T

Tradiţie şi
o
Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
R

tnROPOL!A MOLDOVEI Ş! BUCOVINEI

'.?}~UOTECA "DU~~!TRU STĂNILOAE" - IAŞ!
:COTA:
"--· _,_ ,.____ _ ...__---=--"~""-"-----1

A N UL IX, N R. 7
IULIE 2015
 :J
·-
>
!o...
Q)
.....,
C

„RUGUL APRINS A FOST TĂRIA MEA ÎN REZISTENTA

'
DIN TIMPUL ÎNCHISORILOR''
Interviu cu părintele profesor dr. Nicolae Bordaşiu de la biserica Sfântul
Silvestru din Bucureşti

ION ALEXANDRU MIZGAN

Părintele Nicolae Bordaşiu, preot la biserica Sfântul Silvestru din Bucureşti şi fost deţinut politic în vremea
comunismului, s-a născut la 22 mai 1924 în localitatea Săbolciu din judeţul Bihor, tatăl său Gheorghe fiind învă­
ţător şi preot, iar mama sa Maria casnică, nepoată de văr a mitropolitului Vasile Mangra. Clasele primare le-a
urmat în satul natal Săbolciu, iar apoi la Oradea a urmat cursurile liceului Emanuil Gojdu. După absolvirea
liceului a urmat cursurile Facultăţilor de Teologie şi Farmacie din Bucureşti. A făcut parte din rândul tinerilor
ataşaţi de mişcarea duhovnicească „Rugul Aprins" de pe lângă mănăstirea Antim din Bucureşti. Părintele Nico-
lae Bordaşiu a fost nevoit în tinereţe să stea ascuns prin mai multe sate din Bihor fiind condamnat în lipsă la 20
de ani de închisoare. Astfel, între 1948-1955 a fost căutat de securitatea comunistă şi nevoit să petreacă ca fugar,
fiind adăpostit de mai multe familii de oameni inimoşi din satul Husasău de Criş. În iulie 1955 oamenii securi-
tăţii reuşesc să-l aresteze şi astfel începe un nou calvar în viaţa tânărului Nicolae Bordaşiu, cel al suferinţelor din
temniţele comuniste. Fiind condamnat la ani grei de puşcărie, a trecut prin temniţile comuniste din Timişoara,
Jilava, Oradea şi Aiud între anii 1955-1964. După eliberare a lucrat o perioadă ca muncitor la Institutul Ioan
Cantacuzino din Bucureşti, iar întâlnirea cu fostul coleg de facultate Nicolae Corneanu, fostul mitropolit al Bana-
tului, l-a adus în atenţia Patriarhului Justinian Marina, care l-a ajutat să treacă peste obstacolele care i le aducea
statutul de fost deţinut politic şi să fie numit profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti. A fost hirotonit diacon
şi apoi preot de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, la 30 noiembrie 1969. A urmat şi studiile de doctorat la In-
stitutul Teologic din Bucureşti sub îndrumarea Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, ajungând preot la biserica
Sfântul Silvestru din Bucureşti, unde a slujit ani mulţi alături de Părintele Profesor Constantin Galeriu, marele
predicator al Bucureştilor. În toamna anului 2014, în luna septembrie, Părintele Nicolae Bordaşiu a fost invitat
la Oradea de către Fundaţia Academia Civică, Primăria municipiului Oradea, Asociaţia Sfinţii 40 de Mucenici
şi Asociaţia Foştilor deţinuţi Politici, Filiala Bihor, să susţină conferinţa „Nouă decenii în slujba credinţei", prilej
cu care a evocat şi suferinţele îndurate în perioada în care a trecut prin temniţele comuniste. Cu această ocazie
P.C. Sa a avut amabilitatea de a ne acorda acest interviu pentru revista TABOR.
....:
c::
,_-
o
-Q
~

83
 ::J I.A.M.: Părinte Nicolae Bordaşiu, aţi trecut în viaţă prin multe încercări. Aţi avut de
·-
> suferit împreună cu familia în perioada când Transilvania a fost sub Ungaria hortystă,
!o... aţi prins perioada instalării comunismului în România, fiind pus în situaţia de a trăi ani
Q) de zile ascuns cu securitatea pe urmele P.C. Voastre. A fost o perioadă grea şi pentru Bise-
.-I rica Ortodoxă. Mulţi reprezentanţi ai aşa zisei societăţi civile cu resentimente faţă de clerul
C bisericesc se folosesc de această perioadă pentru a acuza Biserica Ortodoxă de anumite
compromisuri, de pactizare cu statul comunist etc. Situaţia a fost mult mai complexă şi
Dumneavoastră aţi trăit-o pe viu, cum se spune. Mii de preoţi au trecut prin închisorile
comuniste. P.C. Voastră sunteţi unul dintre aceştia şi printe puţinii care mai sunt în viaţă
şi pot da mărturie despre acele vremuri. Putem oare condamna Biserica pentru faptul că
a fost nevoită să se acomodeze cu noua situaţie politică din ţară? Ce ne puteţi spune despre
suferinţa Bisericii în acea perioadă?
N.B.: Ca orice schimbare de regim fundamental din punct de vedere politic, a avut urmări
şi asupra vieţii Bisericii. Biserica a fost întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos pe temelii pu-
ternice şi de aceea a şi spus Domnul Hristos că nici porţile iadului nu o vor birui. De acest fapt
comuniştii nu erau conştienţi şi ei, care credeau în puterile lor proprii căutau, să distrugă Bise-
rica, să o submineze cum puteau. E binecunoscut faptul că în unele ţări care au fost sub regimul
comunist Biserica a avut mult de suferit. Putem aminti bunăoară situaţia din Albania unde
statul s-a declarat ateu şi Biserica a fost ca inexistentă. Aproape la fel au stat lucrurile şi în Bul-
garia. La noi a fost însă o situaţie cu totul deosebită. Nu putem spune niciodată că Biserica s-a
acomodat vieţii din regimul comunist, ci Biserica şi-a adaptat stilul de viaţă ca formă, dar n-a
schimbat absolut nimic în viaţa ei, n-a renunţat la niciuna din dogmele ei fundamentale şi nici
din modul de a se manifesta cultic, doar unele aspecte au fost atenuate, în sensul că pentru a nu
intra în conflict cu regimul comunist, n-a făcut manifestări cum sunt astăzi procesiunile de la
Nicula, Putna, Prislop, Iaşi, Bucureşti sau din altă parte. Acum suntem liberi şi nu ne supără ni-
meni, dar atunci am fi jenat sau provocat regimul comunist şi aceasta nu era benefic nici pentru
viaţa Bisericii, nici pentru viaţa credincioşilor. De aceea, Dumnezeu ne-a dat şi împrejurări şi
oameni înţelepţi, cum a fost Patriarhul Justinian Marina. Acest om dăruit de Dumnezeu pentru
timpul acela, a ştiut să conducă această corabie a Bisericii în aşa fel încât să nu se lovească de
stânci şi de valurile vremii. Patriarhul Justinian, despre care mulţi spuneau că a fost "Patriarhul
Roşu", că a pactizat cu comuniştii etc., a dat dovadă de mult tact şi înţelepciune şi a ajutat mulţi
foşti deţinuţi politici. Eu unul pot da mărturie în acest sens. Mărturisesc, ca unul care am fost
ajutat de Dumnezeu să ajung aproape de Patriarh, printr-o minune aş putea spune, pentru că
nu m-a cunoscut înainte de a ieşi din închisoare. N-a ştiut nimic despre mine. Mărturisesc că
m-a ajutat fără măcar să mă cunoască înainte. După ce am ieşit din închisoare, la vreo patru
ani, a rânduit Dumnezeu să particip la o slujbăla Catedrala Patriarhală din Bucureşti unde slu-
jise un fost coleg de facultate, Nicolae Corneanu, actualul mitropolit al Banatului1 • Eu am fost
.coleg de facultate cu IPS Corneanu.şi vroind să-l văd, împreună cu un alt coleg cu care tot atunci
m-am întâlnit întâmplător, l-am căutat după slujbă. Nicolae Corneanu la acea vreme era diacon
celibatar. Împreună cu Nicolae Corneanu şi colegul celălalt, Constantin Bărbulescu, formam în
anii studenţiei un trio pe care ne preocupa lectura teologică. După ce s-a instaurat comunismul
citeam şi anumite cărţi interzise care circulau ca samizdat. Întâlnindu-l pe colegul nostru, dia-
conul Nicolae Corneanu, am stat de vorbă cu el după slujbă. În locul unde stăteam noi a venit
la un moment dat Patriarhul Justinian însoţit de doi arhimandriţi, care întâmplător erau doi
foşti colegi de la Facultatea de Teologie. Patriarhul era îngrijorat de faptul că diaconul Cor-
neanu nu mai ajungea la masă. Iertaţi-mă de această digresiune, dar vreau să vă spun despre
personalitatea acestui patriarh numit pe nedrept „Roşu", care a ajutat atât de multă lume care
avea probleme în vremea comunismului, aşa cum a fost şi cazul meu. Patriarhul era îngrijorat
1
La vremea realizării interviului scaunul de mitropolit al Banatului era ocupat de IPS Sa Nicolae Corneanu.

84
să nu i se fi făcut rău sau-să fi adormit şi când colo ne-a găsit stând de vorbă. Atunci, cu o vorbă ::l
destul de blândă, Patriarhul i-a reproşat colegului Corneanu: ,,Noi te aşteptăm la masă şi dum- ·-
>
neata stai la poveşti!". Atunci actualul mitropolit al Banatului i-a vorbit despre mine şi despre L-
situaţia mea. Când Patriarhul m-a întrebat de ce nu sunt în cler, diaconul Corneanu i-a spus: 0)
~
,,Are o tinichea de coadă!". Adică, aveam puşcăria. Patriarhul a răspuns: ,,Pentru mine aceasta
nu e tinichea, pentru mine este un mijloc de a-l primi în Biserică, o garanţie că are o viaţă
C:
corectă!". Atunci Patriarhul mi-a indicat să-mi fac cerere, dar nu o cerere ca un slujitor oarecare
la o parohie, ci mi-a spus să fac o cerere pentru un post de profesor la Seminarul Teologic din
Bucureşti, deci educator al viitoarelor generaţii de preoţi. Iată cum Patriarhul Justinian, fără să
ţină seama că aveam un trecut politic şi puşcărie în spate, şi-a asumat o asemenea răspundere.
Din august şi până în februarie, a luptat cu regimul de atunci ca să-mi obţină acordul statului,
al autorităţilor comuniste, ca să pot fi numit profesor. Este adevărat că a intervenit pentru
mine şi academicianul Mircea Maliţa, care era bihorean, şi în felul acesta am avut două garanţii
puternice şi m-a acceptat şi statul comunist. Aşa în timpul acesta Biserica a ştiut să-şi aleagă şi
modul de lucru şi oamenii cu care să lucreze, fiindcă din foşti deţinuţi politici pe foarte mulţi
Patriarhul Justinian i-a reintegrat în slujba Bisericii, cum a fost Benedict Ghiuş, Sofian Boghiu,
Bartolomeu Anania, Antonie Plămădeală şi mulţi alţii. Toţi aceştia au fost cu un trecut condam-
nat de comunişti şi totuşi Patriarhul Justinian şi-a asumat răspunderea în faţa autorităţilor că
i-a integrat şi a luptat în faţa autorităţilor şi slavă Domnului şi Bartolomeu Anania şi Antonie
Plămădeală şi Nicolae Corneanu şi ceilalţi au făcut cinste Bisericii. ..

I.A.M.: Părinte Bordaşiu ştiţi că IPS Corneanu a recunoscut faptul, şi documentele de

la CNSAS dovedesc acest lucru, că Înaltpreasfinţia Sa a avut o colaborare substanţială cu
organele Securităţii şi, cu siguranţă, nu a fost singurul ierah pus în această situaţie ...
N .B.: Şi această situaţie a recunoaşterii nu este condamnabilă, fiindcă în relaţia cu Statul
trebuie să ai o formă de colaborare. Biserica Ortodoxă nu condamnă Statul, nu se amestecă în
treburile statului, dar îşi vede de drumul ei înainte.

I.A.M.: Cele mai multe acuze se aduc Bisericii Ortodoxe Române pentru perioada aceas-
ta a regimului comunist. Din păcate, prigoana împotriva Bisericii, prin care aţi trecut şi Prea-
cucernicia Voastră, este trecută cu vederea. Şi astăzi, în libertate, războiul societăţii civile cu
Biserica Ortodoxă nu s-a încheiat. Propagandei comuniste i-a luat loc ofensiva aşa-zisului
umanism secular care luptă împotriva Bisericii şi a credinţei în Dumnezeu cu argumentele
marxism-leninismului. Observăm astăzi un linşaj mediatic la adresa Bisericii. Asemenea sta-
tului comunist ateu societatea civilă de astăzi urmăreşte scoaterea Bisericii din viaţa omului
contemporan, respectiv scoaterea orei de religie din şcoală, izgonirea preoţilor din spitale,
închisori sau armată, stoparea de construcţii a unor noi biserici. Nu reuşeşti să ţii pasul cu
avalanşa de calomnii şi diversiuni puse la cale împotriva Bisericii. Pentru orice lucru negativ
din societatea românească de vină este Biserica Ortodoxă. Din fericire, Dumnezeu v-a bine-
cuvântat cu ani mulţi şi puteţi să daţi mărturie despre suferinţele pe care le-aţi îndurat în
vremea comunismului în numele credinţei în Hristos. Aţi trăit vremea când Biserica a trebuit
să stea la masă cu statul comunist şi să-şi negocieze dreptul la supravieţuire. Aşa cum ţăranul
român a fost nevoit să-şi cedeze pământul la CA.P. în vederea colectivizării, tot aşa Biserica a
trebuit să renunţe la prezenţa ei în sfera publică şi să se retragă doar în lăcaşul de cult. Vă rog
săfaceţi o comparaţie între prigoana comunistă la adresa Bisericii, în care epitetele cele mai
exotice nu lipseau din arsenalul comuniştilor la adresa preoţilor (bandiţi, chiaburi, legionari
etc.), şi actualul linşaj mediatic dus de societatea civilă la adresa Bisericii.
N.B.: În regimul comunist, putem spune, lupta era deschisă. Comuniştii îşi afirmau
ideologia în mod deschis împotriva închinării din biserici, cu toate manifestările ei. E

85
:J cunoscută atât de bine afirmaţia comuniştilor că Biserica sau Religia este un opiu oferit po-
·-
> porului. Cu toate acestea, pentru aspecte formale au îngăduit manifestările chiar dacă se
3.- mărgineau la biserică, în interiorul bisericii şi în limite rezonabile. În vremea de acum, avem
Q) toate libertăţile şi libertatea este cel mai mare dar, cununa pe care Dumnezeu a pus-o pe
,1-,,J
fruntea omului când l-a creat. Nici Dumnezeu nu se atinge de libertatea omului, că dacă ar
s::: fi oarecum mărginită, omul n-ar mai avea nicio responsabilitate înaintea lui Dumnezeu. Aşa
că omul este absolut liber să facă tot ce vrea cu fiinţa lui, dar, în virtutea acestei libertăţi, este
responsabil înaintea lui Dumnezeu. Şi în timpul prigoanei comuniste Biserica prin oamenii
pe care îi avea, aleşi de Dumnezeu să o conducă, a ştiut să menajeze această libertate pe care
o avea, să nu o exprime prea mult pentru ca să creeze disensiuni puternice. Libertatea în vre-
mea de acum este rău înţeleasă, fiindcă din spiritul unei democraţii rău înţelese unii cred că
au libertatea să-şi expună punctul lor de vedere, şi au libertatea aceasta, dar uită de un singur
lucru, că libertatea fiecărui om se mărgineşte acolo unde întâlneşte libertatea semenului său.
Şi atunci unii uită de această formă de libertate pe care o au şi nesocotesc libertatea celorlalţi
şi au impresia că judecăţile pe care le emit ei sunt obligatorii pentru toată lumea. Bunăoară,
când Patriarhia de acum a încercat şi a reuşit să pună în practică un vis al tuturor patriarhilor
de până acum, Catedrala Mântuirii Neamului, când s-a emis ideea au fost unii singulari sau
în număr restrâns, care în virtutea unei libertăţi rău înţelese, au atacat această idee şi s-au
opus reuşind să creeze un fals curent de opoziţie. Cum ei au libertatea de a-şi exprima punc-
tul de vedere aşa am şi eu libertatea să-mi expun dorinţa şi punctul de vedere. Şi cum eu sunt
majoritar, în virtutea unei democraţii reale, eu am dreptul să-mi pun în practică punctul de
vedere în virtutea majorităţii. Ei, minoritari voiau să-şi impună punctul de vedere şi să mă
oprească pe mine de la zidirea acestei catedrale.

I.A.M.: La fel se întâmplă la începutul fiecărui an şcolar când se creează o stare de is-
terie prin lupta împotriva orei de Religie din Şcoală2, în care unii reprezentanţi ai aşa zisei
societăţi civile consideră acest fapt o agresiune faţă de copii. Se uităfaptul că de bunăvoie
părinţii îşi duc copiii la biserică pentru aji botezaţi, nu le impune nimeni cu forţa acest lu-
cru. Atunci de ce să nu aibă acces şi în Şcoală la însuşirea învăţăturilor evanghelice? Dacă
cineva şi-a botezat copiii nu ar trebui să se opună educării lor din punct de vedere religios.
N.B.: Asta aşa este. Tot în spiritul acestei.libertăţi rău înţelese, în sensul că dacă unul
sau doi copii dintr-o clasă sunt de altă credinţă, unii vor să suprime ora de Religie ortodoxă.
În virtutea faptului că 2% dintre copii nu sunt ortodocşi nu înseamnă să privez pe cei 98%
de acest fapt, ci să dau posibilitatea celorlalţi 2 % să-şi aleagă forma de religie pe care vor să
o studieze.

I.A.M.: FenomenulRugulAprins a însemnatfoarte mult pentru viaţa duhovnicească

din perioada regimului comunist. .Ce amintiri Vă leagă de Rugul Aprins?
N.B.: Rugul Aprins a fost tăria mea în rezistenţa din timpul închisorilor, pentru că la
Rugul Aprins am învăţat să mă rog cu multă credinţă şi profund. Eu am crescut într-o fa-
milie preoţească şi în arborele meu genealogic, în istoria familiei cunoscută de 240 de ani,
eu am pe părintele Ioan Bordaşiu, care în 1760-1764 a întemeiat o parohie pentru 13 sau
14 familii din Micherechi (azi în Ungaria). El şi nepoţii lui au fost preoţi. Tatăl meu a fost
preot, bunicul a fost preot, deci am o educaţie creştină în care rugăciunea era prezentă, dar
modul în care am învăţat să mă rog la Rugul Aprins a fost cu totul altfel. M-am împărtăşit
de învăţătura şi tradiţia stareţilor de la Optina, fiindcă preotul Ioan Kulîghin, Ioan cel Străin
..: cum îi ziceam noi, ne-a învăţat cum să practicăm rugăciunea profundă, Rugăciunea inimii.
c::
._-
o 2
Între timp Curtea Constituţională, promtă la comenzi politice, a decretat neconstituţională predarea orei de
.Q
~ Religie în Şcoală, dovadă certă că ne întoarcem în Republica Populară Română.

86
Acest Rug Aprins era ca o flacără ce s-a aprins în sufletele tuturor celor care au participat ::J
atunci la acele întruniri duhovniceşti, fiind îndrumaţi apoi de părintele Benedict Ghiuş, de ·-
>
părintele Sofian Boghiu. Eu eram tânăr şi eram coleg cu arhimandritul de astăzi, Roman !i,,_

Braga, care este în America*, şi cu alţi tineri de seama mea. Rugul Aprins, deşi era o lucrare Q)
,1-J
spirituală, duhovnicească, regimul comunist a socotit-o ca fiind dăunătoare regimului şi au
C
fost cu toţii arestaţi. Aceşti membri ai Rugului Aprins au devenit în închisoare un ferment
al unei revigorări spirituale a tuturor celor închişi, şi de aceea, practicau cu toţii Rugăciunea
la un moment dat al zilei în care toată închisoarea se ruga. Îmi place să spun că dacă ar fi
fost posibilă o radiografie spirituală a acelui moment al rugăciunii, ar fi apărut închisoarea
toată ca un rug aprins, pentru că toţi se rugau în acelaşi timp. Aveam posibilitatea prin al-
fabetul morse adaptat ţevilor de calorifer să comunicăm gândurile şi impresiile dintre noi
şi să semnalăm momentul rugăciunii, încât Rugul Aprins deşi era închis, era într-o flacără
arzândă de multă vreme. Constatăm această ardere şi astăzi în sufletele multora dintre cei
care au ajuns să cunoască activitatea şi viaţa Rugului Aprins.

I.A.M.: Aţi ajuns în peregrinările P.C. Voastre, aşa cum a arătat în lucrarea ei jurna-
lista Cristina Puşcaş, prin temniţele comuniste şi la Oradea unde a fost închis o perioadă de
timp şi părintele Arsenie Boca. L-aţi întâlnit pe părintele Arsenie în închisoare?
N.R: Cu părintele Arsenie Boca nu m-am întâlnit în perioada de puşcăriaş niciodată.
Regimul comunist era atât de drastic şi de rău voitor încât nu permitea deţinuţilor să aibă
între ei o viaţă comună în afară de celulă. Acesta era şi un mod de teroare, acela de a
nu şti ceva din afară de cei cu care eşti în celulă, ce fac ceilalţi, cine sunt sau de ce sunt
acolo. Părintele Arsenie a fost duhovnicul meu înainte de închisoare şi după închisoare
o vreme. Când eram student, m-am dus la Sâmbăta împreună cu Roman Braga, Antonie
Plămădeală şi alţi colegi. Îl ştiam pe părintele Arsenie din vremea în care noi eram studenţi,
iar· părintele era deja duhovnic cunoscut la Sâmbăta. În aceste împrejurări am ajuns să fim
apropiaţi. După ce Roman Braga a vrut să se facă călugăr s-a dus la părintele Arsenie, care
atunci era la Prislop, luând cu sine doi prieteni ai mei, colegi la facultate şi participanţi la
Rugul Aprins, Antonie Plămădeală şi Stelian Manolache. Cel din urmă a devenit părintele
Dometie, care a revigorat viaţa de la mănăstirea Râmeţ. Părintele Arsenie se întreba unde
voi fi eu şi, ca să afle, în 1946 părintele a călcat pământul Bihorului, s-a dus la mine în sat la
Săbolciu la tata ca să afle unde sunt eu. Tata i-a spus că eram la Timişoara. De la Săbolciu
a venit să mă caute şi m-a şi găsit la Timişoara. M-a invitat să intru sub ocrotirea sa la
mănăstirea Prislop. Eu zic că eram foarte realist şi intuiam că nu va putea să mă acopere
într-o perioadă furibundă de dezlănţuire a comunismului. Aşa că n-am vrut să mă duc şi
părintele s-a dus destul de întristat de la mine. Când după ani de zile în 1955 am fost ares-
tat, sigur că s-a aflat de faptul că părintele m-a cercetat şi nu puteam nici eu să neg, fiindcă
cei care m-au găzduit la Timişoara ştiau şi au declarat că au refuzat să mă mai găzduiască
după ce părintele Arsenie m-a găsit acolo. În felul acesta, în 1955 când am fost arestat a
intrat şi părintele Arsenie în cercetarea Securităţii şi a fost arestat din această pricină, că
nu m-a denunţat. În felul acesta a fost cuprins şi lotul care a fost judecat în situaţia mea de
fugar şi aşa a ajuns părintele la închisoarea din Oradea, în acest iad roşu, cu_m l-a numit jur-
nalista Cristina Puşcaş, care şi-a luat doctoratul în istorie pe baza cercetărilor făcute asupra
Penitenciarului Oradea în această perioadă. În intervalul acestei perioade de detenţie nu
l-am întâlnit faţă către faţă niciodată pe părintele Arsenie. Însă, într-un mod excepţional
...:
de minunat l-am văzut la Timişoara. Eu eram undeva izolat singur într-o celulă şi părintele C:
..__-
a
-O
*între timp arhimandritul Roman Braga a trecut la cele veşnice (n.red.) ~

87
:::::s era în altă parte închis şi el. N-aş putea să spun cum şi de ce. Dacă timpul vă îngăduie să mă
·-
> ascultaţi vă spun că în programul zilnic al perioadei de închisoare sunt momente specifice
I.... când toţi deţinuţii ies afară din cameră, rând pe rând, nu toţi deodată, şi îşi deşartă găleţile
Q) cu resturile ce sunt de aruncat. În timpul acesta toate ferestrele sunt închise şi suprave-
...... gherea foarte mare, pentru ca să nu se poată vedea unii cu alţii. După ce a trecut această
C
perioadă, dintr-o dată, într-un anumit moment al unei zile, s-a deschis uşa brusc şi gardia-
nul îmi spune:,,Ia tineta şi ieşi repede la WC!". Şi i-am spus: ,,Am fost!" Îmi spune din nou
pe un ton foarte poruncitor şi aspru: ,,Ia tineta şi du-te la WC!" Şi m-am dus. În WC acolo
unde deşertam găleţile, unde înainte vreme toate geamurile erau închise, acum geamurile
erau larg deschise. Ispita de a te uita pe geam afară era foarte mare. Când m-am uitat pe
geam afară în curtea de plimbare era părintele Arsenie. Spuneţi-mi dumneavoastră: cum
pot eu interpreta acestă întâmplare altfel decât ca un dar de la Dumnezeu? Când l-am
văzut, sigur eu nu ştiam până atunci că e arestat, am avut o strângere de inimă, dar şi o
bucurie, pentru că vederea şi prezenţa lui pentru mine a fost şi o înviorare. Asta a fost sin-
gura dată când l-am văzut pe părintele Arsenie în timpul detenţiei. După ce am ieşit ne-am
reîntâlnit la Bucureşti după câţiva ani chiar sub acelaşi acoperământ şi niciodată însă nu
mi-a reproşat nicio clipă din existenţa noastră dinainte de închisoare.

I.A.M.: L-aţi cunoscut şi pe vrednicul de pomenire episcopul Nicolae Popovici al Ora-

diei. În ce context l-aţi cunoscut şi ce amintiri vă leagă de persoana Preasfinţiei Sale?
N.B.: Dacă mă întrebaţi de episcopul Nicolae Popovici mă faceţi să-mi tresară inima şi
sufletul de emoţie şi de bucurie. De emoţie, pentru că mă puneţi să-mi aduc aminte de el şi de
bucurie că pot să spun cu toată convingerea că a fost un suflet mare, un om ales, un cărturar
cum puţini au avut neamul românesc şi un slujitor al Bisericii şi al Neamului, cum iarăşi rar
a avut Biserica noastră, deşi au fost, începând cu Andrei Şaguna, alte personalităţi marcante.
Pe episcopul Nicolae Popovici l-am văzut prima dată în ziua în care a coborât din tren ca să fie
întronizat ca episcop la Oradea în anul 1936 şi m-a impresionat tinereţea lui. Avea 33 de ani
şi curajul de a veni într-o urbe necunoscută, un conglomerat de etnii şi confesiuni creştine,
într-un loc unde trebuia să-şi ia o sarcină foarte grea. L-am admirat deseori fiind în clasa a
doua de liceu. Apoi, când am fost refugiat am ajuns la Beiuş unde Episcopia era aproape de
internatul unde stăteam. Tatăl meu fiind preot a avut mai multe posibilităţi de a-l întâlni şi-l
ştia şi pe tata oarecum. Când era la Beiuş, Preasfinţitul Nicolae căuta să fie aproape de tinerii
care erau la internatul ortodox din Beiuş. Venea adesea şi ne întâlneam şi ne vorbea aşa de
frumos. Mă întorc în timp şi vreau să spun că în vreme ce eram elev la internatul Nicolae Jiga
din Oradea l-am auzit o dată de Sfântul Nicolae vorbind tinerilor care erau în internat des-
pre ce înseamnă a.fi om de omenie. Mi-a rămas în memorie clipa aceasta pentru toată viaţa,
dar şi îndemnurile pe care mi le-a spus atunci. La Beiuş am avut posibilitatea să-mi întăresc
convingerile mele despre episcopul Nicolae Popovici ascultându-l când vorbea tinerilor. Pen-
tru că era un coleg mai mare care a luat drumul Facultăţii de Teologie, ne-a întrebat şi pe
noi dacă am dori să mergem la Teologie. Eu îmi doream din tot sufletul lucrul acesta şi era şi
dorinţa familiei, dar era vreme de război şi vremuri care nu îngăduiau să faci Facultatea de
Teologie. Tinerii erau încorporaţi după ce terminau liceul, afară de o seamă de facultăţi mili-
tari~ate. Aşa că atunci când i-am spus lucrul acesta, mi-a răspuns să aleg şi o altă facultate cu
regim militarizat. Aşa a vrut Dumnezeu ca să fac în paralel Teologia şi Farmacia la Bucureşti
în aceeaşi clădire. Aşa am făcut Teologia făcând militărie la Farmacie. În timpul acesta al
-.:
c::
._-
studiilor, Preasfinţitul Nicolae mă cerceta ori de câte ori venea la Bucureşti. Deseori mă lua
_g să-l însoţesc în drumurile pe care le făcea la diferite autorităţi. Într-o astfel de împrejurare
~ l-am cunoscut pe generalul Mociulschi la Ministerul Agriculturii, unde Preasfinţia Sa avea

88
lucruri de rezolvat. La întâlnirea cu generalul Mociulschi, care avea un aghiotant, generalul ::l
i-a prezentat Preasfinţiei Sale pe aghiotantul său, iar Preasfinţia Sa m-a prezentat pe mine ·-
>
generalului şi m-am simţit atât de onorat. ~

I.A.M.: Aţi reuşit să-l întâlniţi pe episcopul Nicolae Popovici în vremea în care acesta
...,
(1)

C:
avea domiciliul forţat la mănăstirea Cheia?
N.B.: N-am ajuns acolo. Eu eram în acea perioadă sub supraveghere. Mă temeam ca nu
cumva Securitatea să considere contactul nostru ca o altă legătură. Un alt conjudeţean de-al
nostru, părintele Ioan Negruţiu, pentru faptul că a avut întâlniri cu alţi foşti deţinuţi politici,
s-a creat o altă motivaţie de proces şi a fost arestat din nou şi s-a deschis un nou proces. Cu-
noscând aceste situaţii n-am vrut să-i creez greutăţi Preasfinţitului Nicolae, dar aveam comu-
nicare cu dânsul, pentru că unul dintre călugării de la Cheia, Grigore Băbuş, făcuse parte din
Rugul Aprins şi ne cunoştea pe amândoi. Prin el mă încuraja în tot ceea ce aveam de făcut.
La început, după ce m-au eliberat din închisoare, am lucrat ca muncitor necalificat, apoi încet
încet, m-au reabilitat şi am ajuns să fiu încadrat la Seminarul Teologic din Bucureşti, după ce
m-am întâlnit cu Prea Fericitul părinte Patriarh Justinian Marina.

I.A.M.: Evident că V-aţi întâlnit în viaţă cu foarte multe personalităţi. Aţi slujit mai
mulţi ani la acelaşi altar cu Părintele Constantin Galeriu la biserica Sfântul Silvestru din
Bucureşti. Ce simţăminte aţi trăit şi ce amintiri Vă leagă de unul dintre cei mai mari predi-
catori ai veacului XX pe care i-a avut Biserica Ortodoxă Română?
N.B.: Părintele Galeriu a fost o personalitate spirituală, culturală şi teologică
extraordinară. Eu îl asemănam întotdeauna cu un vultur cu aripile întinse care acoperea to-
tul. Spunea că parohia sa nu era numai biserica Sfântul Silvestru, ci era toată ţara, fiindcă
răspundea chemărilor şi solicitărilor din orice parte a ţării. Era când la Baia-Mare, când la
Constanţa, la Iaşi sau Timişoara, peste tot unde era chemat mergea fără să-şi pună problema
oboselii personale, iar în ce priveşte parohia eu şi părintele profesor Ştefan Alexe, încercam
să-l suplinim când lipsea. Pleca astfel cu sufletul împăcat şi cu rod înmiit peste tot unde
mergea. Peste tot unde mergea părintele Galeriu se crea o stare de spirit formidabilă vieţii
spirituale.

I.A.M.: Am aflat că în anul 1989 în luna august Părintele Galeriu a fost arestat de
Securitate, bătut de cineva în propria locuinţă.
N.B.: Până astăzi este o taină, taină în sensul că nu putem şti, nu putem dezlega miste-
rul, deşi se bănuieşte că totul a fost o înscenare a Securităţii pentru a-l intimida. Trei răufăcă­
tori au intrat pe fereastra deschisă, fiindcă părintele Galeriu nu-şi ţinea nici uşa nici ferestrele
închise, au intrat peste el, l-au bătut crunt, încât i-au zdrobit dinţii şi maxilarul, i-au spart
arcada ochiului. Am fost cel dintâi, după ce ne-au alertat cei care erau în casă, care a mers la
el şi am fost înfiorat de starea îngrozitoare în care se afla. Era plin de sânge, cu ochii în jos,
cu gura strâmbă, nu putea să vorbească din cauza durerii, cu greu i-am ridicat ochiul să văd
ce este ...

I.A.M.: Cu siguranţă, a fost o lucrare a Securităţii pentru a-l intimida în lucrarea mi-
sionară pe care o făcea, mai ales în lumea intelectualilor din Bucureşti.
N.B.: Perttru a-l opri de la lucrarea de propovăduire pentru că la biserica Sfântul Sil-
vestru în fiecare Duminică biserica era plină de lume şi intelectuali de cea mai înaltă clasă
ca Andrei Pleşu, Mihai Şora, Sorin Dumitrescu şi mulţi alţii şi până la măturătorii de stradă,
care veneau ca să-l asculte în fiecare Duminică.

89
:::l I.A.M.: Ce mesaj aţi avea de transmis pentru tânăra generaţie cu privire la perioada
·-
> comunismului ? Cum să privească această perioadă din istoria României?
~ N .B.: Pentru generaţiile care vin n-aş face altceva decât să invoc o definiţie a unui istoric
Q) pentru istorie. Este un testament lăsat de strămoşi strănepoţilor spre tâlcuire vremii de faţă
....., şi povăţuire în viitor. Aceasta aş vrea eu să pun la sufleL Acest fapt m-a făcut să scriu şi să ti-
C:
păresc acum la 90 de ani. Până acum n-am tipărit mult, dar acum încep să scriu şi să tipăresc
ca o obligaţie I}lorală pentru că am constatat că din ce în ce mai mult dragostea de ţară începe
să scadă. Îmi place că suntem cetăţeni europeni, dar n-aş vrea să se piardă această identitate
românească care a fost păstrată de-a lungul veacurilor, că până la 1700 a fost un monolit în-
treg Neamul Românesc. Toţi eram uniţi prin sânge, prin grai şi prin credinţa ortodoxă, care
dincolo de toate fruntariile politice care erau atunci, Ţara Românească, Moldova, Transilva-
nia, Crişana, toţi ne simţeam fraţi între noi şi toţi năzuiam spre acest ideal care s-a împlinit
la 1918, să fim o Ţară unită şi frumoasă şi binecuvântată de Dumnezeu. Ori istoria este ca să
înveţi din ea. Aceasta aş vrea, aş dori şi urez acestui popor, tinerilor din ziua de astăzi: să se
apropie mai mult de istorie, să cunoască, să pătrundă în adâncul sensurilor istoriei care e o
povăţuire spre viitor! Dacă fiecare ar gusta din ceea ce s-a petrecut în istorie altfel ar privi
viaţa„Spre exemplu, să ştie că au fost pe plaiurile bihorene un mitropolit ca Vasile Mangra,
episcopi ca Nicolae Popovici sau Roman Ciorogariu, care şi-au pus viaţa lor pentru România.
Toţi aceştia trei ar trebui să fie pildă şi viaţa lor cunoscută de generaţia tânără. Dacă tinerii
din vremea noastră nu reuşesc să imite viaţa acestor personalităţi, măcar să trăiască cât de
puţin cu aceeaşi intensitate ceea ce au simţit aceste personalităţi pentru Biserică şi Neamul
Românesc, pentru ca toţi laolaltă să mărturisească într-un singur gând pe Hristos Domnul
ca Mântuitorul nostru nedespărţiţi pe porţiuni şi toţi să căutăm să trăim într-o ţară liberă şi
frumoasă.

I.A.M.: Părinte Nicolae Bordaşiu, Vă mulţumesc din suflet că V-aţi.făcut timp să-mi
acordaţi acest interviu. Dumnezeu să Vă dăruiască putere şi sănătate pentru a Vă aşterne
în scris Memoriile din epoca comunistă, care cu siguranţă, vor rămâne în timp ca o lecţie
de istorie pentru generaţiile viitoare ale României!

....:
C:
._-
a
-O
~

90