Colega cu cocoașă

de Andreea Maria Hațegan

 Era o zi de octombrie în Zooșani. Toți se
bucurau de vremea plăcută de afară și de
culorile minunate ce îmbrăcau copacii. În luna
septembrie a început școala și totul mergea
foarte bine. Căprioara Carmina era învățătoare
anul acesta la clasa a III-a cu elevi care mai de
care mai buni. Veverița Viviana, vulpea Roxi și
bursucul Bernard erau câțiva dintre ei. Cei trei
erau prieteni încă de la grădiniță și erau de
nedespărțit. Își ofereau unul altuia ajutor când
era necesar și își petreceau timpul liber
împreună. Făceau o echipă pe cinste!
 La prima oră, învățătoarea Carmina le-a spus
elevilor că are de făcut un anunț.
-Copii, v-o prezint pe Camelia, noua voastră
colegă. Vine tocmai din Africa.
Elevii i-au urat bun venit. Unii erau mai reținuți,
alții mai curioși. Nu văzuseră niciodată pe cineva la
fel ca ea.
Orele au trecut și a urmat pauza de prânz. În
cantină, toți ochii erau ațintiți asupra cămilei
Camelia. ”Cine e?”, ”De unde vine?”, ”O
cunoașteți?”, se întrebau toți. În același timp,
nimeni nu părea să-și dorească prezența ei și toate
 Văzând acest lucru, veverița Viviana spuse:
-Hei! De ce n-o invităm aici, cu noi? Mai avem un
scaun liber! Vulpea Roxi, uimită, nu ezită să răspundă:
-Ce? Cu noi? Tu... Vorbești serios? Cămila aceea
cocoșată și urâtă? Nici nu mă gândesc!
Viviana și Bernard s-au uitat unul la celălalt. Parcă
și-ar fi dorit să-i spună ceva lui Roxi, dar ... Au înghițit
în sec și și-au continuat masa. Oare a fost bine că au
tăcut? Sau trebuiau să spună ce gândeau?
Biata Camelia, așadar, a fost nevoită să ia prâznul
singură.Însă acest lucru nu a împiedicat-o să se bucure
de pauza bine meritată. Deși era prima ei zi aici, s-a
descurcat excelent la ora de matematică.
 Ziua următoare, în pauză, elevii au ieșit la joacă.
Viviana, Roxi, Bernard și alți colegi se jucau de-a v-ați
ascunselea.
-Opt, nouă, zece... Cine nu-i gata îl iau cu lopata! Ha,
ha, ha.
Camelia nu a fost invitată să se joace cu ceilalți, așa
că se juca de una singură cu mingea.. Tot jucându-se, a
lovit atât de tare mingea încât a ajuns în vârful copacului
de lângă terenul de sport. Veverița Viviana a văzut că nu
poate ajunge la minge și i-a sărit în ajutor. A urcat
repede în copac și a luat mingea. Camelia , politicoasă, i-
a mulțumit și a întrebat-o dacă nu dorește să se joace cu
ea. Viviana, bucuroasă, a acceptat imediat. Și tare s- au
distrat împreună!
 Roxi a văzut totul...și nu i-a prea plăcut că prietena ei se
juca cu ”colega nouă”.
De data aceasta, în pauza de prânz, Viviana și Bernard au
văzut-o pe Camelia și au invitat-o cu ei la masă. Imediat sosi
și Roxi.
Când toți își pregăteau pachețelele cu mâncare, Roxi și-a
dat seama că al ei a rămas pe masa din bucătărie. Vai...și
ce foame îi era! Camelia a observat acest lucru și, foarte
generoasă, a spus:
-Roxi, nu-i nimic! Poți lua prânzul meu. Rezervele din
cocoașă îmi sunt suficiente!
În acel moment, Roxi și-a dat seama că a
judecat-o greșit pe Camelia. A acceptat prânzul,
spunându-i un călduros ”Mulțumesc!”.
 Au vorbit mult în acea pauză și s-au cunoscut mai
bine. Deși venea dintr-un alt mediu, Camelia era la
fel de silitoare și prietenoasă ca Viviana, Roxi și
Bernard.
Ușor, ușor, toți elevii s-au împrietenit cu drăguța
cămilă Camelia, iar cocoașa ei nu mai era deloc
ceva ciudat în ochii lor.Era exact acel lucru care o
făcea specială și o ajuta să manifeste bunătate față
de cei din jurul ei.
Cât despre Roxi...și-a învățat lecția. Nu a mai
judecat pe nimeni după aparențe și și-a propus să
vadă frumusețea în fiecare animal, fie el mic, mare,
cu cocoașă sau fără.