Sunteți pe pagina 1din 30

COORDONATOR

Prof. Învățământ Primar,


Andreea LASLĂU

PRIMII ANI DE ȘCOALĂ


-carte cu amintiri pentru atunci când ți se face dor-

ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,GEORGE ENESCU" MOINEȘTI


Clasa a IV-a B
-promoția 2022-

1
DEDICAȚ IE

Copile drag,
Să crezi, să ai curaj și să fii bun!

Cu drag,
Doamna

2
Anii de școală
Alessia ADAM

Era o zi de toamnă, în anul 2017, când am pășit cu sfială, pentru


prima dată pe porţile școlii, în clasa pregătitoare.
Domnul Învăţător ne-a întâmpinat cu o privire senină și un zâmbet
cald, iar sufletul meu a fost invadat cu o imensă bucurie și cu mult curaj.
Am înțeles atunci că vor urma ani frumoși, alături de colegi și de profesori.
Am învăţat de la Domnul să scriem și să citim, iar mai târziu, să socotim și
am petrecut clipe frumoase și amuzaante alături de dumnealui.
Clasa a treia a venit cu multe emoții și bucurii, pentru că am aflat că,
deși cu părere de rău, ne despărțeam de Domnul învățător, locul acestuia
era luat de o doamnă nouă, ce avea să devină o persoană apropiată de noi,
pe care am ajuns să o iubesc mult și de la care am învățat foarte multe
lucruri interesante, care mă vor ajuta în clasele mari, dar și mai tărziu, în
viață.
Clasa a patra a fost cea mai frumoasă, cu multe activități și ore
interesante în care eu și colegii am devenit mai uniți, mai disciplinați și
parcă mai buni.
Mulțumesc mult tuturor profsorilor și colegilor pentru anii frumoși
pe care i-am petrecut împreună!
Doamna, vă iubesc mult și vă mulțumesc pentru tot!

3
Ș coala primară
Yanis ALBU

Într-o zi însorită de luni, anul 2018, am intrat în clasa I, eu venind de


la o altă școală din municipiul Moinești.
Am intrat în clasă emoțtinat și neîncrezător, având emoții, pentru că mă
gândeam că o să îmi fie greu să îmi fac prieteni.
Domnul învățător m-a întâmpinat cu bucurie și doresc să îi mulțumesc
pentru răbdarea pe care a avut-o în cei doi ani cu mine.
Deja la începutul clasei a doua eram nerăbdător să îmi revăd colegii, dar
din păcate, în primăvară a venit pandemia și mi-a fost mai greu să mă
descurc cu materia în acel semestru, iar timpul petrecut cu colegii a fost
mai scurt.
Clasa a treia a început cu schimbări legate de distanțare, am început să
purtăm măști și domnul învățător s-a pensionat. Locul dumnealui a fost
luat de o doamnă căreia îi sunt recunoscător pentru răbdare și pentru
lucrurile frumoase pe care ne-a învățat!
A sosit și clasa a patra, un an greu pentru că avem Evaluarea Națională,
dar și frumos, pentrru că am petrecut timp mai mult cu colegii și doamna,
am mers săptămânal la bibliotecă, la orele de Avap am pictat ouă, linguri
de lemn, am râs mult, am tras mult și am fost ajutat să recuperez cât mai
mult din anii trecuți.
Vă mulțumesc că m-ați ajutat să învăț chestii drăguțe și de mare
folos, Doamna!
Vă iubesc!

4
Amintiri din anii trecuți
Antonio ARDELEANU

Suntem la sfârșitul clasei a IV-a. Cele mai frumoase amintiri pe care


le am sunt cele cu Domnul învățător Panaite și cu Doamna Andreea Laslău.
Îmi amintesc cu dragoste și dor de Domnul Panaite Virgil, de ziua
când am mers la Cinema și am vizionat un film frumos împreună, dar și de
orele petrecute la școală.
Din clasa a treia am început să construim amintiri alături de noua
noastră Doamnă învățătoare, Andreea.
Îmi amintesc de Ziua Copilului când ne-am jucat pe terenul de sport al
școlii de-a șoarecele și pisica având o parașută mare și colorată, am făcut
fotografii și am mâncat tort.
Am învățat fracțiile împărțind și apoi mâncând o delicioasă pizza la
ora de matematică.
De câte ori aveam un exercițiu mai greu, Doamna învățătoare ne
explica folosind cuvinte frumoase ca ea, drăguțe și reușea să ne ajute să
înțelegem acel exercițiu cu foarte mare ușurință.
Nu o voi uita niciodată!

5
Amintiri
Darius BÂ RA

În clasele Pregătitoare și întâi m-am simțit bine la școală, am fost


relaxat, am învățat la Comunicare și la Matematică, iar apoi, în clasa a
doua, îmi amintesc ziua când am mers la teatru cu Domnul Panaite.
Domnul învățător a fost foarte bun și o să mi-l amintesc cu drag mereu!
M-am bucurat să-l revăd uneori pe străzile Moineștiului!
Din clasa a treia am început un nou drum, alături de Doamna
Andreea, alături de care m-am simțit bine și cu care am amintiri frumoase:
am vizionat filme la videoproiector, am ieșit în curtea școlii la Joc și
mișcare, am desenat, am mâncat pizza, dar am și muncit mult la orele de
matematică și română.
Nu voi uita de perioada când a trebuit să purtăm măști, mai ales ca pe
doamna am cunoscut-o cu mască.
Sunt trist că urmează să ne despărțim, dar o voi vizita pe Doamna în
pauze!

6
Amintiri de la școală

Gabriela-Andreea CĂ LIN

Când am ajuns prima dată pe băncile școlii mi-a fost teamă de ce va


urma. Când l-am cunoscut pe Domnul Învățător Panaite m-am temut că va
fi sever cu noi, dar cu timpul mi-am dat seama că este un învățător bun.
Chiar dacă domnul ne mai certa, știu că și noi am mai greșit.
După câteva zile de școală, m-am și împrietenit cu colegii.
În primul an de școală am învățat multe lucruri de la Domnul Învățător.
Cu bune și cu rele a trecut și primul an de școală, an despre care Domnul
ne-a spus că a fost pentru a ne acomoda ca școlari, dar că din clasa întâi
trebuie să luăm școala în serios și că pentru a fi elevi buni trebuie să
învățăm.
Așadar, am luat și eu totul în serios, pentru că vreau să fiu o elevă bună, de
care părinții să fie mândri.
Am ajuns în clasa a doua și a trebuit să ne mutăm în școala mare,
pentru ca a noastră să fie renovată. Aici, văzând elevii din clasele mari, am
început să mă simt și eu mai mare, dar și mai responsabilă. Când totul era
bine, aveam și uniforme noi, a aparut virusul care ne-a obligat să mutăm
școala în online.
În clasa a treia a venit o Doamnă nouă și de îndată ce am vazut-o, mi-
am dat seama că o să fie bună cu noi. Nu ne-am putut bucura prea mult de
prezența doamnei învățătoare pentru că am început să facem iar ore
online, dar a trecut și am ajuns în clasa a patra.
Nu-mi vine să cred cât de repede au trecut acești ani din școala
primară!
În toți acești ani, domnii învățători au fost buni cu noi și ne-au pregătit
pentru anii ce vor urma.
Chiar dacă am petrecut doar doi ani cu Doamna Învătătoare, am
învățat multe lucruri și de aceea îi mulțumessc pentru răbdarea și
bunătatea ei!
Închei aceast capitol cu bucuria și nerăbdarea așteptării unei noi
etape, dar și cu puțină tristețe, pentru că a venit momentul să îmi iau
rămas bun de la Doamna Învățătoare, care a fost cea mai bună pentru
mine!

7
8
Mihai și amintirile lui

Mihai CLOȘ CĂ

De patru ani, viața mea s-a schimbat, pentru că am început să merg


la școală, unde am întâlnit mulți profesori și copii.
Domnul Panaite- de la dumnealui a plecat tot: ne-a învățat să citim, să
socotim și timpul parcă a zburat! Au trecut doi ani, dar când ne-am
reîntors la școală, în clasa a treia, nu l-am mai găsit...
Găsim pe bancă trei ciocolate, manuale și o doamnă nouă în clasă.
Am făcut cunoștință și am pornit împreună la drum.
Au urmat lecții, teste, ora de lectură cu ceai și biscuiți, apoi am trecut la
vizite săptămânale la Bibliotecă, am cusut, am pictat linguri de lemn, ouă
de Paște, jocuri și surprize.
Amintirea cea mai frumoasă este atunci când am primit rezultatele
unui test la Matematică, unde am luat Foarte Bine sau 10, iar Doamna a
spus că este o lucrare perfectă și toți colegii m-au aplaudat.
La revedere, Clasa a IV-a B!

9
Cinci ani de neuitat

Raluca DAMAN

Au fost cinci ani foarte frumoși, în care eu și colegii mei am crescut


îmreună și ne-am ajutat reciproc. Au fost niște ani grei pentru noi copiii,
din cauza pandemiei, dar cu timpul, ne-am obișnuit cu gândul și acum mă
bucur că suntem toți bine!
Mă gândesc că din niște străini, cum eram la început, acum am
devenit cei mai buni prieteni.
Domnii profesori ne-au învățat tot ceea ce știm până acum, ne-au
ajutat atunci când am avut nevoie și pentru toate aceste lucruri le
mulțumesc!
În toată această perioadă am trecut prin toate stările și am cunoscut toate
emoțiile: am râs, am plâns, ne-am temut, ne-am bucurat, dar pe toate le-am
încercat împreună.
Domnul Profesor de Sport ne-a învățat că sportul aduce sănătatea
organismului, Teacher ne-a învățat ca Limba Engleză ne ajută în toate, iar
Doamna de Religie ne-a învățat istoria religioasă.
Trei ani de zile i-am petrecut cu Domnul Învățător Panaite și chiar
dacă ne mai și certa, noi tot îl iubim și îi purtăm respectul, pentru că știu că
avea așteptări de la noi. Mă bucur de fiecare dată când îl întâlnesc pe
drum!
Restul anilor s-au derulat cu Doamna Învătătoare Andreea Laslău,
care ne-a învățat multe lucruri frumoase. Dumneaei făcea ca o lecție simplă
să devină atractivă, uneori și distractivă și noi înțelegeam cu multă
ușurință și învățam de drag.
Toți profesorii noștri au muncit ca noi să înțelegem și pentru asta
merită tot respectul și admirația noastră!
Noi, copiii, mergem către gimnaziu cu fruntea sus și cu gândul că
vom reuși!

10
La școală

Bruno-Floriano CARABET

Eu am venit din Italia anul acesta la școală și deși la început mi-a fost
greu, cu timpul, mi-am făcut prieteni în clasă, am prins curaj să citesc și să
răspund la lecții și cred că voi aduna multe amintiri frumoase în
continuare.
Mi-au plăcut orele de Desen, unde mă descurc destul de bine, mi-a
plăcut să merg la Bibliotecă, unde am ascultat cu plăcere cum citeau colegii
mei și mi-am propus să muncesc mai mult și să fiu mai curajos în anii ce
vor urma.

11
Un semestru la Ș coala ,,George Enescu" Moinești

Carla ENACHE

A trecut parcă prea repede timpul


Și chiar nu știu unde-a zburat
Căci mult noi ne-am mai bucurat
Când i-am văzut după vacanță, chipul.

Ne iubește, așa cum o iubim și noi pe ea,


Nu este nimeni cum este doamna mea!
Mereu ne ajută unde nu mai știm
Pentru că vrea ca pregătiți să fim.

Avem o clasă minunată,


Pe care noi cu drag o dăruim
Cu vocea, ce-i drept, puțin emoționată
Celor mai mici pe care încă nici nu-i știm.

Raluca, Alessia, Eliza și Daria


Necunoscându-mă au venit la mine de îndată
Și mi-au oferit o prietenie adevărată,
Pentru că bunătatea și veselia fac casă bună cu copilăria.

12
Primii ani de școală

Daria- Elena FLOREA

Au trecut cinci ani minunați, cu amintiri ce nu le voi uita niciodată!


Parcă ieri a fost prima zi de școală, când împreună cu mama mea am pășit
pentru prima dată pe porțile acestei lumi minunate.
În acea zi plină de emoție l-am cunoscut pe dragul meu învățător,
Panaite Virgil. Domnul Învățător, o persoană înaltă, voinică, cu fața
rotundă și cu un zâmbet larg, ne-a întâmpinat cu căldură și blândețe. M-
am atașat din prima zi de el.
Trei ani la rând ne-a învățat să scriem, să citim și să calculăm. Îmi
amintesc cu drag de serbarea în care am avut rolul Zânei Vara, la sfârșitul
căreia a venit Moș Crăciun cu multe daruri, pentru că era serbarea de
Crăciun.
La sfârșitul clasei pregătitoare, îmi amintesc ca Domnul Învățător
ne-a lăsat să ne aducem la școală jucăriile cu care ne jucam în timpul liber.
Un alt moment frumos petrecut cu Domnul Învățător a fost atunci
când am fost la cinema și am văzut filmul ,,Mia și leul alb" și atunci când
am vaazut piesa de teatru ,,Scufița Roșie".
Într-un final a trebuit să ne despărțim de bunul nostru domn din
cauza pandemiei, iar la primirea acestei vești triste am fost foarte supărată
pentru că pierdeam un dascăl minunat.
Dar în toamnă, la începtul clasei a treia, am întâlnit-o pe cea mai
bună doamnă din lume.
Doamna mea învățătoare, Andreea Laslău, este o persoană subțică,
cu părul negru, cu un zâmbet care te face să uiți de orice supărare, iar
vocea caldă nu te poate supăraa atunci când te mustră. Alături de ea am
găsit soluții la orice situație dificilă. Ea nea învățat multe lucruri
folositoare.
Dumneaei ne-a oferit multe momente frumoase atunci când: ne-a
oferit pizza, tort, ceai cu biscuiți, s-a jucat jocuri cu noi, a creeat cu noi

13
surprize pentru mame, am pictat liguri de lemn, am împletit brățări, am
făcut desene cu cretă în curtea școlii, am vizionat filme împreună cu ea, am
organizat serbarea de ziua mamei și multe alte lucruri.
Doamna ne-a spus să nu renunțăm la nici un lucru bun, să învățam
pentru a ajunge oameni de bază în societate.
Alături de ea nu te poți plictisi niciodată, pentru că mereu descoperi
lucruri noi si atractive.
Mi-aș dori să o pot avea mereu aproape, dar timpul zboară repede și
va trebui să ne despărțim.
În acești ani am cunoscut-o și pe Teacher, doamna profesoară de
Limba Engleză, Curteanu Codruța, cu ajutorul căreia am învățat limba
engleză. Dumneaei este o persoană drăguță și iubitoare care ne îmbrățișa
chiar și în pauze pe hol, zâmbindu-ne cu drag.
O altă persoană minunată pe care am cunoscut-o în acești ani este
Doamna de Religie, Ioana Alupei, o persoană caldă și înțelegătoare, cu
ajutorul căreia am pătruns în lumea religiei și a credinței, fără de care nu
poți fi om în lumea aceasta, descoperind bucuria iertării, a milei și a
ajutorării.
Alături de aceste peersoane dragi l-am cunoscut și pe Domnul de
Sport, Costică Ciubotaru. De la dumnealui am învățat că sportul ne
menține corpul sănătos și ne ajută să ne dezvoltăm corect.
Domnul dee sport este un domn atletic, cu mustață, blând și amuzant, care
ne-a făcut să prindem drag de activitățile sportive.
Toate aceste persoane dragi au contribuit la creșterea și educarea
noastră.
Încă o persoaană dragă pe care am cunoscut-o la școală este Doamna
Bibliotecară. Cu dumneaei am putut lua parte la multe activități minunate,
astfel, noi am prins mai mult drag de cărți și de citit.
Nu mai estee mult timp și mă voi deespărți de unele persoane, iar cu
altele voi continua și în următorii ani.
Știu că despărțirea este grea, dar voi păstra în inimă aceste persoane
și învățăturile lor, straduindu-mă în continuare să îi fac mândri de mine.

14
15
Amintiri de neuitat

Daria-Elena FLOREA

Rămas bun, școală primară!


Tu mi-ai adus în suflet primăvară.
Multe amintiri de neuitat
În inima mea tu ai lăsat.

Chiar și-acum îmi amintesc


În clasa zero cum am mers.
Eram timidă, dar domnul a venit
Și cu blândețe ne-a zâmbit.

Atunci, curaj pe loc mi-a dat


Și un avânt spre învățat.
El ne-a-nvățat să citim, să numărăm,
Iar apoi să calculăm.

Dar timpul repede-a trecut


Și pandemia a-nceput.
Un virus rău ne-a despărțit
Și-o altă doamnă a venit.

Atât de bună și frumoasă,


Calmă, înțelegătoare și inimoasă.
Ea ne-a-nvățat în continuare

16
Pe toți în parte, de la mic la mare.
Virusul s-a mai oprit,
La școală mergem negreșit
Și când vacanța iar se va sfârși
În clasa a cincea voi păși.

Profesori noi voi întâlni


De Doamna dor îmi va mai fi,
Dar amintirile rămân
În inimă cu drag le pun.

Chiar dacă despărțirea va fi grea,


Pe-acești învățători minunați nu-i voi uita.
Efortul lor nu-l voi uita
Oriunde aș fi în viața mea!

Bine ai venit școală gimnaziaală!


Abia aștept să văd ce voi mai învăța,
Ce alte amintiri frumoase voi crea la școală
Și multe alte lucruri, ce nu le voi uita.

17
Amintiri de la școală

Ș tefania GRIGORAȘ

În clasa pregătitoare am avut un Domn Învățator pe nume Panaite


Virgil. A fost un domn foarte bun, care uneori făcea și glume.
Am învățat să scriem mai întâi literele de tipar, iar mai târziu, în
clasa întâi, am învățat adunarea și scăderea și să scriem de mână.
În clasa a doua deja începeam să învățăm tabla înmulțirii, iar în clasa
a treia au venit colegi noi cu care ne-am împrietenit foarte repede și o nouă
învățătoare, Andreea Laslău.
Mi-a plăcut și îmi place școala!

18
Amintiri din anii trecuți

Paolo GUȚ UI-MAFTEI

Cele mai frumoase amintiri le-am avut în clasele I-IV.


Îmi aduc aminte cu dragoste cum am mers cu Domnul Învățător
Panaite Virgil la cinema.
Am amintiri frumoase si cu Doamna Învățătoare Andreea Laslău
care ne-a adus tort și zâmbetul pe buze.
Domnul Profesor de Sport este unul extraordinar, care ne lasă să ne
jucăm și ne învață mereu exerciții pentru a fi sănătoși.
Doamna Profesor de Religie ne-a povestit întâmplări vechi de mii de
ani, ne-a învățat rugăciuni și cântece religioase.
Teacher, Doamna de Limba Engleză, este superbă, ne spune poveștile
Angliei, cum trăiau regii și reginele cu sute de ani în urmă.
O să îmi fie dor de perioada claselor primare, unde am strâns cele
mai frumoase amintiri!

19
Amintiri de la școală

Ana-Maria LUPAȘ CU

În clasa întâi îmi aduc aminte că aveam un Domn Învățător bun, cu


simțul umorului dezvoltat. Ne făcea să râdem și tot timpul era pus pe șotii.
El se numește Panaite Virgil..
Colegii mei îl îndrăgeau foarte mult și pe Domnul de Sport, Costică
Ciubotaru.
Când am pășit în calasa a treia, o doamnă drăguță ne-a fost
prezentată ca fiind noua noastră învățătoare, Andreea Laslău.
Cu dumneaei am învățat multe lucruri frumoase și utile, care îmi vor folosi
în viitor. O admir și o iubesc foarte mult pe Doamna mea învățătoare!
Despărțirea știu că va fi dureroasă!

Rămas bun, Clasa a patra!

20
Amintiri din clasele primare
Ș tefan MATEI

Acum, la momentul rememorărilor, îmi vine în minte imaginea cu


Festivitatea de început de an școlar, când am pășit pentru prima dată pe
porțile școlii. Eram pe terenul de sport cu Domnul Învățător, noii mei
colegi, iar persoane cu rang înalt, Doamna Director și Domnul Primar ne
urau bun venit. Eram emoționat atunci, iar domnul învățător mi-a spus să
am încredere că vor urma ani frumoși.
Clasa întâi și apoi clasa a doua au fost ani în care s-au petrecut
lucruri frumoase alături de domnul Panaite. Totuși, la ffinalul clasei a
doua, a trebuit să ne despărțim cu greu de dragul nostru Învățător.
La începutul clasei a treia ne-am cunoscut cu învățătoarea noastră,
Andreea Laslău, o persoană drăguță, bună, iubitoare, de care ne plăcea
mult. Ea ne ajuta la greu, când nu înțelegeam, ne explica având răbdare.
În clasa a patra, după trei luni de vacanță, ne-am revăzut cu doamna
noastră învățătoare. A fost un an cu mai puține ore online, ne-am bucurat
de pizza și de alte bunătăți. Am învățat bine la română, la mate, dar și la
celelalte materii. Evaluarea Națională ne-a dat ceva emoții mie și colegilor
mei, dar știm că totul va fi bine și vom reuși să avem rezultate bune, maai
ales că am muncit și ne-am pregătit mult.
Sigur că mă gândesc că în curând nu o să mai fim cu doamna noastră
iubită și frumoasă, cu care am petrecut doi ani frumoși de școală, dar eu și
colegii i-am promis că o vom vizita mereu cu dragoste și respect.
Sper să devenim oameni mari și buni, așa cum au încercat domnii
profesori să ne modeleze!

21
Ș coala ,,George Enescu" Moinești

Simina-Elena MATEI

În aceste zile de școală m-am simțit foarte bine și ce mi-a plăcut cel
mai mult este că Doamna noastră ne-a făcut mereu să ne simțim bine și ne-
a ajutat să citim, să socotim, să pictăm și să coasem.
Vă iubesc, Doamna și o să îmi fie dor de dumneavoastră!

22
Tainele școlii

Elizabeta- Maria TĂ NASE

Cu emoții mi-am îndreptat pașii spre un nou început necunoscut, dar


în același timp fericită pentru că urma o etapă în care urma să învăț
lucruri noi.
Aveam o mare curiozitate de a-mi cunoaște noii colegi și pe Domnul
Învățător.
În clasa întâi, cea mai mare realizare a fost căă am învățat
scrisul de mână, apoi timpul a trecut foarte repede și am ajuns în clasa a
doua. Pe lângă faptul că au existat niște schimbări în ceea ce privește sala
de clasă, orele au decurs normal, învățam lucruri interesante și acumulam
noi informații. Activitatea mea preferată era ora de Sport, iar încăzirea era
cea mai distractivă parte a orei, datorită amuzamentului pe care unii dintre
colegi îl manifestau. Mergeam în spatele școlii unde ne jucam diverse
jocuri: șotron, prinsea, de-a v-ati-ascunselea.
Am efectuat trei sărituri la ora de sport și am ajuns în clasa a treia.
În clasa a treia a pătruns o nouă rază de soare, Doamna Învățătoare,
Andreea Laslău, care ne-a fermecat cu zâmbetul și blânndețea sa.
Împreună am realizat multe activități, cum ar fi: o cizmuliță de Crăciun, o
față de cățel, desene cu diferite peisaje și mărțișoare.
La început ne-a dăruit ecusoane cu numele fiecăruia, pe care le
purtam în piept pentru a ne putea identifica mai ușor.
A trecut un an minunat și am pășit în clasa a patra. La arte vizuale
am pictat pe linguri de lemn, la matematică am folosit o metodă prin care
să înțelegem mai bine, cum ar fi folosirea unei ghirlande, pe care doamna a
taiat-o, ca să îințelegem mai bine problema. Am petrecut ore la Bibliotecă,
am citit povești, am savurat un ceai, pe lângă o gustărică, fiind cele maai
relaxante ore.
Aceste amintiri vor rămâne pe vecie în sufletul meu, păstrându-le cu
mare bucurie.

23
24
Anii claselor I-IV

Ră zvan-Ioan TODEANCĂ

Primii ani de școală pentru mine mereu vor fi cei mai frumoși ani.
Primii trei ani am fost învățat de domnul Panaite Virgil, un domn bun și
înțelegător m-a învățat să scriu de tipar, aopi de mână, să sdesenez și să
socotesc. Îmi amintesc, dee asemenea, ziua când am fost cu dumnealui la
cinema la un film cu ochelari 3D.
După ce s-a încheiat clasa a doua, în vacanța de vară, domnul Panaite
s-a pensionaat și de atunci am avut-o ca doamnă învățătoare pe doamna
Andreea Laslău, care este și preoteasă.
Doamna era foarte bună și dulce ca ciocolata și alaturi dee ea am
învățat tabla înmulțitii, a împărțirii. La ora de matematică, atunci când
trebuia să învățăm fracțiile, ca să înțelegem mai bine, doamna ne-a adus
pizza, iar de Ziua Copilului, ne-am reamintit fracțiile când am tăiat tortul.
Acești ani de școală ne-au făcut pe mine și pe colegii mei mai
apropiați.În fiecare zi de joi ne-am făcut un obicei și mergeam la Bibliotecă
unde citeam cu toții, aflam lucruri neștiute despre cărți, despre obiceiuri și
tradiții și multe alte lucruri frumoasee și in teresante. Era o adevărată
relaxare!
Toate amintirile din primii ani de școală îmi vor rămâneîn suflet ți nu voi
uita niciodată profesorii care m-au făcut omul de azi.

25
Gâ ndurile lui Jason
Jason-Andrew VAN ZYL

În curând voi trece în clasa a V-a C și am emoții fiindcă nu știu cât de


grea va fi Evaluarea Națională, dar sunt totuși optimist.
Anul acesta a fost foarte frumos pentru că am avut meciuri de fotbal
în care am jucat și eu. Mi-a plăcut și că am participat la programul ,,Școală
după școală" și mi-am făcut prieteni noi.
În clasa a V-a voi face Engleză intensiv și o să mă înscriu la fotbal și
la un club de înot. Dar sunt și trist pentru că o să mă despart de Doamna
Învățătoare, dar o să o vizitez în fiecare pauză.
Domnul Panaite a fost Învățătorul meu din clasa pregătitoare, îmi
este dor de el și abia aștept să îl revăd când o să merg la Școala de Șoferi.

26
Amintiri din anii trecuți
Marius-Andrei VLAD

Eu sunt în această școală din clasa a doua. Cele mai frumoase


amintiri le am din clasa a treia și a patra alături de Doamna Învățătoare,
Andreea Laslău, fiindcă în clasa a treia de 1 Iunie ne-a oferit pizza și un
rucsac plin cu rechizite școlare, iar în clasa a patra ne-a adus tort. Uneori
vizionam împreună filme la videoproiector.
În clasa a doua lîam avut Învățător pe Domnul Panaite Virgil.
Acum ne este dor de el, pentru că uneori ne făcea să râdem și unde nu
știam, ne ajuta. Cea mai frumoasă amintire cu domnul Panaite este atunci
când ne-a dus la Clubul Lira.
Doresc să le mulțumesc și Doamnelor și Domnilor Profesori de Limba
Engleză, de Religie și de Sport pentru multitudinea de lucruri pe care le-
am învățat de la dumnealor, dar și pentru felul în care ne-au făcut să ne
simțim la școală!
Din fericire, în anii următori voi fi cu aceeași colegi și de acum
prietemi în clasă, dar din nefericire nu o să o mai avem pe Doamna
Andreea...
Le urez succes colegilor mei în clasa a V-a!
Îmi va fi dor de Doamna și de clasele primare!

27
Primii ani de școală
Dragoș- Vlad VOICAN

Acești ani din viața mea au fost cei mai frumoși!


Îmi amintesc de Domnul Profesor Pruteanu care cânta câte un cântec
de fiecare dată când intra pe ușă.
Doamna de Religie tot timpul a ținut cont de sentimentele nostre și
ne-a învățat multe cântece frumoase.
Domnul Panaite a fost un domn bun și a încercat să ne ajute să
creștem oameni onești și să știm carte.
Domnul de Sport ne-a învățat că nu există expresia ,,nu pot juca
pas".
În cele din urmă, trebuie să spun că pe Doamna Andreea Laslău o
consider ca pe o mamă, fiindcă m-a învățat foarte multe lucruri care cu
siguranță imi vor fi de folos în viață.
Nu o voi uita niciodată și cred că nici dumneaei nu ne va uita!

28
Cuprins
DEDICAȚIE..............................................................................................................................................2
Anii de școală.........................................................................................................................................3
Alessia ADAM....................................................................................................................................3
Școala primară.......................................................................................................................................4
Yanis ALBU.........................................................................................................................................4
Amintiri din anii trecuți..........................................................................................................................5
Antonio ARDELEANU.........................................................................................................................5
Amintiri..................................................................................................................................................6
Darius BÂRA.......................................................................................................................................6
Amintiri de la școală..............................................................................................................................7
Gabriela-Andreea CĂLIN....................................................................................................................7
Mihai și amintirile lui.............................................................................................................................9
Mihai CLOȘCĂ....................................................................................................................................9
Cinci ani de neuitat..............................................................................................................................10
Raluca DAMAN................................................................................................................................10
La școală..............................................................................................................................................11
Bruno-Floriano CARABET.................................................................................................................11
Un semestru la Școala ,,George Enescu" Moinești..............................................................................12
Carla ENACHE..................................................................................................................................12
Primii ani de școală..............................................................................................................................13
Daria- Elena FLOREA........................................................................................................................13
Amintiri de neuitat..............................................................................................................................16
Daria-Elena FLOREA.........................................................................................................................16
Amintiri de la școală............................................................................................................................18
Ștefania GRIGORAȘ..........................................................................................................................18
Amintiri din anii trecuți........................................................................................................................19
Paolo GUȚUI-MAFTEI.......................................................................................................................19
Amintiri de la școală............................................................................................................................20
Ana-Maria LUPAȘCU........................................................................................................................20
Amintiri din clasele primare.................................................................................................................21
Ștefan MATEI...................................................................................................................................21
Școala ,,George Enescu" Moinești.......................................................................................................22
Simina-Elena MATEI.........................................................................................................................22

29
Tainele școlii........................................................................................................................................23
Elizabeta- Maria TĂNASE.................................................................................................................23
Anii claselor I-IV...................................................................................................................................25
Răzvan-Ioan TODEANCĂ..................................................................................................................25
Gândurile lui Jason..............................................................................................................................26
Jason-Andrew VAN ZYL....................................................................................................................26
Amintiri din anii trecuți........................................................................................................................27
Marius-Andrei VLAD........................................................................................................................27
Primii ani de școală..............................................................................................................................28
Dragoș- Vlad VOICAN.......................................................................................................................28

30

S-ar putea să vă placă și