Sunteți pe pagina 1din 2

Teofana, nesocotind slava cea împărătească, lucra pentru

mântuirea sufletului său, rugându-se şi cântând neîncetat. Pe


dinafară era împodobită, iar pe dinăuntru purta haine aspre, de
păr de animale, chinuindu-şi trupul, şi hrănindu-se doar cu pâine
proastă şi verdeţuri. Bogăţia o împărţea săracilor, iar locaşurile în
care vieţuiau monahii erau refăcute, prin bunăvoinţa ei. Pe nici
una dintre slugile sale nu le trata mai prejos, ci pe toţi îi avea ca
pe nişte fraţi, plângând cu cei ce plângeau şi bucurându-se cu cei
ce se bucurau.
Sfânta Teofana s-a născut după multe cereri şi rugăciuni adresate
Maicii Domnului, căci părinţii ei erau sterpi. Crescând la
Constantinopol, a fost dusă de la vârsta de şase ani la învăţătură de
carte, spre toată fapta cea bună. Semnele sfinţeniei sale se vedeau încă
de când era copil. Ajungând la vârstă desăvârşită, s-a însoţit cu Leon,
fiul împăratului Vasile Macedon, făcând nuntă cu mare veselie.
Peste un timp, diavolul l-a ridicat pe tată împotriva fiului său şi i-a
închis într-un loc întunecos pe Leon şi pe Teofana. Aceasta s-a făcut
prin lucrarea episcopului Evhaitei, Teodor Santavarin, care era vrăjitor
şi neiubit de Leon. Episcopul l-a amăgit pe Leon să poarte o sabie în
cizmă, la vânătoare, pentru a-l putea apăra pe tatăl lui, la nevoie. Dar
împăratului i-a şoptit că fiul său poartă o sabie ca să îl omoare, încât
împăratul a crezut şi, găsind sabia la fiul său, s-a aprins de mânie şi nu
voia să îl asculte pe Leon. Nu doar că l-a închis pe acesta împreună
cu Teofana, ci voia chiar să îi scoată ochii fiului său, de nu s-ar fi opus
patriarhul. Petrecând în acel loc întunecos mai mult de trei ani, Leon şi
Teofana posteau şi se rugau, nădăjduind în Domnul care le ştia
nevinovăţia.
Fiind vremea praznicului Sfântului Ilie, papagalul din palat a început a
repeta cuvintele de jale ale mamei lui Leon, aceasta plângându-l pe
fiul ei. Auzind boierii, s-au mâhnit cu toţii, ştiindu-l nevinovat pe
acesta, şi nu au voit a gusta din bucatele puse înainte. Cu inima
zdrobită, împăratul a poruncit ca fiul lui să fie scos de acolo, aranjat şi
adus cu cinste în sala ospăţului. Şi l-a îmbrăţişat împăratul cu lacrimi
pe Leon, punându-l în rânduiala cea dintâi. După puţină vreme,
împăratul a murit şi a lăsat locul său fiului.
Dar Teofana, nesocotind slava cea împărătească, lucra pentru
mântuirea sufletului său, rugându-se şi cântând neîncetat. Pe dinafară
era împodobită, iar pe dinăuntru purta haine aspre, de păr de animale,
chinuindu-şi trupul, şi hrănindu-se doar cu pâine proastă şi verdeţuri.
Bogăţia o împărţea săracilor, iar locaşurile în care vieţuiau monahii
erau refăcute, prin bunăvoinţa ei. Pe nici una dintre slugile sale nu le
trata mai prejos, ci pe toţi îi avea ca pe nişte fraţi, plângând cu cei ce
plângeau şi bucurându-se cu cei ce se bucurau.
Pentru somn nu se pleca pe patul ei împodobit, ci pe o rogojină pusă
pe pământ, ori pe oase ascuţite. Ducând o viaţă atât de aspră, trupul ei
a fost repede cuprins de boală şi, simţind că sfârşitul ei se apropie, i-a
chemat pe toţi la ea, pentru sărutarea de pe urmă. Trecând la cele
veşnice, în ceata sfinţilor, a fost îngropată cu mare cinste.
Iar Leon, bărbatul ei, cinstind-o ca pe o doamnă, a voit ca mai înainte
de a se duce ea la Domnul, să îi zidească o biserică, dar Sfânta
Teofana l-a oprit, încât Biserica a devenit a Tuturor Sfinţilor. Astfel
gândea împăratul că, de va voi Sfânta Teofana, va fi prăznuită
împreună cu toţii sfinţii.

S-ar putea să vă placă și