Sunteți pe pagina 1din 1

Pag- 2 TELEGRAFUL ROMÂN Nr.

25—26
cipat la recepţie şi care pe tot parcursul pelerinaju­
Vizita Prea Fericitului Părinte.. lui au arătat solilor Bisericii Ortodoxe Române o
călduroasă primire şi poporului român prietenie.
(Urmare din pag. 1) Penultima zi a pelerinajului a fost consacrată
vizitării unor Locuri Sfinte din sud-vestul Ierusali­
pătorul vieţii de obşte şi Sf. llie, mănăstiri vechi La recepţia dată de Ministerul Cultelor, Prea mului. Am trecut prin Betania, unde locuia Marta
cu viaţă îmbunătăţită, aşezate în pustiul Iudeii. Fericirea Sa, Patriarhul Justinian, infor­ şi Maria cu fratele lor Lazăr, amintindu-ne de
Moaştele Sf. Sava au fost readuse de la Florenţa mează că „în ţara noastră între cultele religioase toate cele ce a săvîrşit lisus aici. Trecem pe drumul
în anul 1965. Deasupra mănăstirii se află şi mor- există o armonie şi colaborare deplină, trăind de la Ierusalim la lerihon, amintindu-ne de pilda
mintul Sf. loan Damaschin. într-un climat de pace şi frăţietate. Odată mai samarineanului milostiv. Intrăm în deşertul ludeei,
în ziua următoare se săvîrşeşte Sf. Liturghie la mult astăzi, orînduirea socialistă din ţara noastră unde vizităm mănăstirea Sf. Gheorghe Hozevitul.
altarul de pe Golgota, apoi se face vizită la a creat condiţii prielnice unui climat de pace şi La o distanţă de 34 km de Ierusalim este oraşul
Custodele Locurilor Sfinte, la patriarhul armean, colaborare între culte. Acestea se bucură de liber­ lerihon, cel mai jos oraş din lume, la 300 m sub
patriarhul latin. tate deplină de funcţionare şi organizare, consti­ nivelul Mării Mediterane. în drum întîlnim Mun­
In aceeaşi zi ne ducem în grup prin Grădina tuţia ţării asigurîndu-le dreptul de a se organiza tele Ispitirii (Carantana), la poalele căruia este
Ghetsimani, valea Iosafat, la lacul Siloamului, după norme propri, conform învăţăturilor, canoa­ Ierihonul. La intrarea în lerihon este o mănăstire
mormintele proorocilor şi în pretoriu, purtînd în nelor şi tradiţiilor lor. Totodată, ca urmare a celor pe locul unde lisus a chemat pe Zaheu vameşul
suflet amintirile profeţilor şi paşii Mîntuitorului de mai sus, în ţara noastră s-a realizat un ecume­ din sicomor. Şi acum este tulpina unui copac, pe
nostru Iisus Hristos. nism interconfesional. T oţi sîntem fiii aceluiaşi care abia dacă-l pot cuprinde doi oameni, despre
Părinte ceresc, care doreşte să fie în lume pace şi care tradiţia spune că este sicomorul în care s-a
Sîmbătă, în 24 V, se săvîrşeşte Sf. Liturghie la bunăînţelegere. Religiile nu despart ci unesc pe suit Zaheu.
altarul de pe Golgota, iar Duminică, în 26 V, oameni în realizarea marilor idealuri de pace, bine Ne apropiem de rîul Iordan, unde s-a botezat
Prea Fericirea Sa, înconjurat de un sobor mare de şi fericirea poporului şi propăşirea patriei“. lisus de către loan. Ajungem la Marea Moartă,
arhierei romani şi greci şi mulţime de preoţi, săvîr­ Ziua de 28 V a fost consacrată în întregime al cărui ţărm vestit îl parcurgem aproape în toată
şeşte în biserica cea mare a învierii Sf. Liturghie, sfinţirii Aşezămîntului şi paraclisului ortodox lungimea lui de 71 km. Aici întîlnim vestita
în palatul patriarhal din Ierusalim are loc o român din Ierusalim. Nu este locul aici să facem regiune Qumran unde s-a făcut descoperirea unor
şedinţă solemnă a reprezentanţilor Patriarhiei istoricul şi înfăţişarea excepţional de frumoasă a suluri însemnate şi o comunitate de esenieni, care
Bisericii Ortodoxe Române şi ai Patriarhiei Ieru­ acestui aşezământ, care este o podoabă românească au vieţuit cu 300 de ani înainte de Hristos. Ni
salimului. în Cetatea Sfîntă. se dau de către ghizi competenţi explicaţii detaliate
Sanctitatea Sa Patriarhul Benedict a dat o recep­ La sfîrşit, P. S. Episcop-vicar Lucian, care s-a asupra descoperirilor de la Qumran. Se văd şi
ţie în cinstea Prea Fericitului Patriarh Justinian, străduit să termine şi să înfrumuseţeze acest locaş, acum grotele în care s-au aflat sulurile cu cele
în saloanele hotelului Intercontinental, unde a fost a făcut o dare de seamă despre lucrările ce s-au mai vechi manuscrise biblice.
găzduită delegaţia Bisericii Ortodoxe Române. făcut aici, cu sprijinul şi purtarea de grijă a P. F. La capătul de sud-vest al Mării Moarte este
Cu acest prilej Sanctitatea Sa Patriarhul Bene­ Patriarh Justinian. cetatea Masada, pe un podiş înălt, vestită încă
dict şi Prea Fericitul Părinte Patriarh Justinian au în cuvîntul său Prea Fericirea Sa a spus între din primul veac pentru rezistenţa eroică pe care
rostit toasturi în care şi-au exprimat bucuria de altele: evreii au opus-o cuceritorilor romani ai Palestinei.
a fi împreună şi de a duce pe pământul 'ţării „Cu ajutorul lui Dumnezeu, am pus astăzi în ziua de 30 V, la ora 9 dimineaţa, însoţiţi
Sfinte mesajul păcii şi al înfrăţirii între popoare. cunună unei lucrări începute cu patru decenii în de gazdele primitoare şi foarte atente, atît din
Drumul cel mai lung al pelerinajului, dar plin urmă, sfinţind unul din cele două aşezăminte partea statului cît şi a cultelor, delegaţia română
de clipe emoţionante, a fost vizitarea Locurilor din Ierusalim. Toţi cei prezenţi aici ne-am unit se îndreaptă cu maşinile spre Tel-Aviv, la aero­
Sfinte din nordul ţării, Samaria şi Galileia. Am cugetele în rugăciune avînd în inima şi mintea portul Ben-Gurion din sud de unde ne îndreptăm
trecut prin oraşul Sihem unde am vizitat fîntîna noastră pe toţi cei ce s-au ostenit şi au adus la spre ţară la orele 12.
lui lacob, unde s-a întîlnit lisus cu femeia sama- bun sfîrşit această sfîntă lucrare.“ Trecem Marea Mediterană, Cipru, Podişul Ana-
rineancă. Aici am băut apă din fîntîna adîncă A făcut, apoi, un istoric al Aşezămîntului şi al toliei, Bosforul şi Marea Neagră, pentru ca să
de 40 m, lîngă care e o biserică. Lîngă toate tuturor strădaniilor ce s-au depus de-a lungul aterizăm pe pământul patriei la ora, 14,20, la aero­
aceste Locuri Sfinte se află biserici sau mănăstiri, timpului pentru realizarea lui. portul Otopeni, unde delegaţia este întîmpinată
îngrijite şi păstrătoare de mărturii ale trecutului „Cunoscînd că acest sfînt aşezământ, a continuat de reprezentanţi ai Departamentului Cultelor, în
sfînt şi care primesc cu ospitalitate pelerinii din Prea Fericirea Sa, pe lîngă menirea lui de locaş de frunte cu Dl Gheorghe Nenciu, vicepreşedinte, şi
toate ţările. Trecem pe lîngă muntele Garizim închinare are şi rolul de Reprezentanţă a Patriar­ de către î. P. S. Mitropolit al Banatului împreună
— muntele binecuvîntării — şi pe lîngă ?nuntele hiei Bisericii Ortodoxe Române pe lîngă Patriarhia cu consilieri patriarhali.
Ebal — muntele blestemului —. Ne aflăm pe dru­ Ierusalimului este de datoria noastră să amintim Călătoria delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române
mul pe care Maica Domnului a venit de la Nazaret că între rosturile lui este şi acela să întreţină şi să la Locurile Sfinte, în frunte cu P. F. Părinte
la Betleem. Se vede localitatea Sevastia, una din promoveze bunele relaţii dintre Patriarhia Bisericii Patriarh Justinian, este încă o verigă în lanţul
capitalele ţării de atunci, unde îşi avea palat Irod Ortodoxe Române şi Patriarhia Ierusalimului, fără legăturilor dintre Biserica Ortodoxă Română şi
şi unde a fost închis şi ucis Sf. loan Botezătorul. a se amesteca în chestiunile Tronului Patriarhal al „Biserica Mamă“ a Patriarhiei Ierusalimului şi o
Pe vechea Agora, Constantin şi Elena au construit Ierusalimului şi ale Frăţiei Sfîntului Mormânt. Să contribuţie însemnată la buna înţelegere şi înfră­
o biserică, din care se văd numai ruinele. împlinească permanent şi după rînduială tradiţio­ ţire între oameni şi popoare.
Inima începe a bate mai repede cînd ne apro­ nală ortodoxă slujbele bisericeşti spre folosul şi Acolo unde se simte şi se aude în zilele noastre
piem de muntele Taborului — unde a avut loc zidirea credincioşilor acestei biserici. . . “ mai mult dorul şi chemarea bunei înţelegeri şi
Schimbarea la faţă a Domnului. îl urcăm pe nişte „Sîntem încredinţaţi că prezenţa acestui sfînt înfrăţirii între oameni — la Ierusalim, oraşul sim­
serpentine lungi de 5 km. Pe munte se află urmele aşezământ românesc la Ierusalim şi a slujitorilor bol al păcii — Biserica Ortodoxă Română a dus
bisericii din sec. IV. Doi stareţi români au început lui va fi şi în viitor mărturie vie a bunelor relaţii cu putere mesajul şi solia păcii poporului român
între 1856— 1859 zidirea unei noi biserici. Un de totdeauna dintre Patriarhia Bisericii Ortodoxe iubitor de dreptate şi pace în lume.
egumen şi două călugăriţe ne primesc şi ne adapă Române şi Patriarhia Ierusalimului.“ Iar realizarea Aşezămîntului şi paraclisului
cu ospitalitate. Stăm îndelung pe munte, privim La amiază P. F. Părinte Patriarh Justinian a ortodox român în Cetatea Sfîntă este o nouă măr­
spre cer şi în jur. în vale este localitatea Deborin, oferit la restaurantul regele David o masă în cin­ turie despre prestigiul Bisericii Ortodoxe Române,
în amintirea lui Debora din V. T. şi a locului în stea Sanctităţii Sale Patriarhul Benedict al Ierusa­ sub înţeleaptă îndrumare a P. F. Părinte Patriarh
care Mîntuitorul a vindecat pe copilul îndrăcit, limului şi a autorităţilor de stat. Justinian.
adus de tatăl său. Coborîm de pe munte şi ne Prea Fericitul Părinte Patriarh Justinian a mul­ ţ VASILE
îndreptăm spre Marea Tiberiadei, la locul unde ţumit cu acest prilej înalţilor oaspeţi care au parti- Episcopul Oradiei
iese Iordanul din ea. Privim Iordanul şi ne spălăm
în apa lui, apoi mergem prin cetăţile de pe malul
Mării Tiberiadei, amintindu-ne că sîntem pe locu­
rile în care lisus şi-a ales Apostolii, a ţinut Predica
de pe munte, a săvîrşit cele dintîi minuni; vedem
Deosebirea dintre botezul Sf. loan şi Taina
dincolo de mare ţinutul Gherghesenilor, în timp
ce pe malul nostru sínt grădini de palmieri, euca­
Sf. Botez
lipţi, portocali, lămîi şi alţi pomi meridionali. Se Cu toate că Taina Sf. Botez este absolut nece­ mine . . . vă va boteza cu Duhul Sfînt şi cu foc“
văd numai urmele vechilor localităţi: Magdala, sară pentru mântuire, pentru că ne dă harul nevă­ (Matei 3, 10; Marcu 1, 8; loan 1, 16; loan 1, 33).
Betsaida, Capernaum, din care a mai rămas numai zut al Sf. Duh care spală sufletul de păcatul Ca atare, el este convins că misiunea sa este să
urmele sinagogei în care a predicat Mîntuitorul. strămoşesc, ne împacă cu Dumnezeu prin Jertfa pregătească sufletele credincioase pentru primirea
Ajungem la Nazaret, locul de reşedinţă al 1. P. S. de pe Sf. Cruce a Fiului Său şi ne face moştenitori Mesiei, să facă drepte cărările Lui (Marcu 1, 3).
Mitropolit Isidor, la care luăm masa, vizităm ai vieţii veşnice (Marcu 16, 16; Rom. 5, 9; 6, 3—5; Cum, în ce fel, prin ce metodă? Prin chemarea
biserica, în care se află şi acum „Izvorul Maicii Ef. 2, 13; Colos. 1, 14; Evr. 9, 14. 26; 10, 19; oamenilor la botezul pocăinţei, la mărturisirea şi
Domnului“, lîngă care a avut loc „începutul mân­ I Petru 1, 19; 2, 21; I loan 1, 8; Apoc. 1, 5; 5, 9) întoarcerea de la păcate, ca să fie iertaţi de Dum­
tuirii“, minunea Bunei-Vestiri. unii creştini refuză să-şi boteze copiii la naştere. Ei nezeu (Marcu 1, 4). Iertarea însăşi, ca act ai
La întoarcere venim prin Cana Galileei, unde motivează acest refuz spunînd că Domnul s-a bote­ împăcării cu Dumnezeu, ne-o va aduce numai
este o biserică, zidită pe locul unde după tradiţie zat la 30 de ani, iar Sf. loan a botezat numai pe Mesia prin jertfa de pe Sf. Cruce, din care izvo­
a avut loc minunea de la Nunta din Cana Galileei. adulţi — nu şi copiii. Greşeala porneşte de la fap­ răşte harul supranatural, prin care ne mîntuim
întoarcerea o facem prin oraşul Haifa, lîngă tul că identifică botezul Sf. loan cu Botezul creştin (Ef. 2, 8).
Marea Mediterană, oraş modern, trecînd pe lîngă care este Taina sfîntă şi mare, aşezată de Mîntui­ Iată, deci, o primă şi esenţială deosebire: botezul
muntele Carmel. torul Hristos după învierea Sa, cînd a trimis pe lui loan „cu apă“, un lucru omenesc, obişnuit şi
Ziua de 27 V este dedicată vizitării Muzeului Sf. Apostoli să înveţe şi să boteze toate neamurile comun, fără nici o eficienţă harică“. Taina Bote­
amintirilor făcut nou în cinstea martirilor evrei (şi pruncii), în numele Sf. Treimi (Matei 28, 19). zului pe care o va aşeza Domnul (în viitor) este
căzuţi în toată lumea din cauza fascismului, vizi­ în cele ce urmează vom arăta marea deosebire „cu Duh Sfînt şi cu foc“, deci este o lucrare
tăm parlamentul, revenim în Ierusalimul vechi şi dintre botezul Sf. loan, cu care s-a botezat Dom­ dumnezeiască, excepţională, cu mare eficienţă
vizităm zidul plîngerii şi cele două moschei, zidite nul Hristos, şi Taina Botezului creştin, cu care ne harică.
pe locul vechiului templu al lui Solomon. Aici e şi botezăm noi şi pruncii noştri. 2. După învierea Sa din morţi, Domnul Hristos
muntele Moria pe care Avraam a voit să jertfească 1. Sf. loan spune despre botezul său: „Eu vă a făcut distincţie clară între cele două botezuri,
pe lsac. botez cu apă, spre pocăinţă, dar cel ce vine după (Continuare in pag. 4)

S-ar putea să vă placă și