Povestea crocodilului care plange, de Vladimir Colin

Trimis de AnideScoala la Mar, 03/09/2010 - 17:38

    

1 2 3 4 5
Voturi: 212

Un crocodil şedea odată pe malul unei ape şi plângea, plângea cu lacrimi de crocodil. - Vai, vai, cât de rău îmi pare! Vai, vai, sunt nemângâiat! - Ce-ai păţit, crocodilule? întrebă o căprioară. De ce plângi? Crocodilul îşi clătină capul şi strigă cu durere: - Cum să nu plâng, cum să nu plâng dacă am înghiţit adineauri un explorator, cu puşcă şi raniţă, cu tot? Căprioara, care nu-l avea la inimă pe crocodil, râse bucuroasă: - Aha! Te râcâie puşca pe gâtlej, aşa-i? - Da’ de unde! gemu crocodilul. Nu pricepi nimic!... Ce puşcă? Mă doare inima, inima mă doare când mă gândesc la bietul explorator pe care l-am înghiţit... Un om atât de îndrăzneţ! Un bărbat voinic, care cunoştea toate pădurile sălbatice, toate cotloanele pământului... Ce nenorocire! Ce nenorocire! Cum am putut eu să-l înghit, cu puşcă şi raniţă cu tot? Sunt un ticălos, un nelegiuit... N-am să-mi iert fapta asta cât oi trăi! Şi plângea, plângea crocodilul, plângea cu lacrimi de crocodil Căprioara, care se ţinuse departe, se apropie de crocodil, dacă-i văzu durerea, încercă să-l mângâie: - Dragă crocodilule, spuse ea, dacă ai şti cât sunt de fericită că te-aud vorbind aşa... Văd că-ţi pare rău... - Rău! Rău! strigă crocodilul. Dar vino mai aproape, că nu te aud prea bine... Căprioara se apropie. - Bietul explorator! grăi ea. L-ai înghiţit, deşi nu ţi-a făcut nimic... Dar de azi înainte n-ai să mai înghiţi exploratori, nu-i aşa? - Nu! Nu! strigă crocodilul. Cum o să mai fac una ca asta? Mai degrabă am să încep să pasc iarbă, ca tine... - Dragul meu! şopti înduioşată căprioara. - Da, da! Am să pasc iarbă, spuse din nou crocodilul. Numai că... - Ce e?

- Numai că nu ştiu care iarbă e sănătoasă şi care otrăvitoare. Ar fi păcat să mor otrăvit în floarea vârstei. Nu crezi? Căprioara râse şi-l linişti pe dată: - Asta să-ţi fie grija! O să mergem la păscut împreună şi o să-ţi arăt eu ierburile dulci, acrişoare sau amare... - Nu, nu, nu vreau amare! strigă crocodilul. Arată-mi ierburile dulci, cele mai dulci cu putinţă... Uite, iarba asta de lângă mine e dulce? Aş vrea să pasc îndată. Ard de dorinţa de a paşte mai degrabă... Căprioara se apropie de crocodil, se aplecă să vadă iarba cu pricina şi în clipa aceea crocodilul căscă o gură cât o şură şi-o înghiţi cu corniţe cu tot. - Proasto! mârâi el apoi. Auzi, iarbă dulce... Păi tu ai carnea mai dulce decât orice iarbă, aproape tot atât de dulce ca cea a exploratorului de adineauri! Ha – ha, dar bine am mai mâncat azi. Un papagal, care văzuse din vârful unui copac tot ce se întâmplase, clătină din cap şi strigă: - Să afle toată pădurea ce păţeşte căprioara care crede în lacrimile unui crocodil! Şi a aflat toată pădurea, şi de atunci i s-a cam înfundat crocodilului, care a venit plângând la prietenul meu care scrie toate poveştile pentru copii şi, tot plângând, i-a povestit cele întâmplate. Numai că prietenul meu l-a dat pe uşă afară, şi, pe cuvântul meu, bine a făcut!

Culesul porumbului
Ion Agarbiceanu

Primavara fusese secetoasa pana dupa Sangeorgiu, araturile grele, cu brusi mari si tari, asa ca plugarii nici nu cutezara sa arunce grauntele de porumb sub brazda. De ce ar fi semanat?Sa hraneasca norii de ciori care se lasau cand ici, cand colo,peste araturi? De unde se vor fi adunat atatea ciori de cele mari, cu aripile sure, tivite cu negru? Incercasera o vreme cu grapile de fier sa sparga brusii, dar coltii sareau de pe un brus pe altul si nu-i puteau zdrobi. Plugarii erau tacuti, incruntati: isi schilavisera vitele cu aratul in cremene si cu zadarnice incercari de grapat. Priveau zadarnic cerul senin si se scarbira de vanturile mari si reci care bateau necurmat de la miazanoapte de vreo trei saptamani. Multe locuri ramasesera nearate. — Anul asta am pus-o de mamaliga! ofta cate unul. — De! Au mai fost primaveri secetoase. — Ca asta n-am mai apucat, si-s om batran.

De-acum pentru porumb e tarziu. La Sangeorgiu trebiue sa se afle samanta in pamant, si nu intr-unul uscat cum sunt araturile noastre de azi. Eu ma gandesc ce sa seaman in locul porumbului. — Ce sa semeni? Eu tot porumb voi semana, altfel ce mancam la iarna? — Tot nu vei manca la iarna mamaliga, chiar daca ar ploua maine! — Sa fie numai ploaie destula, sa-i umble vreme potrivita si sa fie o toamna lunga! Sa vezi ce cucuruze se vor face. Cand se vor muia de ploaie araturile din iest an si se vor faramita brusii de atatea vanturi, sa vezi ce tarana se va face! De-a dragul sa sameni! Asa si intr-alte chipuri vorbeau plugarii din sat si chiar cei carora le pierise nadejdea sa mai samene porumb asteptau ca pe ace sa ploua. Ce ar putea face un an fara mamaliga? La Sangeorgiu se implinisera cu strasnicie toate riturile stravechi pentru ploaie: nu ramasese fata mare, dar nici fetiscana, pe care feciorii sa nu toarne galeti de apa din fantanile satului si nu ramasera copile si baieti neurzicati, ei intre ei.Toti aveau mainile pline de basici. Totusi nu ploua pana la trei saptamani dupa Sangeorgiu.Atunci, intr-o noapte, se descuie cerul. O saptamana a plouat mereu: cand a mazguit, cand a ciuruit, cand s-a descarcat in picuri mari si tari ca grindina. Oamenii umblau cu capul gol: las’ sa-i ploua, sa le fie si lor si araturilor si pasunilor! Caci si pasunile abia de-acum se vor infiripa, sa pasca vitele mari. Se muiara si se risipira brusii de coltii greblelor de fier peste grauntele semanate acum. Dupa ploaie urmara calduri de mai, si iarasi ploi, a umblat tot vreme potrivita, asa ca in secere oamenii se trezira ca ispravisera cu prasitul de-al doilea ca si intralti ani. Porumbul era inalt pana la piept, cu fire puternice, cu frunze negre si grase. — Iata, ne arata sa nu mai cartim, ziceau cei care deznadajduisera in primavara.

— V-ati facut pacate degeaba, raspundeau cei care ramasesera tari in credinta. Niciodata omul nu stie ce-l asteapta. — De-acum numai de-ar fi o toamna lunga! Oricat de frumos, porumbul e in intarziere cu patru-cinci saptamani. Sa aiba vreme sa se coaca! La mijlocul lui septembrie a brumat usor, iar pe munti s-a pus un strat subtire de zapada. Dar atata a fost toata primejdia. Dupa o saptamana, vremea s-a incalzit si s-a pus o toamna cu seninatati statornice, care a tinut pana la sfarsitul lui octombrie, ba a mai trecut cu un picior si in noiembrie, pana pe la jumatatea lunii. Ce porumb s-a facut? Padure! Cate doi si trei tulei pe-un fir,cat le radea oamenilor inima. In aceeasi zi a intrat satul intreg la cules, la inceputul lui noiembrie. Diminetile erau racoroase, dar indata ce se ridicasoarele, o caldura buna incepea sa joace in valuri fine deasupra lanurilor de porumb. Frunzele uscate fosneau incet la adierea boarei si o mireasma imbatatoare se risipea in aer. Era coapta si canepa de samanta, semanata printre porumb, iar pe miezuine crescuse deasa si inalta, cat nu-i ajungeai cu mana la maciuliile grele, pline de samanta. Mireasma ei taia pe a porumbului, o aroma tare si ametitoare. Plugarii isi lungeau carele cu inima cea lunga si le inaltau laturile cu scanduri, sa incapa cat mai mult porumb.Se culegea cu foi cu tot si il dezghiocau numai acasa, insuri, sa nu piarda bunatatea de nutret. In toate lanurile se auzea cum rup tuleii si-i arunca in gramezi. Se ridica in vazduh larma vorbelor, a glasurilor parand o neintrerupta fierbere. Din cand in cand se itea in larma asta cate-un chicotit de fata pe care cate-un fecior o atingea, ca din nebagare de seama, cu un stiulete. Cantece nu se auzeau, ci numai fosnetul mereu al frunzelor uscate printre care treceau culegatorii.Carele cu vitele desjugate erau la marginea delnitelor si vitele mestecau, cu grumajii vinetii, intinsi, jipii de pe care se culesesera tuleii, tot miscandu-si coarnele albe.

ci si la straini. Altii cautau bete uscate de canepa de samanta si le rupeau. Uneori copiii mai mari se faceau nevazuti prin porumbisti si se intorceau tarziu de tot cu cativa stiuleti cu frunze verzi in brate. Unii mai marisori trebuiau sa faca bice si pentru fratii mai mici. Impleteau cu harnicie. Si cand aflau.mirandu-se mereu de frumusetea lui. Ei se jurau ca-s inca in lapte. apoi alergau cu ele la un luminis sa desfaca canepa. *** Nu era car care sa nu fi adus copii si copilite din sat. mai subtire. cazandu-le. din cand in cand. Copilele erau multumite daca puteau strange in brate un stiulete ros sau pestrit. Puteau cauta porumb de fiert nu numai in delnitele lor. sau cu mai putine sfori. sa nu ramana unul in urma celuilalt. Dupa culesul canepii de vara. cate-un bob din marginea gurilor late. cum isi face biciul. sa afle vreunul rosu sau pestrit.Uneori aflau si cate-un stiulete. in . si rumegatoarele il mancau cu placere. acum era cel din urma prilej din an sa-si faca biciul. cu biciul mai scurt.adunandu-le in manunchi. caci pe cele facute atunci le prapadise de mult. Cei mai marisori ajutau o vreme la cules. dar tuleii se rupeau greu si curand ii dureau mainile. uitat ca din intamplare pe fire. Intr-alti ani aflau inca multi stiuleti. Cei cuprinsi cu munca asta isi uitau in graba de culesul porumbului. dar unghia abia le intra in boabe. mandri de ceea ce au facut. si de ici si de colo. Cei mai mici isi incercau in zadar puterile. nu se supara nimeni. Bete de codarste isi luasera de acasa. mergeau unul de la altul sa vada cum impleteste. Si nu peste mult incepeau sa pocneasca rasunator. tot scobind frunzele de matase ale stiuletilor. chiuiau de bucurie si se adunau doi-trei sa-l rupa cu puteri unite siapoi il dezghiocau cu infrigurare. incrustate gata la capatul unde sa prinda biciul. Asa ca cei mai multi se pierdeau prin delnitele lor. sa-si impleteasca biciul.

Culegea tacut si cu un fel de scarba. altele veneau goale din sat. Samanta maciuliilor nu o foloseau numai la semanatul de primavara a canepii de lucru. cand cei mici nu-si mai luau ochii de la stiuletii din foc. Friptul.Dar daca nu-i sanatate. iar porumbul mai mult se afuma decat se frigea. Jitarii mai pazeau inca. si cuibarit intre ele era cate un copil caruia i se vede anumai fruntea si palarioara. Unele porneau spre sat. iar cu cotoarele inalte si groase ardeau cuptoarele de paine.tot mutandu-se de pe un picior pe altul? *** Carele se incarcau mereu dupa cat de multi si harnici erau culegatorii. *** E bine cand se fac bucate din belsug si cand este sanatate. care aducea cu cel al urzicilor. Nu lasau porumb cules in delnita peste noapte.lapte. mireasma tare a canepii il ametea. Cand se apuca iar de cules. era tot asa de greu. Pana acasa. dar anul asta erau tare greu de aflat. chemati de aroma. fruntea-i era imbrobonata de sudoare. dar copiilor le placea mirosul asta salbatic. dar oamenii stiau ca acum paza cea mai buna era la ei in sura. Dar ce bun si aromat era. Doamne! Trebuiau sa le dea numaidecat si celor mici. Il taia mereu prin maruntaie si uneori se oprea din lucru. ci si pentru ulei. care izvorau din toate partile de prin delnite. dar cum sa nu le dea. se facea carlig si abia mai rasufla. si focul il faceau numai cu jipi care nu tin jarul. In toate carele se incarcau deasupra panusi de canepa de samanta. si faceau roata in jurul tuturor focurilor unde se frigea porumb. asa ca era mare biruinta pentru cei ce gaseau. scartaind de povara. acum indata. caci nu era urma de lemn sau de gateje. toata lumea asta nu mai plateste oceapa degerata. Putin era. . Asa se gandea Dumitru Marcului care culegea in delnitalui alaturea de nevasta si de doi copilandri.

zisera baietii cu inima rece. si eu si copiii.simtindusi gura amara ca fierea. nu statea mult ghemuit la pamant. pace buna!” Lucrau tuspatru in tacere grea. Cunosteau dupa semen cand ii venea rau de tot si cand scapa mai usor. Crasnea fiecare stiulete rupt de pe fir. si mai avem de cules in doua delnite. Dumitru facu o miscare cu mana. Vei ramane in pat sa ti se aseze durerea. Vremea e buna. Azi ii venea neputinta neobisnuit de des. dar ii venea prea des. Dumitre. — De intins ma voi intinde eu pentru totdeauna. Dumitre. un porumb frumos cum e in iest an. din an in an tot mai greu. — Nu se mai strica ea vremea in saptamana asta. ii zise intr-un rand nevasta. la cules. — Nu mai culege. ca si cand ar fi zis: „Cat despre asta. Rau ai facut ca nu ne-ai ascultat. Ce-i intr-asta? Nu-i nici o graba asa de mare. nu peste mult. Ar fi pacat sa ducem acasa. tata. — Nu mai culege. Intinde-te pe ea si las’ ca ispravim noi. Era bolnav de multi ani. . si larma asta lui Dumitru ii facea rau. raspunse el in sila. — Singuri nu ati fi ispravit delnita asta.Ispravim noi si fara dumneata. Uite. — Dar poate sa se strice. — Daca nu ispraveam azi. Acum. ti-am adus tundra. am fi ispravit maine. si nevasta si baietii se opreau pe-o clipa din lucru. Sa stii ca maine nu te mai lasam cu nici un pret sa vii.De cate ori se-ncarliga. cu rasuflarea oprita. — Te-am rugat sa ramai acasa. navea frica. udat de ploi.

I le inchise. apoi se cutremura scurt si se linisti. Las’sa mai culeg si eu inca o data. apoi isi puse frante mainile in poala si ramase muta. ii asculta rasuflarea.ramane cu ochii deschisi. poate are cineva o lumanare! Baietii. izbi de cateva ori din picioare. Nu-l tinu mult nici acum. vedeti-va de lucru si dati-mi mie pace. dati fuga in vecini. Si iar se apuca de cules. altul la stanga.— Mai copii. Dup-o vreme se incarliga iar si se lasa la pamant. se lasa in genunchi. si n-avem o lumanare! Petre. ci se intinse cazand pe spate. dar pana pe la ojina ii veni raul inca de vreo cinci ori. Durerea si nenorocirea ei ca nu-l aflase moartea in pat. pe urma tot voi veti culege.nu intr-un lan de porumb si fara lumanare. din brate. ci pe intreg trupul. Safta-si aduse aminte ca daca nu-i inchizi din vreme pleoapele mortului. dar nu asa. — Doamne sfinte. nu mai statu ghem. Daca n-a vrut s-o asculte. nevasta. dar acum nu mai simti nimic. transpirat acum nu numai pe frunte. sa fi ramas acasa! Ea ce sa faca? Ce-ar mai putea face? Si deodata izbucni intr-un plans cu hohote. Safta. Ci nici nu mai era nevoie de lumanare! trupul lui Dumitru incepuse sa se raceasca si sa se intepeneasca. Se astepta ea de mult la moartea barbatului. era mai mare ca pierderea lui. incepura sa alerge prinporumbisti.pana nu apuca nevasta si copiii sa ajunga langa el. care se topi intr-un bocet amar. buimaci de spaima. Ioane. .cum facuse adeseori in anii din urma. ce se inalta in vazduh ca o alarma a nenorocirii. Dar cine sa vina cu lumanarea la culesul porumbului? Nu avea nici un culegator de gand sa innopteze aici. unul la dreapta. Cand se zgarci si se lasa a sasea oara la pamant.

— Pentru mort e mult si atat. Barbatii cu capul gol isi dadura iertaciunile. . dar cand se intoarsera cu mana goala. femeile se alaturara la bocetul Saftei. Safta se mai boci pana iesira din delnita in drum. Si barbatii si femeile care au venit s-au apucat de cules. Se urca langa mort si unul din baieti. Dumitru Marcului. Intre culegatori vestea se lati repede. de la vecin la vecin. in vreme ce Safta se bocea nemaiauzind nimic. privind tinta la mort. erau insotiti de vreo zece barbati si femei. intepeni bine si trupul lui Dumitru si-l urcara deasupra porumbului. raspunse un baiat. iar celalalt cu mama-sa mergea alaturea de vaci cu capul in piept. Unde vi-s vacile? — Acol’ langa car. — Prinde-le la jug si adu carul aici. cu mainile fara putere de-a lungul trupului.Cei doi baieti nu aflara lumanare in vecini si alergara si mai departe. il stiau bolnav greu de tot. Oamenii nu se prea mirara. Veniti cu totii sa ispravim repede culesul si sa incarcam carul. iar unul din baieti statea langa mort cu capul gol. culegand la porumb. Dup-o vreme un om zise: — Mai aveti de cules? — Putin de tot. poate o jumatat’ de ceas. in malaistea lui. intre panusile de canepa mirositoare. apoi amuti de tot. Pana ispravira de cules si incarcara carul. iar cei doi baieti erau inca tot buimaci de spaima. dar peste bucuria si lumina culesului li se asternu tuturor un nor pe suflet.asa ca pana seara toti stiau ca a murit.

Si numai semnalele acestea scurte si seci pareau ca mai raspandesc viata si veselie deasupra lanurilor de porumb. Copiii le incercau sa nu-i dea de rusine deseara. din carele incarcate cu porumb. numai fasaitul frunzelor uscate crestea mereu. cu cat se apropia inserarea. Si din cand in cand se mai auzeau pocnete din bici. . prin care fasaia vantul in frunzele uscate.Si larma omeneasca inceta sa se mai ridice deasupra lanurilor. in drum spre casa.

.

cu gandul ca a doua zi vor merge iar la saniat.La Sanius de Ion Agarbiceanu La inceputul saptamanii fluturau rar cativa fulgi de nea prin vazduhul sur. Si tot asa. Mult s-au mai rugat Vasilica si Niculaita de parinti sa-i lase si pe ei cu saniuta. foi uscate. dar mici. Gerul s-a mai muiat si copiii sa-tului au si pornit cu saniutele pe coasta. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva zile. Dar. Si copiii intrara bucurosi in casa. Dupa trei saptamani i-au iesit niste pui draguti.pana la marginea zarii. doar ca ea in loc sa stea in cotet. imbracati cu puf galben ca puii de gaina. Locul e larg. dormitand sub acoperisurile grele. ploua de varsa si ea nu se misca. . pana la urma. -Cojoc gros ca in anul acesta n-a mai avut dumneaiei de mult. a inceput sa adune betigase. nici nu stiau cum fuge timpul. in tot sapte oua mici ca niste cofeturi si a inceput sa le cloceasca.Acum se vine? le striga mama. Ai vazut cum sta gaina pe oua? Asa sta si ea. parca erau sapte gogosi de matase. vorbesc intre ei batranii. Obrajii le ardeau de bucurie si ochii le scanteiau. la marginea unui lastar. N-ati patit nimic? -N-am patit. Parca le parea rau dupa inaltimile din care veneau.Daca patiti ceva? Acolo sunt si sanii mai mari care va pot dobori. Numai la o saptamana si iarna s-a instapanit peste lume. au primit ingaduinta. ca nu cumva sa patrunza o picatura de ploaie la oua. Se insera cand copiii intrara in curte. Se opreau pentru o clipa nehotarati. nu goi ca puii de vrabie. Trecu la carma iar Vasilica. Prepelita prindea cate o furnica. Vasilica! -Ba sezi tu! -Sa sada cel care stie sania mai bine. tocmai din Africa — sa lasat din zbor intr-un lan verde de grau. pe urma. Ulitele satului sunt acoperite de un covor alb si gros. Se facura amandoi cai si pornira in fuga catre coasta saniusului. paie si fire de fan si si-a facut un cuib pe un mosoroi de pamant. ca sa nu i-l inece ploile. le-o . apoi coborau iar si iar se opreau. Apoi ceru sa conduca si Niculita. Puiul de Ion Alexandru Bratescu-Voinesti Intr-o primavara. asa incat pot pleca deodata zeci de saniute ce vin ca trasnetul pana la poale. Casele par mai mici. Pana la urma se aseza Vasilica in fata. ori cate o lacusta. mai sus. . sapte zile de-a randul a ouat cate un ou. sta afara in grau. -Sezi tu inainte. Sania se rasturna de doua ori. o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe. si ploua. si au inceput sa umble prin grau dupa mancare. zise un baiat de alaturi.

osul — la inceput numai plesnit — s-a crapat de tot. O singura alica la ajuns la aripa.‖ Intr-o dupa-amiaza pe la sfarsitul lui august. dar si-a ascuns durerea. cu ochii tinta inspre ei. — Eu o sa zbor. ma Marine. care o urmareste. a putut zbura pana in lastar. si ei. Lectiile de zbor se faceau dimineata spre rasaritul soarelui. mai tare. iar cand socoteste ea ca e in afara de bataia pustii. incat vad cum i se urca o furnica pe carambul cizmei.. vanatorul ii aude paraitul zborului. hat! l-a prins un flacau sub caciula. Scaparea lor era lastarul. Cand l-a gasit. dupa cum le poruncise ma-sa. Au ridicat toti in sus capetele cu ochisorii ca niste margele negre si ascultau. cuminti si ascultatori. si puiul a cazut cu o aripa moarta. ca esti mic. iar in noptile racoroase se adunau gramada.abia e cat luleaua?! Cand s-a vazut scapat. Din cand in cand se auzeau pocnete de pusca si glasul vanatorului strigand ―Apporte!‖ Mai tarziu caruta s-a indepartat inspre vanator pe drumeagul lastarului. Uite-l: piciorul lui e acum asa de aproape de ei. pe care trebuiau s-o faca in curand. si cu nici un pret sa nu se miste. Nu-l vezi ca de. macar ca nu era vreo apa prin apropiere. Odata. si seara in amurg. zile si nopti. ca beau dimineata picaturi de roua de pe firele de iarba. cand se ingana ziua cu noaptea. la doi pasi de la botul cainelui. au auzit deslusit glasul mamei lor chemandu-i din capul miristii: ―Pitpalac! pitpalac!‖ Repede au zburat inspre ea si au gasit -o. Se apropie grabit si vanatorul. el a stiut. si marea. ieseau cu totii pe miriste. ca poti sa patesti si mai rau. Se auzea fasaitul unui caine care alerga prin miriste si din cand in cand glasul omului: — Unde fugi? inapoi. a zburat. cand se potolea vipia. dar mama lor. trei!‖ Si cand zicea ―trei‖. cand au venit taranii sa secere graul. ca e pacat de el. Si erau frumosi. Ea l-a luat. zboara repede spre lastar. cand era caldura mare. doua. de miscarea aripii..se in drumeagul de pe marginea lastarului. le-a poruncit sa se pituleasca jos. pic! pic! pic! cu cioculetele lor. — Unde e nenea? — Nu stim. dar a avut noroc de un taran batran.. si cu ajutorul mamei lor au inceput sa zboare. ca sa nu-l deznadajduiasca pe el. lipiti cu paman. frrr! zburau cu totii de la marginea lastarului tocmai colo langa cantonul de pe sosea si tot asa indarat. le sopteste prepelita si se strecoara binisor mai departe. dar acolo. Ziua. cand o trece vara. a ramas incremenita. incet-incet pocnetele si strigatele s-au pierdut. l-a mangaiat si i-a spus: — Vezi ce va sa zica sa nu ma asculti? Cand te-i face mare. socotind ca nu face truda de a-l cauta prin lastar. dar prepelita se preface asa de bine ca e ranita. care dadeau tarcoale pe deasupra miristii. ascultand din toate partile. ii batea inima ca ceasornicul meu din buzunar. Puii n-au priceput. de frica sa nu-si impuste cainele. cunoscand desimea lastarului si vazand ca trasese intr-un pui. care intelesese ca e un vanator. cand i-a vazut aripa rupta. — Nu va miscati. dar tocmai dintr-acolo venea vanatorul. aud o caruta venind si oprindu. ―Nero! inapoi!‖ s-a auzit un glas strigand. prin iunie.. sa nu iesi niciodata din vorba mea. Vai! cum le bate inima. Ailalti pui nu s-au miscat din locul unde-i lasase prepelita. Din lastar i-a raspuns un glas stins: ―Piu! piu!‖. care s-a rugat pentru el: — Lasa-l jos. Incet-incet puful de pe ei s-a schimbat in fulgi si in pene. incat cainele vrea cu orice pret s-o prinda. ―Si o sa zburam pe sus de tot. N-a picat. pe cand puii se jucau frumos in miriste imprejurul prepelitei. care zboara. iar cand s-a innoptat si rasarea luna dinspre Cornatel. vanatorul se departeaza strigand: ―Inapoi! inapoi!‖ Nu poate trage. Era cam departe. Ascultau in tacere. si o sa vedem dedesubtul nostru orase mari si rauri. dar acum. Mama lor ii aseza la rand si ii intreba: ―Gata?‖ ―Da‖. a inteles ca era pierdut. o mancau numaidecat. Atunci prepelita disperata a inceput sa-l strige tare. stau la umbra in lastar. s-au stins. Din seceratul graului si din ridicarea snopilor se scuturasera pe miriste o groaza de boabe cu care se hraneau si. in loc sa stea nemiscat ca fratii lui. ca sub un cort. Ati inteles? Puii au clipit din ochi c-au inteles si au ramas asteptand in tacere. nu sufereau de sete. o sa faci cum ai vrea tu. se plimbau primprejurul mamei lor si cand ii striga: ―Pitpalac!‖ repede veneau langa ea. Dupa cateva clipe prepelita zboara ras cu pamantul. Cainele paseste incet dupa ea. al mai mare dintre pui n-a alergat repede la chemarea ma-sii. Ce frica a patit cand s-a simtit strans in palma flacaului. Vanatorul. ―Una. In vremea asta puiul al mai mare. e pierdut. dupa-amiaza. voi sa ramaneti nemiscati. sub aripile ocrotitoare ale prepelitei. zboara. caci ziua era primejdios din pricina heretilor. Si asa traiau acolo linistiti si fericiti.firimitea in bucatele mici. nu s-a luat dupa dansul. Si mama lor le spunea ca-i invata sa zboare pentru o calatorie lunga. se intoarce si trage. si cum nu stia sa zboare. raspundeau ei. Nero! Fasaitul se apropie — uite cainele: a ramas impietrit cu o laba in sus. si in tacerea serii care se lasa nu se mai auzea decat cantecul greierilor. moare.tul. fuga speriat la prepelita sa-i spuie ce-a patit. D-atunci au inceput . Ea i-a numarat: lipsea unul. numa. Dupa o clipa de socoteala.

a inceput sa cada bruma si sa se rareasca frunza lastarului. urma un senin ca sticla. se uita cu ochii plansi cum fratii lui se invatau la zbor dimineata si seara. dar peste catava vreme au venit oamenii de au cules porumbul. pe cand al ranit striga cu deznadejde: — Nu ma lasati! Nu ma lasati! A incercat sa se tarasca dupa ei. Dupa durerile grozave de pana adineaori. Pe inserate se vedeau randunici intarziate zburand in rasul pamantului. sta zgribulit de frig. Decat sa-i moara toti puii. In locul zilelor mari si frumoase au venit zile mici si posomorate. au taiat cocenii si au intors locul. si marea? — Da. aripa calda a mamei.. Se clatina intr-o parte si intr-alta. Ar fi vrut sa se rupa in doua: jumatate sa plece cu copiii sanatosi.un caramb de cizma pe care se urca o furnica. dar n-a putut. care sufereau de frigul toamnei inaintate. mergand toate in aceeasi parte. Si a trecut vara. toata preajma era imbracata in haina alba si rece a iernii. urmarindu-i cu ochii pana au pierit in zarea dinspre miazazi. Suflarea dusmanoasa a crivatului.. Peste trei zile.. In inima bietei prepelite era o lupta sfasietoare. ori palcuri de alte pasari calatoare.. urmeaza acum o piroteala placuta. Prin mintea lui fulgera crampeie de vedenii. Au venit taranii cu plugurile de au arat miristea. La marginea lastarului. atunci s-a mutat in niste parloage din marginea lastarului. el o intreba cu spaima: — Mama.. si a ramas in loc. silindu-se sa nu planga. iar jumatate sa ramaie cu puiul schilod. mama. cu aripa rupta. catre miazazi. a zburat cu puii zdraveni. ca sa nu-i slabeasca hotararea. aducand cu dansul un ger aprig. nu e asa ca o sa ma fac bine? Nu e asa c-o sa merg si eu sa-mi arati cetati mari si rauri. care se agata de ea cu disperare. Dupa o ninsoare cu viscol.. miriste. mai bine numai unul — si fara sa se uite inapoi. raspundea prepelita. si pica mort. iar in tacerea noptilor friguroase se auzeau strigatele cocorilor. pornita fara veste intr-o zi. cu degetele ghearei impreunate ca pentru inchinaciune.zile triste pentru bietul pui. iar noaptea. prepelita s-a mutat cu puii intr-un lan de porumb de alaturi. a hotarat-o. cand ailalti adormeau sub aripa mamei. un pui de prepelita. .

zice: “Saru’ mana” si pleaca grabit. e o gradina frumoasa in care sunt patru cladiri mari: a tribunalului. unu gros.Vasilica a lu’ nenea Dumitru de la zudecatorie. Cum trecea intr-o zi din primavara trecuta. pasarea mica si neinsemnata care scotea sunete atat de puternice si de maiestre din gusulita ei care se vedea saltand. pe urma. ai inaintea ochilor o minune de tablou. Cunoaste acum si pe parintii lui Nicusor. ii facea semn sa taca. in care numai rosatea varfului nasului pune o pata mai vesela. domnule!? Pai bine.Ptiu! Mars d-aici. ce sa vaza? Jos. caprioara cu tarcul ei. de batachina si de rugi. La o miscare nedibace. Prin gradina asta e drumul lui conu Misu.Tt! . incarcata cu o dubla de paine si cu un clondir. printr-alta se vede terasa imbracata in flori albastre. sa-ti cumperi covrigi. restul gradinii e numai tufisuri dese de lemn cainesc. topita-n aburii albastrii. si sunt de sase ani. crezand ca s-o mahni copilul. Si conu Misu.Lenuta.Care Lenuta? . . tatal. dar niciodata nu-l privise cu luare-aminte.Si de ce nu i-o arati si lui? . s-a aplecat sa incerce: n-o putea-o zari? Cand. vino ncoa!” si-i da cate un ban. tu poate ca vrei si doi bani. . care canta de rasuna gradina. prafurie si totusi placuta pentru blandetea ochilor… Negresit. pe malul iazului. sora mea… Si clatinand din cap: . potaie mica!… Din ziua aia dateaza prietenia lui conu Misu cu Nicusor. cum da si Lenutei.Bravo! sa nu i-o arati. s-a oprit sa asculte o privighetoare. scoate si-i intinde doi bani. e! dar negresit prietenia care poate sa mijloceasca intre un boier mare si copilul unui odaias. pe amandoi obrajii.Ca fin’ca da cu pietre. a vazut-o si Lenuta. .Ce vorbesti. a judecatoriei si a casieriei. pe care de-abia le duce. dar acesta iesi din tufis si privindu-l drept. catifelati si dulci avea. unde mananca boierii vara. un baietas.Da’ lui Vasilica nu i-o arat. ori fericirea fara seaman care zambea pe toata fata copilului? Il mai vazuse el de cateva ori p-aci prin gradina jucandu-se cu alti copii de seama lui.razand cu multumire. Aplecandu-se mai mult. pe care acum o cunoaste si o intalneste mai in fiecare zi. venind din targ. odaiasu’ de la casierie. dar dupa cativa pasi se intoarce sa-l intrebe serios daca la spiterie se vinde oua de furnica. de parca ti se primeneste sufletul uitandu-te la ea. o vazu… Si a stat asa multa vreme. toata coama muntilor de la Piatra Craiului pana-n Penteleu. Nicusori raspunde cu umarul drept.Ce sa faci. Din vreme in vreme.Mi-a spus maica-mea asa: ca le plate la privighetori si vreau sa pui pe zos la a mea… Are si conu Misu trei ingerasi de copii de la care aude in fiecare zi fel de fel de nostimade copilaresti. si tot incercand crapaturile a dat peste cateva prin care poate vedea tot raiul din curtile boierului. Chiar pe marginea malului e o movila pe care. neputandu-se satura de a o privi si nestiind ce sa priveasca mai cu drag. Asa. cu parul canepiu. l-a lasat jos si l-a scuipat: . pe culmea carora sta de straja manastirea.Nu fate nimic.incat a luat pe baietandrul odaiasului in brate si l-a sarutat. iar mai in fund. A fost si poimaine. Copilul. cu seriozitatea adorabil de hazlie a copiilor: . de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti by hrnicu La marginea dinspre miazanoapte a orasului. mama. si cu pantalonii in vine. rusinat de induiosarea lui. cand il vede prin gradina.un broscoi de baietas slabut. care sade alaturi. in tot o priveliste frumoasa. printr-una se vad rondurile de flori frumoase si locul unde joaca copiii crocket.Da. . incurcat ca un caier. pasarea zbura si lui conu Misu ii paru grozavde rau.Nicusor. ma? A fost si poimaine? . paros. . ma. . mai departe valea verde a Ialomitei. tinandu-se cu o mana de bracinarii pantalonilor prea lungi. prin a treia. curtea pasarilor si doi caini mari legati in lanturi . – Acolo. iar cu cel de la mana stanga ii arata privighetoarea. carpiti in zece locuri. in care primavara canta privighetorile de e o frumusete. Acum pentru intaia oaravedea ce ochi negri. Nicusor nu e primit in curtea lui conu Misu sa se joace cu copiii lui si cu musafirii lor. cu oua de furnica? .Dar pe tine cum te cheama? . Aci sub mal. .Care Vasilica? . ofilita.Nicusor a lui Ionita. Asta e a mea. slaba. ii striga: “pst! ma hotule. dar se uita si el din gradina prefecturii pe crapaturile ulucelor. negru. cand te-i sui. inchisa in fund de dealurile viilor. cu o mutra aspra. luandu-i. Cu degetul aratator de la mana dreapta peste buzele tuguiate. dar asta i s-a parut atat de dragalasa. in tufis. si fiindca tufisul in care canta era chiar alaturi. . Vine indarat. a prefecturii.Ce spui. saltandu-l in sus. iazul umbrit de salcii si de anini cu o moara vorbareata. cand e sa iasa in oras. gradina de poame. iar prin a de la capul din fund al ulucelor.

la casierie. lung. deschid usa. dar pomul nu se vede… Si mai face doi pasi. A ajuns! Aci e alta cotitura. acolo se duc. conu Misu nu e om bun? Ba e bun. prin usa intredeschisa. El stie c-ai priceput prea tarziu de ce-ti iesise copilul inainte si ca te-ai cait de a-l fi gonit cu asprime. Tot sufletul i s-a urcat in ochii care privesc cu nesatiu… Cum sclipeste beteala! Uite si lumanaricile aprinse! Si ce de jucarii! Trambite. cu ochii umezi de fericirea bucuriei lor. . tragand cu urechea si neputandu-si dezlipi ochii de la lumina ferestrelor… Ocoleste in varful picioarelor casa… mai sunt cativa pasi… A ajuns!… na! perdelele lasate… ba nu. mici si draguti… Inauntru se deschide de perete usa odaii din dreapta prin care navaleste o droaie de copii. poate te duce sa vezi pomul… pomul!”. Sunt cateva clipe de extaz general vrednice de admirat: copiii de o parte ramasi tagla cu ochii pironiti la pom. cand au trecut.. deschide pianul si se aseaza sa-i acompanieze… dar in clipa in care-si ridica mana ca sa inceapa. ca e zapada pana la gat… E! dar daca ar vrea conu Misu… “Te. mare… pe urma baietii de la cofetarie cu tavi si alt baiat de la librarie incarcat cu fel de fel de cutii. “Mars Leu! mars Leu!” striga conu Misu dand cu piciorul in caine… Jos. Inchide ochii si dormi in pace. E pom de Craciun la care sunt poftiti copiii tuturor prietenilor. cotesc la colt si. dar ce sa faca acasa? Nu e nimeni acasa. Nicusor recunoaste pe conu Misu si-l aude razand cu pofta. Repede o ia la fuga sa-i iasa inainte. si atunci. s-a despartit acum in doua. La curtea caselor lui conu Misu e zarva mare. Cine stie? poate chiar fara sa-i spuie nimic. sa muste pe lume? Face cativa pasi in curte. Copiii. ca nu e inca gata. dar cainii! Gandul asta il face sa se retraga repede din curte… Ce bine ar vedea el d -acolo pomul de Craciun! Sta… si-si face in gand socoteli de om mare. subtiind norii printre care incep sa se iveasca stelele si aducand cu el un ger de te taie. gazda. Anul trecut. randuind lucrurile la locul lor. in care parca e un pui de lautar… Ferestrele sunt prea sus… degeaba… A! stie el un loc de unde ar putea vedea. cand l-a durut in gat. In mijlocul salonului incapator. a vazut el prin crapaturile ulucelor. parintii de alta. ducand in spinare un brad mare. tipat de groaza. apoi.In drum. vazandu-l.numai nitel. coane Misule. una e ridicata! Paseste binisor. nu se poate… nu se poate”… Se aud sanii venind dinspre targ… Uita-le. muncit de ganduri… A vazut azi-dimineata pe un om din curtea boiereasca. ca sa se bucure de bucuria copiilor. iar cealalta il trage inapoi: “Fugi d -acolo. si nici conu Misu n-a sosit inca de la club cu barbatii. face doi pasi in curte si se uita cu incordare… Ies valuri de lumina pe ferestre. care tine de la intrare pana la terasa din fund. in bataia lampii electrice de la raspantie. strangandu-si la piept paltonul lung si larg. tobe. cand se aprind lumanaricile… Toti copiii astia. e asezat bradul impodobit de-ti ia ochii. binisor …Aaaa! ce frumos! ce frumos! Poate de-acum sa sufle austrul. Acum madamele aseaza copiii in semicerc.pe sarma… * Frumos Craciun o sa fie! A nins doua zile din crivat si acum in ajun s-a schimbat vantul. Cucoanele se invartesc de colo pana colo. l-a dus ma-sa la spiterie. fetite si nodulete mici. Mars acasa! Si saniile trec… E noapte… nu se pot vedea lacrimile care au napadit in ochisorii negri. Nu se poate sa fie canii dezlegati acum cand vine lume… Asta nu se poate! ce. Cat e de mica inimioara lui. sufla austrul. “Hei! la o parte!” striga birjarul degeaba.” O ia la fuga inspre curtea boiereasca. Cucoana Zoe. baietasi. pe care parca-i da jos fundele. care trec in sanii. conu Misu e om bun. Sa astepte. catifelati. sa vaza pomul de Craciun …pomul de Craciun!!… Si nici prin crapaturile ulucelor nu poate sa se uite. nimeni… Si cosul de la soba tiuie… Si-i e urat… Si cum sta in drum. lumanaricile nu erau aprinse si mamica i-a spus asa: ca seara e mai frumos. ca Dummezeu e bun si iertator. sfasietor. Mai sunt de asezat jucariile pe mescioara din jurul bradului si de pus la fiecare teanc de jucarii cate o carte de vizita cu numele copilului caruia i se cuvine. Trebuie sa cante: “O! Tannenbaum! o! Tannenbaum!” Se face o tacere desavarsita. facut dintr-o scurteica veche a ma-si. tatal e dus la carciuma… iar el sta singur in gangul casieriei. nitel de tot. parca-i sopteste cineva la ureche: “Stii ce? poate ca se vede de la poarta prin ferestre. o sa-l ia sa i-l arate. In vremea asta. ca in tot trupul copilului s-a revarsat caldura unei fericiri nemasurate. Se da la o parte langa uluce ca sa treaca saniile care ies. Jumatate il imbranceste inainte: “Incearca. un brad frumos imbracat in… dar a inchis spiterul usa… si era ziua. papusi! Uite si niste iepurasi albi. Da. langa fereastra zace copilul fara cunostinta… * Nu te mai framanta atata. dinspre terasa se aude latratul gros al unui caine si tipatul unui copil. care spinteca tacerea si trece ca un junghi in inimile tuturor… Barbatii dau navala intr-acolo. e un sufletel stingher. Pe portile deschise larg nu mai contenesc saniile incarcate cu musafiri.” Nu-i da lui intotdeauna cate un ban? Adineauri a trecut in targ si nu s-a intors inca acasa… Daca i-ar iesi inainte si l-ar ruga sa-i arate si lui pomul de Craciun. dulci ca o mangaiere… I-a zis asa: “Mars acasa!”. a zarit o clipa in odaia de alaturi. iesind pe jumatate din sanie si vazand copilul in drum: . hai? Drace impelitat! Sa te calce sania. Si el stie ce insemneaza asta. alaturi. sunt ferestrele jos. vant taios de rece. d-acolo de pe prispa unde mananca boierii vara! Acolo. ca e om bun. care se zbate si se framanta… mama e dusa la cucoana casierului sa ajute la gatit si la scuturat – si a luat si pe Lenuta cu ea. iar conu Misu. asteapta in odaia din dreapta semnalul cand vor putea intra. cu ochii lui impaienjeniti de friguri. nerabdatori.

El stie ca esti hotarat maine in ziua de Craciun sa te duci la casierie.Te-a vazut cum l-ai adus in casa. . Inchide ochii si dormi in pace. cum i-ai incarcat bratele de jucarii si de bunatati si pentru el si pentru Lenuta. cum l-ai ingrijit. Dumnezeu e bun si iertator si a auzit ce-ai pus de gand cu cucoana Zoe sa faceti la anul. sa te incredintezi cu ochii dumitale ca copilul nu s-a imbolnavit de spaima.

de se strang.. dar in sfarsit: cleni. Acum. — E!. in stanga scarii (c-am facut o scara pentru scaldat). dar aici in iaz nu le intrebuintez. Am acolo....... n-ai dat cu undita niciodata. nu cine stie ce pesti mari. si gata. Stiti ca prin fundul curtii mele trece iazul morilor. Si uneori... cat un cutit de masa obisnuit... mai ales acuma primavara. ti s-a intamplat ceva? — Mi s-a intamplat o ticalosie. Nici nu stiu cum sa-ti spui.. iar cand plec de acolo.. Iau cate o nuia de alun. E pacat. plumb si carlig.Privighetoarea Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti — Ce ai.... nene Iorgule? Parca ai fi suparat. e frumos de tot: o umbra deasa si racoroasa.. eu am undite sistematice.. Cand n-am ce face.. Am prins de multe ori si mai maricei — asa. ii pun ata. ca prea sunt lungi.. Tu nu esti pescar... o adancatura. si apa aia care curge lin printre salcii pletoase. se da bine si prinz. Sa vii o data sa vezi.. La mine. in care arunc in toate serile cate o bucata de mamaliga ori cate un pumn de grau fiert: nada la peste. mrene. — Ba nu zau.. dau cu undita la peste. cand e apa merie. . se fac baston. acolo. infasor ata pe nuia si o bag intrun tufis de rachita.

. dincolo peste iaz. Si din crina ii raspundeau altele si altele. intr-o salcie pletoasa.In tufisurile astea si in salciile de pe marginea iazului vin privighetori si canta toata noaptea. Doamne. iar nevasta capitanului.. Pe la douasprezece ne-au plecat musafirii..... cincisprezece. ori ca era prea ... daca o fi adevarat ca toate vietuitoarele de pe pamant se trag dintr-o tulpina si ca s-au deosebit unele de altele numai silite de imprejurarile deosebite prin care au trecut — ce fel de imprejurari au fost alea... De cate ori incepea. Si cum era o luna ca ziua si mirosea liliacul. Ce e azi? Joi.. n-am s-o uit niciodata! Si ne intrebam cu totii. nevasta capitanului. parca ar fi oarbe: umbla dupa oua de furnici si dupa rame. zau daca nu-ti venea s-o aplauzi ca pe-o primadona. pe mane seara!” Si au venit si aseara. Nu canta una. chiar in gradina la mine. Inca Victorita..... facea intr-un fel nou. rasuna tot zavoiul. cand stau linistit la pescuit. sa-l intrebi pe el.. ca un ceasornic de buzunar cand il intorci? Mare taina! E!. Mai ales una. canta. si ne sileam s-o recunoastem de pe cantec... am petrecut o seara. Uneori facea: fi. dar in salcie nu mai canta privighetoarea. a facut bezele inspre salcia pletoasa... tiha! tiha! tiha! chiau! chiau! chiau! clings!. marti. Alaltaseara. dar. aici insa nu.. fi. a venit pe la noi capitanul Delescu cu nevasta-sa si am stat cu totii in pridvor sa le ascultam. care au putut sili privighetoarea sa ajunga sa cante asa..Dumnezeule!.. iar carsteiul bunaoara sa haraie. strigand: “La revedere. fi.. o multime. Frumoasa seara am petrecut.. sa le prinzi cu mana. luase un condei sa insemne cu vorbe toate felurile de sunete pe care le scotea. vin saracele pana langa mine. Foarte de multe ori. iar cand ispravea intr-o cascada de triluri. dupa ce ne-a zis noua “Buna-seara”. Ne gandeam ca poate si-a gasit sotia si s-o fi dus dupa ea in zavoi. cantau zece.. Se auzea in zavoi. aproape de tot.. puica..

... Lasasem rama in carligul unditei. Ah! ochisorii aia negri pe care napadisera furnicile!. pentru ca ne desfatase cu viersul ei! Cand ma gandesc. iti zdruncinacredinta. Ma iau dupa fir si ce sa vaz? Parca si acuma mi se sfasie inima.... si biata privighetoare. O caut: nimic. a inghitit carligul!. cu aripioarele intinse.. Azi-dimineata. cat trebuie sa se fi chinuit!. Auzi dumneata moarta: cu carligul infipt in gusulita aia.. neavand treaba. Pre legea mea! Sunt asa intamplari absurde care-ti tulbura mintea. Saracuta! Cat trebuie sa se fi zbatut. Cand ma uit mai bine. Lasasem in ajun undita acolo intr-un tufis.. o vaz mai departe pe jos.. n-n-auzeam pe niciuna facand: clings! Nu-l auzeam si sa vezi de ce. Zic: sa stii ca mi-a furat-o cineva.departe si nu puteam deosebi toate sunetele. umbland dupa demancare. care scotea sunetele alea dumnezeiesti! Auzi dumneata cum am rasplatit eu pasarica nevinovata. ma cobor la garla. ori ca nu canta toate la fel. napadisera furnicile.. Acum sta moarta.... Dau s-o ridic: ata desirata de pe bat si incurcata in rachita... dar lucru hotarat.. . iar pe ochisorii ei. lipsea un sunet. ca doua margele negre. dar ce nebunie!. imi vine nebunie..

ţesându-se într-un joc grăbit. sta un iepure roşcat. Se priveau cu ochişori sticliţi ca vârfuri de ace. piţigoi rotunzi cu pene cenuşii şi negre. foşneau un timp foile galbene ale anilor trecuţi. printr-un şuiet adânc. Paseri mărun te. Şi într -un covru scurmat în pămînt. era încă umezeală. în ramurile pădurii. o gârneaţă subţire se clătina încet. şi de pe cerul răsăritului soarele începea să-i pătrundă ascunzişurile. sosirea vânturilor. mişcarea vieţii: răzbătea o chemare nedesluşită moale.In padurea Petrisorului de Mihail Sadoveanu Era pe la sfârşitul lui august. Bătaia copoilor răspunse . cintezi cu piepturile cărămizii. cu urechile lăsate pe spatele gheboşat. întindea din vreme în vreme gâtul şi da drumul unei fluierături gâlgâite. îşi desfăşura tăcută bolţile de frunzişuri. Pe cărări. se chemau de pe vârfuri de nuieluşe mlădioase. în care începeau să se îngrămădească miresme calde. tremurându-şi frunzele lucii. roiuri de musculiţe se roteau ici-colo. pitit pe labe. pe urmă dispăreau. îşi lumina ochii deodată. care trezea un răsunet lung în urmă. Zboruri de gâze cu aripi străvezii. stropite cu felurite culori. apoi îi întuneca încet şi-şi mişca botul crăpat. cu aripioare albastre se încrucişau. deschideau pliscuri şi fărîmau melodios chemările. se ridica departe într un pisc prăpăstios. şi pădurea Petrişorului. fâlfâiau apoi uşurel. Numai ici-colo. şi-n urmă-le nuieluşele se clătinau. ca-n orice dimineaţă de vară. Urca domol coline trăgănate. Aşa urca lin spre asfinţit. care vestea cel întăi. fluturi jucau pe deasupra ierbii dese. îi sticleau penele ca gălbenuşul oului. în vârful căruia săgeta spre cer un brad vechi. În ţihla măruntă de la margine. ca-ntr-un vis. Un grangur sta nemişcat pe o ramură de fag întinsă spre soare . bătrână şi nestricată de mână de om. lumina se cernea în ploaie deasă şi caldă de raze. Pe la amiază începu un glas de corn să adie din poiană în poiană. sticleau în lumină. înlăuntru. între frunze şi păiuş. Înfiorarea vieţii mărunte se strecura prin marginea aceasta de pădure. în mângâierea căldurii dormita . stânsă. erau stigleţi cu pete de sânge.

doi. O apucăm tot înainte… Ş-apoi la poteca aceea a lor nu se poate să nu dăm peste capre… Le-am văzut şi ieri… Porniră. se cunoştea după îmbrăcămintea de postav verde. din dreapta. ieşi în cărare şi căţeaua pădurarului. cercetând cu ochii desi şurile. întinzând urechea. călcând înăbuşit. Osman! strigă boierul. în lanţuguri. Frişca. — De-acu’ să mergem. ticălosule ? Strecurându-se ca o şopârlă printre tufe. apoi prinse a bate din coadă. pusese câte-un petec de blăniţă de iepure. când un câne răspunse. Era un bărbat tânăr încă. am puşcat cei doi lupi anul trecut. cu puţin pântece. în trestii… Iar îi chem. bătând ascuţit de trei ori. doi oameni. urlu eu de două ori. Unul era «boierul» . Frişca se lipi la pămînt schelălăind. cu faţa plină. Un alt lătrat mai plin. la mine… lucru mare… Nici nu mănânc. Când am dat peste urma lor. Pădurarul începu să cheme: — Na. din lumină. zise Vasile. Vasile.răsunător: chiaf! chiaf! Se auziră şi voci omeneşti. umblau jivinele potăi… Găsesc eu urma. ş-am început să-i urlu… Urlu eu o dată. nu mai am linişte… Asta-i ca o patimă. pe poteca umedă. slabă de i se vedeau coastele prin piele. pădurarul. Un câne frumos. negru. în stânga. o cercetez. ca să nu ruginească oţelele. mai puternic se auzi. . după pălărioara cu pană de gaiţă. m -am dosit între tufişuri. Câinii umblau liniştiţi îndărăt. în urmă. — Aici. Vasile trase de la şold. la stânga. — Asta-i capauca mea. cucoane Grigoriţă. s-a sfârşit! Vin eu. — Chiar aici ? întrebă cuconu Grigoriţă. Răsunetele dulci încă vibrau. îndreptându-l spre marginea pădurii. cucoane Grigoriţă. cu obrazul mulţămit şi cu ochii veseli. intrară. ieşi la douăzeci de paşi în urmă. Unde mi-ai fost. dar cu privirea limpede şi senină. întoarsă… Mă gândesc eu că-s în bahnă… Şi m-am dat aşa la marginea pădurii. na. — Chiar aici. cucoane Grigoriţă. lucru mare. o mai găsesc spre sat. după aceea se apropie în fugă de cei doi vânători. pe urmă spre bahnă. lungi. întunecoasă. cucoane Grigoriţă. naa! Lătrăturile se apropiară. Da’ peste alţii am dat eu în alte părţi… De cum dă omătul. pe cărare. cu cizmele cu turetci. Vasile ridică mâna şi se aplecă asupra ei. cu botul roşcat. cu puţină mustaţă bălaie. — Ia mai strigă. nici nu beau. întorcînd capul spre pădurar. privi la dreapta. cu mustaţa groasă. Celălalt. fără cucoaşe. zise Vasile. cânii… zise boierul. o găsesc afară din pădure până-ntr-un loc. Un om bine hrănit. şi mai aştept… Atunci i-am zărit că ies… Erau şase… Da’ unu mare. şi ducea în cumpănă o puşcă sub cocoaşele căreia.şi găsesc urmă pe cărarea asta… Erau multe labe pe omăt… Trecuse Sfântu-Andrei. Aici. era un zdrahon nalt şi spătos. Avea taşcă cu nasturi de alamă la şold. roşcovană. cornul. numa’ ce-i aud că-mi răspund din bahnă… Acolo erau. Şi pe poteci. aici. după puşca curată şi lucitoare. la marginea asta. — Iacă. parcă ce fac ? Pe-atâta m-am pus şi eu… Am o ciudă pe dihănii. îl duse la gură şi slobozi trei sunete prelungi. zise pădurarul îndrep-tându-se.

cuţitul de vânătoare în dreapta. Îi privi o clipă cu ochişori negri. Îşi aşeză după aceea torba în stânga. neliniştiţi. Ce erau să mai aştepte!… Boierul zâmbea. la dreapta. într-o linişte deplină. se opresc ei. privi în urmă la câni. după aceea îşi cercetă oţelele puştii. aprinseră . care tremura ca o suflare de vânt pe vale. pe vălcica asta. se dosi după o cracă. Puneţi botul… Hai şi tu. cucoane Grigoriţă. — Ceilalţi s-au dus la mama dracului. cu mâna pe puşcă . Cu altă înjurătură. Vasile zise : — De-acuma să ieşim la luminiş şi să aşteptăm… Trebuie să le gonească… Capauca asta a mea. ia aşa. mulţămit. Câinii trăgeau de lanţuri.. — Iaca. de la pămînt. Într-un târziu. -Încet. l-am luat şi pe-acela la ochi. privind cu luare-aminte. eliberaţi. acolo sunt urmele… Se lăsară la dreapta pe costişa lină. belciug s-a făcut pe omăt!… Şi când a sărit al doilea peste istalalt. apoi se linişti. aşa. dădu o ţigară pădurarului. cucoane. pe cel mare… (Aici Vasile înjură iar. şi când am slobozit l-am răsturnat curmeziş peste cel dintâi. vorbi Vasile. mărimea lupului). sări ca o minge castanie de păr în alt copac şi se pierdu în frunziş.înainte. îşi îndesă pălăria în cap şi-şi pregăti puşca… — Hai. Să te fereşti de crengi.) L-am însemnat. pădurarul se opri. mergând. cucoane Grigoriţă. — Da’ ceilalţi ? zise cuconul Grigoriţă. Ciocănitori tocau în scoarţa arborilor. şi acuma mergeau tăcuţi prin răcoarea pădurii. aşa cum o vezi. Şi glasul lui dintr-o dată dobândi un ră sunet deosebit. O veveriţă se caţără pe trunchiul unui copac în calea lor. Vasile se plecă asupra Meiului jilav. se cunoaşte urmă proaspătă… Cuconu Grigoriţă se plecă şi el. strigăte melancolice veneau de departe şi se strângeau între frunzişurile neclintite. că-i des al dracului! în vale-i jilăveală mare. de mamă. prin mirosul umed al pădurii. îşi răsuci şi el una . le ştie sama… îţi aduce. dintr-o dată porniră în lungul costişei şi dispă rură în tufe. Boierul tresărise. zise el. pe când Vasile zicea încet: — Ia. prin bungeturi care păreau ziduri nestrăbătute. miroasă vântul. o biată dihanie mititică… Aşa merseră o vreme. şi iar se opriră. — Iaca. pe ici. şi când am aprins. S-o luăm. pe lupul cel mare din frunte. pădurarul se opri. cucoane Grigoriţă… (Şi Vasile înjură şi arată cu mâna. Atuncea am ridicat puşca şi l-am însemnat pe cel dinainte. Iar merseră o vreme. Frişca!… Ce ? Nu simţi putoarea caprei?… Copoii. tutunul . pe urmă pornesc spre mine cu cozile târâş pe omăt… Eu tac… Ei s-au apropiat. pe subt arcurile ramurilor. Scoase. capra la buza puştii… . Vasile scapără . prin scăpătări de raze pe ici pe colo. nu-i departe pârăul. Osman! vorbi pădurarul cătră câni. încep eu a scheuna .

Boierul tresări. cu urechile înălţate. ca şi cum ar fi fost înaintea unei prăpăstii. Nici nu m -aşteptam… Eu ascultam cânii… Am tras prea repede… M-am grăbit… — A fost fără ştire… zice încet Visile. Pădurarul puse iar cornul la gură. la cinci paşi. De la umăr se prelingea sânge. din tufe dese. Clocotul ei ajunse bubuiturile celor dintâi două împuşcături. Prin fumul risipit văzu căprioara în fuga-i de vânt în lungul poienii. răsări o căprioară cenuşie. apoi. deodată căzu o picătură de sînge. şi o încarcă iar. ca şi cum voia să -şi privească . Iar printre tufe dese. când stăteau numai cu urechile aţintite la bătaia răsunătoare a cânilor. — Cum dracu ? şopti cu ciudă boierul şi-şi privi de aproape puşca. în curgerea lină a văii. frânse puşca cu mâinile tremurătoare. puse puşca la ochi cu repeziciune şi slobozi două focuri unul după altul. prin luminişuri scurte. scurt. îşi ridica iar ochii. în undele limpezite. sta într-un sul de raze. Ca o săgeată trecu pe lângă boier. -Trage ! strigă cuconul Grigoriţă. Ascultă puţin. îşi făcu loc printre frunzişuri în albia apei. la răstimpuri regulate. Dintr-o dată. Apoi.Boierul tânăr era cam neliniştit. hăuind. O clipă se opri tremurând. într-o neclintită singurătate. Cânii veneau chefnind. pădurarul sta cu arma la ochi. Nu se auzea nicio chemare de pasere . Un chefnit de câne sunase de două ori în adâncimi. numai capul fin. Tăcerea se întinsese. încetinindu -şi fuga. iar pădurea tresări pînă în depărtări. Dar prin fumul care se trăgea lin la o parte. nici zbor de gâze măcar nu străbătea lumina. Da’ nu-i nimica… Trebuie să mâie cînii într-acoacea alta… Aici e hăţaşul lor… Deodată tăcură. Cuconul Grigoriţă se smuci în sus ca trezit cu spaimă dintr -o visare . când nici nu se aşteptau. făcu o săritură. căprioara fugea alungată de spaimă. Căprioara îşi plecă domol capul. o zăriră amândoi după aceea ca o nălucă printre trunchiurile cafenii şi o pierdură din vedere. Cu cele două picioare pe dinainte în unde. printre copaci. Cei doi oameni aşteptară. Zise cu linişte: — A fost prea departe… Boierul era aţâţat şi mânios : — Cum dracu’ de-a venit aşa ? vorbi el pripit. Apoi îşi plecă botul şi atinse de două ori apa de lângă picioarele subţiri. Pădurarul îndreptă capul. Bătaia copoilor începu iar. acu’ mai deasă. stătu pe loc. din stânga. Pădurarul tresări. Răsuflă adânc de două ori şi se luă după Vasile. cu celelalte în iarba malului. Pădurarul începu să-şi încarce puşca. cu ochii mari. o poieniţă se deschidea. Acuma picătură după picătură cădea mai des. ca sub nişte bolţi nemărginite. Piciorul de dinainte. Puşca lui Vasile bubui. mai depărtată. se zgârci uşurel şi prinse a tremura. pe picioarele-i subţiri şi sprintene. tulburînd apa pârăului. Blăniţa cenuşie îi lucea lin în umbră . Sălbăticiunea. cu foşnet iute. Înghiţi de două ori. se depărta spre pârău. cu puşca pregătită. Pădurarul puse cornul la gură şi chemă de două ori. cu urechea aţintită. dormind parcă într -o pulbere de lumină. Bătaia cânilor un răstimp lung nu se mai auzi.

Sta aşa. şi prin bradul de pe pisc trecu o oftare. se împrăştia. În linişte. slăbit. căprioara se ridică şi intră iar în apă. într-o adiere de răcoare ce începea să alunge miresmele calde încă ale florilor sălbatice. Ea schimba copitele negre ca abanosul de pe piatră şi urca încet. Căprioara suia pe pârâu. Cădea tremurând. numai în trei picioare. Din nesfârşite depărtări răzbăteau vibrările melancolice ale cornului. Căprioara avea un muget abia auzit. Din când în când îşi tremura pielea cenuşie. abia auzit. şi picături de sânge se tot prelingeau în lungul piciorului stâng şi se închegau în şuviţe roşii. ţapul se scutură. porni în copce scurte. vestitor al vânturilor. vuia cornul. Căprioara se opri între mesteceni. pe cerul întunecos din fundul apei. parcă se gândea. linişti ca din alte lumi. o mirosi. în tăcerea măreaţă a codrului. începu să tremure lacrima de aur a celei dintâi steluţe. Căprioara mugi încet. lunecând pe muşchi de stâncă. Sus. Vremea trecea. Din când în când se pleca spre apă. Lucirile de pe vârfuri ale soarelui se şter-seseră. săreau fărâmându-se în bulgăraşi de argint. şi stâns. într-o roată de mesteceni. sara venea. la deal. o pitulice ţârâi uşurel un timp deasupra ei. întinse capul. Lângă ea se opri. Apoi avu parcă un geamăt uşurel şi-şi întoarse botişorul negru spre pata de sânge. apoi iar strângea şuviţe şi ieşea lunecînd domol pe vale. câte-un plop cu coajă cenuşie abia îşi clătea rămurelele subţiri şi-şi tremura bănuţii frunzelor. tufe de ferigi. se liniştea într-o lumină care răsfrngea cerul şi pletele luminoase ale mestecenilor. Îşi plecă o dată botul uscat spre luciu. Şi căprioara sta singură.în oglinda aburită jumătatea de dinainte a trupului. cu murmur nesfârşit. pe pisc. Mergea la deal. şi ochii îi luceau în cea din . apoi dispăru undeva. Umbra creştea în juru-i. care luceau în două ape. Sta mută cu privirile aţintite spre apă. se plecau în trecerea ei şi iar se îndreptau cumpănindu-se. parcă spunea ceva. Se lăsă pe covorul moale. după care urmau alinări. Undele veneau mai repezi. deodată răzbătu un ţap spăriat. în jghiab pietros. în urmă. Din vreme în vreme îşi întorcea capul spre rana care sângera. murmurau printre pietre ascuţite. se alina. Parcă asculta. Mai jos. şi sângele i se scurgea în iarba moale a ţărmului. în mişcare de oprire. sări sprinten peste pârău şi dispăru în desişuri. Lumina căzu numai asupra apei. răzbătea chefnitul copoilor. La dreapta şi la stânga malurile creşteau. O aburire de răcoare începu a luneca în răstimpuri. îşi trase şi ochii în umbră. şi ridică botul uscat spre căprior. cu corniţele înălţate. la mal. cu puteri puţine. în poieniţe. se înălţa în cer albastru bradul. Pădurea avea în răstimpuri înfiorări rare. bătaia copoilor amuţise . Dar pe drumul pe care venise ea. Cornul tresări în urmă prin bolţi răsunătoare . lumina se trăgea spre vârfurile copacilor. Iar departe. Şchiopătând uşor. Ca şi cum i-ar fi venit o înfiorare de spaimă şi de putere. apoi iar rămase neclintită. trudită. domoale în susul pârăului. Se trase încet pe iarba malului. Se lăsă jos. se strângea apa pârăului într-o baltă limpede. pe maluri. Capu-i cu ochi negri dintr-o dată tresări în oglinda apei. În juru-i copacii stăteau neclintiţi. în iarba naltă. şi din când în când era străbătută de un tremur care-i alerga pe sub piele. pe când pe picior i se scurgea sânge cald. tot mai stânse .

Aşa sta singură şi murea. trunchiuri albe. sub pletele mestecenilor cu. .urmă lumină a malului.

ca un leu imbatrânit. Se simtea slab. care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului. nici la povestile batrâne si glumete ale ostasilor inalbiti in batalii si nevoi. se simtea murind si n-avea cui sa lase mostenirea . si numai imparatul traia singur.Fat Frumos din lacrima Mihai Eminescu In vremea veche.in vremea veche traia un imparat intunecat si gânditor ca miazanoaptea si avea o imparateasa tânara si zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. Trecura cincizeci de ani de când imparatul purta razboi c-un vecin al lui. nici la surâsul plin de amor al sotiei lui tinere. pe când oamenii. pe când Dumnezeu calca inca cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pamântului .imparat ce-n viata lui nu râsese niciodata. slabit de lupte si suferinte . cum sunt ei azi. Murise vecinul si lasase mostenire fiilor si nepotilor ura si vrajba de sânge. Cincizeci de ani. nu erau decât germenii viitorului.

când era soarele de doua sulite pe cer. Si crescu si se facu mare ca brazii codrilor. Atunci Fat-Frumos isi lua ziua buna de la parinti. il prinse pe degetul cel mic. cazând din nori. Puse pe trupul sau imparatesc haine de pastor. Si-i puse mama numele Fat-Frumos din lacrima. puse sa-i faca un buzdugan de fier. insa pustiu si binecuvântat . ramasa singura. camasa de borangic.trist mergea la razboi cu inima neimblânzita si imparateasa sa. il arunca in sus de despica bolta cerului. ea se arunca pe treptele de piatra a unei bolte in zid. Trist se scula din patul imparatesc. si imparateasa facu un fecior alb ca spuma laptelui. ca sa se duca sa se bata el singur cu ostile imparatului ce-l dusmanea pe tatal sau. Sculata din patul ei.pat aurit. si. icoana imbracata in argint a Maicei durerilor. trecura doua. Din momentul acela ea purcese ingreunata. si din ochii ei albastri si mari curgeau siroaie de margaritare apoase pe o fata mai alba ca argintul crinului. de lânga imparateasa tânara . Când era destul de mare. cu parul balai ca razele lunii. Crestea intr-o luna cât altii intr-un an. si buzduganul se rupse in doua. in care veghea. plângea cu lacrimi de vaduvie singuratatea ei. nu se rupse de degetul voinicului. tesuta in lacrimile mamei sale. a plecat in lumea larga si-n toiul lui de voinic.urii lui. Lungi cearcane vinete se trageau imprejurul ochilor si vine albastre se trageau pe fata ei alba ca o marmura vie. pleoapele icoanei reci se umezira si o lacrima curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu. Imparateasa se ridica in toata mareata ei statura. atinse cu buza ei seaca lacrima cea rece si o supse in adâncul sufletului sau. isi puse-n brâul verde un fluier de doine si altul de hore.Trecu o luna. Parul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cadea pe sânii ei albi si rotunzi. cu cordele si cu margele rupte de la gâturile fetelor de-mparati. . il arunca in sus aproape de palatul de nori al lunii. deasupra unei candele fumegânde. Atunci puse sa-i faca altul mai greu. Induplecata de rugaciunile imparatesei ingenuncheate. mândra palarie cu flori. trecura noua.

sustinuta de stâlpi si de arcuri. si-n aerul cel curat al serei tremurau din palat cântece mândre si senine. numai Fat-Frumos mergea mereu. ca o stea nazdravana. Când era-nspre sara zilei a treia. iar in mijlocul ei statea o mândra masa. Poarta era sfarâmata si voinicul intra. cazând. lucie si alba . In fundul lui se vedea sclipind. iar buzduganul si-l arunca sa spintece nourii. un nisip de aur. de cadea departe tot cale de-o zi. Sala era inalta. de limpede ce era. erau frumosi ca . iar in mijlocul lui. se izbi de o poarta de arama si facu un vuiet puternic si lung. invatau de la pastorul imaparat doina iubirilor. ca sa-si azvârle afara undele lor. Vaile si muntii se uimeau auzindu-i cântecele. Patruns acolo. Toate stateau in loc. ca seninul cerului. ochii cei negri ai fetelor se umpleau de lacrimi de dor. invatau de la el tipatul cel plâns al jelei. ce stau amutiti pe crestetele seci si sure a stâncelor inalte. Râurile se cioraiau mai in jos de brâiele melancolicelor stânce. incât in ziduri rasfrângea ca-ntr-o oglinda de argint: dumbrava si lunca. razimati c-un cot de-o stânca si c-o mâna pe bâta. si-n fiecare ardea câte o stea de foc. pe o insula de smarald. acoperita cu alb. inconjurat de un crâng de arbori verzi si stufosi. Luna rasarise dintre munti si se oglindea intr-un lac mare si limpede.atât de lucie. iar vulturii. ajunse pâna la scarile de marmura ale palatului. apele-si ridicau valurile mai sus. doinind si horind. toate de aur. fiecare din ele sa poata cânta ca dânsul când vor sopti vailor si florilor. mai intunecos. talgerele toate sapate din câte-un singur margaritar mare.dorul voiniciei. urmarind cu cântecul dorul inimii lui. pentru ca fiecare din unde sa-l auda. ca sa-l asculte. mai mare . buzduganul. izvoarele isi tulburau adâncul. O luntre aurita veghea undele limpezi ale lacului lânga poarta. el vazu in boltele scarilor candelabre cu sute de brate. si-n piepturile pastorilor tineri. Fat-Frumos se sui in luntre si. Stateau toate uimite pe când trecea pastorasul imparat. iar boierii ce sedeau la masa in haine aurite. Patrunse in sala. si cu ochii buzduganul. lac si tarmuri. ce sclipea prin nori si prin aer ca un vultur de otel. se ridica un mândru palat de o marmura ca laptele.Pe drum horea si doinea. vâslind. pe scaune de catifea rosie. incoltea un dor mai adânc.

peste piua pravali o bucata de . Fat-Frumos! zise imparatul. dintii ei . gura ei . dar n-am ispravit nimica. afara de Dumnezeu. Fat-Frumos o apuca de mijloc si o trânti cu toata puterea intr-o piua mare de piatra. imparate. Pe unde trece ea. Mers-am eu asupra ei cu batalie. Dar tu? . si baura. Dar mai ales unul din ei. târgurile cad naruite. caci pe miazanoapte calare.un hau cascat. desi ma tem ca nu te-oi lasa cu bine. Dar mai mândru era FatFrumos. Zise imparatul lui Fat-Frumos: . ca destul ai viclenit asupra tatalui meu. . Ci mai bine-oi spune lautarilor sa zica si cuparilor sa imple cupele cu vin si-om lega fratie de cruce pe cât om fi si-om trai. cu fata zbârcita ca o stânca buhava si scobita de pâraie. Când suna miazanoaptea. am fost silit sa stau la invoiala cu ea si sa-i dau ca bir tot al zecelea copil din copiii supusilor mei. Si azi vine ca sa-si ieie birul. ci intotdeauna m-am luptat in lupta dreapta. fetele mesenilor se posomorâra.siruri de pietre de mori. fata pamântului se usuca.doua nopti turburi. Ca sa nu-mi prapadeasca imparatia.zilele tineretii si voiosi ca horele. Ochii ei . cu aripi vântoase. pentru ca am venit sa ne luptam greu.Bine te-am gasit. care imbla prin imparatia mea de mâna cu furtuna. si se sfatuira.Eu iar de nime.Bine-ai venit. cu fruntea-ntr-un cerc de aur batut cu diamante si cu haine stralucite. . .Ba n-am viclenit asupra tatalui tau. urla prin aerul cernit Mama-padurilor cea nebuna. da' de vazut nu te-am vazut. c-o padure-n loc de par.Si se sarutara feciorii de-mparati in urarile boierilor. Dar cu tine nu m-oi bate. era frumos ca luna unei nopti de vara. Cum venea vuind.o baba batrâna si urâta. afara de Dumnezeu si de Mama-padurilor.De nimen-n lumea asta.De cine-n lume te temi tu mai mult? . satele se risipesc. am auzit de tine.

brazdând pamântul cu dâra lunga. când prin boltile ferestrelor. Inauntru baba suiera si se smulgea ca vântul inchis. imbatau gradina si casa. din zilele mele. care sticlea la lumina lunii in mijlocul unei gradini cu flori. Din tortul meu ti-as face o haina. Pe când degetele mele torceau un fir. . pâna ce ajunse lâng-o casa frumoasa. dulce. Veni iar la ospat. fata-si ridica ochii albastri ca undele lacului. la lumina lunii. Si fugea mereu. incet.. ca rusinata de cele ce zisese. Luminata de razele lunii. Astfel. Fat-Frumos. rosie-inchise si albe. dar nu-i folosea nimica. stralucita. in care eu ma iubeam cu tine. batuta-n fericire. mâinile ei spânzurau in jos ca la un copil vinovat si ochii ei cei mari se plecara. Lânga prispa stateau doua butii cu apa. gândurile mele torceau un vis. Miros. ea parea muiata intr-un aer de aur..Bine-ai venit. decât a fir de tort. iesind din roirea fluturilor si a albinelor. dar apoi. Fat-Frumos ospata ce ospata.. iar printre ele roiau fluturi usori. trecea peste ape cu piua cu tot si-i brazda fata in doua dealuri. Florile erau in straturi verzi si luminau albastre. ce semana mai mult a o vie raza de luna. pâna ce se facu nevazuta in departarea noptii. luându-si buzduganul de-a umar.. iar parul ei de aur era impletit in cozi lasate pe spate. subtire. Ce era? Mama-padurilor. zise ea cu ochii limpezi si pe jumatate inchisi. lumina si un cântec nesfârsit. vazura doua dealuri lungi de apa. Haina ei alba si lunga parea un nor de raze si umbre. pe când o cununa de margaritarele era asezata pe fruntea ei neteda.La zgomotul usor al pasilor lui Fat-Frumos. pe care-o lega din toate partile cu sapte lanturi de fier. un vis frumos. alba. .stânca. sa te iubesti cu mine. fusul ii scapa din mâna si furca cazu alaturi de ea. s-o porti. ca sclipitoare stele de aur. o stânca de piatra indracita. o viata plina de desmierdari. neputând sa iasa. cum privea umilita la el. iar pe prispa torcea o fata frumoasa. Degetele ei ca din ceara alba torceau dintr-o furca de aur si dintr-un fuior de o lâna ca argintul torcea un fir de o matase alba. Ea se scula si. merse mereu pe dâra trasa de piua. cât e de mult de când te-am visat. Fat-Frumos. din fuior de argint torceam si eram sa-ti tes o haina urzita in descântece. rupându-si cale prin paduri.

când se lupta cu vrajmasii ei.De când a venit. sa fugim atuncea. De aceea noi le mutam din loc: ea nu va sti si va bea numai apa in vremea luptei cu tine. si doua lacrimi mari stralucira in ochii ei. asa au si facut. alta cu putere. zise el zâmbind si desfacându-se din bratele ei. daca te-ar gasi mama. iar cu cealalta ii desmierda incet fruntea si parul si-i sopti: . .N-aibi frica. si dac-ai muri tu. zise el. El se rapezi dupa casa. destul ca te iubesc. Unde-i muma-ta? . zise fata. ea te-ar omori. .Ce-mi pasa! zise el repezindu-se sa vada unde-i. Mamam. .Ce frumoasa esti tu. Sa le mutam una in locul alteia. de venin.El se apropie de ea. eu as inebuni ori as muri si eu.A Mamei-padurilor. striga când oboseste: "Stai. lungindu-se slaba si mare pâna-n nori. zise ea lipindu-se mai tare de pieptul lui. sa mai bem câte-oleaca de apa!" Apoi ea bea putere. Vezi tu butiile aste doua? Una-i cu apa. . se zbuciuma in piua in care-ai incuiat-o tu si roade cu coltii la lanturile ce-o inchid.Fat-Frumos. . in ochii lui. Baba. baba? striga el.Ce faci. c-o mâna ii cuprinse mijlocul.Ce-mi pasa a cui esti. . ce draga-mi esti! A cui esti tu.Daca ma iubesti. in vreme ce dusmanul ei numai apa. raspunse ea suspinând. se smulse o data din piua-n sus si rupse lanturile. ma vei iubi tu acuma. când stii a cui sunt? Ea inconjura cu amândoua bratele ei goale grumazul lui si se uita lung la el. fata mea? . Precum au zis. nu te duce inca! Sa te-nvat eu ce sa facem ca sa invingi tu pe mama. .

sa mai bem apa. Ajuns lânga gradina imparatului. vântul incepu a geme si a scutura casa cea mica in toate incheieturile capriorilor ei.Hai!. ratacind. in care-o aseza ca-ntr-un cuib. privea la ei cu drag. limpezi si uimite . iesind din rasarit. parul despletit si rasfirat pe fân. Soarele. bine ca mi-ai venit. acu om vedea cine-i mai tare! .Stai. Hainele ei umede de ploaie se lipise de membrele dulci si rotunde. Fat-Frumos o izbi pe ea si o baga-n pamânt pâna in genunchi. fata ei de-o paloare umeda ca ceara alba. ia. Prin acel intuneric des si nepatruns. Baba bau apa. Fat- . facându-se iar scurta. el o puse-n luntre. El se apropie de ea si-o cuprinse cu bratele lui. zise Fat-Frumos. Ca sa se trezeasca. . astfel ea era frumoasa.ochii miresei lui. apoi il izbi de pamânt si-l baga in tarâna pân-in glezne. si mâinile ei reci se ascunsera in sânul lui. El o lua pe brate si incepu sa fuga cu ea prin furtuna. se lungi rapezindu-se cu el pâna-n nori. C-o putere indoita. Baba-l apuca de mijloc. cu par de aur despletit. apele pareau ca latra.. fân cu miros si flori din gradina si-i cladi un pat. s-un fel de foc nestins ii cutreiera cu fiori de racoare toti muschii si toate vinele lui cele slabite. Fat-Frumos bau putere. cu brate de fier. Statura si se rasuflara. Apoi o izbi cu buzduganul in cap si-i risipi creierii. Serpi rosii rupeau trasnind poala neagra a norilor. Fat-Frumos vedea cum infloreau doua stele albastre. Norii se rupeau bucati pe cer.A. o smunci pe baba de mijloc si-o baga-n pamânt pâna-n gât. Ea-si culcase capul in sânul lui si parea ca adormise. zise Mama-padurilor ostenita. smulse iarba. el ii saruta ochii. acum hai la lupta. ca un proroc al pierzarii. ochii mari. cu mâinile ridicate si palida. Ea cazu moarta de groaza pe pieptul lui. mâinile mici si unite pe piept. Fat-Frumos! zise ea. luna rosie ca focul se ivea prin sparturile lor risipite. inchisi si adânciti in frunte. ducând-o ca-ntr-un leagan peste lac. dar parea moarta. Cerul incarunti de nouri. Pe acea frunte neteda si alba. numai tunetul cânta adânc. iar pe sânul lui. Fat-Frumos vedea albind o umbra de argint.

oricât de scumpa mi-ar fi. Când era soarele-n amiazi.Frumos presura câteva flori albastre. isi netezi parul de pe frunte si-l dete pe spate. imparate? . scoala. ca si când ar fi vrut sa-i spuie ceva in taina. spuindu-i ca-i mireasa lui. e ziua-n amiaza-mare.Plângi. Ci el nu-i spuse nimica. soarele . se pleca la obrazul ei si-o saruta. pe care vedea lacul cel intins. . zise imparatul. Imparatul zâmbi.Fat-Frumos. as trebui sa fiu indragit de viata si. mirosul cel umed al florilor inviosate o faceau sa doarma mult si lin. zise el desmierdând-o.o mare. ea-si intinse un brat si-i cuprinse mijlocul.Hai. El o duse la imparatul si i-o arata. Cum sedea el lânga ea.Ba nu sunt aici. Incet. apoi il lua de mâna pe Fat-Frumos. Ea se scula. calda si umeda. apoi sezu alaturi de ea sincepu a doini incet. ea-i inconjura grumazul si astfel trecura printre straturile de flori si intrara in palatul de marmura al imparatului. ci numai se uita uimit la luciul lacului si ochii i se umplura de lacrimi. . el ii cuprinse mijlocul.Tu aici esti? .o fata de foc. Atunci ea deschise ochii inca plini de visuri. si-ntinzându-se somnoroasa. firea tacea si FatFrumos asculta fericita ei rasuflare. nu vezi ca nu sunt aici? zise el mai lacrimând de fericire. imparate? zise Fat-Frumos. ierburile improspatate. De ce? . de câte ori am vrut sa-mi fac . Cerul limpede .Ce. O lebada isi inaltase aripele ca pe niste pânze de argint si cu capul cufundat in apa sfâsia fata senina a lacului.Vezi tu lebada cea indragita de unde? Tânar fiind. insotita in calea visurilor ei de glasul cel plâns al fluierului. binele ce mi l-ai facut mie nu ti-l pot plati nici cu lumina ochilor. zise incet si zâmbind: . cu toate astea. . si cu toate astea vin sa-ti cer si mai mult. si-l trase la o fereastra mare.

dar apoi.sama.o noapte sfârticata. o mângâie. unde ea locuia . ce traieste in mii de valuri senine. In capatul sirului de munti. atunci vedea din când in când câte-o streanta uriasa atârnata de cer. ca pe cât vei fi tu de departe. cu ochii gânditori.ii zise incet la ureche. Era fata Genarului. cai cu suflt de vânt. ca oricarui voinic. O.Bine-ai venit. mai scumpa decât mireasa. parea poleita cu argint. El se uita cu mila la ea. pâna unde ochiul se pierde in albastrul cerului si in verdele marii. sarind de la fereastra si deschizând portile maretului castel. Hai. Când se lumina de ziua. Din zidurile arcate rasareau ferestre stralucite. oaches si visator. Fat-Frumos vede ca sirul muntilor da intr-o mare verde si intinsa.Nu uita. .Ileana o chema . desfacându-se din imbratosarile ei. ca ma duc sa rapesc pe fata Genarului. sarutându-l cu dulce: .. Iubesc o fata frumoasa. prin munti cu fruntea ninsa. si când rasarea dintre stânci batrâne luna cam palida. care treiera aria marei incet si melodios. zise ea. din care rasarea ca un cuib alb o cetate frumoasa. Incearca-te tu! Ar fi stat Fat-Frumos locului. Fat-Frumos. ca fata unei fete moarte. un cap de fata. ca o noapte de vara. din câte noroace-ai avut. dar scumpa-i era fratia de cruce. cât e de frumoasa fata lui! Orice incercare de a o rapi a fost desarta. dulce ca visele marii . si era sa plece. printre oale de flori. Si-si lua cai ageri.fata Genarului. drept deasupra marii. Fat-Frumos. unul a fost mai mare decât toate: acela ca Fat-Frumos ti-i frate de cruce. ce incunjura cu poalele ei vârful vreunui munte . Atunci mireasa lui . se oglindea in fundul ei o mareata stânca de granit. care.Imparate pre luminate. Trecea prin codri pustii. Fat-Frumos. stralucite. eu oi tot plânge. de alba ce era. iar dintr-o fereastra deschisa se zarea. se avânta pe seaua calului si pleca in lume. un castel numai pietre si ziduri sparte.. cât de aspru este el.. om mândru si salbatic ce isi petrece viata vânând prin paduri batrâne.

Fat-Frumos. Dar Genarul.Trebuie sa ne grabim mult ca sa-i ajungem? . ci de tine-i rau. Ti s-a urât cu binele? . avea un cal nazdravan cu doua inimi.Nu mi s-a urât mie cu binele.. . si steaua mi-a spus ca vii din partea imparatului ce ma iubeste.. Sa se bata cu el. Genarul era dus iar la vânatoare cale de doua zile. De asta data nu-ti fac nimica. pentru ca puterea lui nu era in duhurile intunericului. El se reintoarse si gasi pe fata iar singura. in cenusa vetrei.Sa ne grabim si nu prea. pieri in vânt. . luându-si fata cu el. mult esti frumos si mi-e mila de tine. pierdut in salbatecele sale vânatori. In sala cea mare a castelului. iar calul Genarului necheza cu vocea lui de bronz. om nalt si puternic. Dar Fat-Frumos era voinic si stia drumul inapoi. tine minte! Si. dar de alta data. .Ce e? il intreba Genarul pe calul nazdravan. iar când urla din câte sapte. pentru ca-i putem ajunge. Fat-Frumos ti-a furat fata. Genarul. insa mai palida si mai plânsa ea parea si mai frumoasa. ca si când nu fusese. Genarul incalica si zbura ca spaima cea batrâna in urma fugitilor. Fat-Frumos lua fata in brate si punând-o pe cal. Motanul din castel mieuna dintr-un cap. In curând ii ajunse. zburau amândoi prin pustiul lungului marii ca doua abia vazute inchegari ale vazduhului. Fat-Frumos lua alti cai din chiar grajdul Genarului. s-auzea cale de sapte zile.singura ca un geniu intr-un pustiu. Fat-Frumos nu putea. . asta-noapte mi se parea ca vorbesc c-o stea. se departase cale de-o zi. veghea un motan cu sapte capete. care când urla dintr-un cap se auzea cale de-o zi. zise Genarul.

Picioarele lor infierbântate de nisipul pustiului calcara atuncea in racoarele si limpedele pârâu ce curgea din izvor.. Fata lui era infricosata. Dar din cenusa lui se facu un izvor limpede. Apoi li se paru ca nu mai pot merge. stufosi raspândeau o umbra racorita si mirositoare. ars de fulgere. Apoi sezura amândoi in umbra . si sf. asemene celor ce vor sa fuga in vis si cu toate acestea nu pot. Dar apoi isi aduse aminte ca fagaduise a rapi pe fata Genarului. pe lânga el arbori inalti. Ei fugeau cum fug razele lunii peste adâncile valuri ale marii. trezit ca dintrun somn lung. El intra in casa. zise sf. Hainele si fata unuia stralucea ca alba lumina a soarelui. se uita imprejur. "Amin!" zise Domnul. ar cine sa inteleaga glasul izvorului intr-un pustiu. dupa care apoi se departara inspre mare. de rupea pamântul. caci Genarul venea in fuga calului. mai umilit. Apoi un nor de colb ii cuprinse. unde pâna-atunci nu calcase picior de om? Dar pe vremea aceea Domnul imbla inca pe pamânt. privirea crunta. . fugeau prin noaptea pustie si rece ca doua visuri dragi. Erau Domnul si sf.. fara a mai privi inapoi. ce curgea pe un nisip de diamant. celalalt. Intr-o zi se vedeau doi oameni calatorind prin pustiu. Petrea. imparateasa cea balaie a lui Fat-Frumos. ar fi inteles ca jelea intr-o lunga doina pe Ileana.Asta data plecara noaptea. fa ca acest izvor sa fie ce a fost mai inainte!". ridicând mâna.. Când se sculara spre a merge mai departe. Prin cursul apei cu gleznele lor sfâsiau valurile pâna la umbritul lor izvor.. el apuca pe Fat-Frumos si-l azvârli in nourii cei negri si plini de furtuna ai cerului. nu parea decât umbra celui luminat. Acolo Domnul bau din apa si-si spala fata.. verzi. Fara de-a zice o vorba.Domnul cugetând la tatal sau din cer. Fat-Frumos. Petrea ascultând pe cugete doina izvorului plângator. Petrea: "Doamne. Ca prin farmec peri izvorul si copacii. si Fat-Frumos.. nu cazu din el decât o mâna de cenusa in nisipul cel fierbinte si sec al pustiului. ce stralucea in intunericul serei ca o uriasa umbra. ci prin fuga lor auzeau miautele lungi si indoite ale motanului din vatra castelului. Apoi disparu cu fata cu tot. Daca cineva ar fi priceput glasul izvorului.

sede o baba care are sapte iepe. Ea-l puse intre florile din fereastra si cânta de veselie. ca s-o stiu. nu ma poti rapi pâna ce nu-i avea un cal asemene cu acela ce-l are tatal meu.Tata. dar eu am sa-l intreb in asta sara de unde-si are calul. Esti multamita. cum il saruta pe frunte.La ce-ti trebuie s-o stii? zise el incruntând sprâncenele.. .Stii tu ca nu ma impotrivesc tie niciodata. raspunse ea râzând. lânga mare. . El sezu pe un scaun. si daca cineva i le pazeste bine.Pentru ca nu mai este Fat-Frumos ca sa ma rapeasca. incât cel ce-a pazit alege mai intotdeauna un cal fara inima. Pâna atunci insa. ca nu vreau ca s-o stiu decât numai ia-asa. . Atunci intra si Genarul. ea-l pune sa-si aleaga drept rasplata un mânz. raspunse ea zâmbind.. intreba fata. . fata mea? . Departe de-aicea. ea-l vicleneste pe om. de unde ai calul d-tale. pentru ca sa nu te afle tata-meu. fata ei se-nsenina cum sensenina o unde de o raza. . raspunse fata. El ii povesti cum inviese. el se prefacu intr-o floare rosie inchisa ca visina coapta.Multamita. pentru c-acela are doua inimi. eu te voi preface intr-o floare. Ea tine oameni care sa i le pazeasca un an (cu toate ca anul ei nu e decât de trei zile). Dar când il vazu. totusi. zise Genarul. atunci ea ii zise: "De rapit. Chiar insa daca pazeste cineva bine iepele. cu care umbli la vânat? .fata Genarului plângea. Se pusera la cina. il omoara si-i pune capul intr-un par. ca sa poti si tu sa capeti unul ca acela.Stii prea bine. caci scoate inimile din caii toti si le pune intr-unul singur.Vesela fata mea? si de ce esti vesela? intreba el. pentru c-acu nu mai e Fat-Frumos sa ma rapeasca. care-i mai rau decât unul de rând. si. iar ea sopti o vraja dulce. iar de nu. de rasuna castelul tatalui ei. .

Ea uitase tot ce-i spusese tata-sau. . mirositoare. ajunse la un bordei urât si acoperit cu gunoi de cal. Iesind din padure. ca ti-oi prinde si eu bine. Insa floarea din fereastra veghea printre frunzele ei ca o stea rosie printre incretiturile unui nor. zise el. . din . zise ea trista si punând dosul palmei pe fruntea ei. insa. usoara. stii ceva? o intreba el..Ei. In arsita cea dogoritoare a zilei. trecu iar prin pustiu de-a lungul marii si vazu un rac atât de ars de soare. zise el. Sunt imparatul racilor. fata mea. Fat-Frumos il duse pâna in padurea prin care era sa treaca. in curând ne vom vedea iar. Fat-Frumos il arunca in mare si-si urma calea. ia-ma de ma du pâna-n padure.Totodata. arunca-ma-n mare. ci numai niste lungi taruse ascutite. Fata saruta murmurând floarea rosie si Fat-Frumos nascu ca din nimica inaintea ei. Genarul ii arunca in fata o batista rosie. Fata se uita in ochii tatalui sau. Sunt imparatul tântarilor..Insa eu am auzit tot. A doua zi Genarul pleca iarasi des-dimineata la vânatoare. Imprejur gard nu era. El incaleca pe un cal si disparu in pustiuri. incât nu mai avea nici putere sa se intoarca inapoi.Fat-Frumos. zise tântarul. Când. vazu aproape de padure un tântar zvârcolindu-se in nisipul fierbinte. ca un om care se desteapta dintr-un vis. . am uitat totul... ca ti-oi prinde si eu bine. . Ramâi cu bine. . inspre sara. de care nu-si poate aduce aminte.Fat-Frumos.Nu stiu nimica.

mâna pe celelalte in aerul intunecos si racoare al noptii. sa rastoarne casa cu susu-n jos si sa bata fata. . chiar de-acu poti sa pornesti cu ele la pascut. . Apoi intrând in grajd. . sta cu capul ei sur ca cenusa in poalele unei roabe tinere si frumoase. Când se intoarse cu caii. mama? intreba Fat-Frumos.Da. se clatina mereu in vânt si zicea: cap! cap! cap! cap! Pe prispa o baba batrâna si zbârcita.. Alaturi cu bordeiul era sub pamânt o pivnita. care nu era de vina.sapte nopti. Asupra ta n-am nimica. Uite. incepu sa bata caii. care de când erau nu zarise inca lumina soarelui. El isi credea capul pus in teapa.. Ele nechezau si bateau din picioare. iepele nicaieri.. incet simti cum se strecoara un somn de plumb prin toate vinele lui. . El se trezi pe când mijea de ziua.Bine v-am gasit. ti l-am facut si eu. zise ea. incalecând pe una din iepe.care sase aveau fiecare-n vârf câte un cap. . zise baba sculându-se.Bine-ai venit.. el cina ce-i daduse baba s-apoi.Nimica. . El intra in ea. zise Fat-Frumos. si acolo vazu sapte iepe negre stralucite . care-i cauta in cap. ochii i se painjinira si el cazu ca mort in iarba pajistei. mi-a venit si mie toane.Iepele mele pasc numai noaptea.Mi-ai facut un bine. baba incepu sa turbe..Ce ai. Fata hai! ia da tu flacaului demâncatul ce i-am facut eu si porneste-l. Dar incet. sunt foarte multumita. iar al saptelea fara. Când colo. Ce-ai venit? ce cauti? Vrei sa-mi pasti iepele poate? . culcata pe un cojoc vechi.. când vede iesind din padure-n departare cele sapte iepe alungate de un roi nemarginit de tântari si un glas subtire-i zise: . Nemâncat toata ziua. flacaule.

As! asta sa moara!? raspunse ea suspinând. El mâna caii-nspre casa si vede iar o priveliste ca-n ziua trecuta. ea suge inimile celor ce mor. dar iar cazu jos si adormi pâna ce mijea de ziua. muscati de-o gramada de raci. ca sa n u va mai gaseasca.. cine stie pe câte cai a vrajilor umbla... Spre miezul noptii se-ntoarse acasa.Eu stiu ca tu esti Fat-Frumos. El gândi ca murit s-o scutura. ii facu merinde.. si-nspre sara. Pe vatra cuptorului in cenusa mai licurea câtiva carbuni. când era sa plece cu caii. ia-ma si pe mine cu d-ta.. bata-v-ar mama lui Dumnezeu. intr-ascuns. ti-a murit baba. -Uite. mâna caii in grajd. Ti-oi face eu altfel de bucate. ii incuie si intra in odaie. Era imparatul racilor. El trezi fata. când deodata vede rasarind din fundul marii cei sapte cai. . isi simti ca prin minune capul treaz. pentru ca-s facute cu somnoroasa. Insa in cursul zilei roaba babei s-apropie de el si-i zise incet strângându-l de mâna: ... ca ti-oi fi de mare folos. mâine ti se-mplineste anul. Acu-i miazanoaptea. ce dormea pe cuptor. Fata. badica. . uciga-l crucea si manânce-l moartea! A doua zi porni cu caii. un somn amortit ii cuprinde trupul. Ea era ca trunchiul si nu se misca deloc.Mi-ai facut un bine. Eu te voi scapa din multe primejdii pe care ti le pregateste baba. . Baba sta intinsa pe laita si intepenita ca moarta. zise un glas. Desperat. Sa nu mai manânci din bucatele ceti fierbe baba. ori pustieste sufletele celor nenorociti. Da. Adevarat ca acu e ca si moarta. Pâna ce cânta cocosul. dar sufletul ei cine stie pe la câte raspinteni sta. era sa ieie lumea-n cap.tipând: Ascundeti-va mai bine. ti l-am facut si eu..

Ma arde-n spate! zise fata. ca o vijelie printre volburele de nasip ce se ridicau in urma-i. . Dintr-o volbura nalta. Caii cei fara inimi era de un negru stralucit. aratând la calul cel slab.. Cum sa nu-ti iei tu dreptul tau? Alege-ti unul din caii isti frumosi. scoase inimile din câtesisapte cai spre a le pune pe toate intr-un tretin slab. zise Fat-Frumos. ia-ti-l! zise-n sfârsit.Ea scoase din fundul unei lazi hârbuite si vechi o cute. pe acesta-l voi. El se urca pe cal cu buzduganul de-a umere. tretinul cel cu inimele sta culcat intr-un colt pe-o movila de gunoi. Baba trebuia sa-i dea unul din cai s-apoi sa plece cu Dumnezeu.Nu. . ca sa nu iasa prin ea veninul ce-i rascolea inima pestrita. Fat. zise Fat-Frumos. sa slujesti tu degeaba?! zise baba cea vicleana. dar apoi isi strânse moara cea hârbuita de gura. a caror raze rosii ca focul ars patrundeau in rarunchii fetei. baba iesi pâna in grajd. Intr-o padure il astepta fata fugarita.Da' cum Doamne iarta-ma. ti-l dau.Pe acesta-l aleg eu.. Fat-Frumos se uita inapoi. . A doua zi de dimineata i se implinise lui Fat-Frumos anul. verde se vedeau nemiscati doi ochi de jeratic. tinând la vorba lui. El o urca pe cal dupa dânsul si fugea mereu. Parea ca fata pustiului se ia dupa urmele lui si zbura ca un gând. caruia-i priveai prin coaste. oricare-ar fi.Hai.Frumos se scula de la masa si dupa indemnarea babii se duse sa-si aleaga calul ce trebuia sa si-l ieie. Noaptea inundase pamântul cu aerul ei cel negru si racoare. . Baba scrâsni din dinti ca apucata. . . Pe când prânzeau. o perie si o naframa.

un urias impietrit ca spaima. zise fata.Ma arde. limpede. ci cade din inaltul cerului intr-un adânc nevazut. incât i se parea ca nu fuge. Fat-Frumos o asculta. Fat-Frumos vâjâia prin aer asa de iute.Arunca cutea. . Baba gaurise stânca intr-un loc si trecea prin ea prefacuta intr-o funie de fum.. Luna palida trecea prin nouri suri ca o fata limpede prin mijlocul unor visuri turburi si seci. . adânc.Arunca peria.Arunca naframa.. infiorata de un lung freamat de frunze si de un urlet flamând de lupi. zise fata. din care nu straluceau decât ochii rosii. Fat-Frumos zbura. Fat-Frumos se uita si vazu o bufnita mare si sura. Fat-Frumos o asculta.. in a carui oglinda balaie se scalda in fund luna de argint si stelele de foc. Fat-Frumos o arunca. . ca doua fulgere lantuite de un nor. cu capul atingând norii. zise fata.Ma arde-n spate! zise fata c-un geamat apasat. neclintit. ca si când s-ar fi silit mult ca sa nu spuie inca. drept. . care zbura asemenea unui demon urmarit de un blestem prin negura noptii.Inainte! striga Fat-Frumos calului. Si deodata vazura in urma-le un luciu intins. Si deodata-n urma-le vazura ca se ridica o padure neagra. Si deodata se ridica din pamânt un colt sur. a carei capat dinainte ardea ca un carbune. mare. . zise fata. deasa. zbura necontenit. .

Stapâne. . Pelitele de pe lumina ochiului i se inrosise ca focul. El adormi. Aerul cel inveninat si rece al sufletelor lor moarte v-ar pute omorâ. zise calul cu sapte inimi. pielita din oachesa se facu vânata. zise ea cu glasul stins. Iar in mijlocul lui se ridica o iarba lunga si neagra. mâna grea ca plumbul si rece ca un sloi de gheata. .pierduta in naltul cerului .Am scapat. oasele si incheieturile fetei ii iesise afara. tremurând ca apucata.. Era sufletul cel osândit al babei. Scheletele inmormântate de volburele nasipului arzator al pustiilor au sa scoale spre a se sui in luna la benchetele lor.Ce ti-i? o intreba Fat-Frumos. Ci mai bine voi culcati-va. Cale de doua ceasuri . adaogi calul.-i parea ca nu adormise. cu toate acestea. . nu mi-i nimica. cu aripile de arama.plutea incet. cuprinsa de somnul ei de fier. tu ai izbit Miazanoaptea.Nimic. Dar ciudat. Fat-Frumos dadu drumul calului. ochii fetei se-afundase in cap. si se culca in nasip. zise fata. pentru ca sa ma fac iar frumos si stralucit. Se dete jos de pe cal si-si asternu mantaua pe nasipul fierbinte.. si eu pân-atuncea m-oi intoarce la mama. ca sa mai sug inc-o data laptele cel de vapaie alba a tâtelor ei.Am scapat. Fat-Frumos il asculta. Luna s-ascunse intr-un nor si baba. Ea cazu ca plumbul la pamânt si croncani jalnic de douasprezece ori. incet prin albastrul tariei Miazanoaptea batrâna. se afunda in adâncul cel vrajit si necunoscut al lacului. apoi se culca pe mantaua ce si-o asternuse. de a cazut la pamânt cu doua ceasuri inainte de vreme. Fat-Frumos arunca buzduganu-n nori si lovi Miazanoaptea in aripi. Când baba inota smintita pe la jumatatea lacului alb. si eu simt sub picioarele mele rascolindu-se nasipul.Fat-Frumos auzi o vraja lunga prin aer si se uita prin nori. si prin ele parea . E primejdios ca sa umbli acuma. .

soarele era sus de tot.. marindu-se spre pamânt. inundata de o manta argintie. De asta data. pâna ce parea ca o cetate sfânta si argintie... o muzica de vis... spânzurata din cer. Pierdut in paduri. de unde venise pe pamânt. incât i se parea ca pustiul si valurile marii fug. tesute rar din fire de argint. Genarul isi aude calul nechezând. ce tremura stralucita.ca vede cum luna se cobora incet. ca... Si numai incet se auzea motanul mieunând din câte sapte capetele. incât prin mantale se zareau oasele albite de secaciune. dungi miscatoare de umbre argintii. si din luna se scobora la pamânt un drum imparatesc. stralucit.... in lungi siruri.. imbatat de lumina aurita a soarelui. ca trupul ei se risipea in aer. si incalicati pe schelete de cai. cu palate nalte. si urcau drumul lunei. . albe... acoperit cu prund de argint si batut cu pulbere de raze. Se ducea in turburea imparatie a umbrelor. de nu ramâneau decât oasele. Fata lipsea si aievea. El o lua pe fata pe cal dinaintea lui. Genarul vâna departe cale de sapte zile. cu mii de ferestre trandafirii. mergeau incet-incet.. momita de vrajile babei. prin a caror feresti se auzea o muzica lunateca.. pe care el acu o vedea pentru-ntâia oara... Când deschise ochii.. se innegri si nu mai vazu nimica. Fat-Frumos se avânta pe el. Ea-i cuprinse gâtul cu bratele ei si-si ascunse capul in sânul lui. invalite in lungi mantale albe. si se pierdeau in palatele inmarmurite ale cetatii din luna. iar ei stau pe loc. Pe fruntile lor purtau coroane facute din fire de raze si din spini auriti si lungi. pe când poalele lungi ale hainei ei albe atingeau din zbor nasipul pustiei. Dar in pustiul arid necheza calul frumos. Mergeau asa de iute. apuca si ea calea luminoasa ce ducea in luna. cu capete seci de oase. Apoi pelita ochilor lui se inverzi. Atunci i se paru ca si fata de lânga el se ridica incet. si-n rastimpul câtorva gânduri fericite ajunse la castelul incoltit al Genarului.. Iara din intinsele pustii se rascoleau din nasip schelete inalte...

cu capul pe un bolovan . Fat-Frumos domoli pasul calului si aseza pe fata pe acela al tatânesau. când se imprastie faima venirii lui. . Norii cerului inmarmurira si se facura palat sur si frumos.Pute-l-om ajunge? intreba Genarul mirat. ce rapezeau fulgere lungi. O zi inca.Fat-Frumos iti fura fata. si de aceea. . pentru ca stia ca-l omorâse pe Fat-Frumos. si acesta azvârli pe Genarul pâna in nori. Calul Genarului ii necheza fratini-sau ceea ce-i spusese.. pentru c-a incalecat pe un frate al meu.Ce e? il intreba. iar din doua gene de nouri se vedea doi ochi albastri ca cerul. si acolo.Zi fratini-tau. . ca o vijelie. care fugea scuturându-se. zau. ziua-si muie aerul in lumina de sarbatoare si oamenii asteptau murmurând la faima venirii lui. iar fratesau i-o spuse lui Fat-Frumos. culcându-se pe pietre reci. Lumea-l crezuse mort pe Fat-Frumos. exilat in imparatia cerului. pe când eu n-am decât doua. Genarul isi infipse adânc pintenii in coastele calului. si ajunsera in mândra cetate a imparatului. Dar ce facuse in vremea aceea Ileana imparateasa? Ea. .Nu. zise calului sau: . Erau ochii Genarului. si l-oi hrani cu jaratec si l-oi adapa cu para de foc. cum vuieste un lan de grâu la suflarea unui vânt. Când il vazu pe Fat-Frumos in pustiu. zise Fat-Frumos calului sau. Calul lui Fat-Frumos necheza asta fratini-sau.Spune fratâni-tau sa-si arunce stapânul in nori si sa vina la mine. care are sapte inimi. raspunse calul. cum plecase Fat-Frumos... raspunse calul nazdravan. sa-si arunce stapânul in nori. s-a inchis intr-o gradina cu nalte ziduri de fier. ca l-oi hrani cu miez de nuca si l-oi adapa cu lapte dulce.

In aerul noptii. foile galbene ale aleilor de arbori si ale straturilor se-nverzira ca smaraldul. doua izvoare secate. se culca sa doarma in patul de flori. orbiti de plâns. asternându-le lânga baia de aur. invalindu-se in mantaua ce i-o tesuse din raze de luna. asezata lânga ea. . apoi. vedea ca-n vis chipul mirelui iubit. Fat-Frumos isi spala fata in baia de lacrimi. incetase a mai varsa lacrimi. In gradina cu multe straturi. din arsita zilei si din secaciunea noptii flori cu frunze galbene si c-o coloare stinsa si turbure ca turburii ochi ai mortilor . ar fi gândit ca-i o inmarmurita zâna a undelor. Cine-o vedea cu parul ei galben si lung.de cremene. cu care ar fi vrut sa-l soarba in sufletul ei. amutita de bucurie. Florile triste si turburi senalbira ca margaritarul cel stralucit. Luna limpede inflorea ca o fata de aur pe seninul cel adânc al ceurului. ea lua o mâna de lacrimi din baie si stropi gradina. neudata si necautata de nimeni. si din botezul de lacrimi luara numele de lacramioare. Atunci intra Fat-Frumos. Ci ochii ei. facu un pat de flori. despletit si imprastiat ca cretii unei mantii de aur pe sânul ei rece. nascura din pietris sterp. Imparateasa cea oarba si alba umbla incet prin straturi si culese in poale o multime de lacramioare. culcata pe un mormânt de prund.florile durerii. fata ei se-nsenina. sapata parca cu dalta in trasaturele ei. Ochii imparatesei Ileana. Apoi ea il lua de mâna si-i arata baia de lacrimi. plânse intr-o scalda de aur. plina de lacrimile ei. decât i se parea numai ca-n luciul baiei. nu mai vedeau nimica. Ca prin farmec. cine-ar fi vazut fata ei de-o durere muta.Dar cum auzi vuietul venirii lui. Imparateasa se culca lânga el si visa in vis ca Maica Domnului desprinsese din cer doua vinete stele ale diminetii si i le asezase pe frunte. ea nu putu decât sa indrepte asupra-i ochii sai stinsi si orbi. pe care apoi. lacrimi curate ca diamantul. insa. Ea s-arunca la gâtul lui.

lautarii maiestrira hore nalte si urari adânci. A treia zi se cununa imparatul cu fata Genarului. lacramioarele sure ca margaritarul. S-au trait in pace si in liniste ani multi si fericiti. desteptata. Mirele-si puse camasa de tort de raze de luna. cum n-a fost alta pe fata pamântului. Astfel. si roiuri de unde rasarind din inima pamântului le-a spus cum cânta ursitorile când urzesc binele oamenilor. mironositele viorele si florile toate s-adunara. Ea zâmbi când se visa atât de frumoasa. Trandafirul cel infocat. apoi incredintara taina lor unui curtenitor fluture albastru stropit cu aur. vorbind fiecare in mirosul ei. A patra zi era sa fie nunta lui Fat-Frumos. Acesta se duse si flutura in cercuri multe asupra fetei miresii când ea dormea s-o facu sa vada intr-un vis luciu ca oglinda cum trebuie sa fie imbracata. crinii de argint. brâu de margaritare. Si se facu nunta mândra si frumoasa. manta alba ca ninsoarea. . si tinura sfat lung cum sa fie luminele hainei de mireasa. Un roi de raze venind din cer a spus lautarilor cum horesc ingerii când se sfinteste un sfânt. apoi poate c-or fi traind si astazi.A doua zi. ca pentru fetii-frumosi vremea nu vremuieste... ea vedea. iar dac-a fi adevarat ce zice lumea.

Ochii Prinţului înotau înlacrimi. ochii erau două safire luminoase. ce zbura spre calda Ţară a Egiptului. stătea.Printul fericit Oscar Wilde Sus. pe când se pregătea de culcare. . statuia Prinţului Fericit. privind peste cetate. Rândunelul a simţit două picături de apă stropindu-i trupuşorul. Era acoperită de foiţe de aur. Un Rândunel. pe o columnă înaltă. Într-o seară. îşi făcuse culcuş de odihnă la picioarele statuii. iar în mânerul spadei avea un rubin.

Iar prietenul lui. Taicǎ-său o va bate dacă nu duce bani acasă. Nu mai plec! Prinţul i-a mai cerut apoi sǎ ducǎ foiţele de aur care-l înveleauoamenilor sǎraci. Rândunelule. du-i femeii rubinul meu! Şi Rândunelul a dus rubinul. . Acum văd toată hidoşenia şi amărăciunea din cetate.Pe vremea când eram în viaţă şi aveam inimă de om nu plângeam.Eşti orb acum.. Rândunelule! Acum te rog să duci unuldin ochii mei de safir studentului pe care-l văd în mansarda lui. . Mergi şi dă-i celǎlalt ochi al meu .În piaţǎ vǎd o fetiţǎ care vinde chibrituri. Cât despre Prinţ.De ce plângi? . când primarul şi consilierii au vǎzut cǎ statuia nu mai era frumoasǎ. Într-o căsuţă văd o femeie cu un copil bolnav.Ai făcut o faptă bună.. chinuit de foame şi de frig! Şi Rândunelul a dus safirul. Stăteam închis în palat şi nu ştiam ce este dincolo de ziduri. aşa a fǎcut. Prinţule! O sǎ rǎmân cu tine mereu. Rândunelul. Apoi a venit zǎpada şi dupǎ zǎpadǎ îngheţul. pe umǎrul Prinţului. . L-a sǎrutat pe obrajii lipsiţi acum de strǎlucirea safirelor din ochi şi s-a prǎbuşit mort la picioarele lui. Le-a scǎpat în noroi şiacum plânge. Bietul Rândunel abia mai avu putere sǎ zboare încǎ o datǎ sus. au hotǎrât sǎ o dǎrâme.