Bisemcn

REVISTA OFICIALĂ
A SFINTEI MITROPOLII A UNGROVLAHIEI

A N U L XXXI V Nr. 3 - 4
MARTIE-APRILIE
19 7 5

Redacfia şi Administraţia: Sectorul Cultural-Social al Arhiepiscopiei Bucureştilor

str. Patriarhiei nr. 21 — Sectorul V
254 GLASUL BISERICII

Nu vă învîrtoşaţi deci inimile voastre, ci cu vitejie creştinească

lepădaţi lucrurile întunericului, adică nedreptatea, jafurile, clevetirile,
ura, vrajba, desfrînarea şi toate necurăţirile 5i vă îmbrăcaţi cu armele
luminii, cu credinţa, cu nădejdea, cu dragostea, cu frica lui Dumnezeu*
cu cucernicia şi cu smerenia, pentru ca să supuneţi cu acestea pe duş­
manul vostru, pe diavolul şi patimile cele rele care strică sufletul, şi
să vă faceţi moştenitorii împărăţiei cerului, căreia să vă învredniciţi
toţi, cu darul şi cu mila lui Dumnezeu. Amin.
Diac. ŞTEFAN GH. MILEA

ÎN SFÎNTA ŞI MAREA MIERCURI: DESPRE FEMEIA

CEA PĂCĂTOASĂ ŞI CÎNTAREA CASIEI

în Sfînta şi m area zi M iercuri din Săptăm îna Patim ilor se face pom enire despre?
femeia cea păcătoasă, care a uns pe Domnul cu mir.
Faptul s-a petrecut cu două zile mai înainte de Paştile iudeilor, cînd M întuitorul,.
îm preună cu ucenicii Săi, se afla în Betania în casa lui Simon Leprosul. Sfînta Evan­
ghelie ne arată că, pe cînd şedea la masă, a venit la El o femeie avînd un alabastru
cu mir de nard de m are preţ şi a tu rn at mirul pe capul Lui. Şi plîngînd, a începute
să ude picioarele Lui cu lacrimi şi să le şteargă cu părul capului ei. Atunci, unii din­
tre cei care erau de faţă m urm urau în cugetul lor. Iar Iuda, cel care av e a să-L vîndă,,
a s p u s : Pentru ce nu s-a vîndut acest mir cu mai m ult de trei sute de dinari şi
banii să se fi dat săracilor ? Invocarea săracilor era însă numai un p retex t pentru
că M întuitorul întotdeauna ia avut grijă de cei săraci. Dar Iuda Iscarioteanul, fiind;
iubitor de argint, a r fi dorit să i se dea lui acel mir ca să-l vîndă, iar preţul să-l
oprească pentru sine, pentru că era fur şi avînd punga lua din ce se punea în ea..
'lo a n XII, 6). De aceea, în faţa acestui incident, ca să curme discuţia şi să o a p e re
şi pe femeie de eventualele cuvinte de ocară, M întuitorul a in terv en it şi le-a zis :
Pentru ce faceţi supărare femeii ? Căci lucru bun a făcut ea pentru Mine. Că p e
săraci pururea îi aveţi cu voi şi oricînd voiţi puteţi să le faceţi binele. Dar pe M ine
nu mă aveţi pururea. Că ea turnînd m irul acesta pe tru p u l Meu, a făcut-o spre în ­
groparea Mea. A devăr zic vouă : O riunde se v a propovădui Evanghelia aceasta, în
to ată lumea se va spune şi ce a făcut ea, spre pom enirea ei. Şi a zis fe m e ii: Iertate-
îţi sînt păcatele, credinţa ta te-a m întuit. M ergi în p a c e ! A tunci Iuda s-a dus la
cei ce căutau să-L piardă pe Iisus şi le-a z i s : Ce voiţi să-mi daţi şi eu vi-L voi da
vouă ? Iar ei auzind s-au bucurat şi au făgăduit să-i dea treizeci de arginţi. A ce astă
sum ă echivala pe atunci cu plata unei persoane pentru o su tă douăzeci zile d e
muncă grea.
Nu cunoaştem care era num ele femeii acesteia, iar istorisirea despre ea se află.
la sfinţii evanghelişti M atei (XXVI, 6— 15), M arcu (XIV, 3— 11) şi Luca (VII, 36—50)..
După cum afirmă Sfîntul loan G ură de Aur, la aceşti trei evanghelişti este v orba
d espre una şi aceeaşi femeie cunoscută sub denum irea de fem eia păcătoasă. Sfîntul
E vanghelist loan redă şi el un fapt asem ănător, petrecut to t în B etania (loan XII,.
1—9), însă aici este vorba de M aria sora M artei şi a lui Lazăr, cel înviat din morţi»
 ÎNDRUMĂRI o m il e t ic e ş i c a t e h e t ic e 255

prietenul M ântuitorului, în casa căruia El poposea uneori îm preună cu ucenicii Săi.

O spăţul a fost o cină şi a avut loc cu şase zile mai înainte de Paştile iudeilor, în
casa M artei şi a M ăriei. Pe cînd stătea la masă, M aria a uns picioarele M întuitorului
cu mir de nard şi le-a şters cu părul capului ei.
In Betania au fost deci două ungeri cu mir ale M întuitorului, la un interval de
aproxim ativ patru zile între ele. R aportate la slujba Triodului, cea dintîi, a M ăriei
sora M artei şi a lui Lazăr a avut loc în seara de sîm bătă spre Duminica Stîlpărilor,
la cină, după încheierea sabatului. A doua, a femeii celei păcătoase ia avut loc
m arţi spre m iercuri în Săptăm îna Patim ilor, în casa lui Simon Leprosul care era fariseu.
In privinţa slujbei din Sfînta şi M area zi M iercuri, la pavecerniţa cea mare
cîntăm T ricîntarea lui A ndrei Criteanul (f 726), glas 2, adică pesnele 3, 8 şi 9. La
utrenie, după obişnuitul început, urm ează T ricîntarea lui Cosma M elodul (sec. VIII),
glas 2. A tît canonul de la pavecerniţă cît şi cel de la utrenie proslăvesc sm erenia
Domnului care a prim it să cineze în casa lui Simon, laudă căinţa păcătoasei, care
a spălat cu lacrim i picioarele M întuitorului şi le-a uns cu m ir şi deplîng nerecu­
noştinţa şi lăcom ia lui Iuda care a vîndut pe Domnul său cu treizeci de arginţi. Ex­
celează prin profunzimea sentim entelor de um ilinţă tîn g u irea femeii celei păcătoase
din idiom ela călugăriţei Casia, Slavă ... Şi acum, glas 8, de la stihoavna la u d e lo r:
«Doamne, fem eia ceea ce căzuse în păcate multe», oare se rep etă şi la vecern ia de
a doua zi, în cadrul liturghiei mai înainte sfinţite. A ceastă cîn tare are o particu la­
ritate care reţine atenţia celor ce se ocupă cu im nografia bisericească. Anume, în
cuprinsul textului ei se /află o scurtă interpolare, aparţin în d îm păratului iconoclast
Teofil al Bizanţului. In legătură cu acest adaos există o legendă care explică îm pre­
jurările prin care s-u produs acest fapt. In cele ce urm ează redăm cîn tarea în în tre ­
gime cu scurte lă m u riri:
«Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, sim ţind D um nezeirea Ta, luînd
rînduială de m ironosiţă şi tînguindu-se a adus Ţie m ir mai înainte de îngropare, zi-
c î n d : V ai m ie ! Că noapte îmi este mie înfierbîntarea desfrînării şi în tu n ecată şi
fără de lună pofta păcatului. Prim eşte izvoarele lacrim ilor mele, Cel ce scoţi cu norii
apă din m a re ; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu
nespusa plecăciune. Ca să sărut p reacuratele Tale picioare şi să le şterg pre ele
iarăşi cu părul capului meu. Al cărora sunet auzîndu-1 cu urechile Eva în rai întru
amiază zi, de Irică s-a ascuns. Cine va cerca m ulţim ea păcatelor mele şi adîncurile
judecăţilor Tale, de suflete M întuitorule, Izbăvitorul meu ? Să nu mă treci cu v e­
derea pre mine, roaba Ta, Cela ce ai nem ăsurată milă» (Triod p. 578).
A daosul îm păratului sînt c u v in te le : «de frică s-a ascuns». În treag a propoziţie
se referă la tex tu l biblic de la F acere III, 8, cînd străm oşii noştri A dam şi Eva, de
frica pedepsei, după căderea în păcat, s-au ascuns. «Iar cînd au auzit glasul Dom­
nului Dumnezeu, care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia
lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului».
A nalizînd cuprinsul acestei propoziţii observăm că ea nu face corp comun cu
contextul idiom elei care se concentrează în ju ru l tînguirii femeii păcătoase şi a im­
plorării milei M întuitorului. Astfel, invocarea Evei pare a fi o in terv en ţie de mo­
m ent adoptată într-o îm prejurare deosebită. Legenda vine cu o lăm urire în această
privinţă.
In anul 829, Mihail al II-lea G îngavul, îm păratul Bizanţului a m urit lăsînd tro ­
n u l fiului său Teofil (829—842). A cesta e ra tîn ă r şi necăsătorit. îm p ărăteasa Eufrosina,
 256 GLASUL BISERICII

mama sa vitregă, răm înînd văduvă, dorea să se retrag ă Ia o m înăstire în oare să-şi
petreacă în linişte şi rugăciune restul vieţii sale. Era însă necesar ca mai întîi să
căsătorească pe fiul ei. Pentru a-i găsi o soţie demnă de a deveni îm părăteasă, po­
trivit tradiţiei, au fost trimişi m esageri în toate provinciile ţării cu m isiunea de a
afla şi de a aduce Ia Constantinopol cele mai distinse tinere din îm părăţie, dintre
care îm păratul avea să-şi aleagă pe viitoarea soţie. Trimişii îm părăteşti şi-au în d e­
plinit m isiunea şi în ziua stabilită, tinerele în cauză au fost introduse în m arele salon
al Perlei, pentru a-şi încerca norocul. După o prim ă selecţie, bazileul a cerut să ră-
m înă şase dintre acestea, dar neputîndu-se decide, a am înat pentru a doua zi ale­
gerea definitivă. în ziua urm ătoare, îm părăteasa a dat fiului ei un m ăr de aur, cu
indicaţia ca el, la rîndul lui, să-l ofere acelei fete pe care o v a prefera. Astfel, tîn ă-
rul îm părat, însoţit de cîţiv a dintre dem nitarii cei mai apropiaţi, a apărut în m arele
salon de cerem onii la acel concurs, ţinînd ca Paris, fiul lui Priam, un m ăr de aur
în m înă, spre a-1 da celei mai distinse ca sem n a l alegerii sale. De la început el a
rem arcat o tîn ără inteligentă, înzestrată cu u n rem arcabil talen t poetic. Ea se num ea
Casia şi era în v îrstă de 20 de ani. El i s-a adresat atunci acesteia cu un com pli­
ment sentenţios şi nepotrivit la un aşa m o m en t: «Prin femeie ne-a v en it to t răul», a
zis îm păratul, referindu-se la izgonirea lui Adam din rai din pricina Evei. — «Da,
dar to t prin femeie ne-a venit şi m întuirea», a răspuns Casia la moment, fără să-şi
piardă cum pătul, referindu-se la P reacurata Fecioară M aria care a născut pe M în­
tuitorul Iisus H ristos. Răspunsul ei prom pt şi curajos n-a fost pe placul îm păratului,
care se tem ea să aibă o soţie aşa de inteligentă şi de îndrăzneaţă. El s-a întors
atunci spre o tîn ă ră din Paflagonia, to t aşa de înzestrată spiritualiceşte, căreia i-a
oferit m ărul de aur. A ceasta se num ea Teodora. Ca îm părăteasă ea este cea care a
restabilit cultul Sfintelor Icoane în Duminica O rtodoxiei din anul 843 şi este trecu tă
în rîndul sfinţilor.
După eşecul pe care l-a suferit la acel concurs, Casia s-a retras într-o m înăstire
întem eiată de ea, în Constantinopol, închinîndu-şi pentru totdeauna viaţa M irelui
ceresc, Iisus Hristos. A vînd talent poetic şi fiind profund credincioasă, ea s-a înde­
letnicit cu alcătuirea de imnuri religioase în cinstea M întuitorului, a Maicii Dom­
nului şi a unora dintre sfinţi. Intre im nurile ei se distinge şi idiom ela «Doamne, fe­
m eia ceea ce căzuse în păcate multe». Legenda spune în continuare că, pe cînd Casia,
Icasia sau Casiana, cum mai este num ită ca monahie, lucra la com punerea acestei
cîntări, îm păratul Teofil tocmai venise în vizită la m înăstire şi dorea să o vadă. Că­
lugăriţele i-au ieşit întru întîm pinare. Casia însă n-a voit să iasă, ci lucra mai d e­
parte. îm păratul atunci, îm preună cu suita sa s-a îndreptat spre chilia ei. Dar Gasia,
auzind pe sală paşii lui şi ai suitei sale, care se apropiau, s-a ascuns în paraclisul
alăturat. Intrînd în cam era ei, bazileul a răm as consternat că n-a găsit-o pe cea pe
care dorea să o vadă. U itîndu-se pe m asa de lucru, a văzut com poziţia la care lu ­
crase ea cu cîteva clipe mai înainte. A exam inat-o puţin şi văzînd unde a ajuns, a
luat condeiul şi a adăugat cu m îna lui «de frică s-a ascuns», com pletînd propoziţia
şi ideea călăuzitoare. A dausul lui, pe cît de prompt pe atît este şi de energic. Ceea
ce a scris el era o replică inteligentă lu ată din acelaşi loc scripturistic din care se
inspirase şi Casia. Insă, de această dată, el nu se referea numai la Eva, ci şi la
gestul acestei monahii care, ca şi străm oaşa «de frică s-a ascuns».
După plecarea îm păratului, ea s-a întors în chilie şi a term inat cîntarea, păs-
trînd însă adaosul am intit, ca făcînd parte din propria sa compoziţie. De .atuncea,
cîntarea. pioasei Casia poartă cu sine de-a lungul veacurilor cuvintele îm păratului
 ÎNDRUMĂRI OMILETICE ŞI CATEHETICE 257

Teofil. Despre acesta, ni se istoriseşte că a fost o fire violentă, dar în v ăţat şi diplom at
destoinic. El a scris şi cîntări bisericeşti, între care una este stihira de la laude, din
Duminica Stîlpărilor : «Ieşiţi neam uri, ieşiţi noroade», glas 4.
C ălugăriţa Casia şi-a desfăşurat activitatea ei de imnografă, adică com pozitoare
de cîn tări bisericeşti, timp de aproape patru decenii, în tim pul îm păraţilor bizantini
Teofil şi M ihail al III-lea (829—867).
O pera ei se caracterizează prin bogăţia cugetării, frum useţea stilului şi prin
profunzimea sentim entelor de evlavie şi de smerenie. O parte din aceasta a fost pri­
mită în serviciul liturgic, iar autoarea trecută în rîndul imnografilor, adică în acea
categorie din care fac parte în general bărbaţii c a : patriarhi, episcopi, monahi şi
chiar îm păraţi, etc.
A stfel că, pe lîngă P reacurata Fecioară M aria care a alcătuit acel m inunat imn :
«Măreşte suflete al meu pe Domnul» (Luca I, 46—55), Ana, mama proorocului Samuil
(I Regi II, 1— 10) şi a lte cîteva femei sfinte, care au alcătuit rugăciuni şi cîn tări du­
hovniceşti, ce sînt trecute în paginile Sfintei Scripturi, Casia, de asemenea, s-a în ­
vrednicit de darul ca unele dintre cîntările ei să fie prim ite în rînduiala slujbelor
bisericeşti şi astfel să înalţe sufletele credincioşilor către Dumnezeu insuflîndu-le
smerenie, căinţă, evlavie şi încredere pentru a lor m întuire.
Arhim. IERONIM MOTOC

Lucrări consultate
1. Triodul, ed. IV, Bucureşti, 1930, p. 570—581.
2. Biserica O rtodoxă Română, an VII, 1883, G. Erbiceanu, «Imnologia epocei
pînă la Damascene, p. 145, 148.
3. Dr. V asile M itrofanovici, «Liturgica Bisericii O rtodoxe», Cernăuţi, 1929.
p. 369.
4. Pr. P etre V intilescu, «Poezia im nogratică», Bucureşti, 1937, p. 124—125.
5. N icolae Iorga, «Istoria V ie ţii Bizantine», Bucureşti, 1974, p. 251.
6. Charles Diehl, «Figuri Bizantine», Bucureşti, 1969, p. 285—286.

DESPRE CINSTIREA SFINTELOR MOAŞTE

ŞI A RELICVELOR SFINTE
O biecţiunile şi combaterea lor

Definiţia Bisericii creştine a dat-o Sfîntul Sinod ecumenic din N iceea (an. 325)
cînd Sf. Părinţi au fost lum inaţi şi conduşi de Duhul S tîn t: «Una, stîntă, sobornicească
şi apostolească Biserică» ; «iar însuşi întem eietorul ei. Domnul Iisus H ristos a z is :
voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vo r birui» (Matei XVI, 8).
In ac e a stă Biserică, nedezbinată p în ă în anul 1054, Slintele M oaşte ale m arti­
rilor şi cuvioşilor, precum şi Siintele relicvii au fost cinstite. Deci acest cult nu este
de ieri, de alaltăieri.
Nici nu se putea să fie altfel, căci primul m artir al Bisericii, Sfîntul arhidiacon
Ştefan, a fost om orît cu pietre, «iar bărbaţii cucernici au îngropat pe Şteian şi au
tăcut plîngere mare pentru el» (Fapte VIII, 2). în aceeaşi peşteră a fost îngropat apoi
şi Nicodim şi prin descoperire dumnezeiască, în timpul Sfîntului C onstantin cel M are