Despre mersul la biserică

În biserică se păstrează bucuria celor care se bucură, în biserică se află

veselia celor întristați, desfătarea celor mâhniți, însuflețirea celor chinuiți,
odihna celor osteniți. Că și Hristos spune: Veniți la Mine toți cei osteniți și
împovărați, și vă voi odihni pe voi (Matei 11, 28). Ce glas este mai dorit
decât acesta? Ce chemare e mai dulce decât aceasta? Domnul când te
invită în biserică, te îndeamnă la odihna de osteneli, te poartă de la dureri
la ușurare, pentru că te scapă de greutatea păcatelor. Prin desfătarea
duhovnicească vindecă strâmtorarea, și prin bucurie, tristețea.

De ce nu mergi la biserică?

Cu toate acestea, sunt puțini cei care vin la biserică! Ce trist! La jocuri și
la petreceri, alergăm degrabă. Cântecele destrăbălate ale cântăreților le
ascultăm cu mulțumire, vorbele urâte ale actorilor le primim ceasuri
întregi, fără să ne îngreunăm, și doar când vorbește Dumnezeu căscăm,
ne scărpinăm și amețim.

Când este însă vorba să meargă la biserică, atunci și picuratul ploii,

devine o piedică. Și dacă-i întrebi cine sunt Amos și Obadia, cine sunt
profeții sau apostolii, nici nu pot să-și deschidă gura. Despre cântăreții și
actorii cei fără de minte însă pot să-ți dea orice amănunt. Este bine
aceasta? Prăznuim zilele Sfinților, și aproape că nici unul nu vine la
biserică. Se pare că distanța îi trage pe creștini în nepăsare, sau mai bine
zis nu distanța, ci nepăsarea lor îi împiedică. Pentru că așa cum nimic nu
poate să-l împiedice pe cel care are voie bună și râvnă să facă ceva, la fel
și pe cel nepăsător, leneș și care amână, toate pot să-l împiedice.

Martirii și-au vărsat sângele lor pentru adevăr, și tu ții seama de o

distanță atât de mică? Aceia și-au jertfit viața lor pentru Hristos, și tu nici
nu vrei să te ostenești puțin? Domnul a murit de dragul tău, și Tu Îl
disprețuiești? Prăznuim zilele sfinților, și tu ești zăbavnic să vii la
biserică, preferând să stai în casa ta? Și trebuie să vii, ca să-l vezi pe
diavol învins, pe Sfânt biruind, pe Dumnezeu că Se preaslăvește, și
Biserica triumfând.

Zici dar: „Sunt păcătos, și nu sunt vrednic să mă întâlnesc cu sfinții!”

Tocmai pentru că ești păcătos, vino aici ca să te faci drept! Sau nu știi că
și cei care stau înaintea Sfântului Altar au săvârșit păcate? De aceea
Dumnezeu a rânduit să sufere și preoții de câte-o patimă, ca să înțeleagă
neputința omenească și să-i ierte pe ceilalți. Cineva însă îmi va zice: „De
vreme ce n-am ținut toate câte am auzit în biserică, cum pot să vin
iarăși?” Vino să asculți din nou cuvântul dumnezeiesc, și ostenește-te
acum să-l împlinești.

Dacă pui medicament pe rana ta, și nu te vindeci în aceeași zi, nu vei mai
pune și în ziua următoare? Dacă tăietorul de lemne care vrea să taie un
stejar, nu reușește să-l doboare din prima secure, nu lovește și a doua, și a
cincea, și a zecea oară? Fă și tu la fel! Deci, îmi vei spune că te împiedică
să mergi la biserică, sărăcia și nevoia să lucrezi. Nici acest pretext nu este
binecuvântat.

Săptămâna are șapte zile, și pe acestea le-a împărțit Dumnezeu cu noi. Și

nouă ne-a dat șase, în timp ce pentru Sine a păstrat una. Deci, în această
singură zi, nu primești să încetezi lucrarea? Și de ce zic o zi întreagă?
Ceea ce a făcut în cazul milosteniei văduva din Evanghelie, la fel fă și tu
în răstimpul acestei zile.

Un altul spune: „Dar pot să mă rog și în casa mea!” Omule, te înșeli pe

tine însuți! Desigur, este cu putință să te rogi și în casa ta, dar nu poți să
te rogi astfel, așa cum te rogi în biserică, unde există mulțimea Părinților,
și în care ruga omofonă se înalță către Dumnezeu. Domnul nu te aude atât
de mult când Îl rogi singur, cât atunci când Îl rogi împreună cu frații tăi.
Pentru că în biserică există mai multe condiții duhovnicești decât acasă.
Există unirea, comuniunea credincioșilor, legătura iubirii, rugăciunile
preoților.

Venirea noastră la biserică

Deci, vă rog și vă implor, să preferăm mai mult decât orice altă

preocupare și grijă, mersul la biserică. Să alergăm cu râvnă în biserică,
oriunde ne-am afla. Luați aminte însă ca nimeni să nu intre în acel loc
sfânt având griji lumești sau alte preocupări, sau temeri. După ce le lăsăm
pe toate acestea afară, la ușa bisericii, atunci să pătrundem înlăuntru,
pentru că venim în palatele cerurilor, pășim în locuri care strălucesc.

Să alungăm din sufletul nostru întâi de toate, ținerea de minte a răului, ca

să nu fim judecați când ne arătăm înaintea lui Dumnezeu, și să-L rugăm,
zicând: „Tatăl nostru și ne iartă și nouă greșelile noastre, precum și noi
iertăm greșiților noștri” .

Altfel, cum vrei să pară Stăpânul Hristos, dulce și blând înaintea ta, de
vreme ce tu, te porți cu asprime cu semenul tău, și nu-l ierți? Cum vei
putea să înalți mâinile tale către cer? Cum vei mișca cu limba ta cuvintele
rugăciunii? Cum vei cere iertare? Chiar dacă vrea Dumnezeu să-ți ierte
păcatele tale, Tu nu-L lași pentru că nu-l ierți pe aproapele tău!

Deci, ai venit la biserică și te-ai învrednicit să-L întâlnești pe Hristos? Să

nu pleci până nu se încheie slujba! Dacă pleci înainte de apolis, ești
vinovat ca și un evadat. Mergi la teatru, și nu pleci până nu se încheie
spectacoIul, dar intri în biserică și întorci spatele Preacuratelor Taine?
Înfricoșează-te cel puțin de cel care a zis: Cel ce nu ia în semnă cuvântul
lui Dumnezeu este dat pierzării, iar cel ce se teme de porunca Lui, este
răsplătit (Pilde 13, 13).

Să dea Bunul Dumnezeu ca biserica sfântă, casa lui Dumnezeu, să devină

și casa noastră, Dumnezeiasca Liturghie  să constituie centrul existenței
noastre, și Masa Euharistiei să fie pentru fiecare dintre noi „hrănitoare de
suflet, și dătătoare de viață”.