Stilurile de

parenting

Elev: Botaș Lorena

An: I B
 În acest model al stilurilor de parenting, se
identifică 4 stiluri principale, generate de combinația
celor două dimensiuni:
-control (așteptări)
- susținere (responsivitate)
Fiecare părinte poate aplica mai mult sau mai
puțin din aceste trăsături în creșterea propriilor copii,
astfel rezultând 4 combinații aparte. În plus, fiecare
stil de parenting se corelează cu anumite trăsături ale
copiilor mai târziu în viață.
Desigur, fiind un subiect complex, există excepții și
nuanțe, pe care le voi explica în ultima secțiune
(‘discuții’).
 Stilul autoritativ

Acesta este stilul de parenting în care controlul și

așteptările sunt crescute, dar și responsivitatea emoțională
și susținerea sunt crescute.
În acest fel de a crește copiii, standardele și așteptările
sunt înalte, dar atitudinea este una asertivă, deschisă și
flexibilă față de copil.
Părintele acordă atenție nevoilor și dorințelor copilului,
care are dreptul să își vocifereze părerile.
Din păctate, termenul autoritativ nu are un echivalent în
limba română, motiv pentru care îl veți găsi folosit ca atare
în literatura de specialitate. 
Consecințe:

-stilul autoritativ este considerat cel

mai dezirabil, corelându-se cu
performanțe academice mai crescute,
abilități sociale bune, încredere în sine,
tulburări psihiatrice mai rare și o rată mai
scăzută a delicvenței la copii.

Frază caracteristică: “Hai să discutăm

despre asta.”
 Stilul autoritar

În acest stil, așteptările și controlul parental

sunt foarte mari, iar căldura și responsivitatea
emoțională sunt scazute.
Practic, părinții au reguli foarte stricte care nu
sunt negociabile, se așteaptă la obediență,
care poate fi impusă prin forță, fie pedeapsă
fizică, fie intimidare.
Părintele autoritar este preocupat de a face
mereu distincția de statut între el și copil, este
rigid și mai puțin preocupat de nevoile afective
ale copilului.
Consecințe:

-stilul autoritar se corelează cu tendința

la stări afective negative (și depresie),
stimă de sine mai scăzută, abilități de
socializare mai reduse, probleme de
comportament, rezultate academice mai
scăzute și frecvență mai crescută a
tulburărilor psihiatrice și consumului de
substanțe psihoactive, la copiii educați
astfel.

Frază caracteristică: “Pentru că așa zic

eu!”
 Stilul permisiv

Acest stil este caracterizat prin control

și așteptări scăzute, dar responsivitate
crescută.
Astfel, un părinte permisiv nu
stabilește limite și reguli, zice rareori nu,
evită confruntarea și au așteptări reduse
privind succesul academic, sportiv etc. al
copilului.
Totodată, acesta este cald și responsiv
la nevoile copilului, iar lipsa așteptărilor
și a regulilor apare mai degrabă din
teama de a le impune decât din
impasivitate.
Consecințe: 

-copiii care au fost crescuți în stilul

permisiv pot avea comportament
impulsiv și probleme de comportament,
tind să fie mai egocentrici și suferă de pe
urma abilităților sociale mai reduse și a
dificultăților relaționale.

Frază caracteristică: “Vreau să îți fiu

prieten, nu părinte.”/ “Tu ești șeful”.
 Stilul neglijent

Atunci când controlul și așteptările

sunt scăzute, iar părintele este și
neresponsiv la nevoile emoționale ale
copilului, stilul de parenting devine
practic inexistent.
Stilul neglijent apare atunci când
părinții sunt în lipsă de timp ori au alte
priorități sau interese.
Consecințe:

-copiii crescuți într-un stil neglijent pot

avea probleme mari de comportament,
dificultăți de reglare a emoțiilor, nivele
mai crescute de tulburări psihiatrice,
consum de substanțe psihoactive și
delicvență.

Frază caracteristică: “Ești pe cont

propriu.”
 Un lucru care este cu adevărat
important de menționat este că relația
dintre stilurile de parenting și evoluția
copiilor a fost în general studiată
unidirecțional.
Dar știm că nu toți copiii sunt la fel și
au un temperament diferit înnăscut și că
acest lucru va schimba comportamentul
părinților.
În realitate, nu doar părintele schimbă
copilul, ci și copilul schimbă părintele,
iar acest lucru devine mai complicat când
ne gândim la ambii părinți, cât și familia
extinsă, dar și la categorii aparte, cum
sunt copiii cu nevoi speciale.
 În plus, sunt mulți alți factori care
influențează abilitățile de socializare,
rezultatele academice, tendința la
tulburări psihiatrice în afara stilurilor de
parenting.
Numeroși factori genetici și de mediu
pot interveni pentru a altera efectul unui
stil de parenting sau al altuia.  
În concluzie, informațiie despre stilurile
de parenting sunt valoroase și pot ghida
decizii importante privind felul în care
alegeți să vă creșteți și educați copiii, dar
nu constituie o rețetă perfectă sau
general valabilă.