Test nr.

1
1.1.Definiţi noţiunea dreptului de beneficiere asupra resurselor natural
Utilizarea (folosirea) RN pentru necesit personale este posibil numai prin respectarea normelor
de drept. Respectiv sistema de norme ce reglementează relaţiile de utilizare (folosirea) a RN
este numit drept de beneficiere.
Dreptul de beneficiere asupra resurselor naturale este o instituție juridică specifică
în exclusivitate doar dreptului ecologic care se caracterizează a fi o totalitate de norme juridice
cu caracter omogen ce reglementează relațiile care apar între organele administrației publice și
persoanele fizice, juridice în legătură cu atribuirea, autorizarea, licențierea, exploatarea și
retragerea din circuitul economic a resurselor naturale.
Totodată dreptul de beneficiere asupra resurselor naturale este determinat a fi un drept
subiectiv a fiecărui persoane fizice prin intermediul și cu ajutorul căreia folosește resursele
naturale în propriile scopuri vitale necesare organismului uman. Acest drept aparține numai
persoanelor fizice.
1.2.Clasificaţi şi determinaţi tipurile şi formele dreptului de beneficiere asupra resurselor
naturale.
I. După scopul utilizării există 2 tipuri de beneficiere:
1. Beneficiere Generală apare în procesul satisfacerii necesităţilor vitale. Acel tip de
beneficiere care aparține fiecărui individ în dependență de necesitățile sale vitale în
scopul menținerii organismului uman .
2. Specială apare în procesul satisfacerii necesităţilor economice. acel tip de beneficiere
care aparține persoanelor fizice și juridice ce exploatează din punct de vedere cantitativ
și calitativ resursele naturale în scopuri economice de profit în bază de licență sau
autorizație.
Dreptul de beneficiere special se caracterizează prin:
 Subiect poate fi persoana fizică sau juridică care are activitate de antreprenor;
 Temei de apariţie sunt actele juridice (decizia, contractul, licenţa, autorizaţia etc);
 Se realizează contra plată (impozit, taxă, preţ normativ etc);
 Se utilizează resursele numai conform destinaţiei, scopului şi în cantitatea
reglementată;
 Se efectuează după delimitarea în natură.
Beneficierea specială se realizează în două forme:
 În complex-Acea utilizare a potenţialului natural al mai multor resurse naturale dintr-
un anumit teritoriu, adică prin intermediul exploatării unei RN (de bază ) se
influenţează şi asupra altor resurse naturale, însă interesul economic asupra celorlalte
resurse nu este atât de mare, dar poate provoca impact.
 Asupra unei Resurse Naturale (ape, teren, regnul animal etc)
II. După obiect
Asupra Regnului anima, asupra apei, asupra fondului silvic, aer, etc,
Se consideră de asemenea că dreptul de beneficiere asupra resurselor naturale poate fi
exercitat sub cteva forme :
 Beneficiere primară asupra resurselor naturale care poate fi exercitat în dependență de
scopul prioritar de atribuire a resurselor naturale .
  Beneficiere secundară – care este exercitat în dependență de posibilitatea și necesitatea
beneficiarului primar.
 Folosință comună – unul și același obiect al naturii este exploatat din punct de vedere
a cantității și calității de mai mulți beneficiari în parte se determină modul și scopul de
folosință a obiectului naturii
 Foloisnță separată – obiectul naturii este este exercitat de un singur beneficiar
În dependență de perioada de timp există următoarele forme :
 Folosință pe termen scurt – formă de beneficiere pînă la 1 an
 Beneficiere exercitată pe o perioadă determinată de timp – termen indicat în
licența autorzația sau contractul sau este prevăzut de legislația expresă.
 Beneficiarul exercită pe o perioadă nedeterminată detimp

1.3. Dezvoltați particularitățile dreptul de beneficiere asupra apei

Apa ca resursă naturală este proprietate publică exclusivă şi poate fi atribuită doar în
folosinţă, în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
Poate fi beneficiar de folosinţă a apei orice persoană juridică şi fizică, indiferent de
forma de proprietate.
Se atribuie în folosinţă obiectivele acvatice naturale şi artificiale de pe teritoriul
Republicii Moldova.
Conform Legii apelor,se consideră folosinţă a apelor următoarele activităţi:
a) captarea apei dintr-un corp de apă de suprafaţă sau dintr-un corp de apă subterană,
transportul şi folosinţa ulterioară a apei;
b) îndiguirea sau depozitarea apei în spatele unui baraj sau al altor construcţii şi instalaţii
hidrotehnice;
c) colectarea, tratarea şi evacuarea apei uzate;
d) devierea, restricţionarea sau modificarea fluxului de apă într-un corp de apă;
e) modificarea albiei, a malurilor, a cursului sau a caracteristicilor unui corp de apă;
f) construirea de structuri permanente pe terenul fondului de apă.
(2) Utilizatorii de apă sînt obligaţi:
a) să folosească apa în mod raţional şi econom;
b) să întreprindă măsuri pentru protecţia apelor împotriva poluării;
c) să respecte drepturile altor utilizatori de apă;
d) să ţină evidenţa apei folosite şi să o raporteze, conform unui regulament aprobat de Guvern.
Dreptul de beneficiere asupra apei se poate manifesta prin folosința general sau
folosința specială a apei.
(1) Se consideră folosinţă generală şi nu necesită autorizaţie de mediu pentru folosinţă specială
utilizarea apei în următoarele scopuri:
a) consumul uman şi alte necesităţi casnice;
b) adăparea animalelor fără utilizarea de structuri permanente;
c) irigarea terenurilor de pe lîngă casă;
d) scăldatul şi agrementul;
e) captarea şi folosinţa apei pentru lupta împotriva incendiilor sau în orice altă situaţie de
urgenţă.
(3) Folosinţa apei pentru scăldat şi agrement poate fi limitată sau interzisă
(4)Organul central al administraţiei publice în domeniul mediului poate limita sau interzice
temporar folosinţa generală a apei în cazul în care există un pericol iminent pentru viaţa şi
sănătatea oamenilor sau un pericol pentru starea apelor şi echilibrul ecologic.
(6) Titularul autorizaţiei de mediu pentru folosinţa specială a apei este obligat să asigure
accesul la folosinţa generală a apei indicată la alin. (1).
(1) Folosinţa apei care nu cade sub incidenţa art. 22 se consideră folosinţă specială şi
poate fi efectuată numai în bază de autorizaţie de mediu pentru folosinţa specială a apei.
(2) Sînt considerate folosinţă specială a apei şi următoarele activităţi:
a) captarea apei din sursele de apă de suprafaţă şi din cele subterane pentru aprovizionarea cu
apă destinată consumului uman;
b) captarea şi folosinţa apei din sursele de apă de suprafaţă şi din cele subterane în scopuri
tehnice şi industriale, inclusiv la prelucrarea produselor alimentare şi în agroindustrie;
c) captarea şi folosinţa apei din diferite surse pentru irigare;
d) folosinţa apei în acvacultură şi piscicultură;
e) deversarea apelor uzate;
f) utilizarea apei pentru generarea de energie hidro-electrică;
h) dezvoltarea şi exploatarea comercială a plajelor şi a zonelor de agrement.

2.1. Definiţi noţiunea dreptului funciar ca ramură de drept

Dreptul funciar – ramura distincta in sistemul national juridic cuprinde o totalitate de norme
juridice stabilite de stat, care reglementeaza raporturi sociale de folosire a pamintului, conditiile
si mijloacele de productie, in scopul folosirii lui rationale, al imbogatirii solului, precum si al
apararii drepturilor si intereselor ale subiectilor relatiilor funciare.

2.2. Determinați obiectele relațiilor funciare de reglementare a dreptului funcia

Obiectul de reglementare a dreptului funciar sunt raporturile sociale ce apar în timpul folosirii
pămîntului.
Conform Codului funciar,art.2 prim, Obiecte ale relaţiilor funciare sînt: sectoarele de teren,
cotele de teren şi drepturile asupra lor.
Sectoarele de teren se caracterizează prin suprafaţă, amplasament, hotare, au statut juridic
şi alte caracteristici, specificate în documentaţia înregistrării de stat a dreptului asupra
pămîntului.
Sectoarele de teren şi obiectele aferente acestora (solul, bazinele de apă închise, pădurile,
plantaţiile multianuale, clădirile, construcţiile, edificiile etc.), strămutarea cărora este
imposibilă fără a cauza pierderi directe destinaţiei lor, constituie bunuri imobile.
Sectoarele de teren pot fi divizibile şi indivizibile.
Se consideră divizibile sectoarele de teren care pot fi împărţite în porţiuni fără a le schimba
destinaţia, fără a încălca normele antiincendiare, sanitare, ecologice, agrotehnice şi urbanistice,
fiecare porţiune formînd după divizare un teren de sine stătător.
În cazurile prevăzute de lege sectorul de teren poate fi considerat indivizibil.
Cotele de teren ale sectorului de teren aflat în folosinţă comună de asemenea constituie
obiecte ale relaţiilor funciare.
În așa fel, concluzionăm că raporturile sociale care apar în procesul de posesiune și de
folosire a terenurilor de pămînt, precum și a dreptului asupra lor, constituie obiectul de
reglementare a dreptului funciar.
2.3. Formulaţi criteriile de corelaţie a dreptului funciar cu alte ramuri de drept (drept civil, drept
ecologic şi drept administrativ)
Dreptul funciar se află într-o strânsă legătură cu dreptul administrativ, normele căruia
stabilesc competenţa şi împuternicirile autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale,
inclusiv în ceea ce priveşte administrarea Fondului funciar al RM, atribuirea terenurilor de
proprietate publică în folosinţă sau în proprietate, ţinerea cadastrului funciar şi monitoringul
terenurilor, exercitarea controlului de stat asupra folosirii raţionale a terenurilor, ocrotirii
terenurilor, indiferent de forma de proprietate asupra acestora etc. Corelaţia şi interacţiunea
normelor dreptului funciar cu cele ale dreptului administrativ se evidenţiază în mod clar în
cazul aplicării măsurilor de răspundere administrativă (contravenţională) pentru încălcarea sau
nerespectarea legislaţiei funciare.
O strânsă legătură există între dreptul funciar şi dreptul civil, având în vedere că normele
dreptului funciar stabilesc la modul general dreptul şi împuternicirile proprietarului de teren de
vânzare-cumpărare, schimb, donare, moştenire şi transmitere prin succesiune a terenurilor, însă
reglementarea juridică detaliată a acestor relaţii are loc prin intermediul normelor dreptului
civil (Codului civil etc.), asemeni cum şi în cazul relaţiilor de arendare, ipotecare (gajul) a
terenurilor.
Fara folosirea pamintului e imposibila folosirea celorlalte obiecte si resurse naturale.
Deci corelatia Dr. Funciar cu ramurile ecologice de drept(dr. apelor, silvic, subsolului) e
conditionata de faptul ca pamintul ca o parte a mediului natural e un amplasament a totalitatii
obiectelor naturale, de unde rezulta necesitatea ecologizarii normelor dr. funciar si a legaturii
lor cu protectia obiectelor naturii in ansamblu.
 Test nr.2
1.1. Descrieți particularitățile obiectului şi subiecților dreptului de proprietate asupra resurselor
naturale.
Conform art 127 (2) al Constituţiei RM Statul garantează realizarea dreptului de proprietate
în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii.

Formele de proprietate sunt: Publică Privată

Proprietatea asupra resurselor naturale poate fi privită:
În sens economic presupune – raportul de însuşire de către individ a bunurilor materiale,
cu alte cuvinte raporturile sociale în cadrul cărora se realizează această însuşire.
În sens juridic – este ansamblu de norme juridice care stabilesc însuşi posibilitatea sau
imposibilitatea apartenenţei bunurilor materiale, întărind juridic starea economică de însuşire
a lor.
Elementele (art. 315 CC) posesia, folosinţa, dispoziţia.
Posesia – prerogativa titularului dreptului de proprietate de-a stăpâni în fapt resursa
naturală. Posesia poate fi totală sau parţială (marea teritorială).
Folosinţa - prerogativa titularului dreptului de proprietate de-a extrage din bun calităţile
utile ale acestuia, în scopul satisfacerii necesităţilor materiale şi spirituale.
Dispoziţia - prerogativa titularului dreptului de proprietate de-a determina statutul juridic
(soarta bunului)
Proprietatea asupra resurselor naturale poate fi publică sau privată. Tipul de proprietate
asupra unor resurse naturale concrete se stabileşte conform legislaţiei în vigoare.
(2) Resursele naturale naţionale proprietate publică aparţin statului.
(3) Resursele naturale locale proprietate publică aparţin unităţilor administrativ-teritoriale.
(4) Resursele naturale proprietate privată aparţin persoanelor fizice sau juridice cu drept de
posesiune, de folosinţă şi de dispoziţie, în condiţiile legii.
Resursele naturale proprietate publică se dau numai în posesiune provizorie şi folosinţă.
Obiectele proprietăţii de stat sunt:
• RN naţionale proprietate publică aparţin statului. art. 8 Legea Resurselor Naturale
• RN transfrontaliere (anexa 4)
• ANPT (importanţă naţională); art. 7 Legea cu privire la FANPS
• Toată fauna art. 3 Legea Regnului Animal
• SMU, art. 6-7 Codul Subsolului
• Obiectivele acvatice –art. 4 Legea Apelor
Obiectele proprietăţii municipale
 RN locale proprietate publică aparţin unităţilor administrativ-teritoriale. art. 8 Legea
Resurselor Naturale
 RN ce satisfac necesităţile economice, sociale, culturale locale (păduri, terenuri etc).;
 ANPS de importanţă locală
Reieşind din principiul decentralizării administrării unele RN pot fi în teritoriul UAT dar
în proprietate de stat.
RN în proprietate privată sunt:
 terenurile (agricole, construcţii, terenurile aferente unităţilor private, întovărășirilor
pomicole, împădurite, acvatice, de pe lângă casă); art.11 C. Funciar
  Pădurile (când sunt plantate pe terenuri proprietate privată); art. 6 (2) C Silvic, ar.t 6
Legea regnului vegetal
 Terenurile de sub apă iazului– art. 4 (5) Legea Apelor
 Arii Naturale protejate de stat, art. 7 (3) Legea cu privire la FANPS

Subiecţii dreptului de proprietate publică

• Stat
• APL (municipală)
Conform art. 8 (4) legea cu privire la Resursele Naturale stabileşte subiecţi pot fi:
 persoanele fizice;
 Persoanele juridice;
 Pers. Fizice – juridice străine cu statut de investitor străin;
 Statul;
 APL(administrația publică locală).

Particularităţile dispunerii asupra obiectelor naturii şi resurselor naturale.

• În dreptul civil institutul dispunerii – presupune hotărârea sorţii bunului pe viitor
• În drept ecologic acest institut – stabilirea statutului juridic al Resursei Naturale.

1.2. Determinați caracteristică afirmării „ dreptul de proprietate asupra resurselor naturale este
un drept limitat”.
Conform art 8 (4) al Legii RN “dreptul de proprietate privat asupra Resurselor naturale este
limitat”.
Limitarea dreptului de proprietate se explică prin faptul că proprietarul poate folosi RN aflate
în proprietate numai:
 conform destinaţiei; Conform scopului atribuirii;
 Folosirea în scopuri economice o face în baza licenţei şi cu respectarea procedurilor şi
condiţiilor stabilite pentru folosirea acestor RN;
 Poartă răspundere pentru cauzarea prejudiciului cauzat mediului sau resurselor
naturale;
 Foloseşte contra plată;
 etc

1.3.Identificați cazuri de lezare a dreptului de proprietate asupra fondului silvic și măsuri

juridice de apărare a acestui drept
Pădurile în Republica Moldova, folosite în interes public, fac obiectul exclusiv al
proprietăţii publice.
Ele pot fi date în gestiune sau în folosinţă.
Proprietatea privată asupra pădurilor se admite în cazul plantării acestora, în
condiţiile legii, pe terenurile aflate în proprietate privată. (art. 6 CS)
Mijloacele de drept civil, servesc apărării dreptului de proprietate asupra
pădurilor. Mijloacele juridice civile pot fi directe şi indirecte, în funcţie de temeiul juridic ce
le dă naştere, respectiv un drept real sau un drept de creanţă.
Acţiunea în revendicare este cel mai energic mijloc civil de apărare a proprietăţii, prin care se
apără toate formele dreptului de proprietate, fiind o acţiune reală prin care proprietarul unui
bun aflat în posesia nelegitimă a altei persoane solicită instanţei de judecată recunoaşterea
dreptului său de proprietate şi obligaţia pârâtului la restituirea posesiei bunului.
Fondul forestier în general, şi pădurea în special, îşi găsesc o apărare deosebit de eficientă
prin mijloacele de drept contravențional, în categoria cărora se încadrează normele juridice ce
sancţionează faptele ilicite ce constituie contravenţii silvice.
(2) Actele de vînzare-cumpărare, donaţie, gajare şi de altă natură săvîrşite între deţinătorii
de terenuri din fondul forestier cu încălcarea legislaţiei se declară nule de către instanţele
judecătoreşti.

2.1.Determinaţi noţiunea şi componenţa terenurilor cu destinaţie agricolă

Terenurile cu destinaţie agricolă, indiferent de forma de proprietate, sînt folosite pentru
desfăşurarea activităţii în scopul obţinerii de produse agricole şi pentru amplasarea obiectivelor
de infrastructură a agriculturii și a structurilor de primire turistică, din categoria pensiunilor
agroturistice, precum şi pentru obţinerea produselor energetice.
Din categoria terenurilor cu destinaţie agricolă fac parte:
a) terenurile agricole (arabile, inclusiv serele, solariile şi răsadniţele, pîrloagele, livezile, viile,
plantaţiile de nuci, plantaţiile de dud, arbuştii fructiferi, fîneţele, păşunile, grădinile, loturile
pomicole şi altele asemenea – cele cu vegetaţie);
b) terenurile ocupate de depozite, de frigidere destinate păstrării produselor agricole, de făţări,
de ateliere de reparaţie şi de păstrare a mecanismelor (agregatelor) agricole, de ferme
zootehnice, inclusiv amenajările piscicole, precum şi fîşiile forestiere, iazurile antierozionale,
drumurile care servesc activităţile agricole, instalaţiile de desecare, de irigare, pensiunile
agroturistice, dacă nu au fost atribuite la altă categorie de destinaţie;
c) terenurile ocupate de culturi de plante energetice lemnoase (plop, salcie, salcîm) care au
gradul de evaluare a fertilităţii naturale mai mic de 40 sau care se află în luncile rîurilor ori în
alte zone cu risc de inundaţii.

2.2. Determinați condițiile şi măsurile juridice de consolidare a terenurilor agricole .

Consolidarea terenurilor agricole este un proces de influență primordială asupra sectorului

agricol şi include un complex de măsuri organizatorice, juridice, economice, cadastrale, ce au
drept scop formarea unor masive sau terenuri compacte în spaţiu şi stabile în timp, crearea unor
condiţii optime pentru folosirea lor raţională după destinaţie.

Fragmentarea excesivă şi suprafeţele mici ale terenurilor agricole, ca rezultat al reformei de

privatizare, atribuirea cotelor de teren echivalent populaţiei din sectorul agricol, au dus la
scăderea drastică a productivităţii agricole, nerespectarea tehnologiilor de prelucrare,
degradarea solurilor, imposibilitatea aplicării unor practici agricole economic viabile şi
prietenoase mediului, respectiv înrăutăţirea condiţiilor de mediu. Preponderenţa gospodăriilor
de tip familial şi structura inadecvată a terenurilor agricole, determină o infrastructură rurală
nedezvoltată, cu o perspectivă lentă de dezvoltare a sectorului agricol.
În scopul realizării Programului de consolidare a terenurilor agricole,s-a aprobat
Regulamentul privind consolidarea terenurilor agricole . Obiectivul. Reducerea nivelului de
fragmentare a terenurilor agricole, optimizarea dimensiunilor şi mărirea suprafeţelor
gospodăriilor agricole.

a) parcelare - divizare a cotelor de teren echivalent în mai multe terenuri mici;

c) dispersare - amplasarea terenurilor în spaţiu la distanţe mari, efectuată în procesul
divizării cotelor echivalente de teren;
d) comasarea terenurilor - acţiune juridică în urma căreia mai multe terenuri, obiecte
independente de drept, se contopesc într-un singur obiect de drept; hotarele dintre terenurile
contopite dispar.
Reparcelare - complex de măsuri organizatorice, tehnice, juridice, economice
îndreptate spre reamplasarea terenurilor dispersate în teritoriu, avînd drept scop final alipirea
lor în scopul comasării într-un număr mai mic cu dimensiuni mai mari;
Metodele principale de reparcelare a terenurilor agricole sînt:
a) vînzarea-cumpărarea terenurilor;
b) schimbul de terenuri;
c) arenda de lungă durată;
d) asocierea;
e) comasarea;
f) redefinirea hotarelor.
Vînzarea-cumpărarea
54. În baza chestionarelor sînt identificaţi proprietarii (agenţii economici) care doresc să
cumpere sau să vîndă terenuri, preferinţele acestora ce ţin de amplasament etc.
55. În baza unui grafic coordonat cu autorităţile administraţiei publice locale, grupul de lucru
poartă discuţii cu fiecare proprietar de teren (agent economic) care a solicitat vînzarea-
cumpărarea, propunîndu-le diferite variante, pentru a se ajunge la o înţelegere a părţilor.
56. Proprietarilor care au solicitat vînzarea li se aduce la cunoştinţă situaţia privind piaţa
funciară din localitatea dată, din alte localităţi, din raion în ansamblu. Acestora li se explică
factorii care influenţează asupra preţului de piaţă al terenurilor.
57. Proprietarilor care au solicitat cumpărarea terenurilor li se aduc la cunoştinţă, în primul
rînd, variantele de cumpărare (persoanele care vînd terenurile la un preţ acceptabil). De
asemenea, li se explică influenţa diferiţilor factori obiectivi asupra preţului de piaţă al
terenurilor agricole, preţurile reale din localitate, din localităţile vecine, din raion în ansamblu,
facilităţile de care dispun părţile contractului de vînzare-cumpărare în cadrul proiectului etc.
58. În majoritatea cazurilor, în procesul aplicării metodei de vînzare-cumpărare, terenurile
cumpărate sînt amplasate la distanţe mari unul faţă de celalalt. În asemenea condiţii, cînd
acţiunea nu şi-a atins scopul final, metoda de consolidare prin vînzare-cumpărare va continua
în procesul consolidării terenurilor prin metoda schimbului.
Arenda de lungă durată
59. Aplicarea, în cadrul proiectului, a arendei de lungă durată în calitate de metodă de
consolidare a terenurilor presupune următoarele:
a) determinarea proprietarilor disponibili de a transmite terenuri în arendă;
b) determinarea persoanelor disponibile de a arenda terenuri;
c) stabilirea amplasării spaţiale a terenurilor care fac obiectul relaţiilor de arendă.
60. Terenurile obiect al arenzii pot fi amplasate la distanţe mari unul faţă de altul (dispersate),
devenind astfel neaplicabile pentru arendă. În asemenea condiţii, grupul de lucru va selecta
proprietarii de teren care sînt disponibili să negocieze schimbul în scopul consolidării
terenurilor prin metoda arenzii de lungă durată. Acest schimb va fi provizoriu, avînd o durată
egală cu termenul contractului de arendă.
Asocierea
61. Consolidarea prin asociere prevede încheierea, de către proprietarii care lucrează
terenurile agricole proprii în mod individual, a unui contract de asociere, în scopul utilizării
mai raţionale a terenurilor, sau a unui contract de prestare a serviciilor agricole cu alte
întreprinderi. Forma organizatorico-juridică a asocierii este determinată de către proprietari în
mod benevol.
Schimbul
62. Schimbul, ca metodă de consolidare (reparcelare), se efectuează în două etape:
a) selectarea tuturor cazurilor acceptate pentru efectuarea schimbului;
b) divizarea schimburilor negociabile în echivalente şi neechivalente.
63. Schimbul echivalent este aplicat în cazul în care părţile convin (negociază) tranzacţia fără
compensări ale valorii terenurilor.
64. Părţile schimbului neechivalent vor fi informate despre valoarea de piaţă a terenurilor care
urmează a fi schimbate, despre cuantumurile aproximative ale compensărilor pe care le pot
obţine, despre condiţiile schimbului etc.
67. În scopul impulsionării aplicării metodelor de reparcelare a terenurilor agricole, pot fi
utilizate terenurile destinate agriculturii proprietate publică din domeniul privat al unităţilor
administrativ-teritoriale. În acest caz, în calitate de parte a schimbului apare consiliul local
respectiv.
Comasarea
68. Consolidarea terenurilor agricole cu hotare comune prin comasare se efectuează în
conformitate cu art. 12 al Legii nr. 354-XV din 28 octombrie 2004 cu privire la formarea
bunurilor imobile. Terenul consolidat prin comasare va primi un număr cadastral nou.
Redefinirea hotarelor
70. Metoda redefinirii hotarelor este utilizată în cazurile în care amplasarea spaţială a
terenurilor mai multor proprietari, în hotarele existente, nu corespunde, din diferite motive
(pericol de eroziune, surplus de ape subterane etc.), posibilităţilor de exploatare raţională.
Totodată, în condiţiile unei alte amplasări spaţiale problema poate fi soluţionată pozitiv.
71. În condiţiile consolidării terenurilor prin metoda redefinirii hotarelor, proprietarii de
terenuri renunţă la hotarele existente ale terenurilor şi acceptă, benevol, hotarele noi, stabilite
prin consultări prealabile.
72. Renunţarea la hotarele existente în scopul aplicării metodei consolidării prin redefinire a
hotarelor se efectuează în baza unei decizii a proprietarului, autentificată de persoana cu funcţii
de răspundere a autorităţii administraţiei publice locale.

2.3. Propuneţi metode legale de scoatere a terenurilor agricole din circuitul agricol.
O metodă ar fi schimbarea destinației terenului. Astfel, ar putea fi schimbată destinația pentru
ca terenul să fie destinat creării parcurilor industriale conform Legii cu privire la parcurile
industriale, destinate extinderii sau creării zonelor economice libere sau celor ce urmează a fi
atribuite la categoriile fondului silvic. De asemenea destinația ar putea fi schimbată pentru
efectuarea construcțiilor pe acest teren.
Mai poate exista și retragerea temporară a unor terenuri din circuitul agricol pentru executarea
unor lucrări de prospecţiuni geologice, de instalare a unor linii de telecomunicaţii, de transport
electric sau conducte de gaz, apeducte şi alte instalaţii similar. Ac estea se aprobă de autorităţile
administraţiei publice locale cu acordul deţinătorilor de terenuri.
 Test 3
Subiectul I: Regimul juridic al Fondului Ariilor Naturale Protejate de Stat
Activități de evaluare:

a) Definiți noțiunea şi componenţa Fondului Ariilor Naturale Protejate de Stat. – 3 p.

Prin noțiunea de „fond al ariilor naturale protejate de stat” înțelegem – totalitate a ariilor
naturale, a obiectelor şi a complexelor naturale protejate de stat, delimitate geografic, cu elemente
naturale reprezentative şi rare, desemnate şi reglementate în scopul conservării şi protecţiei tuturor
factorilor de mediu din limitele lui;

Potrivit art.4 din Legea nr. 1538 din 25.02.1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat,
Fondul ariilor protejate constă din următoarele categorii de obiecte şi complexe naturale:

1) delimitate în conformitate cu clasificarea Uniunii Internaționale de Conservare a Naturii: a)

rezervație științifică; b) parc național; c) monument al naturii; d) rezervație naturală; e) rezervație
peisajeră (de peisaj geografic); f) rezervație de resurse; g) arie cu management multifuncțional;

2) care nu țin de clasificarea Uniunii Internaționale de Conservare a Naturii: a) grădină

dendrologică; b) monument de arhitectură peisajeră; c) grădină zoologică. 3) stabilite prin alte
reglementări internaționale: a) rezervație a biosferei (Programul UNESCO); b) zonă umedă de
importanță internațională (Convenția Ramsar).

(2) Zona umedă de importanță internațională, precum şi părțile ei componente, poate avea, în
același timp, statutul uneia dintre categoriile stipulate în alin.(1) sau poate include în componenţa sa
unul sau mai multe obiecte din aceste categorii.

b) Comparați regimul juridic al Ariilor Naturale Protejate de Stat cu Zonele Verzi

a Localităților urbane şi rurale. – 5 p.
Ariile Naturale Protejate de Stat:
LEGE Nr. 1538 din 25.02.1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat
După cum am putut observa, din categoriile de obiecte și complexe naturale care intră în
Fondul ariilor protejate de stat intră rezervațiile științifice, parcurile naționale, monumente ale
naturii ș.a. iar în corespundere cu legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat, fiecărui
tip de arie protejată de stat îi sunt atribuite regimuri juridice distincte, reglementându-se de la
caz la caz sarcinile, activitățile permise și cele interzise pe teritoriul acestora, modul de utilizare
a resurselor
Zonele Verzi a Localităților urbane și rurale:
LEGE Nr. 591 din 23.09.1999 cu privire la spațiile verzi ale localităților urbane şi rurale
Pe de altă parte, spațiul verde constituie un sistem armonizat arhitectural, format din elemente
ale complexelor peisagistice intravilane şi extravilane ale localităților urbane şi rurale (peisaje
naturale, sectoare ale cursurilor de apă şi bazine acvatice, construcții rutiere, horticole, locative),
important din punct de vedere estetic, biologic şi ecologic, care include, de regulă, o comunitate de
vegetație (lemnoasă arborescentă, arbustivă, floricolă şi erbacee) şi animale.
 - Pentru compararea primară, vom începe de la scopul ariilor naturale protejate de stat și
a zonelor verzi a localităților urbane și rurale. Astfel, spre exemplu, fondul ariilor naturale
protejate de stat include obiectele şi complexele naturale cu valoare primordială incontestabilă
pentru: a) conservarea biodiversității şi habitatelor naturale, în special de importanță
internațională şi transfrontalieră; b) conservarea habitatelor naturale de importanță specială
pentru speciile migratoare de animale, în special în zonele lor de zbor, concentrare, hibernare,
năpârlire şi înmulțire; c) studierea proceselor naturale; d) restabilirea echilibrului ecologic; e)
educarea ecologică a populației; f) dezvoltarea turismului ecologic; g) păstrarea geofonului; c)
conservarea biodiversității; d) păstrarea aspectului natural al peisajului geografic; d1) protecția
căilor de migrație şi a locurilor de reproducere; e) efectuarea de cercetări științifice; f)
monitorizarea ariilor naturale protejate; g) educarea ecologică, culturală, estetică şi recrearea
cetățenilor.
Pe de altă parte, spațiile verzi, indiferent de apartenență şi destinație, servesc la
îmbunătățirea calității mediului, menținerea echilibrului ecologic şi a geofonului autohton, la
îmbogățirea asortimentului de plante ornamentale, menținerea şi protejarea obiectelor naturale
prețioase şi la armonizarea peisajelor artificiale cu cele naturale în vederea realizării unei
ambianțe favorabile desfășurării activităților antropogene. La fel, importanța spațiilor verzi este
condiționată de următoarele funcții: a) îmbunătățirea calității mediului prin reducerea
poluanților şi îmbogățirea atmosferei cu oxigen; b) conservarea resurselor de apă, combaterea
eroziunii solurilor şi alunecărilor de teren; c) reducerea zgomotului; d) influența pozitivă asupra
stării de sănătate fizică şi psihică a oamenilor; e) armonizarea peisajelor artificiale cu cele
naturale; f) îmbunătățirea aspectului estetico-arhitectural al localităților; g) crearea cadrului
adecvat practicării sportului, turismului şi altor activități recreative.
- Totuși, din punct de vedere al titularului dreptului de proprietate, atât fondul ariilor
protejate de stat cât și spațiile verzi acestea sunt comune deoarece potrivit legii, ambele sunt
folosite în interes public constituie obiectul exclusiv al proprietății publice şi nu pot fi
privatizate sau arendate. Cu titlu de excepție legea prevede că acestea pot fi incluse și în terenuri
private. În ultimul caz regimul spațiilor verzi aflate în proprietate privată sunt proprietatea
deținătorilor de terenuri private, legea stabilind doar relațiile de administrare a spațiilor verzi,
iar în cazul fondul ariilor protejate de stat incluse în terenuri private, ele sunt luate sub protecția
statului, ele totuși rămânând în proprietate privată.
- La fel, atât în cazul spațiilor verzi cât și în cazul fondului ariilor protejate, în cazul
proiectelor şi programelor de refacere ecologică şi de amenajare, de edificare administrativă şi
socială, de construcție a rețelelor de comunicații şi a altor obiective economice – se efectuează
expertiza ecologică, de către autoritatea centrală de mediu.
- Spre deosebire de spațiile verzi, în ariile naturale protejate de stat se efectuează cercetări
științifice în scopul studierii evoluției proceselor naturale ferite de impactul antropic şi în
condițiile unui impact antropic scarificat, pentru estimarea şi prognozarea situației ecologice,
pentru elaborarea bazelor științifice de ocrotire a naturii, pentru conservarea biodiversității,
restabilirea echilibrului ecologic, utilizarea durabilă a resurselor naturale, pentru
monitoringului ecologic şi ținerea analelor naturii. Autoritatea centrală pentru mediu instituie
un consiliu științific general al fondului ariilor protejate cu participarea reprezentanților
instituțiilor de profil ale Academiei de Științe a Moldovei.
- O diferență o constituie și sursa de finanțare a acestora. Astfel, activitățile de
administrare şi gospodărire a spațiilor verzi subordonate autorităților administrației publice
locale sînt finanțate din bugetul local, inclusiv din veniturile colectate, precum şi din alte
mijloace de proveniență legală. Iar în cazul fondului ariilor protejate de stat, finanțarea
rezervațiilor științifice, parcurilor naționale, rezervațiilor biosferei, grădinilor dendrologice şi
grădinilor zoologice se face de la bugetul de stat, inclusiv din venituri colectate, și, din alte
mijloace; celelalte categorii de arii naturale protejate se finanțează de la bugetele locale, din
mijloacele deținătorilor de terenuri proprietate publică, din donațiile persoanelor fizice şi
juridice, inclusiv străine, din alte surse financiare neinterzise de legislația în vigoare.
- Paza spațiilor verzi şi integritatea obiectivelor din ele este asigurată de către proprietarii
şi gestionarii acestora şi colaboratorii organelor de interne.
Paza rezervației științifice, a parcului național şi a rezervației biosferei este asigurată de
servicii speciale de pază. Paza altor categorii de arii naturale protejate, cu excepţia grădinii
dendrologice şi grădinii zoologice, este asigurată de autoritățile în a căror subordine se află.
- Cadastrul spațiilor verzi cuprinde datele evidenței spațiilor verzi conform indicilor de
calitate şi cantitate, funcționalității, precum şi datele folosirii şi evaluării sub aspect economic,
social, decorativ şi ecologic. Ținerea cadastrului spațiilor verzi se efectuează de către
autoritățile administrației publice locale în baza amenajamentelor, inventarierilor şi
cercetărilor, conform unui sistem unic, şi este coordonată cu organele teritoriale ale autorității
centrale pentru mediu.
Pe de altă parte, ținerea cadastrului obiectelor și complexelor fondului ariilor protejate
de stat este de competența autorității centrale pentru mediu şi se finanțează de la bugetul de
stat. Pentru instituirea cadastrului de stat, pot fi folosite mijloace de la bugetele locale.
Cadastrul de stat al obiectelor şi complexelor din fondul ariilor protejate cuprinde date despre
statutul juridic, apartenența, amplasamentul și limitele, regimul de protecție, importanța
științifică, cognitivă şi recreativă a acestor obiecte şi complexe. Informațiile cadastrale
(numărul cadastral, suprafața, actul de proprietate/administrare/folosință) privind obiectele și
complexele din fondul ariilor protejate se includ în Sistemul informațional automatizat al
fondului ariilor naturale protejate de stat.

c) Dezvoltați cazurile de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter penal,

contravențional şi civil pentru nerespectarea legislației privind regimul juridic
al Fondului Ariilor Naturale Protejate de Stat . – 7 p.
Încălcarea Legii privind fondul ariilor naturale protejate de stat, atrage după caz,
răspundere civilă, administrativă sau penală, conform legislației în vigoare.
Se consideră contravenții, dacă nu constituie, potrivit legii, infracțiuni, următoarele fapte:
a) folosirea ariilor naturale protejate în alte scopuri decât în cele prevăzute de prezenta lege; b)
organizarea fără expertiză ecologică a activității economice în ariile naturale protejate, precum
şi în zonele lor de protecție; c) deteriorarea sau distrugerea ariilor naturale protejate; d)
nelichidarea urmărilor ecologice ale avariilor, catastrofelor şi ale altor fenomene distructive; e)
introducerea de plante şi animale străine zonei respective, care poluează fondul genetic
autohton; f) încălcarea regulilor de export al plantelor şi animalelor luate sub protecția statului;
g) executarea neautorizată a oricărei lucrări de amenajare şi construcție; h) deversarea
deșeurilor industriale şi menajere în ape sau pe terenuri, depozitarea lor în ariile naturale
protejate şi în zonele lor de protecție; i) folosirea peste normele admise a chimicalelor în zonele
de protecție; j) recoltarea neautorizată a fructelor şi pomușoarelor de pădure, a ciupercilor,
plantelor medicinale, semințelor şi a organismelor acvatice; k) strămutarea nesancționată a
hotarelor ariilor naturale protejate; l) deteriorarea, ștergerea sau ridicarea bornelor de hotar,
geodezice sau topografice, a panourilor de avertizare sau a indicatoarelor; m) intrarea
persoanelor neautorizate, cu sau fără autovehicule, în zonele cu protecție integrală; n) camparea
în zonele interzise; o) pășunatul în zonele interzise; p) organizarea şi desfășurarea neautorizată
de activități economice, de turism şi agrement; r) fotografierea sau filmarea în scopuri
comerciale fără achitarea de taxe.
Prejudiciile materiale cauzate de persoane fizice şi juridice obiectelor şi complexelor din
fondul ariilor protejate se repară în modul stabilit de legislația în vigoare.
 Reparația prejudiciilor cauzate obiectelor şi complexelor din fondul ariilor protejate se
efectuează benevol sau prin hotărâre judecătorească în baza legislației civile.
Deținătorii de terenuri din fondul ariilor protejate nu poartă răspundere pentru pagubele
pricinuite agenților economici de animalele sălbatice în conformitate cu legislația civilă.
Infracțiuni în caz de nerespectare a legislației privind regimul juridic al fondului
ariilor naturale protejate de stat:
Tăierea ilegală a arborilor și/sau arbuștilor din fondul forestier sau din fondul ariilor
naturale protejate de stat.
Încălcarea regimului de administrare şi protecție a fondului ariilor naturale protejate de
stat, dacă aceasta creează pericolul cauzării de daune în proporții mari sau a cauzat daune în
proporții mari (20).

Subiectul II Regimul juridic al terenurilor cu destinație agricolă

Activitate de evaluare
a) Determinați noțiunea şi componenţa categoriei de terenuri cu destinație agricolă. – 3 p.
Terenurile cu destinație agricolă, constituie fâșiile folosite pentru desfășurarea activității în scopul
obținerii de produse agricole şi pentru amplasarea obiectivelor de infrastructură a agriculturii și a
structurilor de primire turistică, din categoria pensiunilor agroturistice, precum şi pentru obținerea
produselor energetice.

Din categoria terenurilor cu destinație agricolă fac parte:

a) terenurile agricole (arabile, inclusiv serele, solariile şi răsadnițele, pârloagele, livezile, viile,
plantațiile de nuci, plantațiile de dud, arbuștii fructiferi, finețele, pășunile, grădinile, loturile pomicole
şi altele asemenea – cele cu vegetație);

b) terenurile ocupate de depozite, de frigidere destinate păstrării produselor agricole, de fățări,

de ateliere de reparație şi de păstrare a mecanismelor (agregatelor) agricole, de ferme zootehnice,
inclusiv amenajările piscicole, precum şi fâșiile forestiere, iazurile antierozionale, drumurile care
servesc activitățile agricole, instalațiile de desecare, de irigare, pensiunile agroturistice, dacă nu au
fost atribuite la altă categorie de destinație;

c) terenurile ocupate de culturi de plante energetice lemnoase (plop, salcie, salcâm) care au gradul
de evaluare a fertilității naturale mai mic de 40 sau care se află în luncile râurilor ori în alte zone cu
risc de inundații.

b) Determinați condițiile şi măsurile juridice de consolidare a terenurilor agricole . – 5 p.

Consolidarea terenurilor agricole reprezintă un complex de acțiuni juridice şi tehnice, întreprinse
în scopul optimizării dimensiunii, amplasamentului terenurilor şi organizării sistemului de măsuri în
vederea combaterii eroziunii solului şi sporirii fertilității lui, creând condiții propice pentru activitatea
economică a gospodăriilor țărănești (de fermier), a întreprinderilor şi cooperativelor agricole de
producție, care cultivă pământul aflat în proprietate privată.

Consolidării pot fi supuse terenurile agricole situate în limitele unei singure localități. Consolidarea
terenurilor agricole se efectuează din inițiativa proprie, benevolă proprietarilor de terenuri prin
următoarele modalități: în baza contractului de activitate economică comună (cooperativele agricole
de producție); prin folosirea în comun a terenurilor agricole (în conformitate cu statutul
întreprinderilor agricole); prin separare, comasare şi redefinirea hotarelor sectoarelor de teren, prin
arendă, vânzare-cumpărare, prin schimbul sectoarelor de teren de către deținătorii de teren, inclusiv
între deținătorii de teren participanți la procesul de consolidare; precum şi prin alte modalități
neinterzise de legislație. Metoda de consolidare a sectoarelor de teren agricole o vor alege proprietarii
de teren.

Toate cheltuielile de consolidare a terenului agricol întreprinse cu concursul primăriei în vederea

investigării şi evaluării terenului, perfectării proiectului de consolidare, implementării acestuia şi
înregistrării în registrul bunurilor imobiliare se vor suporta de la bugetul de stat, de la bugetele locale
sau din alte surse de finanțare.

Consolidarea, potrivit Codului funciar trebuie să fie efectuată în conformitate cu principiile de bază
ale consolidării terenurilor precum:

- consolidarea în baza cererii adresate în scris de către proprietar primăriei respective, în

care se specifică modalitatea de consolidare.
- Dacă terenul formează masive compacte cu dimensiuni şi amplasament optimal, primăria,
cu acceptul proprietarilor, va începe procedura de consolidare fără a elabora proiectul de
consolidare.
- În termen de 15 zile după depunerea de către proprietari a cererii de consolidare a
terenurilor, primarul va respinge cererea sau va emite o dispoziție cu privire la inițierea
procesului de consolidare, care va conține descrierea generală a modalității de consolidare
a terenului, sursele de finanțare a procesului dat, termenul de finalizare a lucrărilor de
consolidare, numerele cadastrale ale terenurilor supuse consolidării, numele executantului
proiectului de consolidare a terenurilor, care va fi adusă la cunoștință solicitanților şi se va
prezenta de către primărie organului cadastral teritorial pentru a se face înscrierea
respectivă în registrul bunurilor imobile.
- Cu condiția respectării dreptului deținătorului de teren de a se retrage din procesul de
consolidare a terenului, în cazul existenței unei înscrieri în registrul bunurilor imobile cu
privire la inițierea procesului de consolidare a terenului, deținătorii de teren participanți la
procesul de consolidare nu sînt în drept să înstrăineze sau să depună în gaj terenul propus
spre consolidare până la finalizarea procesului dat. Retragerea din procesul de consolidare
a terenului se va anunța prin notificarea primarului.
Deținătorii de teren participanți la procesul de consolidare sînt obligați să mențină starea actuală
a terenurilor până la încheierea procesului de consolidare, să nu schimbe destinația acestora şi să nu
modifice valoarea terenurilor prin activitățile întreprinse de ei. Varianta finală a proiectului de
consolidare a terenurilor se aprobă printr-un acord întocmit în scris de proprietarii de terenuri
participanți la proces.

După aprobare, proiectul de consolidare a terenurilor se implementează. Procesul consolidării

terenului se consideră finalizat la data înregistrării terenurilor consolidate în registrul bunurilor
imobile. Proiectul de consolidare a terenurilor, aprobat prin decizia consiliului sătesc (comunal),
orășenesc, municipal, servește drept plan cadastral pentru localitatea respectivă şi drept bază pentru
înregistrarea drepturilor de proprietate asupra acestora ale proprietarilor de teren.
 c) Propuneți metode legale de scoatere a terenurilor agricole din circuitul agricol. – 7 p.

1. Terenurile cu destinație agricolă atribuite în proprietate ca loturi de pe lângă casă (grădini),

amplasate adiacent hotarelor intravilanului, se includ în hotarele intravilanului localității în modul
stabilit de legislație, cu trecerea în categoria terenurilor din intravilanul localității, şi se utilizează
pentru construcții locative.

2. Retragerea temporară a unor terenuri din circuitul agricol sau silvic pentru executarea unor
lucrări de prospecțiuni geologice, de instalare a unor linii de telecomunicații, de transport electric sau
conducte de gaz, apeducte şi alte instalații similare.

3. Scoaterea terenurilor din circuitul agricol se poate dispune și doar pentru o perioadă anumită
de timp or, scoaterea temporară din circuitul agricol a terenurilor agricole se poate face pe o perioadă
de maximum doi ani, cu plata unei garanţii egale cu taxa pentru fondul de ameliorare a fondului
funciar.

4. Scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri agricole pentru realizarea unor obiective
economice sau de destinaţie socială se realizează prin hotărîre de Guvern, la propunerea consiliilor
unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întîi sau, respectiv, de nivelul al doilea, în temeiul cererii
proprietarului, cu acordul organului central de mediu al administraţiei publice ; în cazul unei hotărîri
pozitive se va asigura decopertarea stratului de sol fertil şi utilizarea lui pentru refacerea
terenurilor degradate.

Alte metode nu am identificat

 Test 4
Subiectul I: Dreptul ecologic – ca ramură de drept
a) Definiți noțiunea dreptului ecologic ca ramură de drept. – 3 p.
Drept ecologic – totalitatea normelor juridice, ce reglementează relații sociale specifice în
domeniul utilizării resurselor naturale şi protecţiei mediului înconjurător de influențe negative de
ordin fizic, chimic şi biologic ce apare în procesul economic şi de producere sau altul, asigurării
respectării drepturilor ecologice şi intereselor legale ale persoanelor fizice şi juridice.

b) Stabiliți cercul subiecților, obiectelor şi conținutul raportului juridic de protecție a

mediului. – 5 p.
Întrucât cercul subiecților, obiectul și conținutul constituie elementele unui raport juridic vom
începe cu stabilirea faptului că raportul juridic ecologic este o relația socială ce apare în procesul
interacțiunii societății cu natura şi este reglementat de normele dreptului ecologic. Raportul juridic de
drept ecologic are drept temei de apariție, modificare și/sau stingere evenimentele şi faptele.
Evenimentele – apar şi dau naștere la raporturi ecologice indiferent de voința omului. Evenimentele
pot fi absolute (cutremurul de pământ) şi relative (raportul de protecție a pădurii). Faptele sunt acele
acțiuni întreprinse de către om ce aduc la apariția raporturilor juridice ecologice. Faptele depind de –
comportamentul omului; divizate în legale (pozitive) şi ilegale (negative).

Revenind însă la elementele raportului, determinăm faptul că din cercul subiecților raportului
juridic ecologic, principal şi obligatoriu în toate raporturile este – STATUL – deoarece conform art. 37
Constituția RM, statul este garantul asigurării dreptului la un mediu sănătos şi ecologic echilibrat;
Statul apare: ca purtător al împuternicirilor de administrare; ca proprietar al resurselor naturale; ca
structură cu drept de control; de prevenire şi contracarare. Un al doilea subiect este persoana fizică
sau juridică care acționează asupra mediului în scopul de a utiliza resursele naturale sau de a le proteja.
Aceștia pot fi divizați în cetățenii RM, cetățeni străini şi apatrizi.

Conținutul raportului juridic îl constituie totalitatea drepturilor şi obligaţiilor participanților la

raporturi.

Obiectul constituie acel element față de care apar raporturile juridice ecologice. Obiectul
raportului juridic este compus din: Obiect material – (componente ale naturii, resursele naturale, arii
naturale protejate de stat); și Componente ale naturii - elementele şi condițiile naturale ale Terrei:
aerul, apele de suprafață şi apele freatice, solul şi subsolul, rocile, masivele muntoase, lumea vegetala
şi ființele vii; (art. 1 Legea cu privire la expertiza ecologică); Componentele naturii şi bunurile sociale
(materiale) creează acel mediu în care există omul.

c) Formulați şi argumentați criteriile de corelației dreptului ecologic cu alte ramuri de drept.

(drept constituțional, drept civil, drept administrativ etc) – 7 p.
Dreptul ecologic şi dreptul constituțional

Normele juridice constituționale, reglementând relațiile sociale fundamentale, fixează şi pentru

dreptul mediului, cadrul general de manifestare a relațiilor sociale. Constituția cuprinde norme care
consacră principii ale dreptului ecologic precum, obligația statului de a ocroti şi reface echilibrul
ecologic, obligația respectării de către proprietari a sarcinilor privind protecția mediului, garanții
juridice ale dreptului la mediu. De asemenea Constituția consacră dreptul fundamental al omului la
un mediu sănătos. În privința răspunderii juridice, dreptul constituțional creează cadrul în care trebuie
să se manifeste şi răspunderea juridică în dreptul ecologic. Deși între cele două ramuri de drept există
o serie de interferențe, deosebirile dintre ele sunt evidente şi planează asupra naturii obiectului supus
reglementării.

Dreptul ecologic şi dreptul civil

Dreptul civil cuprinde norme ce reglementează cea mai importantă instituție juridică:
proprietatea. În sfera de reglementare a acestei instituții şi cu privire la aceasta, se determină
domeniul relațiilor sociale de mediu. Interconexiunile dintre cele două ramuri sunt determinate, în
primul rând, de exercitarea dreptului de proprietate asupra factorilor de mediu protejați legal (sol,
subsol, ape, păduri, etc.). Diferențele dintre dreptul civil şi dreptul ecologic sunt determinate de
obiectul şi metodele de reglementare specifice pentru fiecare, dar şi de calitatea titularului dreptului
şi a obligației, în raporturile juridice civile şi cele de dreptul mediului.

Dreptul ecologic şi dreptul administrativ

Atât în raporturile juridice administrative, cât şi în cele de dreptul mediului, părțile se află pe
poziție de subordonare, una dintre ele fiind, de regulă, un organ al administrației de stat. Raporturile
de drept administrativ se nasc în cadrul şi pentru realizarea activității executive, pe când, raporturile
de dreptul mediului se nasc în scopul înfăptuirii protecţiei, conservării şi dezvoltării mediului.
Problema înfăptuirii şi aplicării unei politici de mediu a determinat şi instituirea unei administrații cu
atribuții specifice, organizată special în acest sens.

Dreptul ecologic şi dreptul contravențional sau penal

Anumite fapte pot aduce atingere gravă valorilor sociale ale mediului şi obiectivelor politicii de
mediu. Din acest motiv, legiuitorul a incriminat o serie de fapte antisociale cu privire la mediu, prin
norme juridice contravenționale și penale speciale. De altfel, din punct de vedere istoric, se remarcă
faptul că normele juridice ce au reglementat relațiile de mediu, la începutul apariției acestora, au avut,
în marea lor majoritate, un caracter represiv.

Dreptul ecologic şi dreptul internațional public

În ultimele decenii, odată cu diversificarea domeniilor în care au incidență normele juridice de

drept internațional, s-a conturat tot mai clar ideea că în atingerea obiectivelor de mediu, este utilă şi
necesară, implicarea statelor pe plan internațional în elaborarea de politici de mediu, precum şi
urmărirea realizării şi îndeplinirii măsurilor stabilite cu prilejul conferințelor şi întrunirilor la nivel
internațional.

Subiectul II Principiile dreptului funciar

a) Determinați principiile dreptului funciar. – 3 p.
Generale – prevăzute de Constituția RM
P. Legalității; P. Egalității; P. Răspunderii pentru cauzarea prejudiciului; P. Protecției
tuturor formelor de proprietate.
Speciale – prevăzute expres în legislația funciară
 1. Principiul Priorității protecţiei mediului înconjurător în timpul utilizării terenurilor:
Crearea condițiilor pentru menținerea landșaftului şi protecția solului; Utilizarea mecanismului
ce nu duce la distrugerea lanțului ecologic; Efectuarea permanentă al monitoringului solurilor.
2. Principiul Folosirii terenurilor conform destinației: Pentru fiecare sector de teren
este stabilit regimul juridic, care presupune totalitatea regulilor de utilizare, protecție, evidență,
monitoring stabilite de lege. Destinația terenurilor e stabilește în actele de deținere; Terenurile
sunt divizate în 7 categorii, art. 2 Cod funciar; Fiecare categorie este divizată în subcategorii;
Terenurile unei categorii se delimitează în baza schemelor şi planurilor respective; Pot fi
determinate condiții suplimentare; Deținătorul de sine stătător nu poate schimba destinația
terenurilor; Schimbarea destinației este posibilă numai respectându-se procedura prevăzută de
lege şi cu acordul structurilor de Stat.
3. Principiul Stabilirii drepturilor asupra terenurilor: Pentru monitoringului circulației
terenurilor; Pentru protecția drepturilor deținătorilor de terenuri; Diferențierea calculării
plăților pentru teren.
4. Principiul Folosirii contra plată a terenurilor: Formele de plată sunt: Impozitul pe
imobil; Impozitul funciar; Pretul normativ; Plata de arendă.
5. Principiul Folosirii în complex a terenurilor: La atribuire în folosință a terenurilor şi
subsolului se ține cont de urmările economice, sociale, ecologice; Pentru încălcarea normelor
de folosire a terenurilor survine răspunderea.
6. Principiul Planificării folosirii terenurilor APL: elaborează planuri, programe de
utilizare; Aprobarea Planului Urbanistic sau Planului Rural; Deținătorii – planurile de folosire
a terenurilor aprobate de structurile statale; Scheme de divizare a loturilor; Elaborarea
prognozelor; Efectuarea monitoringului terenurilor;
7. Principiul folosirii raționale a terenurilor

b) Comparați principiul “folosirii raționale a terenurilor” cu „principiul

folosirii terenurilor conform destinației”. – 5 p.
Principiul Folosirii terenurilor conform destinației: Pentru fiecare sector de teren este
stabilit regimul juridic, care presupune totalitatea regulilor de utilizare, protecție, evidență,
monitoring stabilite de lege. Destinația terenurilor e stabilește în actele de deținere; Terenurile
sunt divizate în 7 categorii, art. 2 Cod funciar; Fiecare categorie este divizată în subcategorii;
Terenurile unei categorii se delimitează în baza schemelor şi planurilor respective.
Astfel, după destinația acestora, acestea sunt - cu destinaţie agricolă; - din intravilanul
localităţilor; - destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii
speciale; - destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative, terenurile de
valoare istorico-culturală, terenurile zonelor suburbane şi ale zonelor verzi; - ale fondului
silvic; - ale fondului apelor; - ale fondului de rezervă.
Respectiv, terenurile trebuie utilizare în scopul în care acestea sunt prevăzute iar orice
schimbare de destinație urmează a fi efectuată în conformitate cu rigorile legale, conform
procedurilor stabilite de lege. Deținătorul terenului nu poate de sine stătător schimba destinația
teren.
Pe de altă parte, principiul folosirii raționale a terenurilor reprezintă:
- respectarea cerințelor ecologice și sanitaro-igienice în procesul exploatării
terenurilor;
- ameliorarea fertilității terenurilor agricole;
- determinarea normelor admisibile de concentrație a substanțelor nocive în sol;
- valorificarea lor în conformitate cu pretabilitatea şi exploatarea în regim de eficacitate
sporită, asolamente, irigare, desecare;
- prevenirii proceselor de degradare (eroziune, alunecări de teren, dehumificare,
înmlăştinire, salinizare, compactare ş. a.);
 - organizează raţional teritoriul;
- păstrează şi îmbunătăţesc fertilitatea solurilor, alte proprietăţi utile ale terenului,
introducînd asolamente fundamentate ştiinţific, administrînd raţional îngrăşăminte,
aplicînd metode cruţătoare de lucrare a terenului şi alte măsuri de protecţie;
- conservează terenurile agricole degradate, dacă este imposibilă restabilirea fertilităţii
solurilor;
- recultivă terenurile degradate, restabilesc şi îmbunătăţesc fertilitatea lor, le antrenează în
circuitul economic;
- decopertează stratul fertil al solului în procesul efectuării lucrărilor de construcţie,
ameliorative şi altor lucrări legate de distrugerea solului, îl păstrează şi îl folosesc în scopuri
de recultivare şi ameliorare a terenurilor agricole;
- realizează programele de stat de dezvoltare economică şi socială privind protecţia terenurilor.

c) Argumentați aplicarea practică a principiului circulației libere a terenurilor.

– 7 p.
Când ne referim la libera circulație a terenurilor, nu ne referim la schimbarea destinației
terenurilor însă aceasta constituie acea regula de drept potrivit căreia terenurile aflate in circuitul civil
pot fi înstrăinate sau/si dobândite liber prin modurile prevăzute de lege.

Potrivit art.27 Cod funciar, printre drepturile proprietarilor funciari se enumeră și dreptul
acestora să lase ca moștenire terenul şi să înstrăineze terenul în conformitate cu legea.

Aplicarea practică a acestui principiu constă în aceea că ele pot fi înstrainate si dobândite liber
prin oricare din modurile prevazute de lege. Terenurile cu sau fara constructii, situate în intravilan si
extravilan, indiferent de destinatia sau de întinderea lor, pot fi înstrainate si dobândite prin acte
juridice între vii, încheiate în forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute. Cetatenii straini si
apatrizii, precum si persoanele juridice straine nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra
terenurilor agricole în R.M. în conditiile prevazute de legea. Cu exceptia litigiilor privind reconstituirea
dreptului de proprietate privata si legalitatea titlului de proprietate, conform legilor fondului funciar,
existenta unui litigiu privitor la un teren cu sau fara constructii, nu împiedica înstrainarea acestuia si
nici constituirea altor drepturi reale sau de creanta, dupa caz. Înstrainarile realizate nu valideaza
titlurile de proprietate ale înstrainatorilor si dobânditorilor, daca acestea erau lovite de nulitate, ca
urmare a încalcarii dispozitiilor legale în vigoare la data încheierii lor. În situatia în care, dupa
încheierea unui antecontract cu privire la un teren, cu sau fara constructii, una dintre parti refuza
ulterior sa încheie contractul, partea care si-a îndeplinit obligatiile poate sesiza instanta competenta,
care pronunta o hotarâre care sa tina loc de contract.
 TEST 5
Subiectul I: Regimul juridic de folosire a Apelor
Activităţi de evaluare:

a) Definiţi corpul de apă ca obiect al raportului juridic de folosire. -3p.

Prin „corp de apa” ca obiect al raportului de folosire , se înţelege un element discret şi
semnificativ al apelor de suprafaţă ca: râu, lac, canal, sector de râu, sector de canal, ape
tranzitorii, o parte din apele costiere, sau volumul distinct de apă subterană în limitele unui
acvifer sau ale mai multor acvifere, dar și suprafața de apă creată prin activitatea umană, care
pot fi folosite în activitatea umană în scopurile pentru ce le-au fost atribuite.

b) Determinaţi specificul folosirii apelor şi ordinea de atribuire a lor în folosința specială. -5p.
.

(2) Sînt considerate folosinţă specială a apei şi următoarele activităţi:

a) captarea apei din sursele de apă de suprafaţă şi din cele subterane pentru aprovizionarea cu
apă destinată consumului uman;
b) captarea şi folosinţa apei din sursele de apă de suprafaţă şi din cele subterane în scopuri
tehnice şi industriale, inclusiv la prelucrarea produselor alimentare şi în agroindustrie;
c) captarea şi folosinţa apei din diferite surse pentru irigare;
d) folosinţa apei în acvacultură şi piscicultură;
e) deversarea apelor uzate;
f) utilizarea apei pentru generarea de energie hidro-electrică;
g) exploatarea de pontoane, debarcadere şi de alte structuri hidraulice pe terenul fondului de
apă;
h) dezvoltarea şi exploatarea comercială a plajelor şi a zonelor de agrement.

(2) Utilizatorii de apă sînt obligaţi:

a) să folosească apa în mod raţional şi econom;
b) să întreprindă măsuri pentru protecţia apelor împotriva poluării;
c) să respecte drepturile altor utilizatori de apă;
d) să ţină evidenţa apei folosite şi să o raporteze, conform unui regulament aprobat de Guvern

1) Cererea de eliberare a autorizaţiei de mediu pentru folosinţa specială a apei se înaintează

instituţiei competente.
(2) Lista actelor necesare solicitantului pentru obţinerea autorizaţiei de mediu pentru folosinţa
specială a apei include:
a) documentul care atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra terenului pe care
este situat corpul de apă, asupra construcţiilor hidrotehnice, precum şi asupra altor construcţii
destinate folosinţei apelor;
b) planul şi/sau schema terenului, cu indicarea, după caz, a construcţiilor hidrotehnice, a
mijloacelor de măsurare a cantităţii de apă care urmează a fi folosită şi deversată, precum şi a
altor construcţii destinate folosinţei apelor;
c) paşaportul prizei de apă;
d) regulamentul de exploatare a barajelor, iazurilor şi a lacurilor de acumulare;
e) calculele privind cantitatea de apă care urmează a fi folosită şi volumul de ape uzate;
f) planul de acţiuni/investiţii privind protecţia resurselor de apă în perioada de folosinţă a apei;
 g) rezultatele analizelor privind proprietăţile fizico-chimice şi/sau bacteriologice ale apei;
h) contractul pentru folosirea sectorului de subsol;
i) contractul de transportare şi receptare a apelor uzate pentru epurare, în cazul lipsei
propriului sistem de evacuare şi epurare a apelor uzate;
j) dovada publicării în presa locală a anunţului prevăzut la alin. (4) cu privire la solicitarea
eliberării autorizaţiei de mediu pentru folosinţa specială a apei.

(4) Solicitantul autorizaţiei de mediu pentru folosinţa specială a apei este obligat să publice în
presa locală un anunţ cu privire la solicitarea eliberării autorizaţiei de mediu pentru folosinţa
specială a apei, precum şi să îl afişeze la primăria din localitate. Orice persoană fizică sau
persoană juridică ce are obiecţii la cererea de eliberare a autorizaţiei de mediu pentru folosinţa
specială a apei poate notifica în scris instituţiei competente în termen de 30 de zile de la
publicarea anunţului.
(5) Instituţia competentă, în termen de 30 de zile de la primirea cererii:
a) coordonează, prin procedura ghişeului unic, condiţiile de folosinţă a apei cu autorităţile de
supraveghere a sănătăţii publice, de gestionare a apelor, de folosire a resurselor minerale, de
protecţie a mediului, de protecţie a resurselor biologice acvatice, precum şi cu autorităţile de
supraveghere sanitar-veterinară, de protecţie civilă şi situaţii excepţionale, conform unui
regulament aprobat de Guvern;
b) organizează, în comun cu autorităţile specificate la lit. a), inspectarea corpului de apă, a
construcţiilor hidrotehnice, precum şi a altor construcţii destinate folosinţei apelor indicate în
cerere.
(6) Instituţia competentă plasează pe site-ul său oficial cererile de eliberare a autorizaţiei de
mediu pentru folosinţa specială a apei şi organizează, după caz, audieri publice cu privire la
numitele cereri dacă acestea din urmă implică un impact semnificativ asupra mediului sau dacă
au fost prezentate obiecţii conform alin. (4).
(7) Termenul maxim de examinare a cererii şi de eliberare a autorizaţiei de mediu pentru
folosinţa specială a apei este de două luni. În cazul autorizaţiei de mediu pentru folosinţa
specială a apei pe termen lung, termenul poate fi prelungit cu două luni.

(1) Autorizaţia de mediu pentru folosinţa specială a apei se eliberează pentru un termen de
12 ani, cu excepţia cazurilor în care:
a) autorizaţia este cerută pentru un termen mai scurt;
b) autorizaţia este cerută pentru un termen lung în temeiul alin. (2).
(2) Autorizaţia de mediu pentru folosinţa specială a apei pe termen lung se eliberează
pentru 25 de ani în cazul în care solicitantul se obligă să facă o investiţie pe termen lung
avînd ca obiect construcţia, îmbunătăţirea sau reabilitarea:
a) unui baraj în scopuri hidroenergetice sau de altă natură;
b) unei construcţii hidrotehnice sau instalaţii pentru tratarea şi furnizarea apei potabile.

c) Argumentaţi cazurile de aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter penal, contravenţional şi

civil pentru nerespectarea legislației apelor. -7p.
Încălcarea sau neexecutarea legislaţiei în domeniul apelor atrage răspunderea civilă,
contravenţională sau penală, în condiţiile legii.

Răspunderea civilă survine în cazul în care ăn urma exploatării resurselor de apă se cauzează
prejudicii materiale mediului și necesită a fi reparate.
 Codul contrav. Al R.M prevede un șir de sancțiuni pentru pesoanele care încalcă regimul de
protecție al apelor, drept urmare a poluării acestora, eroziunea solurilor și al ator
fenomene,spălarea vehiculelor utilajelor și ambalajelor în apele naturale, nerespectarea regimului
de protecție a zonelor de protecție al apelor. De asemenea, răspunderea contravențională survine
în cazul încălcării regulilor de folosire al apei prin folosirea apelor potabile în sopuri tehnice și
folosirea obiectivelor acvatice fără autorizatie de folosinta specială.

Nerespectarea regulilor și instrucțiunilor privind exploatarea construcțiilor, instalațiilor și

aparatelor de măsurat hidrotehnice, de gospodărie si de protecție a apelor de asemenea atrage
răspunderea contraventională.

Codul penal prevede la art. 229 sancțiunarea pentru poluarea apeo prin infectarea sau altă
impurificare a apelor de suprafata ori subterane cu ape uzate sau cu alte deseuri ale
întreprinderilor si organizatiilor industriale, agricole, comunale si de altă natură, daca au cauzat
daune in proportii considerabile regnului animal sau vegetal, resurselor piscicole, silviculturii,
agriculturii sau sănătății populatiei.

Subiectul II Protecţia juridică a terenurilor.

Activitate de evaluare

a) Determinați măsurile juridice de protecție şi ameliorarea terenurilor. -3p.

Terenurile, ca spaţiu de importanţă vitală, ca mijloc de producţie agricolă şi spaţiu de amplasare
a tuturor obiectelor de activitate umană sînt protejate de stat.

Funcţia de atribuire şi de înstrăinare a terenurilor, de autentificare a dreptului deţinătorilor de terenuri

o au numai organele administraţiei de stat.

Statul sprijină material, financiar şi organizatoric dezvoltarea eficientă a tuturor formelor de

gospodărire agricolă, tehnologizarea agriculturii în sensul îmbunătăţirii lucrării şi valorificării terenului
cu reducerea corespunzătoare a pierderilor şi deşeurilor poluante, efectuarea studiilor de impact
ecologic, economic şi social care să fundamenteze deciziile de promovare a noilor investiţii în
agricultură, măsurile de protecţie a terenului ca fundament al dezvoltării durabile a gospodăriilor,
asigură folosirea economicoasă a terenurilor şi restrîngerea suprafeţelor ocupate de construcţii,
garantează dreptul de proprietate şi celelalte drepturi ale deţinătorilor de terenuri.

Protecţia terenurilor constituie un sistem de măsuri juridice, organizatorice, economice şi de altă natură,
prin care se urmăreşte folosirea lor raţională, preîntîmpinarea retragerii neîntemeiate a terenurilor din
circuitul agricol, protecţia lor contra efectelor antropogene nocive, precum şi regenerarea şi sporirea
fertilităţii solurilor, productivităţii terenurilor destinate agriculturii şi silviculturii.

Protecţia terenurilor se face pe baza calificării în complex a terenurilor agricole drept formaţiuni
(ecosisteme) naturale complexe, ţinîndu-se cont de particularităţile lor zonale (regionale), de caracterul
folosirii lor în scopul:

preîntîmpinării degradării şi distrugerii terenurilor, altor urmări defavorabile ale activităţii

economice;

îmbunătăţirii şi restabilirii terenurilor supuse degradării sau distrugerii;

Deţinătorii de terenuri:
 organizează raţional teritoriul;

păstrează şi îmbunătăţesc fertilitatea solurilor, alte proprietăţi utile ale terenului, introducînd
asolamente fundamentate ştiinţific, administrînd raţional îngrăşăminte, aplicînd metode cruţătoare de
lucrare a terenului şi alte măsuri de protecţie;

protejează terenurile contra eroziunii, cauzate de ape şi de vînt, prin măsuri economico-
organizatorice, agrotehnice şi hidrotehnice, prin crearea unui sistem de perdele forestiere de protecţie
şi înierbare;

protejează terenurile contra subinundării, înmlăştinirii, salinizării uscării excesive, tasării, poluării cu
deşeuri industriale, cu substanţe chimice, biologice şi radioactive, produse petroliere, cu gunoi menajer
şi de producţie, cu ape de scurgere, precum şi contra altor procese de ruinare;

protejează terenurile agricole contra acoperirii lor cu tufari, contra altor procese ce duc la înrăutăţirea
stării lor agrotehnice;

conservează terenurile agricole degradate, dacă este imposibilă restabilirea fertilităţii solurilor;

recultivă terenurile degradate, restabilesc şi îmbunătăţesc fertilitatea lor, le antrenează în circuitul

economic;

decopertează stratul fertil al solului în procesul efectuării lucrărilor de construcţie, ameliorative şi

altor lucrări legate de distrugerea solului, îl păstrează şi îl folosesc în scopuri de recultivare şi ameliorare
a terenurilor agricole;

realizează programele de stat de dezvoltare economică şi socială privind protecţia terenurilor.

Acţiunile de protecţie a terenurilor se efectuează pe baza proiectelor de reglementare a regimului

proprietăţii funciare, de ameliorare şi de altă natură, elaborate şi aprobate în modul stabilit pe baza
recomandărilor ştiinţei şi practicii înaintate.

Modul de protecţie a terenurilor este stabilit de legislaţia privind ocrotirea naturii şi mediului
înconjurător.

Modul de protecţie a terenurilor se stabileşte de legislaţie.

b) Determinați lista clauzelor contractuale privind asigurarea măsurilor juridice de protecție şi

ameliorarea terenurilor în contractele de arendă . -5p.
Condiţiile de arendă se stabilesc de comun acord între persoanele care dau în arendă şi arendaşi
în contractul de arendă.

Clauzele:

a) părţile contractante, domiciliul ori sediul acestora;

b) obiectul contractului;

c) actul care autentifică dreptul de proprietate sau alt drept al arendatorului de a da terenul în arendă;

d) înregistrarea contractului în modul stabilit;

 e) termenul arendei;

f) componenţa, forma şi cuantumul plăţii pentru arendă;

g) modalitatea, termenul şi locul achitării plăţii pentru arendă;

h) drepturile şi obligaţiile părţilor;

i) răspunderea părţilor;

j) condiţiile de modificare şi de reziliere a contractului;

k) condiţiile de folosire a obiectelor situate pe terenul arendat, inclusiv a utilajului şi a tehnicii

agricole;

l) condiţiile de recultivare, după caz;

m) obligativitatea respectării normelor ecologice.

În contract pot fi prevăzute și alte clauze neinterzise de lege.

c) Dezvoltaţi procedura de ameliorare a terenurilor degradate prin împădurire prevăzută de

legislația în vigoare. -7p.

În scopul asigurării împăduririi necesare şi prevenirii eroziunii solurilor, pentru împădurire

pot fi folosite şi terenuri nefavorabile agriculturii.
Terenurile degradate vor fi împădurite de deţinătorii lor legali din mijloace proprii şi,
după caz, , prin intermediul unităţilor specializate. Materialul biologic este asigurat, pe
bază contractuală, de autoritatea silvică centrală sau de alţi producători, iar lucrările se
vor executa cu asistenţa tehnică gratuită a personalului silvic de specialitate.
terenurile degradate, indiferent de tipul de proprietate, care pot fi ameliorate prin lucrări de
împădurire în vederea protejării solului, refacerii echilibrului hidrologic şi îmbunătăţirii condiţiilor de
mediu.

Art.2. - Sînt considerate terenuri degradate, în înţelesul prezentei legi, terenurile care, prin
eroziune, poluare sau prin acţiunea distructivă a unor factori antropici, şi-au pierdut definitiv
capacitatea de producţie agricolă, dar care pot fi ameliorate prin împădurire şi prin alte lucrări
pentru restabilirea ecosistemelor, şi anume:

a) terenurile cu eroziune de suprafaţă foarte puternică şi excesivă;

b) terenurile cu eroziune de adîncime - ogaşe, ravene, torenţi;

c) terenurile afectate de alunecări active, prăbuşiri, surpări şi scurgeri noroioase;

d) terenurile nisipoase expuse erodării de către vînt sau apă;

e) terenurile cu pietriş, bolovăniş, grohotiş, stîncării şi depozite de aluviuni torenţiale;

f) terenurile cu exces permanent de umiditate;

g) terenurile sărăturate;
 h) terenurile poluate cu substanţe chimice, petroliere sau noxe;

i) terenurile ocupate cu cariere deschise, cu halde miniere, cu deşeuri de producţie sau menajere
etc.;

j) terenurile cu biocenoze afectate sau distruse;

k) terenurile neproductive.

Estimarea volumelor anuale ale lucrărilor de împădurire a terenurilor degradate proprietate

publică a unităţilor administrativ-teritoriale şi a terenurilor degradate proprietate privată se
realizează de către Agenţia „Moldsilva” şi/sau entităţile silvice subordonate. Datele primare se
asigură de serviciile raionale relaţii funciare şi cadastru, precum şi de proprietarii terenurilor
degradate prin prezentarea şi/sau entităţilor silvice subordonate a listelor terenurilor degradate
propuse pentru împădurire. Estimarea costurilor lucrărilor de împădurire a terenurilor degradate
proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale şi a terenurilor degradate proprietate privată
se realizează în baza hărţilor tehnologice la lucrările de proiectare şi cultură silvică, elaborate de
Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, coordonate şi publicate conform legislaţiei în vigoare. Din
cauza complexităţii lucrărilor de împădurire a terenurilor degradate, proiectarea culturilor silvice se
realizează sub egida Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice, cu argumentarea tehnico-ştiinţifică
corespunzătoare. Proiectarea lucrărilor de împădurire a terenurilor degradate proprietate publică a
unităţilor administrativ-teritoriale şi a terenurilor proprietate privată se efectuează în corespundere
cu prevederile reglementărilor tehnice aprobate de Agenţia „Moldsilva” (norme şi îndrumări tehnice,
ghiduri, proiecte-tip etc.).
Lucrările de creare a plantaţiilor forestiere pe terenuri degradate demarează cu perfectarea
proiectelor de împădurire, bazate pe efectuarea unui complex de lucrări de prospecţiune (lucrări
pregătitoare, de stabilire a condiţiilor iniţiale etc.). După finalizarea lucrărilor respective se
efectuează ridicarea în plan a terenurilor destinate împăduririi (la scara 1:5000-1:10000). Schiţa
sectorului se anexează la proiectul de împădurire. Împădurirea terenurilor degradate se efectuează
în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare. Lucrările trebuie să asigure
concentrarea/unificarea suprafeţei sectoarelor compuse din suprafeţe mici dispersate, generînd
ridicarea nivelului agrotehnic şi de mecanizare a lucrărilor şi folosirea cît mai raţională a terenurilor
supuse împăduririi. Culturile silvice pe terenuri degradate sînt realizate prin plantarea puieţilor (de
talie mică, mijlocie şi mare) şi a butaşilor. Materialul săditor trebuie să corespundă standardelor în
vigoare şi să nu fie uscat. În unele cazuri (terenuri greu accesibile, ravene active etc.), crearea
culturilor silvice se realizează şi prin semănături.
Fiecare sector în care s-au efectuat lucrări de împădurire urmează a fi delimitat prin instalarea
bornelor, cu efectuarea inscripţiilor de rigoare.
Culturilor silvice trebuie să li se asigure o îngrijire minuţioasă, aceasta constînd în afînarea solului şi
distrugerea buruienilor. Îngrijirea culturilor silvice se efectuează pînă la închiderea stării de masiv.
Completarea/reparaţia culturilor silvice se realizează anual pînă la atingerea indicilor necesari
pentru transferarea în starea de masiv. Necesitatea completărilor este determinată în urma
inventarierilor anuale ale culturilor silvice.
 TEST 6
Subiectul I: Politica statului Republica Moldova în domeniul protecţiei mediului
Activităţi de evaluare:

a) Definiţi funcţiile ecologice ale statului şi dreptului. -3p.

Funcţia unui stat democratic reprezintă direcţiile principale sau de bază a activităţii sale,
determinate de necesitatea hotărârii anumitor probleme generale ale societăţii. Funcţia
reprezintă rolul statului în societate.

Principalul rol pe care îl joacă funcţia ecologică a statului se exprimă prin asigurarea ştiinţific
argumentat a corelaţiei intereselor ecologice şi economice a societăţii, să fie garanta în realizarea
şi apărarea drepturilor omului la un mediu sănătos, adecvat pentru viaţa şi sănătatea omului.

Funcţia ecologică a statului include în sine:

• Activitatea de administrare cu resursele naturale în interesul societăţii;

• Asigurarea folosirii raţionale a resurselor naturale în scopul prevenirii dispariţiei acestora;
• Protecţia drepturilor omului şi intereselor legitime.
Funcţia ecologică se realizează prin forme (metoda şi posibilitatea de executare a funcţiei).

b) Stabiliți lista și funcțiile autorităților publice cu responsabilități în domeniul mediului-5p.

În domeniul mediului sunt responsabile umrătoarele autorități publice: organele
administratiei publice centrale de specialitate- Ministerului Agriculturii Dezvotării
Regionale și Mediului: Direcția politici de prevenire a poluării și evaluării de mediu,
Direcția politici de management al deșeurilor și substanțelor chimice, Direcția politici în
domeniul biodiversității, Direcția politici de management integrat al resurselor de apă
Serviciul managementul proiectelor de mediu, Secția politici de aer și schimbări climatice,
Serviciul protecția solului și subsolului și organele administratiei publice locale.

Parlamentul:
a) aprobă principiile politice generale în domeniul protecţiei mediului şi folosirii
resurselor naturale;
b) adoptă acte legislative cu privire la protecţia mediului şi folosirea resurselor naturale;
c) aprobă la propunerea Guvernului limitele de folosire a resurselor naturale de
importanţă naţională, limitele de emisii şi deversări nocive în mediu, limitele de
depozitare a deşeurilor de producţie şi menajere pe teritoriul republicii, taxele pentru
folosirea resurselor naturale, pentru poluarea mediului şi pentru depozitarea deşeurilor;
d) aprobă programe de redresare a mediului;
e) declară teritorii drept zone de criză ecologică sau de catastrofă ecologică, stabileşte
regimul de administrare în ele şi statutul cetăţenilor;
f) audiează raportul anual al Guvernului privind starea mediului în republică.
Art. 7. - Preşedintele Republicii:
a) reprezintă interesele Republicii Moldova în domeniul protecţiei mediului în relaţiile
internaţionale;
 b) este responsabil în faţa comunităţii mondiale pentru starea mediului în republică.
Art. 8. - Guvernul:
1) realizează politica Parlamentului în domeniul protecţiei mediului şi asigură folosirea
raţională a resurselor naturale;
2) întocmeşte cadastrul resurselor naturale;
3) adoptă decizii cu privire la scoaterea temporară sau definitivă din circuitul agricol a
terenurilor secătuite sau periclitate de procese geologice, la stabilirea terenurilor
destinate împăduririi, la crearea zonelor sanitare şi de protecţie, precum şi a perdelelor
forestiere de protecţie;
4) asigură în comun cu autorităţile administraţiei publice locale acţiuni de conservare a
diversităţii biologice;
5) coordonează activitatea de protecţie a mediului, desfăşurarea de ministere,
departamente şi autorităţile administraţiei publice locale;
6) elaborează programe de ameliorare a calităţii mediului pe anul următor;
7) elaborează măsuri de prevenire a crizelor, accidentelor şi catastrofelor ecologice, iar
în caz de producere a acestora organzează un complex de acţiuni pentru lichidarea
consecinţelor lor;
8) determină amplasarea şi regimul poligoanelor de nivel republican pentru
despozitarea şi prelucrarea deşeurilor de producţie, păstrarea substanţelor toxice şi
radioactive, precum şi reglementează transportarea şi inactivarea acestora;
9) organizează şi susţine activitatea de educaţie ecologică, creează sistemul de instruire
ecologică la toate nivelurile sistemului de învăţămînt, asigură pregătirea cadrelor de
specialişti în domeniul protecţiei mediului;
10) asigură relaţiile externe ale Republicii Moldova cu alte state şi cu organismele
internaţionale în domeniul protecţiei mediului;
11) numeşte adjuncţii conducătorului autorităţii centrale pentru resursele naturale şi
mediu;
12) suportă finanţarea activităţii şi înzestrarea tehnico-materială a Departamentului şi a
subdiviziunilor acestuia, finanţarea comenzii de stat pentru cercetări ştiinţifice în
probleme de protecţie a mediului şi folosire raţională a resurselor naturale;
13) cere autorităţilor de administrare a economiei să elaboreze şi să asigure realizarea
în comun cu autorităţile administaţiei publice locale cu instituţiile de cercetări în
domeniile respective şi cu autorităţile pentru mediu programe şi recomandări cu privire la:
a) protecţia şi ameliorarea terenurilor în procesul gospodăririi în conformitate cu
destinaţia lor şi specificul funcţional al ecosistemelor; schimbarea destinaţiei terenurilor
conform rezultatelor evaluării impactului asupra mediului;
b) reducerea consumului de apă industrială şi prevenirea pierderilor ei, creşterea
gradului ei de utilizare, preîntîmpinarea eutrofizării neechilibrate a apelor de suprafaţă şi a
poluării apelor freatice cu substanţe chimice;
c) economisirea energiei, obţinerea unei maxime eficienţe la folosirea ei, reorientarea
politicii energetice spre producerea decentralizată şi locală a energiei preferenţial pe
seama aplicării surselor de energie alternativă (energia vîntului, soarelui, masei biologice);
d) îmbunătăţirea performanţelor tehnice pentru reducerea noxelor evacuate în
atmosferă, siastarea folosirii de clorofluorocarbonaţi, diminuarea poluării atmosferei cu
bioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili, reducerea noxelor evacuate prin
gazele de eşapament, a zgomotelor şi vibranţiilor în conformitate cu prevederile tratatelor
şi acordurilor interstatale şi internaţionale în acest domeniu;
e) elaborarea instrumentelor economice şi de gospodărire pentru minimalizarea
deşeurilor prin utilizarea cît mai eficientă a materiei prime, reducerea folosirii substanţelor
toxice, corozive şi inflamabile sau înlocuirea lor cu materiale alternative interne, prin
mărirea termenului de utilizare a producţiei şi prin reciclarea ei.
Art. 9. - Autorităţile administraţiei publice ale raionului, municipiului în comun cu
autorizaţiile locale pentru mediu şi pentru sănătate:
asigură respectarea legislaţiei de protecţie a mediuluii;
b) aprobă de comun acord cu Departamentul limitele de folosire a resurselor naturale,
cu excepţia limitelor de folosire a resurselor de importanţă naţională, limitele de emisii şi
deversări nocive în mediu, cu excepţia celor ce depăşesc teritoriul raionului, municipiului,
limitele poluării fonice; limitele de depozitare a deşeurilor de producţie şi menajere;
c) supraveghează şi coordonează activitate primăriilor şi preturilor în domeniul
depozitării şi prelucrării deşeurilor de producţie şi menajere, construcţiei şi funcţionării
instalaţiilor de epurare a apelor reziduale, instalării utilajelor şi depozitivelor de reţinere şi
neutralizare a noxselor, prevenirii şi combaterii alunicărilor de teren, eroziunii, salinizării,
compactării şi poluării solurilor cu îngrăşăminte minerale şi pesticide, folosirii raţionale a
pajiştilor, repartizării de terenuri pentru asigurarea gradului necesar de împădurire, creării
perdelelor forestiere de protecţie şi a spaţiilor verzi;
e) organizează elaborarea şi realizarea programelor ecologice raionale, municipale,
asigură efectuarea lucrărilor de reconstrucţie ecologică şi de restabilire a echilibrului
ecologic în zonele afectate prin activitatea antropică;
f) declară drept zone protejate monumente ale naturii de interes ecologic şi peizagistic
raional, municipal;
g) asigură informarea sistematică şi operativă a populaţiei, întreprinderilor, instituţiilor,
organizaţiilor privind starea mediului în raion, municipiu;
h) contribuie la instruirea şi conştientizarea populaţiei în problemele protecţiei mediului
şi folosirii raţionale a resurselor naturale.
Art. 10. - Autorităţile administraţiei publice ale comunei (satului), oraşului în comun cu
autorităţile locale pentru mediu şi pentru sănătate:
a) asigură păstrarea unui mediu înconjurător sănătos şi folosirea raţională a resurselor
naturale, exercită un control permanent asupra respectării legislaţiei cu privire la protecţia
mediului;
b) aprobă anual de comun cu autorităţile pentru mediu limitele de folosire a resurselor
naturale, cu excepţia limitelor de folosire a resurselor de importanţă raională; limitele de
emisii şi deversări nocive în mediu, cu excepţia celor ce depăşesc teritoriul comunei
(satului), oraşului; limitele poluării fonice; limitele de depozitare a deşeurilor de producţie
şi menajere;
c) stabilesc perimetrele pentru depozitarea deşeurilor de producţie şi menajere, a
moluzului rezultat din construcţii, fierului vechi, organizează inactivarea şi utilizarea
acestora, stabilesc locurile pentru cimitirile de animale, pentru acumularea, prelucrarea,
utilizarea precum şi pentru neutralizarea rezidurilor ce nu pot fi prelucrate;
d) asigură construirea şi funcţionarea instalaţiilor de epurare în conformitate cu
standardele stabilite pentru apele reziduale, supraveghează echipamentele şi dispozitivele
 de preepurare a apelor reziduale, de reţinere a noxelor;
e) organizează refacerea landşafturilor şi reconstrucţia zonelor afectate profund sun
aspect peisagistic şi al echilibrului ecologic cum sînt: terenurile de exploatări miniere la
suprafaţă, haldele de cenuşă, fosfoghips, depozitele de şlamuri industriale din contul
agenţilor economici care au produs afectarea;
f) restabilesc şi menţin raportul ştiinţific argumentat în cadrul zonei între terenurile
arabile, pentru păşunat, păduri şi ape pentru a păstra echilibrul natural în ecosisteme,
delimitează terenurile pentru păşunat, luînd în considerare încărcarea lor cu animale,
potenţialul de producţie şi cerinţele de protecţie a solului şi vegetaţiei;
g) asigură realizarea măsurilor de prevenire şi combatere a alunecărilor de teren,
eroziuni, salinizării, compactării şi poluării solului cu îngrăşăminte minerale şi pesticide;
repartizarea de terenuri pentru noi obiective, plantaţii multianuale, masive de irigare care
sînt admise numai în baza autorizaţiei serviciului geologic;
h) repartizează terenuri pentru asigurarea gradului necesar de împădurire, îndeosebi în
zonele cu deficit de păduri, organizează împădurirea terenurilor agricole impracticabile,
sădirea şi întreţinerea perdelelor forestiere de protecţie, aliniamentelor de arbori şi
arbuşti, spaţiilor verzi, parcurilor şi grădinelor vii;
i) acordă priorităţi şi înlesniri întreprinderilor ce desfăşoară activităţi economice
nonpoluante şi sistemelor de producţie cu circuit închis, sistează planificarea, construirea
şi lucrările pentru efectuarea cărora s-a obţinut autorizaţia autorităţilor pentru mediu.
j) contribuie, împreună cu beneficiarul, la organizarea şi efectuarea expertizei ecologice
obşteşti a documentaţiei de proiect pentru obiectele care presupun modificări ale
mediului ori ale unor componente ale acestuia;
k) oferă suport iniţiatorului activităţii planificate în organizarea procesului de informare
a publicului şi a dezbaterilor publice asupra documentației privind evaluarea impactului
asupra mediului al obiectelor sau activităților planificate.

c) Dezvoltaţi conţinutul principiului „poluatorul plăteşte” -7p.

Principiul “Poluatorul plătește” și cadrului său este stability prin Directiva 2004/35 / CE a Parlamentului European
și a Consiliului din 21 aprilie 2004, privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și
repararea daunelor aduse mediului.Directiva definește daunele aduse mediului ca “daune aduse speciilor și
habitatelor naturale protejate, respectiv orice daune care au efecte negative grave asupra constituirii sau menținerii
stării de conservare favorabile a acestor habitate sau specii. (…) Daune cauzate de apă (…) daune teren, care
înseamnă orice contaminare a solului care creează un risc semnificativ pentru sănătatea umană afectată în mod
negativ ca urmare a introducerii directe sau indirecte, în, pe sau sub pământ, de substanțe, preparate, organisme
sau microorganisme “.În caz de pericol iminent pentru mediul natural, un operator este obligat să ia imediat
măsurile preventive necesare.Dacă daunele aduse mediului au fost provocate de un operator, acesta din urmă
trebuie, fără întârziere, să informeze autoritățile competente și să ia toate măsurile posibile pentru a controla
imediat, a limita, elimina sau gestiona contaminanții relevanți și / sau orice alți factori dăunători, pentru a
limita, sau pentru a preveni noi daune aduse mediului și efectele negative asupra sănătății umane, sau deteriorarea
ulterioară a serviciilor și este obligat să ia măsurile de remediere necesare.Operatorul suportă costurile acțiunilor
de prevenire și de remediere.Operatorul poate să refuze suportarea acestor costuri atunci când daunele asupra
mediului sau o amenințare iminentă au fost cauzate de un terț și au avut loc în ciuda faptului că măsurile de
securitate corespunzătoare, au avut loc sau au rezultat prin respectarea unui ordin sau a unei instrucțiuni
provenind de la o autoritate publică ( …).Operatorul poate fi, de asemenea, scutit de răspundere în cazul în care
acesta demonstrează că daunele aduse mediului sau o amenințare iminentă (…) nu sunt legate de vina sau
neglijența sa și au fost cauzate de o emisie sau un eveniment legal și garantat de prevederile legislative acceptate
de Comunitate și specificate în anexa III la Directiva 2004/35 / CE. Operatorul poate fi, de asemenea, scutit de
răspundere în cazul în care daunele aduse mediului sau amenințarea iminentă au fost cauzate de o emisie, sau o
activitate, sau orice fel de utilizare a unui produs care nu este considerat a fi de natură să-l provoace, în funcție
de stadiul cunoștințelor științifice și tehnice.

Subiectul II Dreptul de proprietate asupra terenurilor

Activitate de evaluare

a) Identificaţi categoriile de terenuri proprietate publică. -3p.

terenurile corpurilor de apă de frontieră, terenurile fondului apelor proprietate publică a
statului, inclusiv terenurile fîşiilor riverane de protecţie a apelor şi zonelor sanitare,
terenurile fondului silvic proprietate publică a statului, inclusiv terenurile destinate
împăduririi, cantoanele şi alte construcţii proprietate publică a statului amplasate pe
terenurile fondului silvic de stat;
terenurile de valoare istorico-culturală şi terenurile destinate activităţii recreative, care sînt
de interes public naţional;
obiective de infrastructură tehnico-edilitară și terenurile aferente acestora, care nu aparțin
unităților administrativ-teritoriale sau persoanelor juridice de drept privat;
f) infrastructura căilor ferate şi terenurile ocupate de aceasta, precum și alte obiective de
infrastructură tehnico-edilitară și terenurile aferente acestora, care nu aparțin unităților
administrativ-teritoriale sau persoanelor juridice de drept privat;
obiective ale infrastructurii aeroportuare şi terenurile pe care acestea sînt amplasate;
i) liniile de transport electric de tensiune înaltă (de la 35 kV şi mai mare) şi terenurile pe
care sînt amplasaţi pilonii acestor linii, substaţiile electrice, bunurile ce asigură securitatea
energetică a statului şi terenurile pe care acestea sînt amplasate, precum și alte obiective de
infrastructură tehnico-edilitară și terenurile aferente acestora, care nu aparțin unităților
administrativ-teritoriale sau persoanelor juridice de drept privat;
j) conductele naţionale şi internaţionale de transport al gazelor, terenurile zonelor de
protecţie pentru porţiunile de conducte aeriene şi terenurile pe care sînt amplasate
obiectivele de suprafaţă ale acestora (punctele de conexiune, platformele de robinete,
punctele catodice etc.), precum și alte obiective de infrastructură tehnico-edilitară și
terenurile aferente acestora, cu excepția celor care aparțin unităților administrativ-teritoriale
sau persoanelor juridice de drept privat, sau întreprinderilor de stat incluse în lista bunurilor
proprietate publică de stat supuse privatizării, precum și cu excepția bunurilor domeniului
public al statului care vor fi construite ulterior intrării în vigoare a prezentei legi de către
persoanele juridice de drept privat din sursele acestora sau din alte surse decît cele alocate
din bugetul de stat;
k) clădirile, inclusiv încăperile izolate şi terenurile proprietate publică de stat în/pe care
îşi desfăşoară activitatea Parlamentul, Președintele Republicii Moldova, Guvernul,
ministerele şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, autorităţile publice
autonome şi serviciile desconcentrate ale acestora, instituţiile bugetare/publice cu
autogestiune subordonate acestora, instanţele judecătoreşti, organele procuraturii şi alte
organe de drept;
l) bunurile imobile ale Ministerului Apărării, ale Ministerului Afacerilor Interne, ale
Serviciului de Informaţii şi Securitate, ale Departamentului instituţiilor penitenciare,
inclusiv clădirile, edificiile şi terenurile pe care acestea sînt amplasate, alte bunuri ce
asigură capacitatea de apărare, securitatea statului și ordinea publică;
m) clădirile, inclusiv încăperile izolate, şi terenurile proprietate publică de stat în/pe care
îşi desfăşoară activitatea instituţiile publice din sfera ştiinţei şi inovării, instituţiile publice
de învăţămînt, inclusiv căminele studenţeşti ale acestora;
n) clădirile, inclusiv încăperile izolate, şi terenurile proprietate publică de stat în/pe care
îşi desfăşoară activitatea instituţiile medico-sanitare publice republicane, terenurile
staţiunilor balneare şi ale obiectivelor sportive de interes public naţional;
o) clădirile şi terenurile proprietate publică de stat în/pe care îşi desfăşoară activitatea
teatrele, bibliotecile naţionale, muzeele, inclusiv colecţiile de artă ale acestora, declarate de
interes public naţional;
p) monumentele de for public cu statut naţional de protecţie şi terenurile aferente ale
acestora;
q) oenotecile care fac parte din patrimoniul cultural naţional;
 r) clădirile, inclusiv încăperile izolate, şi terenurile proprietate publică de stat în/pe care
îşi desfăşoară activitatea entităţile care efectuează înregistrarea de stat a persoanelor
juridice şi a bunurilor, precum și alte entităţi care îndeplinesc în exclusivitate funcţii ale
statului;
s) locuinţele de serviciu, precum şi locuinţele sociale aflate în proprietatea publică a
statului.

b) Determinaţi particularităţile conţinutului (drepturile și obligațiile) în dreptul de

proprietate asupra terenurilor. -5p.

Articolul 27. Drepturile proprietarilor funciari

Proprietarii funciari au dreptul:

să gospodărească de sine stătător terenul;

să fie proprietarii producţiei obţinute şi a veniturilor din realizarea ei;

să folosească în modul stabilit de lege zăcămintele, pădurile, apele şi alte bogăţii ale
pămîntului;

să construiască în modul stabilit de lege case, clădiri de producţie, edificii cu destinaţie

social-culturală şi cu altă destinaţie;

să dea terenul sau o parte din el în folosinţă prin arendă sau sub altă formă;

să primească, în caz de retragere a terenului pentru nevoile statului şi a societăţii,

compensarea deplină a cheltuielilor şi pierderilor, inclusiv a avantajului ratat;

să lase ca moştenire terenul şi să-l înstrăineze în conformitate cu legea.

Articolul 28. Drepturile posesorilor şi ale beneficiarilor

funciari

Posesorii şi beneficiarii au dreptul:

să folosească terenurile potrivit condiţiilor de atribuire;

să fie proprietarii producţiei obţinute;

să folosească în modul stabilit de lege zăcămintele, pădurile, apele şi alte bogăţii ale
pămîntului;

să primească, în caz de stingere a dreptului de posesiune sau beneficiere, compensarea

cheltuielilor legate de ameliorarea terenului.

Articolul 29. Obligaţiile deţinătorilor de terenuri

Deţinătorii de terenuri sînt obligaţi:

să folosească terenurile în conformitate cu destinaţia lor;

 să respecte, conform recomandărilor agrotehnice, condiţiile de exploatare a terenurilor,
structura asolamentelor, să nu admită folosirea abuzivă a îngrăşămintelor chimice şi
a preparatelor de fitosanitărie;

să achite la timp impozitul funciar şi alte plăţi pentru folosirea terenurilor;

să ia măsuri de prevenire şi combatere a eroziunilor, a compactării solului, a alunecărilor

de teren, a salinizării sau înmlăştinirii secundare, să asigure atît obţinerea unei producţii
calitative, cît şi protecţia solului şi sporirea fertilităţii lui;

să respecte drepturile altor deţinători de terenuri;

să păstreze bornele de hotar şi punctele reţelei geodezice de stat din teren;

să respecte proiectul de organizare a teritoriului;

să prezinte la timp autorităţilor administraţiei publice locale informaţiile stabilite prin

legislaţie, privitoare la starea şi folosirea terenului.

c) Dezvoltaţi procedura de expropriere a sectoarelor de teren pentru cauză de utilitate

publică. -7p.
Exproprierea reprezintă acea operațiune juridică care are ca efecte principale trecerea forțată a unui bun din
proprietatea privată în proprietatea publică, în vederea executării unor lucrări de utilitate publică, precum și plata
unor despăgubiri. Declararea utilităţii publice se face numai după efectuarea unei cercetări prealabile şi
numai în cazul în care există toate condiţiile pentru expropriere, prevăzute de lege.
(2) Cercetarea prealabilă pentru lucrările de interes naţional se face de către comisii formate de Guvern
din reprezentantul administraţiei publice centrale coordonatoare a domeniului de activitate pentru care
se realizează lucrarea de utilitate publică, din reprezentantul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării
Regionale și Mediului, din reprezentantul Ministerului Finanţelor, din reprezentantul Ministerului
Economiei și Infrastructurii, precum şi din preşedintele raionului şi primarul localităţii în a cărei rază
teritorială se desfăşoară lucrarea de utilitate publică. Actul de declarare a utilităţii publice de interes
naţional şi de interes local se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul consiliului local în a cărui
rază este situat obiectul exproprierii şi prin publicare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. După
declararea utilităţii publice, expropriatorul va executa acţiunile de înaintare a propunerii de expropriere
în termen de 10 zile de la publicarea actului de declarare a utilităţii publice.
(2) Proprietarul obiectului exproprierii este informat în scris despre propunerea de expropriere de către
organul care face această propunere şi este în drept să-şi dea consimţămîntul pentru o compensare
imediată şi echitabilă.
(3) Propunerea de expropriere va conţine notificarea adresată persoanelor fizice şi juridice titulare de
drepturi reale asupra obiectului exproprierii, oferta de despăgubire, modalitatea transferului de bunuri şi
de drepturi patrimoniale sau, după caz, modalitatea de cedare a drepturilor patrimoniale.
(4) În cazul exproprierii de locuinţă sau teren, proprietarului i se va propune în proprietate o altă
locuinţă sau un alt teren. Dacă costul locuinţei propuse sau al terenului propus este mai mic decît cel al
locuinţei expropriate sau al terenului expropriat, expropriatorul va plăti diferenţa dintre costul locuinţei
expropriate sau al terenului expropriat şi cel al locuinţei propuse sau al terenului propus.
(5) După primirea notificării, proprietarul şi titularii de alte drepturi reale asupra obiectului exproprierii
sînt obligaţi să ia măsurile de conservare a acestui obiect. (1) Expropriatul poate face întîmpinare
împotriva propunerii de expropriere.
(2) Întîmpinarea este actul prin care expropriatul înaintează exigenţele proprii privind condiţiile
exproprierii. Ea se depune, în termen de 45 de zile de la primirea notificării, la organul care a făcut
propunerea de expropriere.
(3) Organul care a făcut propunerea de expropriere va înregistra întîmpinarea şi va consemna
propunerea de despăgubire şi alte pretenţii ale proprietarului sau ale titularilor de alte drepturi reale
asupra obiectului exproprierii.
Articolul 11. Soluţionarea întîmpinărilor
(1) Întîmpinările vor fi soluţionate în termen de 30 de zile de către o comisie constituită prin hotărîre a
Guvernului pentru lucrările de interes naţional şi prin decizie a consiliului local pentru lucrările de interes
local sau prin decizie a consiliilor locale respective pentru lucrările de interes comun.
(2) Comisia va fi alcătuită din 3 specialişti din domeniul de activitate în care se execută lucrarea de
utilitate publică. Aceştia aleg, prin vot direct şi secret, un preşedinte care va organiza activitatea comisiei.
(3) În cazul în care se face exproprierea imobilelor sau a drepturilor patrimoniale asupra imobilelor, în
componenţa comisiei vor fi incluşi şi 3 proprietari de imobile aleşi prin tragere la sorţi sau prin vot din
numărul proprietarilor de imobile din municipiul, oraşul sau satul în care sînt situate imobilele propuse
exproprierii.
(4) Nu pot face parte din comisie proprietarii şi titularii de alte drepturi reale asupra obiectelor
exproprierii, rudele şi afinii lor pînă la al patrulea grad inclusiv, persoanele care deţin funcţii în
administraţia publică centrală sau locală şi care au interes în executarea lucrărilor, şi nici membrii
comisiei care a efectuat cercetarea prealabilă în condiţiile art.7.
(5) Decizia comisiei se ia prin vot secret.
(6) Comisia analizează documentele prezentate, ascultînd pe cei interesaţi, şi totodată poate cere
informaţii şi date suplimentare, la solicitarea celor care i s-au adresat sau din oficiu. Propunerea de
expropriere, pretenţiile proprietarilor şi ale titularilor de alte drepturi reale asupra obiectului exproprierii,
precum şi susţinerile acestora se vor depune în scris, consemnîndu-se în proces-verbal de preşedintele
comisiei şi de secretar. Articolul 13. Dispoziţiile de procedură
(1) În cazul în care părţile nu ajung la un acord asupra exproprierii în modul stabilit la art.9-12,
exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu poate fi făcută decît prin hotărîre judecătorească cu
dreaptă şi prealabilă despăgubire.
(2) Pentru cazurile de expropriere în scopul asigurării apărării ţării, ordinii publice şi securităţii
naţionale, procedurile de expropriere menţionate la capitolele II-IV se fac în regim secret ca să nu se
divulge informaţiile şi, în felul acesta, să nu se aducă prejudicii potenţialului de apărare al ţării, ordinii
publice şi securităţii naţionale.
(3) Expropriatorul este în drept să renunţe la expropriere, inclusiv în cazul hotărîrii definitive a instanţei
de judecată privitoare la despăgubire dacă aceasta din urmă nu s-a efectuat. Expropriatul, în acest caz,
are dreptul să ceară despăgubirea prejudiciului cauzat.
Articolul 14. Examinarea creanţelor în legătură cu
exproprierea
(1) În termen de 10 zile de la data la care instanţa de judecată notifică expropriatului examinarea
cazului de expropriere, acesta este obligat să informeze expropriatorul şi instanţa de judecată despre
titularii de alte drepturi reale asupra obiectului exproprierii. În caz contrar, expropriatul va rămîne
răspunzător cu indemnizare faţă de titulari.
(2) Terţii, interesaţi în procesul exproprierii, trebuie să-şi declare creanţele. În caz contrar, de creanţele
lor nu se va ţine cont la stabilirea cuantumului despăgubirii.
Articolul 15. Stabilirea cuantumului despăgubirii
(1) În caz de litigiu asupra cuantumului despăgubirii, instanţa de judecată va institui o comisie de
experţi la care pot participa cîte un reprezentant al expropriatorului şi al expropriatului.
(2) Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilelor sau a drepturilor patrimoniale supuse
exproprierii şi din daunele cauzate proprietarului sau titularilor de alte drepturi reale.
(3) La calcularea cuantumului despăgubirii, comisia de experţi şi instanţa de judecată vor ţine cont de
preţul la care se vînd imobilele şi drepturile de acelaşi fel în teritoriul respectiv, la data întocmirii actului
de expertiză, precum şi de prejudiciile aduse proprietarului sau, după caz, titularilor de alte drepturi
reale, luînd în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
(4) Experţii vor determina despăgubirile ce se cuvin proprietarului, separat de cele ce se cuvin titularilor
de alte drepturi reale.
(5) În cazul exproprierii de teren, cuantumul despăgubirii nu trebuie să fie mai mic decît preţul
normativ stabilit în baza tarifelor prevăzute de legislaţie.
Articolul 16. Plata despăgubirilor şi punerea în
posesiune a expropriatorului
(1) Plata despăgubirilor se va face în modul convenit între părţi. În lipsa unui acord între ele, instanţa de
judecată va hotărî depunerea de mijloace pe contul bancar al expropriatului, stabilind şi termenul de
plată, care nu va depăşi 30 zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti.
(2) Punerea în posesiune asupra terenurilor cultivate se va face numai după ce recolta a fost strînsă, cu
excepţia cazului în care în valoarea despăgubirii a fost cuprinsă şi valoarea recoltei nestrînse.
(3) În situaţia în care există creditori privilegiaţi sau alţi creditori stabiliţi prin hotărîre judecătorească,
aceştia vor fi plătiţi din drepturile cuvenite cu titlu de despăgubire. Cuantumul despăgubirii pentru fiecare
creditor va fi stabilit de către instanţa de judecată.
 TEST 7

Subiectul I: Regimul juridic de folosire a fondului forestier

a) Definiți noțiunea de pădurea – ca obiect de utilizare și protecție și identificați

componența fondului forestier.
Pădurile Republicii Moldova sunt o parte componentă a patrimoniului natural naţional şi
sunt printre puţinele surse regenerabile, care oferă posibilitatea de a influenţa şi ameliora
calitatea mediului înconjurător. Pădurile reprezintă cel mai important stâlp de rezistenţă al
sistemului ecologic, având o importanţă existenţială în viaţa oricărui popor, ca factor de geneză,
conservare şi dezvoltare a fiinţei naţionale.

Binefacerile pădurii asupra mediului sunt rezultatul unor funcţii deosebit de importante
pentru desfăşurarea normală a activităţii social-economice. Pădurile sunt esenţiale pentru
dezvoltarea economică şi pentru subvenţionarea tuturor formelor de viaţă (umană, animală,
vegetală), având un rol important ca surse de bunuri şi de servicii.
Potrivit art.3 din Codul Silvic, noțiunea de „pădure” este definită ca fiind element al
landşaftului geografic, unitate funcţională a biosferei, compusă din comunitatea vegetaţiei
forestiere (în care domină arborii şi arbuştii), păturii vii, animalelor şi microorganismelor, care
în dezvoltarea lor biologică sînt interdependente şi acţionează asupra habitatului lor. Sînt
considerate păduri terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă de peste 0,25 ha.
Fondul forestier naţional este constituit din totalitatea fondurilor, a terenurilor
destinate împăduririi, a celor ce servesc nevoilor de cultură, de producţie sau administraţie
silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele
silvice, indiferent de natura dreptului de proprietate.
Terenurile din fondul forestier cuprind, potrivit art.4 din Codul Silvic, următoarele:

 terenuri pentru împădurire:

 terenuri destinate reîmpăduririi;
 terenuri destinate împăduririi;
 terenuri afectate gospodăriei silvice;
 terenuri neproductive: mlaştini, stîncării, pante abrupte, alunecări de teren, soloneţuri etc.
Potrivit ar.5 din Codul Silvic, fondul forestier nu include:

 perdelele forestiere de protecţie amplasate pe terenurile cu destinaţie agricolă;

 perdelele forestiere de protecţie şi plantaţiile de arbori şi arbuşti situate de-a lungul căilor
de comunicaţie şi pe terenurile fondului acvatic;
 grădinile botanice, dendrologice şi zoologice, spaţiile verzi ale localităţilor urbane şi
rurale.

Compoziţia pădurilor Moldovei este predominată de specii de foioase (97,8 procente),

inclusiv cvercinee -39,6%, frăsinete - 4,6%, cărpinete - 2,6%, salcâmete - 36,1%, plopişuri -
1,6% etc., răşinoasele fiind prezentate doar în proporţie de 2,2%. Volumul total al masei
 lemnoase pe picior din pădurile Moldovei constituie circa 46 milioane metri cubi, la un hectar
revenind în mediu 124 metri cubi. Creşterea medie a pădurilor constituie 3,3 metri
cubi/an/hectar, iar creşterea medie totală constituie circa 1236 mii metri cubi/an. Clasa medie
de producţie constituie 2,3. Structura pe vârste la toate speciile forestiere este dezechilibrată,
îndeosebi cele de productivitate inferioară.
b)Determinați formele de folosință special a fondului forestier.
Resursele forestiere din Republica Moldova sunt constituite din resursele fondului forestier ş i
a vegetaţ iei forestiere de pe terenurile din afara acestuia. Majoritatea terenurilor fondului
forestier (84,1%) se află î n proprietatea statului , restul fiind deţ inute de primării (15,7%) ş i
doar 0,2% de proprietari privaţ i.

Pe lingă folosirea de bază a resurselor fondului forestier, acestea pot fi folosite și în scopuri
speciale, cum ar fi: folosirea în scop de recreere, folosirea din fondul forestier pentru
necesitățile gospodăriei și cinegeticee, precum și folosirea terenului din fondul forestier în
scopul cercetări stiințifice.

Pentru efectuarea cercetarilor stiintifice,interprinderilor, institutiilor si organizatiilor respective

li se pot repartiza terenuri din fondul forestier. Pe aceste terenuri pot si limitate sau interzise
folosintele silvice ale altor interprinderi, institutii si organizatii precum si ale cetatenilor daca
acestea nu sint in formele scopului efectuarii lucrarii de cercetare stiintifica. Modul de folosire
a terenului din fodul forestier in scpul cercetarii stiintifice se stabileste de Guvern. Tot astfel
folosirea resurselor forestiere poate fi folosit in scopul de recereere. Penntru a organizarea
odihnei populatiei, apl gestionate de fondul din fondul forestier precum si cu acordul lor, alte
interprinderi, inst si organizatii desfasoara activitati de amenajare a sectoarelor de padure si de
deservice social cultural a populatiei in padurile, zonele verzi ale locatiei si in alte paduri care
sint folosite pt odihna nsport turism, pastrind fondul silvic si landsafturile natuarale.

O altă formă de folosință specială a terenurilor forestiere constă în folosirea acestora pentru
necesitatile gospodăriei cinegetice. Fauna salbatică de interes gospodăresc și terenurile de
vînătoare amplasate în cadrul fondului forestier sînt parte componentă a fondului cinegetic.
Folosirea terenurilor din fondul forestier pentru necesitățile gospodăriei cinegetice se
efectuează fără afectarea pădurii. Modul și condițiile de folosință a terenurilor din fondul
forestier, pentru necesitățile gospodăriei cinegetice sînt determinate de legea regnului animal.
Folosința specială a regnului vegetal pentru satisfacerea necesități de producție sau științifice,
precum și în scopul obținerii beneficiilor de vizarea acestor resurse sau a produselor acestora,
se efectuează în baza autorizațiilor și alte documente eliberate de autoritățile abilitate in
conformitate cu legislația în vigoare.

Finetele si pășunile aflate pe teritoriul fondului forestier care nu sint utilizat pentru necesitățile
gospodariei silvice pot fi date în folosință temporară, intreprinderilor, instituțiilor,
organizațiilor și cetatenilor.

Sint interzise colectarea sau nimicirea plantelor, căpturarea animalelor incluse în cartea roșie a
RM, tot astfel fiind interzis si pasunatul caprinilor si ovinelor în păduri
c) argumentați cazurile de aplicare a măsurilor de constrîngere cu caracter penal,
contravențional, civil, pentru nerespectarea legislației silvice

Incălcarea legii privind utilizarea resurselor forestiere atrage după sine răspunderea
civila, admin sau penala in conformitate cu normele legale

Se consideră contravenție următoarele fapte prevăzute în Codul Contravențional al Republicii

Moldova:

a) Efectuarea unor exploatări forestiere contrar scopurilor sau cerinţelor prevăzute în

autorizaţia (dispoziţia) de tăiere a arborilor ori în biletul silvic;
b) Tăierea ilegală sau vătămarea arborilor şi arbuştilor pînă la gradul de încetare a creşterii
lor ori vătămarea arborilor şi arbuştilor care nu întrerupe creşterea lor;
c) Tăierea ilegală a arborilor şi arbuştilor din spaţiile verzi, vătămarea lor sau a unor părţi
ale lor, inclusiv în urma incendiilor, defrişarea şi/sau strămutarea, fără permisiunea
autorităţii administraţiei publice locale coordonată cu autorităţile administraţiei publice
pentru mediu, a plantelor din spaţiile verzi în alte locuri în timpul efectuării de
construcţii ;
d) Distrugerea şi vătămarea culturilor silvice, a arboretului tînăr provenit prin regenerare
naturală, a seminţişului natural şi preexistent;
e) Distrugerea şi vătămarea puieţilor şi butaşilor din pepiniere şi plantaţii silvice.

Prejudiciile materiale cauzate de persoanele fizice și/sau juridice fondului silvic se repară în
modul stabilit de legislația în vigoare. Reparația prejudiciilor cauzate acestuia se efectuează
benevol sau prin hotărîre judecătorească în conformitate cu legislația civilă.

Tot astfel, în cazurile prevăzute de Codul Penal, se consideră nerespecatre a legislației

silvice, următoarele infracțiuni:

a) Tăierea ilegală a arborilor și/sau arbuștilor din fondul forestier sau din fondul ariilor
naturale protejate de stat
b) Distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere în urma folosirii
imprudente a focului sau a unor surse de pericol sporit
c) Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de
stat, dacă aceasta creează pericolul cauzării de daune în proporţii mari sau a cauzat daune
în proporţii mari.

Pentru toate faptele ilegale săvârșite în detrimentul fondului silvic, necesită ca persoana fizică
și/sau persoanele juridice trebuie să răspundă în conformitate cu normele legislației în
vigoare.

Subiectul II:Administrarea de stat și gestionarea fondului funciar. Regimul juridic al

terenurilor cu destinație agricolă

a) Definiți noțiunea administrării de stat și gestionării fondului funciar și indicați

funcțiile organelor administrării publice în domeniul nominaliat
 Administrare de stat a raporturilor funciare este parte componentă a administrării statale
în general și reprezintă activitatea organelor de stat în vederea organizării și folosirii raționale
a terenurilor și protecției lor prin adoptarea măsurilor economico-juridice.

Administrarea terenurilor urmareste mai multe scopuri :

- asigurarea respectarii legislației funciare, prin efectuarea controlului de stat, privind

folosirea rațională și protecția lor ;

- crearea condițiilor favorabile de exploatare și protecție a sectoarelor de teren , prin

organizarea teritorială, evidența loturilor, planificarea activității în domeniul dat, tragerea
contravenienților la răspundere juridică în caz de necesitate a legislației.

Administrarea terenurilor se împarte în :

- generală;

- ramurală.

Administrarea generală – este organizată de organele de competență generală și specială și se

extinde asupra tuturor terenurilor, indiferent de categorii, tip de proprietate și formă de
gospodărie.
Administrarea ramurală – se realizează prin intermediul ministerelor și departamentelor și
este bazată pe principiul subordonării întreprinderilor, a celor organizații care au în posesiune
terenuri.

Funcțiile organelor de stat privind administrarea terenurilor au putere juridică și pot fi

aplicate atunci când este necesară intervenția statului.

Exercitarea de organele de stat a funcțiilor de administrare are la baza 2 principii:

1. delimitarea competenței și funcțiilor dintre verigile corespunzătoare ale aparatului de stat
și autorităților locale;

2. inadmisibilitatea intervenției unor organe de stat în competența și funcțiile altora.

Dreptul de administrare al terenurilor – derivă din proprietatea privată a statului și a unităților

administrativ teritoriale.

Reglementarea de stat a regimului proprietății funciare reprezintă procesul de

organizare a teritoriului și a mijloacelor de producție destinate deținătorilor de terenuri, a
condițiilor favorabile pentru folosirea rațională a terenurilor indiferent de tipul de proprietate
și de forma de organizare a producției.

Menirea Cadastrului funciar, este asigurarea cu informație privind:

1. Statutul juridic al terenurilor;

2. Tipurile de proprietate, posesie și benificiere funciară;

3. Indicii calitativi și cantitativi ai terenurilor;

 4. Caloarea economică a terenurilor Cadastrul Funciar se ține la nivel de fiecare unitate
administrativ-teritorială (sat, comună, oraș, municipii), precum și la nivel republican.

Monitoringul funciar reprezintă un sistem de supraveghere permanentă a schimbării

resurselor funciare de analiza a lor și pronosticare a acestor schimbări (art.15 – 17 din Legea
cu privire la reglementarea de stat a regimului proprietății funciare).

Administrația publică locală de nivelul întâi asigură schimbarea modului de folosință a

terenurilor.

b) Caracteristica regimului juridic a terenurilor agricole ce formează fondul agrar.

Terenurile cu destinaţie agricolă includ în componenţa lor:

1)terenuri arabile;

2) terenurile ocupate de plantaţii multianuale (vii, livezi);

3) păşuni, fîneţe etc;

4) terenurile agricole de calitate superioară (terenurile situate pe cumpăna apelor şi

peversantele cu panta de pînă la 3 grade, precum şi terenurile cu gradul de evaluare a fertilităţii
naturale de peste 60, terenurile irigate, loturile experimentale, terenurile instituţiilor decercetări
ştiinţifice şi de învăţămînt; Codul funciar le conferă un regim juridic deosebit);

5)terenurile irigate (terenurile potrivite pentru agricultură şi irigare pe care se află reţele
permanente sau provizorii de irigare, legate de sursa de irigare; Codul funciar le conferă un
regim juridic deosebit);

6) terenurile aferente construcţiilor private, atribuite în calitate de cotă valorică din

patrimoniul întreprinderilor agricole.

Dreptul întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor agricole şi agroindustriale de stat

şi cooperatiste asupra terenului se păstrează în cazul intrării lor în componenţa asociaţiilor şi
combinatelor agroindustriale, agrofirmelor şi altor formaţiuni şi la ieşirea din componenţa
acestora.

Se interzice folosirea terenurilor agricole în alte scopuri decît pentru amplasarea

obiectivelor de infrastructură a agriculturii. În cazul folosirii acestor obiective contrar
destinaţiei, acestea se considerăconstrucţii neautorizate, fapt ce atrage aplicarea sancţiunilor
prevăzute de Codul contravenţional. Regimul juridic aplicabil terenurilor agricole este unul
specific, deoarece terenurile agricole nu pot fi obținute în proprietate privată de către cetățenii
străini.

Conform art.36 din Codul Funciar „Terenurile cu destinație agricolă, indiferent de

forma de proprietate, sunt folosite pentru desfășurarea activității în scopul obținerii de produse
agricole și pentru amplasarea obiectivelor de infrastructură a agriculturii, precum și pentru
obținerea produselor energetice”.
 Terenurile agricole pot fi în proprietate publică sau privată. Cele din proprietate publică
pot fi transmise în proprietate, administrare sau folosință.

c) Recomandați procedura legală de scoatere a terenurilor agricole din circuitul civil

Conform articolului 71 din Codul Funciar, Schimbarea destinaţiei terenurilor agricole, cu
excepţia categoriilor de terenuri silvice de calitate superioară, a terenurilor ocupate de
parcuri naţionale, rezervaţii, monumente, ansambluri arheologice şi istorice, se aprobă:

- prin hotărîre a Guvernului – pentru terenul agricol proprietate a statului, cu avizul

consiliului unității administrativ-teritoriale de nivelul întîi pe al cărei teritoriu se află
terenul;
- prin decizie a consiliului unității administrativ-teritoriale de nivelul întîi sau al doilea și,
respectiv, prin hotărîrea Adunării Populare a Găgăuziei în a căror proprietate se află
terenul agricol;
- prin decizie a consiliului unității administrativ-teritoriale de nivelul întîi pe al cărei
teritoriu se află terenul proprietate a persoanei fizice sau juridice, în temeiul cererii
proprietarului.
Schimbarea destinaţiei terenurilor agricole se realizează conform procedurii prevăzute
în regulamentul aprobat de Guvern.

Conform pct.27) din Hotărârea de Guvern nr.1170 din 25.10.2016 pentru aprobarea
Regulamentului cu privire la modul de transmitere, schimbare a destinaţiei şi schimb de
terenuri deţinătorii de terenuri interesaţi de schimbarea categoriei de destinaţie a terenurilor:

1) prezintă un demers:

a) Întreprinderii de Stat „Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului” – pentru

terenurile proprietate publică a statului – cu acordul prealabil al autorităţii administraţiei
publice centrale care administrează terenul;

b) autorităţii executive a unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întîi sau al doilea – pentru

terenurile proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale respective;

c) autorităţii executive a unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întîi – pentru terenurile

proprietate privată;

2) la demers se anexează:

a) copia de pe buletinul de identitate (pentru persoana fizică) sau copia de pe decizia de

înregistrare a întreprinderii, instituţiei, organizaţiei şi copia de pe extrasul din Registrul de
stat (pentru persoanele juridice);

b) extrasul din Registrul bunurilor imobile;

c) planul cadastral al terenului;

d) schema de amplasare a imobilului şi a reţelelor edilitare, avizată de către arhitectul-şef,

organele supravegherii de stat (centrul de medicină preventivă, inspectoratul ecologic,
 serviciul de pompieri şi salvatori), Institutul Naţional de Cercetări şi Proiectări
„Urbanproiect” (pentru toate localităţile, cu excepţia mun. Chişinău), Institutul Municipal de
Proiectări „Chişinăuproiect” (pentru mun. Chişinău) şi, după caz, acordul de mediu, emis de
către autoritatea competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 86 din 29 mai 2014
privind evaluarea impactului asupra mediului.
În cazul schimbării destinaţiei terenurilor agricole şi silvice, se anexează suplimentar:
e) studiul pedologic elaborat de întreprinderile de stat în domeniu;

f) decizia consiliului local privind casarea plantaţiilor (pentru terenurile ocupate de plantaţii
perene).
În cazul schimbării categoriei de destinaţie a terenurilor pentru exploatarea zăcămintelor
de substanţe minerale utile, se anexează suplimentar

h) actul de certificare a perimetrului minier;

i) proiectul de recultivare a terenurilor sau actul comisiei autorităţii administraţiei publice

locale privind finalizarea lucrărilor de recultivare a terenurilor (în cazul extinderii carierelor
existente ori al solicitării de noi terenuri în localitatea respectivă sau în altă localitate), pentru
exploatările de zăcăminte minerale utile epuizate; încheierea pedologică privind determinarea
notei de bonitate a solurilor, pentru terenurile reîncadrate în circuit după recultivare, în scopul
calculării prejudiciului cauzat de degradarea stării de calitate a solului, în conformitate cu pct.
11 din nota la Legea nr. 1308-XIII din 25 iulie 1997 privind preţul normativ şi modul de
vînzare-cumpărare a pămîntului.

Nu se permite transmiterea (schimbarea categoriei de destinaţie) terenurilor pentru

extinderea carierelor fără prezentarea actelor privind recultivarea şi reîncadrarea în circuitul
agricol a terenurilor atribuite anterior, conform proiectului şi planului calendaristic de
exploatare şi recultivare a zăcămintelui.
TEST 8

Subiectul I:Reglementarea juridică a controlului ecologic

a)Definiți și calificați tipurile de control ecologic

Prin control întelegem totalitatea acţiunilor de verificare a respectării de către

persoanele supuse controlului a prevederilor legislaţiei, realizate de un organ abilitat cu funcţii
de control sau de un grup de instituţii similare.

Tot astfel, prin control înțelegem orice formă de verificare, revizie, audit, evaluare
şi/sau analiză exercitată de către un organ de control la faţa locului şi/sau prin solicitare directă
de la persoana controlată a documentaţiei şi a altei informaţii prin poştă, inclusiv prin poşta
electronică, sau prin telefon, informaţie pe care aceasta, în virtutea legii, nu este obligată să o
ofere periodic.

Controlul ecologic poate fi clasificat în următoarele tipurile de control:

 control comun – control la care participă simultan controlori din partea a două sau mai
multe organe de control;
 control planificat – control care nu este interzis de prezenta lege, efectuat conform
datelor Registrului de stat al controalelor, şi despre care persoana supusă controlului este
notificată cu cel puţin 5 zile lucrătoare pînă la data desfăşurării lui.
 control inopinat – control care nu este planificat din timp şi care se efectuează, în baza
evaluării riscurilor, în scopul constatării efective a proceselor activităţii persoanei
supuse controlului, pentru neadmiterea încălcării legislaţiei. Toate controalele care nu
corespund noţiunii de control planificat se consideră controale inopinate.
 control repetat – control prin care se apreciază calitatea și se determină corectitudinea
controalelor effectuate anterior prin verificarea și contrapunerea rezultatelor controlului
efectuat anterior cu rezultatele reale constatate în urma controlului repetat, considerîndu-
se control inopinat și efectuându-se în situația în care rezultatele controlului anterior sînt
neconcludente, incomplete sau nesatisfăcătoare.

b) determinați competențele inspectorilor de mediu

Conform pct.1) din Hotărârea de Guvern nr.431 din 19.07.1997 privind aprobarea Statutului
inspectorului de stat pentru ecologie, Inspectorul de Stat pentru ecologie este funcţionarul
Inspectoratului Ecologic de Stat al Ministerului Mediului care exercită controlul de stat asupra
stării mediului şi respectării legilor şi actelor normative în domeniul folosirii resurselor
naturale.

În conformitate cu art. 28 din Legea privind protecția mediului înconjurător Inspectorii

superiori de stat, inspectorii de stat, inspectorii superiori zonali şi insectorii zonali al
mediului au dreptul:
 a) să controleze nestingheriţi orice obiectiv de pe teritoriul republicii indiferent de
apartenenţa departamentală şi forma de proprietate, în cazul unei activităţi sau situaţii ce pot
influenţa negativ mediul sau componenţii lui;

b) să oprească şi să inspecteze orice mijloc de transport, orice alte mijloace tehnice în

caz de încălcare a legislaţiei cu privire la protecţia mediului sau de acţiuni susceptibile de a
aduce prejudicii mediului şi resurselor naturale;

c) să ceară persoanelor fizice şi juridice prezentarea documentelor prevăzute de

legislaţie ce atestă dreptul lor de folosinţă a resurselor naturale;

d) să reţină persoanelor vinovate de încălcarea legislaţiei cu privire la protecţia mediului

şi, în caz de necesitate (pentru identificarea persoanei), să le predea la cel mai aprobat post
de poliţie sau primărie;

e) să întocmească procese-verbale şi alte documente despre încălcările legislaţiei cu

privire la protecţia mediului, despre neexecutarea de către persoanele fizice şi juridice a
deciziilor organelor de resort în problemele protecţiei mediului, despre nerespectarea
condiţiilor expuse în autorizaţia de mediu.

f) să efectueze controlul lucrurilor personale şi al mijloacelor de transport ale

infractorilor legislaţiei cu privire la protecţia mediului al producţiei, dobţndite în mod ilicit,
al instrumentelor de dobîndire a acestuia şi al altor corpuri delicte în locurile de dobîndire,
prelucrare şi comercializare;
g) să ridice producţia, dobîndită în mod ilicit, instrumentele de dobîndire a ei şi alte
corpuri delicte, ce au servit la încălcarea legislaţiei cu privire la protecţia mediului în locurile
de dobîndire, de păstrare, prelucrare şi comercializare a producţiei, dobîndite în mod ilicit;
h) să ceară persoanelor fizice şi juridice explicaţii în scris pentru fiecare caz de încălcare
de către ele a legislaţiei cu privire la protecţia mediului;

i) să interzică pe teritoriile rezervaţiilor naturale, monumentelor naturii, braniştilor,

parcurilor naţionale, pe terenuri cu destinaţie specială efectuată de lucrări ce contravin
regimului acestor teritorii;

j) să obţină gratuit de la toate persoanele fizice şi juridice, pentru exercitarea funcţiilor

de control, informaţia şi explicaţiile necesare;

k) să examineze materiale despre contravenţiile administrative în domeniul protecţiei

mediului şi să tragă contravenienţii la răspundere în limitele competenţei lor;

l) să participe la lucrările comisiilor de selectare a terenului și de recepţie finală a

obiectivelor, indiferent de sursa de finanţare, şi a obiectivelor de producţie, administrative,
locative şi cu altă destinaţie finanţate din bugetul de stat sau bugetele locale.

Tot astfel, inspectorilor li se permite să efectueze şi alte acţiuni, în limitele competenţei

lor, în domeniul protecţiei mediului şi folosirii raţionale a resurselor naturale.
 c) Dezvoltați procedura de efectuare a controlului ecologic privind respectarea
legislației ecologice

Inspectoratul Ecologic de Stat are funcţ ia de exercitare a controlului de stat asupra

respectării legislației î n problemele protecţ iei mediului ş i folosirii resurselor natural, care
necesită a fi utilizate conform scopurilor și modului stability în legislație. Controlul de Stat este
efectuat de către inspectorul principal de stat, inspectorii superiori de stat, inspectorii de stat,
inspectorii principali zonali, inspectorii superiori zonali ş i inspectorii zonali ai mediului.

Controlul ecologic de stat poate fi realizat în câteva etape:

1. Examinarea actelor care confirmă drepturile deținatorilor de resurse naturale cum ar fi:

- existent contractelor de folosință a resurselor naturale; autorizațiilor; licențelor;

- verificarea actelor de control anterioare;

- verificarea executarii prescripțiilor;

2. Examinarea cantitaitvă și calitativă a resurselor naturale, inclusiv verificarea și controlul

procesului de exploatare a resurselor naturale, astfel încât se utilizează metoda comparativă
dintre situația juridică din actele ce confirmă drepturile de folosință asupra resurselor natural
și situația de facto privind exploatarea resurselor naturale.

3. Întocmirea actului de control, prescripțiilor, după caz – a procesului verbal de constatare

a contravenției și a procesului verbal de constatare a prejudiciului cauzat mediului. Toate actele
de control au un caracter oficial, sunt la evidență în cadrul instituției însă nu toate au caracterul
de acte administrative, respectiv pot fi atacate pe cale judecătorească.

Subiectul II: Administrarea de stat a fondului funciar

a) determinați necesitatea evidenței terenurilor la nivel de fiecare localitate

O importanță deosebită în ducerea evidenței terenurilor la nivel de fiecare localitate constă
în faptul că conform cu art.43 din Codul Funciar perimetrul localității este hotarul intravilanului
care desparte teritoriul localității de extravilan şi se stabilește în planul urbanistic general al
localității, aprobat în modul stabilit de legislație. Includerea terenurilor în perimetrul oraşului
nu implică suspendarea dreptului asupra terenurilor aflate în posesiune sau în folosinţă.
Respectiv, fiecare localitate se delimitează de cealaltă în funcție de mărimea teritoriului pe care
îl deține.

Tot astfel, pentru fiecare localitate este importantă ținerea evidenței ternurilor pentru a
putea determina numărul de ternuri pasibile de construcții și alte amenajări, care ternuri sunt
de uz public, pentru transportul rutier, feroviar, naval,etc, care ternuri sunt destinate împăduririi
și respective terenurile care sunt cu destinație agricolă. Acest lucru, permite propriu-zis
elaborarea unui plan urbanistic efficient și viabil, precum și contribuie la formarea bugetului
public local, prin taxele stabilite în funcție de fiecare categorie de teren.
b) Formulați deosebirile dintre cadastrul bunurilor imobile și cadastrul funciar
Prin noțiunea de cadastru, înțelegem un sistem informaţional de stat ce conţine
înscrieri despre terenuri, despre obiectele aferente lor şi despre drepturile asupra lor,
constituit din cadastrul bunurilor imobile şi cadastre specializate.

Conform art.2 din Legea cadastrului bunurilor imobile, prin cadastru al bunurilor
imobile, deduce un cadastru general, care reprezintă un system unic multifunctional de
înregistrare de stat a bunurilor imobile și a drepturilor asupra lor, de estimare a valorii
acestora.

Cadastrul funciar însă, reprezintă un sistem informational de stat cu referire la regimul

juridic aplicabil terenurilor, cu referire la atribuirea terenurilor la deținătorii de ternuri,
despre parametrii cantitativi și calitativi, precum și conține date cu privire la valoarea
economică a terenurilor. Cadastrul funciar ca parte componentă a cadastrului general al
naturii este un sistem unitar, de sine stătător şi obligator de evidenţă tehnică, economică şi
juridică prin care se realizează stabilirea, înregistrarea, descrierea şi marcarea pe hărţi şi
planuri topografice a tuturor terenurilor de pe teritoriul republicii, indiferent de destinaţie
şi de tipul de proprietate.

Organul cadastral al bunurilor imobile ține evidența în raza teritorială stabilită de către
Agenția Servicii Publice, pe când cadastrul funciar este ținut la evidență de către autoritățile
administrației publice locale, printr-un sistem unic pentru întreaga republică. Cadastrul
funciar se ţine la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale: sat (comună), oraş
(municipiu), raion, republică. Deţinătorii de terenuri sînt obligaţi să prezinte organelor
respective datele necesare pentru întocmirea cadastrului funciar.

Cadastrul funciar asigură autorităţile administraţiei publice locale întreprinderile,

instituţiile, organizaţiile interesate şi cetăţenii cu informaţii despre:

1) statutul juridic al terenurilor;

2) tipurile de proprietate, posesiune şi beneficiere funciară;

3) parametrii cantitativi şi calitativi ai terenurilor;

4) valoarea economică a terenurilor;

5) alte date ce caracterizează particularităţile resurselor funciare în scopul impunerii fiscale,

egalării condiţiilor teritoriale şi organizatorice pentru deţinătorii de terenuri, ţinîndu-se cont
de diversele particularităţi ale terenurilor, în scopul evaluării economice a terenurilor,
folosirii lor raţionale şi protecţiei, reglementării relaţiilor funciare, efectuării altor măsuri
în vederea folosirii terenurilor.

Cadastrul bunurilor imobile, denumit în continuare cadastru, este:

 a) cadastrul general al ţării, în care se identifică, se descriu, se estimează şi se reprezintă pe
planuri cadastrale toate bunurile imobile din ţară şi se înregistrează drepturile titularilor
asupra lor;

b) instrument în exercitarea împuternicirilor statului privind administrarea resurselor

funciare, ocrotirea intereselor publice şi private în raporturile juridice ce ţin de bunurile
imobile;

c) un sistem de ocrotire a titularilor de drepturi patrimoniale asupra bunurilor imobile;

d) un sistem deschis de informare a participanţilor la piaţa bunurilor imobile şi a

autorităţilor publice, inclusiv a Serviciului Fiscal de Stat şi a oficiilor teritoriale ale
Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat.

Făcând referire la obiectul înscrierii în cadrul cadastrului bunurilor imobile, ținem să

menționăm că în cadrul acestuia sunt înscrise bunurile imobile(terenurile, clădirile și
construcțiile care au o legătură fixă cu pământul, apartamentele și alte încăperi), dreptul de
proprietate asupra acestuia, precum și celelalte drepturi reale asupra acestuia, pe când în
cadrul cadastrului funciar de stat, sunt înscrise terenurile și drepturile titularilor asupra
acestor terenuri.

c) Dezvoltați responsabilitățile autorităților publice locale și autorităților publice

central în gestionarea terenurilor
Codul Funciar, prevede expres responsabilitățile autorităților publice delimitându-le în
competența consiliilor sătești sau orășenești, a raioanelor și municipiilor, a Guvernului și a
Parlamentului Republicii Moldova, în cadrul atr.7- art.10.

Conform art. 7 din Codul Funciar, Parlamentul Republicii Moldova, ca competență are
următoarele atribuții:

1. reglementarea legislativă a relaţiilor funciare pe întregul teritoriu al Republicii

Moldova;
2. organizarea controlului asupra respectării legislaţiei funciare;
3. stabilirea suprafeţelor cu regim juridic special;
4. stabilirea tarifelor pentru calcularea preţului normativ al pămîntului şi cotelor
impozitului funciar;
5. rezolvarea altor chestiuni ce intră în competenţa Parlamentului.

Responsabilitățile Guvernului sunt reglementate în cadrul art. 8 din Codul Funciar și

anume:

1. elaborarea măsurilor de protecţie a terenurilor şi organizarea realizării lor;

2. ţinerea cadastrului funciar şi organizarea reglementării regimului proprietăţii funciare
pe teritoriul republicii;
3. aprobarea cadastrului funciar anual;
 4. stabilirea modului de încasare a impozitelor funciare şi a altor plăţi;

5. schimbarea categoriei terenurilor cu destinaţie specială;

6. elaborarea programelor, schemelor, proiectelor şi planurilor de reglementare a
regimului proprietăţii funciare în republică şi asigurarea realizării lor;
7. elaborarea unei metodici unice de evaluare a terenurilor;
8. organizarea controlului asupra folosirii şi protecţiei terenurilor;
9. aprobarea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale în baza propunerilor consiliilor
raionale sau municipale;
10. determinarea listei întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor ale căror terenuri
rămîn în proprietatea statului şi prezentarea acesteia spre aprobare Parlamentului;
11. aprobarea suprafeţelor de vii şi livezi supuse casării în baza propunerilor comitetelor
executive raionale sau primăriilor municipale.

În cadrul raioanelor și municipiilor, conform art.9 din Codul Funciar intră următoarele
responsabilități în domeniul gestionării terenurilor:
1. exercitarea controlului asupra folosirii şi protecţiei terenurilor;
2. stabilirea impozitelor funciare şi altor plăţi, încasarea lor;
3. ţinerea cadastrului funciar al raionului şi municipiului, organizarea reglementării
regimului proprietăţii funciare;
4. elaborarea programelor, schemelor, proiectelor şi planurilor de reglementare a
regimului proprietăţii funciare pe teritoriul raionului şi municipiului şi asigurarea
realizării lor;
5. repartizarea şi retragerea terenurilor, în modul stabilit de lege;
6. stabilirea suprafeţelor care rămîn în proprietatea statului în limita raionului şi
municipiului;
7. autentificarea drepturilor deţinătorilor de terenuri;
8. privarea deţinătorilor de dreptul de proprietate asupra terenurilor în conformitate cu
legislaţia în vigoare;
9. determinarea şi repartizarea terenurilor pentru construcţii;
10. elaborarea propunerilor privind hotarele unităţilor administrativ-teritoriale pentru a fi
aprobate de Guvern.

Tot astfel, conform art.10 din Codul funciar, de competenţa consiliilor săteşti (comunale) şi
orăşeneşti ţin:

1. atribuirea terenurilor şi înstrăinarea lor fără schimbarea destinaţiei acestora, în modul

stabilit de lege;
2. autentificarea drepturilor deţinătorilor de terenuri, în modul stabilit de lege;
3. asigurarea perceperii impozitului funciar;
4. exercitarea controlului de stat asupra folosirii şi protecţiei terenurilor;
5. ţinerea cadastrului funciar în teritoriul din subordine;
6. privarea de drepturi a deţinătorilor de terenuri în condiţiile prevăzute de lege;
7. determinarea şi atribuirea terenurilor pentru construcţii şi amplasarea lor, în
conformitate cu legea;
8. soluţionarea litigiilor funciare în limitele competenţei lor;
9. organizarea evaluării terenurilor conform metodicii unice, elaborate de Guvern;
10. stabilirea suprafeţelor care rămîn în proprietatea statului în limita teritoriilor satelor
(comunelor);
11. stabilirea şi modificarea hotarului intravilanului localităților.
 Test 9

Subiectul I: Regimul juridic de protecţie al aerului atmosferic

Activităţi de evaluare:

a) Caracterizaţi formele de folosire a aerului atmosferic. -3p.

Aerul atmosferic poate fi folosit:

1)pentru asigurarea vieții și sănătății populației, florei și faunei;

2)pentru emisia substanțelor și materialelor poluante, precum și pentru absorbția influiențelor fizice
periculoase;

3)pentru necesitățile de producție în calitate de materie primă pentru dobândirea oxigenului și

azotului, arderea combustibilului, pentru transportul aerian și terestru

Deoarece aerul este cea mai valoroasă sursă de supraviețuire pentru toate viețățile este necesar
de a stabili care este calitatea acestuia.

Astfel, calitatea aerului atmosferic reprezintă ansamblul de caracteristici calitative și cantitative

care depind în cea mai mare măsură de activitatea economică a societății, inclusiv de implementarea
proceselor economice noi, de politica ecologică a statului care este promovată de organele
de competență specială.

b) Determinaţi Concentraţia Maxim Admisibilă şi Evacuarea Limitat Admisibilă a poluanților în

aerul atmosferic. -5p.
Potrivit prevederilor legale, în scopul evaluării calității aerului, se stabilesc normativele CMA
(concentrația maximă admisibilă) de poluanți și gradul de influență fizică nocivă a acestora asupra
atmosferei și sănătății societății. Normativele CMA de poluanţi, inclusiv de microorganisme patogene
şi substanţe biologic nocive, precum şi concentraţiile admisibile de radionuclizi în aerul atmosferic se
stabilesc de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale şi sînt unice pe întreg teritoriul
Republicii Moldova. În caz de necesitate, pentru o perioadă concretă de timp, în unele raioane se
stabilesc normativele CMA de poluanţi şi gradul de influenţă fizică nocivă asupra aerului
atmosferic mai drastice în comparaţie cu cele stabilite. Normativele CMA de poluanţi, gradul de
influenţă fizică nocivă asupra atmosferei şi metodele de determinare a acestora se aprobă şi se pun
în aplicare în modul stabilit de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Astfel,
folosirea substanţelor pentru care nu sînt stabilite CMA de poluanţi este interzisă.
 În scopul protecţiei aerului atmosferic, se stabilesc normativele ELA de poluanţi pentru sursele fixe
şi mobile de poluare. Menționăm că normativele ELA de poluanţi se stabilesc la un astfel de nivel încît
substanţele evacuate de toate sursele existente în zona respectivă, ţinîndu-se cont de perspectiva
dezvoltării ei, să nu depăşească CMA de poluanţi. Prin urmare, la stabilirea ELA de poluanţi se iau în
consideraţie factorii de poluare a atmosferei, datele inventarierii anuale a emisiilor de noxe ale
fiecărei surse de poluare, normativele în vigoare ale CMA de poluanţi şi nivelul poluării de fond a
aerului. Iar, în cazul în care procesele tehnologice nu permit reducerea emisiilor de poluanţi în
atmosferă pînă la nivelul necesar, se admite aplicarea de emisii coordonate provizoriu, elaborîndu-se
măsuri concrete privind reducerea emisiilor în perioade de timp strict determinat.

In lato senso, poluant este orice substanță în stare solidă, lichidă, gazoasă(de vapori) sau energie
(radiantă, termică etc), prezentă în aer care poate avea o acțiune negativă asupra sănătății oamenilor
și/sau a mediului.

După cum am menționat, normativele ELA de poluanți sunt stabiliți la acel nivel încât substanțele
evacuate de toate sursele existente în zona respectivă, ținându-se cont de perspectiva dezvoltării ei,
să nu depășească CMA de poluanți. Astfel, la stabilirea ELA de poluanți se iau în considerație
următoarele:

- Factorii de poluare a atmosferei

- Datele inventarierii emisiilor de noxe ale fiecărei surse d epoluare
- Normativele in vigoare ale CMA de poluanți
- Nivelul poluării de fond a aerului
Prin noxa, înțelegem agen fizic, chimic sau biologic cu acțiune dăunătoare asupra organismelor vii
și/sau a mediului înconjurător.

Reiterăm că cantitatea poluanților se calculează total pe întreprindere și se divizează în două grupe:

1. Poluanți solizi cum sunt de exemplu: praful de lemn, cenușa, praful metalic etc,
2. Poluanții gazoși și lichizi, cum ar fi: hidrocarburi, vapori de acid sulfuric etc.
Cantitățile poluanților sunt calculate în grame pe secundă și tone pe an. În caz de creare a riscurilor
pentru viața, mediu și sănătatea oamenilor Inspectoratul Ecologic de Stat printr-o decizie poate limita,
suspenda sau interzice emisiile de poluanți în atmosferă, inclusiv funcționarea unor instalații, secții
etc.

Dacă vorbim despre emisiile de poluanți în aerul atmosferic de la mijloacele și utilajele de transport,
ele nu trebuie să depășească normativele ELA.
 c) Argumentaţi cazurile de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter penal,
contravenţional şi civil pentru nerespectarea legislației aerul atmosferic. . -7p.
În conformitate cu prevederile art.32 legea privind protecția aerului atmosferic, persoanele fizice şi
juridice poartă răspundere administrativă sau penală pentru încălcarea prevederilor prezentei legi în caz
de:

a) depăşire a normativelor ELA de poluanţi;

b) depăşire a normativelor influenţei fizice nocive asupra aerului atmosferic;

c) emisie a poluanţilor în atmosferă fără autorizaţia organului de stat abilitat;

d) încălcare a regulilor de exploatare şi neutilizare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor care servesc
pentru purificarea şi controlul emisiilor în atmosferă;

e) dare în exploatare a întreprinderilor noi şi a celor reconstruite, a instalaţiilor şi a altor

obiective neconforme ;

f) producere şi exploatare a mijloacelor de transport la care concentraţia emisiei de poluanţi depăşeşte

normativele CMA de poluanţi;

g) implementare a descoperirilor ştiinţifice, invenţiilor, propunerilor de raţionalizare, de noi sisteme

tehnologice, substanţe şi materiale, precum şi aplicare a utilajului tehnologic şi a altor obiecte, substanţe
şi materiale de import neconforme cu reglementările naţionale privind protecţia aerului atmosferic
şi neînzestrate cu certificate de calitate a producţiei şi cu mijloace tehnice de control al emisiilor de
poluanţi;

Astfel, persoanele fizice şi juridice care prin activitatea lor au contribuit la poluarea aerului
atmosferic sînt obligate să repare prejudiciul cauzat în modul prevăzut de legislaţie. Repararea
prejudiciului se face benevol sau în baza deciziei instanţei judecătoreşti, în corespundere cu taxele
aprobate şi metodologia de calculare a cuantumului plăţii pentru prejudiciul cauzat, iar în lipsa acestora
- în mărimea cheltuielilor suportate de facto pentru restabilirea stării aerului atmosferic, luîndu-se în
calcul pierderile suportate.

După cum s-a menționat, persoanele care au contribuit la poluarea aerului atmosferic poartă atât
răspundere administrativă, cât și răspundere penală. Codul penal al RM, în partea specială, conține
reglementări cu privire la modul de pedepsire a acestora.

Subiectul II Administrarea de Stat a Fondul Funciar. Regimul juridic al terenurilor cu destinaţie

agricolă
Activitate de evaluare
a) Indicați particularitățile sectoarelor de teren și cotelor de teren. -3p.
 Obiecte ale relaţiilor funciare sînt: sectoarele de teren, cotele de teren şi drepturile asupra lor.

Sectoarele de teren se caracterizează prin suprafaţă, amplasament, hotare, au statut juridic şi alte
caracteristici, specificate în documentaţia înregistrării de stat a dreptului asupra pămîntului.

Sectoarele de teren şi obiectele aferente acestora (solul, bazinele de apă închise, pădurile,
plantaţiile multianuale, clădirile, construcţiile, edificiile etc.), strămutarea cărora este imposibilă fără
a cauza pierderi directe destinaţiei lor, constituie bunuri imobile.

Sectoarele de teren pot fi divizibile şi indivizibile. Se consideră divizibile sectoarele de teren care pot
fi împărţite în porţiuni fără a le schimba destinaţia, fără a încălca normele antiincendiare, sanitare,
ecologice, agrotehnice şi urbanistice, fiecare porţiune formînd după divizare un teren de sine stătător.
În cazurile prevăzute de lege sectorul de teren poate fi considerat indivizibil.

Cotele de teren ale sectorului de teren aflat în folosinţă comună de asemenea constituie obiecte ale
relaţiilor funciare. Acestea au expresie cantitativă şi descriere, cuprinzînd indicaţii privind destinaţia
şi categoria de folosinţă. Cotele de teren în natură nu se delimitează.

b) Clasificați litigiile funciare. -5p.

Ca litigiu funciar poate fi considerat conflictul apărut între două sau mai multe persoane fizice,
juridice, între acestea şi organele administraţiei publice, între organele administraţiei publice, ca
urmare a încălcării sau a pretinsei încălcări a unui drept ocrotit de lege asupra unui sector de teren
sau parte a lui.

După natura juridică, litigiile funciare se clasifică în următoarele categorii:

1. După conținut:
- Litigii funciare patrimoniale: dintre întreprinderi, instituţii şi organizaţii privind raporturile
funciare se soluţionează de către instanța de judecată. Litigiile patrimoniale privind raporturile
funciare, în care părţile sau una din părţi sînt persoane fizice se examinează de către
judecătoria raională, municipală (de sector) dacă legislaţia nu prevede altfel.
- Litigii funciarea nepatrimoniale: Litigiile dintre deţinătorii de terenuri şi autorităţile
administraţiei publice locale se soluţionează de organele ierarhic superioare, a căror decizie
poate fi atacată în instanţa judecătorească competentă.
2. După subiecți:
 - Litigii funciare ce apar între organele administrației publice și persoane fizice sau juridice;
- Litigii funciare ce apar între detținătorii de terenuri;
- Litigii funciare ce apar între persoane juridice.
3. După Obiect:
- Litigii funciare apărute cu utilizarea și protecția din fondul forestier, fondul apelor, destinație
agricolă, destinată transporturilor, industriei și teleccomunicațiilor, intravilanul localităților,
ariilor protejate de stat, ocrotirii naturii etc.
c) Dezvoltaţi procedura de schimbare a destinaţiei terenurilor agricole şi schimbare a
modului de folosire a terenurilor agricole. -7p.
Procedura de schimbare a destinației terenurilor este reglementată de Codul Funciar al Republicii
Moldova și de Regulamentul cu privire la modul de transmitere, schimbare a destinației şi schimb de
terenuri aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1170 2016.

Trecerea terenurilor dintr-o categorie de destinație în alta se efectuează prin Hotărâre de Guvern
sau decizie a autorității deliberative a administrației publice locale, după caz. Schimbarea destinației
terenurilor agricole, (cu excepția terenurilor de calitate superioară) se aprobă: • prin hotărâre a
Guvernului

- pentru terenul agricol proprietate a statului, cu avizul consiliului unității administrativ-

teritoriale de nivelul întâi pe al cărei teritoriu se află terenul;
- prin decizie a consiliului unității administrativ-teritoriale de nivelul întâi sau al doilea și,
respectiv, prin hotărârea Adunării Populare a Găgăuziei în a căror proprietate se află terenul
agricol;
- prin decizie a consiliului unității administrativ-teritoriale de nivelul întâi pe al cărei teritoriu
se află terenul proprietate a persoanei fizice sau juridice, în temeiul cererii proprietarului.
Terenurile de calitate superioară, cu destinație silvică, sunt interzise spre schimbarea destinației.
Din această categorie fac parte:terenurile ocupate de parcuri naționale, rezervații, monumente,
ansambluri arheologice şi istorice.

În ceea ce privește schimbare a modului de folosire a terenurilor agricole (terenurile arabile,

livezile, viile, pășunile, fînețe, drumuri de exploatare agricolă etc., se face de către proprietar sau de
către deţinătorul de teren cu acordul proprietarului. Trecerea terenurilor arabile într-o altă folosință
agricolă, precum și construirea de noi drumuri care servesc activitățile agricole se vor putea face numai
cu autorizarea autorităților administrației publice locale. Casarea viilor și livezilor se face cu
autorizarea autorităților administrației publice locale în modul stabilit de Guvern. Proprietarul de
teren, în termen de 30 de zile după schimbarea modului de folosinţă a terenurilor agricole este obligat
să informeze în scris autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi.
 Test 10

Subiectul I: Regimul juridic de protecţie al aerului atmosferic

Activităţi de evaluare:

a) Determinaţi specificul aerului atmosferic ca obiect de protecție. -3p.

Cuvântul atmosferă provine de la (grecescul –atmos, adică abur, respirație) și sferă, adică sferic,
rotund. Aer - amestec de azot şi oxigen de necesitate vitală pentru organismele aerobe, care conţine
şi mici cantităţi de alte gaze (argon, neon, heliu, cripton, xenon, radon, dioxid de carbon, hidrogen),
vapori de apă şi diverse particule.

Prin urmare, aerul atmosferic reprexintă amestecul de gaze naturale ce formează stratul atmosferic
care înconjoară pământul, în afara încăperilor de locuit, de producere etc., care s-a format în procesul
evoluției Pământului.

În scopul estimării nivelului de poluare a aerului se instituie un sistem de supraveghere sistematică

a concentraţiilor de poluanţi din aerul atmosferic, de monitorizare a poluării aerului. Astfel, constatăm
că în calitate de obiect de protecție nu este aerul din încăperi sau alte spații, butelii, compresoare etc.,
ci aerul atmosferic.

b) Determinaţi condiţiile de autorizare, raportare şi monitorizare a calității aerului

atmosferic. -5p.
Protecţia aerului constituie un subiect de o importanţă globală, care trebuie să devină o
prioritate naţională, deoarece vizează în mod direct condiţiile de viaţă şi sănătatea populaţiei,
realizarea intereselor economice, precum şi capacităţile de dezvoltare durabilă a societăţii. Într-
o lume tot mai urbanizată, oamenii au nevoie de aer curat.
Sînt supuse evidenţei de stat obiectivele cu influenţă nocivă asupra aerului atmosferic, tipurile
şi volumele noxelor emise de ele în aer, precum şi parametrii calitativi şi cantitativi ai efectelor nocive
asupra acestuia. Evidenţa de stat a influenţelor nocive asupra aerului atmosferic se ţine din contul
statului, după un sistem unic elaborat de Agenţia de Mediu, informaţia respectivă fiind transmisă
ulterior Departamentului Statisticii. Informaţiile privind influenţele nocive asupra aerului atmosferic
sînt accesibile populaţiei.

Monitorizarea poluării aerului se realizează de către Serviciul "Hidrometeo", în modul stabilit de

legislaţie. Selectarea, acumularea, păstrarea, căutarea şi prelucrarea informaţiei despre starea aerului
atmosferic se efectuează conform unui sistem unic elaborat şi aprobat de Serviciul
"Hidrometeo".Serviciul "Hidrometeo" asigură sistematic persoanele fizice şi juridice cu informaţii şi
prognoze asupra nivelului de poluare a atmosferei, generată de activităţile economice şi condiţiile
meteorologice. În cazul în care, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, a emisiilor sporite
de poluanţi şi a altor influenţe nocive asupra aerului atmosferic, în unele zone este periclitată
sănătatea oamenilor, organele Serviciului "Hidrometeo" sînt obligate să informeze de îndată
Guvernul, organele respective ale controlului de stat, autorităţile administraţiei publice locale,
populaţia şi conducerea întreprinderilor interesate. La primirea informaţiilor privind poluarea aerului
atmosferic, Guvernul, alte autorităţi abilitate vor lua măsuri urgente pentru reducerea intensităţii
emisiilor de poluanţi şi lichidarea altor efecte nocive asupra atmosferei.

Controlul de stat în domeniul protecţiei aerului atmosferic se efectuează pentru a asigura

respectarea prezentei legi, a normativelor ELA de poluanţi, a gradului stabilit de influenţă fizică nocivă
asupra atmosferei, a altor legi care conţin norme privind protecţia aerului atmosferic. Controlul de
stat în domeniul protecţiei aerului atmosferic este exercitat de către Inspectoratul pentru Protecția
Mediului şi organul de stat de supraveghere a sănătăţii publice, în modul stabilit de legislaţie.

c) Dezvoltați masurile juridice de protecție a aerului în diverse ramuri ale economiei

naționale -7p.
Când vorbim despre măsurile juridice de protecție a aerului atmosferic, vom face referire și la
calitatea aerului, care la rândul său reprezintă un ansamblu de caracteristici calitative și cantitative ale
aerului atmosferic, care determină starea acestuia. Prin urmare, constatăm că persoanele fizicxe și
juridice care desfășoară activități de producție generatoare de emisii poluante în aerul atmosferic sănt
obligate:

- Să întreprindă acțiuni de ordin economico-organizatoric, tehnic și de altă natură pentru a

asigura îndeplinirea condițiilor și reglementărilor autorizațiilor de emisie, să respecte normele
de protecție a aerului atmosferic;
- Să ia măsuri în scopul reducerii emisiilor de poluanți;
- Să asigure menținerea în bună stare, funcționarea eficientă și continuă și controlul
instalațiilor, utilajelor și aparatajelor pentru purificarea emisiilor;
- Să țină evidența pemanentă a compoziției, calității și cantității emisiilor de poluanți în
atmosferă;
- Să creeze rețeaua de automonitorizare și înregistrare automată a emisiilor de poluanți în aerul
atmosferic, precum și de folosire a unei metodologiiunitare de culegere și prelucrare primară
a datelor, cu transmiterea lor către subdiviziunile teritoriale de mediu;
- Să respecte principiul (cel care poluează-plătește) în limitele normelor stabilite, cu transferul
taxelor respectivepentru emisiile de poluanți către fondurile ecologice.
 În scopul protecției erului atmosferic, ministerele, departamentele și agenții economici sînt obligați
să elaboreze si să realizeze măsuri complexe de protecție a aerului atmosferic, care vizează:

- Situațiile excepționale de depășire a normativelor ELA de poluanți, stabilite pentru

întreprindere în autorizația de emisie, ca urmare a poluîrii excepționale a aerului;
- Cazurile sporirii concentrației de poluanți în aerul atmosferic, provocate de condițiile
meteorologice nefavorabile;
- Emisiile de poluanți în aerul atmosferic de la mijloacele și utilajele de transport nu trebuie să
depășească normativele ELA;
- Cerințele de protecție a aerului atmosferic la implementarea de desoperiri științifice, de
invenții, de noi sisteme tehnologice, la importul utilajului,
- Consumul de aer atmosferic pentru necesitățile de producție;

Subiectul II Administrarea de Stat a Fondul Funciar. Regimul juridic al terenurilor cu destinaţie

agricolă
Activitate de evaluare

a) Definiţi subcategoriile de terenurilor din cadrul terenurilor cu destinaţie agricolă. -

3p.
Terenurile cu destinaţie agricolă, indiferent de forma de proprietate, sînt folosite pentru
desfăşurarea activităţii în scopul obţinerii de produse agricole şi pentru amplasarea obiectivelor de
infrastructură a agriculturii și a structurilor de primire turistică, din categoria pensiunilor agroturistice,
precum şi pentru obţinerea produselor energetice în condiţiile prevăzute de lege.

Din categoria terenurilor cu destinaţie agricolă fac parte:

a) terenurile agricole (arabile, inclusiv serele, solariile şi răsadniţele, pîrloagele, livezile, viile, plantaţiile
de nuci, plantaţiile de dud, arbuştii fructiferi, fîneţele, păşunile, grădinile, loturile pomicole şi altele
asemenea – cele cu vegetaţie);

b) terenurile ocupate de depozite, de frigidere destinate păstrării produselor agricole, de făţări, de

ateliere de reparaţie şi de păstrare a mecanismelor (agregatelor) agricole, de ferme zootehnice,
inclusiv amenajările piscicole, precum şi fîşiile forestiere, iazurile antierozionale, drumurile care
servesc activităţile agricole, instalaţiile de desecare, de irigare, pensiunile agroturistice, dacă nu au
fost atribuite la altă categorie de destinaţie;
c) terenurile ocupate de culturi de plante energetice lemnoase (plop, salcie, salcîm) care au gradul de
evaluare a fertilităţii naturale mai mic de 40 sau care se află în luncile rîurilor ori în alte zone cu risc de
inundaţii.

b) Relataţi despre sistemul organelor administrării de stat în domeniul protecției şi

folosirii terenurilor. -5p.
Statul în persoana autorităţilor administraţiei publice locale are obligaţia să asigure folosirea
raţională şi suficientă a terenurilor, precum şi protecţia acestora indiferent de destinaţia lor. Sarcinile
serviciului controlului de stat în domeniul folosirii şi protecţiei terenurilor constau în asigurarea
respectării de către toate organele de stat şi cele obşteşti, de către întreprinderile, instituţiile şi
organizaţiile agricole de stat, cooperatiste obşteşti, precum şi de întreprinderile mixte, persoanele
fizice şi juridice străine, a cerinţelor legislaţiei funciare în scopul folosirii eficiente şi protecţiei cuvenite
a terenurilor.

Controlul de stat asupra folosirii şi protecţiei terenurilor îl exercită Guvernul şi autorităţile

administraţiei publice locale. Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale şi ale organelor de
stat împuternicite să exercite controlul asupra folosirii şi protecţiei terenurilor, emise în limitele
competenţei lor, sînt obligatorii pentru toţi deţinătorii de terenuri. Dispoziţiile autorităţilor
administraţiei publice locale şi ale organelor de ocrotire a naturii în problemele folosirii şi protecţiei
terenurilor în limitele competenţei lor sînt obligatorii pentru toţi deţinătorii de terenuri. Modul de
exercitare a controlului de stat asupra folosirii şi protecţiei terenurilor se stabileşte de legislaţie.

Monitoringul fondului funciar reprezintă un sistem de supraveghere şi prognoză a stării fondului

funciar pentru evidenţa schimbărilor, pentru aprecierea acestor schimbări, pentru preîntîmpinarea
urmărilor proceselor şi tendinţelor negative. Structura, conţinutul şi modul de realizare a
monitoringului sînt stabilite de legislaţie, ţinîndu-se seama de condiţiile zonale

c) Recomandaţi temeiuri juridice de apariţie şi încetare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor cu destinație agricolă. -7p.
Terenuri cu destinaţie agricolă sînt terenurile atribuite producătorilor agricoli, folosite permanent
în calitate de terenuri aparte, precum şi terenurile atribuite în folosinţă provizorie în scopuri agricole
şi agroindustriale din componenţa altor categorii de terenuri (de pildă, din cadrul terenurilor din
intravilanul localităţilor, fondului de rezervă etc.), indiferent de situarea teritorială a acestora (atît din
perimetrul localităţilor, din intravilan, cît şi din extravilan). Este de menţionat că dreptul de
proprietate, posesiune şi beneficiere funciară nu îl au toate persoanele, ci numai acelea care, conform
statutului lor juridic, au dreptul de a realiza unele exploatări funciare. Prin deţinători de terenuri
se înţeleg titularii dreptului de proprietate, de posesiune, de beneficiere funciară. Deţinătorii de
terenuri cu titlu de proprietate privată pot fi cetăţeni ai Republicii Moldova şi investitorii străini, în
conformitate cu legislaţia. Astfel, drept temeiuri de apariție a dreptului de proprietate asupra
terenurilor cu destinație agricolă pot fi documentele ce confirmă drepturile deţinătorilor de teren:

- titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, eliberat de autorităţile administraţiei

publice locale în cazul atribuirii de către acestea a terenurilor proprietate publică a unităţilor
administrativ-teritoriale sau de către Agenția Proprietății Publice în cazul atribuirii de către
stat a terenurilor proprietate publică a statului,
- certificatul de moştenire,
- contractul de vînzare-cumpărare,
- contractul de donaţie,
- contractul de schimb,
- contractul de arendă şi altele.
Forma titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren se stabileşte de Guvern.

Drepturile de proprietate şi alte drepturi patrimoniale asupra terenului se înregistrează în

conformitate cu legislaţia.

Dreptul asupra terenului se stinge în cazurile:

1) renunţării benevole a deţinătorului la teren;

2) înstrăinării terenului de către proprietar;

3) retragerii terenului pentru nevoile statului şi societăţii;

4) retragerii terenului în cazul şi în modul stabilit în articolul 25 din prezentul Cod;

5) decedării proprietarului;

6) neachitării sistematice a impozitului funciar în termenul stabilit de lege;

7) expirării termenului pentru care a fost dat în folosinţă terenul;

8) încetării activităţii întreprinderii, instituţiei, organizaţiei;

 9) încetării raporturilor de muncă, în virtutea cărora a fost repartizat lotul auxiliar, dacă legislaţia nu
prevede altfel;

10) nerespectării condiţiilor contractului de arendă;

11) exploatării terenului prin metode care conduc la degradarea solurilor, la poluarea lor chimică,
radioactivă şi de altă natură, la înrăutăţirea situaţiei ecologice;

12) folosirii terenurilor irigate prin metode care conduc la înmlăştinire, la salinizare secundară şi la
apariţia focarelor de eroziune prin irigare.

Temeiurile retragerii terenului pentru nevoile statului şi societăţii, retragerii terenului în cazul şi în
modul stabilit în articolul 25 din Codul Funciar, neachitării sistematice a impozitului funciar în
termenul stabilit de lege, exploatării terenului prin metode care conduc la degradarea solurilor, la
poluarea lor chimică, radioactivă şi de altă natură, la înrăutăţirea situaţiei ecologice; folosirii
terenurilor irigate prin metode care conduc la înmlăştinire, la salinizare secundară şi la apariţia
focarelor de eroziune prin irigare nu se extind asupra dreptului de proprietate a cetăţeanului asupra
terenului destinat construirii casei de locuit, anexelor gospodăreşti şi a celui ocupat de grădini
personale.
 Test nr.11
Subiectul I: Reglementarea juridică a evaluării impactului asupra mediului și expertizei
ecologice.

a) Potrivit legii nr.86 din 29.05.2014 privind evaluarea impactului asupra mediului, evaluare a
impactului asupra mediului – reprezintă o procedură efectuată pentru evaluarea impactului eventual al
activităţii planificate asupra mediului, precum şi pentru elaborarea propunerilor privind prevenirea şi
minimizarea impactului negativ sau, în cazul încălcării cerinţelor prevăzute de legislație , pentru
interzicerea demarării activităţii planificate;

 Principiile evaluării impactului asupra mediului sunt următoarele:

a) principiul acţiunii preventive;
b) principiul corectitudinii şi plenitudinii informaţiei;
c) principiul transparenţei şi accesibilităţii;
d) principiul participativ;
e) principiul precauţiei;
f) principiul „poluatorul plăteşte”.

Principiul acţiunii preventive presupune că evaluarea impactului asupra mediului se realizează la

etapa timpurie de planificare, proiectare şi luare a deciziilor cu privire la activitatea planificată, în baza
informaţiilor tehnice şi ştiinţifice existente la momentul respectiv, cu indicarea măsurilor pentru reducerea
sau prevenirea impactului potenţial asupra mediului, avînd în vedere dezvoltarea durabilă a ţării.

Principiul corectitudinii şi plenitudinii informaţiei presupune că evaluarea impactului asupra

mediului se realizează în baza informaţiei prezentate de iniţiator privind activitatea planificată, a
informaţiei despre starea actuală a mediului şi a resurselor naturale, precum şi a informaţiei primite de la
autorităţile de stat de profil şi de la autorităţile administraţiei publice locale pe al căror teritoriu se va
desfăşura activitatea planificată, ţinînd cont de propunerile expuse în cadrul dezbaterilor publice.

Principiul transparenţei şi accesibilităţii presupune că publicul este în drept să primească la timp,

înainte de realizarea activităţii planificate, în conformitate cu cerinţele prezentei legi şi cu legislaţia
privind transparenţa procesului decizional, informaţii despre activitatea planificată şi să participe la
dezbaterile publice organizate în procesul de evaluare a impactului asupra mediului.

Principiul participativ presupune că iniţiatorul asigură tuturor participanţilor interesaţi accesul la

documentaţia privind evaluarea impactului asupra mediului, la consultările publice privind evaluarea
impactului activităţii planificate în locul şi timpul accesibile pentru public.

Principiul precauţiei prevede că soluţionarea problemelor legate de impactul negativ asupra

mediului trebuie să înceapă pînă la primirea, în volum deplin, a dovezilor ştiinţifice despre impactul
negativ asupra mediului al activităţii planificate. Dacă există motive întemeiate cu privire la impactul
negativ asupra mediului al activităţii planificate, trebuie luate măsuri de precauţie, iar în cazul unui impact
semnificativ şi ireversibil, activitatea respectivă urmează a fi interzisă.

Principiul „poluatorul plăteşte” prevede că iniţiatorul activităţii planificate suportă cheltuielile

legate de evaluarea impactului asupra mediului şi de minimizarea impactului negativ asupra mediului al
activităţii planificate.
 b) Expertiza ecologică de stat reprezintă un gen de activitate în domeniul mediului, constând în
aprecierea prealabilă a activităților economice preconizate asupra mediului, a corespunderii parametrilor
acestei activități actelor legislative și altor acte nromative, normelor și standardelor în vigoare. Expertiza
ecologică se efectuează de autoritatea centrală pentru resurse naturale și mediu, de alte organe centrale
de specialitate ale administrației publice sau de asociațiile obștești în modul stabilit de legea cu privire la
expertiza ecologică și evaluarea impactului asupra mediului înconjurător nr.851 din 29.05.2006.
Expertiza ecologică se efectuează de Agenția de Mediu – autoritate emitentă a actelor permisive în
domeniul mediului sau de asociaţiile obşteşti. Așadar, menționăm că expertiza ecologică de stat a
documentaţiei de proiect se efectuează în termen de pînă la 30 de zile calendaristice de la data prezentării
setului complet de documente. Termenul de efectuare a expertizei ecologice de stat a documentaţiei de
proiect pentru obiectele şi activităţile economice complexe şi potenţial periculoase pentru mediul
înconjurător, inclusiv a documentaţiei a cărei examinare necesită derularea unor cercetări ştiinţifice
speciale suplimentare, poate fi prelungit pînă la 2 luni. Astfel, în urma examinării complexe a
documentaţiei de proiect prezentate pentru efectuarea expertizei ecologice de stat, experţii ecologi de stat
întocmesc un aviz al expertizei ecologice de stat, care conţine una dintre următoarele poziții:

- oportunitatea, condiţiile de realizare a documentaţiei de proiect și măsurile de protecție a mediului

care urmează a fi întreprinse în procesul de realizare a proiectului;

- respingerea documentaţiei de proiect în cazul în care aceasta nu este elaborată în conformitate cu

dispoziţiile legale şi cerinţele de mediu.

În cazul în care autoritatea emitentă decide eliberarea avizului expertizei ecologice de stat, cu 3 zile
pînă la expirarea termenului-limită, aceasta transmite prin ghișeul unic electronic o notificare
solicitantului prin care îi aduce la cunoștință acceptul eliberării avizului și necesitatea achitării taxei
stabilite pentru acest act, cu prezentarea documentului confirmativ de plată la eliberarea actului permisiv.
Autoritatea centrală pentru resurse naturale și mediu ține Registrul solicitărilor de emitere a acordurilor
de mediu, iar autoritatea emitentă și subdiviziunile sale teritoriale țin registrele cererilor de emitere a
avizelor expertizei ecologice de stat, precum și registrele actelor eliberate, asigurînd accesul public,
inclusiv prin intermediul rețelei internet, la datele din registrele în cauză, cu respectarea rigorilor
prevăzute de legislația cu privire la protecția datelor cu caracter personal.

c) * Primul criteriu de deosebire ar fi după domeniul de aplicare, astfel evaluarea impactului asupra
mediului trebuie să scoată în evidenţă, să descrie şi să evalueze, în mod corespunzător, în fiecare caz în
parte, efectele directe şi indirecte ale activităţii planificate asupra următorilor factori, precum : populaţie,
faună şi floră; sol, subsol, apă, aer, climă şi landşaft; bunuri materiale şi patrimoniu cultural. Iar, expertiza
ecologică de stat este efectuată pentru obiectele şi activităţile economice preconizate care nu au fost
supuse evaluării impactului asupra mediului și influenţează mediul şi/sau prevăd folosirea resurselor
naturale, indiferent de destinaţie, amplasare, tipul de proprietate şi subordonarea acestor obiecte, volumul
investiţiilor capitale, sursa de finanţare şi modul de execuţie a lucrărilor de construcţii.

* Un alt criteriu este principiile conform cărora se realizează atât evaluarea impactului asupra
mediului, cât și , expertiza ecologică. Astfel, evaluarea impactului asupra mediului se efectuează pe baza
următoarelor principii: principiul acţiunii preventive, principiul corectitudinii şi plenitudinii informaţiei,
principiul transparenţei şi accesibilităţii, principiul participativ, principiul precauţiei și principiul
„poluatorul plăteşte”. Spre deosebire de aceasta, expertiza ecologică are următoarele principii de bază:
efectuarea în mod obligatoriu a expertizei ecologice de stat înainte de adoptarea actelor legislative și
actelor normative ce pot avea impact asupra mediului; aprecierea complexă a influenţei activităţii
economice preconizate asupra mediului înconjurător; fundamentarea ştiinţifică,
obiectivitatea şi legalitatea avizelor expertizei ecologice; transparenţa, participarea asociaţiilor obşteşti
şi luarea în considerare a opiniei publice.

* Un alt criteriu de deosebire este după genul de activitate, respectiv evaluare a impactului asupra
mediului – procedură efectuată pentru evaluarea impactului eventual al activităţii planificate asupra
mediului, precum şi pentru elaborarea propunerilor privind prevenirea şi minimizarea impactului negativ
sau, în cazul încălcării cerinţelor prevăzute, pentru interzicerea demarării activităţii planificate. Însă,
expertiză ecologică reprezintă un gen de activitate îndomeniul protecţiei mediului înconjurător, constînd
în aprecierea prealabilă a influenţei activităţilor economice preconizate asupra stării mediului, a
corespunderii parametrilor acestor activităţi actelor legislative şi altor acte normative, normelor şi
standardelor în vigoare.
 * Un alt criteriu de deosebire este după scopul acestora și anume expertiza ecologică se efectuează
în scopul adoptării unor decizii argumentate şi aprobării actelor care prevăd utilizarea resurselor naturale
şi măsuri de protecţie a mediului înconjurător şi componentelor lui, prevenirii sau minimizării
eventualului impact direct, indirect sau cumulativ al obiectelor şi activităţilor economice preconizate
asupra mediului înconjurător, componentelor lui, ecosistemelor şi sănătăţii populaţiei, menţinerii
echilibrului ecologic, fondului genetic şi biodiversităţii, creării condiţiilor optime de viaţă pentru oameni.
Iar scopul procesului evaluării impactului asupra mediului este, în primul rând, de a asigura evaluarea
corespunzătoare a efectelor negative potențiale, identificarea alternativelor, stabilirea măsurilor de
reducere și/sau de evitare a consecințelor negative și, nu în ultimul rând, de a consulta și a antrena toate
părțile interesate.

Subiectul II: Administrarea de Stat a Fondului Funciar. Regimul juridic al terenurilor cu

destinație agricolă

a) Apărarea propriilor drepturi și interese din diverse sfere ale vieții rămîne o problemă pentru
cetățeni. În conformitate cu art.315 Cod civil al Republicii Moldova, proprietarul are drept de posesiune,
de folosinţă și de dispoziţie asupra bunului. Dreptul de proprietate este perpetuu. Deţinători de terenuri
cu titlu de proprietate privată pot fi cetăţeni ai Republicii Moldova și investitorii străini, în conformitate
cu legislaţia. Deţinătorii de terenuri cu orice titlu sînt protejaţi de stat. Astfel, apărarea drepturilor și
intereselor în cadrul instanțelor de judecată este unul din mijloacele principale de apărare a drepturilor
încălcate. Instanțele de judecată de jurisdicție comună examinează cererile referitor la drepturile încălcate.

b) Litigiile funciare se soluţionează în conformitate cu Codul funciar, alte acte legislative ale
Republicii Moldova şi cu Regulamentul cu privire la modul de soluţionare a litigiilor funciare . Acesta
apare din momentul adresării primăriei satului, executivului raional, primăriei oraşului (în continuare
- reclamant), împreună cu întreprinderea agricolă sau altă organizaţie interesată către organele de
autoadministrare locală (reclamat), în atribuţiile cărora sînt terenurile litigioase, intentînd acţiunea
privind remiterea lor. În reclamaţie se indică reclamatul şi posesorul terenului litigios;
circumstanţele ce constituie temeiul acestei reclamaţii; pretenţiile reclamantului cu indicarea
concretă a locului unde se află terenul şi suprafaţa acestuia.

La reclamaţie se anexează documentele şi alte acte ce confirmă dreptul asupra terenurilor în cauză;
avizele organelor de resort privind litigiul respectiv (secţiilor pentru reforma agrară ale organelor
autoadministrării locale, Departamentul de Stat pentru Reforma Agrară al Republicii Moldova).

Reclamaţia se semnează în mod obligator de conducătorul organului de autoadministrare locală.

Reclamantul examinează pretenţiile formulate şi în termen de 15 zile expediază în scris un răspuns
motivat, care trebuie să conţină numele reclamantului; aprobarea argumentată (sau dezaprobată)
totală sau parţială a cererii; propuneri vizînd modul de remitere a terenurilor, în cazul
soluţionării cererii. Iar, în cazul refuzului în remiterea terenurilor, reclamantul primeşte un răspuns la
care se anexează documentele şi alte acte ce confirmă dreptul acestuia terenului litigios. În cazul cînd se
aprobă intentarea acţiunii reclamantul va expedia cererea, răspunsul pozitiv şi alte
materiale necesare la executivul raional (primăria oraşului) spre examinare. Comitetul executiv raional
în termen de 15 zile examinează acordul părţilor privind remiterea terenurilor în altă
gestiune şi prezintă Comitetului de Stat pentru Problemele Reformei
Economice ale Republicii Moldova propuneri vizînd hotarele extravilanului. Comitetul de Stat
pentru Problemele Reformei Economice al Republicii
Moldova în comun cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei al
Republicii Moldova în termen de 10 zile examinează materialele cu
privire la remiterea terenurilor în altă gestiune şi elaborează proiectul de hotărîre, prezentîndu-l
Guvernului Republicii Moldova spre examinare.

Litigiile funciare privind suprafeţele de teren aflate în subordinea administrativ-teritorială a două

sau mai multe raioane, după examinarea lor de către executivul raional (primăria oraşului), unde se
află terenul litigios, cu participarea organelor autoadministrării locale interesate, se prezintă
Comitetului de Stat pentru Problemele Reformei Economice al Republicii Moldova. Comitetul de Stat
pentru Problemele Reformei Economice al Republicii
Moldova în comun cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei al Republicii Moldova în termen de
10 zile examinează materialele necesare cu privire la litigiile funciare şi elaborează proiectul
de hotărîre, prezentîndu-l Guvernului Republicii Moldova spre examinare. Iar În cazul
modificării hotarelor, terenurile se remit în altă posesie împreună cu construcţiile şi amenajările
aflate pe teritoriul respectiv, precum şi cu plantaţiile de culturi multianuale.

c) Prin contractul de arendă înțelegem un acord încheiat între o parte, proprietar sau un alt posesor legal
al terenurilor şi altor bunuri agricole, denumită arendator, şi altă parte, denumită arendaş, în vederea
exploatării acestora pe o durată determinată şi la un preţ stabilit de părţi. Subiecți ai contractului de arendă
în agricultură sunt arendatorul și arendașul. Iar, obiecte ale relaţiilor de arendă sînt bunurile agricole
aflate în proprietate publică sau privată, cu excepţia celor scoase din circuitul civil sau în privinţa cărora,
prin lege, sînt stabilite alte interdicţii sau limitări.

Încheierea contractului de arendă a bunurilor agricole se realizează în formă scrisă. Dreptul de

folosinţă a bunurilor agricole arendate apare la încheierea contractului de arendă, din momentul semnării
actului de predare-preluare a bunurilor.

Contractul de arendă a bunurilor agricole va conţine, în mod obligatoriu, date privind: părţile
contractante, domiciliul ori sediul acestora; obiectul contractului; actul care autentifică dreptul de
proprietate sau alt drept al arendatorului de a da bunul agricol în arendă; înregistrarea contractului în
modul stabilit; termenul arendei; componenţa, forma şi cuantumul plăţii pentru arendă; modalitatea,
termenul şi locul achitării plăţii pentru arendă; drepturile şi obligaţiile părţilor; răspunderea părţilor;
condiţiile de modificare şi de reziliere a contractului; condiţiile de folosire a obiectelor situate pe terenul
arendat, inclusiv a utilajului şi a tehnicii agricole; condiţiile de recultivare, după caz; obligativitatea
respectării normelor ecologice.

La darea în arendă a terenurilor agricole în scopul sădirii unor plantaţii multianuale, termenul
contractului de arendă va fi stabilit pentru cel puţin 25 de ani, în cazul cînd contractul nu prevede alt
termen.

Neincluderea în contractul de arendă a unei clauze esenţiale sau nerespectarea formei scrise a
contractului atrage nulitatea acestuia.

De asemenea, termenul arendei bunurilor agricole se stabileşte de către părţile contractante, dar nu va
fi mai mic de un an şi mai mare de 30 de ani. La darea în arendă a terenurilor agricole în scopul sădirii
unor plantaţii multianuale, termenul contractului de arendă va fi stabilit pentru cel puţin 25 de ani, în
cazul cînd contractul nu prevede alt termen.
 Test nr.12
Subiectul I: Regimul juridic al subsolului.

Activități de evaluare:

a)Teritoriul Republicii Moldova reprezintă întreaga istorie geografică a planetei. Aici rocile și
mineralele sunt aranjate în straturi aproximativ de 4 mld. de ani din cea mai veche eră arhaică și până în
era nouă neozoică. Spectru de substanțe minerale utile este relativ variat fiind dominat de roci de
construcție și materie pentru industria materialelor de construcție. Respectiv spectrul de substanțe
minerale utile asigură economia națională cu diverse produse și materie primă al căror consum este într-
o permanentă creștere. Respectiv, menționăm că subsolul este o parte a scoarței terestre aflată sub stratul
de sol fertil, iar în lipsa acestuia, sub suprafața terestră și fundul bazinelor de apă și apelor curgătoare,
care ajunge până la adâncimi accesibile pentru cercetare geologică și valorificare.

Datorită însuşirilor sale, a resurselor naturale, a bogăţiilor pe care le cuprinde, cu rol deosebit asupra
dezvoltării generale a societăţii, se impune protejarea subsolului prin toate mijloacele, inclusiv cele
juridice, care sunt cele mai eficiente. Este necesară o protecţie a resurselor naturale, o gestiune durabilă a
acestor materii prime printr-o exploatare şi o explorare eficientă. Explorarea şi exploatarea subsolului şi
a resurselor sale naturale trebuie să se facă în interesul întregii societăţi. Subsolul, bogăţiile şi resursele
sale naturale, fiind supuse degradării şi poluării, impun necesitatea luării unor măsuri de protecţie juridică
corespunzătoare.

Persoanele fizice sau juridice care prospectează sau exploatează bogăţiile subsolului sunt
obligate:
– să solicite şi să obţină acordul/autorizaţia de mediu şi să-i respecte prevederile;
– să refacă terenurile afectate ca urmare a activităţilor desfăşurate, aducându-le la
parametrii productivi şi ecologici naturali;
– să ia măsurile preventive privind poluarea mediului şi cauzarea de prejudicii
ecologice cu ocazia efectuării lucrărilor de exploatare şi explorare a subsolului;

Organele de stat au o serie de atribuţii în legătură cu protecţia subsolului, astfel:

– să ţină evidenţa tuturor resurselor subsolului, a lucrărilor de extracţie şi prelucrare;
– să monitorizeze lucrările de exploatare şi prospecţiuni geologice;
– să stabilească procedura de autorizare a lucrărilor de exploatare şi explorare a
subsolului;
– să stabilească reglementări privind protecţia subsolului.

Protectia solului pentru a fi adevărat eficientă trebuie să aibă în vedere, în egala masura,
aspectul cantitativ și aspectul calitativ. Protecția cantitativă a solului urmărește utilizarea lui
completă și păstrarea destinației economice concrete, evitându-se cât se poate de mult
micșorarea fondului funciar. Prin protecția calitativă se urmăreste păstrarea
 potențialului productiv al solului, prevenirea sau stoparea degradării acestuia ori înlaturarea
efectelor degradării, îmbunătațirea sau refacerea calităților sale fizico-chimice și biologice.

b) Dreptul de folosinţă asupra sectorului de subsol înseamnă posibilitatea beneficiarului subsolului de

a realiza tipurile de folosire a sectorului de subsol. Dreptul de folosinţă asupra sectorului de subsol se
realizează în limitele sectorului atribuit beneficiarului subsolului sub formă de perimetru minier sau
geologic, potrivit clauzelor prevăzute de contract. Așadar, formele de folosință specială a subsolului sunt
:

a) cercetare geologică, inclusiv prospectarea, evaluarea şi explorarea zăcămintelor de substanţe

minerale utile şi alte tipuri de cercetări geologice;
b) extragerea substanţelor minerale utile, inclusiv a apelor subterane şi resurselor curative naturale;
c) construirea şi exploatarea construcţiilor subterane nelegate de extragerea substanţelor minerale
utile;
d) înhumarea (depozitarea) substanţelor nocive şi deşeurilor industriale;
e) organizarea obiectivelor geologice protejate;
f) colectarea materialelor mineralogice, paleontologice, altor materiale geologice de colecţie.

c) Pentru nerespectarea legislației subsolului persoanele fizice şi juridice răspund civil, contravenţional
sau penal, în conformitate cu legislaţia, pentru:

a) folosirea neautorizată a subsolului;

b) încălcarea prevederilor actelor normative în domeniul efectuării în condiţii de securitate a
lucrărilor legate de folosirea subsolului, protecţiei subsolului şi mediului înconjurător, inclusiv
standardele, regulamentele tehnice şi regulile aprobate în modul stabilit;
c) încălcarea modului de atribuire în folosinţă a subsolului;
d) construirea neautorizată pe suprafeţele cu zăcăminte de substanţe minerale utile;
e) încălcările ce conduc la poluarea subsolului şi aduc zăcămintele de substanţe minerale utile într-o
stare în care acestea nu mai pot fi exploatate;
f) încălcarea normelor, regulilor şi cerinţelor faţă de efectuarea lucrărilor de cercetări geologice ale
subsolului;

Astfel, în domeniul protecţiei subsolului , pentru atingerile aduse acestuia prin săvârşirea de fapte
ilegale, dar şi pentru daunele ecologice produse, s-a impus necesitate stabilirii răspunderii juridice.
Conştiinţa de mediu este considerată în doctrină ca fiind una din cele mai importante căi de realizare a
cointeresării protecţiei şi dezvoltării mediului. Realitatea confirmă însă că această conştiinţă ecologică
sau este doar în formare la multe persoane, sau lipseşte, iar consecinţele negative asupra subsolului sunt
evidente. Din aceste motive, se apelează la legislaţie pentru suplinirea lipsei acestei conştiinţe şi pentru
educarea oamenilor, chiar pe cale coercitivă. Alături de calea cointeresării bazată pe conştiinţa de mediu,
pe conştiinţa de proprietar, răspunderea juridică reprezintă una din căile importante şi eficiente de
realizare a cointeresării în domeniul protecţiei şi dezvoltării mediului. Folosirea constrângerii juridice, a
sancţionării faptelor anti-mediu este un mijloc necesar, alături de mijloacele de conştientizare, de
stimulare şi de amplificare a interesului populaţiei, în vederea ocrotirii şi dezvoltării mediului.
 Subiectul II: Dreptul de proprietate funciară. Regimul juridic al terenurilor din intravilanul
localităților

Activitate de evaluare:

a) Zonele verzi reprezintă un sistem armonizat arhitectural, format din elemente ale complexelor
peisagistice intravilane şi extravilane ale localităţilor urbane şi rurale (peisaje naturale, sectoare ale
cursurilor de apă şi bazine acvatice, construcţii rutiere, horticole, locative), important din punct de vedere
estetic, biologic şi ecologic, care include, de regulă, o comunitate de vegetaţie (lemnoasă arborescentă,
arbustivă, floricolă şi erbacee) şi animale.

În conținutul zonelor verzi a localităților urbane intră:

a) spaţii verzi intravilane, incluzînd formaţiuni de spaţii verzi cuprinse în perimetrul construit al
oraşului, precum şi masivele verzi alăturate acestora;

b) spaţii verzi extravilane, cuprinzînd pădurile-parc, spaţiile verzi din zonele de agrement şi alte
categorii de spaţii verzi suburbane care au în principal funcţia de a asigura odihna într-un cadru natural.

Iar, conținutul zonelor verzi a localităților rurale se aseamănă, în general, cu cele urbane, dar au şi
unele caracteristici particulare, cum ar fi:

a) spaţiile verzi de folosinţă generală (parcuri, grădini, scuaruri etc.) sînt mai reduse ca dimensiuni,
în cadrul acestora, adeseori, fiind amplasate terenuri de sport şi alte dotări;

b) în cadrul plantaţiilor predomină speciile locale, rezistente şi adaptate, care nu necesită îngrijiri
speciale.

b) Relațiile juridice funciare apar între subiecții acestora, care au anumite drepturi și obligații în
conformitate cu legislația funciară. Respectiv, subiecte ale dreptului de proprietate funciară sunt :

- cetățenii Republicii Moldova, cetățenii străini;

- persoanele juridice ale RM și persoanele juridice străine;

- statul Republicii Moldova și unitățile administrativ-teritoriale ale RM ( satul, comuna, orașul,

municipiul, raionul);

Astfel, potrivit prevederilor legii cu privire la proprietate sunt considerate subiecte ale dreptului de
proprietate numai persoanele fizice, iar în conformitate cu Codul Funciar, deținători cu titlu de proprietate
funciară pot fi atât cetățeni ai RM, cât și investitori străini.

Respectiv, în conformitate cu art.11 din Codul Funciar, autoritățile publice locale atribuie cetățenilor în
propriette funciară, fără plată, eliberându-le titlul de proprietate, sectoarele de teren ocupate de case, anexe
gospodărești și grădini. Familiilor nou-formate de asemenea le atribuie sectoare din rezerva intravilanului
pentru construcția caselor de locuit, anexelor, gospodărești și grădini.
 De asemenea, în cazul persoanelor juridice dreptul de proprietate privată asupra bunurilor din
patrimoniul persoanelor juridice se naște prin voința asociaților care decid să aducă cu titlu de aport, sume
de bani sau bunuri din patrimoniul lor pentru a forma un nou patrimoniu distinct și autonom.

c) Regimul juridic al terenurilor din intravilanul localității este stabilit în Codul funciar al RM, în Legea
privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului, Legea cu privire la proprietate şi
alte acte normative. Atunci cînd este vorba de regimul juridic al terenurilor, pămîntul trebuie analizat ca
obiect al regimului juridic, de drept. Prin urmare, dreptul de proprietate funciară este unul dintre
elementele de bază ale regimului juridic, care determină părţile componente şi alte elemente ale acestui
regim.

Terenurile cu destinaţie agricolă sînt declarate adecvate pentru agricultură pe baza materialelor
cadastrului funciar. Terenuri cu destinaţie agricolă sînt terenurile atribuite producătorilor agricoli, folosite
permanent în calitate de terenuri aparte, precum şi terenurile atribuite în folosinţă provizorie în scopuri
agricole şi agroindustriale din componenţa altor categorii de terenuri (de pildă, din cadrul terenurilor din
intravilanul localităţilor, fondului de rezervă etc.), indiferent de situarea teritorială a acestora (atît din
perimetrul localităţilor, din intravilan, cît şi din extravilan).

Regimul juridic este asigurat prin măsurile de influenţă corespunzătoare (de stimulare şi de răspundere)
de către organele abilitate.

Astfel, elemente ale regimului juridic general pentru toate terenurile este folosirea lor conform
destinaţiei; regimul juridic deosebit pentru terenurile cu destinaţie agricolă constă în folosirea lor cu
prioritate în scopuri agricole (toate terenurile bune pentru agricultură sînt atribuite în primul rînd pentru
necesităţile ramurii, iar cele de o calitate inferioară – în alte scopuri neagricole); regimul juridic special
este stabilit pentru terenurile degradate, terenurile de calitate superioară şi cele irigate.

O particularitate de bază a regimului special stabilit pentru terenurile deosebit de preţioase constă în
faptul că, asemeni terenurilor ocupate de parcuri naţionale, rezervaţii, complexe arheologice şi istorice,
ele nu pot fi retrase de la proprietari, posesori şi beneficiari şi atribuite unor scopuri străine agriculturii.

Stabilirea regimului juridic al terenurilor este efectuată de către stat la nivel de obiect special. Regimul
juridic general este stabilit de Codul funciar şi de actele de completare a acestuia; regimul special
(raportarea terenurilor pe categorii şi trecerea lor dintr-o categorie în alta) se stabileşte în cazul în care
este schimbată destinaţia terenurilor în urma retragerii şi atribuirii acestora.

La stabilirea regimului juridic special contribuie acţiunile proprietarilor de loturi de teren, ale
posesorilor şi beneficiarilor, deoarece ei sînt în drept de a gospodări de sine stătător terenul.

Aşadar, putem conchide că regimul juridic al terenurilor cu destinaţie agricolă reflectă situaţia juridică
a loturilor de teren fixată în legislaţie. Situaţia juridică diversă a suprafeţelor de teren agricol este
condiţionată de următorii factori:

a) loturile de teren agricol au însuşiri economice şi ecologice diferite. Astfel, păşunile şi fîneţele au alt
regim juridic decît terenurile arabile; loturile de teren de calitate superioară se află sub protecţie juridică
majoră comparativ cu alte suprafeţe; suprafeţele supuse unor schimbări naturale negative au un regim
special;
 b) statutul juridic al subiectelor care exploatează terenurile agricole este variat. Spre exemplu,
instituţiile de cercetări ştiinţifice sînt obligate să folosească terenurile cu destinaţie agricolă cu prioritate
pentru scopuri ştiinţifice, pentru propagarea experienţei înaintate.
 Test 13
Subiectul I: Administrarea în domeniul protecţiei şi utilizării resurselor naturale.
Activităţi de evaluare:

A. Definiţi noţiunea, funcţiile şi metodele de administrare în domeniul mediului. -

3p.

În sens larg sub noţiunea de administrare se înţelege conducerea / gestionarea cu ceva sau cu
cineva.

Administrarea în domeniul utilizării / protecţiei mediului este totalitatea acţiunilor întreprinse

de subiecţi, îndreptate spre asigurarea executării legislaţiei în vigoare în domeniul mediului şi
utilizării Resurselor Naturale.

Administrarea (gestiunea) resurselor naturale este o activitate dereglementare, evidenţă şi

control al însuşirii primare a resurselor naturale,utilizării şi reproducerii lor.

Regim de administrare - ansamblu unitar de măsuri de protecţie, ecologice şitehnico-

organizatorice care reglementează activitatea, desfăşurată în cadrulfondurilor naturale, de
conservare, optimizare şi dezvoltare raţională durabilă acomponentelor mediului.

Administrarea presupune:

• Gestionarea cu Resurse Naturale;

• Asigurarea folosirii raţionale a Resurselor Naturale;

• Protecţia intereselor legale ale persoanelor fizice şi juridice.

Conform legislaţiei în vigoare funcţia ecologică a statului este îndeplinită în viaţă de către
diferite structuri, datorită cărora şi conţinutul administrării este diferit.

Conţinutul administrării este constituit din funcţii.

Funcţia administrării reprezintă direcţia permanentă în activitatea de asigurare a folosirii

raţionale a RN şi protecţia mediului.

La aceste funcții se atribuie

• Crearea organelor administrării cu RN;

• Elaborarea actelor normative;

• Coordonarea cu activităţile de administrare a folosirii raţionale cu RN;

• Gestionarea cu RN;

• Planificarea folosirii şi protecţiei RN;

• Efectuarea / Aprobarea rezultatelor EIM, ESM, expertizelor ecologice şi auditului

ecologic;
 • Licenţierea;

• Evidenţa stării, volumului RN;

• Educaţia ecologică;

• Controlul ecologic;

• Examinarea în ordine administrativă a litigiilor ecologice.

Administrarea cu RN şi protecţia mediului este divizată în forme:

Obştească;Departamentală;De stat;

În triada de subiecţi ce participă în raporturile de protecţie şi utilizarea a RN (cetăţean

agent economic stat)

Statul are un loc deosebit:

1. Prin faptul că deţine metode specifice (normative şi organizatorice) de asigurare a

cerinţelor legislaţiei ecologice;

2. Statul (organele acestuia) poartă răspundere pentru asigurarea protecţiei mediului în

limitele funcţiei ecologice a statului;

3. Cetăţenii au dreptul să ceară respectarea drepturilor şi intereselor legale în cazul

lezării acestora şi recuperarea prejudiciului

Administrarea de stat se face în baza metodelor - ceea ce presupune acele măsuri de

influenţa a statului asupra comportamentului şi activităţilor celor conduşi.

Metode:

Administrative (ordine, constrângere statală);

Economice (crearea condiţiilor de cointeresare a agenţilor economic);

Morale (acordarea de premii).

B. Determinaţi sistemul organelor administrării de stat în domeniul mediului. -5p.

Conform art. 11 Legii cu privire la Resurse Naturale sunt prevăzute principiile de gestionare
cu RN:

a) asigurarea unei folosiri durabile (ce nu duce la degradare) a acestora;

b) susţinerea activităţii orientate spre folosirea raţională a resurselor naturale renovabile şi

economisirea celor nerenovabile;

c) prevenirea efectelor negative ale activităţii economice asupra resurselor naturale;

d) neadmiterea cumulării de funcţii ce ţin de gestiunea resurselor naturale cu activităţi de
utilizare a acestora în scop de profit;

e) folosirea contra plată a resurselor naturale, cu excepţia cazurilor de regenerare a lor;

f) prioritatea dreptului internaţional în domeniul folosirii resurselor naturale

transfrontiere.

Conform art. 12 Legii cu privire la Resurse Naturale

Structura instituţională de gestiune a resurselor naturale este următoarea:

a) Guvernul;

b) organul de stat abilitat cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului

înconjurător;

c) autorităţile administraţiei publice locale.

Competenţa acestora este stabilită de către Guvern. Este posibil că anumite împuterniciri să
fie transmise de la organele de stat la autorităţile locale.

Sistemul organelor este divizat în dependenţă de competenţa acestora:

1. De competenţă Generală, Conform Legii Nr. 1515 din 16.06.1993, cu privire la

Protecţia Mediului Înconjurător

Art. 6. - Parlamentul:
a) aprobă principiile politice generale în domeniul protecţiei mediului şi folosirii resurselor
naturale;
b) adoptă acte legislative cu privire la protecţia mediului şi folosirea resurselor naturale;
c) aprobă la propunerea Guvernului limitele de folosire a resurselor naturale de importanţă
naţională, limitele de emisii şi deversări nocive în mediu, limitele de depozitare a deşeurilor
de producţie şi menajere pe teritoriul republicii, taxele pentru folosirea resurselor naturale,
pentru poluarea mediului şi pentru depozitarea deşeurilor;
d) aprobă programe de redresare a mediului;
e) declară teritorii drept zone de criză ecologică sau de catastrofă ecologică, stabileşte
regimul de administrare în ele şi statutul cetăţenilor;
f) audiează raportul anual al Guvernului privind starea mediului în republică.

Art. 7. - Preşedintele Republicii:

a) reprezintă interesele Republicii Moldova în domeniul protecţiei mediului în relaţiile
internaţionale;
b) este responsabil în faţa comunităţii mondiale pentru starea mediului în republică.
Art. 8. - Guvernul:
1) realizează politica Parlamentului în domeniul protecţiei mediului şi asigură folosirea
raţională a resurselor naturale;
 2) întocmeşte cadastrul resurselor naturale;
3) adoptă decizii cu privire la scoaterea temporară sau definitivă din circuitul agricol a
terenurilor secătuite sau periclitate de procese geologice, la stabilirea terenurilor destinate
împăduririi, la crearea zonelor sanitare şi de protecţie, precum şi a perdelelor forestiere de
protecţie;
4) asigură în comun cu autorităţile administraţiei publice locale acţiuni de conservare a
diversităţii biologice;
5) coordonează activitatea de protecţie a mediului, desfăşurarea de ministere, departamente
şi autorităţile administraţiei publice locale;
6) elaborează programe de ameliorare a calităţii mediului pe anul următor;
7) elaborează măsuri de prevenire a crizelor, accidentelor şi catastrofelor ecologice, iar în
caz de producere a acestora organzează un complex de acţiuni pentru lichidarea consecinţelor
lor;
8) determină amplasarea şi regimul poligoanelor de nivel republican pentru despozitarea şi
prelucrarea deşeurilor de producţie, păstrarea substanţelor toxice şi radioactive, precum şi
reglementează transportarea şi inactivarea acestora;
9) organizează şi susţine activitatea de educaţie ecologică, creează sistemul de instruire
ecologică la toate nivelurile sistemului de învăţămînt, asigură pregătirea cadrelor de
specialişti în domeniul protecţiei mediului;
10) asigură relaţiile externe ale Republicii Moldova cu alte state şi cu organismele
internaţionale în domeniul protecţiei mediului;
11) numeşte adjuncţii conducătorului autorităţii centrale pentru resursele naturale şi mediu;
12) suportă finanţarea activităţii şi înzestrarea tehnico-materială a Departamentului şi a
subdiviziunilor acestuia, finanţarea comenzii de stat pentru cercetări ştiinţifice în probleme de
protecţie a mediului şi folosire raţională a resurselor naturale;
13) cere autorităţilor de administrare a economiei să elaboreze şi să asigure realizarea în
comun cu autorităţile administaţiei publice locale cu instituţiile de cercetări în domeniile
respective şi cu autorităţile pentru mediu programe şi recomandări cu privire la:
a) protecţia şi ameliorarea terenurilor în procesul gospodăririi în conformitate cu destinaţia
lor şi specificul funcţional al ecosistemelor; schimbarea destinaţiei terenurilor conform
rezultatelor evaluării impactului asupra mediului;
b) reducerea consumului de apă industrială şi prevenirea pierderilor ei, creşterea gradului
ei de utilizare, preîntîmpinarea eutrofizării neechilibrate a apelor de suprafaţă şi a poluării
apelor freatice cu substanţe chimice;
c) economisirea energiei, obţinerea unei maxime eficienţe la folosirea ei, reorientarea
politicii energetice spre producerea decentralizată şi locală a energiei preferenţial pe seama
aplicării surselor de energie alternativă (energia vîntului, soarelui, masei biologice);
d) îmbunătăţirea performanţelor tehnice pentru reducerea noxelor evacuate în atmosferă,
siastarea folosirii de clorofluorocarbonaţi, diminuarea poluării atmosferei cu bioxid de sulf,
oxizi de azot, compuşi organici volatili, reducerea noxelor evacuate prin gazele de
eşapament, a zgomotelor şi vibranţiilor în conformitate cu prevederile tratatelor şi acordurilor
interstatale şi internaţionale în acest domeniu;
e) elaborarea instrumentelor economice şi de gospodărire pentru minimalizarea deşeurilor
prin utilizarea cît mai eficientă a materiei prime, reducerea folosirii substanţelor toxice,
corozive şi inflamabile sau înlocuirea lor cu materiale alternative interne, prin mărirea
termenului de utilizare a producţiei şi prin reciclarea ei.
Art. 9. - Autorităţile administraţiei publice ale raionului, municipiului în comun cu
autorizaţiile locale pentru mediu şi pentru sănătate:
asigură respectarea legislaţiei de protecţie a mediuluii;
b) aprobă de comun acord cu Departamentul limitele de folosire a resurselor naturale, cu
excepţia limitelor de folosire a resurselor de importanţă naţională, limitele de emisii şi
deversări nocive în mediu, cu excepţia celor ce depăşesc teritoriul raionului, municipiului,
limitele poluării fonice; limitele de depozitare a deşeurilor de producţie şi menajere;
c) supraveghează şi coordonează activitate primăriilor şi preturilor în domeniul depozitării
şi prelucrării deşeurilor de producţie şi menajere, construcţiei şi funcţionării instalaţiilor de
epurare a apelor reziduale, instalării utilajelor şi depozitivelor de reţinere şi neutralizare a
noxselor, prevenirii şi combaterii alunicărilor de teren, eroziunii, salinizării, compactării şi
poluării solurilor cu îngrăşăminte minerale şi pesticide, folosirii raţionale a pajiştilor,
repartizării de terenuri pentru asigurarea gradului necesar de împădurire, creării perdelelor
forestiere de protecţie şi a spaţiilor verzi;
e) organizează elaborarea şi realizarea programelor ecologice raionale, municipale, asigură
efectuarea lucrărilor de reconstrucţie ecologică şi de restabilire a echilibrului ecologic în
zonele afectate prin activitatea antropică;
f) declară drept zone protejate monumente ale naturii de interes ecologic şi peizagistic
raional, municipal;
g) asigură informarea sistematică şi operativă a populaţiei, întreprinderilor, instituţiilor,
organizaţiilor privind starea mediului în raion, municipiu;
h) contribuie la instruirea şi conştientizarea populaţiei în problemele protecţiei mediului şi
folosirii raţionale a resurselor naturale.

Art. 10. - Autorităţile administraţiei publice ale comunei (satului), oraşului în comun cu
autorităţile locale pentru mediu şi pentru sănătate:
a) asigură păstrarea unui mediu înconjurător sănătos şi folosirea raţională a resurselor
naturale, exercită un control permanent asupra respectării legislaţiei cu privire la protecţia
mediului;
b) aprobă anual de comun cu autorităţile pentru mediu limitele de folosire a resurselor
naturale, cu excepţia limitelor de folosire a resurselor de importanţă raională; limitele de
emisii şi deversări nocive în mediu, cu excepţia celor ce depăşesc teritoriul comunei (satului),
oraşului; limitele poluării fonice; limitele de depozitare a deşeurilor de producţie şi menajere;
c) stabilesc perimetrele pentru depozitarea deşeurilor de producţie şi menajere, a moluzului
rezultat din construcţii, fierului vechi, organizează inactivarea şi utilizarea acestora, stabilesc
locurile pentru cimitirile de animale, pentru acumularea, prelucrarea, utilizarea precum şi
pentru neutralizarea rezidurilor ce nu pot fi prelucrate;
d) asigură construirea şi funcţionarea instalaţiilor de epurare în conformitate cu standardele
stabilite pentru apele reziduale, supraveghează echipamentele şi dispozitivele de preepurare a
apelor reziduale, de reţinere a noxelor;
e) organizează refacerea landşafturilor şi reconstrucţia zonelor afectate profund sun aspect
peisagistic şi al echilibrului ecologic cum sînt: terenurile de exploatări miniere la suprafaţă,
haldele de cenuşă, fosfoghips, depozitele de şlamuri industriale din contul agenţilor
economici care au produs afectarea;
f) restabilesc şi menţin raportul ştiinţific argumentat în cadrul zonei între terenurile arabile,
pentru păşunat, păduri şi ape pentru a păstra echilibrul natural în ecosisteme, delimitează
terenurile pentru păşunat, luînd în considerare încărcarea lor cu animale, potenţialul de
producţie şi cerinţele de protecţie a solului şi vegetaţiei;
g) asigură realizarea măsurilor de prevenire şi combatere a alunecărilor de teren, eroziuni,
salinizării, compactării şi poluării solului cu îngrăşăminte minerale şi pesticide; repartizarea
de terenuri pentru noi obiective, plantaţii multianuale, masive de irigare care sînt admise
numai în baza autorizaţiei serviciului geologic;
h) repartizează terenuri pentru asigurarea gradului necesar de împădurire, îndeosebi în
zonele cu deficit de păduri, organizează împădurirea terenurilor agricole impracticabile,
sădirea şi întreţinerea perdelelor forestiere de protecţie, aliniamentelor de arbori şi arbuşti,
spaţiilor verzi, parcurilor şi grădinelor vii;
i) acordă priorităţi şi înlesniri întreprinderilor ce desfăşoară activităţi economice
nonpoluante şi sistemelor de producţie cu circuit închis, sistează planificarea, construirea şi
lucrările pentru efectuarea cărora s-a obţinut autorizaţia autorităţilor pentru mediu.
j) contribuie, împreună cu beneficiarul, la organizarea şi efectuarea expertizei ecologice
obşteşti a documentaţiei de proiect pentru obiectele care presupun modificări ale mediului ori
ale unor componente ale acestuia;
k) oferă suport iniţiatorului activităţii planificate în organizarea procesului de informare a
publicului şi a dezbaterilor publice asupra documentației privind evaluarea impactului asupra
mediului al obiectelor sau activităților planificate.

2. De competenţă specială

• Ministerul Mediului (MM);

• Inspectoratul ecologic de stat;

• Agenţia pentru geologie şi resurse minerale;

• Institutul de ecologie şi geografie

• Serviciul hidrometeorologic de stat

• Agenţia naţională de reglementare a activităţilor nucleare şi radiologice (ANRANR)

• Ministerul sănătăţii;

• Centru Naţional de sănătate publică;

• Serviciul silvic “Moldsilva”

• Serviciul situaţii excepţionale şi protecţie civilă;

• Agenţia “Apele Moldovei”;

 • Ministerul agriculturii şi industriei alimentare;

C. Dezvoltaţi sistemul de evidenţă a resurselor naturale prin intermediul

cadastrului resurselor naturale. -7p.

Pentru a ţine evidenţa cantităţii, calităţii şi altor caracteristici ale resurselor

naturale, precum şi evidenţa volumului, caracterului, regimului de utilizare a acestora, se
întocmesc cadastre de stat ale resurselor naturale.
Nomenclatorul cadastrelor de stat ale resurselor naturale se aprobă de Guvern, la
propunerea organului de stat abilitat cu conducerea cadastrării.

Categorii :
Cadastrul de stat al regnului animal, conţine totalitatea informaţiilor despre arealul,
efectivul, locurile de vieţuire şi reproducere a animalelor şi folosirea lor şi se întocmeşte pe
o perioadă de 10 ani de către Academia de Ştiinţe a Moldovei pe baza evidenţei de stat a
animalelor.
Controlul asupra ţinerii Cadastrului de stat al regnului animal se exercită de către
Ministerul Ecologiei.
Cadastrul de stat al obiectelor şi complexelor din fondul ariilor protejate cuprinde
date despre statutul juridic, apartenenţa, amplasamentul, regimul de protecţie, importanţa
ştiinţifică, cognitivă şi recreativă a acestor obiecte şi complexe.
Ţinerea cadastrului de stat al obiectelor şi complexelor din fondul ariilor protejate este
de competenţa Ministerului Ecologiei.
Cadastrul de Stat al Apelor cuprinde datele evidenţei apelor conform indicilor de
cantitate şi calitate, datele privind înregistrarea folosinţelor de apă, evidenţa folosirii apelor
şi starea lor ecologică.
Cadastrul funciar conţine un sistem de informaţii şi documente despre regimul
juridic al terenurilor, despre atribuirea lor deţinătorilor de terenuri, despre parametrii
cantitativi şi calitativi şi despre valoarea economică a terenurilor.
Cadastrul funciar are menirea de a asigura autorităţile administraţiei publice locale,
întreprinderile, instituţiile, organizaţiile interesate şi cetăţenii cu informaţii despre starea
terenului în scopul organizării folosirii raţionale şi protecţiei lui, reglementării relaţiilor
funciare, regimului proprietăţii funciare, fundamentării proporţiilor plăţilor funciare,
aprecierii activităţii economice, efectuării altor măsuri legate de folosirea terenului.
Cadastrul funciar este ţinut de autorităţile administraţiei publice locale conform unui
sistem unic pentru întreaga republică. Documentele principale ce se elaborează pentru
cadastrul funciar general sînt: dosarul lucrărilor de hotărnicie, planurile, registrele şi fişele
cadastrale.
Cadastrul silvic de stat conţine un sistem de informaţii despre regimul juridic al
fondului forestier, clasificarea pădurilor pe grupe şi categorii funcţionale, aprecierea lor sub
raport economic, altă informaţie necesară pentru gospodărirea fondului forestier şi evaluarea
rezultatelor activităţii economice în fondul forestier. Materialele evidenţei de stat a fondului
forestier sînt corelate cu datele din cadastrul funciar.
Cadastrele de stat ale obiectivelor de folosire a subsolului.
Cadastrele de stat se întocmesc pentru zăcămintele naturale şi tehnogene şi
manifestările de substanţe utile, precum şi pentru obiectivele din subteran, care nu sînt
legate de extracţia substanţelor utile.
Cadastrele de stat ale zăcămintelor şi manifestărilor de substanţe utile trebuie să
conţină date despre fiecare zăcămînt, caracterizînd locul de aflare a lui, cantitatea şi
calitatea substanţelor de bază şi secundare şi a componentelor lor, condiţiile tehnico-miniere,
hidrogeologice, ecologice şi alte condiţii de exploatare a zăcămintelor şi evaluarea geologo-
economică, precum şi date cu privire la fiecare manifestare a substanţelor utile.
Cadastrele de stat ale obiectivelor din subteran, ce nu sînt legate de extracţia
substanţelor utile, precum şi sectoarele subsolului folosite pentru îngroparea (depozitarea)
substanţelor nocive şi deşeurilor trebuie să conţină date cu privire la locul de aflare,
dimensiunile, destinaţia, termenele de funcţionare, condiţiile geologo-miniere şi alte
condiţii naturale ale obiectivului.

Subiectul II: Dreptul de proprietate funciară. Regimul juridic al terenurilor din

intravilanul localităţilor
a. Definiţi dreptul de proprietate funciară. -3p.
Dreptul de proprietate – acel drept subiectiv ce conferă titularului exercitarea în putere proprie
şi în interes propriu a atributelor de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra terenurilor în limitele
determinate de lege.
Dr. proprietăţii asupra pamîntului cuprinde :
* instituţia de drept ale cărui norme sunt fixate în Constituţia R.M., Codul Civil, Codul
Funciar ;
* raporturi de proprietate în care în afara de proprietar sunt si alte subiecte purtatoare de
drepturi si obligatii funciare (organele de reglementare a regimului proprietatii funciare si de
tinere a Cadastrului Funciar de Stat) ;
* atributiile subiective ale proprietarilor funciari, astfel proprietarii pot face actiuni de a lucra
terenul de sinestatator, de a face lucrari de ameliorare, pot inactiona sa se abtina de la actiuni
ce ar leza dr. altor proprietari sau care ar cauza prejudicii terenului, au dr. la revendicare,
despagubiri ;
* actiunea juridica care genereaza raporturi intre proprietari s.a. subiecte de drept.
Dreptul de proprietate asupra pamintului poate fi privit :
Sens obiectiv – institutie de drept ale carui norme reglementeaza dr. de proprietate funciara ca
stare de apartenenta a loturilor de teren.
Sens subiectiv – este posibilitatea oferita proprietarului in vederea posesiei, folosintei si
dispunerii de terenul ce-i apartine cu putere proprie si in interes propriu, prin actiuni ce nu
contravin legislatiei si nu lezeaza interesele legitime ale altor persoane.
b. Relataţi despre particularitățile regimului juridic a sectoarelor de teren aflate
în proprietate publică. -5p.

Dreptul de proprietate publică este acel drept de proprietate, instituit asupra bunurilor din
domeniul public de interes naţional şi din domeniul public de interes local, aparţinînd satului
şi unităţilor administrativ-teritoriale.
În calitate de persoană juridică de drept public, statul şi unităţilor administrativ-teritoriale sunt
proprietare ale bunurilor din domeniul public, iar în calitate de persoane juridice private – sunt
proprietare de bunuri din domeniul privat.
Terenurile proprietate publică din domeniul privat, asemenea şi terenurile aflate în proprietatea
privată a cetăţenilor, nu sunt excluse din circuitul civil al terenurilor: pot fi vîndute, cumpărate,
schimbate, pot fi depuse în calitate de aport la capitalul social al societăţilor comerciale, pot fi
supuse privatizării, etc.
Terenurile proprietate publică din domeniul public sunt proprietate exclusivă a statului sau a
unităţilor administrativ-teritoriale. Asemenea terenuri sunt scoase din circuitul civil al
bunurilor şi nu pot fi supuse privatizării: nu pot fi vîndute, cumpărate, schimbate, etc. Din
domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale fac parte terenurile care, prin
natura lor, sînt de uz sau de interes public. Astfel, ternurile fondului apelor, fondului silvic,
folosite îninteres public, terenurile căilor de telecomunicaţie, drumurile naţionale, ternurile
destinate ocrotirii naturii, terenurile destinate asigurării securităţii statului, precum şi alte
ternuri fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Terenurile domeniului public sunt
inalinabile (care nu pot fi înstrăinate prin acte juridice de drept civil), insesizabile ( nu pot fi
urmărite de creditorii acelui drept) şi imprescriptibile ( care nu se prescriu, rămîn valabile
întotdeauna).
c) Formulaţi cazurile pentru care pot fi aplicate sancţiuni în legătură cu încălcarea legislaţiei
privind terenurile din intravilanul localităţii. . -7p.
Articolul 46. Terenurile destinate construcţiilor urbane şi rurale
Terenurile destinate construcţiilor urbane şi rurale cuprind terenurile pe care sînt amplasate
construcţiile şi amenajările şi cele pe care urmează să fie construite case, clădiri de menire
social-culturală, industrială şi cu alte destinaţii.
Aceste terenuri se atribuie întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor pentru zidirea şi
exploatarea construcţiilor industriale a caselor, a clădirilor de menire social-culturală, a altor
construcţii şi amenajări, precum şi cetăţenilor pentru construcţia individuală de locuinţe.
Suprafaţa terenurilor şi condiţiile folosirii lor în scopurile menţionate se stabilesc conform
normelor şi documentaţiei tehnice de proiectare.
Pe terenurile atribuite se interzice începerea lucrărilor de construcţie pînă la
permisiunea dată de către organele de arhitectură şi urbanistică.

Cazurile pentru care pot fi aplicate sancţiuni în legătură cu încălcarea legislaţiei privind
terenurile din intravilanul localităţii :

1. Nerespectarea condițiilor folosirii în scopurile menționate ce sunt stabilite de normele

și documentația tehnică de proiectare.
2. Începerea lucrărilor de construcție pînă la primirea autorizației de către organul de
arhitectură și urbanistică.
3. Eliberarea autorizației ilegale de incadrare a loturilor de teren in intravilanul
localității.
4. Mărirea suprafeței terenurilor incluse în intravilanul localității fără autorizație.

Mai multe nu gasesc ☹

 TEST 14

Subiectul I: Răspunderea juridico - ecologică.

a) Definiţi noţiunea şi particularităţile răspunderii juridico – ecologice. -3p.
Răspunderea juridico – ecologică (în continuarea Răspunderea j-e) este obligaţia specifică
de-a suporta anumite limitări, de ordin personal sau material ce survine în urma încălcării
legislaţie în vigoare.

Prin răspunderea j-e se subînţeleg acele raporturi juridice ce apar între stat, în persoana
organelor împuternicite în domeniul protecţiei mediului, organele de ocrotire a normelor de
drept şi cel ce-a comis încălcarea legislaţiei în vigoare (persoană fizică, juridică sau cu
funcţie de răspundere), referitor la aplicarea faţă de acesta constrângerea prevăzută de
legislaţie.

Trebuie de ţinut cont că răspunderea j-e nu este unicul mecanism de impunere a realizării
legislaţiei ecologice, această funcţie mai este îndeplinită şi de expertiza ecologică, certificarea
ecologică, licenţierea, controlul ecologic etc.

Răspunderea j-e poate fi examinată din 3 aspecte:

• Ca măsură statală de constrângere;

• Ca raport juridic;

• Ca institut al dreptului ecologic.

Răspunderea j-e îndeplineşte urătoarele funcţii:

• Stimularea respectării legislaţiei ecologice;

• Compensarea prejudiciului cauzat mediului sau vieţii / sănătăţii oamenilor;

• Prevenirea apariţiei unor noi fraude;

• Constrângerea, atragerea la răspundere persoanelor declarate vinovate în comiterea

fraudelor.

b) Determinaţi formele răspunderii juridico – ecologică. -5p.

Răspunderea juridico-ecologică poate fi clasificată după diferite criterii.

Reieşind din obiectele naturii, distingem răspundere juridico-ecologică pentru încălcarea
legislaţiei despre ocrotirea pămîntului, apelor, pădurilor etc.
Conform sancţiunilor aplicate, răspunderea juridico-ecologică se clasifică în răspundere
penală, civilă, materială, administrativă, disciplinară.
Răspunderea civilă poate fi:
• Contractuală (ce reiese din prevederile contractului şi survine pentru neexecutarea
totală sau parţială a contractului);
Răspunderea contractuală este prevăzută de art. 512, 514,602, 603, 604, 606 CC
 Ca institut al dreptului ecologic răspunderea contractuală apare în cazul neexecutării
contractelor obiectul cărora sunt resursele naturale.
Conform art. 602 CC în cazul în care debitorul nu execută obligaţi, debitorul este ţinut
să-i despăgubească pe creditor pentru prejudiciu cauzat astfel dacă nu dovedeşte că
neexecutarea obligaţiilor nu-i este imputabilă.
Nexecutarea obligaţiilor nu-i este imputabilă bebitorului în caz de forţă majoră. ... Art.606
• Dilictuală (art. 1398 CC) “cel ce acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie este
obligat să repare prejudiciu patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege şi prejudiciu
moral cauzat prin acţiune sau omisiune”.

Răsp. dilictuală poate fi aplicată şi în cazurile contractuale numai nu atunci când

prejudiciu survine din neexecutarea contractului.
Răsp. dilictuale sunt atraşi părinţii […] în cazurile când prejudiciu a fost cauzat de un
minor sub 14 ani; (art. 1406 CC)
Răsp. dilictuale sunt atraşi minorii între vârsta de 14-18 ani dacă nu au avere, în caz
contrar părinţii […]; (art. 1407CC)
Răsp. Dilictuale sunt atraşi tutorii […] pentru prejudiciu cauzat de persoane lipsite de
capacitate de exerciţiu; (art. 1408CC)
Răsp. dilictuale sunt atraşi proprietarii obiectelor de pericol sporit, cu excepţia cazurilor
de forţă majoră; (art. 1410CC)
Răsp. dilictuale sunt atraşi proprietarii animalelor dacă nu au purtat grija cuvenită; (art.
1411CC).
Raspunderea Penală:
Infracţiunile ecologice sunt prevăzute în art. 223 – 235 Codul Penal RM şi sunt divizate
după obiectul juridic special în infracţiuni ecologice cu caracter general (art. 223 – 226 CP)
şi infracţiuni cu caracter special (art. 227 – 235 CP). Toate infracţiunile date sunt incluse în
Capitolul IX “Infracţiuni ecologice” din Codul Penal.
Un rol aparte îl ocupă art. 136 Ecocidul, deşi face parte din alt capitol “Alte infracţiuni
contra păcii şi securităţii oamenilor”, dar această infracţiune are cel mai mare impact asupra
mediului şi se caracterizează prin cauzarea unui astfel de prejudiciu ce ar pune în pericol
viaţa şi sănătatea oamenilor.

Răspunderea contravenţională survine în urma comiterii unei contravenţii prevăzute

de capitolul IX al CC. ( art.109 – 158 CC, 182 şi 93-95) .
Componenţele de contravenţii se referă la substanţe toxice (art.150), subsol (art.93-94,
119) , ape (art. 109- 113), terenuri (art. 115-118, 120,126,134), fondul forestier ( art. 95, 121-
122, 125-127, 135-137, 142, 182) etc. asupra fiecărui component al naturii, poluare ( art.143-
147, 149).
Autorităţile competente să soluţioneze cauzele contravenţionale
Sînt competente să soluţioneze cauzele contravenţionale:
a) instanţa de judecată;
b) procurorul;
c) comisia administrativă;
d) agentul constatator (organele de specialitate specificate la art.400–423).
• Organele de protecţie a mediului – (art. art.93–95, 109–130, 132–154, 156, 182 CC) –
conform art. 405 CC;
• Agenţia pentru Silvicultură "Moldsilva"– (art. art.110–115, 120–130, 132–137, 139–
142 CC) conform art. 405 CC;
Răspunderea contravenţională se caracterizează prin următoarele:
1. Survine numai în cazurile în care au fost comise contravenţii expres prevăzute de CC;
 2. Contravenţiile ecologice sunt faptele cu un pericol mai redus în comparaţie cu
infracţiunile ecologice, de aceea sancţiunile au un caracter mai blând;
3. Sancţionarea nu include în sine şi recuperarea prejudiciului cauzat mediului;
4. Răspunderea este aplicată de persoanele strict prevăzute de legislaţie ( de ex. Şeful
inspectoratului ecologic de stat, directorul general al Moldsilva etc);
5. Răspunderea administrativă este aplicată numai persoanele fizice, persoanelor cu
funcţie de răspundere şi în unele cazuri pers. jur. expres prevăzute de legislaţie;
N.B. Conform al.2 art.17 CC Per. jur. răspunde contravenţional în cazul în care norma
materială din CC prevede expres sancţionarea ei. Şi al.4 prevede că Răspunderea
contravenţională a Per. jur. nu exclude răspunderea per. fiz. pentru contravenţia săvîrşită.
Raspunderea juridico-ecologică, ce reiese din relaţiile de muncă
În cazul în care angajatul a cauzat un prejudiciu mediului el poate fi atras la răspundere
în dependenţă de mai mulţi factori fie la Răsp. Materială sau la Răsp. Disciplinară ambele
prevăzute de Codul Muncii RM.
Răspunderea Materială poate fi Deplină conform art. 128 CM şi este aplicată dacă
prejudiciu a fost cauzat de angajatul care:
Este supus Răsp. Materiale depline conform contractului de muncă;
• Exercita activitatea conform procurii sau altor documente ce conţine info respectivă;
• A cauzat prejudiciu prin comiterea infracţiunii;
• A cauzat fiind în stare de ebrietate;
• A cauzat în timpul executării obligaţiilor de muncă;
• Etc.
În restul cazurilor dacă angajatul a cauzat un prejudiciu, dar nu cade sub incidenţa art.
128 CM atunci vor fi aplicate prevederile art. 126 CM - răspundere materială parţială.
Răspunderea disciplinară este prevăzută de art. 143 CM şi prevede:
Persoana care a comis o încălcare de norme ecologice respectarea cărora reieşea din
obligaţiile de serviciu îi pot fi înaintate:
• Observaţii;
• Mustrare;
• Mustrare aspră;
• Concedierea.
Condiţii pentru atragerea la răspundere ce reies din relaţiile de muncă sunt:
• Cauzarea prejudiciului în timpul orelor de muncă;
• Cauzarea prejudiciului prin executarea sau ne-executarea obligaţiilor de serviciu în
domeniul protecţiei mediului sau folosirii resurselor naturale

Răspunderea specială
• Este acea răspundere care este prevăzută de legislaţia ecologică şi survine în cazul în
care a fost cauzat prejudiciu mediului ... şi este recuperat acest prejudiciu conform
taxelor speciale.
Se aplică în cazul pescuitului ilegal, vânatului, încălcarea legislaţiei silvice.

c) Formulaţi caracteristicile şi cazurile de aplicare a răspunderii speciale (de

taxă). -7p
Răspunderea specială

• Este acea răspundere care este prevăzută de legislaţia ecologică şi survine în cazul în
care a fost cauzat prejudiciu mediului ... şi este recuperat acest prejudiciu conform
taxelor speciale.
Se aplică în cazul pescuitului ilegal, vânatului, încălcarea legislaţiei silvice.

Aplicarea taxelor se face numai prin hotărârea instanţei de judecată.

De ex. pct.68, 71 şi 74 al Regulamentului cinegetic prevede condiţiile de achitare a

prejudiciului cauzat în caz de încălcare a legislaţie în domeniul vînatului. Şi anexa 6 al Legii
cu privire la Regnul animal stabileşte modul de calculare a taxelor de încasare pentru
pagubele cauzate de către persoanele fizice şi juridice prin vînare, dobîndire, comercializare,
posesiune şi export ilicite sau prin nimicire a animalelor de vînat din republică.

Capitolul XVI al Codului Silvic şi cele 15 anexe la el stabilesc cazurile de calculare a

prejudiciului cauzat prin încălcarea legislaţiei silvice şi tarifele pentru calcularea taxelor de
recuperare a prejudiciului.

Articolul 85. Răspunderea pentru încălcarea legislaţiei silvice

(1) Pentru încălcarea legislaţiei silvice persoanele fizice şi juridice sînt trase la răspundere în
conformitate cu legislaţia.
(2) Cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin contravenţii silvice se stabileşte
conform tarifelor prevăzute în anexele nr.1-15 la prezentul cod. Repararea prejudiciului se face
în conformitate cu legislaţia.
(3) În cazul încălcării de către beneficiarii forestieri a Regulilor de eliberare a lemnului pe
picior în păduri, cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat se calculează conform
anexei nr.16 la prezentul cod. Repararea prejudiciului se face în conformitate cu legislaţia.
(4) Sumele prejudiciului cauzat prin încălcarea legislaţiei silvice se restituie deţinătorului de
terenuri din fondul forestier.
Articolul 86. Confiscarea producţiei lemnoase, altor produse
ale pădurii dobîndite ilicit
Producţia lemnoasă, alte produse ale pădurii dobîndite ilicit sînt supuse confiscării şi
transmiterii întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei respective care administrează gospodăria
silvică sau beneficiarului silvic. Dacă confiscare a producţiei silvice dobîndite ilicit este
imposibilă, se încasează contravaloarea ei.
Articolul 87. Răspunderea pentru nimicirea şi vătămarea
ilicită a vegetaţiei forestiere din afara
fondului forestier
Persoanele vinovate de nimicirea şi vătămarea ilicită a vegetaţiei forestiere din afara
fondului forestier poartă răspundere potrivit legislaţiei ca pentru pădurile din grupa I cu regim
special de protecţie.
Articolul 88. Compensarea pagubelor şi a veniturilor ratate deţinătorilor de terenuri
din fondul forestier

(1) Pagubele cauzate de scoaterea şi ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier, de
limitarea drepturilor deţinătorilor de terenuri din fondul forestier şi de înrăutăţirea stării
calitative a pădurilor, ca rezultat al activităţii întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi
cetăţenilor, sînt supuse compensării integrale, inclusiv veniturile ratate, în folosul
deţinătorilor de terenuri din fondul forestier păgubiţi.

(2) Compensarea pagubelor se efectuează în modul stabilit de legislaţie de către

întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi cetăţenii, cărora le sînt repartizate terenuri din
fondul forestier, precum şi de către întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi cetăţenii,
activitatea cărora conduce la limitarea drepturilor deţinătorilor de terenuri din fondul forestier
sau la înrăutăţirea stării calitative a pădurilor din apropiere.

Articolul 89. Compensarea pierderilor producţiei silvice

(1) Pierderile producţiei silvice, cauzate de scoaterea terenurilor din fondul forestier pentru
folosirea lor în alte scopuri decît cele silvice, de limitarea drepturilor deţinătorilor de terenuri
din fondul forestier şi de înrăutăţirea stării calitative a pădurilor, ca rezultat al activităţii
întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor, urmează a fi compensate în fondul
de conservare şi dezvoltare a pădurilor. Compensarea acestor pierderi se efectuează
concomitent cu repararea prejudiciilor.

(2) Pierderile indicate se recuperează de către întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi

cetăţenii cărora li se repartizează terenuri din fondul forestier, precum şi de către
întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi cetăţenii, în jurul obiectelor cărora se stabilesc
zone de protecţie, sanitare şi de pază, fapt care conduce la scoaterea terenurilor din fondul
forestier din ciclul de producţie forestieră.

(3) În cazul încălcării termenelor de restituire a terenurilor din fondul forestier, date în
folosinţă temporară întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor, aceştia
compensează proprietarilor şi gestionarilor de terenuri din fondul forestier pierderile
producţiei silvice şi venitul ratat pe perioada folosirii terenurilor din fondul forestier, cu
depăşirea termenelor stabilite.

(4) Pierderile producţiei silvice se recuperează integral, conform normativelor aprobate de

Guvern.

Răspundere specială mai poate fi:

• Limitarea dreptului de beneficiere specială;

• Interzicerea utilizării unor substanţe;

• Sistarea activităţii;

• Restabilirea în natură a resurselor;

Subiectul II Noţiunea, obiectul şi sistemul dreptului funciar. Regimul juridic al

terenurilor fondului apelor
a) Definiți noțiunea dreptului funciar şi instituțiile ce formează sistemul dreptului
funciar. -3p.
Dreptul funciar si cadastral este o ramura de drept constituita din norme juridice ce
reglementeaza raporturile sociale de evidentă, folosinta si protectie a pamintului de
imbunatatire si restabilire a fertilitatii solului, de aparare a drepturilor si intereselor ale
subiectilor relatiilor funciare si cadastrale.

Dreptul funciar – ramură distinctă în sistemul național juridic, ce cuprinde o totalitate de norme
juridice instituite de stat, care reglementează raporturi sociale, care apar cu ocazia evidenței,
folosirii și protecției terenurilor.
Sistemul dreptului funciar şi legislaţiei funciare
Dreptul funciar este un fenomen social-politic şi economic complicat şi ca oricare sistem are o
anumită structură. Prin sistemul dreptului funciar se subînţelege modul de structurare internă a
ramurii de drept, ordinea şi consecutivitatea amplasării instituţiilor ei de drept. Elementul de
bază al dreptului funciar î-l constituie norma de drept care, în totalitatea lor, formează şi
fundamentul, şi acoperişul, şi conţinutul, şi forma întregului sistem al dreptului funciar. Un
grup de norme de drept, un bloc etc. formează instituţii de drept. Normele de drept ce formează
instituţii de drept, reglementează o anumită totalitate de relaţii funciare strâns legate între ele,
cum ar fi, de pildă, institutul transmiterii terenurilor în arendare: totalitatea de norme cu privire
la forma contractului de arendare a terenurilor, condiţiile de arendare, plata de arendă, termenul
de arendare, drepturile şi obligaţiile părţilor, răspunderea juridică a acestora etc., instituţia de
drept, care în RM, datorită specificului privatizării terenurilor agricole, s-a constituit la un nivel
normativ suficient de avansat.
Dreptul funciar, în calitatea sa de ramură de drept, cu sistemul său, include:
a) Partea generală; b) Partea specială.
Partea generală include în sine următoarele: 1) Dispoziţii generale privind dreptul funciar
(obiectul, scopul şi sarcinile, metodele de reglementare, principiile, izvoarele, subiectele şi
obiectele raporturilor funciare); 2) Dreptul de proprietate, drepturile reale şi alte drepturi
patrimoniale asupra terenurilor; 3) Drepturile şi obligaţiile deţinătorilor de terenuri; 4)
Contractele şi alte acte juridice civile cu terenurile; 5) Înregistrarea de stat a terenurilor şi a
drepturilor asupra acestora; 6) Administrarea în domeniul folosirii şi protecţiei terenurilor; 7)
Protecţia juridică a terenurilor; 8) Reglementarea juridică a plăţii pentru folosirea terenurilor;
9) Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei funciare.
Partea specială include în sine următoarele: 1) Regimul juridic al terenurilor cu destinaţie
agricolă; 2) Regimul juridic al terenurilor din intravilanul localităţilor; 3) Regimul juridic al
terenurilor destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi terenurile cu alte destinaţii
speciale; 4) Regimul juridic al terenurilor destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii,
activităţii recreative, al terenurilor de valoare istorico-culturală, al terenurilor zonelor
suburbane şi zonelor verzi; 5) Regimul juridic al terenurilor fondului silvic; 6) Regimul juridic
al terenurilor fondului apelor; 7) Regimul juridic al terenurilor fondului de rezervă.

b)Relatați despre măsurii juridice de folosire a terenurilor fondului apelor-

5p.
Folosinţa apei.
Apa ca resursă naturală este proprietate publică exclusivă şi poate fi atribuită doar în
folosinţă, în modul stabilit de legislaţia în vigoare. (art.18 CA)
Poate fi beneficiar de folosinţă a apei orice persoană juridică şi fizică, indiferent de
forma de proprietate. (art.15 CA)
Se atribuie în folosinţă obiectivele acvatice naturale şi artificiale de pe teritoriul
Republicii Moldova. (art.16 CA)
În scopul asigurării securităţii statului, ocrotirii sănătăţii populaţiei, mediului
înconjurător, valorilor istorico-culturale, folosirea obiectivelor acvatice poate fi limitată,
interzisă parţial sau total.

Folosinţa apei se clasifică în funcţie de:

a) scopul folosirii apei;
b) parametrii obiectivelor acvatice;
c) condiţiile tehnice de folosire a apei;
d) condiţiile de atribuire în folosinţa a obiectivelor acvatice;
e) caracterul folosirii apei;
 f) metodele de folosire a obiectivelor acvatice;
g) acţiunea folosirii apei asupra obiectivelor acvatice.

În funcţie de destinaţie, distingem folosinţă a apei:

- pentru satisfacerea necesităţii de apă potabilă şi menajeră a populaţiei,
- în scopuri curative, de asanare,
- pentru satisfacerea necesităţilor agricole,
- pentru satisfacerea necesităţilor industriale, hidroenergetice,
- pentru satisfacerea necesităţilor de transport,
- pentru satisfacerea necesităţilor piscicole,
- pentru deversarea apelor reziduale,
- şi altor necesităţi de stat, publice, sociale.
Obiectivele acvatice pot fi atribuite în folosinţa pentru unul sau cîteva scopuri.

În funcţie de condiţiile tehnice de folosire a apei, se distinge:

- folosinţa generală a apei, realizată fără aplicarea unor instalaţii şi/sau dizpozitive
tehnice, care afectează starea apelor,
- folosinţa specială a apei, realizată cu aplicarea unor atare instalaţii şi/sau dispozitive
tehnice.
Lista tipurilor folosinţei speciale a apei se reglementează de standardele de stat
corespunzătoare.
Folosinţa generală a apei se realizează fără autorizaţie, dar impune respectarea
necondiţionată a cerinţelor autorităţilor pentru supravegherea sanitară de stat, autorităţilor
pentru protecţia rezervelor piscicole, instanţelor ce reglementează navigaţia, precum şi a
regulilor privind ocrotirea pe apă a vieţii oamenilor, folosirea raţională şi protecţia apelor.
Folosinţa specială a apei se realizează în baza autorizaţiei eliberate de către autoritatea
centrală pentru resursele naturale şi mediu, în coordonare cu organele de stat pentru gestionarea
fondului apelor, autorităţile pentru hidrogeoligie, autorităţile pentru supraveghere sanitară de
stat, autorităţile pentru protecţia rezervelor piscicole, precum şi cu alte organe interesate.

În funcţie de caracterul folosirii apei, distingem:

 folosinţă comună,
 folosinţă separată.
În folosinţa separată, integrală sau parţială, se află obiectivele acvatice (sau unele părţi
ale acestora), atribuite beneficiarilor de folosinţă a apei în baza hotărîrii autorităţii
administraţiei publice centrale, şi anume:
- obiectivele acvatice proprietate publică a statului se atribuie în folosinţă separată de
către Guvern, la propunerea autorităţii centrale pentru resursele naturale şi mediu, coordonată
cu autoritatea administraţiei publice centrale pentru gestionarea fondului apelor şi cu
autoritatea administraţiei publice centrale pentru supravegherea minieră în cazul folosirii
apelor subterane.
- obiectivele acvatice proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale se atribuie
în folosinţă separată de către autoritatea administraţiei publice locale, de comun acord cu
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturaale şi cu autoritatea administraţiei publice centrale
pentru gestionarea fondului apelor.
Dreptul beneficiar la folosinţa separată a obiectivului acvatic (sau a unei părţi a acestuia)
se autentifică prin titlul de stat de folosinţă separată a apei, eliberat de autoritatea administraţiei
publice centrale pentru gestionarea fondului apelor.
În folosinţă comună se află obiectivele acvatice (sau unele părţi ale acestora) care nu sînt
atrubuite în folosinţă separată.
 Persoanele juridice şi fizice, cărora li s-au atribuit obiectivele acvatice în folosinţă
separată sînt considerate beneficiari primari de folosinţă a apei.
Persoanele juridice şi fizice, cărora li s-au atribuit obiectivele acvatice în folosinţă
comună sînt considerate beneficiari secundari de folosinţă a apei.

În dependenţă de termenele de folosinţă a apei, distingem:

 Obiective acvatice atribuite în folosinţă permanentă (pe o perioadă nelimitată) -
folosinţă acordată fără specificarea unui termen dinainte stabilit.
 Obiective acvatice atribuite în folosinţă temporară (pe o perioadă limitată) -
folosinţă acordată cu specificarea unui termen dinainte stabilit.
Folosinţa temporară poate fi:
o de scurtă durată - pînă la trei ani,
o de lungă durată - de la trei pînă la douăzeci şi cinci de ani.
Termenul de folosinţă temporară a apei începe să curgă din ziua adoptării hotărîrii cu
privire la atribuirea obiectului acvatic în folosină separată sau din ziua primirii autorizaţiei de
folosinţă specială a apei, cu excepţia cazurilor cînd în decizia, hotărîrea sau autorizaţia în cauză
nu este indicat un alt termen.
În caz de necesitate, termenele de folosinţă a apei pot fi prelungite pe o perioadă, care nu
va depăşi respectiv termenele de folosinţă temporară de scurtă durată sau de lungă durată.
Folosinţă generală a apei nu este limitată. (art.31, 32 CA)

C) Formulați particularitățile regimului juridic al terenurilor din fâșiilor şi

zonelor de protecție a bazinelor acvatice -7p.
Reglementarea relaţiilor din domeniul apelor cuprinde:
a) proprietatea, folosirea şi dispunerea de fondul apelor;
b) stabilirea modului de folosire a apelor, protecţia apelor împotriva poluării, impurificării
şi epuizării, prevenirea şi lichidarea efectului distructiv al apelor;
c) planificarea măsurilor privind folosirea şi protecţia apelor, prevenirea şi lichidarea
efectului lor distructiv;
d) aprobarea schemelor de folosire complexă şi de protecţie a apelor, a balanţelor de
gospodărire a apelor;
e) exercitarea controlului de stat asupra folosirii şi protecţiei apelor;
f) reglementarea altor chestiuni ce vizează relaţiile din domeniul apelor.
Folosirea obiectivelor acvatice şi dispunerea de acestea, dacă ating interesele altor state,
se realizează în baza acordurilor interstatale. (art.3 CA)
Zona de protecţie a apelor rîurilor şi bazinelor de apă include lunca rîului, primele terase
supraluncă,muchiile şi povîrnişurile abrupte ale malurilor principale, rîpile şi văgăunile care
intră nemijlocit în valea rîului. În scopul protejării albiilor, malurilor şi îmbunătăţii regimului
apelor se instituie fâşii şi zone de protecţie a apelor pentru: a) albiile cursurilor de apă; b)
suprafaţa lacurilor naturale, a mlaştinilor şi zonelor umede; c) suprafaţa bazinelor de apă
artificiale ce corespunde nivelu lui maxim de umplere. Lăţimea fâşiilor şi zonelor de
protecţie, delimitarea hotarelor şi regimul activităţilor economice şi de protecţie sînt
determinate de legislaţia cu privire la zonele şi fâşiile de protecţie a apelor râurilor şi
bazinelor de apă.

LEGE Nr. 440 din 27.04.1995 cu privire la zonele şi fîşiile de protecţie a apelor rîurilor
şi bazinelor de apă:
Articolul 13. Limitarea activităţii economice în zonele
de protecţie a apelor
(1) În zonele de protecţie a apelor se interzice:
a) aplicarea pesticidelor pe fîşii cu o lăţime de 300 metri de la muchia taluzului riveran al
albiei;
b) amplasarea fermelor şi complexelor zootehnice;
c) construcţia, amplasarea şi exploatarea depozitelor pentru păstrarea îngrăşămintelor
minerale şi pesticidelor, obiectelor pentru prepararea soluţiilor de pesticide şi alimentarea cu
aceste soluţii, întreprinderilor de prelucrare secundară a hîrtiei şi celulozei, întreprinderilor
chimice, tăbăcăriilor (inclusiv a întreprinderilor de prelucrare primară a pieilor brute),
colectoarelor de ape reziduale de la fermele şi complexele zootehnice;
d) repartizarea terenurilor pentru depozitarea deşeurilor menajere şi de producţie;
e) tăierea arborilor şi arbuştilor (cu excepţia tăierilor de îngrijire, de igienă, de conservare
şi a reconstrucţiei ecologice pe parchete cu o suprafaţă de pînă la 1,0 ha, dacă se respectă
termenul de alăturare şi se creează condiţii ecologice favorabile regenerării speciilor de bază);

f) extragerea nisipului şi prundişului din albia minoră a rîului.

(2) În zonele de protecție a apelor se interzice, fără a avea acordul de mediu emis în
conformitate cu Legea nr. 86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului sau, după
caz, avizul expertizei ecologice de stat emis în conformitate cu Legea nr. 851/1996 privind
expertiza ecologică, realizarea următoarelor activități:

a) construcţia, amplasarea şi exploatarea depozitelor de produse petroliere şi

întreprinderilor petrochimice de interes naţional, staţiilor de alimentare cu combustibili,
cazangeriilor, punctelor de deservire tehnică şi spălare a tehnicii şi mijloacelor de transport;
b) construcţia colectoarelor de canalizare şi a instalaţiilor de epurare a apelor reziduale. În
cazurile cînd amplasarea lor în afara zonelor de protecţie a apelor este imposibilă (din cauza
condiţiilor de construcţie, a configuraţiei terenului sau din alte motive), construcţia lor se
admite ca excepţie, cu condiţia realizării măsurilor de prevenire a poluării rîurilor şi bazinelor
de apă;
c) desfăşurarea lucrărilor de astupare a lacurilor din luncă şi a braţelor părăsite, efectuarea
lucrărilor de regularizare a cursului rîului, montarea comunicaţiilor, executarea altor lucrări
care influenţează negativ calitatea apei şi starea obiectivelor acvatice;
d) extragerea substanţelor minerale utile solide, a petrolului şi gazelor naturale în albia
majoră.
(3) Păşunatul în zonele de protecţie a apelor rîurilor şi bazinelor de apă se permite în
exclusivitate în partea îndepărtată de rîu a zonei de protecţie şi se efectuează în conformitate
cu normele şi regimul capacităţii de păşunat. Responsabilitatea pentru respectarea normelor şi
regimului capacităţii de păşunat o poartă autorităţile administraţiei publice locale.
(4) Dacă în zona de protecţie a apelor sînt obiective care poluează sursele de apă sau
implică pericolul poluării lor şi care nu se încadrează în cerinţele auditului ecologic, se
prevede transferarea acestora dincolo de hotarele zonei de protecţie.

Articolul 14. Folosirea terenurilor din fîşiile

riverane de protecţie a apelor
 (1) Teritoriul fîşiilor riverane de protecţie a apelor se foloseşte pentru crearea perdelelor
forestiere şi pentru fînaţuri, pentru fînaţuri şi restabilirea locurilor de depunere a icrelor din
luncile inundabile şi deltele rîurilor. Înăuntrul acestor fîşii pot fi construite numai construcţii
hidrotehnice de protecţie şi de consolidare a malurilor pot fi amenajate locuri de trecere a
peştelui (diguri, pereuri, pereţi de sprijin, ecluze ş.a.), construcţii şi instalaţii provizorii pentru
creşterea şi prinsul peştelui şi animalelor de apă.
(2) În cazul existenţei sau creării perdelelor forestiere de protecţie a malului, terenurile
respective se transmit în administrarea autorităţii silvice centrale cu atribuirea dreptului de
proprietate publică asupra lor.
(3) În cazul utilizării pentru fînaţuri a terenului aflat în administrarea autorităţilor
administraţiei publice locale sau a altor autorităţi, aceste autorităţi determină modul de
utilizare a terenului pentru fînaţ şi poartă răspundere pentru utilizarea lor conform destinaţiei.
(4) În cazul restabilirii locurilor de depunere a icrelor din luncile inundabile şi deltele
rîurilor, regimul de utilizare a lor se stabileşte de Agenția de Mediu.

(5) Pentru fîşiile riverane de protecţie a apelor, în care se efectuează utilizarea în complex,
determinată la alineatul (1) al prezentului articol, se permite administrarea comună de către
autorităţile administraţiei publice locale, autoritatea silvică centrală şi Agenția de Mediu în
baza acordului încheiat între ei, în care sînt repartizate funcțiile acestora.

(6) Adăparea vitelor se efectuează în locuri amenajate special, atribuite de comun acord cu
organele administraţiei publice locale. Mînarea vitelor la adăpare prin fîşiile riverane de
protecţie a apelor se efectuează pe cărări stabilite în acest scop, amplasate de-a curmezişul
fîşiilor de protecţie.
(7) În limitele fîşiilor riverane de protecţie a apelor se interzice aratul terenurilor, păşunatul
şi organizarea taberelor de vară pentru vite, amenajarea campingurilor şi taberelor staţionare
de corturi.
 Testu nr.15
Subiectul : Regimul juridic de folosire a apelor.

A) Definiți drepturile și obligațiile benefeciarilor acvatici.

Pentru a define drepturile și obligațiile benefeciarilor acvatici, vom menționa că conform

Codului Apelor al RM beneficiarii acvatici sunt și pot fi orice persoană fizică sau juridică,
indifferent de forma de proprietate.
Drepturile benefeciarilor acvatici sunt:
a) să extragă apa pentru folosirea ei ulterioară;

b) să exploateze obiectivele acvatice pentru necesităţile agriculturii industriei,

hidroenergeticii, transportului, gospodăriei piscicole şi vînătoreşti;

c) să folosească obiectivele acvatice pentru deversarea apelor reziduale;

d) să edifice construcţii şi instalaţii pentru gospodărirea apelor, să efectueze reconstrucţia
şi lichidarea lor;
e) să folosească obiectivele acvatice pentru agrement, desfăşurarea acţiunilor sportive şi de
asanare, întreţinerea ansamblurilor naturale, precum şi pentru alte acţiuni de folosire a
obiectivelor acvatice, neinterzise de legislaţia în vigoare.
f) dreptul să folosească obiectivele acvatice numai în scopurile pentru care acestea le-au fost
atribuite.

Obligațiile benefeciarilor acvatici:

a) să folosească raţional resursele de apă, să consume economicos apă şi să efectueze măsuri
de remediere şi îmbunătăţire a calităţii apei;
b) să nu admită deversarea în obiectivele acvatice a apelor reziduale cu un conţinut de
impuritaţi peste limita admisibilă;
c) să prevină poluarea, impurificarea şi epuizarea obiectivelor acvatice;
d) să nu admită încălcarea drepturilor, acordate altor beneficiari de folosinţă a apri, precum
şi prejudicierea obiectivelor economice şi naturale (terenurilor, pădurilor, faunei, zăcămintelor
minerale etc.);
e) să asigure epurarea normativă a apelor reziduale;
f) să menţină înstare de funcţionare, conform regulilor şi instrucţiunilor de exploatare,
instlaţiile de epurare, alte instalaţii pentru gospodărirea apelor şi dispozitive tehnice, care
afectează starea apelor, să amelioreze parametrii lor de exploatare, să ţină în modul stabilit
evidenţa cantirăţii şi calităţii apelor.
g) să implementeze cele mai bune tehnologii disponibile în scopul limitării deversărilor
apelor reziduale şi consumului de apă.

B) Determinați funcțiile de administrare de stat în domeniul utilizării și protecției

apelor.

Administrarea de stat în domeniul utilizării și protecției apelor este exercitată de : Guvern,

autoritățile administrației publice locale, și de autoritățile administrației publice central,
autorizate în mod special în acest scop.

Funcțiile de administrare de stat în domeniul utilizării și protecției apelor sunt:

 - Respectarea de către toate persoanele fizice și juridice, indifferent de forma de
proprietate, a modului stabilit de folosire a apelor;
- Executarea obligațiilor și prescripțiilor privind protecția apelor;
- Prevenirea și lichidarea efectelor destructive;
- Respectarea regulilor deținerii a evidenței apelor și a altor reguli stabilite de legislatia
apelor;
- Asigurarea consumului rațional și economisirii apei.

C) Dezvoltați măsurile de protecție juridică a apelor.

Protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice are ca obiect menţinerea şi ameliorarea calităţii şi

productivităţii naturale ale acestora, în scopul evitării unor efecte negative asupra mediului,
sănătăţii umane şi a bunurilor materiale.
Constituind o resursă naturală cu mare valoare economic în toate formele sale de utilizare,
conservarea, refolosirea şi economisirea apei sunt obiective imperative, ce se urmăresc a se
realiza prin:

– dezvoltarea conştiinţei de mediu;

– aplicarea de stimuli economici;

– aplicarea de sancţiuni celor ce încalcă normele juridice privind protecţia apelor.

Protecţia juridică a apelor se realizează sub următoarele forme principale: protecţia

cantitativă şi protecţia calitativă.

Protecţia cantitativă a resurselor de apă se realizează prin folosirea raţională şi protecţia lor
împotriva epuizării. Reglementările juridice prevăd în acest scop obligaţii pentru:

– utilizatorii de apă în scopul folosirii raţionale a resurselor de apă;

– organele centrale şi locale ale puterii executive, agenţii economici, persoanele

juridice, de a lua măsuri pentru reducerea consumului de apă, folosirea repetată a apei,
întreţinerea instalaţiilor de apă în stare corespunzătoare pentru evitarea pierderilor;

– cei ce gospodăresc şi folosesc apa, să ia măsuri de dotare cu mijloace de măsurare a

debitelor de apă;

În situaţiile în care debitele de apă nu pot fi asigurate tuturor utilizatorilor autorizaţi, organele
competente stabilite prin lege, pot aplica restricţii temporare de folosirea resurselor de apă.

Protecţia calitativă a apei urmăreşte menţinerea calităţii şi purităţii apei. În acest scop,
legislaţia în materie stabileşte că poluarea în orice mod a resurselor de apă este interzisă.
Ministerul Mediului şi Apelor aprobă normele de calitate a apei potabile, elaborează norme,
standarde de calitate a apelor, standarde de emisie, epurare şi evacuare a apelor, procedura de
autorizare a exploatării apei, norme pentru realizarea construcţiilor hidrotehnice pentru
îndiguiri, irigaţii, regularizări, desecări-drenaj etc.
Organele de gospodărire a apelor, organele locale ale administraţiei publice, persoanele fizice
şi juridice au obligaţia de a executa lucrări de amenajare, curăţire, întreţinere a resurselor de
apă.

Mai mult ca atit în scopul protecţiei şi conservării mediului acvatic, printre mijloacele
utilizate, alături de gospodărirea complexă şi raţională a acestuia, un rol deosebit de
important şi eficient revine instrumentelor juridice utilizate pentru combaterea faptelor de
încălcare a regimului legal de ocrotire a mediului acvatic. În acest sens sau stabilit obligaţii şi
răspunderi în scopul asigurării protecţiei acestor elemente naturale ale mediului împotriva
poluării. Nerespectarea acestor obligaţii atrage răspunderea civilă, penală sau
contravenţională, după caz şi aplicarea sancţiunilor legale corespunzătoare.

Subiectul II : Noţiunea, obiectul şi sistemul dreptului funciar. Regimul juridic al

terenurilor fondului forestier.

A) Definiţi principiile dreptului funciar.

Principiile dreptului funciar sunt stabilite direct în Codul funciar, în alte acte legislative sau
decurg din acestea.

Principiile fundamentale ale dreptului funciar sunt următoarele:

- principiul administrării terenurilor în calitate de obiect al naturii, bază teritorială a vieții și a
activității umane;
- principiul egalității juridice a dreptului de proprietate publică și privată asupra terenurilor;
- dreptul statului de a reglementa relațiile ce țin de folosirea și protecția tuturor categoriilor de
terenuri în stat, indiferent de forma de proprietate asupra acestora;
- principiul asigurării folosirii raționale și protecției terenurilor;
- principiul priorității terenurilor cu destinație agricolă și protecției speciale a acestora;
- principiul folosirii terenurilor conform destinațieispeciale a acestora;
- principiul folosirii terenurilor contra plată, indeferent de categoria și statutul juridic al
destinatarului de teren etc.

B) Relatați despre raporturile juridice de folosire a terenurilor fondului forestier.

Terenurile din fondul forestier se atribuie în gestiune întreprinderilor silvice şi altor

întreprinderi
de stat, precum şi altor persoane juridice şi/sau fizice, abilitate legal cu asemenea activitate.
Atribuirea terenurilor din fondul forestier în gestiune se efectuează de către Guvern, în modul
stabilit de legislaţie.
Terenurile din fondul forestier pot fi date în folosinţă, în scopurile prevăzute de Codul silvic
al RM,
persoanelor fizice şi juridice, asociaţiilor obşteşti şi organizaţiilor religioase.
Atribuirea terenurilor din fondul forestier în folosinţă se efectuează de către organele silvice
de
stat şi autorităţile administraţiei publice locale, în modul stabilit de legislaţie.
Terenurile din fondul forestier pot fi atribuite în folosinţă persoanelor juridice şi/sau fizice în
scopurile prevăzute de Codul silvic în condiţii de arendă, folosinţă gratuită şi folosinţă de
scurtă
durată.

Modul şi condiţiile de atribuire a terenurilor din fondul forestier în folosinţă se

stabileşte printrunregulament aprobat de Guvern.
Arenda terenurilor din fondul forestier din cadrul ariilor naturale protejate este interzisă.

C) Recomandați metode de protecție a terenurilor din fondul forestier.

Terenurile din fondul forestier cuprind:
a) - terenuri pentru împădurire:
- terenuri destinate reîmpăduririi;
- terenuri destinate împăduririi;
b) terenuri afectate gospodăriei silvice;
c) terenuri neproductive: mlaştini, stîncării, pante abrupte, alunecări de teren, soloneţuri etc.

Un rol important în cadrul metodelor de protecţie a fondului forestier îl ocupă categoria

instrumentelor juridice.
În acest sens, ţara noastră a ratificat mai multe acte normative internaţionale care stabilesc
principii şi orientări de conservare şi protejare a pădurilor şi de gestionare durabilă a acestora,
şi a adoptat pe plan intern numeroase legi şi alte acte normative.

Deci ca metode de protectie a terenurilor din fondul forestier recomand :

- stabilirea obligatiei de paza a acestora pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale

de arbori, a furturilor, distrugerilor, degradărilor, păşunatului, braconajului şi altor
fapte păgubitoare.

- desfăşurarea şi îndeplinirea activităţilor şi procedurilor de pază, şi executarea pazei

de către personalul silvic;

- participarea la stingerea incendiilor a persoanelor fizice aflate în zonele forestiere

supuse incendiilor;

- constatarea şi combaterea efectivă a faptelor ce constituie infracţiuni şi contravenţii la

regimul silvic, precum şi sancţionarea contravenienţilor.

Mai mult ca atît deţinătorii de păduri şi terenuri cu vegetaţie forestieră să fie

obligaţi:

- să respecte regimul silvic;

- să ia măsuri de conservare a pădurilor cu funcţii deosebite de protecţie;

- să exploateze păşunile în mod raţional, să ia măsuri de amenajare şi de refacere a

acestora;
- să sesizeze autorităţile competente cu privire la eventualele accidente sau activităţi ce
efectuează ecosistemele forestiere.
TEST 16

Subiectul I: Regimul juridic de folosire a fondului forestier

A) Determinați funcțiile de administrare de stat în domeniul utilizării şi
protecţiei fondului forestier
COD SILVIC Articolul 10. Obiectivele administrării şi gospodăririi
fondului forestier
Administrarea şi gospodărirea fondului forestier trebuie să asigure:
a) dezvoltarea durabilă a pădurilor şi menţinerea în ele a biodiversităţii;
b) intensificarea funcţiilor de protecţie a apelor, igienico-sanitare, de reglare climaterică şi a altor
funcţii ale pădurilor în scopul ocrotirii sănătăţii populaţiei şi protecţiei mediului înconjurător;
c) regenerarea, extinderea, ameliorarea compoziţiei şi a calităţii pădurilor, sporirea productivităţii
acestora;
d) elaborarea şi aplicarea unui complex de măsuri diverse şi reglementarea activităţii organelor silvice
de stat privind aducerea şi menţinerea pădurilor în starea corespunzătoare funcţiilor lor ecologice şi
social-economice;
e) continuitatea eficienţei funcţionale a pădurilor şi valorificarea raţională a resurselor silvice.
Articolul 11. Administrarea de stat a fondurilor forestier
şi cinegetic
(1) Administrarea fondurilor forestier şi cinegetic este prerogativa statului.
(2) Administrarea de stat a fondurilor forestier şi cinegetic este exercitată de Guvern, autorităţile
administraţiei publice locale, organele silvice de stat, alte organe împuternicite în acest scop.
(3) Administrarea de stat a fondurilor forestier şi cinegetic proprietate publică se efectuează de către
autoritatea silvică centrală şi de autorităţile administraţiei publice locale.
(4) Regulamentele, instrucţiunile şi indicaţiile organelor silvice de stat sînt obligatorii pentru toţi
deţinătorii de terenuri din fondul forestier (incluzînd proprietarii şi gestionarii de terenuri din
fondul forestier, beneficiarii silvici), precum şi
pentru întreprinderi, instituţii, organizaţii şi cetăţeni, care execută în cadrul fondului forestier
lucrări nelegate de gospodărirea fondului forestier şi derularea folosinţelor silvice.
Articolul 13. Administrarea şi gospodărirea pe alte
terenuri silvice
(1) Administrarea şi gospodărirea fondului forestier în zonele de frontieră şi în pădurile cu regim
special se exercită de către organele silvice de stat teritoriale în comun cu organele de resort, în modul
stabilit de Guvern.
(2) Vegetaţia forestieră situată pe terenurile din afara fondului forestier se administrează de către
proprietarii acestor terenuri. Gospodărirea terenurilor acoperite cu această vegetaţie se efectuează în
scopul plantării ei în modul stabilit de autorităţile administraţiei publice locale, cu acordul organelor
de stat pentru protecţia mediului înconjurător.
(3) Terenurile din fondul forestier aflate în proprietate privată se administrează de către proprietarii
acestora, care sînt obligaţi să le gospodărească conform regimului silvic şi regulilor de protecţie a
mediului înconjurător.
B) Distingeți măsurile de folosire specială a fondului forestier
COD SILVIC
Articolul 38. Folosinţele silvice accesorii
(1) Folosinţa specială a obiectelor regnului vegetal (recoltarea fructelor şi pomuşoarelor sălbatice,
nucilor, ciupercilor, plantelor medicinale şi altor plante) pentru satisfacerea necesităţilor de producţie
sau ştiinţifice, precum şi în scopul obţinerii beneficiilor de la vînzarea acestor resurse sau a produselor
acestora, se efectuează în baza autorizaţiilor şi altor documente eliberate de autorităţile abilitate în
conformitate cu legislaţia în vigoare.
Amplasarea stupilor şi prisăcilor, cositul fînului şi păşunatul vitelor în anumite sectoare ale fondului
forestier care nu sînt locuri de creştere şi de trai ale speciilor de plante şi animale rare şi pe cale de
dispariţie se permit în conformitate cu legislaţia în vigoare.
(2) Sînt interzise colectarea sau nimicirea plantelor, capturarea sau nimicirea animalelor incluse în
Cartea Roşie a Republicii Moldova şi în anexele la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii
sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie (CITES).
(3) Fîneţele şi păşunile aflate pe teritoriul fondului forestier care nu sînt utilizate pentru necesităţile
gospodăriei silvice pot fi date în folosinţă temporară întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi
cetăţenilor.
(4) Păşunatul caprinelor şi ovinelor în păduri este interzis.
(5) Regulamentul cu privire la recoltarea ierbii şi păşunatul vitelor pe terenurile din fondul forestier
este aprobat de Guvern.
(6) Modul şi condiţiile de comercializare a produselor accesorii ale pădurii sînt stabilite în
instrucţiunea aprobată de autoritatea silvică centrală.

C) Dezvoltați deosebirile dintre regimul juridic al Fondului forestier, pădure şi vegetație

forestieră din afara fondului forestier.
CS Articolul 5. Vegetaţia forestieră din afara fondului forestier
(1) Fondul forestier nu include:
a) perdelele forestiere de protecţie amplasate pe terenurile cu destinaţie agricolă;
b) perdelele forestiere de protecţie şi plantaţiile de arbori şi arbuşti situate de-a lungul căilor de
comunicaţie şi pe terenurile fondului acvatic;
c) grădinile botanice, dendrologice şi zoologice, spaţiile verzi ale localităţilor urbane şi rurale.
(2) Plantarea, îngrijirea, folosirea şi paza plantaţiilor menţionate la alin.(1) lit.a) şi c) ale prezentului
articol se reglementează de prezentul cod şi constituie cadrul de competenţă al autorităţilor
administraţiei publice locale, conform legislaţiei, iar cele menţionate la lit.b) - al autorităţilor centrale
de specialitate şi autorităţilor administraţiei publice locale respective.
Vegetaţia forestieră situată pe terenurile din afara fondului forestier se administrează de către
proprietarii acestor terenuri. Gospodărirea terenurilor acoperite cu această vegetaţie se efectuează în
scopul plantării ei în modul stabilit de autorităţile administraţiei publice locale, cu acordul organelor
de stat pentru protecţia mediului înconjurător.
Administrarea şi gospodărirea fondului forestier este executată, în conformitate cu Codul Silvic, de
următoarele autorităţi:

1. Parlamentul R. M.;
2. Guvernul R. M.;
3. Autorităţile administraţiei publice locale.

Parlamentul este în drept să intervină şi să reglementeze fondul forestier prin reglementarea

legislativă a relaţiilor silvice. Acest drept presupune că parlamentul este în drept să adopte orice act cu
caracter normativ, prin care să reglementeze relaţiile subiecţilor dreptului mediului în raport cu fondul
forestier, relaţii care ţin în principal de administrarea acestuia.
Determinarea direcţiilor fundamentale ale politicii statului privind dezvoltarea durabilă, folosirea,
regenerarea, paza şi protecţia pădurilor reprezintă şi el un drept pe care parlamentul îl dezvoltă şi
aplică în raport cu relaţiile silvice.
De asemenea, parlamentul stabileşte împuternicirile autorităţilor administraţiei publice locale
privind folosirea, regenerarea, paza şi protecţia pădurilor. Acesta reglementează şi alte probleme care
pot apărea în cadrul relaţiilor silvice, etc.
De competenţa Guvernului ţin:

 prezentarea Parlamentului a proiectelor de acte legislative privind relaţiile silvice, strategiile

naţionale de dezvoltare durabilă a fondului forestier şi cinegetic şi includerea lor în programele
şi planurile de dezvoltare a ţării;
  realizarea administrării de stat a fondurilor forestier şi cinegetic prin abilitarea autorităţii
centrale de specialitate respective a administraţiei publice cu dreptul de a transmite în folosinţă
terenurile fondului forestier proprietate publică, dar fără dreptul de a dispune de ele;
 exercitarea controlului de stat asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei fondurilor
forestier şi cinegetic, etc.

De competenţa autorităţilor administraţiei publice locale ţin:

 exercitarea controlului asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei fondurilor forestier
şi cinegetic;
 repartizarea terenurilor din fondul forestier;
 înregistrarea drepturilor de gestiune şi de folosinţă a terenurilor din fondul forestier, etc.

Subiectul II Noţiunea, obiectul şi sistemul dreptului funciar. Regimul juridic al terenurilor din
intravilanul localităţilor
A) Definiţi şi caracterizaţi obiectele relaţiilor funciare
COD FUNCIAR Articolul 2. Fondul funciar şi componenţa lui

Toate terenurile, indiferent de destinaţie şi de proprietate, constituie fondul funciar al Republicii

Moldova.
Fondul funciar, în dependenţă de destinaţia principală, se compune din următoarele categorii de
terenuri:
- cu destinaţie agricolă;
- din intravilanul localităţilor;
- destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii speciale;
- destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative, terenurile de valoare istorico-
culturală, terenurile zonelor suburbane şi ale zonelor verzi;
- ale fondului silvic;
- ale fondului apelor;
- ale fondului de rezervă.
Articolul 21. Obiectele relaţiilor funciare
Obiecte ale relaţiilor funciare sînt: sectoarele de teren, cotele de teren şi drepturile asupra lor.
Sectoarele de teren se caracterizează prin suprafaţă, amplasament, hotare, au statut juridic şi alte
caracteristici, specificate în documentaţia înregistrării de stat a dreptului asupra pămîntului.
Sectoarele de teren şi obiectele aferente acestora (solul, bazinele de apă închise, pădurile, plantaţiile
multianuale, clădirile, construcţiile, edificiile etc.), strămutarea cărora este imposibilă fără a cauza
pierderi directe destinaţiei lor, constituie bunuri imobile.
Sectoarele de teren pot fi divizibile şi indivizibile.
Se consideră divizibile sectoarele de teren care pot fi împărţite în porţiuni fără a le schimba destinaţia,
fără a încălca normele antiincendiare, sanitare, ecologice, agrotehnice şi urbanistice, fiecare porţiune
formînd după divizare un teren de sine stătător.
În cazurile prevăzute de lege sectorul de teren poate fi considerat indivizibil.
Cotele de teren ale sectorului de teren aflat în folosinţă comună de asemenea constituie obiecte ale
relaţiilor funciare.
Cotele de teren au expresie cantitativă şi descriere, cuprinzînd indicaţii privind destinaţia şi categoria
de folosinţă. Cotele de teren în natură nu se delimitează.
B) Relataţi despre principiile dreptului funciar
Dreptul funciar este o ramura de drept constituita din norme juridice ce reglementeaza raporturile
sociale de evidentă, folosinta si protectie a pamintului de imbunatatire si restabilire a fertilitatii
solului, de aparare a drepturilor si intereselor ale subiectilor relatiilor funciare si cadastrale.
Dreptul funciar car amura de drept distincta are obiectul sau de reglementare, principii si metode
specifice, precum si norme specifice cuprinse in izvoarele acestor ramuri.
 Principiile dreptului funciar :
• Diversitatea si egalitatea juridica a tipurilor si formelor de proprietate asupra pamintului ;
• Circuitul terenului ca obiect de dispunere ;
• Folosirea rationala a pamintului ;
• Administrarea de stat a fondului funciar ;
• Raspunderea juridica pentru incalcarea legii funciare ;
• Gospodarirea sinestatatoare conform destinatiei lor;
• Egalitatea subiectilor privind folosirea pamintului.
c) Formulaţi particularităţile dobândirii dreptului de proprietate a terenurilor din intravilanul
localităţii.
Articolul 42. Terenurile din intravilan
Terenurile din intravilan se află în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale, iar din
municipii - în proprietate municipală.
Articolul 43. Stabilirea perimetrului localităţii
Perimetrul localității este hotarul intravilanului care desparte teritoriul localității de extravilan şi se
stabilește în planul urbanistic general al localității, aprobat în modul stabilit de legislație.
Includerea terenurilor în perimetrul oraşului nu implică suspendarea dreptului asupra terenurilor
aflate în posesiune sau în folosinţă.
Retragerea acestor terenuri se face în modul stabilit de prezentul Cod şi de alte acte legislative.
Articolul 44. Componenţa terenurilor oraşelor şi satelor
(comunelor)
Din componenţa terenurilor oraşelor şi satelor (comunelor) fac parte:
terenurile pe care sînt amplasate construcţii şi alte amenajări;
terenurile de uz public;
terenurile pentru transporturile rutier, feroviar, naval, aerian, prin conducte, pentru liniile de
telecomunicaţii, de transport electric, pentru exploatări miniere şi pentru alte industrii;
terenurile împădurite;
terenurile cu destinaţie agricolă şi alte terenuri;
Articolul 45. Gestionarea terenurilor din intravilanul localităților
Toate terenurile din intravilanul localităților sînt gestionate în conformitate cu planurile urbanistice
generale.
Articolul 46. Terenurile destinate construcţiilor urbane şi rurale
Terenurile destinate construcţiilor urbane şi rurale cuprind terenurile pe care sînt amplasate
construcţiile şi amenajările şi cele pe care urmează să fie construite case, clădiri de menire social-
culturală, industrială şi cu alte destinaţii.
Aceste terenuri se atribuie întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor pentru zidirea şi exploatarea
construcţiilor industriale a caselor, a clădirilor de menire social-culturală, a altor construcţii şi
amenajări, precum şi cetăţenilor pentru construcţia individuală de locuinţe.
Suprafaţa terenurilor şi condiţiile folosirii lor în scopurile menţionate se stabilesc conform normelor
şi documentaţiei tehnice de proiectare.
Pe terenurile atribuite se interzice începerea lucrărilor de construcţie pînă la permisiunea dată de către
organele de arhitectură şi urbanistică.
Articolul 47. Terenurile de uz public din oraşe şi sate (comune)
Terenuri de uz public din oraşe şi sate (comune) sînt terenurile folosite pentru căile de comunicaţii
(pieţe, străzi, pasaje, drumuri şi altele asemenea), pentru necesităţile social-culturale ale populaţiei
(grădini publice, parcuri, lacuri, plaje, bulevarde, scuaruri, terenuri de sport, stadioane, precum și
terenurile de joacă pentru copii delimitate și înregistrate conform legislației în vigoare), pentru cimitire
şi alte necesităţi ale gospodăriei comunale.
Pe terenurile de uz public se permite amplasarea construcţiilor şi amenajărilor capitale în conformitate
cu destinaţia specială a acestor terenuri, precum şi a construcţiilor şi amenajărilor provizorii uşoare
(gherete, chioşcuri), fără ca aceasta să fie în detrimentul terenurilor de uz public.
 Articolul 48. Terenurile pentru transporturile rutier, feroviar,
naval, aerian, prin conducte, pentru liniile
de telecomunicaţii şi transport electric, pentru
exploatările miniere şi pentru alte industrii
Terenuri pentru transporturile rutier, feroviar, naval, aerian, prin conducte, pentru liniile de
telecomunicaţii şi transport electric, pentru exploatările miniere şi pentru alte industrii sînt terenurile
atribuite întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor respective pentru realizarea funcţiilor lor.
Amplasarea construcţiilor şi amenajărilor pe aceste terenuri, precum şi lucrările de amenajare, le
efectuează beneficiarii funciari prin hotărîrea autorităţilor administraţiei publice locale respective.
Punerea la dispoziţia întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor a suprafeţelor pentru exploatarea
industrială a zăcămintelor se face după demarcarea arterei miniere.
 Testul 17

Subiectul 1: Regimul juridic al subsolului

 Definiți și clasificați Zăcămintele de Substanțe minerale utile

Conform art. 1, Codul Subsolului nr. 3 din 02.02.2009, zăcămintele de substanțe minerale
utile reprezintă o acumulare naturală de substanţe minerale utile care, din punct de vedere
cantitativ şi calitativ, poate fi obiect de valorificare industrială în condiţiile stării actuale a
tehnicii şi economiei, fapt confirmat prin înregistrarea corespunzătoare în balanţele de stat ale
rezervelor de substanţe minerale utile. Exploatarea zăcămintelor de substanţe minerale utile se
efectuează în limitele perimetrului minier atribuit de Agenţia pentru Geologie şi Resurse
Minerale, în conformitate cu proiectele tehnice coordonate şi aprobate, schemele tehnologice,
planurile de dezvoltare a lucrărilor miniere, proiectele de recultivare a terenurilor şi în
conformitate cu cerinţele legislaţiei ecologice.

Regulile de exploatare tehnică şi proiectele tehnice (tehnologice) se coordonează de către

beneficiarii subsolului cu Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale în termenele stabilite
în funcţie de complexitatea şi volumul materialelor prezentate, dar care nu vor depăşi 30 de
zile.

Art. 48 din Codul Subsolului divizează substanțele minerale utile în minereuri metalifere
și nemetalifere, combustibile solide, petrol și gaze naturale, gaze inerte, ape subterane.

După importanța economică și în scopul determinării statutului juridic al regimului lor de

folosire, substanțele minerale utile se divizează în următoarele tipuri:

- Substanțe minerale de importanță națională- petrol, gaze naturale, combustibile solide

și alte tipuri de substanțe minerale utile, stabilite prin lista aprobată de Guvern.
- Substanțe minerale utile larg răspîndite- nisip, argilă, piatră de construcție, nisip argilos
și argilă nisipoasă.

Conform potențialului economic, zăcămintele de substanțe minerale utile de largă

răspîndire se divizează în zăcăminte de importanță națională și locală.

Clasificarea rezervelor şi resurselor prognozate de substanţe minerale utile stabileşte

principii unice de calculare, evaluare economico-geologică şi evidenţă de stat a zăcămintelor
de substanţe minerale utile, în conformitate cu importanţa lor industrială şi cu gradul de
cercetare geologică şi economico-geologică, determină condiţiile de pregătire a zăcămintelor
cercetate pentru valorificare industrială, precum şi principiile de bază pentru evaluarea
cantitativă a resurselor prognozate de substanţe minerale utile.

 Determinați formele și condițiile de folosire a subsulului

Conform art. 1 din Codul Subsolului, subsolul este o parte a scoarţei terestre aflată sub
stratul de sol fertil, iar în lipsa acestuia, sub suprafaţa terestră şi fundul bazinelor de apă şi
apelor curgătoare, care ajunge pînă la adîncimi accesibile pentru cercetare geologică şi
valorificare.

Dreptul de folosinţă asupra sectorului de subsol înseamnă posibilitatea beneficiarului

subsolului de a realiza tipurile de folosire a sectorului de subsol. Dreptul de folosinţă asupra
sectorului de subsol se realizează în limitele sectorului atribuit beneficiarului subsolului sub
formă de perimetru minier sau geologic, potrivit clauzelor prevăzute de contract.

Sectoarele de subsol se atribuie în folosinţă pe un termen limitat (folosire temporară) sau

nelimitat. Pe termen nelimitat, sectoarele de subsol se atribuie autorităţilor administraţiei
publice centrale, instituţiilor publice din subordinea acestora pentru exploatarea construcţiilor
subterane nelegate de extragerea substanţelor minerale utile, înhumarea (depozitarea)
substanţelor nocive şi deşeurilor industriale, organizarea obiectivelor geologice protejate.

În folosire temporară, sectoarele de subsol se atribuie pentru:

a) cercetarea geologică a subsolului, construirea construcţiilor subterane nelegate de

extragerea substanţelor minerale utile – pe un termen de pînă la 5 ani;

b) extragerea substanţelor minerale utile – pe perioada exploatării zăcămîntului, conform

documentaţiei tehnice (tehnologice) de proiect aprobate;

c) extragerea apelor subterane – pe un termen de pînă la 25 de ani.

Subsolul se atribuie în folosinţă pentru:

a) cercetare geologică, inclusiv prospectarea, evaluarea şi explorarea zăcămintelor de

substanţe minerale utile şi alte tipuri de cercetări geologice;

b) extragerea substanţelor minerale utile, inclusiv a apelor subterane şi resurselor curative

naturale;
 c) construirea şi exploatarea construcţiilor subterane nelegate de extragerea substanţelor
minerale utile, se atribuie pe termen nelimitat autorităților AP centrale, instituțiilor publice din
subordinea acestora;

d) înhumarea (depozitarea) substanţelor nocive şi deşeurilor industriale;

e) organizarea obiectivelor geologice protejate, se atribuie pe termen nelimitat autorităților

AP centrale, instituțiilor publice din subordinea acestora;

f) colectarea materialelor mineralogice, paleontologice, altor materiale geologice de

colecţie, se atribuie pe termen nelimitat autorităților AP centrale, instituțiilor publice din
subordinea acestora.

Condiţiile de bază de folosire a subsolului incluse în contract sînt:

a) tipul şi termenul de folosire a subsolului;

b) limitele sectorului de subsol atribuit;

c) condiţiile în baza cărora subsolul se atribuie în folosinţă;

d) volumele lucrărilor de cercetare geologică a subsolului;

e) realizarea măsurilor de protecţie a subsolului şi a mediului înconjurător;

f) volumul planificat al extragerii substanţelor minerale utile;

g) termenul planificat de dare a obiectivelor în exploatare;

h) termenul planificat de recultivare a terenurilor degradate

c) Recomandați măsurile de protecție juridică a subsolului prevăzute de legislația în

vigoare.

Explorarea şi exploatarea subsolului şi a resurselor sale naturale trebuie să se facă în

interesul întregii societăţi. Subsolul, bogăţiile şi resursele sale naturale, fiind supuse degradării
şi poluării, impun necesitatea luării unor măsuri de protecţie juridică corespunzătoare.

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului stabileşte:

– reglementările corespunzătoare protecţiei calităţii subsolului;

– procedura de autorizare a lucrărilor de exploatare, prospectare şi extracţie de

zăcăminte ale subsolului;

– reglementări privind refacerea subsolului afectat (natural sau artificial).

 Organele de stat au o serie de atribuţii în legătură cu protecţia subsolului, astfel:

– să ţină evidenţa tuturor resurselor subsolului, a lucrărilor de extracţie şi prelucrare;

– să monitorizeze lucrările de exploatare şi prospecţiuni geologice;

– să stabilească procedura de autorizare a lucrărilor de exploatare şi explorare a

subsolului;

– să stabilească reglementări privind protecţia subsolului.

Persoanele fizice sau juridice care prospectează sau exploatează bogăţiile subsolului sunt
obligate:

– să solicite şi să obţină acordul/autorizaţia de mediu şi să-i respecte prevederile;

– să refacă terenurile afectate ca urmare a activităţilor desfăşurate, aducându-le la

parametrii productivi şi ecologici naturali;

– să ia măsurile preventive privind poluarea mediului şi cauzarea de prejudicii

ecologice cu ocazia efectuării lucrărilor de exploatare şi explorare a subsolului;

– să anunţe autorităţile competente despre orice situaţii accidentale de natură să pună

în pericol ecosistemul terestru.

Încălcarea normelor juridice de protecţie a subsolului ca urmare a neîndeplinirii

obligaţiilor legale sau săvârşirea de fapte interzise în materie, de către toţi utilizatorii
subsolului, atrag după caz răspunderea juridică contravenţională, penală sau civilă.

Subiectul 2: Răpunderea juridică pentru încălcarea legislație funciare.

a) Definiți răspunderea juridică pentru înclăcarea legislației funciare.

Răspunderea juridică este una din formele răspunderii sociale, asemeni cum şi
răspunderea politică, morală, civică şi alte forme de răspundere socială. Totuși, răspunderea
juridică, din punctul de vedere al legalității, este una deosebită. Una din particularitățile
răspunderii juridice constă în faptul că ea include în conţinutul său obligaţia de a răspunde
pentru nerespectarea şi/sau încălcarea normelor de drept. Răspunderea juridică, spre deosebire
de alte forme ale răspunderii sociale, este strâns legată de forţa de constrângere a statului.

Răspunderea juridică poate fi privită și ca o instituție juridică a dreptului funciar

constituită dintr-o totalitate de norme de drept privind modurile și măsurile de constrângere și
influență nefavorabilă asupra persoanelor care se eschivează de la îndeplinirea obligațiilor puse
în sarcina lor de lege sau raportul contractual, sau care nu respectă ordinea de drept funciară
stabilită.

Unicul temei juridic pentru tragerea la răspundere și aplicarea măsurilor de constrîngere

o constituie ”încălcarea de drept funciară”, care reprezintă în sine fapta ilicită (acțiunea sau
inacțiunea) comisă cu vinovăție, care atentează la ordinea de drept funciară, la drepturile și
interesele legitime ale deținătorilor de teren, în urma căreia sunt cauzate anumite prejudicii.

b) Determinați metodele și formele de apărare a dreptului de proprietate funciar

În conformitate cu art.315 Cod civil al Republicii Moldova, proprietarul are drept de

posesiune, de folosinţă și de dispoziţie asupra bunului. Dreptul de proprietate este perpetuu.

Dreptul de folosinţă include și libertatea persoanei de a nu folosi bunul. Legea stabilește

și prevede în mod aparte particularitățile dreptului de folosință a terenurilor agricole.

Proprietatea este, în condițiile legii, inviolabilă. Noținea ”pămînt” are mai multe
sensuri: teritoriu al statului, planetă, resurs natural și altele. Din punct de vedere juridic,
pămîntul prezintă interes sub două aspecte: economic și ecologic.

Importanța economică a pămîntului constă în faptul că pămîntul este o condiție necesară

a activității umane, factor material al procesului de muncă, pricipalul mijloc de producție în
agricultură și silvicultură, de asemenea pămîntul este suprafața, baza teritorială pentru plasarea
și dezvoltarea tuturor ramurilor economiei și orașelor, etc. Astfel din punct de vedere juridic
pămîntul poate fi obiect la diferitor drepturi –de proprietate, de folosință, arendă și altele, iar
din altă perspectivă – drept obiect al dreptului la protecția mediului.

Temeiul juridic al raspunderii funciare este contravenția funciară, care reprezintă in sine
o faptă ilicită, acțiune sau inacțiune săvîrșită cu vinovăție care atenteaza la ordinea de drept
funciara la drepturile si interesele legitime a detinatorilor de terenuri in urma careia sunt
educate anumite prejudicii, acele actiuni socialmente periculoase care incalca normele de drept
funciar.

Elementele raspunderii jurdice funciare:

 1. Obiect care poate consta din: lotul de teren, bunurile amplasate pe teren, regulile de
folosire a terenului, drepturile si interesele legitime a detinatorilor de teren, precum si starea
ecologica a terenurilor

2. Subiectul poate fi persoana fizica sau juridica care a savirsit o incalcare funciara si
care intruneste conditiile legiiciar.

3. Latura obiectiva: - Fapta prejudicianiola

4. Latura subiectiva – vinovatia care se exprima prin intentie sau imprudenta. Scopul,
motivul savirsirii contraventiilor funciare. Prejudiciul formal cind se creaza o stare de preicol
privind regimul Prejudiciul material cind se realizeaza prejudicial.

Lagatura cauzala - Lipsa a cel putin a unui element din raspunderea funciara duc la
inexistenta contraventiei funciare si imposibilitatilor atragerei persoanei la raspundere

Functiile Raspunderei funciare sunt:

1. Functia de protectie si prevenire

2. Functia de sanctionare

3. Functia de educare, corectare si reeducare.

Infractiunea funciara este fapta prejudiciabila cu privire la ordinea de drept funciara

prevazuta de legea penala.

Contraventia funciara este fapta cu un grad de pericol social mai redus decit
infractiunea savirsita cu vinovatie care atenteaza la valorile funciare este prevazuta de Codul
Contraventional si este pasibila de pedeapsa contraventionala (art.115 – 120 CCRM).

Raspunderea juridica funciara civila apare ca rezultat al lezarii drepturilor patrimoniale

funciare, in cazul care survine un prejudiciu material, in acest caz, raspunderea consta in
repararea prejudiciului si beneficiului ratat, precum si raspunderea care survine in baza
tranzactiei lovite de nulitate absoluta sau relativa, iar persoanele vinovate vor suporta
consecintele incalcarilor.

c) Formulați temeiurile juridice de apariție a răspunderii pentru încălcarea legislației

funciare.
 Unicul temei juridic pentru tragerea la răspundere și aplicarea măsurilor de constrîngere
o constituie ”încălcarea de drept funciară”, care reprezintă în sine fapta ilicită (acțiunea sau
inacțiunea) comisă cu vinovăție, care atentează la ordinea de drept funciară, la drepturile și
interesele legitime ale deținătorilor de teren, în urma căreia sunt cauzate anumite prejudicii.

În cazul cînd deţinătorul cu titlu de posesiune sau de folosinţă nu utilizează terenul în

scopul în care i s-a atribuit, autoritatea administraţiei publice locale respectivă, la cererea
proprietarului, va dispune aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de lege și îl va
soma în scris, stabilind termenul, să-și îndeplinească obligaţiile.

În cazul în care deţinătorul nu-și îndeplinește obligaţiile în termenul stabilit (nu mai
mare de doi ani) el va pierde dreptul de posesiune sau de folosinţă a terenului prin decizia
instanţei judecătorești la cererea proprietarului funciar. Hotărîrea privind stingerea dreptului de
folosinţă a terenului o adoptă administraţia întreprinderii, instituţiei, organizaţiei respective. În
cazul stingerii dreptului de posesiune sau de folosinţă funciară autoritatea administraţiei
publice locale respectivă, cu participarea părţilor interesate, adoptă o hotărîre privitoare la
eliberarea de compensaţie deţinătorilor pentru cheltuielile legate de ameliorarea terenurilor sau
de repararea de către aceștia a daunelor pricinuite de ei prin folosirea lor neraţională.
 Testul 18

Subiectul 1: Regimul juridic de folosire a regnului animal

a) Definiți regnul animal ca obiect de utilizare și folosire

Regnul animal este considerate cea mai mare categorie sistematică în biologie.
Totalitatea unor specii de animale care viețuiesc în mod natural pe uscat, în apă, în atmosferă
sau în sol, inclusive monocelulare, nevertebrate și cordate.

În categoria data nu sunt incluse animalele domestice precum și a animalelor sălbatice

întreținute în captivitate sau semicaptivitate în scopuri economice, științifice, cultural-
educative și estetice.

Animalele rare, periclitated și vulnerabile- specii de animale care sunt în pericol de

dispariție și se întîlnesc într-un anumit număr de indivizi, insufficient pentru restabilirea și
automenținerea populației în condiții naturale. Fiecare categorie de animale pot fi descifrate în
felul următor:

 Animale rare- care sunt puține la nnumăr sau se găsesc în puține locuri;
 Animale periclitated- care sunt puse în pericol;
 Animale vulnerabile- care sunt ușor atacate, slabe sau rănite;
 Habilitatele care sunt considerate locul sau tipul de loc ăn care un organism sau o
populație există în mod natural.

În calitate de obiect de folosire a lumii animale sunt considerate totalitatea sau

organismele separate de proveniența animală, sau habilitatele lor.

b) Determinați formele de folosiere specială regnului animal

Respectînd cerinţele prevăzute de legislaţie, pot fi practicate următoarele modalităţi de folosire

a resurselor regnului animal:
a) vînătoarea sportivă şi de amatori;
b) pescuitul industrial, sportiv şi de amatori;
c) dobîndirea de animale care nu constituie obiecte ale vînatului şi pescuitului;
d) folosirea în scopuri economice, ştiinţifice, cultural-educative şi estetice;
e) folosirea proprietăţilor utile ale animalelor şi a produselor activităţii vitale a acestora.
 Folosirea resurselor regnului animal indicate la alin.(1) lit.b) se reglementează conform
Legii privind fondul piscicol, pescuitul şi piscicultura.
Alte modalităţi de folosire a resurselor regnului animal pot fi instituite numai prin
modificarea sau completarea Legii cu privire la regnul animal nr. 439, din 27.04.1995.

c) Dezvoltați măsurile juridice de protecție a regnului animal

Conform art. 11 din Legea nr. 439 cu privire la regnul animal, protecţia regnului animal se asigură
prin:

a) stabilirea regulilor, normelor, termenelor şi altor cerinţe de protecţie, folosire şi

reproducere a resurselor regnului animal;
b) prevederea măsurilor de protecţie a animalelor în proiectele de amenajare a teritoriului,
de irigaţie, de construcţii şi în alte proiecte;
c) neadmiterea folosirii neautorizate a resurselor regnului animal;
d) vînătoarea de selecție;
e) protecţia şi ameliorarea habitatului, condiţiilor de reproducere şi căilor de migraţie a
animalelor;
f) încasarea amenzilor şi despăgubirilor pentru pagubele cauzate animalelor şi habitatului
lor;
g) crearea de arii naturale protejate de stat;
h) crearea de noi biotopuri, protecţia celor existente sau restabilirea biotopurilor
degradate;
i) reproducerea în condiţii de captivitate a speciilor de animale rare, periclitate şi
vulnerabile;
j) limitarea scoaterii animalelor din mediul natural şi aclimatizarea de specii noi;
k) recultivarea terenurilor deteriorate şi crearea condiţiilor de vieţuire şi reproducere
pentru speciile de animale folositoare;
l) acordarea de ajutor animalelor în caz de îmbolnăvire sau pericol de pieire, ca urmare a
calamităţilor naturale şi a altor cauze;
m) efectuarea de cercetări ştiinţifice în domeniul protecţiei şi folosirii resurselor regnului
animal;
n) efectuarea monitoringului asupra proceselor şi fenomenelor ce au loc în lumea
animală;
o) educaţia ecologică a populaţiei.
Planificarea, proiectarea și executarea lucrărilor de desțelenire, irigație, desecare, defrișare,
extracție a zăcămintelor, construcție a diferitelor obiective, întocmire a rutelor turistice, creare
a zonelor de agrement, amplasare a căilor ferate, șoselelor, conductelor, canalelor, barajelor au
loc numai dacă, în prealabil, activitățile planificate au fost supuse procedurii de evaluare a
impactului asupra mediului în conformitate cu Legea nr. 86/2014 privind evaluarea impactului
asupra mediului sau documentația de proiect a fost supusă expertizei ecologice de stat în
conformitate cu Legea nr. 851/1996 privind expertiza ecologică.

Subiectul 2: Dreptul de beneficiere asupra terenurilor

a) Definiți obiectul, subiecții și conținutul dreptului de beneficiari asupra terenurilor

Prin deţinătorii de terenuri se înţeleg titularii dreptului de proprietate, de posesiune, de

beneficiere funciară. Deţinătorii de terenuri cu titlu de proprietate şi posesiune pot fi numai
cetăţeni ai Republicii Moldova.

Toate terenurile, indiferent de destinaţie şi de proprietate, constituie fondul funciar al

Republicii Moldova.

Terenurile în Republica Moldova pot fi în proprietate: privată, de stat şi colectivă, cu

dreptul de proprietate al fiecărui membru al colectivului. Statul ocroteşte în egală măsură toate
tipurile de proprietate funciară.

Posesorii şi beneficiarii au dreptul:

b) să folosească terenurile potrivit condiţiilor de atribuire;

c) să fie proprietarii producţiei obţinute;
d) să folosească în modul stabilit de lege zăcămintele, pădurile, apele şi alte bogăţii ale
pămîntului;
e) să primească, în caz de stingere a dreptului de posesiune sau beneficiere compensarea
cheltuielilor legate de ameliorarea terenului.

b) Determinați lista și caracteristic actelor de reglementare a drepturilor asupra

terenurilor

Deţinătorii de terenuri cu orice titlu sînt protejaţi de stat. Nu se admite restituirea

terenurilor foştilor proprietari şi urmaşilor lor. La atribuirea de către stat a terenurilor,
deţinătorilor li se eliberează de către organele de autoadministrare locală titlul de proprietate,
de posesiune şi de beneficiere funciară.

Formele titlurilor de stat pentru toţi deţinătorii de terenuri se stabilesc de către Guvern.
Documentele de autentificare a dreptului asupra terenurilor pot fi: certificatul de moştenire,
contractul de arendă, contractul de însrăinare (vînzare-cumpărare, schimb, donaţie),
autentificate în modul stabilit de lege.

c) Formulați temeiurile juridice de apariție, modificare și stingere a dreptului de

beneficiere asupra terenurilor

Amestecul din partea organelor şi organizaţiilor de stat, economice şi de altă natură în

activitatea deţinătorilor de terenuri este interzis, cu excepţia cazurilor în care ultimii încalcă
legislaţia. Drepturile încălcate ale deţinătorilor de terenuri urmează să fie restabilite, iar daunele
pricinuite prin încălcarea drepturilor să fie reparate integral.

Organele de autoadministrare locală: atribuie cetăţenilor terenuri fără plată, eliberîndu-

le titluri de proprietate; trec în activitatea cetăţenilor rurali terenurile ocupate de case şi anexe
gospodăreşti, precum şi terenurile cu grădini particulare, care se atribuie acestora conform
legislaţiei în vigoare; atribuie terenuri din rezerva intravilanului pentru construcţia noilor case
de locuit şi a anexelor gospodăreşti, precum şi pentru curţi şi grădini: În oraşe şi orăşele de la
0,04 pînă la 0,07 hectare, iar în localităţile rurale de la 0,12 pînă la 0,2 hectare.

Dreptul asupra terenului se stinge în cazurile: renunţării benevole a deţinătorului la

teren; înstrăinării terenului de către proprietar; retragerii terenului pentru nevoile statului şi
societăţii; decedării proprietarului; neachitării sistematice a impozitului funciar în termenul
stabilit de lege; expirării termenului pentru care a fost dat în folosinţă terenurul; încetării
activităţii întreprinderii, instituţiei, organizaţiei; încetării raporturilor de muncă, în virtutea
cărora a fost repartizat lotul; auxiliar, dacă legislaţia nu precede altfel; nerespectării condiţiilor
contractului de arendă; exploatării terenului prin metode care conduc la degradarea solurilor,
la poluarea lor chimică, radioactivă şi de altă natură, la înrăutăţirea situaţiei ecologice; folosirii
terenurilor irigate prin metode care conduc la înmlăştinare, la salinizare secundară şi la apariţia
focarelor de eroziune prin irigare.
 Test 19

Subiectul I: Sistemul de autorizare în domeniul folosirii resurselor naturale.

Activităţi de evaluare:

a) Identificați responsabilitățile autorităților publice în domeniul autorizării folosirii

resurselor naturale. -3p.
Autorizația pentru folosirea resurselor naturale reprezintă un document eliberat de instituţia
subordonată organului central al administraţiei publice în domeniul mediului, al cărei titular are
dreptul la folosinţa resurselor naturale în anumite condiţii, conform dispoziţiilor legislației in vigoare.

Principalele responsabilități ale autorităților publice în domeniul autorizarii folosirii resurselor

naturale constau în :

- Monitorizarea în vederea folosirii raționale ale resurselor naturale

- Folosirea resurselor naturale conform destinației, conform scopului atribuit
- Sancționarea persoanelor care cauzează prejudicii mediului sau resurselor naturale.
- Perceperea taxelor stabilite de legislatia in vigoare
- Reglementarea domeniilor de folosirea specială a resurselor naturale
- Stabilirea beneficiarilor resurselor naturale

b) Determinați particularitățile sistemului de autorizare în domeniul folosirii: apei,

produselor lemnoase şi nelemnoase, aerului şi sol.
Autorizația pentru folosirea resurselor naturale reprezintă un document eliberat de instituţia
subordonată organului central al administraţiei publice în domeniul mediului, al cărei titular are
dreptul la folosinţa resurselor naturale în anumite condiţii, conform dispoziţiilor legislației in vigoare.

Particularitațile sistemului de autorizare constau în :

- Satisfacerea necesităților economice și menținerea vieții;

- Instituirea unor prevederi unitare privind beneficierea de resurse naturale
- stabilirea drepturilor de folosinţă a apei produselor lemnoase şi nelemnoase, aerului şi a
solului precum şi promovarea investiţiilor în domeniul dat.
- crearea unui cadru legal pentru gestionarea, protecţia şi folosinţa eficientă a apelor,
produselor lemnoase şi nelemnoase, aerului şi a solului.
- stabilirea mecanismelor de protecţie a stării apelor, produselor lemnoase şi nelemnoase,
aerului şi a solului, prevenirea oricărei degradări ulterioare, protecţia precum şi restabilirea
resurselor naturale.

c) Formulați procedura aplicată de autoritățile competente în cazul în care prevederile din

autorizațiile de folosire au fost încălcate. 7p.
În cazul în care prevederile autorizației de folosire a resurselor naturale au fost încălcate autoritățile
competente care au eliberat licența pot adopta una din urmatoarele hotariri:

Sista dreptul de a beneficia de resurselor naturale

Suspendarea şi reluarea valabilităţii actului permisiv toate acestea în baza unei hotărîri a organului
care a eliberat autorizația.

Principalele temeiuri care servesc la sistarea/ suspendarea dreptului de beneficiere a resurselor

naturale sînt :

- Nerespectarea normelor ecologice, normelor și regulilor privind protectia muncii și

securitatea industriala, precum si a regulilor de exploatare tehnica a întreprinderilor
extractive de resurse naturale.
- Lipsa de specialisti calificați si atestați în domeniul extragerii resurselor naturale
- Depistarea unor date neautentice în documentele prezentate autorităţii emitente
- Constatarea transmiterii actului permisiv sau a copiei de pe el către o altă persoană pentru a
desfăşura genul de activitate respectiv
- neînlăturarea în termenul stabilit de lege a circumstanţelor care au dus la suspendarea
valabilităţii actului permisiv;
- eachitarea anuală sau neachitarea în termen a taxei pentru actul permisiv, prevăzută de lege

Procedura de retratragere / suspendare a autorizației

Actul permisiv se retrage şi în alte cazuri prevăzute expres de legea care reglementează genul de
activitate respectiv.
Data şi numărul deciziei de retragere a actului permisiv se înscriu în Registrul actelor permisive cel
tîrziu în ziua lucrătoare imediat următoare zilei în care a fost emisă decizia.
În cazul retragerii actului permisiv, taxa de eliberare a actului, dacă este prevăzută de lege, nu se
restituie.

Titularul actului permisiv este obligat ca, în decursul a 10 zile lucrătoare de la data comunicării
deciziei de retragere a actului, să depună la autoritatea emitentă actul permisiv retras.
Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează conform art. 541 din Codul contravenţional.

Subiectul II: Regimul juridic al terenurilor destinate ocrotirii naturii, sănătății, activităților
recreative, cu valoare istorică.
Activităţi de evaluare:

a) Identificați caracteristicile subcategoriilor de terenuri incluse în categoria

menționată.

Def: terenurile destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative,cu valoare istorică-i seînţelege
totalitatea ariilor naturale, a obiectivelor şi a complexelor naturale ce au regim juridic specific de reglementare,
desemnate şi reglementate în scopul conservării şi protecţiei tuturor factorilor de mediu din limitele lor protejate
de stat.
 Caracteristic terenurilor destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative,cu valoare istorică
este că

în perimetrul acestora se află obiectivele naturale, ce prezintă valoare ştiinţifică, culturală, ecologică,
istorică, estetică şi re-creativă, din categoria acestora făcînd parte terenurile rezervaţiilor, parcurilor
naţionale, parcurilor dendrologice şi zoologice, grădinilor botanice, braniştilor, monumentelor naturii,
zonelor de protecţie şi zonelor sanitare, toate acestea constituind o prioritate naţională, care vizează în
mod direct condiţiile de viaţă şi sănătatea populaţiei; realizarea intereselor economice şi social-umane,
precumşi capacitatea de dezvoltare durabilă a societăţii pe viitor.

b) Determinați particularitățile realizării drepturilor reale asupra terenurilor

menționate. -5p.

Drept real reprezintă acel drept subiectiv patrimonial care confera titularului
posibilitatea exercitarii in mod direct a posesiei, folosintei si dispozitiei asupra unui lucru
ori numai a unora din aceste atribute. Este un drept absolut, deoarece este opozabil
tuturor celorlalte persoane, care au obligatia de a nu stanjeni libera lui exercitare.

Potrivit prevederilor codului funciar terenurile destinate ocrotirii naturii sînt prin
exclusivitate proprietate a statului, astfel pe terenurile destinate ocrotirii naturii este
interzisă activitatea ce vine în contradicţie cu destinaţia lor specială. Ele sînt retrase din
folosinţă, dacă această destinaţie nu corespunde regimului de protecţie, stabilit pentru
aceste terenuri.

Terenurile destinate activităţii recreative- pe asemenea terenuri este interzisă activitatea

ce împiedică folosirea lor conform destinaţiei speciale.

Modul de folosire a acestor terenuri este stabilit de autorităţile administraţiei publice locale
şi de organele de ocrotire a naturii.

Terenurile destinate ocrotirii sanatații - În scopul protecţiei obiectelor de tratament natural, la toate
staţiunilebalneare se creează zone de protecţie sanitară. În limitele lor se interzice darea terenurilor în
posesiune, folosinţă, inclusiv în arendă, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor a căror activitate
este incompatibilă cu protecţia obiectelor naturale curative şi cu menţinerea condiţiilor
favorabile pentru odihna populaţiei.

Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile în jurul cărora se stabilesc zone cu condiţii deosebite de

folosinţă a terenurilor sînt datoare să marcheze graniţele lor cu semne informative speciale.

c) Formulați regimul juridic al terenurilor destinate ocrotirii naturii, sănătății,

activităților recreative, cu valoare istorică.
Regimul juridic al terenurilor destinate ocrotirii naturii, sănătății, activităților recreative, cu valoare istorică
este reglementat de Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat, nr. 1538-XIII din 25 februarie
1998, cît şi de art. 56 al Codului funciar al RM.

Potrivit Codului funciar

Articolul 56. Terenurile destinate ocrotirii naturii

Din terenurile destinate ocrotirii naturii fac parte terenurile rezervaţiilor, parcurilor naţionale,
parcurilor dendrologice şi zoologice, grădinilor botanice, braniştilor, monumentelor naturii, terenurile
zonelor de protecţie şi zonelor sanitare.

Din categoria terenurilor rezervaţiilor fac parte terenurile în al căror perimetru se află obiecte naturale,
ce reprezintă valoare ştiinţifică şi culturală (landşafturile tipice şi unicale, comunităţi de organisme
vegetale şi animale, formaţiuni geologice, specii de plante, animale rare). Ele sînt repartizate pentru
păstrarea în stare naturală a complexelor naturale tipice sau unicale pentru zona de landşaft cu tot
ansamblul ei de componente, pentru studierea proceselor şi fenomenelor în mersul lor firesc în vederea
elaborării bazelor ştiinţifice ale ocrotirii naturii.

Din categoria terenurilor parcurilor naţionale fac parte terenurile care au o deosebită valoare
ecologică, istorică şi estetică în virtutea îmbinării reuşite a landşafturilor naturale şi culturale.

Din categoria terenurilor parcurilor dendrologice şi zoologice, ale grădinilor botanice fac parte
terenurile repartizate pentru studierea, păstrarea şi îmbogăţirea în condiţii artificiale a resurselor florei
şi faunei, pentru folosirea lor eficientă în plan ştiinţific, cultural, economic şi păstrarea genofondului.

Din categoria terenurilor de branişte fac parte terenurile destinate păstrării, restabilirii şi reproducerii
resurselor naturale şi menţinerii echilibrului ecologic general, obiectele complexe biologice,
paleontologice, hidrologice şi geologice de landşaft.

Din categoria terenurilor monumentelor naturii fac parte terenurile care au obiecte naturale unicale
sau tipice, cu valoare ştiinţifică, cultural-instructivă şi de reconfortare, dar care nu sînt recunoscute drept
monumente de istorie şi cultură.

Terenurile destinate ocrotirii naturii sînt prin exclusivitate proprietate a statului.

Pe terenurile destinate ocrotirii naturii este interzisă activitatea ce vine în contradicţie cu destinaţia
lor specială. Ele sînt retrase din folosinţă, dacă această destinaţie nu corespunde regimului de protecţie,
stabilit pentru aceste terenuri.

Modul şi condiţiile folosirii terenurilor destinate ocrotirii naturii se stabilesc de legislaţia privind
ocrotirea naturii şi mediului înconjurător.

Articolul 57. Terenurile destinate ocrotirii sănătăţii

Din categoria terenurilor destinate ocrotirii sănătăţii fac parte terenurile pe care există obiecte de
tratament natural (izvoare de ape minerale, nămoluri curative) şi condiţii climaterice deosebit de
favorabile profilaxiei şi tratamentului.
 Aceste terenuri se atribuie în folosinţă staţiunilor balneare, instituţiilor terapeutice şi urmează a fi
protejate în mod deosebit.

În scopul protecţiei obiectelor de tratament natural, la toate staţiunilebalneare se creează zone de

protecţie sanitară. În limitele lor se interzice darea terenurilor în posesiune, folosinţă, inclusiv în arendă,
întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor a căror activitate este incompatibilă cu protecţia obiectelor
naturale curative şi cu menţinerea condiţiilor favorabile pentru odihna populaţiei.

Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile în jurul cărora se stabilesc zone cu condiţii deosebite de

folosinţă a terenurilor sînt datoare să marcheze graniţele lor cu semne informative speciale.

Modul şi condiţiile folosirii terenurilor destinate ocrotirii sănătăţii sînt stabilite de prezentul Cod şi
de o legislaţie specială.

Articolul 58. Terenurile destinate activităţii recreative

Terenuri destinate activităţii recreative sînt terenurile prevăzute şi folosite pentu odihnă şi turism.
Din această categorie fac parte terenurile pe care se află case de odihnă, pensiuni, sanatorii, campinguri,
baze turistice, tabere turistice şi tabere de fortificare a sănătăţii, staţii turistice, parcuri şi tabere pentru
copii, poteci didactico-turistice, trasee marcate.

Pe asemenea terenuri este interzisă activitatea ce împiedică folosirea lor conform destinaţiei speciale.

Modul de folosire a acestor terenuri este stabilit de autorităţile administraţiei publice locale şi de
organele de ocrotire a naturii.

Articolul 59. Terenurile de valoare istorico-culturală

Din categoria terenurilor de valoare istorico-culturală fac parte rezervaţiile istorico-culturale,

parcurile memoriale, mormintele, monumentele arheologice şi arhitecturale şi complexele arhitecturale
de landşaft.

Pe aceste terenuri este limitată orice activitate care contravine destinaţiei lor speciale.
 Test 20

Subiectul I: Normele, metoda şi principiile dreptului ecologic.

a) Determinați metodele de reglementare juridică a dreptului ecologic

Metoda de reglementare a dreptului ecologic este caracterizată ca fiind totalitatea mijloacelor
şi procedeelor cu ajutorul cărora statul în persoana organelor sale împuternicite determină conduita
participanţilor la raporturile ecologice.

Se consideră că metoda de reglementare a dreptului ecologic are un caracter dublu.

Pe de o parte există metoda imperativă, adică totalitatea mijloacelor şi procedeelor cu ajutorul

cărora se determină o conduită strictă a subiecţilor participanţi la raporturile privind protecţia
mediului. Aceasta metoda se caracretizeaza prin existenta mijloacelor si procedeelor cu ajutorul
carora statul in persoana organelor sale (ministere, agentii, inspectorate) si existenta normelor juridice
imperative determina o conduita stricta, fara abateri de la dispozitiile legislatiei ecologice. Daca
asemenea abateri sunt constatate statul intervine prin instituirea unui sistem complex de sanctiuni cu
caracter penal, contraventional si /sau civil, inclusiv cu recuperarea obligatorie, indiferent de
vinovatie, a prejudiciului cauzat.

Pe de altă parte este metoda dispozitivă, care reprezintă mijloacele şi procedeele cu ajutorul
cărora organele puterii de stat nu lasă la îndămîna participanţilor ci ordonează activitatea subiecţilor
în calitate de beneficiari ai resurselor naturale. Aceasta metoda se caracterizeaza prin metode si
mijloace asigurate de cate stat care permit subiectilor participanti la relatiile economice sa-si aleaga
de sine statator conduita, asigurindu-le diferite oportunitati in procesul de exploatare a resurselor
naturale in dependenta de destinatia si scopul atribuit.

Totuşi metoda de reglementare a dreptului ecologic este imperativ/dispozitivă - mixta. Ceea ce

înseamnă că dreptul ecologic este o ramură de drept public.

b) Definiți principiul „prevenirii poluării mediului” şi principiul „precauției”.

Principiile dreptului ecologic reprezintă nişte idei de bază fundamentale care sunt determinate
să reglementeze relaţiile din domeniul protecţiei mediului natural şi folosirii resurselor naturale pe
întreg sistemul dreptului ecologic.

Prevenirii poluării mediului - presupune că orice activitate economică este interzisă pînă cînd
această activitate nu va fi supusă evaluării şi expertizei ecologice de stat. Expertiza ecologică de stat
se înfăptuieşte de persoane împuternicite, dacă cel puţin la un capitol nu corespunde standardelor,
atunci această activitate economică se interzice.Acest principiu porneşte de la faptul că prevenirea
riscurilor şi pagubelor ecologice, implică costuri mai reduse decât remedierea calităţii factorilor de
mediu afectaţi prin poluare. Acest principiu presupune atât activităţi de prevenirea producerii poluării
sau degradării mediului, cât şi activităţi de limitare sau eliminare a efectelor dăunătoare ale poluării,
însoţite de stabilirea responsabilităţilor şi sancţiunilor ce se impun.
 Principiul „precauției”- prioritatea scopurilor şi activităţii de protecţie a mediului în cadrul
realizării intereselor de ordin economic şi social-uman ale populaţiei pentru prezent şi viitor. Precauţia
reclamă ca toate drepturile de protecţie şi conservare a mediului să fie rezultate chiar dacă nu se
prefigurează nici o pagubă. Precauţia, ca măsură de prudenţă trebuie să caracterizeze luarea oricăror
decizii în domeniul protecţiei mediului în scopul excluderii oricăror riscuri de poluare.

c) Dezvoltaţi principiului “Folosirea raţională şi în complex a resurselor naturale”.

Principiul folosirii raționale și în complex a resurselor naturale presupune folosirea cu atenție
a resurselor naturale în interesul generatiilor prezente si viitoare, Sub aspectul pastrarii
echilibrului ecologic, o mare importanta are modul în care se folosesc resursele naturale.
Resursele naturale regenerabile trebuie să fie utilizate în limitele în care se produce această
reinoire. Nu trebuie uitat insa ca toate resursele naturale , inclusiv cele care se reinoiesc (apa,
cele vegetale sau animale) sunt totusi limitate. In același timp, resursele naturale
neregenerabile trebuie astfel exploatate, încit sa nu riște sa se epuizeze, iar avantajele obținute
de pe urma folosirii lor sa fie maxime. Omul poartă o raspunere speciala în ceea ce priveste
apărarea și administrarea rationala a patrimoniului constituit din flora si fauna salbatica si al
mediului lor inconjurator, amenințate azi de factorii defavorabili. Astfel trebuie sa adoptam
urmatoarele directii principale în vederea folosirii rationale a resurselor naturale:

Exploatarea raţională a terenurilor agricole:

 Practicarea unei agriculturi ecologice ;

 Folosirea îngrăşămintelor naturale în locul celor chimice;
 Folosirea raţională a produselor de protecţie a plantelor ;
 Practicarea rotaţiei de culturi, ceea ce determină creşterea fertilităţii solului.

Exploatarea raţională a terenului / fondului forestier

 Extinderea suprafeţelor ocupate de păduri;

 Protejarea vânatului :
- practicarea vânatului în anumite perioade;

- protejarea unor specii.

 Protejarea masei lemnoase prin înlocuirea acesteia cu noi materiale .

Exploatarea raţională a fondului piscicol

• Pescuitul intensiv a dus la reducerea cantităţilor de peşte ;

• Pentru protejarea fondului piscicol :
- practicarae pescutului în anumite zone şi perioade;

- combaterea activităţilor de braconaj ;

- reducerea poluării
 Exploatarea raţională a resurselor energetice

• Folosirea unor noi surse de energie alternative (forţa vântului, a valurilor, biodegradarea
deşeurilor, panourile solare );
• Folosirea becurilor ecologice.
Astfel in vederea protejarii mediului inconjurator vom recurge la utilizarea rationala a
resurselor naturale prin implementarea de tehnologii de prelucrare a lor care genereaza mai
putine deseuri, inlocuirea unor resurse naturale traditionale cu resurse naturale
netraditionale (cum ar fi energia vantului, energia solara etc.).

Subiectul II: Regimul juridic al terenurilor cu destinație industrie, transporturilor,

telecomunicației şi destinație specială.

d) Identificați subcategoriile de terenuri incluse în categoria menționată.1

Terenuri destinate industriei, transporturilor, telecominicaţiilor şi terenuri cu alte destinaţii

speciale sînt terenurile atribuite de autorităţile administraţiei publice locale pentru amplasarea şi
exploatarea clădirilor administrative şi de deservire, a construcţiilor auxiliare şi construcţiilor
industriale, miniere, de transport şi a altor întreprinderi, instituţii şi organizaţii, pentru construirea
căilor de acces, a reţelelor inginereşti, organizarea producţiei industriale, construcţia magistralelor de
transport, instalarea liniilor de telecomunicaţii, de transport electric; terenuri destinate necesităţilor
de apărare, trupelor de interne, întreţinerii şi controlului frontierei de stat.

REGULAMENT privind terenurile destinate industriei, transportului, telecomunicaţiilor,

apărării şi cu alte destinaţii special prevede:

1.Terenuri destinate industriei - spaţii şi construcţii de producţie, administrative, de locuit,

social-culturale ale uzinelor, fabricilor, minelor, centralelor electrice etc.;

-căi de acces, depozite pe teritoriile gărilor, baze de transportare, cariere, instalaţii de

captare şi epurare a apei, poligoane de înmormîntare a deşeurilor industriale şi menajere, staţii
de pompare, instalaţii energetice, comunicaţii inginereşti, plantaţii de protecţie, precum şi terenuri
destinate sau folosite pentru nevoile industriei.

2. Terenuri destinate transportului feroviar

1
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=304128
 - căi ferate, construcţiile şi edificiile aferente (terasamente, poduri, tuneluri, viaducte,
instalaţii de semnalizare, clădiri de serviciu tehnic etc.);

- căi ferate de acces, ce aparţin Căii Ferate din Moldova, precum şi linii de cale ferată ce
aparţin întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, altor ministere şi departamente şi sînt
amplasate în afara teritoriilor acestor unităţi;

- staţii de cale ferată, înpreună cu toate clădirile, construcţiile gospodăriei de locomotive,

de vagoane, serviciile de întreţinere a căii ferate şi de încărcare, instalaţiile de alimentare cu apă şi
canalizare, plantaţii de protecţie şi fixare, încăperi de locuit şi social-culturale şi alte obiective,
destinate special deservicii transportului feroviar.

3. Terenuri destinate transportului pe apă

- porturi, cheiuri, debarcadere, radele podurilor şi golfurile, cu toate instalaţiile şi utilajul

tehnic din dotaţie;

gări, pavilioane şi cheiuri de acostare;

- clădiri, semne costate de navigaţie, şantiere navale de reparaţie, baze de reparaţie şi

exploatare, ateliere, şantiere navale, centre de decantare şi reparaţie, depozite, reţele ingimereşti,
noduri de telecomunicaţii, centre şi staţii radio, încăperi de serviciu, de locuit şi social-culturale şi
alte obiective, destinate special deservirii transportului pe apă.

4.Terenuri destinat transportului auto

- autostrăzi, şosele, drumuri, cu construcţiile şi edificiile aferente (platforme ale drumurilor,

poduri, instalaţii de semnalizare etc.), instalaţii artificiale de drenare, de protecţie şi altele, locuri
de parcare şi spălare a materialului rulant, plantaţii forestiere de protecţie, clădiri de producţie,
diferite constucţii, baze, uzine, cariere, spaţii de serviciu şi social-culturale;

- construcţii şi instalaţii ale gospodăriei energetice, de garaje şi distribuţie a petrolului, gări

şi staţii auto, clădiri de serviciu tehnic, staţii şi centre de întreţinere tehnică, întreprinderi de
transporturi şi expedieri, uzine de reparaţie a automobilelor, baze şi depozite de mărfuri, platforme
de recuplare, conteiner-platforme şi alte obiective, destinate special deservirii transportului auto.

5.Terenuri destinate transportului aerian

Terenurile destinate transportului aerian sînt terenurile ocupate de: - aeroporturi, inclusiv
aerodromuri, instalaţii separate (obiecte de dirijare a circulaţiei aeriene, radionavigaţie şi aterizare,
instalaţiei de epurare şi alte contrucţii), teritoriile de asistenţă tehnică cu toate construcţiile şi
edificile ce asigură satisfacerea necesităţilor transportului aerian;
 -staţii şi platforme pentru elicoptere;

- uzine ale aviaţiei civile, încăperi de serviciu, de locuit, auxiliare, social-culturale şi alte
obiective, destinate special deservirii transportului aerian.

6.Terenuri destinate transportului prin conducte

Terenurile destinate transportului prin conducte sînt terenurile ocupe de: - conducte
magistrale terestre şi subterane, instalaţii terestre de aprovizionare cu energie, de telecomunicaţii,
automatică şi telemecanică mijloace antiincendiare, instalaţii antierozionale şi de protecţie;

- recipiente şi rezervuare pentru păstrarea şi decondensarea gazului, hambare de pămînt

pentru evacuarea petrolului şi produselor petroliere în caz de avarie, instalaţie ale serviciului liniar de
exploatare;

- drumuri permanente, platforme pentru elicoptere, plasate în lungul traseelor conductelor;

- centrale, staţii intermediare şi de pompare şi staţii de alimentare şi transbordare, parcuri

de rezervuare, staţii de compresoare, centrale şi puncte de distribuţie a gazelor;

-încăperi de producţie, administrative, de locuit şi social-culturale baze de producţie şi

reparaţie, substaţii de transformatoare, căi de acces şi alte instalaţii, destinate special deservirii
transportului prin conducte şi întreprinderi de gazificare;

- estacade şi cheiuri de acostare, de turnare şi scurgere.

7. Terenuri destinate telecomunicaţiilor

Terenurile destinate telecomunicaţiilor sînt terenurile ocupate de: încăperi de producţie,

administrative, de locuit şi social-culturale baze de producţie, ateliere de reparaţie, turnuri de
retranslare, staţii de radioreleu, depozite, instalaţii de distribuţie şi alte construcţii, destinate
special întreprinderilor de telecomunicaţie.

8.Terenuri destinate reţelelor electrice

La terenurile destinate reţelelor electrice se referă terenurile ocupate de:

încăperi de producţie, administrative, de locuit şi social- culturale, baze de producţie şi reparaţie,

centrale electrice, substaţii de transformatoare, căi de acces, suporturi pentru reţelele electrice cu
tensiune 35 kW şi mai mare şi alte instalaţii, destinate special întreprinderilor reţelelor electrice.

9.Terenuri destinate necesităţilor de apărare

La terenurile destinate necesităţilor de apărare se atribuie terenurile ocupate de:

- încăperi de producţie, administrative, de locuit şi social-culturale aparţinînd

unităţilor militare, organizaţiilor şi instituţiilor de învăţămînt ale Forţelor
Armate ale Moldovei;
- poligoane de instrucţie, zone de control de-a lungul frontierei de stat a
Republicii Moldova, aerodromuri şi rampe pentru helicoptere, spaţii
(poligoane) pentru parcarea tehnicii militare, ateliere de reparaţie, depozite
pentru păstrarea carburanţilor şi pieselor de schimb staţiuni de alimentare a
maşinilor;
- căi ferate de acces, depozite pe teritoriile gărilor, baze de transbordare,
instalaţii de captare şi epurare a apei, staţii de pompe, comunicaţii inginereşti
şi plantaţii de protecţie.

e) Determinați particularitățile realizării drepturilor reale asupra terenurilor

menționate.
Potrivit Hotărîrii Guvernului despre aprobarea regulamentelor privind terenurile destinate
industriei, transportului, telecomunicaţiilor, apărării şi cu alte destinaţii speciale şi privind clasarea
terenurilor irigate şi desecate în categoria celor neirigate și trecerea la pierderi a sistemelor de
ameliorare.

Întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor din cadrul industriei, transporturilor,

telecomunicaţiilor şi apărării li se atribuie terenuri în folosinţă permanentă.

Pentru perioada construcţiei, reconstrucţiei şi reparaţiei edificiilor, instalaţiilor, drumurilor,

liniilor de telecomunicaţii şi de transport al energiei electrice, conductelor de petrol şi gaze,
canalizaţiei, reţelelor de aprovizionare cu apă, precum şi a altor construcţii simiare, întreprinderilor,
instituţiilor şi organizaţiilor din cadrul industriei, transporturilor şi apărării li se atribuie terenuri în
folosinţă temporară în conformitate cu documentaţia de proiect şi tehnică pentru organizarea
producţiei şi executarea lucrărilor tehnologice. La încheierea lucrărilor aceste terenuri trebuie să fie
aduse în stare de utilizare conform destinaţiei şi restituie deţinătorilor de terenuri.

Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile din cadrul industriei, transporturilor,

telecomunicaţiilor şi apărării au dreptul să folosească pentru necesităţile proprii obiectivele
hidrologice, minereurile de largă răspundere şi alte resurse, care se află pe terenurile atribuite lor, cu
condiţia deţinerii autorizaţiei pentru valorificarea industrială a acestora.

Terenurile destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor, apărării şi cu altă destinaţie

specială pot fi repartizate de către conducătorii unităţilor economice lucrătorilor acestora în folosinţă
temporară ca loturi individuale de serviciu pentru arătură sau păşune pentru păscutul vitelor şi cositul
fînului.
 Terenurile, care temporar nu sînt folosite pentru necesităţi de apărare, pot fi atribuite de
organele de autoadministrare locală, de comun cu întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile
Ministerului Apărării, în folosinţă provizorie în scopuri agricole altor deţinători de terenuri.

În componenţa terenurilor destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor, apărării şi

cu altă destinaţie specială pot fi incluse terenuri cu plantaţii forestiere de protecţie şi instalaţii
pentru combaterea proceselor de alunecare a terenurilor, de eroziune a solului şi a torenţilor.

Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile acestor structuri economice sînt obligate să

desfăşoare acţiuni de combatere a dăunătorilor şi buruienilor pe plantaţiile forestiere de protecţie,
să întreprindă măsuri de prevenire a incendiilor, să menţină în bună stare plantaţiilor şi instalaţiile
aferente.

f) Formulați regimul juridic al terenurilor cu destinație industrie, transporturilor,

telecomunicației şi destinație specială.

Terenurile destinate industriei, transportului, telecomunicaţiilor, apărării şi cu alte destinaţii

speciale sînt reglementate de Hotărîrea Guvernului Nr.707 din 12,11,1993 ,,despre aprobarea
regulamentelor privind terenurile destinate industriei, transportului, telecomunicaţiilor, apărării şi cu
alte destinaţii speciale şi privind clasarea terenurilor irigate şi desecate în categoria celor neirigate și
trecerea la pierderi a sistemelor de ameliorare”

Acest regulament are drept scop reglementarea modului de utilizare a terenurilor destinate
industriei, transportului, telecomunicaţiilor, apărării şi cu alte destinaţii speciale.

Un alt scop al regulamentului menționat supra constă în reglementarea modului de atribuire

in folosinta a terenurilor cu destinație industrială,transporturilor,telecomunucațiilor dar si destinație
specială, condiționînd ca repartizarea terenurilor să se efectueze ţinîndu-se cont de succesiunea
valorificării lor, precum si deținerea altor documente inclusiv de autorizare.

Astfel atribuirea de terenuri întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor în scopul exploatării

minereurilor se face numai în condiţia deţinerii autorizaţiei pentru valorificarea industrială a
zăcămîntului, prezentării documentaţiei privind parametrii minei şi recultivării suprafeţelor utilizate.

Pe lîngă cele mentionate mai sus regulamentul prevede că în zonele de influenţă stabilite,
deţinătorilor de terenuri li se interzice derularea, fără autorizarea întreprinderilor, instituţiilor şi
organizaţiilor din cadrul industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi apărării, a activităţii
economice, apte să influenţeze negativ funcţionarea acestor întreprinderi.
De asemenea întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile din cadrul industriei, telecomunicaţiilor şi
apărării sînt responsabile potrivit prevederilor legale de folosirea raţională a terenurilor atribuite, fiind
obligate să nu întreprindă acţiuni care contravin intereselor proprietarilor şi beneficiarilor funcţiari
vecini, să nu admită înmlăştinirea terenurilor şi poluarea lor cu deşeuri industriale şi de fabricaţie, ape
reziduale neepurate, să ia măsuri de combatere a eroziunii solurilor, să efectueze lucrări de consolidare
şi împădurire a rîpilor, versanţilor, precum şi alte măsuri de protecţie a terenurilor.
 Test 21
Subiectul I: Examinarea şi soluţionarea litigiilor ecologice
a) Definiţi noţiunea şi particularităţile litigiilor ecologice.
Obiect al relaţiilor reglementate de legislaţia ecologică sînt resursele naturale: solul,
subsolul,apele, flora, fauna, aflate pe teritoriul republicii, precum şi aerul din spaţiul de
deasupra acestui teritoriu, care, conform art. 4 alin. (1) din Legea cu privire la protecţia
mediului înconjurător nr.1515-XII din 16.06.1993, constituie patrimoniul naţional al RM.

Litigiul ecologic reprezinta un conflict de interese intre beneficiarii de resurse naturale care
are ca obiect apararea unui drept sau interes ocrotit delegislatia ecologica.

Dupa obiect, litigiile ecologice se clasifica dupa cum urmeaza:

 litigii funciare
 litigii silvice
 litigii ce tin de protectia aerului atmosferic
 litigii ce tin de protectia si folosirea zacamintelor minerale utile
 litigii ce tin de protectia si folosirea obiectivelor acvatice si resurselor acvatice.
Dupa continut avem:

 litigii ecologice patrimoniale

 litigii ecologice nepatrimoniale.
Toate litigiile patrimoniale se solutioneaza in exclusivitate de catre instantele de judecata;
litigiile nepatrimoniale se solutioneaza de organele de protectie a mediului, deciziile carora
pot fi atacate in instanta de contencios administrativ.

Dupa subiecti, litigiile se clasifica in:

 litigii dintre persoane fizice

 litigii dintre persoane juridice.
Litigiile de recunoastere a dreptului de proprietate se solutioneaza in instanta de judecata (in
procedura speciala).

b) Determinaţi organele competente în domeniul soluţionării litigiilor ecologice.

Se atenţionează instanţele judecătoreşti că soluţionarea incorectă a litigiilor ecologice poate
aduce atingere drepturilor fundamentale ale persoanelor fizice şi juridice, protejate de art. 2 al
Conventiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale-
dreptul la viaţă, care presupune respectarea vieţii şi integrităţii fizice şi dreptul la un mediu
sănătos; art. 8 al Convenţiei Europene- respectarea vieţii private. In acest context, este
relevantă hotărîrea Guerra şi alţii contra Italiei.

Instanţele judecătoreşti, la examinarea pricinilor civile privind încălcarea legislaţiei

ecologice,sînt în drept să aplice direct jurisprudenţa CEDO.

Conform art. 94 alin. (1) din Legea cu privire la protecţia mediului înconjurător nr. 1515-
XII,litigiile în domeniul protecţiei mediului, care nu pot fi rezolvate în condiţiile unei
concilieri amiabile între părţile interesate, sînt supuse spre soluţionare instanţelor de judecată.

Litigiile privind problemele folosirii subsolului se soluţionează de autorităţile administraţiei

publice în domeniul folosirii şi protecţiei subsolului în conformitate cu competenţa acestora,
prevăzută de art. 9, 10, 11, 12 din Codul subsolului, şi de instanţele de judecată, în modul
stabilit de legislaţie. (art. 81 Codul subsolului).

Actele cu caracter normativ sau individual emise de organele administraţiei publice în

vederea exercitării legii, privind naşterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice de
drept administrativ în domeniul vizat, vor fi contestate în instanţă de contencios
administrativ.

Litigiile patrimoniale legate de folosirea şi protecţia subsolului se soluţionează de instanţa de

drept comun sau, după caz, de judecătoria economică competentă.

Se atenţionează că, potrivit art. 80 din Codul subsolului, tragerea persoanei vinovate de
încălcarea legislaţiei cu privire la subsol la răspundere contravenţională sau penală nu o
eliberează de obligaţia de a înlătura încălcările comise de ea şi de a compensa prejudiciul
cauzat.

Autoritatea competentă pentru producţia agroalimentară ecologică este Ministerul

Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Se atenţionează că cererile de chemare în judecată privind contestarea actelor administrative,

în domeniul vizat, emise de organul competent pentru producţia agroalimentară ecologică vor
fi depuse şi examinate în instanţă de contencios administrativ.

Actele administrative emise de autoritatea abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu

protecţia mediului înconjurător prin care se lezează drepturile sau interesele legitime
prevăzutede legislaţia în domeniul protecţiei mediului pot fi contestate în instanţa de
contencios administrativ potrivit Legii contenciosului administrativ. (art. 94 alin. (2) din
Legea cu privire la protecţia mediului încon!urător nr. 1515- XII din 16.06.1993).

c) Dezvoltaţi principiului “Accesul la justiţie în materie de mediu”.

Conform art. 4 alin. (1) pct. 6) din Legea taxei de stat nr.1216- XII din 12.12.1992
reclamanţii sînt scutiţi de plata taxei de stat în cauzele de incasare a pagubei pricinuite prin
poluareamediului înconjurător şi folosirea iraţională a resurselor naturale.

In sensul art. 98 alin. (1) CPC, taxa de stat, de a cărei plată reclamantul a fost scutit, se
încasează la buget de la pîrît proporţional părţii admise din acţiune dacă pîrîtul nu este scutit
de plata acesteia.

Se menţionează că, conform prevederilor Convenţiei de la Aarhus din 25 iunie 1998 privind
accesul la informaţie, justiţie şi participarea publicului la adoptarea deciziilor în domeniul
mediului, se bazează pe recunoaşterea dreptului oricărei persoane din generaţia actuală şi
viitoare de a se bucura de un mediu adecvat spre bunăstarea şi sănătatea acesteia. Pentru a
contribui la protecţia acestui drept, Convenţia Aarhus garantează accesul la informaţie, la
justiţie şi participarea publicului la adoptarea deciziilor în domeniul mediului, precum şi
impune anumite obligaţii părţilor şi autorităţilor publice vizand aceste drepturi.

Se atenţionează instanţele de judecată că informaţia legată de ecologie se atribuie la

informaţia cu caracter public, iar refuzul nejustificat de a furniza informaţie cu caracter
ecologic poate fi contestat în instanţă de judecată, fiind obiect al acţiunii în contenciosul
administrativ.

Subiectul II: Regimul juridic al terenurilor fondului forestier.

a) Definiți obiectul şi subiecții dreptului de beneficiere asupra fondului
forestier.
Padurile reprezinta cel mai important stalp de rezistenta al sistemului ecologic, avand o
importanta existentiala in viata oricarui popor, ca factor de geneza, conservare si dezvoltare a
fiintei nationale. Binefacerile padurii asupra mediului sunt rezultatul unor functii deosebit de
importante pentru desfasurarea normala a activitatii social-economice. Padurile sunt esentiale
pentru dezvoltarea economica si pentru subventionarea tuturor formelor de viata (umana,
animala, vegetala), avand un rol important ca surse de bunuri si de servicii.
Un rol important in cadrul mijloacelor de protectie a fondului forestier il ocupa categoria
instrumentelor juridice. in acest sens, tara noastra a ratificat mai multe acte normative
internationale care stabilesc principii si orientari de conservare si protejare a padurilor si de
gestionare durabila a acestora, si a adoptat pe plan intern numeroase legi si alte acte
normative.

Fondul forestier national este constituit din totalitatea fondurilor, a terenurilor destinate
impaduririi, a celor ce servesc nevoilor de cultura, de productie sau administratie silvica,
iazurile, albiile paraielor, precum si terenurile neproductive, incluse in amenajamentele
silvice, indiferent de natura dreptului de proprietate.

Legislatorul stabileşte două tipuri de beneficiere asupra terenurilor fondului:

 Gestiunea
1. Subiecţii – întrep. silvice sau alte întrep. de stat, pers. fiz / jur abilitate legal cu
astfel de funcţii. (art.21 C. S.);
2. Obiecte – pădurile proprietate publică, folosite în interes public. (art.6 C.
S.);
3. Organul competent - Guvern;
4. Art. 21 al.3 stabileşte criteriile de folosire a terenurilor fondului;
5. Termenul de atribuire – nedeterminat, cât există subiectul;
6. Încetarea drepturilor – art. 27 C.Silvic;
7. Drepturile / obligaţiile – art. 29 C.Silvic
 Folosirea
1. Subiecţii –pers. fiz / jur abilitate, asociaţii obşteşti, religioase(art.25-26 C. S.);
2. Obiecte – toate pădurile, cu excepţia cazurilor de arendă în teritoriul ANPS;
3. În condiţii de arendă, folosinţă gratuită şi folosinţă de scurtă durată.
4. Organul competent – Moldsilva şi APL;
5. Termenul de atribuire – nedeterminat, sau expres prevăzut în actul de
atribuire;
6. Încetarea drepturilor – art. 28 C. Silvic;
7. Drepturile / obligaţiile – art. 30 C. Silvic;
8. Actele - autorizaţiei de exploatare sau bilet silvic;
9. Se face contra plată;
 b) Delimitați particularitățile dării în arendă a fondului forestier în scopuri
de gospodărire cinegetică şi/sau de recreere.
Cod Silvic- Articolul 39. Folosirea pădurii în scopuri de recreere

(1) Pentru organizarea odihnei populaţiei, autorităţile administraţiei publice locale, gestionarii
de terenuri din fondul forestier, precum şi, cu acordul lor, alte întreprinderi, instituţii şi
organizaţii, desfăşoară activităţi de amenajare a sectoarelor de pădure şi de deservire social-
culturală a populaţiei în pădurile zonelor verzi ale localităţilor şi în alte păduri care sînt
folosite pentru odihnă, sport şi turism, păstrînd mediul silvic şi landşafturile naturale,
arhitectura zonelor suburbane şi respectînd cerinţele sanitare. (2) Modul de folosire a pădurii
în scopuri de recreere se stabileşte de Guvern.

Articolul 40. Folosirea terenurilor din fondul forestier pentru necesităţile gospodăriei
cinegetice (1) Fauna sălbatică de interes vînătoresc şi terenurile de vînătoare amplasate în
cadrul fondului forestier sînt parte componentă a fondului cinegetic. (2) Folosirea terenurilor
din fondul forestier pentru necesităţile gospodăriei cinegetice se efectuează fără afectarea
pădurii. (3) Modul şi condiţiile de folosire a terenurilor din fondul forestier pentru necesităţile
gospodăriei cinegetice sînt determinate de Legea regnului animal.

c) Formulați caracteristicile regimului juridic al terenurilor fondului

forestier.
Relaţiile ce apar în cadrul folosirii fondului forestier (relaţii silvice) sînt reglementate în
particular de Codul Silvic al Republicii Moldova (CS) Nr.887-XIII din 21.06.96 // în MO RM
nr.4-5/36 din 16.01.1997.

Terenurile din fondul forestier cuprind:

a) - terenuri pentru împădurire:

-terenuri destinate reîmpăduririi;
-terenuri destinate împăduririi;

b) terenuri afectate gospodăriei silvice;

c) terenuri neproductive: mlaştini, stîncării, pante abrupte, alunecări de teren, soloneţuri

etc.(art. 4 CS)

Administrarea şi gospodărirea fondului forestier este executată, în conformitate cu Codul

Silvic, de următoarele autorităţi:
 1. Parlamentul R. M.;
2. Guvernul R. M.;
3. Autorităţile administraţiei publice locale.

Parlamentul este în drept să intervină şi să reglementeze fondul forestier prin reglementarea

legislativă a relaţiilor silvice. Acest drept presupune că parlamentul este în drept să adopte
orice act cu caracter normativ, prin care să reglementeze relaţiile subiecţilor dreptului
mediului în raport cu fondul forestier, relaţii care ţin în principal de administrarea acestuia.

Determinarea direcţiilor fundamentale ale politicii statului privind dezvoltarea durabilă,

folosirea, regenerarea, paza şi protecţia pădurilor reprezintă şi el un drept pe care parlamentul
îl dezvoltă şi aplică în raport cu relaţiile silvice.

De asemenea, parlamentul stabileşte împuternicirile autorităţilor administraţiei publice locale

privind folosirea, regenerarea, paza şi protecţia pădurilor. Acesta reglementează şi alte
probleme care pot apărea în cadrul relaţiilor silvice, etc.

De competenţa Guvernului ţin:

 prezentarea Parlamentului a proiectelor de acte legislative privind relaţiile silvice,

strategiile naţionale de dezvoltare durabilă a fondului forestier şi cinegetic şi includerea
lor în programele şi planurile de dezvoltare a ţării;
 realizarea administrării de stat a fondurilor forestier şi cinegetic prin abilitarea
autorităţii centrale de specialitate respective a administraţiei publice cu dreptul de a
transmite în folosinţă terenurile fondului forestier proprietate publică, dar fără dreptul
de a dispune de ele;
 exercitarea controlului de stat asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei
fondurilor forestier şi cinegetic, etc.

De competenţa autorităţilor administraţiei publice locale ţin:

 exercitarea controlului asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei fondurilor

forestier şi cinegetic;
 repartizarea terenurilor din fondul forestier;
 înregistrarea drepturilor de gestiune şi de folosinţă a terenurilor din fondul forestier, etc.
Administrarea şi gospodărirea fondului forestier trebuie să asigure dezvoltarea durabilă a
pădurilor şi menţinerea în ele a biodiversităţii, intensificarea funcţiilor de protecţie a apelor,
igienico-sanitare, de reglare climaterică şi a altor funcţii ale pădurilor în scopul ocrotirii
sănătăţii populaţiei şi protecţiei mediului înconjurător, regenerarea, extinderea, ameliorarea
compoziţiei şi a calităţii pădurilor, sporirea productivităţii acestora, etc.

Autoritatea silvică centrală elaborează regimul silvic, care reprezintă un sistem de norme
tehnice, economice, juridice şi silvice privind amenajarea, folosirea, regenerarea, paza şi
protecţia pădurilor, şi exercită controlul asupra respectării acestui regim.

Pe terenurile din fondul forestier, nesubordonate autorităţii silvice centrale, respectarea

regimului silvic este asigurată de deţinătorii acestora. Controlul asupra respectării regimului
silvic este exercitat de organele silvice de stat şi de autorităţile administraţiei publice locale.

Autoritatea silvică centrală:

 organizează investigaţii ştiinţifice ale componentelor diversităţii biologice forestiere,

elaborează măsuri pentru conservarea şi folosirea lor raţională, determinîndu-le
cantitativ şi valoric resursele, evidenţiind procesele şi activităţile care influenţează
starea acestora;
 contribuie la restabilirea ecosistemelor degradate, precum şi a speciilor periclitate şi pe
cale de dispariţie;
 efectuează sistematic (la fiecare 5 ani) analiza şi confruntarea informaţiei privind
conservarea diversităţii biologice şi folosirea raţională a resurselor genetice şi biologice,
etc.

Administrarea şi gospodărirea fondului forestier în zonele de frontieră şi în pădurile cu regim

special se exercită de către organele silvice de stat teritoriale în comun cu organele de resort,
în modul stabilit de Guvern.
 Test 22
Subiectul I: Drepturile ecologice ale omului.
a) Definiți dreptul la un mediu înconjurător sănătos.
Dreptul omului la un mediu sănătos şi protejat este un drept subiectiv atât universal (global,
colectiv) cât şi individual. El este considerat ca fiind un drept nou în categoria drepturilor
fundamentale ale omului, conturat mai ales şi în primul rând la nivel internaţional.

Pornind de la faptul că drepturile omului sunt efective numai în măsura în care sunt declarate
prin legislaţiile interne ca drepturi fundamentale şi sunt garantate în exercitarea lor, (deci
numai dacă sunt înscrise în sistemul constituţional, legislativ şi judiciar al fiecărui stat) se
impune în acest sens, corelarea reglementărilor interne cu cele internaţionale.

Mediul sănătos este un mediu nepoluat, curat şi echilibrat, corespunzător dezvoltării fizice şi
intelectuale a omului, absolut necesar existenţei vieţii pe Planetă.

Considerat ca un ecosistem complex aflat în strânsă interacţiune cu natura, omul este valoarea
supremă ce trebuie ocrotită prin toate mijloacele, inclusiv cele juridice, fapt ce presupune
recunoaşterea unanimă şi garantarea acestui drept fundamental.

Atât la nivel mondial cât şi la nivel regional şi naţional se prefigurează recunoaşterea unui
drept uman nou şi fundamental, dreptul la un mediu sănătos şi protejat.

b) Determinați particularitățile dreptului de acces la apă.

Accesul la apă este declarat de ONU din iulie 2010 ca un drept fundamental al omului.

Lege nr. 272 din 23.12.2011 Apelor Articolul 4. Regimul proprietăţii în domeniul apei
(1) Apa reprezintă o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, un element
indispensabil pentru viaţă şi societate, un factor determinant în menţinerea echilibrului
ecologic, o materie primă pentru activităţi productive, o sursă de energie şi o cale de
transport.
(2) Apa nu este un produs comercial oarecare, ci un patrimoniu natural, care trebuie
protejat, tratat şi apărat ca atare.
(3) Apa face parte din domeniul public al statului.
(4) Orice persoană fizică sau persoană juridică are dreptul la folosinţa apei în condiţiile
prezentei legi.

De bunurile naturale sau artificiale publice ale corpului de apă se poate folosi orice persoană
în condiţiile prevăzute de prezenta lege, dacă această folosinţă nu cauzează prejudiciu stării şi
regimului apelor, echilibrului natural al ecosistemelor acvatice şi nu lezează aceleaşi drepturi
ale altor persoane. Bunurile corpului de apă pot fi utilizate doar în modul în care nu pune în
pericol valoarea lor reală sau nu conduce la diminuarea rolului natural al acestora.

 Satisfacerea necesităţilor de apă potabilă a populaţiei este prioritară. Avantaj în raport

cu alte scopuri are, de asemenea, folosinţa apei pentru adăpatul animalelor şi
menţinerea regimului apelor pentru echilibrul natural al ecosistemelor acvatice.

 Limitarea folosinţei apei pentru alimentarea cu apă potabilă a populaţiei în favoarea

utilizării ei în alte scopuri este interzisă.

 Apa potabilă livrată centralizat în localităţi poate fi utilizată şi în alte scopuri dacă sînt
satisfăcute deplin necesităţile populaţiei şi animalelor şi alte necesităţi, care cer apă de
această calitate, şi dacă livrarea apei pentru alte folosinţe prin altă modalitate este mai
costisitoare.

 Apele subterane de calitate respectivă sînt destinate doar pentru captarea apei
necesare consumului uman şi adăparea animalelor, precum şi pentru asigurarea
igienei şi sănătăţii populaţiei. Folosirea apelor subterane este reglementată de
Regulamentul privind prospecţiunea şi folosinţa apelor subterane aprobat prin hotărîre
de Guvern.

c) Dezvoltați procedura de aplicare a drepturilor de participare în luarea deciziilor de

mediu.
Protecţia mediului înconjurător constituie un proces de colaborare care necesită eforturi susţinute din
partea organelor guvernamentale, ONG-urilor, persoanelor particulare şi întreprinzătorilor. În virtutea
acestui fapt, participarea la procesul de adoptare a deciziilor are importanţă deosebită. Antrenarea
publicului la acest proces poate aduce avantaje fiecărei din aceste grupe şi societăţii în ansamblu.

Participarea publicului la procesul de adoptare a deciziilor este un proces bilateral. Pe de o parte, aceasta
este o obligație morală, deoarece autorităţile de stat funcţionează în interesele societăţii. Pe de altă parte,
datorită participării publicului, persoanele cu funcţii de răspundere care iau decizii primesc de la el
informaţii privitoare la doleanţe şi aşteptări, precum şi la corespunderea acţiunilor şi deciziilor lor
aşteptărilor societăţii.

Concepţia participării publicului se întemeiază pe două principii de bază:

● cetățenii au dreptul să participe la elaborarea deciziilor principale, care vor avea influenţă asupra
vieţiilor;

● datorită participării active a publicului interesat, calitatea deciziilor politice şi administrative poate
fimajorată.

Participarea publicului deschide posibilităţi pentru adoptarea unor decizii mai reuşite şi mai durabile.
Decizii reuşite pot fi considerate acele decizii, care corespund necesităţilor majorităţii, au termen de
acţiune mai lung şi sînt mai viabile. Deciziile reuşite au drept scop ameliorarea calităţii vieţii fiecărei
persoane în parte. La examinarea problemei în parametri globali apare posibilitatea de a asigura
îmbunătăţirea concomitentă a condiţiilor sociale, economice şi ecologice.

Cu cît mai multe persoane sînt antrenate în proces, cu atît mai vastă este experienţa pe care ele o propun.

Totodată, sînt prezentate mai multe puncte de vedere, precum şi astfel de informaţii despre condiţiile
locale, care pot să nu fie cunoscute pentru toţi. Dacă la adoptarea deciziilor se ţine cont de un spectru
mai vast de experienţă şi opinii personale, va exista o probabilitate mult mai mare, că această decizie
va fi „corectă”, deoarece în acest caz s-a ţinut cont de mai multe aspecte şi au fost apreciaţi mai mulţi
factori ai riscului.

Acordînd publicului posibilitatea de a participa la procesul de adoptare a deciziilor oferă un şir de

avantaje.

Pentru autorităţile publice avantajele pot fi următoarele:

● devin mai clare preferinţele generale ale publicului;

● publicul face cunoştinţă cu caracterul planurilor de dezvoltare şi problemele procesului de adoptare a

deciziilor;

● publicul capătă cunoştinţe privitor la faptul, cum serealizează elaborarea, implementarea planurilor
şi monitorizarea proiectelor;

● publicul capătă deprinderi pentru soluţionarea problemelor;

● se îmbunătăţesc capacităţile reprezentanţilor publicului care participă la viaţa politică a comunităţii

locale;

● creşte gradul de satisfacţie faţă de deciziile adoptate de autorităţile de stat şi gradul de încredere în
ele.
Antrenînd publicul la etapele timpurii ale procesului de elaborare a deciziei, informîndu-l despre
acţiunile următoare, autorităţile obţin reacţia prealabilă a segmentului activ de populaţie în privinţa
conţinutului documentului discutat.

Subiectul II: Particularitățile tranzacțiilor funciare

a) Identificați caracteristica tranzacțiilor funciare.
Fondul funciar constituie totalitatea suprafeţelor de teren cuprinse între hotarele ţării, inclusiv cele de
sub ape, construcţii şi căi de comunicaţie, reprezentând condiţia de bază a existenţei unui popor sau
stat. În conformitate cu dispoziţiile art. 2 din Codul Funciar Nr. 828-XII din 25.12.91, toate terenurile,
indiferent de destinaţie şi de proprietate, constituie fondul funciar al Republicii Moldova. Fondul
funciar, în funcţie de destinaţia principală, se compune din următoarele categorii de terenuri: cu
destinaţie agricolă, din intravilanul localităţilor, destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor
şi cu alte destinaţii speciale, destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative,
terenurile de valoare istorico-culturală, terenurile zonelor suburbane şi ale zonelor verzi, ale fondului
silvic, ale fondului apelor şi ale fondului de rezervă.

Piaţa funciară rurală moldovenească, în lipsa unor catalizatori interni şi externi capabili să influenţeze
dezvoltarea acesteia, cunoaşte în prezent o dezvoltare contradictorie. Problematica actuală de pe piaţa
funciară nu diferă prin nimic de cea conturată la finalizarea procesului de privatizare în agricultură:
fondul funciar agricol al ţării este limitat, dimensiunile proprietăţilor funciare sunt reduse, piaţa
funciară este puţin atractivă (terenurile cu destinaţie agricolă), informaţiile referitoare la cererile,
ofertele şi mai cu seamă la tranzacţiile cu bunuri funciare lipsesc, lipsa capitalului necesar
modernizării agricole, slăbiciunea structurilor de organizare în agricultură, competitivitatea redusă a
exploataţiilor agricole, preţurile terenurilor cu destinaţie agricolă sunt cu mult sub media celor din
ţările din regiune, ponderea mare a terenurilor erodate, saline, alcaline, etc.

În ultimii ani se atestă o creştere considerabilă a numărului de tranzacţii de vânzare-cumpărare a

terenurilor agricole. Potrivit legislaţiei în vigoare, proprietarii terenurilor agricole private au dreptul
de a vinde terenurile la preţ liber.

b) Determinați clauzele contractuale ale transmiterii în arendă a unui teren

agricol.

Contractul de arendă este acordul încheiat între o parte, proprietar sau un alt posesor legal al
terenurilor şi altor bunuri agricole, denumită arendator, şi altă parte, denumită arendaș, în vederea
exploatării acestora pe o durată determinată şi la un preț stabilit de părți.
Plata pentru arendă se determină în funcţie de suprafaţa terenului arendat, de bonitate, de relief şi de
măsura posibilităţii de a efectua lucrările în mod mecanizat, de alte caracteristici ale terenului, de
valoarea plantaţiilor multianuale amplasate pe el. În RM termenul maxim de dare în arendă este de 30
de ani.

Subiecți ai contractul de arendă sunt Arendator şi Arendaș. Arendator - persoană fizică sau persoană
juridică care are calitatea de proprietar sau de alt posesor legal al bunurilor agricole ce se dau în
arendă. Calitatea de arendator o poate avea şi un grup de coproprietari ai bunurilor agricole. Arendaș -
persoană fizică şi/sau persoană juridică, cu domiciliul (sediul) în Republica Moldova, care ia în
arendă bunuri agricole.

Obiecte ale relațiilor de arendă sunt bunurile agricole aflate în proprietate publică sau privată, 2 cu
excepția celor scoase din circuitul civil (care nu pot fi obiect al raporturilor civile) sau în privința
cărora, prin lege, sunt stabilite alte interdicții sau limitări.

Contractul de arendă a bunurilor agricole se încheie în formă scrisă.

Dreptul de folosință a bunurilor agricole arendate apare la încheierea contractului de arendă, din
momentul semnării actului de predare-preluare a bunurilor.

Clauze (prevederi) obligatorii pentru a fi incluse în contractul de arendă a bunurilor agricole sunt cele
care se referă la: a) părțile contractante, domiciliul ori sediul acestora; b) obiectul contractului; c)
actul care autentifică dreptul de proprietate sau alt drept al arendatorului de a da bunul agricol în
arendă; d) înregistrarea contractului în modul stabilit; e) termenul arendei; f) componența, forma şi
cuantumul plății pentru arendă; g) modalitatea, termenul şi locul achitării plății pentru arendă; h)
drepturile şi obligațiile părților; i) răspunderea părților; j) condițiile de modificare şi de reziliere a
contractului; k) condițiile de folosire a obiectelor situate pe terenul arendat, inclusiv a utilajului şi a
tehnicii agricole; l) condițiile de recultivare, după caz; m) obligativitatea respectării normelor
ecologice.

În contractele de arendă pot fi incluse şi alte clauze ce nu contravin legislației în vigoare.

Neincluderea în contractul de arendă a unei clauze esențiale sau nerespectarea formei scrise a
contractului atrage nulitatea acestuia.

c) Formulați elementele particulare aplicate în tranzacțiile de vânzare- cumpărare a

terenurilor.
Vînzarea-cumpărarea pămîntului se efectuează prin contractul de vînzare-cumpărare la preţ normativ,
prin concurs sau la licitaţie. Pentru perfectarea tranzacţiei de vînzare-cumpărare se prezintă
documente în care sînt indicaţi parametrii cantitativi şi calitativi ai terenului, precum şi dreptul
deţinătorului asupra terenului, eliberate, după caz:

 de organul cadastral teritorial în a cărui rază este situat terenul - pentru vînzare-
cumpărare de terenuri proprietate privată;
 de primăria municipiului, oraşului, satului (comunei) în al cărei teritoriu este situat
terenul - pentru vînzare-cumpărare de terenuri proprietate publică a unităţii
administrativ-teritoriale.

În categoria terenurilor proprietate privată intră toate terenurile deţinătorilor, incluse în registrul
cadastral al deţinătorilor de terenuri sau în registrul bunurilor imobile cu drept de proprietate asupra
acestora. Proprietarii au dreptul de a vinde terenurile la preţ liber.

Vînzarea-cumpărarea terenurilor proprietate privată prin înţelegere între vînzător şi cumpărător include
următoarele acţiuni:

a) vînzătorul perfectează documentele care îi confirmă dreptul de proprietate asupra pămîntului;

b) vînzătorul şi cumpărătorul încheie contractul de vînzare-cumpărare;

c) contractul de vînzare-cumpărare a pămîntului se autentifică notarial.