Viaţa Sfântului Fanurie - ajutorul celor din nevoi -

În anul 1500 nişte păstori care păşteau turmele au văzut o lumină ce

ardea permanent. Mergând acolo în speranţa că vor găsi o comoară, au
aflat o peşteră, în care erau moaştele unui sfânt, înconjurate de o
luminiţă, aceea pe care o văzuseră ei de departe, iar lângă moaşte era
scrisă viaţa Sfântului Mucenic Fanurie, pe care o redăm mai jos.
În cetatea Sfântului Fanurie era un mare negustor – tatăl sfântului –
cel mai bogat din acele locuri, care avea 13 băieţi, dintre care cel mai
mare era el, care avea atunci 12 ani. De copil era blând, silitor la carte,
foarte milostiv, dar era păgân ca şi întreaga sa familie.
Mama lui era bună şi frumoasă, avea tot ce-i trebuie, dar nu ştia
despre treburile şi averea soţului ei. Acesta, venind într-o zi spre casă, cu
mulţi bani şi lucruri, a fost atacat, ucis şi jefuit, iar datornicii îndată ce
au auzit aceasta, deşi ei aveau de dat, au venit să ceară ce nu li se
cuvenea. Astfel, în scurt timp mama lui a rămas săracă, fără nici un
mijloc de a se hrăni cu cei 13 copii.
Într-o zi, Fanurie a povestit despre mama sa unui copil, precum că
mama sa era o sfântă pentru că toată ziua plânge şi se roagă, iar ei copiii,
au de mâncare şi nu sunt în lipsuri. Însă nu ştie de ce mama lui se
îmbracă în haine tot mai sărăcăcioase. Ei, copiii, nu o supărau, dar ea
plângea toată ziua. Atunci prietenul său i-a spus următoarele: „Bine,
bine, urmăreşte tu pe mama ta într-o seară şi să-mi spui a doua zi dacă e
sfântă sau nu”.
Atunci copilul Fanurie a pândit-o şi seara după ce mama sa le-a dat
să mănânce şi i-a culcat pe toţi, fiind sigură că toţi copiii ei dorm, şi-a
spălat faţa, s-a uns cu aromate, a pus vălul şi haine scumpe cum nu mai
văzuse niciodată Fanurie şi a plecat. Copilul a urmărit-o şi a văzut că a
intrat într-o casă de noapte, de petrecere, unde majoritatea oamenilor
erau beţi. Mama lui juca în acest local. În timpul jocului cânta plângând,
căci n-ar fi vrut ca să afle copiii prin ce sacrificii le câştigă hrana cea de
toate zilele numai ca să fie cu ei. Iar oamenii din local o credeau beată şi
în această stare era mult mai frumoasă. Atunci Fanurie s-a apropiat de
tribună şi a strigat: „Mamă!” La glasul copilului, mama, de ruşine şi de
durere că a fost descoperită de fiul ei cel mai mare, a căzut. Fanurie a
plecat părăsind cetatea şi s-a dus în pustietate departe de cetate.
 În acea pustietate vieţuia un pustnic bătrân, care de 65 ani nu mai
văzuse chip de om, fiind cu viaţă sfântă şi plăcut Domnului. Acestuia i-a
zis Dumnezeu: „Scoală-te şi du-te repede la malul apei şi ia de acolo pe
plăcutul Meu Fanurie, cel ales să fie ajutor celor în nevoi”. Şi degrabă
mergând bătrânul a spus copilului: „Vino la mine Fanurie!”. Iar copilul,
mirat de faptul că bătrânul l-a chemat pe nume, a mers cu el la chilia sa.
Acolo s-a luptat mult pustnicul cu Fanurie ca să-l facă creştin şi să poată
s-o ierte pe mama sa.
După botez, Fanurie a mers în cetate să ia iertare de la mama sa şi
să-şi vadă fraţii. Aici a aflat că mama sa murise atunci când a căzut
leşinată, iar fraţii săi s-au răspândit în lume.
Nemaiavând nici o legătură cu cele lumeşti, s-a întors în pustie şi a
sporit mult în cele duhovniceşti. A ajuns să întreacă în post şi rugăciune
pe acel pustnic şi era atât de milostiv, hrănind pe drumeţi şi aducând cu
spatele său apa de băut. Hrana lui era la început, timp de trei ani, din 3 în
3 zile, pâine muiată cât putea lua cu 2 degete, stăpânindu-se mult, a nu
lua nici apă, iar după aceea mânca numai sâmbăta şi duminica foarte
puţin. El se împărtăşea des cu Dumnezeieştile Taine, cerceta pustnicii
din apropiere şi muncea mult pentru a cultiva pământul cu legume, în
loc secetos. Priveghea toată noaptea în rugăciune, îndura arşiţa, gerul,
cerând Domnului Dumnezeu mântuire și un loc în Rai.
Şi avea atâta milostenie încât şi pe fiarele sălbatice care se atacau
între ele le împăca, îngrijindu-le, dacă erau rănite şi aranjându-le
culcuşuri. De asemenea mai avea darul, ca pe fiarele care atacau
trecătorii din pustiu, să le certe şi să le poruncească să plece mai departe
ca să nu supere oamenii, iar când fiarele cele mai de temut erau în
primejdie, întorceau ochii spre coliba lui Fanurie şi îndată erau scăpate.
De la un timp a fost chemat în cetatea din apropiere să ajute celor
bolnavi şi celor supăraţi de duhuri rele. Şi, gândindu-se la fraţii şi la
mama lui, sfântul vindeca bolile cele mai cumplite, dând vedere orbilor,
ajutând surzilor să audă, precum şi muţilor din naştere să vorbească
numai cu rugăciunea sa, cu lacrimi, nemâncând niciodată până nu se
împlinea rugăciunea.
Din răutatea diavolului însă, oameni răi s-au ridicat împotriva
Sfântului Fanurie, şi prin minciuni au ridicat pe împărat împotriva lui,
fiind nevoit să plece în altă cetate. Şi de acolo a plecat în alta, tot din
răutate, şi în alte locuri, până când a fost pedepsit de un împărat, căruia
mai înainte îi înviase fata, ca să îi fie tăiat capul.
 Înainte de a muri, Sfântul a pătimit mult de la păgâni, iar el se ruga
pentru iertarea lor. Creștinii şi cei vindecaţi de el erau în plângere mare,
văzând pe binefăcătorul lor, la doar 19 ani, înaintea morţii.
Înainte de a i se tăia capul, Sfântul Fanurie a rostit ultima rugăciune,
cerând: „Doamne Dumnezeul nostru, cel ce ai miluit pe aceştia care
au făcut plângere şi strigare, fă ca tot cel ce va face o turtă, sau o
plăcintă şi o va da săracilor să fie ascultat în orice durere dreaptă ar
avea. Aceasta să fie pentru iertarea păcatelor mamei mele, care a
murit păcătoasă”.
Şi atunci s-a făcut tunet din cer şi s-a auzit glasul Domnului zicând:
„FIE, FANURIE DUPĂ CUVÂNTUL TĂU ŞI TOT CEL CE TE VA
CHEMA PE TINE ÎN AJUTOR SĂ FIE ASCULTAT DE MINE ŞI TU
VEI FI AJUTORUL CELOR DIN NEVOI”.
Atunci, mulţi necredincioşi văzând minunea, au crezut în Hristos şi
au cerut să fie botezaţi. Dar sfântul nu avea apă să-i boteze. Deci, s-a
rugat a doua oară Domnului să-i ajute pe cei ce vor să fie creştini. Şi iată
o minune, că a plouat dintr-un nor, numai pe cei ce voiau botezul, iar
ceilalţi nici măcar cu o picătură de apă nu s-au udat. Între cei botezaţi
erau şi cei 3 călăi ce trebuiau să-l execute.
Sfântul Fanurie le-a cerut călăilor să tragă la sorţi care să-l ucidă, şi
împlinind porunca împăratului, le-a făgăduit că vor fi toţi 3 cu el în Rai.
Plângând, călăul a tăiat capul Sfântului, luând viaţa celui care le
dăduseră lor VIAŢA. Şi, spre uimirea tuturor n-a curs sânge, ci lapte. Iar
capul a mers în jurul trupului şi limba vorbea astfel: „Aşa cinsteşte
Hristos pe cei ce cred în El”.
Poporul s-a întors împotriva împăratului, iar acesta a dat ordin să fie
omorâţi călăii. Unul din ei se temea, clătinându-se în credinţă. Atunci a
apărut Sfântul Fanurie în văzul tuturor, într-o aureolă asemenea sfinţilor
din veacuri, îmbrăcat în armură de ostaş, cu o făclie aprinsă în mână; şi a
căzut frică mare peste toţi necredincioşii, în frunte cu împăratul.
După tăierea capetelor călăilor, din cer s-au coborât cununi de
trandafiri, iar din trupurile lor a izvorât mir, pentru credinţa şi
întoarcerea la Hristos.
Sfântul Mucenic Fanurie aduce mult ajutor creştinilor când i se cere
ocrotire şi i se face turtă şi plăcintă pentru a se da săracilor.
De aceea i se spune sfântului, Arătare, căci cei ce au credinţă şi nu se
îndoiesc, sunt ajutaţi grabnic de către Sfântul Mucenic Fanurie.
Turta se face de 9 ori şi se împarte numai săracilor, iar după ajutorul
primit, se face pentru sfântul o plăcintă mare de către cel aflat în nevoie,
ostenindu-se cu mâinile sale şi tot la săraci să fie împărţită ca mulţumită
sfântului.
Multe sunt minunile sfântului atât celor din veacurile acelea, cât şi
nouă, căci cu adevărat – FANURIE (care înseamnă Arătarea) – celor ce-
l cheamă cu credinţă, li s-a arătat sfântul împlinind cererile lor.
Sfântul Fanurie este chemat în ajutor de credincioşi când pierd vreun
obiect sau vreun animal, la fel pentru spor în gospodărie şi sănătatea
animalelor.
RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL FANURIE
Către tine, Sfinte Mucenice Fanurie, înălțându-ne gândurile, noi,
păcătoșii, cu umilință și cu căldură te rugăm: caută dintru înălțimea cea
plină de slavă a cerurilor, unde, prin viața ta Sfântă și prin chinurile tale
mucenicești pentru Hristos, ți-ai dobândit sălășluire veșnică, și te
milostivește de suferințele, durerile,
pătimirile, necazurile, amărăciunile și
strâmtorările noastre. Și te roagă cu
îndrăzneala pe care ai agonisit-o, către
Stăpânul tău ceresc și Dumnezeul nostru, să
ne ierte păcatele pe care cu știință și cu
neștiință, pururea, ca niște robi nevrednici
săvârșim, și să nu se mânie pe noi până în
sfârșit, pentru puținătatea dragostei noastre
față de El și față de aproapele nostru; ci să
fie pururea plin de milostivire față de noi și
să îndepărteze de la noi toată suferința și
durerea, toate patimile și necazurile, toate
amărăciunile și strâmtorările, zidind în noi
cuget curat, ca să putem rupe cu viața noastră de păcat de până acum, și
privind la ceruri, să ne înflăcărăm de dorul de a deveni și noi bineplăcuți
lui Dumnezeu. Așa, Sfinte Mucenice Fanurie, fii povățuitorul și
îndrumătorul nostru pe cărările cele necunoscute ale vieții, pentru ca
urmând pilda credinței și a dragostei tale față de Hristos, să ne
învrednicim de darurile tale, pentru iubirea de oameni și binecuvântarea
Marelui nostru Dumnezeu; și trecând dintru această viață pământească,
să ne bucurăm, laolaltă cu tine și cu toți cei bineplăcuți din veac ai
Domnului, de împărăția cea nesfârșită a cerurilor și de partea celor
drepți, ca împreună cu toți și înconjurați de cereștii îngeri, să aducem
slavă, cinste și închinăciune lui Dumnezeu Celui slăvit în Treime, în
vecii vecilor. Amin!