale vânatori. .singura ca un geniu intr-un pustiu. . In curând ii ajunse. Sa se bata cu el. ci de tine-i rau. Fat-Frumos lua fata in brate si punând-o pe cal.. iar calul Genarului necheza cu vocea lui de bronz. in cenusa vetrei.Fat-Frumos. se departase cale de-o zi. In sala cea mare a castelului. . Fat-Frumos lua alti cai din chiar grajdul Genarului. Fat-Frumos ti-a furat fata. Dar Fat-Frumos era voinic si stia drumul inapoi. asta-noapte mi se parea ca vorbesc c-o stea. luându-si fata cu el. tine minte! Si.Trebuie sa ne grabim mult ca sa-i ajungem? . mult esti frumos si mi-e mila de tine. zise Genarul.. pentru ca puterea lui nu era in duhurile intunericului. Motanul din castel mieuna dintr-un cap.Sa ne grabim si nu prea. insa mai palida si mai plânsa ea parea si mai frumoasa. om nalt si puternic. Dar Genarul. ca si când nu fusese. dar de alta data. pieri in vânt. s-auzea cale de sapte zile. si steaua mi-a spus ca vii din partea imparatului ce ma iubeste. veghea un motan cu sapte capete.

fara a mai privi inapoi. Hainele si fata unuia stralucea ca alba lumina a soarelui. ce stralucea in intunericul serei ca o uriasa umbra. Petrea: "Doamne. stufosi raspândeau o umbra racorita si mirositoare.Domnul cugetând la tatal sau din cer. Dar din cenusa lui se facu un izvor limpede. pe lânga el arbori inalti. ci prin fuga lor auzeau miautele lungi si indoite ale motanului din vatra castelului. el apuca pe Fat-Frumos si-l azvârli in nourii cei negri si plini de furtuna ai cerului. ce curgea pe un nisip de diamant. mai umilit. Erau Domnul si sf. Acolo Domnul bau din apa si-si spala fata. "Amin!" zise Domnul. imparateasa cea balaie a lui Fat-Frumos. si Fat-Frumos. si sf. verzi. . Când se sculara spre a merge mai departe.. Picioarele lor infierbântate de nisipul pustiului calcara atuncea in racoarele si limpedele pârâu ce curgea din izvor... Apoi disparu cu fata cu tot. asemene celor ce vor sa fuga in vis si cu toate acestea nu pot. Petrea ascultând pe cugete doina izvorului plângator. Daca cineva ar fi priceput glasul izvorului. ar cine sa inteleaga glasul izvorului intr-un pustiu. Dar apoi isi aduse aminte ca fagaduise a rapi pe fata Genarului. Ca prin farmec peri izvorul si copacii. trezit ca dintrun somn lung. zise sf.. Apoi un nor de colb ii cuprinse. Fara de-a zice o vorba. dupa care apoi se departara inspre mare. nu cazu din el decât o mâna de cenusa in nisipul cel fierbinte si sec al pustiului. de rupea pamântul. Prin cursul apei cu gleznele lor sfâsiau valurile pâna la umbritul lor izvor. fugeau prin noaptea pustie si rece ca doua visuri dragi. El intra in casa. ars de fulgere. fa ca acest izvor sa fie ce a fost mai inainte!". unde pâna-atunci nu calcase picior de om? Dar pe vremea aceea Domnul imbla inca pe pamânt. Apoi sezura amândoi in umbra . caci Genarul venea in fuga calului. celalalt. privirea crunta.. Intr-o zi se vedeau doi oameni calatorind prin pustiu. ridicând mâna. se uita imprejur. Ei fugeau cum fug razele lunii peste adâncile valuri ale marii. ar fi inteles ca jelea intr-o lunga doina pe Ileana.Asta data plecara noaptea. nu parea decât umbra celui luminat. Fat-Frumos. Apoi li se paru ca nu mai pot merge.. Petrea. Fata lui era infricosata.

fata Genarului plângea.Multamita. raspunse ea râzând. si daca cineva i le pazeste bine. El ii povesti cum inviese. Ea-l puse intre florile din fereastra si cânta de veselie. Ea tine oameni care sa i le pazeasca un an (cu toate ca anul ei nu e decât de trei zile). ca nu vreau ca s-o stiu decât numai ia-asa.Stii prea bine. Atunci intra si Genarul. . incât cel ce-a pazit alege mai intotdeauna un cal fara inima. . si. iar de nu. cum il saruta pe frunte. dar eu am sa-l intreb in asta sara de unde-si are calul. . eu te voi preface intr-o floare. zise Genarul. Se pusera la cina. Departe de-aicea. totusi.. ca s-o stiu. lânga mare. fata mea? . Pâna atunci insa.Stii tu ca nu ma impotrivesc tie niciodata. pentru ca sa nu te afle tata-meu. Chiar insa daca pazeste cineva bine iepele. caci scoate inimile din caii toti si le pune intr-unul singur. de unde ai calul d-tale. ea-l vicleneste pe om. Dar când il vazu. atunci ea ii zise: "De rapit. pentru c-acu nu mai e Fat-Frumos sa ma rapeasca.. fata ei se-nsenina cum sensenina o unde de o raza. cu care umbli la vânat? . care-i mai rau decât unul de rând.Tata. sede o baba care are sapte iepe. . intreba fata.Vesela fata mea? si de ce esti vesela? intreba el. . ea-l pune sa-si aleaga drept rasplata un mânz. Esti multamita.La ce-ti trebuie s-o stii? zise el incruntând sprâncenele. il omoara si-i pune capul intr-un par. . nu ma poti rapi pâna ce nu-i avea un cal asemene cu acela ce-l are tatal meu. raspunse fata. El sezu pe un scaun. ca sa poti si tu sa capeti unul ca acela. iar ea sopti o vraja dulce. pentru c-acela are doua inimi. raspunse ea zâmbind. de rasuna castelul tatalui ei.Pentru ca nu mai este Fat-Frumos ca sa ma rapeasca. el se prefacu intr-o floare rosie inchisa ca visina coapta.

Fata se uita in ochii tatalui sau. Iesind din padure. de care nu-si poate aduce aminte.. Fata saruta murmurând floarea rosie si Fat-Frumos nascu ca din nimica inaintea ei. ca ti-oi prinde si eu bine. din . trecu iar prin pustiu de-a lungul marii si vazu un rac atât de ars de soare. . zise el. . ia-ma de ma du pâna-n padure. Sunt imparatul racilor. . fata mea. Insa floarea din fereastra veghea printre frunzele ei ca o stea rosie printre incretiturile unui nor. Imprejur gard nu era. in curând ne vom vedea iar. insa. zise tântarul. Ramâi cu bine. . El incaleca pe un cal si disparu in pustiuri. incât nu mai avea nici putere sa se intoarca inapoi. usoara.Nu stiu nimica. vazu aproape de padure un tântar zvârcolindu-se in nisipul fierbinte.Totodata. Genarul ii arunca in fata o batista rosie. arunca-ma-n mare. . ca un om care se desteapta dintr-un vis. Ea uitase tot ce-i spusese tata-sau... mirositoare. zise el. In arsita cea dogoritoare a zilei. A doua zi Genarul pleca iarasi des-dimineata la vânatoare. Când.Fat-Frumos. Fat-Frumos il arunca in mare si-si urma calea. stii ceva? o intreba el. ci numai niste lungi taruse ascutite.Ei. inspre sara. ca ti-oi prinde si eu bine. ajunse la un bordei urât si acoperit cu gunoi de cal.Fat-Frumos. Sunt imparatul tântarilor. zise ea trista si punând dosul palmei pe fruntea ei. am uitat totul. Fat-Frumos il duse pâna in padurea prin care era sa treaca..Insa eu am auzit tot.

. .care sase aveau fiecare-n vârf câte un cap. El isi credea capul pus in teapa. El intra in ea. Asupra ta n-am nimica. Nemâncat toata ziua. Când se intoarse cu caii.. mi-a venit si mie toane... Dar incet. ... . sunt foarte multumita. el cina ce-i daduse baba s-apoi. care nu era de vina. Fata hai! ia da tu flacaului demâncatul ce i-am facut eu si porneste-l. incepu sa bata caii.Bine v-am gasit.Ce ai. chiar de-acu poti sa pornesti cu ele la pascut. flacaule. ochii i se painjinira si el cazu ca mort in iarba pajistei. Uite. sta cu capul ei sur ca cenusa in poalele unei roabe tinere si frumoase.Bine-ai venit. zise ea. Ele nechezau si bateau din picioare. mama? intreba Fat-Frumos. ti l-am facut si eu.Iepele mele pasc numai noaptea.Nimica. Alaturi cu bordeiul era sub pamânt o pivnita. zise baba sculându-se. culcata pe un cojoc vechi. mâna pe celelalte in aerul intunecos si racoare al noptii. iepele nicaieri.Da. sa rastoarne casa cu susu-n jos si sa bata fata.. si acolo vazu sapte iepe negre stralucite . Apoi intrând in grajd. zise Fat-Frumos.sapte nopti. incet simti cum se strecoara un somn de plumb prin toate vinele lui. Când colo. care-i cauta in cap. iar al saptelea fara. . când vede iesind din padure-n departare cele sapte iepe alungate de un roi nemarginit de tântari si un glas subtire-i zise: . .Mi-ai facut un bine. Ce-ai venit? ce cauti? Vrei sa-mi pasti iepele poate? . El se trezi pe când mijea de ziua. baba incepu sa turbe. incalecând pe una din iepe. se clatina mereu in vânt si zicea: cap! cap! cap! cap! Pe prispa o baba batrâna si zbârcita. care de când erau nu zarise inca lumina soarelui.

si-nspre sara. mâine ti se-mplineste anul.Mi-ai facut un bine. -Uite. Pe vatra cuptorului in cenusa mai licurea câtiva carbuni. Fata.. pentru ca-s facute cu somnoroasa. Sa nu mai manânci din bucatele ceti fierbe baba. Era imparatul racilor. era sa ieie lumea-n cap. ii incuie si intra in odaie. . ii facu merinde. mâna caii in grajd. . Adevarat ca acu e ca si moarta. Pâna ce cânta cocosul. . badica.. Da. Ea era ca trunchiul si nu se misca deloc. un somn amortit ii cuprinde trupul. Ti-oi face eu altfel de bucate.. ca ti-oi fi de mare folos. ori pustieste sufletele celor nenorociti. dar sufletul ei cine stie pe la câte raspinteni sta. El trezi fata. muscati de-o gramada de raci.. uciga-l crucea si manânce-l moartea! A doua zi porni cu caii.. ea suge inimile celor ce mor. Insa in cursul zilei roaba babei s-apropie de el si-i zise incet strângându-l de mâna: . intr-ascuns. cine stie pe câte cai a vrajilor umbla. ti l-am facut si eu. Acu-i miazanoaptea.. zise un glas.Eu stiu ca tu esti Fat-Frumos. dar iar cazu jos si adormi pâna ce mijea de ziua. ce dormea pe cuptor.. când deodata vede rasarind din fundul marii cei sapte cai. bata-v-ar mama lui Dumnezeu. ti-a murit baba. ca sa n u va mai gaseasca. El mâna caii-nspre casa si vede iar o priveliste ca-n ziua trecuta.. Eu te voi scapa din multe primejdii pe care ti le pregateste baba. Baba sta intinsa pe laita si intepenita ca moarta.tipând: Ascundeti-va mai bine. când era sa plece cu caii. Spre miezul noptii se-ntoarse acasa. ia-ma si pe mine cu d-ta. isi simti ca prin minune capul treaz. El gândi ca murit s-o scutura. Desperat.As! asta sa moara!? raspunse ea suspinând.

Ea scoase din fundul unei lazi hârbuite si vechi o cute. .. ca sa nu iasa prin ea veninul ce-i rascolea inima pestrita.Ma arde-n spate! zise fata. Baba scrâsni din dinti ca apucata. Intr-o padure il astepta fata fugarita.Da' cum Doamne iarta-ma.Frumos se scula de la masa si dupa indemnarea babii se duse sa-si aleaga calul ce trebuia sa si-l ieie. Caii cei fara inimi era de un negru stralucit. oricare-ar fi. Fat-Frumos se uita inapoi. . . A doua zi de dimineata i se implinise lui Fat-Frumos anul. ca o vijelie printre volburele de nasip ce se ridicau in urma-i. zise Fat-Frumos. baba iesi pâna in grajd. a caror raze rosii ca focul ars patrundeau in rarunchii fetei. Parea ca fata pustiului se ia dupa urmele lui si zbura ca un gând.Hai. tretinul cel cu inimele sta culcat intr-un colt pe-o movila de gunoi. dar apoi isi strânse moara cea hârbuita de gura. zise Fat-Frumos. caruia-i priveai prin coaste. El o urca pe cal dupa dânsul si fugea mereu.. .Nu. Cum sa nu-ti iei tu dreptul tau? Alege-ti unul din caii isti frumosi. Noaptea inundase pamântul cu aerul ei cel negru si racoare. . Fat. ia-ti-l! zise-n sfârsit. verde se vedeau nemiscati doi ochi de jeratic. sa slujesti tu degeaba?! zise baba cea vicleana. aratând la calul cel slab. ti-l dau. pe acesta-l voi. El se urca pe cal cu buzduganul de-a umere. Baba trebuia sa-i dea unul din cai s-apoi sa plece cu Dumnezeu. . Pe când prânzeau. Dintr-o volbura nalta. o perie si o naframa. scoase inimile din câtesisapte cai spre a le pune pe toate intr-un tretin slab. tinând la vorba lui.Pe acesta-l aleg eu.

drept. un urias impietrit ca spaima. . Fat-Frumos zbura. limpede. a carei capat dinainte ardea ca un carbune. zise fata. Si deodata se ridica din pamânt un colt sur. . Luna palida trecea prin nouri suri ca o fata limpede prin mijlocul unor visuri turburi si seci. din care nu straluceau decât ochii rosii. . deasa. cu capul atingând norii. Fat-Frumos o asculta.Ma arde. adânc. Si deodata vazura in urma-le un luciu intins. Fat-Frumos o asculta. Fat-Frumos o arunca. ci cade din inaltul cerului intr-un adânc nevazut.. . zise fata. zise fata. zbura necontenit. Si deodata-n urma-le vazura ca se ridica o padure neagra. ca si când s-ar fi silit mult ca sa nu spuie inca. Fat-Frumos se uita si vazu o bufnita mare si sura. .Arunca peria. care zbura asemenea unui demon urmarit de un blestem prin negura noptii. Fat-Frumos vâjâia prin aer asa de iute.Inainte! striga Fat-Frumos calului.. in a carui oglinda balaie se scalda in fund luna de argint si stelele de foc. Baba gaurise stânca intr-un loc si trecea prin ea prefacuta intr-o funie de fum. incât i se parea ca nu fuge. zise fata. . mare. infiorata de un lung freamat de frunze si de un urlet flamând de lupi.. neclintit.Arunca naframa. ca doua fulgere lantuite de un nor.Ma arde-n spate! zise fata c-un geamat apasat.Arunca cutea.

Scheletele inmormântate de volburele nasipului arzator al pustiilor au sa scoale spre a se sui in luna la benchetele lor. . Dar ciudat. apoi se culca pe mantaua ce si-o asternuse. zise ea cu glasul stins. E primejdios ca sa umbli acuma. .Am scapat. tremurând ca apucata. se afunda in adâncul cel vrajit si necunoscut al lacului. cu toate acestea. Fat-Frumos dadu drumul calului.. Luna s-ascunse intr-un nor si baba. oasele si incheieturile fetei ii iesise afara. Fat-Frumos il asculta. Cale de doua ceasuri . tu ai izbit Miazanoaptea. Stapâne. si eu pân-atuncea m-oi intoarce la mama. cuprinsa de somnul ei de fier.Ce ti-i? o intreba Fat-Frumos. Iar in mijlocul lui se ridica o iarba lunga si neagra. nu mi-i nimica. pielita din oachesa se facu vânata.plutea incet. si se culca in nasip. ca sa mai sug inc-o data laptele cel de vapaie alba a tâtelor ei. . Era sufletul cel osândit al babei. si prin ele parea ..Nimic. Fat-Frumos arunca buzduganu-n nori si lovi Miazanoaptea in aripi. Aerul cel inveninat si rece al sufletelor lor moarte v-ar pute omorâ. . de a cazut la pamânt cu doua ceasuri inainte de vreme. adaogi calul. Ea cazu ca plumbul la pamânt si croncani jalnic de douasprezece ori. Pelitele de pe lumina ochiului i se inrosise ca focul. Ci mai bine voi culcati-va.Fat-Frumos auzi o vraja lunga prin aer si se uita prin nori.Am scapat. si eu simt sub picioarele mele rascolindu-se nasipul. pentru ca sa ma fac iar frumos si stralucit. Când baba inota smintita pe la jumatatea lacului alb. El adormi. ochii fetei se-afundase in cap. cu aripile de arama.-i parea ca nu adormise. zise fata. Se dete jos de pe cal si-si asternu mantaua pe nasipul fierbinte. mâna grea ca plumbul si rece ca un sloi de gheata. incet prin albastrul tariei Miazanoaptea batrâna.pierduta in naltul cerului . zise calul cu sapte inimi.

si incalicati pe schelete de cai. Si numai incet se auzea motanul mieunând din câte sapte capetele.. Atunci i se paru ca si fata de lânga el se ridica incet. de nu ramâneau decât oasele. El o lua pe fata pe cal dinaintea lui. stralucit. albe. prin a caror feresti se auzea o muzica lunateca. incât i se parea ca pustiul si valurile marii fug. inundata de o manta argintie. incât prin mantale se zareau oasele albite de secaciune... invalite in lungi mantale albe.. Fat-Frumos se avânta pe el. si se pierdeau in palatele inmarmurite ale cetatii din luna.. acoperit cu prund de argint si batut cu pulbere de raze. pe care el acu o vedea pentru-ntâia oara.. ca... mergeau incet-incet. si urcau drumul lunei. Genarul isi aude calul nechezând. momita de vrajile babei. ce tremura stralucita. de unde venise pe pamânt...ca vede cum luna se cobora incet.. dungi miscatoare de umbre argintii. Fata lipsea si aievea.. iar ei stau pe loc. Iara din intinsele pustii se rascoleau din nasip schelete inalte. pe când poalele lungi ale hainei ei albe atingeau din zbor nasipul pustiei. . Mergeau asa de iute. se innegri si nu mai vazu nimica.. cu mii de ferestre trandafirii. si-n rastimpul câtorva gânduri fericite ajunse la castelul incoltit al Genarului.. cu palate nalte.. o muzica de vis. pâna ce parea ca o cetate sfânta si argintie. Dar in pustiul arid necheza calul frumos. De asta data. Pe fruntile lor purtau coroane facute din fire de raze si din spini auriti si lungi. cu capete seci de oase. apuca si ea calea luminoasa ce ducea in luna. Ea-i cuprinse gâtul cu bratele ei si-si ascunse capul in sânul lui. Când deschise ochii. in lungi siruri. si din luna se scobora la pamânt un drum imparatesc. Apoi pelita ochilor lui se inverzi.. Genarul vâna departe cale de sapte zile.. ca trupul ei se risipea in aer. soarele era sus de tot. tesute rar din fire de argint. spânzurata din cer. Pierdut in paduri. imbatat de lumina aurita a soarelui... Se ducea in turburea imparatie a umbrelor... marindu-se spre pamânt.

culcându-se pe pietre reci. zise Fat-Frumos calului sau.Pute-l-om ajunge? intreba Genarul mirat.Ce e? il intreba.Spune fratâni-tau sa-si arunce stapânul in nori si sa vina la mine. s-a inchis intr-o gradina cu nalte ziduri de fier. iar fratesau i-o spuse lui Fat-Frumos. Dar ce facuse in vremea aceea Ileana imparateasa? Ea. . Lumea-l crezuse mort pe Fat-Frumos. zau.Zi fratini-tau. si ajunsera in mândra cetate a imparatului. si l-oi hrani cu jaratec si l-oi adapa cu para de foc. sa-si arunce stapânul in nori. cu capul pe un bolovan . ca o vijelie. . raspunse calul nazdravan. ce rapezeau fulgere lungi. raspunse calul.Nu. . care are sapte inimi. pentru ca stia ca-l omorâse pe Fat-Frumos.Fat-Frumos iti fura fata. Norii cerului inmarmurira si se facura palat sur si frumos. ... cum plecase Fat-Frumos. Calul Genarului ii necheza fratini-sau ceea ce-i spusese. ca l-oi hrani cu miez de nuca si l-oi adapa cu lapte dulce. si de aceea. Fat-Frumos domoli pasul calului si aseza pe fata pe acela al tatânesau.. pe când eu n-am decât doua. O zi inca. Când il vazu pe Fat-Frumos in pustiu. zise calului sau: . cum vuieste un lan de grâu la suflarea unui vânt. iar din doua gene de nouri se vedea doi ochi albastri ca cerul. Genarul isi infipse adânc pintenii in coastele calului. ziua-si muie aerul in lumina de sarbatoare si oamenii asteptau murmurând la faima venirii lui. pentru c-a incalecat pe un frate al meu. când se imprastie faima venirii lui. care fugea scuturându-se. si acesta azvârli pe Genarul pâna in nori. Erau ochii Genarului. Calul lui Fat-Frumos necheza asta fratini-sau. exilat in imparatia cerului. si acolo.

facu un pat de flori. cu care ar fi vrut sa-l soarba in sufletul ei. Ci ochii ei.de cremene. invalindu-se in mantaua ce i-o tesuse din raze de luna. Apoi ea il lua de mâna si-i arata baia de lacrimi. neudata si necautata de nimeni. fata ei se-nsenina. nascura din pietris sterp. insa. Ochii imparatesei Ileana. cine-ar fi vazut fata ei de-o durere muta. pe care apoi. despletit si imprastiat ca cretii unei mantii de aur pe sânul ei rece. Imparateasa cea oarba si alba umbla incet prin straturi si culese in poale o multime de lacramioare. ar fi gândit ca-i o inmarmurita zâna a undelor. Florile triste si turburi senalbira ca margaritarul cel stralucit. asternându-le lânga baia de aur. incetase a mai varsa lacrimi. orbiti de plâns. Atunci intra Fat-Frumos. Luna limpede inflorea ca o fata de aur pe seninul cel adânc al ceurului. foile galbene ale aleilor de arbori si ale straturilor se-nverzira ca smaraldul. si din botezul de lacrimi luara numele de lacramioare. Cine-o vedea cu parul ei galben si lung. asezata lânga ea. . Ca prin farmec. lacrimi curate ca diamantul. amutita de bucurie.Dar cum auzi vuietul venirii lui. Ea s-arunca la gâtul lui. In gradina cu multe straturi. se culca sa doarma in patul de flori. plânse intr-o scalda de aur. sapata parca cu dalta in trasaturele ei. In aerul noptii. Fat-Frumos isi spala fata in baia de lacrimi. vedea ca-n vis chipul mirelui iubit.florile durerii. Imparateasa se culca lânga el si visa in vis ca Maica Domnului desprinsese din cer doua vinete stele ale diminetii si i le asezase pe frunte. ea lua o mâna de lacrimi din baie si stropi gradina. plina de lacrimile ei. din arsita zilei si din secaciunea noptii flori cu frunze galbene si c-o coloare stinsa si turbure ca turburii ochi ai mortilor . culcata pe un mormânt de prund. nu mai vedeau nimica. decât i se parea numai ca-n luciul baiei. apoi. ea nu putu decât sa indrepte asupra-i ochii sai stinsi si orbi. doua izvoare secate.

Acesta se duse si flutura in cercuri multe asupra fetei miresii când ea dormea s-o facu sa vada intr-un vis luciu ca oglinda cum trebuie sa fie imbracata. Un roi de raze venind din cer a spus lautarilor cum horesc ingerii când se sfinteste un sfânt. apoi incredintara taina lor unui curtenitor fluture albastru stropit cu aur. S-au trait in pace si in liniste ani multi si fericiti. brâu de margaritare. ea vedea. cum n-a fost alta pe fata pamântului. vorbind fiecare in mirosul ei.. si roiuri de unde rasarind din inima pamântului le-a spus cum cânta ursitorile când urzesc binele oamenilor. lautarii maiestrira hore nalte si urari adânci. manta alba ca ninsoarea. Trandafirul cel infocat. apoi poate c-or fi traind si astazi. Ea zâmbi când se visa atât de frumoasa. desteptata. Astfel. crinii de argint. A treia zi se cununa imparatul cu fata Genarului. si tinura sfat lung cum sa fie luminele hainei de mireasa. Mirele-si puse camasa de tort de raze de luna.A doua zi.. Si se facu nunta mândra si frumoasa. lacramioarele sure ca margaritarul. mironositele viorele si florile toate s-adunara. ca pentru fetii-frumosi vremea nu vremuieste. iar dac-a fi adevarat ce zice lumea. A patra zi era sa fie nunta lui Fat-Frumos. .

Într-o seară. . pe când se pregătea de culcare. statuia Prinţului Fericit. privind peste cetate. Rândunelul a simţit două picături de apă stropindu-i trupuşorul.Printul fericit Oscar Wilde Sus. Ochii Prinţului înotau înlacrimi. iar în mânerul spadei avea un rubin. pe o columnă înaltă. îşi făcuse culcuş de odihnă la picioarele statuii. ochii erau două safire luminoase. stătea. Un Rândunel. ce zbura spre calda Ţară a Egiptului. Era acoperită de foiţe de aur.

au hotǎrât sǎ o dǎrâme. chinuit de foame şi de frig! Şi Rândunelul a dus safirul. . Rândunelule! Acum te rog să duci unuldin ochii mei de safir studentului pe care-l văd în mansarda lui. Mergi şi dă-i celǎlalt ochi al meu . Rândunelul. Iar prietenul lui. Într-o căsuţă văd o femeie cu un copil bolnav. Taicǎ-său o va bate dacă nu duce bani acasă.De ce plângi? . Cât despre Prinţ.Eşti orb acum. Stăteam închis în palat şi nu ştiam ce este dincolo de ziduri. pe umǎrul Prinţului. Rândunelule. Le-a scǎpat în noroi şiacum plânge.Ai făcut o faptă bună.Pe vremea când eram în viaţă şi aveam inimă de om nu plângeam. Bietul Rândunel abia mai avu putere sǎ zboare încǎ o datǎ sus. Apoi a venit zǎpada şi dupǎ zǎpadǎ îngheţul. Acum văd toată hidoşenia şi amărăciunea din cetate. L-a sǎrutat pe obrajii lipsiţi acum de strǎlucirea safirelor din ochi şi s-a prǎbuşit mort la picioarele lui. .În piaţǎ vǎd o fetiţǎ care vinde chibrituri. ... Nu mai plec! Prinţul i-a mai cerut apoi sǎ ducǎ foiţele de aur care-l înveleauoamenilor sǎraci. Prinţule! O sǎ rǎmân cu tine mereu. aşa a fǎcut. du-i femeii rubinul meu! Şi Rândunelul a dus rubinul. când primarul şi consilierii au vǎzut cǎ statuia nu mai era frumoasǎ.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful