Eseu la disciplina limba și literatura română

”Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea este veselă și nevinovată și
drept vorbind, acesta-i adevărul”.

Ion Creangă, „Amintiri din copilărie”, Capitolul I.

Iată și acel moment când îmi amintesc cu drag despre cea mai frumoasă și
degajată perioadă din viața mea – copilăria. Necătând la faptul că nu-mi amintesc
prea multe evenimente din cel mai dulce și îndepărtat somn, trăiesc și astază
sentimentul că am avut cea mai lină și duioasă perioadă din viața mea. Corect se
afirmă că omul nu ține minte evenimentele/acțiunile, dar trăiește fiorul amintirilor
de fiece dată.
Din cele povestite de părinți și din îndepărtate-le amintiri pe care le mai
posed, îmi reamintesc că am fost un copil foarte ascultător și cumpătat. Scumpii
mei părinți și sufletul meu geamăn, sora mea, mereu mi-au dat o pildă demnă de
urmat. Prin ei am cunoscut ce e dragostea, ajutorul celui apropiat, prijinul, iubirea
față de Dumnezeu, prietenia și munca. Astfel, ei sunt cei cărora le datorez faptul că
am acum o familie mare, frumoasă și unită, pentru că ei m-au format ca om, ca
personalitate și nu în ultimul rând, ca suflet, pe lângă, educatori, profesori, colegi
ș.a.m.d.
Grădinița o iubeam la nebunie. Eu întâlneam copiii dimineața, după care îi
petreceam seara. Refuzam să accept orice idee că poate trece o zi fără a pleca la
gradiniță. Îmi amintesc cu drag, cum într-o zi de vară, educatoarea ne-a așezat
ordonat la măsuțe ca să luăm prânzul înainte de somnul de masă. În acea zi, în
meniu se regăsea supă cu câțiva cartofi și multă ceapă. Nu iubeam ceapa, cum nu
o iubesc nici acum. Evident că mi-am arătat nemulțumirea de meniul zilei și am
refuzat să mănânc, arătându-mi micile capricii pe care obișnuiau să mi le
îndeplinească toți membrii familiei fără a se simți îngreunați de acest lucru. Astfel,
am ajuns să ratez ora somnului, stând singurică la măsuța cea rotundă privind în
acea supă limpede. Dar nu lungă mi-a fost tristețea. Educatoarea intenționa să-mi
dea o lecție, dar eu, copil năzbâtios fiind, în sensul bun al cuvântului, am pândit
momentul și am zbughit-o pe terenul de joacă. Acolo și am fost „prinsă în
flagrant”. Educătoarea a învățat lecția în schimbul meu și, de atunci, n-am mai fost
pedepsită la acest capitol. În schimb, mi-a zis că voi izbuti în viață. Așa și a fost.
Toate clipele trăite, pline de necazuri, momente dificile corelate cu cele de fericire
și perioade de încercare pot afirma, cu certitudine, că sunt o femeie puternica și
înțeleaptă.
Și iată-mă, într-o bună zi, m-am trezit în clasa întâi. Nu conștientizam în
primele zile că aceștia urmau să fie cei mai frumoși unsprezece ani din viața mea,
pentru că dureroasă a fost despărțirea de grădiniță.
Prima zi de școală nu se uită niciodată. Îmi amintesc cum am pășit pentru
prima dată pe porțile școlii ținând-o strâns de mână pe mămica, îmbulzindu-mă în
fusta ei neagră plisată și acea bluză ivory-satinată, de parcă mă ascundeam după ea.
Era acea frică de necunoscut care ne urmărește întreaga viață. Într-o mînă țineam
un ghiozdan mare, negru și uzat, iar în cealaltă un buchet mare de crizanteme de
toate culorile din grădina bunicii. Cu lacrimi în ochi îmi amintesc despre toți,
prima profesoară, mult stimata doamnă Aurelia Dimitrievna, despre colegi care mi-
au devenit prieteni și s-au transformat parte din familia lărgită. Dascălii pe
parcursul anilor m-au învaţat cum să păşesc ferm în viaţă, cum să privesc mereu
spre înălţimi, cum să vorbesc, cum să iert, cum să devin o elevă exemplară. Tot ei
ne luminează drumul atunci când păşim prin întuneric, ne confirmă ori de câte ori
suntem pe drumul cel bun. Profesorii ne sunt alături o bună parte a vieţii noastre şi,
cel puţin pentru aceasta suntem datori să ne închinăm în faţa lor. Ei au participat și
participă până în prezent la formarea personalităţii noastre, ei sînt adevăraţii
creatori al viitorului, lucru pentru care le mulțumesc.
Am puține amintiri, dar toate sunt în culori calde. Nimic deosebit, fiind o
simplă fată ce a dus viață normală. Sunt și am rămas acel copil naiv pe nume
________care crede că: „Dacă îți poți purta copilăria cu tine, nu devii niciodată
bătrân”.