Povestea crocodilului care plange, de Vladimir Colin

Trimis de AnideScoala la Mar, 03/09/2010 - 17:38

    

1 2 3 4 5
Voturi: 212

Un crocodil şedea odată pe malul unei ape şi plângea, plângea cu lacrimi de crocodil. - Vai, vai, cât de rău îmi pare! Vai, vai, sunt nemângâiat! - Ce-ai păţit, crocodilule? întrebă o căprioară. De ce plângi? Crocodilul îşi clătină capul şi strigă cu durere: - Cum să nu plâng, cum să nu plâng dacă am înghiţit adineauri un explorator, cu puşcă şi raniţă, cu tot? Căprioara, care nu-l avea la inimă pe crocodil, râse bucuroasă: - Aha! Te râcâie puşca pe gâtlej, aşa-i? - Da’ de unde! gemu crocodilul. Nu pricepi nimic!... Ce puşcă? Mă doare inima, inima mă doare când mă gândesc la bietul explorator pe care l-am înghiţit... Un om atât de îndrăzneţ! Un bărbat voinic, care cunoştea toate pădurile sălbatice, toate cotloanele pământului... Ce nenorocire! Ce nenorocire! Cum am putut eu să-l înghit, cu puşcă şi raniţă cu tot? Sunt un ticălos, un nelegiuit... N-am să-mi iert fapta asta cât oi trăi! Şi plângea, plângea crocodilul, plângea cu lacrimi de crocodil Căprioara, care se ţinuse departe, se apropie de crocodil, dacă-i văzu durerea, încercă să-l mângâie: - Dragă crocodilule, spuse ea, dacă ai şti cât sunt de fericită că te-aud vorbind aşa... Văd că-ţi pare rău... - Rău! Rău! strigă crocodilul. Dar vino mai aproape, că nu te aud prea bine... Căprioara se apropie. - Bietul explorator! grăi ea. L-ai înghiţit, deşi nu ţi-a făcut nimic... Dar de azi înainte n-ai să mai înghiţi exploratori, nu-i aşa? - Nu! Nu! strigă crocodilul. Cum o să mai fac una ca asta? Mai degrabă am să încep să pasc iarbă, ca tine... - Dragul meu! şopti înduioşată căprioara. - Da, da! Am să pasc iarbă, spuse din nou crocodilul. Numai că... - Ce e?

- Numai că nu ştiu care iarbă e sănătoasă şi care otrăvitoare. Ar fi păcat să mor otrăvit în floarea vârstei. Nu crezi? Căprioara râse şi-l linişti pe dată: - Asta să-ţi fie grija! O să mergem la păscut împreună şi o să-ţi arăt eu ierburile dulci, acrişoare sau amare... - Nu, nu, nu vreau amare! strigă crocodilul. Arată-mi ierburile dulci, cele mai dulci cu putinţă... Uite, iarba asta de lângă mine e dulce? Aş vrea să pasc îndată. Ard de dorinţa de a paşte mai degrabă... Căprioara se apropie de crocodil, se aplecă să vadă iarba cu pricina şi în clipa aceea crocodilul căscă o gură cât o şură şi-o înghiţi cu corniţe cu tot. - Proasto! mârâi el apoi. Auzi, iarbă dulce... Păi tu ai carnea mai dulce decât orice iarbă, aproape tot atât de dulce ca cea a exploratorului de adineauri! Ha – ha, dar bine am mai mâncat azi. Un papagal, care văzuse din vârful unui copac tot ce se întâmplase, clătină din cap şi strigă: - Să afle toată pădurea ce păţeşte căprioara care crede în lacrimile unui crocodil! Şi a aflat toată pădurea, şi de atunci i s-a cam înfundat crocodilului, care a venit plângând la prietenul meu care scrie toate poveştile pentru copii şi, tot plângând, i-a povestit cele întâmplate. Numai că prietenul meu l-a dat pe uşă afară, şi, pe cuvântul meu, bine a făcut!

Culesul porumbului
Ion Agarbiceanu

Primavara fusese secetoasa pana dupa Sangeorgiu, araturile grele, cu brusi mari si tari, asa ca plugarii nici nu cutezara sa arunce grauntele de porumb sub brazda. De ce ar fi semanat?Sa hraneasca norii de ciori care se lasau cand ici, cand colo,peste araturi? De unde se vor fi adunat atatea ciori de cele mari, cu aripile sure, tivite cu negru? Incercasera o vreme cu grapile de fier sa sparga brusii, dar coltii sareau de pe un brus pe altul si nu-i puteau zdrobi. Plugarii erau tacuti, incruntati: isi schilavisera vitele cu aratul in cremene si cu zadarnice incercari de grapat. Priveau zadarnic cerul senin si se scarbira de vanturile mari si reci care bateau necurmat de la miazanoapte de vreo trei saptamani. Multe locuri ramasesera nearate. — Anul asta am pus-o de mamaliga! ofta cate unul. — De! Au mai fost primaveri secetoase. — Ca asta n-am mai apucat, si-s om batran.

De-acum pentru porumb e tarziu. La Sangeorgiu trebiue sa se afle samanta in pamant, si nu intr-unul uscat cum sunt araturile noastre de azi. Eu ma gandesc ce sa seaman in locul porumbului. — Ce sa semeni? Eu tot porumb voi semana, altfel ce mancam la iarna? — Tot nu vei manca la iarna mamaliga, chiar daca ar ploua maine! — Sa fie numai ploaie destula, sa-i umble vreme potrivita si sa fie o toamna lunga! Sa vezi ce cucuruze se vor face. Cand se vor muia de ploaie araturile din iest an si se vor faramita brusii de atatea vanturi, sa vezi ce tarana se va face! De-a dragul sa sameni! Asa si intr-alte chipuri vorbeau plugarii din sat si chiar cei carora le pierise nadejdea sa mai samene porumb asteptau ca pe ace sa ploua. Ce ar putea face un an fara mamaliga? La Sangeorgiu se implinisera cu strasnicie toate riturile stravechi pentru ploaie: nu ramasese fata mare, dar nici fetiscana, pe care feciorii sa nu toarne galeti de apa din fantanile satului si nu ramasera copile si baieti neurzicati, ei intre ei.Toti aveau mainile pline de basici. Totusi nu ploua pana la trei saptamani dupa Sangeorgiu.Atunci, intr-o noapte, se descuie cerul. O saptamana a plouat mereu: cand a mazguit, cand a ciuruit, cand s-a descarcat in picuri mari si tari ca grindina. Oamenii umblau cu capul gol: las’ sa-i ploua, sa le fie si lor si araturilor si pasunilor! Caci si pasunile abia de-acum se vor infiripa, sa pasca vitele mari. Se muiara si se risipira brusii de coltii greblelor de fier peste grauntele semanate acum. Dupa ploaie urmara calduri de mai, si iarasi ploi, a umblat tot vreme potrivita, asa ca in secere oamenii se trezira ca ispravisera cu prasitul de-al doilea ca si intralti ani. Porumbul era inalt pana la piept, cu fire puternice, cu frunze negre si grase. — Iata, ne arata sa nu mai cartim, ziceau cei care deznadajduisera in primavara.

— V-ati facut pacate degeaba, raspundeau cei care ramasesera tari in credinta. Niciodata omul nu stie ce-l asteapta. — De-acum numai de-ar fi o toamna lunga! Oricat de frumos, porumbul e in intarziere cu patru-cinci saptamani. Sa aiba vreme sa se coaca! La mijlocul lui septembrie a brumat usor, iar pe munti s-a pus un strat subtire de zapada. Dar atata a fost toata primejdia. Dupa o saptamana, vremea s-a incalzit si s-a pus o toamna cu seninatati statornice, care a tinut pana la sfarsitul lui octombrie, ba a mai trecut cu un picior si in noiembrie, pana pe la jumatatea lunii. Ce porumb s-a facut? Padure! Cate doi si trei tulei pe-un fir,cat le radea oamenilor inima. In aceeasi zi a intrat satul intreg la cules, la inceputul lui noiembrie. Diminetile erau racoroase, dar indata ce se ridicasoarele, o caldura buna incepea sa joace in valuri fine deasupra lanurilor de porumb. Frunzele uscate fosneau incet la adierea boarei si o mireasma imbatatoare se risipea in aer. Era coapta si canepa de samanta, semanata printre porumb, iar pe miezuine crescuse deasa si inalta, cat nu-i ajungeai cu mana la maciuliile grele, pline de samanta. Mireasma ei taia pe a porumbului, o aroma tare si ametitoare. Plugarii isi lungeau carele cu inima cea lunga si le inaltau laturile cu scanduri, sa incapa cat mai mult porumb.Se culegea cu foi cu tot si il dezghiocau numai acasa, insuri, sa nu piarda bunatatea de nutret. In toate lanurile se auzea cum rup tuleii si-i arunca in gramezi. Se ridica in vazduh larma vorbelor, a glasurilor parand o neintrerupta fierbere. Din cand in cand se itea in larma asta cate-un chicotit de fata pe care cate-un fecior o atingea, ca din nebagare de seama, cu un stiulete. Cantece nu se auzeau, ci numai fosnetul mereu al frunzelor uscate printre care treceau culegatorii.Carele cu vitele desjugate erau la marginea delnitelor si vitele mestecau, cu grumajii vinetii, intinsi, jipii de pe care se culesesera tuleii, tot miscandu-si coarnele albe.

cazandu-le. Unii mai marisori trebuiau sa faca bice si pentru fratii mai mici. cu biciul mai scurt. Impleteau cu harnicie. Asa ca cei mai multi se pierdeau prin delnitele lor. acum era cel din urma prilej din an sa-si faca biciul. Bete de codarste isi luasera de acasa. si de ici si de colo. ci si la straini. Copilele erau multumite daca puteau strange in brate un stiulete ros sau pestrit. dar tuleii se rupeau greu si curand ii dureau mainile. Cei mai marisori ajutau o vreme la cules. nu se supara nimeni.adunandu-le in manunchi. Intr-alti ani aflau inca multi stiuleti. dar unghia abia le intra in boabe. tot scobind frunzele de matase ale stiuletilor. sa-si impleteasca biciul. Dupa culesul canepii de vara. Cei cuprinsi cu munca asta isi uitau in graba de culesul porumbului. sa afle vreunul rosu sau pestrit.Uneori aflau si cate-un stiulete. Altii cautau bete uscate de canepa de samanta si le rupeau. Cei mai mici isi incercau in zadar puterile.mirandu-se mereu de frumusetea lui. incrustate gata la capatul unde sa prinda biciul. cum isi face biciul. Puteau cauta porumb de fiert nu numai in delnitele lor. in . mandri de ceea ce au facut. chiuiau de bucurie si se adunau doi-trei sa-l rupa cu puteri unite siapoi il dezghiocau cu infrigurare. uitat ca din intamplare pe fire. Si cand aflau. Ei se jurau ca-s inca in lapte. *** Nu era car care sa nu fi adus copii si copilite din sat. mai subtire. Si nu peste mult incepeau sa pocneasca rasunator. caci pe cele facute atunci le prapadise de mult. apoi alergau cu ele la un luminis sa desfaca canepa. sa nu ramana unul in urma celuilalt. cate-un bob din marginea gurilor late. din cand in cand. si rumegatoarele il mancau cu placere. sau cu mai putine sfori. Uneori copiii mai mari se faceau nevazuti prin porumbisti si se intorceau tarziu de tot cu cativa stiuleti cu frunze verzi in brate. mergeau unul de la altul sa vada cum impleteste.

tot mutandu-se de pe un picior pe altul? *** Carele se incarcau mereu dupa cat de multi si harnici erau culegatorii. Nu lasau porumb cules in delnita peste noapte. Doamne! Trebuiau sa le dea numaidecat si celor mici. se facea carlig si abia mai rasufla. dar anul asta erau tare greu de aflat. . *** E bine cand se fac bucate din belsug si cand este sanatate. cand cei mici nu-si mai luau ochii de la stiuletii din foc. In toate carele se incarcau deasupra panusi de canepa de samanta. toata lumea asta nu mai plateste oceapa degerata. altele veneau goale din sat. si cuibarit intre ele era cate un copil caruia i se vede anumai fruntea si palarioara. si faceau roata in jurul tuturor focurilor unde se frigea porumb. Putin era. dar oamenii stiau ca acum paza cea mai buna era la ei in sura. Asa se gandea Dumitru Marcului care culegea in delnitalui alaturea de nevasta si de doi copilandri. Culegea tacut si cu un fel de scarba. Il taia mereu prin maruntaie si uneori se oprea din lucru. asa ca era mare biruinta pentru cei ce gaseau. scartaind de povara. care izvorau din toate partile de prin delnite. era tot asa de greu. Cand se apuca iar de cules. Jitarii mai pazeau inca. Friptul.lapte. iar porumbul mai mult se afuma decat se frigea. iar cu cotoarele inalte si groase ardeau cuptoarele de paine. caci nu era urma de lemn sau de gateje. dar copiilor le placea mirosul asta salbatic.Dar daca nu-i sanatate. fruntea-i era imbrobonata de sudoare. ci si pentru ulei. mireasma tare a canepii il ametea. Samanta maciuliilor nu o foloseau numai la semanatul de primavara a canepii de lucru. dar cum sa nu le dea. Dar ce bun si aromat era. si focul il faceau numai cu jipi care nu tin jarul. care aducea cu cel al urzicilor. acum indata. chemati de aroma. Pana acasa. Unele porneau spre sat.

Azi ii venea neputinta neobisnuit de des. Crasnea fiecare stiulete rupt de pe fir. ca si cand ar fi zis: „Cat despre asta. Cunosteau dupa semen cand ii venea rau de tot si cand scapa mai usor. cu rasuflarea oprita. zisera baietii cu inima rece. ii zise intr-un rand nevasta.De cate ori se-ncarliga. am fi ispravit maine. la cules. Vremea e buna. din an in an tot mai greu. — Nu mai culege. — Nu mai culege. pace buna!” Lucrau tuspatru in tacere grea. si larma asta lui Dumitru ii facea rau. Ar fi pacat sa ducem acasa. Acum. — Dar poate sa se strice. — De intins ma voi intinde eu pentru totdeauna. ti-am adus tundra. — Daca nu ispraveam azi. Dumitru facu o miscare cu mana. tata.simtindusi gura amara ca fierea. Era bolnav de multi ani. si eu si copiii. nu peste mult. Dumitre. Ce-i intr-asta? Nu-i nici o graba asa de mare. Dumitre. Uite. — Te-am rugat sa ramai acasa. nu statea mult ghemuit la pamant. udat de ploi. dar ii venea prea des. Sa stii ca maine nu te mai lasam cu nici un pret sa vii. navea frica. raspunse el in sila. Intinde-te pe ea si las’ ca ispravim noi. Vei ramane in pat sa ti se aseze durerea. — Singuri nu ati fi ispravit delnita asta. si mai avem de cules in doua delnite. — Nu se mai strica ea vremea in saptamana asta.Ispravim noi si fara dumneata. si nevasta si baietii se opreau pe-o clipa din lucru. . un porumb frumos cum e in iest an. Rau ai facut ca nu ne-ai ascultat.

sa fi ramas acasa! Ea ce sa faca? Ce-ar mai putea face? Si deodata izbucni intr-un plans cu hohote. . — Doamne sfinte.nu intr-un lan de porumb si fara lumanare. era mai mare ca pierderea lui.— Mai copii. si n-avem o lumanare! Petre. se lasa in genunchi. ci se intinse cazand pe spate. dar acum nu mai simti nimic. ce se inalta in vazduh ca o alarma a nenorocirii. Durerea si nenorocirea ei ca nu-l aflase moartea in pat. Dar cine sa vina cu lumanarea la culesul porumbului? Nu avea nici un culegator de gand sa innopteze aici. Cand se zgarci si se lasa a sasea oara la pamant.ramane cu ochii deschisi. Se astepta ea de mult la moartea barbatului. I le inchise. Daca n-a vrut s-o asculte. altul la stanga. izbi de cateva ori din picioare.cum facuse adeseori in anii din urma. Safta. incepura sa alerge prinporumbisti. Ioane. apoi se cutremura scurt si se linisti. apoi isi puse frante mainile in poala si ramase muta. ii asculta rasuflarea. Si iar se apuca de cules. Nu-l tinu mult nici acum. Safta-si aduse aminte ca daca nu-i inchizi din vreme pleoapele mortului. pe urma tot voi veti culege. dati fuga in vecini. nevasta. Ci nici nu mai era nevoie de lumanare! trupul lui Dumitru incepuse sa se raceasca si sa se intepeneasca. nu mai statu ghem. care se topi intr-un bocet amar. Las’sa mai culeg si eu inca o data. poate are cineva o lumanare! Baietii. transpirat acum nu numai pe frunte. dar nu asa. dar pana pe la ojina ii veni raul inca de vreo cinci ori. buimaci de spaima. Dup-o vreme se incarliga iar si se lasa la pamant. vedeti-va de lucru si dati-mi mie pace. din brate. unul la dreapta.pana nu apuca nevasta si copiii sa ajunga langa el. ci pe intreg trupul.

Unde vi-s vacile? — Acol’ langa car. Se urca langa mort si unul din baieti. apoi amuti de tot. — Pentru mort e mult si atat. iar unul din baieti statea langa mort cu capul gol.asa ca pana seara toti stiau ca a murit. intepeni bine si trupul lui Dumitru si-l urcara deasupra porumbului. in malaistea lui. Barbatii cu capul gol isi dadura iertaciunile. Safta se mai boci pana iesira din delnita in drum. culegand la porumb. iar cei doi baieti erau inca tot buimaci de spaima. — Prinde-le la jug si adu carul aici. Dup-o vreme un om zise: — Mai aveti de cules? — Putin de tot.Cei doi baieti nu aflara lumanare in vecini si alergara si mai departe. de la vecin la vecin. in vreme ce Safta se bocea nemaiauzind nimic. il stiau bolnav greu de tot. Dumitru Marcului. Veniti cu totii sa ispravim repede culesul si sa incarcam carul. Intre culegatori vestea se lati repede. iar celalalt cu mama-sa mergea alaturea de vaci cu capul in piept. intre panusile de canepa mirositoare. cu mainile fara putere de-a lungul trupului. raspunse un baiat. Si barbatii si femeile care au venit s-au apucat de cules. femeile se alaturara la bocetul Saftei. Pana ispravira de cules si incarcara carul. dar cand se intoarsera cu mana goala. . erau insotiti de vreo zece barbati si femei. Oamenii nu se prea mirara. poate o jumatat’ de ceas. privind tinta la mort. dar peste bucuria si lumina culesului li se asternu tuturor un nor pe suflet.

prin care fasaia vantul in frunzele uscate. Copiii le incercau sa nu-i dea de rusine deseara. in drum spre casa. . numai fasaitul frunzelor uscate crestea mereu. cu cat se apropia inserarea. Si numai semnalele acestea scurte si seci pareau ca mai raspandesc viata si veselie deasupra lanurilor de porumb.Si larma omeneasca inceta sa se mai ridice deasupra lanurilor. din carele incarcate cu porumb. Si din cand in cand se mai auzeau pocnete din bici.

.

doar ca ea in loc sa stea in cotet. vorbesc intre ei batranii. mai sus. Obrajii le ardeau de bucurie si ochii le scanteiau. dar mici. ca sa nu i-l inece ploile. la marginea unui lastar. Numai la o saptamana si iarna s-a instapanit peste lume.pana la marginea zarii. o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe. Parca le parea rau dupa inaltimile din care veneau. Pana la urma se aseza Vasilica in fata. pana la urma. foi uscate. paie si fire de fan si si-a facut un cuib pe un mosoroi de pamant. apoi coborau iar si iar se opreau. ca nu cumva sa patrunza o picatura de ploaie la oua. Si tot asa. Ai vazut cum sta gaina pe oua? Asa sta si ea. -Cojoc gros ca in anul acesta n-a mai avut dumneaiei de mult. Trecu la carma iar Vasilica. Se opreau pentru o clipa nehotarati. Se facura amandoi cai si pornira in fuga catre coasta saniusului.Acum se vine? le striga mama. nici nu stiau cum fuge timpul. Se insera cand copiii intrara in curte. Sania se rasturna de doua ori. Dar. Casele par mai mici. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva zile. Ulitele satului sunt acoperite de un covor alb si gros. Apoi ceru sa conduca si Niculita. imbracati cu puf galben ca puii de gaina. . parca erau sapte gogosi de matase. Puiul de Ion Alexandru Bratescu-Voinesti Intr-o primavara. Dupa trei saptamani i-au iesit niste pui draguti. si ploua. -Sezi tu inainte. ori cate o lacusta. cu gandul ca a doua zi vor merge iar la saniat. Si copiii intrara bucurosi in casa. sapte zile de-a randul a ouat cate un ou. le-o . ploua de varsa si ea nu se misca. . tocmai din Africa — sa lasat din zbor intr-un lan verde de grau.La Sanius de Ion Agarbiceanu La inceputul saptamanii fluturau rar cativa fulgi de nea prin vazduhul sur. zise un baiat de alaturi. pe urma. in tot sapte oua mici ca niste cofeturi si a inceput sa le cloceasca. Prepelita prindea cate o furnica. nu goi ca puii de vrabie.Daca patiti ceva? Acolo sunt si sanii mai mari care va pot dobori. asa incat pot pleca deodata zeci de saniute ce vin ca trasnetul pana la poale. au primit ingaduinta. si au inceput sa umble prin grau dupa mancare. a inceput sa adune betigase. Mult s-au mai rugat Vasilica si Niculaita de parinti sa-i lase si pe ei cu saniuta. Gerul s-a mai muiat si copiii sa-tului au si pornit cu saniutele pe coasta. Locul e larg. sta afara in grau. dormitand sub acoperisurile grele. N-ati patit nimic? -N-am patit. Vasilica! -Ba sezi tu! -Sa sada cel care stie sania mai bine.

dar si-a ascuns durerea. voi sa ramaneti nemiscati. dar a avut noroc de un taran batran. caci ziua era primejdios din pricina heretilor. Ea i-a numarat: lipsea unul. ma Marine. le-a poruncit sa se pituleasca jos. lipiti cu paman. osul — la inceput numai plesnit — s-a crapat de tot. Mama lor ii aseza la rand si ii intreba: ―Gata?‖ ―Da‖. care o urmareste. pe care trebuiau s-o faca in curand. dar mama lor. a ramas incremenita. N-a picat. Incet-incet puful de pe ei s-a schimbat in fulgi si in pene. stau la umbra in lastar. trei!‖ Si cand zicea ―trei‖. macar ca nu era vreo apa prin apropiere. si seara in amurg.tul.se in drumeagul de pe marginea lastarului. si cu nici un pret sa nu se miste. Uite-l: piciorul lui e acum asa de aproape de ei. a putut zbura pana in lastar. sa nu iesi niciodata din vorba mea. socotind ca nu face truda de a-l cauta prin lastar. l-a mangaiat si i-a spus: — Vezi ce va sa zica sa nu ma asculti? Cand te-i face mare. Nu-l vezi ca de.firimitea in bucatele mici. iar in noptile racoroase se adunau gramada. Nero! Fasaitul se apropie — uite cainele: a ramas impietrit cu o laba in sus. Ce frica a patit cand s-a simtit strans in palma flacaului.abia e cat luleaua?! Cand s-a vazut scapat. Era cam departe. vanatorul ii aude paraitul zborului. cand era caldura mare. ca poti sa patesti si mai rau. de frica sa nu-si impuste cainele. si puiul a cazut cu o aripa moarta. numa. frrr! zburau cu totii de la marginea lastarului tocmai colo langa cantonul de pe sosea si tot asa indarat.. — Unde e nenea? — Nu stim. zile si nopti. ascultand din toate partile. moare. si o sa vedem dedesubtul nostru orase mari si rauri. de miscarea aripii. in loc sa stea nemiscat ca fratii lui. cand o trece vara. ca sa nu-l deznadajduiasca pe el. nu sufereau de sete. Puii n-au priceput. Ziua. ca e pacat de el. ―Nero! inapoi!‖ s-a auzit un glas strigand. a zburat. zboara repede spre lastar. care zboara. Vanatorul. cand se potolea vipia. cand au venit taranii sa secere graul. ―Si o sa zburam pe sus de tot. Dupa cateva clipe prepelita zboara ras cu pamantul. le sopteste prepelita si se strecoara binisor mai departe. iar cand socoteste ea ca e in afara de bataia pustii. mai tare. si ei. ca sub un cort. Din seceratul graului si din ridicarea snopilor se scuturasera pe miriste o groaza de boabe cu care se hraneau si. Ascultau in tacere. Se apropie grabit si vanatorul. zboara. incat vad cum i se urca o furnica pe carambul cizmei. Ailalti pui nu s-au miscat din locul unde-i lasase prepelita. Din cand in cand se auzeau pocnete de pusca si glasul vanatorului strigand ―Apporte!‖ Mai tarziu caruta s-a indepartat inspre vanator pe drumeagul lastarului. Din lastar i-a raspuns un glas stins: ―Piu! piu!‖. s-au stins. au auzit deslusit glasul mamei lor chemandu-i din capul miristii: ―Pitpalac! pitpalac!‖ Repede au zburat inspre ea si au gasit -o. o mancau numaidecat.‖ Intr-o dupa-amiaza pe la sfarsitul lui august. cand i-a vazut aripa rupta. care intelesese ca e un vanator. o sa faci cum ai vrea tu. fuga speriat la prepelita sa-i spuie ce-a patit. pe cand puii se jucau frumos in miriste imprejurul prepelitei. si marea. dar prepelita se preface asa de bine ca e ranita. vanatorul se departeaza strigand: ―Inapoi! inapoi!‖ Nu poate trage. nu s-a luat dupa dansul. prin iunie. incat cainele vrea cu orice pret s-o prinda. Cainele paseste incet dupa ea. D-atunci au inceput . In vremea asta puiul al mai mare. — Eu o sa zbor.. Si asa traiau acolo linistiti si fericiti. doua. Dupa o clipa de socoteala. dupa-amiaza. Atunci prepelita disperata a inceput sa-l strige tare. Au ridicat toti in sus capetele cu ochisorii ca niste margele negre si ascultau. Cand l-a gasit. se intoarce si trage. pic! pic! pic! cu cioculetele lor. care dadeau tarcoale pe deasupra miristii. dar acolo. si cum nu stia sa zboare. O singura alica la ajuns la aripa. iar cand s-a innoptat si rasarea luna dinspre Cornatel. dar tocmai dintr-acolo venea vanatorul. dar acum. aud o caruta venind si oprindu. ca beau dimineata picaturi de roua de pe firele de iarba. la doi pasi de la botul cainelui. a inteles ca era pierdut. dupa cum le poruncise ma-sa. si in tacerea serii care se lasa nu se mai auzea decat cantecul greierilor. ca esti mic. cu ochii tinta inspre ei. raspundeau ei. Si mama lor le spunea ca-i invata sa zboare pentru o calatorie lunga. incet-incet pocnetele si strigatele s-au pierdut.. ii batea inima ca ceasornicul meu din buzunar. — Nu va miscati. se plimbau primprejurul mamei lor si cand ii striga: ―Pitpalac!‖ repede veneau langa ea. care s-a rugat pentru el: — Lasa-l jos. cuminti si ascultatori. Ati inteles? Puii au clipit din ochi c-au inteles si au ramas asteptand in tacere. hat! l-a prins un flacau sub caciula. Ea l-a luat. ―Una. cand se ingana ziua cu noaptea.. Vai! cum le bate inima. Odata. Lectiile de zbor se faceau dimineata spre rasaritul soarelui. si cu ajutorul mamei lor au inceput sa zboare. sub aripile ocrotitoare ale prepelitei. cunoscand desimea lastarului si vazand ca trasese intr-un pui. ieseau cu totii pe miriste. Scaparea lor era lastarul. al mai mare dintre pui n-a alergat repede la chemarea ma-sii. Se auzea fasaitul unui caine care alerga prin miriste si din cand in cand glasul omului: — Unde fugi? inapoi. Si erau frumosi. e pierdut. el a stiut.

Dupa o ninsoare cu viscol.zile triste pentru bietul pui. urmarindu-i cu ochii pana au pierit in zarea dinspre miazazi. care sufereau de frigul toamnei inaintate. miriste. mergand toate in aceeasi parte. Decat sa-i moara toti puii. toata preajma era imbracata in haina alba si rece a iernii. sta zgribulit de frig.. cu degetele ghearei impreunate ca pentru inchinaciune. Suflarea dusmanoasa a crivatului. ca sa nu-i slabeasca hotararea. si pica mort.. nu e asa ca o sa ma fac bine? Nu e asa c-o sa merg si eu sa-mi arati cetati mari si rauri. aripa calda a mamei. pornita fara veste intr-o zi. dar peste catava vreme au venit oamenii de au cules porumbul. atunci s-a mutat in niste parloage din marginea lastarului. mai bine numai unul — si fara sa se uite inapoi. si marea? — Da. Peste trei zile. La marginea lastarului. si a ramas in loc.. catre miazazi. a inceput sa cada bruma si sa se rareasca frunza lastarului. Si a trecut vara. aducand cu dansul un ger aprig. . pe cand al ranit striga cu deznadejde: — Nu ma lasati! Nu ma lasati! A incercat sa se tarasca dupa ei. el o intreba cu spaima: — Mama. cu aripa rupta. cand ailalti adormeau sub aripa mamei. un pui de prepelita. Se clatina intr-o parte si intr-alta. au taiat cocenii si au intors locul. In locul zilelor mari si frumoase au venit zile mici si posomorate.un caramb de cizma pe care se urca o furnica. iar noaptea... Au venit taranii cu plugurile de au arat miristea. In inima bietei prepelite era o lupta sfasietoare. Pe inserate se vedeau randunici intarziate zburand in rasul pamantului. dar n-a putut.. silindu-se sa nu planga. ori palcuri de alte pasari calatoare. se uita cu ochii plansi cum fratii lui se invatau la zbor dimineata si seara. iar in tacerea noptilor friguroase se auzeau strigatele cocorilor. iar jumatate sa ramaie cu puiul schilod. mama. care se agata de ea cu disperare. a hotarat-o. Ar fi vrut sa se rupa in doua: jumatate sa plece cu copiii sanatosi. raspundea prepelita. Dupa durerile grozave de pana adineaori. prepelita s-a mutat cu puii intr-un lan de porumb de alaturi. urmeaza acum o piroteala placuta. Prin mintea lui fulgera crampeie de vedenii. urma un senin ca sticla. a zburat cu puii zdraveni.

ofilita. domnule!? Pai bine. scoate si-i intinde doi bani. crezand ca s-o mahni copilul.Tt! . caprioara cu tarcul ei. cand il vede prin gradina. negru. e! dar negresit prietenia care poate sa mijloceasca intre un boier mare si copilul unui odaias.Nu fate nimic. e o gradina frumoasa in care sunt patru cladiri mari: a tribunalului.un broscoi de baietas slabut.zice: “Saru’ mana” si pleaca grabit. rusinat de induiosarea lui. unde mananca boierii vara. pe care acum o cunoaste si o intalneste mai in fiecare zi.Vasilica a lu’ nenea Dumitru de la zudecatorie. cum da si Lenutei. Prin gradina asta e drumul lui conu Misu. La o miscare nedibace. ii striga: “pst! ma hotule. pe culmea carora sta de straja manastirea. restul gradinii e numai tufisuri dese de lemn cainesc. iar prin a de la capul din fund al ulucelor. a judecatoriei si a casieriei. pe malul iazului. sora mea… Si clatinand din cap: .Ptiu! Mars d-aici. dar niciodata nu-l privise cu luare-aminte.Da. A fost si poimaine. in care primavara canta privighetorile de e o frumusete. gradina de poame. Din vreme in vreme. s-a aplecat sa incerce: n-o putea-o zari? Cand. un baietas. care canta de rasuna gradina. si tot incercand crapaturile a dat peste cateva prin care poate vedea tot raiul din curtile boierului. neputandu-se satura de a o privi si nestiind ce sa priveasca mai cu drag. si cu pantalonii in vine. . Cunoaste acum si pe parintii lui Nicusor. . . tinandu-se cu o mana de bracinarii pantalonilor prea lungi. ma? A fost si poimaine? . in tot o priveliste frumoasa. ce sa vaza? Jos. o vazu… Si a stat asa multa vreme. Nicusori raspunde cu umarul drept. Acum pentru intaia oaravedea ce ochi negri. . . . cu o mutra aspra. luandu-i. s-a oprit sa asculte o privighetoare. Aplecandu-se mai mult.Nicusor.Da’ lui Vasilica nu i-o arat. . potaie mica!… Din ziua aia dateaza prietenia lui conu Misu cu Nicusor. si sunt de sase ani.Ce sa faci. incarcata cu o dubla de paine si cu un clondir.Ce spui.Lenuta. mai departe valea verde a Ialomitei.razand cu multumire.incat a luat pe baietandrul odaiasului in brate si l-a sarutat. ori fericirea fara seaman care zambea pe toata fata copilului? Il mai vazuse el de cateva ori p-aci prin gradina jucandu-se cu alti copii de seama lui. ii facea semn sa taca. vino ncoa!” si-i da cate un ban. Si conu Misu. Cum trecea intr-o zi din primavara trecuta. a vazut-o si Lenuta. si fiindca tufisul in care canta era chiar alaturi. de parca ti se primeneste sufletul uitandu-te la ea. Asa. de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti by hrnicu La marginea dinspre miazanoapte a orasului. Copilul. dar dupa cativa pasi se intoarce sa-l intrebe serios daca la spiterie se vinde oua de furnica. pe urma. catifelati si dulci avea. curtea pasarilor si doi caini mari legati in lanturi . cu parul canepiu. unu gros. mama. odaiasu’ de la casierie. iar mai in fund. Nicusor nu e primit in curtea lui conu Misu sa se joace cu copiii lui si cu musafirii lor. topita-n aburii albastrii.Care Lenuta? .Care Vasilica? . cand e sa iasa in oras. de batachina si de rugi.Dar pe tine cum te cheama? . toata coama muntilor de la Piatra Craiului pana-n Penteleu. Cu degetul aratator de la mana dreapta peste buzele tuguiate. care sade alaturi. prafurie si totusi placuta pentru blandetea ochilor… Negresit. carpiti in zece locuri.Mi-a spus maica-mea asa: ca le plate la privighetori si vreau sa pui pe zos la a mea… Are si conu Misu trei ingerasi de copii de la care aude in fiecare zi fel de fel de nostimade copilaresti. iar cu cel de la mana stanga ii arata privighetoarea. slaba. cu seriozitatea adorabil de hazlie a copiilor: . dar asta i s-a parut atat de dragalasa. tu poate ca vrei si doi bani.Bravo! sa nu i-o arati. venind din targ. l-a lasat jos si l-a scuipat: .Ca fin’ca da cu pietre. in tufis. a prefecturii. pasarea mica si neinsemnata care scotea sunete atat de puternice si de maiestre din gusulita ei care se vedea saltand. ai inaintea ochilor o minune de tablou. pe care de-abia le duce. Aci sub mal.Ce vorbesti. dar acesta iesi din tufis si privindu-l drept. Chiar pe marginea malului e o movila pe care. sa-ti cumperi covrigi. pe amandoi obrajii. Asta e a mea. . iazul umbrit de salcii si de anini cu o moara vorbareata.Nicusor a lui Ionita. inchisa in fund de dealurile viilor. pasarea zbura si lui conu Misu ii paru grozavde rau. cand te-i sui. printr-una se vad rondurile de flori frumoase si locul unde joaca copiii crocket. prin a treia. incurcat ca un caier. printr-alta se vede terasa imbracata in flori albastre. saltandu-l in sus. paros. – Acolo. tatal. Vine indarat. in care numai rosatea varfului nasului pune o pata mai vesela. ma. dar se uita si el din gradina prefecturii pe crapaturile ulucelor. cu oua de furnica? .Si de ce nu i-o arati si lui? .

coane Misule. care spinteca tacerea si trece ca un junghi in inimile tuturor… Barbatii dau navala intr-acolo. Nu se poate sa fie canii dezlegati acum cand vine lume… Asta nu se poate! ce. binisor …Aaaa! ce frumos! ce frumos! Poate de-acum sa sufle austrul. tatal e dus la carciuma… iar el sta singur in gangul casieriei. poate te duce sa vezi pomul… pomul!”. E pom de Craciun la care sunt poftiti copiii tuturor prietenilor. fetite si nodulete mici. conu Misu e om bun. ca e zapada pana la gat… E! dar daca ar vrea conu Misu… “Te. deschid usa. lung. vazandu-l. Repede o ia la fuga sa-i iasa inainte. sa vaza pomul de Craciun …pomul de Craciun!!… Si nici prin crapaturile ulucelor nu poate sa se uite. Nicusor recunoaste pe conu Misu si-l aude razand cu pofta.In drum. Sunt cateva clipe de extaz general vrednice de admirat: copiii de o parte ramasi tagla cu ochii pironiti la pom. tobe. ducand in spinare un brad mare. nu se poate… nu se poate”… Se aud sanii venind dinspre targ… Uita-le. ca in tot trupul copilului s-a revarsat caldura unei fericiri nemasurate. Pe portile deschise larg nu mai contenesc saniile incarcate cu musafiri.numai nitel. Cat e de mica inimioara lui. nitel de tot. pe care parca-i da jos fundele. Trebuie sa cante: “O! Tannenbaum! o! Tannenbaum!” Se face o tacere desavarsita. e un sufletel stingher. Tot sufletul i s-a urcat in ochii care privesc cu nesatiu… Cum sclipeste beteala! Uite si lumanaricile aprinse! Si ce de jucarii! Trambite. Mai sunt de asezat jucariile pe mescioara din jurul bradului si de pus la fiecare teanc de jucarii cate o carte de vizita cu numele copilului caruia i se cuvine. mici si draguti… Inauntru se deschide de perete usa odaii din dreapta prin care navaleste o droaie de copii. iesind pe jumatate din sanie si vazand copilul in drum: . o sa-l ia sa i-l arate.” O ia la fuga inspre curtea boiereasca. hai? Drace impelitat! Sa te calce sania. sunt ferestrele jos. nimeni… Si cosul de la soba tiuie… Si-i e urat… Si cum sta in drum. . A ajuns! Aci e alta cotitura. a zarit o clipa in odaia de alaturi. cand se aprind lumanaricile… Toti copiii astia. papusi! Uite si niste iepurasi albi. apoi. iar cealalta il trage inapoi: “Fugi d -acolo. Mars acasa! Si saniile trec… E noapte… nu se pot vedea lacrimile care au napadit in ochisorii negri. dinspre terasa se aude latratul gros al unui caine si tipatul unui copil. Acum madamele aseaza copiii in semicerc. alaturi. Cucoanele se invartesc de colo pana colo. In vremea asta. a vazut el prin crapaturile ulucelor. dar pomul nu se vede… Si mai face doi pasi. muncit de ganduri… A vazut azi-dimineata pe un om din curtea boiereasca. Anul trecut. parca-i sopteste cineva la ureche: “Stii ce? poate ca se vede de la poarta prin ferestre. lumanaricile nu erau aprinse si mamica i-a spus asa: ca seara e mai frumos. strangandu-si la piept paltonul lung si larg. “Mars Leu! mars Leu!” striga conu Misu dand cu piciorul in caine… Jos. catifelati. dulci ca o mangaiere… I-a zis asa: “Mars acasa!”. El stie c-ai priceput prea tarziu de ce-ti iesise copilul inainte si ca te-ai cait de a-l fi gonit cu asprime. gazda. iar conu Misu. ca nu e inca gata. Cucoana Zoe. ca Dummezeu e bun si iertator. prin usa intredeschisa. Jumatate il imbranceste inainte: “Incearca. sufla austrul. care tine de la intrare pana la terasa din fund. deschide pianul si se aseaza sa-i acompanieze… dar in clipa in care-si ridica mana ca sa inceapa. vant taios de rece. cotesc la colt si. parintii de alta. d-acolo de pe prispa unde mananca boierii vara! Acolo. Copiii. cu ochii umezi de fericirea bucuriei lor. facut dintr-o scurteica veche a ma-si. care se zbate si se framanta… mama e dusa la cucoana casierului sa ajute la gatit si la scuturat – si a luat si pe Lenuta cu ea. asteapta in odaia din dreapta semnalul cand vor putea intra. cu ochii lui impaienjeniti de friguri.” Nu-i da lui intotdeauna cate un ban? Adineauri a trecut in targ si nu s-a intors inca acasa… Daca i-ar iesi inainte si l-ar ruga sa-i arate si lui pomul de Craciun. Inchide ochii si dormi in pace. si nici conu Misu n-a sosit inca de la club cu barbatii. tipat de groaza. ca sa se bucure de bucuria copiilor.pe sarma… * Frumos Craciun o sa fie! A nins doua zile din crivat si acum in ajun s-a schimbat vantul. una e ridicata! Paseste binisor. mare… pe urma baietii de la cofetarie cu tavi si alt baiat de la librarie incarcat cu fel de fel de cutii. La curtea caselor lui conu Misu e zarva mare. Cine stie? poate chiar fara sa-i spuie nimic. dar ce sa faca acasa? Nu e nimeni acasa. Da. Sa astepte. “Hei! la o parte!” striga birjarul degeaba. Se da la o parte langa uluce ca sa treaca saniile care ies. sfasietor. langa fereastra zace copilul fara cunostinta… * Nu te mai framanta atata. cand au trecut. sa muste pe lume? Face cativa pasi in curte. e asezat bradul impodobit de-ti ia ochii. un brad frumos imbracat in… dar a inchis spiterul usa… si era ziua. nerabdatori. s-a despartit acum in doua. face doi pasi in curte si se uita cu incordare… Ies valuri de lumina pe ferestre. cand l-a durut in gat. dar cainii! Gandul asta il face sa se retraga repede din curte… Ce bine ar vedea el d -acolo pomul de Craciun! Sta… si-si face in gand socoteli de om mare. si atunci. ca e om bun. tragand cu urechea si neputandu-si dezlipi ochii de la lumina ferestrelor… Ocoleste in varful picioarelor casa… mai sunt cativa pasi… A ajuns!… na! perdelele lasate… ba nu. subtiind norii printre care incep sa se iveasca stelele si aducand cu el un ger de te taie. care trec in sanii. randuind lucrurile la locul lor. Si el stie ce insemneaza asta. conu Misu nu e om bun? Ba e bun. baietasi. la casierie.. acolo se duc. in bataia lampii electrice de la raspantie. l-a dus ma-sa la spiterie. in care parca e un pui de lautar… Ferestrele sunt prea sus… degeaba… A! stie el un loc de unde ar putea vedea. In mijlocul salonului incapator.

sa te incredintezi cu ochii dumitale ca copilul nu s-a imbolnavit de spaima. cum i-ai incarcat bratele de jucarii si de bunatati si pentru el si pentru Lenuta. Inchide ochii si dormi in pace. El stie ca esti hotarat maine in ziua de Craciun sa te duci la casierie. Dumnezeu e bun si iertator si a auzit ce-ai pus de gand cu cucoana Zoe sa faceti la anul.Te-a vazut cum l-ai adus in casa. . cum l-ai ingrijit.

cand e apa merie. Si uneori. Sa vii o data sa vezi. ti s-a intamplat ceva? — Mi s-a intamplat o ticalosie.. e frumos de tot: o umbra deasa si racoroasa... — E!. se fac baston.. dar in sfarsit: cleni. Iau cate o nuia de alun.. de se strang. Stiti ca prin fundul curtii mele trece iazul morilor.. Tu nu esti pescar. ca prea sunt lungi. dau cu undita la peste.. in care arunc in toate serile cate o bucata de mamaliga ori cate un pumn de grau fiert: nada la peste. o adancatura. Acum. dar aici in iaz nu le intrebuintez. plumb si carlig. si gata. Am prins de multe ori si mai maricei — asa. mrene... E pacat.. eu am undite sistematice. ii pun ata. Am acolo.. n-ai dat cu undita niciodata..Privighetoarea Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti — Ce ai.. cat un cutit de masa obisnuit.. se da bine si prinz. si apa aia care curge lin printre salcii pletoase... .. — Ba nu zau.. iar cand plec de acolo.. in stanga scarii (c-am facut o scara pentru scaldat). mai ales acuma primavara... nu cine stie ce pesti mari.. acolo. nene Iorgule? Parca ai fi suparat. Nici nu stiu cum sa-ti spui. La mine. Cand n-am ce face. infasor ata pe nuia si o bag intrun tufis de rachita...

tiha! tiha! tiha! chiau! chiau! chiau! clings!. fi. dupa ce ne-a zis noua “Buna-seara”. facea intr-un fel nou.. rasuna tot zavoiul.. nevasta capitanului. Frumoasa seara am petrecut. a venit pe la noi capitanul Delescu cu nevasta-sa si am stat cu totii in pridvor sa le ascultam..... a facut bezele inspre salcia pletoasa.. Doamne. dar in salcie nu mai canta privighetoarea. strigand: “La revedere. n-am s-o uit niciodata! Si ne intrebam cu totii. cantau zece. iar cand ispravea intr-o cascada de triluri. Si cum era o luna ca ziua si mirosea liliacul. sa-l intrebi pe el. dar. Uneori facea: fi. cincisprezece. Ce e azi? Joi. ori ca era prea .... fi. chiar in gradina la mine... dincolo peste iaz... luase un condei sa insemne cu vorbe toate felurile de sunete pe care le scotea. care au putut sili privighetoarea sa ajunga sa cante asa.Dumnezeule!. pe mane seara!” Si au venit si aseara. Ne gandeam ca poate si-a gasit sotia si s-o fi dus dupa ea in zavoi. ca un ceasornic de buzunar cand il intorci? Mare taina! E!. Nu canta una. vin saracele pana langa mine.. daca o fi adevarat ca toate vietuitoarele de pe pamant se trag dintr-o tulpina si ca s-au deosebit unele de altele numai silite de imprejurarile deosebite prin care au trecut — ce fel de imprejurari au fost alea. Alaltaseara. zau daca nu-ti venea s-o aplauzi ca pe-o primadona. sa le prinzi cu mana... Foarte de multe ori.... canta. o multime. marti. De cate ori incepea. puica.. Si din crina ii raspundeau altele si altele.. intr-o salcie pletoasa. aici insa nu.. Se auzea in zavoi. am petrecut o seara. aproape de tot.. parca ar fi oarbe: umbla dupa oua de furnici si dupa rame.. Mai ales una. si ne sileam s-o recunoastem de pe cantec. Inca Victorita...In tufisurile astea si in salciile de pe marginea iazului vin privighetori si canta toata noaptea. iar carsteiul bunaoara sa haraie.. iar nevasta capitanului. Pe la douasprezece ne-au plecat musafirii. cand stau linistit la pescuit.

.... Pre legea mea! Sunt asa intamplari absurde care-ti tulbura mintea. Ma iau dupa fir si ce sa vaz? Parca si acuma mi se sfasie inima. umbland dupa demancare. Ah! ochisorii aia negri pe care napadisera furnicile!.... pentru ca ne desfatase cu viersul ei! Cand ma gandesc. iti zdruncinacredinta.departe si nu puteam deosebi toate sunetele. dar lucru hotarat. . si biata privighetoare. dar ce nebunie!. imi vine nebunie. n-n-auzeam pe niciuna facand: clings! Nu-l auzeam si sa vezi de ce. a inghitit carligul!. O caut: nimic.. iar pe ochisorii ei. Lasasem in ajun undita acolo intr-un tufis. Lasasem rama in carligul unditei. cu aripioarele intinse. Dau s-o ridic: ata desirata de pe bat si incurcata in rachita. Cand ma uit mai bine. Auzi dumneata moarta: cu carligul infipt in gusulita aia. Azi-dimineata. cat trebuie sa se fi chinuit!. ca doua margele negre. Acum sta moarta. care scotea sunetele alea dumnezeiesti! Auzi dumneata cum am rasplatit eu pasarica nevinovata. napadisera furnicile. Zic: sa stii ca mi-a furat-o cineva.. lipsea un sunet.. ma cobor la garla. neavand treaba.... o vaz mai departe pe jos. Saracuta! Cat trebuie sa se fi zbatut... ori ca nu canta toate la fel....

foşneau un timp foile galbene ale anilor trecuţi. în mângâierea căldurii dormita .In padurea Petrisorului de Mihail Sadoveanu Era pe la sfârşitul lui august. cintezi cu piepturile cărămizii. Paseri mărun te. Bătaia copoilor răspunse . lumina se cernea în ploaie deasă şi caldă de raze. deschideau pliscuri şi fărîmau melodios chemările. stropite cu felurite culori. care vestea cel întăi. îşi desfăşura tăcută bolţile de frunzişuri. apoi îi întuneca încet şi-şi mişca botul crăpat. roiuri de musculiţe se roteau ici-colo. între frunze şi păiuş. ca-n orice dimineaţă de vară. tremurându-şi frunzele lucii. Pe la amiază începu un glas de corn să adie din poiană în poiană. cu urechile lăsate pe spatele gheboşat. Pe cărări. mişcarea vieţii: răzbătea o chemare nedesluşită moale. şi-n urmă-le nuieluşele se clătinau. o gârneaţă subţire se clătina încet. Şi într -un covru scurmat în pămînt. stânsă. printr-un şuiet adânc. pe urmă dispăreau. sosirea vânturilor. fâlfâiau apoi uşurel. În ţihla măruntă de la margine. în ramurile pădurii. cu aripioare albastre se încrucişau. fluturi jucau pe deasupra ierbii dese. ţesându-se într-un joc grăbit. Un grangur sta nemişcat pe o ramură de fag întinsă spre soare . era încă umezeală. sta un iepure roşcat. bătrână şi nestricată de mână de om. Se priveau cu ochişori sticliţi ca vârfuri de ace. se ridica departe într un pisc prăpăstios. Numai ici-colo. şi pădurea Petrişorului. erau stigleţi cu pete de sânge. se chemau de pe vârfuri de nuieluşe mlădioase. îşi lumina ochii deodată. Aşa urca lin spre asfinţit. Zboruri de gâze cu aripi străvezii. întindea din vreme în vreme gâtul şi da drumul unei fluierături gâlgâite. piţigoi rotunzi cu pene cenuşii şi negre. în vârful căruia săgeta spre cer un brad vechi. care trezea un răsunet lung în urmă. Înfiorarea vieţii mărunte se strecura prin marginea aceasta de pădure. îi sticleau penele ca gălbenuşul oului. în care începeau să se îngrămădească miresme calde. ca-ntr-un vis. şi de pe cerul răsăritului soarele începea să-i pătrundă ascunzişurile. sticleau în lumină. înlăuntru. Urca domol coline trăgănate. pitit pe labe.

în stânga. cu puţin pântece. cucoane Grigoriţă. în urmă. cu puţină mustaţă bălaie.şi găsesc urmă pe cărarea asta… Erau multe labe pe omăt… Trecuse Sfântu-Andrei. nici nu beau. întinzând urechea. ieşi la douăzeci de paşi în urmă. numa’ ce-i aud că-mi răspund din bahnă… Acolo erau. pe poteca umedă. Când am dat peste urma lor. cucoane Grigoriţă. ticălosule ? Strecurându-se ca o şopârlă printre tufe. — Chiar aici ? întrebă cuconu Grigoriţă. Vasile trase de la şold. roşcovană. Un câne frumos. am puşcat cei doi lupi anul trecut. Un om bine hrănit. era un zdrahon nalt şi spătos. privi la dreapta. — De-acu’ să mergem. — Asta-i capauca mea. Osman! strigă boierul. cucoane Grigoriţă. Celălalt. ş-am început să-i urlu… Urlu eu o dată. la marginea asta. negru. umblau jivinele potăi… Găsesc eu urma. o găsesc afară din pădure până-ntr-un loc. nu mai am linişte… Asta-i ca o patimă. m -am dosit între tufişuri. în lanţuguri. şi mai aştept… Atunci i-am zărit că ies… Erau şase… Da’ unu mare. fără cucoaşe. Răsunetele dulci încă vibrau. Câinii umblau liniştiţi îndărăt. ca să nu ruginească oţelele. zise pădurarul îndrep-tându-se. o mai găsesc spre sat. . aici. — Ia mai strigă. se cunoştea după îmbrăcămintea de postav verde. na. s-a sfârşit! Vin eu. — Chiar aici. pădurarul. Frişca se lipi la pămînt schelălăind. zise Vasile. la mine… lucru mare… Nici nu mănânc. după pălărioara cu pană de gaiţă. Era un bărbat tânăr încă. cânii… zise boierul. Pădurarul începu să cheme: — Na. intrară. cucoane Grigoriţă. — Aici. cu cizmele cu turetci. îndreptându-l spre marginea pădurii. doi oameni. întunecoasă. Frişca. o cercetez. îl duse la gură şi slobozi trei sunete prelungi. Şi pe poteci. Vasile. la stânga. Un alt lătrat mai plin. când un câne răspunse. urlu eu de două ori. cercetând cu ochii desi şurile. mai puternic se auzi. cu botul roşcat. parcă ce fac ? Pe-atâta m-am pus şi eu… Am o ciudă pe dihănii. dar cu privirea limpede şi senină. — Iacă. întorcînd capul spre pădurar. pe urmă spre bahnă. Unul era «boierul» . cu mustaţa groasă. Unde mi-ai fost. după aceea se apropie în fugă de cei doi vânători. bătând ascuţit de trei ori. cornul. lucru mare. cu obrazul mulţămit şi cu ochii veseli. Aici. O apucăm tot înainte… Ş-apoi la poteca aceea a lor nu se poate să nu dăm peste capre… Le-am văzut şi ieri… Porniră. ieşi în cărare şi căţeaua pădurarului. din dreapta. Vasile ridică mâna şi se aplecă asupra ei. cu faţa plină.răsunător: chiaf! chiaf! Se auziră şi voci omeneşti. apoi prinse a bate din coadă. din lumină. doi. zise Vasile. călcând înăbuşit. Avea taşcă cu nasturi de alamă la şold. lungi. în trestii… Iar îi chem. naa! Lătrăturile se apropiară. întoarsă… Mă gândesc eu că-s în bahnă… Şi m-am dat aşa la marginea pădurii. pe cărare. după puşca curată şi lucitoare. slabă de i se vedeau coastele prin piele. şi ducea în cumpănă o puşcă sub cocoaşele căreia. Da’ peste alţii am dat eu în alte părţi… De cum dă omătul. pusese câte-un petec de blăniţă de iepure.

o biată dihanie mititică… Aşa merseră o vreme. şi iar se opriră. -Încet. prin bungeturi care păreau ziduri nestrăbătute. cucoane Grigoriţă. aşa. — Iaca. Osman! vorbi pădurarul cătră câni. şi când am slobozit l-am răsturnat curmeziş peste cel dintâi. zise el. se opresc ei. Puneţi botul… Hai şi tu. miroasă vântul. pe când Vasile zicea încet: — Ia. Atuncea am ridicat puşca şi l-am însemnat pe cel dinainte. care tremura ca o suflare de vânt pe vale. vorbi Vasile. belciug s-a făcut pe omăt!… Şi când a sărit al doilea peste istalalt. mărimea lupului). Vasile zise : — De-acuma să ieşim la luminiş şi să aşteptăm… Trebuie să le gonească… Capauca asta a mea. neliniştiţi. pădurarul se opri. pe subt arcurile ramurilor. — Da’ ceilalţi ? zise cuconul Grigoriţă. cu mâna pe puşcă . mergând. îşi îndesă pălăria în cap şi-şi pregăti puşca… — Hai. sări ca o minge castanie de păr în alt copac şi se pierdu în frunziş. la dreapta. — Ceilalţi s-au dus la mama dracului. Cu altă înjurătură. cuţitul de vânătoare în dreapta. cucoane Grigoriţă. încep eu a scheuna .înainte. nu-i departe pârăul. de mamă. Îi privi o clipă cu ochişori negri. pe vălcica asta. Vasile scapără . Şi glasul lui dintr-o dată dobândi un ră sunet deosebit. se dosi după o cracă. apoi se linişti. pădurarul se opri. dintr-o dată porniră în lungul costişei şi dispă rură în tufe. strigăte melancolice veneau de departe şi se strângeau între frunzişurile neclintite. le ştie sama… îţi aduce. tutunul . prin scăpătări de raze pe ici pe colo. şi acuma mergeau tăcuţi prin răcoarea pădurii. cucoane Grigoriţă… (Şi Vasile înjură şi arată cu mâna. S-o luăm. Boierul tresărise. că-i des al dracului! în vale-i jilăveală mare. pe lupul cel mare din frunte. privi în urmă la câni. aprinseră . îşi răsuci şi el una . dădu o ţigară pădurarului. după aceea îşi cercetă oţelele puştii. Îşi aşeză după aceea torba în stânga. Frişca!… Ce ? Nu simţi putoarea caprei?… Copoii. l-am luat şi pe-acela la ochi. se cunoaşte urmă proaspătă… Cuconu Grigoriţă se plecă şi el. — Iaca. prin mirosul umed al pădurii. într-o linişte deplină. Ciocănitori tocau în scoarţa arborilor. O veveriţă se caţără pe trunchiul unui copac în calea lor. Scoase. Într-un târziu. şi când am aprins. cucoane. de la pămînt. Vasile se plecă asupra Meiului jilav. privind cu luare-aminte. mulţămit. Să te fereşti de crengi. capra la buza puştii… . ia aşa. acolo sunt urmele… Se lăsară la dreapta pe costişa lină. pe ici. pe urmă pornesc spre mine cu cozile târâş pe omăt… Eu tac… Ei s-au apropiat.) L-am însemnat. Câinii trăgeau de lanţuri. Ce erau să mai aştepte!… Boierul zâmbea. Iar merseră o vreme. aşa cum o vezi. pe cel mare… (Aici Vasile înjură iar. eliberaţi..

Boierul tânăr era cam neliniştit. Cuconul Grigoriţă se smuci în sus ca trezit cu spaimă dintr -o visare . printre copaci. Acuma picătură după picătură cădea mai des. în undele limpezite. Dintr-o dată. Zise cu linişte: — A fost prea departe… Boierul era aţâţat şi mânios : — Cum dracu’ de-a venit aşa ? vorbi el pripit. hăuind. îşi ridica iar ochii. îşi făcu loc printre frunzişuri în albia apei. Înghiţi de două ori. numai capul fin. la cinci paşi. se depărta spre pârău. Pădurarul tresări. Dar prin fumul care se trăgea lin la o parte. făcu o săritură. Cu cele două picioare pe dinainte în unde. Ca o săgeată trecu pe lângă boier. Puşca lui Vasile bubui. sta într-un sul de raze. cu urechile înălţate. Blăniţa cenuşie îi lucea lin în umbră . — Cum dracu ? şopti cu ciudă boierul şi-şi privi de aproape puşca. deodată căzu o picătură de sînge. Piciorul de dinainte. O clipă se opri tremurând. -Trage ! strigă cuconul Grigoriţă. Cei doi oameni aşteptară. Apoi îşi plecă botul şi atinse de două ori apa de lângă picioarele subţiri. Boierul tresări. Cânii veneau chefnind. pădurarul sta cu arma la ochi. Bătaia copoilor începu iar. cu celelalte în iarba malului. Pădurarul puse iar cornul la gură. Căprioara îşi plecă domol capul. o zăriră amândoi după aceea ca o nălucă printre trunchiurile cafenii şi o pierdură din vedere. o poieniţă se deschidea. ca şi cum ar fi fost înaintea unei prăpăstii. cu urechea aţintită. căprioara fugea alungată de spaimă. Nici nu m -aşteptam… Eu ascultam cânii… Am tras prea repede… M-am grăbit… — A fost fără ştire… zice încet Visile. Bătaia cânilor un răstimp lung nu se mai auzi. stătu pe loc. Tăcerea se întinsese. Răsuflă adânc de două ori şi se luă după Vasile. scurt. cu puşca pregătită. Clocotul ei ajunse bubuiturile celor dintâi două împuşcături. mai depărtată. cu ochii mari. când nici nu se aşteptau. încetinindu -şi fuga. Apoi. tulburînd apa pârăului. prin luminişuri scurte. apoi. acu’ mai deasă. Nu se auzea nicio chemare de pasere . Pădurarul îndreptă capul. iar pădurea tresări pînă în depărtări. din stânga. răsări o căprioară cenuşie. Iar printre tufe dese. în curgerea lină a văii. se zgârci uşurel şi prinse a tremura. Pădurarul începu să-şi încarce puşca. De la umăr se prelingea sânge. dormind parcă într -o pulbere de lumină. la răstimpuri regulate. Prin fumul risipit văzu căprioara în fuga-i de vânt în lungul poienii. nici zbor de gâze măcar nu străbătea lumina. într-o neclintită singurătate. Pădurarul puse cornul la gură şi chemă de două ori. din tufe dese. cu foşnet iute. Sălbăticiunea. frânse puşca cu mâinile tremurătoare. Da’ nu-i nimica… Trebuie să mâie cînii într-acoacea alta… Aici e hăţaşul lor… Deodată tăcură. ca sub nişte bolţi nemărginite. Ascultă puţin. şi o încarcă iar. Un chefnit de câne sunase de două ori în adâncimi. ca şi cum voia să -şi privească . pe picioarele-i subţiri şi sprintene. când stăteau numai cu urechile aţintite la bătaia răsunătoare a cânilor. puse puşca la ochi cu repeziciune şi slobozi două focuri unul după altul.

cu puteri puţine. şi sângele i se scurgea în iarba moale a ţărmului. tufe de ferigi. trudită. pe cerul întunecos din fundul apei. şi din când în când era străbătută de un tremur care-i alerga pe sub piele. se liniştea într-o lumină care răsfrngea cerul şi pletele luminoase ale mestecenilor. sara venea. Se lăsă pe covorul moale. o pitulice ţârâi uşurel un timp deasupra ei. Cornul tresări în urmă prin bolţi răsunătoare . în jghiab pietros. şi ridică botul uscat spre căprior. Parcă asculta. după care urmau alinări. abia auzit. Căprioara se opri între mesteceni. răzbătea chefnitul copoilor. se plecau în trecerea ei şi iar se îndreptau cumpănindu-se. numai în trei picioare. La dreapta şi la stânga malurile creşteau. Din când în când îşi tremura pielea cenuşie. căprioara se ridică şi intră iar în apă. Iar departe. slăbit. Îşi plecă o dată botul uscat spre luciu. lumina se trăgea spre vârfurile copacilor. îşi trase şi ochii în umbră. Umbra creştea în juru-i. Lucirile de pe vârfuri ale soarelui se şter-seseră. Şchiopătând uşor. Din nesfârşite depărtări răzbăteau vibrările melancolice ale cornului. apoi dispăru undeva. Dar pe drumul pe care venise ea. Din vreme în vreme îşi întorcea capul spre rana care sângera. se împrăştia. şi prin bradul de pe pisc trecu o oftare. ţapul se scutură. Se trase încet pe iarba malului. În juru-i copacii stăteau neclintiţi. Căprioara avea un muget abia auzit. Lângă ea se opri. se înălţa în cer albastru bradul. se strângea apa pârăului într-o baltă limpede. apoi iar rămase neclintită. Mergea la deal. lunecând pe muşchi de stâncă. vestitor al vânturilor. într-o roată de mesteceni. parcă se gândea. întinse capul. în poieniţe. linişti ca din alte lumi. începu să tremure lacrima de aur a celei dintâi steluţe. Lumina căzu numai asupra apei. în iarba naltă. Ea schimba copitele negre ca abanosul de pe piatră şi urca încet. Sus. care luceau în două ape. deodată răzbătu un ţap spăriat. Capu-i cu ochi negri dintr-o dată tresări în oglinda apei. o mirosi. în mişcare de oprire. şi picături de sânge se tot prelingeau în lungul piciorului stâng şi se închegau în şuviţe roşii. într-o adiere de răcoare ce începea să alunge miresmele calde încă ale florilor sălbatice. Sta aşa. pe pisc. la deal. murmurau printre pietre ascuţite. bătaia copoilor amuţise . Cădea tremurând.în oglinda aburită jumătatea de dinainte a trupului. Şi căprioara sta singură. Pădurea avea în răstimpuri înfiorări rare. Ca şi cum i-ar fi venit o înfiorare de spaimă şi de putere. se alina. domoale în susul pârăului. Vremea trecea. pe maluri. câte-un plop cu coajă cenuşie abia îşi clătea rămurelele subţiri şi-şi tremura bănuţii frunzelor. O aburire de răcoare începu a luneca în răstimpuri. Căprioara mugi încet. Apoi avu parcă un geamăt uşurel şi-şi întoarse botişorul negru spre pata de sânge. pe când pe picior i se scurgea sânge cald. În linişte. Căprioara suia pe pârâu. în urmă. apoi iar strângea şuviţe şi ieşea lunecînd domol pe vale. tot mai stânse . la mal. în tăcerea măreaţă a codrului. cu corniţele înălţate. şi ochii îi luceau în cea din . şi stâns. Se lăsă jos. săreau fărâmându-se în bulgăraşi de argint. cu murmur nesfârşit. sări sprinten peste pârău şi dispăru în desişuri. vuia cornul. Din când în când se pleca spre apă. porni în copce scurte. Undele veneau mai repezi. Sta mută cu privirile aţintite spre apă. parcă spunea ceva. Mai jos.

sub pletele mestecenilor cu. trunchiuri albe. .urmă lumină a malului. Aşa sta singură şi murea.

Murise vecinul si lasase mostenire fiilor si nepotilor ura si vrajba de sânge.imparat ce-n viata lui nu râsese niciodata. se simtea murind si n-avea cui sa lase mostenirea . ca un leu imbatrânit. Se simtea slab. nici la povestile batrâne si glumete ale ostasilor inalbiti in batalii si nevoi.in vremea veche traia un imparat intunecat si gânditor ca miazanoaptea si avea o imparateasa tânara si zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. nu erau decât germenii viitorului. cum sunt ei azi. pe când oamenii. si numai imparatul traia singur.Fat Frumos din lacrima Mihai Eminescu In vremea veche. slabit de lupte si suferinte . pe când Dumnezeu calca inca cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pamântului . care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului. Cincizeci de ani. nici la surâsul plin de amor al sotiei lui tinere. Trecura cincizeci de ani de când imparatul purta razboi c-un vecin al lui.

Trecu o luna. Crestea intr-o luna cât altii intr-un an. pleoapele icoanei reci se umezira si o lacrima curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu.pat aurit. cazând din nori. ea se arunca pe treptele de piatra a unei bolte in zid. cu parul balai ca razele lunii. Puse pe trupul sau imparatesc haine de pastor. si imparateasa facu un fecior alb ca spuma laptelui. camasa de borangic. trecura doua. Lungi cearcane vinete se trageau imprejurul ochilor si vine albastre se trageau pe fata ei alba ca o marmura vie. când era soarele de doua sulite pe cer. ramasa singura.urii lui. Induplecata de rugaciunile imparatesei ingenuncheate. il prinse pe degetul cel mic. a plecat in lumea larga si-n toiul lui de voinic. trecura noua. deasupra unei candele fumegânde. de lânga imparateasa tânara . Imparateasa se ridica in toata mareata ei statura. Atunci puse sa-i faca altul mai greu. Trist se scula din patul imparatesc. tesuta in lacrimile mamei sale. il arunca in sus de despica bolta cerului. il arunca in sus aproape de palatul de nori al lunii. . si din ochii ei albastri si mari curgeau siroaie de margaritare apoase pe o fata mai alba ca argintul crinului. cu cordele si cu margele rupte de la gâturile fetelor de-mparati. Si crescu si se facu mare ca brazii codrilor. plângea cu lacrimi de vaduvie singuratatea ei. mândra palarie cu flori. Din momentul acela ea purcese ingreunata. Când era destul de mare. Sculata din patul ei. si buzduganul se rupse in doua. Parul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cadea pe sânii ei albi si rotunzi. nu se rupse de degetul voinicului. in care veghea. ca sa se duca sa se bata el singur cu ostile imparatului ce-l dusmanea pe tatal sau. icoana imbracata in argint a Maicei durerilor. atinse cu buza ei seaca lacrima cea rece si o supse in adâncul sufletului sau. si.trist mergea la razboi cu inima neimblânzita si imparateasa sa. Atunci Fat-Frumos isi lua ziua buna de la parinti. insa pustiu si binecuvântat . puse sa-i faca un buzdugan de fier. isi puse-n brâul verde un fluier de doine si altul de hore. Si-i puse mama numele Fat-Frumos din lacrima.

izvoarele isi tulburau adâncul. talgerele toate sapate din câte-un singur margaritar mare.Pe drum horea si doinea. Poarta era sfarâmata si voinicul intra. pe o insula de smarald. ochii cei negri ai fetelor se umpleau de lacrimi de dor. mai intunecos. Sala era inalta. razimati c-un cot de-o stânca si c-o mâna pe bâta. Patruns acolo. iar in mijlocul lui. vâslind. Stateau toate uimite pe când trecea pastorasul imparat. Când era-nspre sara zilei a treia. de cadea departe tot cale de-o zi. si cu ochii buzduganul. urmarind cu cântecul dorul inimii lui. pentru ca fiecare din unde sa-l auda.atât de lucie. el vazu in boltele scarilor candelabre cu sute de brate. ca seninul cerului. lucie si alba . ca sa-l asculte. iar boierii ce sedeau la masa in haine aurite. Vaile si muntii se uimeau auzindu-i cântecele. toate de aur. si-n fiecare ardea câte o stea de foc. buzduganul. cazând. doinind si horind. numai Fat-Frumos mergea mereu. un nisip de aur. se ridica un mândru palat de o marmura ca laptele. lac si tarmuri. fiecare din ele sa poata cânta ca dânsul când vor sopti vailor si florilor. de limpede ce era. incoltea un dor mai adânc. sustinuta de stâlpi si de arcuri. ca o stea nazdravana. O luntre aurita veghea undele limpezi ale lacului lânga poarta. apele-si ridicau valurile mai sus. iar buzduganul si-l arunca sa spintece nourii. pe scaune de catifea rosie. Fat-Frumos se sui in luntre si. invatau de la pastorul imaparat doina iubirilor. se izbi de o poarta de arama si facu un vuiet puternic si lung. iar in mijlocul ei statea o mândra masa. ajunse pâna la scarile de marmura ale palatului. si-n piepturile pastorilor tineri.dorul voiniciei. ce sclipea prin nori si prin aer ca un vultur de otel. inconjurat de un crâng de arbori verzi si stufosi. acoperita cu alb. Toate stateau in loc. incât in ziduri rasfrângea ca-ntr-o oglinda de argint: dumbrava si lunca. Patrunse in sala. In fundul lui se vedea sclipind. ce stau amutiti pe crestetele seci si sure a stâncelor inalte. erau frumosi ca . iar vulturii. mai mare . ca sa-si azvârle afara undele lor. invatau de la el tipatul cel plâns al jelei. Râurile se cioraiau mai in jos de brâiele melancolicelor stânce. si-n aerul cel curat al serei tremurau din palat cântece mândre si senine. Luna rasarise dintre munti si se oglindea intr-un lac mare si limpede.

De cine-n lume te temi tu mai mult? . Fat-Frumos o apuca de mijloc si o trânti cu toata puterea intr-o piua mare de piatra. cu fata zbârcita ca o stânca buhava si scobita de pâraie. imparate. fata pamântului se usuca.zilele tineretii si voiosi ca horele. peste piua pravali o bucata de . Ochii ei .Eu iar de nime.Si se sarutara feciorii de-mparati in urarile boierilor. . ca destul ai viclenit asupra tatalui meu. dar n-am ispravit nimica. da' de vazut nu te-am vazut. era frumos ca luna unei nopti de vara.doua nopti turburi.un hau cascat. si se sfatuira. Ca sa nu-mi prapadeasca imparatia. afara de Dumnezeu si de Mama-padurilor. ci intotdeauna m-am luptat in lupta dreapta. dintii ei . Dar cu tine nu m-oi bate. Si azi vine ca sa-si ieie birul. si baura. Mers-am eu asupra ei cu batalie.Ba n-am viclenit asupra tatalui tau. satele se risipesc. târgurile cad naruite.o baba batrâna si urâta. pentru ca am venit sa ne luptam greu. Când suna miazanoaptea. Fat-Frumos! zise imparatul. Dar mai mândru era FatFrumos. cu aripi vântoase.Bine te-am gasit. desi ma tem ca nu te-oi lasa cu bine. urla prin aerul cernit Mama-padurilor cea nebuna. .siruri de pietre de mori. . cu fruntea-ntr-un cerc de aur batut cu diamante si cu haine stralucite. am fost silit sa stau la invoiala cu ea si sa-i dau ca bir tot al zecelea copil din copiii supusilor mei. care imbla prin imparatia mea de mâna cu furtuna. caci pe miazanoapte calare.Bine-ai venit. Cum venea vuind. Dar mai ales unul din ei. am auzit de tine. Dar tu? . Pe unde trece ea. Ci mai bine-oi spune lautarilor sa zica si cuparilor sa imple cupele cu vin si-om lega fratie de cruce pe cât om fi si-om trai. c-o padure-n loc de par. afara de Dumnezeu. Zise imparatul lui Fat-Frumos: . fetele mesenilor se posomorâra. gura ei .De nimen-n lumea asta.

la lumina lunii. Astfel. ea parea muiata intr-un aer de aur. mâinile ei spânzurau in jos ca la un copil vinovat si ochii ei cei mari se plecara. merse mereu pe dâra trasa de piua. incet..Bine-ai venit. pe care-o lega din toate partile cu sapte lanturi de fier. dulce. Si fugea mereu. . imbatau gradina si casa. luându-si buzduganul de-a umar. cât e de mult de când te-am visat. brazdând pamântul cu dâra lunga.stânca. Fat-Frumos ospata ce ospata. o stânca de piatra indracita. batuta-n fericire. trecea peste ape cu piua cu tot si-i brazda fata in doua dealuri. ce semana mai mult a o vie raza de luna. dar nu-i folosea nimica. subtire. iar printre ele roiau fluturi usori. gândurile mele torceau un vis. in care eu ma iubeam cu tine. Degetele ei ca din ceara alba torceau dintr-o furca de aur si dintr-un fuior de o lâna ca argintul torcea un fir de o matase alba. Ea se scula si. fata-si ridica ochii albastri ca undele lacului. din zilele mele. Inauntru baba suiera si se smulgea ca vântul inchis. pe când o cununa de margaritarele era asezata pe fruntea ei neteda. din fuior de argint torceam si eram sa-ti tes o haina urzita in descântece. alba. Fat-Frumos. iesind din roirea fluturilor si a albinelor. ca sclipitoare stele de aur.La zgomotul usor al pasilor lui Fat-Frumos. iar pe prispa torcea o fata frumoasa. s-o porti. Haina ei alba si lunga parea un nor de raze si umbre. Veni iar la ospat. neputând sa iasa. Luminata de razele lunii. rupându-si cale prin paduri. când prin boltile ferestrelor. cum privea umilita la el. ca rusinata de cele ce zisese. zise ea cu ochii limpezi si pe jumatate inchisi.. Fat-Frumos. fusul ii scapa din mâna si furca cazu alaturi de ea. Lânga prispa stateau doua butii cu apa. Florile erau in straturi verzi si luminau albastre.. un vis frumos. . Miros. rosie-inchise si albe. pâna ce se facu nevazuta in departarea noptii. decât a fir de tort.. Pe când degetele mele torceau un fir. dar apoi. lumina si un cântec nesfârsit. Ce era? Mama-padurilor. pâna ce ajunse lâng-o casa frumoasa. stralucita. care sticlea la lumina lunii in mijlocul unei gradini cu flori. vazura doua dealuri lungi de apa. sa te iubesti cu mine. Din tortul meu ti-as face o haina. iar parul ei de aur era impletit in cozi lasate pe spate. o viata plina de desmierdari.

Baba. destul ca te iubesc. zise el.Ce frumoasa esti tu. El se rapezi dupa casa. baba? striga el. sa mai bem câte-oleaca de apa!" Apoi ea bea putere.Fat-Frumos. eu as inebuni ori as muri si eu. daca te-ar gasi mama.De când a venit. si dac-ai muri tu. . . ce draga-mi esti! A cui esti tu. Unde-i muma-ta? . . . sa fugim atuncea. striga când oboseste: "Stai. .Ce faci. de venin. zise el zâmbind si desfacându-se din bratele ei. c-o mâna ii cuprinse mijlocul. si doua lacrimi mari stralucira in ochii ei. Sa le mutam una in locul alteia.El se apropie de ea. Vezi tu butiile aste doua? Una-i cu apa. când stii a cui sunt? Ea inconjura cu amândoua bratele ei goale grumazul lui si se uita lung la el. Mamam. . zise ea lipindu-se mai tare de pieptul lui. ma vei iubi tu acuma. raspunse ea suspinând.Ce-mi pasa a cui esti. ea te-ar omori. Precum au zis.Ce-mi pasa! zise el repezindu-se sa vada unde-i. lungindu-se slaba si mare pâna-n nori. când se lupta cu vrajmasii ei.A Mamei-padurilor. se smulse o data din piua-n sus si rupse lanturile. De aceea noi le mutam din loc: ea nu va sti si va bea numai apa in vremea luptei cu tine.N-aibi frica. in ochii lui. zise fata. se zbuciuma in piua in care-ai incuiat-o tu si roade cu coltii la lanturile ce-o inchid.Daca ma iubesti. in vreme ce dusmanul ei numai apa. asa au si facut. iar cu cealalta ii desmierda incet fruntea si parul si-i sopti: . nu te duce inca! Sa te-nvat eu ce sa facem ca sa invingi tu pe mama. . alta cu putere. fata mea? .

in care-o aseza ca-ntr-un cuib. Ea cazu moarta de groaza pe pieptul lui. apele pareau ca latra. Norii se rupeau bucati pe cer. cu par de aur despletit. iesind din rasarit. Fat-Frumos o izbi pe ea si o baga-n pamânt pâna in genunchi. se lungi rapezindu-se cu el pâna-n nori. zise Mama-padurilor ostenita. Soarele. numai tunetul cânta adânc. El se apropie de ea si-o cuprinse cu bratele lui. ca un proroc al pierzarii. smulse iarba. mâinile mici si unite pe piept. acum hai la lupta. Pe acea frunte neteda si alba. Hainele ei umede de ploaie se lipise de membrele dulci si rotunde. el o puse-n luntre. Prin acel intuneric des si nepatruns. Baba-l apuca de mijloc. . sa mai bem apa. Fat-Frumos vedea albind o umbra de argint. facându-se iar scurta. Apoi o izbi cu buzduganul in cap si-i risipi creierii. limpezi si uimite . Statura si se rasuflara. Ca sa se trezeasca. parul despletit si rasfirat pe fân. luna rosie ca focul se ivea prin sparturile lor risipite. Ajuns lânga gradina imparatului.A. bine ca mi-ai venit. Fat- . acu om vedea cine-i mai tare! . dar parea moarta. Fat-Frumos! zise ea. s-un fel de foc nestins ii cutreiera cu fiori de racoare toti muschii si toate vinele lui cele slabite. Fat-Frumos vedea cum infloreau doua stele albastre. ducând-o ca-ntr-un leagan peste lac. astfel ea era frumoasa. Baba bau apa. privea la ei cu drag. fata ei de-o paloare umeda ca ceara alba. ratacind. vântul incepu a geme si a scutura casa cea mica in toate incheieturile capriorilor ei. cu mâinile ridicate si palida.Hai!. apoi il izbi de pamânt si-l baga in tarâna pân-in glezne. Cerul incarunti de nouri. iar pe sânul lui. inchisi si adânciti in frunte.. o smunci pe baba de mijloc si-o baga-n pamânt pâna-n gât. ia.ochii miresei lui. ochii mari. zise Fat-Frumos.Stai. Fat-Frumos bau putere. C-o putere indoita. si mâinile ei reci se ascunsera in sânul lui. fân cu miros si flori din gradina si-i cladi un pat. El o lua pe brate si incepu sa fuga cu ea prin furtuna. Serpi rosii rupeau trasnind poala neagra a norilor. cu brate de fier. Ea-si culcase capul in sânul lui si parea ca adormise. el ii saruta ochii.

mirosul cel umed al florilor inviosate o faceau sa doarma mult si lin. De ce? . pe care vedea lacul cel intins. . si cu toate astea vin sa-ti cer si mai mult. firea tacea si FatFrumos asculta fericita ei rasuflare.o mare. isi netezi parul de pe frunte si-l dete pe spate. zise imparatul.Ce. spuindu-i ca-i mireasa lui.Vezi tu lebada cea indragita de unde? Tânar fiind. se pleca la obrazul ei si-o saruta.Fat-Frumos. scoala. si-l trase la o fereastra mare. ca si când ar fi vrut sa-i spuie ceva in taina.Ba nu sunt aici.Tu aici esti? . imparate? zise Fat-Frumos. Când era soarele-n amiazi. apoi il lua de mâna pe Fat-Frumos. cu toate astea. de câte ori am vrut sa-mi fac . as trebui sa fiu indragit de viata si. ci numai se uita uimit la luciul lacului si ochii i se umplura de lacrimi. Atunci ea deschise ochii inca plini de visuri. Cerul limpede . binele ce mi l-ai facut mie nu ti-l pot plati nici cu lumina ochilor. Ci el nu-i spuse nimica. nu vezi ca nu sunt aici? zise el mai lacrimând de fericire. ea-si intinse un brat si-i cuprinse mijlocul. imparate? . Imparatul zâmbi. ea-i inconjura grumazul si astfel trecura printre straturile de flori si intrara in palatul de marmura al imparatului. calda si umeda. soarele . Incet. zise el desmierdând-o.Frumos presura câteva flori albastre.o fata de foc. apoi sezu alaturi de ea sincepu a doini incet. O lebada isi inaltase aripele ca pe niste pânze de argint si cu capul cufundat in apa sfâsia fata senina a lacului. El o duse la imparatul si i-o arata. zise incet si zâmbind: .Plângi.Hai. ierburile improspatate. . Ea se scula. el ii cuprinse mijlocul. insotita in calea visurilor ei de glasul cel plâns al fluierului. si-ntinzându-se somnoroasa. e ziua-n amiaza-mare. Cum sedea el lânga ea. oricât de scumpa mi-ar fi. .

ca ma duc sa rapesc pe fata Genarului.sama. care treiera aria marei incet si melodios.. Si-si lua cai ageri.fata Genarului. Hai.. drept deasupra marii. om mândru si salbatic ce isi petrece viata vânând prin paduri batrâne. cât e de frumoasa fata lui! Orice incercare de a o rapi a fost desarta. zise ea. stralucite. Fat-Frumos vede ca sirul muntilor da intr-o mare verde si intinsa. un cap de fata. ca oricarui voinic. sarutându-l cu dulce: .. cai cu suflt de vânt. pâna unde ochiul se pierde in albastrul cerului si in verdele marii. dulce ca visele marii .Ileana o chema . Incearca-te tu! Ar fi stat Fat-Frumos locului. ce traieste in mii de valuri senine. ca o noapte de vara. ce incunjura cu poalele ei vârful vreunui munte . un castel numai pietre si ziduri sparte. unul a fost mai mare decât toate: acela ca Fat-Frumos ti-i frate de cruce.Bine-ai venit. cu ochii gânditori. eu oi tot plânge. Fat-Frumos. sarind de la fereastra si deschizând portile maretului castel. din care rasarea ca un cuib alb o cetate frumoasa.o noapte sfârticata. oaches si visator. Fat-Frumos. Trecea prin codri pustii. se oglindea in fundul ei o mareata stânca de granit. prin munti cu fruntea ninsa. printre oale de flori. se avânta pe seaua calului si pleca in lume. In capatul sirului de munti.Nu uita.Imparate pre luminate. unde ea locuia .ii zise incet la ureche. dar scumpa-i era fratia de cruce. O. . care. iar dintr-o fereastra deschisa se zarea. Fat-Frumos. Atunci mireasa lui . desfacându-se din imbratosarile ei. parea poleita cu argint. si era sa plece. Când se lumina de ziua. ca fata unei fete moarte. de alba ce era. cât de aspru este el. o mângâie. si când rasarea dintre stânci batrâne luna cam palida. ca pe cât vei fi tu de departe. dar apoi. din câte noroace-ai avut. atunci vedea din când in când câte-o streanta uriasa atârnata de cer. mai scumpa decât mireasa. Iubesc o fata frumoasa. El se uita cu mila la ea. Din zidurile arcate rasareau ferestre stralucite. Era fata Genarului.

in cenusa vetrei. dar de alta data. De asta data nu-ti fac nimica. Genarul era dus iar la vânatoare cale de doua zile. Fat-Frumos nu putea.Fat-Frumos. iar calul Genarului necheza cu vocea lui de bronz. Ti s-a urât cu binele? . se departase cale de-o zi.singura ca un geniu intr-un pustiu. pentru ca puterea lui nu era in duhurile intunericului. Genarul incalica si zbura ca spaima cea batrâna in urma fugitilor. ca si când nu fusese. Fat-Frumos lua alti cai din chiar grajdul Genarului. s-auzea cale de sapte zile. zburau amândoi prin pustiul lungului marii ca doua abia vazute inchegari ale vazduhului.Ce e? il intreba Genarul pe calul nazdravan. Genarul. . Fat-Frumos lua fata in brate si punând-o pe cal. El se reintoarse si gasi pe fata iar singura. Sa se bata cu el. om nalt si puternic. ci de tine-i rau. In sala cea mare a castelului.Nu mi s-a urât mie cu binele. insa mai palida si mai plânsa ea parea si mai frumoasa. pieri in vânt. mult esti frumos si mi-e mila de tine. pentru ca-i putem ajunge. asta-noapte mi se parea ca vorbesc c-o stea. . pierdut in salbatecele sale vânatori. Motanul din castel mieuna dintr-un cap. Dar Genarul. tine minte! Si.Sa ne grabim si nu prea. Dar Fat-Frumos era voinic si stia drumul inapoi. luându-si fata cu el. zise Genarul. In curând ii ajunse. veghea un motan cu sapte capete. Fat-Frumos ti-a furat fata.Trebuie sa ne grabim mult ca sa-i ajungem? . . .. care când urla dintr-un cap se auzea cale de-o zi. iar când urla din câte sapte.. avea un cal nazdravan cu doua inimi. si steaua mi-a spus ca vii din partea imparatului ce ma iubeste.

imparateasa cea balaie a lui Fat-Frumos. ce curgea pe un nisip de diamant. Dar din cenusa lui se facu un izvor limpede. nu parea decât umbra celui luminat. El intra in casa.Asta data plecara noaptea. Picioarele lor infierbântate de nisipul pustiului calcara atuncea in racoarele si limpedele pârâu ce curgea din izvor. pe lânga el arbori inalti. asemene celor ce vor sa fuga in vis si cu toate acestea nu pot. dupa care apoi se departara inspre mare. fara a mai privi inapoi. el apuca pe Fat-Frumos si-l azvârli in nourii cei negri si plini de furtuna ai cerului. Fara de-a zice o vorba. Apoi li se paru ca nu mai pot merge. fugeau prin noaptea pustie si rece ca doua visuri dragi.. celalalt. verzi.. Dar apoi isi aduse aminte ca fagaduise a rapi pe fata Genarului.. Hainele si fata unuia stralucea ca alba lumina a soarelui. mai umilit. Petrea ascultând pe cugete doina izvorului plângator. zise sf. Acolo Domnul bau din apa si-si spala fata. Prin cursul apei cu gleznele lor sfâsiau valurile pâna la umbritul lor izvor. Apoi un nor de colb ii cuprinse. Petrea: "Doamne. . Ca prin farmec peri izvorul si copacii. nu cazu din el decât o mâna de cenusa in nisipul cel fierbinte si sec al pustiului. Apoi disparu cu fata cu tot.Domnul cugetând la tatal sau din cer. ar cine sa inteleaga glasul izvorului intr-un pustiu. privirea crunta. si Fat-Frumos. Ei fugeau cum fug razele lunii peste adâncile valuri ale marii. "Amin!" zise Domnul. unde pâna-atunci nu calcase picior de om? Dar pe vremea aceea Domnul imbla inca pe pamânt.. de rupea pamântul.. ar fi inteles ca jelea intr-o lunga doina pe Ileana.. Fata lui era infricosata. Erau Domnul si sf. Când se sculara spre a merge mai departe. Intr-o zi se vedeau doi oameni calatorind prin pustiu. se uita imprejur. Petrea. ars de fulgere. fa ca acest izvor sa fie ce a fost mai inainte!". stufosi raspândeau o umbra racorita si mirositoare. ci prin fuga lor auzeau miautele lungi si indoite ale motanului din vatra castelului. Apoi sezura amândoi in umbra . Fat-Frumos. caci Genarul venea in fuga calului. ridicând mâna. ce stralucea in intunericul serei ca o uriasa umbra. si sf. Daca cineva ar fi priceput glasul izvorului. trezit ca dintrun somn lung.

Ea-l puse intre florile din fereastra si cânta de veselie. pentru c-acu nu mai e Fat-Frumos sa ma rapeasca. totusi. atunci ea ii zise: "De rapit. intreba fata. Chiar insa daca pazeste cineva bine iepele. lânga mare. Atunci intra si Genarul. raspunse ea zâmbind. ca sa poti si tu sa capeti unul ca acela. nu ma poti rapi pâna ce nu-i avea un cal asemene cu acela ce-l are tatal meu. El sezu pe un scaun.Pentru ca nu mai este Fat-Frumos ca sa ma rapeasca.Stii tu ca nu ma impotrivesc tie niciodata. de unde ai calul d-tale.Stii prea bine. si daca cineva i le pazeste bine. pentru c-acela are doua inimi. eu te voi preface intr-o floare.Vesela fata mea? si de ce esti vesela? intreba el. ca nu vreau ca s-o stiu decât numai ia-asa. . iar de nu. si.fata Genarului plângea. zise Genarul. .Tata.La ce-ti trebuie s-o stii? zise el incruntând sprâncenele. . care-i mai rau decât unul de rând. iar ea sopti o vraja dulce. . de rasuna castelul tatalui ei. dar eu am sa-l intreb in asta sara de unde-si are calul. raspunse ea râzând.. ca s-o stiu. Departe de-aicea. Pâna atunci insa. cum il saruta pe frunte. Esti multamita. el se prefacu intr-o floare rosie inchisa ca visina coapta. . pentru ca sa nu te afle tata-meu. caci scoate inimile din caii toti si le pune intr-unul singur. Se pusera la cina. ea-l pune sa-si aleaga drept rasplata un mânz. fata mea? . El ii povesti cum inviese. raspunse fata. sede o baba care are sapte iepe. ea-l vicleneste pe om.Multamita. Dar când il vazu. Ea tine oameni care sa i le pazeasca un an (cu toate ca anul ei nu e decât de trei zile). cu care umbli la vânat? .. . fata ei se-nsenina cum sensenina o unde de o raza. incât cel ce-a pazit alege mai intotdeauna un cal fara inima. il omoara si-i pune capul intr-un par.

. inspre sara. Ramâi cu bine. zise ea trista si punând dosul palmei pe fruntea ei. vazu aproape de padure un tântar zvârcolindu-se in nisipul fierbinte... trecu iar prin pustiu de-a lungul marii si vazu un rac atât de ars de soare. In arsita cea dogoritoare a zilei. Fat-Frumos il arunca in mare si-si urma calea.Fat-Frumos. usoara. zise tântarul. din . El incaleca pe un cal si disparu in pustiuri. A doua zi Genarul pleca iarasi des-dimineata la vânatoare. Ea uitase tot ce-i spusese tata-sau. Când.Totodata.Ei. ca un om care se desteapta dintr-un vis. Sunt imparatul tântarilor. in curând ne vom vedea iar. ajunse la un bordei urât si acoperit cu gunoi de cal. ia-ma de ma du pâna-n padure. Iesind din padure. ca ti-oi prinde si eu bine. am uitat totul. Insa floarea din fereastra veghea printre frunzele ei ca o stea rosie printre incretiturile unui nor. Fata saruta murmurând floarea rosie si Fat-Frumos nascu ca din nimica inaintea ei.Insa eu am auzit tot.. insa..Fat-Frumos. stii ceva? o intreba el. ca ti-oi prinde si eu bine. Fata se uita in ochii tatalui sau. zise el. zise el. arunca-ma-n mare. incât nu mai avea nici putere sa se intoarca inapoi. . Fat-Frumos il duse pâna in padurea prin care era sa treaca. Imprejur gard nu era. mirositoare. Genarul ii arunca in fata o batista rosie. . . de care nu-si poate aduce aminte.Nu stiu nimica. . Sunt imparatul racilor. fata mea. ci numai niste lungi taruse ascutite.

. incet simti cum se strecoara un somn de plumb prin toate vinele lui. si acolo vazu sapte iepe negre stralucite . .Iepele mele pasc numai noaptea. care nu era de vina. incepu sa bata caii. El isi credea capul pus in teapa. . ti l-am facut si eu. culcata pe un cojoc vechi. sta cu capul ei sur ca cenusa in poalele unei roabe tinere si frumoase. Apoi intrând in grajd. iar al saptelea fara. mi-a venit si mie toane.. Ele nechezau si bateau din picioare.Bine v-am gasit. . zise Fat-Frumos. Nemâncat toata ziua. care-i cauta in cap..care sase aveau fiecare-n vârf câte un cap. baba incepu sa turbe. zise ea. chiar de-acu poti sa pornesti cu ele la pascut. mâna pe celelalte in aerul intunecos si racoare al noptii. El intra in ea.sapte nopti. zise baba sculându-se. Ce-ai venit? ce cauti? Vrei sa-mi pasti iepele poate? . iepele nicaieri. mama? intreba Fat-Frumos. .. când vede iesind din padure-n departare cele sapte iepe alungate de un roi nemarginit de tântari si un glas subtire-i zise: . Când se intoarse cu caii. sunt foarte multumita. Dar incet. sa rastoarne casa cu susu-n jos si sa bata fata. care de când erau nu zarise inca lumina soarelui. incalecând pe una din iepe.Nimica. El se trezi pe când mijea de ziua.Bine-ai venit.Mi-ai facut un bine. Uite. Fata hai! ia da tu flacaului demâncatul ce i-am facut eu si porneste-l. el cina ce-i daduse baba s-apoi. se clatina mereu in vânt si zicea: cap! cap! cap! cap! Pe prispa o baba batrâna si zbârcita. Asupra ta n-am nimica. flacaule.Da.. Când colo..Ce ai. . ochii i se painjinira si el cazu ca mort in iarba pajistei. . Alaturi cu bordeiul era sub pamânt o pivnita.

tipând: Ascundeti-va mai bine. când era sa plece cu caii. Da. El trezi fata. si-nspre sara. Acu-i miazanoaptea. Ea era ca trunchiul si nu se misca deloc.. un somn amortit ii cuprinde trupul. bata-v-ar mama lui Dumnezeu. dar sufletul ei cine stie pe la câte raspinteni sta.. ia-ma si pe mine cu d-ta. uciga-l crucea si manânce-l moartea! A doua zi porni cu caii.As! asta sa moara!? raspunse ea suspinând.. dar iar cazu jos si adormi pâna ce mijea de ziua. Desperat. ca sa n u va mai gaseasca. ti l-am facut si eu. El gândi ca murit s-o scutura..Mi-ai facut un bine. Ti-oi face eu altfel de bucate. cine stie pe câte cai a vrajilor umbla. Spre miezul noptii se-ntoarse acasa. era sa ieie lumea-n cap. intr-ascuns. Pâna ce cânta cocosul. ii facu merinde. ea suge inimile celor ce mor. muscati de-o gramada de raci. când deodata vede rasarind din fundul marii cei sapte cai. Pe vatra cuptorului in cenusa mai licurea câtiva carbuni. badica. ti-a murit baba. . ii incuie si intra in odaie. Eu te voi scapa din multe primejdii pe care ti le pregateste baba. -Uite.. zise un glas.. . mâna caii in grajd.. ce dormea pe cuptor. . El mâna caii-nspre casa si vede iar o priveliste ca-n ziua trecuta. mâine ti se-mplineste anul.Eu stiu ca tu esti Fat-Frumos. Adevarat ca acu e ca si moarta. ca ti-oi fi de mare folos. Insa in cursul zilei roaba babei s-apropie de el si-i zise incet strângându-l de mâna: . Era imparatul racilor. isi simti ca prin minune capul treaz. pentru ca-s facute cu somnoroasa. Sa nu mai manânci din bucatele ceti fierbe baba.. ori pustieste sufletele celor nenorociti. Fata. Baba sta intinsa pe laita si intepenita ca moarta.

ca sa nu iasa prin ea veninul ce-i rascolea inima pestrita. Noaptea inundase pamântul cu aerul ei cel negru si racoare. ti-l dau. . . Caii cei fara inimi era de un negru stralucit. tinând la vorba lui.Pe acesta-l aleg eu. zise Fat-Frumos. sa slujesti tu degeaba?! zise baba cea vicleana. pe acesta-l voi. ca o vijelie printre volburele de nasip ce se ridicau in urma-i. El se urca pe cal cu buzduganul de-a umere. El o urca pe cal dupa dânsul si fugea mereu..Ea scoase din fundul unei lazi hârbuite si vechi o cute. Baba trebuia sa-i dea unul din cai s-apoi sa plece cu Dumnezeu. Fat-Frumos se uita inapoi. baba iesi pâna in grajd. caruia-i priveai prin coaste. a caror raze rosii ca focul ars patrundeau in rarunchii fetei. .Hai. Parea ca fata pustiului se ia dupa urmele lui si zbura ca un gând.Ma arde-n spate! zise fata. Baba scrâsni din dinti ca apucata. . dar apoi isi strânse moara cea hârbuita de gura. verde se vedeau nemiscati doi ochi de jeratic. Fat.Frumos se scula de la masa si dupa indemnarea babii se duse sa-si aleaga calul ce trebuia sa si-l ieie. scoase inimile din câtesisapte cai spre a le pune pe toate intr-un tretin slab. zise Fat-Frumos. . o perie si o naframa. Intr-o padure il astepta fata fugarita. Pe când prânzeau. . Dintr-o volbura nalta.Nu. aratând la calul cel slab.Da' cum Doamne iarta-ma. A doua zi de dimineata i se implinise lui Fat-Frumos anul. oricare-ar fi. Cum sa nu-ti iei tu dreptul tau? Alege-ti unul din caii isti frumosi.. tretinul cel cu inimele sta culcat intr-un colt pe-o movila de gunoi. ia-ti-l! zise-n sfârsit.

infiorata de un lung freamat de frunze si de un urlet flamând de lupi. din care nu straluceau decât ochii rosii. zise fata.. incât i se parea ca nu fuge. zise fata.. deasa. drept. un urias impietrit ca spaima. Fat-Frumos o asculta. adânc. . zbura necontenit. limpede. care zbura asemenea unui demon urmarit de un blestem prin negura noptii. ci cade din inaltul cerului intr-un adânc nevazut. in a carui oglinda balaie se scalda in fund luna de argint si stelele de foc.Arunca cutea. Fat-Frumos o arunca. .Ma arde. Fat-Frumos vâjâia prin aer asa de iute. Si deodata se ridica din pamânt un colt sur.Ma arde-n spate! zise fata c-un geamat apasat. Si deodata vazura in urma-le un luciu intins. Baba gaurise stânca intr-un loc si trecea prin ea prefacuta intr-o funie de fum. .Arunca peria. Fat-Frumos se uita si vazu o bufnita mare si sura. mare. zise fata. Fat-Frumos o asculta. Si deodata-n urma-le vazura ca se ridica o padure neagra. .. Fat-Frumos zbura. neclintit.Arunca naframa. zise fata. . ca doua fulgere lantuite de un nor. ca si când s-ar fi silit mult ca sa nu spuie inca. cu capul atingând norii. a carei capat dinainte ardea ca un carbune. .Inainte! striga Fat-Frumos calului. Luna palida trecea prin nouri suri ca o fata limpede prin mijlocul unor visuri turburi si seci.

nu mi-i nimica. Ci mai bine voi culcati-va. si eu pân-atuncea m-oi intoarce la mama. cuprinsa de somnul ei de fier. zise fata. oasele si incheieturile fetei ii iesise afara. Scheletele inmormântate de volburele nasipului arzator al pustiilor au sa scoale spre a se sui in luna la benchetele lor. si se culca in nasip.Nimic. .Am scapat. Iar in mijlocul lui se ridica o iarba lunga si neagra. Aerul cel inveninat si rece al sufletelor lor moarte v-ar pute omorâ. tremurând ca apucata. Se dete jos de pe cal si-si asternu mantaua pe nasipul fierbinte. cu toate acestea. Pelitele de pe lumina ochiului i se inrosise ca focul.. .Fat-Frumos auzi o vraja lunga prin aer si se uita prin nori. de a cazut la pamânt cu doua ceasuri inainte de vreme. se afunda in adâncul cel vrajit si necunoscut al lacului. El adormi. tu ai izbit Miazanoaptea. pielita din oachesa se facu vânata. Luna s-ascunse intr-un nor si baba. Când baba inota smintita pe la jumatatea lacului alb. mâna grea ca plumbul si rece ca un sloi de gheata. si eu simt sub picioarele mele rascolindu-se nasipul.Ce ti-i? o intreba Fat-Frumos. ochii fetei se-afundase in cap. zise calul cu sapte inimi.plutea incet.pierduta in naltul cerului . Era sufletul cel osândit al babei.Am scapat. Dar ciudat. Ea cazu ca plumbul la pamânt si croncani jalnic de douasprezece ori. E primejdios ca sa umbli acuma.-i parea ca nu adormise. si prin ele parea . pentru ca sa ma fac iar frumos si stralucit. Cale de doua ceasuri . cu aripile de arama. adaogi calul.. zise ea cu glasul stins. . incet prin albastrul tariei Miazanoaptea batrâna. Stapâne. ca sa mai sug inc-o data laptele cel de vapaie alba a tâtelor ei. . Fat-Frumos il asculta. Fat-Frumos dadu drumul calului. Fat-Frumos arunca buzduganu-n nori si lovi Miazanoaptea in aripi. apoi se culca pe mantaua ce si-o asternuse.

Se ducea in turburea imparatie a umbrelor. ce tremura stralucita. Iara din intinsele pustii se rascoleau din nasip schelete inalte. apuca si ea calea luminoasa ce ducea in luna.. stralucit.. pâna ce parea ca o cetate sfânta si argintie.. Când deschise ochii. soarele era sus de tot.. cu capete seci de oase. Genarul vâna departe cale de sapte zile. incât i se parea ca pustiul si valurile marii fug. albe.. Pe fruntile lor purtau coroane facute din fire de raze si din spini auriti si lungi. Genarul isi aude calul nechezând. se innegri si nu mai vazu nimica. marindu-se spre pamânt. de nu ramâneau decât oasele. ca trupul ei se risipea in aer. dungi miscatoare de umbre argintii. inundata de o manta argintie. Ea-i cuprinse gâtul cu bratele ei si-si ascunse capul in sânul lui. spânzurata din cer. acoperit cu prund de argint si batut cu pulbere de raze. Si numai incet se auzea motanul mieunând din câte sapte capetele. Fat-Frumos se avânta pe el.. si-n rastimpul câtorva gânduri fericite ajunse la castelul incoltit al Genarului. invalite in lungi mantale albe.. Mergeau asa de iute. si incalicati pe schelete de cai.. in lungi siruri. imbatat de lumina aurita a soarelui... de unde venise pe pamânt...ca vede cum luna se cobora incet. momita de vrajile babei. pe care el acu o vedea pentru-ntâia oara. pe când poalele lungi ale hainei ei albe atingeau din zbor nasipul pustiei.. si din luna se scobora la pamânt un drum imparatesc. Fata lipsea si aievea. . o muzica de vis. iar ei stau pe loc. incât prin mantale se zareau oasele albite de secaciune. mergeau incet-incet.. ca.... Atunci i se paru ca si fata de lânga el se ridica incet. Pierdut in paduri. Apoi pelita ochilor lui se inverzi.. De asta data. si urcau drumul lunei. tesute rar din fire de argint.. si se pierdeau in palatele inmarmurite ale cetatii din luna. cu mii de ferestre trandafirii. El o lua pe fata pe cal dinaintea lui. prin a caror feresti se auzea o muzica lunateca. Dar in pustiul arid necheza calul frumos.. cu palate nalte..

care are sapte inimi. raspunse calul. s-a inchis intr-o gradina cu nalte ziduri de fier. zau. când se imprastie faima venirii lui. Calul Genarului ii necheza fratini-sau ceea ce-i spusese. si l-oi hrani cu jaratec si l-oi adapa cu para de foc. . Când il vazu pe Fat-Frumos in pustiu. culcându-se pe pietre reci.. pe când eu n-am decât doua.Pute-l-om ajunge? intreba Genarul mirat. pentru ca stia ca-l omorâse pe Fat-Frumos. zise calului sau: ... raspunse calul nazdravan. ziua-si muie aerul in lumina de sarbatoare si oamenii asteptau murmurând la faima venirii lui. Erau ochii Genarului. ce rapezeau fulgere lungi. care fugea scuturându-se. Dar ce facuse in vremea aceea Ileana imparateasa? Ea. Lumea-l crezuse mort pe Fat-Frumos. . cum plecase Fat-Frumos. ca o vijelie. si de aceea. cu capul pe un bolovan . Fat-Frumos domoli pasul calului si aseza pe fata pe acela al tatânesau.Ce e? il intreba. exilat in imparatia cerului. ca l-oi hrani cu miez de nuca si l-oi adapa cu lapte dulce.Nu. Genarul isi infipse adânc pintenii in coastele calului. iar din doua gene de nouri se vedea doi ochi albastri ca cerul. Calul lui Fat-Frumos necheza asta fratini-sau.Fat-Frumos iti fura fata.Zi fratini-tau. si acesta azvârli pe Genarul pâna in nori. Norii cerului inmarmurira si se facura palat sur si frumos. cum vuieste un lan de grâu la suflarea unui vânt.Spune fratâni-tau sa-si arunce stapânul in nori si sa vina la mine. . . pentru c-a incalecat pe un frate al meu. zise Fat-Frumos calului sau. si acolo. O zi inca. si ajunsera in mândra cetate a imparatului. sa-si arunce stapânul in nori. iar fratesau i-o spuse lui Fat-Frumos.

Dar cum auzi vuietul venirii lui. apoi. amutita de bucurie. Imparateasa cea oarba si alba umbla incet prin straturi si culese in poale o multime de lacramioare. fata ei se-nsenina. In aerul noptii. Ci ochii ei. foile galbene ale aleilor de arbori si ale straturilor se-nverzira ca smaraldul. Ochii imparatesei Ileana. din arsita zilei si din secaciunea noptii flori cu frunze galbene si c-o coloare stinsa si turbure ca turburii ochi ai mortilor . .de cremene. vedea ca-n vis chipul mirelui iubit. orbiti de plâns. ea lua o mâna de lacrimi din baie si stropi gradina. Ca prin farmec. Luna limpede inflorea ca o fata de aur pe seninul cel adânc al ceurului. Atunci intra Fat-Frumos. plina de lacrimile ei. decât i se parea numai ca-n luciul baiei. facu un pat de flori. incetase a mai varsa lacrimi. doua izvoare secate. invalindu-se in mantaua ce i-o tesuse din raze de luna. cu care ar fi vrut sa-l soarba in sufletul ei. In gradina cu multe straturi. pe care apoi. culcata pe un mormânt de prund. Cine-o vedea cu parul ei galben si lung. Apoi ea il lua de mâna si-i arata baia de lacrimi. si din botezul de lacrimi luara numele de lacramioare. insa.florile durerii. plânse intr-o scalda de aur. nu mai vedeau nimica. despletit si imprastiat ca cretii unei mantii de aur pe sânul ei rece. ea nu putu decât sa indrepte asupra-i ochii sai stinsi si orbi. sapata parca cu dalta in trasaturele ei. Fat-Frumos isi spala fata in baia de lacrimi. asezata lânga ea. Ea s-arunca la gâtul lui. lacrimi curate ca diamantul. neudata si necautata de nimeni. se culca sa doarma in patul de flori. ar fi gândit ca-i o inmarmurita zâna a undelor. nascura din pietris sterp. Florile triste si turburi senalbira ca margaritarul cel stralucit. asternându-le lânga baia de aur. Imparateasa se culca lânga el si visa in vis ca Maica Domnului desprinsese din cer doua vinete stele ale diminetii si i le asezase pe frunte. cine-ar fi vazut fata ei de-o durere muta.

brâu de margaritare. lacramioarele sure ca margaritarul. cum n-a fost alta pe fata pamântului.. desteptata. apoi incredintara taina lor unui curtenitor fluture albastru stropit cu aur. ea vedea. A patra zi era sa fie nunta lui Fat-Frumos. .A doua zi. Astfel. si roiuri de unde rasarind din inima pamântului le-a spus cum cânta ursitorile când urzesc binele oamenilor. crinii de argint. Ea zâmbi când se visa atât de frumoasa. iar dac-a fi adevarat ce zice lumea. Si se facu nunta mândra si frumoasa. mironositele viorele si florile toate s-adunara. S-au trait in pace si in liniste ani multi si fericiti. lautarii maiestrira hore nalte si urari adânci. ca pentru fetii-frumosi vremea nu vremuieste. A treia zi se cununa imparatul cu fata Genarului. apoi poate c-or fi traind si astazi. Trandafirul cel infocat. Acesta se duse si flutura in cercuri multe asupra fetei miresii când ea dormea s-o facu sa vada intr-un vis luciu ca oglinda cum trebuie sa fie imbracata. Un roi de raze venind din cer a spus lautarilor cum horesc ingerii când se sfinteste un sfânt. Mirele-si puse camasa de tort de raze de luna.. manta alba ca ninsoarea. vorbind fiecare in mirosul ei. si tinura sfat lung cum sa fie luminele hainei de mireasa.

stătea. Într-o seară. Ochii Prinţului înotau înlacrimi. statuia Prinţului Fericit. îşi făcuse culcuş de odihnă la picioarele statuii. iar în mânerul spadei avea un rubin. Era acoperită de foiţe de aur. privind peste cetate. pe o columnă înaltă. Rândunelul a simţit două picături de apă stropindu-i trupuşorul.Printul fericit Oscar Wilde Sus. ochii erau două safire luminoase. Un Rândunel. . ce zbura spre calda Ţară a Egiptului. pe când se pregătea de culcare.

pe umǎrul Prinţului.De ce plângi? . du-i femeii rubinul meu! Şi Rândunelul a dus rubinul. Rândunelule! Acum te rog să duci unuldin ochii mei de safir studentului pe care-l văd în mansarda lui. . . Apoi a venit zǎpada şi dupǎ zǎpadǎ îngheţul. Acum văd toată hidoşenia şi amărăciunea din cetate. când primarul şi consilierii au vǎzut cǎ statuia nu mai era frumoasǎ.Ai făcut o faptă bună.. Rândunelule. Stăteam închis în palat şi nu ştiam ce este dincolo de ziduri. Cât despre Prinţ. . Rândunelul. Iar prietenul lui. L-a sǎrutat pe obrajii lipsiţi acum de strǎlucirea safirelor din ochi şi s-a prǎbuşit mort la picioarele lui.În piaţǎ vǎd o fetiţǎ care vinde chibrituri. Le-a scǎpat în noroi şiacum plânge. Nu mai plec! Prinţul i-a mai cerut apoi sǎ ducǎ foiţele de aur care-l înveleauoamenilor sǎraci. aşa a fǎcut.Pe vremea când eram în viaţă şi aveam inimă de om nu plângeam. Într-o căsuţă văd o femeie cu un copil bolnav. Bietul Rândunel abia mai avu putere sǎ zboare încǎ o datǎ sus. Taicǎ-său o va bate dacă nu duce bani acasă.. Mergi şi dă-i celǎlalt ochi al meu . Prinţule! O sǎ rǎmân cu tine mereu.Eşti orb acum. au hotǎrât sǎ o dǎrâme. chinuit de foame şi de frig! Şi Rândunelul a dus safirul.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful