UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANŢA

FACULTATEA DE TEOLOGIE
SPECIALIZAREA TEOLOGIE ASISTENŢĂ SOCIALĂ, I
Student: TOBĂ ZAMFIRESCU DANIELA

DIFERENȚE ȘI ASEMĂNĂRI ÎNTRE METODA ANCHETEI SOCIALE ȘI METODA

ANCHETEI SOCIOLOGICE

Metodologia se preocupă de analiza metodelor și tehnicilor de cercetare, de respectarea regulilor

de alcătuire a chestionarelor, de construcția scalelor, a eșantioanelor, etc., cu scopul eliminării
distorsiunilor și asigurării reprezentativității concluziilor.1
Alegerea metodelor de cercetare depinde nemijlocit de natura fenomenelor studiate, ca și de
datoria la care se revendică studiul. Ea depinde și dr accesibilitatea metodelor și tehnicilor precum și de
existența sau absența instrumentelor de investigație adecvare, de resursele financiare, de intervalul de
timp avut la dispoziție și de profunzimea dorită a concluziilor2.

ANCHETA SOCIALĂ.
Ancheta socială este o metodă de investigație întemeiată pe diferite tehnici de culegere și de
prelucrare a informației, în scopul analizei situației sociale și economice a persoanelor, familiilor,
grupurilor sau comunităților, având rol de diagnostic social.Ca metodă de investigaţie în asistenţă
socială, interviul presupune ascultare activă, interpretare şi chestionare. Asistentul social este o persoană
specializată în intervievare, iar abilităţile sale tehnice sunt cel mai adesea însoţite de cunoştinţe teoretice,
valori adecvate şi o considerabilă experienţă practică.
Ascultarea activă este o sarcină fundamentală a interviului. Un bun interviu se bazează pe
capacitatea asistentului social de a fi un bun ascultător. Un bun ascultător nu este pasiv, ci arată interes
sincer fiind concentrat asupra a ceea ce clientul spune.
Interviurile iniţiale sunt adesea dedicate unei treceri în revistă generale, pentru a vedea dacă
persoana respectivă are nevoie de intervenţia profesionistă a unui asistent social. În acest caz potenţialul
client devine utilizator real al serviciului. Pentru asistentul social practicant intervievarea nu trebuie să
devină niciodată o rutină. Doar prin ascultarea şi observarea atentă a modului în care oamenii caută
sprijin se poate ajunge ca faptele obiective şi sentimentele subiective să devină părţi componente ale
unui schimb interpersonal care percepe mesaje deschise sau închise, le decodează şi răspunde la
diferitele niveluri de comunicare iniţiate.
Fiecare interviu tinde să aibă o direcţionare şi o structură (început, mijloc şi sfârşit). Trebuie să
se reflecteze asupra fiecărui interviu şi să se revadă mereu conţinutul acestuia.
Este de recomandat ca tehnica interviului să fie aplicată numai după ce asistentul social a
conceput un ghid de interviu. Asistentul social trebuie să evite confuzia între interviu şi tehnica
chestionarului, chiar dacă ambele urmăresc înregistrarea unor opinii (chestionarul se utilizează pentru
identificarea unor opinii pe un eşantion mare).
Documentele sociale conţin relatări despre evenimente, fapte sociale şi despre reflectarea
acestora în conştiinta subiecţilor (reprezentări, opinii, credinţe, producţii literare etc.). Din această

1
Nina Stănescu, A.B.C. - în cervetarea științelor socioumane, Editura Vasiliana, Iași, 2013, p.10
2
Ibidem.

1
perspectivă, un document social este orice obiect material sau text care conţine o informaţie
comprehensibilă despre o realitate oarecare; ele sunt "urme" ale faptelor şi proceselor sociale. Urmele
lăsate de faptele anterioare pot fi urme directe (rezultate din activitatea productivă a oamenilor) şi urme
indirecte (texte scrise, acte oficiale)3.
În categoria documentelor sociale intră, aşadar, atât textele scrise, cât şi imaginile fotografice şi
cinematografice, înregistrările audio, produsele activitătii umane, obiectele casnice, simbolice şi de
vestimentaţie etc.4.
Principalele criterii de clasificare menţionate în literatura de specialitate sunt forma (natura),
conţinutul, destinatarul şi emitentul. Combinarea acestor criterii acoperă diversitatea documentelor
sociale5.

Succesul coordonării de caz se bazează pe concentrarea asupra detaliilor interacţiunii dintre cel
care ajută şi cel care este ajutat. Pentru aceasta consilierea ocupă un loc pivot.
Asociaţia britanică de consiliere defineşte conceptul de consiliere ca fiind “faptul când o persoană
ocupă cu regularitate sau temporar funcţia de consilier, oferă şi acceptă explicit să acorde timp, atenţie şi
respect altei persoane, care va fi temporar în rolul de client”. Sarcina consilierii este aceea de a oferi
clientului posibilitatea de a explora, de a descoperi şi de a-şi clarifica modurile de trai cu resurse mai
multe şi bunăstare mai mare. Aceasta este o foarte scurtă descriere a faptului că există mai multe şcoli
de consiliere: behavioristă, psihodinamică, umanistică, etc.
Cu toate acestea, indiferent de şcoala de gândire căreia îi aparţin, în general asistenţii sociali
trebuie să fie capabili să asculte, să observe şi să răspundă. Pentru aceasta ei au nevoie de abilităţi
specifice: abilităţi de a aştepta, de a specifica, de a confrunta, de a personaliza, de a rezolva probleme şi
a planifica acţiuni.
Un consilier experimentat realizează faptul potrivit căruia consilierea este un proces cu dublă
direcţionare în care asistentul social şi clientul trebuie să ţină cont unul de celălalt .
În general, sunt cunoscute două tipuri de consiliere: una centrată pe rezolvarea de probleme şi
una centrată pe persoană. Carl Rogers a dezvoltat un model de consiliere nondirectiv, aceasta
însemnând în bună parte că nu consilierul, ci clientul decide ce se va discuta şi în ce succesiune. Rolul
consilierului este doar de a facilita şi încuraja discuţia. De cele mai multe ori, acesta se concentrează
asupra lumii emoţionale a clientului, şi nu asupra unor probleme. Problemele pot fi o manifestare a unor
tulburări emoţionale ale clientului. Consilierul trebuie să fie împreună cu clientul încă de la începutul
procesului. Aceasta înseamnă că atitudinea consilierului este una deschisă, autentică, astfel încât clientul
va renunţa la mecanismele de apărare. Empatia este fundamentul procesului de consiliere.
Condiţiile de desfăşurare a unei bune consilieri sunt empatia, “căldura” non-posesivă,
acceptarea şi autenticitatea.
Empatia se poate defini ca “intrare/păşire” în lumea interioară a unei alte persoane, cu scopul de
a înţelege gândurile, sentimentele, comportamentele şi semnificaţiile pe care pe care persoana respectivă
le atribuie unor evenimente. În acelaşi timp, consilierul rămâne însă el însuşi, empatia nepresupunând
identificare. Nivelul empatiei este strâns corelat cu gradul în care clientul reuşeşte să-şi exploreze lumea
interioară.

3
Chelcea, Septimiu. Meotodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative. Bucureşti, 2001, Editura
Economică, p. 467
4
Cristian Bocancea, George Neamțu, Elemente de asistență socială, Editura Polirom, 1999, p. 119.
5
Chelcea, Septimiu. Meotodologia.., op.cit., p. 468-469

2
 „Căldura” nonposesivă se exprimă în general prin: limbajul trupului (postură, proximitate,
spaţiu personal, contact vizual), cuvinte şi vorbire (tonul, tipul cuvintelor, etc), congruenţa acestora.
Orice nepotrivire a cuvintelor cu limbajul nonverbal creează confuzie. Căldura şi apropierea trebuie
utilizate cu maximă atenţie. Cineva foarte „rece”, distant, cinic şi neîncrezător se poate simţi ameninţat
în faţa unei persoane care se arată „caldă” şi plină de afecţiune. Căldura şi apropierea sunt atributele care
înlesnesc formarea alianţei de lucru dintre client şi asistentul social.
Autenticitatea reprezintă gradul în care consilierul este el însuşi în cadrul relaţiei cu clientul.
Ca bază a comunicării, autenticitatea este în acelaşi timp o precondiţie a empatiei care
încurajează clientul să se exploreze şi să fie, la rândul lui, sincer şi deschis.
Acceptarea este o altă condiţie esenţială în consiliere. Ea conţine implicit o alta, şi anume cea a
recunoaşterii unicităţii persoanei. Acceptarea este cadrul necesar schimbării. Consilierii au în general
grade diferite de acceptare care pot varia de la zi la zi sau de la client la client. Dacă acceptăm oamenii
aşa cum sunt ei, la rândul lor, aceştia ne vor accepta pe noi aşa cum suntem.
METODA DE CERCETARE SOCIOLOGICĂ.
Legitimitatea sociologiei ca stiinta este legata de existenta unor metode, a unui set de modalitati cu
ajutorul carora sa se poata investiga fenomenele și faptele sociale. H. Poincaré afirma ca sociologia este
stiinta cu cele mai multe metode și cu cele mai putine rezultate. Desigur ca rezultatele sunt insuficiente
în raport cu numarul mare al problemelor care solicita a fi rezolvate. Pe de alta parte, numarul mic de
rezultate în raport cu asteptarile și nevoile societatii, poate fi explicat și prin absenta unitatii cercetarii
sociologice. Numeroasele metode sociologice întrebuintate nu beneficiaza de o metodologie
coordonatoare. Validarea stiintifica a sociologiei presupune deci atât existenta metodei sociologice cât și
a metodologiei cercetarii sociologice. Cea de pe urma este menita sa dirijeze cercetarile și sa ofere altora
o modalitate de a verifica rezultatele.
Cercetarea sociologica foloseste atât metode specifice, proprii sociologiei cât și metode
împrumutate de la alte stiinte.
Conceptul de metodologie are o sfera de cuprindere mai larga decât cel de metoda. În cazul
stiintelor socio-umane, el include ansamblul metodelor folosite în investigarea socialului și are un
caracter predominant normativ. Metodologia reflecteaza asupra experientelor trecute de cercetare,
elaboreaza strategii de investigare, indica atât eventualele obstacole și deficiente, cât și caile de obtinere
a unor rezultate valide din punct de vedere stiintific.
Investigatia sociologica se realizeaza în mai multe etape. Nu exista un punct de vedere unanim cu
privire la numarul etapelor. A.G. Zdravomâslov vorbeste de cinci etape, J. Plano și D. Katz de sase,
Mucchielli de douasprezece, Claude Joveau de cincisprezece.
Într-o lucrare de referinta6, sociologul S. Chelcea preia și dezvolta clasificarea etapelor
investigatiei sociologice propuse de R. Mucchielli și anume: determinarea obiectului, preancheta,
stabilirea obiectivelor, determinarea universului anchetei, esantionarea, alegerea tehnicilor de cercetare,
pretestarea instrumentelor de cercetare, definitivarea lor, aplicarea în teren, prelucrarea informatiilor
detinute, analiza rezultatelor și redactarea raportului de cercetare.
Determinarea obiectului se refera la decuparea din multitudinea faptelor, fenomenelor sociale a
celor pe care urmeaza sa le investigam în lumina unei anumite teorii. Raymond Boudon 7 considera ca
exista trei mari categorii de "probleme sociologice ", care au fost și au ramas în atentia cercetatorilor :

6
SeptimiuChelcea, Chestionarulîninvestigatiasociologica, Ed. st. si encicl., Buc. 1975.
7
Raymond Boudon, Les methodes en sociologie, Paris, PUF, 1969.

3
studiul societatilor globale, "atât sub raportul schimbarilor sociale cât și al sistemului social, însusi
studiul segmentelor sociale a indivizilor în contextul social în care sunt situati și, în sfârsit, studiul
unitatilor naturale (grupe, institutii, comunitati). Anumite probleme sociale devin probleme sociologice.
În viziunea lui C. Zamfir, problema sociala este "un proces, o caracteristica, o situatie despre care
societatea sau un sistem al ei considera ca trebuie schimbat".8 Ea însumeaza urmatoarele clase de fapte,
fenomene, procese sociale :
a) starea sociala perimata (tensiunile rasiale, organizarea deficitara) ;
b) procesele sociale considerate în sine ca negative, în orice societate: omuciderea, furtul,
anomia etc. ;
c) consecintele negative ale unui proces social pozitiv (ex. efectele negative ale
industrializarii) ;
d) fluctuatiile factorilor externi, naturali sau sociali (razboaie, catastrofe naturale etc.) ;
e) decalajele produse de dezvoltarea diferentelor de ritm, tensiuni, contradictii între
elemente etc.) ;
f) aparitia de noi necesitati (cresterea aspiratiilor, necesitatea cresterii gradului de calificare
în raport cu tehnologiile utilizate etc .) ;
g) probleme de dezvoltare (probleme de perspectiva mai îndepartate).
Trebuie remarcat faptul ca nu toate problemele sociale sunt și probleme sociologice. Problemele
sociale constientizate și transmise spre cercetare sociologilor devin probleme sociologice. Ele contin
anumite concepte sociologice sau variabile sociologice. Acestea sunt definite operational, adica sunt
traduse în "evenimente observabile" deoarece "numai astfel este posibila repetabilitatea masurarii "
(Julian L. Simon, 1969). Acest lucru presupune alegea indicatorilor și gruparea lor în dimensiuni.
Indicatorii sociologici sunt raportabili la termenii de dimensiune, variabila, coeficient statistic.
"Indicatorul este un semn exterior, observabil, masurabil care se afla fata de indicat într-un raport de
corespondenta totala, fie într-un raport de corespondenta statistica. Un fapt de observatie, un raspuns la
o întrebare, un numar, constituie în cercetarile sociologice cei mai frecventi indicatori".9
Etapa a doua, respectiv preancheta, consta în analiza detaliata a ipotezelor posibile în vederea
selectarii celor verificabile. O buna ancheta, precizeaza W. J. GoodeșiP. K. Hatt (1959) presupune
ipoteze bune, studiul serios al literaturii de specialitate și experienta în domeniu. Preancheta are ca scop
și estimarea costurilor cercetarii, stabilirea termenelor calendaristici, prevederea eventualelor dificultati
ce pot apare în desfasurarea investigatiilor (aprobari necesare, accesul în diferite unitati, economice,
culturale, cazarea operatorilor de interviu etc.).
Cea de a treia etapa are ca scop determinarea obiectivelor și formularea explicita a ipotezelor
cercetarii și se realizeaza pornind de la sinteza datelor obtinute din preancheta. "Ipoteza este enuntul
unei relatii cauzale într-o forma care permite verificarea empirica" - precizeaza Theodor Caplov (1970).
"În procesul inductiv - constata S. Chelcea - ipoteza constituie o explicatie plauzibila ce urmeaza a fi
verificata de materialul faptic, putând fi confrmata sau infirmata partial sau total".10
În cercetarea sociologica empirica o ipoteza este valida daca îndeplineste urmatoarele trei conditii
: este verificabila (utilizeaza concepte stiintifice și se bazeaza pe observarea faptelor reale), este
specifica (are un înalt continut informational) și este în conformitate cu continutul actual al cunostintelor
stiintifice din domeniul respectiv (Madelein Grawitz, 1972).

8
C. Zamfir, Strategiialedezvoltarii sociale, Ed. pol., Buc. 1977, p. 47, 50-55.
9
S. Chelcea, op. cit., p. 38.
10
S. Chelcea, op. cit., p. 49.

4
 În etapa a patra, se stabileste universul anchetei, se determina deci, populatia care va fi investigata.
În functie de caz, universul anchetei poate fi largit mai mult sau mai putin.
Se trece apoi la alcatuirea esantionului, iar pentru aceasta, se stabileste mai întâi care este cea mai
adecvata unitate de esantionare : firma, echipa, angajatul? Trebuie aflat, mai apoi, care sunt cadrele de
esantionare disponibile: liste nominale cuprinzând angajatii firmei, registrele de prezenta, statele de
plata.
Esantionarea este o tehnica statistico-metodologica, care consta în selectarea unei parti (esantion)
dintr-o populatie (persoane, organizatii), în vederea analizarii ei pentru a facilita elaborarea de
interferente despre întreaga populatie. "Esantionul trebuie sa ofere o imagine cât mai precisa a populatiei
de referinta, sa fie obtinut prin aplicarea unor tehnici probabilistice (legea numerelor mari, teorema
limitei centrale), sa fie reprezentativ în termeni statistici și cu privire la problema teoretica analizata, sa
fie economicos în raport cu resursele (financiare, de timp, de personal) disponibile".11
În functie de tehnica de selectie a elementelor populatei în esantion, distingem între esantionarea
probabilistica și neprobabilista. În primul caz, "orice esantion posibil de dimensiune n din populatia N
dispune de aceeasi probabilitate de a fi selectat, tot asa cum orice persoana sau entitate a populatiei
dispune de probabilitati echivalente de selectare".12
Esantionarea neprobabilista presupune utilizarea informatiilor prealabile sau de experti pentru a
coordona selectia de esantioane tipice sau reprezentative pentru o problema teoretica sau factuala.
O alta etapa a investigatiei sociologice este alegerea metodelor și tehnicilor de culegere a datelor
empirice ("unelte", "instrumente") menite sa dezvaluie cât mai exact faptele și fenomenele sociale.
S-a constatat ca în alegerea metodei de investigare, pe lânga adecvarea tehnicilor la obiectul
cercetat, mai intervin și alti factori, cum ar fi accesibilitatea, economia de resurse s.a. (Stephen A.
Richardson, Barbara Shell, Dohrewend David Klein, 1965).
Principalele metode de culegere a datelor empirice sunt : observatia, experimentul, ancheta
sociala, analiza documentelor sociale.
Observatia presupune perceperea sistematica a atitudinilor, comportamentelor și interactiunilor
actorilor sociali, în momentul manifestarii lor, conform unui plan dinainte elaborat și cu aportul unor
tehnici specifice de înregistraere.
Gold și Gans13 au distins trei roluri diferite ale analistului social : a)participant total implicat
emotional, înregistrând post-festum date și informatii; b) exterior situatiilor sociale supuse observatiei
culegând informatii cu ajutorul unor tehnici speciale; c) cercetator participant (implicat doar partial) și
dispunând de posibilitati de producere și înregistrare a datelor.
Gradul de implicare al cercetatorului interfereaza cu modul de înregistrare a datelor, rezultând
anumite combinatii ce se concretizeaza în urmatoarele trei tipuri de practicare a obsrvatiei : observatia
structurata, nedistorsionata șiparticipativa.
Experimentul consta în producerea deliberata a unui fenomen și în analiza manifestarilor, directiei
și intensitatii acestei produceri în conditii de controlare și manipulare directa a factorilor
generativi".14Producerea fenomenului poate fi repetata, schimbându-se în mod sistematic conditiile
pentru a nota variatiile aferente.

11
CatalinZamfir, L. Vlasceanu, Dictionar de sociologie, Ed. Babel, Buc., 1993, p. 219-220.
12
L. Vlasceanu, Metodologiacercetarii sociale, Ed. st. si enciclop., Buc., 1986, p. 16.
13
L. Vlasceanu, op. cit., p. 212.
14
L. Vlasceanu, op. cit., p. 235.

5
 Experimentul este metoda cea mai precisa și productiva de analiza a relatiilor dintre variabile, de
testare a ipotezelor. În experimentul sociologic, ca observatie provocata, se urmareste ca factorii
exteriori, în afara celor manipulati de cercetator, sa ramâna constanti pentru a nu influenta situatia
experimentala.
F. S. Chapin recurge la o alta clasificare a experimentelor sociologice : experimentul sociologic
proiectat, în care situatia experimentala este planificata de cercetator și cel ex post facto, în care situatia
experimentala oferita de schimbarile din viata sociala constituie materialul de analiza rationala a
legaturilor dintre variabile. E. Sydenstricker, utilizând criteriul temporal delimiteaza între experimente
sociologice succesiveșisimultane. Clasificarea întâlnita cel mai frecvent este cea care distinge între
experimente de laborator și experimente de teren.
Realizat conform principiilor metodologice deontologice, experimentul sociologic constituie o
metoda principala de cercetare a relatiilor cauzale în sociologie.
Bernard Berelson (1953) preciza ca cercetarile sociologice realizate pe baza analizei de continut
pot fi grupate astfel: compararea continutului unor texte elaborate în diferite perioade de timp ;
amplasarea continutului unor texte emise de surse diferite, compararea continutului comunicarii
utilizându-se diferite etaloane, studiul reactiilor verbale în conditii experimentale.
Revenind acum la etapele investigatiei sociologice propuse de Mucchielli dupa culegerea datelor
empirice prin metodele mai sus amintite, dupa alegerea tehnicilor de cercetare, urmeaza pretestarea
instrumentelor de cercetare care se realizeaza în cadrul anchetei pilon.
Jan Szczepanski sustine ca în aceasta etapa pot fi standardizate instrumentele de cercetare : o
ancheta standardizata consta în aceea ca fiecaruia dintre cei anchetati i se pune o întrebare identica, într-
o formulare identica, cu o intonatie identica etc., pentru a asigura astfel detinerea unui raspuns care sa
constituie o reactie la exact acelasi stimul".15
Dupa prelucrarea datelor, urmeaza analiza rezultatelor cercetarii în vederea confirmarii sau
infirmarii ipotezelor avansate. Se evalueaza din punct de vedere statistic importanta fiecarei variabile,
stabilindu-se daca "miscarea" variabilei este semnificativa sau nu. Cercetând, bunaoara, modelul culturii
politice în România, am avansat ipoteza ca nivelul cunoasterii politice este influentat pozitiv de nivelul
educational. Corelam apoi indicatorii performantelor cognitive politice cu nivelul educational și stabilim
apoi daca respectiva corelatie este statistic semnificativa sau nu, aplicând un test de semnificatie (ex.,
Karl Parson, 1908). Pâna aici, asa cum preciza C. A. Moser, avem de-a face mai mult cu o descriere
statistica a rezultatelor. Descoperirea unei relatii direct proportionate între doua variabile nu ne spune
nimic însa în legatura cu raportul de cauzalitate. Pentru stabilirea acestui raport, se trece de la analiza
bivariata la cea multivariata : care consta în introducerea succesiva a "variabilelor - test" . "Daca prin
introducerea variabilelor-test corelatia dintre variabilele initiale se mentine și daca exista un raport de
anterioritate temporala a variabilei independente fata de variabila dependenta, atunci putem considera ca
ne aflam probabil în fata unui raport de cauzalitate".16
Analiza rezultatelor presupune, deci, atât descrierea statistica (analiza cantitativa) cât și explicatia
cauzala (analiza calitativa).
În afara acestei analize primare (cantitative și calitative), în cercetarea sociologica se pune tot mai
mult și problema analizei secundare. Aceasta de pe urma este o tehnica moderna de prelucrare a datelor

15
Jan Szczepanski,Problememetodologicecontroversatealesociologieicontemporanepoloneze, înTeorie si metodaîn st. sociale,
vol. II, Ed. pol., Buc., 1966, p. 38-39.
16
S. Chelcea, op. cit., p. 117.

6
arhivate, constând în valorificarea datelor deja colectate și consemnate de alte persoane și institutii, în
alte scopuri decât cele ale temei cercetate.
Ultima etapa cu care se finalizeaza investigarea sociala, sustine M. Mucchielli, consta în
readaptarea raportului de cercetare. Modul în care se readapteaza raportul de cercetare difera în functie
de publicul caruia i se adreseaza.17
Conexiunea dintre caile cercetarii sociologice este prezentata succint de S. Chelcea în urmatoarea
schema:18 pentru explicarea traseului operationalizarii sau a drumului de la teoretic la empiric, autorul
porneste de la urmatorul exemplu : "daca ancheta reprezinta o metoda, chestionarul apare ca tehnica,
modul de aplicare prin autoadministrare, ca un procedeu, iar lista propriu-zisa de întrebari (chestionarul
tiparit) ca instrument de investigare".
În concluzie, principalele caracteristici ale metodologiei ar putea fi rezumate la urmatoarele :19
a) metodologia ofera nu atât metoda, cât principiile care ghideaza cercetarea problematicii
sociologiei ;
b) ofera cadrele prin care se garanteaza validitatea și fidelitatea demersului de cercetare ;
c) determina normele de folosire a metodelor, tehnicilor, procedeelor ;
d) stabileste valoarea și limitele ficarui tip de metoda ;
e) recomanda cercetatorului supunerea fata de judecata epistemologica a tuturor faptelor culese
pentru a stabili valoarea lor stiintifica.
În literatura de specialitate, exista un evantai de puncte de vedere cu privire la numarul metodelor
specifice sociologiei, precum și la criteriile care trebuie sa constituie baza clasificarii lor.
L. Coanda apreciaza ca, dupa functia pe care o îndeplinesc în procesul cercetarii metodele pot fi
incluse în urmatoarele trei categorii :
Importanta și dificultatile cercetarii sociologice. Cercetarea sociologica, ca și orice cercetare în
domeniul stiintelor sociale, nu este simplu de realizat. Studierea comportamentului uman întâmpina
dificultati de care cercetatorii din domeniul stiintelor fizice sunt straini. Unele dificultati sunt de ordin
tehnic, altele deriva din caracterul limitat al studierii fiintelor umane. Acceptarea unui studiu sociologic
de catre comunitatea stiintifica presupune încrederea ca daca acelasi studiu ar fi repetat de catre alti
cercetatori, rezultatele ar fi similare. Cercetarea sociologica trebuie sa se bucure nu numai de încredere,
mai mult decât atât, ea trebuie sa fie valida. Variabilele cercetarii menite sa reprezinte un anumit
domeniu (aspect) al realitatii trebuie sa reprezinte în fapt, chiar respectivul domeniu.
Validitatea (de continut interna) exprima gradul în care indicatorii masoara ceea ce se presupune
ca masoara. Masurarea sociala este precedata și pregatita de analiza concepuala, de operationalizare și
cuantificare. Spre deosebire de alte domenii, în sociologie se opereaza cu un numar restrâns de etaloane
naturale de masura (ce au o semnificatie empirica reala, de aceeasi natura cu aceea a obiectului masurat
sau sunt definite pe baza unor relatii intermediare, valorile atribuie sunt numere întregi). Sociologia
opereaza cu etaloane conceptuale ce au o semnificatie relativa, sunt elaborari teoretice mai mult sau mai
putin riguroase, nedeterminate univoc. De aici deriva și complexitatea efortului de asigurare a validitatii.
O alta dificultate care apare în cercetarea sociologica este legata de cooperarea subiectilor care
urmeaza a fi investigati. Actorii sociali pot deveni necooperanti din mai multe motive : lipsa timpului
(cercetarea socila necesita timp), inapetenta pentru confesiune (nu sunt dispusi sa-și împartaseasca
gândurile, opiniile, trairile, riscul de a intra în polemica, de a dezvalui probleme personale etc.).

17
Ibid., p. 126.
18
S. Chelcea, Metode si tehnici de cercetaresociologica, Buc., 1992, p. 25-30.
19
S.M. Radulescu, Homo Sociologicus, Casa de Ed. st. si Presa, "sansa", Buc. 1994, p. 97.

7
Cercetatorii trebuie sa faca fortari considerabile pentru a convinge subiectii sa participe, pentru a facilita
participarea lor (astfel încât sa nu li se para o corvoada insuportabila), pentru a spori atractivitatea
participarii.
O alta dificultate pe care o incumba cercetarea sociologica se refera la faptul ca ea poate influenta,
poate schimba comportamentul subiectilor. De altfel, de multe ori, scopul cercetarii în domeniul politica
rezida chiar în schimbarea comportamentului actorilor sociali. Este posibil, însa, ca daca s-a schimbat
comportamentul, rezultatele cercetarii sa nu mai fie valabile. Dar cum se produce schimbarea
comportamentului în cadrul cercetarii sociologice? stiind ca sunt studiati, oamenii îsi pot revizui opiniile
și comportamentul. Un studiu relativ la metodele educative utilizate de parinti în raporturile cu copiii lor
îi poate determina pe cei dintâi sa îsi reevalueze metodele și sa adopte altele noi.
O alta dificultate resimtita de sociologi consta în faptul ca ei trebuie sa depuna toate eforturile
pentru a întelege situatiile din perspectiva intervievatilor, pentru a surprinde perceptiile participantilor
despre respectivele situatii sociale. Ei trebuie sa reziste tentatiei de a impune propriile lor opinii,
propriile lor viziuni subiectilor asupra problemei sudiate. "Obiectivitatea cercetarii reclama sociologica
se refera la faptul ca ea poate influenta, poate schimba comportamentul subiectilor . De altfel, de multe
ori, scopul cercetarii în domeniul politic posibil, însa, ca daca s-a schimbat comportamentul, rezultatele
cercetarii sa nu mai fie valabile. Dar cum se produce schimbarea comportamentului în cadrul cercetarii
sociologice? stiind ca sunt studiati, oamenii îsi pot revizui opiniile și comportamentul. Un studiu relativ
neutralizarea impactului personalitatii investigatorului asupra subiectilor"20. Prezicerea și întelegerea
comportamentului actorilor sociali nu este o sarcina facila.
Cercetarea sociologica ridica probleme etice și politice. Au dreptul cercetatorii sa-și studieze
semenii? Au dreptul oamenii sa decida daca pot fi sau nu pot fi studiati? Aceste probleme sunt puse cu
maxima acuitate în studiile bazate pe observatie. Exista tot mai multi sustinatori ai ideii ca folosirea
aparatelor de înregistrare ascunse, a oglinzilor false, a observatiei indirecte etc. încalca normele etice,
constituind modalitati ilegitime, de patrundere în zona privata, intima a fiintei umane.
În SUA, precizeaza N. Goodmann, "procedeele curente stabilite de guvernul federal prevad ca
subiectii sa-și dea consimtamântul în cunostinta de cauza la particparea în cercetare, eliminându-se
astfel aceasta problema etica speciala".Cercetarea sociala, sustine în continuare autorul citat, poate
aduce prejudicii participantilor. Daca cercetatorii dezvaluie unele informatii delicate sefilor sau
sotilor/sotiilor participantilor, acestia de pe urma îsi pot pierde slujba sau pot rata casatoria. 21
La initiativa lui Paul F. Lazarsfeld - presedintele Asociatiei Sociologice Americane - Congresul
din 1962 al acestei organizatii a fost dedicat analizei multilaterale a utilizarilor sociologiei. Cu acest
prilej, au fost ridicate probleme majore legate de tema supusa dezbaterii : "Ce relatii exista între
cercetarea și politica sociala?", "Unde și cu descoperirile sociologice au penetrat societatea moderna și
cu ce efecte?", "Exista o prapastie intelectuala între concluziile teoretice ale cercetarii și recomandarile
de actiune practica?", "Care este schema raporturilor dintre sociolog ca profesionist, investigator
consultant și beneficiar, ca și «client»?"
Utilizarea sociologiei în probleme de politica sociala se practica frecvent (mai ales în SUA dar nu
numai aici). Irving Louis Horowitz semnala faptul ca deceniul opt al secoluui XX se caacterizeaza și
prin institutionalizarea crescânda a cercetarilor și expertizelor efectuate de stiinta sociala ca parte
componenta a procesului de elaborare a politicii. "Într-un sens - precizeaza cunoscutul sociolog

20
Mihail Cernea, Sociologia americana, Ed. Enc. Rom., Buc., 1974, p. 201
21
N. Goodman, op. cit., p. 45.

8
american - ne aflam la o cotituta : problema principala într-o epoca de afirmare a stiintelor sociale este
nu statutul stiintific al acestora, ci utilizarea politica și sociala ce se da acestor stiinte"22.
Utilizarea politica a sociologiei îi arunca pe sociologii lucizi într-o dramatica situatie dilematica :
pe de o parte, ei doresc sa-și ajute semenii cu studiile pe care le realizeaza, pe de alta se tem de
posibilitatea utlizarii lor de catre ierarhiile birocratice în scopul manipularii comportamentale, a
opiniilor și atitudinilor.
O alta dilema care se naste din aplicarea politica a rezultatelor cercetarii sociologice - asa cum
sesizeaza Mihail Cernea - este legata de consecintele acestei aplicabilitati : este ea generatoare în mod
preponderent de schimbare sau de adaptare sociala? ".. Un raspuns ar fi ca participarea cercetatorilor la
elaborarea programelor poate cel mult îmbunatati o situatie sau alta în cadrul structurilor existente (.) dar
nu sa schimbe însesi aceste structuri. Cercetarea aplicativa risca sa devina astfel prizoniera unor institutii
sau politici care refuza sa dispara și vor sa supravietuiasca prin ajustari".23
Richard Behrendt se ridica împotriva "analfabetismului sociologiei în viata publica" și considera
ca sociologia are drept sarcina sa-l faca pe om capabil de o analiza rationala și un control rational asupra
mediului sau : sociologia spulbera iluziile, exercita o actiune demitologizanta. Autorul considera ca
datorita sociologiei, "pentru prima data omul gândeste în mod stiintific despre marile puteri, nu unmai
despre puterile nationale dar și despre celelalte puteri sociale și ideologice care-l înhata fara încetare, îl
degradeaza și îl sacrifica facând din el propriul lor material".24Astazi se vorbeste tot mai mult despre
sociologie aplicata. Robert C. Angell 25 atentiona asupra faptului ca sociologia nu este numai un scop în
sine. Ea este un scop în sine atunci când îsi propune extinderea cunoasterii asupra proceselor vietii
sociale iar atunci când nu este un scop în sine, ci devine u mijloc în vederea unui alt scop, ea devine
sociolgie aplicata". N. Herpin26 constata ca în SUA sociologia a devenit o profesie și ea este supusa
regulilor pietei, fondurile pe care le primeste depinzând de rezultatele cercetarilor și de utilitatea lor, iar
sociologul un actor social care-și urmareste la fel ca și altii cariera, "maximizarea gratificatiei",
"optimizarea" ei. El îsi alege un anumit domeniu de cercetare, îsi alege anumite tehnici, cauta sa publice
înanumite reviste, la anumite edituri, îsi negociaza puterea și recunoasterea cu ceilalti sociologi
parteneri - adversari - concurenti , poate intra în jocurile vedetariatului, poate cauta metode de a
"seduce" etc.

CONCLUZII

La ora actuală, în metodologia cercetării sociale se susține ideea îmbinării adecvate între
cercetarea de tip cantitativ şi cea de tip calitativ, dorindu-se o "temperare" a cantitativismului, dublată de
aspiratia spre rigoare a calitativismului. Aceste tendinte metodologice se reflectă şi în practica asistentei
sociale în cadrul cărei a analiza documentelor se raportează la premisa că documentele sociale, cele
scrise, ca şi cele materiale, se prezintă ca adevărate" texte sociale" ce oferă informatii asupra unui caz
particular şi asupra contextului general în care acesta se încadrează. Având în atentie documentele
personale oficiale şi neoficiale de tipul jurnalelor, memoriilor, scrisorilor, produselor activitătii,

22
Irving Horowitz, The Use and Abuse of Social Science, New Bruncwick, Transaction Books, 1971, apudMihailCernea, op.
cit., p. 24.
23
MihailCernea, op. cit., p. 25.
24
Richard F. Behrendt, L'Homme a la lumiere de la sociologie, Payot, Paris, 1964., p. 158.
25
Robert C. Angell,Problemeleeticealeaplicariisociologiei, apud. M. Cernea, op. cit., p. 24.
26
N. Herpin, Les sociologues americains et le siecle, PUF, Paris, 1973, apud I. Ionescu, D. Stan, Elemente de sociologie, I,
Iasi, 1997, p. 94.

9
asistentul social realizează, îndeosebi, analize calitative centrate pe analiza internă (descifrarea
sensurilor şi semnificatiilor) şi externă (contextuală) a documentelor. Aceste tipuri de analiză necesită
aplicarea cunoştintelor din câmpul psihologiei şi sociologiei.
Metoda anchetei sociale caracteristici speciale care o diferenţiază radical de metoda anchetei
sociologice.Ancheta socială are un anumit context, este direcționată spre un scop particular, munca are
de obicei o durată planificată, iar uneori limitată, în timp ce dezvoltarea de relaţii pozitive sau negative,
este inevitabil o parte a procesului.Interviurile încununate de succes în ancheta socială nu depind de
conţinut (de ce anume s-a spus) sau de faptul că clientul a obţinut sau nu ceea ce a solicitat. Un rezultat
semnificativ este ca asistentul social să fie perceput ca cineva capabil să înţeleagă preocupările clientului
şi sentimentele acestuia cu privire la dificultăţile prin care trece.
Un rezultat pozitiv al intervievării în metoda socială se bazează de asemenea pe încercarea de a
elimina unele dintre barierele de comunicare care pot duce la neînţelegeri. Utilizarea jargonului
profesional este de asemenea un obstacol evident pentru un bun interviu; el distanţează clar clientul de
asistentul social.
Prin comparatie, ancheta sociologică este stiinta cu cele mai multe metode și cu cele mai putine
rezultate. Rezultatele sunt întotdeauna insuficiente în raport cu numarul mare al problemelor care
solicita a fi rezolvate. Pe de alta parte, numarul mic de rezultate în raport cu asteptarile și nevoile
societatii, poate fi explicat și prin absenta unitatii cercetarii sociologice. Numeroasele metode
sociologice întrebuintate nu beneficiaza de o metodologie coordonatoare.

BIBLIOGRAFIE

1. Angell, Robert C., Problemele etice ale aplicarii sociologiei.

2. Bocancea, Cristian, Neamțu, George, Elemente de asistență socială, Editura Polirom, 1999
3. Cernea, Mihail, Sociologia americana, Ed. Enc. Rom., Buc., 1974
4. Chelcea, Septimiu, Metode si tehnici de cercetare sociologica, Buc., 1992.
5. Idem, Chestionarul în investigatia sociologica, Ed. st. si encicl., Buc. 1975.
6. Idem, Meotodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative. Bucureşti, 2001,
Editura Economică
7. Herpin, N., Les sociologues americains et le siecle, PUF, Paris, 1973, apud I. Ionescu, D. Stan,
Elemente de sociologie, I, Iasi, 1997.
8. Stănescu, Nina, A.B.C. - în cervetarea științelor socioumane, Editura Vasiliana, Iași, 2013,
9. Szczepanski, Jan, Probleme metodologice controversate ale sociologiei contemporane poloneze,
în Teorie si metoda în st. sociale, vol. II, Ed. pol., Buc., 1966.
10. Vlasceanu, L., Metodologia cercetarii sociale, Ed. st. si enciclop., Buc., 1986.
11. Zamfir, Catalin, Vlasceanu, L., Dictionar de sociologie, Ed. Babel, Buc., 1993.

10
12. Idem, Strategii ale dezvoltarii sociale, Ed. pol., București, 1977.

11