Viata Sfintei Marta vaduva

Sfintei Marta nu i-a fost dat de la Dumnezeu să trăiască mult timp cu soţul ei. Fiind întotdeauna evlavioasă, când a rămas văduvă,

ea s-a pus pe sine în întregime în slujba lui Dumnezeu. Ea mergea totdeauna la biserica lui Dumnezeu, nelăsând niciodată pravila

bisericească; de aceea îşi câştigase şi petrecerea sa aproape de biserică, unde se afla mai înainte de toţi la cântare şi ieşea în urma

tuturor. Şi avea osârdie a merge la praznice pe la sfintele biserici şi stătea cu mare luare aminte la  rugăciunile cele de noapte şi la

dumnezeieştile slujbe şi cu zdrobirea inimii vărsa lacrimi din ochi, împărtăşindu-se adeseori cu dumnezeieştile Taine ale Trupului

şi Sângelui lui Hristos. Iar cu câtă vrednicie se împărtăşea, aceasta era mărturia: după primirea dumnezeieştii împărtăşiri, faţa ei

strălucea cu o lumină minunată. Şi în toate nopţile, în casa sa, se scula la rugăciune înainte de miezul nopţii şi o săvârşea în

căldura duhului, udându-şi faţa cu lacrimi.

Şi toată mintea ei era adâncită întru Dumnezeu, pe care îl iubea cu toată inima, cu tot sufletul şi cu toată virtutea. Ea era şi nespus

de milostivă spre cei săraci, hrănind pe cei flămânzi şi îmbrăcând pe cei goi. Incă intrând adeseori în bolniţă, slujea cu mâinile

sale bolnavilor, iar celor morţi le pregătea din ostenelile sale cele de îngropare.

Asemenea şi celor ce se botezau le dădea haine albe, lucrate cu mâinile sale. Era atât de blândă la fire, smerită şi fără de răutate,

încât nimeni nu a văzut-o mâniindu-se cândva sau grăind împotrivă sau mâhnindu- se. Fericita Marta îşi păzea gura de multa

grăire şi nu vorbea decât numai cele de nevoie, căci iubea tăcerea foarte mult. Nu se auzea din gura ei cuvânt deşert sau mincinos,

ori altceva neplăcut lui Dumnezeu, ci din comoara inimii sale scotea cele bune. Era şi făcătoare de pace între prietenii care se

mâniau, sfătuitoare celor ce nu trăiau bine, arătându-se pildă de viaţă curată şi cucernică tuturor, nu numai femeilor, ci şi

bărbaţilor.

Iată, văduvelor creştine, un exemplu de văduvă sfântă, nevoitoare, care vă poate şi încuraja şi întări în nevoinţele bunei credinţe şi

poate servi mult la lucrarea mântuirii voastre. Marta, după cum vedeţi, nu a fugit nici la mănăstire, nici în pustie după moartea

soţului ei, ci a trăit în lume; totuşi, şi în lume s-a păstrat pe sine curată şi neîntinată şi i-a învăţat la bine şi pe ceilalţi.
Să trăiţi şi voi aşa cum a trăit ea, şi atunci, fără îndoială, veţi fi moştenitoare ale împărăţiei lui Dumnezeu.

Preot Gheorghe Orlov

Fragment din cartea "Nevoinţele şi virtuţile femeilor", Editura Egumenita