ABORDĂRILE GENERALE ALE CONSILIERII

I. Abordările psihodinamice
II. Abordările comportamentale
III. Abordările umaniste sau experienţiale

I. ABORDĂRILE PSIHODINAMICE

1. Abordarea psihanalitică freudiană (clasică)

Abordările psihodinamice îşi au originea în psihanaliza freudiană.
Teoria psihanalitică consideră ca Ics este principalul motor al intregului aparat psihic si ca
in structura personalităţii sunt identificate trei instanţe: Id, Ego, Superego.
- Id-ul (Sinele) reprezintă sursa impulsurilor si pornirilor instinctuale, ce functioneaza pe
principiul placerii.
- Ego-ul (Eul) este o instantă conştientă care restructurează impulsurile inconştiente şi
mediază între instincte şi cerinţele socialului ;are la baza principiul realitatii;
- Superego-ul (Supraeul): instanta morala, ce include valori, principii, idealuri morale.
Trăsătura centrală a compormantului uman este, conform psihanalizei freudiene,
polaritatea, iar viaţa omului constă în grade diferite de conflict între forţele polare (viaţă-moarte,
realitate-imaginaţie, social-personal). Originea conflictelor trebuie căutată în trecutul individului,
în împrejurările nefericite din copilărie.
Consilierea de tip psihanalitic este marcată de două momente esenţiale: Catharsisul şi
Insightul.
Catharsisul: descărcare de natură emoţională a tensiunii şi anxietăţii prin retrăirea în plan
psihic a experienţelor trecute.
Insightul sau iluminarea bruscă rezidă în descoperirea intuitivă de către pacient a surselor
şi motivelor ascunse (structurate în copilărie şi de natură inconştientă) ce stau la baza
coportamentelor sale.
Scopul consilierii de tip psihanalitic este de a îndruma clientul în înţelegerea a ceea ce
se află în inconştient.
În procesul de atingere a insight-ului trebuie parcurse patru etape (Hutchinson, 1950):
1. Etapa pregătitoare
a. trăirea sentimentelor de frustrare, anxietate şi disperare;
b. activitatea de căutare (prin tatonare şi eroare) a unei soluţii;
c. recăderea în vechile modele comportamentele şi de gândire .
2. Etapa de incubaţie
a. dorinţa de a fugi de problemă;
b. lipsa de motivaţie/ de rezistenţă în rezolvarea problemelor.
3. Etapa de iluminare
a. problema devine clară pentru subiect;
b. clientul identifică soluţia.
4. Etapa de evaluare şi elaborare a soluţiei

1
 a. confruntarea soluţiei cu criteriile exterioare furnizate de realitate.
Consilierea de tip psihanalitic este recomandată în terapia anxietăţii, în fobii şi în isteria
anxioasă. Rolul consilierii este să identifice cauzele care au generat in trecutul individului aceste
dezechilibre.

2. Abordările psihodinamice moderne/postfreudiene

- au drept sursa modelul clasic al psihanalizei adeptii: A. Adler, C. Jung, K Horney, H. Sullivan.
A. Alder considera că depăşirea propriului sentiment de inferioritate constituie principalul
conflict al omului. Scopul individului nu este altul decât punerea în valoare a potenţialului
propriu, în depăşirea stării de inferioritate din copilărie. În consecinţă, cauzele comportamentelor
indezirabile sunt în viitor şi nu în trecutul individului.
C. Jung susţine că la baza acţiunilor omului se află nu numai propria lui experienţă ci şi
aceea a comunităţii în care trăieşte.

Tehnici şi metode utilizate:

 Metoda asociaţiilor libere
- constă în libertatea acordată pacientului de a spune orice, fără jenă sau fără dorinţa de a face o
impresie bună.
- motivul utilizării acestei metode este că inconştientul va scoate la iveală conţinuturile sale
reprimate, eliberând astfel pacientul de efectele lor.
În declanşarea unor noi asociaţii libere consilierul va folosi, ca stimuli, întrebările directe:
“La ce te duce gândul acesta?”.
 Analiza viselor
- sentimentele şi dorinţele puternic reprimate, în care clientul este profund implicat încât nu le
poate aduce în conştiinţa sa prin efort personal, reprezintă conţinutul latent al visului. Fiecare vis
este o luptă a individului în rezolvarea conflictelor de natură inconştientă.
 Analiza acţiunilor clientului
- comportamentele verbale ca şi cele nonverbale ale consiliatului pot oferi informaţii importante
expertului. Printre elementele ce pot fi supuse analizei sunt: grija excesivă, privirile anxioase,
erorile de pronunţare a unor cuvinte, etc.
 Analiza egoului
- vizează cunoaşterea naturii specifice a atitudinilor conştiente şi a comportamentului subiectului.
- consilierul trebuie să se centreze nu numai pe impulsurile şi mecanismele de apărare ale eului,
ci şi pe identificarea unor soluţii la problemele curente ale clientului.
 Interpretările
- interpretarea de tip psihanalitic constă în ordonarea de către consilier a materialului propus de
pacient în cursul asociaţiilor libere şi în analiza visurilor. Aceste interpretări ajută clientul în
obţinerea insightului sau în descoperirea bruscă şi intuitivă a conţinuturilor inconştiente ce
reprezintă cauzele comportamentelor dezadaptative.
 Prelucrările asupra materialului produs de client
Prelucrarea materialului produs de pacient este realizată prin exprimarea unor interpretări
ulterioare specifice, inclusiv în cazurile în care subiectul manifestă tendinţa de întoarcere la

2
comportamentele sale infantile sau nu asimilează emoţional interpretările iniţiale oferite de
consilier.

II. ABORDĂRILE COMPORTAMENTALE

Au apărut ca reacţie la terapiile psihodinamice, fundamentându-se pe tezele orientării

behavioriste (comportamentale). Consilierea de tip comportamental este un proces de învăţare.
Modificarea directă a comportamentului unui individ provoacă schimbări la nivelul atitudinilor şi
sentimentelor.

1. ABORDAREA COMPORTAMENTALĂ CLASICĂ

- are ca scop decondiţionarea persoanei dezadaptate de comportamentele indezirabile prin
diminuarea sau eliminarea întăririlor şi înlocuirea acestor comportamente cu unele dezirabile.
I. Holdevici sintetizează metodele şi tehnicile utilizate în consilierea comportamentală:
1. Tehnica stingerii comportamentelor nedorite: comportamentele individului au
tendinţa de a dispărea dacă nu sunt întărite, fenomen întâlnit frecvent în situaţiile în care au fost
întărite involuntar de alte persoane.
2. Tehnica implozivă şi tehnica expunerii, bazate pe principiul stingerii
comportamentelor nedorite, sunt utilizate în tratamentul tulburărilor anxioase. În tehnica
implozivă, clientul se confruntă cu situaţia anxiogenă în plan imaginar, în timp ce în cazul tehnicii
expunerii confruntarea consiliatului are loc în plan real.
3. Tehnica desensibilizării sistematice: desensibilizarea sistematică ajută consiliatul să
se relaxeze, ori să se comporte într-un mod care este incompatibil cu apariţia anxietăţii în prezenţa
unor stimului anxiogeni imaginari sau reali. Metoda este structurată pe trei etape:
 învăţarea relaxării (în primele şase şedinţe);
 stabilire ierarhiilor (consiliatul stabileşte o ierarhie a situaţiilor generatoare de anxietate);
 procedeul desensibilizării (persoana consiliată se relaxează cu ochii închişi, în timp ce
consilierul descrie scene în care apar, progresiv, stimulii generatori de anxietate;
exerciţiul se încheie când subiectul afirmă că simte anxietatea).
Tehnica desensibilizării sistematice este eficientă în terapia fobiilor şi a tulburărilor
anxioase, şi ineficintă în consilierea persoanelor cu dificultăţi în învăţarea relaxării sau în cazul
subiecţilor cu inabilităţi imaginative.
4. Tehnica aversivă: presupune înlăturarea comportamentelor indezirabile prin sancţiune.
Sancţiunea constă atât în înlăturarea întăririlor pozitive cât şi în utilizarea unor stimuli aversivi.
5. Metoda modelării
Modelarea este utilizată în consilierea de grup şi presupune observarea şi imitarea unor
modele comportamentale dezirabile. Metoda este eficientă în cazul copiilor deficienţi mintal şi în
cazul subiecţilor timizi.
6. Tehnica asertivă (antrenamentul asertiv)

3
 Antrenamentul asertiv îl ajută pe consiliat să-şi exprime deschis şi adecvat gândurile şi
sentimentele. Subiecţii sunt învăţaţi să adreseze altor persoane remarci directe şi mai puţin
confortabile, fără sentimente de ostilitate sau agresivitate. Tehnica este eficientă în cazul
personelor anxioase şi a celor cu dificultăţi în stabilirea de contacte interpersonale.

2. ABORDAREA RAȚIONAL-EMOTIVĂ (RET)

Fiecare persoană dispune de un potenţial psihofizic atât pentru gândirea raţională cât şi
pentru cea iraţională. Altfel spus, subiectul are tendinţa biologică şi culturală de a greşi şi de a-şi
crea probleme. În acelaşi timp, oamenii au capacitatea de a-şi transmite sau comunica atitudini şi
comportamente nevrotice. Aceste comportamente, considera iniţiatorul aceste abordări A. Ellis,
pot fi eludate printr-o activitate de consiliere activ-directivă de scurtă durată (5-15 şedinţe).
Consilierul trebuie să ajute clientul în acceptarea faptului că este imperfect, că poate face
greşeli şi în demersul de reîndoctrinare cu diferite valori, convingeri şi idei.
Consilierea raţional-emotivă operează cu paradigma A-B-C.
 se referă la evenimentele din viaţa consiliatului;
 se referă la ceea ce gândeşte subiectul despre evenimentul respectiv;
 se referă la sentimentele şi comportamentele persoanei ca rezultat al lui B.
Atunci când există o consecinţă C, încărcată emoţional, ce urmează unui eveniment A,
acest fapt activator apare ca fiind cauza acelei consecinţe (C). În realitate, consecinţele emoţionale
şi comportamentale (C) sunt generate de B, adică de gândurile şi convingerile iraţionale ale
individului. Clientul este învăţat cum să lupte împotriva convingerilor iraţionale prin
contraargumente sau dispute (D). Sentimentele de auto-ajutorare şi comportamentele sănătoase
sunt consecinţa conştientizării consiliatul a stării în care se află (etapa efectelor-E).
Consilierul de tip RET foloseşte, în relaţiile psihoterapeutice, tehnica argumentării. În
derularea consilierii specialistul trebuie să parcurgă următorii paşi:
1. Clientul trebuie să-şi asume întreaga responsabilitate a tratamentului;
2. Descoperirea şi evaluarea, de către consiliat, a gândurilor şi convingerilor iraţionale
prin reflectarea asupra unor maxime, de exemplu ("Modul în care te simţi şi te comporţi este
determinat, în mare măsură, de felul în care gândeşti şi nu de ceea ce ţi se întâmplă sau de
acţiunile celor din jur ").
3. Consilierul solicită subiectului rezolvarea unor sarcini/teme pentru acasă; de exemplu,
să acorde 15-30 minute pentru identificarea gândurilor iraţionale după modelul A-B-C.
4. Consiliatul trebuie să acţioneze concret pentru a schimba modul negativ de gândire (de
pildă, să-şi acorde recompense şi sancţiuni, să se axeze pe activităţi dezirabile, etc).
5. Consilierul ajută clientul în combaterea rezistenţelor rezultate din gândirea iraţională şi
din temerile nerealiste sau nejustificate.

3. ABORDAREA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ
- originea în psihanaliza lui A. Adler şi în psihologia cognitivistă.
- s-a dovedit eficientă în tratarea puseurilor de panică şi a anxietăţii generalizate
- vizeaza modificarea și controlarea gandurilor negative si eliminarea afirmatiilor și a regulilor cu
caracter disfunctional

4
 În consilierea cognitiv-comportamentală, clientul este solicitat în elaborarea şi planificarea
unor strategii de rezolvare a problemelor cu care se confruntă. Formularea precisă, împreună cu
clientul, a obiectivelor asigură reuşita consilierii de tip cognitiv-comportamentală. Consilierul este
condiţionat să asigure un climat de încredere reciprocă în care subiectul să se simtă securizat
pentru a fi capabil să comunice în mod real. Consiliatul trebuie informat că activitatea
psihoterapeutică îl va ajuta să se ajute singur.
Adepţii abordării cognitiv-comportamentale consideră importantă evaluarea iniţială a
clientului prin:
 Interviu;
 Auto-monitorizare;
 Auto-evaluare (chestionare, scale de evaluare);
 Observarea directă a comportamentului subiectului.
Metodele şi tehnicile utilizate în consilierea cognitiv-comportamentală se grupează în:
1. Metode şi tehnici de identificare a gândurilor negative:

 Discutarea unei experienţe emoţionale recente.

 Tehnica imaginaţiei dirijate sau a jocului dramatic pentru a-l determina pe subiect să
retrăiască o experinţă emoţională.
 Tehnica modificărilor de dispoziţie în cursul unei şedinţe de consiliere, deoarece
fluctuaţiile de dispoziţie pot fi utile pentru declanşarea automată a gândurilor subiectului.
 Tehnica determinării semnificaţiei unui eveniment.

2. Metode şi tehnici de modificare a gândurilor şi comportamentelor negative:

 Raţionalizarea - consilierul explică ce relaţie se stabileşte între cogniţie, afectivitate şi
conduită.
 Distragerea - poate fi realizată prin concentrarea consiliatului asupra conţinutului unei
conversaţii şi nu asupra stării proprii în scopul exercitării unui control direct şi imediat asupra
simptomului.
 Furnizarea unor informaţii cu privire la mecanismele anxietăţii.
 Programarea activităţilor - subiectul evaluează, sub aspect afectiv, pe o scară de la 0 la
100, activităţile pe care le desfăşoară, iar consilierul oferă o listă de principii ale planificării
timpului.
 Verificarea veridicităţii gândurilor negative automate - consilierul şi clientul
identifică soluţii raţionale de înlocuire a gândurilor negative automate

4. ABORDAREA CONSILIERII CENTRATE PE REALITATE (REALITY THERAPY)

- se bazează pe dezvoltarea unei filosofii pozitive a educaţiei, pe implementarea unui stil de viaţă
constructiv, responsabil.
Conceptele fundamentale în Reality Therapy sunt: comportamentul responsabil şi
nevoia de identitate.
În structurarea comportamentului responsabil individul trebuie să respecte cei trei R:
1. Realitatea (Reality);
5
 2. Corectitudinea (Right);
3. Responsabilitatea (Responsability).
Comportamentul responsabil este sinonim cu sănătatea mintală, iar motivele inconştiente
individuale nu reprezintă o scuză a stării subiectului. Individul trebuie să conştientizeze şi să
înţeleagă că trecutul nu poate fi reeditat în mod practic şi că importante sunt încercările lui de
reuşită actuale şi intenţiile privind viitorul. Nevoia de identitate ale Eului persoanei se dobândeşte
în interacţiune cu Altul generalizat şi se reflectă în sistemul de valori, în status-ul socio-economic
şi în filosofia fiecărui individ.
Iniţiatorul consilierii centrate pe realitate, W.Glasser, a stabilit câteva principii de bază:
 Implicarea personală a consilierului prin crearea unei atmosfere încurajatoare, călduroase şi
tonifiante;
 Focalizarea activităţii de consiliere pe comportamentul prezent şi mai puţin pe sentimentele
clientului;
 Evaluarea, de către consiliat, a propriului comportament;
 Asistarea clientului în planificarea unui comportament responsabil;
 Refuzul oricărei motivaţii a greşelii sau a lipsei de performanţă;
 Eliminarea pedepsei pentru eşecurile clientului;
 Focalizarea pe atitudini pozitive;
 Controlul percepţiilor;
 Rezolvarea conflictelor.

III. ABORDĂRILE UMANISTE SAU EXPERENŢIALE

Scop fundamental: constientizarea maximală a propriului eu sau atingerea unui nivel

superior de constiinta, contracararea alienării.

1. ABORDAREA EXISTENŢIALISTĂ
În opinia existenţialiştilor, omul fiinţează în lume, se manifestă liber şi spontan, creativ şi
natural. Nu există boală psihică ci doar situaţii problematice, impasuri existenţiale. Anxietatea,
panica şi sentimentul de culpabilitate apar datorită subestimării propriei persoane dar şi
neacceptării condiţiei umane.
Din această perspectivă, acţiunea de descoperire a sinelui presupune atât forţe interne cât
şi forţe externe, ce direcţionează comportamentul uman.
În viziunea lui R.May scopurile analizei existenţiale sunt:
1) Conştientizarea propriilor probleme şi actualizarea potenţialului energetic latent ;
2) Eliminarea disconfortului generat de impasul existenţial în care se află individul şi
maturizarea personalitătii;
3) Obţierea unei imagini de sine autetice, ceea ce duce la clarificarea identităţii personale şi
armonizarea relaţională;
4) Acceptarea de sine şi eliminarea conflictelor intrapsihice;
5) Modificarea şi metamorfozarea comportamentului neautentic;

6
6) Rezolvarea crizei existenţiale în care se află subiectul şi conştientizarea autodeterminării
destinului său;
7) Autodesăvârşirea personală, dezvoltarea autenticităţii, spontaneităţii şi creativităţii, ceea ce
conduce la reconstrucţia fiinţei umane.

2. ABORDAREA NON-DIRECTIVĂ / CENTRATĂ PE PERSOANĂ

Fondatorul abordării non-directive a consilierii este Carl Rogers. În viziunea lui Rogers
non-directivismul consilierului constă în abţinerea de la judecată evaluantă şi nu în absenţa
judecăţii. Scopul asistenţei psihologice centrate pe persoană este ajutarea consiliatului în a se
accepta pe sine.
Caracteristicile definitorii ale acestei abordări sunt:
 Acordă o mai mare autonomie şi independenţă individului;
 Se centrează pe factorii de natură emoţională şi nu pe cei cognitivi;
 Acordă o atenţie mai mare evenimentelor actuale decât celor din istoria individului;
 Relaţia psihoterapeutică este considerată o experienţă evolutivă.
C. Rogers menţionează câteva condiţii esenţiale ce asigură succesul activităţii de
consiliere:
 Existenţa a două persoane în contact;
 Înţelegerea empatică a consilierului;
 Consilierul trebuie să manifeste, în mod discret, consideraţie pozitivă necondiţionată faţă de client .
Procesul de consiliere parcurge trei etape:
1. Persoana solicită ajutorul consilierului. În această etapă consilierul trebuie să încurajeze
clientul în exprimarea sentimentelor asociate problemei, sentimente ce sunt de regulă negative.
2. Consilierul nu critică clientul şi nu îl întrerupe în timp ce vorbeşte.
3. Exprimarea de către client a primelor sentimente pozitive. Consilierul nu face aprecieri
de valoare în raport cu sentimentele exprimate de către subiect, acesta din urmă înţelegând că
ambivalenţa este o parte a condiţiei umane şi că trebuie să se accepte aşa cum este. Clientul
ajunge la cunoaşterea de sine şi la înţelegerea eului.
Relaţia terapeutică trebuie să respecte următoarele condiţii de bază:
- Consiliatul este responsabil pentru el însuşi;
- Clentul doreşte schimbarea în sens pozitiv;
- Consilierul trebuie să stabilească o atmosferă caldă şi permisivă;
- Consilierul nu stabileşte o limită a atitudinilor, ci numai a comportamentelor;
- Consilierul utilizează doar tehnici care conduc clientul la o înţelegere profundă a propriilor
atitudini şi stări emoţionale.
Tehnicile de consiliere utilizate în terapia centrată pe persoană sunt:
 Ascultarea activă;
 Tehnici de reflectare (repetiţia ecou, repetiţia pe alt ton, amplificarea);
 Tehnicile de reformulare;
 Tehnicile de deschidere.

7
3. ABORDAREA GESTALTISTĂ
-își are originea în psihologia gestaltistă, în perspectiva filosofică existenţialistă şi în
fenomenologie;
- oferă individului un mod de a fi autentic şi deplin responsabil pentru sine.
Scopul consilierii gestaltiste este provocarea şi extinderea conştientizării ca modalitate
de dezvoltare şi autonomie personală. Conştientizarea se referă atât la conţinuturi (reprezentări,
sentimente, convingeri, evaluări, informaţii) cât şi la procese psihice.
În consilierea gestaltistă se utilizează tehnici experimentale ce constau în exerciţii sau
situaţii propuse clientului spre experimentare. Ele pot fi grupate în trei mari categorii:
1. Exerciţii de conştientizare corporală
Aceste tehnici orientează conştientizarea individului asupra modului în care se poate folosi
de corp pentru a deveni mai conştient de sine şi de contactele sale cu lumea. În această categorie
se pot include:
 conştientizarea tensiunii musculare şi a relaxării psihomusculare;
 conştientizarea ritmului respirator şi a modificării lui în raport cu starea emoţională;
 conştientizarea senzaţiilor proprioceptive ce comunică stările de disconfort;
 conştientizarea ritmului cardiac în conexiune cu gândurile şi stările asociate;
 conştientizarea rezistenţelor sau dependenţelor din contactul corporal în relaţie cu
problemele spaţiului personal şi cu relaţia de intimitate.
2. Exerciţii de conştientizare afectivă şi relaţională
- tehnica scaunului gol (dialog imaginar între doi oponenţi, clientul aflat în prezent şi
persoane semnificative din viaţa lui ; clientul comunică cu sine pe diverse teme generatoare de
conflict între imaginea de sine ideală şi cea reală);
- tehnica reprezentării spaţiului personal permite clientului conştientizarea imaginii de
sine în relaţie cu mediul;
- tehnica scenarizării sau punerea în scenă se referă la transpunerea în rol a trăirilor şi
ideilor incomode, reţinute sau refuzate conştient de a fi comunicate;
- tehnica exagerării sau amplificării (denumit şi microscopul interior sau amplificatorul
de sentimente) se referă la exagerarea voită a unor sentimente, idei pentru conştientizarea
conţinuturilor acestora;
- tehnica “zidul” este o tehnică metaforică provocativă ce permite autoexplorarea şi
identificarea de soluţii de către client în depăşirea propriilor limite;
- tehnica “cubul” este recomandată în terapia anxietăţii şi este relevantă pentru modul
cum subiectul face faţă la raportul dependenţă afectivă- autonomie.
3. Exerciţii de conştientizare cu suport imaginativ
- tehnica fanteziei ghidate permite reconstruirea cursului evenimentelor experimentate de
subiect;
- tehnicile de diminuare şi integrare urmăresc neutralizarea ancorării subiectului în
vechile sale tipare de gândire care îl împiedică să găsească alternative posibile;
- tehnica metapoziţiilor este utilizată în vederea restucturării setului cognitiv în relaţiile
cu polarităţile; subiectul este antrenat într-un proces de autoconştientizare a naturii conflictului
8
dintre polarităţile sale şi de autodescoperire a strategiei de integrare a polarităţilor, adică de
rezolvare a conflictului;
- tehnica autodezvoltării consilierului se referă la dezvăluirea de către acesta a acelor
experienţe ce vor avea un rol facilitator şi catalizator pentru munca de conştientizare a clientului.