„De multe ori v-am sfătuit să nu

mergeţi la locurile de distracţii

neruşinate. M-aţi auzit, dar nu m-
aţi ascultat”

Puţini sunt aceia care vin la biserică. Care este, oare, cauza acestui fenomen?
Prăznuim pomenirile sfinţilor şi aproape nimeni nu apare în biserică. Se pare că
distanţa îi duce pe creştini la nesârguinţă; sau poate că nu distanţa, ci doar nesârguinţa
îi împiedică. Fiindcă, aşa cum nimic nu-l poate împiedica pe cel care are bunăvoinţă şi
râvnă de a face ceva, la fel şi nesârguinţa, trândăvia şi amânarea, pe toate le pot
împiedica.

Mucenicii şi-au vărsat sângele pentru Adevăr, şi tu socoteşti o aşa mică distanţă?
Aceia şi-au jertfit viaţa pentru Hristos şi tu nu vrei să te osteneşti deloc? Domnul a
murit pentru tine şi tu Îl nesocoteşti? Prăznuim pomenirile sfinţilor şi ţie ţi-e greu să
vii la biserică, preferând să stai acasă? Şi totuşi trebuie să vii, ca să vezi cum diavolul
este biruit, cum Sfântul biruie, cum Dumnezeu este slăvit şi Biserica triumfă.

„Dar sunt păcătos”, vei spune, „şi nu îndrăznesc să mă întâlnesc cu cei sfinţi”. Tocmai
pentru că eşti păcătos, vino aici, ca să devii drept. Sau nu cumva nu ştii că şi cei care
stau în faţa sfântului jertfelnic au săvârşit păcate? Şi noi, care vă învăţăm de la amvon,
suntem păcătoşi. Dar nu deznădăjduim, fiindcă Dumnezeu este iubitor de oameni. De
aceea a iconomisit ca şi preoţii să sufere de anumite patimi, încât să înţeleagă
neputinţa omenească şi să-i ierte pe ceilalţi.

Ce trist! La baluri şi la distracţii alergăm binevoitori. Prostiile cântecelor le ascultăm

cu plăcere. Necuviinţele actorilor le privim ceasuri întregi, fără să ne plictisim. Şi doar
atunci când vorbeşte Dumnezeu, prin gura proorocilor şi a apostolilor, căscăm, ne
scărpinăm şi ne ia cu ameţeală. Dar şi pe hipodromuri, cu toate că nu există acoperiş
pentru a-i adăposti de ploaie pe privitori, mulţi aleargă ca turbaţii, chiar şi când plouă

1
torenţial, chiar şi când vântul le răvăşeşte pe toate. Nu socotesc nici vremea rea, nici
gerul, nici distanţa. Nimic nu-i poate ţine acasă. Însă când e vorba să meargă la
biserică, atunci şi o ploaie măruntă le devine piedică. Şi dacă-i întrebi cine este Amos
sau Ahab, câţi prooroci şi apostoli sunt, nu-şi pot deschide gura. Dar despre cai şi
călăreţi, despre sofişti şi oratori, despre cântăreţi şi actori pot să te informeze înde-
amănunt. Ce situaţie e asta?

De multe ori v-am sfătuit să nu mergeţi la locurile de distracţii neruşinate. M-aţi auzit,
dar nu m-aţi ascultat. Cu toate acestea, nu vă fie ruşine să veniţi iarăşi să mă ascultaţi.
„Dar de vreme ce n-am ascultat”, îmi va spune cineva, „cum voi putea veni din nou?”.
Întrucât n-ai ascultat de sfatul meu, ţi-e ruşine. Şi deşi nimeni nu te cercetează, singur
îţi pui ţie hotare. Nu mă aflu în faţa ta, dar cuvântul meu este înrădăcinat în sufletul
tău şi învăţătura mea îţi preocupă mintea. Aşadar n-ai păzit povaţa mea? Vino s-o
asculţi iarăşi şi străduieşte-te acum s-o păzeşti. Dacă pui un leac pe rana ta şi n-o
vindecă în prima zi, nu-l vei pune şi în ziua următoare? Dacă tăietorul de lemne, care
vrea să taie un stejar, nu reuşeşte să-l taie din prima lovitură, nu va lovi şi a doua, şi a
cincia, şi a zecea oară? Fă şi tu la fel.

Acestea le spun nu pentru a mări trândăvia ta, ci, dimpotrivă, ca să te fac mai
binevoitor şi mai atent. N-ai venit până acum la biserică? Vino de astăzi. Ai venit şi
te-ai învrednicit să-L întâlneşti pe Hristos? Nu pleca până nu se termină slujba. Dacă
pleci înainte de a se termina, eşti vinovat la fel ca un fugar. Atâtea zile, atâta timp
cheltuieşti pentru satisfacerea dorinţelor tale pământeşti, şi nu poţi dedica un ceas-
două nevoilor tale duhovniceşti şi lui Dumnezeu? Te duci la teatru şi, până nu se
termină piesa, nu pleci. Intri în biserică, în casa Domnului, şi întorci spatele
Preacuratelor Taine? Fie-ţi teamă măcar de cel care a spus: „Cel ce-L nesocoteşte pe
Dumnezeu, îl va nesocoti şi Acela pe el” (Parafrază la Proverbe 13, 13).

Sfântul Ioan Gură de Aur

2
La iubire se ajunge doar prin
suferință

Dumnezeu cheamă pe toţi. Dar nu toţi răspund chemării Lui. Cei ce au răspuns
sunt greu încercaţi de către Dumnezeu, iar greul încercării Dumnezeu îl măsoară
cu gradul credincioşiei şi dăruirii faţă de Dânsul. Cei ce iubesc pe Dumnezeu trec
prin multe și grele ispitiri. Aş voi aici să ating o problemă cât se poate de
însemnată , despre care totuşi nu ştiu deloc cum să mă exprim. Nu aflu nici
cuvinte, nici căi de a lămuri această temă. De este cu putinţă, încercaţi să mă
înţelegeţi din următoarele neputincioase cuvinte.
Cel ce iubeşte pe Dumnezeu trece prin astfel de suferinţe, pe care cel ce nu are o
credinţă adâncă în Dumnezeu nu le-ar putea răbda, ci s-ar îmbolnăvi sufleteşte. Din
credinţa adâncă şi din dragoste se naşte marea bărbăţie despre care vorbeşte Stareţul.

3
Este bărbăţia ce izbăveşte omul de a se îmbolnăvi când întâlneşte lumea duhurilor
rele.

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu ştie aceste suferinţe, dar, în ciuda experienţei lor, nu
numai că rămâne normal, adică îşi păstrează putinţa stăpânirii de sine, putinţa
controlului de sine logic şi moral, şi tot ce se poate numi semn al normalităţii, ci
câştigă în plus şi un neasemuit mai mare adânc şi subţirime a acestor putinţe decât se
observă la omul de rând.

“Cuviosul Siluan Athonitul” 

Să facem rugăciuni scurte, unite cu

Dumnezeu prin dragoste
 

 Pe călugăriţele din mănăstire aşa le învăţa:

– Maicilor şi surorilor, viaţa noastră trebuie să fie o continuă rugăciune. Sunt nemulţumit de
sfinţiile voastre că nu slujiţi şi nu cântaţi lui Dumnezeu cu mai multă râvnă. Că noi trebuie să
ardem pentru dragostea Lui. Nu suntem pentru rugăciuni lungi şi cu mintea împrăştiată. Ci
să facem rugăciuni scurte. Dar în acele momente, fiinţa noastră, mintea, inima şi voinţa să fie
unite cu Dumnezeu prin dragoste.
Iarăşi le zicea:
– Cine crede că vine la mănăstire ca să trăiască mai comod şi fără griji, acela greşeşte, neştiind
scripturile vieţii călugăreşti, nici taina cea mare ce ancorează viaţa la Cer.
Apoi adăuga:
– Nimbul de lumină în care se prezintă tot cadrul vieţii călugăreşti este dumnezeiesc, şi fericiţi
sunt cei ce rămân în acest cadru până la sfârşit, fără nici un compromis. Fericiţi sunt de trei ori,
că s-au făcut vrednici de cununa cea neveştejită a slavei şi n-au trăit degeaba pe pământ. Ei sunt
ca pomii răsădiţi la marginea apelor. Pentru aceia se va odihni cu adevărat Duhul lui
Dumnezeu şi întreaga Sfântă Treime îşi va face lăcaş în sufletele lor.
Zicea iarăşi părintele Dometie:
– Numai a unora ca acestora le este viaţa fericită, care din pruncia călugărească s-au întraripat cu
dumnezeiescul dar al curăţiei totale trupeşti şi sufleteşti. Pentru ei nimic nu este greu şi nimic
necurat. Că zice Sfântul Pavel că pentru cei curaţi toate sunt curate şi sfinte. Pentru ei nimic nu
este greu, căci toate le pot în Iisus Hristos care este veşnic cu ei.

4
Domnul ne vrea să fim întregi ai Lui. Întregi la minte şi întregi la trup.
După o nevoinţă şi o dăruire totală ca aceasta, părintele Dometie a fost chemat la odihna cea de
veci. Deci, săvârşind dumnezeiasca Liturghie şi dând tuturor învăţătura cea mai de pe urmă, pe
când aducea alimente în spate peste munte însoţit de obşte, s-a aşezat jos cu ochii către cer şi şi-a
dat sufletul în mâinile lui Hristos. Era duminică, 6 iulie 1975.
Aşa a trăit şi aşa s-a jertfit părintele Dometie, duhovnicul moţilor din Munţii Apuseni!

Vrăjile pot afecta trăinicia căsniciei?

Dacă ești stăpânit de un păcat și-ți pare rău și te așezi pe poziția de luptă împotriva
păcatului, atunci îți ajută harul. Dacă nu te așezi pe poziția de luptă și te simți bine în
cloaca aceea, atunci harul nu te ajută.

Și farmecele se prind la anumite persoane care nu luptă duhovnicește, se constată.

Uite, eu sunt de 50 de ani în mânăstire si n-am văzut, n-am prea văzut în mânăstire
farmece reusite. Dar, în schimb, vine lumea fermecată!

Sunt aici, în Dobrogea, de 20 de ani, si, spuneam si altora, n-am văzut ca aici atâta
lucrare de duhuri rele, de farmece. Stăpâniti de farmece, îi leagă ca să nu se însoare,
sau ca să nu mai fie buni ca potentă bărbătească. Însă, se si vindecă pe rupte – datorită
rugăciunilor – căsătoriile care sunt lovite de aceste duhuri. Vin si se plâng: „Doamne,
iartă-mă! Scapă-mă!” Scapă pe o bucată de vreme. Dar, dacă nu se astâmpără… Că a
spus Mântuitorul în Evanghelie: Iesi din el si să nu mai intri! Să nu mai intri în el.
Pentru că duhurile rele se tânguiesc si unde se duc sunt întristate si se gândesc că „Ce
bine era”. Dacă găseste casa măturată cum zice Mântuitorul, adică, dacă i-a scos pe
ăstia de acolo este limpezit, si atunci intră, si va fi căderea cea de pe urmă mai mare ca
cea dintâi. Pentru că iar începi să cedezi, nu te-ai complăcut pe pozitie de dezinfectare
cu îngerii lui Dumnezeu, că te-ai lăsat iarăsi la voia întâmplării.

5
Vrăjile lucrează acolo unde nu este rugăciune, nici nădejde tare în Dumnezeu. Odată a
venit la mine o tânără. Absolvise Științele Politice, dar era foarte credincioasă. Era
măritată cu un doctor, care mai fusese căsătorit. După numai o lună de la nuntă, prima
soție l-a părăsit. Soțul ei avea un frate mai mare, care era și el doctor. Acesta de trei
ori se căsătorise, și toate trei soțiile îl părăsiseră. Mama lui era și ea doctoriță și
profesoară la Facultatea de Medicină. Locuia împreună cu sora ei și se ocupa cu
magia neagră. Își vizita fiul rar. Însă a venit într-o zi mânioasă și i-a spus nurorii: „Am
alungat-o pe femeiușca aceea de la fiul meu, dar ție nu-ți pot face nimic!” Prin
farmece, a trimis duhurile necurate să-i facă rău nurorii, ca aceasta să-și părăsească
soțul. Dar femeia aceasta era evlavioasă, era plină de râvnă pentru Domnul. De aceea,
duhul viclean nu i-a putut face nimic, s-a întors la bătrână, iar bătrâna i s-a supus
orbește. Duhurile viclene se întorc la cel ce le-a trimis și se răzbună pe el.

Arhimandrit Arsenie Papacioc

Nebănuite patimi izbucnesc în noi. Cine ne

scoate de pe făgaşul amabilităţii?

În prim plan stau patimile din noi. Între ele trebuie să indicăm mai cu seamă iritarea,
supărarea, mândria, iubirea de sine, mânia, furia, ura şi alte neputinţe omeneşti
înrudite cu acestea.

Le avem înlăuntrul nostru? Nu le avem! – se gândesc mulţi. Aproape toţi ne amăgim

pe noi înşine când facem singuri evaluarea. Pentru că nu ne cunoaştem îndeajuns, de
obicei devenim îngăduitori. Ne socotim pe noi ca fiind sensibili şi răbdători, ca
amabili şi săritori, ca milostivi şi compătimitori. Putem fi şi, într-adevăr, suntem
astfel, în condiţii normale. Dar dacă se schimbă relaţiile dintre noi, dacă suntem
jigniţi, batjocoriţi şi nedreptăţiţi, dintr-o dată ne schimbăm. Nebănuite patimi

6
izbucnesc în noi, în urma cărora dăm în clocot, ne supărăm şi amabilitatea noastră se
evaporă brusc.

Cine ne scoate de pe făgaşul amabilităţii? Cine ne face nerăbdători? Oamenii răi din
jurul nostru? Comportările lipsite de recunoştinţă faţă de noi? Caracterele
nedesăvârşite din jurul nostru? Ori grelele împrejurări ale vieţii? Nu! Nouă ne place să
căutăm îndreptăţirea nerăbdării noastre…
Dar ce fel de răbdare este aceea care nu se irită dacă nu există factori iritanţi? Aceasta
este o răbdare înşelătoare. Adevărata stare virtuoasă a celor răbdători se manifestă la
năpustirea vrăjmaşilor, şi nu atunci când totul în jur este liniştit şi paşnic.

„Gura nedreaptă, prin rugăciune

se astupă”
Cum ne putem izbăvi de vorbirea de rău a altora?
De această patimă cumplită ne putem izbăvi mai ales prin sfânta rugăciune. Că auzi ce
zice dumnezeiescul Părinte Maxim Mărturisitorul: „cu cât te rogi mai mult din suflet
pentru cei ce te defăimează, cu atât Dumnezeu le arată adevărul celor ce se smintesc”.
La fel zice şi Sfântul Isaac Sirul: „Gura nedreaptă, prin rugăciune se astupă”.

Să ne rugăm mai mult ca să ne izbăvim de clevetire, de osândire şi de mânia lui

Dumnezeu.

Părintele Cleopa Ilie

Cum se face o rugăciune

adevărată?
7
Paradoxal este faptul că omul se poziționează corect în viața lui atunci când este
strâmtorat din exterior. Omul care-și câștigă libertatea interioară și scapă de robia
patimilor și a păcatului intră în directă comuniune cu Dumnezeu. Noi cei care nu
reușim acest lucru și care suntem iubitori de sine reușim să ne aducem aminte de
Dumnezeu și să purcedem la atârnarea de El doar atunci când împrejurările vieții
ne sunt potrivnice.
Iată cum se raportează un om sfânt – Nicolae Velimirovici – la întâmplările „grele”
ale vieții. Iată cum convertește suferința în binecuvântare și din toate prilejuirile
vieții scoate la suprafața marea blagoslovenie ce o poate primi de la Dumnezeu
asemuindu-se cu El.
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!
Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât
prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ.
Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic, faţă
de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am
aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii,
nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem.
Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu
m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.
Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.
Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.
Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.
Când am vrut să conduc pe oameni ei m-au împins înapoi.
Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.
Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit
afară.
Într-adevăr vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la
veşmântul Tău.
Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!

8
Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea
spre Tine să fie fără întoarcere;ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de
păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină
mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. 
Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă
cumplită a vieţii înşelătoare!
Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţin ştiu în lume: că omul nu are pe pământ
vrăjmaşi afară de sine însuşi.
Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşi nu sunt vrăjmaşi, ci
prieteni severi.
De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe
vrăjmaşi căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot
să se atingă de viaţa lui. De aceea El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu
pentru aceştia.
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!

 Sfântul Nicolae Velimirovici 

Să primim bolile, lovirile, moartea rudelor

ca pe nişte pedepse juste

Da, se cuvine a ne mâhni pentru păcatele noastre, dar cu o întristare paşnică, cum am
spus mai înainte de mai multe ori. Şi astfel, fără supărarea inimii, să ne mâhnim, ca
orice păcătos, şi să plângem foarte puţin înăuntrul nostru; adică, să simţim
compătimire în dispoziţia pioasă a dragostei.

Iar de celelalte întâmplări venite asupra noastră, grele şi chinuitoare, ca: boala,
lovirile, moartea rudelor, boli vătămătoare, războaie, focuri şi altele, deşi oamenii cu

9
cugetare lumească deseori fug de ele, ca de nişte vexaţiuni ale naturii, totuşi, cu Darul
lui Dumnezeu, putem nu numai să le suportăm, ci să le şi dorim, să le iubim ca fiind
nişte pedepse juste, meritate pentru cei buni. Pentru că, privind la acest scop, vom
plăcea chiar Domnului nostru şi, urmând Voinţii Lui, vom trece prin toate ale lumii cu
o inimă liniştită şi paşnică, oricât de mari ar fi tulburările, necazurile și amărăciunile
acestei vieţi.

Nicodim Aghioritul

Când inima se curăţeşte deplin,

ea vede lumea nevăzută în lumea
văzută

1. Ochiul curat vede lumea şi tot ce este în lume; iar ochiul în care a intrat un pai nu
poate nici să se uite, nici să vadă. Aşa este şi cu inima omului. Dumnezeu a dăruit
inima omenească cu osebită vedere. Când inima e acoperită cu paiele păcatului, ea
orbeşte şi nu poate vedea nimic. Când inima se curăţeşte deplin, ea vede lumea
nevăzută în lumea văzută; vede lumea nevăzută aşa cum e ea; vede pe Cel ce e Inima
lumii nevăzute, Îl vede pe Dumnezeu.

2. Roagă-l pe Dumnezeu să îţi curăţească inima, şi vei vedea o neaşteptată minune în

această lume materială, pe care până acum ai privit-o numai cu ochii fără inimă.

3. Inimă curată zideşte, Doamne, întru mine! – aşa se ruga prorocul şi psalmistul
Davíd. Şi tu aşa să te rogi; înnoieşte şi iar înnoieşte această rugăciune, şi Dumnezeu îţi
va dărui inimă curată şi văzătoare, şi vei vedea înţelesul tuturor lucrurilor şi
întâmplărilor, şi vei cunoaşte înţelesul ascuns al fiecărui lucru zidit din această lume.

10
4. Prin ce putem şi prin ce poate Dumnezeu curăţi inima omului? Numai prin Duhul.
Şi, dacă Îl vei milostivi pe Dumnezeu să zidească inimă curată întru tine, El o va face
cu ajutorul Duhului Fiului său, Iisus Hristos – cu ajutorul Sfântului său Duh, care e
unul, neîmpărţit, neschimbat, deosebit de oricare alt duh care închipuie mulţime,
împărţire,schimbare.

5. De aceea înţeleapta noastră maică Biserica Pravoslavnică a rânduit ca de la

Miezonoptică la Pavecerniţă, în fiecare zi, la fiecare slujbă şi rugăciune, să se citească
această rugăciune: Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, carele
pretutindenea eşti şi toate plineşti, vino şi sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte pre noi de
toate stricăciunea şi mântuieşte, Doamne, sufletele noastre!

6. Oare ai fost la ţarină când se treiera grâul? Când e zăpuşeală şi linişte, se stă şi se
aşteaptă să bată vântul. Căci fără vânt nu se poate despărţi pleava de grâu. Iar când
vântul începe să bată, toată lumea se umple de bucurie. Căci vântul îi ajută cel mai
bine la curăţat. Într-o clipită vântul ia pleava şi rămâne grâul pe ţarină.

7. Însuşi Domnul nostru Iisus, Mântuitorul şi Învietorul nostru, a spus despre Duhul
lui Dumnezeu că este slobod: Duhul unde voieşte suflă. (Io. 3:8) Cu adevărat, unde
vrea şi când vrea. De aceea a şi poruncit Apostolilor săi, când S’a Înălţat la ceruri, să
aştepte în Ierusalim – unde vor primi putere, când se va pogorî Duhul Sfânt asupra lor.
(FA. 1:8)

8. În această a şasea săptămână a Marelui Post, când vei auzi Evanghelia învierii lui
Lazăr din morţi, adună-ţi gândurile şi îndreaptă-le spre inima curată pe care
Dumnezeu o vede. Şi cearcă curăţia inimii tale cu această minune a învierii a celui
mort de patru zile. Inima necurată nu îl va vedea pe Dumnezeu în această întâmplare,
nici minunea dumnezeiască, şi va îndruga poveşti despre hipnotism, autosugestie şi
alte magii primite şi de ştiinţă. Iar tu, dacă aici nu Îl vei vedea pe Dumnezeu (în chipul
lui Hristos cel Înviat) şi nici minunea dumnezeiască în învierea lui Lazăr, înseamnă că
încă ai inima necurată.

9. Însă, în nici un caz, nu deznădăjdui. Numai să îţi doreşti cu adevărat o inimă curată
– şi Dumnezeu care este dăruitorul tuturor celor bune – îţi va da. Nu te îndoi –
Dumnezeu îţi va da inimă curată, şi bucuria ta va fi nemăsurată şi nesfârşită. 10.

11
Atunci se va petrece în tine acea minune dumnezeiască lăuntrică şi preafrumoasă, pe
care o înfăţişează Apostolul întâilor şi adevăraţilor creştini în acest chip: Dumnezeu,
carele au zis să lumineze dintru întunerec lumina, Acela a strălucit şi întru inimile
noastre, spre luminarea cunoştinţei Slavei lui Dumnezeu, în faţa lui Iisus Hristos. (II
Cor 4:6) Şi te vei bucura, şi bucuria ta va fi nemăsurată şi fără de sfârşit. Căci acea
Lumină a Duhului dumnezeiesc din inima ta va lumina totul în tine şi în jurul tău, va
lumina fulgerător, până şi moartea şi mormântul, şi nu vei vedea nici moartea, nici
mormântul, ci numai pe Dumnezeu cel viu, Tatăl tău, şi viaţa cea veşnică,
nemărginită, purtătoare de biruinţă şi atotputernică.

Sfântul Nicolae Velimirovici

De ce trecem pe sub Sfântul Epitaf în

Vinerea Mare?
 

În cadrul Vecerniei Sâmbetei celei Mari, care se oficiază în Vinerea Patimilor,

Biserica rememorează două evenimente importante din istoria mântuirii noastre:
răstignirea Mântuitorului şi punerea Sa în mormânt.

În Sfânta și Marea Vineri, după ce se citesc Paremiile, Apostolul și Evanghelia, urmează

momentul scoaterii Sfântului Epitaf (obiect de cult dreptunghiular, confecționat din in sau
mătase, pe care este pictată sau brodată scena punerii Domnului în mormânt), „simbol al
coborârii de pe Cruce a trupului Domnului şi a pregătirii lui pentru înmormântare”, după cum
arată părintele Ene Braniște.

Triodul  nu spune nimic despre scoaterea Sfântului Epitaf, dar ritualul acesta este descris mai pe
larg într-un capitol deosebit din Liturghier, intitulat „Învăţătură pentru scoaterea Sfântului Aer”.

Epitaful este așezat în mijlocul bisericii pe o masă mai înaltă, iar credincioșii vin şi se închină, ca
și cum s-ar afla în fața mormântului lui Hristos. În continuare, aceștia sărută Sfânta
Evanghelie și Sfânta Cruce, așezate pe Sfântul Epitaf, după care trec pe sub masă și se închină

12
Sfintei Cruci, adusă sub policandrul din fața catapetesmei cu o seară înainte, la Denia celor 12
Evanghelii. Acest fapt are o semnificație profundă: până la Înviere, trebuie să asistăm cu toții și
la Pătimirile, moartea și îngroparea Mântuitorului.

În multe zone din ţara noastră, credincioșii trec pe sub masă o dată, rememorând Jertfa unică a
lui Hristos, iar alții trec de trei ori, în amintirea celor trei zile în care trupul Mântuitorului a șezut
în mormânt.

La finalul slujbei Prohodului, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din Altar și va rămâne
aici până la Vecernia Praznicului Înălţării Domnului, după care este ridicat şi așezat în locul unde
se păstrează în restul anului.

Din multă bunătate, nu mai ştii ce-i răutatea

Cu un cuvânt bun, şi pe cel rău îl faci bun, şi cu cuvânt rău, şi pe cel bun îl faci rău.

Undeva în Pateric este o afirmaţie în legătură cu un Părinte, cum că din multă bunătate, nu mai
ştia ce e răutatea. Nu putea să fie rău, pentru că era bun. Cineva care-i bun cu adevărat, nu
poate să fie rău. Cineva care e rău cu adevărat, nu poate să fie bun decât întâmplător.

În Pateric se spune despre Părintele Macarie că a fost odihnitor al unui om angajat în altă
credinţă, al unui popă idolesc, care întâi l-a bătut pe un ucenic al lui, care a trecut pe lângă el, şi
l-a defăimat, l-a necinstit şi l-a bătut, iar apoi, când a venit Avva Macarie şi a vorbit frumos cu
el, s-a minunat. Acolo este o concluzie foarte interesantă şi ar fi bine s-o ţinem minte cu toţii: Cu
un cuvânt bun, şi pe cel rău îl faci bun, şi cu cuvânt rău, şi pe cel bun îl faci rău. Într-adevăr,
aşa este, dacă eşti cu grijă şi-l menajezi pe om şi spui un cuvânt bun, chiar dacă el e rău, n-are
motive să-şi arate răutatea. Cu un cuvânt bun, şi pe cel rău îl faci bun. Cu cuvântul rău, însă, şi
pe cel bun îl faci rău, când nu-i bun deplin, cum era părintele acela care, din multa bunătate, nu
mai ştia ce-i răutatea.

Ce folos mai pot avea, dacă oricum cad în

aceleaşi păcate?
 

Un călugăr a venit odată la duhovnicul său şi i-a spus:

13
– Părinte, de câte ori vin la tine, mă mărturisesc şi îmi plâng păcatele, primesc de la tine sfaturi
pentru îndreptare, dar nu mă pot schimba. Ce folos mai pot avea că vin la tine, dacă oricum cad
în aceleaşi păcate?
Părintele i-a răspuns:
– Fiul meu, ia două ulcioraşe de lut – unul cu miere, iar celălalt să fie gol.
Călugărul aşa şi făcu.
– Și acum, – i-a spus părintele său, -toarnă de mai multe ori mierea din unul în altul.
Ucenicul din nou l-a ascultat.
– Acum, fiul meu, uită-te la vasul gol și miroase-l.
Călugărul l-a mirosit și a spus:
– Părinte, vasul gol miroase a miere, și acolo, la fundul său a rămas un pic de miere.
– Uite aşa şi învăţăturile mele sunt depozitate în sufletul tău. Dacă vei dobândi de dragul lui
Hristos cel puțin o parte din virtuţi, Dumnezeu prin mila Sa va umple ceea ce-ţi lipseşte și va
salva sufletul tău pentru viaţa veşnică. Cum o gospodină nu ţine boabe de piper într-o oală care
miroase a miere, aşa şi Dumnezeu nu te va îndepărta dacă vei sădi în sufletul tău un început bun.

Despre cum stăm în biserică şi alte

rânduieli
 

Liturghia şi celelalte slujbe săvârşite în Biserica Ortodoxă sunt împreună-lucrări între

slujitorii altarelor şi credincioşi. Credincioşii nu vin să asiste la ceva, ci participă la
rugăciune şi la lucrare. În Tipicul Sfântului Sava cel Sfinţit sunt câteva precizări despre
cum trebuie să stea credincioşii la slujbe şi cum trebuie să fie cântarea.
Mitropolitul Kalistos Ware de Diokleia spunea că specificul unei biserici ortodoxe este dat şi de
lipsa băncilor. Credincioşii stau în picioare pentru că nu sunt simpli spectatori, ci participanţi la
lucrarea care se săvârşeşte în altar. În bisericile ortodoxe nu sunt bănci, ci doar strănile aşezate pe
margine. Strănile nu sunt neapărat locuri unde se stă jos, ci locuri unde monahii stăteau în
picioare şi îşi sprijineau mâinile în timpul slujbelor de priveghere care uneori se întindeau pe
durata unei nopţi. Părintele Ilie Cleopa spunea că în strană se pot aşeza numai credincioşii în
vârstă care din slăbiciunea trupului nu pot sta în picioare, dar cei care pot, să nu stea jos în nici
un chip în timpul slujbelor.
Strana şi toiagul monahilor
În bisericile mai vechi, scăunelul din strană nu era făcut niciodată pentru confort. El nu era mai
lat de o palmă şi se putea ridica. Braţele strănii, la fel, nu erau făcute pentru a te sprijini atunci
când stăteai jos, ci erau făcute mai înalte pentru ca monahii să-şi susţină mâinile în care aveau

14
şiragul de metanii. Strănile erau făcute după modelul toiagelor monahilor. În Sfântul Munte
Athos şi în alte lavre monahale ortodoxe din Răsărit, călugării nu se rugau la chilii în genunchi,
ci în picioare, sprijiniţi în nişte toiage înalte care erau la capăt în forma literei T pentru sprijinirea
mâinilor. Tipicul Sfântului Sava spune că dacă în timpul unei privegheri de toată noaptea
monahul simte că este biruit de oboseală se poate odihni puţin, stând jos în strană. Tipicul adaugă
însă că nu se cuvine în nici un chip fraţilor să stea jos în timpul citirii psalmilor, în timpul
Polieleului şi când se cântă Mărimurile sărbătorii la Utrenie, la citirea Evangheliei, la Axionul
Născătoarei de Dumnezeu şi la arătarea Sfintelor Taine, adică de la Vohodul cel Mare după
Heruvic şi aşezarea Cinstitelor Daruri pe Sfânta Masă până după împărtăşirea credincioşilor.
Tipicul Sfântului Sava arată că în perioada Postului Mare la slujbă era un "deşteptător", adică un
monah rânduit de stareţ care veghea ca fraţii să nu adoarmă la rugăciune în strană. "Pe oricare
dintre fraţi dacă îl află dormind îl trezeşte pe el în linişte, iar el trezindu-se merge în mijloc şi
face trei metanii cu genunchii până la pământ şi apoi către străni câte o metanie." Toate aceste
gesturi, statul în picioare, metania, au rolul de a crea o anumită stare duhovnicească în care
rugăciunea să lucreze în sufletul credinciosului.
Strigarea este interzisă în cântarea bisericească
Acelaşi Tipic al Sfântului Sava spune cum trebuie să fie şi cântarea la sfintele slujbe şi mustră
foarte aspru pe cei care ţipă. La capitolul 30, numit "Despre modul cum nu trebuie să se ţipe la
cântare", se spune: "Strigarea cea fără orânduială a celor ce cântă nu se cade să fie primită în
cântarea Bisericii. De asemenea şi cel care o cântă la biserică nu trebuie să fie primit. Să fie scos
din dregătoria sa şi să nu mai cânte în biserică. Pentru că se cuvine să cântăm cu bună cucernicie
şi frumoasă glăsuire şi să înălţăm Slavă Stăpânului tuturor şi Domnului ca şi din gurile inimii
sale. Iar cei ce nu ascultă acestea, muncii celei veşnice sunt vinovaţi, ca unii ce nu se supun
învăţăturilor Sfinţilor Părinţi şi ale Pravilelor".
Bărbaţii în dreapta, iar femeile în stânga
Părintele Ilie Cleopa spune că în biserică bărbaţii stau în partea dreaptă, iar femeile în partea
stângă. Nu este cuviincios să se amestece locurile bărbaţilor şi ale femeilor în lăcaşul de
rugăciune. "În ordinea aceasta trebuie să stea în biserică: bărbaţii bătrâni în frunte, cei mai puţin
cărunţi la spate, cei mai tineri în spatele lor, flăcăii şi băieţii tot aşa. La fel şi femeile. Iar între
bărbaţi şi femei, să lăsaţi o cărare în biserică, ca să meargă cine vine să se închine şi să aducă
darul la Sfântul Altar." Tipicul Sfântului Sava opreşte vorbirea în biserică în timpul sfintelor
slujbe, iar atunci când este o cântare la strană să se aştepte până se săvârşeşte cântarea, apoi
credinciosul să meargă la locul său sau cu darul şi pomelnicul la Sfântul Altar. "De reţinut, să nu
se facă vorbe când stau fraţii în strane că şi aceasta este cu totul oprită de Sfinţii Părinţi. Şi nici
nu trebuie să iasă cineva sau să intre până se va spune citirea psalmilor şi să nu mai intre cineva
la locul său când strana cântă, ci numai atunci când începe să cânte cealaltă strană, făcând
metanie fraţilor." Tipicul Sfântului Sava arată că la începutul fiecărei slujbe trebuie să fie măcar
trei lumânări aprinse în sfântul lăcaş, înaintea icoanei Mântuitorului Iisus Hristos, la icoana
Maicii Domnului şi înaintea icoanei hramului lăcaşului de rugăciune, în afară de cele aprinse în
Sfântul Altar, de care se îngrijesc slujitorii.
"Se cade vouă să daţi celorlalţi care n-au putut veni învăţăturile"
Sfântul Nicodim Aghioritul spunea că timpul rugăciunii în Biserică nu este foarte lung, de aceea
trebuie să ne străduim ca măcar pentru un ceas să stăm în evlavie şi linişte. "Pentru aceasta, fraţii
mei, vă rog, în numele Domnului, să staţi în Biserica lui Hristos cu toată luarea aminte, cu buna
rânduială, cu evlavie, cu pace, cu linişte şi toată smerenia trupului şi a sufletului, împăcaţi-vă

15
unii cu alţii şi îmbrăcaţi cuviincios, şi aşa să aduceţi rugăciunile voastre lui Dumnezeu. Că auzi
ce spune Domnul prin gura proorocului Isaia: Spre cine voi căuta, decât spre cel smerit şi blând,
care se cutremură de cuvintele Mele? (Isaia 66, 2). Dimpotrivă, cel care nu stă la biserică cu
evlavie şi bună rânduială, nimic nu se foloseşte, ci mai degrabă se întoarce acasă osândit. Căci
cum va căuta Dumnezeu la cel fără rânduială şi certat cu fratele său? Cum va asculta Domnul
rugăciunea celui neiertat cu fratele său şi stăpânit de mândrie? Sau cum va asculta pe cei ce vin
îmbrăcaţi necuviincios şi se roagă cu mintea risipită şi fără umilinţă? Cu adevărat, la aceştia se
împlineşte cuvântul proorocului David: Rugăciunea lui să se prefacă în păcat (Psalm 108, 6).
Precum cei ce intră într-o grădină frumoasă şi adună flori mirositoare, când ies de acolo
răspândesc în jurul lor bună mireasmă, la fel şi voi, creştinilor, când ieşiţi din această grădină
duhovnicească, care este Biserica lui Hristos, să nu ieşiţi deşerţi, ci să aveţi în mintea şi inima
voastră cuvintele sfinte ce le-aţi avut în biserică pe care să le mirosiţi ca pe nişte flori, să le
cugetaţi, să le sădiţi în sufletul vostru şi să le spuneţi şi celorlalţi din casele voastre. Căci se cade
vouă, creştinilor, când veniţi de la biserică să daţi celorlalţi care n-au putut veni învăţăturile,
cuvintele de folos şi sfaturile pe care le-aţi primit în biserică.

16